/ Language: România / Genre:antique

Star Wars - Vol 23 Timothy Zahn

Vol Imperiului


TIMOTHY ZAHN

MOŞTENITORUL IMPERIULUI

VOLUMUL1

— Domnul căpitan Pellaeon? răzbătu dinspre fosa babord de navigaţie un glas prin fundalul general al conversaţiilor. Mesaj de la linia santinelelor: cercetaşii tocmai au ieşit din hiperspaţiu.

  Aplecându-se peste umărul bărbatului din faţa monitorului de inginerie al punţii din Himera, Pellaeon ignoră apelul.

  — Urmăreşte-mi linia asta, ordonă el atingând cu creionul laser diagrama de pe display.

  Inginerul îl privi întrebător.

  — Domnule căpitan…?

  — L-am auzit, zise Pellaeon. Ai primit un ordin, locotenente!

  — Da, domnule căpitan, încuviinţă precaut celălalt şi introduse comanda de urmărire.

  — Domnul căpitan Pellaeon? repetă glasul, mai aproape de data aceasta.

  Păstrând privirea asupra displayului, Pellaeon aşteptă, până auzi paşii ce se apropiau. După aceea, cu toată măreţia regală conferită de cincizeci de ani petrecuţi în Flota Imperială, îşi îndreptă spinarea şi se întoarse.

  Pasul energic al tânărului ofiţer de serviciu şovăi, apoi se opri brusc.

  — Ă-ă, domnule căpitan…

  Privi în ochii lui Pellaeon şi vocea i se stinse. Căpitanul rămase tăcut câteva secunde, îndeajuns pentru a fi remarcat de toţi cei din imediata sa apropiere.

  — Locotenente Tschel, vorbi el în cele din urmă cu voce calmă, dar îngheţată, aici nu este târgul de vite din Shaum Hii, ci puntea unui distrugător spaţial imperial. Informaţiile de rutină nu sunt – repet, nu sunt – pur şi simplu răcnite în direcţia generală a destinatarului. Este limpede?

  — Da, domnule căpitan, înghiţi un nod Tschel.

  Pellaeon îl mai fixă cu privirea câteva secunde, apoi plecă bărbia într-o uşoară încuviinţare.

  — Acum, raportează!

  — Da, domnule căpitan, înghiţi alt nod locotenentul. Tocmai am primit un mesaj de la navele-santinelă – cercetaşii s-au întors din raidul în sistemul Obroa-skai.

  — Perfect, încuviinţă Pellaeon. Au avut probleme?

  — Minore – se pare că băştinaşii au fost iritaţi de transferul de date din sistemul central de biblioteci. Comandantul brigăzii a precizat că au existat încercări de urmărire, dar că le-a dejucat.

  — Sper c-a făcut-o, se încruntă Pellaeon.

  Obroa-skai deţinea o poziţie strategică în regiunile de frontieră, iar rapoartele informatorilor indicau că Noua Republică era dispusă să-i cumpere sprijinul şi calitatea de membru. Dacă, în momentul raidului, acolo existaseră nave emisar înarmate…

  În tot cazul, avea să afle răspunsul destul de repede.

  — Imediat după ce navele brigăzii sosesc la bord, îi spuse lui Tschel, comandantul să se prezinte la raport pe punte. De asemenea, linia santinelelor să adopte alerta galbenă. Liber!

  — Da, domnule căpitan.

  Răsucindu-se cu imitaţia acceptabil de bună a unei adevărate întoarceri milităreşti, locotenentul reveni spre consola de transmisiuni.

  Tânărul locotenent… gândi Pellaeon cu o urmă de amărăciune veche – aceea era de fapt adevărata problemă. În zilele de demult, la apogeul puterii Imperiului, ar fi fost inadmisibil ca un bărbat atât de tânăr ca Tschel să servească în calitate de ofiţer de punte la bordul unei nave ca Himera. Acum însă…

  Întoarse ochii spre bărbatul la fel de tânăr din faţa monitorului de inginerie. Acum însă Himera avea la bord numai tineri, bărbaţi şi femei deopotrivă.

  Fără grabă, căpitanul îşi plimbă privirea prin sala punţii, simţind ecourile vechii mânii şi duşmănii răsucindu-se prin măruntaie. Ştia că în Flotă existaseră mulţi comandanţi care consideraseră prima Stea a Morţii a împăratului ca fiind o tentativă deschisă de a aduce vasta putere militară a Imperiului sub controlul său direct, la fel cum procedase deja cu puterea politică. Faptul că ignorase vulnerabilitatea dovedită a staţiei de luptă şi continuase cu a doua Stea a Morţii nu făcuse decât să consolideze bănuielile respective. Puţini ofiţeri din eşaloanele de conducere a Flotei i-ar fi jelit cu sinceritate pierderea… dacă în agonia ei finală, n-ar fi târât şi superdistrugătorul spaţial Executor.

  Chiar după cinci ani, Pellaeon nu putea să nu se înfioare la amintirea acelor imagini: Executor, lipsit de control, ciocnindu-se de Steaua Morţii neterminată şi apoi dezintegrându-se complet în explozia gigantică a staţiei de luptă. Pierderea navei în sine fusese o lovitură grea, dar faptul că fusese vorba despre Executor înrăutăţise şi mai mult lucrurile.

  Superdistrugătorul acela fusese nava personală a lui Darth Vader şi, în ciuda capriciilor legendare – şi adesea mortale – ale Lordului Întunericului, serviciul militar la bordul ei fusese multă vreme considerat calea cea mai rapidă spre promovare.

  Ceea ce însemna că, o dată cu dispariţia Executorului, pierise un număr însemnat dintre cei mai buni ofiţeri şi soldaţi tineri şi de vârstă mijlocie.

  Flota nu-şi mai revenise niciodată după acel fiasco. Lipsită de conducerea Executorului, bătălia se transformase rapid într-o înfrângere confuză, cu alte câteva distrugătoare spaţiale pierdute, înainte de ordinul final al retragerii. Pellaeon însuşi, care preluase comanda după uciderea căpitanului Himerei, făcuse tot ce putuse ca să ţină lucrurile în frâu; în ciuda eforturilor sale, nu mai recâştigaseră niciodată iniţiativa împotriva rebelilor. Dimpotrivă, fuseseră permanent siliţi să bată în retragere… până ce ajunseseră aici.

  Aici, într-o fostă regiune imperială izolată, unde practic nici un sfert dintre sistemele planetare nu se mai aflau sub control imperial. Aici, la bordul unui distrugător spaţial deservit aproape în totalitate de tineri bine instruiţi, dar teribil de neexperimentaţi, dintre care mulţi fuseseră recrutaţi cu forţa sau cu ameninţarea cu forţa de pe planetele lor de baştină.

  Aici, sub comanda celei mai de seamă minţi militare pe care o avusese, probabil, vreodată Imperiul.

  Pellaeon zâmbi – un rânjet de lup – şi privi din nou în sala punţii. Nu, nu se putea afirma că venise sfârşitul Imperiului. Aşa cum avea să descopere în curând arogant auto-proclamata Nouă Republică.

  Îşi cercetă ceasul. 2:15. Marele Amiral Thrawn medita probabil în cabina sa de comandă… iar dacă eticheta imperială dezavua strigătele în sala punţii, era şi mai categorică împotriva întreruperii meditaţiei unui Mare Amiral prin intercom. Fie îi vorbeai în persoană, fie nu-i vorbeai deloc.

  — Continuă să urmăreşti liniile acelea, ordonă Pellaeon locotenentului inginer şi porni spre uşă. Mă întorc repede.

  Noua cabină de comandă a Marelui Amiral se afla la două niveluri sub punte, într-un spaţiu care, cândva, adăpostise luxosul apartament de protocol al comandantului anterior. Când Pellaeon îl găsise pe Thrawn – sau, mai precis, când Marele Amiral îl găsise pe el – una dintre primele sale mişcări fusese să ocupe apartamentul şi să-l transforme în ceea ce era, practic, o punte secundară.

  O punte secundară, odaie de meditaţie… şi poate chiar mai mult. La bordul Himerei nu era un secret faptul că, după încheierea recentei remobilări, Marele Amiral îşi petrecea acolo majoritatea timpului. Cu adevărat secret rămânea ce făcea el acolo atâtea ore.

  Apropiindu-se de uşă, Pellaeon îşi netezi vestonul şi inspiră adânc. Poate că acum avea să afle.

  — Căpitanul Pellaeon solicită să fie primit de Marele Amiral Thrawn, anunţă el. Deţin infor…

  Uşa glisă, deschizându-se, înainte să fii terminat de vorbit. Pregătindu-se mintal, Pellaeon păşi în anticamera slab iluminată. Privi în jur, nu zări nimic interesant şi se îndreptă către uşa încăperii principale, aflată la cinci paşi mai în faţă.

  Un curent slab de aer pe ceafă fu unicul avertisment.

  Căpitanul Pellaeon; îi miorlăi în ureche un glas profund şi şuierat.

  Pellaeon tresări şi se răsuci, blestemându-se atât pe sine, cât şi creatura scundă şi vânoasă, care se găsea la nici jumătate de metru de el.

  — La dracu', Rukh, mârâi el, ce crezi că faci?

  Pentru o clipă, Rukh se mulţumi să-l fixeze cu privirea şi Pellaeon simţi un firicel de transpiraţie prelingându-i-se pe spinare. În penumbră, cu ochii mari şi negri, falca prognată şi dinţii ca nişte ace sclipitoare, Rukh era realmente un coşmar.

  Mai ales pentru cineva ca Pellaeon, care ştia la ce-i folosea Thrawn pe Rukh şi pe semenii săi noghri.

  — Îmi fac meseria, zise Rukh în cele din urmă.

  Îşi întinse aproape nepăsător braţul subţire spre uşa interioară şi căpitanul întrezări pentru o clipă cuţitul asasinului zvelt, înainte ca acesta să-i dispară cumva în mânecă. Palma i se închise, apoi se redeschise, cu muşchii ca nişte sârme de oţel mişcându-se vizibil sub pielea cenuşiu-întunecat.

  — Poţi intra.

  — Mulţumesc, mârâi Pellaeon.

  Netezindu-şi din nou vestonul, reveni spre uşă. Aceasta se deschise la apropierea sa şi bărbatul intră…

  Într-un muzeu de artă, discret luminat.

  Se opri, imediat ce trecu pragul, şi privi în jur uluit. Pereţii şi plafonul boltit erau acoperite cu tablouri bidimensionale şi planşe, câteva dintre ele părând vag umane, dar cele mai multe având o clară origine extraterestră. Peste tot se zăreau sculpturi, unele fiind aşezate pe piedestale. În centrul încăperii se afla un inel dublu de displayuri repetoare, cercul exterior fiind amplasat mai sus decât cel interior. Toate displayurile, cel puţin din ce-şi putea da seama Pellaeon, păreau de asemenea dedicate imaginilor artistice.

  În centrul cercului dublu, aşezat într-un duplicat al fotoliului de comandă de pe punte, se găsea Marele Amiral Thrawn.

  Stătea nemişcat, cu părul negru-albăstrui scânteind în lumina blândă, cu pielea azurie arătând rece, moale şi non-umană pe silueta umanoidă. Ochii erau aproape închişi în capul rezemat de spătarul fotoliului şi numai o dungă roşie se întrezărea între pleoape.

  Pellaeon îşi umezi buzele, brusc nesigur asupra înţelepciunii de a fi pătruns în felul acela în sanctuarul lui Thrawn. Dacă Marele Amiral se declara iritat…

  — Intră, căpitane, rosti Thrawn cu vocea lui subtil modulată. Rămânând cu ochii mijiţi, făcu din mână un gest scurt şi precis măsurat: Ce crezi?

  — Este… foarte interesant, domnule amiral, izbuti Pellaeon să declare în vreme ce se apropia de cercul exterior de displayuri.

  — Desigur, toate sunt holograme, urmă Thrawn şi lui Pellaeon i se păru că-i distinge o notă de regret în glas. Atât sculpturile, cât şi bidimensionalele. Unele dintre ele sunt pierdute, multe dintre celelalte se află pe planete ocupate acum de rebeli.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon. M-am gândit că doriţi să ştiţi că cercetaşii au revenit din sistemul Obroa-skai. Peste câteva minute, comandantul brigăzii va fi gata pentru informare.

  Marele Amiral aprobă din cap.

  — Au putut să intre în sistemul central de biblioteci?

  — Au reuşit cel puţin un transfer parţial. Încă nu ştiu dacă au putut să-l termine – se pare că au existat încercări de urmărire. Comandantul brigăzii crede însă că a reuşit să scape de urmăritori.

  Pentru o clipă, Thrawn rămase tăcut.

  — Nu, rosti el. Nu cred că a reuşit. Mai ales dacă urmăritorii erau rebeli.

  Inspiră adânc, se îndreptă în fotoliu şi, pentru prima dată după venirea lui Pellaeon, deschise ochii roşu-arzător.

  Căpitanul îl privi fără să clipească, simţind un fior mărunt de mândrie. Mulţi dintre comandanţii şi curtenii împăratului nu izbutiseră niciodată să se simtă în largul lor sub căutătura acelor ochi. De fapt, nici chiar în prezenţa lui Thrawn. Poate că tocmai acela era motivul pentru care Marele Amiral petrecuse o parte atât de mare a carierei sale în Regiunile Necunoscute, străduindu-se să aducă sub controlul imperial secţiunile încă neştiute ale galaxiei. Succesele lui strălucitoare îi aduseseră titlul de Warlord şi dreptul de a purta uniforma albă a Marelui Amiral – singurul non-umanoid căruia împăratul îi acordase onoarea respectivă.

  Ca o ironie a sorţii, titlul îl făcuse cu atât mai indispensabil pentru campaniile de la frontiere. Adesea, Pellaeon se întrebase cum s-ar fi sfârşit Bătălia pentru Endor, dacă Thrawn; iar nu Vader, ar fi comandat Executor.

  — Da, domnule amiral, spuse el. Am ordonat alertă galbenă la linia santinelelor. Să trecem la roşie?

  — Nu încă. Ar trebui să mai dispunem de câteva minute. Spune-mi, căpitane, ştii ceva despre artă?

  — A-ă… nu foarte multe, se bâlbâi Pellaeon derutat de schimbarea neaşteptată a subiectului. Nu am avut niciodată timp destul ca să mă dedic ei.

  — Ar trebui să-ţi faci timp, observă Thrawn şi indică o serie de displayuri din cercul interior, în dreapta sa. Acestea sunt picturi saffa, din perioada 1550-2200, Calendarul pre-Imperiu. Observă cum se modifică stilul, chiar aici, după primul contact cu thennqora. Dincoace – arătă spre stânga – sunt exemple ale artei extrassa paonidd. Remarcă similitudinile cu operele saffa timpurii, dar şi cu basoreliefurile vaathkree de la jumătatea secolului XVIII, C.pI.

  — Le observ, încuviinţă Pellaeon fără să spună pe de-a întregul adevărul. Domnule amiral, n-ar trebui să…

  Se întrerupse, când un fluierat ascuţit spintecă aerul.

  — Puntea către Marele Amiral, se auzi prin intercom glasul agitat al locotenentului Tschel, suntem atacaţi!

  Thrawn atinse comutatorul intercomului.

  — Aici Thrawn, rosti el sec. Ordonă alertă roşie şi raportează-mi situaţia. Cu calm, dacă-i posibil.

  — Da, Mare Amiral.

  Luminile de alertă începură să pâlpâie silenţios şi Pellaeon auzi sirenele ţipând înăbuşit în exteriorul cabinei.

  — Senzorii au identificat patru fregate de asalt ale Noii Republici, continuă Tschel în continuare încordat, dar mult mai stăpân pe sine. Plus cel puţin trei brigăzi de X-interceptoare. Formaţie în nor-V simetric, pe vector de intercepţie cu cercetaşii noştri.

  Pellaeon blestemă în şoaptă. Un singur distrugător spaţial, cu un echipaj în general lipsit de experienţă, împotriva a patru fregate de asalt şi navetele aferente de vânătoare…

  — Motoarele la putere maximă, strigă el spre intercom. Pregătiţi saltul în hiperspaţiu.

  Se îndreptă către uşă…

  — Opreşte ordinul de salt, locotenente, rosti Thrawn cu calm glacial. Echipajele vânătorilor TIE la posturi. Activaţi câmpurile deflectoare.

  — Domnule amiral…, se răsuci Pellaeon.

  Thrawn îl opri, ridicând braţul.

  — Apropie-te, căpitane, ordonă el. Haide să aruncăm o privire.

  Atinse un buton şi, brusc, muzeul de artă dispăru. Încăperea deveni o punte de comandă miniaturală, completă cu monitoare murale pentru direcţie, motoare şi armament, plus cercul dublu de displayuri. Spaţiul deschis devenise o masă tactică holografică; într-un colţ, o sferă pulsatoare indica atacatorii. Cel mai apropiat display oferea un timp estimat de sosire de 12 minute.

  — Din fericire, cercetaşii au un avans suficient ca să nu fie ei înşişi în pericol, comentă Thrawn. Să vedem acum care este situaţia reală. Puntea – cele mai apropiate trei nave-santinelă să atace.

  — Da, Mare Amiral.

  De partea cealaltă a încăperii, trei puncte albastre ieşiră din linia santinelelor pe vectori de intercepţie. Cu colţul ochiului, Pellaeon îl zări pe Thrawn aplecându-se în faţă, când fregatele de asalt şi Xinterceptoarele răspunseră, reorientându-se. Un punct albastru dispăru…

  — Excelent, făcu Thrawn lăsându-se pe spate în fotoliu. Ajunge, locotenente. Retrage celelalte două santinele şi comandă liniei Sector 4 să iasă din vectorul inamic.

  — Da, Mare Amiral, spuse Tschel părând de-a dreptul derutat.

  O derută pe care Pellaeon o înţelegea perfect.

  — N-ar trebui, cel puţin, să anunţăm restul Flotei? sugeră el, simţindu-şi încordarea din voce. Capul Morţii ar putea fi aici în douăzeci de minute, iar majoritatea celorlalte în mai puţin de o oră.

  — Ultimul lucru pe care l-am dori acum ar fi să aducem alte nave, căpitane, rosti Thrawn. Ridică ochii spre Pellaeon şi un surâs uşor îi flutură pe buze. La urma urmelor, pot să existe supravieţuitori şi n-am dori ca rebelii să afle despre noi. Nu-i aşa?

  Reveni spre displayurile sale.

  — Puntea – rotire axială de douăzeci de grade spre babord. Orientare direct spre vectorul atacatorilor, cu suprastructura întoarsă către ei. Imediat ce trec de perimetrul nostru exterior, linia de santinele Sector 4 se va reface înapoia lor şi va bruia toate transmisiunile.

  — D-da, Mare Amiral. Mare Amiral…?

  — Nu trebuie să înţelegi, locotenente, rosti cu o răceală neaşteptată Thrawn. Transmite ordinul.

  — Da, Mare Amiral.

  Pellaeon inspiră lent, în vreme ce displayurile prezentau Himera rotindu-se conform comenzii.

  — Mă tem că nici eu nu înţeleg, domnule amiral, rosti el. Întoarcerea suprastructurii noastre spre ei…

  Thrawn îl opri din nou, ridicând braţul.

  — Priveşte şi învaţă, căpitane. Puntea – perfect, opriţi rotirea şi menţineţi poziţia. Dezactivaţi câmpurile deflectoare ale calei de andocare şi comutaţi energia spre celelalte. Escadrilele de vânători TIE – lansare când sunteţi pregătite. Vă îndepărtaţi doi kilometri de Himera, apoi reveniţi în formaţie fascicul deschis. Reamorsare, şablon de atac zonal.

  După ce primi confirmarea, se uită spre Pellaeon.

  — Acum înţelegi, căpitane?

  — Mă tem că nu, recunoscu acesta umezindu-şi buzele. Motivul pentru care aţi rotit nava a fost de a proteja ieşirea vânătorilor, dar restul nu-i decât o manevră de închidere Marg Sabl clasică. Nu vor cădea într-o capcană atât de simplă.

  — Dimpotrivă, îl corectă sec Thrawn. Nu numai că vor cădea în ea, ci vor fi complet distruşi. Priveşte, căpitane, şi învaţă.

  Navetele de vânătoare TIE se lansară, accelerară şi se îndepărtară de Himera, pentru ca apoi să vireze brusc, întorcându-se precum jerbele unei fântâni arteziene exotice. Atacatorii le zăriră şi modificară vectorii…

  Pellaeon clipi nedumerit.

  — În numele Imperiului, ce fac!

  — Încearcă unica apărare pe care o cunosc împotriva unei manevre Marg Sabl, răspunse Thrawn cu o notă evidentă de satisfacţie în glas. Sau, ca să fiu mai precis, singura apărare pe care sunt capabili s-o încerce, psihologic vorbind. Arătă cu bărbia spre sfera pâlpâitoare: Vezi, căpitane, forţa aceasta este comandată de un elomin… iar elominii pur şi simplu nu pot răspunde profilului de atac lipsit de structură al unei manevre Marg Sabl bine executată.

  Pellaeon se holbă la atacatori, care continuau să adopte poziţia defensivă complet inutilă… şi brusc pricepu ce făcuse Thrawn.

  — Atacul navei santinelă de acum câteva minute, şopti el. De pe urma lui, v-aţi dat seama că erau nave elomine?

  — Studiază arta, căpitane, rosti Marele Amiral cu glas aproape visător. Când vei înţelege arta unei specii, vei înţelege şi specia respectivă.

  Se îndreptă în fotoliu.

  — Puntea – adu-ne la viteza flancului. Pregătire pentru participare la atac.

  Peste o oră, totul luase sfârşit.

  Uşa cabinei de comandă glisă, închizându-se înapoia comandantului brigăzii, şi Pellaeon reveni cu privirea la harta rămasă pe display.

  — Se pare că Obroa-skai este o fundătură, rosti el cu regret. Nu există nici o modalitate prin care să putem dispune de forţele militare necesare unei asemenea pacificări.

  — Deocamdată, preciză Thrawn. Numai deocamdată.

  Pellaeon se încruntă la el peste masă. Thrawn se juca absent cu un datacard, frecându-l între degetul arătător şi cel mare, şi privea stelele de pe videcran. Un surâs ciudat îi flutura pe buze.

  — Domnule amiral? întrebă precaut căpitanul.

  Thrawn întoarse capul şi ochii săi arzători poposiră asupra lui Pellaeon.

  — Este a doua piesă din puzzle, vorbi el încet, ridicând datacardul. Piesa pe care o căutam de peste un an.

  Se răsuci brusc spre intercom şi-l activă cu o apăsare energică.

  — Puntea – aici Marele Amiral. Contactaţi Capul Morţii şi informaţi-l pe căpitanul Harbid că, temporar, vom părăsi Flota. El va continua cu raiduri tactice în sistemele locale şi, de câte ori va fi posibil, va transfera date. După aceea, se va îndrepta spre planeta Myrkr – în calculatorul navei există locaţia respectivă.

  Puntea confirmă ordinul şi Thrawn reveni spre Pellaeon.

  — Pari derutat, căpitane, constată el. Să înţeleg că n-ai auzit niciodată de Myrkr?

  Pellaeon clătină din cap, încercând, fără succes, să descifreze expresia Marelui Amiral.

  — Ar fi trebuit să aud?

  — Probabil că nu. Planeta este mai cunoscută celor care au fost contrabandişti, răzvrătiţi şi alte drojdii inutile ale galaxiei.

  Se opri şi sorbi puţin din cana de lângă cotul său – după miros, părea bere tare Forvish iar Pellaeon se strădui să rămână tăcut. Indiferent ce intenţiona să-i spună Marele Amiral, avea s-o facă atunci când şi cum o dorea.

  — Acum şapte ani, am dat întâmplător peste o referire la ea, continuă Thrawn, aşezând cana pe masă. Mi-a atras atenţia faptul că, deşi planeta fusese colonizată de cel puţin trei sute de ani, atât Vechea Republică, cât şi cavalerii Jedi de atunci au lăsat-o întotdeauna în pace. Încruntă uşor o sprânceană negru-albăstruie: Ce poţi deduce de aici, căpitane?

  Pellaeon ridică din umeri.

  — Că este o planetă de frontieră prea îndepărtată, pentru ca să-i pese cuiva de ea.

  — Foarte bine! Aceasta a fost şi prima mea presupunere… atât doar că adevărul este altul. În realitate, Myrkr se află la numai o sută de anilumină de noi – aproape de graniţa cu rebelii, în interiorul Vechii Republici.

  Marele Amiral coborî privirea spre datacardul pe care continua să-l ţină în mână.

  — Nu, explicaţia este mult mai interesantă. Şi mult mai utilă.

  Pellaeon se uită şi el la datacard.

  — Explicaţia aceea a devenit prima piesă din puzzle-ul dumneavoastră?

  — Bravo, căpitane, surâse Thrawn, din nou, foarte bine! Da. Myrkr, sau, mai exact, unul dintre animalele indigene a fost prima piesă. A doua se găseşte pe o planetă numită Wayland. Agită datacardul. O planetă căreia, mulţumită obroanilor, îi cunosc în sfârşit poziţia.

  — Vă felicit, spuse Pellaeon simţindu-se brusc depăşit. Vă pot întreba, ce este puzzle-ul acesta?

  Zâmbetul lui Thrawn trimise un fior prin el.

  — Desigur, unicul puzzle care merită rezolvat, răspunse încetişor Marele Amiral. Distrugerea completă, totală şi definitivă, a rebelilor.

  — Luke?

  Vocea se auzise încetişor, dar insistent. Oprindu-se în peisajul familiar al lui Tatooine – familiar, totuşi distorsionat în mod straniu – Luke Skywalker se întoarse să se uite.

  O siluetă la fel de familiară îl privea.

  — Salut, Obi-Wan, rosti Luke cu glas care suna fără vlagă. Nu ne-am văzut de mult timp.

  — Aşa este, încuviinţă cu gravitate Obi-Wan Kenobi. Şi mă tem că va trece şi mai mult timp până la o viitoare revedere. Am venit să-ţi spun la revedere.

  Peisajul păru că tremură şi, brusc, o părticică a minţii lui Luke îşi aminti că dormea. Dormea în apartamentul său din Palatul Imperial şi-l visa pe Obi-Wan.

  — Nu, nu sunt un vis, îl asigură Obi-Wan, răspunzând la gândul nerostit al tânărului. Însă distanţele ce ne despart au devenit prea mari pentru mine, ca să-ţi apar în altă formă. Acum până şi această ultimă potecă îmi este închisă.

  — Nu, se auzi Luke rostind. Nu ne poţi părăsi, Obi-Wan. Avem nevoie de tine.

  Sprâncenele bătrânului se ridicară uşor şi o urmă a vechiului său surâs îi apăru pe buze.

  — Tu nu ai nevoie de mine, Luke. Eşti un Jedi, puternic în căile Forţei.

  Surâsul îi dispăru şi, pentru o clipă, ochii părură că se focalizează pe ceva invizibil pentru Luke.

  — Oricum, continuă încetişor, decizia nu-mi aparţine. Am zăbovit deja prea mult şi nu-mi mai pot amâna călătoria din această viaţă spre ceea ce se află dincolo de ea.

  O amintire ieşi la suprafaţă: Yoda pe patul de moarte şi Luke implorându-l să nu moară. Puternic în căile Forţei sunt, îi şoptise maestrul Jedi. Dar nu atât de puternic.

  — Tiparul vieţii este să meargă mai departe, îi reaminti Obi-Wan. Şi tu vei face această călătorie într-o bună zi. (Din nou, atenţia îi fu distrasă, pentru ca apoi să revină spre tânăr.) Eşti puternic cu Forţa, Luke, şi, cu perseverenţă şi disciplină, vei ajunge şi mai puternic. Dar – şi privirea i se înăspri – nu trebuie niciodată să-ţi cobori garda. Împăratul a dispărut, însă partea întunecată continuă să fie puternică. Nu uita niciodată asta.

  — Nu voi uita, promise Luke.

  Chipul lui Obi-Wan se destinse şi zâmbi din nou.

  — Cu toate acestea, vei avea de înfruntat pericole mari, Luke. Vei găsi însă şi aliaţi noi, în locurile şi clipele când te vei aştepta cel mai puţin.

  — Aliaţi noi”? repetă tânărul. Despre cine-i vorba?

  Imaginea bătrânului păru să tremure şi deveni mai înceţoşată.

  — Acum, adio, zise Obi-Wan ca şi cum n-ar fi auzit întrebarea. Te-am iubit ca pe un fiu, ca pe un elev, şi ca pe un prieten. Până ne vom reîntâlni, Forţa fie cu tine!

  — Obi-Wan…!

  Dar Obi-Wan se întoarse şi imaginea se destrămă… iar în visul său, Luke ştiu că bătrânul dispăruse. Aşadar sunt singur, îşi spuse. Sunt ultimul Jedi.

  Păru să audă vocea lui Obi-Wan, neclară şi slabă, venind parcă de la mare depărtare:

  — Nu eşti ultimul dintre vechii Jedi, Luke. Eşti primul dintre cei noi.

  Glasul se topi în tăcere şi pieri… iar Luke se deşteptă.

  Pentru o clipă, rămase nemişcat, privind spre luminiţele slabe ale Oraşului Imperial, care se reflectau pe tavanul dormitorului său amplificându-i dezorientarea indusă de somn. Dezorientarea, care se adăuga greutăţii unei tristeţi uriaşe ce părea să-i umple întreaga fiinţă. Mai întâi, unchiul Owen şi mătuşa Beru fuseseră ucişi, apoi Darth Vader, adevăratul său tată, îşi sacrificase viaţa pentru Luke, iar acum până şi spiritul lui Obi-Wan Kenobi fusese luat de lângă el.

  Rămăsese orfan pentru a treia oară.

  Suspinând, se strecură de sub pături şi-şi îmbrăcă tunica. Apartamentul său avea o chicinetă şi în câteva minute îşi prepară ceva de băut, un amestec de-a dreptul exotic învăţat de la Lando în ultima sa vizită pe Coruscant. Apoi, prinzându-şi sabia de lumină la centură, se îndreptă spre terasa de la ultimul nivel.

  Se împotrivise vehement faţă de mutarea centrului Noii Republici aici, pe Coruscant; se împotrivise chiar şi mai mult faţă de instalarea tânărului lor guvern în vechiul Palat Imperial. În primul rând, simbolul ales era complet greşit, mai ales pentru un grup care – în opinia lui – avea deja tendinţa de a acorda prea multă atenţie simbolurilor.

  În ciuda tuturor aspectelor nefavorabile, trebuia totuşi să admită că panorama din vârful Palatului era spectaculoasă.

  Rămase pentru câteva minute la marginea terasei, rezemându-se de parapetul din piatră şi lăsând briza răcoroasă a nopţii să-i răvăşească părul. Oraşul Imperial clocotea de activitate şi în toiul nopţii, cu luminile vehiculelor şi străzilor întrepătrunzându-se şi formând un soi de operă de artă cinetică. Pe firmament, iluminaţi atât de luminile oraşului cât şi de ocazionalele aerospeedere ce zigzagau printre ele, norii joşi formau un plafon sculptat, nu foarte distinct, întinzându-se în toate direcţiile, aparent nesfârşit ca şi metropola însăşi. Hăt spre sud, tânărul putea distinge Munţii Manarai, ale căror piscuri înzăpezite sclipeau, aidoma norilor, în primul rând datorită luminilor oraşului.

  Luke privea munţii când, la douăzeci de metri înapoia sa, uşa de legătură cu Palatul se deschise încetişor.

  În mod reflex, mâna i se îndreptă spre sabie, dar gestul se opri aproape instantaneu. Simţise intrând pe uşă…

  — Sunt aici, C-3PO, rosti el.

  Se întoarse şi zări droidul apropiindu-se şi radiind obişnuita sa combinaţie de uşurare şi nelinişte.

  — Stăpâne Luke, vorbi C-3PO aplecând capul pe un umăr pentru a cerceta cupa din mâna tânărului, regret nespus că te deranjez.

  — Nu mă deranjezi defel. Ieşisem la aer curat.

  — Doar atât, stăpâne? Deşi, bineînţeles, nu doresc să fiu indiscret.

  În ciuda stării sale, Luke zâmbi fără să vrea. Tentativele lui C-3PO de a fi simultan util, iscoditor şi politicos nu aveau succes aproape niciodată. Oricum, era imposibil să nu pară vag comice.

  — Bănuiesc că sunt puţin deprimat, răspunse el revenind cu privirea asupra metropolei. Formarea unui guvern care să funcţioneze realmente este mult mai dificilă decât mă aşteptam. Mai dificilă decât se aşteptase şi majoritatea membrilor Consiliului. Şovăi, apoi continuă: Cel mai mult însă cred că în noaptea asta îi simt lipsa lui Obi-Wan.

  Pentru o clipă, C-3PO rămase tăcut.

  — A fost întotdeauna foarte amabil cu mine, zise droidul în cele din urmă. Şi cu R2-D2, desigur.

  Luke duse cupa la buze, ascunzându-şi alt surâs înapoia ei.

  — C-3PO, tu deţii o perspectivă unică asupra Universului.

  Cu coada ochiului, îl zări pe droid încremenind brusc.

  — Sper că nu te-am ofensat, stăpâne, vorbi neliniştit C-3PO. În tot cazul, intenţia mea n-a fost aceasta.

  — Nu m-ai ofensat, îl linişti Luke. De fapt, este posibil ca tu să-mi fi predat chiar acum ultima lecţie a lui Obi-Wan.

  — Cu tot respectul, nu te înţeleg, stăpâne.

  Luke sorbi iarăşi din băutură.

  — Guvernele şi planetele sunt importante, C-3PO, dar, dacă reduci totul la esenţă, şi ele sunt alcătuite tot din oameni.

  — Ah, exclamă droidul după o scurtă tăcere.

  — Cu alte cuvinte, îşi dezvoltă Luke ideea, un Jedi nu poate fi atât de prins în chestiuni de importanţă galactică încât acestea să-l abată de la grija sa faţă de oamenii individuali. Se întoarse către C-3PO şi zâmbi: Sau faţă de droizii individuali.

  — Înţeleg, stăpâne, încuviinţă C-3PO apoi înclină capul spre cupa tânărului. Iartă-mă, stăpâne… pot să întreb ce anume bei?

  — Asta? îşi examină Luke cupa. O băutură pe care Lando m-a învăţat s-o prepar, cu ceva timp în urmă.

  — Lando? repetă droidul şi dezaprobarea din vocea sa nu putea fi confundată.

  Chiar dacă politeţea îi fusese programată, C-3PO nu-l plăcuse niciodată pe Lando. Ceea ce nu era foarte surprinzător, ţinând seama de circumstanţele primei lor întâlniri.

  — Da, totuşi în ciuda unei origini atât de suspecte, este realmente bună. Se numeşte „ciocolată fierbinte”.

  — Înţeleg. Droidul îşi îndreptă ţinuta. Ei bine, stăpâne. Dacă totul este într-adevăr în regulă, cred că ar trebui să-mi văd de drum.

  — Exact. Apropo, de fapt de ce ai urcat aici?

  — Prinţesa Leia m-a trimis, bineînţeles, răspunse C-3PO realmente surprins că Luke trebuia să-l întrebe. Spunea că eşti tulburat.

  Luke surâse şi clătină din cap. Leia era neîntrecută în a găsi o cale să-l înveselească atunci când avea nevoie de aşa ceva.

  — Demonstraţie…, murmură el.

  — Nu te-am înţeles, stăpâne.

  — Leia îşi demonstrează noile talente Jedi, asta-i tot, flutură din mână tânărul. Arată că-mi poate simţi starea chiar şi în toiul nopţii.

  C-3PO lăsă capul pe un umăr.

  — Părea cu adevărat îngrijorată în privinţa ta, stăpâne.

  — Ştiu. A fost doar o glumă.

  — Aha. C-3PO păru că reflectează asupra celor aflate. Să-i spun atunci că totul e bine?

  — Sigur că da. Şi dacă tot cobori, spune-i să nu-şi facă griji în privinţa mea şi să se culce. Crizele ei matinale de greaţă sunt istovitoare şi fără să fie obosită de nesomn.

  — Îi voi transmite mesajul, stăpâne.

  — Şi, adăugă Luke încetişor, spune-i c-o iubesc.

  — Da, stăpâne. Noapte bună, stăpâne Luke.

  Noapte bună, C-3PO.

  Îl privi pe droid plecând şi un alt val de deprimare ameninţă să-l copleşească. C-3PO n-ar fi înţeles, desigur; nimeni din Consiliul Provizoriu nu înţelesese. Însă ca Leia, care era însărcinată în trei luni, să-şi petreacă majoritatea timpului aici…

  Simţi un fior care nu se datora aerului răcoros al nopţii. Locul ăsta este îmbibat de partea întunecată. Yoda spusese acelaşi lucru despre peştera de pe Dagobah – cea în care Luke intrase ca să se dueleze cu un Darth Vader ce se dovedise a fi Luke însuşi. Săptămâni la rând după aceea, amintirea puterii şi prezenţei părţii întunecate îi obsedase gândurile; doar mult mai târziu, tânărul înţelesese că motivul principal al exerciţiului lui Yoda fusese să-i arate ce drum lung mai avea de străbătut.

  Cu toate acestea, adesea se întrebase cum ajunsese peştera în felul acela. Se întrebase dacă nu cumva acolo locuise cineva sau ceva puternic în căile părţii întunecate.

  Aşa cum împăratul locuise cândva aici…

  Se înfioră din nou. Îl înnebunea cu adevărat faptul că nu putea simţi o asemenea concentrare a răului în Palat. Consiliul îl consultase în această privinţă, chiar de la început, când se analizase mutarea sediului în Oraşul Imperial. Luke fusese nevoit să strângă din dinţi şi să le spună că nu, nu păreau să existe efecte reziduale ale şederii împăratului.

  Dar numai pentru că el nu le putea simţi, nu însemna că nici nu existau.

  Luke clătină din cap. Termină, îşi porunci cu fermitate. Teama de orice umbră nu avea să-i aducă nimic, cu excepţia paranoiei. Recentele lui coşmaruri şi somnul lipsit de odihnă reală nu erau cauzate probabil decât de stresul de a-i privi pe Leia şi pe ceilalţi străduindu-se să transforme o rebeliune militară într-un guvern bazat pe civili. Cu siguranţă, Leia n-ar fi acceptat nici măcar să se apropie de Palat, dacă ea însăşi ar fi avut vreun dubiu în privinţa lui.

  Leia…

  Cu un efort, Luke îşi sili mintea să se relaxeze şi îngădui percepţiilor Jedi să se extindă. La jumătatea drumului prin secţiunea superioară a palatului, simţi prezenţa somnoroasă a lui Leia. Prezenţa ei, dar şi a gemenilor pe care-i purta în pântec.

  Pentru o clipă, Luke menţinu contactul parţial, menţinându-l atât de subtil încât să nu-şi trezească sora, minunându-se, din nou, înaintea senzaţiei stranii determinate de pruncii nenăscuţi din trupul său. Descendenţa Skywalker era evidentă în ei; simplul fapt că-i putea simţi sugera că trebuiau să fie extrem de puternici în căile Forţei.

  Cel puţin aşa presupunea Luke. Fusese unul dintre lucrurile pe care sperase că-l va putea întreba într-o bună zi pe Obi-Wan.

  Acum ocazia aceea pierise.

  Stăpânindu-şi lacrimile izvorâte brusc, întrerupse contactul. Simţi cana rece în mână şi, înghiţind restul ciocolatei, aruncă o ultimă privire în jur. Spre oraş, spre nori şi… cu ochii minţii, spre stelele aflate dincolo de ei. Stele în jurul cărora se roteau planete, pe care trăiau oameni. Miliarde de oameni. Mulţi dintre ei continuând să aştepte libertatea şi lumina promise de Noua Republică.

  Închise ochii în faţa luminilor puternice şi a speranţelor la fel de puternice. Nu exista, se gândi obosit, o baghetă fermecată cu ajutorul căreia totul să fie mai bun.

  Nici măcar un Jedi nu avea aşa ceva.

  C-3PO ieşi din încăpere şi, oftând epuizată, Leia Organa Solo se lăsă înapoi pe perne. Jumătate de victorie este mai bună decât nimic, îi trecu prin minte străvechea zicală.

  Străvechea zicală în care nucrezuse nici măcar o clipă. În mintea ei, jumătate de victorie însemna jumătate de înfrângere.

  Oftă din nou, simţind atingerea minţii lui Luke. Discuţia lui cu C-3PO îi mai alungase din gândurile negre, aşa cum sperase de altfel Leia, dar după plecarea droidului, deprimarea ameninţa să-l copleşească iarăşi.

  Poate că ar fi trebuit să-i vorbească ea însăşi. Să încerce să-l facă să discute despre ceea ce-l tulbura de câteva săptămâni.

  Abdomenul i se contractă, abia sesizabil.

  — Gata-gata, şopti ea, frecându-l uşor cu palma. N-a fost nimic. Mă simt doar îngrijorată pentru unchiul vostru.

  Treptat, mişcările interioare încetară. Luând paharul pe jumătate plin de pe noptieră, Leia îl bău, încercând să nu se strâmbe. Laptele cald se afla cam pe la coada listei ei de băuturi preferate, dar se dovedise una dintre modalităţile cele mai rapide pentru alinarea crampelor periodice ale tractului digestiv. Medicii îi spuseseră că problemele stomacale cele mai neplăcute urmau să dispară de acum şi Leia spera din tot sufletul că aveau dreptate.

  Din camera vecină se auzi vag un sunet de paşi. Leia puse fulgerător paharul pe noptieră cu o mână, iar cu cealaltă îşi trase pătura sub bărbie. Veioza de lângă pat rămăsese aprinsă şi femeia îşi proiectă Forţa asupra ei, încercând s-o stingă.

  Becul nici măcar nu pâlpâi. Strângând din dinţi, Leia mai făcu o tentativă; nu avu succes nici de data aceasta. Era vădit că încă nu deţinea controlul fin asupra Forţei, pentru a manipula obiecte mici, aşa cum era un comutator. Scoţând braţul de sub pătură, se întinse într-acolo.

  În partea opusă a dormitorului, uşa se deschise şi în cadrul ei apăru o femeie înaltă, în capot.

  — Înălţimea Ta, rosti ea încetişor, îndepărtându-şi din ochi părul albsclipitor, te simţi bine?

  Leia oftă şi renunţă.

  — Intră, Winter. De cât timp asculţi la uşă?

  — N-am ascultat, rosti Winter pătrunzând în odaie şi părând aproape ofensată că prinţesa ar fi putut s-o bănuiască de aşa ceva. Am zărit lumină pe sub uşă şi m-am gândit că poate ai nevoie de ceva.

  — Mă simt perfect, o asigură Leia întrebându-se dacă femeia avea să înceteze vreodată s-o uimească.

  Trezită în mijlocul nopţii, purtând un capot vechi şi cu părul răvăşit, Winter arăta totuşi mai maiestuoasă decât ar fi reuşit-o Leia în zilele ei cele mai bune. Nici nu mai ţinea minte de câte ori, în copilăria lor petrecută pe Alderaan, oaspeţii invitaţi la curtea Viceregelui crezuseră instantaneu că Winter era de fapt prinţesa Leia.

  Desigur, Winter probabil că ţinea minte. O persoană care-şi putea reaminti conversaţii întregi, cuvânt cu cuvânt, putea fi, bineînţeles, capabilă să-şi amintească ocaziile în care fusese confundată cu o prinţesă de sânge regal.

  Adesea Leia se întrebase ce ar fi crezut ceilalţi membri ai Consiliului Provizoriu, dacă ar fi ştiut că secretara tăcută care o însoţea la întrunirile oficiale, dar şi la conversaţiile neoficiale purtate pe coridoare, înregistra practic toate cuvintele pe care le spuneau. Bănuia că unii dintre ei n-ar fi fost deloc încântaţi.

  — Să-ţi mai aduc nişte lapte, Înălţimea Ta? întrebă Winter. Sau nişte biscuiţi?

  — Nu, mulţumesc, clătină Leia din cap. De fapt, nu stomacul mă deranjează. Este vorba… în sfârşit, ştii şi tu. Este vorba despre Luke.

  Winter încuviinţă încet.

  — Acelaşi lucru care-l tulbură şi pe el de nouă săptămâni?

  — Aşa mult a trecut? se încruntă prinţesa.

  — Ai fost ocupată, zise Winter cu obişnuita ei diplomaţie.

  — Nu-mi mai aduce aminte… Nu ştiu, Winter, realmente, nu ştiu. I-a spus lui C-3PO că-i lipseşte Obi-Wan Kenobi, dar eu îmi dau seama că asta nu-i totul.

