/ Language: România / Genre:love_erotica, Love_sf, Vampire_book, City_fantasy / Series: Georgiana Kincaid

Vise de sucub

Richelle Mead

Seria celor şase volume cu sucubul Georgiana Kincaid este catalogată, în Wikipedia, ca literatură pentru adulţi. Totuşi scenele fierbinţi din aventurile Georgianei sunt scrise cuminte, mai degrabă pentru un public adult foarte apropiat de vârsta majoratului. În nici un caz nu se apropie de zona „hard” a genului, precum „Fifty shades of Grey”. Sunt doar aventurile cu iz de policier ale unui sucub şi altor nemuritori ce-şi fac veacul în lumea noastră.

În timpul zilei, Georgiana Kincaid este director adjunct într-o librărie din Seattle. Georgiana este un sucub cu principii, pentru că ea stă departe de cei pe care-i numeşte „băieţi de treabă”. De ce? Pentru că fiecare „zbenguială” cu sucubul implică diminuarea energiei vitale, cu efecte dezastruase asupra corpului muritor, cât şi reducerea proporţională a vieţii nefericitului.

Citind volumele seriei sucubice ale Richellei Mead, ai strania senzaţie că te afli în culisele de unde Toulouse Lautrec îşi alegea modelele: acele dansatoare, sclipitoare în noapte, însă terne ziua, cu o viaţă obişnuită, aproape anostă. Ceea ce nu se poate spune despre sucubul Georgiana care, atât ziua cât şi noaptea are parte de acţiune şi adrenalină. Cu atât mai mult cu cât scriitoarea introduce în scenă alte şi alte tipuri de nemuritori mai mult sau mai puţin malefici. Relaţia Georgianei cu scriitorul Seth Mortensen devine din ce în ce mai complicată, şeful său Jerome îi aduce un sucub începător, pe care trebuie să-l formeze, şi, colac peste pupăză, se confruntă cu pierderi masive de energie în urma unor vise ciudate. Georgiana Kincaid trebuie să facă faţă tuturor acestor situaţii, iar spiritul ei de detectiv este sin nou solicitat la maxim, ceea ce face ca „Vise de sucub” să devină un roman exploziv, aproape în sensul literal al cuvântului.


VISE DE SUCUB

Richelle Mead

Seria Georgina Kincaid, partea a III-a

Capitolul 1

Ce n-aş fi dat să se grăbească puţin tipul de deasupra mea, pentru că începeam să mă plictisesc.

Din păcate, nu dădea impresia că avea să termine prea curând. Brad sau Brian, sau cum i-o fi zis, împingea cu putere, strângând din ochi, şi era aşa de concentrat de-ai fi zis că sexul, lobotomia sau ridicarea de grinzi de oţel, tot un drac.

— Brett, am gâfâit, hotărând că e timpul să trec la treburi serioase.

— Bryce, a spus, căscând un ochi.

— Bryce, am adoptat informaţia şi mi-am tras faţa de femeie pătrunsă de pasiune, la un pas de orgasm. Te rog… te rog… nu te opri.

A căscat şi ochiul numărul doi. Acum amândoi erau larg deschişi.

Un minut a mai durat şi gata.

— Scuze, a gâfâit, rostogolindu-se de pe mine, ruşinat. N-am ştiut… n-am vrut să…

— Nu-i nimic, iubitule.

Doar un pic mă simţeam vinovată pentru că apelam la trucul cu „nu te opri”. Nu dădea întotdeauna roade, dar existau tipi pe care manevra asta îi termina.

— A fost extraordinar, am adăugat.

Şi sincer, nu era o minciună sfruntată. Partida de sex în sine fusese mediocră, însă şuvoiul de după… senzaţia trezită de vitalitatea şi de sufletul lui care se scurgeau în mine… asta da, fusese o chestie tare. Ăsta era practic scopul existenţei unui sucub ca mine.

Mi-a zâmbit obosit. Energia pe care o avusese zburda acum prin corpul meu. Pierderea ei îl epuizase, îl topise pe picioare. În scurt timp avea să-l ia somnul şi probabil că urma să o ţină tot aşa în următoarele câteva zile. Avusese un suflet bun şi mă înfruptasem din el cu simţ de răspundere, la fel şi din viaţa lui. Acum, mulţumită mie, viaţa lui se scurtase cu câţiva ani.

Am încercat să nu mă gândesc la asta în timp ce-mi trăgeam rapid hainele pe mine. În schimb, m-am concentrat pe ideea că făcusem ce trebuise ca să-mi asigur mie supravieţuirea. În plus, stăpânii mei infernali îmi cereau să seduc şi să pângăresc la greu suflete de treabă. Probabil că m-aş fi simţit mai puţin vinovată în cazul bărbaţilor răi, dar ei nu mă ajutau să-mi îndeplinesc cota infernală.

Bryce părea mirat că plecam aşa, pe nepusă masă, dar era prea terminat să se mai opună. I-am promis că-l sun, fără să am de gând să-mi respect promisiunea, şi m-am strecurat afară din cameră pe când el se prelingea într-o stare de inconştienţă.

Abia trecusem pragul uşii de la ieşire că m-am şi transformat. Venisem la el sub forma unei tipe înalte cu părul castaniu, dar acum îmi reluasem corpul preferat de tipă minionă cu ochii verde spre căprui şi păr şaten care cocheta cu auriul. Asemenea unei mari părţi din viaţa mea, trăsăturile îmi treceau cu graţie de la o stare la alta, fără a se fixa vreodată cu adevărat pe una anume.

Mi l-am alungat pe Bryce din minte, exact cum procedam cu majoritatea bărbaţilor prin patul cărora treceam, şi am traversat oraşul spre ceea ce devenea puţin câte puţin a doua mea locuinţă. Era o clădire de apartamente cu faţada din stuc maroniu situată într-o zonă populată cu alte clădiri similare, care încercau cu disperare să fie pe cât de moderne puteau fi construcţiile noi din Seattle. Mi-am parcat Passat-ul în faţă, mi-am extras cheile din geantă şi am intrat înăuntru.

Apartamentul era tăcut, liniştit, înfofolit în pledul întunericului. Un ceas din apropiere m-a anunţat că era trei dimineaţa. În drum spre dormitor mi-am schimbat din nou aspectul, renunţând la haine în favoarea unei cămăşi de noapte roşii.

Când am ajuns în pragul uşii, am încremenit şi mi s-a pus un nod în gât. Ai fi zis că după atâta timp m-am obişnuit cu el şi nu mă mai afecta în felul ăsta. Dar mă înşelasem şi păţeam la fel de fiecare dată.

Seth zăcea împrăştiat pe pat, cu un braţ întins deasupra capului. Avea respiraţia profundă şi neregulată, iar cearşafurile se răsuciseră în jurul corpului lui înalt şi subţire. Lumina lunii nu lăsa să i se vadă prea bine culoarea părului, dar la lumina soarelui castaniul deschis ar fi căpătat o nuanţă de roşcat strălucitor. Privindu-l, studiindu-l, am simţit că îmi creşte inima în piept. Nu mă aşteptasem să mai simt ceva asemănător pentru vreun bărbat, nu după atâtea secole de… vid. Bryce nu însemnase nimic, dar bărbatul de dinaintea mea era totul pentru mine.

M-am strecurat în pat lângă el şi instantaneu m-a cuprins cu braţul. Cred că o făcea instinctiv. Legătura dintre noi era aşa de profundă, încât nici în somn nu puteam sta departe unul de celălalt.

Mi-am lipit obrazul de pieptul lui Seth şi pielea lui mi-a încălzit-o pe a mea în timp ce adormeam. Vina pe care mi-o trezise faza cu Bryce s-a risipit şi în curând nu mai existau pe lumea asta decât Seth şi iubirea mea pentru el.

Aproape instantaneu m-am prelins într-un vis. Atât că de fapt nu participam la visul acela, cel puţin nu la modul activ. Mă priveam şi vedeam evenimentele derulându-se de parcă m-aş fi uitat la un film. Numai că, spre deosebire de un film, chiar simţeam fiecare detaliu. Imaginile, sunetele… erau aproape mai vii decât în realitate.

Cealaltă Georgina se afla într-o bucătărie, una pe care nu o recunoşteam. Era plină de lumină, modernă, mult mai mare decât îmi închipui că ar avea nevoie un non-talent într-ale bucătăriei ca mine. Georgina cea din vis stătea lângă chiuvetă, cu mâinile până la coate în apă cu clăbuci, cu miros de portocale. Spăla vase de mână, lucru care m-a surprins pe mine cea reală, dar făcea o treabă de mântuială, lucru care nu m-a mai surprins. Pe podea zăcea bucăţi o maşină de spălat vase, ceea ce explica nevoia de efort fizic.

Dintr-o altă încăpere răzbătea melodia Sweet Home Alabama. Georgina cea din vis lălăia în timp ce spăla vasele şi simţeam, în felul ăla ireal, oniric, că e fericită. Era mulţumită, deborda de o fericire totală pe care cu greu o puteam înţelege. Chiar şi alături de Seth, rareori mă simţisem aşa, şi trebuie spus că eram al naibii de fericită cu el. Mi-era imposibil să-mi închipui ce mă putea face pe mine cea din vis să mă simt astfel, mai ales în timp ce duceam la îndeplinire un lucru aşa de banal precum spălatul de vase.

M-am trezit.

Spre surprinderea mea, era dimineaţă în bună regulă şi soarele strălucea. Nici nu simţisem când trecuse timpul. Visul păruse să dureze doar un minut, dar totuşi deşteptătorul din apropiere pretindea că trecuseră şase ore. Pierderea fericirii pe care o simţisem eu cea din vis mi-a strecurat un ghimpe în inimă.

Şi mai ciudat de atât era că mă simţeam… aiurea. Mi-a luat ceva până să îmi dau seama de problemă: eram epuizată, energia de care aveam nevoie ca să supravieţuiesc, energia pe care i-o furasem lui Bryce, se dusese aproape de tot. De fapt, acum aveam mai puţină decât înainte să mă culc cu el. Era ilogic. O porţie de energie ca aia ar fi trebuit să mă ţină cel puţin câteva săptămâni, însă eu eram aproape la fel de epuizată ca înainte de asta. Nu eram chiar pe zero încât să-mi pierd capacitatea de a-mi schimba aspectul, dar aveam nevoie de o nouă porţie în câteva zile.

— Ce e? s-a auzit vocea somnoroasă a lui Seth de lângă mine.

M-am rostogolit şi l-am văzut sprijinit într-un cot, privindu-mă cu un zâmbet uşor, dulce.

Nu voiam să-i explic ce se întâmplase pentru că în felul ăsta ar fi trebuit să-i dau detalii despre ce făcusem cu Bryce şi, deşi teoretic Seth ştia ce făceam ca să supravieţuiesc, totuşi, fericiţi sunt cei săraci cu duhul.

— Nimic, am minţit eu, experta în minciuni.

— Mi-a fost dor de tine azi-noapte, a spus el şi mi-a atins obrazul.

— Ba nu. Erai ocupat cu Cady şi O'Neill.

Zâmbetul i-a devenit uşor strâmb, dar chiar în timpul ăsta i-am zărit în priviri aerul ăla visător, interiorizat, pe care îl căpăta când gândul îi zbura la personajele din romanele sale. În lunga mea existenţă reuşisem să fac regii şi generalii să-mi cerşească iubirea, însă uneori nici măcar farmecele mele nu puteau concura cu oamenii care îi populau imaginaţia lui Seth.

Din fericire, nu ne aflam într-unul din acele momente şi atenţia lui s-a îndreptat din nou asupra mea.

— Nţ. Ei nu arată aşa de bine în cămaşă de noapte. Apropo, asta îmi aminteşte de Anne Sexton, de „inimioare de scorţişoară de la prăvălia cu dulciuri”.

Numai Seth ar fi fost în stare să recurgă la o poetă depresivă ca să-mi facă un compliment[1]. Mi-am coborât privirea şi mi-am trecut absentă mâna peste mătasea roşie.

— Aşa e, arată destul de bine, am recunoscut. Se prea poate să arăt mai bine în asta decât goală.

— Nu, Thetis, a spus batjocoritor. Nu e adevărat.

Am zâmbit, cum făceam întotdeauna când folosea numele ăsta de alint. În mitologia greacă, Thetis fusese mama lui Ahile, o zeiţă care avea puterea de a-şi schimba aspectul şi care fusese cucerită de un muritor perseverent. Apoi, cu o mişcare uluitor de îndrăzneaţă, Seth m-a trântit pe spate şi a început să mă sărute pe gât.

— Uşurel, am spus şi m-am împotrivit mai mult de formă. N-avem timp de aşa ceva. Am treabă. Şi vreau să-mi iau micul dejun.

— S-a marcat, a mormăit, avansând apoi spre gura mea.

Am terminat cu protestele. Seth se pricepea de minune să sărute. Avea genul ăla de sărutări care ţi se topesc în gură şi te copleşesc de dulceaţă, cam ca vata pe băţ.

Însă noi nu puteam avea parte de o topire în bună regulă. Ştia exact când să se oprească, se şi antrenase pe treaba asta, aşa că s-a desprins de buzele mele şi şi-a luat şi mâinile. Zâmbind încă, m-a privit cum zăceam deloc demnă, împrăştiată.

Am zâmbit şi eu, reprimându-mi regretul pe care îl simţieam de fiecare dată când se retrăgea.

Dar aşa mergeau lucrurile între noi şi, sincer, puseserăm la punct un sistem destul de performant, dacă te gândeai la toate complicaţiile pe care le presupunea relaţia noastră. Prietenul meu Hugh spusese odată în glumă că toate femeile le răpesc sufletul bărbaţilor dacă sunt împreună destul de mult limp. În cazul meu nu era nevoie de ani de ciorovăială, un sărut prea lung avea acelaşi efect. Asta era soarta unui sucub. Nu eu făcusem regulile şi nu aveam cum să opresc transferul involuntar de energie pe care îl atrăgea după sine contactul fizic intim. Însă puteam hotărî dacă se ajungea la acel contact intim, şi aveam grijă să nu se ajungă acolo. Tânjeam după Seth, dar nu voiam să-i răpesc energia, aşa cum făcusem cu Bryce.

M-am ridicat şi eu, gata să mă dau jos din pat, dar cred că Seth era mai îndrăzneţ în dimineaţa asta. Mi-a cuprins talia cu braţele, m-a tras la el în poală, mi s-a lipit de spate şi şi-a îngropat faţa nerasă în gâtul şi părul meu. A inspirat greu şi adânc şi i-am simţit corpul tremurând. Apoi a expirat la fel de lent, de parcă ar fi încercat să-şi capete controlul, şi m-a strâns mai tare.

— Georgina, a şoptit, dezmierdându-mi pielea cu răsuflarea lui.

Am închis ochii şi în momentul ăla s-a terminat cu joaca. Ne-a învăluit o patimă negurie care ne mistuia de dorinţă, dar ne şi umplea de teama de urmări.

— Georgina, a repetat cu un glas scăzut, răguşit, şi am simţit că mă topesc iar. Ştii de ce se spune că sucubii li se arată bărbaţilor în somn?

— De ce? am întrebat cu un glas firav.

— Pentru că eu te visez în fiecare noapte.

În multe alte împrejurări, o asemenea afirmaţie ar fi sunat banal, dar venind din partea lui părea plină de forţă şi de pasiune.

Am strâns şi mai tare din ochi în timp ce prin mine se învârtejea un şuvoi de sentimente. Îmi venea să plâng. Voiam să fac dragoste cu el. Voiam să ţip. Uneori era prea mult. Prea multe sentimente, prea mare primejdia. Prea mult, prea mult.

Am deschis ochii şi m-am întors ca să-i văd faţa. Ne-am privit în ochi, amândoi dornici de mai mult, dar incapabili să oferim sau să primim. Mi-am luat privirea de la el şi m-am strecurat plină de regrete din îmbrăţişarea lui.

— Hai să mergem să mâncăm.

Seth locuia în University District în Seattle, sau U-district cum îl numeau localnicii, la câţiva paşi de o mulţime de magazine şi de restaurante situate în apropiere de campusul Universităţii din Washington. Am luat micul dejun la o cafenea mică şi în curând discuţiile acompaniate de câte o porţie de omletă au alungat stânjeneala de mai devreme. După aceea am rătăcit pe University Way, ţinându-ne de mână. Aveam câteva treburi de rezolvat, iar el trebuia să se apuce de scris, dar cu toate astea nu prea ne trăgea inima să se despărţim.

Dintr-odată Seth s-a oprit.

— Georgina.

— Hm?

Privea ceva de pe partea opusă a străzii, înălţând din sprâncene.

— Uite-l pe John Cusack.

I-am urmat privirea neîncrezătoare spre locul în care într-adevăr se afla un bărbat care semăna cu domnul Cusack, fuma o ţigară şi stătea sprijinit de o clădire. Am oftat.

— Nu e John Cusack, e Jerome.

— Serios?

— Îhî. Ţi-am spus că seamănă cu John Cusack.

— Ai spus cuvântul-cheie: seamănă. Tipul ăla nu seamănă, chiar e el.

— Crede-mă, nu e. Îi sesizasem nerăbdarea lui Jerome, aşa că i-am dat drumul la mână lui Seth. Mă întorc imediat.

Am traversat strada şi, pe măsura ce se scurta distanţa dintre mine şi şeful meu, aura lui Jerome mi se revărsa pe trup. Toţi nemuritorii au o amprentă personală unică, iar cea a unui demon ca Jerome era deosebit de puternică. O percepeam ca pe o mulţime de valuri învolburate de căldură, ca atunci când deschizi uşa la cuptor şi nu stai destul de departe.

— Foarte pe scurt, i-am spus. Îmi strici întâlnirea romantică. Exact ca de obicei.

Jerome a aruncat ţigara şi a stins-o cu pantoful negru de la Kenneth Cole. A aruncat în jur o privire dispreţuitoare.

— Aici? Fii serioasă, Georgie. Ce vezi tu romantic aici? Locul ăsta nu are nici măcar un milimetru de romantism.

Mi-am pus furioasă mâna în şold. Ori de câte ori Jerome dădea buzna în viaţa mea privată, de regulă atrăgea după sine o serie de incidente cu care nu voiam să am nimic de-a face. Ceva îmi spunea că nici de data asta nu avea să fie altfel.

— Ce vrei?

— Pe tine.

— Poftim? am spus şi am clipit nedumerită.

— Avem o reuniune în seara asta. Cu tot personalul.

— Chiar te referi la tot personalul când spui „tot personalul”?

Ultima oară când arhidemonul şef al oraşului Seattle ne strânsese pe toţi din zonă, ne anunţase că drăcuşorul local nu „se ridica la nivelul aşteptărilor”. Jerome ne lăsase pe toţi să ne luăm rămas-bun de la drăcuşor, apoi îl trimisese pachet pe bietul băiat în fundul iadului. Era o chestie tristă, dar apoi tipului îi luase locul prietenul meu, Hugh, aşa că îmi trecuse. Speram că reuniunea asta nu avea un scop similar.

Mi-a aruncat o privire stresată, în care se citea limpede că îl fac să-şi irosească timpul.

— Cam asta înseamnă „cu tot personalul”, nu?

— Când e?

— La şapte. La Peter şi Cody acasă. Să nu întârzii. Prezenţa ta este indispensabilă.

Rahat. Speram că nu urma să merg la propria mea petrecere de rămas-bun. Fusesem destul de cuminte în ultima vreme.

— Care e faza?

— O să afli când vii. Să nu întârzii, a repetat.

Demonul s-a îndepărtat de stradă, s-a afundat în umbra unei clădiri şi s-a făcut nevăzut.

M-a cuprins groaza. Niciodată nu puteai avea încredere în demoni, mai ales când aveau aspectul ciudat al unor vedete de cinema şi făceau invitaţii enigmatice.

— Toate bune? m-a întrebat Seth când m-am întors din nou la el.

După un scurt moment de meditaţie, am spus:

— Ca de obicei.

A preferat, cu înţelepciune, să nu continue subiectul şi într-un final ne-am despărţit, pentru ca fiecare să-şi vadă de treburile lui. Eram tare nerăbdătoare să aflu care era faza cu reuniunea, dar nu la fel de tare pe cât îmi doream să aflu ce mă făcuse să-mi pierd energia în timpul nopţii. Şi în timp ce îmi rezolvam problemele – alimente, schimbul de ulei, vizita la magazinul Macy's – în minte mi s-a derulat din nou rapid ciudatul vis. Cum era posibil ca un vis aşa de scurt să fie atât de intens? Şi de ce nu mi-l puteam scoate din minte?

Acest puzzle m-a distras atât de tare încât m-am trezit că s-a făcut ora şapte pe nesimţite. Am pornit mormăind spre locuinţa prietenului meu Peter, parcurgând în viteză drumul până la destinaţie. Super. Aveam să întârzii. Chiar dacă reuniunea asta nu mă privea pe mine şi o posibilă punere pe liber, aveam şanse să gust şi eu un pic din mânia lui Jerome.

Când am ajuns la o distanţă de vreo doi metri de uşa apartamentului, am simţit vibraţia amprentelor de nemuritori. Şi erau o mulţime. Am sesizat imediat aura familiară şi îndrăgita a prietenilor mei. Am mai simţit şi altele şi am stat un pic, încercând să-mi aduc aminte cui le aparţineau; zona Puget Sound se putea lăuda cu o mulţime de slujbaşi ai iadului cu care nu aveam aproape niciodată de-a face. Printre ele era o amprentă personală pe care n-am recunoscut-o deloc. Şi mai era una… una care îmi părea aproape familiară, dar nu aş fi putut spune exact cui îi aparţinea.

Am dat să ciocănesc, însă am hotărât că o reuniune cu tot personalul merita ceva mai mult de o pereche de jeanşi şi un tricou, şi mi-am tras pe mine, prin schimbarea aspectului, o rochie maro cu decolteu adânc şi mâneci largi. Părul mi se aşezase într-un coc clasic. Am ridicat mâna ca să bat la uşă.

Mi-a deschis o femeie vampir plictisită de care abia dacă îmi aduceam aminte. A înclinat capul în semn de salut, apoi şi-a continuat conversaţia cu un alt vampir pe care îl mai văzusem o dată. Cred că lucrau prin Tacoma, care, după mine, putea la fel de bine să fie un cartier al iadului.

Prietenul meu, Hugh, un brunet cu un fizic impresionant, se plimba prin încăpere în timp ce vorbea cu însufleţire la telefonul mobil. Jerome zăcea într-un fotoliu cu un pahar de Martini. Ajutoarele lui, demoniţele scumpe la vedere, stăteau într-un colţ, retrase, ca de obicei. Peter şi Cody, bunii mei prieteni şi gazdele noastre, râdeau cine ştie din ce motiv în bucătărie împreună cu alţi slujbaşi ai iadului pe care îi cunoşteam vag.

Se putea la fel de bine să fie un cocteil obişnuit, un chef chiar. Am sperat că nu ni se pregătea nici un fel de cafteală, pentru că ceva de genul ăsta ar fi stricat bunătate de atmosferă. Nimeni nu-mi remarcase sosirea, mai puţin Jerome.

— Ai întârziat zece minute, a mârâit.

— Să ştii că e la modă…

Cuvintele mi-au fost curmate de o amazoană blondă şi înaltă care a venit în viteză spre mine.

— Ah! Tu eşti Georgina, dacă nu greşesc! Muream de nerăbdare să te cunosc.

Mi-am ridicat privirea dincolo de sânii adăpostiţi în sutienul din elastan mărimea DD şi am oprit-o în ochii mari, albaştri, cu gene imposibil de lungi. M-a cadorisit cu un zâmbet cu dinţi demni de un concurs de frumuseţe.

Aveam parte de puţine momente de amuţire, dar acum era unul. Păpuşa asta Bărbie în carne şi oase era sucub. Era nou-nouţă şi mă şi miram că nu scârţâie. Mi-am dat seama ce vârstă avea după amprenta personală şi după aspect. Nici un sucub cu mintea întreagă nu şi-ar fi luat un asemenea aspect. Se străduia prea tare şi adunase la grămadă o mulţime de dotări chipurile desprinse din fantezia oricărui bărbat. Rezultatul era că arăta ca un soi de Frankenstein care te făcea să salivezi, dar irealizabil din punct de vedere anatomic.

Fără să-mi sesizeze uluiala şi dispreţul, m-a prins de mână şi era gata-gata să mi-o frângă cu o strângere urieşească.

— Abia aştept să lucrez cu tine, a continuat ea. Nici nu-ţi închipui cât de pregătită sunt să semăn suferinţa în rândurile bărbaţilor din toată lumea.

Într-un final mi-a venit şi mie glasul.

— Tu cine… cine eşti?

— E cea mai bună prietenă a ta, m-a lămurit un glas din apropiere. Ei, ia te uită cum arăţi. Ce standarde înalte îi fixezi lui Tawny!

Spre noi şi-a făcut loc cu coatele un bărbat şi curiozitatea pe care mi-o trezise prezenţa celuilalt sucub s-a risipit ca cenuşa luată de vânt. Aproape că uitasem că mai era acolo, căci stomacul mi s-a făcut nod când am identificat amprenta misterioasă. Pe ceafă mi s-au prelins broboane de sudoare rece, care s-au topit în ţesătura fină a rochiei.

Tipul care se apropia era cam cât mine de înalt, deci nu prea înalt, şi era măsliniu. Pe cap avea mai multă pomadă decât păr, brunet la culoare. Avea un costum drăguţ, în nici un caz de-a gata. Buzele i s-au crispat într-un zâmbet când mi-a sesizat aerul perplex.

— Ia uite-o pe micuţa Letha, s-a făcut mare, acum e gata să se joace cu adulţii, nu?

Vorbise pe un ton scăzut, menit doar pentru urechile mele.

Acum, aşa cum stăteau lucrurile, nemuritorii asemenea mie nu aveau prea multe de care să se teamă pe lumea asta. Însă existau trei persoane de care mă temeam cumplit. Una dintre ele era Lilith, regina sucubilor, o făptură cu o asemenea putere şi frumuseţe încât aş fi fost în stare să-mi vând sufletul, încă o dată, pentru un sărut de-al ei. Cea de-a doua persoană era un nephilim pe nume Roman. Era fiul pe jumătate om al lui Jerome, şi avea motive întemeiate să vrea să dea de mine şi să mă distrugă într-o bună zi. A treia persoană care mă teroriza era bărbatul de dinaintea mea.

Numele lui era Niphon şi era drăcuşor, exact ca prietenul meu Hugh. Şi, asemenea oricărui drăcuşor, Niphon avea doar două însărcinări. Una era să se ocupe de treburile administrative ale demonilor. Cealaltă, cea principală, era să încheie contracte cu muritorii, ca să le cumpere sufletele în beneficiul iadului.

Iar el era drăcuşorul care îl cumpărase pe al meu.

Capitolul 2

Preţ de câteva secunde nu mai eram la petrecere. Amintirile m-au purtat pe faleza de la marginea târgului în care crescusem, la vârsta la care cu greu puteam fi considerată adult după standardele zilelor noastre. Iar Niphon era şi el acolo, îmi zâmbea şi-mi promitea că avea toate răspunsurile şi putea face să dispară toate problemele mele…

Am clătinat din cap, mi-am alungat amintirile şi m-am întors la petrecerea la care participam.

Zâmbetul i s-a lăbărţat; era un zâmbet malefic care promitea lucruri şi mai malefice, şi se prea putea ca înaintea mea să se afle chiar şarpele din grădina raiului.

— Ştiam eu că ai un talent înnăscut, a spus el şi s-a apropiat de mine. Apoi a continuat cu un glas la fel de blând: Am ştiut asta din clipa în care te-am văzut. Abia aştept să aflu pe pielea mea cât de… experimentată ai devenit.

Războinica din mine s-a trezit şi a spus, dându-se înapoi:

— Numai să mă atingi şi îţi frâng gâtul.

— Ce lipsă de recunoştinţă, dacă te gândeşti că ai ajuns ce eşti acum mulţumită mie.

— Să nu te prind lângă mine.

A înaintat din nou şi inima mi-a luat-o la un asemenea trap încât le-ar fi produs un atac de cord majorităţii oamenilor.

Dintr-odată ne-a împresurat vocea lui Jerome şi am realizat că în încăpere se aşternuse liniştea.

— Las-o în pace, Niphon. A spus că nu vrea.

Drăcuşorul s-a oprit şi şi-a tras o faţă rugătoare.

— Haide, Jerome. Ce demon eşti tu de nu-ţi împărţi şi cu alţii bunurile?

— N-ai venit până aici să i-o tragi sucubului meu. Dacă nu poţi să-ţi faci treaba, pot să te înlocuiesc, să ştii.

În glasul lui Jerome se insinuase o ameninţare pe care nici măcar un dobitoc ca Niphon n-o putea ignora. Poate că până la urmă cineva avea să sfârşească în iad în noaptea asta. Dezamăgit, drăcuşorul a înclinat capul cu supuşenie şi s-a dat înapoi. Însă privirea pe care mi-a aruncat-o mă avertiza că aveam să stăm noi de vorbă mai târziu.

M-am dus la Jerome şi i-am spus:

— Poate că ar fi trebuit să mă pui şi pe mine în temă mai devreme.

— Şi adică să vă stric bucuria, porumbeilor? Cum să fac aşa ceva eu, un romantic incurabil? În plus, ţi-am spus să vii devreme.

Hugh a închis telefonul, a venit spre noi şi m-a sărutat pe obraz.

— Bună, dulceaţă. Ni se pregătesc chestii importante.

Groaza care deja pusese stăpânire pe mine a crescut vertiginos.

— Adică?

— Adică ne reorganizăm. Regulile oraşului Seattle au fost rescrise. Mai primim un sucub, sau mai bine zis l-am primit deja.

Am rămas cu gura căscată şi în minte mi-au revenit cuvintele de mai devreme ale lui Niphon.

— Glumeşti.

— Mă tem că nu. Ţi-o prezint pe Tawny.

Robo-blonda s-a cabrat pe tocurile cui şi a dat să-mi strângă iar mâna, dar mi-am ţinut-o ferită, de teamă să nu-mi sfărâme oasele. M-am lipsit de un zâmbet şi i l-am făcut cadou.

— Bună, Tawny. Apoi m-am întors înapoi spre Jerome şi am dat din cap spre Niphon. Şi atunci ăsta ce face aici?

— Am achiziţionat-o, a explicat drăcuşorul.

„Achiziţionat” era modul mai delicat de a spune că îi cumpărase sufletul în beneficiul iadului, la fel cum făcuse şi cu al meu.

— E de datoria mea să stau şi să o supraveghez până se instalează şi îşi face prima victimă, a adăugat.

— Pentru mine n-a făcut nimeni chestia asta, mi-am amintit eu. Pe mine mai că m-ai aruncat în gura lupului.

Trebuise să o fac pe jucăria sexuală a unui crâşmar din Constantinopol timp de câţiva ani până să mă prind cum mergea treaba cu sucubii.

Niphon a ridicat din umeri.

— Astea-s noile reguli ale casei. Gândeşte-te numai cât timp avem la dispoziţie în felul ăsta ca să recuperăm timpul pierdut.

M-am uitat cu coada ochiului la Tawny, cu speranţa că dorinţa ei arzătoare de a distruge bărbaţii din întreaga lume însemna că avea să înveţe repede. Deşi, privindu-i fusta scurtă imitaţie de piele de leopard, aveam dubii.

— Minunat. Iar acum, dat fiind că sunt la curent cu toate, presupun că nu mai e cazul să stau…

Hugh a clătinat din cap şi dintr-odată a devenit prietenul meu, drăcuşorul, în loc de drăcuşorul cu mintea la afaceri. Îmi dădeam seama după expresia lui că nu avea să-mi placă ce urma să spună.

— Mai trebuie să ştii ceva. Timp de aproximativ un an de aici înainte trebuie să fii… ăăă, mentorul ei.

— Mentor, am repetat pe un ton neutru.

A dat din cap, lăsând impresia că mă înţelege. Jerome ne privea amuzat în timp ce discutam.

— Şi ce anume presupune chestia asta pentru mine?

Hugh şi-a aşezat servieta pe o măsuţă şi de acolo a scos un manual fotocopiat şi legat, genul de care fac cei de la Kinko's[2]. Şi mi l-a aruncat mie. L-am prins, dar era gata să mă dărâme. Chestia aia avea aproximativ opt sute de pagini.

Manualul oficial şi complet al mentorului în iniţierea sucubilor aflaţi în perioada de probă (Abreviat).

— Abreviat? am zis, răsucindu-mă spre Jerome. Spune-mi că în felul ăsta te răzbuni pe mine pentru că ţi-am scos pe nas că îţi dai cu Old Spice.

— Încă mai coc la asta, a spus demonul. Faza asta de acum e pe bune.

— Nu pot să fac aşa ceva, Jerome. N-am timp! Tu ştii câte treburi am pe rol? Încă o mai pregătesc pe noua directoare adjunctă la serviciu…

S-a ridicat cu o viteză care i-ar fi trezit admiraţie unui vampir. S-a aplecat spre mine şi pe faţa lui nu mai era nici urmă de amuzament.

— Oh, Dumnezeule, Georgie. Ce probă de egoism din partea mea să te smulg de lângă iubitul tău din specia umană, din librăria ta vitală omenirii şi de lângă restul de aberaţii din viaţa ta! Am să mă duc şi am să le spun şefilor mei că ai lucruri mai importante de făcut decât să te supui forţelor de care depinde nemurirea ta şi care te-ar putea şterge de pe faţa pământului cât ai zice peşte.

Am simţit cum mi se aprind obrajii. Nu prea-mi plăcea să dea cineva cu mine de pământ de faţă cu Niphon şi cu tot dream team-ul de malefici din Seattle.

— N-am vrut să sune aşa. Atât că…

— Nu e negociabil, m-a întrerupt şi am simţit cum vorbele lui mi se târăsc pe piele.

— Bine, Jerome, am spus înghiţind în sec.

Până şi eu ştiam când să cedez.

S-a lăsat liniştea şi pe faţa lui Niphon s-a instalat un rânjet.

— Mmm, un iubit din specia umană. Ce straniu. Abia aştept să aflu totul.

— Mie mi se pare drăguţ, a intervenit Tawny. Sper că-l faci să sufere.

— Povestea lor de dragoste este una despre descoperirea sinelui, a aruncat Hugh, cu o faţă impenetrabilă.

L-am săgetat cu privirea. Drept soluţie la problema cu sexul, Seth şi cu mine descoperiserăm că fiecare dintre noi îşi putea face lui însuşi ce nu-i putea face celuilalt. De fapt, nu le spusesem niciodată despre soluţia asta prietenilor mei, dar se prinseseră singuri.

Acum că spectacolul dramatic se sfârşise, restul celor prezenţi îşi pierduseră interesul faţă de mine. Însă nu şi Tawny, care a început imediat să-mi vorbească despre bucuria de a le sfâşia inima bărbaţilor şi de a-i privi cum plâng. Am scăpat de ea cât de repede am putut, m-am pierdut printre invitaţi şi am stat de vorbă cu cei pe care nu-i mai văzusem de ceva timp. Reuşeam de minune să zâmbesc şi să-i distrez pe ceilalţi, însă în tot acest timp mintea îmi procesa această nouă complicaţie. Când în sfârşit am dat de Cody, Peter şi Hugh îngrămădiţi într-un colţ, am răsuflat uşurată. Judecând după mina lor, era cea mai amuzantă fază la care fuseseră martori în ultima vreme.

Cody, care pentru un vampir era tânăr, dar bătrân în comparaţie cu Tawny, m-a cuprins cu braţul. Părul blond şi zburlit îi era îmblânzit sub forma unui ciot de codiţă. El era permanent relaxat şi vesel, iar „tinereţea” lui ne făcea întotdeauna pe noi ceilalţi să ne asumăm rolul de dădacă.

— Ce-o să ne mai distrăm. Ai dat de dracu'.

— Vezi să nu, am spus şi m-am făcut mică. Ce, crezi că mi-e frică de ea?

— Mie mi-e, a spus Peter, cuprins deodată de un fior.

Avea părul castaniu pe ducă şi purta haine casual, dar asortate perfect, până la şosetele cu romburi. Era un vampir cam trecut, aproape de vârsta mea, şi îi era mentor lui Cody. Până acum nu mă gândisem prea mult la relaţia lor mentor-ucenic. Întotdeauna păruse să se desfăşoare fără dificultate, dar trebuie spus că amicul Cody nu se compara cu Tawny.

I-am urmat privirea lui Peter spre noul sucub, care îi povestea ceva plin de însufleţire unei demoniţe ca o stană de piatră pe nume Grace. Judecând după giumbuşlucurile periculoase pe care le făceau sânii lui Tawny, te-ai fi aşteptat ca integritatea tricoului de pe ea să se apropie de sfârşit.

— Eu nu cred că ţi-e frică, a spus Hugh cu şiretenie. Eu cred că eşti invidioasă.

— Pe ce anume? Pe prostul ei gust în materie de modă? Pe bustul ei anormal de mare? N-am de ce să o invidiez.

— Cum spui tu. Am văzut ce faţă ai făcut când ai auzit că primim un nou sucub. Pare-se că cineva n-o să mai fie singura fată din gaşca noastră.

— Şi?

— Aşa că o să avem o surioară nouă pe lângă care să ne gudurăm şi să ne agităm. Va trebui să împărţi lumina reflectoarelor cu ea.

— Ba nu împart nimic, am spus indignată.

— Deci chiar te deranjează, a spus Peter râzând. Abia aştept să înceapă să zboare fulgii.

— Soarta ei e în mâinile tale, a spus Cody.

— Ar trebui să-i spui să te strige „don'şoara Georgina”, a adăugat Hugh, trăgându-şi un accent sudist. Sau cel puţin „coniţă”.

Prezenţa lui Niphon şi predica lui Jerome îmi tăiaseră tot cheful.

— N-o fac eu pe mentorul. E aşa de chitită să termine cu populaţia masculină a planetei că nici măcar n-are nevoie de mine.

Cei trei bărbaţi au mai făcut un schimb de rânjete, iar Cody a scos nişte sâsâieli şi nişte miorlăieli, zgâriind prin aer, vezi Doamne cum că ne păruim noi două.

— Nu e deloc amuzant, am spus.

— Ba cum să nu? a replicat Cody. În plus de asta, nu vrei să-ţi ajuţi semenii? Unde-ţi sunt bunătatea şi spiritul filantropic?

— Cred că am renunţat la ele când mi-am vândut sufletul iadului, ce zici de faza asta?

Peter a dat din mână.

— Astea-s detalii. Ne aflăm în perioada în care lumea lasă deoparte rivalităţile mărunte şi animozităţile. Trebuie să intri în spiritul sărbătorilor. Te pomeneşti că nici măcar nu ţi-ai pregătit bradul de Crăciun.

— Anul ăsta nu-mi iau.

— Poftim? a exclamat Peter şi i s-a şters orice urmă de zâmbet de pe faţă.

— Rahat. Ai făcut-o de oaie, a spus Hugh. Deja mi-am luat o săpuneală pentru că nu-mi cumpăr brad de Crăciun.

— Tu eşti un soi de Scrooge[3], i-a spus Peter, privindu-mă încă pe mine. Nimeni nu se aşteaptă din partea ta să te bucuri de venirea sărbătorilor. Dar Georgina… tu n-ai avut brad de Crăciun anul trecut?

— Ba da. Da' i-a dat cineva foc la cheful din ajunul Crăciunului.

— Am fost şi eu şi nu-mi aduc aminte de aşa ceva, a spus Peter.

— Tu erai beat, deja căzuseşi sub masă.

— Ce scârbă de om e în stare să dea foc unui brad de Crăciun?

Hugh şi cu mine am făcut schimb de priviri.

— Excelentă întrebare, am remarcat sec.

— Tu i-ai dat foc? l-a întrebat Peter pe Hugh, speriat.

— Nu, a răspuns drăcuşorul. Carter.

— Un înger ţi-a dat foc la bradul de Crăciun? a exclamat Cody.

El nu fusese cu gaşca noastră anul trecut în decembrie, deci povestea asta era o noutate pentru el. Şi se pare că şi pentru Peter.

— Mda. Nici mie nu mi-a scăpat ironia situaţiei, am spus. Avea scrumiera prea aproape de o creangă ce atârna.

— Eu cred că ţi-a făcut o favoare, a spus Hugh. Acum poţi să-ţi iei unul de plastic. E mai simplu de întreţinut. Nu mai trebuie să-l uzi, ai terminat şi cu animăluţele din pădure. În plus de asta, poţi să iei unul care să se asorteze cu casa ta. Ai remarcat că al lui Peter e verde-ocean-scos-din-pepeni?

— Ba e verde-mare-istovită, a spus cel vizat cu un oftat.

Le-am urmat privirea spre monstruozitatea de brad de Crăciun al lui Peter: trei metri de ace cu o formă impecabilă, împodobiţi cu beteală aurie şi ornamente din sticlă roşie. Totul era asortat. De fapt, brusc am realizat că se potrivea cu costumaţia lui Peter. Bradul arăta ca cei expuşi în magazine. Verdele stelei multicolore cu pietre chipurile preţioase din vârf scotea chiar în evidenţă albastrul din „verdele-mare-istovită”.

— Bine măcar că n-ai pus şi un înger în vârf, am spus. Pentru că ar fi fost ceva anapoda în chestia asta. Ai fi avut în persoana lui un piroman la pândă.

— N-ai decât să glumeşti – a spus vampirul – dar e musai să-ţi iei brad de Crăciun. Ah, da, şi mai trebuie să alegi un nume pentru Moş Crăciun secret.

— Iar faci chestia asta? am mormăit.

— Stai să aduc cana, a spus şi a mers sprinten în partea cealaltă a bucătăriei.

I-am privit pe ceilalţi doi şi am spus:

— Un vampir obsedat de Crăciun. N-am auzit în viaţa mea un lucru mai ciudat.

— Nu e mai ciudat decât un înger care dă foc la un brad de Crăciun, a subliniat Cody.

Peter s-a întors cu o cană cu un ren desenat pe ea în care erau câteva hârtiuţe împăturite şi mi-a întins-o.

— Nu mai sunt prea multe. Alege.

Am luat o hârtiuţă şi am deschis-o. Carter.

— Mama mă-sii, am tras eu o sudalmă. Crăciunul ăsta chiar îmi stă în gât.

— Ba nu e adevărat, a spus Peter. Atât că trebuie să-ţi iei brad şi ia să vezi apoi ce bine o să te simţi.

Privirea mi-a rătăcit de la stea în jos, spre Tawny şi Niphon.

— Ba trebuie s-o tai de aici, le-am spus şi mi-am lăsat paharul pe blat.

Mi-am luat la revedere de la ei şi am mai înghiţit câteva tachinări din cauza noii mele însărcinări de mentor. În drum spre ieşire, l-am auzit pe Jerome spunându-i lui Grace:

—… dar eu o să fiu plecat din oraş câteva zile.

Dintr-odată am realizat că trebuie să-l întreb ceva.

— Auzi, Jerome?

S-a întors de la demoniţă şi mi-a aruncat o privire nerăbdătoare. În cât mai puţine cuvinte m-am priceput, i-am relatat cum mă trezisem fără energia pe care o furasem cu o noapte înainte. Jerome m-a ascultat, cu un aer plictisit.

— Ce-ai făcut azi-noapte? Ţi-ai schimbat la greu aspectul? Ai fost la vreun concurs de cultură generală sau la vreun campionat de haltere?

Nu era nevoie să-mi spună el ce fel de activităţi îmi puteau irosi energia.

— Niciuna din variante. Am dormit doar. Şi am visat, de fapt.

— Visele îi epuizează doar pe oameni, nu şi pe noi, a spus sec. Că de-aia are iadul de muncă. Văzându-mi expresia feţei, a oftat şi a spus: Probabil că nu e nimic, Georgie. Şi epuizarea psihică are efectul ăsta. Poate că ţi-ai petrecut toată noaptea luptându-te inconştient cu tentaţia sexului.

Nu prea-mi plăcea răspunsul lui în doi peri, dar nu aveam ce face. Am plecat de la petrecere şi am mers acasă, conducând de data asta cu o viteză rezonabilă. Imediat ce am intrat în casă, am aruncat manualul ăla cretin pe jos şi a aterizat cu un „paf” care a făcut podeaua să se cutremure şi pe pisica mea, Aubrey, să-şi înfoaie coada.

— Scuze, am mormăit şi am scărpinat-o pe căpşorul cu pete negre drept consolare.

M-am târât spre dormitor şi l-am sunat imediat pe Seth de pe mobil.

— Salut, a spus el.

— Salut. Trebuie să vii la mine în noaptea asta.

A urmat o pauză.

— Aş putea, dar…

— Haide, mă! N-o să-ţi vină să crezi prin ce-am trecut. Ne vine un sucub nou.

Iar a urmat o pauză.

— Nu prea ştiu ce să răspund la aşa ceva.

— Ştiu eu, mişcă-ţi fundul încoace. Am nevoie de tine.

— Thetis… sunt aşa de aproape de final. Mai am patru capitole. Şi mi-a venit o idee cât eram la micul dejun…

Am mormăit. Iar o luasem în barbă de la Cady şi O'Neill. Înainte să-l cunosc pe Seth în realitate, îl idolatrizasem de la distanţă pentru geniul lui literar şi-i devoram romanele. Acum ştiam întunecatul adevăr despre cum e să fii iubita autorului de succes.

Când a auzit că tac, a adăugat fără chef:

— Dar dacă ai nevoie de mine…

— Nu, nu. Stai liniştit. Nu-i nimic.

— Nu pari să vorbeşti serios. Ştiu eu cum sunteţi voi, femeile. Spui chestia asta, dar apoi o să ai un dinte împotriva mea tot restul vieţii, la propriu.

— Nu, serios. E în regulă. Şi aşa ne vedem mâine. În plus, imediat ce sar din rochia asta, o să mă scurg în lumea viselor.

Nici prin gând nu-mi trecea să mă apuc de manualul ăla.

— Porţi rochie?

— Îhî.

— Mai devreme nu purtai rochie. Cum arată?

M-am pus pe râs.

— Oooh… vrei să faci sex la telefon cu mine?

— Sex la telefon? Da' de unde. Nici măcar n-am avut o primă întâlnire la telefon.

— Nu e chiar aşa de complicat. Uite cum funcţionează, eu îţi spun ţie că rochia are un decolteu foarte adânc şi că nu am nimic pe dedesubt. Apoi tu îmi spui cum te apropii de mine şi mi-o dai jos şi apoi îmi mângâi…

— Dumnezeule. Nu! Nu vreau să facem aşa ceva.

Tipic. Era în stare să scrie scene de sex care incendiau paginile sau dialoguri destul de inteligente încât să mă impresioneze până şi pe mine. Dar dacă îl puneai să vorbească despre lucrurile astea, i se tăia răsuflarea. Era timid în prezenţa altor persoane, i se făcea frică dacă se afla în grupuri mari şi se simţea mult mai bine adoptând poziţia ascultătorului nebăgat în seamă. Îl compătimeam, dar uneori mi-era greu să-l înţeleg dat fiind cât de des eram eu în centrul atenţiei. Îmi plăcea să cred că lucrurile se îmbunătăţiseră un pic de când eram împreună, dar mai avea cale lungă.

— E nevoie de antrenament. Uite, te ajut eu. Imaginează-ţi. Mă aplec în genunchi şi te deschei uşurel la pantaloni…

— Uite ce e. Dacă tu chiar vrei să facem chestia asta, cu mare plăcere; mă duc la calculator şi îţi trimit un mesaj…

— Dumnezeule mare. Hai, du-te să-ţi scrii cartea.

Am închis şi m-am aşezat pe pat. Doamne! Ce mai turnură luase sfârşitul ăsta de săptămână! Fie că-mi plăcea, fie că nu, am presupus că fusese o chestiune de timp până să ni se alăture un nou sucub. Cu trecerea anilor, Seattle se mărise consiserabil, iar eu nu puteam face mai mult de atât. Dar un sucub neexperimentat? Pe care să trebuiască să-l pregătesc eu? Dacă n-aş fi ştiut că asemenea decizii administrative nu-i aparţineau demonului, l-aş fi acuzat că o face special. Era genul de chestie pe care Jerome ar găsi-o amuzantă. Dar de ce nu luaseră o antisocială profesionistă, care să-şi facă meseria fără să mă calce pe mine pe bătături?

Iar Niphon… ei bine, el fusese lovitura de graţie. Nu-mi plăcea să mi se aducă aminte de trecutul meu şi nici pe el nu-l plăceam. Ceva îmi spunea că nu mă are la inimă, deşi n-aş fi putut spune de ce. Îmi cumpărase sufletul şi serviciile mele îi stăteau etern la dispoziţie. Ce altceva mai figura în ecuaţia asta? „Aşteaptă şi o să vezi”, m-a avertizat un glas ce mi-a şoptit în minte. M-am cutremurat. Nici că se putea un moment mai potrivit să-şi înceapă Tawny cariera.

Dintr-odată, nu mai aveam chef să mă scurg în lumea viselor. Voiam să ies. Nu ca să fac vreo victimă sau ceva de genul ăsta… pur şi simplu să ies pe afară, să beau ceva, să flirtez un pic. Poate aşa mai reparam din dezastrul prin care trecusem.

M-am dus în centru, la The Cellar, cârciuma preferată a nemuritorilor din zonă. După cheful de lansare la apă a lui Tawny de azi-noapte, mă îndoiam că aveam să dau de vreun cunoscut pe acolo. Un moment de singurătate era exact ce-mi trebuia. Totuşi, când am intrat în barul înţesat şi m-am strecurat printre clienţii care se distrau şi-şi serveau băuturile, o senzaţie de răcoare mi-a dezmierdat simţurile de nemuritoare şi m-a trimis cu gândul la cristal, la ozon.

Am scrutat mulţimea şi în sfârşit am dat de Carter, aşezat la o masă rotundă în cealaltă parte a încăperii. Cel mai puternic înger din zona Seattle şi cel care îmi dăduse mie foc la bradul de Crăciun mă simţise şi el şi pe buze i s-a înfiripat un zâmbet de bun venit. Deşi, cum era şi firesc, nu venise la reuniunea iadului la care participase tot personalul, avea obiceiul să iasă cu gaşca mea. La început asta mă uimise, dar de atunci începusem să-l consider o constantă în viaţa mea, deşi una ciudată şi prost îmbrăcată.

Însă mai uimitor decât să-l văd aici în noaptea asta era suita lui, trei îngeri şi un om, pe care nu-i mai văzusem niciodată. M-au privit cu toţii plini de curiozitate şi, în cazul unuia dintre ei, de dispreţ. Mă rog. N-avea decât să mă dispreţuiască. Nu avea şanse o biată şleahtă de îngeri să-mi vină de hac după tot ce îndurasem azi. Însă tovarăşii lui Carter îmi păreau ciudaţi; nu ştiam că lucra cu alţii în gaşcă. Fără voia mea, m-a cuprins curiozitatea şi m-am întrebat ce anume îi făcuse să se adune – şi nu oricum, ci în prezenţa unui om.

Sesizându-mi atenţia, Carter mi-a făcut cu ochiul şi m-a invitat cu un gest abia schiţat să vin, spre uluiala a doi dintre îngeri. Am dat şi eu din cap, în semn de încuviinţare, dar mai întâi am trecut pe la bar ca să-mi iau un cocteil cu vodcă.

Când am pornit spre ei un minut mai târziu, mi-am tras cea mai obraznică atitudine de sucub de care am fost în stare şi m-am aşezat pe un scaun lângă Carter.

— Ia te uită, am spus. Văd că au rămas copiii singuri acasă. Şi suntem cu toţii invitaţi la dezmăţ, este?

— Aşa umblă vorba, a spus el şi şi-a trecut absent mâna prin părul blond, lung până la bărbie.

Dacă nu greşeam eu, era prima oară când îl avea curat în ultima jumătate de an. Probabil că oaspeţii ăştia erau de seamă.

— Şi se mai spune că una dintre ai tăi are statut de invitată permanentă, a adăugat.

— N-am chef să vorbesc despre asta, dacă nu te deranjează, am spus cu o strâmbătură.

— Să ne aşteptăm la o păruială, ceva, cât de curând?

— E răsuflată. Vrei să mă prezinţi şi restului colegilor de clasă?

Faza asta a făcut-o să râdă pe una dintre îngeriţe. Avea pielea bronzată ca lumea şi un păr brunet care strălucea ca mătasea, şi mi-a întins mâna cu un licăr vesel în priviri.

— Eu sunt Yasmine. Iar tu eşti Georgina.

Am dat şi eu din cap, incapabilă să-mi reţin un zâmbet. Cel pe care mi l-a oferit ea în schimb m-a umplut de căldură şi de bucurie. Mai ştii, poate că unii îngeri nu erau chiar aşa de răi de fapt. Din fericire a avut reacţia asta, pentru că tovarăşii ei păreau mai puţin entuziasmaţi să mă cunoască.

— Eu sunt Whitney, a spus o alta încet, o negresă drăguţă care avea părul împletit în miriade de codiţe.

Dovedea un bun gust în materie de vestimentaţie care se ridica la standardele mele şi purta ochelari ochi-de-pisică ce-i dădeau un aer dulce şi înţelept. Strângerea ei de mână s-a lăsat un pic aşteptată, dar până în final a venit.

L-am privit şi pe celălalt înger şi aşteptam o reacţie. Avea părul castaniu-închis şi ochii albaştri, la pachet cu o faţă prelungă şi îngustă. În expresia lui am citit clar dezaprobarea şi o răceală suverană. Abia ăsta era comportamentul pe care îl asociam eu cu îngerii. Pentru o clipă, am crezut că nici măcar nu avea să deschidă gura. Apoi a spus cu o crispare infinită:

— Eu sunt Joel.

Dar nu a însoţit vorbele cu nici un fel de strângere de mână.

Apoi m-am întors spre om. Mi-a zâmbit şi el larg, la fel de entuziasmat ca Yasmine, şi şi-a dat părul destul de lung şi negru din ochi.

— Vincent Damiani. Mă bucur să te cunosc.

— Şi eu, am spus şi i-am aruncat lui Carter o privire şireată. Şi eu care nici nu credeam că ai prieteni.

— Te pripeşti, fiică a lui Lilith. Şi-a sorbit din băutura care aducea a whisky fără gheaţă. Au venit cu treburi.

— Oooh. Afaceri tainice îngereşti, carevasăzică. Ce puneţi la cale? Vreţi să aflaţi câţi îngeri încap în vârful unui ac cu gămălie[4], sau faceţi lobby pentru proclamarea unei zile naţionale a căţeilor drăgălaşi?

Privirea de gheaţă a lui Joel a mai pierdut vreo zece grade.

— Doar nu-ţi închipui că o să ne discutăm treburile de faţă cu o seducătoare aflată în slujba răului?

Yasmine i-a tras un cot şi a dat ochii peste cap.

— Glumeşte.

— Asta vrea ea să te facă să crezi, a avertizat-o el. Eu unul nu am de gând să las garda jos în timp ce încearcă să se folosească de vicleana şi sinistra ei putere de seducţie.

L-am cadorisit cu un zâmbet leneş, languros, şi m-am rezemat de spătarul scaunului, aşezându-mă picior peste picior, prilej cu care fusta mi s-a ridicat pe coapse.

— Iubitule, dacă aş face apel la vicleana şi sinistra mea putere de seducţie, ai fi primul care şi-ar da seama.

Obrajii i s-au colorat într-un roşu aprins şi l-a fixat pe Carter cu privirea.

— Nu ştiu ce-ţi închipui că faci aici, dar trebuie să scapi de ea.

Carter nu s-a agitat.

— E inofensivă, dacă nu cumva eşti un zeu care droghează oamenii sau nephilim. Sau un scriitor introvertit.

Yasmine a tresărit şi veselia i-a fost înlocuită de sobrietate.

— Nu glumi pe tema nephilimilor.

— De fapt – a continuat Carter, indiferent la spusele ei – e foarte posibil să rezolve ea mica noastră problemă. Georgina, nu te deranjează să o faci pe gazda, nu? Vincent are nevoie de o locuinţă cât stă în oraş.

Am ridicat surprinsă din sprâncene. Vincent mi-a interpretat greşit tăcerea şi a adăugat repede:

— Nu-i nimic dacă nu vrei. În fond, nici nu mă cunoşti. Înţeleg că situaţia e stranie.

— Nu ştiu ce să zic, am spus, şi mai curioasă să aflu care era faza cu gaşca asta de ciudaţi. Dacă garantează îngerii pentru tine… ce să zic, nici că puteai găsi o recomandare mai bună de atât. Dacă nu te deranjează să dormi pe canapea, n-am nimic împotrivă.

— Eşti o bijuterie de sucub, a proclamat Carter.

Joel era gata-gata să se înece cu băutura lui. Judecând după cât de înţepat era, mă îndoiam că bea alcool, probabil Kool-Aid sau Pepsi, mai exact Pepsi fără zahăr.

— Ai înnebunit? a exclamat. E sucub. Nu-l poţi supune la aşa ceva. Gândeşte-te la sufletul lui.

— Ei nu-i plac băieţii buni, a explicat Carter. De regulă. N-o să ai nici o problemă.

Yasmine i-a aruncat lui Vincent o privire jucăuşă.

— Oricum, nu e chiar aşa de bun.

— Carter… a dat să spună Joel.

— Ţi-am spus că e de încredere. Gata. Ai cuvântul meu. În plus, n-o să pună nici un fel de întrebări, iar el o să stea într-un loc accesibil cât timp voi căutaţi.

Când am auzit cuvântul „căutaţi”, am tresărit. Începea să se contureze ceva.

— Ce căutaţi?

Linişte mormântală. Whitney şi-a încrucişat braţele, iar Vincent şi-a sorbit din băutură.

— Bine, m-am prins. Mi-am terminat cocteilul dintr-o înghiţitură. E informaţie confidenţială. Tăcere deplină, să se audă musca etc.

Yasmine a zâmbit din nou.

— E adorabilă, Carter. Nu-i de mirare că o ţii prin preajmă.

Apoi a început să ne povestească despre un alt sucub pe care îl cunoscuse în Boston, schimbând subiectul cu o dezinvoltură demnă de Carter. Bănuind la ce mă gândesc, Carter mi-a prins privirea şi a zâmbit larg, iar eu am dat ochii peste cap exasperată.

Cu toate astea, pe măsură ce se derula seara, am constatat că îmi place enorm Yasmine. Ea, Vincent şi Carter monopolizau mare parte din discuţii şi, deşi îngerii nu erau la fel de distractivi ca restul prietenilor mei, grupul ăsta mi se părea şi el distractiv în felul lui. De asemenea, înjurau şi beau mult mai puţin, dar ce să zic, nimeni nu e perfect.

La închiderea barului, l-am luat pe Vincent cu mine, dar nu înainte ca Joel să-l avertizeze în privinţa sfinţeniei sufletului omenesc. Vincent l-a ascultat răbdător, dând din cap în părţile esenţiale ale discursului.

— Întotdeauna se poartă în felul ăsta? l-am întrebat în drum spre casă.

— Nu se poate abţine, a spus Vincent şi a râs. Are intenţii bune, atât că îşi face griji din cauza mea.

— Tu îţi faci griji?

— Nu. Eşti destul de drăguţă, dar sunt liniştit. Deja iubesc pe cineva.

Eram gata-gata să glumesc că asta nu îl proteja de nimic, că sedusesem destui tipi care credeau că sunt îndrăgostiţi. Însă ceva din glasul lui mi-a curmat zeflemeaua. După felul în care vorbise, părea să sugereze că dragostea chiar îl putea feri de mine şi de celelalte rele din lumea asta. Vorbea ca un invincibil şi dintr-odată m-a cuprins tristeţea.

— Mă bucur pentru tine, am spus domol.

Mi-a aruncat o privire.

— Eşti de treabă pentru un sucub.

— Destul încât să-mi spui ce căutaţi aici tu şi cu Super Prietenii tăi?

— Nu, a spus şi a tras un zâmbet.

Când am ajuns acasă, l-am instalat pe canapea şi i-am adus un teanc de pături ca să-i ţină de cald. În majoritatea timpului temperatura din apartamentul meu era ridicată, dar eram în decembrie şi acea parte din mine care încă îşi amintea de vremurile în care mă ghemuiam lângă focul plăpând simţea că nicicând nu erau destule pături.

În curând m-am dus la culcare, eu însămi îngropată sub grămada de aşternuturi. Însă de data asta n-am mai visat.

Capitolul 3

După un somn zdravăn, a doua zi de dimineaţă m-am dus la serviciu un pic mai optimistă. Mi-am spus că probabil Tawny deja repurtase succese noaptea trecută şi Niphon era în drum spre aeroport. În plus de asta, în curând aveam să-l văd pe Seth, din moment ce făcuse din locul meu de muncă, Emerald City, Librărie Cafenea, locul său de creaţie. Mda, nu mă aştepta o zi prea rea.

Din cauza sarcinii cu complicaţii a fostei mele şefe, de curând mă alesesem cu postul ei. Asta presupunea că fostul meu post de director adjunct era vacant şi până la urmă o angajaserăm pe Maddie Sato, care întâmplător era sora lui Doug celălalt director adjunct. Fusese o probă incredibilă de favoritism şi Doug făcuse o criză şi se plânsese că îi scăzuse gradul de cool-itate cu zece puncte. Şi aşa Maddie locuia cu el. Venise în vizită după recenta lui internare în spital şi nu mai plecase. Avea o a doua slujbă de scriitoare independentă, colaboratoare a unei reviste feministe, şi, acum că lucra şi la Emerald City, avea o sursă mai stabilă de venit.

Îmi plăcea Maddie. Era isteaţă şi competentă şi avea un simţ al umorului drăcesc care îmi era pe plac. Se pricepea să interacţioneze cu clienţii şi se arăta mereu politicoasă la locul de muncă. De exemplu, te trezeai că se lasă absorbită într-o discuţie cu Seth pe teme „scriitoriceşti” şi se descurca de minune. Însă când venea vorba de lucruri de natură amicală, interpersonală, abilităţile ei sociale lăsau un pic de dorit. Odată, după o discuţie critică despre literatură, Seth făcuse o aluzie la copilăria ei şi ea înmărmurise. Mă amuzase să-l văd faţă în faţă cu cineva şi mai stingher în societate, dar în mare măsură eram dezamăgită că recidivase. Reuşisem să o fac să iasă din carapacea ei, ştiam cât de amuzantă putea fi şi voiam să vadă toată lumea lucrul ăsta.

Astăzi am văzut-o la etaj, în cafenea, la masa pe care şi-o adjudecase Seth cu laptopul lui. Pare-se că nu era una din zilele dedicate literaturii, pentru că stătea şi Doug cu ei şi cei doi fraţi păreau să discute aprins. Seth se afla între ei şi părea să-şi dorească cu disperare să fie oriunde altundeva. Mi-a surprins privirea şi s-a uitat rugător la mine. Am tras special un scaun aproape de el, forţându-l pe Doug să se dea mai încolo. Nu ştia nimeni că eu şi cu Seth suntem împreună, iar fraţii Sato erau aşa de prinşi în discuţie că nici nu şi-au pus întrebări din pricina mişcării cu scaunul.

— Care e faza? am întrebat. Sper că are legătură cu soarta magazinului de-a oprit din lucru întreaga echipă managerială.

Sărbătorile erau la o azvârlitură de băţ şi în ultima vreme era o adevărată nebunie aici.

Maddie a avut delicateţea de a părea jenată, amintindu-şi dintr-odată care îi erau îndatoririle. A deschis gura să spună ceva, dar Doug a întrerupt-o.

— Ilustra mea soră e o scârbă fără inimă.

Maddie a dat ochii peste cap:

— I s-a năzărit ceva în legătură cu Beth.

Am oftat şi am spus:

— Uite ce e, dacă te referi la faza aia când a purtat jambiere la serviciu…

— Nu-mi aduce aminte de chestia aia, a bombănit Doug.

— Ilustrului meu frate i-a intrat în cap o idee năstruşnică, cum că Beth tocmai s-ar fi despărţit de cineva, a explicat Maddie.

S-au uitat amândoi la mine de parcă s-ar fi aşteptat să pun lucrurile la punct. Uluită, mi-am plimbat privirea de la unul la altul.

— Şi ce e aşa de năstruşnic la chestia asta?

— De fapt e răcită, a explicat Maddie. A şi spus că e răcită şi de-aia îşi trage nasul.

— Se preface că ar fi răcită, a strigat Doug. În ce lume bolnavă şi anormală trăim dacă numai un nemernic ca mine remarcă suferinţa oamenilor? Ce Dumnezeu, are ochii roşii ca racul.

— E răcită, a repetat Maddie neînduplecată. S-a mai gândit un pic, apoi a adăugat: Sau poate are vreo alergie.

— În luna decembrie?

Cei doi au continuat ciorovăiala. Lângă mine, Seth se străduia să pară serios, dar făcea o treabă de mântuială. I-am studiat buzele pe care i se aşternuse un zâmbet, încântată de forma lor şi amintindu-mi senzaţia pe care mi-o dădeau. Mi-am îndreptat din nou atenţia asupra celor doi fraţi, delectându-mă cu spectacolul. Într-un final, după încă vreo cinci minute, mi-am adus aminte că eram acolo pe post de şefă, nu de angajat care trage firma în piept.

— De ce îi daţi aşa de mare importanţă? m-am interesat.

— Pentru că se înşală, a spus Doug. Şi asta încerc să dovedesc.

Maddie a oftat şi a spus:

— Parcă ai fi un copil de doişpe ani.

— Nu e adevărat, a replicat şi i-a dat una în braţ.

— Gata, până aici. Tu treci la casa de marcat, i-am spus lui Doug. Iar tu, la mine în birou, i-am spus lui Maddie.

— Ooo, ai dat de dracu', a tachinat-o Doug.

— Îi arăt cum să proceseze comenzile, am mârâit.

Ochii lui Maddie au licărit de nerăbdare şi în obrajii ei rotunzi şi-au făcut apariţia două gropiţe. Era o devoratoare de sarcini noi.

— Favoritisme între femei, a spus Doug. Pe ea o placi mai mult decât pe mine, nu? Nu-i nimic, mie poţi să-mi spui, rezist.

— Hai, valea, amândoi. Imediat cobor şi eu.

Cei doi au plecat, şi m-am uitat la Seth.

— De-asta n-am eu copii, i-am spus.

Desigur, nu era adevărat, absolut deloc. Sucubii pur şi simplu nu puteau avea parte de copii.

— Deşi… cred că de fapt Doug are dreptate. Am meditat un pic, apoi am continuat: Oricât ar părea de nebunesc. Am văzut-o pe Beth la venire.

— Maddie e o scriitoare bună şi o femeie tare deşteaptă, dar nu e prea atentă la oamenii din jurul ei, a spus Seth cu un zâmbet.

— Credeam că e valabil în cazul tuturor scriitorilor, am replicat şi i-am aruncat o privire uşor ironică.

— Unii sunt mai răi decât alţii.

— Mă şochează faza asta. Ai mers cu ea în maşină preţ de vreo patru ore, nu? Despre ce naiba aţi vorbit?

— Despre literatură.

— Ce n-aş da să fie aşa de relaxată şi în preajma altora, în afară de mine şi de Doug, am spus cu un oftat. Tipa e amuzantă foc. Ei i-a venit ideea să dăm pe maşina lui Doug cu spray cu panglici când a zis că Betty Friedan era la ciclu când a scris Mistica feminităţii.

— Nu sunt sigur că aş cataloga aşa ceva drept amuzant foc, ci mai degrabă înspăimântător. În plus, ideea a fost a ta, mi-a împrospătat el memoria. Voi două sunteţi periculoase. Chestia cu furtul de suflete pare o joacă de copii pe lângă ce faceţi tu şi cu Maddie.

Am zâmbit larg. Avea dreptate. Nu avusesem prin preajmă prea multe femei în ultima sută de ani şi acum descoperisem ce pierdusem.

— Habar n-ai tu. Dincolo de stânjeneala pe care o arată în public, de mult nu m-am mai simţit aşa de bine cu cineva.

— Serios?

— Desigur, persoanele de faţă se exclud.

— Mă rog, cum zici tu.

— Hei, am spus şi mai că l-am luat de mână, dar apoi mi-am amintit că eram în public. Nu se compară cu tine. Tu găteşti mai bine şi săruţi mai bine.

— Nu realizasem că ai încercat şi cu ea.

— Doar ştii că mă înnebunesc după scriitori.

Zâmbetul mi-a pierit un pic când gândul mi-a zburat la un alt subiect. Toată dimineaţa rumegasem problema cu pierderea de energie, mai ales că în noaptea asta sau mâine aveam să-mi caut următoarea victimă.

Jerome mă expediase repede, dar, ca de obicei, eu nu puteam renunţa la subiectul ăsta. Am decis că aveam să-i fac o vizită prietenului meu Erik Lancaster, muritorul şi sursa noastră locală de cunoştinţe oculte. În mare parte din situaţii părea să ştie mai multe decât amicii mei.

L-am invitat şi pe Seth şi a fost de acord să mă însoţească. Ce mă bucuram! De multe ori mă gândisem că era bine pentru el să stea de vorbă cu un alt muritor care avea frecvent de-a face cu lumea supranaturalului. Iar momentul ăsta era la fel de nimerit ca oricare altul.

Seth a trecut pe la mine pe acasă după program şi am pregătit o cină rapidă în cuptorul cu microunde înainte să ieşim. În timp ce coboram scările din clădirea în care stau, m-a tachinat iar din cauza lui Maddie.

— Aţi lucrat ceva timp în birou. Eşti sigură că n-aţi stat de pupăceală?

— Doar un pic, l-am asigurat.

A râs, m-a prins de mână şi l-am tras spre mine; buzele ni s-au întâlnit într-un sărut şi, pe când căldura trupului lui mă punea pe jar, nu aveam nici cel mai mic dubiu care era cel mai bun lucru din viaţa mea. După câteva momente de dulceaţă, am urmat rutina şi ne-am desprins unul de altul, iar reticenţa fiecăruia dintre noi a făcut ca separarea să ne fie neîndemânatică.

— Mda, i-am spus. Categoric ea nu sărută la fel de bine ca…

M-am întrerupt şi m-am strâmbat când l-am simţit pe Niphon apropiindu-se de noi. Îi simţeam amprenta de nemuritor slinoasă şi cu aromă de mosc şi m-am îndepărtat de Seth ca să mă uit furioasă către drăcuşorul ce se apropia. Când m-a văzut, mi-a făcut cu mâna.

— Scuză-mă o clipă, am mormăit. Am sărit treptele şi m-am aşezat înaintea lui Niphon ca să nu se apropie destul cât să ne audă Seth vorbind. Ce vrei?

— Ia vezi cum te porţi, Letha, a ţâţâit el. Sucubii trebuie să fie fermecători şi cordiali tot timpul. A aruncat o privire în spatele meu. Ăla e iubitul tău din specia umană? Mi-l prezinţi şi mie?

— Mai bine te-ai duce învârtindu-te. Parcă trebuia să stai cu ochii pe Tawny.

— Asta am şi făcut, a spus vesel. De-aia am venit la tine. Azi noapte am urmărit-o. Era destul de încrezătoare în talentele ei, dar i-a fost destul de greu să stabilească o întâlnire amoroasă până la urmă. Biata de ea. Se pare că o să dureze mai mult până să se instaleze decât am bănuit. Din fericire, am să stau cu ea până la sfârşit.

Îngrijorarea lui în care se simţea ironia şi-a atins ţinta, exact aşa cum îşi dorise el.

— Doar asta ai venit să-mi spui? Pentru că eu una trebuie să plec, am treabă.

— Sigur, sigur, a spus cu un zâmbet afectat şi a făcut un gest spre Seth. N-am vrut să-ţi stric momentul de pasiune, deşi părea gata să se răcească.

Deodată i-am citit pe chip că a înţeles.

— Nu te culci cu el, nu-i aşa? Nobilul simţ etic te împiedică să-i absorbi energia. Bietul bărbat, a spus Niphon şi a râs. Ah, Letha. Eşti una dintre cele mai fascinante fiinţe pe care le-am cunoscut vreodată.

I-am întors spatele şi am pornit furtunos spre Seth.

— Hai să mergem.

— Cine era tipul? a întrebat pe când ne îndepărtam.

— E un drăcuşor. Şi un mare dobitoc.

Şi la un cvartal mai departe auzeam încă râsetul batjocoritor al lui Niphon, dar am încercat să-l ignor în timp ce Seth şi cu mine mergeam spre maşina lui. Era destul de iritant să-mi aud prietenii luându-mă peste picior din cauza lui Seth, însă din partea lui Niphon era de-a dreptul insuportabil. Din fericire, m-am calmat până să ajungem pe stradă. În schimb, m-am concentrat asupra vizitei la Erik şi, speram eu, a dezlegării misterului.

Erik avea un magazin în Lake City care se numea Taine S. R. L. Din nefericire, se afla într-un mall, dar totuşi îţi dădea un sentiment de intimitate. Lumina discretă răspândea seninătate şi bolborositul unor fântâni mici se împletea cu delicatele acorduri de harpă ce se revărsau dintr-un CD player. Fiecare colţişor liber era înţesat de cărţi, bijuterii, lumânări şi statuete, iar în aer plutea o aromă dulce de Nag Champa[5].

— Drăguţ, a spus Seth, rotindu-şi privirea împrejur când am intrat.

Erik, care stătea în genunchi în spatele unui teanc de cărţi, şi-a ridicat privirea. Îşi lăsase mustaţă de când nu-l mai văzusem şi îmi plăcea contrastul pe care îl făcea părul lui cenuşiu cu pielea neagră. Pe chip i-a înflorit un zâmbet cald.

— Domnişoară Kincaid, ce plăcere neaşteptată. Şi ai venit şi cu un prieten.

S-a ridicat şi a venit la noi, întinzându-i mâna lui Seth.

— Erik, ţi-l prezint pe Seth Mortensen. Seth, el este Erik.

Şi-au dat mâna.

— E o plăcere să vă cunosc, domnule Mortensen. Vă aflaţi în compania unei persoane încântătoare.

— Da, a spus Seth zâmbind şi el la rândul lui. Aşa este.

— Dacă avem noroc – am spus cu glas mieros – poate are Erik timp de o ceaşcă de ceai. Nu serveşte decât decofeinizat, aşa că ar trebui să fii mulţumit.

— Sigur că am timp, a spus Erik. Mă îndoiesc că există vreun bărbat care să nu aibă timp pentru dumneata, domnişoară Kincaid.

Când Erik s-a dus să pună de ceai, l-am tachinat pe Seth.

— Uite că e cineva care mă apreciază şi pe mine. Pe el n-ai să-l vezi să mă lase de izbelişte pentru o carte.

— Dacă nu mă înşeală memoria, adori cărţile astea. În plus, cum altfel pot să-ţi menţin standardul de viaţă cu care te-ai obişnuit?

— Dacă nu mă înşeală memoria, eu am plătit ultima oară când am ieşit.

— Mda, aşa e. Voiam să te las să faci pe femeia emancipată ca să nu mă trezesc că-mi vandalizezi maşina împreună cu Maddie.

Când ne-am început şueta în jurul măsuţei din colţ a lui Erik, spre surprinderea mea l-am auzit pe Seth antrenându-l pe Erik într-o discuţie despre cum e să fii muritor printre nemuritori. De obicei Seth nu era aşa de deschis, şi m-am întrebat cât de tare îl preocupă bizareria cu nemuritorii.

— Îmi tulbură percepţia asupra scurgerii timpului, a spus Erik. Văd oameni precum domnişoara Kincaid care sunt veşnic tineri şi frumoşi. Şi am sentimentul că nici nu a trecut timpul. Apoi mă privesc pe mine şi văd noi riduri apărute, simt durerea de oase şi realizez că am să rămân în urmă… ei vor continua să modeleze lumea fără mine, a spus şi a oftat, mai degrabă meditativ decât trist. Mi-aş dori să văd ce se mai întâmplă.

— Mda, a spus Seth, spre surprinderea mea. Avea privirea întunecată, solemnă. Înţeleg ce vrei să spui.

L-am privit şi am zărit ceva ce nu mai remarcasem până acum. Ştiam că probabil se gândeşte la viitor şi la propria moarte, aşa fac toţi muritorii, dar numai acum realizam cât de mult se gândea de fapt la lucrurile astea. Privindu-i pe cei doi bărbaţi, mi-am adus aminte că amândoi aveau să moară până la urmă şi am simţit un sloi de gheaţă în inimă. Preţ de o clipă, aproape că l-am văzut şi pe Seth la fel de ridat şi de cărunt ca pe Erik.

— Mai discutăm mult pe teme din astea morbide, băieţi? am întrebat, încercând să adopt o mină nonşalantă. N-am venit aici să deprim pe toată lumea. Vreau să-l trag pe Erik de limbă.

— Trage, a spus el.

— Ei bine… ştii că am nevoie de, ăăă, vitalitate şi energie ca să supravieţuiesc, nu? Ce afirmaţie idioată. Normal că ştii. Ieri de dimineaţă când m-am trezit, toate rezervele mele erau pe zero.

— E normal, nu? a spus Erik după un moment de meditaţie. Cu timpul se duce.

— Nu aşa de repede. Mai ales că… – m-am oprit şi brusc am realizat că poate nu fusese o idee prea bună că-l adusesem pe Seth aici – ăăă, făcusem plinul cu o noapte înainte.

Amândoi bărbaţii şi-au păstrat un aer neutru.

— Şi nu ai făcut nimic extraordinar?

— Nu. Jerome crede că e de la stres. Am ridicat din umeri şi am continuat: Nu cred că am fost chiar aşa de stresată. Am avut… un vis ciudat… dar nimic stresant.

— Visele au forţă, a spus Erik. Şi uneori stresul ne poate epuiza mai tare decât ne închipuim. Din nefericire, ştiu puţine despre vise, dar…

S-a încruntat şi dintr-odată s-a pierdut în sine.

— Dar ce?

— Cunosc pe cineva care e posibil să te poată ajuta. Cineva care e specialist în vise.

— Cine?

Suna promiţător.

A durat ceva până să răspundă şi când în sfârşit a vorbit, părea nefericit că trebuie să rostească acele cuvinte.

— Cineva care are un loc asigurat în lumea dumitale. Se numeşte Dante Moriarty.

— Nu se poate să fie numele lui adevărat, am chicotit.

— Nu e, deşi sunt convins că vreun drăcuşor sau vreun demon din anturajul dumitale îl recunoaşte indiferent ce nume ar avea. E un şarlatan… printre altele. Şi se consideră şi magician.

— Am permanent de-a face cu oameni decăzuţi, am precizat. Aşa că nu mă deranjează prea tare.

— Adevărat, mi-a dat Erik dreptate.

Însă părea tulburat, lucru care m-a uimit. Deşi el nu era un om rău, interacţiona frecvent cu mine şi cu alţii de felul meu fără să clipească, şi mă întrebam care putea să fie faza cu omul acesta încât să-l neliniştească aşa de tare.

— Am să-ţi fac rost de datele lui.

A căutat cartea de vizită a lui Dante, iar eu m-am uitat prin magazin în timp ce Seth era la toaleta din spate. Bătrânul negustor mi-a dat cartea de vizită când a găsit-o.

— Îmi place foarte tare domnul Mortensen.

— Mda, şi mie.

— Da, mi-am dat seama.

Mi-am ridicat privirea de la o vitrină cu brăţări, aşteptând să continue.

— În prezenţa celuilalt vă purtaţi într-un fel de care probabil nici nu sunteţi conştienţi. Aşa reacţionează de regulă cei ce se iubesc… dar mai e ceva. Sunteţi tot timpul conştienţi de existenţa celuilalt, cred eu, chiar şi când nu sunteţi împreună. Parcă scânteiază aerul dimprejurul vostru.

Nu ştiam ce să răspund la aşa ceva. Îmi plăcea, dar mă şi intimida un pic.

— N-am mai întâlnit pe cineva de felul dumitale care să-ţi semene, domnişoară Kincaid. A ezitat, şi atitudinea de om înţelept şi sigur pe sine a lăsat locul nesiguranţei, atitudine neobişnuită la el. Nu ştiu cum o să se termine povestea asta.

În clipa aia a apărut Seth şi a realizat că ne întrerupsese. Şi-a plimbat privirea de la mine la Erik şi i-am pus mâna pe braţ, ca să-l liniştesc.

— Eşti gata de plecare?

— Sigur.

Am cercetat şi restul vitrinei cu bijuterii, observând doar în treacăt obiectele de acolo. Deodată, ceva mi-a reţinut privirea şi m-am aplecat deasupra uneia din casete.

— Erik, de unde ai chestiile astea?

El şi cu Seth au privit peste umărul meu.

— Ah, da, a spus Erik. La inelele bizantine te referi. Le-a făcut acelaşi artist care ţi-a făcut colierul cu simbolul egiptean.

— Artistul ăsta are un deosebit simţ al detaliilor istorice. Seamănă perfect cu originalul.

A ocolit tejgheaua şi a luat tava pe care erau inelele. Am luat unul dintre ele. Era un inel simplu, de aur. În loc de piatră montată avea un disc neted şi drept, aproape de dimensiunea unei monede de zece cenţi, pe care erau gravate litere greceşti.

— Ce înseamnă? a întrebat Seth.

Am încercat să-i explic străvechiul obicei.

— Este o binecuvântare, ca o rugăciune pentru cuplu. Trebuie să fi fost o verighetă.

Am mai studiat încă unul, cu Hristos şi Fecioara Maria; un altul avea reprezentaţi un bărbat şi o femeie miniaturali, stând în faţă.

— Am avut şi eu un inel aproape la fel ca ăsta, am spus încet, răsucindu-l în mâini.

Niciunul dintre bărbaţi nu a spus nimic şi în final l-am pus înapoi pe tavă.

În drum spre casă, Seth m-a întrebat cu blândeţe:

— Ce s-a întâmplat cu inelul tău?

— Nu contează, am spus, privind pe fereastră.

— Spune-mi.

Nu am răspuns şi nici el nu m-a mai întrebat. Când am ajuns înapoi la mine acasă, nu era nici urmă de Vincent şi mi-am închipuit că s-a dus să învestigheze cu îngerii lui Charlie. Pe masa din bucătărie erau împrăştiate ziare; se pare că-i plăcea să fie la curent cu ultimele evenimente. Cu alea morbide, aş spune eu. Unul dintre titluri era despre un caz de care auzisem deunăzi, cu un nebun care îşi omorâse soţia după ce avusese o viziune în care o văzuse cu un alt bărbat. Uneori muritorii făceau lucruri înfiorătoare. Mă rog, de multe ori.

Seth s-a aşezat pe canapea şi s-a aplecat înainte, cu mâinile împreunate. Simţisem încă din maşină că se îmbufnase din cauză că nu-i răspunsesem.

— Thetis…

— Vrei să afli despre inel.

— Nu contează chiar aşa de mult inelul. Numai că… te-am mai văzut în starea asta. Te necăjeşte ceva, ceva de care îţi aduci aminte, dar despre care nu vrei să vorbeşti cu mine. Sunt zile în care am senzaţia că nu-mi spui nimic.

M-am aşezat lângă el, evitând să-l privesc în ochi, aşa cum făcea el deseori.

— Ba îţi spun destule lucruri.

— Nu şi despre trecutul tău.

— Eu am o grămadă de trecut şi vorbesc tot timpul despre el.

— Mda… presupun că aşa e, a spus, mângâindu-mi absent mâna. Dar nu vorbeşti şi despre trecutul tău de când erai umană, de dinainte să devii sucub.

— Şi? Contează? Tu eşti acum cu mine, ştii ce fel de om sunt acum.

— Aşa e. Şi iubesc omul care eşti acum. Dar în acelaşi timp vreau să ştiu ce e important pentru tine. Ce a făcut din tine ceea ce eşti acum. Vreau să ştiu ce te face să suferi ca să te pot ajuta.

— Nu trebuie să ştii asta ca să mă cunoşti. Trecutul meu de fiinţă umană nu are nici un fel de influenţă, am spus cu răceală.

— Eu nu cred asta.

Din nou n-am răspuns.

— Nu ştiu nimic despre acea parte din viaţa ta, a continuat. Nu-ţi ştiu numele adevărat, cum arăţi în realitate. Unde ai crescut. Nici măcar nu ştiu câţi ani ai.

— Să ştii că nu eşti singurul. Sunt o mulţime de lucruri pe care nici tu nu mi le spui, i-am amintit, încercând să-i distrag atenţia.

— Ce vrei să afli?

— Păi… am spus şi am scotocit după ceva despre care nu ştiam mare lucru. Niciodată nu vorbeşti despre tatăl tău. Despre felul în care a murit.

Seth mi-a răspuns imediat, fără să şovăie.

— Nu sunt multe de spus. A murit de cancer când eu aveam treisprezece ani. Psihologul la care ne-a dus mama a spus că m-am retras într-o lume a fanteziei ca să fac faţă situaţiei.

M-am sprijinit cu capul de umărul lui, conştientă că avea să-mi explice în detaliu tot ce voiam să ştiu, în felul supus, specific lui Seth. Era chiar o ironie dacă te gândeai la cât de reticent era în mod normal la discuţii, dar aşa funcţiona el. Credea că într-o relaţie trebuie să existe sinceritate şi oamenii să-şi dezgolească sufletul. Cred că avea dreptate, dar sufletul meu avea prea multe părţi întunecate pe care nu voiam să le împart cu el. Părţi care mă temeam să nu-l sperie.

Îl cunoşteam destul de bine pe Seth încât să realizez că nu avea să mai insiste în seara asta, dar în acelaşi timp simţeam că e jignit şi dezamăgit. Nu mă întreba toate astea ca să mă supere, ci din afecţiune sinceră. Din nefericire, asta nu uşura situaţia şi m-am războit cu propria-mi anxietate şi durere de mult reprimată ca să încerc să-i ofer ceva, orice, orice care să-i demonstreze că făceam eforturi pentru relaţia noastră. Aspectul şi numele pe care le avusesem erau pierdute pentru mine, un desuet memento al femeii pe care o abandonasem în negura timpului, chiar dacă Niphon insista să-mi zică Letha. Seth nu avea să afle niciodată lucrurile astea.

Am stat mult timp unul alături de celălalt şi încercam să mă hotărăsc la ce puteam să renunţ. Într-un târziu, am reuşit să-mi smulg de pe limbă următoarele cuvinte:

— Am crescut în Cipru.

Atmosfera a devenit tensionată în timp ce amândoi aşteptam ce avea să urmeze.

— La începutul secolului al V-lea. Nu ştiu exact în ce an m-am născut. Nu prea ţineam noi cont de lucrurile astea.

A răsuflat. Nici nu realizasem că îşi ţinuse respiraţia. Uşurel, cu grijă, m-a cuprins cu braţul şi m-a sărutat pe cap.

— Mulţumesc.

Mi-am îngropat faţa în umărul lui, fără să ştiu de ce mă ascundeam. Abia dacă îi dădusem câteva informaţii, doar câteva mărunţişuri. Totuşi pentru mine era un lucru important că dezvăluisem acel locşor din mine de care voiam să mă ascund. Mă simţeam expusă, vulnerabilă, fără a înţelege pe deplin care era motivul. Seth mi-a mângâiat uşor părul.

— Inelul e din perioada aia? a întrebat.

Am dat din cap lipită de el.

— Atunci presupun că acum valorează o avere.

— L-am pierdut, am şoptit.

Trebuie să-mi fi sesizat suferinţa din glas, pentru că m-a strâns mai tare şi a spus:

— Îmi pare rău.

Am mai stat un pic împreună în noaptea aia, dar ştiam că vrea să se ducă acasă şi să lucreze. Nu puteam să-i refuz aşa ceva şi l-am dat afară, deşi aveam sentimentul că ar fi rămas dacă i-aş fi cerut lucrul ăsta.