  — Poate că-i vorba despre sarcina ta. Nouă săptămâni în urmă ar fi o datare corectă.

  — Da, ştiu, însă cam tot atunci Mon Mothma şi amiralul Ackbar insistau pentru stabilirea sediului guvernului aici, pe Coruscant. Şi cam tot atunci, am început să primim din regiunile de frontieră rapoarte despre misteriosul geniu tactic care a preluat comanda Flotei Imperiale… Care dintre evenimente să fie oare cauza?

  — Bănuiesc, răspunse Winter, că va trebui să aştepţi până va fi gata să-ţi vorbească. Poate căpitanul Solo ar fi în stare să-l descoasă, când se va întoarce.

  Leia încleştă degetele în pumn, copleşită de un val de solitudine plină de furie. Han plecase în altă misiune stupidă de contact, lăsând-o complet singură…

  Fulgerul de mânie dispăru, dizolvându-seân vinovăţie. Era adevărat, Han plecase iarăşi, totuşi, şi atunci când era în Palat, se părea că de abia se mai vedeau unul pe celălalt. Cu timpul tot mai consumat de misiunea enormă a instaurării unui guvern nou, existau zile în care Leia de abia avea vreme să mănânce, cu atât mai puţin să-şi vadă soţul.

  Asta-i sarcina mea, îşi reaminti cu fermitate şi era o sarcină pe care, din păcate, numai ea putea s-o ducă la bun sfârşit. Spre deosebire de practic toate celelalte persoane din ierarhia Alianţei, Leia primise o educaţie extinsă atât în teoria, cât şi în aspectele mai practice ale politicii. Crescuse în Casa Regală de Alderaan şi învăţase despre sistemele de conducere de la tatăl ei vitreg; învăţase chiar atât de bine încât, încă adolescentă fiind, îl reprezenta deja în Senatul Imperial. Fără cunoştinţele şi experienţa ei, totul s-ar fi putut lesne prăbuşi, mai cu seamă în etapele de început, critice pentru dezvoltarea Noii Republici. Alte câteva luni, numai câteva, şi avea să se mai poată relaxa puţin. Atunci avea să recupereze cu Han timpul pierdut.

  Sentimentul de vinovăţie dispăru, însă singurătatea rămase.

  — Poate, îi răspunse lui Winter. Până atunci, ar fi bine să ne culcăm amândouă. Mâine ne aşteaptă o zi plină.

  Winter îşi arcui puţin sprâncenele.

  — Există şi alt tip de zile? imită ea tonul sec al lui Leia.

  — Haide-haide, o admonestă prinţesa pe jumătate în glumă. Eşti mult prea tânără ca să devii cinică. Vorbesc cât se poate de serios – la culcare cu tine!

  — Eşti sigură că n-ai nevoie de nimic?

  — Sunt foarte sigură. Mişcă!

  — Bine. Noapte bună, Înălţimea Ta.

  Lunecă silenţios din dormitor, închizând uşa în urmă. Întinzându-se în pat, Leia îşi aranjă păturile şi-şi potrivi pernele într-o poziţie pe care o spera mai confortabilă.

  — Noapte bună şi vouă, şopti către gemeni frecându-şi uşor abdomenul.

  Nu numai o dată, Han sugerase că orice persoană care stă de vorbă cu propriul său abdomen trebuie să fie sărită de pe fix. Leia bănuia însă că Han, în secret, îi considera pe toţi niţel săriţi de pe fix.

  Îi ducea dorul teribil.

  Oftând, se întinse spre noptieră şi stinse veioza. În cele din urmă, adormi.

  La un sfert de galaxie depărtare, Han Solo sorbea dintr-o halbă şi examina haosul semiorganizat care plutea în jurul său. Nu plecasem de la petrecerea asta? îşi repetă el una dintre expresiile favorite.

  Era totuşi plăcut să ştii că într-o galaxie în care totul se răsturna peste cap existau şi unele lucruri ce rămâneau neschimbate. Formaţia care cânta într-un colţ era diferită, iar tapiţeria separeului se tocise în mod clar, dar, fără să ţină seama de astea, localul din Mos Eisley arăta ca întotdeauna. Exact aşa cum arătase în ziua când îi întâlnise pentru prima dată pe Luke Skywalker şi pe Obi-Wan Kenobi.

  I se părea că de atunci trăise o duzină de vieţi.

  Alături, Chewbacca mârâi încetişor.

  — Nu-ţi face griji, va veni, îl linişti Han. Ăsta-i Dravis. Cred că-n toată viaţa lui n-a ajuns la timp pentru o întâlnire.

  Fără grabă, porni să examineze mulţimea dinăuntru. Ba nu, se autocorectă el după câteva clipe, localul se mai schimbase într-o privinţă – practic, nu mai putea fi zărit niciunul dintre contrabandiştii care frecventaseră cândva locul. Probabil că individul care preluase ceea ce mai rămăsese din organizaţia lui Jabba Huttul mutase operaţiunile de pe Tatooine. Întorcându-se spre uşa din spate a localului, se gândi să-l întrebe pe Dravis despre cele întâmplate.

  Era cu privirile pierdute în gol, când o umbră se întinse peste masă.

  — Salut, Solo, chicoti un glas.

  Han numără calm până la trei şi abia apoi se întoarse, nepăsător.

  — Salut, Dravis, încuviinţă el din cap. Nu te-am mai văzut de mult. Ia loc.

  — Cum să nu, rânji celălalt. De îndată ce tu şi Chewie vă puneţi mâinile pe masă.

  — Fii serios, replică Han privindu-l cu o expresie jignită şi cuprinzând halba cu ambele palme. Crezi că te-aş fi invitat până aici, numai ca să te ciuruiesc? Suntem amici vechi, ai uitat?

  — Sigur că suntem, făcu Dravis, examinându-l precaut pe Chewbacca în timp ce se aşeză. Sau cel puţin am fost. Am auzit însă că ai devenit o persoană respectabilă.

  Han strânse din umeri cu un gest elocvent.

  — Respectabil” este un termen vag.

  Dravis ridică o sprânceană.

  — În cazul ăsta, spuse el sardonic, să fiu ceva mai precis. Am auzit că te-ai alăturat Alianţei rebelilor, că ai fost numit general, că te-ai însurat cu o fostă prinţesă alderaaneană şi că aştepţi gemeni.

  — De fapt, flutură Han scârbit din mână, acum câteva luni am demisionat din funcţia de general.

  — Iartă-mă, pufni Dravis. Care-i treaba atunci? Ne dai un avertisment?

  — La ce te referi? se încruntă Han.

  — Nu mai face pe naivul! Noua Republică înlocuieşte Imperiul – perfect, frumos şi minunat, dar ştii la fel de bine ca şi mine că pentru contrabandişti asta nu-nseamnă nimic. Deci, dacă asta-i o invitaţie oficială de a ne înceta afacerile, dă-mi voie să-ţi râd în faţă şi să-ţi zic la revedere.

  Dădu să se ridice.

  — Nici vorbă de aşa ceva, îl opri Han. Ba chiar, speram să te angajez.

  Dravis încremeni la mijlocul gestului.

  — Poftim? întrebă el precaut.

  — Am vorbit cât se poate de clar. Dorim să angajăm contrabandişti.

  Încetişor, Dravis se lăsă înapoi pe scaun.

  — Asta are vreo legătură cu războiul vostru cu Imperiul? Dacă da…

  — N-are nici o legătură. Povestea este lungă, dar în esenţă se rezumă la faptul că Noua Republică n-are deocamdată suficiente cargouri, ca să nu mai amintesc de piloţi experimentaţi. Dacă vreţi să câştigaţi rapid nişte bani cinstiţi, ăsta-i un moment cât se poate de bun.

  — M-da. Dravis se lăsă înapoi, îşi trecu un braţ peste spătarul scaunului şi-l privi suspicios pe Han. Care-i şpilul?

  — Nu-i nici un şpil. Avem nevoie de nave şi de piloţi ca să repunem pe picioare comerţul interstelar. Voi le aveţi pe ambele. Asta-i tot.

  Dravis căzu pe gânduri.

  — De ce am lucra pentru voi şi pentru banii voştri amărâţi? De ce nu ne-am putea vedea de contrabandă şi-n felul ăsta să câştigăm mai mult?

  — O puteţi face, încuviinţă Han, dar numai dacă potenţialii voştri clienţi ar trebui să plătească preţuri pentru care ar fi preferabil să-i angajeze pe contrabandişti. În cazul ăsta – surâse el larg – nu vor trebui.

  — Termină cu chestiile asteal Un guvern aflat la început de drum, care n-are bani lichizi… şi vrei să mă faci să cred că n-o să adauge o mulţime de taxe?

  — Crezi ce vrei, rosti Han pe un ton brusc îngheţat. Dă-i drumul, şi fă o-ncercare. După ce te convingi, anunţă-mă.

  Contrabandistul îşi morfoli buza, fixându-l cu privirea.

  — Ştii ceva, Solo? rosti el gânditor. N-aş fi venit aici, dacă n-aş fi avut încredere în tine. De fapt, eram curios să văd şi ce afaceri învârţi. Poate că aş fi gata să te cred în privinţa asta, cel puţin într-atât încât s-o verific eu direct. Îţi spun însă deschis că mulţi din grupul meu n-or să se bage.

  — De ce?

  — Fiindcă ai ajuns respectabil, de-aia. Haide, nu mă mai privi jignit – pur şi simplu ai lipsit prea mult timp din afaceri ca să-ţi mai aminteşti cum stau lucrurile. Profitul este ceea ce-l mână pe un contrabandist. Profitul şi aventura.

  — Şi atunci ce intenţionaţi – să operaţi în sectoarele imperiale? contraatacă Han, străduindu-se să-şi reamintească lecţiile de diplomaţie primite de la Leia.

  — Dacă ies bani, da.

  — Deocamdată mai ies, dar teritoriul lor se reduce întruna de cinci ani şi va ajunge şi mai mic. În clipa de faţă, dotările noastre sunt aproximativ egale, însă oamenii noştri sunt mai motivaţi şi mai bine instruiţi.

  — Poate că aşa-i, sau poate că nu. Am auzit zvonuri c-ar avea un conducător nou. Unul care v-a dat multe bătăi de cap… de pildă, în sistemul Obroa-skai. Am auzit că nu de mult aţi pierdut acolo un contingent elomin. Ziceai că sunteţi mai bine instruiţi…

  Han strânse din dinţi şi replică:

  — Nu uita că oricine ne face probleme nouă vă va face probleme şi vouă. Şi dacă ai crezut că Noua Republică este flămândă după lichidităţi, gândeşte-te cât de flămând trebuie să fie Imperiul acum.

  — În cazul ăsta, aventura este cu atât mai interesantă, încuviinţă Dravis sculându-se în picioare. Mă bucur că te-am revăzut, Solo, dar acum trebuie să plec. Salut-o din partea mea pe prinţesă.

  Han oftă.

  — Măcar spune-le alor tăi care-i propunerea mea.

  — Fii sigur c-o s-o fac. Poate că pe unii chiar o să-i intereseze. Nu poţi şti niciodată cum gândesc oamenii.

  Han încuviinţă; de fapt, nu se putuse aştepta la mai mult de pe urma întâlnirii.

  — Încă un lucru, Dravis. Cine-i cel mai tare acum, după dispariţia lui Jabba?

  — Păi…, îl scrută gânditor celălalt, bănuiesc că nu-i un secret. Să fiu sincer, nu-i nimic stabilit clar, dar eu unul înclin spre Talon Karrde.

  Han se încruntă. Auzise desigur despre Karrde, dar niciodată nu bănuise că organizaţia acestuia s-ar fi aflat printre primele zece, cu atât mai puţin în vârful piramidei. Fie că Dravis se înşela, fie Karrde era genul de individ care prefera discreţia.

  — Unde l-aş putea găsi?

  — Te interesează, nu-i aşa? zâmbi viclean Dravis. Poate c-o să-ţi zic, într-o bună zi.

  — Dravis…

  — Trebuie să plec. Salut, Chewie.

  Se întoarse, apoi se opri pe neaşteptate.

  — Ah, apropo… Poţi să-i spui amicului tău de-acolo că-i cel mai fraier bodyguard pe care l-am văzut vreodată. Nu-i rău s-o ştii.

  Rânjind larg, se răsuci şi dispăru în mulţime.

  Han surâse, privindu-l. Cel puţin Dravis le întorsese spatele când plecase. Alţi contrabandişti pe care-i contactase nici măcar nu avuseseră atâta încredere. Putea să vorbească despre un oarecare progres.

  Lângă el, Chewbacca mârâi ceva dispreţuitor.

  — La ce să te fi aşteptat, dacă amiralul Ackbar face parte din Consiliu? strânse din umeri Han. Calamarienii îi urau de moarte pe contrabandişti chiar înainte de război, şi toată lumea ştia asta. Nu-ţi face griji, se vor da pe brazdă. Măcar unii dintre ei. Dravis n-are decât să pălăvrăgească despre profit şi aventură, dar, dacă le oferi facilităţi sigure de întreţinere, absenţa oricăror taxe de protecţie stil Jabba şi rute protejate, vor fi interesaţi. Haide, să-i dăm drumul.

  Ieşi din separeu şi porni spre bar şi ieşirea de abia vizibilă dinapoia acestuia. La jumătatea drumului, se opri lângă alt separeu şi se aplecă spre unicul său ocupant.

  — Am un mesaj pentru tine, rosti el. Trebuie să-ţi spun că eşti cel mai fraier bodyguard pe care l-a văzut vreodată Dravis.

  Wedge Antilles rânji şi se ridică de la masă.

  — Crezusem că tocmai asta a fost ideea, spuse el trecându-şi degetele prin părul negru.

  — Aşa-i, dar Dravis n-o ştia.

  În sinea lui, Han ar fi fost primul care să admită că Dravis avea perfectă dreptate. Singurele ocazii în care Wedge nu ieşea în evidenţă ca un munte pe o câmpie era când stătea în carlinga unui X-interceptor, făcând praf vânătorii TIE.

  — Pagge unde-i? întrebă Han, privind în jur.

  — Aici, şefule, şopti un glas în spatele său.

  Han se întoarse. Înapoia lor apăruse un bărbat de înălţime mijlocie, de greutate mijlocie, complet indescriptibil. Genul de individ pe care într-adevăr nimeni nu l-ar fi remarcat; genul care putea dispărea aproape în orice ambient, contopindu-se cu mediul.

  Iar tocmai aceea fusese ideea.

  — Ai văzut ceva suspicios? îl întrebă Han.

  Pagge clătină din cap.

  — N-a avut oameni ascunşi şi nici alte arme decât blasterul. Probabil că avea într-adevăr încredere în tine.

  — Mda. Fac progrese. Să-i dăm drumul. Şi aşa o s-ajungem destul de târziu pe Coruscant. În drum, vreau să trecem şi prin sistemul Obroa-skai.

  — E vorba de contingentul elomin care a dispărut? întrebă Wedge.

  — Da, vreau să văd dacă între timp au aflat ce s-a întâmplat cu el. Şi dacă avem noroc, poate găsim şi o urmă a autorilor.

  Masa pliantă din cabinetul său fusese instalată, mâncarea aştepta să fie servită şi Talon Karrde tocmai turna vinul, când ciocănitura răsună la uşă. Ca întotdeauna, pregătirile lui fuseseră perfect sincronizate.

  — Mara? întrebă el.

  — Da, se auzi vocea tinerei. M-ai invitat la masă.

  — Da. Intră, te rog.

  Uşa glisă şi Mara Jade pătrunse în odaie cu obişnuita ei graţie felină.

  — N-ai spus despre ce; ochii ei verzi înregistrară masa elegant pregătită – este vorba, încheie pe un ton cu totul diferit.

  Ochii reveniră asupra bărbatului, măsurându-l rece.

  — Nu-i câtuşi de puţin ceea ce crezi, o asigură Karrde conducând-o la scaunul din faţa sa. Este o cină de afaceri, nici mai mult, nici mai puţin.

  Dinapoia biroului se auzi un sunet straniu, ca o combinaţie între un cotcodăcit şi un tors de pisică.

  — Exact, Drang, se întoarse Karrde în direcţia respectivă, o cină de afaceri. Haide, ieşi de acolo!

  Vornskrul privi dinapoia biroului, strângând covorul între labele anterioare şi ţinând botul aproape de podea, parcă gata de vânătoare.

  — Ţi-am zis să ieşi de-acolo, repetă ferm Karrde arătând spre uşa deschisă dinapoia femeii. Haide, ţi-am pus mâncarea în bucătărie. Sturm e deja acolo… mai mult ca sigur, a înfulecat jumătate din hrana ta.

  Şovăielnic, Drang se furişă dinapoia biroului, cotcodăcind-torcând pe un ton plângăreţ, în vreme ce se apropia de uşă.

  — Nu te mai jeli atât, îl certă contrabandistul, apoi luă o bucăţică de bruallki prăjit din platoul central. Uite – nu mai fi amărât!

  Aruncă bucăţica în direcţia uşii. Letargia lui Drang dispăru instantaneu şi, dintr-un salt ca pe arcuri, înhăţă mâncarea din zbor.

  — Bravo, îi strigă Karrde. Du-te acum, şi poftă bună!

  Vornskrul dispăru din încăpere.

  — Aşadar, reveni bărbatul spre Mara, unde rămăsesem?

  — Îmi spuneai că este vorba despre o cină de afaceri, răspunse ea cu glas încă distant în vreme ce se aşeză şi cercetă masa cu privirea. În tot cazul, este cea mai plăcută cină de afaceri la care am fost invitată de mult timp.

  — De fapt, spuse Karrde aşezându-se şi întinzându-se către platou, asta a şi fost ideea. Cred că, ocazional, este bine să ne reamintim că a fi contrabandişti nu înseamnă neapărat a fi şi barbari.

  — Aha, încuviinţă Mara sorbind din vin. Sunt convinsă că majoritatea oamenilor tăi este foarte recunoscătoare pentru asemenea memento.

  Karrde zâmbi şi reflectă că decorul neobişnuit şi scenariul care trebuiau s-o surprindă pe femeie se duseseră pe apa sâmbetei. Ar fi trebuit să-şi dea seama că o cacealma de felul acela nu putea păcăli o persoană ca Mara.

  — Adesea pot urma seri interesante, aprobă el. Mai ales – o privi cu atenţie – când se discută despre o promovare.

  Un licăr de surpriză, aproape insesizabil, îi traversase chipul.

  — Promovare”? repetă ea precaut.

  — Da, spuse Karrde servind-o cu bruallki. Mai exact, promovarea ta.

  Uitătura bănuitoare revenise în ochii femeii.

  — Nu sunt în grup decât de şase luni, îi reaminti.

  — De cinci şi jumătate, o corectă el. Totuşi timpul n-a fost niciodată atât de important pentru Univers ca abilitatea şi rezultatele… iar abilitatea şi rezultatele tale au fost destul de impresionante.

  Mara înălţă din umeri şi părul ei roşu-auriu undui o dată cu mişcarea.

  — Am fost pur şi simplu norocoasă.

  — Este ştiut că norocul joacă un rol de seamă. Pe de altă parte, eu unul am constatat că ceea ce majoritatea oamenilor numeşte „noroc” este adesea talent nativ combinat cu ştiinţa de a profita de oportunităţi.

  Reveni la platoul de bruallki şi-şi puse o porţie în farfurie.

  — Se adaugă apoi talentul tău în pilotarea navelor spaţiale, capacitatea de a da şi a primi ordine, şi – surâse uşor şi indică masa – abilitatea de a te adapta la situaţii neobişnuite şi neaşteptate. Toate acestea sunt talente foarte utile pentru un contrabandist.

  Făcu o pauză, dar femeia rămase tăcută. Evident, cândva în trecutul ei învăţase de asemenea când să nu pună întrebări. Un alt talent util.

  — Ca să concluzionez, Mara, eşti pur şi simplu prea valoroasă pentru a te irosi ca rezervă de urgenţă sau chiar ca operator de linie. Aş dori să încep să te pregătesc pentru ca, în cele din urmă, să ajungi secundul meu.

  De data aceasta, surprinderea ei nu mai putea fi interpretată greşit. Ochii verzi se măriră pentru o clipă, apoi se mijiră.

  — Şi în ce anume ar consta noile mele îndatoriri? întrebă Mara.

  — În principal să călătoreşti împreună cu mine, răspunse Karrde şi sorbi din vin. Să vezi cum pun la punct afacerile noi, să întâlneşti unii dintre clienţii noştri pe termen lung, să fii cunoscută de ei… genul acesta de lucruri.

  Mara continua să fie suspicioasă – îşi dădea seama după ochii ei. Bănuia că oferta nu era decât un paravan care să mascheze o solicitare mult mai personală sau o cerere din partea bărbatului.

  — Nu trebuie să-mi dai acum un răspuns, urmă el. Gândeşte-te, sau stai de vorbă cu alţii care fac parte de mai mult timp din organizaţie. O privi deschis: îţi vor spune că eu nu-mi mint oamenii.

  Buza femeii zvâcni.

  — Aşa am auzit şi eu, rosti revenind la tonul neîncrezător. Ţine minte însă că dacă-mi oferi genul acesta de autoritate, îl voi utiliza. Întreaga structură organizaţională va fi modificată…

  Se întrerupse în clipa când intercomul de pe birou ciripi.

  — Da? i se adresă bărbatul.

  — Aici Aves, rosti o voce. M-am gândit că ţi-ar plăcea să ştii că nu mai suntem singuri. Un distrugător spaţial imperial tocmai a intrat pe orbită.

  Karrde se ridică în picioare, privind spre Mara.

  — Vreo indicaţie de identificare? întrebă, lăsându-şi şervetul să cadă lângă farfurie şi ocolind biroul, către videcran.

  — În ziua de azi nimeni nu-şi mai trâmbiţează identificatorii, clătină din cap Aves. Emblemele de pe flancuri sunt greu de distins de la depărtarea asta, totuşi Torve apreciază că ar putea fi vorba despre Himera.

  — Interesant, murmură Karrde. Însuşi Marele Amiral Thrawn… Au efectuat vreo transmisie?

  — N-am receptat nimic – o clipă! Se pare că… da, lansează o navetă. Ba nu, două navete. Punctul estimat de asolizare… Pentru un moment, Aves se încruntă spre ceva din afara razei videcranului. Punctul estimat de asolizare este undeva pe aici, în pădure.

  Cu coada ochiului, Karrde o zări pe Mara încordându-se.

  — Nu-i vorba cumva despre o aşezare de la lizieră? întrebă el.

  — Nu, este clar vorba despre pădure. Probabil la mai puţin de cincizeci de kilometri de noi.

  Karrde se frecă încet cu arătătorul peste buza inferioară, analizând posibilităţile.

  — Doar două navete?

  — Deocamdată, replică Aves care începuse să pară oarecum agitat. Declanşez alarma?

  — Dimpotrivă. Să vedem dacă au nevoie de vreun ajutor. Deschide-mi un canal de apelare.

  Aves fu pe punctul de a protesta, apoi se răzgândi.

  — Am înţeles, aprobă el inspirând adânc şi apoi tastă ceva. Poţi vorbi.

  — Mulţumesc. Distrugătorul spaţial imperial Himera, vă vorbeşte Talon Karrde. Vă pot ajuta cu ceva?

  — Nici un răspuns, murmură Aves. Crezi că poate nu vor să fie remarcaţi?

  — Dacă nu vrei să fii remarcat, nu foloseşti un distrugător spaţial. Nu, probabil că sunt ocupaţi să-mi caute numele în baza de date a navei. Într-o bună zi, ar fi interesant de aflat ce ştiu despre mine. Dacă ştiu ceva… Îşi drese vocea: Distrugătorul spaţial imperial Himera, vă…

  Brusc, chipul lui Aves fu înlocuit de cel al unui bărbat de vârstă mijlocie care purta însemne de căpitan.

  — Sunt căpitanul Pellaeon al navei Himera, spuse el direct. Ce doreşti?

  — Un simplu gest de curtoazie, replică sec Karrde. Am remarcat coborârea navetelor voastre şi ne-am întrebat dacă dumneata sau Marele Amiral Thrawn aveţi nevoie de asistenţă.

  În jurul ochilor lui Pellaeon, pielea se încreţi aproape insesizabil.

  — Cine?

  — Ah, da, încuviinţă din cap Karrde cu un surâs uşor. Sigur că da. N-am auzit nici de Marele Amiral Thrawn. În tot cazul, nu asociat navei Himera. Şi nici asociat unor bizare raiduri informaţionale asupra câtorva sisteme din regiunea Paonnid-Obroa-skai.

  Ochii căpitanului se mijiră şi mai mult.

  — Eşti foarte bine informat, domnule Karrde, rosti Pellaeon cu glas mătăsos în dosul căruia ameninţarea îşi arăta colţii. Unele persoane ar fi curioase să ştie de unde deţine asemenea informaţii un contrabandist mărunt.

  — Oamenii mei aud tot soiul de zvonuri, strânse din umeri Karrde, iar eu le pun cap la cap şi le potrivesc. Bănuiesc că în acelaşi mod în care operează unităţile voastre de contrainformaţii. Apropo, dacă navetele acelea intenţionează să coboare în pădure, trebuie să avertizezi echipajele să fie precaute. Aici trăiesc câteva specii de prădători periculoşi, iar conţinutul metalifer ridicat al vegetaţiei modifică mult determinările senzorilor.

  — Mulţumesc pentru sfat, spuse Pellaeon cu aceeaşi voce îngheţată, dar nu vor rămâne mult pe sol.

  — Aha, încuviinţă Karrde examinând cu iuţeală posibilităţile care, din fericire, nu erau foarte multe. O mică vânătoare, nu-i aşa?

  Pellaeon îl trată cu un surâs indulgent.

  — Informaţiile despre activităţile imperiale sunt foarte scumpe. Crezusem că o persoană care activează în domeniul dumitale ştie asta.

  — Aşa este, aprobă Karrde examinându-l cu atenţie. Câteodată însă apar reduceri de preţ. După ysalamiri aţi venit, nu?

  Zâmbetul celuilalt îngheţă.

  — Aici nu există reduceri de preţuri, Karrde, vorbi el după o clipă cu glas încet. Iar scumpe poate de asemenea însemna „foarte scumpe”.

  — Perfect adevărat. Desigur, cu excepţia cazului în care se face un troc, pentru altă informaţie la fel de preţioasă. Bănuiesc că ştiţi deja caracteristicile unice ale ysalamirilor – altfel, nu v-aţi afla aici. Să bănuiesc oare că ştiţi de asemenea şi tehnica, oarecum ezoterică, a coborârii lor de pe ramurile arborilor?

  Pellaeon îl studie, cu o expresie vădit suspicioasă.

  — Aveam impresia că ysalamirii n-au mai mult de cincizeci de centimetri lungime şi că nu sunt prădători.

  — Nu m-am referit la securitatea voastră, căpitane Pellaeon, ci la a lor. Nu-i poţi trage pur şi simplu de pe ramuri fără să-i omori. În faza aceasta, un ysalamir este sesil – ghearele i s-au lungit într-atât încât cresc practic direct în miezul ramurii pe care locuieşte.

  — Să bănuiesc că dumneata cunoşti modalitatea corectă de a-i coborî?

  — Mai exact, unii dintre oamenii mei o cunosc. Dacă doreşti, aş putea trimite pe cineva să contacteze echipajele navetelor. Tehnica implicată nu este foarte dificilă, dar trebuie demonstrată.

  — Evident, rosti Pellaeon cu o ironie apăsată. Iar onorariul pentru această demonstraţie „ezoterică”…?

  — Nici un onorariu, căpitane. Aşa cum am spus mai devreme, este un simplu gest de curtoazie.

  Pellaeon înclină uşor capul pe un umăr.

  — Generozitatea dumitale nu va fi uitată.

  Pentru o clipă, îl fixă pe contrabandist cu privirea; înţelesul dublu al cuvintelor sale nu putea fi confundat. Dacă Karrde plănuia vreo trădare, nici aceea n-avea să fie uitată.

  — Îmi voi anunţa navetele să-ţi aştepte expertul.

  — Nu va întârzia. La revedere, căpitane.

  Pellaeon se întinse spre ceva din afara videcranului şi faţa lui Aves reapăru în locul său.

  — Ai fost atent? îl întrebă Karrde.

  Bărbatul încuviinţă.

  — Dankin şi Chin încălzesc deja un Skipray.

  — Perfect. Să lase un canal de transmisiuni deschis şi să-mi raporteze imediat ce se întorc.

  Imaginea se stinse. Karrde se îndepărtă de birou, aruncă o privire spre Mara şi reveni la masă.

  — Scuză-mă pentru întrerupere, rosti pe un ton degajat şi trase cu coada ochiului spre femeie în vreme ce-şi reumplu paharul cu vin.

  Treptat, ochii ei verzi reveniră din golul în care privise, iar când se uită spre Karrde, muşchii feţei i se relaxară din rigiditatea catatonică.

  — Chiar nu ai de gând să-i taxezi pentru ajutor? întrebă ea, întinzând o mână uşor nesigură către propriul pahar. Dacă ai fi dorit ceva, ei nu te-ar fi iertat. În ziua de azi, banii sunt singurul lucru care interesează Imperiul.

  — Oamenii noştri îi vor urmări din clipa când asolizează şi până la decolare, strânse el din umeri. Pentru mine, asta pare un onorariu suficient.

  — Aşadar nu crezi că au venit aici doar pentru a vâna ysalamiri?

  — Nu tocmai, răspunse bărbatul muşcând din bruallki. Cu excepţia cazului în care animalele alea pot fi utilizate într-un scop despre care noi nu avem habar. Ca să baţi atâta cale pentru a captura ysalamiri mi se pare un efort exagerat împotriva unui singur Jedi.

  Privirea femeii se pierdu din nou în depărtare.

  — Poate că nu-l urmăresc pe Skywalker, murmură ea. Poate că au găsit şi alţi Jedi.

  — Mi se pare improbabil, comentă Karrde cercetând-o cu atenţie. (Glasul îi tremurase când rostise numele lui Luke Skywalker…) Se presupune că împăratul i-a lichidat pe toţi în primele zile ale Noii Ordini. Decât dacă, adăugă el străfulgerat de altă idee, nu l-au găsit pe Darth Vader.

  — Vader a murit în Steaua Morţii, împreună cu împăratul.

  — Aşa umblă vorba, sigur că da…

  — A murit acolo, îl întrerupse ea cu glas brusc tăios.

  — Bineînţeles, încuviinţă Karrde.

  Avusese nevoie de cinci luni de observare atentă, dar finalmente identificase puţinele subiecte ce garantau declanşarea unor replici puternice din partea femeii. Dintre acestea făceau parte fostul împărat şi Imperiul pre-Endor.

  Iar la capătul opus al spectrului emoţional se găsea Luke Skywalker.

  — Cu toate acestea, continuă el gânditor, dacă un Mare Amiral consideră că are motive întemeiate pentru prezenţa ysalamirilor în navele sale, poate că n-ar fi rău dacă i-am urma exemplul.

  Pe neaşteptate, ochii lui Mara se concentrară asupra sa.

  — În ce scop? se răsti ea.

  — Ca simplă precauţie. Dar de ce eşti atât de vehementă?

  O privi, sfâşiată de un conflict intern trecător.

  — Mi se pare o risipă de timp, spuse femeia. Probabil că Thrawn suflă şi-n iaurt. Şi apoi cum intenţionezi să păstrezi ysalamirii vii la bordul navei, fără să transplantezi şi nişte arbori cu ei?

  — Sunt convins că în privinţa asta Thrawn are nişte idei, o asigură Karrde. Dankin şi Chin vor şti cum să scotocească după amănunte.

  — Da, murmură Mara pe un ton care accepta înfrângerea, însă ferindu-şi în mod straniu căutătura. Sunt sigură că vor şti.

  — Între timp, zise Karrde prefăcându-se că nu sesizase nimic, noi avem afaceri de discutat. Din câte îmi amintesc, doreai să enumeri nişte îmbunătăţiri pe care le intenţionezi în organizaţie…

  — Da. Mara inspiră adânc, închise ochii… iar când îi redeschise, revenise la ţinuta ei obişnuită, detaşată. Aşa este. Ei bine…

  Mai întâi lent, apoi cu tot mai multă încredere, se lansă într-o descriere detaliată şi în general pătrunzătoare a lipsurilor grupului. Mâncând, Karrde ascultă cu atenţie, minunându-se din nou de aptitudinile ascunse ale femeii. Într-o bună zi, îşi promise în gând, va găsi o cale prin care să extragă amănuntele trecutului ei de sub mantia tăinuirii cu care se acoperea atât de atentă. Să afle de unde venise, cine şi ce era.

  Şi să afle cu exactitate ce anume îi făcuse Luke Skywalker, pentru ca să-l urască în asemenea măsură.

  Himera avu nevoie de aproape cinci zile cu viteza de 0,4 pentru a parcurge cei 350 de ani-lumină dintre Myrkr şi Wayland. Durata voiajului nu fu însă un impediment, deoarece inginerilor le luă aproape tot atâta timp pentru a concepe un cadru portabil care să-i susţină şi hrănească pe ysalamiri.

  — Eu tot nu sunt convins că-i realmente necesar, mormăi Pellaeon privind cu dezgust segmentul de conductă curbă şi groasă, şi creatura asemănătoare unei salamandre acoperite cu blană şi solzi ataşată de el. (Conducta şi cadrul de care era fixată erau al naibii de grele, iar creatura mirosea urât.) Dacă Păzitorul pe care-l aşteptaţi a fost instalat pe Wayland de împărat, nu văd de ce ar trebui să avem probleme cu el.

  — Numeşte-o simplă precauţie, căpitane, răspunse Thrawn instalându-se în scaunul de copilot al navetei şi fixându-şi centurile de siguranţă. Probabil că am avea greutăţi să-l convingem că suntem ceea ce afirmăm. Sau chiar că noi continuăm să slujim Imperiul.

  Privi în treacăt peste displayuri şi încuviinţă spre pilot:

  — Dă-i drumul!

  Se auzi un zăngănit înăbuşit şi, cu o vibraţie scurtă, naveta părăsi cala Himerei şi începu coborârea spre suprafaţa planetei.

  — Poate că ne-ar fi mai uşor să-l convingem cu un pluton din trupele de şoc, mormăi Pellaeon examinând displayul repetor de lângă locul său.

  — Sau poate că l-am irita, îi atrase atenţia Thrawn. Căpitane, nu ignora mândria şi sensibilitatea unui Jedi al întunericului. În plus – se uită peste umăr – asta-i treaba lui Rukh. Orice asociat intim al împăratului ar trebui să fie familiarizat cu rolul glorios pe care noghrii l-au jucat în decursul anilor.

  Pellaeon privi chipul tăcut de coşmar, aflat pe locul de vizavi.

  — Păreţi sigur, domnule amiral, că Păzitorul va fi un Jedi al întunericului.

  — Pe cine altul să fi ales împăratul ca să-i păzească tezaurul? Ai fi preferat poate o legiune de trupe de şoc, echipate cu AT-AT-uri şi genul de armament şi tehnologie avansate ce pot fi detectate de pe orbită cu ochii închişi?

  Pellaeon făcu o grimasă. În privinţa asta, cel puţin, nu trebuiau să-şi facă griji. Scanerele Himerei nu detectaseră nicăieri pe suprafaţa lui Wayland ceva care să depăşească nivelul arcului cu săgeţi. Asta nu însemna totuşi că se simţea foarte liniştit.

  — Mă întrebam dacă împăratul n-ar fi trebuit să-l ia de pe Wayland, pentru a-l ajuta împotriva rebelilor…

  Thrawn ridică din umeri.

  — Vom afla în curând.

  Vuietul frecării atmosferei de fuzelajul navetei crescu în intensitate şi pe displayul repetor al lui Pellaeon apărură detalii ale suprafeţei planetei. Majoritatea zonei aflată chiar sub ei părea să fie pădure, întreruptă pe alocuri de şesuri întinse, acoperite de iarbă. În faţă, vizibil ocazional prin fuioarele de nori, un munte izolat se înălţa deasupra peisajului.

  — Ăsta-i muntele Tantiss? îl întrebă pe pilot.

  — Da, căpitane. În curând ar trebui să se vadă şi oraşul.

  — Perfect.

  Discret, Pellaeon îşi aranjă mai bine tocul blasterului de pe coapsa dreaptă. Thrawn putea fi cât dorea de încrezător, atât în ysalamiri, cât şi în propria sa logică; din partea sa, Pellaeon continua să regrete că nu erau însoţiţi de mai multă putere de foc.

  Aşezarea cuibărită la poalele sud-vestice ale muntelui Tantiss era mai mare decât păruse de pe orbită, majoritatea caselor ei scunde întinzându-se mult sub adăpostul copacilor înconjurători. Thrawn îi ordonă pilotului să survoleze de două ori zona, apoi să coboare în ceea ce părea a fi piaţa principală, în faţa unei clădiri mari şi impresionante, cu aspect regal.

  — Interesant, comentă Marele Amiral privind pe videcrane în timp ce-şi fixa pe umeri cadrul ysalamirului. Aici există cel puţin trei stiluri arhitecturale – unul specific oamenilor şi două aparţinând unor specii diferite. Rareori poţi vedea asemenea diversitate în aceeaşi regiune a unei planete, cu atât mai puţin alăturate în aceeaşi aşezare. Palatul din faţa noastră a incorporat practic elemente din toate trei stilurile.

  — Mda, aprobă Pellaeon neatent, examinând el însuşi videcranele. (În momentul acela, clădirile îl interesau mult mai puţin decât oamenii despre care biosenzorii îl anunţau că se ascundeau înapoia şi în interiorul lor.) Aveţi vreo idee dacă speciile acelea extraterestre sunt ostile faţă de străini?

  — Probabil, răspunse Thrawn îndreptându-se spre rampa de ieşire din navetă unde îl aştepta deja Rukh. Caracteristica respectivă este specifică majorităţii speciilor non-umane. Îi dăm drumul?

  Rampa se deplie, însoţită de şuieratul gazului eliberat. Strângând din dinţi, Pellaeon îi urmă pe cei doi. Rukh coborî primul.

  Nimeni nu trase în ei, când atinseră solul şi se îndepărtară cu câţiva paşi de navetă. În acelaşi timp, nimeni nu strigă, nu-i somă şi nici măcar nu apăru în piaţă.

  — Cam timizi, nu credeţi? mormăi căpitanul, privind în jur cu mâna deasupra blasterului.

  — Lesne de înţeles, zise Thrawn şi scoase din centură un disc-megafon. Ia să vedem dacă-i putem convinge să fie mai ospitalieri.

  Ridică discul în dreptul buzelor.

  — Îl caut pe Păzitorul muntelui, bubuiră cuvintele sale prin piaţă, iar ultima silabă reverberă din clădirile înconjurătoare. Cine mă poate conduce la el?

  Ultimul ecou se stinse în tăcere. Marele Amiral coborî discul şi aşteptă, dar secundele trecură fără nici un răspuns.

  — Poate că nu înţeleg bazica, sugeră într-o doară Pellaeon.

  — O înţeleg, replică rece Thrawn. Cel puţin oamenii o înţeleg. Poate că au nevoie de mai multă motivaţie.

  Ridică din nou megafonul:

  — Îl caut pe Păzitorul muntelui, repetă el. Dacă nimeni nu-mi va arăta drumul, întregul oraş va suferi.

  De abia terminase de rostit ultimele cuvinte, când, fără nici un avertisment, o săgeată ţâşni spre ei, venind din dreapta. Îl lovi pe Thrawn într-o parte, ratând cu puţin cadrul cu ysalamirul, care-i cuprindea umerii şi spatele ca o raniţă, şi ricoşă inofensivă din vesta antiglonţ ascunsă sub uniforma albă.

  — Stai, ordonă Marele Amiral când Rukh sări lângă el cu blasterul pregătit. L-ai localizat?

  — Da, scrâşni noghriul cu arma îndreptată spre o clădire cu două niveluri aflată la un sfert al distanţei dintre ei şi palat.

  — Perfect. Thrawn ridică din nou megafonul: Unul dintre oamenii voştri tocmai a tras în noi. Priviţi consecinţele.

  Coborî discul şi încuviinţă spre Rukh:

  — Acum.

  Rânjind subţire din dinţii aidoma unor ace, Rukh începu – iute, atent şi ştiinţific – să demoleze clădirea.

  Distruse mai întâi ferestrele şi uşile, trăgând în ele o duzină de salve pentru a descuraja orice alt atac. După aceea trecu la pereţii parterului. La a douăzecea salvă, construcţia se cutremura vizibil pe fundaţie. Câteva salve în pereţii etajului, altele în parter…

  Cu un bubuit asurzitor, clădirea colapsă.

  Thrawn aşteptă până se stinseră trosnetele lemnăriei rupte, apoi înălţă iarăşi megafonul.

  — Acestea sunt urmările sfidării mele, anunţă el. Vă întreb din nou: Cine mă va conduce la Păzitorul muntelui?

  — Eu, se auzi o voce din stânga lor.

  Pellaeon se răsuci fulgerător. Bărbatul din faţa palatului era înalt şi slab, cu păr sur, răvăşit, şi o barbă care-i cobora până la mijlocul pieptului. Purta sandale legate cu şireturi pe gambă şi o mantie veche, cafenie, peste care un medalion scânteia pe jumătate ascuns sub barbă. Chipul îi era oacheş şi ridat, dar avea o expresie aristocratică aproape arogantă, în timp ce-i cerceta curios şi dispreţuitor.

  — Sunteţi străini, rosti el pe un ton ce exprima aceleaşi sentimente. Străini…, examină naveta care se ridica înapoia lor,…de planetă.

  — Da, suntem străini, încuviinţă Thrawn. Dar tu?

  Ochii bătrânului se întoarseră către ruinele fumegând.

  — Mi-aţi distrus una dintre clădiri, spuse el. Nu era nevoie de aşa ceva.

  — Am fost atacaţi, replică tăios Marele Amiral. Erai proprietarul ei?

  Privirea necunoscutului păru că fulgeră, totuşi Pellaeon nu putu să fie sigur din depărtare.

  — Eu domnesc, anunţă bătrânul încet însă cu un ton evident ameninţător. Tot ce este aici îmi aparţine.

  Pe durata câtorva bătăi de inimă, el şi Thrawn se duelară din priviri. Thrawn vorbi primul:

  — Sunt Marele Amiral Thrawn, Warlord al Imperiului, slujitor al împăratului. Îl caut pe Păzitorul muntelui.

  Bătrânul plecă imperceptibil fruntea.

  — Te voi duce la el.

  Se întoarse şi porni către palat.

  — Nu vă depărtaţi, murmură Thrawn când porniră după el. Atenţie la o capcană.

  Nici o altă săgeată nu mai zbură spre ei când traversară piaţa şi trecură pe sub arcada sculptată în piatră de deasupra uşilor duble ale palatului.

  — Crezusem că Păzitorul locuieşte pe munte, spuse Thrawn când călăuza lor deschise uşile.

  O făcu fără efort şi Pellaeon hotărî că era mai puternic decât părea.

  — A locuit, cândva, li se adresă bătrânul peste umăr. Când am început să domnesc, cei de pe Wayland au construit palatul pentru el.

  Înaintă până în mijlocul holului de la intrare, bogat împodobit, şi se opri la jumătatea drumului spre altă pereche de uşi.

  — Lăsaţi-ne, rosti el.

  Pentru o clipită, Pellaeon crezu că li se adresase lor. Tocmai deschidea gura, pentru a protesta, când două secţiuni laterale ale pereţilor glisară şi doi bărbaţi slăbănogi îşi făcură apariţia din nişele camuflate. Fulgerându-i din priviri pe imperiali, îşi puseră arbaletele pe umeri şi părăsiră clădirea. Bătrânul îi aşteptă să iasă, apoi îşi reluă drumul spre a doua pereche de uşi duble.

  — Haideţi, le indică el cu o sclipire stranie în ochi. Păzitorul împăratului vă aşteaptă.

  Silenţios, uşile se deschiseră în lături, dezvăluind luminile a sute de lumânări ce umpleau o încăpere uriaşă. Pellaeon aruncă o privire scurtă spre bătrânul de lângă uşă şi premoniţia bruscă a pericolului îi trimise un fior pe spinare. Inspirând profund, îi urmă pe Thrawn şi Rukh înăuntru.

  Într-o criptă.

  Nu încăpea nici o îndoială asupra locului acela. În afara lumânărilor pâlpâitoare, odaia era goală, cu excepţia unui bloc paralelipipedic, mare, din piatră neagră, amplasat în centru.