Imediat ce-a plecat, m-am dus în dormitor şi am închis uşa. M-am aplecat în genunchi în faţa dulapului deschis şi am scos cutie după cutie, împrăştiindu-le la întâmplare prin cameră. Simţului meu organizatoric îi lipsea ceva – să spunem, simţul organizatoric – şi mi-a luat ceva timp până să mă orientez printre grămezile de nimicuri. Într-un final, am scos o cutie de pantofi acoperită de praf.

Am ridicat capacul şi am simţit că mi se taie răsuflarea. Înăuntru zăceau scrisori vechi, îngălbenite, împreună cu câteva fotografii. Printre hârtii era o cruce grea de aur atârnată de un şnur tocit, alături de alte câteva mici comori. Am scotocit pe acolo până am dat de ce căutam: un inel de bronz, înverzit de vreme.

L-am ţinut în mână, şi încă mai reuşeam să disting cuplul gravat de pe discul montat. Era destul de grosolan făcut, dar totuşi semăna foarte bine cu exemplarele moderne ale lui Erik. Mi-am trecut degetele pe marginile inelului fără să-mi dau seama ce fac. Am încercat chiar să mi-l pun pe deget, dar nu mi se potrivea. Fusese creat pentru nişte degete mai mari decât cele pe care le aveam eu acum, dar am refuzat să mi le aduc la dimensiunea potrivită prin schimbarea aspectului.

Am mai ţinut inelul preţ de câteva minute, gândindu-mă la Seth şi la Cipru şi la tot soiul de lucruri. În sfârşit, nemaisuportând durerea din adâncul meu, am pus inelul înapoi în cutia lui şi am ascuns-o din nou în dulap.

Capitolul 4

A doua zi m-am dus la adresa de pe cartea de vizită a lui Dante. Era în Rainier Valley, care nu era tocmai un cartier sărăcăcios, dar nici nu găseai acolo prea multe elemente de înaltă societate. La adresa respectivă se afla un magazin mic, înghesuit între o frizerie şi un supermagazin cu aspect dubios. În geam atârna o firmă din tuburi de neon roşu reprezentând cuvântul „MEDIUM”. „I” -ul se arsese. Sub cuvântul ăsta era un carton pe care scria de mână: „Chiromanţie cartomanţie”.

Am intrat pe uşă, făcând clopoţeii să sune. Interiorul s-a dovedit a fi la fel de sărăcăcios precum exteriorul. Lângă un perete era o tejghea îngustă. Restul spaţiului micuţ şi dezolant era pustiu, cu excepţia unei mese rotunde acoperite cu o faţă de masă din catifea roşie pe care erau arsuri de ţigară. Pe ea era un glob de cristal de prost gust. Locul ăsta era un adevărat deşert în comparaţie cu magazinul cald şi primitor al lui Erik.

— O clipă, s-a auzit un glas de dincolo de o uşă deschisă din spate. Trebuie să…

În încăpere a intrat un bărbat şi, când m-a văzut, s-a oprit. Avea vreun metru optzeci, părul brunet prins într-o coadă, o barbă de două zile, jeanşi şi un tricou negru simplu. Avea în jur de patruzeci de ani, cred, şi era destul de drăguţ. M-a măsurat din cap până în picioare şi mi-a aruncat o privire şireată, de cunoscător.

— Bună. Ia te uită ce avem noi aici. A dat capul într-o parte, studiindu-mă încă. Nu eşti om, asta e sigur. Demon? Nu, nu eşti destul de puternică. Vampir? Nu… la ora asta, imposibil.

— Ăăă… am dat să spun şi m-am oprit, surprinsă că simţea ceva din mine.

Nu avea amprentă de nemuritor; categoric era fiinţă umană. Probabil că era ca Erik, am realizat eu, un muritor care avea capacitatea de a simţi lumea nemuritorilor, deşi nu era destul de priceput încât să spună exact ce anume eram. Am hotărât că nu are sens să recurg la subterfugii şi am spus:

— Sunt sucub.

— Ba nu, a spus clătinând din cap.

— Ba da.

— Ba nu.

Nu puteam să cred că port discuţia asta.

— Ba dacă-ţi zic.

— Ba nu. Sucubii au ochii ca nişte tăciuni aprinşi şi aripi de liliac. Toată lumea ştie chestia asta. Nu poartă jeanşi şi pulover. Sau cel puţin ar trebui să ai sânii mai mari. Ce mărime ai, 75C, pe acolo?

— D, am spus indignată.

— Dacă zici tu…

— Uite ce e, sunt sucub, şi pot să-ţi demonstrez. Mi-am schimbat aspectul adoptându-l pe cel al mai multor tipuri de femei, după care m-am întors la forma mea obişnuită. Vezi?

— Fir-aş al dracu'!

Aveam sentimentul că se joacă cu mine.

— Tu eşti Dante?

— Deocamdată. S-a apropiat şi mi-a strâns mâna, păstrându-mi-o într-a lui, apoi mi-a întors-o cu palma în sus. Ai venit să-ţi citesc în palmă? Îţi arăt cum să-i schimbi aspectul ca să ai un viitor fericit.

Mi-am retras mâna.

— Nu, mersi. Am venit pentru că am nişte întrebări… întrebări la care Erik Lancaster crede că ai putea să-mi dai un răspuns.

Zâmbetul lui Dante a pălit. A dat ochii peste cap şi s-a dus la tejghea.

— Hm, el te-a trimis.

— Ce vrea să însemne asta? Erik e prietenul meu.

Dante s-a sprijinit cu spatele de tejghea şi şi-a încrucişat braţele pe piept.

— Normal că e prietenul tău. Naivul ăsta e prieten cu toată lumea. Dacă renunţa la atitudinea aia de falsă pioşenie şi ar fi acceptat să lucrăm împreună, până acum eram putred de bogaţi.

Mi-am amintit de ce spusese Erik despre Dante, cum că ar fi un şarlatan şi un candidat sigur pentru iad. Eu nu-i simţeam vibraţiile negative, dar categoric era o anume duritate în atitudinea lui, ceea ce făcea afirmaţia lui Erik mai plauzibilă.

— Erik are anumite standarde, am spus cu tărie.

— Minunat, a spus Dante râzând. M-am pricopsit şi cu un sucub bântuit de o falsă pioşenie. Ce-o să mă mai distrez.

— Uite care e treaba, poţi să-mi răspunzi la întrebare? Nu durează mult.

— Sigur, a spus el. Am timp, cel puţin până la următorul val de clienţi.

Judecând după amărăciunea din glasul lui pe când făcea un gest spre camera goală, am dedus că nu mai avusese parte de valuri de clienţi de mult timp.

— Noaptea trecută am visat ceva, i-am explicat. Când m-am trezit, mi se scursese toată energia.

— Eşti sucub. Chipurile. Se mai întâmplă şi lucruri din astea.

— Ce n-aş da să nu-mi servească toată lumea povestea asta. Nu era ceva normal. Şi cu o noapte înainte fusesem cu un bărbat. Aveam rezerve de energie, ca să spun aşa.

— Ai făcut ceva apoi care să ţi-o fi consumat?

Nici ceilalţi nu ratau întrebarea asta.

— Nu. M-am dus pur şi simplu la culcare. Dar visul… a fost foarte ciudat. Nu ştiu cum să explic. Foarte, foarte viu. N-am mai simţit niciodată aşa ceva.

— Ce anume ai visat?

— Ăăă, o maşină de spălat vase.

Dante a oftat şi a spus:

— Te-a plătit cineva să vii aici şi să faci mişto de mine?

Scrâşnind din dinţi, i-am povestit visul.

— Şi atâta tot? a întrebat când am terminat.

— Îhî…

— Ce vis jenant.

— Ştii ce semnificaţie are?

— Probabil că trebuie să-ţi repari maşina de spălat vase.

— Nu e stricată!

Şi-a îndreptat spatele şi a spus:

— Îmi pare rău, în cazul ăsta nu pot să-ţi fiu de folos.

— Erik a spus că asta e specialitatea ta.

— Da, cam aşa ceva. Dar uneori un vis e pur şi simplu un vis. Sigur nu vrei să-ţi citesc în palmă? Sunt numai porcării, dar măcar pot să inventez ceva ca să n-ai sentimentul că ai bătut drumul de pomană.

— Nu, eu vreau să ştiu ce e cu porcăria aia de vis. Cum se poate să fie pur şi simplu un vis din moment ce m-am trezit stoarsă de energie?

Dante a venit iar lângă mine şi şi-a dat de pe faţă o şuviţă rebelă.

— Habar n-am. Nu-mi dai destule informaţii. De câte ori ai visat chestia asta?

— Doar o dată.

— Atunci poate că e doar o întâmplare, puştoaico.

Am pornit spre uşă.

— Hm, mersi pentru „ajutor”.

Dante a venit iute după mine şi m-a prins de braţ.

— Stai un pic. Vrei să ieşim să bem ceva?

— Poftim?

— Îmi asum riscul de a-mi supăra clientela şi închid magazinul pe ziua de azi. E un bar super pe aproape. Au Budweiser la halbă, e numai un dolar halba când dau cu reducere. Fac eu cinste.

M-am strâmbat, plină de dispreţ. Nu ştiam ce e mai absurd în situaţia asta, faptul că Dante îşi închipuia că aş ieşi cu el, sau că aş bea bere Budweiser. Atractivitatea nu-i putea compensa ciudata personalitate.

— Scuze. Am prieten.

— Nu vreau să fiu prietenul tău. Mă mulţumesc şi cu o partidă ieftină de sex.

L-am privit în ochi. Erau cenuşii, ca ai lui Carter, dar lor le lipsea nuanţa de argintiu. Mă aşteptam să urmeze o glumă, dar în ciuda rânjetului bine înfipt, Dante părea să vorbească serios.

— De ce Dumnezeu îţi închipui că aş vrea să am o partidă ieftină de sex cu tine? Chiar aşa de uşoară îţi par?

— Zici că eşti sucub. Tu prin natura ta eşti uşoară. Şi chiar şi fără aripile de liliac şi ochii ca doi tăciuni aprinşi, eşti destul de drăguţă.

— Nu ţi-e teamă pentru sufletul tău? Chiar dacă era decăzut cum insinuase Erik – dar eu încă nu simţeam chestia asta – tot avea să fie afectat dacă se culca cu mine. Aşa li se întâmpla tuturor muritorilor. Desigur, cunoscusem mulţi bărbaţi, şi buni şi răi deopotrivă, care fuseseră dispuşi să-şi pună sufletul în pericol de dragul sexului.

— Nţ. Nu prea mai am de mult suflet. Aş face-o doar ca să mă simt bine. Uite, dacă vrei să sărim faza cu berea, putem să trecem direct la treabă. Întotdeauna mi-am dorit să i-o trag cuiva pe masa aia de acolo.

— Eşti ceva de speriat, am spus şi am împins uşa.

— Haide, s-a rugat el. Sunt destul de meseriaş. Şi auzi, poate că stresul îţi vine de la slaba prestaţie în pat a iubitului tău şi ea e aia care îţi iroseşte energia.

— Imposibil, i-am spus. Nu facem dragoste.

A urmat un moment de linişte, apoi Dante a dat capul pe spate şi a râs.

— Ţi-a trecut prin cap că poate chestia asta te stresează? Evident, maşina de spălat vase este o metaforă pentru viaţa sexuală în paragină, care apoi te obligă să speli vasele „de mână”.

Am plecat şi am mers înapoi la librărie, unde puteam avea parte de puţin respect. Mare expert în vise se mai dovedise şi Dante ăsta… Acum înţelegeam de ce nu prea-l avea Erik la inimă. În acelaşi timp, începeam să mă întreb dacă nu cumva avea dreptate lumea. Poate că mă epuizasem psihic, poate că visul era pur şi simplu un vis.

Aproape ajunsesem la librărie când am primit un telefon.

— Domnişoară Kincaid? a spus o voce plăcută de femeie. Numele meu este Karen şi sun din partea Alianţei Copiilor din Seattle ca să-mi confirmaţi participarea la licitaţia pe care o organizăm săptămâna aceasta.

— Poftim?

A urmat o pauză.

— Licitaţia de întâlniri amoroase, al cărei scop este strângerea de fonduri pentru Alianţă.

Încă eram mută de uimire.

— Hm, pare o cauză nobilă, dar habar n-am despre ce vorbiţi.

Am auzit foşnet de foi, apoi a spus:

— Figuraţi la noi ca voluntară.

— De ce? Ca să ies cu cineva la întâlnire în scopuri caritabile?

— Da. Se pare că… gata, am găsit. Aţi fost înscrisă de doctorul Mitchell.

Am oftat.

— Vă sun eu. Am închis şi am format numărul lui Hugh. Salut, doctore Mitchell. M-ai înscris voluntară să fiu vândută la licitaţie?

— Nu diferă cu mult de ceea ce faci tu de obicei, s-a explicat. Şi e în scopuri caritabile.

— Hai că din partea lui Peter şi a lui Cody mai cred faza cu „pe pământ pace şi între oameni bună voie”, dar în nici un caz din partea ta. De-aia nu mai poţi tu de grija copiilor ălora.

— Dar pot de grija directoarei organizaţiei, a spus Hugh. E rupere. Am câteva candidate de înaltă clasă care să strângă bani şi probabil că aşa pot să o atrag la mine în pat.

— Te foloseşti de un act caritabil destinat copiilor ca să-ţi condimentezi viaţa sexuală. Oribil. Şi de ce nu i-ai spus lui Tawny? Dacă e cineva care are nevoie de o întâlnire, atunci ea e aia.

— Ea? Iisuse Hristoase. Ar fi un dezastru. Noi încercăm să facem bani. Urăşti cumva copiii?

— Nu, dar n-am timp pentru aşa ceva. Le semnez un cec.

Am închis pe acordurile protestelor lui, exact când coteam pe Queen Anne Avenue. Era devreme să mă duc la serviciu şi am hotărât să trec pe acasă să iau un măr şi un baton de granola. Ultima oară când fusesem la serviciu avuseserăm aşa de multă treabă încât sărisem peste masa de prânz. M-am gândit că de data asta ar trebui să fiu pregătită. Nemurirea nu avea să mă lase să mor de foame, dar tot mă simţeam ameţită şi slăbită.

Pe la jumătatea holului, în timp ce mă îndreptam spre apartamentul meu, am simţit o undă de bunătate infinită. Erau aureole de îngeri. Am deschis uşa şi am dat acolo de toată gaşca: Carter, Yasmine, Whitney, Joel şi Vincent. Niciunul dintre ei nu a spus nimic, mă priveau şi păreau să aştepte ceva. Probabil că îngerii mă simţiseră cu mult înainte să-i simt eu pe ei. Erau cu toţii în livingul meu, stăteau relaxaţi pe canapea şi pe scaune de parcă n-ar fi fost o oaste de războinici cereşti. De fapt, nu toţi erau relaxaţi. Joel era crispat şi ceremonios, exact ca prima oară când ne văzuserăm.

— Dumnezeule, am spus închizând uşa în spatele meu, e ca în piesa aia a trupei They Might Be Giants.

E un înger? a întrebat Vincent şi a zâmbit larg.

Am dat din cap.

— Undeva îşi dau întâlnire în vârful unui ac…

—… îţi spun că eşti un înger şi te alintă cu vorbe dulci, a terminat el.

— Ce cauţi aici? a întrebat Joel, întrerupându-ne sesiunea de improvizaţie muzicală.

— Sau nu chiar aşa de dulci, am mormăit. M-am întors şi l-am fulgerat pe Joel cu privirea. Dă-mi voie să-ţi amintesc că aici locuiesc.

— Suntem într-o şedinţă, a spus.

— Auziţi, când m-aţi întrebat dacă poate Vincent să stea la mine, n-aţi pomenit nimic cum că aţi avea de gând să faceţi din apartamentul meu căsuţa ultrasecretă din copac. Nu-mi pasă dacă faceţi repetiţii cu corul aici sau mai ştiu eu ce alte lucruri năstruşnice, dar nu încercaţi să mă daţi pe mine afară în scopul ăsta.

— Ne cerem scuze, a spus Yasmine.

M-am uitat de două ori la ea. Scuzele din partea îngerilor erau aproape la fel de rare ca cele din partea demonilor. Judecând după aerul lui Joel, şi el era la fel de surprins ca mine.

— Probabil că ar fi trebuit să întrebăm mai întâi, a adăugat ea. Putem să mergem în altă parte.

S-a aplecat peste măsuţa de cafea şi a început să strângă ziarele. Interesant. Aparent, fixaţia lui Vincent faţă de ştiri era ceva mai mult decât un hobby. Mi-am ridicat din nou privirea spre Yasmine şi am încercat să dau senzaţia că nu remarcasem nimic.

— Nu, nu-i nimic. De fapt, plec iar. Am trecut doar să iau ceva de mâncare.

Şi-a dat de pe faţă câteva şuviţe de păr lung şi negru care îi alunecaseră din coadă.

— Vrei să-ţi prepare Vince ceva?

Acesta s-a întors spre ea cu o privire uluită, dar încă amuzată.

— Ce sunt eu, asistentul vostru?

— Nu, dacă ne luăm după respectul pe care ni-l arăţi, a mormăit ea.

— Nu, mersi, nu am timp, am spus, disimulându-mi un zâmbet.

— Bine, a intervenit Joel. Atunci grăbeşte-te.

Whitney a oftat şi părea un pic jenată, dar nu îndeajuns cât să-l contrazică. Însă Yasmine nu avea scrupule şi i-a dat un cot în coaste.

— Ce-a vrut să însemne asta? a exclamat.

— Deloc nu ştii să te porţi, l-a certat ea.

Am zâmbit larg, m-am dus în bucătărie şi mi-am luat un măr. Când am deschis uşa de la dulap ca să caut batoanele de granola, am descoperit că era goală cutia.

— Auziţi? am spus, mergând în living cu cutia după mine. A mâncat cineva batoanele? Azi de dimineaţă mai aveam două.

Atunci a deschis şi Carter gura pentru prima oară.

— Mi-era foame.

Am căscat ochii la el şi nu-mi venea să cred.

— Şi le-ai mâncat pe amândouă?

— Mi-era foame, a repetat el, absolut deloc ruşinat.

— Tu chiar n-ai limite? am exclamat. Mai întâi îmi dai foc la bradul de Crăciun şi acum mi-o faci pe asta? Nici măcar n-ai aruncat cutia!

— Mă gândeam că ai uitat deja de faza cu bradul de Crăciun. Ştii foarte bine că n-am vrut.

Am oftat din rărunchi şi mi-am pus mărul în geantă.

— Mă duc mai târziu la magazin, a spus Vincent.

Aubrey a sărit şi s-a instalat între el şi Yasmine şi instantaneu mâinile celor doi s-au ridicat ca s-o mângâie. Încântată de atenţia primită, Aubrey mi-a aruncat o privire de mâţă plină de sine.

— Îţi mai iau câteva dacă vrei, s-a oferit el.

— Mai bine i-ai lua lui câteva, că pe urmă te trezeşti că se duce să jefuiască banca de alimente. Ne vedem mai târziu. Să nu vă prind că daţi chef cât sunt eu plecată.

Carter, Yasmine şi Vincent au râs, însă nu şi Whitney şi Joel.

După ce am închis uşa în urma mea, m-am oprit pe hol şi mi-am dorit să existe o cale prin care să-i pot spiona pe îngeri, însă, din nefericire, nu exista. Nici măcar nu mă puteam ascunde de ei. Ei îşi puteau disimula amprenta ca să nu-i simt, eu însă, nu. De fapt, cu toţii ştiau că nu plecasem încă. Iritată, am coborât scările, moartă de curiozitate. De ce se adunaseră cu toţii acolo? De ce aveau nevoie de un om? Şi ce rol jucau ziarele?

Întotdeauna era complicat să-ţi dai seama cum îşi petreceau îngerii timpul. Cu cei din tabăra mea lucrurile erau destul de simple. Noi întotdeauna încercam să atragem sufletele în iad şi făceam lucrul ăsta la modul bine monitorizat şi cu multă scrupulozitate. Însă forţele raiului acţionau pe căi nebănuite. Scopul prezenţei lui Carter în Seattle era un mister pentru mine şi prietenii mei, pentru că niciodată nu văzuse niciunul dintre noi vreo probă cum că ar face vreo faptă nobilă, în afară de faptul că împărţea ţigările cu ceilalţi. Însă întotdeauna se arăta extrem de interesat de viaţa mea amoroasă şi nu pregeta cu sfaturile greu de descifrat, dar eu aveam o bănuială că era mai degrabă mânat de curiozitate decât de altruism.

Locul meu de muncă era la doar câteva cvartale distanţă şi, cum nu ploua, am mers pe jos. Imediat ce am intrat în Emerald City, m-a luat Maddie în primire cu un aer stânjenit.

— Salut, a spus jenată. Am, ăăă, nevoie de un sfat. Mâine mă duc la o nuntă şi nu ştiu cu ce să mă îmbrac. E o prostie… dar ai putea să arunci un ochi la variantele pe care le am?

Mi-am rotit privirea prin magazin şi am hotărât că putea să meargă bine mersi şi fără noi timp de zece minute, mai ales că lui Maddie îi trebuise mare curaj ca să abordeze subiectul. Niciodată n-o mai văzusem îmbrăcată la patru ace.

— Bun, hai să vedem ce ai.

Ne-am dus la mine în birou şi a probat mai multe rochii. Cu siguranţă Seth s-ar fi amuzat să afle că se schimbase de faţă cu mine.

Când a terminat, i-am spus opinia mea sinceră.

— Nu te scot în valoare cum ai merita.

— Un mod amabil de a spune că îmi stă oribil cu ele. Maddie a făcut ghem una dintre rochii şi a aruncat-o pe jos.

— Nu pot să sufăr genul ăsta de lucruri. Cum e posibil să scriu despre chestiuni femeieşti şi nici să nu mă pricep la aşa ceva?

— Ei… scrii despre chestiuni femeieşti diferite. Problema e că porţi haine prea mari de tine.

A căscat ochii negri la mine de uimire.

— Bine, dar sunt grasă. Port haine largi, care ascund chestia asta.

Maddie nu era grasă cu adevărat. Avea mărimea M sau L, aş fi zis eu, dar fiind scundă, lucrul ăsta ieşea în evidenţă. Însă era bine proporţionată şi era drăguţă la faţă. Normal, dacă o comparai cu manechinele alea anorexice atât de populare în rândurile oamenilor în zilele noastre, îi înţelegeam atitudinea.

— Nu eşti grasă, dar rochiile astea aşa te fac să pari. O să arăţi mai bine în nişte haine mai mici.

— Nu pot să port haine mulate.

— Nu trebuie să fie mulate, pur şi simplu să ţi se potrivească.

Maddie a oftat şi şi-a trecut mâinile peste coapse.

— Tu nu ştii cum e, a spus ea pe un ton uşor acuzator. Tu eşti frumoasă şi micuţă. Nu avem cu toatele fericirea de a arăta perfect întotdeauna.

— Nimeni nu arată perfect întotdeauna, am contrazis-o. Şi nici eu, normal. (Hm, de fapt eu arătam perfect întotdeauna.) Trebuie doar să găseşti lucrurile care ţi se potrivesc. Şi, sincer, frumuseţea e pe jumătate atitudine. Dacă te simţi sexy, atunci chiar eşti sexy.

Maddie părea să se îndoiască.

— Nu cred că e chiar aşa de simplu. Nu prea se înghesuie băieţii să mă invite în oraş. Tu ştii de când n-am mai avut o întâlnire?

— Asta tot cu atitudinea are legătură. Uite, nu vreau să fiu dură, dar nu eşti întotdeauna prea prietenoasă. Cu mine, da. Şi cu Doug, oarecum. Dar de fapt asta e chestia.

— Ştiu că nu prea mă pricep la oameni, a recunoscut, încrucişându-şi mâinile pe piept. Dar nu pot să-mi răcesc gura cu tot felul de banalităţi.

— Da, dar tot trebuie să stai de vorbă. E un lucru normal.

— Dacă ar veni vreun tip şi chiar ar sta de vorbă cu mine, cred că aş putea să încerc. Dar de fapt nu prea se îngrămădesc. Din cauza asta, a spus şi a arătat spre corpul ei. Şi acum am închis cercul.

— Dacă îţi promit eu că te alegi cu o întâlnire? am întrebat dintr-odată, cuprinsă de inspiraţie.

A zâmbit şi imediat i s-a transformat înfăţişarea.

— Mă inviţi să ies cu tine?

— Nu, o să te invite altcineva, sunt sigură. Trebuie doar să mă laşi pe mine să-ţi aleg hainele.

— Să ştii că nu vreau să port haine de femeie uşoară.

— N-or să fie aşa, am promis şi m-am ridicat de pe scaun. Trebuie să fug. Ia rochia aia galbenă la nuntă. Cu curea. Îţi dau mai târziu detalii despre planul cu întâlnirea.

A plecat, cu un aer sceptic, şi eu m-am cufundat în muncă.

Restul zilei a trecut ca prin farmec. Nu l-am văzut nici o clipă pe Seth la cafenea şi am presupus că azi lucra acasă. Mai târziu aveam întâlnire cu el, aşa că ştiam că aveam să-l văd atunci. De când devenisem directoare, petreceam mult timp înfundată în birou, lucru care nu prea-i era pe plac sociabilei din mine. Dar din când în când aveam şansa să scap de acolo ca să înlocuiesc pe cineva aflat în pauză sau ca să aranjez vreo vitrină.

În timp ce eram aproape de secţiunea de cărţi de dezvoltare personală, un tip care avea un teanc de cărţi s-a împiedicat prin apropiere de mine şi a scăpat teancul din braţe. Am sperat că nu împiedicase de vreo umflătură din covor şi avea de gând să ne dea în judecată, aşa că m-am aplecat iute şi m-am lăsat în genunchi ca să-l ajut.

— Nu, nu, a spus, îmbujorat. Avea vârsta pe care o afişam eu, douăzeci şi ceva spre treizeci, cel mult. Nu e nevoie să…

Dar eu deja i le aranjam şi am înţeles repede cărui fapt i se datora jena lui. Erau cărţi despre toate soiurile de fetişuri, mai exact despre exhibiţionism şi voaierism.

— Dumnezeule, a spus când i-am înmânat cărţile. Mi-e aşa de ruşine. Mă simt ca un pervers.

— Nu-i nimic, i-am spus. E treaba ta şi în fond cu toţii avem… ăăă, preferinţele noastre.

Părea să se fi liniştit un pic, dar încă era evident că ar fi vrut să ţâşnească de acolo. Avea verighetă pe deget şi am presupus că era vorba despre un fetiş despre care soţia lui nu ştia. Sincer, eram surprinsă că recursese la cărţi din moment ce găsea de o sută de ori mai multe resurse pe Internet. Cel mai probabil împărţea calculatorul cu soţia lui şi se temea să nu-l prindă.

Următoarea întrebare i-a aparţinut Georginei, sucubul, nu directoarei de librărie. Georgina directoarea ar fi fost dată afară dacă se afla.

— Ce-ţi place, să priveşti sau să te implici? am întrebat pe un glas scăzut.

A înghiţit în sec, m-a studiat să vadă dacă făceam băşcălie şi trebuie să fi tras concluzia că vorbeam serios.

— Ăăă, să mă implic.

Preţ de o secundă mi-a trecut prin cap să încerc să-l agăţ. Aveam mare nevoie de energie. Ar fi fost o ţintă uşoară, un om mistuit de o obsesie secretă pe care nu şi-o putea satisface nicăieri altundeva. Dar asta ar fi însemnat să o fac în corpul ăsta şi nu-mi plăcea ideea. Asta era forma mea preferată, din timpul zilei, şi nu voiam s-o stric din cauza meseriei.

Aşa că am zâmbit şi l-am lăsat să plece la treburile lui, dorindu-i în tăcere să aibă noroc în satisfacerea fanteziilor sexuale.

Mai târziu, l-am sunat pe Seth în drum spre casă ca să-mi confirme că vine la întâlnire. Trebuia să ne întâlnim la Compania de balet Pacific Northwest ca să vedem Spărgătorul de nuci. Deşi aprecia artele scenice, fusese o muncă herculeană să-l conving să ieşim în timp ce pe el îl preocupa finalul cărţii şi încă nu-mi venea să cred că acceptase. Acceptase după ce îi promisesem că poate să-şi facă apariţia în ultima clipă.

Numai că se pare că fiecare înţelegea altceva prin „ultima clipă”, pentru că atunci când s-au stins luminile, tot nu apăruse. Începuse spectacolul şi de fiecare dată când auzeam vreo uşă deschizându-se, lungeam gâtul. Însă, din nefericire, locul de lângă mine a rămas gol. Din cauza agitaţiei mele, am ratat mare parte din spectacol şi nu am putut aprecia visul Clarei, unul la fel de viu ca al meu. Adoram baletul. Participasem la câteva spectacole de-a lungul vieţii şi niciodată nu mă plictiseam de muşchii graţioşi şi de costumele elaborate.

La pauză, mi-am pornit telefonul şi am văzut că Seth încercase să mă sune. L-am sunat fără să ascult măcar mesajul de voce. Când a răspuns, am spus:

— Te rog, spune-mi că te-a răpit un fan nebun şi ţi-a strivit picioarele cu un baros.

— Ăăă, nu. N-ai primit mesajul meu?

— Nu, din moment ce, din câte spune telefonul meu, l-am primit acum o jumătate de oră. Şi nu îl aveam pornit pentru că urmăream spectacolul. Mai ştii, Spărgătorul de nuci?

A oftat.

— Scuză-mă. Nu puteam să plec. Eram prea absorbit. M-am gândit că, ăăă, dacă te anunţ din timp…

— Din timp? E ca şi când mi-ai fi trimis o felicitare de ziua mea la şase luni de la eveniment.

S-a lăsat tăcerea şi mă ungea la suflet să ştiu că îşi dădea seama, fără să admită cu glas tare, că nu procedase corect.

— Îmi pare rău, Thetis. A fost… n-ar fi trebuit să fac chestia asta, fie că aveam treabă, fie că nu. Îmi pare sincer rău. Ştii cum mă prinde.

Acum eu am fost cea care a oftat. Era aşa de al naibii de sincer şi de adorabil încât mi-era greu să îi port pică. Însă nu era prima oară când îmi trăgea ţeapă sau când neglija viaţa noastră socială. Uneori mă întrebam dacă nu cumva eram prea îngăduitoare cu el. Îmi făceam aşa de multe griji că profitam de el călcând strâmb şi poate că de fapt eu eram aia călcată în picioare fără măcar să-mi dau seama.

— Vrei să ne întâlnim după spectacol? am întrebat, încercând să nu par supărată. M-a invitat Cody să ies cu ei la bar. Am putea să stăm cu ei un pic.

— Ăăă… nu.

— Nu? am exclamat.

Iritarea pe care încercasem s-o reprim a scos iar capul.

— Tocmai te-am iertat pentru că m-ai lăsat baltă şi m-ai făcut să cheltuiesc aiurea banii pe bilet şi acum îmi refuzi propunerea de împăcare?

— Sincer îmi pare rău, dar nu mi se pare prea tentantă oferta de a te privi cum te îmbeţi cu prietenii tăi.

Am rămas împietrită preţ de o clipă, prea uluită să răspund. Vorbise în stilul lui tipic, blând, dar simţisem o umbră de ironie. Seth nu bea. Întotdeauna îmi tolera excesele fără încrâncenare, dar dintr-odată mă întrebam dacă nu cumva de fapt chiar îl deranjau. I-am interpretat semnificaţia vorbelor drept aroganţă.

— Îmi pare rău că nu ne ridicăm la nivelul tău. Dumnezeu ştie că nici prin cap nu ne-ar trece să aşteptăm să faci ceva atipic pentru tine.

— Te rog, nu vorbi aşa. Nu vreau să ne certăm, a spus disperat. Îmi pare foarte, foarte rău. N-am vrut să te las baltă, ştii doar.

Luminile au licărit, semn că se terminase pauza.

— Trebuie să plec.

— Vrei… vrei, te rog, să treci pe la mine în noaptea asta? Ieşi cu prietenii tăi, lasă-mă să termin şi apoi îmi spăl păcatele. Promit. Am… ţi-am luat deja cadoul pentru Crăciun.

Şovăiala din glasul lui mi-a înmuiat inima. Un pic.

— Mda. Bine. Dar se poate să fie foarte târziu când ajung acolo.

— Te aştept.

Ne-am luat la revedere şi am închis. Am urmărit restul spectacolului morocănoasă şi am hotărât că nici că se putea un moment mai potrivit în care să stau la băute şi să mă plâng găştii mele.

Capitolul 5

Peter, Cody şi Hugh deja ocupaseră o masă când am ajuns eu la The Cellar. Spre groaza mea, era şi Tawny cu ei. Uitasem complet de ucenica mea. Cel puţin nu venise şi cu Niphon după ea. Speram că asta însemna că în sfârşit îşi trecuse un tip în palmares, deşi lipsa strălucirii post-coitum specifică sucubilor sugera altceva. Nici Carter şi nici Jerome nu catadicsiseră să apară. Mi-am adus aminte că Jerome era plecat din oraş şi mi-am închipuit că îngerul umbla cu tovarăşii lui. Sau la fel de bine puteau să fie încă la mine acasă.

— Hei, a strigat Cody în semn de bun venit şi mi-a făcut loc lângă el. Parcă spuneai că eşti ocupată.

— Mda, mă rog, planurile se mai schimbă, am mormăit. Ai şi tu o ţigară? i-am spus lui Hugh, cu un gest.

A ţâţâit.

— Nu se mai fumează în locurile publice, drăguţo.

Am mârâit şi i-am făcut semn unei chelneriţe. Fumatul era un obicei prost la care renunţasem de dragul oamenilor din jurul meu. Totuşi, după ce fusesem fumătoare timp de mai bine de un secol, descoperisem că din când în când mi-era poftă de câte una când eram stresată. Interdicţia de a fuma era un lucru bun pentru oraş, dar al naibii de deranjant pentru mine în dispoziţia nasoală în care mă aflam.

Cody nu mă putea lăsa să scap aşa de ieftin cu un răspuns atât de vag.

— De ce ţi s-au schimbat planurile? Nu trebuia să ieşi cu Seth?

Văzând că tac, Hugh s-a pus pe râs.

— Mmm, sunt probleme în paradis?

— A avut treabă, am răspuns crispată.

— Treabă sau vreo întâlnire? s-a interesat Peter. Nu i-ai dat voie să se culce cu cine vrea?

— Nu de-aia are treabă.

— N-ai decât să-ţi spui chestia asta dacă aşa te simţi tu mai bine, m-a tachinat Hugh. Nimeni nu poate să scrie aşa de mult cum pretinde el.

Întrucât prietenii mei, pare-se, nu aveau viaţă personală, a trebuit să mai înghit şi alte înţepături şi ironii. Probabil că nu voiau să mă rănească, dar chiar şi aşa mă dureau vorbele lor. Deja mă supărase Seth destul fără să mai contribuie şi ei. Fierbeam de mânie, dar am încercat să mi-o canalizez mai degrabă spre numărul de pahare de cocteil decât spre prietenii mei.

Singura persoană care părea mai nefericită decât mine era Tawny. Avea o rochie roşie fără bretele, aproape identică cu rochia mea de satin strânsă pe corp cu care fusesem la spectacol şi pe care o purtam încă. Spre deosebire de a mea, a ei era din elastan – ce naiba avea fata asta cu elastanul? – şi cu cincisprezece centimetri mai scurtă. De asemenea, a mea chiar mi se potrivea.

— De ce eşti aşa de mohorâtă? am întrebat-o, sperând că ceilalţi aveau să-şi găsească o altă ţintă.

I-a tremurat buza de jos, fie de tristeţe, fie din cauza încărcăturii prea mari de colagen.

— Încă n-am… ştii ce vreau să spun…

A fost de-ajuns ca să-mi mai reducă stresul. De asemenea însemna că Niphon era încă în oraş, aşa cum bănuisem când o văzusem.

— Nu înţeleg. Cum e posibil aşa ceva?

A ridicat din umeri şi s-a aplecat înainte copleşită de tristeţe, cu coatele pe genunchii depărtaţi, cam cum stau tipii. Cu o graţie ca asta, nu e de mirare că nu reuşea să şi-o pună.

Am dat din mână împrejur.

— Păi treci la atac, june sucub. Barul ăsta e ca un bufet. Ia-ţi o farfurie şi alege.

— Da, de parcă ar fi aşa de simplu.

— Ba chiar e aşa de simplu. Poate că n-o să reuşeşti să corupi un preot sau ceva de genul ăsta, dar sunt sigură că ceva, ceva tot îţi pică în plasă.

— Poate e valabil în cazul tău. Eu una nu… nu ştiu ce să le spun.

Sincer, chiar nu-mi venea să cred că avem discuţia asta. Era şi mai ciudată decât încercarea mea de a-l convinge pe Dante că eram sucub. Şi lui Maddie îi era greu să stea de vorbă cu un tip, dar o blondă uriaşă cu nişte dimensiuni impresionante care se arăta disponibilă era imposibil să nu găsească pe cineva care să se culce cu ea. E una din legile de bază ale universului.

— Ăăă… dacă nu ştii în ruptul capului ce să le spui, atunci încearcă să te duci la ei şi să-i întrebi direct dacă vor să se culce cu tine. E lipsit de rafinament, dar probabil că s-o găsi unul la care să dea rezultate.

— Da, a spus ea ironică. Vezi să nu fie atât de uşor.

— Ba e chiar aşa de uşor, am spus. Hugh se întorcea de la baie şi i-am aruncat o privire: Te interesează o partidă de sex?

Nici n-a clipit.

— Cum să nu. Stai să achit nota de plată.

— Vezi? am spus, întorcându-mă înapoi spre Tawny.

— Stai un pic, a spus Hugh, cu o mână pe geacă. Era o glumă?

— Erai doar un exemplu instructiv, i-a explicat Peter.

— Futu-i.

Tawny a clătinat din cap, făcând să i se agite cârlionţii blonzi.

— Nu pot să fac aşa ceva.

— Dumnezeule. M-am abţinut să mă frec la ochi ca să nu mi stric machiajul. Tawny, nu e nici o filosofie.

— Nu ne spuneai tu ce grea e meseria ta când a fost pe aici amicul tău, incubul? a întrebat Peter.

Recenta vizită a prietenului meu Bastien îi atrăsese acestuia o întreagă armată de admiratori şi provocase o discuţie despre ceea ce amicii mei de sex masculin consideraseră ca fiind „cea mai grea meserie dintre toate”.

— Gura, că-mi strici sesiunea de pregătire, l-am repezit.

— Nu vreau unul de o calitate îndoielnică, a spus Tawny cu dispreţ. Vreau să pângăresc unul de soi, unul care să-mi dea multă energie.

— Începi de jos. Nu-ţi faci griji din cauza ălora de calitate când tu nici nu poţi să alegi unul măcar.

— Şi cum faci ca să găseşti?

— E o artă. O s-o înveţi şi tu. Dar îţi spun eu, începi de jos.

Mi-am amintit de presupusul meu rol de mentor şi i-am dat şi câteva sfaturi. I-am studiat pe câţiva dintre bărbaţii din bar, reperând câteva verighete şi o petrecere a burlacilor. Un tip pe cale să se căsătorească era o pradă uşoară. De asemenea, am sfătuit-o să fie atentă la comportament, că deseori (dar categoric nu întotdeauna) un bărbat liniştit era o alegere mai bună decât unul gălăgios, insuportabil, asta dacă îi viza pe ăia de calitate. Desigur, şi ucigaşii în serie aveau tendinţa de a fi liniştiţi. Sincer, aici era vorba de cât de bine te pricepeai să citeşti oamenii, dar asta nu era o abilitate pe care s-o deprinzi peste noapte. Conştientă de lucrul ăsta, i-am repetat că deocamdată ar trebui să încerce cu victimele sigure.

— Îmi place cum ai categorisit întreaga populaţie masculină, a spus Peter când mi-am terminat prelegerea. Mă bucur că nu crezi în stereotipuri şi altele de genul.

— Am ceva experienţă în domeniu, am spus înălţând din umeri.

— Dovedeşte, a spus Hugh.

Deja eram amândoi cam la fel de beţi.

— Găseşte trei suflete cumsecade, mi-a cerut.

Am zâmbit. Drăcuşorii puteau aprecia forţa şi bunătatea sufletului unei persoane cu o simplă privire. Am acceptat provocarea şi am cercetat îndelung. După ce i-am ales pe cei trei, a clătinat din cap.

— Ai ghicit doi din trei. Ăia pe care i-ai ghicit sunt foarte buni. Ăla la care ai greşit, este destul de rău. Cel puţin lucrezi la extreme.

— Vezi? E greu, a mormăit Tawny.

— Haide, ce Dumnezeu! am exclamat pe când terminam încă un cocteil. Chiar nu e, nu şi în liga de tineret în care joci tu. Uite, vrei un pont? Ia-ţi un loc de muncă de unde ai acces la bărbaţi.

— N-am de gând să mă duc să stau la un colţ de stradă, a spus ea ofensată.

— Atunci du-te… ştiu eu… Du-te la licitaţia de întâlniri amoroase a lui Hugh. (Asta mi-a atras o privire fulgerătoare din partea drăcuşorului.) Sau du-te la un club de striptease. E lucrul cel mai simplu pe care poate să-l facă un sucub. După număr, stai la bar şi or să vină ei la tine. Toată lumea îşi doreşte o tipă care face striptease, mai ales că o mulţime din tipii ăştia or să creadă că şi aşa eşti prostituată.

— Ştiu şi eu? Tot pare degradant.

— O să ţi-o tragi o veşnicie ca să-ţi asiguri supravieţuirea! Nu mai tot face pe grozava. Dacă mai aştepţi mult, o să ţi se ducă prima porţie de energie gratis. E simplu să faci striptease, şi e şi distractiv. Şi ai ocazia să porţi haine drăguţe. Ai încredere în mine, nu e o ocupaţie rea.

— Mda, aşa o fi, a spus într-un final.

A respirat zgomotos, prilej cu care sânii i-au ieşit şi mai mult în relief decât de obicei.

— Georgina e profesionistă, a spus Hugh, întinzându-se s-o bată prieteneşte pe braţ – dar, dat fiind că nu era genul de tip afectuos şi sentimental, am presupus că voia doar să îi atingă sânii în treacăt. Sau cel puţin aşa umblă vorba. Dar presupun că eu n-o să aflu niciodată, a spus, aruncându-mi o privire amară.

— Dacă e aşa, atunci cum se face că i-a dat ţeapă iubitul ei?

Băieţii au scos un „oooh” colectiv şi ne-au privit nerăbdători când pe una, când pe alta, părând să aştepte păruiala dintre femei pe care o anticipaseră de mult. Toată furia mea de mai devreme a ieşit iar la suprafaţă, acum alimentată şi de alcool şi de incompetenţa lui Tawny.

Mi-am înşfăcat paharul şi m-am dus la bar cu paşi mari ca să-mi fac iar plinul. Deja începea să-şi piardă farmecul statul cu prietenii la un pahar de vorbă. Nu avea dreptul un sucub novice să mă ia peste picior pentru problemele mele amoroase, mai ales că ea nu era în stare să pună mâna pe unul măcar. Eu aş fi putut să pun mâna în noaptea asta pe o duzină dacă voiam. Pe toţi odată.

Şi când mi-am aruncat privirea lângă mine, am realizat că era foarte posibil să pot puncta lejer, chiar aici.

La bar era tipul de la librărie, ăla cu cărţile despre fetişuri, vorbea cu barmanul. Nu părea să fi venit cu vreo gaşcă. M-am întors repede ca să nu mă recunoască. După ce mi-am luat băutura, am aşezat-o pe masa prietenilor mei şi m-am retras la toaletă fără să le mai spun vreo vorbă. Ani de zile trebuise să folosesc toaleta drept loc secret pentru schimbarea aspectului, dar nu se putea evita în genul ăsta de situaţii. Ajunsă într-una din toalete, am adoptat corpul graţios al unei tipe înalte, cu păr auriu, desfăcut, nu foarte diferită de unele dintre balerinele pe care le văzusem în seara asta. Îi arăt eu lui Tawny ce înseamnă blond adevărat.

În timp ce ieşeam, am surprins privirea lui Cody. Prietenii mei mă recunoşteau în orice formă, desigur, şi mi-a aruncat o privire uluită pe când eu mergeam înapoi la bar. M-am aşezat din nou lângă tipul de la librărie şi mi-am mai comandat o băutură. De data asta s-a întors şi m-a văzut, iar eu i-am zâmbit.

— E bun de ceva? am întrebat, dând din cap spre cocteilul roşu pe care îl bea el.

— Aşa cred. A ridicat paharul şi l-a privit. E un cocteil cu rodii, parcă. Sincer, e cam de fete, fără supărare.

— Nu e nici o supărare.

Barmanul mi-a întins whisky-ul cu gheaţă şi tipul de lângă mine a izbucnit în râs.

— Dintr-odată mă simt ca un fătălău, a spus el.

Am zâmbit şi am întins mâna, rostind primul nume care mi-a trecut prin cap:

— Eu sunt Clara.

— Jude.

— Hey, Jude!

A oftat.

— Scuze, am spus. Nu m-am putut abţine.

— Nu eşti prima.

— Eşti singur? am întrebat.

Părea stânjenit şi şi-a frecat absent degetul gol pe care ultima oară când îl văzusem eu avusese verigheta.

— Mda.

— Şi eu.

M-a studiat, încercând să disimuleze, dar nu i-a reuşit prea bine.

— Mi-e greu să cred aşa ceva.

— Mă rog… am spus coborându-mi privirea la paharul meu, jucându-mă cu buza lui. E o poveste lungă…

Şi uşor, cu pricepere, i-am turnat o poveste cum că venisem să mă întâlnesc cu un tip şi îmi trăsese ţeapă. Ideea era să meargă cu mine la un sex club, deşi nu i-am spus imediat chestia asta. Ar fi fost prea mult pentru un tip ca Jude, cineva interesat, dar încă neliniştit în privinţa unei sexualităţi condimentate cu ingrediente exotice. Aşa că la început am vorbit voalat despre asta, insinuând că eram eu însămi interesată de exhibiţionism şi că aş fi vrut să merg să văd cam cum e un local de genul ăsta.

În încheiere, am făcut apel la aceeaşi propoziţie pe care o folosise el în librărie.

— Mă simt ca o perversă. Sincer… nu ştiu de ce-ţi spun ţie toate astea. Nici măcar nu te cunosc. Dar… am spus şi l-am privit cu ochii mei mari şi albaştri. Eşti un interlocutor agreabil.

S-a lăsat o linişte adâncă, timp în care Jude mă privea.

— Nu cred… nu cred că e ceva greşit în ce spui tu… în ce-ţi doreşti…

Punct lovit! apoi am început să trag peştele la mal.

— Serios?

— Da… adică, uneori… am… mă înţelegi, am vrut…

— Serios?

A încuviinţat din cap.

Am lăsat să se scurgă vreo cinci secunde de ezitare.

— Vrei să mergi cu mine? Doar ca să aruncăm o privire?

După ce a rumegat o clipă, Jude a fost de acord. Surprinzător, nu ştia nici un sex club din oraş. Dar, deloc surprinzător, eu ştiam.

Nici măcar nu m-am uitat înapoi la prietenii mei când am plecat cu Jude din bar. Nu cronometrasem, dar eram destul de sigură că agaţamentul meu bătuse recordul mondial. Aşa, să nu-mi mai pună gaşca la îndoială profesionalismul.

Fusesem de multe ori în clubul în care am mers. Pe vremuri fusesem în altele şi mai de calitate, dar îmi plăcea ăsta pur şi simplu pentru nume: Insolenţa.

Fiecare local care oferea sex şi fetişism opera altfel. În locurile în care toate lumea dorea să participe, ca de exemplu în cluburile în care se făcea schimb de parteneri, intrarea era strict controlată. Fetele singure aveau întotdeauna acces la localurile de genul ăsta, şi de regulă cuplurile nu aveau prea multe criterii de îndeplinit. Tipilor singuri le era mai greu. Într-un club gen Insolenţa, în care scopul principal era privitul, era mai simplu să intri. Pur şi simplu a trebuit să plătim intrarea şi gata. Totuşi eu am plătit mai puţin.

Localul era înţesat şi aveai sentimentul că te afli într-o discotecă. Muzica tehno răsuna în sala întunecoasă, unde singura sursă de lumină erau nişte spoturi încastrate care răspândeau lumină albastră şi mov. În general, lumina asta era îndreptată spre nişte zone separate cu corzi, rezervate celor care voiau să „se producă”. Erau ca nişte scene de mici dimensiuni în jurul cărora se puteau strânge clienţii. Unele dintre scene aveau o temă anume – una dintre ele imita cabinetul unui doctor şi avea o masă de operaţie – în timp ce majoritatea erau prevăzute cu canapele şi paturi. Nu părea să existe o regulă în privinţa celor care le puteau folosi. Principiul era primul venit, primul servit şi, cum jumătate din platforme erau goale, nu părea să fie prea mare grabă. Însă spectatorii se adunau nerăbdători în jurul zonelor ocupate şi lungeau gâtul ca să vadă mai bine.

— Sunt o mulţime de bărbaţi, mi-a spus Jude în timp ce ne croiam drum prin mulţime.

— Aşa a fost lumea creată, i-am spus.

— Crezi că bărbaţii sunt mai interesaţi de lucrul ăsta decât femeile?

— Într-o anumită măsură, da. De regulă, bărbaţii sunt mai sensibili la stimulii vizuali, deci lucrurile de genul ăsta sunt o variantă foarte bună. Sunt şi destule fete interesate de aşa ceva, dar pe ele e mai greu să le convingi să facă lucrul ăsta.

Am închis instantaneu gura, realizând că pentru o novice păream prea informată.

În sfârşit, ne-am făcut drum spre marginea unei zone separate. Acolo era un bărbat care o penetra înnebunit pe o femeie aplecată deasupra unei mese frumos aranjate. Am stat o vreme împreună cu Jude şi i-am studiat, fără să scoatem o vorbă. Apoi am trecut la cuplul următor, un tip şi o tipă care şi-o puneau într-un pat obişnuit. Ea purta o bustieră lucioasă din piele şi o fustă, ridicată. După al treilea cuplu, lipit de un zid, în sfârşit a vorbit Jude.

— Nu sunt cum m-aş fi aşteptat oamenii ăştia.

— Adică? am întrebat.

— Nu ştiu, par… obişnuiţi.

— Aşa şi sunt, am râs eu. La ce te aşteptai, la cupluri de vedete porno dând năvală de pe străzi?

— Ei, nu, a spus şi am bănuit că roşea la adăpostul întunericului.

— Toată lumea are dreptul să facă ceea ce i se pare sexy. Şi de fapt, când îi vezi în acţiune…

Privirea mi-a lunecat spre cuplul care o făcea lângă zid. Se priveau aşa de pătrunzător, de intens… era absolut evident cât de tare se excitau unul pe celălalt. M-am cutremurat.

— Mda, e o scenă sexy, chiar dacă nu e cosmetizată. E pe bune şi asta îi dă forţă.

Nu a răspuns, dar a privit împrejur, de parcă ar fi reanalizat tot ce vedea. În timpul ăsta, eu l-am studiat pe el. Nu era tocmai genul de bărbat înalt ca un brad, dar avea un bust frumos şi păr blond-nisipiu, frumos aranjat. A simţit că-l scrutez şi s-a întors spre mine.

— Ştii – am spus – dacă vrei chiar aşa de mult să ridici standardele… ei bine, noi doi suntem destul de atrăgători.

La început nu s-a prins.

— Da, cred că… ah. Ahh! a făcut şi a căscat ochii.

Am privit din nou la cuplul de lângă perete.

— Dacă tot am venit până aici… Aşa ar avea şi oamenii ceva la ce să se uite.

A căscat şi mai tare ochii şi mai aveau un pic şi-i săreau din orbite.

— N-aş putea. Dumnezeule. Nu de faţă cu toată lumea. Şi dacă e aici vreun cunoscut de-al meu…

— Mă îndoiesc. În plus, ce-o să facă? Dacă spune, va trebui să recunoască faptul că a fost aici. L-am prins de mână. Haide, că ştiu că te interesează.

— Mda, a recunoscut. Dar niciodată n-am mai… nu cred că aş putea…

L-am tras spre una dintre scene.

— Vine un moment când trebuie să încerci. E simplu.

Jude părea îngrozit, dar s-a lăsat purtat.

— Pari să mai fi făcut chestia asta. Credeam că eşti novice.

— Ba chiar sunt.

— Eşti sigură? Poate că faci doar pe nevinovata pentru ca apoi să atragi bărbaţi la întâmplare în partide de sex sălbatic.

— E absurd ce spui, am spus ironică.

Abia trecuserăm pe sub corzile scenei că s-a şi bulucit în jurul nostru mulţimea. Mă îndoiam că avea legătură cu noi anume, ci cu faptul că eram un cuplu nou. Ah, ce ţi-e şi cu varietatea asta care condimentează viaţa…

Jude părea încă îngrozit, dar nu mai aveam răbdarea să-i tolerez şovăiala. Artista din mine trecuse la butoane. Toţi oamenii ăia aşteptau şi priveau, iar eu trebuia să mă ridic la nivelul aşteptărilor.

Recuzita noastră conţinea şi un şezlong acoperit cu catifea albă care trimitea scânteieri albastre în lumina dimprejur. Am tras concluzia că albul probabil ascundea anumite pete mai bine decât alte culori.

— Haide, am spus şi l-am împins pe Jude spre şezlong, întinde-te.

S-a supus, dar încă părea panicat.

— Clara…

— Eşti deja aici, am spus tăios. Ce-ai să faci? O să-ţi iei tălpăşiţa de faţă cu toţi oamenii ăştia? Nu mi-ai părut laş când te-am cunoscut.

Acum eram altcineva, o persoană dominatoare şi teribilă. A clătinat din cap.

M-am suit pe şezlong cu el şi i-am încălecat şoldurile. Dintr-odată lipsa de energie din adâncul meu m-a pârjolit, dureros, şi nu mai aveam chef să fiu blândă. M-am aplecat şi l-am sărutat apăsat, i-am muşcat buzele şi i-am vârât limba în gură. A scos un sunet de uimire, care însă a fost înăbuşit de sărut, între timp, mâinile mele deja îi descheiau frenetic nasturii de la cămaşă şi cred că i-am şi smuls unul.

Jude zăcea lipsit de vlagă, şocat încă. Dar pentru mine nu conta, atâta timp cât nu mi se împotrivea. Şi, după cum simţeam sub şolduri, nu era chiar total lipsit de vlagă.

I-am trecut degetele pe piept, înfigându-mi unghiile în carnea lui. Partea simţitoare din mine se întreba cum avea să-i justifice soţiei lui zgârieturile. Însă restului nu-i păsa. Îi pusesem „Clarei” un maiou negru şi o fustă gri, simplă, dar sexy. Mi-am scos bluza pe cap şi apoi mi-am agitat pletele ca pe un voal auriu. Mă gândeam să-mi scot şi sutienul negru de dantelă de dedesubt, dar am hotărât să-l las pe mine.

Mi-am coborât gura dinspre buzele lui, am pornit spre gât şi spre piept şi m-am oprit ca să mă joc un pic cu un sfârc. Apoi mi-am continuat coborârea până la betelia pantalonilor lui de camuflaj. Ajunsă acolo, i-am desfăcut cureaua şi fermoarul cu o mişcare rapidă. I-am coborât pantalonii şi chiloţii până la genunchi, suficient cât să am acces la membrul lui în erecţie. I l-am prins cu gura şi i l-am lăsat să alunece în mine, aproape până în gât. A gemut, sunet imitat şi de unii dintre spectatorii care priveau încântaţi.

I-am simţit primele spasme ale energiei care scânteia ca o steluţă pe când se scurgea în mine. În timpul ăsta i-am priceput boarea gândurilor şi sentimentelor şi de asemenea forţa şi caracterul. După ce i-am cules destulă energie cât să-i pot aprecia calitatea, mai că mi-a venit să râd. Nu era prima dată când făcea chestia asta cu o femeie necunoscută. De fapt, se mai întâmplase de două ori. Încă îl jena gestul, dar o parte din nevinovăţia lui fusese simulată, o momeală pentru felurile dominatoare de genul meu. Avusese dreptate Hugh, nu mă pricepeam întotdeauna să apreciez corect un suflet. Dar Jude tot nu-şi accepta cu uşurinţă propria infidelitate, aşa că avea destulă bunătate şi energie încât să umple golul pe care mi-l crease visul.

Mi-am mişcat gura cu mai multă insistenţă, sugând, jucându-mă cu el, şi în timp ce îmi plimbam buzele înainte şi înapoi, el gemea. Şi-a curbat spatele şi m-am retras, de teamă să nu termine imediat dacă nu aveam grijă. M-am dat jos de pe el, m-am ridicat în picioare şi mi-am dat jos fusta, lăsând-o să cadă pe jos, într-o grămăjoară. Jude mă privea cu ochi rugători, nu se pripea să treacă la acţiune, dar categoric mai voia.

Lângă şezlong era un scaun de lemn cu ornamente. M-am dus la el, m-am aşezat în genunchi pe şezutul tapiţat şi mi-am lipit sânii de stinghiile încrustate, privindu-l peste umăr pe Jude.

— Pregăteşte-te de spectacol, am spus.

Mă aşteptam să văd ezitare sau reticenţă din partea lui, dar se pare că-şi învinsese reţinerea iniţială. Foarte bine. Pentru că nu voiam să am sentimentul că îl violez, sau mai ştiu eu ce. S-a dat jos de pe şezlong şi a venit la mine. Mai devreme îi lăsasem pantalonii în jurul genunchilor, iar acum dusese treaba până la capăt şi şi-i aruncase de pe el. S-a aşezat în spatele meu, mi-a trasat conturul şoldurilor cu mâinile şi şi-a trecut degetele pe marginile chiloţilor negri pe care îi purtam încă.

Mi-am schimbat poziţia şi m-am apropiat mai mult cu fundul de el. A oftat şi a spus:

— Ce sexy eşti!

— Ştiu, i-am spus nerăbdătoare.

Mi-a tras chiloţii de pe mine, împingându-i aproape de genunchi. M-am frecat mai tare de el şi am simţit că intră în mine, puternic şi adânc. M-a prins de şolduri şi a început să intre şi să iasă, împingându-mă în speteaza dură a scaunului cu fiecare mişcare. Am gemut tare, dar nu-mi dădeam seama dacă o făceam pentru plăcerea lui sau a celor ce priveau.

Şi apropo de privitori, acum stăteam într-o poziţie care îmi permitea să mă uit la ei, să le văd chipurile şi ochii îndreptaţi cu toţii spre mine. Cu trecerea timpului scăpasem de ruşine şi Dumnezeu ştie că nu era prima oară când făceam sex în public. Uneori apreciam intimitatea, dar în noaptea asta îmi plăcea să fiu în centrul atenţiei. Poate că de vină era pur şi simplu pofta de şi mai multă energie. În momentul de faţă aş fi acceptat-o în orice condiţii. Indiferent din ce cauză, am descoperit că mă excita faptul că făceam schimb de priviri cu mai mulţi bărbaţi din public în vreme ce Jude continua să mă penetreze.

După cum remarcasem şi mai devreme, contactul vizual era un lucru plin de forţă. Te lua de pe tărâmul privirilor superficiale şi te plasa pe unul mult mai adânc şi mai intim. Îmi plăcea să fiu privită pătrunzător, arzător, să afişez imaginea unei femei iubite năprasnic şi care tot ce-şi dorea era ca apoi să-i ia şi pe ei la rând. Mă umplea de entuziasm gândul la toţi acei bărbaţi pe care îi excitam, cu toţii dornici de sex, cu toţii dorindu-mă pe mine.

Când am întâlnit privirile admiratorilor mei, am şi uitat că cel din spatele meu era Jude. Putea fi oricare din aceşti bărbaţi, iar judecând după expresia lor, ar fi dat orice să facă schimb cu el. Mi-am plimbat privirile de la un chip la altul, imaginându-mi cum ar fi fiecare bărbat în parte, în ce fel ar face fiecare dintre ei dragoste. Gândul ăsta mă excita aşa de tare, încât mintea mea rătăcitoare şi-a imaginat cum ar fi să o faci cu mai mult de unul odată. Unul în spate, unul în faţă…

Jude m-a prins cu o mână de păr şi mi-a dat capul pe spate, în timp ce cealaltă mi se odihnea pe şold. Mişcarea dură m-a readus cu picioarele pe pământ, dar eram aşa de excitată încât mi-a plăcut gestul lui violent. A intrat mai tare, strivindu-mă de scaun, şi am sperat să nu cadă cu noi. Dulceaţa energiei care se scurgea în mine a continuat să crească în intensitate şi i-am simţit şi gândurile. Ce bine e, ce bine, ce bine.

Şi chiar era bine. Voaiorii din jurul nostru şi el, care mă penetra din spate pe când stăteam în genunchi, mă purtaseră pe culmi ameţitoare. Tot actul ăsta era murdar, excitant, înfiorător.

— Ce bine e, ce bine e, am strigat, repetând ce gândea el. Nu te opri, nu te opri, nu… aaah.

Ca să vezi ce ironie.

Trucul la care recursesem cu Bryce sau Bruce, sau cum naiba îl chema, dăduse rezultate şi de data asta. Numai că de data asta nu voiam să se termine. Poate că ăsta era stilul lui Jude, scurt şi plăcut, dar nu şi al meu. Nu contează, se terminase, iar eu nici măcar nu avusesem orgasm. La naiba.

Însă îmi luasem porţia de energie, explozia de vitalitate şi de încântare pe care o atrăsese după sine orgasmul lui. Fie că fusese, fie că nu în culmea extazului, în ultima clipă se simţise vinovat din cauza dorinţei permanente de a-şi înşela soţia. Vina lui fusese un bonus pentru mine. Păcatul e un lucru subiectiv şi deseori gravitatea o stabilea păcătosul. Îl făcusem să păcătuiască, lucru pentru care iadul era încântat şi îmi dădea puncte în plus, îi frânsesem moralitatea, lucru care îmi oferise mai multă energie decât aş fi luat dacă era complet decăzut. Am simţit energia aceea revigorându-mă, alimentându-mi nemurirea şi capacitatea de a-mi schimba aspectul.

A ieşit, eu m-am ridicat de pe scaun şi l-am prins de mână când s-a clătinat. Câteva persoane au fluierat şi au bătut din palme.

Jude era în culmea încântării dar şi epuizat, şi i-am întins pantalonii.

— Uau, a icnit. A fost… nu pot să cred.

Mda, am spus cu un zâmbet. Ştiu.

Capitolul 6

Nu am realizat ce târziu se făcuse până să ajung la Seth, în jur de ora două. În sfârşit nu mai scria şi l-am găsit împrăştiat pe canapea, schimbând canalele, trecând de la o emisiune nocturnă la alta.

— Salut, am spus, lăsându-mi haina şi geanta să cadă lângă uşă.

Şi-a ridicat privirea de la televizor. Lumina acestuia arunca umbre fantomatice pe chipul lui, în întuneric.

— Îmi pare rău că s-a făcut aşa de târziu. A apărut ceva.

— Mda, a spus pe un ton neutru. Îmi dau seama.

Imediat m-am prins unde bătea. Asta demonstra cât de bine ajunsese să mă cunoască şi să recunoască discretele semne sucubice. Eram înveşmântată în energia vitală a lui Jude. Nemuritorii chiar ar fi perceput-o ca pe o strălucire propriu-zisă. Muritorii nu o vedeau, dar se simţeau teribil de atraşi de mine. De regulă o puneau pe seama frumuseţii. Însă Seth ştia mai bine de atât. Când simţea că eman aşa ceva, ştia cu ce mă îndeletnicisem.

Nu puteam să sufăr să mă vadă în felul ăsta, dar era inevitabil.

— Îmi pare rău, dar asta fac de felul meu, ştii foarte bine.

— Mda, mi-a dat dreptate, obosit – psihic, nu fizic. S-a îndreptat şi m-a întrebat: Dar chiar trebuia s-o faci în noaptea asta? Încerci să mă pedepseşti că te-am lăsat baltă?

M-am aşezat pe un fotoliu, vizavi de el. Energia lui Jude ardea cu vâlvătăi în mine şi mă făcea să mă simt plină de viaţă. Nu voiam să mă cert cu Seth ca să nu-mi stric buna dispoziţie, mai ales că fusesem aşa de supărată mare parte din seară.

— Am făcut-o ca să supravieţuiesc, nu ca să mă răzbun pe tine.

A oftat şi a privit în gol, într-un colţ întunecat.

— Uneori e aşa de greu…

M-am dus la canapea şi m-am aşezat lângă el.

— Îmi dau seama.

Şi-a trecut braţul pe după umerii mei şi m-a privit tandru şi exasperat în acelaşi timp. S-a aplecat şi şi-a plimbat buzele pe gâtul meu. Această atingere uşoară mi-a făcut sângele să fiarbă.

— Doamne, ce frumoasă eşti. Mi-aş dori doar să nu fie din cauza altui tip.

— Mda, am spus. Şi eu.

— Scuze că mi-am pierdut cumpătul.

— Asta numeşti tu a-ţi pierde cumpătul? am spus. Asta a fost o joacă de copii.

— Şi scuze că ţi-am tras ţeapă. N-am procedat corect.

Seth îmi urcase până la ureche şi acum mi-o ronţăia. Am închis ochii şi am dat capul pe spate.

— Nu-i nimic, l-am liniştit. Serios.

— Eşti îngrozitor de iertătoare.

— Hm, ce să zic? Cu toţii suntem mai buni de Crăciun, corect?

A râs şi şi-a trecut degetele prin părul meu.

— Pentru o persoană care se presupune că e atât de rea, eşti chiar bună.

— Ei, nu sunt chiar aşa de bună, am spus şi m-am lipit de el. Chiar în momentul ăsta îmi trec prin cap nişte gânduri foarte rele.

— Mda, şi mie. Dacă putem fi condamnaţi doar pentru ceea ce gândim, cred că ajung direct în iad.

— Nu e adevărat. Hugh a spus că sufletul tău e ca o supernovă. Tu mergi direct la porţile de mărgăritar.

Ne-au învăluit iubirea şi dorinţa, înlocuind tensiunea de gheaţă. Însă, când ne-am ghemuit şi am abordat subiecte banale, n-am putut să nu mă gândesc cu melancolie că era o scenă tipică pentru noi. Ne certam, ne bosumflam, apoi ne ceream scuze şi ne culcuşeam unul într-altul. Tiparul ăsta nu apăruse în niciuna din fanteziile pe care le avusesem de-a lungul unui mileniu despre relaţiile stabile.

După ceva timp, am depăşit faza culcuşitului şi am trecut la lucruri de oameni mari. Cel puţin eu am trecut. Uneori reuşeam să-l fac pe Seth să-şi potolească setea, deşi întotdeauna se simţea ruşinat. Eu însă adoram să-l privesc în timp ce avea orgasm. Era întotdeauna aşa de enervant de lipsit de entuziasm încât, atunci când îl vedeam renunţând la control şi permiţându-şi un orgasm, era mai plăcut decât dacă aş fi avut eu.

Aparent şi el simţea la fel şi în seara asta se mulţumea să mă privească pe mine cum mă mângâi. Cum nu avusesem orgasm cu Jude, eram mai mult decât încântată să iau frâiele în mâini. Când am terminat şi zăceam fără vlagă şi satisfăcută, s-a aşezat pe canapea lângă mine şi şi-a împletit degetele cu ale mele.

— Nu cred că am să mă satur vreodată de aşa ceva, a spus cu un oftat.

— Ar trebui să termini şi tu.

— Mi-e bine aşa.

— Sigur?

— Se numeşte autocontrol, Thetis, a spus zâmbind. Autocontrol. În plus de asta, am o imaginaţie bogată. Uneori e de ajuns să îmi închipui că eu sunt cel care îţi provoacă plăcerea.

În minte mi s-a strecurat o imagine cu Seth în mine în timp ce eu aveam orgasm, muşchii mi se încleştau în jurul lui, îi strigam numele şi îmi înfigeam unghiile în spatele lui, şi m-au cuprins fiorii.

— Iisuse, am spus uşor, închizând ochii.

— Mda.

Atunci am realizat că e foarte târziu şi am început să ne pregătim de culcare. Când am ieşit din baie după ce m-am spălat pe dinţi, l-am găsit aşteptându-mă în dormitor, cu o cutiuţă în mână. Mi-a dat-o.

— Ţi-am spus că am deja un cadou pentru tine.

Am întors pacheţelul pe toate părţile şi mi-am trecut degetele pe margini. Fusese înfăşurat în hârtie aurie şi avea o fundiţă roşie. Judecând după felul neîngrijit în care fusese ambalat şi după fundiţa asimetrică, eram gata să bag mâna în foc că îl împachetase el. Am zâmbit uşor.

— E mult prea devreme. Nu e corect să-mi dai cadoul înainte de Crăciun. Nu sunt chiar aşa de rea.

S-a sprijinit de tăblia patului, încântat la culme de sine.

— Lasă că sunt eu. Presupun că mi s-a întunecat un pic sufletul. Deschide-l.

M-am aşezat şi eu şi am rupt şovăielnică hârtia. Nu aveam nici cea mai mică îndoială că era o cutiuţă cu bijuterii. Întrebarea era următoarea: Ce fel? Din când în când Seth se arăta romantic, dar nu era genul care să comită vreun gest nebunesc, ca de exemplu să mă ceară în căsătorie. Cel puţin aşa ştiam eu.

Am sperat să găsesc o brăţară cu diamante, dar era un inel. Însă nu era unul de logodnă, nu cum este el perceput în zilele noastre, ci o recreare modernă a inelelor bizantine. Numai că ăsta nu era tocmai unul dintre cele de la Erik. Era din platină şi strălucea uşor şi argintat în lumina blândă. Discul neted de deasupra avea un delfin gravat şi era ornamentat cu câteva safire micuţe încastrate.

Am făcut ochii mari la el, neştiind ce să spun.

— Îţi place? m-a întrebat Seth, cu o uşoară emoţie în glas.

— Da… Da, foarte mult, am spus cu glas şovăitor.

— Păreai aşa de tristă pentru că l-ai pierdut pe celălalt, încât m-am gândit că poate ar fi un bun înlocuitor.

Părea aşa de extaziat şi de emoţionat încât nu mă lăsa inima să-i spun că nu numai că nu-l pierdusem pe cel original, ba mai mult de atât, îl ascunsesem în dulap ca să nu-l mai văd niciodată. E adevărat, ăsta era foarte diferit, dar similarităţile erau destul de mari încât să scoată la suprafaţă toate sentimentele neplăcute pe care încercam să le ţin ascunse, amintirile unei zile însorite de acum mult timp când soţul meu, cel pe care până la urmă îl înşelasem, mi-l strecurase pe deget pe celălalt la nunta noastră.

— E frumos, am spus după un lung moment de tăcere, dornică să-l liniştesc.

În fond, fusese foarte drăguţ din partea lui. Seth nu ştia povestea mea, sau durerea pe care o simţisem.

— De ce ai ales unul cu delfin?

— Da… e cam preţios şi modern, dar… mie nu-mi spuneau mare lucru literele alea greceşti. Însă am citit ceva cum că delfinii ocupau un loc important în vechile religii din Cipru, aşa că…

Lucrul ăsta mi-a smuls un zâmbet sincer.

— Da, aşa e. Erau consideraţi trimişii zeilor mării, purtau noroc şi altele de genul, am spus, dar atunci mi-a trecut ceva prin cap. Am văzut inele de genul ăsta la Erik acum câteva zile, dar ăsta nu era printre ele. De unde ai făcut rost de el? Mai avea şi altele în stoc sau te-ai dus în altă parte?

A mijit ochii, amuzat.

— Învăţ şi eu de la tine cum să fiu convingător. Am luat legătura cu artistul şi i l-am comandat.

Dumnezeule! Seth îl făcuse pe comandă, din platină, chiar înainte de Crăciun. Şi asta doar în câteva zile. Probabil că fusese extrem de scump. M-a luat o greaţă şi mai mare. Când a văzut că tac, zâmbetul i-a pălit.

— Eşti sigură că-ţi place?

— Da, da… sigur. Atât că… scuză-mă, nu ştiu ce să spun E superb. Mi l-am strecurat pe inelarul de la mâna dreaptă; se potrivea perfect. Apoi i-am căutat şovăielnică privirea. E, ăăă, un inel dat în semn de prietenie, nu?

— Da, stai liniştită. Dacă te cer, o să-ţi dai seama. De exemplu după hiperventilaţia mea, a spus şi a zâmbit şmechereşte, surprinzător de sexy. Şi o să fie cu rubine.

— Rubine, nu diamante? Sunt prea scumpe pentru cât câştigă experimentatul scriitor?

Mi-a întâmpinat vorbele cu un mormăit dispreţuitor.

— Nu, pur şi simplu cred că diamantele sunt banale, atâta tot. Dacă mă căsătoresc, o să fie pentru că se întâmplă ceva deloc banal. În plus, tu porţi foarte mult roşu, nu? Ştiu cât de important e pentru tine să ai accesorii asortate.

Am pufnit şi l-am lăsat să mă tragă în pat. A adormit repede, ca întotdeauna, dar eu stăteam acolo şi atingeam inelul. Metalul îmi încălzise pielea şi cu vârful degetelor simţeam delfinul şi safirele. Amintirile neplăcute pe care le stârnise inelul nu se domoliseră, dar cine ştie cum, stând aşa la el în braţe, păreau mai puţin dureroase.

În sfârşit, m-a luat somnul şi imediat am început să visez visul ăla.

Eram iar în bucătărie, înconjurată de aceleaşi imagini, mirosuri şi sunete vii de dinainte. Aveam mâinile în apă, simţeam detergentul cu miros de portocale şi auzeam melodia Sweet Home Alabama.

Era acelaşi lucru pe care îl văzusem înainte, eu cea din vis spălam vasele şi lălăiam. M-am uitat în spate, în camera cealaltă. Aici se terminase visul de data trecută. Acum continua.

În living stătea o fetiţă de vreo doi anişori. Era aşezată pe o pătură pe jos, înconjurată de animăluţe de pluş şi alte jucării. În mânuţă ţinea o girafă de pluş şi când o agita, scotea zgomote. De parcă ar fi simţit privirea celei din vis, fetiţa şi-a înălţat capul.

Avea obraji rotunjori de copil încă mic, cu cârlionţi delicaţi şateni şi ochişori căprui mari cu gene negre. Era adorabilă. În spatele ei, pe canapea, stătea Aubrey făcută ghem, iar prin apropiere zăcea tolănită încă o pisică cu pete roşcate şi maro. N-o mai văzusem până acum.

Un zâmbet de încântare a luminat feţişoara fetiţei, lăsând la vedere o gropiţă într-un obrăjor. Georgina cea din vis a fost copleşită de un val de iubire şi de bucurie, sentimente pe care le-am încercat şi eu, spectatoarea. În clipa aia am ştiut, într-un fel pe care nu-l pot explica, dar mi-era absolut clar, că fetiţa era fiica mea.

M-am trezit.

Exact ca ultima oară, se făcuse dimineaţă fără ca eu să fi simţit trecerea timpului. Pe ferestre se revărsa din nou lumina soarelui, iar lângă mine Seth dormea încă. Şi tot ca şi data trecută, energia mea se dusese. Eram epuizată.

Însă durerea provocată de energia irosită nici nu se compara cu durerea pe care o simţeam pentru că-mi fuseseră smulse visul şi puternicele sentimente pe care le avusesem faţă de fetiţa aia, fiica celei din vis, fiica mea.

Nu, aşa ceva era imposibil, m-am certat eu. Sucubii nu puteau avea copii. Renunţasem la calea asta când îmi vândusem sufletul.

Dar totuşi fusese aşa de real, de intens. Mi-era imposibil să am copii, dar în visul ăla fusese a mea. Nu încăpea îndoială. Chiar şi acum mai simţeam pornirea aia maternă şi faptul că acum nu era lângă mine îmi sfâşia inima.

Şi mi-am spus din nou că asta e o prostie. Visele nu sunt reale. Că doar de-aia erau… vise. Iar eu aveam probleme mai mari de atât. Ca de exemplu că rămăsesem fără energie.

Lângă mine, Seth s-a agitat şi, fără să-şi dea seama, şi-a strâns aşternuturile pe lângă corp, dezvelindu-mă. Am tras înapoi de ele, s-a întors spre mine şi a deschis ochii grei de somn.

— Salut, a spus. Ce e?

— M-ai dezvelit.

— Şi tu m-ai dezvelit.

— Da, da' dintre noi doi eu sunt aia rea, ai uitat?

Ne-am mai ciorovăit un pic şi am continuat să tragem fiecare de aşternuturi. Mi-am compus o faţă zâmbitoare ca să nu trebuiască să-i explic problemele mele. Într-un final m-am dat jos din pat, deşi o parte din mine şi-ar fi dorit să zac în pat tot restul zilei şi să visez. Dar Seth trebuia să se apuce de scris, iar eu intram la serviciu în tura de după-amiază.

Când am ajuns acasă, l-am găsit pe Vincent treaz şi mişunând, în timp ce pregătea micul dejun în bucătărie împreună cu Yasmine. M-au salutat zgomotos şi chicoteau din pricina unei conversaţii pe care o avuseseră înainte să-mi fac eu apariţia.

— Vrei nişte ouă? m-a întrebat el în timp ce prindea un pachet de unt pe care i-l arunca Yasmine.

Am presupus că fuseseră la cumpărături din moment ce eu nu avusesem unt în bucătărie înainte. De fapt, nici mâncare nu avusesem.

— Nu, mersi, am spus, instalându-mă pe un taburet. Am mâncat deja.

— Nu ştii ce pierzi, a spus ea. Vincent face nişte ouă de-a dreptul amorale şi pentru care o ajungă direct în iad.

Vincent a pus tigaia pe aragaz, a aprins focul şi a ascultat păcănitul care s-a auzit până să se aprindă gazul.

— Ah, de la ouă o să mi se tragă, nu? Ultima oară era pentru felul în care parchez.

Ochii îngeriţei au scânteiat poznaşi. Îşi prinsese părul drept la spate într-o coadă, ceea ce îi dădea un aer foarte tineresc. Asta era o ironie, dat fiind că vârsta ei depăşea orice putere de înţelegere a unui om sau sucub.

— Oh, Dumnezeule. Aşa e. De asta uitasem. Hm. Acum sunt în dilemă. Nu ştiu sigur de la care din cele două o să ţi se tragă, de la prăjirea a două ouă într-un pachet de unt sau de la parcatul în paralel la un metru de bordură.

A lovit-o cu o lingură de lemn în braţ.

— La un metru? Ştii ceva? Pe tine nu te-am văzut niciodată conducând. Mă conduci doar pe mine pe panta nebuniei.

— Mă rog, cum spui tu. Erai nebun de dinainte să apar eu.

Pe când îmi mutam privirea de la unul la altul în timp ce se certau, am realizat că uitaseră de prezenţa mea. M-am simţit ca o intrusă şi m-am retras discret, am străbătut holul şi m-am dus în dormitor. Am închis uşa şi am privit-o uimită pe Aubrey. Stătea întinsă la mine în pat, se încălzea la o rază de soare.

— Aşa au ţinut-o toată dimineaţa, Aub?

A căscat, a clipit la mine din ochii ei verzi, apoi s-a aşezat într-un ghem alb perfect, cam cum o văzusem eu în vis, şi şi-a acoperit faţa cu o lăbuţă.

Hm, am înţeles. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Oare eram eu nebună? Sau Yasmine şi Vincent chiar flirtau? Da, tipa era o îngeriţă prietenoasă şi tot ce vrei, dar asta… da, cu cât mă gândeam mai mult, cu atât îmi dădeam seama că flirtaseră. Ba chiar mai mult de atât. Şi mai era ceva şi mai ciudat, nu erau genul de replici pe care şi le aruncă cuplurile în faza de curtare. Era tachinarea familiară a celor care sunt împreună de mult timp, a celor aşa de relaxaţi unul în prezenţa celuilalt încât ar putea să-şi termine unul altuia propoziţiile. Era fenomenul pe care îl descrisese Erik ca fiindu-ne propriu mie şi lui Seth.

— Sunt îndrăgostiţi, i-am spus lui Aubrey neîncrezătoare, însă ea a continuat să mă ignore.

Cum de era măcar posibil? Nu puteau face dragoste. Aflasem acum ceva timp că un înger putea cădea din cauza asta, iar Yasmine era încă de partea adevărului şi dreptăţii. Atunci ce însemna chestia asta? Era în regulă ca un înger să iubească un om atâta timp cât fizic stăteau departe unul de celălalt? Ceva din mine nu prea credea varianta asta. Şi după ce văzusem ce pudibond se arătase Joel, eram destul de sigură că nici măcar o relaţie amoroasă castă nu li se putea părea acceptabilă nici lui, nici celorlalţi. Aşa că probabil nu ştia niciunul dintre ei, nici măcar Carter. Şi, sincer, nu ştiam dacă eu voiam să ştiu. Mă înnebuneam după ideea de iubiţi despărţiţi de destin, dar de fapt relaţiile astea niciodată nu sfârşeau bine.

Mi-am luat ceva haine şi pe când porneam spre duş, am realizat că e posibil să fiu martoră la o poveste de dragoste şi mai smintită decât a mea. Cine ar fi zis că e posibil aşa ceva? Presupun că la îngeri miracolele chiar sunt posibile.

Am terminat cu duşul şi mi-am uscat părul, meditând încă la misterioasa poveste de dragoste. Am pornit înapoi spre living întrebându-mă dacă aveam să-i găsesc iar flirtând. În schimb, am găsit o familiară şi nedorită amprentă de nemuritor. Slinoasă şi cu aromă de mosc.

Niphon stătea la mine pe canapea.

Capitolul 7

— Dispari, am spus instantaneu.

Yasmine şi Vincent îşi terminau micul dejun aşezaţi la masă şi şi-au ridicat surprinşi privirea. Niphon a făcut un gest spre ei.

— Am fost poftit înăuntru. Nu m-am gândit că e o problemă.

Îngeriţa şi omul păreau clar stânjeniţi şi îmi dădeam seama ce se întâmplase. Niphon îşi făcuse apariţia şi ei îi dăduseră drumul înăuntru, fără să ştie despre animozităţile dintre noi. Probabil îşi închipuisem că eram colegi de răutăţi, ceea ce teoretic era adevărat.

Vincent s-a ridicat şi şi-a dus farfuria goală în chiuvetă, urmat de Yasmine.

— Ăăă, a făcut Vincent. Noi cred că ar trebui să plecăm.

— Mda, i-a dat Yasmine dreptate şi şi-a luat haina.

Se pare că nebunii se avântă acolo unde îngerii nu au curajul să calce.

— Mă bucur că ne-am văzut, mi-a spus.

Au plecat aşa de repede încât se prea putea să se fi şi teleportat.

Mi-am îndreptat atenţia din nou asupra lui Niphon.

— Dispari, am repetat.

S-a lăsat pe spătarul canapelei şi şi-a trecut braţele peşte marginea de sus.

— Letha, Letha…

— Şi nu-mi mai zice aşa.

— Cum vrei tu. Şi nu-ţi face griji, imediat scapi de mine. Voiam doar să te pun la curent cu ce s-a mai întâmplat cu Tawny.

Oh, Tawny. Dă Doamne să şi-o fi pus-o azi-noapte, m-am rugat în tăcere. Atitudinea ei de la bar nu prea îmi dăduse încredere, dar poate faptul că eu plecasem cu Jude îi oferise un bun exemplu.

— Încă n-a făcut nici o victimă.

La naiba!

— Bine, mersi, am spus şi i-am arătat uşa. Acum poţi să pleci. Şi data viitoare să ştii că n-are nimic dacă mă suni ca să mă pui la curent. De preferat din taxiul care te duce la aeroport, ca să nu mai fiu nevoită să te mai văd vreodată în viaţa mea.

S-a ridicat de pe canapea, aruncându-mi o privire rănită.

— Bine, bine. Dar mai voiam să discut ceva cu tine.

— Nu există nici un lucru despre care să vreau să discut cu tine, an spus, gata-gata să mă pun pe mârâit.

— Oh, nu ştiu ce să zic. Şi-a pus mâna pe clanţă, dar nu dădea impresia că ar vrea să plece. Eu cred că te-ar interesa foarte tare. Are legătură cu viaţa ta amoroasă.

— Nu! N-am chef să discut despre aşa ceva.

— Le… Georgina, vreau doar să te ajut, s-a smiorcăit el. Mi se pare îngrozitor faptul că nu vă puteţi exprima pe deplin dragostea.

— Ba ne e foarte bine. Şi nu te mai sprijini de uşă. Nu vreau să-mi laşi urme de gel pe ea.

Niphon s-a îndreptat şi şi-a trecut grijuliu mâna pe ceafă.

— Uite ce e, am înţeles de ce nu vrei să faci dragoste cu el. Este un lucru admirabil. Nu vrei să-i scurtezi viaţa, să-l epuizezi etc., etc. Dar dacă asta nu mai e o problemă? Dacă pot să fac în aşa fel încât să poţi face sex cu el fără să se mai producă cumplitele efecte secundare?

— Mda. Şi nu-mi spune că ai face chestia asta că aşa eşti tu, bun la suflet.

— Mă rog… a spus, ridicând din umeri, şi a desfăcut larg braţele. Întotdeauna există un preţ.

— Nu merită. Nu merită ca pentru asta să-şi vândă Seth sufletul.

— Aş putea să-ţi ofer condiţii mai bune, să-i dau o viaţă mai lungă… tinereţe mai lungă…

— Nu! Jur că dacă nu pleci imediat, îl chem pe Jerome.

Blufam, pentru că Jerome era plecat din oraş.

— După cum spuneam, voiam doar să mă fac util, a spus Niphon.

— Da, vai ce util mi te-ai făcut tu mie! am spus, fără să mă deranjez să-mi disimulez sarcasmul.

Dintr-odată, aerul batjocoritor, glumeţ a dispărut şi chipul lui Niphon a devenit aspru, mânios, înspăimântător.

— Ba m-am făcut util ţie, micuţă Letha. Erai un nimeni, un zero. Erai fiica unui biet pescar dintr-un târg de rahat, rupt de lume. Mai exact, o biată curvă dintr-un târg de rahat, rupt de lume. Ţi-ai bătut joc de viaţa ta, iar eu ţi-am dres-o. Eu am făcut din tine cine eşti acum. Eu ţi-am rezolvat problemele, ţi-am salvat bărbatul, ţi-am oferit viaţa şi frumuseţea eternă. Dacă e vorba pe-aşa, îmi eşti datoare.

— N-a meritat, am spus cu un glas în ton cu întunecarea lui. N-a meritat.

— Nu? Ai fi preferat să-ţi vezi soţul sinucigându-se? Să mori proscrisă şi acoperită de ocară?

Nu am răspuns. M-am gândit la disperarea de pe chipul soţului meu când aflase că îl înşelasem. După atâtea veacuri, încă mă bântuia imaginea aia. Atât de mare îi era disperarea, încât fusese gata-gata să-şi ia viaţa. Când îmi vândusem sufletul şi devenisem sucub, făcusem un târg cu slujbaşii iadului, ca el şi toţi ceilalţi pe care îi cunoşteam să mă uite. Soţul meu trăise şi îşi văzuse de viaţă, uitând că existasem vreodată. Oare meritase?

Când mi-a sesizat tăcerea, chipul lui Niphon a redevenit batjocoritor. A deschis uşa şi a spus:

— Rămas-bun, Georgina. Anunţă-mă dacă te răzgândeşti.