  — Înţeleg, şopti Thrawn. Aşadar este mort.

  — E mort, confirmă bătrânul dinapoia lor. Vezi toate lumânările astea, Mare Amiral?

  — Da, încuviinţă Thrawn. Oamenii trebuie să-l fi onorat foarte mult.

  — Să-l onoreze? pufni încetişor bătrânul. Nici vorbă! Lumânările astea marchează mormintele străinilor de planetă care au sosit aici după moartea lui.

  Pellaeon se răsuci spre el, scoţând instinctiv blasterul. Thrawn aşteptă alte câteva clipe, înainte să se întoarcă fără grabă.

  — Cum au murit? întrebă el.

  Bătrânul surâse scurt.

  — Eu i-am ucis, bineînţeles. Aşa cum l-am ucis şi pe Păzitor. Ridică braţele cu palmele goale în sus. Aşa cum vă ucid acum pe voi.

  Fără nici un avertisment, fulgere albastre ţâşniră din vârfurile degetelor sale…

  Şi dispărură fără urmă, la un metru de imperiali.

  Totul se petrecuse atât de rapid, încât Pellaeon nu avu timp nici să clipească, cu atât mai puţin să tragă. Acum, cu întârziere, ridică blasterul şi valul de aer fierbinte provocat de fulgere i se revărsă peste mână…

  — Stop, rosti calm Thrawn în tăcerea care se lăsase. După cum poţi vedea, Păzitorule, nu suntem nişte străini obişnuiţi.

  — Păzitorul e mort! se răsti bătrânul şi ultimul său cuvânt fu aproape acoperit de trosnetul altor fulgere.

  Şi acestea se stinseră, înainte de a se fi apropiat de cei trei.

  — Da, încuviinţă Thrawn, strigând pentru a se face auzit prin detunăturile fulgerelor, vechiul Păzitor a murit. Tu eşti Păzitorul acum. Tu aperi muntele împăratului.

  — Nu slujesc nici un împărat! răcni bătrânul, trimiţând a treia salvă inutilă. Puterea mea este numai pentru mine.

  Brusc, aşa cum începuse, atacul său încetă. Cu braţele încă ridicate, bătrânul se holbă la Thrawn cu o expresie de nedumerire şi necăjire întipărită pe chip.

  — Nu eşti Jedi. Cum faci?

  — Alătură-te nouă şi vei învăţa, sugeră Thrawn.

  Celălalt îşi îndreptă ţinuta, arătându-şi adevărata înălţime.

  — Sunt un maestru Jedi, croncăni el. Nu mă alătur nimănui.

  — Înţeleg, aprobă din cap Thrawn. În cazul acesta, îngăduie-ne nouă să ne alăturăm ţie. Ochii lui roşu-sclipitor sfredeleau faţa bătrânului. Şi îngăduie-ne să-ţi arătăm cum poţi avea mai multă putere decât ţi-ai imaginat vreodată. Toată puterea pe care şi-ar putea-o dori chiar şi un maestru Jedi.

  Pentru câteva secunde, bătrânul continuă să-l fixeze pe Thrawn şi pe chipul său se perindară cu rapiditate o duzină de expresii stranii.

  — Perfect, rosti în cele din urmă. Urmaţi-mă. Vom sta de vorbă.

  — Mulţumesc, plecă uşor fruntea Thrawn. Pot să întreb cui avem cinstea de a ne adresa?

  — Bineînţeles.

  Trăsăturile bătrânului îşi recăpătară aerul regal, iar când vorbi, glasul său răsună maiestuos în liniştea criptei:

  — Sunt Joruus C'baoth, maestru Jedi.

  Pellaeon inspiră brusc şi un fior îngheţat îi străbătu spinarea.

  — Joruus C'baoth? icni el. Dar…

  Amuţi. C'baoth îl privi, aşa cum Thrawn ar fi privit un gradat inferior care ar fi vorbit fără să fi fost întrebat.

  — Urmaţi-mă, repetă el întorcându-i spatele lui Thrawn. Vom sta de vorbă.

  Îi conduse afară din criptă, la lumina soarelui. În absenţa lor, câteva grupuri mici de oameni se adunaseră în piaţă, păstrând distanţa faţă de palat, dar şi faţă de navetă, în vreme ce şuşoteau agitat.

  Cu o excepţie. Drept în calea lor, la numai câţiva metri, se afla unul dintre cei doi paznici pe care C'baoth îi scosese din criptă. Pe chipul său se citea o expresie de furie abia stăpânită; în mâini ţinea o arbaletă armată şi pregătită.

  — I-aţi distrus casa, comentă C'baoth pe un ton degajat. Neîndoios, doreşte să se răzbune.

  De abia terminase cuvintele, când bărbatul ridică brusc arbaleta şi trase. Instinctiv, Pellaeon se aplecă şi întinse blasterul…

  La trei metri de imperiali, săgeata se opri pe neaşteptate în văzduh.

  Căpitanul se holbă la bucata de lemn şi metal care parcă încremenise, înţelegând abia treptat ce se întâmplase.

  — Sunt oaspeţii noştri, se adresă C'baoth paznicului cu un glas care se adresa de fapt tuturor celor din piaţă. Vor fi cinstiţi ca atare.

  Cu un trosnet de lemn rupt, săgeata arbaletei se fărâmă şi bucăţile căzură pe sol. Încet, şovăielnic, paznicul coborî arma, cu ochii continuând să ardă de mânie neputincioasă. Thrawn îl lăsă o secundă, apoi făcu un gest scurt spre Rukh. Noghriul ridică blasterul şi trase…

  Cu o mişcare aproape prea rapidă pentru a fi zărită, o piatră netedă se înălţă de pe sol şi se interpuse în faţa salvei, sfărâmându-se spectaculos în mii de fragmente.

  Thrawn se răsuci spre Păzitor şi pe faţa sa se citiră surpriza şi furia.

  — C'baoth…!

  — Mare Amiral, îl întrerupse celălalt cu glas tăios şi rece, aceştia sunt supuşii mei. Nu ai dumitale, ci ai mei. Dacă trebuie pedepsiţi, eu o voi face…

  Pentru o secundă, cei doi se duelară din nou din priviri, după care, cu un efort vădit, Thrawn îşi regăsi controlul.

  — Desigur, maestre C'baoth, spuse el. Îmi cer iertare.

  — Aşa-i mai bine, încuviinţă C'baoth. Mult mai bine. Privind pe lângă Thrawn, îi făcu semn din bărbie paznicului să se îndepărteze. Urmaţi-mă, se uită el iarăşi spre Marele Amiral. Vom sta de vorbă.

  — Spune-mi mai întâi, rosti C'baoth, indicându-le să se aşeze pe perne, cum mi-ai respins atacul?

  — Mai întâi, vreau să-ţi explic oferta noastră, spuse Thrawn privind în jurul încăperii înainte de a se aşeza cu atenţie pe o pernă. (Probabil, se gândi Pellaeon, că este interesat de obiectele de artă risipite prin odaie.) Cred că o vei găsi…

  — Îmi vei spune cum mi-ai respins atacul, repetă C'baoth.

  O strâmbătură uşoară, iute controlată, flutură peste buzele lui Thrawn.

  — Răspunsul este foarte simplu, începu el şi privi spre ysalamirul care-i înconjura umerii, apoi îi mângâie cu degetul gâtul lung. Creaturile pe care le vezi pe spinările noastre se numesc ysalamiri. Sunt fiinţe sesile arboricole de pe o planetă îndepărtată şi obscură, şi deţin o abilitate interesantă şi, posibil, unică – resping Forţa.

  — Cum adică… „o resping”? se încruntă C'baoth.

  — Îi resping prezenţa, îndepărtând-o de ei. Oarecum similar felului în care o bulă este creată de aerul care se dilată spre exterior, împingând apa din jur. Ocazional, un singur ysalamir poate crea o bulă cu diametrul de zece metri. Un grup de ysalamiri care se susţin reciproc poate crea bule mult mai mari.

  — N-am auzit niciodată de aşa ceva, recunoscu C'baoth privind ysalamirul lui Thrawn cu o fascinaţie aproape copilărească. Cum a putut apărea o asemenea creatură?

  — Să fiu sincer, nu ştiu. Bănuiesc că această aptitudine a lor are o valoare pentru supravieţuire, dar nu-mi pot imagina care ar fi asta. De fapt, nici nu contează, ridică Thrawn o sprânceană. Pentru moment, aptitudinea în sine mi-a slujit scopul.

  Păzitorul se întunecă la faţă.

  — Adică de a-mi înfrânge puterea?

  Thrawn strânse din umeri.

  — Ne aşteptam să-l găsim aici pe Păzitorul împăratului. Trebuia să ne asigurăm că el ne va îngădui să ne identificăm şi să ne explicăm misiunea. Ridică din nou mâna, pentru a mângâia gâtul ysalamirului. Deşi se pare că protejarea noastră de Păzitor a fost de fapt doar un bonus suplimentar. Pentru aceste animale mici, mă gândesc la ceva mult mai interesant.

  — Adică…?

  — Totul la momentul potrivit, maestre C'baoth. Şi numai după ce vom examina tezaurul împăratului din muntele Tantiss.

  — Aşadar nu te interesează decât muntele, se strâmbă uşor C'baoth.

  — Am nevoie de el, sigur că da. Sau, mai precis, am nevoie de ceea ce sper că voi găsi în el.

  — Şi anume…?

  Marele Amiral îl studie o clipă.

  — Înaintea Bătăliei pentru Endor, au circulat zvonuri potrivit cărora savanţii împăratului construiseră finalmente un ecran de invizibilitate realmente practic. Îl doresc. În plus, adăugă el de parcă ideea i-ar fi venit de abia atunci, o altă jucărioară minoră… aproape insignifiantă.

  — Şi crezi că vei găsi pe munte unul dintre aceste ecrane de invizibilitate?

  — Mă aştept să găsesc fie un prototip, fie cel puţin proiectul complet. Unul dintre ţelurile împăratului, atunci când a adunat acest tezaur, a fost de a se asigura că nu se vor pierde tehnologii interesante şi potenţial utile.

  — Asta, plus colectarea de nenumărate suveniruri ale glorioaselor sale cuceriri, pufni C'baoth. Există nu ştiu câte săli ticsite cu asemenea autogratulări penibile.

  Pellaeon îşi îndreptă brusc ţinuta.

  — Aţi fost în munte? întrebă el.

  Cumva, se aşteptase ca tezaurul să fie asigurat cu zăvoare şi bariere.

  C'baoth îi trimise o privire dispreţuitor de răbdătoare.

  — Bineînţeles c-am fost. L-am ucis pe Păzitor, ai uitat? Reveni spre Thrawn: Aşadar, doreşti jucărioarele împăratului, iar acum ştii că poţi să pătrunzi în munte, cu sau fără ajutorul meu. De ce mai stai aici?

  — Fiindcă muntele nu-i decât o parte din ceea ce-mi trebuie. Îmi trebuie de asemenea şi parteneriatul unui maestru Jedi ca tine.

  C'baoth se lăsă pe spate, pe perna sa, şi un surâs cinic i se întrevăzu prin barbă.

  — Aha, ajungem în sfârşit la subiect. Să înţeleg că acesta este momentul în care-mi oferi toată puterea pe care şi-ar putea-o dori chiar şi un maestru Jedi?

  Thrawn îi răspunse printr-un zâmbet similar.

  — Aşa este. Spune-mi, maestre C'baoth, ce ştii despre înfrângerea dezastruoasă a Flotei Imperiale la Bătălia pentru Endor, acum cinci ani?

  — Am auzit doar zvonuri. S-a referit la ea unul dintre străinii de planetă care au venit aici. (Privirea bătrânului se îndreptă spre fereastră, către palatul-criptă vizibil dincolo de piaţă.) Deşi numai în treacăt.

  Pellaeon înghiţi un nod. Thrawn nu păru să sesizeze implicaţiile.

  — Atunci poate că te-ai întrebat cum a fost posibil ca numai câteva zeci de nave rebele să înfrângă o forţă imperială de cel puţin zece ori mai numeroasă?

  — Nu mi-am petrecut prea mult timp cu astfel de întrebări, replică sec C'baoth. Am presupus că rebelii erau pur şi simplu războinici mai buni.

  — Dintr-un punct de vedere, este adevărat. Rebelii au luptat într-adevăr mai bine, dar nu din cauza unor abilităţi speciale, sau a instruirii. Au luptat mai bine decât Flota, pentru că împăratul era mort.

  Marele Amiral se răsuci spre Pellaeon.

  — Tu ai fost acolo, căpitane – trebuie s-o fi observat. Pierderea bruscă a coordonării între membrii echipajelor şi nave… pierderea eficienţei şi disciplinei… Pierderea, pe scurt, a acelei calităţi subtile pe care o numim spirit de luptă.

  — Da, a existat o oarecare confuzie, recunoscu rigid Pellaeon, care începuse să înţeleagă încotro bătea Thrawn şi nu era deloc încântat. Totuşi nimic care să nu poată fi explicat prin stresul normal al bătăliei.

  O sprânceană negru-albăstruie se ridică o fracţiune de centimetru.

  — Cu adevărat? Pierderea lui Executor… incompetenţa bruscă şi de ultim moment a vânătorilor TIE, care a dus la distrugerea Stelei Morţii însăşi… pierderea altor şase distrugătoare spaţiale în confruntări în care niciunul dintre ele n-ar fi trebuit să aibă necazuri? Toate acestea nu au fost decât „stresul normal al bătăliei”?

  — Nu împăratul conducea bătălia, izbucni Pellaeon cu o pornire care-l surprinse şi pe el. În nici un fel. Am fost acolo, domnule amiral… şi ştiu.

  — Da, căpitane, ai fost acolo, rosti Thrawn cu un glas devenit brusc aspru, şi este momentul să-ţi smulgi legătura de pe ochi şi să înfrunţi adevărul, indiferent cât de amar l-ai găsi. Nu mai aveaţi un adevărat spirit de luptă personal – nu-l mai avea nimeni din Flota Imperială. Voinţa împăratului era cea care vă împingea de la spate, mintea împăratului vă asigura tăria, fermitatea şi eficienţa. Eraţi la fel de dependenţi de prezenţa lui, ca şi cum aţi fi fost implanturi borg într-un calculator de luptă.

  — Nu-i adevărat! strigă Pellaeon, simţindu-şi măruntaiele răscolite în mod dureros. Nu poate fi adevărat! Am continuat lupta şi după moartea lui.

  — Aşa-i, spuse Thrawn încet şi zeflemitor. Aţi continuat lupta. Aidoma unor cadeţi.

  C'baoth pufni sonor.

  — Deci pentru asta mă doreşti, Mare Amiral? întrebă el cu dispreţ. Ca să-ţi preschimb navele în marionete?

  — Câtuşi de puţin, maestre C'baoth. Analogia mea cu implanturile borg de luptă a fost atent gândită. Eroarea fatală a împăratului a fost de a încerca să controleze personal întreaga Flotă Imperială, cât mai complet şi mai constant cu putinţă. Pe termen lung, aceasta a dus la dezastru. Dorinţa mea este doar de a spori coordonarea între nave şi forţele militare – şi numai în momentele critice şi în situaţii de luptă atent selectate.

  C'baoth privi spre Pellaeon.

  — În ce scop? mormăi el.

  — În scopul pe care l-am discutat deja – putere!

  — Ce fel de putere?

  Pentru prima dată după asolizare, Thrawn păru descumpănit.

  — Cucerirea planetelor, bineînţeles. Înfrângerea finală a rebelilor. Restabilirea gloriei care a fost odată Noua Ordine a Imperiului.

  — Nu înţelegi puterea, Mare Amiral, clătină bătrânul din cap. Cucerirea planetelor pe care nici măcar nu le vei mai vizita vreodată nu înseamnă putere. Puterea nu înseamnă nici distrugerea navelor, uciderea oamenilor sau înăbuşirea rebeliunilor pe care nu le-ai văzut niciodată în mod direct.

  Roti braţele şi ochii îi sclipiră cu un foc straniu.

  — Asta, Mare Amiral, înseamnă putere. Oraşul acesta… planeta aceasta… supuşii aceştia. Toţi oamenii, psadanii şi myneryrshii care trăiesc aici sunt ai mei. Ai mei. (Privirea i se îndreptă iarăşi spre fereastră.) Eu îi învăţ, eu le poruncesc, eu îi pedepsesc. Viaţa şi moartea lor sunt în mâna mea.

  — Exact asta îţi şi ofer, interveni prompt Thrawn. Milioane de vieţi, miliarde dacă vrei. Cu toate vieţile acelea poţi face orice doreşti.

  — Nu-i acelaşi lucru, observă C'baoth pe un ton de răbdare părintească. Eu nu doresc să deţin putere de la depărtare asupra unor vieţi pe care nu le cunosc.

  — Ai putea atunci să conduci un singur oraş. Oricât de mare sau de mic doreşti.

  — Şi acum conduc un oraş.

  — Am nevoie de ajutorul tău, maestre C'baoth, miji ochii Thrawn. Spune preţul.

  — Preţul meu? zâmbi bătrânul. Preţul pentru serviciile mele? Brusc, zâmbetul dispăru şi tonul vocii deveni ameninţător: Mare Amiral, eu sunt un maestru Jedi. Nu un mercenar, care poate fi angajat ca noghriul tău!

  Îl privi dispreţuitor pe Rukh, care stătea tăcut în lateral.

  — Da, noghriule, ştiu ce eşti tu şi rasa ta. Comandourile Morţii ale împăratului, ucigând şi murind după toanele unor indivizi ambiţioşi ca Darth Vader şi Marele Amiral, aici de faţă.

  — Lord Vader l-a slujit pe împărat şi Imperiul, scrâşni Rukh privindu-l cu ochii negri care nu clipeau. Aşa cum facem şi noi.

  — Poate că da. C'baoth reveni spre Thrawn. Am tot ce doresc sau îmi trebuie, Mare Amiral. Acum vei părăsi Wayland.

  Thrawn nu se clinti.

  — Am nevoie de ajutorul tău, maestre C'baoth, repetă el încet, şi-l voi căpăta.

  — Iar dacă nu-l vei căpăta, ce vei face? rânji bătrânul. Îl vei pune pe noghri să-ncerce să mă ucidă? Ar fi aproape amuzant s-o văd. Se întoarse către Pellaeon: Sau poate că-i vei ordona bravului căpitan al distrugătorului să-mi radă oraşul de pe orbită? Atât doar că nu poţi risca să faci vreun rău muntelui, aşa-i?

  — Artileriştii mei ar putea distruge oraşul, fără măcar să pârlească iarba de pe muntele Tantiss, replică Pellaeon. Dacă aveţi nevoie de o demonstraţie…

  — Pace, căpitane, îl întrerupse Thrawn calm. Prin urmare, maestre C'baoth, preferi genul de putere personală, directă? Da, cu siguranţă pot înţelege asta. Nu cred însă că aşa ceva constituie o mare provocare. Desigur, adăugă el gânditor privind pe fereastră, acesta poate fi, de fapt, chiar scopul. Mă aştept ca până şi maeştrii Jedi să îmbătrânească în cele din urmă într-atât încât să nu-i mai intereseze nimic altceva decât să stea la soare.

  Fruntea lui C'baoth se înnegură.

  — Ai grijă, Mare Amiral, îl avertiză el, să nu caut provocarea în chiar distrugerea ta.

  — Aşa ceva nu s-ar putea numi provocare pentru un individ cu aptitudinile şi puterea ta, contraatacă Thrawn ridicând din umeri. Poate însă că ai deja alt Jedi aici, care-ţi ascultă comenzile.

  C'baoth se încruntă, evident derutat de schimbarea bruscă a subiectului.

  — Alt Jedi? repetă el.

  — Desigur. Mi se pare firesc ca un maestru Jedi să aibă un Jedi de rang inferior care să-l slujească. Un Jedi pe care-l poate învăţa, căruia îi poate porunci şi pe care-l poate pedepsi după voie.

  Un nor trecu peste chipul bătrânului.

  — Nu mai există Jedi în viaţă, murmură el. Împăratul şi Vader i-au urmărit şi i-au ucis.

  — Nu pe toţi, rosti încet Thrawn. În ultimii cinci ani, au apărut doi Jedi noi: Luke Skywalker şi sora lui, Leia Organa Solo.

  — Ce însemnătate poate avea asta pentru mine?

  — Ţi-i pot aduce.

  C'baoth îl privi un minut întreg, cu neîncrederea şi dorinţa luptându-se vizibil pe faţa lui. Dorinţa învinse.

  — Pe amândoi?

  — Da, încuviinţă Marele Amiral. Gândeşte-te ce ar putea face un individ cu talentul tău dacă ar avea nişte Jedi nedezvoltaţi! I-ar putea modela, modifica, recrea în orice fel ar dori. Arcui o sprânceană. Plus că există un bonus cu adevărat special… deoarece Leia Organa Solo este însărcinată. Cu gemeni.

  C'baoth inspiră adânc.

  — Gemeni Jedi! şuieră el.

  — Se pare că au potenţialul, sau cel puţin aşa m-au asigurat sursele mele, zâmbi Thrawn. Bineînţeles, ce anume vor ajunge în cele din urmă va depinde în totalitate de tine.

  Ochii lui C'baoth se repeziră spre Pellaeon, apoi reveniră asupra lui Thrawn. Mişcându-se în mod deliberat fără grabă, se ridică în picioare.

  — Perfect, Mare Amiral, vorbi el. În schimbul cavalerilor Jedi, îţi voi ajuta forţele militare. Du-mă la nava ta.

  — Totul la momentul potrivit, se sculă şi Thrawn. Mai întâi, trebuie să pătrundem în muntele împăratului. Înţelegerea aceasta depinde de faptul dacă voi găsi ceea ce caut.

  — Desigur. Amândoi sperăm, accentuă el ameninţător, că vei găsi.

  Avură nevoie de şapte ore de căutare printr-o fortăreaţă montană mult mai mare decât se aşteptase Pellaeon. În cele din urmă, găsiră însă comorile la care sperase Thrawn. Ecranul de invizibilitate… şi cealaltă jucărie minoră, aproape insignifiantă.

  Uşa spre cabina de comandă a Marelui Amiral glisă, deschizându-se; inspirând adânc, Pellaeon păşi înăuntru.

  — Putem sta de vorbă, domnule amiral?

  — Sigur că da, căpitane, încuviinţă Thrawn din centrul cercului dublu de displayuri. Intră! Ceva noutăţi de la Palatul Imperial?

  — Nimic de ieri, răspunse Pellaeon apropiindu-se de marginea cercului exterior şi repetându-şi pentru ultima dată în gând felul în care avea s-o spună. Dacă doriţi, le pot solicita.

  — Probabil că nu este necesar, scutură Thrawn din cap. Se pare că detaliile călătoriei Bimmisaari au fost stabilite. Nu trebuie decât să alertăm unul dintre grupurile de comando – aş zice, Echipa 8 – şi îi vom avea pe Jedi.

  — Da, domnule amiral. Pellaeon se încordă, apoi rosti: Vă mărturisesc că nu sunt convins că înţelegerea cu C'baoth este o idee bună. Ca să fiu cinstit, nu-l cred întreg la minte.

  Thrawn arcui o sprânceană.

  — Evident că nu-i întreg la minte. Pe de altă parte, nici nu este Jorus C'baoth.

  Pellaeon simţi că rămâne cu gura căscată.

  — Ce aţi spus?

  — Jorus C'baoth a murit. El a fost unul dintre cei şase maeştri Jedi aflaţi la bordul proiectului Extinderea a Vechii Republici. Nu ştiu dacă pe atunci aveai o poziţie îndeajuns de avansată ca să ştii de existenţa lui.

  — Am auzit zvonuri, se încruntă Pellaeon căzând pe gânduri. Din câte îmi amintesc, a fost un efort de mari dimensiuni pentru a extinde autoritatea Vechii Republici în afara galaxiei. O misiune lansată imediat înainte de izbucnirea Războiului Clonelor. De atunci, n-am mai auzit absolut nimic despre ea.

  — Asta fiindcă nu mai era nimic de auzit, zise sec Thrawn. A fost interceptată de o unitate de şoc în exteriorul Vechii Republici şi a fost distrusă.

  Pellaeon îl privi şi simţi un fior.

  — De unde ştiţi?

  — Pentru că eu am fost comandantul unităţii de şoc. Chiar de atunci, împăratul şi-a dat seama că Jedi trebuie exterminaţi. Şase maeştri Jedi la bordul aceleiaşi nave reprezenta o ocazie prea bună pentru a fi irosită.

  Căpitanul îşi umezi buzele.

  — Dar atunci…?

  — Pe cine am adus la bordul Himerei? sfârşi Thrawn întrebarea. Aş fi zis că este evident. Joruus C'baoth – te rog să remarci pronunţia deliberat eronată a numelui Jorus – este o clonă.

  — O clonă? se holbă Pellaeon.

  — Bineînţeles. Creată dintr-o mostră de ţesut, probabil cu puţin înainte de moartea adevăratului C'baoth.

  — Cu alte cuvinte, de la începutul războiului, înghiţi Pellaeon un nod.

  Primele clone, cel puţin cele cu care se confruntase Flota, fuseseră extrem de instabile, atât mental, cât şi emoţional. Uneori, de-a dreptul spectaculos…

  — Şi aţi adus-o în mod premeditat la bord?

  — Ai fi preferat să aduc un Jedi al întunericului cu puteri depline? întrebă tăios Thrawn. Poate un al doilea Darth Vader, cu genul de ambiţii şi putere care l-ar putea determina cu uşurinţă să-ţi preia controlul navei? Zi mersi, căpitane!

  — Cel puţin un Jedi al întunericului ar fi fost previzibil.

  — C'baoth este îndeajuns de previzibil, îl asigură Marele Amiral. Iar atunci când nu este… Descrise un semicerc cu braţul, spre cele şase cadre care-i înconjurau centrul de comandă. Pentru asta îi avem pe ysalamiri.

  — Mie tot nu-mi place, se strâmbă Pellaeon. Va fi greu să protejăm nava de el şi în acelaşi timp să ne coordoneze atacurile flotei.

  — Implică un grad de risc, dar riscul a fost dintotdeauna o parte inevitabilă a războiului. În cazul acesta, beneficiile potenţiale întrec cu mult pericolele potenţiale.

  Pellaeon încuviinţă fără chef. Situaţia nu-i plăcea – era aproape sigur că nu-i va plăcea niciodată – dar era limpede că Thrawn decisese.

  — Da, domnule amiral, mormăi el. Aţi amintit de un mesaj pentru Echipa 8. Vreţi să-l transmit?

  — Nu; mă voi ocupa personal, rânji Thrawn. Gloriosul lor lider şi toată gargara aceea – ştii cum sunt noghrii. Mai este ceva?

  În mod limpede, discuţia luase sfârşit.

  — Nu, domnule amiral. Dacă aveţi nevoie de mine, voi fi pe punte.

  Se întoarse ca să plece.

  — Ne va aduce victoria, căpitane, vorbi încet Marele Amiral în urma lui. Potoleşte-ţi temerile şi concentrează-te asupra misiunii.

  Dacă nu ne va ucide pe toţi.

  — Da, domnule amiral, rosti el cu voce tare şi părăsi încăperea.

  Han îşi încheie raportul, se aşeză şi aşteptă valul de critici.

  Aşteptarea a fost foarte scurtă.

  — Aşadar, amicii tăi contrabandişti refuză din nou să ni se alăture, rosti pe un ton mai mult decât dezgustat amiralul Ackbar. Capul său cu frunte înaltă şi bombată se legănă de două ori într-un gest calamarian indescifrabil, iar ochii uriaşi clipiră la unison cu mişcările respective. Poate îţi aminteşti că eu am dezavuat ideea aceasta din capul locului, adăugă el fluturând mâna palmată spre dosarul care conţinea raportul.

  Han privi spre Leia, aşezată pe latura opusă a mesei.

  — Amirale, spuse el, nu este vorba despre „alăturare”. Pur şi simplu, cei mai mulţi dintre ei nu văd nici un câştig real din a-şi abandona activităţile curente în schimbul unui comerţ legal.

  — O altă explicaţie ar fi lipsa de încredere, interveni un glas melodios. Asta să fie oare?

  Fără să vrea, Han se strâmbă.

  — Este posibil, încuviinţă el silindu-se să-l privească pe Borsk Fey'lya.

  — Posibili (Ochii violeţi ai lui Fey'lya se dilatară şi blana fină de culoare crem care-i acoperea corpul undui uşor în gestul bothan de surpriză politicoasă pe care Fey'lya părea să-l utilizeze frecvent.) Ai zis posibil, căpitane Solo?

  Han oftă încetişor şi renunţă. Dacă n-o spunea acum, Fey'lya l-ar fi manipulat până ce ar fi recunoscut-o sub altă formă.

  — Unele dintre grupurile cu care am discutat nu au încredere în noi, recunoscu el. Ele cred că oferta poate să fie un fel de cursă, pentru a le scoate la lumină.

  — Din cauza mea, bineînţeles, mormăi Ackbar şi culoarea sa obişnuită, roz-gălbuie, se întunecă. Nu te plictiseşte să ocupi din nou aceleaşi teritorii, consilier Fey'lya?

  Ochii lui Fey'lya se dilatară din nou şi, pentru o clipă, îl privi fără un cuvânt pe amiral, în vreme ce tensiunea din jurul mesei crescu rapid la nivel palpabil. Han ştia că cei doi nu se plăcuseră niciodată, din ziua în care Fey'lya adusese facţiunea sa respectabilă de bothani în Alianţă, după Bătălia pentru Yavin. Din capul locului, Fey'lya ţintise către conducere şi putere, încheind înţelegeri oriunde şi oricând putea, şi făcând cât se putea de limpede că se aştepta să i se ofere o poziţie de vârf în noul sistem politic pe care îl asambla Mon Mothma. Ackbar considerase că asemenea ambiţii constituiau o irosire periculoasă de timp şi efort, ţinând seama mai ales de situaţia dezolantă cu care se confrunta Alianţa pe atunci şi, cu tipicul său stil direct, nu făcuse nici un efort în a-şi camufla opinia.

  Ţinând seama de reputaţia amiralului şi de succesele ce urmaseră, Han nu se îndoia că Fey'lya ar fi fost expediat în cele din urmă într-un post guvernamental relativ lipsit de importanţă în Noua Republică… dacă spionii care descoperiseră existenţa şi poziţia noii Stele a Morţii a împăratului n-ar fi fost bothani.

  Preocupat pe atunci cu probleme mai urgente, Han nu aflase niciodată detaliile felului în care Fey'lya izbutise să se folosească de norocul acela întâmplător pentru a se propulsa în actuala poziţie din Consiliu. Şi, ca să fie cu adevărat onest, nici măcar nu era sigur că voia să afle.

  — Caut doar să-mi clarific situaţia în minte, amirale, rupse în cele din urmă Fey'lya tăcerea apăsătoare. Nu cred că are rost să continuăm să trimitem o persoană de valoare, aşa cum este căpitanul Solo, în aceste misiuni de contactare, dacă toate sunt predestinate eşecului.

  — Nu sunt predestinate eşecului, interveni Han. (Cu coada ochiului, o zări pe Leia încruntându-se în semn de avertizare, dar o ignoră.) Genul de contrabandişti pe care-i căutăm sunt indivizi conservatori în afaceri, care nu acceptă cu ochii închişi o noutate, fără s-o analizeze mai întâi. Ni se vor alătura.

  Fey'lya strânse din umeri, unduindu-şi din nou blana.

  — Până atunci, cheltuim o mulţime de timp şi eforturi, fără nici un rezultat.

  — Uite care-i treaba, nu poţi clădi o…

  O lovitură de ciocănel slabă, aproape timidă, dinspre capul mesei puse capăt discuţiei contradictorii.

  — Contrabandiştii, vorbi încet Mon Mothma privindu-i sobru pe ocupanţii mesei, aşteaptă acelaşi lucru pe care-l aşteaptă restul galaxiei – restabilirea oficială a principiilor şi legii Vechii Republici. Aceasta este prima şi principala noastră sarcină, domnilor consilieri. Să devenim Noua Republică în fapt, nu doar în nume.

  Han se uită spre Leia şi, de data aceasta, el trimise privirea de avertizare. Ea se strâmbă, dar încuviinţă discret din cap şi rămase tăcută.

  Mon Mothma prelungi tăcerea câteva clipe, rotindu-şi din nou ochii în jurul mesei. Han se trezi examinând-o, observându-i cutele ce se adânciseră pe chip, şuviţele surre din părul negru, subţirimea nefirească a gâtului. Femeia îmbătrânise mult de la prima lor întâlnire, pe timpul când Alianţa încerca să găsească o cale de a ieşi de sub umbra celei de a doua Stele a Morţii. De atunci, Mon Mothma fusese nucleul sarcinii aceleia teribile de stabilire a unui guvern viabil şi stresul o marcase evident.

  Totuşi, în ciuda urmelor lăsate de ani pe faţa ei, ochii îi conţineau acelaşi foc discret pe care-l avuseseră pe atunci – acelaşi foc, cel puţin aşa umbla vorba, care existase din clipa istoricei ei rupturi cu Noua Ordine a împăratului şi întemeierea Alianţei Rebele. Era dură, inteligentă şi complet stăpână pe situaţie. Toţi cei prezenţi ştiau asta.

  Ochii ei terminară inspecţia consilierilor şi se opriră asupra lui Han.

  — Căpitane Solo, îţi mulţumim pentru raport şi pentru eforturi. O dată cu raportul căpitanului, şedinţa aceasta ia sfârşit.

  Lovi din nou cu ciocănelul şi se sculă. Han închise dosarul raportului şi-şi croi drum printre ceilalţi, până în partea opusă a mesei.

  — Ia zi, rosti el încetişor oprindu-se înapoia lui Leia care-şi strângea lucrurile, plecăm de aici?

  — Cu cât mai repede, cu atât mai bine, răspunse ea tot în şoaptă. Trebuie doar să-i dau astea lui Winter.

  Han privi în jur şi-şi coborî mai mult vocea.

  — Să înţeleg că lucrurile erau cam încordate încă dinainte de a mă chema pe mine?

  — Nu mai mult ca de obicei. Fey'lya şi Ackbar au avut una dintre disputele lor politicoase, de data asta în legătură cu eşecul din Obroaskai – forţa elomină care a fost distrusă. Fey'lya a sugerat în mod voalat că funcţia de comandant suprem ar fi o pălărie prea mare pentru Ackbar. Bineînţeles că după aceea Mon Mothma…

  — Putem discuta puţin, Leia? se auzi glasul lui Mon Mothma dinapoia lui Han.

  Bărbatul se răsuci spre ea şi o simţi pe Leia încordându-se, aşa cum făcuse mai devreme.

  — Da?

  — Mai înainte, am uitat să te întreb – ai vorbit cu Luke dacă-i de acord să te însoţească la Bimmisaari?

  — A fost de acord, încuviinţă Leia şi-i aruncă o privire de scuze lui Han. Iartă-mă, dar n-am avut ocazia să-ţi spun. Ieri, bimmii au trimis un mesaj, cerând ca Luke şi eu să participăm la negocieri.

  — Da?

  Cu un an în urmă, se gândi Han, probabil că ar fi fost furios dacă un program alcătuit cu atâta trudă ar fi fost anulat în ultimul moment, în felul acela. Probabil că răbdarea diplomatică a lui Leia începuse să i se transmită şi lui.

  Fie asta, fie pur şi simplu îmbătrânise.

  — Au menţionat vreun motiv?

  — Bimmii adulează eroii, răspunse Mon Mothma înainte ca Leia să poată spune un cuvânt şi ochii ei cercetară chipul bărbatului, încercând probabil să-şi dea seama cât de mult îl iritase modificarea programului. Iar rolul lui Luke în Bătălia pentru Endor este destul de cunoscut.

  — Da, am auzit câte ceva, replică Han căutând să nu fie prea sarcastic.

  Nu-l deranja câtuşi de puţin poziţia lui Luke în panteonul de eroi al Noii Republici, deoarece puştiul o câştigase pe merit. Dacă pentru Mon Mothma era atât de important să aibă în jur Jedi cu care să se laude, atunci ar fi trebuit s-o lase pe Leia să-şi vadă de studii în loc s-o împovăreze cu atâtea misiuni diplomatice suplimentare. În ritmul acela, era convins că un melc ambiţios ar fi ajuns cavaler Jedi înaintea ei.

  Leia îi prinse mâna şi o strânse uşor, iar el îi răspunse în acelaşi fel pentru a-i arăta că nu era supărat. Deşi probabil că femeia o ştia deja.

  — Ar fi bine să-i dăm drumul, vorbi ea către Mon Mothma şi în acelaşi timp îl trase pe Han, îndepărtându-l de masă. Înainte de plecare, trebuie să ne luăm droizii.

  — Drum bun, rosti cu gravitate Mon Mothma, şi mult noroc.

  — Droizii sunt deja în Şoim, zise Han pe când se strecurau printre diversele grupuleţe de discuţii care se formaseră ad-hoc între consilieri, funcţionari şi membri ai comisiilor. Chewie i-a îmbarcat, în timp ce veneam încoace.

  — Ştiu, murmură Leia.

  — Exact, zise bărbatul fără să mai insiste.

  Ea îl strânse din nou de mână.

  — Totul va fi bine, Han. Tu, eu şi Luke, din nou împreună – va fi ca înainte.

  — Sigur că da, aprobă el.

  Înconjuraţi de extratereştri semiîmblăniţi care le ajungeau până la jumătatea corpului, ascultând toată ziua vocea exactă a lui C-3PO, traducând între unii şi ceilalţi, încercând să pătrundă subtilităţile psihologiei altei specii pentru a deduce ce anume i-ar fi putut convinge să se alăture Noii Republici…

  — Sigur că da, repetă oftând. Exact ca înainte.

  Arborii unduitori se retraseră aidoma unor tentacule gigantice de pe zona de asolizare şi, aproape fără nici o zdruncinătură, Han coborî Şoimul Mileniului pe solul neregulat.

  — Ei bine, am ajuns, spuse el fără să se adreseze cuiva anume. Bimmisaari. Specialitatea – blănuri şi vegetaţie mişcătoare.

  — Gata cu glumele, îl avertiză Leia de pe scaunul din spate, desfăcându-şi centurile de protecţie şi începând tehnicile de relaxare Jedi învăţate de la Luke.

  Relaţiile diplomatice cu rase cunoscute erau relativ simple pentru ea, însă misiunile cu specii extraterestre nefamiliare constituiau cu totul altceva.

  — O să te descurci perfect, rosti Luke de alături şi întinse mâna, atingând-o liniştitor.

  Han se răsuci pe jumătate.

  — V-aş ruga pe voi doi să nu mai faceţi aşa, se plânse el. Eu nu apuc să ascult decât jumătate de conversaţie.

  — Iartă-mă, se scuză Luke părăsindu-şi scaunul şi aplecându-se, pentru a privi prin videcranul frontal al Şoimului. Se pare că vine comitetul de primire. Mă duc să-l pregătesc pe C-3PO.

  — Sosim într-un minut, strigă Leia după el. Eşti gata, Han?

  — Da, încuviinţă bărbatul aranjându-şi blasterul în toc. Chewie, e ultima şansă să te răzgândeşti.

  Leia ciuli urechile, ascultându-l pe Chewbacca, care mârâi un răspuns scurt. Nici după atâţia ani nu-l putea înţelege la fel de bine pe cât o făcea Han; probabil că în vocea wookiee-ului exista un nivel subtil al armonicilor pe care ea nu-l putea sesiza.

  Dacă însă unele cuvinte erau complet neinteligibile, înţelesul general se desprindea limpede precum cristalul.

  — Haide, insistă Han. Ai mai fost răsfăţat – nu mai ţii minte ceremonia aia impresionantă din baza Yavin? Atunci nu te-am auzit plângându-te.

  — E-n regulă, Han, sări Leia în apărarea lui Chewbacca. Dacă vrea să rămână la bord cu R2-D2 şi să lucreze la stabilizatoare, n-are decât. Bimmii nu se vor simţi jigniţi.

  Han se uită afară, spre delegaţia care se apropia.

  — Nu mă gândisem că i-am putea jigni, murmură el, ci doar că n-ar fi fost rău dacă eram mai mulţi. Pentru orice eventualitate.

  — Bimmii sunt un popor foarte prietenos, îl asigură Leia surâzând şi bătându-l uşor cu mâna pe braţ. Nu ne vor face necazuri.

  — Chestii din astea am mai auzit de multe ori, replică sec Han.

  Scoase un comunicator dintr-un sertar micuţ de lângă scaun, se pregăti să-l fixeze de centură, apoi se răzgândi şi-l prinse de guler.

  — Arată bine acolo, zise femeia. Acum o să-ţi pui la centură vechile însemne de general?

  — Eşti foarte glumeaţă, se strâmbă Han. Dacă-l am aici, îl pot activa şi vorbi cu Chewie fără ca nimeni să-şi dea seama.

  — Aha, încuviinţă Leia. (Trebuia să recunoască, era într-adevăr o idee bună.) Se pare că ai petrecut prea mult timp cu locotenentul Pagge şi comandourile lui.

  — Am petrecut prea mult timp în şedinţele Consiliului, contraatacă el ridicându-se din scaun. După patru ani de urmărire a luptelor politice interne, înveţi care poate să fie valoarea ocazională a subtilităţii. Haide, Chewie – trebuie să închizi totul în urma noastră.

  Când ajunseră la trapă, Luke şi C-3PO îi aşteptau deja.

  — Gata? întrebă Luke.

  — Gata, inspiră adânc Leia.

  Aerul sasului ieşi şuierând, trapa se deschise şi, laolaltă, cei patru coborâră pe rampă, spre locul unde îi aşteptau creaturile semiîmblănite, înveşmântate în galben.

  Ceremonia primirii fu scurtă şi, în majoritate, neinteligibilă, deşi C-3PO se strădui să traducă în totalitate armonia pe cinci voci în care părea că fusese scrisă. Cântecul de bun sosit se încheie şi doi bimmi păşiră în faţă, unul dintre ei continuând melodia, iar celălalt ridicând un dispozitiv electronic micuţ.

  — O salută pe distinsa vizitatoare, consilierul Leia Organa Solo, traduse C-3PO, şi speră că discuţiile cu Bătrânii Legii vor fi încununate de succes. Îl roagă de asemenea pe căpitanul Solo să-şi lase arma în navă.

  Droidul vorbise atât de inexpresiv, încât înţelesul cuvintelor nu fu priceput imediat.

  — Ce ai spus la sfârşit? întrebă Leia.

  — Căpitanul Solo trebuie să-şi lase arma în navă, repetă C-3PO. În oraş nu sunt îngăduite arme. Nu există excepţii.

  — Grozav, îi murmură Han la ureche. Nu mi-ai spus ce mă aşteaptă.

  — Nici eu nu ştiam de asta, replică în şoaptă Leia şi zâmbi liniştitor spre cei doi bimmi. Nu s-ar părea că avem de ales.

  — Diplomaţia, mormăi bărbatul transformând cuvântul într-o imprecaţie.

  Descheie cureaua armei şi o înfăşură cu grijă în jurul tocului blasterului, apoi îl puse dincolo de trapă.

  — Eşti fericită acum?

  — Întotdeauna mă faci fericită, zise Leia şi încuviinţă spre C-3PO. Suntem gata.

  Droidul îi traduse cuvintele. Făcând câte un pas în lateral, cei doi bimmi indicară în direcţia din care veniseră.

  Se îndepărtaseră poate cu vreo douăzeci de metri de Şoim, când Leia îşi dădu seama de un detaliu care-i scăpase.

  — Luke? şopti ea.

  — Ştiu, răspunse el în acelaşi fel. Poate c-au crezut că face parte din uniforma Jedi.

  — Sau poate că detectorul lor de armament nu scanează săbiile Jedi, completă Han din cealaltă parte. Indiferent de explicaţie, nu poate să le facă rău ceva ce nu cunosc.

  — Sper, încuviinţă Leia învingându-şi scrupulele diplomatice. (La urma urmelor, dacă bimmii înşişi nu obiectaseră…) Cerurilor, exclamă ea, priviţi câtă lume s-a adunat!

  În locul în care poteca ieşea dintre copaci, de ambele părţi ale drumului se înşiruiau sute de bimmi, pe douăzeci de rânduri în adâncime, toţi înveşmântaţi în galben. Comitetul oficial de primire se refăcu în şir indian şi porni printre ei, fără să privească în jur; mobilizându-şi toate forţele, Leia îl urmă.

  Era oarecum straniu, dar nu chiar atât de neconfortabil pe cât se temuse femeia. Fiecare bimm ridică braţul la trecerea ei, atingând-o ca un fulg, pe umăr, cap, mână sau spate. Totul se desfăşura în tăcere perfectă şi într-o disciplină absolută, indicând civilizaţie.

  Cu toate acestea, Leia se simţea mulţumită că Chewbacca decisese să nu vină. Wookiee-ul detesta atingerile străinilor şi reacţiona violent faţă de ele.

  Trecură prin mulţime şi bimmul cel mai apropiat de Leia cântă ceva.

  — Spune că Turnul Legii este chiar în faţă, traduse C-3PO. Acolo se întruneşte Consiliul lor Planetar.

  Leia privi peste capetele bimmilor din faţă. Într-adevăr, Turnul Legii era perfect vizibil. Iar alături…

  — C-3PO, îi ceru droidului, întreabă-i ce este clădirea adiacentă. Cea ca un dom cu trei niveluri, cu acoperiş parţial şi lipsită de pereţi.

  Droidul cântă întrebarea şi bimmul răspunse.

  — Este piaţa principală a oraşului, explică C-3PO. Spune că, pe cât este posibil, ei preferă spaţiile deschise.

  — Probabil că acoperişul se extinde şi acoperă toată structura domului, când vremea este nefavorabilă, adăugă Han dinapoia ei. Am mai văzut designul ăsta şi-n alte locuri.

  — Mai spune, vorbi din nou C-3PO, că, poate, înainte de plecare, veţi fi conduşi s-o vizitaţi.

  — Grozav, făcu Han. Locul ideal pentru achiziţia de suveniruri.

  — Termină, îl avertiză Leia. Dacă nu poţi, rămâi în Şoim, cu Chewie!

  Prin comparaţie cu alte sedii de Consilii Planetare, Turnul Legii Bimmisaari era destul de modest, depăşind cu numai două etaje clădirea pieţii de alături. După ce intrară, fură conduşi într-o sală mare de la parter, unde aştepta alt grup de bimmi, încadraţi de tapiseriile uriaşe ce acopereau pereţii. La intrarea lui Leia, trei bimmi se ridicară în picioare şi cântară.

  — Îşi adaugă saluturile de bun sosit celor pe care le-ai primit la asolizare, prinţesă Leia, traduse C-3PO. Se scuză însă pentru că discuţiile nu vor putea începe imediat. Se pare că principalul lor negociator s-a îmbolnăvit pe neaşteptate…

  — Ah, exclamă Leia luată prin surprindere. Transmite-le compasiunea noastră şi întreabă dacă-i putem ajuta cu ceva.

  — Îţi mulţumesc la rândul lor, rosti C-3PO după alt dialog cântat, dar te asigură că nu este necesar să intervii. Negociatorul nu se află în pericol, ci doar într-o situaţie neplăcută. Nu cred că ar trebui să mai insişti, Înălţimea Ta, adăugă droidul după o scurtă şovăială. Problema pare să fie de o natură mai degrabă personală.

  — Am înţeles, încuviinţă Leia cu gravitate, dar amuzată de tonul puritan din glasul droidului. În cazul acesta, cred că am putea să ne întoarcem în Şoim, până îşi va reveni.

  Droidul traduse spusele prinţesei, iar unul dintre bimmii care-i escortase de la locul asolizării făcu un pas înainte şi cântă un răspuns.

  — Oferă o alternativă, Înălţimea Ta – să vizitezi piaţa, însoţiţi de el ca ghid.

  — Aveţi vreo obiecţie? privi Leia spre Han şi Luke.

  Bimmul mai adăugă ceva.

  — Sugerează de asemenea că stăpânul Luke şi căpitanul Solo pot găsi obiecte de interes în sălile din vârful Turnului, traduse C-3PO. Se pare că ar fi vorba despre relicve datând din epoca mijlocie a Vechii Republici.

  Un semnal îndepărtat de alarmă se declanşă în mintea femeii. Bimmii încercau să-i separe?

  — Poate că Luke şi Han doresc tot în piaţă, rosti ea precaut.

  După alt schimb de arii, droidul îi spuse:

  — Crede că-i va plictisi. Cu toată sinceritatea, dacă seamănă cu pieţele pe care le-am văzut eu…

  — Mie îmi plac pieţele, îl întrerupse brusc Han cu glas bănuitor. Îmi plac foarte mult.

  — Tu ce crezi? îşi privi prinţesa fratele.

  Ochii lui Luke îi cercetară pe bimmi, examinându-i cu pătrunderea sa Jedi.

  — Nu văd ce pericol ar putea fi, răspunse el fără grabă. Nu simt la ei nici urmă de duplicitate. Oricum, nimic peste pragul firesc al unor negocieri politice.

  Leia încuviinţă din cap, relaxându-se. Da, probabil că nu era vorba decât despre apropiatele negocieri. Bimmul intenţiona să profite de ocazia de a o convinge, între patru ochi, asupra punctului său de vedere, înainte ca discuţiile să înceapă în mod oficial.

  — În cazul acesta, înclină din cap spre bimm, acceptăm.

  — Piaţa există în locul acesta de peste două sute de ani, traduse C-3PO în timp ce Han şi Leia îşi urmau ghidul pe rampa lină care urca între nivelurile doi şi trei ale structurii deschise. Deşi, desigur, nu chiar în forma actuală. Turnul Legii a fost de altfel construit aici, tocmai fiindcă era deja un nod comercial cunoscut.

  — Nu s-a schimbat prea mult, aşa-i? comentă Han şi se apropie de Leia, pentru a nu fi separaţi de un val extrem de decis de cumpărători.

  Văzuse o mulţime de pieţe, pe o mulţime de planete, dar rareori una atât de aglomerată. Ticsită de asemenea şi de extraplanetari. Risipiţi prin marea de bimmi înveşmântaţi în galben – chiar nu poartă şi alte culori? – se zăreau alţi câţiva umanoizi, doi baradani, un ishi tib, un grup de yuzzumi şi ceva care aducea pe departe cu un paonnid.

  — Înţelegi acum de ce planeta asta merită să facă parte din Noua Republică? îi şopti Leia.

  — Cred că da, acceptă bărbatul apropiindu-se de o tarabă şi examinând obiectele metalice etalate acolo.

  Vânzătorul îi cântă ceva, indicând un sett de cuţite.

  — Nu, mulţumesc, se retrase Han.

  Vânzătorul continuă să gesticuleze spre el, cu mişcări tot mai agresive…

  — C-3PO, roagă-l pe ghidul nostru să-i explice că nu suntem interesaţi, îi ceru droidului.

  Nu căpătă nici un răspuns.

  — C-3PO? repetă Han privind înapoi.

  C-3PO privea concentrat în mulţime.

  — Auriule, se răsti Han, cu tine vorbesc!

  — O mie de scuze, căpitane, se răsuci droidul spre el, dar se pare că ghidul nostru a dispărut.

  — Cum adică „a dispărut”? făcu Han, scrutând printre bimmi.

  Îşi amintea că ghidul purta pe umeri nişte ace ornamentale sclipitoare. Acele respective nu se mai zăreau acum nicăieri.

  — Cum este posibil să fi dispărut, pur şi simplu?

  Leia îl strânse de mână.

  — Am o presimţire nefastă, rosti ea încordată. Să ne-ntoarcem la Turnn.

  — De acord. Haide, C-3PO! Să nu te pierzi.

  Ţinând-o pe Leia de mână, Han se întoarse…

  Şi încremeni. La câţiva metri depărtare, aidoma unor insule în marea clocotitoare de veşminte galbene, trei extratereştri se îndreptau spre ei. Scunzi, cu puţin mai înalţi decât bimmii, cu piele cenuşiu-oţeliu, ochi mari şi negri, şi maxilare prognate.

  Toţi ţineau în mâini bastoane stokhli.

  — Avem necazuri, şopti bărbatul spre Leia, privind lent împrejur şi sperând cu disperare că nu mai existau şi alţi inamici.

  Speranţa îi fu zadarnică. Văzu cel puţin alţi opt, desfăşuraţi într-un cerc cu diametrul de zece metri în al cărui centru se găseau Han, Leia şi C-3PO.

  — Han! şuieră Leia.

  — I-am văzut, murmură el. Am dat de bucluc, scumpo.

  O simţi privind înapoia lor.

  — Cine sunt? întrebă ea.

  — Nu ştiu… n-am mai văzut rasa asta până acum. N-au ieşit însă la plimbare. Obiectele acelea sunt bastoane stokhli – proiectează la două sute de metri un jet de spray-plasă care ameţeşte şi un gundark voinic.

  Brusc, Han îşi dădu seama că ei trei se deplasaseră, retrăgându-se instinctiv de extratereştrii cei mai apropiaţi. Privi peste umăr…

  — Ne dirijează spre rampa de coborâre, comentă el. Probabil că vor să ne captureze fără să creeze panică în mulţime.

  — Suntem pierduţi, gemu C-3PO.

  Leia îl prinse pe Han de mână.

  — Ce facem?

  — Mai întâi, să vedem cât de atenţi sunt.

  Încercând să-i urmărească pe toţi extratereştrii simultan, Han ridică nepăsător mâna liberă spre comunicatorul ataşat de guler.

  Extraterestrul cel mai apropiat înălţă ameninţător bastonul stokhli. Han încremeni şi coborî lent mâna.

  — Opţiunea asta am tăiat-o de pe listă, mormăi el. Cred că-i momentul să renunţăm la politeţuri. Ar fi bine să-l avertizezi pe Luke.

  — Nu ne poate ajuta.

  Han îşi privi întrebător soţia şi-i zări ochii ficşi şi chipul contorsionat.

  — De ce? întrebă el, simţind un nod în stomac.

  Leia suspină de abia audibil.

  — L-au prins şi pe el.

  Fusese mai degrabă o senzaţie decât un cuvânt real, dar răsunase prin mintea lui Luke atât de limpede, încât i se păruse un strigăt.

  Ajutor!

  Se răsuci fulgerător, uitând instantaneu de tapiseria străveche pe care o studia, iar simţurile Jedi se activară în starea de luptă. În jurul său, sala mare de la ultimul nivel al Turnului arăta la fel ca mai înainte – pustie, cu excepţia câtorva bimmi, care se plimbau printre uriaşele tapiserii murale şi vitrinele cu relicve. Acolo nu exista nici un pericol, cel puţin nu unul imediat. Ce este? îşi proiectă el întrebarea, pornind spre sala alăturată şi scara ce cobora.

  Zări o imagine fulgerătoare din mintea lui Leia, nişte chipuri de extratereştri şi senzaţia vie a unui laţ care se strângea. Rezistaţi, îi spuse, sosesc. O luă la fugă şi ieşi prin uşa care ducea spre scară, prinzându-se de canat ca să-l ajute să cotească…

  Şi frână, oprindu-se brusc. Între el şi scară se afla un semicerc format din şapte siluete cenuşii, tăcute.

  Luke încremeni, cu mâna strângând inutil canatul uşii, la jumătate de galaxie depărtare de sabia Jedi de la centură. Habar nu avea ce erau bastoanele pe care atacatorii le îndreptaseră spre el, dar nici nu voia să afle pe pielea sa. Decât în cazul în care nu mai exista ieşire.

  — Ce doriţi? întrebă cu glas sonor.

  Extraterestrul din centrul semicercului – probabil şeful celorlalţi – făcu un gest cu bastonul. Luke privi peste umăr, spre sala din care tocmai ieşise.

  — Vreţi să mă-ntorc?

  Şeful gesticulă din nou… şi de data aceasta, Luke văzu eroarea tactică minoră, aproape insignifiantă.

  — Bine, încuviinţă pe un ton cât mai liniştitor cu putinţă. Nici o problemă.

  Rămânând cu ochii asupra extratereştrilor şi cu mâinile departe de sabie, începu să se retragă cu spatele. Fu dirijat prin sală, spre altă arcadă şi o încăpere în care nu intrase până atunci.

  — Dacă mi-aţi spune ce doriţi, sunt sigur că am putea ajunge la o înţelegere, vorbi el în timp ce mergea.

  Sunete înăbuşite de paşi îl anunţau că mai existau bimmi în jur, probabil motivul pentru care extratereştrii încă nu atacaseră.

  — Sper că am putea măcar discuta. Nu există nici un motiv pentru care unul dintre voi să fie rănit.

  În mod reflex, degetul mare stâng al şefului tresări. Nu mult, dar Luke fusese atent şi fusese suficient. Aşadar, un trăgaci acţionat de degetul mare.

  — Dacă aveţi vreo treabă cu mine, continuă el, sunt gata să stăm de vorbă. Pentru asta n-aveţi nevoie de prietenii mei din piaţă.

  Aproape că ajunsese la arcadă. Mai avea doar câţiva paşi. Dacă ei nu trăseseră până acum…

  Bolta sculptată de piatră se ridică în sfârşit deasupra sa.

  — Acum, încotro? întrebă Luke, silindu-şi muşchii să se destindă.

  Sosise momentul.

  Şeful gesticulă din nou cu bastonul… şi, la jumătatea mişcării, pentru o fracţiune de secundă, arma nu fu aţintită spre Luke, ci spre doi extratereştri.

  Proiectându-şi într-acolo Forţa, Luke declanşă trăgaciul. Se auzi un şuierat puternic şi acut, bastonul reculă în mâna atacatorului şi prin capătul său ţâşni un jet de spray fin.

  Luke nu mai aşteptă să vadă care erau urmările sprayului. Manevra îi câştigase poate o jumătate de secundă de derută şi nu-şi putea îngădui s-o irosească. Făcu un salt peste cap, spre înapoi şi în lateral în încăperea din spatele său, astfel încât să beneficieze de puţina protecţie pe care i-o oferea peretele.

  Scăpă ca prin urechile acului. Chiar în clipa când părăsea arcada, urmă o salvă de şuierături ascuţite şi, când ateriză din nou, văzu că pe canatul uşii apăruseră nişte tentacule stranii, semisolide, dintr-o substanţă subţire, translucidă. Un alt tentacul ţâşni pe sub arcadă, în vreme ce Luke se retrăgea grăbit, descriind o spirală care se transformă din ceaţă fină într-un jet de fluid, şi apoi într-un cilindru solid chiar în timp ce se rotea.

  De acum, sabia Jedi se afla în mâna tânărului, activată printr-un bâzâit scurt. Luke ştia că extratereştrii vor apărea pe sub arcadă în numai câteva secunde, abandonând orice tentative de subtilitate. Iar atunci…

  Se încruntă, amintindu-şi scurta lui întâlnire cu Boba Fett. Strâns în funia-inteligentă a vânătorului de recompense, scăpase doar tăind cablul prin devierea unei salve de blaster. Aici însă nu aveau să existe blastere cu care să repete trucul acela.

  De altfel, nici nu era foarte sigur ce ar fi putut face sabia lui împotriva sprayurilor. Ar fi fost ca şi cum ar fi tăiat o frânghie care se recrea permanent.

  Mai exact, ca şi cum ar fi tăiat şapte astfel de frânghii.

  Auzi paşii atacatorilor alergând spre sala sa, în vreme ce tentaculul spiralat din uşă îl împiedica să stea prea aproape de aceasta, pentru a-i prinde în ambuscadă pe atacatori. Fusese o manevră militară standard, executată cu genul de precizie care demonstra că nu avea de a face cu amatori.

  Ridică sabia în poziţia de luptă şi riscă o privire rapidă în jur. Încăperea arăta precum celelalte de la etajul respectiv – cu tapiserii vechi pe pereţi şi alte relicve, neexistând nici un loc unde s-ar fi putut ascunde. Scană pereţii, căutând ieşirea care ar fi trebuit să existe pe undeva, dar gestul era unul reflex şi inutil. Indiferent unde ar fi fost uşa, se găsea în tot cazul prea departe pentru a-i fi de folos.

  Şuieratul sprayului încetă şi Luke se întoarse la timp pentru a vedea extratereştrii năpustindu-se în sală. Îl zăriră şi se răsuciră, aţintindu-l cu armele…

  Proiectându-şi Forţa, Luke smulse una dintre tapiseriile de pe peretele alăturat şi o prăvăli peste ei.

  Era o acţiune pe care numai un Jedi ar fi putut s-o facă, şi care ar fi trebuit să aibă succes. Toţi cei şapte alieni se aflau în sală, când el desprinsese tapiseria, şi toţi se găseau dedesubtul ei când începuse să cadă. Cu toate acestea, până ce ateriză într-un morman imens şi neregulat, cei şapte izbutiseră, cumva, să se retragă complet din calea ei.

  Dinapoia mormanului se auzi şuieratul ascuţit al armelor aliene şi Luke se ghemui involuntar, înainte de a-şi da seama că plasele sprayurilor nu se îndreptau către el. Tentaculele ceţoase se curbau spre exterior, trăgând pe lângă el, în tapiserii, şi brăzdând pereţii.

  Primul gând al tânărului fu că armele se declanşaseră accidental, atunci când alienii încercaseră să se retragă de sub tapiseria care se prăbuşea. Peste numai o fracţiune de secundă, înţelesese însă adevărul – în mod deliberat, atacatorii fixau celelalte tapiserii de ziduri, pentru a-l împiedica să repete trucul. Prea târziu, Luke smuci de mormanul de pe podea, sperând să-i răstoarne o dată cu el, şi descoperi că acesta fusese de asemenea lipit la bază.

  Salvele încetară, un singur ochi negru se ivi prudent pe lângă movila tapiseriei… şi, cu o tristeţe stranie, Luke înţelese că nu mai avea opţiuni. Dacă voia să-i salveze pe Han şi Leia, exista o singură cale de a sfârşi lucrurile.

  Blocă lama sabiei în poziţia activat şi-şi relaxă mintea, extinzându-şi simţurile Jedi spre cei şapte atacatori, formându-le imaginea în minte. Atacatorul care-l privise scoase arma.

  Ducând mâna înapoia umărului, Luke azvârli sabia cu toată puterea.

  Lama şuieră spre marginea tapiseriei, rotindu-se prin aer aidoma unui prădător straniu şi ucigător. Extraterestrul o zări, se retrase reflex înapoia movilei…

  Şi muri, când sabia tăie tapiseria şi-l reteză în două.

  În clipita aceea, ceilalţi înţeleseră probabil că erau deja morţi, dar nu cedară. Atacară, scoţând un urlet care-ţi îngheţa sângele în oase; patru dintre ei se năpustiră prin părţile laterale ale baricadei, iar ceilalţi doi săriră pur şi simplu în sus, căutând să tragă peste ea.

  Era zadarnic. Condusă de Forţă, sabia rotitoare descrise o traiectorie unduitoare, lovindu-i unul câte unul.

  Peste încă o secundă, totul se sfârşise.

  Luke inspiră adânc, cutremurându-se din tot corpul. Izbutise. Nu aşa cum dorise, dar izbutise. Acum nu mai putea decât să spere că nu întârziase prea mult. Rechemându-şi sabia în mână, o rupse la fugă pe lângă extratereştrii spintecaţi şi trimise o întrebare. Leia?

  Coloanele decorative ce flancau rampa descendentă se zăreau de acum înapoia următorului rând de tarabe, când Han o simţi pe Leia tresărind.

  — E liber, şopti ea. Vine-ncoace.

  — Grozav, mormăi bărbatul. Să sperăm că amicii noştri nu vor afla decât după ce va ajunge aici.

  Abia terminase de vorbit, când, aparent la unison, alienii ridicară bastoanele stokhli şi începură să-şi croiască drum grăbiţi prin mulţimile de bimmi.

  — Prea târziu, scrâşni Han.

  Leia îl strânse de braţ.

  — Să încerc să le iau armele?

  — N-o să le poţi lua pe toate unsprezece, spuse Han privind disperat în jur.

  Ochii îi căzură pe o tarabă apropiată, încărcată cu casete de sticlă în care erau etalate bijuterii… şi avu o inspiraţie. Poate că reuşea…

  — Leia, vezi bijuteriile alea? Ia câteva.

  O simţi că-l priveşte stupefiată.

  — Ce…?

  — Fă-o! şuieră el, fără să-i scape din ochi pe extratereştrii care se apropiau. Ia-le şi aruncă-mi-le!

  Cu coada ochiului, zări una dintre casetele mici clintindu-se, când Leia încercă s-o prindă cât mai bine cu Forţa. Apoi, clătinându-se brusc, caseta sări spre el, căzându-i în mâini şi risipind câteva coliere micuţe pe sol, înainte ca bărbatul să poată prinde restul.

  În aceeaşi clipă, vacarmul conversaţiilor din piaţă fu acoperit de un urlet ascuţit. Han se răsuci într-acolo, la timp pentru ca să-l vadă pe proprietarul bunurilor furate îndreptând două degete spre el.

  — Han! o auzi apoi pe Leia.

  — Fii gata să te fereşti! reuşi el să strige…

  …Şi fu realmente răsturnat de pe picioare, când un val galben de bimmi furioşi săriră asupra lui, dărâmându-l.

  Cu corpurile lor formând o barieră în faţa bastoanelor stokhli, Han dădu drumul bijuteriilor şi activă comunicatorul.

  — Chewie! urlă el.

  Luke auzi răcnetul chiar de la ultimul etaj al Turnului şi, din tumultul brusc apărut în mintea lui Leia, înţelese imediat că nu avea să ajungă la timp în piaţă.

  Se opri, gândindu-se iute şi intens. De partea opusă a sălii, o fereastră mare se deschidea spre structura deschisă a domului, totuşi un salt de cinci etaje însemna prea mult chiar şi pentru un Jedi. Privi înapoi, spre încăperea pe care tocmai o părăsise, căutând posibilităţi… şi ochii îi căzură pe vârful uneia dintre armele atacatorilor, care se întrezărea dincolo de arcadă.

  Era riscant şi nesigur, dar singura şansă pe care o avea. Îşi extinse Forţa şi arma îi zbură în mână; îi studie comenzile, în timp ce alerga spre fereastră. Erau destul de banale – profilul şi presiunea sprayului, plus trăgaciul acţionat de degetul mare. Stabilind jetul cel mai îngust şi presiune maximă, Luke se propti în pervazul ferestrei, ţinti acoperişul parţial al pieţii şi trase.

  Bastonul reculă mai puternic decât crezuse, izbindu-l în umăr, dar rezultatele fură cele sperate. Vârful tentaculului curb atinse cupola şi formă o grămăjoară, pe măsură ce alt spray semisolid i se alătura. Luke ţinu apăsat trăgaciul şi numără până la cinci, apoi îl slăbi, menţinând o strânsoare fermă a Forţei pe capătul apropiat al tentaculului, pentru ca să nu cadă din vârful bastonului. Aşteptă câteva secunde, lăsându-l să se întărească, apoi îl atinse cu vârful degetului şi mai lăsă să treacă alte secunde, pentru a se asigura că se lipise bine de cupolă. După aceea, inspirând adânc, prinse cu ambele mâini frânghia improvizată şi sări.

  O tornadă de aer îl izbi, trăgându-l de păr şi de haine, în timp ce pendula, coborând spre piaţă. Dedesubt, cam în partea opusă a nivelului superior, zărea mulţimea de bimmi înveşmântaţi în galben şi cele câteva siluete cenuşii care se străduiau să ajungă la Han şi Leia. Observă un licăr luminos, vizibil în ciuda luminii puternice a soarelui, şi un bimm se prăbuşi; Luke nu putea şti dacă era mort, sau numai ameţit. Etajul se repezea spre el şi tânărul se încordă, pregătindu-se pentru impact.

  În aceeaşi clipă, cu un vuiet care făcuse, probabil, să zăngăne toate geamurile din vecinătate, Şoimul Mileniului trecu pe deasupra.

  Unda de şoc dezechilibră aterizarea lui Luke, care căzu răşchirat pe podeaua etajului, izbind doi bimmi. Chiar în clipa când se ridică în picioare, înţelese că sosirea lui Chewbacca fusese salvatoare. La nici zece metri de el, doi extratereştri îşi întorseseră atenţia în sus, cu armele pregătite pentru a prinde Şoimul când avea să revină. Scoţând sabia de la centură, Luke sări peste vreo şase bimmi, retezându-i pe ambii agresori, înainte ca aceştia să-şi fi dat măcar seama că se afla acolo.

  De deasupra se auzi alt vuiet. De data aceasta însă Chewbacca nu trecu pur şi simplu cu Şoimul peste piaţă, ci, manevrând din jeturile reactive, opri brusc nava. Plutind direct deasupra tovarăşilor săi încercuiţi, deschise focul cu turela blaster intrados.

  Bimmii nu erau o rasă de proşti. Indiferent ce făcuseră Han şi Leia pentru a stârni cuibul acela de viespi, era limpede că viespile însele nu aveau chef să se lase mitraliate din ceruri. Într-o clipă, masa galbenă clocotitoare se dizolvă, bimmii renunţând la atac şi îndepărtându-se terorizaţi de Şoim. Croindu-şi drum prin mulţime, folosindu-se pe cât se putea de bimmi drept camuflare vizuală, Luke ajunse lângă atacatori.

  Sabia Jedi şi turela blaster a Şoimului îi nimiciră foarte repede.

  — Eşti într-un hal fără de hal, clătină Luke din cap.

  — Îmi cer iertare, stăpâne, se scuză C-3PO abia auzindu-se sub straturile de spray-plasă întărite ce-i acopereau mare parte a trunchiului aidoma unor bizare panglici ornamentale de pe un cadou. Se pare că întotdeauna îţi produc necazuri.

  — Nu-i adevărat şi o ştii prea bine, îl linişti Luke examinând colecţia de solvenţi aranjată înaintea lui pe masa din salonul Şoimului. (Până în clipa aceea, niciunul dintre cei pe care-i încercase nu avusese măcar un efect marginal asupra plasei.) De-a lungul anilor, ne-ai ajutat mult pe toţi. Atât doar că trebuie să-nveţi când să te fereşti.

  De alături, R2-D2 ciripi ceva.

  — Nu, răspunse îmbufnat C-3PO celuilalt droid, căpitanul Solo nu mi-a spus să mă feresc. El a spus: „Fii gata să te fereşti”. Cred că diferenţa este evidentă chiar şi pentru tine.

  R2-D2 emise alte bip-uri, dar C-3PO îl ignoră.

  — Ia să-l încercăm pe ăsta, sugeră Luke apucând următorul solvent.

  Căuta o lavetă curată prin mormanul de cârpe îmbâcsite, când Leia apăru în salon.

  — Cum merge? întrebă ea apropiindu-se.

  — N-o să păţească nimic, dar e posibil să fie nevoit să rămână aşa până revenim pe Coruscant. Han mi-a povestit că bastoanele stokhli sunt folosite mai ales în vânarea animalelor mari şi că sprayul-plasă pe care-l utilizează este o mixtură destul de exotică.

  Arătă spre sticluţele de solvent abandonate.

  — Poate că bimmii ne-ar putea sugera ceva, comentă Leia examinând eticheta uneia. O să-i întrebăm, când ne-ntoarcem.

  — Ne-ntoarcem? se încruntă Luke.

  Sora sa îi imită încruntătura.

  — Trebuie, Luke… o ştii doar. Aceasta este o misiune diplomatică, nu un voiaj turistic. Se poate declanşa un incident grav, dacă pleci imediat după ce una dintre navele tale tocmai a deschis focul asupra unei pieţe majore din capitală.

  — Aş zice mai degrabă că bimmii ar trebui să se considere norocoşi că n-a fost ucis niciunul, sublinie tânărul. Mai ales când ceea ce s-a petrecut a fost, cel puţin parţial, vina lor.

  — Nu poţi învinui o întreagă societate pentru acţiunile câtorva indivizi, replică Leia pe un ton destul de sever. Mai ales atunci când un singur disident politic a luat pur şi simplu o decizie neinspirată.

  — O decizie neinspirată! pufni el. Aşa i-au spus?

  — Da, încuviinţă Leia. Se pare că bimmul care ne-a condus în capcana din piaţă a fost mituit s-o facă, dar habar n-avea ce urma să se întâmple.

  — Şi bănuiesc că nu avea de asemenea habar de efectele băuturii pe care i-a dat-o şefului negociator!

  Femeia strânse din umeri.

  — De fapt, deocamdată nu există nici un fel de dovezi că el, sau altcineva, l-a intoxicat pe negociator. Deşi, ţinând seama de circumstanţe, bimmii sunt gata să admită că este o posibilitate.

  — Ce generos din partea lor, se strâmbă Luke. Han ce-a zis când a auzit că ne-ntoarcem?

  — Han nu are de optat în această privinţă, rosti apăsat Leia. Este misiunea mea, nu a lui.

  — Corect, încuviinţă Han apărând în salon. Misiunea ta, dar nava mea.

  Leia îl privi neîncrezător.

  — Doar n-ai să…, începu ea.

  — Ba cum să nu, replică liniştit bărbatul aşezându-se. Am făcut saltul în hiperspaţiu acum două minute. Escala următoare – Coruscant.

  — Han! clocoti Leia, mai furioasă decât o văzuse vreodată fratele ei. Le-am spus bimmilor că vom asoliza imediat.

  — Iar eu i-am anunţat că va fi o mică întârziere, contracară Han. Atât cât să mobilizăm o escadrilă de X-interceptoare, sau poate un crucişător spaţial, care să ne însoţească la întoarcere.

  — Şi dacă i-ai jignit? se răsti prinţesa. Ai habar câtă muncă de pregătire s-a investit în misiunea asta?

  — Întâmplător, da. Am de asemenea habar ce s-ar fi putut întâmpla, dacă amicii noştri cu bastoane stokhli şi-ar fi adus nişte prieteni.

  Pentru o clipă, femeia îl fixă cu privirea şi Luke simţi că furia de moment îi dispare din minte.

  — N-ar fi trebuit totuşi să pleci, fără să mă fi consultat mai întâi, zise ea.

  — Ai dreptate, dar n-am dorit să pierdem timp. Dacă aveau într-adevăr prieteni, probabil că respectivii aveau o navă. Han încercă o tentativă de zâmbet: N-am avut timp să discutăm în comitet.

  Leia îi răspunse printr-un zâmbet mai degrabă strâmb.

  — Eu nu sunt un comitet, rosti ea ironic.

  Cu aceasta, furtuna scurtă trecu şi tensiunea dispăru. Într-o bună zi, se gândi Luke, trebuia să-i întrebe pe unul dintre ei ce însemnaseră cuvintele acelea.

  — Apropo de amicii noştri, interveni el, i-a întrebat vreunul dintre voi pe bimmi cine sau ce erau asasinii?

  — Bimmii nu ştiau, clătină Leia din cap. În tot cazul, eu una n-am mai întâlnit aşa ceva.

  — Putem căuta în arhivele imperiale, când ajungem pe Coruscant, spuse Han investigându-şi cu grijă obrazul pe care începuse să se coloreze o vânătaie. Trebuie să existe vreo înregistrare despre ei.

  — Numai dacă n-au fost descoperiţi de Imperiu prin Regiunile Necunoscute, completă prinţesa.

  — Crezi c-a fost mâna Imperiului? o privi Luke.

  — A cui altcuiva? Singura necunoscută rămâne motivul atacului.

  — Indiferent care ar fi fost motivul, vor fi dezamăgiţi, se sculă Han de pe scaun. Mă întorc în cabina de comandă, să văd dacă ne putem acoperi urmele ceva mai bine. N-are rost să riscăm.

  O amintire fulgeră prin mintea lui Luke: Han şi Şoimul trecând prin mijlocul primei bătălii cu Steaua Morţii, pentru a scăpa de vânătorii lui Darth Vader.

  — Îmi vine greu să mi-l imaginez pe Han Solo nedorind să rişte, comentă el.

  — Auzi, făcu Han aţintindu-l cu degetul, înainte de-a începe cu ironiile, caută să-ţi aminteşti că persoanele pe care încerc să le protejez sunt sora ta şi cu tine, nepotul şi nepoata ta. Acum vezi vreo diferenţă?

  — Touché, surâse Luke şi-l salută cu o sabie imaginară.

  — Pentru că tot ai făcut gestul ăsta, continuă bărbatul, n-ar fi timpul ca şi Leia să aibă sabia ei?

  — Îi pot face una oricând doreşte. Ce zici, Leia?

  — Nu ştiu, ezită ea. N-am fost niciodată prea îndemânatică. Îl privi pe Han şi adăugă: Dar cred că ar trebui să mă străduiesc.

  — Aşa este, încuviinţă Luke. Aptitudinile tale pot fi într-un domeniu cu totul diferit, totuşi este necesar să înveţi elementele de bază. Din câte ştiu, aproape toţi Jedi din Vechea Republică aveau săbii laser, chiar şi cei care erau dascăli sau medici.

  — Bine, aprobă femeia. Imediat ce voi avea mai puţine misiuni…

  — Înainte de a avea mai puţine misiuni, insistă Han. Vorbesc serios, Leia. Toate minunatele tale însuşiri diplomatice nu te vor ajuta nici pe tine şi nici pe alţii, dacă Imperiul te bagă într-o celulă de interogare.

  Fără chef, Leia dădu din nou din cap.

  — Cred că ai dreptate. Imediat ce ne-ntoarcem, îi voi spune lui Mon Mothma să-mi reducă misiunile. Zâmbi spre fratele ei: Cred că vacanţa s-a terminat, domnule profesor!

  — Aşa zic şi eu, făcu Luke căutând să-şi ascundă neaşteptatul nod din gât.

  Leia îl sesiză oricum şi, în mod surprinzător, îl interpretă greşit.

  — Haide, haide, se încruntă ea în joacă. Nu sunt o elevă chiar atât de proastă. Oricum, o poţi considera ca fiind un antrenament util – la urma urmelor, într-o bună zi va trebui să-i înveţi toate astea pe gemeni.

  — Ştiu.

  — Perfect, interveni Han, deci totul a fost pus la punct. Am plecat – ne vedem mai târziu.

  — La revedere, spuse Leia şi se întoarse către C3PO, examinându-l cu ochi critic. Iasă vedem acum ce putem face cu mizeria asta.

  Lăsându-se pe spate în scaun, Luke o privi, atacând plasa întărită, şi simţi durerea familiară din măruntaie. Am luat asupra mea sarcina, spusese Obi-Wan Kenobi despre Darth Vader, să-l instruiesc ca Jedi. Crezusem că-l voi putea antrena la fel de bine ca Yoda.

  M-am înşelat.

  Cuvintele răsunară prin mintea lui Luke pe tot timpul drumului până la Coruscant.

  Pentru un minut, Thrawn rămase nemişcat în scaunul său, înconjurat de hologramele operelor de artă, fără să spună un cuvânt. Pellaeon stătu neclintit, dar atent, privindu-i faţa inexpresivă şi ochii roşu-strălucitor, încercând să nu se gândească la soarta pe care aducătorii de veşti rele o avuseseră adesea din partea Lordului Vader.

  — Prin urmare, toţi au murit cu excepţia coordonatorului? întrebă Thrawn în cele din urmă.

  — Da, domnule amiral, confirmă Pellaeon. Privi spre capătul opus al cabinei, unde C'baoth studia un display mural, şi coborî puţin tonul vocii. Încă nu ştim cu exactitate ce anume a mers prost.

  — Solicită Centralei să obţină o informare amănunţită din partea coordonatorului. Ce veşti avem de pe Wayland?

  Pellaeon crezuse că vorbeau îndeajuns de încet ca să nu fie auziţi de C'baoth. Se înşelase.

  — Aşa stau deci lucrurile? întrebă C'baoth, întorcând spatele displayului şi apropiindu-se de scaunul lui Thrawn. Noghrii au dat greş – regrete, şi dă-i drumul mai departe? Mi i-ai promis pe Jedi, Mare Amiral.

  Thrawn ridică ochii şi-l fixă cu o privire rece.

  — Ţi i-am promis pe Jedi, încuviinţă el, şi ţi-i voi aduce. (În mod deliberat, se răsuci spre Pellaeon.) Ce veşti avem de pe Wayland? repetă el.

  Căpitanul înghiţi un nod, străduindu-se să nu uite că, datorită ysalamirilor amplasaţi în cabina de comandă, C'baoth nu avea absolut nici o putere. Cel puţin deocamdată.

  — Inginerii au încheiat analizele, raportă el. Proiectul ecranului de invizibilitate pare complet, dar construcţia efectivă va dura. De asemenea, va fi foarte scumpă pentru o navă de dimensiunea Himerei.

  — Din fericire, nu vor trebui să înceapă cu ceva atât de mare, replică Thrawn şi-i întinse un datacard. Aici se găsesc specificaţiile pentru ceea ce ne va trebui la Sluis Van.

  — Şantierele spaţiale? se încruntă Pellaeon, luând datacardul.

  Până atunci, Marele Amiral păstrase secretul absolut atât despre obiectivele sale, cât şi despre strategia atacului.

  — Exact. În plus, vom avea nevoie de nişte utilaje miniere avansate – mi se pare că sunt poreclite „cârtiţe-foreze”. Cere contrainformaţiilor să înceapă scotocirea arhivelor. Ne vor trebui cel puţin patruzeci.

  — Am înţeles, încuviinţă Pellaeon notându-şi pe datapad. Încă un lucru, domnule amiral, continuă el privind iute spre C'baoth. Inginerii au anunţat că aproape optzeci la sută din cilindrii Spaarti necesari sunt funcţionali sau pot fi readuşi cu relativă uşurinţă la parametrii funcţionali.

  — Cilindrii Spaartil se încruntă C'baoth. Ce sunt?

  — Celălalt dispozitiv pe care speram să-l găsesc în tezaur, îl linişti Thrawn aruncând o uitătură de avertizare în direcţia lui Pellaeon. (Precauţia nu mai era necesară; căpitanul decisese deja că nu era înţelept să discute cu C'baoth despre cilindrii Spaarti.) Aşadar, optzeci la sută? Excelent, excelent! Ce amabil din partea împăratului să ne lase un echipament de asemenea calitate, cu care să-i reconstruim Imperiul. Ce se aude despre sistemele energetice şi defensive din munte?

  — În majoritate, toate sunt operaţionale. Trei dintre cele patru reactoare au fost deja acttivate. Unele sisteme defensive mai esoterice par să se fi dezintegrat, dar cele rămase ar trebui să apere tezaurul fără probleme.

  — Minunat, încuviinţă din cap Thrawn. (Scurtul licăr emoţional îi dispăruse şi redevenise impersonal şi eficient.) Să înceapă aducerea cilindrilor în stare complet operaţională. Capul Morţii ar trebui să sosească în două-trei zile, cu specialiştii suplimentari şi cu cei două sute de ysalamiri de care vor avea nevoie pentru a demara lucrurile. Atunci vom fi gata să declanşăm realmente operaţiunea. Începând cu şantierele spaţiale Sluis Van.

  — Da, domnule amiral, aprobă Pellaeon şi privi iarăşi spre C'baoth. Ce ordonaţi în privinţa lui Skywalker şi a surorii sale?

  — Data viitoare vom folosi Echipa 4. Transmite-i un mesaj şi anunţ-o să se retragă din misiunea curentă şi să aştepte viitoarele ordine.

  — Doriţi ca eu să transmit mesajul? se încruntă Pellaeon. În nici un caz, adăugă repede, nu-l contest, dar până acum aţi preferat să vă contactaţi personal echipele.

  Sprâncenele lui Thrawn se ridicară imperceptibil.

  — Echipa 8 m-a dezamăgit, vorbi el încet. Trimiterea acestui mesaj prin intermediul tău le va înştiinţa pe celelalte cât sunt de nemulţumit.

  — Şi când va da greş şi Echipa 4? interveni C'baoth. Ştii bine că aşa se va întâmpla. Vei fi doar dezamăgit şi de ea? Sau vei recunoaşte că ucigaşii tăi profesionişti nu pot face faţă pur şi simplu unui Jedi?

  — Maestre C'baoth, replică rece Thrawn, până acum n-au întâlnit un inamic căruia să nu-i poată face faţă. Un grup sau altul va izbândi. Până atunci… Strânse din umeri. Pierderea câtorva noghri nu ne va secătui în mod serios resursele.

  Pellaeon se crispă şi privi în mod reflex spre uşa cabinei. Bănuia că Rukh nu era chiar nepăsător faţă de morţile conaţionalilor săi, menţionate cu atâta uşurinţă.

  — Pe de altă parte, domnule amiral, rosti el, tentativa aceasta îi va fi pus în gardă.

  — Are dreptate, întinse C'baoth un deget în direcţia căpitanului. Un Jedi nu poate fi păcălit de două ori cu acelaşi vicleşug.

  — Poate că nu, răspunse politicos Thrawn deşi tonul său nu era de acceptare. Ce alternativă sugerezi? Să ne concentrăm asupra surorii, ignorându-l pe el?

  — Voi să vă concentraţi asupra surorii, da, încuviinţă C'baoth, însă cel mai bine ar fi să mă ocup eu însumi de tânărul Jedi.

  Sprâncenele se înălţară din nou.

  — Şi cum îţi propui s-o faci?

  — Este un Jedi, rânji C'baoth, iar eu sunt tot Jedi. Dacă-l chem, va veni.

  Thrawn rămase câteva clipe, privindu-l gânditor.

  — Am nevoie de tine în flota mea, spuse în cele din urmă. Au început deja pregătirile pentru asaltul asupra docurilor spaţiale Sluis Van deţinute de rebeli. Unele preliminarii ale atacului vor necesita coordonarea unui maestru Jedi.

  C'baoth îşi îndreptă maiestuos ţinuta.

  — Am promis ajutor numai cu condiţia, propusă de tine, de a mi-i aduce pe Jedi. Îi voi avea, Mare Amiral!

  Thrawn îl sfredeli cu privirea.

  — Aşadar maeştrii Jedi îşi pot încălca promisiunile? Ştiai că prinderea lui Skywalker poate să dureze.

  — Un motiv în plus ca să încep de acum.

  — De ce nu le-am putea face pe amândouă? interveni Pellaeon.

  Ceilalţi doi îl priviră cu atenţie.

  — Explică, căpitane, porunci Thrawn cu o nuanţă de ameninţare în glas.

  Pellaeon încleştă dinţii, dar era prea târziu ca să mai dea înapoi.

  — Am putea începe, fabricând zvonuri despre prezenţa dumitale într-un loc oarecare, maestre C'baoth, spuse el. Să zicem, pe o planetă mai puţin populată, unde ai fi putut trăi ani de zile fără să fi atras atenţia cuiva. Zvonuri de felul acesta vor ajunge şi în Noua Rep… la rebeli, se corectă el repede privind spre Thrawn. Mai ales, dacă ele conţin numele Jorus C'baoth.

  — Crezi că pe baza unui zvon, Skywalker se va repezi prosteşte să mă caute? pufni bătrânul.

  — Poate să fie oricât de precaut doreşte, reflectă gânditor Thrawn din vocea căruia dispăruse tonul de ameninţare. Dacă vrea, poate să aducă şi jumătate din forţele rebelilor. Acolo nu va exista nimic care să implice legătura dintre noi.

  Pellaeon încuviinţă din cap.

  — Şi în timp ce noi găsim o planetă potrivită şi începem fabricarea zvonurilor, poţi rămâne aici ca să ajuţi preliminariile pentru acţiunea Sluis Van. Sperăm că reacţia faţă de activităţile noastre îl va preocupa pe Skywalker în asemenea măsură încât nu va avea timp să verifice zvonurile decât după încheierea episodului Sluis Van.

  — Iar dacă lucrurile nu vor sta aşa, adăugă Thrawn, vom şti când acţionează şi vom avea timp suficient să te ducem acolo înainte ca el să ajungă.

  — Hmm, murmură C'baoth mângâindu-şi barba lungă şi privind în gol.

  Pellaeon îşi ţinu răsuflarea… şi după un minut bătrânul aprobă brusc din cap.

  — Perfect, spuse el, planul este bun. Mă voi retrage în cabina mea, Mare Amiral, şi voi alege planeta pe care să-mi fac apariţia.

  Salutându-i din cap cu un gest regal, părăsi centrul de comandă.

  — Felicitări, căpitane, zise Thrawn. Se pare că ideea ta l-a atras pe maestrul C'baoth.

  Pellaeon se sili să nu-şi ferească ochii.

  — Vă rog să mă iertaţi, domnule amiral, dacă am vorbit neîntrebat.

  — Ai slujit prea mult timp sub Lordul Vader, surâse scurt celălalt. Nu am prejudecăţi în a accepta o idee utilă, doar pentru că nu mi-a aparţinut mie. Miza în cazul acesta nu este poziţia şi mândria mea.

  Decât, poate, în relaţiile cu C'baoth…

  — Da, domnule amiral, vorbi Pellaeon cu glas tare. Cu permisiunea dumneavoastră, mă duc să pregătesc transmisiunile către Wayland şi echipele de noghri.