A plecat, iar eu am rămas mult timp cu ochii ţintă la uşă până să-mi forţez picioarele să o ia din loc. Nu mă tenta absolut deloc posibilitatea ca Seth să-şi vândă sufletul. Dar celelalte cuvinte ale lui… cele care îmi aminteau de trecut…

Am oftat. Nu aveam chef de aşa ceva acum, nu la câte alte lucruri aveam pe cap în momentul de faţă. Şi apropo… mai aveam două ore până la începerea programului, aşa că am decis să-mi iau inima în dinţi şi să încerc iar să aflu informaţii despre visele mele. De la Dante.

Magazinul era la fel de trist ca ultima oară când fusesem pe aici, dar de data asta, chiar avea un client. Era o tânără, cu părul brunet tuns în trepte şi cu o bluză de trening gri. Când am văzut-o, am dat să ies, dar el mi-a făcut semn să intru.

— Nu, nu, nu-i nimic. Poţi să aştepţi aici.

Dante i-a aruncat o privire fetei. Amândoi stăteau la masa şubredă, acoperită cu o faţă de masă din catifea.

— Nu te deranjează, nu? a întrebat-o.

Ea abia m-a privit.

— Nu! Nu! Haide, continuă. Vreau să afle mai multe despre bărbatul ăla.

Dante a afişat un zâmbet strălucitor care mie îmi părea un pic fals, dar care bănuiam că dădea rezultate asupra fetei. Când m-am mai apropiat cu un pas, am realizat că îi ghicea în cărţile de tarot. Erau deja mai multe pe masă. A mai întors una.

— Ah, Hierofantul, a spus pe un ton misterios, de cunoscător.

— Ce înseamnă? a chiţăit ea.

— Nu ştii? Nu ştii nimic despre tarot?

— Nimic, a spus ea, clătinând din cap.

— Hierofantul este cartea iubirii. Reprezintă bărbatul romantic, atrăgător şi fermecător, care adoră să dea cadouri şi e atent. Cunoşti genul.

— Nu prea, a spus ea visătoare. Toţi iubiţii mei au fost nişte dobitoci.

— Ei bine, o să se schimbe situaţia, i-a promis el.

Eu de fapt chiar ştiam câte ceva despre cărţile de tarot. Hierofantul reprezenta tradiţia, înţelepciunea şi religia organizată. Nu era tocmai o figură romantică, mai ales că de obicei era reprezentat sub forma unui preot.

— De ce e îmbrăcat aşa de ciudat? a întrebat fata. Parcă ar fi îmbrăcat în rasă.

— Nu e ciudat, a spus Dante. E opulent. Nu uita, tarotul este un sistem străvechi. Pe vremuri, un tip îmbrăcat în felul ăsta era culmea eleganţei. Înţelegi, genul de bărbat care purta haine de firmă.

I-am surprins privirea lui Dante şi am dat ochii peste cap, însă el şi-a menţinut calmul şi a întors şi următoarea carte.

— Lucrurile arată bine, a proclamat el. Turnul.

Turnul era cam cea mai rea carte din pachet.

— Asta arată că aveţi un viitor promiţător.

— De ce e în flăcări? a întrebat ea. Şi de ce cade lumea de la ferestre?

— E simbolic, a spus el iute. Şi deşi totul pare să iasă bine când îl cunoşti pe tipul ăsta, asta înseamnă că trebuie să ai grijă şi să citeşti semnele din jurul tău.

— Hm, a făcut ea. Sper să pot.

Dante a strâns cărţile şi le-a aşezat frumos în teanc.

— Pot să te ajut dacă vrei. Pot să-ţi ofer un set de interpretări cu reducere. Aşa o să ai un fel de ghid şi vei fi pregătită pentru momentul în care o să-l cunoşti.

Sincer, mă îndoiam că avea să-l întâlnească vreodată pe tipul ăsta de basm.

— Cât costă? a întrebat şovăitoare.

— Hm, hai să vedem, a spus Dante şi a scos la iveală speculantul din el. În mod normal costă cincizeci de dolari. De regulă ofer o reducere de cinci dolari dacă iei un pachet întreg… dar ce naiba? Chiar vreau să dea rezultate treaba asta. Şi eu sunt un tip romantic, mă înţelegi? E cam mult, dar îţi ofer un set de şase la patruzeci de dolari una. Poţi să le achiţi acum şi vii oricând ai nevoie de o şedinţă.

Fata a meditat, iar mie îmi venea să urlu că asta e o înşelătorie. Dar aveam nevoie de sfatul lui Dante şi nu voiam să mă ia la ochi. Nu că m-ar fi avut prea tare la inimă în momentul de faţă.

— Nu vreau să te forţez, i-a spus cu blândeţe. Aşa că, te rog, nu te simţi obligată. Fă ce-ţi spune inima. Vreau să spun că dacă am aflat ceva din cărţi e că trebuie să ai grijă de inima ta, acum că intri în faza asta importantă a vieţii tale.

Cu asta a cucerit-o.

— Bine, accept.

Am privit neîncrezătoare cum se duceau amândoi la casa de marcat. Fata i-a dat două sute patruzeci de dolari plus taxe şi el i-a dat o carte de tarot asemănătoare cu o cartelă perforată, nu foarte diferită de cele pe care le primeşti la cafenea sau la toneta de sandviciuri.

— Ar trebui să-ţi fie ruşine obrazului, i-am spus când a plecat fata.

— Şi eu mă bucur să te văd, sucubule.

— Cărţile alea nu aveau legătură cu iubirea.

— Nţ, mi-a dat dreptate, venind lângă mine. De fapt, sugerau că în curând o să-şi facă o schimbare de sex şi că o să se alăture unei secte de sinucigaşi.

— Da, dar tu i-ai spus că are legătură cu dragostea.

— Are douăzeci de ani. La vârsta asta numai despre dragoste vor să audă.

— O să mergi direct în iad.

— Asta ţi-aş fi putut spune chiar eu. De fapt, ţi-am spus data trecută, nu? Zi, cu ce pot să-ţi fiu de folos? Te-ai răzgândit în privinţa sexului?

— Nu, bineînţeles că nu.

— Bineînţeles că nu? a spus el ofensat. Ce e atitudinea asta? Nu sunt chiar aşa de neatrăgător.

— Nu, i-am dat dreptate.

Părea să nu se fi bărbierit de câteva zile şi asta îi dădea un aer sexy, ca şi felul în care îi îmbrăca trupul tricoul indigo. Până acum nu remarcasem ce muşchi abdominali avea.

Probabil faptul că nu prea avea activitate pe aici îi oferea destul timp să tragă de fiare.

— Dar eu nu de-aia am venit. Şi sincer, dacă genul ăsta de comportament este doar vârful aisbergului, mă gândesc că şi aşa nu merită să mă deranjez pentru sufletul tău.

— Vine şi mă insultă, apoi se aşteaptă s-o ajut, a spus el gesticulând amplu. Atunci ce vrei? Ţi s-a stricat în sfârşit maşina de spălat vase?

— Nu, dar am avut iar visul ăla. Şi a mai apărut ceva.

I-am relatat visul şi el m-a ascultat cu o faţă impenetrabilă.

— Eşti sigură că nu vrei o maşină nouă de spălat vase? a întrebat neîncrezător.

— Da!

— Dar copii?

— Ce e cu copiii?

— Vrei?

Am amuţit şi în ciuda zâmbetului lui strâmb, îmi dădeam seama că mă cerceta. O fi fost el un şarlatan, dar era deştept. Întotdeauna sunt deştepţi cei mai buni dintre ei. Oamenii de teapa lui îşi câştigă existenţa citind oamenii şi exploatându-le micile slăbiciuni, precum dorinţa de iubire a fetei aceleia.

— Nu contează, am spus. Ştii foarte bine, nu pot avea copii.

— Nu asta te-am întrebat, sucubule. Te-am întrebat dacă vrei.

Mi-am ferit privirea şi am studiat globul de cristal. După cum pica lumina soarelui pe el, am bănuit că de fapt era de plastic.

— Sigur. Îmi doream încă de când eram muritoare. Dacă acum aş putea avea copii, aş face-o.

A dat din cap şi, pentru prima oară, aproape că mi-a dat impresia că e posibil să mă ia în serios. Aproape.

— Şi lasă-mă să ghicesc. Te-ai trezit fără energie.

— Da, şi făcusem o victimă cu o noapte înainte, exact ca data trecută.

— Interesant, a spus el şi a căpătat un aer meditativ. Se întâmplă numai când eşti cu bateriile încărcate.

— Ce crezi că înseamnă chestia asta?

— Habar n-am. Se poate să nu fie nimic.

— Ba trebuie să fie! Pierd energie fără nici un motiv.

— Eşti stresată, m-a contrazis el. Şi eşti una din persoanele cele mai stresate pe care le-am cunoscut vreodată, fie ele nemuritoare sau altfel. De secole întregi îţi doreşti să rămâi gravidă, mai e şi chestia asta cu iubitul de care nu te atingi. Şi lucrezi pentru demonul ăla, nu? Ăla care seamănă cu Matthew Broderick?

— John Cusack, l-am corectat. Seamănă cu John Cusack.

— Mă rog. Toate astea sunt de ajuns ca să epuizeze pe cineva. Visele sunt manifestări ale nefericirilor din viaţa ta, îţi izvorăsc din subconştient la modul realist şi care îţi consumă energia.

— Deloc nu mă ajuţi. Specializarea ta în interpretarea viselor e o înşelătorie, la fel ca tot ce faci tu.

— Nţ. Nu tot ce fac e înşelătorie. Mă pricep la vise. Mă pricep la vrăji. Şi ştiu ce te-ar putea ajuta.

— Ce?

A arătat spre tejghea şi a spus:

— Ne aşezăm amândoi acolo sus, goi, la orizontală.

— Hm, chiar nu minţeai, am mormăit. Chiar eşti un romantic.

— Sunt un om pragmatic şi un oportunist.

— Un om mizerabil care mă tratează ca pe o târfă ieftină…

— La dracu', nu mi-am mai pus-o de luni de zile şi mă trezesc cu un sucub care vine să-mi ceară ajutorul. Şi tu ai încerca să vezi dacă-ţi pică ceva.

I-am aruncat o privire atentă.

— Asta e faza? Trebuie să mă culc cu tine ca să primesc ajutor?

Dante şi-a vârât mâinile în buzunare.

— Nţ. Cred că ar fi mai distractiv dacă ai vrea şi tu. În plus, n-am cu ce altceva să te ajut.

Am dat să plec, dezamăgită.

— Bine. Mersi. Vorba vine.

— Ştii ce-ar mai putea să te ajute? a strigat în urma mea.

— Dacă implică sex…

— O vacanţă. Sau cel puţin un masaj. Aşa mai scapi de stres.

Era de bun-simţ ce spunea el şi am fost plăcut surprinsă să constat că nu întotdeauna gândea porcării.

— Se poate să ajute, i-am spus. Dar mă îndoiesc că ar putea un masaj să-mi rezolve problemele.

— Poate că da, poate că nu. Dar dacă vrei unul gratis… în pielea goală…

Am plecat.

Deja simţisem că relaţia mea cu Seth era o eternă buclă, acum se pare că şi viaţa mea era în aceeaşi situaţie. Aveam acelaşi vis, mă duceam la Dante, nu primeam nici un fel de ajutor, mă duceam la serviciu şi rumegam la ce mi se întâmpla pentru că exact aşa se derula ziua, la fel ca înainte.

Mi-am văzut de hârţogărie şi de relaţiile cu clienţii la Emerald City, chinuită în tot acest timp de imaginea fetiţei din vis şi de dulcea fantezie de a avea o fiică. Îmi doream din toată inima s-o revăd, să-i mai văd zâmbetul ăla. Tot ce se întâmpla la serviciu părea superficial şi lipsit de sens pe lângă ea.

Când am terminat programul, am luat-o pe Maddie la mine acasă ca să-mi ţin promisiunea de a-i face rost de o întâlnire.

— Ai de gând să mă vinzi? a exclamat când i-am spus care era planul.

— E o licitaţie, am spus. O acţiune caritabilă pentru copii. Nu urăşti copiii, nu?

— Nu, dar…

— Atunci o să fie super. Haide, probează asta, am spus şi i-am aruncat o sacoşă de la BEBG, pe care a privit-o cu atenţie.

— Ăsta nu e un magazin pentru adolescenţi?

— E un loc pentru oricine are stil, am asigurat-o.

A deschis sacoşa şi a scos rochia până la genunchi pe care i-o luasem deunăzi. Era din muselină de mătase cu un imprimeu roz-închis cu forme geometrice. Rochia cu talie empire era uşor bufantă în partea de sus, iar decolteul în formă de V avea o fundiţă care se lega chiar sub el. În sfârşit era completată de mâneci scurte, bufante.

— Nu pot să port aşa ceva, a spus ea instantaneu.

— De ce? Pentru că o să-ţi stea bine?

M-a fulgerat cu privirea şi a răspuns:

— E cât o batistă.

— Poftim? Nu e adevărat.

Aveam o mulţime de rochii „cât o batistă”. Asta însă era elegantă şi plină de bun-gust. Pe lângă hainele mele, asta era demnă de garderoba unei femei din comunitatea Amish.

— Probeaz-o şi vedem noi.

S-a supus, fără chef, şi aş fi fost în stare să chiui de bucurie când a ieşit din baie. Nimerisem la fix mărimea. I se potrivea perfect.

— De aici lipsesc vreo doi centimetri şi jumătate, a spus ea neliniştită, trăgând de ţesătura din jurul taliei.

— Exact.

— Şi nu par grasă din cauza asta?

— Nu, arăţi super. Dacă ar fi din elastan sau ceva de genul ăsta, ar putea fi o problemă, dar asta e uşoară şi largă.

— Are decolteul îngrozitor de adânc…

— Haide, gata, am izbucnit. Şi acum hai să terminăm şi cu restul.

Am machiat-o şi i-am desfăcut părul. Strălucea ca mătasea neagră odată desfăcut şi m-am gândit că era mare păcat că şi-l purta aşa de des într-o coadă făcută la voia întâmplării. În plus, toată lumea ştie că în filme fetele timide întotdeauna devin frumoase când îşi desfac părul şi îşi scot ochelarii. Maddie purta deja lentile de contact, dar chiar şi aşa era un principiu sănătos. În sfârşit, i-am dat şi pantofii cu toc jos pe care îi cumpărasem să se asorteze cu rochia. Unii cu tocul înalt ar fi arătat şi mai bine, dar până şi eu ştiam cât să întind coarda. Mulţumită de rezultate, am pornit spre licitaţie.

— Parcă ai fi zâna mea cea bună, a mormăit când am intrat în hotelul în care avea loc evenimentul. Dar eu tot un dovleac rămân.

— De ce eşti aşa de negativistă? am întrebat-o, dându-i cu cotul. Ar trebui să-ţi faci şi tu o trupă rock emo depresivă ca să concurezi cu cea a lui Doug.

— Mda. Ar avea mare succes. Auzi, ăla de colo nu e Seth?

Traversam sala în care avea să aibă loc licitaţia şi mergeam spre zona voluntarilor. Se adunase multă lume şi ocupa mare parte din mesele rotunde aşezate spre scenă. I-am urmat direcţia gestului spre Seth, care stătea la una din cele câteva mese neocupate în totalitate încă. Când a văzut că l-am zărit, a ridicat mâna în semn de salut.

— A vrut să vină şi el să te susţină, i-am spus.

De fapt Seth fusese îngrozit de felul în care o forţasem pe Maddie să intre în afacerea asta şi venise în primul rând dintr-o perversă fascinaţie pentru dezastrul pe care îl anticipa el.

Însă Maddie, fără să ştie care îi sunt motivele, a fost plăcut surprinsă. Aşa că a zâmbit şi eu aproape că am leşinat de încântare.

— Uite, am spus. Asta trebuie să faci tu.

— Ce anume? a întrebat şi i-a pălit zâmbetul.

Când ne-a văzut, Hugh a venit spre noi, aproape ţopăind de pe un picior pe altul.

— Ştiam eu că nu urăşti copiii. Ştiam eu că o să cedezi şi o să vii să dai o mână de ajutor…

— Nu eu, am pus lucrurile la punct. Maddie, am spus şi i-am pus o mână pe umăr.

— Da? s-a mirat Hugh şi faţa lui şi-a pierdut orice expresie.

Chiar în momentul ăla a apărut o brunetă înaltă cu o rochie de seară neagră din satin. Am presupus că era „ruperea”. Tipa în discuţie mi-a întins mâna.

— Bună, eu sunt Deanna, coordonatoarea evenimentului. Tu eşti prietena lui Hugh, nu?

— Georgina, am spus şi am dat mâna cu ea. Dar Maddie e voluntara. E ziaristă la o importantă revistă pentru femei.

Deanna s-a luminat.

— Ah! Adorăm celebrităţile. Haide cu mine să-ţi iau datele. A plecat însoţită de Maddie. Imediat ce au plecat, m-a luat Hugh în primire.

— Ce naiba te-a apucat? Eu speram la Georgina şi m-am ales cu Georgy.

— Mare dobitoc mai eşti. Ai spus un lucru îngrozitor.

A ridicat din umeri, cu ochii la Maddie.

— Eu spun doar ce văd. E enormă.

Şi eu eram cu ochii la Maddie. De fapt, arăta chiar slăbuţă în rochia aia, dar Hugh era genul căruia îi plăceau fetele slăbănoage, atâta timp cât aveau sânii destul de mari.

— Din cauza voastră au femeile probleme cu încrederea în sine. Le distrugeţi. Vreau să zic femeile, nu problemele.

— Sunt sigur că nu e chiar aşa de nasoală, a spus el. Probabil că la felaţie n-o întrece nimeni.

Am dat ochii peste cap.

— Linguşitorule. De ce spui asta?

— Grasele întotdeauna se pricep la chestia asta. Nici n-au încotro, e singura cale prin care pot să se aleagă cu vreun bărbat.

I-am tras tare una în braţ.

— Ah! La dracu', m-a durut.

— Eşti un dobitoc, i-am spus. Maddie e o fată frumoasă.

— E acceptabilă, a mormăit în timp ce-şi freca braţul lovit. Dar în seara asta nu mă pot mulţumit cu o tipă acceptabilă, mai ales că am varianta aia la îndemână.

A arătat spre locul în care mai aşteptau şi alţi voluntari. Imediat am descoperit la ce se referea. Era simplu, pentru că Tawny le depăşea pe celelalte femei cu vreo treizeci de centimetri.

— Sfinte Hristoase, am exclamat. Cum s-a întâmplat asta?

A deschis larg braţele, cu un aer nefericit.

— I s-a pus pata pe ideea asta când ai adus-o tu în discuţie, acolo, în bar.

— Nici măcar n-am crezut că m-a auzit, am spus în chip de scuză.

— Acum e prea târziu, a oftat Hugh şi mi-a făcut semn spre mulţime. Du-te şi aşază-te, Brutus, ca să poată începe dezastrul. Ne-ai stricat seara. Nu înţeleg de ce urăşti aşa de tare copiii.

L-am fulgerat cu privirea în semn de rămas-bun şi m-am dus să-l caut pe Seth. De când sosisem eu, i se alăturaseră şi vampirii.

— Băieţi, voi aţi venit să faceţi rost de o întâlnire sau să faceţi o victimă? am întrebat.

— Niciuna, nici alta, a spus Peter. Am venit să asistăm la spectacolul lui Tawny.

— Evenimentul ăsta a fost gândit ca o acţiune caritabilă, dar lumea se comportă de parcă ar fi un spectacol de circ, am spus cu un oftat. Hugh m-a acuzat deja că i l-am stricat pentru că am adus-o pe Maddie.

— De ce? s-a mirat Seth. Arată extraordinar.

Le-am arătat-o şi lui Peter şi lui Cody, care au fost de acord că e drăguţă.

— O să se descurce, a spus Cody. Pe Tawny trebuie să stăm cu ochii. Însă n-am reuşit să văd ce poartă. Sper că se ridică la standardele cu care ne-a obişnuit.

— Poate că îi aduce Moş Crăciun cel secret nişte haine mai drăguţe, a spus Peter, apoi s-a uitat la mine. Tu ai cumpărat ceva pentru al tău?

— Poftim?

Aşa e, Carter. Uitasem cu totul. Nu fusese tocmai o prioritate pentru mine să-i iau un cadou îngerului celui cinic.

— Aăă, am ceva idei, dar mă mai gândesc, am răspuns.

— Dar brad de Crăciun ţi-ai luat?

— Nici pe asta n-am făcut-o încă.

— Nu ştiam că vrei să-ţi iei brad de Crăciun, a spus Seth. Ai nevoie de ajutor ca să-ţi alegi unul?

— Hm, nu şt…

A început licitaţia, întrerupându-mă. Conducătorul licitaţiei, Nick, era un tip tânăr, de vreo treizeci de ani, care probabil avea şi un al doilea loc de muncă ciupind câte un contract de model, care însă niciodată nu avea să-l propulseze la nivel naţional. Zâmbea non-stop şi se descurca de minune flirtând cu femeile şi făcând glume de băieţi cu participanţii de sex masculin. Licitaţiile mergeau ca unse şi era foarte simplu să te laşi dus de val.

— Următoarea – a spus conducătorul licitaţiei, pe când citea de pe un cartonaş – este Tawny Johnson.

— Johnson? a întrebat Cody. Cam plicticos.

— Ea şi-a pus şi numele şi prenumele, am spus. (Aşa făceau sucubii deseori.) Probabil că a obosit după ce şi-a ales prenumele.

— Au, a făcut Seth. Ai fost răutăcioasă.

— Tu n-o cunoşti, l-am avertizat.

Tawny a păşit vioaie cu pantofii ei cu tocuri de vreo şaptişpe centimetri, care păreau să fi fost confecţionaţi din oţel inoxidabil. Păreau nişte instrumente de tortură medievale, dar se potriveau cu pantalonii ei scurţi superstrâmţi din lame şi cu jacheta pe care o purta.

— Nu m-a dezamăgit, a spus Cody, studiindu-i costumaţia.

Deloc surprinzător, s-a împiedicat la ultimele câteva trepte şi Nick s-a întins s-o prindă.

— Ai grijă, a spus, expunându-şi dinţii albi strălucitori. Se presupune că bărbaţii trebuie să cadă la picioarele tale.

Fetei i-a luat ceva timp să se prindă de poantă, apoi a izbucnit în chicoteli cu ultrasunete. Mă călca pe nervi zgomotul ăla, dar Nick părea încântat că cineva îi apreciază şi lui glumele.

— Ce-ar fi să ne spui câte ceva despre tine, Tawny, a îndemnat-o el. Aici scrie că în prezent eşti fără ocupaţie. Să înţeleg că ai venit ca să cauţi ceva aici?

— Nick, am venit ca să caut pe cineva, dacă mă înţelegi.

— Oh, Dumnezeule, am spus.

— N-a fost rea poanta, a remarcat Peter.

— Ba da.

Se pare că Nick era de acord cu Peter, pentru că a dat capul pe spate şi a râs.

— Aveţi grijă, băieţi… avem de-a face cu o fată periculoasă. Spune-mi, Tawny, ce cauţi tu la un bărbat?

Şi-a ţuguiat buzele date cu ruj roşu, cufundată în gânduri.

— Să aibă inimă, Nick. Inimă şi suflet. Astea sunt lucrurile cele mai importante.

Afirmaţia ei i-a smuls un „oooh” colectiv publicului, iar de lângă mine Peter a spus:

— Recunosc, faza cu sufletul a fost amuzantă foc. Numai pentru noi, desigur, dar totuşi.

Apoi Tawny a făcut cu ochiul mulţimii şi a spus:

— Însă uneori robusteţea şi un carnet generos de cecuri pot compensa lucrurile astea.

Nick a aşteptat să se potolească râsetele publicului.

— Bun, haideţi să începem licitaţia de la cincizeci… Dumnezeule!

Tawny îşi scosese jacheta, lăsând la vedere bluza gen bustieră de pe dedesubt cu imprimeu ce imita pielea de zebră. Dar „bluză” era un cuvânt nepotrivit în contextul ăsta. Înfăşurată cum era în jurul sânilor ei enormi, semăna mai degrabă cu o fâşie de cauciuc şi de fapt nu îi acoperea decât sfârcurile.

Lumea a început să liciteze frenetic, spre uluiala mea şi a prietenilor mei. Şi mai surprinzător a fost faptul că s-a prins în horă şi Nick, conducătorul licitaţiei.

— Oameni buni, ştiu că e neobişnuit… dar nu mă pot abţine. Ofer trei sute de dolari.

— Trei sute cincizeci!

— Patru sute!

Până la urmă a câştigat-o Nick, contra uluitoarei sume de cinci sute cincizeci de dolari.

— Să fiu al naibii, a spus Peter.

Aş fi făcut o glumă în legătură cu comentariul lui dacă n-aş fi fost aşa de şocată. Când în sfârşit mi-am recăpătat glasul, am spus:

— Ei bine… e un lucru bun, nu? Tipul dă impresia că ar fi în stare să se culce chiar acum cu ea.

— Şi – a adăugat Cody – totul a fost de dragul copiilor.

Uşor, uluiala a lăsat loc uşurării. Seara asta luase o întorsătură neaşteptată. Problema cu Tawny era rezolvată. Se pare că era de ajuns pur şi simplu să punem un anunţ. Avea să se culce cu el şi aşa scăpăm de Niphon. O grijă în minus – ceea ce era foarte bine, pentru că aveam categoric şi altele pe cap. Ca de exemplu Maddie.

Acum era rândul ei. A pornit, întunecată la faţă şi pusă pe luptă. Părea în acelaşi timp îngrozită şi îngrozitoare, însă în ciuda aerului tăios, tot am văzut câteva feţe interesate în public.

— Zâmbeşte, zâmbeşte, am mormăit în general.

— Maddie Sato, a spus Nick vesel. Scrii articole la o revistă. Ceva cunoscut?

— Mă îndoiesc, a spus cu aceeaşi grimasă pe chip. Asta dacă nu cumva citeşti publicaţii feministe.

— Feministe, a spus el, evident amuzat. Acum urmează să ne spui că urăşti bărbaţii.

I-a aruncat o privire neutră.

— Urăsc doar bărbaţii proşti care nu ştiu ce înseamnă de fapt „feminist”.

Tipul a râs.

— Şi dai de mulţi bărbaţi de genul ăsta?

— Tot timpul.

— Serios?

— Chiar acum discut cu unul, Nick.

— Chiar a spus chestia asta? a întrebat Peter, iar eu am mârâit.

Zece secunde i-a luat lui Nick să realizeze că tocmai fusese jignit. Apoi, pentru prima oară în seara aia, zâmbetul i-a îngheţat. S-a întors spre public şi a spus impasibil:

— Bun, hai să începem licitaţia de la cincizeci de dolari.

A fost întâmpinat de linişte, iar feţele interesate nu mai păreau chiar aşa de interesate. Iar eu mi-am înăbuşit un urlet. Era imposibil să fie adevărat. Îi promisesem că avea să se aleagă cu o întâlnire. Incidentul ăsta avea s-o termine. După o veşnicie, în i s-a părut mie, am auzit un glas din spatele încăperii.

— Cincizeci.

Uşurată, am lungit gâtul ca să mă uit. Tipul care licitase avea în jur de cincizeci de ani şi semăna la fix cu un pedofil pe care îl văzusem odată la un buletin de ştiri.

— Cincizeci, a spus Nick. Oferă cineva şaptezeci şi cinci?

Linişte. M-am întors spre Seth.

— Fă ceva! am şuierat.

— Ce? a spus el, tresărind.

— O dată…

I-am dat cu cotul şi a ridicat mâna.

— Şaptezeci şi cinci.

Iar s-a auzit un „oooh” colectiv din public. Se pare că nimeni, nici măcar Maddie, nu se aşteptase să aibă loc un război pentru misandra ostilă, şi ea a făcut ochii mari.

— Sută, a spus pedofilul meu.

Apoi, fie ca să pună mai repede capăt situaţiei, fie pentru că-i părea rău de Maddie, Seth a spus:

— Trei sute.

Asta a mai smuls şi alte sunete de uimire. Celălalt interesat nu mai putea concura; probabil că-şi cheltuise toţi banii cu cauţiunea.

— Se adjudecă domnului cu tricoul cu „Welcome Back, Kotter”.

— Drăguţ, a spus Cody, în timp ce Maddie cobora de pe scenă.

M-am întins şi l-am strâns pe Seth de mână, spunându-i:

— Mersi.

Mi-a zâmbit uşor:

— Aş face orice pentru copii.

Nick a trecut la următorul cartonaş şi a anunţat:

— Şi acum… Georgina Kincaid.

Am ridicat capul cu viteza glonţului. În partea cealaltă a încăperii am văzut rânjetul de pe faţă lui Hugh.

— Nu se poate, am spus printre dinţi.

Nick s-a uitat nedumerit spre locul în care erau ceilalţi participanţi la licitaţie.

— Georgina Kincaid?

— Nu poţi să eviţi situaţia asta, mi-a spus Peter. Ar fi bine să te duci, altfel lumea o să creadă că urăşti copiii.

— Gluma asta începe să fie răsuflată, am şuierat.

Mi-am promis că o să-l trosnesc mai târziu pe Hugh şi m-am ridicat reticentă de pe scaun. Când m-a văzut, Nick şi-a pornit zâmbetul cu strălucire de supernovă.

— Uite-o. E şic să întârzii.

Şi apropo de „şic”, mi-aş fi dorit să port şi eu ceva aşa de drăguţ ca rochia lui Maddie. Poate că fusesem înşelată ca să ajung la chestia asta, dar acum îmi doream să o fac ca lumea. Şi totuşi arătam bine; obişnuitul meu bun-gust nu îmi permitea ceva mai puţin de atât. Aveam o fustă neagră şi un pulover violet de caşmir şi părul strâns în coadă. Puţin câte puţin, mult prea încet încât să remarce cineva, mi-am mulat mai tare puloverul şi mi-am adâncit decolteul. Mi-am mişcat alene şoldurile şi mi-am desfăcut coada, agitându-mi apoi părul. Dăduse roade în cazul lui Maddie şi a miriade de fătuţe neatractive din filme, aşa că avea să dea rezultate şi în cazul meu, pentru că dintr-odată aveam o treabă foarte importantă.

Nici prin gând nu-mi trecea să primesc mai puţin decât Tawny.

— Georgina, a spus Nick şi m-a ajutat să urc pe scenă. În notiţele mele e trecut că preferi să ţi se spună Georgie.

Mda, categoric aveam să-l trosnesc pe Hugh.

— Şi că eşti directoarea unei librării.

Dacă aş fi făcut o victimă de curând şi aş fi avut strălucirea aia sucubică, n-ar fi trebuit să fac nimic, pur şi simplu ar fi fost de ajuns să stau aici. Nici să zâmbesc n-ar fi fost cazul. Acum însă trebuia să pun un pic osul la treabă. Am cercetat iute mulţimea. Genul de bărbaţi care participau la asemenea evenimente erau de regulă din clasa de sus, cu bani de cheltuială. Unii probabil că veniseră pentru că era la modă să fii filantrop şi dădea bine la imagine, iar asta era calea cea mai şic de a pune aşa ceva în practică. Alţii, deşi poate nu erau disperaţi, erau totuşi intelectuali şi introvertiţi cărora asta li se părea o bună ocazie de a întâlni femei. Toţi bărbaţii ăştia îşi doreau femei independente şi pricepute, care erau în acelaşi timp şi drăguţe, desigur. Şi spirituale… trăsătura asta întotdeauna avea trecere.

I-am adresat lui Nick şi apoi publicului un zâmbet de-ţi oprea inima din bătaie.

— Aşa este, organizez evenimente, strâng bani, mă asigur că totul arată bine şi stau cu biciul la spatele oamenilor ca lucrurile să meargă mai bine.

— Pare a fi mult de lucru, a spus el.

— Sau o întâlnire pe cinste.

Nu era ceva să mori de râs, dar replica mea a stârnit râsetele pe care mizam.

— Văd că aştepţi mult de la seara asta, a spus Nick.

— Eu cred că aşa ar trebui să procedeze toată lumea. De ce să te mulţumeşti cu puţin? Dacă un bărbat îmi e pe plac, am să-i fiu şi eu lui pe plac. Şi, în fond, ideea e să ne distrăm şi să avem o conversaţie care să nu mă facă să casc.

Am realizat că vorbeam ca o aspirantă la titlul de Miss America, dar poate că nu era chiar aşa de mare diferenţa. Judecând după cât de intrigat părea publicul, îmi dădeam seama că lăsasem o impresie bună.

— Fata asta nu e de ratat, a spus Nick. Hai să începem licitaţia pentru Georgie de la cincizeci de dolari.

Am primit cincizeci, apoi a urcat. Toată lumea din sală licita. La un moment dat m-am uitat la Seth. Privirile ni s-au întâlnit şi după expresia lui mi-am dat seama că era gata-gata să liciteze, însă am clătinat din cap. Era singurul din sala asta cu care voiam să ies, dar nu voiam să-i stric victoria lui Maddie. Voiam să se simtă specială. În plus, nu voiam ca Seth să cheltuiască aşa de mulţi bani.

Am fost adjudecată pentru o mie şapte sute de dolari.

— Nu pot să cred aşa ceva, mi-a şoptit Maddie apoi. Cred că pentru tine s-a oferit preţul cel mai mare de până acum. Şi mai era şi drăguţ tipul.

Aşa era. Avea treizeci şi ceva de ani, purta un costum Armani şi părea inofensiv. Nu intenţionam să am o relaţie profundă cu el, dar pentru o întâlnire pasageră nu era rău. Poate aşa îmi luam şi o porţie de energie dacă mă hotărâm să folosesc corpul ăsta.

— Şi tu ai adus ceva bani, am tachinat-o eu.

L-a găsit pe Seth din priviri, în partea opusă a încăperii, şi l-a studiat cu un aer meditativ:

— Probabil că a făcut-o din milă.

— Bineînţeles că nu, am spus iute, însă ea tot părea sceptică.

— Oricum, nu contează. Mai bine beau cu el cafea şi stau la discuţii despre muncă decât să ies cu vreun libidinos. Bărbatul celălalt care a licitat îmi amintea de un violator pe care l-am văzut odată la televizor…

Când s-a mai încetinit ritmul licitaţiilor, am făcut schimb de informaţii cu cumpărătorul meu pentru o viitoare întâlnire. Hugh s-a lipit de Deanna şi s-a ţinut cât de departe posibil de mine. Nici o grijă. Aveam destul timp să mă ocup mai târziu de el. Din fericire, şi Tawny a stat departe de mine şi agăţată de braţul lui Nick. Îi priveam ca un părinte mândru de odraslele lui. Avea să fie o noapte pe cinste.

Capitolul 8

— Sucubule, a spus Dante lapidar, iar glasul lui era ultimul pe care mă aşteptam să-l aud când mi-a sunat telefonul a doua zi.

Uitasem că-i dădusem numărul meu. În curând, uluiala a lăsat locul nerăbdării. Poate că găsise ceva pentru mine. După licitaţie nu-mi mai pierdusem energia, dar nici nu mai făcusem nici o victimă. Nu era cine ştie ce, dar tiparul pe care îl subliniase şi Dante tot era un punct de pornire şi speram că acum avea mai multe de oferit.

— Salut! Ce faci? am spus şi m-am aşezat pe canapea.

Mă pregăteam să ies cu Seth mai târziu şi mă machiam în stilul tradiţional, ca să-mi economisesc energia necesară schimbării aspectului. Cât de curând trebuia să ies cu tipul care mă câştigase la licitaţie ca să-mi mai recapăt forţele.

La capătul celălalt al firului a urmat o pauză înainte ca Dante să vorbească din nou.

— M-am gândit… M-am gândit şi am înţeles că am început cu stângul chestia asta.

Nu mă aşteptam la aşa ceva.

— Serios?

— Da. Nu am luat lucrurile în serios, aşa că înţeleg de ce te-ai enervat.

Nu mă înveselea prea tare să-l aud recunoscând că nu dăduse se importanţă problemelor mele, dar îi apreciam sinceritatea.

— Ei… nu-i nimic. Mă bucur că poate acum reuşim să rezolvăm cumva. Încep să fiu îngrijorată.

— Şi eu. A urmat un alt moment de linişte, apoi l-am auzit inspirând adânc. Şi ia zi, ai fost vreodată la El Gaucho?

Referinţa la un restaurant din centrul oraşului Seattle era aşa de ilogică încât am amuţit preţ de câteva secunde. Când în sfârşit am deschis gura, nu am fost foarte sprinţară în exprimare.

— Ce?

— E un restaurant de pe bulevardul…

— Da, da. Ştiu ce e. Dar ce are asta de-a face cu visele mele?

— Vise? Ce vrei să spui?

— Ce vrei tu… oh, Iisuse Hristoase! Mă inviţi în oraş?

— Normal. Ce dracu' legătură ar putea să aibă El Gaucho cu visele alea?

Am mârâit.

— Nu pot să cred aşa ceva. Chiar am crezut că ai ceva util pentru mine.

— Uite ce, încerc să fiu băiat bun! Visele tale sunt o cauză pierdută, dar noi nu. Aveai dreptate când spuneai că mă port ca un libidinos şi că te tratez ca pe o femeie ieftină. Aşa că mai scuteşte-mă! Încerc să fac sex cu tine aşa cum o cere eticheta.

Mi se părea şi mai ciudată propunerea asta decât aia cu berea ieftină.

— Înţelege, nu vreau să mă culc cu tine. Vreau să mă ajuţi să-mi rezolv problemele. Şi de câte ori trebuie să-ţi spun că am iubit?

— De câte ori vrei tu. Nu pun botul că ar fi o relaţie pe bune. Mai ales că azi-noapte te-ai vândut pe o mie şapte sute de dolari.

— De unde ştii tu de chestia asta?

— A apărut în ziar.

— Întâlnirea asta nu contează.

— Nu s-ar putea să nu conteze nici o întâlnire cu mine?

— Nu! Îţi spun pentru ultima oară, am un iubit. Ies cu el în seara asta.

— La El Gaucho?

Am închis.

Mai târziu îmi aranjam părul cu un ondulator când am auzit ciocănind. În drum spre uşă, am simţit amprente de nemuritori de partea cealaltă. Din fericire, nu era nimic slinos sau cu aromă de mosc, ci familiar şi bine-venit.

Desigur, în seara asta nu erau tocmai bine-veniţi.

— Ce faceţi aici, băieţi? am întrebat în timp ce deschideam ca să-i primesc înăuntru pe Peter, Cody şi Hugh, cei trei prostovani ai mei, piticii Albei ca Zăpada. Şi de ce veniţi întotdeauna când sunt gata de plecare?

Ca de obicei, s-au instalat confortabil în livingul meu fără vreo invitaţie anume. Cody mi-a dat un bilet care fusese prins în uşă de către administratorul clădirii, în care eram anunţată că am un pachet. Mi-am spus să nu uit să-l ridic data viitoare când avea să fie deschis biroul.

— Ne ducem în barul ăla în care prepară Margarita aia demenţială, a spus. Ne-am gândit să trecem şi pe la tine că poate vrei să mergi şi tu.

— Iar tu eşti nerecunoscătoare şi răutăcioasă, a spus Peter. Şi-a aruncat o privire prin living şi a remarcat: Nu văd nici un brad de Crăciun pe aici.

Hugh se uita la halatul meu din mătase roşie.

— În chestia aia ieşi îmbrăcată?

— Sigur că nu. Acum mă pregăteam.

Cei trei au făcut schimb de priviri.

— Te duci la muncă sau te întâlneşti cu Seth? a întrebat Hugh.

— Cu Seth.

— La naiba, a înjurat Peter.

A scos nişte bancnote mototolite din buzunar şi i le-a dat lui Hugh.

— Pariaţi pe viaţa mea sentimentală, măi flăcăi?

— Da, m-a lămurit Hugh. Tot timpul. Să vezi la cât o să se ridice premiul când în sfârşit o să te culci cu Seth.

— Speraţi în continuare. N-o să vedeţi voi aşa ceva. Mi-am încrucişat braţele şi m-am sprijinit de peretele din apropierea televizorului. Desigur, Niphon se străduieşte foarte tare ca treaba asta chiar să se întâmple. Pariază şi el?

— Încă nu. El ce învârte? s-a interesat Cody.

Le-am spus de oferta pe care mi-o făcuse Niphon apropo de sufletul lui Seth. Spre surprinderea mea, ei n-au fost şocaţi şi revoltaţi ca mine.

— Ştiu şi eu ce să zic? a spus Hugh uşurel. Sincer, m-am cam gândit şi eu la faza asta.

Am făcut ochii mari.

— La ce te-ai gândit? Să-i cumperi sufletul lui Seth?

— Da. Cu asta mă ocup şi dacă aşa te ajutam şi pe tine…

— Dumnezeule!

— Dar dacă te hotărăşti să accepţi – mi-a pus Hugh în vedere apelează la mine mai întâi. Bat la fund orice ofertă ţi-ar putea face Niphon.

— Dacă intermediezi afacerea, nu poţi să mai participi la pariu, l-a avertizat Peter.

— Hei! a strigat Hugh. Nu e cinstit.

— Ba cum să nu. Aşa ai avea un avantaj nemeritat.

— Hristoase. Gura, toată lumea. Nu pot să cred că vorbiţi serios despre vânzarea sufletului iubitului…

Până la noi a plutit o amprentă nouă, cu aromă de mere caramelizate şi o senzaţie de miere caldă pe piele.

— Tawny, am spus cu toţii la unison.

Am deschis uşa şi Tawny mi s-a aruncat în braţe, bocind. Am tras un chiot şi m-am străduit să nu mă las doborâtă.

— Of, Georgina, plângea ea în hohote, cu râuri negre de rimel pe obraji. Niciodată n-am să reuşesc. Niciodată.

Am încercat să mă extrag din îmbrăţişarea ei de amazoană.

— Haide, nu mai plânge, am spus abia şoptit. Sunt convinsă că o să reuşeşti.

Şi-a tras nasul, s-a desprins de mine şi şi-a trecut o mână peste ochi, înrăutăţind şi mai tare situaţia rimelului.

— Ba nu. Am tot încercat… dar nimic nu merge.

Mi-am aruncat privirea spre băieţi. Cu toţii mă priveau nerăbdători, de parcă eu ar trebui să fiu capabilă să explic de ce nu reuşeşte un sucub să şi-o pună. Dar eu mă îndoiam că exista cineva în stare de aşa ceva.

— Gata, am spus în sfârşit. Linişteşte-te şi îi dăm noi de cap. Dar mai întâi aranjează-te. Arăţi cumplit.

— Nu pot, s-a tânguit ea.

— Gândeşti ca o fiinţă umană, am certat-o. Poţi să scapi de machiajul ăla dezastruos prin schimbarea aspectului.

— Ba nu, a insistat ea. Nu înţelegi. Chiar nu pot.

Am făcut ochii mari la ea, uluită, dar apoi am înţeles. Era aproape imperceptibilă, dar în jurul corpului ei era o scânteiere slabă, intermitentă. Cu greu îşi păstra forma actuală. Avea aşa de puţină energie încât îşi pierdea puterea de a-şi schimba aspectul.

— Mamă! am exclamat.

Nu văzusem niciodată un sucub într-o stare aşa de gravă. Fusesem şi eu o dată aproape pe zero, dar asta după ce participasem la o bătălie în care îmi schimbasem la greu aspectul.

Ochii i s-au umplut din nou de lacrimi.

— Şi acum ce-o să se întâmple? Dacă rămân fără şi…

Şi tot îi dădea înainte.

Am oftat. Există un moment în viaţa fiecărei fete în care trebuie să aleagă cel mai mic rău. Când eşti sucub, momentele astea sunt destul de dese. Iar acum trebuia să aleg. Puteam risca să nu plece niciodată din oraş Niphon, sau o puteam săruta pe Tawny.

Cel mai mic rău.

M-am ridicat pe vârfuri, mi-am lipit buzele de ale ei şi i-am curmat bălmăjeala. Buzele ei aveau gust de gumă de mestecat, probabil de la luciul de buze. Nu a fost un sărut cine ştie ce, abia dacă am scos limba la înaintare, dar a fost de ajuns. Un şuvoi de energie s-a scurs din mine şi a intrat în ea. M-am desprins de ea şi am privit-o. I se stabilizase forma. Însă eu eram şi mai epuizată, dar nu chiar aşa de mult cum fusese ea.