  — Cum doreşti, căpitane. Continuă de asemenea monitorizarea pregătirilor pentru operaţiunea Sluis Van. Ochii strălucitori ai lui Thrawn părură că-l sfredelesc. Monitorizează-le îndeaproape, căpitane. Cu muntele Tantiss şi cu Sluis Van, începe drumul lung spre victoria asupra rebelilor. Cu sau chiar fără maestrul Jedi.

  Teoretic, şedinţele Consiliului Interior ar fi trebuit să fie întâlniri mai puţin rigide şi mai calme decât şedinţele oficiale ale Consiliului Provizoriu. Cu mult timp în urmă, Han descoperise că, în realitate, o întrunire a Consiliului Interior putea fi la fel de dură ca una a întregului grup.

  — Căpitane Solo, rosti Fey'lya cu obişnuita lui politeţe mieroasă, dă-mi voie să rezum situaţia. Singur, şi fără să te fi consultat cu nimeni dintre cei care deţineau o autoritate oficială, ai luat decizia de a anula misiunea Bimmisaari.

  — Am declarat-o deja, zise Han de abia abţinându-se să nu-i spună bothanului să fie mai atent. Am enumerat de asemenea şi motivele pentru care am procedat astfel.

  — Care, în opinia mea, au fost corecte, interveni vocea gravă a amiralului Ackbar. La momentul respectiv, datoria căpitanului Solo era perfect clară: să-i protejeze pe ambasadorii care-i fuseseră încredinţaţi şi să se întoarcă, pentru ca să ne prevină.

  — Să ne prevină – împotriva cui? contracara Fey'lya. Iartă-mă, amirale, dar nu înţeleg în ce constă cu exactitate ameninţarea. Indiferent cine ar fi fost fiinţele cu piele cenuşie, este clar că Vechiul Senat nu le-a considerat îndeajuns de importante pentru a fi măcar incluse în arhive. Mă îndoiesc că o rasă atât de insignifiantă ar fi capabilă de lansarea unei ofensive majore împotriva noastră.

  — Nu ştim dacă acesta este motivul pentru care nu există în arhive, atrase atenţia Leia. Poate fi vorba despre o ignorare, dar şi despre o deteriorare a arhivelor.

  — Poate chiar despre o ştergere intenţionată, adăugă Luke.

  Blana lui Fey'lya undui, indicând dezacordul politicos.

  — De ce ar fi dorit Senatul Imperial să şteargă înregistrările legate de existenţa unei rase?

  — Nu am spus că ar fi fost neapărat ideea Senatului, replică Luke. Poate că extratereştrii înşişi au distrus înregistrările.

  — Implauzibil, pufni Fey'lya. Chiar dacă ar fi fost posibil, de ce ar fi dorit s-o facă?

  — Poate că la întrebarea aceasta ne-ar putea răspunde consiliera Organa Solo, interveni cu calm Mon Mothma şi privi spre Leia. Ai fost mult mai implicată decât mine în problemele informaţionale ale Senatului Imperial. Ar fi fost posibilă o asemenea manipulare a datelor?

  — Să fiu sinceră, nu ştiu, clătină prinţesa din cap. N-am pătruns niciodată în detaliile reale de manipulare a arhivelor Senatului. Experienţa sugerează totuşi că este imposibilă crearea unui sistem de securitate care să nu poată fi spart de cineva destul de hotărât s-o facă.

  — Şi de ce ar fi fost extratereştrii voştri atât de hotărâţi? pufni Fey'lya.

  — Poate că au întrevăzut sfârşitul Vechii Republici, replică oarecum iritat Leia. Poate că au şters toate referinţele despre ei şi despre planeta lor, în speranţa că noul Imperiu îi va ignora.

  Fey'lya gândea rapid; Han nu putea să nu o recunoască.

  — În cazul acesta, schimbă imediat vitezele bothanul, poate că teama de redescoperire a motivat acest atac. Privi spre Ackbar: Indiferent care ar fi explicaţia, nu văd nici un motiv pentru declanşarea unei operaţiuni militare. Reducerea glorioaselor noastre forţe militare la nivelul unor escorte diplomatice ar fi o insultă la adresa curajului şi spiritului lor de luptă.

  — Poţi renunţa la demagogie, consiliere, mormăi Ackbar. Niciuna dintre „glorioasele forţe militare” nu se află aici, ca să fie impresionate.

  — Eu spun doar ceea ce cred, amirale, ripostă Fey'lya cu aerul de mândrie rănită pe care-l afişa cu atâta iscusinţă.

  Ackbar întoarse ochii spre el, dar Leia interveni prompt:

  — Propun să revenim la subiectul iniţial. Cred că aţi sesizat cu toţii că, indiferent care le-ar fi fost motivele, extratereştrii erau pregătiţi şi ne aşteptau, când am ajuns pe Bimmisaari.

  — Este limpede că pentru asemenea misiuni va fi nevoie de o securitate superioară, încuviinţă amiralul. Din ambele direcţii – la urma urmelor, atacatorii voştri au corupt un politician bimm.

  — Toate astea vor costa timp şi eforturi, murmură Fey'lya şi o zonă a blănii sale undui.

  — Nu avem alternativă, rosti apăsat Mon Mothma. Dacă nu ne protejăm negociatorii, Noua Republică va stagna şi se va veşteji. Prin urmare – întoarse ochii spre Ackbar – vei ordona unui corp să însoţească pe consiliera Organa Solo spre Bimmisaari, mâine.

  Mâine! Han se încruntă spre Leia şi căpătă o căutătură la fel de surprinsă.

  — Iertaţi-mă, ridică el un deget. Mâine?

  Mon Mothma îl privi cu o uşoară nedumerire întipărită pe chip.

  — Da, mâine. Bimmii aşteaptă, căpitane.

  — Ştiu, dar…

  — Han vrea să spună, îi sări în ajutor Leia, că intenţionasem cu prilejul acestei întruniri să solicit o scurtă învoire de la misiunile mele diplomatice.

  — Mă tem că aşa ceva este imposibil, încreţi fruntea Mon Mothma. Trebuie rezolvate foarte multe lucruri.

  — Nu ne refeream la o vacanţă, replică Han străduindu-se să-şi amintească lecţiile de diplomaţie. Leia are nevoie de mai mult timp pentru a se concentra asupra instruirii Jedi.

  Mon Mothma îşi umezi buzele şi schimbă priviri cu Ackbar şi Fey'lya.

  — Îmi pare rău, clătină ea din cap. Sunt prima care recunoaşte necesitatea de a adăuga noi Jedi în rândurile noastre, dar deocamdată suntem pur şi simplu asaltaţi de prea multe solicitări urgente.

  Se uită din nou spre Fey'lya, de parcă – se gândi iritat Han – i-ar fi solicitat permisiunea.

  — Peste un an… poate chiar mai devreme, adăugă ea cercetând pântecul lui Leia, vom avea destui diplomaţi cu experienţă, pentru ca să-ţi poţi dedica majoritatea timpului studiilor. Deocamdată însă mă tem că avem nevoie de tine aici.

  Pentru un moment prelung şi stânjenitor, în încăpere domni tăcerea. Ackbar vorbi primul:

  — Dacă-mi permiteţi, voi pleca pentru a pregăti escorta militară.

  — Bineînţeles, încuviinţă Mon Mothma. Dacă nu mai există alte probleme, şedinţa este închisă.

  Cu asta, totul se sfârşi. Încleştând din maxilare, Han începu să-şi strângă datacardurile.

  — Eşti supărat? şopti Leia de lângă el.

  — Era mult mai uşor pe vremea când ne luptam cu Imperiul, mârâi el şi-l fulgeră din ochi pe Fey'lya. Cel puţin atunci ştiam care ne erau duşmanii.

  Leia îl strânse de braţ.

  — Haide, îi spuse. Să vedem dacă au reuşit să-l cureţe pe C-3PO.

  Ofiţerul tactician păşi în puntea de comandă a Himerei şi pocni sonor călcâiele.

  — Toate unităţile sunt pregătite, Mare Amiral, raportă el.

  — Excelent, vorbi Thrawn cu glas glacial. Pregătiţi saltul în hiperspaţiu.

  Pellaeon îi aruncă o privire scurtă, apoi reveni cu atenţia spre peretele de afişaje tactice şi stare din faţa sa. Spre afişaje şi spre bezna de afară care părea să fi înghiţit celelalte cinci nave ale sale. La trei miimi de an-lumină depărtare, soarele sistemului Bpfassh era un simplu punctuleţ, imposibil de deosebit de alte stele care sclipeau în jur. Strategia militară convenţională dezavua alegerea punctelor de salt în hiperspaţiu în imediata apropiere a sistemului-ţintă; se considera că una sau mai multe nave se puteau rătăci în drumul spre rendez-vous, iar un salt precis pe o distanţă atât de mică era dificil de efectuat. De altfel, el şi Thrawn purtaseră o discuţie lungă şi la limita politeţii despre ideea respectivă, atunci când Marele Amiral o indusese pentru prima dată în planurile sale de atac. Acum, după aproape un an de practică, procedura devenise o rutină.

  Poate că echipajul Himerei, gândi Pellaeon, nu era chiar atât de neexperimentat pe cât îl făcea să pară, uneori, ignoranţa privind protocolul militar corespunzător.

  — Căpitane, nava mea amiral este gata?

  Pellaeon reveni cu gândurile la problemele curente. Sistemele defensive ale tuturor navelor erau acttivate şi piloţii se îmbarcaseră în navetele de vânătoare TIE din cale.

  — Himera vă aşteaptă comanda, domnule amiral, rosti el.

  Întrebarea şi răspunsul formale reprezentau o amintire spectrală a zilelor în care respectarea protocolului militar era la ordinea zilei în toată galaxia.

  — Excelent, încuviinţă Thrawn rotindu-se cu scaunul spre silueta aflată în partea dinapoi a punţii. Maestre C'baoth, celelalte două unităţi ale mele sunt pregătite?

  — Da, rosti grav C'baoth. Aşteaptă doar comanda mea.

  Făcând o grimasă, Pellaeon privi din nou spre Thrawn, dar se părea că Marele Amiral decisese să ignore remarca.

  — Atunci, comandă-le, i se adresă lui C'baoth şi mângâie; ysalamirul întins pe cadrul scaunului său. Căpitane, începe numărătoarea inversă!

  Pellaeon atinse comutatorul sincronizator de pe consola sa. Celelalte nave aflate în jurul lor urmau să se ghideze după semnalul respectiv şi numărătoarea inversă avea să fie simultană…

  Temporizatorul ajunse la zero şi, însoţită de explozia tăcută a liniilor stelare, vizibilă prin videcranele prova, Himera efectuă saltul în hiperspaţiu.

  Liniile se destrămară apoi în împestriţarea hiperspaţiului.

  — Viteza 0,3, anunţă pilotul din fosa echipajului, confirmând afişajele de pe displayuri.

  Pellaeon îşi flexă degetele şi se concentră asupra modului de luptă, în timp ce privea sincronizatorul care-i urma numărătoarea.

  Şaptezeci de secunde; şaptezeci şi patru, şaptezeci şi cinci, şaptezeci şi şase…

  Liniile stelare înfloriră din nou prin imaginea pestriţă şi se diminuară, redevenind stele – Himera sosise la destinaţie.

  — Atenţiune toate navetele de vânătoare – lansare! ordonă Pellaeon, examinând rapid holograma tactică de deasupra displayurilor sale.

  Ieşiseră din hiperspaţiu exact aşa cum planificaseră, la distanţă de tragere de planeta dublă Bpfassh şi sistemul ei complicat de sateliţi naturali.

  — Ripostă? îl întrebă pe ofiţerul tactician.

  — Vânători defensivi lansaţi de pe al treilea satelit. Deocamdată nimic mai important.

  — Localizează baza vânătorilor, ordonă Thrawn, şi trimite Inexorabilul s-o distrugă.

  Pellaeon putea acum să zărească vânătorii care se năpusteau asupra lor ca un roi de insecte furioase. În tribordul Himerei, distrugătorul spaţial Inexorabil se deplasa spre baza lor, cu vânătorii săi TIE desfăşuraţi în faţă pentru a-i întâmpina pe apărători.

  — Schimbă cursul spre cea mai îndepărtată planetă, îi ordonă pilotului. Vânătorii TIE – în paravan avansat. Judecătorul se va ocupa de cealaltă planetă. Privi către Thrawn. Ordine speciale, domnule amiral?

  Thrawn privea o scanare a planetelor făcută de la distanţă medie.

  — Deocamdată, menţinem programul, căpitane, rosti el. Datele preliminare par să fie corecte – alege ţintele după cum doreşti. Reaminteşte artileriei că planul este teroare şi distrugere, dar nu nimicire totală.

  — Transmite mai departe, încuviinţă Pellaeon spre ofiţerul de transmisiuni. Anunţă şi vânătorii TIE.

  Cu coada ochiului îl zări pe Thrawn întorcându-se.

  — Maestre C'baoth, întrebă Marele Amiral, care-i situaţia atacurilor în celelalte două sisteme?

  — În curs de derulare.

  Încruntându-se, Pellaeon se răsuci. Glasul îi aparţinuse lui C'baoth, dar fusese atât de încordat şi de gros, încât era aproape de nerecunoscut.

  La fel ca aspectul său.

  Pentru un moment, Pellaeon se holbă la el, simţind un bulgăre de gheaţă în stomac. C'baoth avea o rigiditate nefirească, cu ochii închişi, dar mişcându-se cu rapiditate în dosul pleoapelor. Mâinile i se încleştaseră pe braţele scaunului, iar buzele îi erau atât de strânse laolaltă, încât i se reliefaseră venele şi tendoanele gâtului.

  — Te simţi bine, maestre C'baoth? întrebă el.

  — Nu te îngrijora, căpitane, vorbi Thrawn cu răceală. Face lucrul pe care-l iubeşte cel mai mult: controlează oameni.

  C'baoth emise un sunet straniu, o combinaţie între un pufnet şi un chicot dispreţuitor.

  — Ţi-am mai spus, Mare Amiral, că aceasta nu-i adevărata putere.

  — Este adevărat că ai spus-o, încuviinţă Thrawn cu un ton neutru. Îmi poţi preciza cu ce fel de rezistenţă ne confruntăm?

  Chipul bătrânului se contorsionă şi mai mult.

  — Nu tocmai, dar niciuna dintre unităţi nu se află în pericol. Simt asta în minţile lor.

  — Perfect! Atunci, ordonă lui Nemesis să se desprindă de grup şi să vină în punctul de rendez-vous.

  — Domnule amiral?… se încruntă Pellaeon.

  Thrawn se răsuci spre el, cu un licăr de avertizare în ochii arzători.

  — Vezi-ţi de sarcinile tale, căpitane, rosti el.

  Şi în clipa aceea, un fulger de intuiţie îi spuse lui Pellaeon că atacul multiplu asupra teritoriului Noii Republici constituia mai mult decât o parte a pregătirii pentru raidul Sluis Van. Era, în plus, o testare. O testare a aptitudinilor lui C'baoth, desigur, dar şi a capacităţilor sale de a accepta ordine.

  — Am înţeles, domnule amiral, murmură şi reveni spre displayuri.

  Himera ajunsese acum la distanţă de tragere şi scântei micuţe începuseră să apară în holograma tactică, pe măsură ce giganticele baterii de turbo-lasere ale navei deschiseră focul. Comsateliţii fulgerară şi se stinseră; ţintele industriale planetare sclipiră, se întunecară, apoi sclipiră din nou, aprinse de salve secundare. Două crucişătoare uşoare vechi, din Clasa Carrack apărură în tribord şi formaţia paravan a vânătorilor TIE se destrămă, angajându-le în luptă. În depărtare, bateriile Şoimului Furtunii asediau o platformă defensivă orbitală; chiar în timp ce Pellaeon privea, staţia se vaporiză într-un glob de foc. Se părea că bătălia se desfăşura bine.

  Ba chiar, remarcabil de bine…

  O senzaţie bizară începu să roadă măruntaiele lui Pellaeon, când verifică afişajul stării în timp real. Până atunci, forţele imperiale pierduseră numai trei vânători TIE şi înregistraseră avarii superficiale ale distrugătoarelor spaţiale, prin comparaţie cu distrugerea a opt nave de linie inamice şi a optsprezece navete de vânătoare. Era adevărat, imperialii erau mult mai numeroşi, totuşi…

  Ezitând, căpitanul se întinse către consolă. Cu câteva săptămâni în urmă, alcătuise sinteza statistică a profilurilor bătăliilor purtate de Himera în ultimul an. O apelă acum, suprapunând-o peste analiza curentă.

  Nu era nici o eroare. În absolut toate categoriile şi sub-categoriile de viteză, coordonare, eficacitate şi precizie, Himera şi echipajul ei înregistrau cu peste 40% faţă de eficienţa obişnuită.

  Se întoarse să privească faţa încordată a lui C'baoth şi un fior îngheţat îi lunecă pe spinare. Nu fusese niciodată convins de teoria lui Thrawn despre motivele pentru care Flota Imperială pierduse Bătălia pentru Endor. Desigur, nu dorise niciodată s-o creadă, dar acum, brusc, subiectul era închis oricăror discuţii contradictorii.

  Cu majoritatea atenţiei şi puterii sale dedicată sarcinii de a comunica mental cu celelalte două unităţi de luptă aflate la aproape patru anilumină depărtare, C'baoth putuse totuşi să obţină asta.

  Cu un dispreţ ascuns, Pellaeon se întrebase ce anume îi dăduse bătrânului dreptul de a-şi adăuga titlul de maestru. Acum ştia răspunsul.

  — Am interceptat alte mesaje, anunţă ofiţerul transmisionist. A fost lansat un grup de crucişătoare planetare cu rază medie de acţiune.

  — Să le intercepteze Şoimul Furtunii, ordonă Thrawn.

  — Am înţeles. Mare Amiral, am localizat şi sursa transmisiunilor prin care solicită ajutor.

  Abandonându-şi reflecţiile, Pellaeon examină holograma. Noul cerculeţ pâlpâitor se găsea pe satelitul cel mai îndepărtat al sistemului.

  — Trimite escadrila 4 s-o distrugă, ordonă el.

  — Revocare, interveni Thrawn. Vom fi plecaţi de aici cu mult înainte să poată ajunge întăririle. Este preferabil să lăsăm rebelii să-şi irosească resursele, trimiţând forţe inutile pentru salvare. Ba chiar – se uită spre crono – cred că-i momentul să plecăm. Ordonă-le vânătorilor să revină la navele-mamă. Imediat după îmbarcare, toate navele intră în hiperspaţiu.

  Pellaeon tastă grăbit pe consola sa o verificare ante-salt a stării Himerei. Altă tradiţie strategică militară cerea ca distrugătoarele spaţiale să joace rolul unor staţii de asediu mobile în genul acesta de angajare la nivel planetar; folosirea lor în raiduri de hărţuire era considerată neeconomică şi potenţial periculoasă.

  Era însă evident că susţinătorii acelor teorii nu asistaseră niciodată la acţiunile Marelui Amiral Thrawn.

  — Ordonă şi celorlalte două unităţi să-şi întrerupă atacurile, se adresă Thrawn lui C'baoth. Eşti în contact destul de intim ca s-o poţi face?

  — Îmi pui prea multe întrebări, Mare Amiral, spuse C'baoth cu un glas încă şi mai răguşit. Mult prea multe.

  — Doresc să ştiu tot ceea ce încă nu-mi este cunoscut. Ordonă-le să revină la punctul de rendez-vous.

  — Cum doreşti, şuieră bătrânul.

  Pellaeon îl privi cu coada ochiului. Testarea calităţilor sale în condiţii de luptă era firească şi recomandată, totuşi coarda nu trebuia întinsă prea mult.

  — Trebuie să-nveţe cine este comandantul aici, rosti încetişor Thrawn, parcă citindu-i gândurile.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă căpitanul silindu-se să-şi păstreze glasul ferm.

  Thrawn dovedise în repetate rânduri că ştia ce face, totuşi lui Pellaeon îi venea greu să nu se întrebe, neliniştit, dacă Marele Amiral recunoştea dimensiunile puterii pe care o trezise din somnul ei pe Wayland.

  — Perfect! Au apărut ceva informaţii despre cârtiţele-foreze pe care le-am cerut?

  — Ă-ă… nu, domnule amiral. (Cu un an în urmă, i s-ar fi părut de asemenea ireal şi straniu ca în toiul unei situaţii de luptă să discute despre probleme mai puţin presante.) Cel puţin nu atâtea câte doriţi. Cred că sistemul Athega continuă să fie principala noastră şansă. Sau va fi, dacă găsim o soluţie pentru problemele legate de intensitatea solară de acolo.

  — Problemele vor fi minime, zise Thrawn încrezător. Dacă saltul este efectuat cu precizie, Judecătorul va fi expus soarelui în mod direct numai pentru câteva minute, atât la dus, cât şi la întors. Blindajul lui poate oricum suporta aşa ceva. Ajunge ca, mai întâi, să ne dedicăm câteva zile pentru a ecrana videcranele şi a demonta senzorii exteriori şi echipamentele de transmisiuni.

  Pellaeon încuviinţă din cap, renunţând la următoarea întrebare. Desigur, nu va fi vorba despre niciuna dintre dificultăţile ce apăreau în mod firesc în urma orbirii şi asurzirii unui distrugător spaţial în felul acela. În nici un caz, atât timp cât erau însoţiţi de C'baoth.

  — Mare Amiral?

  — Da, maestre C'baoth?

  — Unde sunt cavalerii mei Jedi? Mi-ai promis că noghrii tăi îmblânziţi mi-i vor aduce.

  Cu coada ochiului, Pellaeon îl întrezări pe Rukh foindu-se.

  — Răbdare, maestre C'baoth, răspunse Thrawn. Pregătirile lor durează, dar nu sunt încheiate. Aşteaptă pur şi simplu momentul cel mai potrivit.

  — Ar fi bine să fie cât mai curând, îl preveni C'baoth. Aşteptarea mă oboseşte.

  Thrawn privi spre Pellaeon şi ochii lui roşu-strălucitori fulgerară stins.

  — Ca pe noi toţi, murmură el.

  Cu mult în faţa cargobotului Karrde Nesupusul, unul dintre distrugătoarele spaţiale imperiale aflate în centrul videcranului prova pâlpâi şi dispăru.

  — Pleacă, anunţă Mara.

  — Deja? se încruntă Karrde, apropiindu-se.

  — Deja, confirmă femeia şi tastă o comandă, solicitând afişajul tactic. Un distrugător spaţial tocmai a intrat în hiperspaţiu, iar celelalte se despart şi încep manevrele preliminare saltului.

  — Interesant, murmură contrabandistul şi examină videcranul peste umărul ei. Un raid de hărţuire… executat de distrugătoare spaţiale. Nu-i ceva care se poate vedea în fiecare zi.

  — Am auzit că aşa a fost şi acum două luni în sistemul Draukyze, interveni Lachton, copilotul masiv. Acelaşi tip de manevră, atât doar c-a participat un singur distrugător.

  — Ca părere personală, aş zice că vedem influenţa Marelui Amiral Thrawn asupra strategiei imperiale, rosti Karrde gânditor şi în acelaşi timp îngrijorat. Mi se pare totuşi ciudat… Pare să-şi asume un risc exagerat faţă de beneficiile potenţiale implicate. Mă-ntreb care îi sunt de fapt intenţiile.

  — Indiferent despre ce ar fi vorba, va fi ceva complicat, vorbi cu un ton amar Mara. Thrawn n-a fost niciodată genul de individ care să facă lucrurile în mod simplu. Chiar şi pe timpurile când Imperiul era capabil de stil şi clasă, el se detaşa net de ceilalţi.

  — Nu-ţi mai poţi permite să recurgi la simplitate când teritoriile ţi se diminuează aşa cum se întâmplă cu Imperiul. (Karrde tăcu şi Mara îl simţi, privind-o.) Se pare că ştii câte ceva despre Marele Amiral…

  — Ştiu câte ceva despre multe lucruri, replică ea sec. De asta mă pregăteşti să-ţi devin secund, ai uitat?

  — Touché, încuviinţă bărbatul destins. Fii atentă – încă unul!

  Mara privi videcranul la timp pentru a vedea al treilea distrugător efectuând saltul în hiperspaţiu. Mai rămăsese unul.

  — N-ar trebui să-i dăm drumul? îl întrebă pe Karrde. Ultimul va pleca într-un minut.

  — Ah, o să anulăm livrarea. M-am gândit c-ar fi instructiv să urmărim bătălia, atâta vreme cât s-a întâmplat să fim aici la momentul cuvenit.

  — Cum adică „să anulăm livrarea”? se încruntă femeia. Suntem aşteptaţi.

  — Aşa este, dar, din nefericire, întregul sistem aşteaptă un roi de nave ale Noii Republici. N-aş zice că-i tocmai mediul prielnic în care mi-ar plăcea să intru cu o navă plină cu materiale de contrabandă.

  — Ce te face să crezi că vor veni? Oricum nu vor ajunge la timp.

  — Nu, dar nu acesta este scopul sosirii lor, preciză Karrde. Noua Republică trebuie să convingă pe plan local, ivindu-se prompt şi etalând o desfăşurare impresionantă de forţe. Cu alte cuvinte, demonstrându-le băştinaşilor că aşa ceva nu se va mai putea întâmpla niciodată.

  — Şi le va promite că-i va ajuta la reconstrucţie, adăugă Lachton.

  — Asta-i de la sine înţeles, aprobă sec Karrde. Pe scurt, nu-i genul de situaţie în care să ne facem apariţia. La prima escală, îi vom anunţa că vom încerca livrarea peste o săptămână.

  — Mie nu-mi place, insistă Mara. Le-am promis c-o vom face. Le-am promis.

  Vreme de câteva secunde se lăsă tăcere, apoi Karrde vorbi cu un ton de uşoară curiozitate în dosul obişnuitei amabilităţi din glasul său:

  — Procedura este standard. Sunt sigur că vor prefera o livrare întârziată decât să piardă tot transportul.

  Cu un efort, Mara îşi alungă pâcla întunecată a amintirii. Promisiuni…

  — Cred că aşa-i, încuviinţă ea şi reveni cu atenţia asupra consolei de comandă.

  În timp ce discutaseră, ultimul distrugător intrase în hiperspaţiu, lăsând în urmă apărători mânioşi şi neputincioşi şi distrugeri masive. Un dezastru care trebuia reparat de politicienii şi militarii Noii Republici.

  Pentru o clipă, femeia privi planetele îndepărtate şi se întrebă dacă Luke Skywalker va fi printre cei trimişi de Noua Republică pentru reconstrucţie.

  — Oricând eşti gata, Mara.

  — Am înţeles, confirmă ea îndepărtându-şi gândul şi întinzându-se către comenzi.

  Nu încă, îşi spuse în gând. Nu încă, dar în curând. Foarte, foarte curând.

  Sfera oscilă. Ezită, oscilă iarăşi şi iarăşi ezită. Oscilă încă o dată şi trase. Rotindu-şi sabia laser într-un cerc prea mare, Leia fu puţin prea lentă.

  — La naiba! mormăi ea, retrăgându-se un pas.

  — Nu controlezi suficient Forţa, îi spuse Luke. Trebuie să… Stai puţin!

  Extinzându-şi Forţa, opri sfera automată. Îşi amintea, ca şi cum ar fi fost ieri, prima lui şedinţă de antrenament, în Şoim, când trebuise să se concentreze asupra instrucţiunilor lui Obi-Wan şi în acelaşi timp să privească atent sfera. Nu fusese uşor să le facă pe amândouă simultan.

  Poate însă că tocmai acela fusese scopul. Poate că o lecţie învăţată în condiţii de stres se fixa mai bine.

  Regreta că nu ştia adevărul în privinţa aceea.

  — O controlez atât cât pot, se plânse Leia frecându-şi braţul în locul unde o înţepase sfera, dar încă nu deţin tehnicile corecte.

  Îşi sfredeli fratele cu privirea şi continuă:

  — Sau poate că n-am fost făcută pentru genul ăsta de lupte.

  — Poţi să înveţi, replică Luke ferm. Eu am învăţat şi n-am beneficiat de antrenamentele de autoapărare pe care le-ai primit în copilărie, pe Alderaan.

  — Poate că tocmai asta-i problema. Poate că mă împiedică reflexele acelea vechi.

  — S-ar putea, recunoscu Luke dorindu-şi să fi fost sigur. În cazul ăsta, cu cât scapi mai repede de ele, cu atât mai bine. Acum – pregăteşte-te…

  Uşa bâzâi.

  — E Han, rosti Leia îndepărtându-se de sferă şi dezactivând sabia. Intră!

  — Cum merge lecţia? făcu Han intrând şi uitându-se fără zâmbet la cei doi.

  — Nu prea rău, răspunse Luke.

  — Mai bine, nu mai întreba, se strâmbă Leia şi-şi privi încruntată soţul. Ce s-a-ntâmplat?

  — Imperialii…, oftă el. Tocmai au executat un triplu raid de hărţuire asupra a trei sisteme din sectorul Sluis. Unul dintre ele se numeşte Bpfassh, iar pe celelalte două nu le pot pronunţa.

  — Trei raiduri simultan, fluieră încetişor Luke. Nu crezi c-au devenit cam îndrăzneţi în ultimul timp?

  — În ultima vreme, asta pare regula pentru ei. Leia clătină din cap şi miji ochii, concentrându-se. Se pregăteşte ceva, Han, o simt. Ceva de proporţii şi periculos. Dar, deschise ea braţele neajutorată, nu-mi pot da seama despre ce poate fi vorba.

  — Mda, şi Ackbar spune la fel. Problema este că n-are nici un argument concret. Cu excepţia stilului şi tacticii, sunt aceleaşi hărţuieli pe care Imperiul le desfăşoară de un an şi jumătate.

  — Ştiu, dar nu-l desconsidera pe Ackbar – are instincte militare excelente. Indiferent ce ar spune alte persoane.

  — Hei, iubito, ridică Han o sprânceană, eu sunt de partea ta. Ai uitat?

  — Iartă-mă, zâmbi ea şters. Care au fost pierderile?

  — Nu atât de rele pe cât s-ar fi putut. Mai ales, considerând că au atacat în fiecare loc cu câte patru distrugătoare spaţiale. Totuşi sistemele sunt destul de zguduite.

  — Îmi imaginez, oftă Leia. Lasă-mă să ghicesc: Mon Mothma vrea să merg acolo şi să-i asigur pe localnici că Noua Republică este realmente capabilă şi doritoare să-i protejeze.

  — Cum de-ai ghicit? se strâmbă Han. Chewie pregăteşte deja Şoimul.

  — Doar n-o să te duci singură, nu? interveni Luke. După episodul Bimmisaari…

  — Nu-ţi face griji, rânji Han. De data asta, n-o să mai fim pe post de ţinte imobile. Un convoi de douăzeci de nave pleacă într-acolo pentru evaluarea pagubelor, plus Wedge şi escadrila Vagabond. Va fi destul de sigur.

  — Aşa am crezut şi despre Bimmisaari, îi reaminti Luke. Mai bine aş veni şi eu.

  Han privi spre Leia.

  — Problema este că… nu poţi.

  — De ce? se încruntă tânărul.

  — Pentru că, răspunse Leia, bpfasshii nu-i agreează pe Jedi.

  — Se spune, se strâmbă Han, că unii dintre cavalerii lor Jedi au luat-o razna în Războiul Clonelor şi au cauzat multe dezastre înainte de a fi opriţi. Cel puţin aşa afirmă Mon Mothma.

  — Aşa-i, confirmă Leia. Pe când lucram pentru Senat, încă se receptau ecouri ale fiasco-ului. Şi n-a fost vorba numai despre bpfasshi, deoarece unii dintre acei Jedi ai întunericului au scăpat şi au cauzat mare jale prin tot sectorul Sluis. Unul dintre ei a ajuns chiar până pe Dagobah înainte de a fi capturat.

  Luke simţi un fior străbătându-l ca un arc electric. Dagobah!

  — Când a fost asta? întrebă cât mai nepăsător.

  — Acum treizeci-treizeci şi cinci de ani, răspunse ea şi se încruntă uşor privindu-l. De ce întrebi?

  Luke clătină din cap. Yoda nu amintise niciodată despre vreun Jedi al întunericului care să fi trăit pe Dagobah.

  — Pur şi simplu de curiozitate.

  — Putem discuta despre istorie şi mai târziu, interveni Han. Cu cât plecăm mai repede, cu atât vom putea termina treaba mai repede.

  — Aşa este, aprobă Leia şi, prinzându-şi sabia la centură, se îndreptă spre uşă. Îmi pregătesc bagajul şi-o instruiesc pe Winter. Ne-ntâlnim la Şoim.

  Luke o privi plecând, apoi se întoarse şi-l văzu pe Han cercetându-l iscoditor.

  — Nu-mi place chestia asta.

  — Nu-ţi face griji, îl linişti Han, va fi în siguranţă. Ştiu cât de protector te simţi faţă de ea în perioada asta, totuşi nu poate să fie veşnic păzită de fratele mai mare.

  — De fapt, mormăi tânărul, nu ştim nici acum care dintre noi este mai vârstnic.

  — Nu contează. Lucrul cel mai bun pe care-l poţi face pentru ea în clipa de faţă este să continui ce ai început. Fă din ea un Jedi, şi va putea să rezolve singură orice viclenie a imperialilor.

  — Aşa cred, încuviinţă Luke simţind un nod în stomac.

  — Cel puţin, atunci când o însoţesc eu şi Chewbaka; completă Han pornind spre uşă. Ne vedem la întoarcere!

  — Ai grijă, strigă Luke în urma lui.

  Han se întoarse, purtând pe chip una dintre expresiile sale de inocenţă rănită.

  — Alo, zise el. Uiţi cu cine vorbeşti?

  Ieşi, iar Luke rămase singur.

  Pentru câteva clipe, tânărul se plimbă prin încăpere, luptându-se cu povara grea a responsabilităţii care părea uneori gata să-l strivească. Una era să-şi rişte propria viaţă, şi cu totul altceva să aibă în mâini viitorul lui Leia.

  — Nu sunt un dascăl, rosti el cu glas tare.

  Singurul răspuns fu un zvâcnet din partea sferei trecută pe starea de pauză. Mânat de un impuls, Luke reactivă dispozitivul şi-şi scoase sabia de la centură, în clipa în care sfera atacă. O duzină de înţepături se înşiruiră în succesiune rapidă, cu sfera oscilând aidoma unei musculiţe imprevizibile; Luke le blocă fără efort pe toate, rotind sabia într-un arc strălucitor care părea că-l cuprinde, cu o exaltare stranie revărsându-i-se prin minte şi corp. Cu sfera se putea lupta – era solidă şi tangibilă, nu îndepărtată şi vagă, ca temerile tăinuite. Sfera trase din nou, şi din nou, fiecare salvă ricoşând inofensiv din lama sabiei laser…

  Cu un bip brusc, sfera se opri. Luke o privi derutat, întrebându-se ce se întâmplase… apoi îşi dădu seama că gâfâia. Gâfâia din greu şi era scăldat în transpiraţie. Sfera avea programată o limită de timp de douăzeci de minute, care tocmai se încheiase.

  Tânărul dezactivă sabia şi o prinse la centură, simţindu-se parcă ameţit. Nu era prima dată când pierduse noţiunea timpului în felul acela, dar întotdeauna se întâmplase în decursul şedinţelor de meditaţie. Singurele momente când avusese parte de aşa ceva într-o situaţie de luptă fuseseră pe Dagobah, sub supravegherea lui Yoda.

  Pe Dagobah…

  Ştergându-şi cu mâneca transpiraţia care-i intrase în ochi, se apropie de consola de transmisiuni din colţ şi apelă astroportul.

  — Aici Skywalker, se identifică el. Vreau ca X-interceptorul să-mi fie pregătit pentru lansare într-o oră.

  — Confirmat, rosti prompt ofiţerul de întreţinere. Mai întâi însă trebuie să trimiţi aici astromecul.

  — Aşa-i, încuviinţă Luke.

  Refuzase să-i lase să şteargă memoria calculatorului din X-interceptor la fiecare câteva luni, aşa cum cerea procedura standard. Drept urmare, calculatorul se modelase practic după personalitatea unică a lui R2-D2, în asemenea măsură încât relaţia ajunsese aproape la nivelul droidului. Obţinuse în felul acesta o viteză de operare şi o eficienţă excepţionale, dar, din nefericire, acum niciunul dintre calculatoarele de întreţinere nu mai putea stabili o conexiune cu X-interceptorul.

  — Va fi acolo în câteva minute.

  — Perfect.

  Luke închise comunicatorul şi se întrebă în fundul minţii de ce făcea asta. Cu siguranţă, prezenţa lui Yoda nu mai dăinuia pe Dagobah, pentru ca să discute cu el, ori pentru a-i pune întrebări.

  Sau poate că mai dăinuia…

  — După cum vedeţi, rosti Wedge cu glas macabru de detaşat pe când strivea sub tălpi cioburile de plastic şi ceramică, locul arată ca naiba.

  — Fără doar şi poate, încuviinţă Leia privind craterul acoperit de sfărâmături şi simţind că-i vine rău.

  Alţi câţiva reprezentanţi ai Republicii din echipa ei străbăteau aceeaşi zonă, discutând cu glas scăzut cu însoţitorii bpfasshi şi oprindu-se ocazional pentru a culege câte o piesă din ceea ce fusese cândva o centrală energetică importantă.

  — Câţi au murit în urma atacului? întrebă ea, fără să dorească prea mult să afle răspunsul.

  — În sistemul acesta, câteva sute, răspunse Wedge consultând un datapad. Nu foarte rău, de fapt.

  — Nu…

  Involuntar, Leia privi în sus spre cerul verde-albastru intens, lipsit de nori. Într-adevăr, nu foarte rău. Mai ales, ţinând seama de faptul că patru distrugătoare spaţiale revărsaseră un potop de foc asupra planetei.

  — Totuşi au fost multe distrugeri.

  — Da, aprobă Wedge, însă nu chiar cât ar fi putut să fie.

  — Mă-ntreb de ce? mormăi Han.

  — Toţi se întreabă asta, urmă Wedge. Judecând după frecvenţă, este a doua întrebare pe care o auzi aici.

  — Şi care-i prima? se interesă Leia.

  — Lasă-mă să ghicesc, interveni Han înainte ca Wedge să fi putut răspunde. Prima este: De ce au atacat tocmai Bpfassh?

  — Exact, dădu Wedge din cap, mai ales aveau de unde alege alte ţinte. În primul rând, şantierele spaţiale Sluis Van se află la numai treizeci de ani-lumină depărtare – în orice moment, acolo există o sută de nave, ca să nu mai pomenesc de facilităţile de andocare în sine. Apoi staţia de transmisiuni Praesitlyn, situată la mai puţin de şaizeci de ani-lumină… iar pe o rază de cel mult o sută de ani-lumină există patru-cinci centre comerciale majore. La vitezele de deplasare ale distrugătoarelor spaţiale, asta ar fi însemnat cel mult încă o zi de zbor. Şi atunci – de ce Bpfassh?

  Leia căzu pe gânduri. Întrebarea era pertinentă.

  — Sistemul Sluis Van, enumeră ea, este foarte bine apărat. Confruntat cu crucişătoarele noastre spaţiale şi cu staţiile de bătălie permanente ale sluisilor, orice lider imperial cu un dram de raţiune s-ar gândi de două ori înainte să atace. Iar celelalte sisteme se află mult mai în interiorul Noii Republici decât Bpfassh. Poate că n-au vrut să-şi forţeze prea mult norocul.

  — În timp ce-şi testau noul sistem de transmisiuni în condiţii de luptă? adăugă sumbru Han.

  — Nu ştim dacă au un sistem nou, îl atenţionă Wedge. Au mai existat şi înainte atacuri simultane coordonate.

  — Nu, clătină Han din cap privind în jur. Nu, sunt sigur că au ceva nou. Un tip de amplificator, care permite transmisiunilor subspaţiale să pătrundă prin ecranele deflectoare şi sfărâmăturile din spaţiu.

  — Eu nu cred că-i un amplificator, replică Leia simţind o furnicătură într-un colţişor îndepărtat al minţii. În cele trei subsisteme, nimeni n-a recepţionat vreo transmisiune.

  Han se încruntă spre ea.

  — Nu te simţi bine? o întrebă încetişor.

  — Ba da, se înfioră din nou femeia. Pur şi simplu mi-am reamintit că… atunci când Darth Vader ne tortura pe Bespin, Luke a ştiut ce se întâmpla din locul în care se găsea el pe atunci. În plus, se zvonea că împăratul şi Vader puteau face acelaşi lucru.

  — Da, însă amândoi sunt morţi, îi reaminti Han. Luke ne-a spus-o.

  — Ştiu. (Furnicătura mentală se înteţea…) Dar dacă imperialii au găsit alt Jedi al întunericului?

  Wedge, care le-o luase înainte, se întoarse, auzind-o:

  — Te referi la C'baoth?

  — La cine? se încruntă femeia.

  — La Joruus C'baoth. Mi s-a părut că spuneai ceva despre Jedi…

  — Aşa este, dar cine-i Joruus C'baoth?

  — A fost unul dintre principalii maeştri Jedi în epoca pre-imperială. Se zice că ar fi dispărut înainte de Războiul Clonelor. Acum două zile, am auzit vorbindu-se că ar fi reapărut şi că se află pe o planetă minoră, Jomark.

  — Ce să-ţi spun? pufni Han. Adică, în timpul Rebeliunii, a stat cu braţele încrucişate?

  — Generale, ridică din umeri Wedge, spun şi eu ce aud. Nu-s născocirile mele.

  — L-am putea întreba pe Luke, reflectă Leia. Poate că el ştie ceva. Putem să trecem mai departe?

  — Sigur că da, încuviinţă Wedge. Aerospeederele sunt acolo…

  Cu un val brusc de senzaţii, furnicătura din mintea femeii izbucni brusc într-o ştiinţă precisă.

  — Han, Wedge – la pământ!

  …Şi pe buza craterului apărură cinci dintre binecunoscuţii extratereştri cu piele cenuşie.

  — Adăpostiţi-vă! răcni Han spre ceilalţi reprezentanţi ai Republicii din crater, iar extratereştrii deschiseră focul cu blasterele.

  Înhăţând-o pe Leia de mână, bărbatul se propulsă spre protecţia limitată a unei plăci uriaşe, dar contorsionată, de metal, care se înfipsese cumva pe jumătate în sol. Wedge îi urmă imediat, izbindu-se cu putere de Leia în plonjonul său.

  — Scuze, icni el scoţând blasterul şi răsucindu-se ca să arunce o privire prudentă pe lângă marginea adăpostului lor.

  Fu de altfel singura pe care o reuşi, înainte ca o salvă blaster să topească metalul lângă faţa lui şi să-l facă să se retragă grăbit.

  — Nu sunt sigur, le spuse, dar cred că am dat de bucluc.

  — Aş zice că ai dreptate, încuviinţă Han înnegurat.

  Leia se întoarse şi văzu că-şi scosese blasterul, iar cu mâna liberă îşi strecura comunicatorul la centură.

  — Au învăţat, mormăi el. De data asta ne-au bruiat transmisiunile.

  Prinţesa simţi că îngheaţă. Departe de nave şi fără comunicatoare, erau practic neajutoraţi. Lipsiţi complet de orice posibilitate de ajutor…

  Întinzându-se în mod reflex spre abdomen, mâna ei atinse mânerul sabiei. Îl trase brusc, cu o hotărâre nou găsită care-i înfrânse teama. Jedi sau nu, cu experienţă sau nu, n-avea să cedeze fără luptă.

  — Se pare că v-aţi mai întâlnit cu tipii ăştia, comentă Wedge, scoţând mâna pe după barieră şi trăgând două focuri orbeşte în direcţia atacatorilor.

  — Aşa-i, mârâi Han căutând să-şi găsească o poziţie din care să poată ţinti, totuşi nu ne-am dat seama ce doresc.

  Leia căută butonul de activare a tăişului, se întrebă dacă avea deja destulă tehnică pentru a para salvele blasterelor… apoi se opri. Peste zgomotele de blaster şi zăngăniturile metalice, putea auzi şi altceva. Un sunet foarte familiar…

  — Han!

  — Am auzit. Bravo ţie, Chewie!

  — Ce-i? întrebă Wedge.

  — Ţiuitul pe care-l auzi este Şoimul, răspunse Han privind cerul. A descoperit probabil că suntem bruiaţi şi a pus lucrurile cap la cap. Uite-l!

  Silueta familiară a Şoimului Mileniului vui asurzitor pe deasupra. Îi survolă o dată, ignorând salvele zadarnice care-i ricoşau din fuzelaj şi coborî brusc, neglijând amortizarea, exact între ei şi atacatori. Privind precaut pe după marginea adăpostului, Leia zări rampa coborând în direcţia lor.

  — Grozav, încuviinţă Han uitându-se peste umărul ei. Perfect! Eu ies primul şi vă acopăr de la piciorul rampei. Leia, tu eşti următoarea. Wedge, acoperi spatele. Fiţi atenţi – este posibil să încerce un atac din flanc.

  — Am înţeles, făcu Wedge. Sunt pregătit.

  — Bine, rosti Han şi se încordă…

  — Stop! îl prinse brusc Leia de braţ. Ceva nu-i în regulă.

  — Bineînţeles – se trage în noi, chicoti Wedge.

  — Eu vorbesc serios, se răsti ea. Ceva nu-i deloc în regulă.

  — Ce anume? se încruntă Han. Haide, Leia, nu putem sta toată ziua aici!

  Femeia strânse din maxilare, încercând să alunge senzaţia care o neliniştea. Continua să fie nebuloasă… apoi îşi dădu brusc seama.

  — Chewie! Nu-l simt în navă!

  — Probabil că-i prea departe, spuse Wedge pe un ton de nemulţumire evidentă. Haide – dacă nu-i dăm drumul, nava n-o să mai reziste mult.

  — Stai aşa, mormăi Han privind-o încruntat pe Leia. N-o să păţească nimic, tipii nu trag decât cu blastere manuale. Oricum, dacă situaţia se încinge, poate folosi…

  Se întrerupse şi o expresie stranie îi apăru pe chip. Peste o clipă, Leia pricepu şi ea.

  — De ce nu trage cu turela blaster intrados?

  — Bună întrebare, mârâi Han şi se aplecă din nou, privind mai atent de data aceasta.

  Când reveni la adăpostul plăcii, pe faţă i se lăţise un rânjet sardonic.

  — Răspunsul e simplu, anunţă el. Nu-i Şoimul.

  — Ce? rămase Wedge cu gura căscată.

  — Este o imitaţie. Nu-mi vine să cred – tipii au dezgropat pur şi simplu de undeva alt cargobot YT-1300 în stare de funcţionare.

  — Băiete, fluieră încetişor Wedge, da' sunt al naibii de chitiţi să pună mâna pe voi.

  — Încep să am şi eu impresia asta, încuviinţă Han. Ai vreo idee bună?

  Celălalt trase cu ochiul pe după marginea adăpostului.

  — Nu cred că dacă am lua-o la goană ar fi cea mai grozavă idee.

  — În nici un caz cu ei stând pe marginea craterului, gata să ne ia ca din oală, replică Leia.

  — Aşa-i, zise Han. Şi probabil că situaţia se va înrăutăţi, când îşi vor da seama că nu intrăm în capcana lor.

  — Nu putem măcar scoate din funcţiune nava? îl întrebă femeia. S-o împiedicăm să mai decoleze şi să ne atace din aer.

  — Ar fi mai multe căi, dar impedimentul este că pentru cele mai multe trebuie să fii în interiorul ei. Blindajul exterior nu-i cine ştie ce, dar nu poate fi străpuns de blastere manuale.

  — Dar de o sabie Jedi?

  — Doar nu propui?… o privi Han bănuitor.

  — Nu cred c-avem de ales. Ai altă sugestie?

  — Nu cred, se strâmbă el. Bine, dar o să merg eu.

  — Mergem cu toţii, clătină Leia din cap. Este clar că doresc să pună mâna pe cel puţin unul dintre noi – altfel, ne-ar fi mitraliat din aer. Dacă mergem în grup, nu vor putea trage. Ne îndreptăm direct spre intrare, ca şi cum am vrea să suim la bord, dar în ultima clipă ne despărţim şi ne adăpostim înapoia rampei. Wedge şi cu mine vom trage în sus şi în navă, ca să-i ţinem ocupaţi, iar tu iei sabia.

  — Nu ştiu ce să zic, se încruntă Han. Cred totuşi c-ar trebui să meargă doar Wedge şi cu mine.

  — Trebuie să fim toţi, insistă femeia. E singurul mod de a garanta că nu vor trage.

  — Ce crezi? privi Han spre Wedge.

  — Mi se pare opţiunea cea mai bună, dar, dacă suntem de acord s-o facem, n-ar trebui să mai pierdem timpul.

  — Aşa-i. Han inspiră profund şi-i întinse lui Leia blasterul său. Perfect! Dă-mi sabia. Atenţie – acum!

  Ieşi de la adăpost şi sprintă spre navă, ghemuindu-se pentru a evita salvele blasterelor ce se încrucişau prin crater. Urmându-l împreună cu Wedge, Leia văzu că ceilalţi reprezentanţi ai Republicii făceau o treabă bună, dându-le de furcă atacatorilor de pe buza craterului. Zări o mişcare în interiorul navei şi strânse cu putere blasterul. Aflat cu o jumătate de secundă mai în faţă, Han ajunse la rampă şi, cotind brusc, plonjă sub fuzelaj.

  Extratereştrii îşi dădură imediat seama de eşecul capcanei lor. Chiar în clipa în care Leia şi Wedge se opreau de părţile opuse ale rampei, fură întâmpinaţi de o rafală blaster din trapa deschisă. Azvârlindu-se la pământ, femeia se strecură cât putu de mult sub rampă, trăgând orbeşte înspre trapă, pentru a-i împiedica pe cei dinăuntru să iasă în urmărire. De partea opusă a rampei, Wedge trăgea de asemenea, iar undeva înapoia ei îl auzea pe Han moşmondind, pentru a-şi începe sabotajul. Un foc tras de deasupra trecu puţin peste umărul ei stâng, şi încercă să se retragă şi mai mult îndărătul rampei. Printre zgomotele blasterelor, auzi bâzâitul limpede al activării sabiei laser. Încleştând dinţii, Leia se încordă fără să ştie motivul…

  …Şi cu o bubuitură şi o undă de şoc care o azvârli la pământ, întreaga navă se înălţă un metru în aer, apoi căzu înapoi.

  În ciuda ţiuitului din urechi, femeia auzi pe cineva scoţând un strigăt de victorie. Rafalele din trapă încetaseră brusc, iar deasupra ei se auzea un şuierat puternic şi straniu. Precaut, Leia se îndepărtă de rampă şi privi afară.

  Ca urmare a sabotajului lui Han, fusese pregătită să vadă ceva scurgându-se din cargobot, dar în nici un caz jetul uriaş de gaze albe care răbufnea spre înălţimi aidoma erupţiei unui vulcan.

  — Îţi place? întrebă Han strecurându-se lângă ea şi privindu-şi opera.

  — Depinde dacă nava va exploda sau nu. Ce-ai făcut?

  — Am tăiat conductele de refrigerare ale propulsiei principale, îi spuse întinzându-i sabia şi luându-şi blasterul. Ăla-i gazul lor korfais presurizat, care se duce naibii.

  — Crezusem că gazele de răcire sunt periculoase pentru plămâni, privi îngrijorată Leia spre norul care se lăţea.

  — E adevărat, dar korfais e mai uşor decât aerul, aşa că n-o să avem necazuri. Înăuntrul navei sper că lucrurile stau cu totul altfel.

  Brusc, Leia îşi dădu seama de liniştea din jur.

  — Nu se mai trage, observă ea.

  — Ai dreptate, şi nu-i vorba numai despre cei din navă.

  — Mă întreb ce plănuiesc? murmură Leia strângând mânerul sabiei.

  Peste o secundă, căpătă răspunsul la întrebare. Un tunet asurzitor răsună deasupra lor, trântind-o din nou cu unda de şoc. Pentru o secundă îngrozitoare, crezu că extratereştrii activaseră autodistrugerea navei, dar vuietul se îndepărtă şi rampa de lângă ea rămase intactă.

  — Ce-a fost asta?

  — Asta, iubito, răspunse Han sculându-se în picioare, a fost zgomotul unei capsule de salvare care a fost ejectată.

  Se îndepărtă precaut de protecţia relativă a rampei şi examină cerul.

  — Probabil că era adaptată pentru manevre atmosferice. Nu-mi dădusem seama până acum cât de zgomotoase sunt chestiile astea.

  — De obicei sunt propulsate în vid, îi reaminti Leia ridicându-se şi ea. Ce facem acum?

  — Păi, zic să ne luăm escorta şi să plecăm de-aici.

  — Escorta? Care esc…?

  Întrebarea îi fu acoperită de vuietul motoarelor, când trei X-interceptoare apărură deasupra, cu aripile în poziţie de atac şi pregătite în mod evident de luptă. Femeia privi stâlpul cel alb de gaz korfais… şi înţelese.

  — A fost o manevră deliberată, nu?

  — Bineînţeles, o privi nevinovat Han. Ce rost are doar să scoţi din funcţiune o navă, când poţi s-o scoţi din funcţiune şi în acelaşi timp să trimiţi un semnal de ajutor? Ştii, urmă el privind gânditor norul de gaz, uneori continuu să mă minunez de reuşitele mele.

  — Te pot asigura, căpitane Solo, răsună vocea gravă a amiralului Ackbar din difuzoarele Şoimului, că facem tot ce ne stă în putinţă pentru a afla cum a fost posibil.

  — Aşa aţi zis şi acum patru zile, îi reaminti Han străduindu-se să rămână politicos.

  Nu îi venea deloc uşor. El unul se învăţase de mult să fie ţinta blasterelor, dar prezenţa lui Leia sub focuri era cu totul altceva.

  — Nu pot fi chiar atât de mulţi cei care ştiau că venim pe Bpfassh!

  — S-ar putea să ai o surpriză, replică amiralul. Numărând membrii Consiliului, asistenţii lor, echipele de pregătire din astroport şi personalul de securitate şi sprijin, aproape două sute de oameni au avut acces direct la itinerarul vostru. Asta fără să mai ţin seama de prietenii şi colegii respectivilor… Va dura până-i cercetăm pe toţi.

  — Grozav, se strâmbă Han. Pot să vă-ntreb ce sugeraţi să facem între timp?

  — Aveţi la dispoziţie escorta.

  — Am avut-o şi acum patru zile şi nu ne-a fost de mare folos. Colonelul Antilles şi escadrila Vagabond sunt excelenţi în bătăliile spaţiale, dar genul ăsta de înfruntări nu-i tocmai domeniul în care excelează. Ne-am descurca mai bine cu locotenentul Pagge şi comandourile lui.

  — Din păcate, sunt plecaţi în misiune. Poate că, ţinând seama de circumstanţe, ar fi mai bine dacă ai aduce-o pur şi simplu pe consiliera Organa Solo înapoi, pe Coruscant, unde poate fi protejată corespunzător.

  — Mi-ar plăcea s-o fac, dar mă-ntreb dacă va fi mai în siguranţă pe Coruscant decât aici?

  Urmă o tăcere şi Han îşi închipui ochii uriaşi ai lui Ackbar rotindu-se în orbite.

  — Nu sunt convins că apreciez tonul întrebării, căpitane.

  — Nici mie nu-mi place, amirale, dar s-o recunoaştem: dacă imperialii obţin informaţii din Palat, ar putea la fel de uşor să-şi infiltreze agenţii acolo.

  — Consider eventualitatea extrem de improbabilă, rosti Ackbar şi răceala din tonul său nu putea fi confundată. Sistemele de securitate pe care le-am amplasat pe Coruscant sunt capabile să rezolve orice problemă pusă de imperiali.

  — Sunt sigur de asta, amirale, oftă Han. Voiam doar…

  — Căpitane, te vom anunţa când vom deţine alte informaţii. Până atunci, fă orice consideri că este necesar. Coruscant – terminat.

  Bâzâitul slab al undei purtătoare se stinse.

  — Exact, mormăi Han în barbă. Şi Bpfassh – terminat.

  Pentru o clipă, rămase nemişcat în cabina de comandă a Şoimului, gândind lucruri puţin măgulitoare despre politică în general şi despre Ackbar în particular. În faţa sa, displayurile care în mod firesc monitorizau starea navei prezentau câmpul de asolizare din jur, accentuând îndeosebi asupra zonelor din imediata apropiere a trapei. Turela blaster intrados era extinsă, iar câmpurile deflectoare pregătite pentru activare instantanee, în ciuda eficienţei lor atmosferice reduse.

  Bărbatul scutură din cap, simţind un amestec de frustrare şi dezgust. Cine s-ar fi gândit, se întrebă, că va veni o zi în care să fiu realmente paranoic?

  În afara cabinei se auziră paşi moi. Han se întoarse, coborând reflex mâna spre blaster…

  — Eu sunt, îl linişti Leia apropiindu-se şi privind displayurile cu un aer obosit. Ai terminat deja de discutat cu Ackbar?

  — N-a fost cine ştie ce discuţie. Eu l-am întrebat ce se face ca să descopere de unde ştiau amicii noştri cu blastere că veneam aici, el m-a asigurat că se străduieşte cât poate de mult, eu am izbutit să-l enervez şi el a închis trăsnind şi bufnind. Reacţiile lui obişnuite din ultima vreme.

  — Chiar că ştii să te porţi cu oamenii, nu-i aşa? zâmbi ironic Leia.

  — Acum n-a fost vina mea. N-am făcut decât să sugerez că oamenii lui din corpul de pază s-ar putea să nu fie capabili să-i oprească pe tipii ăia să pătrundă în Palat. El a reacţionat în mod cu totul exagerat.

  — Ştiu, încuviinţă femeia şi se aşeză în scaunul copilotului. În ciuda geniului militar, Ackbar nu are stofă de politician. Iar cu Fey'lya care-i vânează cea mai mică ezitare… Strânse din umeri: Devine tot mai susceptibil când îi critici atribuţiile.

  — Ei bine, dacă încearcă să-l îndepărteze pe Fey'lya de militari, nu-l văd prea bine. Deja, jumătate dintre ei sunt convinşi că Fey'lya e tipul care trebuie ascultat.

  — Din păcate, adesea aşa stau lucrurile, recunoscu Leia. Charismă şi ambiţie – o combinaţie periculoasă.

  Han se încruntă. Simţise în glasul ei ceva…

  — Ce vrei să spui?

  — Nimic, răspunse Leia şi un licăr de vinovăţie îi trecu peste chip. Iartă-mă – n-ar trebui să bârfesc.

  — Dacă ştii ceva…

  — Nu ştiu nimic, rosti ea pe un ton care-l avertiza să abandoneze subiectul. E pur şi simplu o impresie personală. Am senzaţia că Fey'lya nu-i interesat doar de poziţia lui Ackbar de comandant suprem. Repet – e pur şi simplu o impresie.

  Aşa cum fusese şi impresia că Imperiul pregătea ceva de proporţii?

  — Bine, rosti el liniştitor, înţeleg. Ia zi: ai terminat aici?

  — Atât cât am putut. Reconstrucţia va mai dura, dar organizarea respectivă va trebui coordonată de pe Coruscant. Lăsându-se pe spate, prinţesa închise ochii şi începu să enumere: Convoaie cu echipamente înlocuitoare, consultanţi, poate şi mână de lucru… ştii şi tu pomelnicul.

  — Mda. Bănuiesc că arzi de nerăbdare să te-ntorci şi să demarezi lucrările.

  Leia deschise ochii şi-l privi intrigată.

  — Vorbeşti ca şi cum ai gândi altfel.

  Han scană gânditor displayurile.

  — Ei bine, rosti în cele din urmă, toată lumea se aşteaptă să faci asta, aşa că poate că ar trebui să facem altceva.

  — De pildă?

  — Nu ştiu. Aş zice să găsim un loc unde nimănui să nu-i treacă prin cap să te caute.

  — Şi după aceea?… întrebă ea pe un ton ameninţător.

  În mod reflex, Han îşi încordă tot corpul.

  — Şi după aceea să rămânem pitiţi o vreme.

  — Ştii bine că nu pot face asta, spuse Leia pe tonul la care bărbatul se aşteptase. Am obligaţii pe Coruscant.

  — Ai obligaţii şi faţă de tine însăţi. Ca să nu mai amintesc de gemeni.

  — Nu-i cinstit! îl fulgeră ea cu privirea.

  — Nu?

  — Nu pot să pierd contactul, Han, şopti femeia întorcându-se cu spatele la el. Pur şi simplu, nu pot! Se petrec prea multe, pentru ca să mă ascund.

  Han încleştă maxilarele. În ultima vreme, se părea că reluau frecvent subiectul acela.

  — Ei bine, dacă tot ceea ce-ţi trebuie în clipa de faţă este menţinerea contactului, ce-ai zice dacă ne-am duce într-un loc care să aibă ambasadă? în felul acesta, vei putea cel puţin să primeşti veşti oficiale de pe Coruscant.

  — Şi cum ne asigurăm că ambasadorul local nu ne trădează? Leia scutură din cap. Nu-mi vine să cred că vorbesc aşa! Parcă am fi revenit în timpurile Rebeliunii… parcă n-am avea un guvern legitim.

  — Cine a spus că ambasadorul ar trebui să ştie? Avem un receptor diplomatic în Şoim – putem efectua propriile noastre transmisiuni.

  — Doar dacă deţinem schema de încriptare a ambasadei, îi reaminti ea. Abia apoi s-o cuplăm în receptorul nostru. Poate că asta nu-i posibil.

  — Putem găsi o modalitate, insistă Han. Cel puţin îi va oferi lui Ackbar timp să afle pe unde se scurg informaţiile.

  — Este adevărat, încuviinţă Leia, dar apoi se încruntă. Nu ştiu… Codurile de încriptare ale Noii Republici sunt aproape imposibil de spart.

  — Detest să te dezamăgesc, iubito, pufni Han, dar există sintezori care halesc codurile de încriptare guvernamentale la micul dejun. Nu trebuie decât să găsim pe unul dintre ei.

  — Şi să-i plătim sume uriaşe?

  — Este adevărat, încuviinţă bărbatul gândindu-se concentrat, dar, pe de altă parte, până şi sintezorii au datorii de plătit altora.

  — Aha, îl privi pieziş Leia. Nu cred că tu ai cunoaşte astfel de oameni.

  — Printr-o întâmplare, cunosc. Necazul e că dacă imperialii şi-au făcut bine temele, ştiu probabil totul despre el şi-l ţin sub observaţie.

  — Şi asta înseamnă…?

  — Înseamnă că trebuie să găsim pe cineva care are propriile lui contacte printre sintezori. Se întinse spre consolă şi apăsă comutatorul de transmisiuni al Şoimului. Antilles, sunt Solo. M-auzi?

  — Da, generale, se auzi imediat glasul lui Wedge.

  — Plecăm de pe Bpfassh. Nu este încă oficial – tu o să anunţi restul delegaţiei, după ce vom decola.

  — Am înţeles. Vrei să-ţi fac rost de o escortă, sau s-o ştergi pe furiş? Am câţiva oameni în care m-aş încrede până la capătul galaxiei.

  Han zâmbi strâmb spre Leia. Wedge înţelesese totul.

  — Mulţumesc, dar nu vreau ca restul delegaţiei să se simtă neprotejată.

  — Cum vrei… Pot rezolva orice apare aici. Ne vedem pe Coruscant.

  — Exact, încuviinţă Han şi întrerupse legătura. Eventual…, adăugă în şoaptă şi deschise intercomul. Chewie, gata de plecare?

  Wookiee-ul mârâi afirmativ.

  — Verifică dacă totul este fixat, apoi vino aici. Ar fi bine să-l aduci şi peC-3PO… este posibil să fim nevoiţi să discutăm cu Controlul Bpfassh la plecare.

  — Îmi spui şi mie unde mergem? întrebă Leia, când Han declanşă secvenţa de prelansare.

  — Ţi-am spus deja. Trebuie să găsim o persoană în care putem avea încredere şi care are propriile lui contacte ilegale.

  Un licăr suspicios apăru în ochii femeii.

  — Doar nu te referi la… Lando?

  — La cine altul? făcu inocent Han. Un cetăţean de vază, fost erou de război, om de afaceri cinstit… Este firesc să aibă contacte printre sintezori.

  Leia ridică ochii spre plafon.

  — De ce oare, murmură ea, mă-ncearcă brusc un sentiment neplăcut?

  — Ţin-te bine, R2-D2, strigă Luke când primele rafale ale turbulenţelor atmosferice începură să zgâlţâie X-interceptorul. Răzbim! Scanerele funcţionează?

  Din spatele său se auzi un ciripit afirmativ a cărui traducere apăru pe displayul calculatorului.

  — Perfect, încuviinţă Luke şi reveni cu atenţia asupra planetei învăluite în nori, care se ridica spre ei.

  Ciudat, se gândi, cum senzorii se defectaseră complet numai în acea primă coborâre pe Dagobah. Sau poate că nu era chiar aşa ciudat. Poate că intervenise Yoda, care-i bruiase în mod deliberat instrumentele, astfel încât să-l poată călăuzi, fără să bănuiască nimic, spre locul cuvenit de asolizare.

  Dar acum Yoda nu mai era…

  Ferm, Luke îşi îndepărtă gândul din minte. Jelirea pierderii unui prieten şi învăţător era atât normală, cât şi onorabilă, totuşi o insistenţă excesivă acordată pierderii însemna să atribuie trecutului prea multă putere faţă de prezent.

  X-interceptorul coborî în atmosfera inferioară şi în câteva secunde fu complet învăluit de nori albi şi groşi. Luke privi instrumentele şi acţionă lent şi lin. Ultima dată când fusese acolo, imediat înainte de Bătălia pentru Endor, asolizase fără incidente, totuşi nu voia să rişte nimic. Senzorii de asolizare localizaseră acum vechea locuinţă a lui Yoda.

  — R2-D2, îi strigă, găseşte-mi un loc bun de coborâre!

  Drept răspuns, un dreptunghi roşu apăru pe displayul frontal, la est de locuinţă, dar la o distanţă ce putea fi parcursă pe jos.

  — Mulţumesc, încuviinţă Luke şi tastă ciclul de asolizare.

  Peste câteva clipe, ajunse pe sol, în mijlocul unui vârtej de crengi rupte.

  Scoţându-şi casca, ridică încet cupola. Aromele bogate ale mlaştinii Dagobah îi invadară nările – un amestec straniu de izuri dulcege şi de putrefacţie care-i treziră o sută de amintiri. Răsucirile lente ale urechilor lui Yoda… tocana ciudată, dar gustoasă pe care o prepara adesea… felul în care părul său rar gâdila urechile lui Luke ori de câte ori i se suia în cârcă în decursul antrenamentelor. Instrucţia în sine: orele lungi, oboseala fizică şi mentală, senzaţia crescândă de încredere în Forţă, peştera şi imaginile ei despre partea întunecată…

  Peştera!

  Brusc, Luke se ridică în carlingă şi mâna i se îndreptă automat spre mânerul sabiei, iar ochii priviră atenţi prin ceţuri. Nu cumva coborâse X-interceptorul lângă peşteră?

  Răspunsul fu afirmativ. La nici cincizeci de metri depărtare se afla copacul care creştea imediat deasupra locului răului, cu forma sa uriaşă şi neagră ridicându-se peste arborii înconjurători. Mai jos, între rădăcinile încâlcite, de abia vizibilă prin pâcle şi vegetaţie pipernicită, se distingea chiar intrarea întunecată a peşterii.

  — Grozav, mormăi el. Grozav, ce să-ţi zic…

  Dinapoia sa se auzi o serie interogativă de bip-uri.

  — Nu contează, R2-D2, vorbi peste umăr, azvârlindu-şi casca pe scaun. E foarte bine. Tu poţi să rămâi aici, în timp ce eu…

  X-interceptorul se legănă puţin şi, când privi în spate, Luke văzu că R2-D2 îşi părăsise deja soclul şi înainta încetişor.

  — Sau, dacă vrei, poţi veni şi tu, adăugă el ironic.

  R2-D2 emise alt bip, nu tocmai fericit, totuşi sunând în mod limpede uşurat. Micuţul droid detesta să fie lăsat singur.

  — Ţin-te bine, îl îndrumă Luke. Cobor imediat şi te ajut.

  Sări din navetă. Solul se simţea ca un burete sub tălpi, dar era îndeajuns de ferm pentru ca să susţină greutatea X-interceptorului. Satisfăcut, îşi proiectă Forţa în sus, pentru a-l ridica pe R2-D2, şi-l coborî pe droid lângă el.

  — Gata!

  Din depărtare se auzi vaierul prelung şi tremurător al unei păsări. Luke îl ascultă stingându-se şi cercetă cu ochii mlaştina din jur, întrebându-se de ce oare venise acolo. Pe Coruscant i se păruse important – chiar vital – s-o facă. Acum însă, când ajunsese realmente, totul i se părea înceţoşat. Înceţoşat şi chiar stupid.

  Lângă el, R2-D2 emise un bip întrebător. Cu un efort, Luke îşi alungă nesiguranţele.

  — Am crezut că poate Yoda a lăsat ceva care ne-ar fi de folos, îi explică droidului alegând motivul său cel mai uşor de exprimat prin cuvinte. Casa ar trebui să fie… – privi împrejur, ca să se orienteze …-într-acolo. Haidem!

  Distanţa nu era mare, dar drumul dură mai mult decât anticipase Luke. Una dintre cauze era vegetaţia şi terenul; pur şi simplu, uitase cât de greu era să ajungi dintr-un loc în altul prin mlaştinile de pe Dagobah. Mai exista însă ceva: o presiune slabă, dar persistentă, în străfundul minţii sale, care părea să apese spre înăuntru, înceţoşându-i capacitatea de gândire.

  Ajunseră în cele din urmă… şi constatară că sălaşul practic dispăruse.

  Luke rămase nemişcat un minut, privind masa de vegetaţie care acoperea locul unde fusese coliba, şi o senzaţie reînnoită de pierdere se luptă împotriva înţelegerii stânjenitoare că se acţionase prosteşte. Crescuse în deşerturile de pe Tatooine, acolo unde o casă abandonată putea dăinui o jumătate de secol sau mai mult şi de aceea nu-i trecuse niciodată prin cap să se întrebe ce s-ar întâmpla cu aceeaşi casă într-o mlaştină.

  De lângă el, R2-D2 ciripi o întrebare.

  — Crezusem că poate Yoda a lăsat nişte benzi sau cărţi, explică tânărul. Ceva care să-mi spună mai multe despre metodele de antrenament Jedi. N-a mai rămas mare lucru, aşa-i?

  Drept răspuns, droidul îşi extinse plăcuţa senzorială.

  — Nu contează, urmă Luke. Dacă tot suntem aici, zic că am putea arunca o privire.

  Avu nevoie de numai câteva minute să taie cu sabia o cărare prin tufişuri şi liane, şi să ajungă la ceea ce mai rămăsese din pereţii exteriori ai sălaşului. În majoritate, erau năruiţi, doar în porţiunile cele mai înalte îi ajungeau la înălţimea pieptului, şi erau ascunşi sub reţele de liane, înăuntru se vedea şi mai multă vegetaţie, care crescuse prin cuptorul vechi de piatră. Pe jumătate îngropate în noroi se distingeau ceaunele lui Yoda, acoperite de un muşchi straniu.

  R2-D2 fluieră încetişor înapoia lui Luke.

  — Nu, nu cred că vom găsi nimic util, încuviinţă acesta şi se lăsă pe vine pentru a scoate o oală din noroi. O şopârlă micuţă ţâşni de dedesubt şi dispăru în stuf. R2-D2, ia vezi dacă nu poţi găsi nimic electronic pe aici? Nu l-am văzut niciodată folosind aşa ceva, dar…

  Ridică din umeri. Ascultător, droidul ridică din nou plăcuţa senzorială. Luke îl privi, deplasându-se înainte şi înapoi… pentru ca să se oprească pe neaşteptate.

  — Ai găsit ceva?

  R2-D2 ciripi surescitat, iar cupola i se roti în direcţia din care veniseră.

  — Într-acolo? se încruntă Luke şi privi la ruinele din jur. Nu aici?

  Droidul emise alt bip şi se întoarse, rulând cu oarecare dificultate peste terenul neregulat. Oprindu-se, întoarse cupola către Luke şi scoase o suită de sunete care nu puteau reprezenta decât o întrebare.

  — Gata, gata, vin, suspină tânărul alungându-şi senzaţia stranie de teamă care-l asaltase brusc. Arată-mi încotro.

  Până ce ajunseră într-un loc din care puteau zări X-interceptorul, lumina soarelui care se filtra prin bolta de frunziş de deasupra se diminuase în mare măsură.

  — Şi acum, încotro? întrebă Luke. Sper că n-o să-mi spui că n-ai detectat decât propria noastră navă!

  R2-D2 îşi răsuci cupola, ciripind o negaţie evident indignată. Plăcuţa senzorială se roti uşor…

  Şi indică direct spre peşteră.

  Luke înghiţi un nod.

  — Eşti sigur?

  Droidul ciripi din nou.

  — Eşti sigur, înţelese Luke şi rămase aproape un minut privind prin pâcle, spre peşteră, cu indecizia învolburându-se în mintea sa.

  Nu exista o necesitate reală pentru ca să intre acolo – în privinţa asta era absolut sigur. Indiferent ce ar fi detectat R2-D2, nu putea fi vorba despre un obiect lăsat de Yoda. În nici un caz în locul acela.

  Atunci ce putea să fie? Leia pomenise de un Jedi al întunericului bpfasshi care venise aici. Să-i fi aparţinut aceluia?

  — Stai aici, R2-D2, încleştă Luke maxilarele şi porni spre peşteră. Mă întorc cât pot de repede.

  Teama şi mânia, îl atenţionase Yoda de multe ori, erau sclavii părţii întunecate a Forţei. Într-un colţ îndepărtat al minţii, Luke se întrebă cărei părţi îi slujea curiozitatea.

  Din apropiere, copacul care se înălţa deasupra peşterii arăta la fel de ameninţător pe cât şi-l reamintea: contorsionat, negru şi cumva morbid, ca şi cum el însuşi ar fi fost animat de partea întunecată a Forţei. Poate că şi era. Luke nu putea fi sigur, mai ales fiindcă emanaţiile copleşitoare ale peşterii îi înăbuşeau simţurile. Aceea era, în mod limpede, sursa apăsării permanente pe care o simţise de la sosirea pe Dagobah şi, pentru o clipă, se întrebă de ce efectul nu fusese atât de puternic înainte.

  Poate pentru că, înainte, Yoda fusese întotdeauna de faţă şi prezenţa lui îl protejase pe Luke de adevărata intensitate a puterii peşterii?

  Acum însă Yoda murise… şi Luke se confrunta singur cu peştera.

  Inspiră adânc. Sunt un Jedi, îşi reaminti cu fermitate. Scoţând comunicatorul de la centură, îl activă.

  — R2-D2? M-auzi?

  Din comunicator se auzi un fluierat.

  — Bine. Intru. Transmite-mi un semnal atunci când mă apropii de obiectul pe care l-ai detectat.

  Primi un bip afirmativ şi, punând comunicatorul la loc, scoase sabia. Inspiră din nou profund, se aplecă pe sub rădăcinile contorsionate ale copacului şi păşi în peşteră.

  Interiorul era la fel de teribil pe cât şi-l reamintea. Întunecos, umed, fojgăind de viaţă, cu insecte scârţâitoare şi plante slinoase – în general, unul dintre locurile cele mai neplăcute în care intrase vreodată. Solul părea mai nesigur decât până atunci şi, de două ori în primii zece paşi, fu gata să cadă, când terenul cedă sub greutatea sa; nu periculos, totuşi suficient ca să-l dezechilibreze. Prin pâcla din faţă se întrezărea un loc pe care şi-l reamintea prea bine şi, pe măsură ce se apropie de el, Luke se trezi că strângea tot mai puternic mânerul sabiei. În locul acela, cândva, purtase un duel de coşmar cu un Darth Vader ireal, clădit din umbre…

  Ajunse în punctul respectiv şi se opri, alungându-şi teama şi amintirile. De data aceasta, spre uşurarea sa, nu se petrecu nimic. Nici o răsuflare şuierată nu veni dinspre umbre, nici un Lord al Întunericului nu-i apăru în faţă, ca să-l provoace. Nimic.

  Luke îşi umezi buzele şi scoase comunicatorul. Nu; bineînţeles, n-avea să apară nimic. Se confruntase deja cu criza aceea – o înfruntase şi o învinsese. Prin pocăirea şi dispariţia lui Vader, peştera nu mai putea să-l ameninţe decât cu temeri ireale şi lipsite de nume, şi numai dacă el însuşi le îngăduia să aibă putere asupra sa. Ar fi trebuit să-şi dea seama de asta din capul locului.

  — R2-D2? întrebă el. Eşti pe fază?

  Micuţul droid bâzâi, răspunzându-i.

  — Perfect, încuviinţă Luke şi porni mai departe. Cât mai am de…?

  Şi exact în mijlocul frazei – practic, în mijlocul unui pas – ceţurile din peşteră se coagulară brusc într-o viziune pâlpâitoare, suprareală…

  Se afla într-un vehicul de sol, decapotabil, plutind la mică înălţime deasupra unui puţ. Solul în sine nu se distingea, dar simţea o căldură teribilă înălţându-se în jurul lui. Ceva îl împunse dureros în spate, îmboldindu-l să pornească pe o trambulină îngustă care se extindea orizontal din flancul vehiculului…

  Luke îşi opri răsuflarea şi scena îi deveni perfect clară. Se găsea din nou pe schiful lui Jabba Huttul şi i se pregătea execuţia în Groapa Mare a lui Carkoon…

  În faţă putea zări acum forma velierului lui Jabba, apropiindu-se puţin, în vreme ce curtenii se înghionteau, pentru ca să vadă cât mai bine apropiatul spectacol. Multe dintre detaliile velierului nu se distingeau prin pâclele visului, dar Luke putea zări clar silueta micuţă terminată prin cupolă a lui R2-D2 deasupra navei. Aşteptându-i semnalul…

  — N-o să intru în jocul ăsta, vorbi tânărul spre viziune. N-o s-o fac. Am mai trecut prin criza asta şi am învins-o.

  Cuvintele îi păreau însă moarte chiar în propriile sale urechi… şi în timp ce le pronunţa, putu simţi în spate împunsătura suliţei paznicului şi se simţi căzând de pe capătul trambulinei. În văzduh, se răsuci, prinzând trambulina şi propulsându-se mult peste capetele gărzilor…

  Ateriza şi reveni cu faţa spre velier, ridicând braţul spre sabia pe care R2-D2 tocmai i-o aruncase.

  Sabia nu ajunse niciodată la el. În timp ce o aştepta cu mâna ridicată, arma îşi schimba direcţia, îndreptându-se spre capătul opus al velierului.

  Luke căută cu disperare s-o prindă, folosindu-se de Forţă, dar în zadar. Sabia îşi continua zborul…

  Şi se opri în mâna unei femei zvelte, care stătea singură în vârful velierului.

  Luke se holbă, copleşit de un val de oroare. Prin pâcle, cu soarele aflat înapoia ei, nu-i putea vedea detaliile feţei… dar sabia, pe care o ţinea acum ridicată ca pe un trofeu, îi spunea tot ce trebuia să ştie. Femeia era puternică în Forţă… şi tocmai îl condamnase la moarte pe el şi pe prietenii lui.

  Iar când suliţele îl împinseră din nou pe trambulină, auzi limpede prin ceţurile visului râsetul ei batjocoritor.

  — Nu! răcni Luke şi viziunea dispăru la fel de brusc pe cum apăruse.

  Se afla înapoi în peştera de pe Dagobah, fruntea şi tunica îi erau scăldate în sudoare, iar din comunicatorul pe care-l ţinea în mână se revărsa un torent de piuituri electronice.

  Inspiră adânc şi se cutremură, apoi strânse cu putere mânerul sabiei, pentru a-şi reaminti că într-adevăr n-o scăpase.

  — Este… înghiţi un nod în gâtlejul uscat şi încercă din nou. Este-n regulă, R2-D2. N-am păţit nimic. Ă-ă-ă…

  Făcu o pauză, luptându-se cu dezorientarea şi căutând să-şi reamintească ce făcea acolo.

  — Mai receptezi semnalul electronic?

  Droidul piui afirmativ.

  — Bine, încuviinţă tânărul.

  Trecându-şi sabia dintr-o mână în alta, îşi şterse broboanele de pe frunte şi porni precaut înainte, încercând să privească simultan în toate direcţiile.

  Se părea însă că peştera îşi terminase asaltul mental asupra lui. Nici o altă viziune nu-i mai blocă drumul, pe măsură ce pătrundea tot mai adânc sub pământ… şi în cele din urmă R2-D2 îl anunţă că ajunsese la destinaţie.

  Obiectul pe care-l dezgropă din noroi şi muşchi fu o dezamăgire de proporţii: un cilindru micuţ, uşor turtit, ceva mai lung decât palma sa, cu cinci taste triunghiulare ruginite pe o parte, şi o scriere ciudată gravată pe partea opusă.

  — Asta a fost? întrebă Luke prea puţin încântat de ideea că venise până acolo doar pentru ceva atât de banal. Nimic altceva?

  R2-D2 scoase un bip afirmativ, urmat de o fluierătură ce putea fi numai o întrebare.

  — Habar n-am ce este, îi răspunse Luke. Poate c-o să-l recunoşti tu. Stai acolo – ies imediat.

  Drumul de întoarcere fu neplăcut, dar lipsit de evenimente şi, după puţin timp, Luke ieşi de sub rădăcinile copacului, oftând uşurat, în aerul mlaştinii care acum i se părea incredibil de proaspăt.

  Constată uşor surprins că se întunecase cât timp fusese înăuntru; probabil că viziunea aceea deformată a trecutului durase mai mult decât crezuse. R2-D2 aprinsese luminile de asolizare ale X-interceptorului, care erau vizibile prin aer ca nişte conuri înceţoşate. Croindu-şi drum prin vegetaţie, Luke porni spre navă.

  R2-D2 îl aştepta, piuind de unul singur. Piuiturile deveniră un fluierat fericit când Luke apăru în lumină şi micuţul droid se legănă înainte şi înapoi ca un copil surescitat.

  — Potoleşte-te, n-am păţit nimic, îl asigură tânărul ghemuindu-se pe vine şi scoţând cilindrul aplatizat din buzunar. Ce crezi că este?

  Droidul emise o serie de bip-uri gânditoare, rotindu-şi cupola, pentru a examina obiectul din mai multe direcţii. Apoi, pe neaşteptate, bip-urile se transformară într-o bolboroseală electronică agitată.

  — Ce este? întrebă Luke, străduindu-se să descifreze cacofonia sonoră şi întrebându-se de ce C-3PO nu era niciodată în preajmă când era nevoie de el. Ia-o încet, R2-D2! Nu pot… nu contează, se întrerupse el ridicându-se în picioare şi privind în jur, spre întunericul care se îndesea. Oricum, nu cred că are vreun rost să mai rămânem pe-aici.

  Se mai uită o dată spre peşteră, acum aproape înghiţită de beznă, şi se înfioră. Nu, nu mai avea nici un motiv să rămână… şi avea cel puţin un motiv foarte bun pentru care să plece. Se gândi mohorât că sperase să găsească acolo iluminare. Ar fi trebuit să-şi dea seama că lucrurile stăteau cu totul altfel.

  — Haide, să te fixez în soclu, i se adresă droidului. O să-mi povesteşti totul în drum spre casă.

  Raportul lui R2-D2 asupra cilindrului se dovedi destul de scurt şi complet negativ. Din ceea ce găsiseră scanerele lui universale, droidul nu recunoscuse designul, nu-i putuse descifra scopul şi nici măcar nu ştia cărei rase îi aparţinea textul de pe flanc, cu atât mai puţin la ce se referea. Luke începuse să se întrebe de ce fusese atât de surescitat droidul… până ce ultima frază se derulă pe displayul calculatorului.

  — Lando? se încruntă el, recitind fraza. Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată pe Lando cu aşa ceva.

  Alte cuvinte apărură pe display.

  — Da, îmi dau seama că eram cam ocupat în momentul acela, încuviinţă flexionându-şi în mod inconştient degetele mâinii drepte artificiale. Aşa se-ntâmplă când capeţi o mână nouă. Prin urmare, i l-a dat generalului Madine, sau doar i l-a arătat?

  Încă o frază.

  — Nu-i nimic, îl asigură pe droid. Îmi dau seama că şi tu erai ocupat.

  Privi în displayul pupa, spre secera lui Dagobah care se reducea întruna. Intenţionase să revină direct pe Coruscant şi să-i aştepte pe Leia şi Han să se întoarcă de pe Bpfassh. Din ceea ce auzise însă misiunea lor acolo putea să mai dureze cel puţin două săptămâni. Iar Lando îl invitase nu o dată să-i viziteze exploatările de minereuri rare de pe planeta superfierbinte Nkllon.

  — Modificare de planuri, R2-D2, anunţă el introducând noul curs. Mergem spre sistemul Athega, ca să-l vizităm pe Lando. Poate că el ne va lămuri ce-i obiectul ăsta.

  Pe drum avea să aibă timp să se gândească la visul neliniştitor din peşteră… sau viziunea, sau orice altceva fusese. Şi să decidă dacă, de fapt, nu fusese nimic altceva decât un vis.

  — Nu, nu am un permis de tranzitare pentru Nkllon, rosti răbdător Han în microfonul Şoimului, strâmbându-se spre B-interceptorul modificat care zbura paralel cu ei. De asemenea, nu am conturi aici. Doresc să ajung la Lando Calrissian.

  De pe scaunul dinapoia lui se auzi un sunet care putea să fi fost un chicot înăbuşit.

  — Ai spus ceva? întrebă el peste umăr.

  — Nu, replică inocent Leia. Pur şi simplu îmi aminteam trecutul.

  — Mda, mormăi Han. (Şi-l reamintea şi el, iar Bespin nu figura pe lista amintirilor plăcute). Auzi, ce-ar fi să-l întrebi chiar pe Lando? Se adresă B-interceptorului. Spune-i că a venit un prieten vechi, care s-a gândit că am putea juca o partidă de sabacc la care eu să fixez miza. Lando va înţelege.

  — Ce să facem? întrebă Leia aplecându-se spre el şi privindu-l uluită.

  Han închise transmiţătorul.

  — Este posibil ca imperialii să aibă şi aici spioni, explică el. Într-un asemenea caz, n-ar fi prea inteligent să ne anunţăm numele în tot sistemul Athega.

  — Corect, totuşi mesajul mi s-a părut destul de ciudat.

  — N-o să fie ciudat şi pentru Lando. O să ştie că-i vorba despre mine… dacă individul ăla de acolo acceptă să i-l trimită.

  De lângă el, Chewbacca mârâi un avertisment: o navă mare se apropia din spate, la tribord.

  — Ştii ce poate să fie? întrebă Han, răsucindu-se şi încercând s-o vadă.

  Transmiţătorul pârâi, înviind, înainte ca wookiee-ul să poată răspunde.

  — Navă neidentificată, generalul Calrissian ţi-a autorizat un permis special de tranzitare, anunţă B-interceptorul pe un ton uşor dezamăgit, unul care trăda că sperase să-i poată face vânt intrusului din sistem. Escorta te va intercepta. Păstrează cursul actual până la sosirea ei.

  — Confirmat.

  — Escorta? repetă Leia. De ce?

  — Asta înseamnă să pleci şi să te ocupi de chestii politice, când Lando trece pe la Palat pentru o vizită, o mustră bărbatul străduindu-se în continuare să vadă ce se afla la tribord. Nkllon este o planetă superfierbinte, aflată mult prea aproape de soarele ei, pentru ca o navă normală să poată ajunge acolo fără să-şi pârlească blindajul. De aceea – îi făcu semn lui Leia să privească în dreapta – escorta!

  Dinapoia lui se auzi un icnet scurt şi chiar Han, care le văzuse în hologramele lui Lando, fu nevoit să admită că era un spectacol impresionant. Mai mult decât altceva, nava-ecran semăna cu o gigantică umbrelă zburătoare, un disc concav cu diametrul o dată şi jumătate mai mare decât al unui distrugător spaţial imperial. Intradosul discului era nervurat de conducte şi aripioare – echipamentul de pompare şi stocare al refrigeranţilor care împiedicau arderea discului în călătoria spre interiorul sistemului planetar. În locul unde ar fi trebuit să se afle mânerul umbrelei se găsea un pilon cilindric gros, încă o dată şi jumătate mai lung decât diametrul discului, terminat prin uriaşe aripioare de răcire. În mijlocul pilonului, părând că fusese anexat în ultima clipă, era ataşat remorcherul care deplasa întregul ansamblu.

  — Cerurilor, murmură Leia de-a dreptul stupefiată. Chiar poate să zboare?