A făcut ochii albaştri imposibil de mari.

— Ce… ce a fost asta?

— Un sărut, am spus sec. Ceva despre care se pare că trebuie să afli şi tu. Văzând că încă e uimită, am clătinat din cap şi i-am explicat: Suntem ca un fel de recipiente pentru putere şi vitalitate, Tawny. De regulă intră în corpul nostru, dar uneori pot fi transferate şi altor fiinţe. Sucubii şi incubii şi le pot împărtăşi. Ceea ce ţi-am dat adineauri ar trebui să te ţină încă un pic.

— Ştiu şi eu? a spus Cody dintr-odată. Cred că ar trebui să-i mai dai un pic, ca să fim siguri.

Tawny şi-a atins buzele, de parcă încă mi-ar mai fi simţit sărutul.

— Uau.

I s-a schimbat forma, mizeria făcută de rimel a dispărut şi i-a reapărut chipul de o stranie perfecţiune.

M-am aşezat pe braţul canapelei, aproape de Peter.

— Bun. Acum hai să vedem cum naiba de e posibil aşa ceva. Ce s-a întâmplat cu Nick, licitatorul? Păreaţi destul de apropiaţi azi-noapte.

— Ei, a mormăit, privindu-şi picioarele. N-a ieşit mare lucru.

— Cum e posibil? Tipul saliva efectiv la tine!

— Da, dar a trebuit să rămână să închidă acolo, aşa că nu am putut ieşi azi-noapte. Am plecat fără el. Azi l-am sunat să stabilim o întâlnire şi a zis că nu vrea. Că nu-l deranja să dea banii organizaţiei caritabile fără să-şi mai bată capul cu restul.

— Asta a spus? am întrebat neîncrezătoare şi am privit suspicioasă. Ce i-ai zis înainte de faza asta?

— Adică?

— L-ai sunat pur şi simplu şi l-ai invitat imediat să iasă cu tine?

— Ei, nu… am stat un pic de vorbă. Nu că ar fi servit la ceva. La sfârşit părea cam plictisit.

Ce surpriză! Sincer, nu mi se părea că Tawny ar fi vreo mare pricepută într-ale conversaţiei. Parcă îmi şi închipuiam ce trebuie să fi bălmăjit de-l pusese pe fugă.

— Bine, am spus dezamăgită, căci Nick păruse o învârteală sigură. Poate ar trebui să nu mai stai de vorbă cu ei. Cu clubul striptease cum a ieşit? Pe-asta ai încercat-o?

A dat capul pe spate şi iar îmi dădea senzaţia că e gata-gata să plângă.

— Am încercat! Au spus că nu am pregătirea necesară.

Deja nici băieţii nu mai puteau sta deoparte.

— Cum e posibil să n-ai pregătirea necesară pentru un post de stripteuză? s-a minunat Cody.

— Exact. Nu e de-ajuns să-ţi dai jos hainele de pe tine? a întrebat Hugh.

— Au spus că nu ştiu să dansez, a explicat ea.

Am rămas cu toţii cu ochii căscaţi.

— Bun… am spus şi m-am întrebat dacă totuşi n-ar fi trebuit să citesc înainte manualul mentorului. Hai să vedem.

— Ce să vedem?

— Să te vedem dansând.

Tawny şi-a rotit privirea împrejur, îngrozită.

— Aici? a chiţăit. De faţă cu toată lumea?

— Dacă nu poţi să te dezbraci de faţă cu prietenii tăi, atunci cum să te dezbraci de faţă cu alţii? a întrebat Peter şi i-am dat cu cotul.

— Nu pot, a şoptit ea.

— Tawny, m-am răstit la ea cu un glas de sergent plecat la instrucţie cu recruţii, şi ea a tresărit. N-am de gând să mă giugiulesc cu tine până la sfârşitul pământului. Dacă vrei să faci chestia asta, trebuie să te străduieşti. Hai, dezechiparea!

— Oh, a făcut Hugh. De zece ani aştept să te aud spunându-i chestia asta unei femei.

Am luat telecomanda combinei, am pornit-o şi a început să cânte Tainted Love.

— Nu pot să mă dezbrac pe muzică din anii '80!

— Tawny!

Cu o privire îngrozită în direcţia mea, a pornit spre mijlocul livingului. La început a stat acolo pur şi simplu, apoi, încet, a încercat să danseze pe melodie. Spun că a încercat, pentru că era uimitor cât de nesincronizată era. Eu nu cred că aş fi reuşit să fiu aşa de varză nici dacă mi-aş fi dat silinţa. Într-un final a renunţat să-şi mai mişte picioarele şi pur şi simplu s-a concentrat pe partea de sus a corpului, bălăbănindu-şi braţele şi bustul. Era cel mai jenant, mai penibil spectacol la care asistasem vreodată.

În sfârşit a hotărât că a „dansat” destul şi a început să-şi scoată hainele. Însă se pare că nu putea face mai multe lucruri odată şi a renunţat la a se mai preface că se mişcă pe muzică. În schimb a rămas nemişcată şi a început să-şi desfacă nasturii de la bluza cu imprimeu care imita pielea de zebră. La al treilea buton de sus în jos s-a împotmolit şi i-a luat aproape treizeci de secunde să-l desfacă.

— Opreşte-te, te implor, am spus şi am tăiat muzica. Scopul tău e să faci oamenii să-şi piardă ani întregi din viaţă, dar nu în felul ăsta.

— Mi-a ieşit rău? m-a întrebat.

— Nu, am răspuns. Ţi-a ieşit oribil.

S-a bosumflat.

— Haide, mă, a spus Cody, băiatul de treabă din gaşca noastră. Eşti răutăcioasă.

— Ideea e să-i fiu profesoară, nu prietenă.

— Şcoala Georginei e dificilă, a spus Peter pe un ton solemn.

— Nu e chiar aşa de simplu, a spus Tawny, privindu-mă acuzator. Dacă tu chiar îmi eşti profesoară, atunci arată-mi cum trebuie să fac.

Patru feţe m-au privit nerăbdătoare. Am dat să protestez, dar apoi mi-am amintit că dacă o ajutam pe Tawny, pleca Niphon mult mai repede din Seattle. M-am ridicat de pe braţul canapelei şi i-am luat locul în mijlocul livingului.

— Bun, mai întâi de toate scapi două lucruri din vedere. În primul rând, ascultă muzica şi mişcă-te pe ea. Are ritm, ascultă-l. Mişcă-ţi picioarele şi corpul, tot corpul, pe el. Trebuie să devii una cu el.

Privirea ei pierdută îmi sugera că explicaţiile mele erau prea ezoterice pentru ea.

— Apoi, când vine momentul să-ţi scoţi hainele, nu uita că n-o faci la modul practic, ci pentru că te priveşte cineva. Aşa că interpretează un pic, fă-o într-un fel artistic.

Am pornit combina şi am pus următoarea melodie de pe CD-ul cu compilaţii. Era Iron Man.

— Hei! a intervenit Tawny. Tu de ce ai parte de muzică rock?

— Nici măcar tu nu poţi să faci striptease pe muzica lui Ozzy, spus Hugh dispreţuitor.

— Eu pot să fac striptease pe orice fel de muzică, dragule, i-am spus, aruncându-i o privire piezişă.

Şi am început să dansez. Nu era nevoie să mă gândesc la ce fac. Mă pricepeam la dans încă de când eram muritoare şi îmi plăcea la nebunie. Muzica nu exista separat de mine, ci exista în şi prin mine.

Corpul mi se unduia pe melodie, pe ritmul ei, şi fiecare mişcare îmi era graţioasă şi senzuală. Nici măcar nu eram atentă la prietenii mei, pur şi simplu m-am pierdut în dans.

Nu aveam mare lucru pe mine ca să am de ce mă agăţa. Aveam chiloţi şi sutien pe sub halat, dar aveam de gând să le las pe mine. Eram eu apropiată de prietenii mei, dar nici chiai aşa. Dar am insistat cât de mult pe scoaterea halatului şi mi-am trecut mâinile pe trupul îmbrăcat în mătase. Am desfăcut uşor cordonul, prelungind experienţa, şi în sfârşit l-am lăsat să cadă la podea. Apoi mi-am scos pantofii cu toc la fel de tacticoasă.

Fără să ies vreo clipă din ritm, i-am spus lui Tawny:

— Când o prinzi pe asta, trecem la dansul în poală.

M-am dus la Hugh, care stătea pe canapeluţă, şi l-am încălecat abia atingându-l însă. Făceam o treabă de stripteuză profesionistă. Mi-am trecut mâinile prin păr, iar corpul încă îmi fremăta.

— Salut, mână largă, am spus.

Mă privea apreciativ, dar mai degrabă amuzat decât orice altceva. A dus mâna la buzunar şi a scos o bancnotă de un dolar.

— Hugh, am spus. Mă jigneşti.

A oftat, a scos o bancnotă de cinci dolari şi mi-a vârât-o sub breteaua sutienului.

— Salut, Seth, a spus Cody dintr-odată.

Mi-am ridicat privirea şi l-am văzut pe Seth stând în pragul uşii. Când dăduse Tawny buzna înăuntru, lăsasem uşa întredeschisă. Pe faţă i-am citit o uimire comică.

— Salut, a spus, studiindu-mă. Deci plăteşti tu cina?

— M-am dat jos din poala lui Hugh şi am scos bancnota de cinci dolari de la bretea.

— Dacă vrei să mergem la Taco Bell, da.

Cody mi-a întins o bancnotă de douăzeci de dolari.

— Hai că acum aveţi de o masă la Red Lobster.

Prietenii mei s-au ridicat şi au pornit spre uşă şi am asigurat-o pe Tawny cea disperată că aveam să mă gândesc cum s-o ajut. Am renunţat să mă mai pregătesc „manual”, aşa că am tras pe mine jeanşi, ghete şi un alt pulover de caşmir prin schimbarea aspectului. La final am luat pe mine o haină trei sferturi gri din lână. I-am zâmbit lui Seth, care clătina trist din cap. În comparaţie cu celelalte lucruri pe care ştia că le fac, un striptease neaşteptat era un lucru mărunt.

— Şi tu care spuneai că nu mi-am meritat mălaiul.

— Nu comentez, a spus şi m-a luat de mână.

Capitolul 9

— Nu pot să înţeleg chestia asta, a spus Seth binedispus. Te găsesc făcând striptease în faţa altor bărbaţi şi tot eu mă aleg pedepsit.

L-am prins de mână şi l-am dus spre patinoar. Patinam cu aceeaşi uşurinţă cu care dansam. Mişcările lui Seth erau smucite şi nesigure şi aveam o bănuială că dacă nu-l ţineam eu, ar fi căzut deja.

— Îţi face bine, Mortensen. Toată ziua stai la birou, sau la masă, sau mă rog. Aşa îţi pui iar muşchii la treabă, îţi pui în mişcare sângele stătut.

Zâmbetul lui ironic s-a transformat în grimasă, iar strânsoarea i-a devenit năprasnică precum cea a unei menghine.

— Sunt sute de alte moduri prin care se poate obţine acelaşi efect.

— Dar niciunul la fel de distractiv, l-am asigurat.

Seth era un tip genial şi amuzant, dar coordonarea nu era punctul lui forte. În primele zile în care l-am cunoscut, încercasem să-l învăţ să danseze, dar fusese un chin. După foarte mult timp învăţase paşii de bază, dar procesul nu fusese simplu şi bănuiam eu că nici plăcut pentru el. De atunci o lăsasem mai moale şi o singură dată îl dusesem la dans. Acum căpătase curaj şi de aia credeam că experienţa asta avea să-i prindă atât de bine.

— Bărbaţii n-au fost concepuţi pentru a purta patine în picioare, mi-a spus în timp ce păşeam cu greu spre centrul ringului.

Eram în aer liber, într-un parc mic, şi respiraţia noastră dădea naştere unor norişori de gheaţă.

— Nici femeile n-au fost concepute pentru a purta tocuri înalte, i-am spus. Dar pe mine nu mă auzi plângându-mă din cauza asta.

— E diferită situaţia. Picioarele tale arată excelent în aşa ceva. Însă chestia asta mie îmi dă un aer stupid.

— Ei, am spus. Ar fi bine să înveţi. Şi acum e momentul să renunţi la roţile ajutătoare, am spus şi i-am dat drumul la mână.

— Hei! Ce…

Dar deja dispărusem, mă eliberasem de strânsoarea lui cu un râset. A rămas pe loc îngheţat pe când eu mă îndepărtam, străbătând ringul cu bucle graţioase şi opturi. După câteva ture, m-am dus înapoi la el, încheind cu o piruetă curată. Nu se mişcase din locul în care îl lăsasem eu, dar acum nu mai părea iritat.

— Ia te uită, a spus şi mi-a atins faţa. Obraji ca doi bujori, cu fulgi de zăpadă în păr, parcă ai fi crăiasa zăpezii.

— Dumnezeule, sper că nu. E o poveste tare deprimantă. Hans Christian Andersen ăsta avea probleme grave.

— Toţi scriitorii au probleme grave, m-a asigurat el.

Am râs, l-am prins de braţ şi l-am luat cu mine, prilej cu care mi-a oferit încă o probă de neîndemânare. Picioarele mele nu erau prea mulţumite de viteza mică cu care ne mişcăm, dar în rest mă bucuram că petreceam timp cu Seth.

— Apropo de scriitorii cu probleme grave, am spus. Cum se face că eu am probleme că fac striptease în faţa altor bărbaţi când tu ai întâlnire cu o femeie?

Dacă nu i-ar fi fost teamă să nu cadă, cred că mi-ar fi dat un cot.

— E numai vina ta, a spus. Tu m-ai împins s-o fac, aşa că nu face pe geloasa.

— Nu sunt geloasă, dar cred că lui Maddie chiar i s-au aprins călcâiele după tine.

— Puţin probabil. Se poate să fie doar adoraţia cititorului faţă de scriitorul lui preferat, a spus şi m-a fixat cu o privire tăioasă. Mai ştiu eu cazuri. Mai degrabă i s-au aprins călcâiele după tine.

— Pentru numele lui Dumnezeu, mai termină cu fanteziile astea lesbice.

— Nţ, n-are legătură. Pur şi simplu te idolatrizează, atâta tot. Îi dărâmi zidul de nesiguranţă în care s-a înconjurat şi cred că începe să înţeleagă cu adevărat de ce e capabilă. Într-un fel îi serveşti drept exemplu.

Chiar că nu mă gândisem la chestia asta.

— Serios?

— Îhî. Continuă s-o pregăteşti şi o să creezi o mini-Georgina, a spus Seth chicotind, în timp ce făceam un ocol dureros de lent. Cu ea, sucubul cel nou şi nepoatele mele ai destul material să deschizi Pensionul femeilor. Cum e posibil exerciţi o influenţă pozitivă în ciuda…

— Meseriei mele josnice? i-am sărit în ajutor.

— Cam aşa ceva. Dar desigur, îmi închipui că se poate mai rău de atât.

— Oare? am spus şi i-am aruncat o privire piezişă.

— Cum să nu? Ai putea de exemplu să vinzi produse de la Amway sau să încerci să mă convingi să scot sume mari de din Nigeria.

— Motive serioase să rupi orice relaţie, am spus cu seriozitate.

M-a privit, gest destul de curajos dacă te gândeşti cu câtă atenţie îşi privise picioarele. În luminile delicate ale patinoarului, expresia îi era blândă. A zâmbit uşor şi drăgăstos, iar ochii îi scânteiau de o afecţiune care mai că mi-a înmuiat picioarele. Poate că era un tertip ca să-mi strice performanţele de patinatoare, şi aproape că a mers.

— Pentru tine? a spus el, oprindu-se. Se poate să merite.

— Să merite să-ţi goleşti contul bancar?

— Da.

— Să intri într-o schemă piramidală?

— Se spune că nu se mai face aşa ceva.

— Şi dacă minte lumea?

— Thetis, a spus şi a oftat. Am să-ţi spun ceva ce nu ţi-am mai spus până acum.

— Ce anume?

— Taci.

Apoi s-a aplecat şi m-a sărutat, încălzindu-mi buzele reci. Prin apropiere am auzit nişte copii chicotind, dar nici că-mi păsa. Am simţit sărutul ăla până în călcâie. Fusese rapid, ca întotdeauna, dar atunci când Seth s-a retras, tot corpul îmi era copleşit de căldură. Fiecare nerv îmi palpita de viaţă şi de încântare. Abia am remarcat răcoarea din aer sau norişorii generaţi de respiraţia noastră. Şi-a trecut degetele printre ale mele şi mi-a dus mâna la buze. Aveam mănuşi în mâini, dar mi-a sărutat-o exact acolo unde aveam inelul de la el.

— De ce eşti aşa de dulce? am întrebat cu un glas firav.

Inima îmi bătea cu repeziciune şi simţeam că parcă fiecare stea care furişa priviri printre nori strălucea doar pentru mine.

— Nu cred că sunt chiar aşa de dulce. Că doar adineauri ţi-am zis să taci. Zici că mai am un pic şi-ţi cer să-mi speli rufele şi să-mi faci un sandviş.

— Ştii foarte bine ce vreau să spun.

Seth m-a sărutat pe frunte.

— Sunt dulce pentru că e aşa de simplu să fiu dulce cu tine.

Ne-am luat de braţ şi ne-am continuat circuitul. Mă cuprinsese sentimentalismul şi îmi venea să-mi pun capul pe umărul lui, dar m-am gândit că deja îi forţez prea tare puterea de coordonare.

— Ce cadou vrei de Crăciun? am întrebat, gândindu-mă la ce avea să vină săptămâna viitoare.

— Nu ştiu. N-am nevoie de nimic.

— Oh, nu-mi spune, l-am tachinat. Nu-mi spune că eşti genul căruia este imposibil să-i cumperi ceva…

Un picior de-al lui Seth a luat-o la sănătoasa. Eu am reuşit să mă menţin dreaptă, dar el s-a făcut grămadă, cu picioarele contorsionate sub el.

— Dumnezeule, am spus şi am îngenuncheat. Ai ceva?

— Cred că nu, mi-a răspuns.

Judecând după buzele strânse, am dedus că incidentul era ceva mai dureros decât voia să dea impresia. I-am cuprins şoldul cu mâna şi l-am ajutat să se ridice. Piciorul pe care căzuse a început să cedeze, dar a reuşit în final să-l stabilizeze.

— Haide, am spus, pornind împreună cu el spre poartă. Ar fi bine să mergem.

— Abia am venit.

— A, dintr-odată ai devenit un fan al patinajului, măi Scott Hamilton?

— Nţ, dar eşti tu. A fost doar o căzătură.

Poate că fusese doar o căzătură, dar mi se strângea inima la gândul că Seth ar putea păţi ceva.

— Nu, nu. Hai să mergem. Mi-e foame.

Privindu-l, îmi dădeam seama că ştie că nu mi-e chiar aşa de foame, dar nu m-a mai contrazis. Când ne-am scos patinele şi ne-am luat încălţămintea normală, am constatat cu încântare că nu şchiopăta. Ar fi fost prea mult pentru mine să ştiu că se lovise şi încă din vina mea.

— Nu sunt din sticlă, mi-a spus în timp ce mergeam la masă. Se pricepea remarcabil de bine să-mi ghicească gândurile. Nu e nevoie să mă protejezi.

— E ceva instinctiv, am spus, uşor indiferentă.

Îmi aminteam de sumbra conversaţie pe care o avusese el cu Erik. Ei erau muritori, se puteau răni, puteau muri.

Fusesem martoră la aşa ceva de nenumărate ori de-a lungul secolelor. Ori de câte ori mă apropiam de un muritor, încercam să pretind că nu avea să i se întâmple şi lui sau ei. Dar până la urmă se întâmpla întotdeauna şi în final mă loveam de cruda realitate, indiferent cât de tare încercam să ignor lucrul ăsta.

De fapt, conştiinţa acestui fapt m-a frământat tot restul serii petrecute cu Seth. Ştiu că era o prostie să fac atâta caz din pricina unei simple căzături, dar în viaţa mea văzusem prea multe lucruri mărunte care duseseră la dezastre. Mai târziu, în timp ce stăteam în pat lângă el, m-am trezit că gândul mă poartă în trecut, la o serie de evenimente care începuseră tot cu un mic incident, dar apoi sfârşiseră într-o tragedie.

Acum câteva secole, locuiam într-un orăşel din sudul Angliei. Îmi luasem numele de Cecily şi aveam părul roşu aprins şi ochii mari, de culoarea safirului, devoratori de bărbaţi.

Ciudată chestie cu Evul Mediu. Oamenii din prezent îşi închipuie că pe vremea aceea lumea era credincioasă, cu frica lui Dumnezeu, şi că se supunea cu stricteţe legilor divinine. Era clar că erau credincioşi, dar supunerea cu stricteţe lăsa de dorit, chiar şi în rândurile preoţilor. Nu, e fals. Mai ales în rândurile preoţilor. Clericii puternici duceau adeseori o viaţă de huzur în vremuri în care oamenii simpli încercau cu disperare să supravieţuiască. Ca o ironie, disperarea asta contribuia la bunăstarea Bisericii, întrucât oamenii sperau să aibă o soartă mai bună pe lumea cealaltă şi plăteau în consecinţă. Însă belşugul şi puterea duceau la decădere, iar episcopul oraşului în care trăiam eu era unul dintre cei mai decăzuţi din împrejurimi.

Iar eu îi eram ibovnică.

Oficial, eram slujnică în casa lui, dar cea mai mare parte din muncă o prestam în pat. Căuta să-mi intre în graţii şi îmi oferea haine drăguţe şi alte nimicuri; toată lumea ştia de relaţia noastră. Lumea considera că teoretic era un lucru rău, dar majoritatea acceptau pur şi simplu. Mulţi dintre ceilalţi episcopi – şi papi – aveau şi ei metrese şi, după cum am spus, nu toată lumea era aşa de credincioasă cum le place să creadă romanticilor din vremurile noastre.

Trăind pur şi simplu cu un episcop necinstit, nu îndeplineam pe deplin cerinţele postului pe care îl ocupam. În fond, eram o tipă ambiţioasă pe vremurile alea şi nu fusese nevoie de prea mult ca să-l duc pe căi necinstite. Dacă nu o făceam eu, o făcea altcineva.

Aşa că mă culcam cu cine apucam când aveam ocazia, primindu-mi regulat porţia de energie şi în treacăt mă şi distram pe cinste. Într-una din zile, distracţia a venit de la doi călugări care se ameninţaseră cu cuţitul unul pe celălalt după ce descoperiseră că mă culcasem cu amândoi. Nu ştiu la ce s-au gândit ei că serveşte lucrul ăsta. În orice caz, abia dacă i-am mai văzut, pentru că mănăstirea lor era foarte departe de oraş. În plus, dacă ne gândim cât de mediocre fuseseră ambele relaţii, nu prea mă mai interesa să o reiau pe niciuna dintre ele.

În orice caz, s-au luptat cu ferocitate şi a curs mult sânge până când a reuşit să-i separe un preot din partea locului. Eu am urmărit conflictul cu o faţă inocentă, ascunsă în mulţimea entuziasmată. Nimeni nu bănuia implicarea mea, în afară de preotul care intervenise.

Se numea Andrew şi îl adoram. Episcopii ţineau slujbe şi alte ceremonii religioase, dar în acelaşi timp aveau şi sarcini administrative. Prin urmare, Andrew se îngrijea zilnic de enoriaşii lui. Deseori vizita casa în care locuiam şi îmi vorbea în calitate de prieten şi de pastor în timp ce-şi ducea la îndeplinire sarcinile.

„Mă urăşti?” l-am întrebat după conflictul dintre cei doi.

Stăteam în grădina de lângă casa episcopului. Mai erau câteva slujnice care se ocupau de grădină în apropiere, dar erau destul de departe încât să nu ne audă. Andrew nu menţionase în mod special implicarea mea în conflict, dar pomenise de el la sosire, deplângând situaţia celor doi fraţi care fuseseră împinşi la asemenea gesturi extreme.

A închis ochii şi a dat capul pe spate, lăsând lumina soarelui să i-l dezmierde.

Pe piept, strălucind în lumină, i se odihnea o cruce grea de aur – un cadou de la episcopul meu şi pe care Andrew voia fără încetare s-o vândă.

„Nu, sigur că nu.”

L-am studiat şi i-am admirat chipul tânăr şi frumos şi mă gândeam ce păcat că era burlac. Vântul i-a ciufulit părul brunet mătăsos şi mi-am închipuit cum ar fi să-mi trec degetele prin el.

„Pari să mă dezaprobi.” „Dezaprob păcatul, nu pe tine.” S-a îndreptat din nou şi a deschis ochii. „Pentru tine mă rog.”

M-am mişcat jenată pe locul meu. Nu-mi plăcea să se roage cineva pentru mine.

„Ce vrei să spui?”

Mi-a zâmbit şi frumuseţea lui mai că mi-a smuls un oftat. Tânjeam să-l număr printre cuceririle mele, dar până acum se dovedise rezistent. Desigur, lucrul ăsta nu făcea decât să-i sporească atractivitatea. Uneori simţeam că dacă aveam să pot vreodată s-o degust, energia sufletului lui avea să-mi ostoiască setea preţ de o viaţă.

„Mă rog pentru sănătatea trupului şi sufletului tău. Mă rog să nu mai păcătuieşti. Mă rog să-ţi găseşti un bărbat care să te ia de soaţă şi să-ţi facă prunci.” A ezitat o clipă. „Deşi aş prefera să te călugăreşti.”

Am ridicat din sprâncene, uimită.

„De ce?” „De ce nu? Ştii să citeşti şi să scrii. Eşti mai educată decât jumătate din fraţii de la mănăstire. Ne-ai fi de mare folos acolo.”

Mi-am lăsat capul într-o parte şi câteva şuviţe de păr mi s-au revărsat pe faţă, şi eram conştientă că aveau să strălucească în lumină precum para focului. Nu mi-am desprins privirile de ale lui şi am întrebat: „Ăsta e singurul motiv? Sau pur şi simplu nu suporţi gândul că aş putea fi vreodată cu un alt bărbat?”

Andrew şi-a ferit privirea şi a durat mult până să răspundă.

„Mi-aş dori să-mi fii soră întru Dumnezeu”, a spus într-un târziu. „Cu toţii ne împotrivim ispitei şi mi-ar plăcea să te văd smulsă din ghearele ei.” Cu aceste cuvinte s-a ridicat şi şi-a netezit rasa; eu am rămas aşezată. „Trebuie să plec. Se face târziu.”

A început să se îndepărteze, dar am strigat în urma lui: „Dar tu? Tu te împotriveşti ispitei?”

S-a oprit şi mi-a aruncat o privire peste umăr. În timp ce mă privea, pe buze i s-a înfiripat un zâmbet uşor, plin de regret şi tristeţe.

„Desigur. Tu eşti marea mea ispită şi ştii foarte bine. Şi de asta aş vrea să mă eliberez.” „Eşti sigur?” am întrebat domol.

A clătinat din cap, zâmbind încă, şi a părăsit grădina.

Asta fusese ultima noastră zi fericită petrecută împreună…

În prezent, eram în pat şi somnul începea să pună stăpânire pe mine, întrerupându-mi şirul amintirilor. Mi-am pus un semn la ultima amintire depănată, căci nu doream să renunţ la rememorarea vremurilor în care viaţa alături de Andrew fusese dulce şi fericită. Nu reuşisem să împiedic finalul acelei poveşti, dar când m-am răsucit şi l-am studiat pe Seth, care dormea, mi-am jurat că istoria nu avea să se repete.

Capitolul 10

Când m-am întors acasă de la Seth a doua zi, în uşă era un alt bilet în care mi se reamintea de pachet. L-am desprins, am intrat şi, spre surprinderea mea, Vincent era din nou acolo. Mă gândisem că treburile pe care le avea de rezolvat cu îngerii îl reţineau în altă parte.

— Cum merge treaba? am întrebat, scotocind prin dulapuri ca să caut ceva de mâncare, pentru că sărisem peste micul dejun. Asta dacă poţi să-mi spui fără să trebuiască apoi să mă omori.

Stătea la masa din bucătărie şi frunzărea ziarele.

— Hm, sigur că tot nu pot să-ţi dau detalii, dar pot să spun că… ăăă, ei bine, nu progresăm pe cât de repede am dori. Mai e nişte lasagna în frigider dacă vrei.

A în deschis uşa de la frigider. Desigur.

— Măiculiţă. A făcut-o vreunul din îngeri recurgând la magie?

— Asta numai dacă faptul că Yasmine găteşte poate fi încadrat la categoria magie.

Am dezvelit caserola. Arăta extraordinar. Se prea putea ca până la urmă să fie ceva magie la mijloc. Am pus o bucată în cuptorul cu microunde şi am selectat minutele.

M-am aşezat vizavi de el, mi-am aruncat ochii la ziarele împrăştiate şi mi-am adus aminte că le găsisem la vedere şi data trecută.

— Mare amator de ştiri mai eşti.

A făcut o grimasă şi a spus:

— Majoritatea sunt deprimante.

Am aruncat o ocheadă la titluri şi a trebuit să-i dau dreptate. Crime, corupţie, jafuri.

— Ai auzit de incidentul armat în care a fost implicat un poliţist zilele trecute? am întrebat. Asta chiar că a fost deprimantă.

Vincent şi-a smuls privirea de la o ştire despre violenţa în familie.

— Nu. Ce s-a întâmplat?

— Un poliţist stătea în faţa unui supermagazin şi, din câte spune el, era cineva înăuntru care i-a împuşcat colegul. Aşa că a dat fuga înăuntru, cu arma în mână şi a început să tragă. Până la urmă şi-a împuşcat chiar el colegul.

Vincent s-a încruntat.

— Hm, pe asta n-am auzit-o, a murmurat el.

După privirea distrată, sigur îl preocupa altceva la care eu nu aveam acces.

L-am privit pieziş şi l-am întrebat:

— Are vreo însemnătate pentru tine chestia asta? Poate pentru misiunea asta divină în care ai pornit?

— Eşti tu iscusită, dar nici chiar aşa, a spus el cu acelaşi zâmbet relaxat. Ştii că nu pot să suflu o vorbă.

Cuptorul cu microunde a scos un „ping” şi mi-am luat mâncarea. În timp ce muşcam dintr-o bucată de paste cu brânză, mi-am amintit ce spusese despre Yasmine-bucătăreasa, şi m-a învins curiozitatea, cum se întâmpla deseori.

— Vince… am început uşurel, fixându-mi cu grijă privirea, asupra mâncării. Ştiu că nu e treaba mea…

A râs şi a spus:

— Ce-mi place când abordează oamenii subiecte de genul ăsta şi bagă fraza asta în introducere, după care continuă oricum.

Am roşit şi am închis gura.

— Nu, nu, a spus, evident amuzat. Continuă. Ce voiai să spui?

— Ăăă, de fapt nu era mare lucru. Adică, nu contează pentru mine… dar n-am putut să nu remarc faptul că tu şi cu Yasmine sunteţi, ăăă, apropiaţi.

Aerul relaxat i s-a risipit. Mi-am ridicat repede ochii şi l-am privit rugător.

— Scuze, am izbucnit. Hai să renunţăm la subiectul ăsta.

— Nu… adică, nu ştiu. A împăturit ziarul şi se uita la el fără să-l vadă de fapt. Da, presupun că da. O cunosc de mult timp şi după o vreme e simplu să… e simplu s-o placi.

— Da, aşa e.

S-au scurs câteva momente apăsătoare, dar apoi când a continuat, i-am simţit afecţiunea în glas.

— Am cunoscut-o la un târg din Akron, dintre toate locurile din lume… acum, hm, cincisprezece ani. Habar n-am ce făcea acolo, de fapt cu ei niciodată nu se ştie, dar am văzut-o când se îndepărta de o tonetă. În mână avea ditamai vata pe băţ. Jur, era mai înaltă decât ea. Şi cum îmi dădeam seama că e înger, chestia asta făcea ca situaţia să pară şi mai absurdă.

Şi pe mine mă făcea să zâmbesc povestea asta. De asemenea asta mă lămurea de ce era el alături de Echipa de şoc. „Îmi dădeam seama că e înger.” Şi el era o fiinţă umană cu un talent special, la fel ca Erik şi Dante, care miroseau lumea nemuritorilor.

— Şi te-ai dus să stai de vorbă cu ea.

— Nu asta aveam de gând, dar a început să-i cadă vata de pe băţ şi m-am dus s-o ajut şi până la urmă am mâncat eu jumătate din ea.

— Ce dulce, am spus. La figurat.

Nu conta că în ultimele câteva luni i-o trăsesem unui tip pe un scaun de birou, îl biciuisem pe un altul cu o cravaşă din piele şi îi făcusem sex oral altuia în depozitul unui club de de doi bani, tot eram amatoare de poveşti romantice.

— Apoi a început să-mi tot ceară ajutorul când a înţeles de ce sunt în stare. Ideea era să-i fiu doar atât… nimic mai mult decât ajutor profesional, înţelegi? Dar după un timp nu ne-am putut abţine. Acum suntem tot timpul împreună.

Am mai înghiţit încă o bucată de lasagna. Era divină, serios.

— Ştie vreunul dintre ceilalţi îngeri?

— Mda. Joel abia mă mai înghite…

— Dar e evident că nu puteţi, ăăă, nu se poate să fiţi…

— Nu, dar nu contează. Nu trebuie neapărat să avem o relaţie fizică. Ce ironie. Îngerii sunt făpturi ale iubirii. Se presupune că trebuie să iubească pe toată lumea, atât că nu pot să iubească un om mai mult decât pe un altul.

— Asta e o stupizenie, am spus categoric.

— Poate pentru tine. Şi pentru mine, presupun. Dar pentru ea… ea îşi dedică întreaga existenţă slujirii unei puteri şi unei cauze care depăşeşte puterea de înţelegere a noastră a tuturor. Dacă iubeşti aşa de mult ceva sau pe cineva, eşti distras de la munca ta. Nu poţi sluji doi stăpâni fără ca până la urmă să-l trădezi pe unul dintre ei.

Mi-am coborât din nou privirea, întorcându-i vorbele pe toate părţile.

— Şi totuşi voi încă sunteţi împreună, ca să zic aşa.

— Atât cât putem, a spus, înălţând din umeri. Poate că ar trebui să-mi văd de viaţa mea, dar sincer nu există nimeni cu care să vreau să am o relaţie. O accept aşa cum este. De-aia o iubesc. Prefer să fiu cu ea atât cât se poate decât deloc.

Mi s-a făcut pielea de găină. Tocmai afirmase o variantă a ceea ce-mi spunea tot timpul Seth pe vremea în care îi spuneam într-una să mă părăsească şi să-şi găsească pe altcineva. Deja îi acceptasem alegerea şi sincer nu-mi puteam imagina viaţa fără el. Şi totuşi, uneori nu reuşeam să înţeleg pe deplin cum era posibil să nu-l deranjeze tot ceea ce se petrecea între noi şi era revigorant să aud pe altcineva argumentându-şi o asemenea alegere.

Citindu-mi parcă gândurile, Vincent a întrebat cu blândeţe:

— Te priveşte personal chestiunea asta? Carter a pomenit ceva de un iubit…

— Nu. Ba da. Nu ştiu. El, adică Seth, iubitul meu, spune exact ce spui şi tu. Că dacă nu poate fi altfel… atunci acceptă lucrurile aşa cum sunt.

— Exact. Şi astfel, viaţa merge mai departe, a spus Vincent şi a început să-şi strângă ziarele. Dar îţi zic eu, tabăra ei şi a ta sunt aşa de tâmpite că nici măcar nu e amuzant. De ce există atâtea reguli? De ce trebuie un sucub să-i absoarbă viaţa cuiva când face dragoste? De ce nu poate să fie la alegere? Şi de ce nu poate Yasmine să facă dragoste? De ce nu poate să se îndrăgostească?

Bună întrebare. Nu cred că Vincent se aştepta cu adevărat la un răspuns, dar trebuia să-i dau unul totuşi.

— Pentru că aşa stau lucrurile, aşa funcţionează sistemul şi întotdeauna a funcţionat aşa.

— Sistemul ăsta e cretin, a spus el.

Am meditat la vorbele lui şi am dat din cap.

— De acord cu tine.

A zâmbit, s-a întins după haină şi a luat-o pe el.

— Eşti o tipă de treabă pentru un sucub.

Vincent a plecat la ce avea el de făcut cu gaşca de îngeri. Aproape că-l invidiam, pentru că eu aveam o treabă pe care nu mă trăgea deloc inima s-o fac, încă un rău necesar.

Trebuia să-i fac rost de o slujbă lui Tawny.

După lecţia aia de dans dezastruoasă, i-am spus că o ajut. Poate că nu pot să fac mare lucru în legătură cu misterioasa pierdere de energie sau cu poveştile de amor îngereşti, dar eram al naibii de sigură că puteam face ceva să grăbesc plecarea lui Niphon.

M-am dus în Seatac, un oraş care îşi datorează întreaga existenţă aeroportului internaţional Seattle-Tacoma. De fapt, este mai degrabă o umbră care se răspândeşte în jurul aeroportului cu parcările alea pe termen lung şi hotelurile ieftine. De asemenea, mai sunt şi câteva cluburi de striptease, pentru că, sincer, ce altceva ar trebui să facă în timpul liber oamenii de afaceri aflaţi în călătorie?

Era spre seară, aşa că nu era prea multă lume când am intrat în Low Blow. Câţiva bărbaţi plictisiţi erau împrăştiaţi peste tot prin localul cam sărăcăcios şi care avea nevoie de o redecorare serioasă. Sau de fapt, de o decorare cât de mică. Câţiva dintre tipi şi-au ridicat privirile cu interes când am trecut. Se pare că eram mai interesantă decât biata brunetă care se căznea ca naiba să i-o tragă barei pe acordurile plăcute ale melodiei Young Lust a trupei Pink Floyd.

Am deschis gura să vorbesc cu barmanul, dar m-a întrebat un glas din spate.

— La… dra… cu'… Nu pot să cred. Să fiu al dracu' dacă pot să cred.

M-am întors şi m-am trezit dinainte cu faţa prelungă şi îngustă a lui Simon Chesterfield, mândrul stăpân al bombei în cauză. Faţa lui şi corpul deşirat întotdeauna mă trimiteau cu gândul la o nevăstuică. Mustaţa neagră părea incapabilă să crească până la capăt şi purta haine de firmă care erau veşnic cu un număr mai mici. Era amic cu slujbaşii locali ai iadului şi umblau nişte zvonuri că se pregătea să devină drăcuşor, vânzându-şi până la urmă sufletul în schimbul nemuririi şi al şansei de a fi un comis-voiajor diabolic.

— În sfârşit ai venit să dansezi la mine, păpuşă?

— Ai vrea tu.

Pentru un jeg de om, patron al unui jeg de local, Simon chiar aprecia dansul. Odată îl văzusem încercând să pregătească coregrafia stripteuzelor lui şi fusesem impresionată de simţul estetic şi de cel al ritmului de care dăduse dovadă. Angajatele lui nu prea prinseseră. Asemenea talente se cam pierdeau pe aici şi mă întrebam de ce nu se muta cu localul într-una din suburbiile cu vad mai bun, unde putea găsi dansatoare de alt calibru. Mai târziu aflasem că motivul pentru care rămânea aici era că ăsta era un loc mai bun pentru celelalte afaceri dubioase pe care le avea.

Totuşi, Simon avea ochiul format şi ştia ce dansatoare bună eram. De ani de zile mă tot bătea la cap să vin şi să lucrez pentru el.

— Trebuie să stăm de vorbă, i-am explicat. Despre afaceri.

— Exact cu asta mă ocup. Cu un gest amplu, mi-a indicat o uşă de lângă bar. Hai să mergem la mine în birou.

„Biroul” lui era un biet dulap pentru mături, dar măcar era dotat cu un taburet. Mi-am aşezat tocurile pe suportul de la jumătate şi mi-am dus genunchii la piept, ceea ce a făcut ca fusta gri de pânză să mi se ridice puţin. Simon m-a privit cu un interes mai degrabă profesional decât personal.

— Haide, măi femeie, las-o dracu' de treabă. Dacă vii să lucrezi pentru mine, dau lovitura. A clătinat din cap şi s-a prăbuşit pe un scaun rotativ din imitaţie de piele. Închipuie-ţi, un sucub la mine pe scenă, în mama mă-sii.

Am lăsat capul într-o parte.

— E interesant că aduci asta în discuţie, pentru că într-un fel de-aia am venit.

Cred că tonul meu virginal i-a declanşat o alarmă şi m-a privit suspicios.

— Parcă spuneai că nu cauţi de muncă.

— Nu eu. Tocmai ne-a venit un sucub nou şi îşi caută o învârteală. N-ai auzit?

— Nu… a spus el şi s-a încruntat. Şi vrea să danseze? Aici?

— Îhî, am spus relaxată. Abia aşteaptă să sară din haine.

Şi cât de adevărat era!

Simon s-a lăsat pe speteaza scaunului şi şi-a pus picioarele pe birou. Chiar dacă avea un aer relaxat, încă era în gardă.

— Care e trucul?

— De ce trebuie să fie un truc? Ar trebui să fii entuziasmat, în fond îţi facem o favoare.

— Te oferi să-mi arunci în braţe un sucub. Pare prea frumos ca să fie adevărat, deci e prea frumos să fie adevărat. A făcut o pauză, rumegând încă. Şi de ce ai venit tu în locul ei?

— Sunt generoasă.

— Georgina, m-a avertizat.

— Bine, am recunoscut. E cam… nouă.

— Cum adică e nouă?

— Nou-nouţă. E încă în garanţie.

— Tot are un truc chestia asta.

— Ăăă… e… am spus în timp ce în minte îmi derulam lista de adjective. Nepricepută.

A înălţat dintr-o sprânceană subţire şi a spus:

— Nepricepută?

— Încă învaţă cum să facă rost de bărbaţi. Din moment ce Simon probabil căuta angajate sexy, mi-am închipuit că nu merită să pomenesc că de fapt Tawny nu învăţa, ci că încă îşi căuta calea. Şi, ăăă, e o dansatoare slabă.

— Cât de slabă?

— Slabă.

— Ai putea să fii mai exactă ca să înţeleg la ce nivel ne situăm?

— Îţi mai aduci aminte de filmul Gigli?

— Dumnezeule! Şi de ce crezi că aş vrea să angajez o dansatoare naşpa?

— Simon! am exclamat. Toate dansatoarele tale sunt naşpa.

— Nu toate, m-a corectat. Şi nu vreau să mai aduc şi altele. Avem şi noi anumite standarde.

L-am privit cu tâlc.

— Bine, bine, a spus şi şi-a trecut mâna prin părul negru îmbâcsit de gel. Şi eu ce primesc la schimb?

Acum eu eram aia indignată.

— Ce vrei să spui? Te alegi cu un sucub pe post de dansatoare, ce altceva îţi mai trebuie?

— Primesc un sucub de milă. Eu sunt ăla care îţi face o favoare, a spus cu ochii plini de viclenie.

Mda, într-o bună zi avea să fie un drăcuşor priceput. Mai avea foarte puţin până să încheie un contract.

— Pe tine te vreau. Dansează în localul meu două nopţi pe săptămână.

— Nu.

— O noapte.

— Simon, nu e nimic pe lumea asta care să mă convingă să dansez aici, nici măcar un sucub demn de milă. Alege altceva.

— Bine, a spus după o clipă de meditaţie. Pe tine. Te vreau pe tine.

— Ţi-am mai spus…

— Nu, nu. Nu să dansezi. Acum, hopa sus pe birou.

Am oftat. În felul ăsta mă voia.

— Uite, dacă trebuie să angajez un sucub de doi bani, măcar să i-o trag unuia de calitate.

— Interesantă logică. Nu-ţi faci griji din cauza sufletului tău?

M-a privit de parcă nu i-ar fi venit să creadă ce avusesem îndrăzneala să spun. Semăna cu privirea pe care i-o aruncasem eu când spusese că Low Blow avea anumite standarde.