  — Da, deşi nu cu uşurinţă, explică Han privind uşor neliniştit apropierea monstruozităţii de Şoim. (După părerea lui n-ar fi trebuit să vină chiar atât de aproape – Şoimul era considerabil mai mic decât imensele nave container pe care le escorta de obicei o navă-ecran.) Lando mi-a spus că au avut o mulţime de probleme, încă de la proiectarea lor, şi apoi cel puţin tot atâtea necazuri până i-au instruit pe piloţi.

  — Îl cred.

  Transmiţătorul pârâi din nou.

  — Navă neidentificată, aici nava-ecran 9. Suntem gata de sincronizare, transmite codul propriu pentru trecere pe comandă secundară.

  — Cum să nu, mormăi Han şi activă emiţătorul. Navă-ecran 9, nu avem circuit de comandă secundară. Dă-mi cursul tău şi ne vom menţine în apropiere.

  Urmară câteva clipe de tăcere.

  — Bine, navă neidentificată, vorbi în cele din urmă acelaşi glas – ezitant, i se păru lui Han. Stabileşte cursul la 284, viteza 0,6 subluminică.

  — Stai lângă ea, Chewie.

  Desigur, asta n-avea să fie o problemă; Şoimul era mai rapidă şi infinit mai manevrabilă decât orice navă de aceleaşi dimensiuni.

  — Navă-ecran 9, urmă Han, ce timp estimat de sosire avem pentru Nkllon?

  — Te grăbeşti, navă neidentificată?

  — Cum ne-am putea grăbi, cu peisajul acesta superb? rosti sarcastic Han, privind intradosul discului care acoperea aproape în totalitate cerul. Da, suntem cam grăbiţi.

  — Îmi pare rău pentru voi. Dacă aţi fi avut posibilitate de comandă secundară, am fi efectuat un salt hiperspaţial spre interior şi am fi ajuns la Nkllon într-o oră. În felul ăsta însă… va dura vreo zece ore.

  — Grozav, se strâmbă Han.

  — Poate că am reuşi să încropim un circuit temporar de comandă secundară, propuse Leia. C-3PO cunoaşte destul de bine calculatorul Şoimului ca s-o facă.

  Chewbacca se întoarse pe jumătate spre ea, mârâind un refuz care nu mai lăsa loc de argumentări, chiar dacă Han ar fi fost înclinat spre aşa ceva. Nu era însă.

  — Chewie are dreptate, îi explică lui Leia. Nu cedăm nimănui comanda navei ăsteia. Niciodată. Ai auzit navă-ecran?

  — Pe noi nu ne deranjează, navă neidentificată, replică vocea îndepărtată care părea încântată să folosească expresia aceea. Oricum, suntem plătiţi la oră.

  — Perfect, atunci să-i dăm drumul.

  — Exact.

  Transmisiunea se întrerupse şi Han ridică degetele deasupra comenzilor. Umbrela continua să plutească, dar nimic mai mult.

  — Chewie, încă nu şi-a activat motoarele?

  Wookiee-ul mârâi o negaţie.

  — Ce se-ntâmplă? întrebă Leia.

  — Nu ştiu, dar nu-mi place, răspunse Han privind în jur şi fără să vadă mare lucru din cauza umbrelei.

  Deschise emiţătorul.

  — Navă-ecran 9, de ce staţionăm?

  — Nu-ţi face griji, navă neidentificată, vorbi glasul pe un ton liniştitor. Soseşte altă navă fără circuit de comandă secundară şi încercăm să vă luăm pe amândouă. N-are rost să blocăm două ecrane, nu?

  Firele de păr de pe ceafa lui Han începuseră să se zbârlească. Altă navă care, întâmplător, se apropia de Nkllon în acelaşi moment cu ei…

  — Aţi identificat nava aceea? întrebă el.

  — Amice, pufni glasul, nu te-am identificat nici măcar pe tine.

  — Mulţumesc de ajutor, făcu bărbatul închizând din nou emiţătorul. Chewie, care-i vectorul pe care se apropie nava?

  Replica wookiee-ului fu scurtă. Şi nemulţumitoare.

  — Minunat, mormăi Han. De-a dreptul minunat.

  — N-am înţeles nimic, şopti Leia privind peste umărul lui.

  — Se apropie din partea opusă a pilonului central al navei-ecran, răspunse Han încruntat şi-i arătă petele albe extrapolate pe displayul scanerului. Îl menţine între noi, astfel ca să n-o putem vedea.

  — Crezi că-i o manevră deliberată?

  — Probabil, încuviinţă el şi se sculă din scaun. Chewie, preia comanda, eu mă duc la tunuri.

  Porni în fugă pe coridor spre tunelul central şi sui pe scară.

  — Căpitane Solo, strigă o voce sintetică îngrijorată din direcţia salonului, s-a întâmplat ceva?

  — Probabil că da, C-3PO. Mai bine, fixează-ţi centura.

  Ajunse în vârful scării, trecu prin discontinuitatea gravitaţională perpendiculară a turelei şi se azvârli în scaun. Consola de comandă se aprinse satisfăcător de rapid, în vreme ce bărbatul tastă cu o mână activarea, iar cu cealaltă înhăţă căştile.

  — A apărut ceva, Chewie? se interesă în laringofon.

  Celălalt mârâi negativ; nava care se apropia continua să fie complet mascată de pilonul navei-ecran. Scanerul extrapolator oferea însă acum o estimare a distanţei, din care wookiee-ul calculase limita superioară a dimensiunilor. Nu era o navă foarte mare.

  — Măcar asta-i bine, comentă Han trecând rapid în revistă tipurile de nave spaţiale şi încercând să ghicească aparatul mic cu care îi putea ataca Imperiul – să fi fost o variantă de vânător TIE? Fii cu ochii-n patru, poate să nu fie decât o momeală!

  Scanerul extrapolator piui: nava necunoscută începuse să ocolească pilonul. Han se încordă, atingând uşor cu vârfurile degetelor comenzile de deschidere a focului…

  Nava ţâşni atât de neaşteptat, încât îl luă prin surprindere, ocolind pilonul într-o spirală întortocheată. Îşi stabiliză lent traiectoria…

  — Este un X-interceptor, o identifică Leia cu glas uşurat. Cu însemnele Republicii…

  — Salut, străinilor! răsună vocea lui Luke. Mă bucur să vă văd.

  — Ah… salut, replică Han înfrânându-şi pornirea reflexă de a rosti numele tânărului. (Teoretic, se găseau pe o frecvenţă sigură, dar accesibilă oricărui individ suficient de motivat ca să ocolească astfel de flecuşteţe oficiale.) Ce cauţi aici?

  — Am venit să-l văd pe Lando. Scuze, dacă v-am speriat, dar, când mi s-a spus că voi face pereche cu o navă neidentificată, am bănuit că ar putea fi o cursă. Până acum un minut, n-am fost sigur despre cine era vorba.

  — Îmhâm, făcu Han privindu-i nava care se plasase paralel cu Şoimul.

  Era într-adevăr X-interceptorul lui Luke. Sau cel puţin aşa părea.

  — Aşadar despre ce-i vorba? rosti el pe un ton nepăsător, şi în acelaşi timp roti turela astfel încât tunurile laser erau aţintite asupra celuilalt.

  Aşa cum era plasat, X-interceptorul trebuia să vireze cu nouăzeci de grade înainte de a deschide focul asupra lor. Doar dacă nu fusese modificat…

  — Este pur şi simplu o vizită de curtoazie, sau ce?

  — Nu tocmai. Am găsit un dispozitiv vechi, care… ei bine, m-am gândit că Lando ar putea să-l identifice, răspunse Luke apoi şovăi. Nu cred că-i bine să discutăm despre asta prin radio. Voi de ce-aţi venit?

  — Nu cred că-i bine să discutăm nici despre asta, zise Han gândind cu înfrigurare.

  Vocea părea de asemenea să-i aparţină lui Luke, dar după capcana de pe Bpfassh, care fusese aproape fatală, Han nu mai lua lucrurile aşa cum păreau. Cumva, trebuia să facă o identificare pozitivă, şi cât mai rapid.

  Apăsă un comutator şi ieşi din circuitul radio.

  — Leia, ceru el, îmi poţi spune dacă în nava asta este cu adevărat Luke?

  — Aşa cred. Sunt aproape sigură.

  — Aproape” nu mă mulţumeşte, iubito.

  — Ştiu… Stai aşa, am o idee!

  Han reveni în circuitul radio.

  —.ziceau că dacă aş avea un circuit de comandă secundară m-ar putea duce mult mai rapid, povestea Luke. Un salt hiperspaţial, cât mai aproape de Nkllon cât o permite atracţia gravitaţională, urmat de numai câteva minute de ecranare înainte de a ajunge în umbra planetei, de unde mă puteam descurca şi singur.

  — Atât doar că X-interceptoarele nu au circuite de comandă secundară? întrebă Han.

  — Exact, încuviinţă sec Luke. O neatenţie probabil în faza de proiectare.

  — Probabil, repetă Han simţind că-l podidesc transpiraţiile.

  Indiferent care ar fi fost intenţiile lui Leia, îşi dorea să le pună o dată în aplicare.

  — Să fiu sinceră, interveni ea, mă bucur că nu ai unul. Deplasarea asta în convoi mă face să mă simt mai sigură. Ah, până nu uit – mai este cineva aici care vrea să te salute.

  — R2-D2? se auzi ezitantă vocea lui C-3PO. Eşti acolo?

  Căştile lui Han fură inundate de o rafală de bip-uri electronice şi ciripeli.

  — Nu, nu ştiu unde altundeva ai putea să fii, replică rigid C-3PO. Conform experienţelor din trecut, există o varietate considerabilă de situaţii dificile în care te-ai fi putut băga. Asta în absenţa mea, care să-ţi netezesc drumul.

  În căşti răsună un sunet care aducea suspect de mult cu un pufnet electronic.

  — Este adevărat, tu ai crezut mereu chestia asta, contracară C-3PO şi mai rigid. Bănuiesc că ai dreptul la propriile tale autoamăgiri.

  R2-D2 mai pufni o dată şi, zâmbind în barbă, Han dezactivă consola de comandă şi coborî laserele în stand-by. Pe când se ocupase de contrabandă, cunoscuse o mulţime de indivizi care nu şi-ar fi dorit o nevastă care, uneori, să poată gândi mai rapid decât ei.

  El unul decisese cu mult timp în urmă că n-ar fi dorit o situaţie inversă.

  Pilotul navei-ecran nu exagerase. Trecură aproape zece ore până când îi anunţă finalmente că puteau porni pe cont propriu, mai făcu un ultim comentariu, nu tocmai nepoliticos, şi se trase în lateral, eliberând drumul.

  Panorama nu era deosebită, dar, gândi Han, arareori faţa întunecată a unei planete subdezvoltate era spectaculoasă. O baliză de joncţiune pâlpâi pe unul dintre displayuri, şi viră lent în direcţia indicată.

  Dinapoia sa se auziră sunete de paşi.

  — Ce se-ntâmplă? căscă Leia instalându-se în scaunul copilotului.

  — Ne aflăm în umbra lui Nkllon, arătă bărbatul spre masa care oculta stelele chiar în faţa lor. Am un semnal de ghidare dinspre exploatările miniere ale lui Lando şi ar trebui să ajungem în zece-cincisprezece minute.

  — Bine, încuviinţă ea şi privi spre luminile X-interceptorului care-i însoţea. Ai mai vorbit cu Luke?

  — N-am mai vorbit de vreo două ore. Mi-a spus că vrea să aţipească şi cred că R2-D2 pilotează acum.

  — Aşa este, aprobă Leia cu vocea uşor absentă pe care o folosea de câte ori îşi exersa noile aptitudini Jedi. Totuşi nu doarme profund. Îl nelinişteşte ceva.

  — Asta-i valabil de vreo două luni, îi reaminti Han. O să-i treacă.

  — Nu, acum este cu totul altceva. Ceva mai mult… nu ştiu, cumva mai imperativ. Se răsuci spre bărbat: Winter se gândea că poate ar fi de acord să discute cu tine despre asta.

  — Ei bine, încă n-a făcut-o. Eu zic să nu-ţi mai faci griji – când va fi gata să stea de vorbă, o s-o facă.

  — Sper, zise Leia şi examină marginea planetei spre care goneau. Incredibil! Îţi dai seama că de aici poţi practic să vezi o parte din corona solară?

  — Oricum, te rog să nu-mi ceri să te scot la plimbare ca să ne uităm mai îndeaproape. Să ştii că navele-ecran nu sunt chiar de decor – intensitatea solară de acolo este suficientă ca să ne prăjească toţi senzorii în câteva secunde şi să penetreze blindajul Şoimului în două minute.

  Femeia clătină gânditor din cap.

  — Întâi Bespin, acum Nkllon… Îţi aduci aminte de vreo ocazie în care Lando să nu fi fost implicat în vreun plan straniu?

  — Nu prea. Deşi cel puţin pe Bespin avea la dispoziţie o tehnologie cunoscută. Oraşul Norilor funcţionase ani de zile, înainte să pună mâna pe el. Asta, arătă Han spre videcran, a trebuit construită de la zero.

  — Cred că disting oraşul, se aplecă înainte Leia, luminiţele acelea…

  — Prea mici, opină Han. Mai degrabă este un grup de avangardă de cârtiţe-foreze. Ultima dată când ne-am văzut, mi-a povestit că are peste o sută de săpători din ăştia.

  — Ce sunt – navele asteroidale pe care l-am ajutat să le obţină de la Stonehill Industries?

  — Nu, o corectă Han, pe acelea le foloseşte în sistemul planetar exterior, ca remorchere. Astea sunt vehicule mici cu două locuri, care seamănă cu nişte trunchiuri de con. În jurul trapei ventrale sunt montate mai multe foreze cu jet laser îndreptate în jos – pur şi simplu, te instalezi în locul unde vrei să sapi, activezi jeturile câteva minute, apoi cobori prin trapă şi culegi bucăţile.

  — Ah, da, acum mi le amintesc. Dar iniţial au fost folosite tot pe asteroizi, nu?

  — Nu ele, ci tehnologia respectivă. Lando a găsit lotul ăsta undeva într-un complex metalurgic. În loc să fi demontat doar jeturile laser, proprietarii foloseau forezele cu totul, amplasate una lângă cealaltă.

  — Mă-ntreb cum le-a obţinut.

  — Probabil că ar fi mai bine să nu ştim.

  — Nave neidentificate, se auzi din transmiţător, aici Controlul Oraşul Nomad. Aveţi permisiunea de coborâre pe Platformele 5 şi 6. Urmăriţi baliza şi aveţi grijă la denivelări.

  — Recepţionat, încuviinţă Han.

  Şoimul trecea acum deasupra solului, la o altitudine de cel mult cincizeci de metri. În faţă se înălţa o creastă scundă şi Han ridică puţin nava.

  Direct înaintea lor, apăru Oraşul Nomad.

  — Ia mai povesteşte-mi, mormăi bărbatul spre Leia, despre planurile stranii ale lui Lando.

  Ea clătină din cap fără un cuvânt… şi chiar Han, care ştiuse, mai mult sau mai puţin, la ce să se aştepte, trebui să admită că priveliştea era uluitoare. Gigantic; cocoşat, sclipind cu mii de lumini în penumbra emisferei întunecate a planetei, complexul minier aducea cu o creatură vie exotică şi monstruoasă, ce se târa pe sol, dominând crestele scunde peste care trecea. Razele proiectoarelor brăzdau terenul din faţa sa; câteva nave micuţe îi bâzâiau aidoma unor insecte parazite peste spinare, ori mişunau pe pământ.

  Mintea lui Han avu nevoie de două secunde ca să descompună monstrul în părţile componente: deasupra se afla vechiul crucişător cuirasat, dedesubt cele patruzeci de AT-AT-uri imperiale capturate, care-l purtau pe sol, în jurul cărora roiau navete şi vehicule pilotate.

  Cu toate acestea, deşi ştia ce era, spectacolul rămânea la fel de impresionant.

  — Navă neidentificată, se auzi un glas familiar din transmiţător, bun sosit în Oraşul Nomad! Care-i chestia cu partida de sabacc?

  — Salut, Lando, rânji Han. Tocmai vorbeam despre tine.

  — Sunt sigur, replică sec Lando. Probabil comentaţi creativitatea şi talentele mele de afacerist.

  — Cam aşa ceva. Există vreo şmecherie specială în coborârea pe monstrul ăsta?

  — Nu tocmai, la urma urmelor ne deplasăm cu numai câţiva kilometri pe oră. Ia zi, în X-interceptor este Luke?

  — Da, eu sunt, răspunse tânărul. Este un loc incredibil, Lando!

  — Aşteaptă până-l vezi pe dinăuntru. Era timpul să-mi faceţi o vizită. Leia şi Chewie sunt cu voi?

  — Am venit cu toţii, zise prinţesa.

  — Nu-i tocmai o ocazie mondenă, îl preveni Han. Avem nevoie de ajutor.

  — Cum să nu, spuse Lando după o ezitare imperceptibilă. Orice îmi stă în putere. Uite care-i treaba, în clipa de faţă, eu sunt în Proiectul Central şi supraveghez o forare dificilă. O să trimit pe cineva să vă aştepte pe platforma de asolizare şi să vă aducă aici. Nu uitaţi că nu există atmosferă… aşteptaţi cuplarea tunelului de andocare şi abia apoi deschideţi trapa.

  — Aşa-i, încuviinţă Han. Vezi ca persoana care ne aşteaptă să fie cineva în care ai încredere.

  Altă tăcere scurtă.

  — Aha, făcu Lando. E ceva…?

  Glasul îi fu întrerupt brusc de un ţiuit electronic din transmiţător.

  — Ce-i asta? tresări Leia.

  — Ne bruiază cineva, mârâi Han decuplând transmiţătorul şi ţiuitul dispăru, lăsând numai un ecou neplăcut în urechi. Chewie, avem probleme! Vino aici!

  Se întoarse apoi către transmiţător.

  — Scanează zona, i se adresă lui Leia. Vezi dacă se apropie ceva.

  — Am înţeles. Ce vrei să faci?

  — Să găsesc o frecvenţă curată…

  Han scoase Şoimul de pe vectorul de asolizare, se asigură că în jur era câmp deschis, apoi reactivă transmiţătorul, păstrând volumul sonor la minim. În trecut folosise scanări de frecvenţe şi mixaje împotriva unor asemenea bruiaje. Întrebarea era dacă acum avea timp să le aplice.

  Brusc, mult mai repede decât se aşteptase, ţiuitul se transformă într-o voce:

  —.petăm: orice nave care mă aud s-o confirme.

  — Lando, eu sunt, rosti Han. Ce se-ntâmplă?

  — Nu ştiu sigur, răspunse Lando cu glas neatent. Ar putea fi o flamă solară care ne-a distorsionat transmisiunile… se mai întâmplă uneori. Totuşi configuraţia actuală nu pare corectă pentru…

  Glasul i se stinse.

  — Ce-i? întrebă Han.

  Din difuzor se auzi un şuier slab, sunetul cuiva care inspiră profund.

  — Un distrugător spaţial imperial, murmură Lando. Se apropie rapid de conul de umbră al planetei.

  Han se întoarse spre Leia şi-i văzu chipul împietrind.

  — Ne-au găsit, şopti ea.

  — Îl văd, R2-D2, îl văd, rosti Luke liniştitor. Lasă-mă pe mine să-mi fac griji despre distrugătorul spaţial şi tu caută o frecvenţă clară prin bruiaj.

  Micul droid ciripi o confirmare tulburată şi se apucă de treabă. În faţă, Şoimul Mileniului abandonase traiectoria de asolizare şi părea că intrase pe un curs de interceptare a navei care se apropia. Sperând că Han ştia ce face, Luke programă X-interceptorului starea de atac şi-l urmă. Leia? întrebă în gând.

  Răspunsul ei nu conţinea cuvinte, dar furia, frustrarea şi teama se simţeau cu limpezime. Ţineţi-vă bine, sunt cu voi, îi spuse tânărul, cu toată încrederea şi calmul de care era în stare.

  O încredere pe care, trebuia să recunoască, n-o simţea defel. Distrugătorul în sine nu-l îngrijora; dacă descrierea lui Lando asupra intensităţii solare fusese corectă, uriaşa navă era probabil neajutorată de acum, cu senzorii şi poate chiar mare parte din armament vaporizate de pe fuzelaj.

  Însă vânătorii TIE, protejaţi în hangare, nu erau câtuşi de puţin incapacitaţi… şi de îndată ce distrugătorul avea să ajungă în umbra lui Nkllon, ei se puteau lansa.

  Brusc, paraziţii din difuzor dispărură.

  — Luke?

  — Sunt aici, confirmă tânărul. Care-i planul?

  — Speram ca tu să ai vreunul. Se pare că suntem în inferioritate numerică.

  — Lando nu are navete de vânătoare?

  — Adună tot ce găseşte, dar le va ţine în apropiere, ca să protejeze complexul. În plus, am senzaţia că echipajele nu sunt prea experimentate.

  — În cazul ăsta, se pare că noi formăm linia întâi, încuviinţă Luke şi o amintire fugară îi trecu prin minte – intrarea sa în palatul lui Jabba de pe Tatooine, cu cinci ani în urmă, folosindu-se de Forţă pentru a deruta gărzile gamorrene. Uite ce-ţi propun. Pornesc primul şi încerc să-i ameţesc sau să le încetinesc reflexele cât pot de mult. Tu vii imediat după mine şi-i razi.

  — Alt plan mai bun tot n-avem, mârâi Han. Stai cât mai aproape de sol. Cu niţel noroc, unii dintre ei se vor ciocni de crestele astea joase.

  — Dar nu coborî nici prea jos, îl avertiză Leia. Nu uita că nu vei putea să te concentrezi prea mult asupra zborului.

  — Le pot face pe amândouă, o asigură Luke scanând pentru ultima oară instrumentele de bord.

  Era prima lui bătălie spaţială în calitate de cavaler Jedi. Undeva în străfundul minţii se întrebă cum abordaseră asemenea confruntări cavalerii Jedi ai Vechii Republici. Sau dacă se implicaseră în ele.

  — Sosesc, anunţă Han. Au ieşit din hangare şi au pornit. Pare a fi… o singură escadrilă. Exagerat de încrezători în sine.

  — Poate, se încruntă Luke spre displayul tactic. Ce sunt celelalte nave care-i însoţesc?

  — Nu ştiu… Sunt însă destul de mari. Ar putea fi transportoare de trupe.

  — Să sperăm că nu sunt. (Dacă era o invazie la scară totală şi nu alt raid de hărţuire, ca pe Bpfassh…) Ar fi bine să-l avertizezi pe Lando.

  — Se ocupă Leia. Eşti gata?

  Luke inspiră profund. Vânătorii TIE se dispuseseră în trei grupuri de câte patru nave şi se îndreptau direct spre ei.

  — Sunt gata, anunţă tânărul.

  — Perfect, să-i dăm drumul!

  Primul grup se apropia rapid. Închizând pe jumătate ochii şi pilotând numai pe baza reflexelor, Luke îşi extinse Forţa.

  Senzaţia era stranie. Stranie şi destul de neplăcută. Atingerea unei minţi în scopul comunicării era una, în vreme ce atingerea ei cu intenţia de a-i deforma în mod deliberat percepţiile era cu totul altceva.

  Simţise ceva similar la Jabba, cu gărzile acelea, dar pusese totul pe seama surescitării provocate de misiunea sa de a-l elibera pe Han. Acum îşi dădea seama că lucrurile stăteau altfel. Poate că genul acesta de acţiune – chiar în scop de autoapărare – se apropia periculos de mult de marginea zonelor întunecate unde cavalerilor Jedi le era interzis să pătrundă.

  Se întrebă de ce nici Yoda, nici Obi-Wan nu-i spuseseră niciodată despre asta. Se întrebă de asemenea ce alte lucruri legate de ordinul Jedi avea să descopere pe cont propriu.

  Luke!

  Foarte vag, se simţi apăsat de centurile de siguranţă, când viră Xinterceptorul într-o parte. Glasul care-i şoptise în minte…

  — Obi-Wan? întrebă cu glas tare.

  Nu păruse vocea lui Obi-Wan Kenobi, dar dacă nu fusese el, cine…?

  Vei veni la mine, Luke, se auzi din nou glasul. Trebuie să vii la mine. Te voi aştepta.

  Cine eşti? întrebă Luke, concentrându-şi asupra contactului cât de multă putere era capabil fără să rişte un accident. Cealaltă minte era însă prea greu de urmărit, îndepărtându-se ca o frunză purtată de uragan. Unde eşti?

  Mă vei găsi. Deşi se străduia, Luke simţi cum contactul se pierde. Mă vei găsi… şi Jedi se vor ridica din nou. Până atunci, adio.

  Aşteaptă! Apelul se pierdu însă în neant. Strângând din dinţi, Luke se încordă… şi, treptat, începu să-şi dea seama că altă voce, mai familiară, îi striga numele.

  — Leia? reuşi el să articuleze cu o gură inexplicabil de uscată.

  — Ai păţit ceva?

  — Nu, o asigură izbutind să vorbească aproape normal. Sunt bine. Care-i problema?

  — Tu eşti problema, interveni Han. Ai de gând să-i urmăreşti până-n hangare?

  Luke clipi şi privi surprins în jur. Vânătorii TIE dispăruseră, lăsând în urmă sfărâmături risipite pe sol. Pe display, putea vedea că distrugătorul părăsise umbra lui Nkllon şi se îndepărta grăbit spre un punct aflat la o distanţă suficientă de puţul gravitaţional al planetei pentru a face un salt în hiperspaţiu. Înapoia sa se apropiau doi sori miniaturali: două nave-ecran sosind cu întârziere pentru bătălie.

  — S-a terminat? întrebă el prosteşte.

  — Da, încuviinţă Leia. Am doborât doi vânători, înainte ca restul să abandoneze şi să se retragă.

  — Şi transportoarele de trupe?

  — Au urmat vânătorii, zise Han. Încă nu ştim ce intenţionau aici… le-am pierdut urma în timpul luptei. Oricum, se pare că nu s-au apropiat prea mult de oraş în sine.

  Luke inspiră adânc şi privi cronometrul. Cumva, pierduse o jumătate de oră. O jumătate de oră despre care simţul său temporal nu-şi amintea absolut deloc. S-ar fi putut ca acel straniu contact Jedi să fi durat atât de mult?

  Era ceva ce trebuia să cerceteze. Cu multă atenţie.

  Pe principalul display al punţii, distingându-se doar ca un punct de lumină pe fundalul negru al lui Nkllon, Judecătorul efectuă saltul în hiperspaţiu.

  — S-au dus, domnule amiral, anunţă Pellaeon privind spre Thrawn.

  — Perfect.

  Marele Amiral examină fără grabă celelalte displayuri, deşi nu avea de ce să-şi facă griji, aflat atât de departe în sistemul Athega. Apoi roti scaunul.

  — Aşadar, spuse el, te ascult maestre C'baoth.

  — Şi-au îndeplinit misiunea, răspunse C'baoth pe al cărui chip revenise expresia stranie de încordare. Au obţinut cincizeci şi una de foreze.

  — Cincizeci şi una, repetă Thrawn cu vădită satisfacţie. Excelent! Nu ai avut probleme în dirijarea lor, la dus sau la întors?

  — Şi-au îndeplinit misiunea, se încruntă C'baoth spre el. De câte ori intenţionezi să-mi pui aceeaşi întrebare?

  — Până mă asigur că am primit răspunsul corect, replică rece Thrawn. O vreme, faţa ta părea ca şi cum ai fi avut probleme.

  — Nu am avut nici o problemă, Mare Amiral, răspunse mândru C'baoth, ci am purtat o conversaţie. Făcu o pauză şi un surâs slab îi apăru pe chip. Cu Luke Skywalker.

  — Ce spui? pufni Pellaeon. Rapoartele curente arată că Skywalker este…

  Se opri la un gest din partea lui Thrawn.

  — Explică, rosti Marele Amiral.

  — Este acolo, arătă C'baoth cu bărbia spre display. A sosit pe Nkllon cu puţin înaintea Judecătorului.

  — Skywalker este pe Nkllon? repetă Thrawn cu glas periculos de încet şi ochii săi roşu-arzător se îngustară.

  — Chiar în toiul bătăliei, răspunse C'baoth, evident încântat de tulburarea celuilalt.

  — Şi nu mi-ai spus nimic? urmă Thrawn cu acelaşi ton ucigător.

  Surâsul bătrânului dispăru.

  — Ţi-am mai zis, Mare Amiral: nu te amesteci cu Skywalker. Eu mă voi ocupa de el… la momentul ales de mine, în felul meu. Nu cer de la tine decât să-ţi îndeplineşti promisiunea de a mă duce pe Jomark.

  Pentru câteva momente, Thrawn îl privi pe maestrul Jedi, cu ochii ca nişte fante sclipind roşu, cu chip împietrit şi complet inexpresiv. Pellaeon îşi ţinu răsuflarea…

  — Este prea devreme, spuse în cele din urmă Marele Amiral.

  — De ce? pufni C'baoth. Fiindcă ai constatat că aptitudinile mele sunt prea utile ca să renunţi la ele?

  — Câtuşi de puţin, replică tăios celălalt. Este vorba despre o simplă chestiune de eficienţă. Zvonurile despre prezenţa ta n-au avut timp să se răspândească. Până nu vom fi siguri că Skywalker va reacţiona, îţi vei irosi vremea acolo.

  O ciudată privire visătoare se ivi pe chipul lui C'baoth.

  — Va reacţiona, şopti el. Crede-mă, Mare Amiral, va reacţiona.

  — Mă încred totdeauna în tine, rosti Thrawn pe un ton sarcastic şi în acelaşi timp ridică o mână pentru a mângâia ysalamirul de pe scaunul său, parcă pentru a-i reaminti maestrului Jedi cât de mult se încredea în el. Oricum, este timpul tău şi n-ai decât să-l iroseşti. Căpitane, cât va dura repararea Judecătorului!

  — Cel puţin câteva zile, domnule amiral. În funcţie de avarii, poate fi vorba chiar de trei-patru săptămâni.

  — Perfect. Vom merge în punctul de rendez-vous, vom rămâne acolo până ne asigurăm că reparaţiile se desfăşoară satisfăcător, apoi îl vom duce pe maestrul C'baoth pe Jomark. Presupun că planul acesta este mulţumitor, se întoarse el către bătrân.

  — Da. Fără grabă, C'baoth se sculă din scaun. Voi merge acum să mă odihnesc, Mare Amiral. Anunţă-mă dacă ai nevoie de asistenţa mea.

  — Cu siguranţă.

  Thrawn îl privi pe celălalt traversând puntea, apoi, după ce uşile glisară, închizându-se înapoia lui, se răsuci spre Pellaeon. Căpitanul se încordă, silindu-se să nu se crispeze.

  — Doresc o estimare de curs, căpitane, vorbi Thrawn cu glas rece dar egal. Drumul cel mai scurt de la Nkllon la Jomark, cu viteza maximă pe care o poate dezvolta un X-interceptor echipat pentru salt în hiperspaţiu.

  — Am înţeles, domnule amiral, rosti Pellaeon şi-i făcu semn navigatorului care încuviinţă şi se apucă imediat de lucru. Credeţi că are dreptate şi că Skywalker se va duce acolo?

  Thrawn ridică aproape imperceptibil din umeri.

  — Căpitane, cavalerii Jedi deţin modalităţi de influenţare a oamenilor chiar de la distanţe considerabile. Este posibil ca aici să se fi găsit suficient de aproape de Skywalker pentru ca să-i implanteze o sugestie sau un imbold. Dar dacă tehnicile acestea acţionează asupra altui Jedi… Strânse din nou din umeri. Vom vedea.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon şi examină cifrele care începuseră să-i apară pe display. Ei bine, chiar dacă Skywalker pleacă imediat de pe Nkllon, nu va fi nici o problemă în a-l aduce pe C'baoth pe Jomark înaintea lui.

  — Căpitane, ştiam deja asta. Ceea ce vreau să aflu este niţel mai complicat. Îl vom lăsa pe C'baoth pe Jomark, apoi ne vom retrage într-un punct de pe ruta estimată a lui Skywalker. Aş zice un punct aflat la cel puţin douăzeci de ani-lumină depărtare de Jomark.

  Pellaeon se încruntă spre el. Expresia de pe faţa lui Thrawn îi dădea furnicături pe ceafă…

  — Nu înţeleg, domnule amiral, rosti precaut.

  Ochii arzători îl examinară gânditor.

  — Este destul de simplu, căpitane. Vreau să-l eliberez pe măreţul şi gloriosul nostru maestru Jedi de convingerea sa tot mai mare că ne-ar fi indispensabil.

  — Să-l aşteptăm pe Skywalker pe ruta estimată spre Jomark, pricepu Pellaeon, şi să-l prindem într-o ambuscadă?

  — Exact. Moment în care vom decide dacă să-l capturăm pentru C'baoth, sau – şi ochii lui Thrawn se înăspriră – pur şi simplu să-l ucidem.

  Pellaeon se holbă la el şi simţi că rămăsese cu gura căscată.

  — I-aţi promis lui C'baoth că va fi al lui.

  — Mă gândesc să reconsider înţelegerea aceea. Skywalker s-a dovedit extrem de periculos şi a dejucat cel puţin o tentativă de a-l face să-şi trădeze cauza. C'baoth ar trebui să aibă mai mult succes în modelarea voinţelor surorii lui Skywalker şi a gemenilor ei.

  Pellaeon privi înapoia sa spre uşile închise, reamintindu-şi cu fermitate că, graţie ysalamirilor răspândiţi pe puntea Himerei, C'baoth nu le putea intercepta conversaţia.

  — Poate că el îşi doreşte înfruntarea cu Skywalker, domnule amiral, sugeră precaut.

  — Va avea parte de destule înfruntări până ce Imperiul va fi restabilit. Să-i economisim talentul şi viclenia pentru acele ocazii, spuse Thrawn revenind cu atenţia asupra monitoarelor. Oricum, probabil că va uita complet de Skywalker, după ce o va avea pe sora lui. Mă aştept ca dorinţele maestrului Jedi să-i fie la fel de capricioase ca şi temperamentul.

  Pellaeon căzu pe gânduri. Cel puţin în privinţa lui Skywalker, dorinţa lui C'baoth păruse să rămână remarcabil de stabilă.

  — Cu respect vă sugerez, domnule amiral, să facem toate eforturile posibile pentru a-l captura viu pe Skywalker. Mânat de o inspiraţie bruscă, adăugă: Mai ales fiindcă moartea lui l-ar putea determina pe C'baoth să plece de pe Jomark şi să revină pe Wayland.

  Thrawn îl examină printre pleoapele mijite.

  — Interesantă observaţie, căpitane, murmură el. Cu adevărat interesantă. Sigur că da – ai dreptate. Trebuie să facem tot posibilul să-l ţinem departe de Wayland. Cel puţin până se va termina lucrul la cilindrii Spaarti şi vom avea toţi ysalamirii necesari. Zâmbi strâmb. Este posibil ca reacţia lui faţă de ceea ce vom face să nu fie deloc plăcută.

  — De acord, domnule amiral.

  — Perfect, căpitane. Îţi accept sugestia. Iar acum, se îndreptă în scaun, e momentul să plecăm. Pregăteşte Himera pentru salt.

  Pellaeon reveni spre displayurile sale.

  — Am înţeles, domnule amiral. Direct spre punctul de rendez-vous?

  — Nu, vom face mai întâi un mic ocol. Vreau să traversăm sistemul spre ruta comercială exterioară, în apropierea depoului navelor-ecran, şi să plantăm câteva sonde automate, care să monitorizeze plecarea lui Skywalker. În sistem şi în exteriorul lui.

  Privi pe videcran în direcţia lui Nkllon şi adăugă:

  — Cine ştie? Adesea, Skywalker este urmat de Şoimul Mileniului… şi atunci îi vom avea pe toţi.

  — Cincizeci şi una, mârâi Lando fulgerându-i din priviri pe Han şi Leia şi învârtindu-se nervos printre fotoliile joase din salon. Cincizeci şi una dintre cele mai bune foreze recondiţionate. Cincizeci şi una! Asta-nseamnă aproape jumătate din forţa mea de muncă. Vă daţi seama? Jumătate din forţa mea de muncă!

  Se trânti într-un fotoliu, dar sări în picioare aproape imediat, păşind prin încăpere, cu mantia neagră unduindu-i în urmă ca un nor de furtună îmblânzit. Leia deschise gura pentru a-i oferi simpatia ei, dar îl simţi pe Han strângând-o de mână în semn de avertizare. În mod clar, el îl mai văzuse pe Lando în asemenea stări. Înghiţindu-şi vorbele, femeia îl privi cum îşi continua plimbarea de animal sălbatic închis în cuşcă.

  Pentru ca, pe neaşteptate, să înceteze.

  — Iertaţi-mă, rosti el brusc oprindu-se în faţa lui Leia şi luându-i mâna. Îmi neglijez îndatoririle de gazdă, aşa-i? Bun sosit pe Nkllon.

  Îi sărută mâna prinţesei şi arătă apoi spre fereastra salonului.

  — Ce crezi despre mica mea afacere?

  — Impresionant, răspunse Leia cu sinceritate. Cum de ţi-a venit ideea pentru locul ăsta?

  — Ah, povestea-i veche de câţiva ani, zise Lando ajutând-o să se ridice în picioare şi conducând-o spre fereastră fără să-şi desprindă mâna de pe spatele ei.

  De când se măritase cu Han, Leia observase o reînviere a comportamentului curtenitor al lui Lando faţă de ea, comportament care începuse la prima lor întâlnire, în Oraşul Norilor. O nedumerise o vreme, până ce sesizase că atenţia care-i era acordată părea să-l irite pe Han.

  Sau, cel puţin, de obicei îl irita. Acum însă părea că nici n-o bagă în seamă.

  — În fişierele din Oraşul Norilor, am găsit planurile pentru ceva similar, datând din timpurile construcţiei iniţiale a Lordului Ecclessis Figg, continuă Lando indicând peisajul de afară. (Orizontul se legăna lin în timpul deplasării oraşului, iar mişcarea şi imaginile îi aminteau lui Leia de ocaziile când fusese pe nave maritime.) Majoritatea metalului pe care-l foloseau provenea de la Miser, planeta fierbinte interioară, şi era al naibii de greu de exploatat, chiar cu mineri ugnaughţi. Atunci Figg a avut ideea unui centru minier în mişcare, ce se putea menţine permanent în afara luminii solare directe, pe emisfera întunecată a lui Miser. Nu s-a realizat însă nimic.

  — Nu era practic, comentă Han venind lângă ei. Terenul lui Miser era prea accidentat pentru o deplasare uşoară.

  — De unde ştii? îl privi surprins Lando.

  Han clătină din cap, continuând să cerceteze peisajul şi firmamentul înstelat de deasupra acestuia.

  — Cândva, am petrecut o după-amiază întreagă, scotocind prin fişierele imperiale, pe vremea când încercai s-o convingi pe Mon Mothma să te ajute în finanţarea asta. Am vrut să mă asigur că ideea n-a mai fost încercată de nimeni până atunci şi am descoperit că nu fusese pusă în practică.

  — Drăguţ din partea ta să-ţi baţi capul pentru mine, ridică o sprânceană Lando. Ia ziceţi, care-i treaba?

  — Poate că ar trebui să-l aşteptăm şi pe Luke ca să discutăm, sugeră Leia înainte ca Han să poată răspunde.

  Lando se încruntă de parcă abia atunci observase absenţa lui Luke.

  — De fapt, unde este?

  — Dorea să-şi facă un duş şi să se schimbe, zise Han mutându-şi atenţia asupra unei navete transportoare de minereu care se pregătea de asolizare. X-interceptoarele nu oferă prea mult în privinţa confortului.

  — Mai ales în călătoriile lungi, încuviinţă Lando urmărindu-i privirea. Dintotdeauna am considerat că dotarea cu hiperpropulsie a unei nave atât de mici n-a fost o idee prea grozavă.

  — Aş vrea să aflu de ce întârzie atât, anunţă brusc Han. Ai un comunicator aici?

  Lando îi indică barul curb de lemn dintr-un capăt al salonului.

  — Apelează centrala şi or să-l caute ei.

  — Mulţumesc, vorbi bărbatul peste umăr pornind deja într-acolo.

  — E rău, nu-i aşa? murmură Lando spre Leia, privind după Han.

  — Destul de rău, confirmă ea. Există posibilitatea ca distrugătorul să fi venit aici în căutarea mea.

  Pentru o clipă, Lando amuţi.

  — Aţi venit aici pentru ajutor, rosti el în cele din urmă.

  — Da.

  — Ei bine…, inspiră adânc Lando, o să fac ce pot, bineînţeles.

  — Îţi mulţumim, zise Leia.

  — Cu plăcere, dădu el din cap, dar ochii i se îndreptară de la Han la fereastră şi la activităţile din exterior, iar chipul i se înăspri.

  Poate că se gândea la ultima ocazie când Han şi Leia îi solicitaseră ajutorul. Şi cât îl costase ajutorul acela.

  Lando ascultă tăcut întreaga relatare, apoi clătină din cap.

  — Nu, rosti el hotărât. Dacă a fost vorba despre o scurgere de informaţii, n-a fost de pe Nkllon.

  — Cum poţi fi atât de sigur? se încruntă Leia.

  — Fiindcă nu s-a pus nici o recompensă pe capetele voastre. Sigur că da, avem destui indivizi dubioşi pe aici, dar toţi urmăresc numai profitul. Niciunul nu v-ar trăda Imperiului numai de dragul trădării. Apoi, de ce mi-ar fi furat imperialii forezele, dacă, de fapt, vă urmăreau pe voi?

  — Poate ca să te sâcâie, ridică din umeri Han. La urma urmelor, de ce să fi furat pur şi simplu forezele?

  — Habar n-am, fu de acord Lando. Poate că încearcă să exercite presiuni economice asupra unuia dintre clienţii mei, sau poate că vor să afecteze în general aprovizionarea cu materii prime a Noii Republici. Oricum, asta-i lipsit de importanţă. Principalul este că au luat forezele şi că nu v-au luat pe voi.

  — De unde ştii că nu s-a pus nici o recompensă pe capul nostru? întrebă Luke aflat pe locul cel mai din dreapta – un loc din care, după cum observase deja Leia, îi putea proteja cu sabia de oricine ar fi năvălit pe uşă.

  Se părea că nici el nu se simţea aici mai în siguranţă.

  — Pentru că aş fi auzit despre aşa ceva, replică uşor iritat Lando. Respectabilitatea mea nu-nseamnă că sunt rupt de realitate.

  — Ţi-am spus că o să aibă contacte, rânji Han satisfăcut. Grozav! Aşadar, în care dintre aceste contacte te încrezi?

  — Ei bine…, începu Lando dar fu întrerupt de un bip dinspre încheietură. O clipă, se scuză el, scoţând un comunicator micuţ din brăţara decorativă şi activându-l. Ascult!

  Un glas rosti ceva inaudibil pentru Leia.

  — Ce fel de transmiţător? se încruntă Lando şi glasul răspunse ceva. Bine, o să mă ocup eu. Continuaţi scanarea.

  Închise comunicatorul şi-l strecură în brăţară.

  — A fost secţia transmisiuni, explică privind în jur. Au detectat un transmiţător cu rază scurtă, pe o frecvenţă foarte neobişnuită… care se pare că emite din acest salon.

  Leia îl simţi pe Han încordându-se lângă ea.

  — Ce tip de transmiţător? întrebă bărbatul.

  — Probabil, acest tip, spuse Luke.

  Ridicându-se, scoase de sub tunică un cilindru aplatizat şi se apropie de Lando.

  — M-am gândit că tu l-ai putea identifica.

  Lando luă cilindrul şi-l cântări în palmă.

  — Interesant, comentă mijind ochii spre scrisul neobişnuit de pe suprafaţă. De ani buni, n-am mai văzut unul. Oricum, nu designul ăsta. De unde îl ai?

  — Era îngropat în mijlocul unei mlaştini. R2-D2 l-a detectat de la distanţă, dar n-a putut să-mi spună ce este.

  — Exact ăsta-i comportamentul, aprobă Lando. Uluitor este faptul că mai funcţionează.

  — Dar ce transmite? întrebă Han, privindu-l ca pe un şarpe veninos.

  — Un simplu semnal purtător, îl linişti Lando, cu rază de acţiune mică – sub cea planetară. Nimeni nu s-a folosit de el pentru a-l urmări pe Luke aici, dacă la asta te-ai gândit.

  — Ştii ce este? insistă Luke.

  — Sigur că da, i-l restitui Lando. O radiobaliză străveche de apelare. După cum arată, pare a fi dinaintea Războiului Clonelor.