— Am reţinut, am spus şi m-am ridicat. Dar nu în corpul ăsta. Alege-ţi o altă formă.

Simon a pufnit şi a spus:

— Ce crezi, că mă interesează un amestec între genul de femei de pe coperta revistelor şi manechinele care fac reclamă la ţoalele de la Ann Taylor? Pas. Vreau o versiune adolescentină a Lizei Minnelli. În uniformă de şcolăriţă.

Am făcut ochii mari.

— Habar n-am cum poate să arate aşa ceva.

— Eşti fată deşteaptă, a spus în timp ce se descheia la pantaloni. Îţi dai tu seama.

Am oftat din nou şi mi-am schimbat aspectul, adoptând corpul unei tipe mărunţele cu părul brunet şi tunsoare băieţoasă, piele fină de bebeluş, o fustă verde în carouri cu o vestă asortată. Simon a mormăit în semn de aprobare.

M-am întors, mi-am pus mâinile pe birou şi m-am aplecat, împingându-mi fundul spre el. Speram să termine repede. Dacă reuşeam să-mi scot din minte comparaţia cu nevăstuica, probabil că ar fi fost mult mai simplu.

I-am simţit mâinile plimbându-mi-se pe picioare în timp ce-mi ridica fusta. Deodată a îngheţat.

— Tanga? Ai înnebunit, femeia lui Dumnezeu?

— Pervers nenorocit, i-am spus şi am schimbat tanga pe o pereche de chiloţi albi de bumbac.

— Mie-mi spui?

Mi-a dat chiloţii jos şi a intrat. Sau cel puţin aşa bănuiesc. Simon nu era chiar atât de dotat şi eram cât pe ce să-l întreb: „Gata, ai intrat?” însă, din nefericire, situaţia lui Tawny era mult prea gravă şi nu-mi puteam permite ca Simon să se răzgândească din cauza unei glume, indiferent cât de bună era.

Dar deşi Simon pierdea puncte la categoria „dimensiune”, era premiant în materie de entuziasm. M-a prins de şolduri şi mi-a înfipt unghiile în pielea goală în timp ce mă penetra. A trebuit să mă ţin bine de birou. În final, în căutare de ceva varietate, Simon m-a întors pe spate. Mi-a desfăcut bluza şi sutienul, expunându-mi sânii mici şi obraznici, abia „înmuguriţi”. Cu ochii la ei, nu la faţa mea, m-a prins de picioaie şi mi le-a depărtat atât de mult încât gleznele efectiv mi se sprijineau de umerii lui.

Şi-a reluat activitatea şi când în sfârşit a avut orgasm, trebuie să recunosc că nu mi-a prins deloc rău explozia de energie. Nu era prea multă, practic tipul era deja în slujba iadului, dar aveam nevoie de ea. Simon a ieşit din mine şi m-am ridicat, cât de cât mulţumită din punctul de vedere al energiei dacă fizic nu. Sincer, nu făcusem mare lucru decât să stau întinsă tot timpul, însă el mă privea de parcă tocmai am fi pus în practică toate poziţiile din Kama Sutra.

— Categoric a meritat să suport un sucub nepriceput, a spus vesel, ridicându-şi iar pantalonii.

Îmi venea să-i spun că poate vrea să mai aştepte până o cunoştea personal pe Tawny, dar în loc de asta am zâmbit pur şi simplu. În fond, ştiam când să mă stăpânesc.

Capitolul 11

Simon nu avusese prea mult să-mi ofere, dar exact ca de celelalte dăţi în care îmi luasem de curând o porţie de energie, iar am avut visul ăla.

S-a derulat exact ca de fiecare dată, începând cu vasele, continuând cu momentul în care eu cea din vis m-am uitat în living şi i-am zâmbit fetiţei. După alte câteva momente m-am întors la vase. Am strigat fără sunet la fetiţă să se uite înapoi. Nu mă mai săturam de ea. Îmi venea s-o devorez. Aş fi putut sta aşa o veşnicie, privindu-i ochii cu gene lungi şi cârlionţii delicaţi.

Apoi, ca şi când eu cea din vis m-aş fi putut auzi pe mine cea reală, m-am uitat din nou în camera cealaltă. Fetiţa nu mai era acolo. Mi-am scos mâinile din apă exact la timp cât să aud o bufnitură şi un pocnet. Apoi a urmat un plânset şi după aceea m-am trezit.

Era dimineaţa târziu şi energia mi se epuizase. Dar sincer, lucrul ăsta nu m-a mai surprins. Totuşi, la pierderea asta se mai adăuga o senzaţie nouă. Mi-era frig, eram îngheţată până la os. De asemenea, îmi simţeam pielea udă, de parcă aş fi fost scufundată în apă. Când mi-am trecut mâna pe braţ, era uscat. Cu toate astea, am luat pe mine cel mai gros pulover pe care l-am găsit şi până la urmă frigul s-a mai înmuiat.

La serviciu am avut multă treabă şi nu s-a întâmplat mare lucru până la sfârşit, când Maddie mi-a amintit în treacăt că stabiliserăm să ieşim după program. Când a spus chestia asta, mai-mai să mă lovesc de o vitrină. În iureşul de ieri, îmi făcusem planuri şi cu Maddie, şi cu Seth pentru după program. Mai făceam uneori lucruri din astea când eram stresată. Mă simţeam pe cai mari. Şi, cum făceam deseori în situaţii de genul ăsta, o rezolvam combinând ambele greşeli în soluţia finală.

— Maddie zicea să ieşim în seara asta, i-am spus lui Seth. Cred că e singură. Te deranjează dacă o aduc şi pe ea să stea cu fetele?

— Nicidecum, a spus fără să-şi ridice privirea din laptop.

— Seth face pe bona în seara asta şi are nevoie de ajutor, i-am spus lui Maddie. Te deranjează dacă ne ocupăm seara cu aşa ceva?

Maddie s-a gândit ceva mai mult decât Seth. Nu părea supărată, cât mai degrabă nedumerită.

— Nu prea am avut de-a face cu copiii. Nu că nu mi-ar plăcea… numai că e întotdeauna o situaţie ciudată.

— Nepoatele lui sunt extraordinare, am asigurat-o. Or te cucerească.

Mă simţeam un pic aiurea să o atrag cu forţa în aventura pe nume „familia Mortensen”. Mare parte din drumul până acolo l-a străbătut în tăcere, ţinându-şi pentru sine propriile gânduri. Rudele lui Seth locuiau în nordul oraşului în Lake Forest Park. Casa lor arăta exact ca celelalte de pe aceeaşi stradă, dar eu bănuiam că era un sacrificiu necesar pentru a putea adăposti doi adulţi şi cinci fetiţe.

— Dumnezeule, a exclamat Maddie când am intrat în casă.

Toate cele cinci fiice ale familiei Mortensen erau acolo. Aveau vârste cuprinse între patru şi paisprezece ani, cu toatele blonde şi cu ochii albaştri, asemenea mamei lor. Aparent nimeriserăm în plină dispută.

— Poate… nu a fost o idee prea bună…

Mi-am plimbat privirea prin încăpere. Seth ajunsese mai devreme şi Terry şi Andrea plecaseră deja la cumpărături. Brandy, fetiţa de paisprezece ani, încerca să-şi facă vocea auzită peste Kendall, de nouă ani, şi peste gemenele Mekenna şi Morgan, de şase ani. Numai Kayla, cea de patru ani, stătea pe canapea lângă unchiul ei şi asculta în linişte. Nici măcar nu reuşeam să-mi dau seama care era motivul disputei celorlalte.

— Ba poate să ţeasă pânză! a strigat Kendall.

— Ba nu e adevărat. Doar se cheamă aşa, a spus Brandy cu un aer epuizat.

Niciuna din celelalte nu o lua în seamă.

— Cornul ar putea să străpungă pânzele de păianjen! a strigat Mekenna.

Morgan a făcut-o să se dea mai în spate cu un gest ca o sfârtecare.

— Nu şi dacă-l prinde mai întâi maimuţa, a replicat Kendall.

— Unicornul fuge mai tare. Maimuţa n-ar putea să-l prindă.

— Atunci e un laş! a spus Kendall cu un aer triumfător. Pierde automat dacă nu vine să se bată.

Amândouă gemenele păreau uluite de logica aceasta.

— E un argument stupid, a intervenit Brandy. Unicornii nu există cu adevărat.

Celalte trei fete au luat-o în colimator şi au apostrofat-o cu strigăte.

— HEI! am strigat ca să acopăr vacarmul.

Au amuţit cu toatele şi s-au uitat la mine. Nu cred că observaseră că eram acolo.

— Ce se întâmplă aici?

— Are loc o dezbatere pe tema: „cine câştigă înfruntarea dintre un unicorn şi o maimuţă păianjen?”, ne-a lămurit Seth.

De lângă mine, Maddie a scos un sunet ciudat care amintea suspect de mult cu un râs înăbuşit.

— A fost fascinantă şi bine gândită, a adăugat Seth cu un glas neutru.

— Unicornii nu există cu adevărat, a mârâit Brandy.

— Nici maimuţele păianjen nu există cu adevărat! nu s-a lăsat Mekenna mai prejos.

— Ba da, a spus Brandy. E o discuţie inutilă.

— E o discuţie ipocrită.

— Ipotetică, am corectat-o.

— Nu-ţi face griji, a liniştit-o Seth pe Maddie. E chiar civilizată pe lângă dezbaterea despre sirene şi centauri.

— Fetelor. V-o prezint pe Maddie, am anunţat şi am spus pe rând numele fetelor.

— Bună, a spus Maddie emoţionată.

A privit-o pe fiecare fată în parte, apoi pe Seth cu nesiguranţă. De la licitaţie încoace se purtase diferit în prezenţa lui şi mi-am spus să nu uit să-l tachinez pe tema întâlnirii. Se poate să fi fost o idee proastă…

Seth a etalat un zâmbet din ăla dulce care făcea pe oricine să se simtă mai bine şi i-a zâmbit şi ea, ceva mai relaxată.

— Nu. Avem mare nevoie de ajutor. S-a ridicat şi a luat-o pe Kayla în acelaşi timp. De fapt, e nevoie de ceva care să le distragă pe fete cât timp le duc eu la culcare pe cele mai mici de nouă ani.

Asta le-a smuls strigăte de disperare gemenelor.

Le-am privit pe Brandy şi pe Kendall şi am spus:

— Pare destul de simplu.

— Nu te pripi, m-a avertizat Brandy.

Kendall se pusese deja în mişcare, a ieşit ca din puşcă din cameră şi s-a întors cu o cutie lungă din carton pe care aproape că mi-a vârât-o sub nas.

— Ia uite ce mi-a trimis bunica.

Era un joc Monopoly.

— E pe tema Revoluţiei industriale? am întrebat uimită.

— E pe singura temă pe care nu o scoseseră deja, a remarcat Seth. Cred că se agaţă şi ei de ce le-a mai rămas.

— Şi l-ai primit de Crăciun? am întrebat. Adică asta ai cerut tu de Crăciun?

— Când mă fac mare, vreau să fiu un nodul din domeniul imobiliarelor, a explicat.

— Mogul, vrei să spui. Credeam că vrei să fii pirat.

Mi-a aruncat o privire compătimitoare şi a explicat:

— Piraţii n-au asigurări de sănătate prea avantajoase.

— Dar de ce ai vrut cu Revoluţia industrială? am întrebat, arătând spre cutie. N-ai preferat, nu ştiu, versiunea cu păpuşa Barbie sau cea cu parfumeriile Sephora?

Sincer, mi-l cam doream şi eu pe cel din urmă.

— Revoluţia industrială a fost o perioadă importantă din istoria civilizaţiei occidentale. Evoluţiile care au avut loc în domeniul producţiei şi al industriei ne-au schimbat pentru totdeauna cultura şi statutul socio-economic. A făcut o pauză apoi m-a întrebat: Joci?

— Una dintre piese e cumva roata de tors? s-a interesat Maddie.

— Exact, a spus Seth râzând.

— Atunci joc şi eu, a spus ea.

Kayla, care stătea la Seth în braţe, părea gata să adoarmă chiar acolo. Corpuşorul ei care te invita să-l dezmierzi îmi amintea de fetiţa din vis şi mi s-a strâns inima. Dintr-odată nu mă mai atrăgea ideea de a juca Monopoly. M-am dus la Seth şi i-am spus:

— Ştii ce? Joacă tu că mă duc eu să le culc.

— Sigur?

— Absolut.

Mi-a dat-o mie şi ea şi-a trecut braţele micuţe pe după gâtul meu. Urmată de gemene, i-am lăsat pe ceilalţi să pregătească jocul. Maddie părea clar jenată că rămânea singură, dar ştiam că avea să se descurce de minune. Uneori, cea mai bună cale de a învăţa era să fii forţat să socializezi.

A fost surprinzător de simplu să le culc pe gemene, probabil şi pentru că dormeau în aceeaşi cameră. Nu era chiar aşa o mare nenorocire să te duci la culcare dacă aveai o soră cu care să şopăcăi şi să chicoteşti. Le-am supravegheat pe fete în timp ce s-au spălat pe dinţi şi şi-au luat pijamalele, apoi le-am închis uşa, avertizându-le că aveam să mai trec pe la ele.

Ţinând-o încă pe Kayla lipită de un şold, am dus-o în camera pe care o împărţea cu Kendall. Kayla nu spunea mai nimic mare parte din timp, aşa că nu am fost prea surprinsă că nu a protestat când i-am tras pe cap o cămăşuţă de noapte roz şi am băgat-o în pat. M-am aşezat pe marginea patului şi i-am dat un unicorn de pluş pe care l-am găsit pe jos şi pe care ea l-a luat în braţe.

— Eu cred că ar putea să învingă maimuţa păianjen, i-am spus.

Kayla nu a spus nimic, ci m-a privit doar cu ochii ei mari, albaştri. În ei se citea atâta încredere şi dulceaţă… exact ca în cei ai fiicei mele din vis. Nu că ar fi minunat să fac lucrul ăsta în fiecare noapte? Să duc o fetiţă la culcare şi s-o sărut pe frunte apoi să mă trezesc în fiecare dimineaţă în prezenţa ei?

Am dat să mă ridic brusc, de teamă să nu încep să plâng de faţă cu fetiţa de patru anişori. Însă, spre nemărginita mea uluială, a întins mâna şi m-a atins pe braţ.

— Georgina.

Avea un glăscior firav, dulce, de soprană. M-am aşezat înapoi.

— Nu pleca, a spus.

— Oh, drăguţă, trebuie să plec pentru că trebuie să te culci.

— Or să vină monştrii.

— Ce monştri?

— Cei răi.

— Ah, am înţeles. Stau sub pat?

Eram destul de sigură că acolo locuiesc monştrii. În afară de ăia cu care jucam eu poker şi Moş Crăciun cel secret.

A clătinat din cap şi a arătat spre tavan.

— Locuiesc acolo, în spaţiu.

— Sunt extratereştri?

Oricât de tare mi-ar fi displăcut faptul că îi era frică să meargă la culcare, eram încântată să stau de vorbă cu ea pentru prima oară de când o cunoscusem. Vorbea la fel de bine ca celelalte fete, nu că ar fi trebuit să mă surprindă lucrul ăsta.

— Nu. Sunt monştri. Zboară prin aer şi le apar oamenilor în vis.

Acum înţelegeam de ce nu voia să se culce.

— Ai avut coşmaruri?

— Nu. Dar îi simt eu că stau la pândă.

Ceva din cuvintele ei şi seriozitatea de pe chip mi-au dat fiori pe şira spinării.

— Vrei să stau cu tine până adormi? Aşa o să-i ţin la distanţă?

— Poate că da, a spus ea şi m-a atins iar pe braţ. Eşti magică.

M-am întrebat dacă era posibil să fie un medium în formare, precum Erik şi Dante. Felul în care vorbise sugera că aveam în faţă ceva mai mult decât un copil care crede în magie. Simţeam în ea ceva asemănător cu siguranţa. Merita s-o urmăresc dar nu aveam de gând să fac nimic pe tema asta acum. În mod sigur nu aveam să-i pun întrebări despre aureole.

— Bine, am spus. Rămân cu tine.

M-am întins lângă ea şi m-a studiat în linişte. Am început să murmur un cântec vechi, lucru care a făcut-o să zâmbească şi să închidă ochii. Când am terminat, i-a deschis iar.

— Care sunt versurile?

— Hm…

Era greu de răspuns la aşa ceva. Era un cântec din vremea în care eram muritoare şi fusese compus într-un dialect stil vechi cipriot pe care nu îl mai vorbea nimeni. Mi-l cânta soţul meu. Mi-am dat seama că nu puteam reproduce rimele sau face pe loc vreo traducere mai acătării, aşa că pur şi simplu i l-am cântat în limba originală. Buzele îmi rosteau cu greutate versurile familiare, dar totuşi stranii.

Când am terminat, Kayla nu a mai spus nimic şi nici nu s-a mişcat. Am mai aşteptat câteva minute şi apoi am coborât uşor din pat, însă ea a continuat să doarmă. Am stins lumina, am plecat din cameră şi m-am întors la cei care jucau Monopoly. Când a văzut că mă apropii, Seth mi-a zâmbit şi mi-a făcut loc pe podea lângă el.

— Îţi ard luddiţii fabrica. Scoate cinci sute de dolari, a spus Brandy şi s-a strâmbat când şi-a văzut cartea norocului. E puţin.

— Eu a trebuit să plătesc mai mult când Legea fabricilor mi-a interzis să mai folosesc copiii ca mână de lucru, a subliniat Maddie.

După cum sperasem, acum părea să fie pe deplin în largul ei.

Kendall a dat cu zarurile şi şi-a mutat cu trei poziţii cărticica miniaturală din cositor cu Oliver Twist.

— Mi-aş dori să fac rost de un loc de muncă, aşa aş avea capitalism pentru învestiţiile pe care vreau să le fac.

— Capital, am spus noi ceilalţi la unison.

Kendall şi-a ridicat privirea spre mine.

— Aş putea să muncesc la librăria ta. Pe sub tejghea.

— Adică să aranjezi cărţile sub tejghea? a întrebat Brandy.

Însă Kendall a ignorat-o.

— Nu mai ai nevoie de o persoană?

I-am ciufulit părul şi i-am spus:

— Mă tem că nu se poate până nu împlineşti vârsta legală.

Maddie şi-a mutat maşina de tors din cositor.

— Aşa e, n-ai învăţat nimic din jocul ăsta? Din cauza asta ar putea să ne închidă afacerea, iar Georgina n-are nevoie de o asemenea bătaie de cap.

— Cum îţi merge munca de directoare? m-a întrebat Brandy. E mai grea?

— Mai degrabă e… altfel.

Kendall s-a luminat dintr-odată.

— Aş putea să iau postul tău de dinainte.

— Îmi pare rău, dar nu mai e liber. Mi-a luat Maddie locul.

Kendall a oftat.

Seth a luat o fabrică de mătase pe care încă nu o cumpărase nimeni şi a început iute să scoată bani.

— Au fost probleme când ai dus fetele la culcare?

— Nu… dar cu Kayla a fost mai greu. Îşi făcea griji din pricina coşmarurilor.

Şi-a ridicat ochii surprins.

— Ţi-a spus ea asta? Adică a vorbit?

— Da, am avut o conversaţie în bună regulă. Am râs, am plâns, ne-am împărtăşit speranţele şi temerile. Cred că o aşteaptă o carieră de orator.

— Ce înseamnă „orator”? s-a interesat Kendall.

— Se referă la cei care vorbesc în public, a explicat Maddie. Ţin discursuri, vorbesc în faţa altor oameni.

— Oh. Unchiul Seth nu are o carieră de orator.

Am râs cu toţii.

— Nu, i-a dat Maddie dreptate. Nu are. Şi nici eu, fără îndoială.

Seth a bătut palma cu ea şi a spus:

— Introvertiţi din toată lumea, uniţi-vă.

Brandy a mai luat încă o carte a norocului şi a mormăit:

— Epidemie de holeră! Nu se poate!

Când seara s-a încheiat şi fratele şi cumnata lui Seth s-au întors acasă, am aflat cu încântare că Maddie chiar se simţise bine.

— Copiii sunt chiar drăguţi dacă sunt de felul inteligentelor odrasle ale familiei Mortensen. Şi Terry şi Andrea sunt şi ei de treabă. Au gene de calitate în familia asta.

— Mda, i-am dat dreptate şi am decis că Maddie avea nevoie de şi mai multă socializare.

Era veselă, jovială şi ochii îi scânteiau de entuziasm. Fusese o seară plăcută.

Am lăsat-o acasă la Doug şi mi-am continuat drumul spre casă. Zeii parcării nu mi-au fost favorabili în noaptea asta şi am reuşit să găsesc un loc unde să-mi las maşina doar cu vreo cinci cvartale mai departe. În timp ce mă plimbam, am trecut pe lângă un automat de ziare care distribuia Seattle Times. De regulă citeam titlurile la magazin, dar nu şi azi. M-am oprit în faţa lui şi mi-a reţinut atenţia un articol.

Era o poveste ciudată despre un localnic care înnebunise. Visase că dacă traversează Puget Sound înot, familia lui nevoiaşă avea parte de bunăstare şi siguranţă. Din nefericire, nu ajunsese foarte departe şi se înecase în apele îngheţate. Ironia în toată povestea asta era că deşi unii ar putea considera gestul ca fiind cel al unui sinucigaş, consistenta lui poliţă de asigurare avea să fie încasată şi în final familia lui chiar avea să se bucure de bunăstare şi siguranţă.

Priveam ziarul fără să-l văd şi mă gândeam la bietul om care era înghiţit de valurile întunecate. Dintr-odată, gândurile m-au purtat la cele petrecute de dimineaţă şi parcă aveam din nou senzaţia de rece şi ud pe corp. Preţ de o clipă mi s-a tăiat respiraţia. Simţeam ca şi când mi s-ar fi umplut plămânii cu apă, sufocându-mă. M-am cutremurat şi, fără să-mi dau seama mi-am trecut mâinile peste braţe, aproape copleşită de senzaţia de dejà-vu. Apa mă împresura. Rece, neagră, sufocantă…

M-a cuprins un frison şi în sfârşit m-am urnit din loc, dornică să mă refugiez la căldură.

Capitolul 12

— Nu pot să cred că vii întruna la mine, mi-a spus Dante când mi-am făcut apariţia în magazinul lui a doua zi. Era pustiu, dar lucrul ăsta nu mai surprindea pe nimeni.

— Nici eu, am recunoscut. Niciodată nu mă simţisem binevenită în locul ăsta, dar nu ştiam unde să mă duc în altă parte. Cum de nu dai faliment?

— Habar n-am. Presupun că n-ai venit să-mi oferi cea mai tare noapte din viaţa mea, nu? Ai ratat şansa de a merge la El Gaucho.

— Am venit pentru că iar am visat.

— Te foloseşti de mine, sucubule. A oftat şi s-a aşezat la masa de doi bani. Bine, dă-i înainte.

M-am aşezat liniştită vizavi de el şi i-am povestit ce se întâmplase în ultimul vis.

— N-au apărut prea multe lucruri noi, a spus la final. S-au mai adăugat vreo treizeci de secunde de acţiune.

— Înseamnă ceva chestia asta?

— Să fiu al naibii dacă ştiu.

— Eşti cel mai slab interpret de vise din câţi au existat, am spus mijind ochii la el.

— Nţ, a făcut, şi-a pus bărbia în palmă şi s-a sprijinit cu cotul de masă, cu o expresie leneşă, tipică lui. Sunt un foarte bun interpret de vise, atât că nu e nimic de interpretat la visul tău, asta dacă nu cumva de vină e propriul tău subconştient, nemulţumit că eşti infertilă. Lucru extrem de posibil. De asemenea, sugerează că ai gusturi proaste în materie de muzică. Chiar cântă Sweet Home Alabama de fiecare dată?

Acum mi-a venit mie rândul să oftez.

— Evident, visele nu sunt profetice din moment ce amândoi ştim că e imposibil să ai copii, a spus, bătând darabana pe masă, gânditor. Eşti sigură că nu ai putea să adopţi unul?

— Era a mea, am spus cu hotărâre. Sânge din sângele meu, am simţit chestia asta.

— Bine, bine. Nici prin gând nu-mi trece să mă îndoiesc de închipuitele tale instincte materne. Dar după cum am mai spus, nici nu contează. Mă refer la conţinut. Ce contează aici, cred eu, e pierderea energiei.

Îmi venea să-l iau în braţe.

— În sfârşit spune cineva că e importantă chestia asta.

— Deja se conturează un tipar. Nu se mai poate da vina pe vreo anomalie.

— Şi ce înseamnă asta?

— Sigur vrei opinia celui mai slab interpret de vise din câţi au existat?

— Dumnezeule! Dă-i drumul odată.

— Dacă ai fi fiinţă umană, aş spune fără să am îndoieli cineva se hrăneşte cu energia ta.

— Poftim? am întrebat tresărind. Ce vrei să spui?

S-a întins peste masă, m-a prins de mână şi mi-a întors-o distrat în timp ce medita. Eu însă eram prea copleşită de ideea cu furtul de energie ca să-mi pese că mă atinge şi în memorie mi-au revenit cuvintele micuţei Kayla.

Sunt monştri. Zboară prin aer şi le apar oamenilor în vis.

— Ştim amândoi că există o mulţime de fiinţe supranaturale în lumea noastră. Unele sunt stăpânele viselor şi principala lor grijă nu e tocmai bunăstarea oamenilor. Nu că tu ai fi altfel. Şi, sincer, unele nu sunt cu mult diferite de tine. Tânjesc după energia oamenilor şi le-o pot absorbi în vis.

— Dar pot să-mi facă şi mie lucrul ăsta?

— Hm, a făcut el şi mi-a dat drumul la mână. Nu înţeleg cum ar fi posibil. Tu nu-ţi creezi propria energie, o furi şi tu. Dar cine ştie?

M-am cutremurat. Gândul că o creatură parazitară îmi absoarbe energia mă îmbolnăvea. Eram pe deplin conştientă de ipocrizia de care dădeam dovadă, dat fiind că şi eu făceamacelaşi lucru.

— Şi atunci… ce fel de creatură ar putea să facă aşa ceva?

— Habar n-am. Nu mă pricep la chestii din astea.

— Da, dar tu eşti expertul în vise! N-ar trebui să te pricepi la creaturile… care apar în vis?

— Erik se ocupă cu creaturile supranaturale, nu eu. Pe el ar trebui să-l întrebi.

— Eşti cel mai slab interpret de vise din câţi au existat.

— Aşa umblă vorba.

Seriozitatea de mai devreme i se risipise.

— Şi ia zi… acum facem sex? m-a întrebat.

— Nu! Bineînţeles că nu, am spus ridicându-mă.

Dante a dat exasperat din mâini.

— Ce mai vrei acum? Chiar ţi-am dat informaţii utile de data asta. Şi nu cred că nu ţi-ar prinde bine porţia de energie, fie ea şi mică.

— Nu e doar asta, am spus, apoi, dintr-odată, am ezitat. Acum… te cunosc.

— Şi ce înseamnă asta?

— Dacă nu te-aş cunoaşte, ar fi o şansă. Dar acum eşti ca un fel de… „Prieten” nu era tocmai cuvântul pe care îl căutam.

—… de cunoştinţă.

Părea sincer uluit şi mai că mă amuza situaţia.

— Nu te înţeleg, sucubule.

— Am un iubit, ai uitat? Când fac sex cu un necunoscut nu se pune că-l înşel. Dacă o fac cu un bărbat…

—… pe care îl placi?

Oare mi se părea mie, sau văzusem o urmă de speranţă în ochii lui când mi-a pus întrebarea asta?

— Nu, nu cred că te plac. Dar nici nu-mi displaci. Ideea e că nu eşti un necunoscut şi atunci s-ar pune că l-am înşelat.

M-a privit lung preţ de câteva clipe şi licărul de speranţă pe care mi se păruse că-l zăresc fără îndoială dispăruse.

— Nu e de mirare că sucubii pot trece aşa de uşor drept femei din specia umană. Stăpâneşti la perfecţie arta amăgirii şi îţi lipseşte cu desăvârşire raţiunea.

— Trebuie să plec.

— Tu întotdeauna trebuie să pleci. Acum unde te mai duci? Să cauţi vreun necunoscut?

M-am ridicat.

— Nu. Mă duc la Erik ca să văd dacă el poate să-mi dea şi mie ceva informaţii utile.

— Dar ţi-am dat şi eu informaţii utile!

— E discutabil.

— Bine, stai să încui şi vedem noi ce are de spus Lancaster.

Am împietrit.

— Cum adică „noi”?

Dante a luat nişte chei din spatele tejghelei.

— Mi-ai trezit curiozitatea. Vreau să văd cum iese până la urmă treaba asta. Ca să nu mai spun că îmi eşti datoare pentru că te-am ajutat, că văd că n-ai de gând să-mi dai un pic de amor.

— Da, ce mai ajutor, am mormăit.

A mers spre uşă împreună cu mine.

— Ţi-a trecut vreodată prin cap că, deşi tu crezi că sunt complet inutil, de fapt mă interesează ce se întâmplă cu tine?

— Nu, am spus. Chiar nu.

Dar l-am lăsat să vină cu mine la Taine S. R. L. Când am intrat, l-am găsit pe Erik desfăcând o cutie cu cărţi. A zâmbit fără să-şi ridice ochii, întrucât îmi simţise prezenţa.

— Domnişoară Kincaid, ca întotdeauna…

Însă când l-a remarcat pe Dante, s-a oprit. Pentru prima oară de când eram prieteni, l-am văzut pe Erik furios. Era tulburător, ba chiar înspăimântător.

— Domnule Moriarty.

Dante a dat din cap în semn de salut.

— Ca întotdeauna, e o plăcere să te revăd.

Expresia lui Erik demonstra că sentimentul nu era reciproc. S-a ridicat şi s-a dus la tejghea. Şi-a încrucişat braţele pe piept şi s-a uitat la amândoi.

— Cu ce vă pot fi de folos?

Azi nu se mai punea problema de cordialitate, nici de discuţii la o ceaşcă de ceai. Dintr-odată, atmosfera dintre cei doi bărbaţi părea încărcată şi apăsătoare.

— Noi… adică Dante, crede că are un răspuns la problemele mele cu visele, am spus nesigură.

Dante a râs, afişându-şi rânjetul caracteristic. Dacă simţea faţă de Erik aceeaşi animozitate, o ascundea bine.

— Eu nu aş numi asta răspuns, sucubule. Mai degrabă o teorie.

— Iar am avut visul ăla, i-am spus lui Erik. De mai multe ori. Şi continui să-mi pierd energia. Dante spune că e posibil să fie un fel de… creatură onirică ce se hrăneşte cu energia mea, am spus încurcându-mă în cuvinte, pentru că mi se părea încă ridicol conceptul ăsta. Dar nu ştie ce fel de creatură. Zice că e posibil să ştii tu.

Erik şi-a mutat privirea de la Dante la mine. Îmi dădeam seamă că bătrânul era încă nemulţumit că veniserăm amândoi, dar ţinea prea mult la mine şi nu putea refuza să mă ajute. Mă întrebam în ce măsură îmi câştigasem respectul ăsta cu trecerea anilor şi în ce fel. A oftat şi ne-a făcut semn spre masă. Ne-am aşezat cu toţii, dar nu ne-a oferit ceai.

— E greu de imaginat că ar ataca aşa ceva un sucub, a spus Erik într-un târziu.

— Aşa m-am gândit şi eu, a spus Dante.

Nu mai părea aşa relaxat şi îşi reluase aerul gânditor şi curios de mai devreme din magazinul lui. Mă trimitea cu gândul la un inginer mecanic pe care îl cunoscusem mai demult. Tipul nu se putea abţine când venea vorba de repararea unei defecţiuni tehnice. Dacă îi dădeai ceva făcut bucăţi, trebuia neapărat să analizeze situaţia şi să-i dea de cap. Se prea putea ca Dante să fie o pacoste, dar felul lui de a fi, chiar josnic, nu-l lăsa să se ţină departe de problema asta.

Erik m-a studiat cu seriozitate şi intensitate. Şi pentru el eram un adevărat puzzle.

— Dacă ar fi să aleg… aş spune că după simptome sunt Oneiroii.

Auzisem de ei. Crescusem cu miturile despre făpturile astea.

— Spiritele din vis?

Dante a meditat la posibilitatea asta.

— Sunt ceva mai mult decât spirite, sunt fiii lui Nyx şi ai lui Erebus.

M-am cutremurat. Şi de ei auzisem, de Nyx şi de Erebus, Noaptea şi Întunericul, făpturile primordiale ale haosului. Erau puternici şi periculoşi. E adevărat că lumea se născuse din haos, dar de asemenea era adevărat, şi ştiinţa confirma lucrul ăsta, că universul încerca permanent să se întoarcă în braţele haosului. Nyx şi Erebus erau atât de distrugători încât acum erau ferecaţi, ca să nu nimicească lumea. Posibilitatea ca fii lor să-mi absoarbă energia mă îngreţoşa din nou.

Dante încă mai întorcea pe toate părţile teoria asta.

— Mda, ăştia s-ar apropia cel mai tare. Dar tot nu corespund sută la sută.

— Nimic nu corespunde sută la sută, a recunoscut Erik. N-am auzit niciodată despre ceva care să atace un sucub.

— Cu ce anume se ocupă Oneiroii? am întrebat.

Cei doi bărbaţi au făcut schimb de priviri, fiecare aşteptându-l pe celălalt să explice. Erik a luat iniţiativa.

— Le apar muritorilor în vis şi se hrănesc cu sentimentele pe care le nutresc în timp ce visează, cu tumultul lor din vis. Victimele Oneiroilor se trezesc epuizate şi bolnave.

Asta era o altă ironie. Legendele spuneau că sucubii le apăreau bărbaţilor în vis şi le absorbeau vitalitatea.

— Asta am păţit şi eu, am spus. De ce n-ar fi ei?

— Ba se poate să fie ei – mi-a dat Dante dreptate – dar după cum am spus, detaliile nu prea se potrivesc. Oneiroii pot controla şi influenţa visele. Însă cele pe care le stârnesc sunt coşmaruri de regulă. Frica şi alte sentimente negative de obicei sunt mai intense, le oferă mai multă hrană. Visele tale în schimb sunt scurte şi… flu flu.

— Flu flu?

— Nu ştiu exact. În orice caz, nu sunt coşmaruri. Pe tine te intrigă şi te fac să simţi fascinaţie, fericire. Îţi creează reacţii viscerale, presupun, dar nu sunt alea după care se dau de regulă în vânt Oneiroii.

— Şi mai e şi faptul că pentru ei nu eşti o alegere tocmai inspirată, a continuat Erik. Nu eşti eficientă. Tu eşti o cale, o legătură cu lumea muritorilor şi cu energia lor. Dacă Oneiroii îţi fură energia, mai întâi trebuie să aştepte să faci rost de forţă de la altcineva. E mult mai simplu pentru ei să ia direct de la o fiinţă umană.

Brusc, am realizat că uitasem ceva.

— S-a mai întâmplat ceva ciudat… în afară de pierderea energiei…

Apoi am povestit cum m-am trezit cu sentimentul că mi-e frig şi că sunt udă.

— Cred că e o chestie ciudată – a spus Dante – dar nu ştiu dacă are legătură cu asta.

— Numai că mai târziu, în aceeaşi zi, am citit un articol despre un tip care a înnebunit şi a încercat să traverseze înot Strâmtoarea Puget. Se gândea că aşa îşi ajută familia, şi chiar şi-a ajutat-o, pentru că s-a înecat şi ei au primit banii din asigurare. Când am citit articolul, am simţit din nou senzaţia de frig şi de umezeală. Era de parcă… pentru o clipă aş fi fost tipul respectiv. Am simţit exact ce simţise şi el, ca şi când m-aş fi înecat şi eu.

— Se numeşte empatie, a spus Dante. Ai citit şi ţi-ai închipuit cum trebuie să fie.

— Nu, am spus încruntându-mă, încercând să retrăiesc sentimentul ăla. L-am… l-am simţit. Am ştiut că pe el îl simt, pe tipul ăla, în acelaşi fel în care am ştiut că fetiţa era fiica mea, asta îmi spunea instinctul.

Dante părea iritat.

— Ar fi fost util să aflăm lucrul ăsta mai devreme.

— Am uitat. Până acum nu mi s-a părut relevant.

— Ţi s-a mai întâmplat aşa ceva până acum? Să ştii despre un lucru pe care nu l-ai trăit tu?

— Nu cred.

Erik l-a privit pe Dante.

— Să fie clarviziune?

— Nu ştiu. Puţin probabil. Sunt prea multe variabile şi nu se potriveşte niciuna. Dante şi-a îndreptat din nou privirea asupra mea. Cu cei din tabăra ta ai vorbit despre lucrul ăsta?

Am clătinat din cap.

— Jerome e plecat. I-am pomenit despre primul vis înainte să plece, dar nu a părut foarte îngrijorat.

— Hm, nu ştiu ce să înţeleg de aici, a spus Dante.

— Nici eu, a spus Erik pe un ton prietenos. Dar am să mă interesez.

— Mersi, i-am spus. Sincer, îţi apreciez efortul.

Ne-am ridicat şi, ca prin farmec, armistiţiul momentan dintre Erik şi Dante a luat sfârşit. Erik părea din nou furios, iar Dante îşi luase un aer arogant, superior.

— Domnişoară Kincaid, a început Erik cu răceală. Ştii că am mare respect pentru dumneata şi te ajut cu mare drag cu orice ai nevoie. De asemenea, recunosc că şi domnul Moriarty îţi poate oferi ajutor. Dar aş prefera să…

—… să nu mă mai aduci pe aici, a încheiat Dante şi apoi a salutat. S-a marcat, bătrâne. Sucubule, ne vedem la maşină.

Apoi s-a întors şi a ieşit din magazin.

Starea aceea a lui Erik nu s-a schimbat odată cu plecarea lui Dante, încă simţeam furia pe care o emana. Erik spusese că Dante era un om decăzut, dar şi eu eram, de fapt, şi Erik nu avusese reacţia asta faţă de mine. Îmi scăpa mie ceva.

— Scuze, i-am spus lui Erik. Nu ştiam că o să te superi aşa de tare.

— Nu aveai de unde să ştii, mi-a răspuns cu un aer obosit. Şi în fond, eu te-am trimis la el.

— Am să-l ţin departe, am promis.

I-am mulţumit din nou şi m-am dus afară, la Dante. Stătea sprijinit de maşina mea, cu gândurile disimulate în spatele unui zâmbet leneş.

— De ce te urăşte aşa de tare Erik? am întrebat.

Dante m-a privit şi a spus:

— Pentru că sunt un om rău în spirit şi în faptă.

— E ceva mai mult de atât, am spus. Şi nu pari chiar aşa de rău. Lucrul cel mai rău pe care l-ai făcut a fost să-ţi păcăleşti clienţii şi să oferi informaţii inutile. Deşi… ce să zic, adineauri mi-ai fost de un oarecare ajutor. Dar după cum am mai spus, nu cred că eşti aşa de rău cum sugerează reputaţia pe care o ai.

— De unde ştii tu?

Am ridicat din umeri.

— Asta îmi spune instinctul.

Cu o mişcare rapidă, Dante mi-a dus mâna la ceafă şi m-a tras aproape de el. I-am pus mâna pe piept şi am dat să-l împing, dar apoi m-am oprit. Îi simţeam căldura corpului şi nerăbdarea bărbatului care fusese mult timp văduvit de ceva anume. Spre surprinderea mea, am simţit atracţie, dorinţa de a atinge pe cineva care să nu aibă legătură cu meseria mea. Simţeam des lucrul ăsta şi de regulă îmi atrăgea probleme. Sucubul din mine s-a trezit la viaţă şi se întreba dacă urma să primească vreo porţie de energie.

Şi, în ciuda discursului meu pompos de mai devreme cum că nu mă culc cu bărbaţi pe care îi cunosc, dintr-odată aveam chef să mă sărute, îmi doream energia lui, doar o sorbitură.

Şi-a apropiat gura de a mea. Am închis ochii şi mi-am depărtat buzele, dar brusc s-a crispat. Mi-a dat drumul şi s-a tras înapoi. Am deschis ochii şi l-am privit uluită.

— Ce naiba ai păţit? am întrebat. Te-ai ferit. Şi asta după ce m-ai stresat să mă culc cu tine.

— Sucubule, eşti epuizată şi înfometată, a explicat. Ar fi ca şi cum aş profita de o fată băută.

— Corect. Şi tu n-ai făcut niciodată chestia asta.

— Ei, acum nu mai am optişpe ani, a spus şi a deschis portiera maşinii. Mergem?

L-am mai studiat un pic pentru că mi se părea că văd din nou speranţa şi compasiunea de mai devreme. Începeam să mă întreb dacă nu cumva în mare măsură răutatea pe care o afişa era doar bravadă, un paravan în spatele căruia îşi ascundea aceeaşi nesiguranţă care îi încerca pe toţi oamenii de pe lumea asta. Însă mi-am ţinut pentru mine psihanaliza şi am intrat şi eu în maşină. Am mers înapoi la magazinul lui şi pălăvrăgeala obişnuită a lăsat pe locul doi orice lucru serios care ar fi putut avea loc.

Capitolul 13

— Să ştii că nu sunt un criminal în serie. Pur şi simplu mi s-a părut o ocazie prea bună s-o ratez.

— Dacă aş avea un bănuţ pentru fiecare din dăţile în care mi s-a spus lucrul ăsta…

Liam, tipul care mă cumpărase la licitaţie, a râs şi mi-a deschis portiera maşinii. Avea un Lotus Elise negru strălucitor pe care îl importase din Marea Britanie, lucru care mi se părea impresionant. Arăta ca şi cum fusese spălat de curând şi mi se părea şi ăsta un lucru impresionant, dar mă şi întrista, pentru că aş fi pus pariu că avea să înceapă ploaia din clipă în clipă.

— Se spune că e foarte bună, a adăugat şi a pornit motorul. Aşa că sper să-ţi placă şi să nu crezi că e prea dementă pentru perioada sărbătorilor.

Nu fusesem prea dornică să dau curs întâlnirii la care mă legasem prin licitaţie, dar ştiusem că mai devreme sau mai târziu avea să se întâmple şi lucrul ăsta. Când Liam sunase mai devreme să-mi spună că luase bilete la o piesă de teatru bazată pe trei povestiri de-ale lui Edgar Allan Poe, mi-am spus că e o ocazie la fel de bună ca oricare alta să-mi achit datoria. În plus, îmi plăcea Poe. E adevărat, era o întâlnire cam stranie pentru cel mai fericit moment al anului, dar vina era teatrului, nu a lui Liam.

Spectacolul avea loc devreme, aşa că am plănuit să mergem mai întâi să-l vedem şi apoi să luăm cina. În drum spre teatru, tipul s-a dovedit a fi în mare măsură cum mă aşteptasem eu: inteligent, drăguţ, relativ amuzant. Lucra la o firmă de investiţii din centru şi avea destulă minte încât să nu mă bombardeze cu detalii. Am sporovăit, am făcut glume şi ne-am împărtăşit experienţele. Tot aş fi preferat să fiu cu Seth, dar Liam era un tip destul de agreabil pentru o noapte şi m-am gândit că merită să se distreze după ce donase aşa de mulţi bani.

Piesa a fost la fel de smintită cum sperasem eu. Începuse cu Masca Morţii Roşii, apoi urmase Balerca de Amontillado. Seara se încheiase cu Inima care-şi spune taina, pentru că, sincer, ce punere în scenă a lui Poe ar fi fost completă fără această piesă cu mare priză la public?

— N-am mai auzit niciodată de Masca Morţii Roşii, a spus Liam după aceea.

Hotărâserăm să lăsăm maşina şi să mergem pe jos pe distanţa celor şase cvartale până la restaurantul la care făcuse rezervare.

— Pe celelalte le-am citit în liceu, a continuat el. Presupun că este un fel de alegorie care ilustrează faptul că este imposibil să eviţi moartea, nu? Poţi să te ascunzi unde vrei, tot nu reuşeşti.

— De fapt, e ceva mai mult decât o alegorie, am spus gânditoare. Istoria demonstrează că exact aşa procedau oamenii la ameninţarea molimelor şi a bolilor. Se ascundeau. Sau fugeau din oraşe. Uneori îi aruncau pe cei bolnavi dincolo de porţile oraşelor şi le ferecau, ca să spun aşa.

— E oribil, a spus Liam.

Am intrat în restaurant, unul micuţ, cu specific italian şi care era mai tot timpul ocupat. Trebuia să recunosc că se descurcase bine cu planificarea întâlnirii ăsteia.

— Oamenii nu ştiau ce altceva să facă, am spus. Nu ştiau ce provoacă bolile şi în afară de o igienă riguroasă şi noroc, existau puţine remedii pentru epidemiile antice şi medievale.

— Licitatorul n-a spus nici o clipă că ai fi doxă de istorie, m-a tachinat el.

— Da? În felul ăsta n-ai mai fi licitat?

— Glumeşti? O femeie frumoasă care foloseşte cuvintele „epidemii antice şi medievale” la prima întâlnire? Aş fi licitat mai mult.

Am zâmbit larg şi apoi şeful de sală ne-a condus la masa noastră. Mă bucuram că Liam îmi aprecia cunoştinţele de istorie dar trebuia să am grijă să nu las impresia unei tocilare. Ştiam mai mult decât ar trebui să ştie o fată obişnuită şi puteam intra în nişte detalii pe care oamenii din vremurile noastre nu aveau de unde să le cunoască. Aşa că am schimbat subiectul.

— Presupun că licitatorul a fost distras de celelalte participante.

— Ah, te referi la tipa aia feministă de dinaintea ta?

M-am încruntat.

— Nu, mă refer la blonda aia uriaşă îmbrăcată în argintiu pentru care a licitat.

— Ah, da, a încuviinţat Liam. Era cam nebună. Atrăgătoare, dar nebună.

— Chiar ţi s-a părut drăguţă?

— Sigur. Dar bineînţeles, nu la fel de drăguţă ca tine, a adăugat în grabă, interpretând greşit semnificaţia vorbelor mele. Dar se pare că licitatorul era de altă părere, pentru că nu-şi putea lua mâinile de pe ea.

— Hai, fii serios, abia a atins-o.

— Nu în timpul licitaţiei, desigur. Vreau să spun după aceea.

— Poftim?

Am fost întreruptă de apariţia chelnerului şi am aşteptat să comande vin înainte să-şi poată termina relatarea.

— După licitaţie. Eram de faţă, ajutam şi eu la strângerea lucrurilor. Deanna e prietena fostei mele soţii. Când am terminat, Nick şi cu blonda nu-şi puteau lua mâinile unul de pe celălalt şi au plecat împreună.

— Bine, da'… e imposibil.

Tawny spusese că plecaseră separat. Era imposibil să fi trecut la lucruri hardcore în noaptea licitaţiei. Noaptea următoare venise şi îi dădusem lecţia aia de dans. Chiar dacă minţise când spusese că lucrurile ieşiseră prost cu Nick – şi de ce să fi făcut aşa ceva? – fusese evident că nu-şi luase porţia de energie. Energia putea fi consumată aşa de rapid doar dacă se transforma şi adopta forma unor fiinţe altele decât umane, dar un sucub tânăr n-ar fi avut abilitatea asta aşa de curând. Era ilogic ce spunea. Însă, evident, Liam nu mi-a sesizat confuzia.

— De ce e aşa de greu de crezut? a întrebat.

Am clătinat din cap.

— Nu contează. Sper că s-au simţit extraordinar. Şi ia spune… ce fel de vin ai comandat? Am ratat momentul.

Nu voiam să stric cina, aşa că mi-am pus la păstrare în minte misterul cu Tawny şi m-am străduit să fac în aşa fel încât să fi meritat cei o mie şapte sute de dolari pe care îi dăduse Liam. La sfârşitul cinei am pornit înapoi spre maşina lui, bucurându-ne de plimbarea lejeră. Deşi aerul era umed, vremea se încălzise şi ajunsese la vreo zece grade. Iernile erau deseori capricioase în Seattle şi peste câteva zile te trezeai că dădea un îngheţ. Când Liam şi-a strecurat mâna într-a mea, nu m-am retras, dar m-am trezit pradă unei dileme.

Nu aveam de gând să mă mai întâlnesc cu el. Din politeţe faţă de Seth şi din dorinţa de a duce o viaţă normală, evitam aventurile pasagere în corpul ăsta. Din toate aceste motive nu trebuia să las noaptea să degenereze în ceva mai mult decât o strângere prietenească de mână dată în semn de rămas-bun. Dar dintr-odată simţeam pierderea energiei. Fusese aşa de bine când o absorbisem pe a lui Simon, dar îmi fusese smulsă înainte să apuc să-i dau vreo utilitate. Ce bine ar fi să mă simt din nou aşa, să mă duc acasă cu Liam şi să-mi iau energia de care aveam atâta nevoie.

Când am ajuns la maşina lui, a continuat să mă ţină de mână şi m-a întors cu faţa spre el.

— Şi acum ce facem? a întrebat.

— Nu ştiu. Încă nu eram hotărâtă ce să fac. Aştept sugestii.

Liam a zâmbit drăgălaş şi ochii albaştri îi erau şi ei plini de veselie.

— Ce spui de asta?

S-a aplecat şi m-a sărutat, cam cum intenţionase şi Dante.

Oh, Liam. Liam era un băiat bun. Mmm, aşa de bun. Era de calibrul lui Seth. În clipa în care ni s-au atins buzele, am simţit dulceaţa energiei lui care se scurgea în mine. Dorinţa mi s-a trezit la viaţă şi m-am lipit de el. Poate că nu îmi plăcea să mă folosesc de corpul ăsta, dar mă aflam în împrejurări neobişnuite aşa că am luat o hotărâre. Aveam să fac dragoste cu el şi apoi ne vedeam fiecare de drum. Era un tip de treabă, nu un obsedat nebun. Se poate să fie dezamăgit, dar de dimineaţă nu avea să se supere pentru că vreau să fim doar prieteni.

M-a sărutat mai apăsat şi m-a împins cu spatele de marginea maşinii. Câtă energie de la un simplu sărut… Avea să fie minunat să facem sex.

Da, da. Mai ia. Ia mai mult. Hrăneşte-mă.

M-am îndepărtat brusc de lângă Liam.

M-a privit, pe bună dreptate îngrijorat.

— Ce s-a întâmplat?

În minte mi se insinuase o şoaptă, sfioasă dar reală. Se împletise cu dorinţa mea adâncă de a mă înfrupta din energia lui Liam şi rivaliza cu propria mea nevoie, dar nu fusese a mea. Îi aparţinea altcuiva. Deodată mi-a revenit totul în memorie: discuţiile cu Dante şi cu Erik, ideea că o creatură mă ataca şi îmi fura energia. E adevărat, asta le făceam şi eu bărbaţilor dar nu mă puteam abţine să nu mai simt în felul ăsta. Şi exact în momentul ăla mi s-a făcut silă la gândul că în noaptea asta avea să mă viziteze o creatură pentru că îmi refăcusem rezervele de energie. Chestia asta mi-a dat fiori. Nu era de ajuns că se folosea de mine – mai mult, se folosea de mine ca să-l folosesc pe Liam.

L-am privit din nou; era drăguţ, simpatic. Am clătinat din cap. Nu puteam să fac aşa ceva. Aveam nevoie de energie, dar aveam să amân momentul cât de mult posibil. Nu aveam să-i dau creaturii ce voia.

— Liam… am spus încetişor. Ar trebui să-ţi spun ceva. Eu… tocmai am pus capăt unei relaţii de lungă durată şi am venit la licitaţie pentru că mă gândeam că pot, mă înţelegi…

A oftat, dar nu părea supărat, ci mai degrabă plin de regrete.

— Nu eşti pregătită.

Am clătinat din cap şi am spus:

— Îmi pare foarte rău. Am vrut să dau o mână de ajutor la licitaţie şi am crezut că pot să-mi văd de viaţă.

M-a strâns de mâna pe care mi-o ţinea încă şi apoi i-a dat drumul.

— Mă întristează, dar înţeleg. Îmi placi… Dacă ieşim, aş vrea să fie ceva serios. Iar asta nu se poate întâmpla până nu eşti pregătită, şi n-aş vrea să te forţez.

Dumnezeule! Ce băiat bun!

— Îmi pare aşa de rău, am spus şi vorbeam serios.

Îmi doream aşa de tare energia lui.

— N-are de ce să-ţi pară rău, mi-a spus zâmbitor. Haide, te conduc acasă.

M-a adus din nou în cartierul Queen Anne şi l-am sărutat pe obraz înainte să ies din maşină. Mi-a spus să-l sun când sunt gata să ies din nou cu cineva şi i-am spus că aşa aveam să fac.

Când a plecat, nu am intrat, ci l-am sunat pe Dante.

— E sucubul tău preferat, am spus când a răspuns.

— E discutabil, a mormăit şi l-am auzit căscând. Ce vrei? E târziu.

— Trebuie să stau de vorbă cu tine. S-a întâmplat ceva ciudat.

— Sucubule, sunt în pat. Aş prefera să nu primesc vizitatori în momentul de faţă, asta dacă nu cumva ai de gând să te vâri alături de mine.

— Te rog, Dante. E important.

— Bine, vino, a spus cu un oftat.

— Nu ştiu unde locuieşti.

— Ba cum să nu. Ai venit de un milion de ori.

— Locuieşti în magazin?

— De ce să plătesc chirie pentru două spaţii diferite?

M-am dus cu maşina până la magazin. Era un semn cu „Închis”, dar înăuntru se zărea o lumină slabă. Când am bătut, Dante a deschis uşa. Purta jeanşi şi un tricou simplu, nimic neobişnuit, dar părul ciufulit sugera că într-adevăr fusese în pat.

— Scuze, i-am spus. Poate ar fi trebuit să aştept.

— Acum e prea târziu pentru regrete. Intră.

Am străbătut în urma lui partea din faţă a magazinului, spre uşa mică pe care de regulă o vedeam închisă. De partea cealaltă era o cameră mare care părea a fi o combinaţie între living, birou, magazie şi… atelier.

— Erik avea dreptate, am spus în timp ce mă îndreptam spre un şir înalt de rafturi, care gemeau de borcănaşe şi sticluţe cu ierburi şi lichide greu de identificat. Eşti magician, am spus meditativ. Sau cel puţin aşa vrei să dai impresia.

— N-ai nici un pic de încredere în mine. Probabil că aşa e mai inteligent. A făcut semn spre un puf şi o otomană[6] în carouri. Vezi unde vrei să stai dacă nu-ţi surâde patul.

Am ales otomana.

— Să nu crezi că nu am încredere în tine… dar numai cu înşelăciuni te îndeletniceşti. Desigur, Erik are probabil un motiv întemeiat să te urască şi nu m-ar fi trimis la tine dacă nu te-ai pricepe şi tu la ceva.

— Interesant raţionament. Poate că mă urăşte pentru personalitatea mea şarmantă.

S-a frecat la ochi şi a căscat din nou. Când a mişcat braţul am remarcat nişte înţepături fine la jumătatea lui, pe care nu le văzusem când purtase mânecă lungă.

— Poate te urăşte pentru viciile tale.

Dante mi-a urmat privirea şi a ridicat indiferent din umeri.

— Nţ, Lancaster are lucruri mai bune de făcut decât să se îngrijoreze din pricina câte unei doze ocazionale.

— Experienţa m-a învăţat că nu există doze ocazionale.

— Ai venit cumva să mă salvezi, sucubule?

— Nu, am recunoscut. Nu aveam nici timp şi nici vreun interes să îi schimb viaţa lui Dante. Dar în noaptea asta am auzit un glas.

— Şi eu. M-a sunat şi m-a trezit din somn.

— Dante!

I-am explicat furioasă situaţia. Mai păstra ceva din zâmbetul ăla sarcastic, dar în rest chiar părea îngrijorat.

— Hm. Interesant. Chiar şi-a scos capul hidos la lumină.

— Ce crezi că înseamnă chestia asta?

— Habar n-am până să ştim ce este. Nu pot decât să bănuiesc că, dintr-un motiv sau altul, era disperat. Până acum a reuşit de minune să se ascundă, cu excepţia faptului că ţi-ai pierdut energia, evident. S-a luminat puţin, apoi a continuat: Nu cumva e chiar acum de faţă şi te îndeamnă să sari pe mine?

— Îmi pare rău.

— Scuză-mă. Probabil că eu nu sunt o partidă la fel de bună ca tipul care a pus la bătaie mia de dolari. Fiinţa care te prăduieşte are şi ea anumite standarde.

M-am cutremurat la gândul că de fapt chiar mă bântuia o fiinţă dornică să mă prăduiască. L-am privit pe Dante şi probabil că arătam îngrozitor, pentru că pe chip i s-a citit teama.

— Dante, trebuie să mă ajuţi. Ştiu că încă nu avem nici un răspuns… dar mi-e frică de chestia asta. N-am curaj să fac o victimă pentru că mi-e teamă să nu vină monstrul ăsta iar. Nici măcar nu-mi vine să mă duc la culcare.

M-a cercetat cu ochii lui cenuşii şi, spre uimirea mea, mai că părea blând, cu totul altă persoană.

— Sucubule. În noaptea asta poţi să dormi. Nu se pune problema de energie şi nici de vizită. Mă îndoiesc că sărutul ăla a fost o ispită aşa de mare.

— Dar până la urmă… până la urmă va trebui să mai fac rost de o porţie… şi până reuşesc să vorbesc cu Jerome despre treaba asta…

— Ăăă, poate îţi fac un talisman, sau ceva de genul ăsta, vreun descântec de ocrotire, ca să ţină creatura aia la distanţă.

— Poţi să faci aşa ceva?

Am încercat să nu mi se simtă scepticismul în glas, dar nu am reuşit şi a redevenit ironic.

— Dacă nu vrei să te ajut…

— Ba vreau. Scuză-mă. A fost o greşeală. Ţi-am cerut ajutorul, apoi am dat înapoi.

— După cum ai spus şi tu, nu ţi-am inspirat prea mare încredere.

— Accept orice ajutor, am spus cu sinceritate.

S-a ridicat şi s-a întins, apoi s-a dus spre rafturi şi le-a studiat conţinutul.

— Eşti sigură? E posibil să nu-ţi placă ce am să fac în scopul ăsta. Cât de tare îţi doreşti?

Gândul mi-a zburat la glasul ăla, la foamea creaturii care sălăşluia în mintea mea.

— Foarte tare. Dacă nu-mi dai ceva gen o salbă din măruntaie de capră, cred că mă descurc.

Avea încă privirea aţintită asupra rafturilor şi a borcănaşelor şi a petrecut câteva clipe meditând.

— Mă tem că am nevoie de ceva timp. Ar fi mult mai simplu dacă aş şti cu ce ne confruntăm. Neavând informaţii clare, o să încerc să fac vreun farmec bun la toate care poate merge, poate nu. Iar astea cu spectru larg sunt dificile de cele mai multe ori.

— Aşa că pot să-mi iau gândul în seara asta.

S-a apropiat iar de mine.

— Nu uita că în seara asta nu rişti nimic. Desigur, poţi să rămâi aici şi stau eu treaz, ca să fiu sigur că nu păţeşti nimic.

Nu mi-am putut reţine un zâmbet.

— Asta voia şi Kayla.

— Cine?

— Nepoata iubitului meu… Aproape că uitasem de strania noastră discuţie. A spus nişte lucruri ciudate. Dar nu ştiu dacă de vină e imaginaţia copiilor sau dacă nu cumva are vreo capacitate extrasenzorială.

— La copii, linia de demarcaţie e foarte fină, a spus el. Dacă are vreo putere anume, sunt convins că ştiinţa şi educaţia or s-o pună pe fugă. Ce a spus?

— A spus că sunt „magică”. Şi că în aer sunt nişte monştri care intră în visele oamenilor. Văzând că tace, am exclamat: Crezi că poate să mă ajute în situaţia asta?

— A clătinat din cap.

— Nu. Dacă e medium, are vreun har sau mai ştiu eu ce, e prea mică şi neexperimentată să-şi dea seama de ceea ce percepe ca să ne fie de vreun ajutor.

— Dar poate că simte creaturile care mă urmăresc.

— Sigur. Dacă e un medium cu adevărat perspicace, ar putea fi sensibilă la anomaliile din lumea magică şi cea spirituală.

Interesant. Avea oare micuţa Kayla potenţialul de a se bucura într-o bună zi de o mare putere spirituală?

— Ce sfat i-ai da?

— Poftim? a întrebat.

— Ce sfat i-ai da cuiva de genul ei ca să-şi dezvolte abilităţile astea şi să aibă grijă ca ştiinţa şi educaţia să nu i le pună pe fugă?

— Sfat? a spus şi a râs cu asprime. Ba las-o să i le pună pe fugă. Îi faci o favoare în felul ăsta.

Am stat liniştită la locul meu un răstimp, cu privirea în pământ. Când în sfârşit mi-am ridicat iar ochii, am întrebat:

— De ce eşti aşa de nefericit?

— Cine spune că sunt nefericit? Câştig bani tăind frunză la câini.

— Totul indică faptul că eşti nefericit, am spus, arătând cu un gest împrejur. Atitudinea ta, braţul, maldărul de sticle de bere de acolo. Faptul că, deşi pretinzi că te enervez, continui să mă ajuţi şi întotdeauna pari să te bucuri să mă ai primprejur.

— Cine se aseamănă se adună. Nici tu nu eşti tocmai fericirea întruchipată.

— Ba să ştii că am o viaţă fericită, l-am contrazis.

— Păi atunci întoarce-te la ea şi lasă-mă să dorm. Deloc subtil, s-a dus la uşă şi a deschis-o. Mă ocup de talismanul ăla şi te caut eu.

Am dat să protestez pentru că mă punea pe liber pe nepusă masă, dar părea atât de obosit încât nu m-a lăsat inima să fac aşa ceva. În plus, ştiam că avusesem dreptate. Dante Moriarty era un bărbat foarte nefericit care recurgea la sarcasm şi substanţe stimulante ca să ascundă lucrul ăsta. Mă întrebam ce îl pustia aşa de tare, ce îi umbrea sufletul.

— Ai de gând să-mi spui vreodată de ce te urăşte Erik aşa de tare? am întrebat încetişor.

Dante mi-a arătat uşa şi a spus:

— Noapte bună, sucubule. Vise plăcute.

Capitolul 14

Intram în tura de seară în ziua aia şi stabilisem să iau prânzul cu Maddie. Picaserăm de mai multe ori pe aceeaşi tură în ultima săptămână, dar era aşa mare nebunie la magazin încât abia dacă mai aveam ocazia să stăm de vorbă.

— Ce rebele suntem, a spus ea pe când chelnerul aşeza pe masă două pahare de Margarita.

Eram în locul „demenţial” în care încercaseră să mă ademenească Peter, Cody şi Hugh cu câteva nopţi în urmă.

— Nicidecum, am spus şi am lins buza paharului. Sarea şi sucul de limetă dovedesc că Dumnezeu există, cât despre tequila, ea dovedeşte existenţa Satanei. Mai avem mai puţin de trei ore până intrăm la muncă. Până atunci ne revenim. În plus de asta, sunt şefa ta şi eu îţi spun că e în regulă.

Am dat noroc şi ne-am băut paharele.

— Simt că sunt o plicticoasă, mi-a spus pe la jumătatea mesei.

— Nu e adevărat.

— Ba da. Nu fac nimic cu viaţa mea. Şi-a luat paharul de picior şi îi plimba conţinutul de jur împrejur. Doug iese în fiecare seară, fie la repetiţii, fie la vreo petrecere, ceva. Iar eu ce fac? Dacă nu sunt la serviciu, stau acasă şi scriu articole sau mă uit la reality show-uri.

— Ce ţi-ai dori să faci în loc de asta?

— Nu ştiu. Sunt o mulţime de lucruri la care m-am gândit. Ca de exemplu la paraşutism, sau la călătorii. Întotdeauna mi-am dorit să mă duc în America de Sud. Dar e greu, înţelegi? Astfel de lucruri te obligă să ieşi din pătrăţica ta.

— Nu văd de ce n-ai putea să faci lucrurile astea. Eşti deşteaptă, ai puterea necesară şi cred că eşti şi mai curajoasă decât îţi închipui tu.

A zâmbit şi m-a întrebat:

— De ce îmi ridici întotdeauna moralul?

— Pentru că eşti o tipă extraordinară.

Adevărul e că începeam să realizez că Maddie îmi amintea de mine cea de pe vremea când eram muritoare. Nu mă simţeam prea bine în corpul meu (fusesem o prăjină de fată). Nu întotdeauna bine integrată printre oameni (atitudinea tăioasă mă vâra deseori în necazuri). Versiunea aia a mea dispăruse de secole, dar un sâmbure avea să existe veşnic în adâncul meu. I-am făcut semn chelnerului să vină şi am clătinat paharul la el.

— Auzi, Josh. Îmi mai aduci şi mie unul?

Josh, chelnerul care părea prea tânăr să poată bea, a luat paharul cu un rânjet.

— Cum să nu. Acelaşi lucru?

— Îhî. Deşi… îmi pare rău să spun chestia asta, dar a fost cam slabă.

Josh a luat un aer ofensat.

— Serios? Imediat urlu la barman. Poate îl chem chiar să vină să-şi ceară scuze în genunchi.

— Nu e nevoie, am spus plină de mărinimie. Numai să pună mai mult alcool de data asta.

A făcut o plecăciune galantă şi mi-a făcut cu ochiul.

— Cum porunciţi, domniţă.

Când a plecat, Maddie a scos un mormăit.

— Vezi? Eu n-aş putea niciodată să flirtez în felul ăsta. Cu siguranţă nu cu un minor ca el.

— Ba cum să nu poţi?

A clătinat din cap.

— Nu. Nu am deloc noroc la bărbaţi.

— Cum se poate aşa ceva? în prezenţa mea spui tot timpul chestii amuzante.

— Tu nu eşti bărbat. Şi de tine nu mi-e frică, a explicat.

— Ţi-e frică de chelner, de Josh?

— Ăăă… nu, nu tocmai. Dar mi se face o ruşine… am emoţii şi tot felul de chestii de genul.

M-am aplecat înainte şi i-am spus pe un ton conspirativ:

— Îţi spun un secret din branşă. Tuturor ne e ruşine. Poartă-te ca şi când nu ţi-ar fi şi o să fii o supervedetă.

Josh mi-a adus Margarita, i-am mulţumit flirtând încă un pic cu el, timp în care Maddie privea gânditoare.

Când s-a dus la o altă masă, Maddie a oftat şi a spus:

— Ştiai că m-am culcat doar cu doi tipi?

— Şi?

— Şi am douăzeci şi nouă de ani! Nu e trist?

M-am gândit la palmaresul meu. Nu avea sens să încerc măcar să ţin socoteala.

— Asta înseamnă că ai anumite standarde.

— Tu nu i-ai cunoscut pe tipii respectivi, a spus ea cu o grimasă.

— Atunci găseşte-ţi unul de soi. Sunt o mulţime.

Pe când aveam discuţia asta, mi-a fulgerat prin minte o alta, purtată cu Tawny.

— Nu că aş fi văzut eu vreunul. Hm, poate cu excepţia lui Seth. El e unul dintre cei de soi. Încă nu a spus nimic de întâlnirea noastră, a zis ea şi a oftat.

— Nu? O să trebuiască să-l pun la treabă.

— Mda. Asta dacă nu cumva se pune faptul că am stat cu nepoatele lui. A ridicat din umeri şi a continuat: Nu-i nimic. După cum am mai spus, ştiu că a făcut-o doar pentru că îi părea rău pentru mine. Apreciez gestul. Ah, l-am auzit pe Seth spunându-i ceva lui Doug cum că ai vrea să-ţi iei brad de Crăciun. Ţi-e greu să găseşti unul?

Am mormăit şi am spus:

— Mi s-a luat de subiectul ăsta.

— Deci nu vrei? Sau vrei? Pari genul de persoană care ar vrea.

— Serios? Mi-e indiferent. Am clătinat din cap şi am adăugat: Peter a început cu faza asta, apoi i-a spus şi lui Seth.

Mi-a aruncat o privire suspicioasă şi a remarcat:

— Pari să petreci mult timp cu Seth.

— Să ştii că e posibil să fii prietenă şi cu tipi de treabă.

Habar n-am de ce încă simţeam nevoia să ţin secretă relaţia mea cu Seth. Instinctul îmi spunea că aşa trebuia să procedez.

— Păcat, a spus Maddie în timp ce-şi termina şi ea paharul de Margarita. Pun pariu că şi-ar trata iubita ca pe o prinţesă.

— Mda, i-am dat dreptate cu un aer ironic. Atâta timp cât pe prinţesa în cauză n-o deranjează să-l împartă cu o amantă. Uneori îmi dă senzaţia că literatura va fi întotdeauna prima lui iubire.

Spre surprinderea mea, Maddie nu a râs, nici nu a părut scandalizată.

— Hm, eu cred că ăsta e preţul pe care trebuie să-l plăteşti ca să fii cu un tip de genul ăsta. Se poate să merite.

Acum eu am devenit gânditoare şi mă întrebam dacă e adevărat. Oare judecam eu prea aspru uşurinţa cu care se lăsa Seth distras? Când am terminat cu masa de prânz, am mers pe jos înapoi la librărie, nu foarte cherchelite. Când am intrat, i-am făcut lui Maddie un semn cu cotul.

— Uite. Săptămâna viitoare vreau să faci trei lucruri îndrăzneţe.

— Ce lucruri îndrăzneţe? a întrebat speriată.

— Nu ştiu. M-am analizat şi mi-a trecut prin cap că era posibil să fiu mai beată decât bănuisem eu. De genul îndrăzneţ. Du-te la un club. Dă-ţi cu ruj roşu. Nu contează. Ştiu doar că mai încolo urmează un examen neanunţat.

— E absurd. Nu e chiar aşa de simplu, a spus cu o încruntătură şi s-a întors. Aşa ceva nu se poate întâmpla pur simplu.

— Cumva tocmai i-ai spus lui Maddie să se ducă la un club? m-a întrebat Seth o clipă mai târziu.

Ea deja ajunsese în mijlocul magazinului şi mă îndoiam că avea să-mi accepte provocarea. Păcat. M-am întors cu faţa la el.

— O ajut să-şi trăiască viaţa.

— În ce fel, trăgând la măsea ziua în amiaza mare? m-a tachinat el.

— Tu nu cumva trebuie să termini cartea? am întrebat, arătând spre etajul superior. Vorbim mai încolo. Am lucruri importante de făcut.

Mă simţeam doar un pic aiurea că-l trimisesem la plimbare, dat fiind că stabiliserăm să luăm cina împreună şi aveam să ne vedem mai târziu. S-a dus să se apuce de scris, iar cu m-am adâncit în muncă. Unora le era dor de casă, aşa că trebuia să mă afund în frenezia cumpărăturilor de sărbători. Maddie lucra la casă lângă mine şi am observat cu încântare cât de veselă şi de fermecătoare era cu cumpărătorii.

Când a venit ora închiderii, m-am oprit în faţa standului cu ziare în căutarea… hm, habar n-am ce căutam. Însă nu uitasem de bietul om care se înecase. M-am întrebat dacă mai erau şi alte detalii despre el, sau alte lucruri care m-ar fi putut ajuta să-mi dau seama ce mi se întâmpla în somn. Din nefericire, titlurile nu ofereau nici un fel de informaţii astăzi.

Am mers cu Seth în Pioneer Square ca să luăm o cină târzie şi, deloc surprinzător, nu era nici un loc de parcare liber. Până la urmă, am găsit unul câteva cvartale mai departe şi până să intrăm în restaurant deja eram îngheţaţi. Dar plimbarea a meritat banii. Restaurantul ăsta era unul dintre preferatele mele, servea mâncare Cajun suficient de condimentată încât să pună pe fugă frigul iernii. După o porţie de tocană de bame şi una de etoufee, era greu să fii prea mult timp deprimat.

Aproape că terminaserăm desertul când mi-a sunat telefonul. Nu am recunoscut numărul.

— Alo?

— Salut, Georgina. Sunt Vincent.

— Salut, am spus, surprinsă că mă căuta.

— Uite, trebuie neapărat să stau de vorbă cu tine. Am putea să ne vedem?

— Acum?

— Da… e important.

M-am uitat la Seth, care îşi termina budinca de pâine. Era calm şi relaxat şi mă îndoiam că avea să se supere dacă trecea Vincent pe aici.

— Sunt cu Seth…

— Numai câteva minute te reţin, mi-a promis Vincent.

— Bine.

I-am spus unde suntem şi m-a asigurat că vine imediat.

Şi chiar nu glumea. Abia îi explicasem lui Seth situaţia când ne-am trezit cu Vincent că intră în restaurant.

— Ai venit cumva în zbor până aici? am întrebat în timp ce se aşeza pe un scaun lângă noi.

— Nu, eram prin apropiere. A dat din cap spre ce rămăsese din desertul nostru şi a spus: Arată bine.

— A fost superb, l-am asigurat. Ia spune, ce s-a întâmplat?

A ezitat şi s-a uitat spre Seth.

— E în regulă. Seth ştie totul, l-am încredinţat.

A venit chelneriţa şi ne-a lăsat bonul şi restul.

Vincent l-a studiat pe Seth încă o clipă, apoi s-a întors înapoi spre mine.

— Bun. Am o întrebare scurtă. Putem să vorbim despre asta în drum spre ieşire.

Am ieşit toţi trei înapoi în frig şi am pornit spre maşina lui Seth.

— Ia zi, a început Vincent. Îţi mai aduci aminte de întâmplarea aia pe care mi-ai spus-o acum ceva timp? Despre poliţistul care şi-a împuşcat colegul?

— Îhî.

— Unde ai auzit-o?

Am mers în tăcere un răstimp şi încercam să-mi amintesc.

— Nu ştiu. Probabil la televizor. Poate am văzut titlul la magazin. Nu-mi aduc aminte.

— Eşti sigură?

— Absolut, am spus, încruntându-mă.

Vincent a oftat şi a spus:

— Uite care e faza. M-am interesat de povestea aia şi mi-a fost tare greu să aflu ceva. N-a fost făcută publică. De fapt, a trebuit să recurg la nişte surse din poliţie.

— Trebuie să fi fost făcută publică. Altfel eu de unde aş fi aflat?

— Asta încerc şi eu să înţeleg.

Mi-am stors creierii. De unde naiba auzisem? Habar n-aveam. Pur şi simplu o ştiusem când am vorbit cu Vincent în ziua aia. Dar categoric nu mi se năzărise aşa, pur şi simplu.

— Ai vreo cunoştinţă în poliţie? a sugerat.

— În nici un caz una cu care să fi stat de vorbă. Poate am auzit pe cineva din întâmplare vorbind. Serios, pur şi simplu nu-mi aduc aminte.

— Care e povestea? m-a întrebat Seth.

Dintr-odată, piesele puzzleului mi-au oferit imaginea de ansamblu. Povestea cu poliţistul era la fel ca aia cu tipul care înotase în Puget Sound. Amândouă aveau la bază o viziune a ceva ce nu era adevărat, dar desfăşurarea ulterioară a evenimentelor atrăsese după sine deznodământul. Iar eu ştiam de amândouă înainte să fi avut de unde să aflu.

— Georgina, a spus Seth.

— L-au apucat pandaliile pe un poliţist într-un magazin şi a început…

— Staţi pe loc. Staţi dracului pe loc.

Ne-am oprit toţi trei brusc din cauza vocii care răzbătuse din întuneric. În drum spre locul îndepărtat de parcare, ne cam răzleţiserăm de vânzoleala din Pioneer Square. Şi de după un colţ îşi făcuse apariţia un bărbat nebărbierit şi mizerabil. Pe lângă el, Carter era întruchiparea eleganţei. Rareori aveau loc jafuri în Seattle, dar statisticile nu contau prea tare când te trezeai că te jefuieşte cineva. Iar bărbatul ăsta avea un pistol îndreptat spre noi.

— Uşuraţi-vă de tot ce aveţi, a mârâit el.

Avea o privire de nebun, ochii căscaţi, şi m-am întrebat dacă era drogat. Nici asta nu conta. Conta că avea pistol, iar noi, nu.

— Tot, portofele, bijuterii, mă rog. Că dacă nu, trag. Jur că trag.

Am făcut un pas şi m-am aşezat înaintea lui Seth şi a lui Vincent, unul mic, cât să nu-l alarmez pe tip, dar suficient cât să fiu eu pe direcţia glonţului. Mai fusesem împuşcată. Durea, dar nu muream din cauza asta. Cei pe care chiar îi păştea pericolul erau fiinţele mele umane.

— Sigur, am spus şi mi-am dus mâna la geantă. Vorbisem pe un ton scăzut şi blând. Îţi dăm tot ce vrei.

— Grăbiţi-vă, a izbucnit el.

Acum avea arma îndreptată direct spre mine, dar era bine aşa.

În spatele meu, i-am auzit pe Seth şi pe Vincent scotocindu-se după portofele. Într-o clipită mi-am dat seama că trebuia să renunţ la inelul lui Seth, pe care în seara asta îl purtam la gât atârnat de un lănţişor, dar era un preţ mic dacă scăpam cu toţii teferi din afacerea asta.

Dintr-odată, am surprins o mişcare cu coada ochiului. Înainte să am timp să-l opresc, Seth s-a lansat spre bărbat şi l-a izbit de zidul clădirii de cărămidă de lângă noi. Niciodată nu îl văzusem pe Seth ca fiind genul războinic, dar sincer era o scenă impresionantă. Din nefericire, în momentul ăsta nu era lucrul cel mai inspirat.

Vincent şi cu mine ne-am alăturat şi noi, ţâşnind amândoi în acelaşi moment. Tipul fusese nevoit să coboare arma în timp ce Seth îl ţintuise de zid, dar atacatorul se lupta cu ferocitatea unui urs. Vincent şi cu mine am încercat să punem şi noi forţă, sperând în primul rând să-i smulgem arma. Era genul ăla de moment care pare în acelaşi timp extrem de lung şi extrem de scurt.

Atunci s-a descărcat arma.

Cei doi însoţitori ai mei şi cu mine ne-am oprit. Tipul a profitat de scurtul moment de calm ca să scape de strânsoarea noastră şi să fugă în noapte. Am răsuflat uşurată, recunoscătoare că se terminase.

— Georgina… a spus Vincent.

Seth a căzut în genunchi şi în clipa aia am văzut sângele. Îi năclăise coapsa dreaptă şi se vedea negru şi lucios în lumina apoasă a felinarului care scânteia pe stradă. Era palid la faţă şi avea ochii căscaţi de uluială.

— Dumnezeule. Am căzut şi eu lângă el şi am încercat să mă uit la picior. Sună la urgenţe! am strigat la Vincent.

Anticipase asta şi deja scosese telefonul mobil.

O parte a creierului meu îl asculta în timp ce vorbea înnebunit la telefon, dar restul atenţiei îmi era îndreptată asupra lui Seth.

— Dumnezeule! Dumnezeule! mă tânguiam şi mi-am scos haina de pe mine.

Sângele îi curgea fără încetare din rană. Mi-am apăsat haina pe ea, încercând să încetinesc sângerarea.

— Rezistă. Te rog, te rog, rezistă.

Seth m-a privit cu tandreţe şi durere. A depărtat uşor buzele, dar nu a rostit nici un cuvânt. Am ridicat haina şi am cercetat rana. Vincent a îngenuncheat lângă mine.

— Nu se opreşte, nu se opreşte, am gemut.

Vincent s-a uitat şi el peste umărul meu.

— A atins artera femurală, a murmurat.

După mai bine de un mileniu de existenţă, cunoşteam corpul uman şi ştiam ce anume îi putea fi fatal. Aş fi realizat ce fel de rană era dacă nu aş fi fost pradă isteriei.

O să piardă tot sângele, am şoptit, apăsându-i din nou haina de picior. Mai fusesem martoră la aşa ceva, mai văzusem oameni sângerând până ce se scursese toată viaţa din ei. O să moară înainte să ajungă salvarea. Glonţul ăla a lovit exact.

Lângă mine, l-am auzit pe Vincent inspirând adânc şi tremurător. Apoi mi-a acoperit mâinile cu ale lui.

— Ia-o de aici, a spus cu blândeţe.

— Trebuie să încetinesc sângerarea.

Dar mi-a luat totuşi mâinile cu delicateţe şi odată cu ele şi haina. Era sânge peste tot şi mi se părea că văd înălţându-se aburi din el în aerul rece.

Vincent şi-a pus mâinile pe coapsa lui Seth, indiferent la dezastrul de acolo. Îmi venea să spun ceva, dar nu am scos o vorbă. Aerul din jurul nostru a început să se încingă şi pe piele am simţit ceva ca o înţepătură. Pentru o clipă, Seth păru cufundat într-o lumină albă şi dinspre Vincent am avut o senzaţie de levănţică uscată şi umezeală. Şi mai era ceva… ceva ce nu mai sperasem vreodată să simt.

Apoi s-a risipit. Vincent şi-a luat mâinile şi, când mi-am coborât privirea, din coapsa lui Seth nu mai mustea sângele.

— Îmi pare rău, a spus Vincent cu un icnet. Nu mă pricep prea mult la vindecat, şi dacă insist, or să mă simtă ceilalţi. Aşa o să reziste până vine ambulanţa.

În depărtare auzeam slab sirenele şi inima îmi bubuia în piept. Lumea şi-a încetinit pasul. De cât timp spunea Vincent că o cunoaşte pe Yasmine? De cincisprezece ani. Prea mult timp. Nu părea să aibă mai mult de treizeci de ani şi nu se cunoscuseră în adolescenţă. Ceva nu se potrivea. Şi nici faptul că tocmai vindecase o rană fatală.

Dar nimic din toate astea nu era la fel de revelator ca celălalt lucru pe care îl descoperisem. Pentru o clipă renunţase la scutul de apărare şi îi simţisem amprenta de nemuritor. Şi, deşi fiecare nemuritor are trăsături unice, toate tipurile de nemuritori au anumite atribute care îi plasează într-o categorie sau alta: sucubi, vampiri, îngeri, demoni. Amprenta îl trădase pe Vincent.

„Or să mă simtă ceilalţi.”

L-am privit pe Vincent cu ochii căscaţi în timp ce de după colţ apăreau nişte lumini roşii ce pulsau. Căscasem ochii la fel cum făcuse şi Seth.

— Eşti nephilim, am şoptit, cu respiraţia întretăiată.

Capitolul 15

Medicii de la spital au spus că supravieţuirea lui Seth era un miracol. Ceea ce, desigur, era adevărat.

Poliţiştii care au stat de vorbă cu noi erau de părere că gestul lui Seth fusese nechibzuit, dar în acelaşi timp admirabil. De regulă, asta e reacţia când cineva sare în apărarea unei demoazele şi, cum Seth scăpase cu viaţă, nimeni nu vedea gestul lui galant aşa cum îl vedeam eu. Sincer?

Mi se părea o stupizenie.

Aşa o mare stupizenie… şi eram furioasă. Mai mult decât furioasă. Depăşisem faza aia şi păşisem pe un tărâm neconsemnat în analele furiei.

Ce naiba îi trecuse prin minte?

— Nu mi-a trecut nimic prin minte, mi-a spus pe un ton scăzut când l-am luat la întrebări la camera de urgenţe.

Ceilalţi ieşiseră o clipă, ocupaţi cu alte lucruri, şi rămăseserăm singuri. Seth stătea întins în pat, palid la faţă încă, dar în rest bine sănătos.

— Tipul avea pistol. Erai pe direcţia glonţului.

Am deschis gura să-i iau la rost logica şchiopătândă, dar a intrat din nou o doctoriţă. Trebuia să-l consulte pe Seth şi am ieşit din salon înainte să spun ceva ce aveam să regret mai târziu. Se poate ca Seth să se fi purtat ca un idiot, dar era la spital, cu o rană gravă. Probabil că nu-l ajutam prea tare să se vindece dacă mă pierdeam cu firea.

În schimb, m-am dus să-l caut pe Vincent. După interogatoriul poliţiei, se aşezase la capătul holului, cu spatele sprijinit de perete, cu mâinile afundate în buzunare. A dat capul pe spate şi privea tavanul cu un aer nefericit întipărit pe faţă.

— Salut, am spus, atentă să las o distanţă apreciabilă între noi.

Şi-a coborât privirea spre mine.

— Salut. Cum se simte?

— Bine, dată fiind gravitatea situaţiei. Medicii sunt uimiţi că glonţul „a ratat”.

Vincent şi-a întors capul şi a privit în gol pe hol, în tăcere.

Nu ştiam ce să spun. „Şi ia zi… carevasăzică eşti nephilim. Cum îţi merge?”

Sincer, cam bănuiam cum îi mergea. Oribil. Nephilimii erau pruncii rezultaţi din împreunarea dintre îngeri şi oameni. Desigur, acum îngerii ăia erau demoni. Nu puteai să te culci cu femei bune şi să mai rămâi în tabăra îngerilor, după cum discutasem şi cu Yasmine. De aceea căzuse Jerome. Era o mare nedreptate de pe lumea asta, dar mulţi nephilimi fuseseră persecutaţi şi ucişi şi de către îngeri, şi de către demoni, de propriii lor părinţi. Şi Raiul şi Iadul îi considerau o monstruozitate primejdioasă. Nici natura lor nesupusă şi incapacitatea de a se controla nu le ajuta prea mult reputaţia.

Ca rezultat al acestei persecutări, de regulă nephilimii străbăteau lumea deghizaţi, ascunzându-şi adevărata putere, care rivaliza cu cea a părinţilor lor, ca şi amprenta de nemuritori care îi putea trăda. Şi deşi îmi era milă de ei, tot mă îngrozeau. Mulţi dintre ei îi urau pe îngeri, demoni şi pe orice alt nemuritor. Aşa era Roman, fiul lui Jerome. Venise acum câteva luni în Seattle şi începuse să ucidă în stânga şi-n dreapta, din răzbunare. Privindu-l acum pe Vincent, m-am întrebat dacă aveam de-a face cu acelaşi lucru.

— Yasmine… ştie? am întrebat după alte câteva clipe apăsătoare.

Privirea i-a ţâşnit spre mine şi a spus:

— Sigur.

Spusese asta pe acelaşi ton direct pe care îmi vorbise despre relaţia lor. Era un ton care sugera că era firesc să ştie. De parcă ar fi fost absurd să cred că ar putea să-i ascundă ceva femeii iubite.

— Şi o macină, a spus cu un oftat. O roade pe dinăuntru.

— Din cauza… a… ceea ce eşti…?

— Nu. Avea atâta tristeţe în priviri încât mai că uitasem că aveam de-a face cu un exemplar dintr-o rasă de psihopaţi cu superputeri. Nu-i pasă de asta. Nu poate să suporte faptul că e secret. Că trebuie să ţină totul ascuns. Ştii că ei nu pot minţi dar nici nu spune adevărul. Nu e cinstit şi nu poate să sufere lucrul ăsta. Iar eu nu pot să sufăr faptul că ea nu poate să sufere situaţia asta. Am încercat să pun capăt… relaţiei noastre de câteva ori, dar nu vrea pentru că…

— Pentru că te iubeşte, am încheiat eu.

Vincent a ridicat din umeri şi şi-a ferit din nou privirea.

— Îmi pare rău, am spus în cele din urmă.

Şi chiar îmi părea rău. Era oribil. Era destul de periculos faptul că Yasmine iubea pe cineva, darămite una din creaturile cele mai dispreţuite din lumea asta. Lucrul ăsta plasa situaţia la un cu totul alt nivel. Datoria unui înger era să spună despre existenţa lui Vincent, nu s-o ascundă.

Vincent şi-a îndreptat din nou atenţia asupra mea.

— Cui ai să-i spui? Lui Carter? Lui Jerome?