  — O radiobaliză? se încruntă tânărul strângând cilindrul în mână. Ca telecomenzile pentru nave?

  — Exact, dar mult mai sofisticată. Dacă ai o navă dotată cu sistem complet de comandă secundară, poţi introduce pe radiobaliză o comandă şi nava vine spre tine, ocolind automat orice obstacole. Dacă este necesar, unele pot chiar să se lupte cu cine li s-ar opune, şi încă destul de bine. Uneori, chestia asta poate fi foarte utilă, clătină el din cap amintindu-şi ceva.

  — Spune-i asta flotei Katana, pufni Han.

  — Desigur, replică Lando, trebuie să-i prevezi nişte protecţii. Descentralizarea funcţiilor importante ale unei nave, pe zeci sau sute de droizi, cauzează o serie de probleme. În cazul nostru, însă, circuitele limitate de comenzi secundare pe care le folosim între transportoare şi navele-ecran sunt suficient de sigure.

  — Ai folosit circuite de comenzi secundare şi în Oraşul Norilor? întrebă Luke. R2-D2 spunea că te-a văzut cu o asemenea radiobaliză imediat după ce am plecat de acolo.

  — Nava mea, recunoscu Lando, avea sistem complet de comandă secundară. Doream să pot porni instantaneu, pentru orice eventualitate. Se strâmbă şi continuă: Probabil că oamenii lui Vader l-au descoperit şi l-au dezactivat în timp ce vă aşteptau, pentru că nu mi-a răspuns la comandă. Ziceai că ai găsit-o într-o mlaştină?

  — Da, încuviinţă Luke şi privi spre Leia. Pe Dagobah.

  — Dagobah? repetă ea. Planeta pe care s-a refugiat Jedi al întunericului de pe Bpfassh?

  — Exact, încuviinţă fratele ei şi-şi trecu degetele peste radiobaliză, cu o expresie stranie întipărită pe chip. Asta trebuie să fi fost a lui.

  — Poate să fi fost pierdută altcândva, de altcineva, observă Lando. Balizele fabricate înainte de Războiul Clonelor puteau funcţiona pe stand-by mai bine de un secol.

  — Nu, scutură lent din cap Luke. Era a lui. Peştera unde am găsit-o este realmente îmbibată de partea întunecată a Forţei. Cred că acolo a murit.

  Câteva secunde se lăsă tăcerea. Leia îşi examină cu atenţie fratele, simţind tensiunea aflată imediat sub suprafaţa gândurilor sale. Pe Dagobah se mai petrecuse probabil ceva, nu numai descoperirea radiobalizei. Ceva asociat noului sentiment imperativ pe care-l simţise în vreme ce se apropiau de Nkllon…

  Luke o privi brusc, parcă percepându-i gândurile.

  — Vorbeam despre contactele lui Lando cu contrabandiştii, rosti el anunţându-i că nu mai dorea să discute despre subiectul respectiv.

  — Aşa este, aprobă Han. Vreau să ştiu în care dintre prietenii tăi aflaţi la limita legii te poţi încrede.

  — Depinde în ce scop, ridică din umeri celălalt.

  — Viaţa lui Leia, îl privi deschis Han.

  Aflat de cealaltă parte a lui Han, Chewbacca mormăi ceva care suna alarmant. Lando rămase cu gura întredeschisă.

  — Nu cred că vorbeşti serios.

  Han încuviinţă, continuând să-l fixeze cu privirea.

  — Ai văzut cât de aproape sunt imperialii de noi. Ne trebuie un loc unde s-o ascundem până ce Ackbar află de unde răsuflă informaţiile. Trebuie să rămână în contact cu Coruscantul, ceea ce înseamnă o ambasadă în ale cărei transmisiuni să ne putem furişa.

  — O ambasadă înseamnă coduri criptate, rosti apăsat Lando. Iar „furişarea” în coduri criptate înseamnă un sintezor.

  — În care să te poţi încrede.

  Lando şuieră încet printre dinţi şi clătină din cap.

  — Îmi pare rău, Han, dar nu ştiu nici un sintezor în care să mă încred în asemenea măsură.

  — Dar nu cunoşti vreun grup de contrabandişti, insistă bărbatul, care să se folosească de sintezori?

  — Şi în care să am încredere? căzu pe gânduri Lando. Nu prea. Singurul care ar corespunde cât de cât ar fi Talon Karrde – toţi cu care am discutat spun că este foarte corect în afaceri.

  — L-ai întâlnit vreodată? întrebă Luke.

  — O singură dată. Mi s-a părut un tip destul de neplăcut – calculat şi destul de mercenar.

  — Am auzit de Karrde; spuse Han, ba chiar încerc de câteva luni să-l contactez. Dravis – îl mai ţii minte? – mi-a spus că grupul lui Karrde este probabil cel mai puternic în clipa de faţă.

  — S-ar putea. Spre deosebire de Jabba, Karrde nu-şi trâmbiţează puterea şi influenţa. Nu sunt nici măcar singur unde îşi are baza, cu atât mai puţin faţă de cine este loial.

  — Dacă este faţă de cineva, mârâi Han şi Leia îi citi în ochi ecourile contactelor inutile cu grupurile de contrabandişti care preferau să facă echilibru între taberele politice. Mulţi dintre ei nu sunt loiali nimănui.

  — Ăsta-i unul dintre riscurile meseriei, comentă Lando frecându-şi bărbia gânditor. Nu ştiu ce să zic… M-aş oferi să vă stabilesc o întâlnire aici, dar nu deţin defensiva pentru respingerea unui atac cu adevărat serios.

  Privi în gol, încruntându-se.

  — Poate dacă… facem o chestie deşteaptă.

  — Cum ar fi?

  — Să luăm un aparat de zbor sau un modul locuibil şi să-l îngropăm în sol, sclipiră ochii lui Lando. Îl punem chiar la terminator şi peste câteva ore veţi fi direct sub lumina solară. Imperialii n-ar fi în stare nici măcar să vă găsească acolo, cu atât mai puţin să ajungă la voi.

  — Mi se pare prea riscant, clătină Han din cap. Dacă avem necazuri, nimeni n-ar putea să ajungă la noi.

  Chewbacca îi puse laba pe braţ, mârâind încetişor, şi Han se răsuci spre el.

  — N-ar fi atât de riscant pe cât pare, se adresă Lando prinţesei. Putem asigura modulul… am făcut lucruri similare cu capsule de instrumente delicate pentru monitorizare, fără să le stricăm.

  — Cât durează rotaţia lui Nkllon? întrebă Leia.

  Mârâiturile lui Chewbacca deveniseră insistente, totuşi nu îndeajuns de puternice pentru ca femeia să înţeleagă subiectul discuţiei.

  — Niţel mai mult de nouăzeci de zile standard, răspunse Lando.

  — Ceea ce înseamnă că vom fi complet izolaţi de Coruscant pentru cel puţin patruzeci şi cinci de zile. Exceptând cazul în care ai un transmiţător care să opereze pe emisfera luminată.

  Lando negă din cap.

  — Cele mai bune pe care le avem ar fi arse în câteva minute.

  — În cazul ăsta, mă tem…

  Se opri deoarece, alături, Han îşi drese glasul.

  — Chewie are o propunere, anunţă el cu glasul şi chipul străbătute de o mulţime de sentimente contradictorii.

  Cu toţii se întoarseră spre el.

  — Spune-o! îl îndemnă Leia.

  — Dacă doreşti, este de acord să te ducă pe Kashyyyk.

  Leia privi pe lângă el, spre Chewbacca, şi se simţi cuprinsă de un fior ciudat şi nu complet plăcut.

  — Crezusem, vorbi ea alegându-şi cu grijă cuvintele, că wookiee nu acceptă oameni pe planeta lor.

  Răspunsul lui Chewbacca fu la fel de complicat ca şi expresia feţei lui Han. Complicat, totuşi perfect sigur pe sine.

  — Wookiee au fost destul de prietenoşi cu oamenii, înainte ca Imperiul să înceapă să-i transforme în sclavi, explică Han. Oricum, vizita ar rămâne destul de discretă: ai fi tu, Chewie, reprezentantul Noii Republici şi încă vreo doi.

  — Atât doar, atrase atenţia Leia, că revenim la cazul unui reprezentant al Noii Republici care ştie unde mă găsesc.

  — Adevărat, însă el va fi un wookiee, sublinie Lando. Dacă te acceptă sub protecţia lui personală, nu te va trăda. Punct!

  Leia îl privi pe Han.

  — Mie mi se pare în regulă, aşa că vreau să ştiu de ce ai dubii.

  Un muşchi tresări pe obrazul bărbatului.

  — Kashyyyk nu-i tocmai locul cel mai sigur din galaxie, rosti el direct. Mai ales pentru non-wookiee. Vei locui în arbori, la sute de metri deasupra solului…

  — O să fiu cu Chewie, îi reaminti prinţesa apăsat, stăpânindu-şi un fior la amintirea multelor istorii despre ecologia letală de pe Kashyyyk. Tu ţi-ai încredinţat de multe ori viaţa în mâinile lui.

  — Asta-i altceva, se foi nemulţumit Han.

  — De ce nu-i însoţeşti şi tu? sugeră Lando. În felul ăsta, va beneficia de o protecţie dublă.

  — I-adevărat, replică acru celălalt. Aşa şi intenţionam, dar Chewie crede că vom câştiga timp, dacă eu şi Leia ne despărţim. El o duce pe Kashyyyk, iar eu plec cu Şoimul, lăsând impresia că-i cu mine…

  — Mi se pare un plan bun, încuviinţă Lando.

  Leia se întoarse spre Luke, gata să propună sugestia evidentă… dar amuţi brusc. Ceva de pe chipul fratelui ei o avertiza să nu-i ceară să-i însoţească.

  — Chewie şi cu mine o să ne descurcăm perfect, îl strânse ea uşor de braţ pe Han. Nu-ţi face griji.

  — Atunci cred lucrurile sunt rezolvate, zise Lando. Chewie, poţi să iei nava mea. De fapt – făcu el gânditor – dacă nu te deranjează, Han, te-aş putea însoţi.

  Han strânse din umeri, în mod evident încă nemulţumit de soluţie.

  — Nu mă deranjează.

  — Perfect! Vom pleca atunci împreună de pe Nkllon. De câteva săptămâni, plănuiam o călătorie de achiziţii extraplanetară, aşa că am acum pretextul dorit. După ce depăşim depoul navelor-ecran, Chewie şi Leia vor lua nava mea, fără ca nimeni s-o ştie.

  — Şi apoi Han va trimite un mesaj spre Coruscant, prefăcându-se că Leia este la bord? întrebă Luke.

  — Cred, de fapt, surâse viclean Lando, că putem realiza ceva mai inteligent. Îl mai aveţi pe C-3PO cu voi?

  — Îl ajută pe R2-D2 să repare Şoimul, răspunse Leia. De ce?

  — O să vezi. Va dura niţel, dar cred c-o să merite. Acum, se ridică Lando, haideţi să discutăm cu şeful programatorilor mei.

  Programatorul-şef era un omuleţ cu ochi albaştri visători, o semilună îngustă de păr arcuindu-se ca un curcubeu sur de la sprâncene până la ceafă, şi un implant borg sclipitor care-i înconjura partea posterioară a capului. Luke îl ascultă pe Lando descriind în linii mari procedura şi privi timp suficient ca să se asigure că totul decurgea fără probleme. După aceea, silenţios, se strecură afară din încăpere, revenind în camera care-i fusese repartizată.

  Peste o oră, când îl găsi Leia, se afla tot acolo, examinând zadarnic un şir nesfârşit de hărţi stelare.

  — Aici erai, făcu ea privind hărţile de pe display. Ne întrebam unde ai dispărut.

  — Trebuia să verific ceva. Aţi terminat deja?

  — Eu mi-am încheiat partea, răspunse Leia trăgând un scaun lângă el. Acum se lucrează la adaptarea programului şi după aceea vine rândul lui C-3PO.

  — Am senzaţia că lucrurile ar fi trebuit să fie mai simple, clătină din cap Luke.

  — Tehnica de bază este într-adevăr mai simplă. Se pare că partea grea este implementarea ei pe lângă secvenţa relevantă din programul de pază al lui C-3PO, fără a-i modifica personalitatea în decursul procesului.

  Privi din nou ecranul şi vorbi cu un glas ce se dorea nepăsător:

  — Voiam să te întreb dacă ai fi interesat să vii cu mine pe Kashyyyk. Se pare însă că trebuie să ajungi altundeva.

  — Nu te abandonez, se crispă Luke dorindu-şi din tot sufletul să-şi creadă propriile cuvinte. Nici vorbă de aşa ceva! Asta-i ceva care, pe termen lung, ar putea însemna pentru tine şi pentru gemeni mai mult decât orice aş face pe Kashyyyk.

  — Bine, aprobă ea calm acceptându-i explicaţia. Îmi poţi spune măcar încotro te-ndrepţi?

  — Încă nu ştiu, recunoscu tânărul. Există cineva pe care trebuie să-l găsesc, dar încă nu sunt sigur nici măcar de unde să încep.

  Şovăi, dându-şi brusc seama că spusele lui vor părea stranii, poate chiar nebune. Trebuia să le spună totuşi, acum ori mai târziu.

  — Este vorba despre alt Jedi.

  — Nu vorbeşti serios! se holbă Leia la el.

  — De ce? se încruntă Luke în faţa reacţiei care i se părea cumva anormală. Este o galaxie mare…

  — O galaxie în care se ştie că eşti ultimul cavaler Jedi. Nu aşa ţi-a spus Yoda înainte de a muri?

  — Este adevărat, dar încep să cred că-i posibil să se fi înşelat.

  — Să se fi înşelat? ridică ea uşor din sprâncene. Un maestru Jedi?

  O amintire străbătu mintea lui Luke: un Obi-Wan spectral, în mijlocul mlaştinii de pe Dagobah, încercând să-şi explice declaraţiile anterioare despre Darth Vader.

  — Uneori, explică el, Jedi spun lucruri neadevărate. Şi nici chiar maeştrii Jedi nu sunt atotştiutori.

  Se opri şi-şi privi sora, întrebându-se cât de mult trebuia să-i destăinuie. Imperiul era departe de a fi fost înfrânt şi se putea ca viaţa misteriosului Jedi să depindă de secretul care-l învăluia. Leia aştepta tăcută, cu îngrijorarea întipărită pe chip…

  — Va trebui să nu spui nimănui, rosti în cele din urmă Luke. Repet: nimănui. Nici chiar lui Han, ori lui Lando, decât dacă va fi absolut necesar. Ei nu au rezistenţa ta la interogatorii.

  Leia se înfioră, dar ochii ei rămaseră limpezi.

  — Am înţeles, încuviinţă sec.

  — Perfect! Te-ai întrebat vreodată de ce maestrul Yoda a reuşit să stea ascuns atâţia ani de împărat şi de Vader?

  — Am crezut că ei nu ştiau de existenţa lui.

  — Este adevărat, dar ar fi trebuit să ştie. Ştiau de existenţa mea, pe baza efectului pe care-l aveam asupra Forţei. De ce nu ştiau şi de Yoda?

  — Avea un soi de ecran mental?

  — Poate că da. Eu însă cred că motivul probabil a fost locul unde a ales să trăiască. Sau, poate, unde evenimentele au decis să trăiască.

  Un surâs uşor flutură peste buzele femeii.

  — Acum voi afla în sfârşit unde a fost centrul tău secret de instruire?

  — Nu voiam să mai ştie nimeni, spuse Luke împins de un imbold obscur de a încerca să-şi justifice decizia. Era perfect ascuns… totuşi chiar şi după moartea lui m-am temut că Imperiul ar putea face ceva…

  Se opri şi reluă după un moment de pauză:

  — Oricum, îmi dau seama că acum nu mai contează. Căminul lui Yoda era pe Dagobah. Practic imediat lângă peştera părţii întunecate în care am găsit radiobaliza aceea.

  Ochii lui Leia se măriră de surprindere; o surprindere care se transformă în înţelegere.

  — Dagobah, murmură ea încuviinţând lent din cap de parcă tocmai lămurise o veche problemă personală. M-am întrebat mereu cum a fost învins în cele din urmă renegatul Jedi al întunericului. Yoda trebuie să fi fost cel care…

  Tăcu, făcând o grimasă.

  — Care l-a oprit, încheie fraza Luke şi simţi un fior. (Propriile sale dueluri cu Darth Vader fuseseră îndeajuns de dure; un război între maeştri Jedi, implicând folosirea pe scară largă a Forţei, era de-a dreptul înfricoşător.) Şi probabil că n-a avut mult timp la dispoziţie pentru asta.

  — Radiobaliza era deja pe stand-by, îşi reaminti Leia. Probabil că se pregătise să-şi cheme nava.

  Luke aprobă încetişor.

  — Toate astea ar putea explica motivul pentru care peştera era atât de îmbibată cu partea întunecată a Forţei. Nu explică însă de ce Yoda a decis să rămână acolo.

  Tăcu, privindu-şi cu atenţie sora. Peste o clipă, înţelegerea o lumină.

  — Peştera îl ecrana, icni ea. Exact ca două sarcini electrice de semne opuse care sunt destul de apropiate între ele – pentru un observator îndepărtat, s-ar părea că nu există nici o sarcină.

  — Cred că asta este, încuviinţă din nou tânărul. Iar dacă într-adevăr aşa a reuşit maestrul Yoda să rămână ascuns, nu există nici un motiv pentru care alt Jedi să nu fi recurs la acelaşi truc.

  — Sunt de acord în privinţa asta, zise Leia cu jumătate de gură, dar nu cred că zvonul acesta despre C'baoth are vreo bază pentru care să merite să-l urmăreşti.

  — Care zvon? încremeni brusc Luke.

  Fu rândul lui Leia să se încrunte.

  — O poveste potrivit căreia un maestru Jedi, pe nume Jorus C'baoth, a reapărut din locul necunoscut în care a trăit ultimele decenii. N-ai auzit de ea?

  — Nu.

  — Atunci, cum…?

  — În timpul luptei din după-amiaza asta, cineva m-a strigat. Mental. Aşa cum ar face alt Jedi.

  Câteva momente prelungi, cei doi fraţi se fixară cu privirea.

  — Nu cred, vorbi în cele din urmă Leia. Pur şi simplu, nu cred. Unde s-ar fi putut ascunde atâta timp cineva cu puterile şi cu trecutul lui C'baoth? şi de ce?

  — Nu-ţi pot răspunde la întrebarea de ce, recunoscu Luke, cât despre unde… Arătă spre display. Asta căutam. Un loc unde poate să fi murit cândva un Jedi al întunericului… Zvonurile spun unde s-ar găsi C'baoth?

  — Ar putea să fie o cursă imperială, îi atrase atenţia femeia, cu glas înăsprit. Cel care te-a strigat ar putea să fie un Jedi al întunericului, ca Vader, iar zvonul acesta despre C'baoth să fie fluturat în faţa noastră pentru a te atrage. Nu uita că Yoda nu le-a ţinut socoteala – atât Vader, cât şi împăratul erau încă vii, când ţi-a spus că eşti ultimul Jedi.

  — Este o posibilitate, acceptă el. Ar putea, de asemenea, să fie un zvon deformat. Dar dacă nu-i…

  Lăsă propoziţia neterminată, atârnând între ei. Zărea limpede nesiguranţele profunde de pe chipul şi din mintea lui Leia, amestecate cu temeri tot atât de profunde pentru siguranţa lui. Dar chiar pe când o privea, putu s-o simtă recâştigând controlul asupra ambelor sentimente. În aspectele acelea ale instruirii ei, progresa evident.

  — Este pe Jomark, vorbi ea în cele din urmă cu glas scăzut. Cel puţin conform zvonului pe care ni l-a spus Wedge.

  Luke se răsuci spre display şi apelă datele despre Jomark. Nu erau prea multe.

  — Slab populată, anunţă examinând puţinele informaţii şi hărţi. Cu totul, sub trei milioane de locuitori. Cel puţin în momentul introducerii datelor, preciză căutând data publicării. Se pare că de cincisprezece ani nimeni nu s-a ocupat în mod oficial de planetă.

  Reveni cu atenţia spre Leia.

  — Exact locul pe care l-ar alege un Jedi ca să se ascundă de Imperiu.

  — O să pleci imediat?

  Luke o privi şi-şi înghiţi răspunsul rapid şi evident.

  — Nu, o să aştept până tu şi Chewie sunteţi gata de plecare. În felul ăsta, voi putea zbura cu aceeaşi navă-ecran. Măcar atâta protecţie să-ţi asigur.

  — Mulţumesc, spuse Leia apoi inspiră adânc şi se sculă. Sper că ştii ce faci.

  — Acelaşi lucru îl sper şi eu. Indiferent cum ar sta însă situaţia, trebuie să încerc. În privinţa asta sunt absolut sigur.

  Colţul gurii lui Leia zvâcni uşor.

  — Bănuiesc că ăsta-i unul dintre lucrurile cu care trebuie să învăţ să mă obişnuiesc. Să las Forţa să mă deplaseze dintr-o parte în alta.

  — Nu-ţi face griji în privinţa asta, o sfătui Luke, ridicându-se şi dezactivând displayul. Nu se-ntâmplă brusc, ci treptat. Haide să vedem ce au reuşit cu C-3PO.

  — În sfârşit! strigă C-3PO, agitându-şi braţele cu o uşurare disperată, când cei doi fraţi păşiră în odaie. Stăpâne Luke, te rog, te rog, spune-i generalului Calrissian că intenţionează o gravă violare a programării mele fundamentale.

  — Totul va fi-n regulă, C-3PO, îl linişti Luke apropiindu-se.

  Privit din faţă, droidul părea neschimbat; abia când ajunse lângă el, Luke putu să vadă hăţişul de fire ce-i şerpuia din cap şi din doza de derivaţie dorsală, intrând în consola calculatorului dinapoia sa.

  — Lando şi oamenii lui vor avea grijă să nu păţeşti nimic.

  Privi spre Lando, care-i răspunse printr-o aprobare din cap.

  — Dar, stăpâne Luke…

  — De fapt, C-3PO, interveni Lando, ai putea considera totul ca fiind o extindere a programării tale primare. La urma urmelor, un droid translator n-ar trebui să vorbească în numele celui pentru care traduce?

  — Sunt în primul rând un droid de protocol, îl corectă C-3PO pe tonul cel mai rece pe care-l putea sintetiza. Şi repet că aceasta nu este o acţiune prevăzută de nici o posibilă extindere a capacităţilor de protocol.

  Borgul ridică ochii de la consolă şi încuviinţă din cap.

  — Suntem gata, anunţă Lando atingând un comutator. Peste o secundă… perfect! Spune ceva, C-3PO.

  — Vai de mine, rosti droidul…

  …cu o imitaţie perfectă a vocii lui Leia.

  Din partea opusă a încăperii, R2-D2 ciripi încetişor.

  — Asta-i, declară Lando foarte încântat de sine. Momeala perfectă – se înclină spre Leia – pentru doamna perfectă!

  — Este o senzaţie realmente ciudată, continuă C-3PO tot cu glasul prinţesei, dar de data aceasta pe un ton gânditor.

  — Mi se pare bine, aprobă Han şi privi spre ceilalţi. Prin urmare, suntem gata să plecăm?

  — Mai lasă-mă o oră să înregistrez nişte instrucţiuni de ultim moment, îi ceru Lando îndreptându-se către uşă. Oricum, mai devreme nu va ajunge aici nici nava-ecran.

  — Te aştept în Şoim, strigă Han după el, apoi se apropie de Leia şi o prinse de braţ. Haide scumpo!… ar fi bine să fim în navă.

  Ea puse mâna peste a lui, surâzându-i liniştitor.

  — Totul va fi bine, Han. Chewie şi ceilalţi wookiee vor avea grijă de mine.

  — Dacă nu vor s-o încurce, mârâi Han privind spre borgul care deconecta ultimul cablu dintre C-3PO şi consolă. Să-i dăm drumul, C-3PO! De abia aştept să văd ce zice Chewie de noul tău glas.

  — Vai de mine, murmură din nou droidul. Vai de mine!

  Pornind spre uşă, Leia clătină uimită din cap.

  — Chiar aşa vorbesc eu?

  Han fusese perfect convins că vor fi atacaţi pe durata drumului lung parcurs cu nava-ecran de la Nkllon. Din fericire, de data aceasta presimţirile lui se dovediră greşite. Cele trei nave ajunseră fără incidente la depoul navelor-ecran şi făcură împreună un salt scurt în hiperspaţiu, spre periferia sistemului Athega. Acolo, Chewbacca şi Leia îl înlocuiră pe Lando la bordul iahtului său spaţial, Lady Luck, şi porniră spre Kashyyyk. Luke aşteptă până se îndepărtaseră în siguranţă, apoi anulă starea defensivă a X-interceptorului şi porni spre o destinaţie misterioasă, cunoscută numai lui.

  În felul acesta, Han rămase la bordul Şoimului numai cu Lando şi C-3PO.

  — O să fie-n siguranţă, îl asigură Lando de pe scaunul copilotului, de unde introducea date în calculatorul navei. Mai în siguranţă ca acum n-o să fie niciodată. Nu-ţi mai face griji.

  Cu un efort, Han se întoarse de la videcran spre el. Oricum, nu avea ce să vadă în exterior – Lady Luck dispăruse de mult.

  — Ştii, îi reaminti el încruntat lui Lando – aproape exact la fel ai zis pe Boordii. Cursa dolfrimia pe care am ratat-o… mai ţii minte? Şi atunci ai zis: „O să fie-n regulă, nu-ţi mai face griji”.

  — Da, chicoti Lando, dar acum vorbesc serios.

  — Mă bucur s-o aud. Ia zi, care-i programul?

  — Ei bine, primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să-l punem pe C-3PO să trimită un mesaj spre Coruscant. Dacă ne ascultă imperialii, să le lase impresia că Leia este la bord. După aceea, ne-am putea deplasa cu vreo două sisteme stelare şi să expediem alt mesaj. Iar apoi – trase cu coada ochiului spre Han – m-am gândit că am putea face o excursie.

  — O „excursie”? repetă bănuitor Han.

  Lando era întruchiparea inocenţei, abordând expresia pe care o folosea aproape întotdeauna când încerca să tragă pe cineva pe sfoară.

  — De genul unei raite prin galaxie, în căutarea unor cârtiţe-foreze?

  — Doar nu sugerezi, protestă Lando cu o privire jignită, că aş fi atât de ticălos încât să încerc să te conving să mă ajuţi să-mi rezolv afacerile?!

  — Scuză-mă, răspunse celălalt încercând să nu sune prea sarcastic. Am uitat – acum eşti o persoană respectabilă. Bun… şi cam la ce fel de excursie te-ai gândit?

  — Păi… Lando se lăsă pe spate şi-şi încrucişă degetele la ceafă. Mai devreme, ai pomenit că n-ai putut să iei legătura cu Karrde. M-am gândit să mai încercăm…

  — Vorbeşti serios? se încruntă Han.

  — De ce nu? Tu vrei cargoboturi şi un sintezor bun. Karrde îţi poate face rost de ambele.

  — Nu mai am nevoie de un sintezor. Leia este acum mai în siguranţă decât va fi vreodată. Mai ţii minte?

  — Evident… până ce se va auzi că este acolo, replică Lando. Nu cred că wookiee ar trăda-o, dar negustori non-wookiee vin şi pleacă întruna de pe Kashyyyk. Ajunge s-o vadă unul singur şi te-ntorci de unde ai plecat. În plus, s-ar putea ca Talon Karrde să ştie ceva despre acest misterios comandant imperial care-ţi tot dă târcoale în ultima vreme.

  Cel care fusese aproape cu siguranţă organizatorul atacurilor asupra lui Leia…

  — Ştii cum să-l contactezi pe Karrde?

  — Nu în mod direct, dar ştiu cum să dau de oamenii lui. Şi m-am gândit că dacă tot îl avem la bord pe C-3PO şi milioanele de limbi pe care le ştie, ar fi bine să stabilim o rută nouă de contact.

  — Asta va dura…

  — Nu atât de mult pe cât ai crede. În plus, o rută nouă ne va acoperi mai bine urmele – şi mă refer la amândoi.

  Han făcu o grimasă, totuşi Lando avea dreptate. Iar cu Leia ascunsă în siguranţă, cel puţin deocamdată, îşi puteau permite mici riscuri.

  — Bine, încuviinţă el. Cu condiţia să nu sfârşim, jucând leapşa cu distrugătoare spaţiale.

  — Aşa este. Ultimul lucru pe care-l dorim este să punem imperialii pe urmele lui Karrde. Avem şi aşa destui duşmani.

  Lando activă intercomul.

  — C-3PO, eşti acolo?

  — Bineînţeles, răspunse glasul lui Leia.

  — Vino aici. A sosit momentul debutului tău.

  De data aceasta, cabina de comandă era plină cu sculpturi, nu cu tablouri – peste o sută, înşiruite de-a lungul pereţilor în nişe holografice, dar şi risipite aparent aleatoriu pe piedestale ornate. Aşa cum Pellaeon începuse deja să se aştepte, varietatea lor era uluitoare, întinzându-se de la simplele bucăţi de lemn şi piatră specifice oamenilor, până la altele ce aduceau mai degrabă cu creaturi vii întemniţate decât cu opere de artă. Toate erau iluminate de globuri ceţoase, care asigurau contrastul faţă de întunericul spaţiilor dintre ele.

  — Domnule amiral? strigă Pellaeon nesigur, încercând să distingă ceva prin penumbră şi pe lângă sculpturi.

  — Intră, căpitane, îl chemă glasul distant şi melodios al lui Thrawn şi două fante roşu-strălucitor apărură deasupra scaunului de comandă, puţin mai sus de ceaţa alburie a uniformei Marelui Amiral. Ai să mă anunţi ceva?

  — Da, domnule amiral. Pellaeon se îndreptă spre inelul de console şi întinse un datacard. Una dintre sondele noastre din sistemul Athega l-a raportat pe Skywalker. Şi pe tovarăşii săi.

  — Şi pe tovarăşii săi, repetă gânditor Thrawn.

  Luă datacardul, îl inseră şi privi tăcut replayul.

  — Interesant, murmură el. Cu adevărat, interesant. Ce este a treia navă – cea care se cuplează la trapa dorsală a Şoimului Mileniului

  — Am identificat-o ca fiind Lady Luck, nava personală a administratorului Lando Calrissian. Altă sondă a înregistrat o transmisiune în care se afirma că acest Calrissian părăsea Nkllon pentru o călătorie de achiziţii.

  — Ştim că administratorul s-a îmbarcat realmente în nava asta pe Nkllon?

  — Nu… nu este confirmat. Putem însă încerca să aflăm informaţia respectivă.

  — Nu-i nevoie, îl opri Thrawn. Este limpede că inamicii noştri au depăşit faza unor asemenea trucuri copilăreşti. Arătă spre display, unde Şoimul Mileniului şi Lady Luck erau acum cuplate: Priveşte-le strategia, căpitane. Căpitanul Solo, soţia sa şi, probabil, wookiee-ul Chewbacca se îmbarcă în nava lor pe Nkllon, iar Calrissian suie în nava lui. Se îndreaptă spre exteriorul sistemului Athega… şi acolo schimbă locurile între ei.

  Pellaeon se încruntă.

  — Dar noi am…

  — S-st, îl întrerupse Thrawn, ducând un deget la buze şi fixând atent displayul.

  Pellaeon privi şi el, dar nu văzu absolut nimic. După câteva minute, cele două nave se separară, îndepărtându-se una de cealaltă.

  — Excelent, comentă Marele Amiral îngheţând imaginea pe ecran. Patru minute şi cincizeci şi trei de secunde. Se grăbeau, bineînţeles, deoarece cuplarea îi punea într-o situaţie vulnerabilă. Ceea ce înseamnă… Fruntea i se încreţi de concentrare, apoi se destinse. Sunt trei persoane, vorbi el cu satisfacţie. Trei persoane au fost transferate, într-o direcţie sau alta, între cele două nave.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon întrebându-se de unde naiba ajunsese Thrawn la cifra respectivă. Oricum, ştim că Leia Organa Solo a rămas la bordul Şoimului Mileniului.

  — O ştim? întrebă Thrawn cu un aer de politeţe leneşă. Chiar o ştim?

  — Cred că da, domnule amiral, rosti apăsat Pellaeon (La urma urmelor, Marele Amiral nu văzuse întregul play-back.) Imediat după ce Lady Luck şi X-interceptorul lui Skywalker au plecat, am interceptat o transmisiune a prinţesei Leia, care a avut ca sursă evidentă Şoimul Mileniului.

  Thrawn clătină din cap.

  — O înregistrare, spuse el pe un ton care nu lăsă loc de comentarii. Ba nu… sunt mai inteligenţi decât atât. Atunci, un droid cu amprenta vocală modificată, probabil droidul de protocol C-3PO al lui Skywalker. Vezi tu, căpitane, Leia Organa Solo a fost una dintre cele două persoane care au plecat în Lady Luck.

  — Nu-nţeleg, mărturisi Pellaeon privind displayul.

  — Analizează posibilităţile, rosti Thrawn lăsându-se pe spate şi unindu-şi vârfurile degetelor de la mâini. Iniţial, au fost trei persoane la bordul Şoimului Mileniului şi una la bordul lui Lady Luck. După aceea, a avut loc un transfer de trei persoane. Pe de altă parte, nici Solo şi nici Calrissian nu sunt tipul de indivizi care să-şi lase navele să fie comandate de un calculator sau un droid. Prin urmare, fiecare navă trebuie să aibă cel puţin un om la bord. Până aici eşti de acord?

  — Da, domnule amiral. Nu ştim însă unde se află fiecare…

  — Răbdare, căpitane, răbdare. Aşa cum ai zis, necunoscuta este acum componenţa finală a echipajelor. Din fericire, ştiind că au existat trei transferuri, există numai două combinaţii posibile. Fie Solo şi Organa Solo sunt împreună în Lady Luck, fie Organa Solo şi wookiee-ul se află acolo.

  — Cu condiţia ca unul dintre transferuri să nu fi fost un droid.

  — Improbabil, clătină Thrawn din cap. Este bineştiut că Solo nu s-a dat niciodată în vânt după droizi şi nici nu i-a acceptat în nava sa, decât în cazuri cu totul speciale. Droidul lui Skywalker şi perechea lui astromec par să fie unicele excepţii şi, graţie transmisiei interceptate, ştim deja că droidul respectiv a rămas în Şoimul Mileniului.

  — Da, domnule amiral, rosti Pellaeon nu pe deplin convins, însă ştiind că nu avea rost să conteste afirmaţia. Să trimit atunci o alertă după Lady Luck?

  — Nu va fi necesar, şopti Thrawn şi de data aceasta mulţumirea sa fu evidentă. Ştiu cu exactitate încotro se îndreaptă Leia Organa Solo.

  — Vorbiţi serios, domnule amiral? se holbă Pellaeon.

  — Cât se poate de serios, căpitane. Fii atent! Solo şi Organa Solo nu au nimic de câştigat, mutându-se ambii în Lady Luck – Şoimul Mileniului este mult mai rapid şi mai bine înarmat. Totul are sens numai dacă Organa Solo şi wookiee-ul sunt împreună. Îi zâmbi lui Pellaeon: şi atunci, există o singură destinaţie logică pentru ei.

  Pellaeon privi displayul, simţindu-se uşor ameţit. Totuşi logica Marelui Amiral era clară.

  — Kashyyyk?

  — Kashyyyk, confirmă Thrawn. Ei ştiu că nu vor putea scăpa veşnic de comandourile noghri, aşa că au decis s-o înconjoare pe prinţesă cu wookiee. Ceea ce n-o să le cadă bine deloc.

  Căpitanul simţi cum îi zvâcneşte buza inferioară. Fusese la bordul uneia dintre navele trimise spre Kashyyyk ca să captureze wookiee pentru comerţul de sclavi al Imperiului.

  — S-ar putea să nu fie aşa uşor pe cât sună, domnule amiral, avertiză el. Ecologia lui Kashyyyk poate fi perfect descrisă ca o capcană ucigaşă dispusă pe niveluri. Iar wookiee înşişi sunt luptători foarte capabili.

  — Ca şi noghrii, replică sec Thrawn. Spune-mi acum ce ştim despre Skywalker?

  — Vectorul lui de ieşire din sistemul Athega concordă cu un curs spre Jomark. Desigur, este posibil să-l fi modificat, după ce a ieşit din domeniul monitorizat de sondele noastre.

  — Se-ndreaptă într-acolo, surâse scurt Thrawn. Maestrul nostru Jedi a declarat-o, nu? Privi spre crono de pe display şi decise: Plecăm imediat spre Jomark. Ce avans avem?

  — Cel puţin patru zile, presupunând că X-interceptorul lui Skywalker n-a mai fost modificat. Mai mult chiar, în funcţie de escalele pe care trebuie să le facă.

  — Nu va face nici o escală. Pentru călătorii pe asemenea distanţe, cavalerii Jedi apelează la o stare similară hibernării. Pentru scopurile noastre însă patru zile vor fi numai bune.

  Se îndreptă în scaun şi atinse un comutator. Luminile cabinei de comandă se reaprinseră şi hologramele sculpturilor se topiră.

  — Ne mai trebuie două nave, continuă el spre Pellaeon. Un crucişător interdictiv ca să-l aducă pe Skywalker din hiperspaţiu acolo unde dorim, şi un tip de cargobot. Preferabil unul dispensabil.

  — Dispensabil, domnule amiral?

  — Da, căpitane. Vom regiza atacul ca fiind un simplu accident – o oportunitate care va părea că s-a ivit în timp ce percheziţionam un cargobot suspect, în căutare de muniţie pentru rebeli. Ridică o sprânceană. În felul acesta, ne păstrăm opţiunea de a-l preda lui C'baoth, dacă o vom dori, fără măcar ca Skywalker să-şi dea seama că a fost o ambuscadă.

  — Am înţeles, domnule amiral. Cu permisiunea dumneavoastră, voi porni Himera.

  Se întoarse să iasă… şi se opri. La jumătatea distanţei până la perete, una dintre sculpturi nu dispăruse o dată cu celelalte. Singură, în globul ei de lumină, unduia lent pe piedestal, aidoma unui val într-un bizar ocean extraterestru.

  — Da, vorbi Thrawn dinapoia lui. Aceasta este reală.

  — Este… foarte interesantă, izbuti Pellaeon să murmure.

  Sculptura avea o fascinaţie hipnotică.

  — Nu-i aşa? încuviinţă Thrawn cu glas aproape trist. A fost singurul meu eşec, dincolo de Limite. Singura dată când înţelegerea artei unei rase nu mi-a oferit nici o intuiţie despre psihologia ei. Cel puţin, nu atunci. Acum, cred că încep, finalmente, s-o înţeleg.

  — Sunt sigur că se va dovedi util în viitor, comentă Pellaeon cu diplomaţie.

  — Mă-ndoiesc, urmă Thrawn pe acelaşi ton. Am sfârşit prin a le distruge planeta.

  Pellaeon înghiţi un nod.

  — Da, domnule amiral, spuse el şi porni din nou spre uşă, schiţând o grimasă când trecu pe lângă sculptură.

  În transa de hibernare Jedi nu existau vise; nici vise sau conştiinţă, practic nici o percepţie a lumii exterioare. Aducea mult cu o stare de comă, cu excepţia unei singure şi interesante anomalii: în ciuda absenţei unei conştientizări reale, simţul temporal al lui Luke continua totuşi să funcţioneze. Tânărul nu înţelegea fenomenul, dar învăţase să-l recunoască şi să-l utilizeze.

  Simţul acela, adăugat fluierăturilor disperate ale lui R2-D2 într-o depărtare înceţoşată, îi oferi prima indicaţie a faptului că lucrurile nu stăteau bine.

  — Gata, gata, m-am trezit, îl linişti el pe droid, revenind treptat la conştienţă.

  Clipind des, pentru a-şi limpezi ochii tulburi, scană rapid instrumentele.

  Datele confirmau ceea ce-l anunţase deja simţul temporal: X-interceptorul ieşise din hiperspaţiu la aproape douăzeci de ani-lumină de Jomark. Indicatorul de proximitate anunţa două nave practic deasupra lui şi în faţă, plus încă una, ceva mai îndepărtată, în lateral. Continuând să clipească, ridică ochii spre videcran.

  Şi într-un val de adrenalină, se trezi complet. Drept în faţa lui se găsea un cargobot uşor, cu o suprasarcină orbitoare în compartimentul motoarelor, vizibilă prin plăcile de blindaj contorsionate şi pe jumătate vaporizate. Dincolo de el, ridicându-se aidoma unei stânci negre, era un distrugător spaţial imperial.

  Furie, frică, agresivitate – partea întunecată a Forţei ele sunt. Cu un efort, Luke îşi stăpâni frica: Cargobotul se găsea între el şi distrugător; concentraţi asupra prăzii mai importante, era posibil ca imperialii să nu-i fi observat apariţia.

  — S-o ştergem de-aici, R2-D2, mormăi tânărul readucând comenzile pe manual şi virând scurt X-interceptorul.

  Direcţia eterică scârţâi, protestând faţă de manevra bruscă…

  — Navetă de vânătoare neidentificată! bubui un glas aspru din difuzoare. Aici distrugătorul spaţial imperial Himera. Transmite codul de identificare şi declară destinaţia.

  Putea să-şi ia adio de la speranţa că nu fusese observat. Luke distinse acum în depărtare ce anume smulsese X-interceptorul din hiperspaţiu: a treia navă era un crucişător interdictiv, instrumentul favorit al împăratului pentru împiedicarea inamicilor să efectueze salturi în hiperspaţiu. În mod clar, distrugătorul pândise cargobotul; ghinionul lui Luke fusese că traversase umbra masei proiectate a crucişătorului interdictiv şi fusese azvârlit afară din hiperspaţiu.

  Cargobotul… închizând ochii şi concentrându-se, Luke îşi extinse Forţa şi încercă să descopere dacă era o navă republicană, neutră sau poate chiar pirat. Nu simţea însă nici urmă de viaţă la bord. Fie că echipajul reuşise să scape, fie că fusese deja luat prizonier.

  Oricum, nu avea cum să-i vină în ajutor acum.

  — R2-D2, găseşte-mi muchia cea mai apropiată a conului de unde gravitaţionale a interdictivului, comandă el şi trimise X-interceptorul într-un picaj ce-i ridică stomacul în gură şi pe care nici chiar compensatorul de acceleraţie nu-l putu stabiliza.

  Dacă ar fi putut păstra cargobotul direct între el şi distrugător, ar fi putut ieşi din raza de acţiune înainte de a-l prinde cu un fascicul de tractare.

  — Navetă de vânătoare neidentificată! Vocea aspră devenise iritată. Repet: transmite codul de identificare, sau vei fi reţinută.

  — Trebuia să fi luat cu mine unul dintre codurile ID false, mormăi Luke în barbă. R2-D2, unde-i estimarea muchiei?

  Droidul emise un bip şi pe display apăru o diagramă.

  — Aşa departe? Ei bine, nu avem de ales decât să-ncercăm. Ţine-te bine!

  — Navetă de vânătoare neidentificată…

  Restul apelului fu înecat în vuietul propulsiei, când Luke ambală la maximum. Aproape pierdut în vacarm se auzi fluieratul lui R2-D2.

  — Nu, strigă Luke, vreau câmpurile deflectoare coborâte! Avem nevoie de orice supliment de viteză.

  Nu mai adăugă că prezenţa sau absenţa câmpurilor oricum n-ar fi contat de la distanţa aceea, dacă distrugătorul dorea cu adevărat să-i vaporizeze. R2-D2 probabil că ştia de asemenea asta.

  Dar dacă imperialii nu păreau interesaţi să-l vaporizeze, nu doreau nici să-l lase să scape. Pe displayul pupa, putea zări distrugătorul ridicându-se deasupra cargobotului avariat, pentru a-i ieşi din interferenţă.

  Luke aruncă o privire scurtă spre indicatorul de proximitate. Era încă în domeniul razei de tractare şi, la vitezele relative curente, avea să mai rămână acolo încă două minute. Avea nevoie de o modalitate de a-i distrage, sau orbi, sau…

  — R2-D2, reprogramează o torpilă cu protoni! Lansare cu viteză zero, apoi virare şi pornire spre pupa. Fără senzori sau coduri de ghidare – vreau să nu poată fi detectată. Imediat ce eşti gata, anunţă-mă şi lansează-o.

  Reveni cu atenţia spre displayul pupa şi corectă uşor cursul Xinterceptorului. Cu senzorii de ghidare activaţi în mod normal, torpila ar fi fost detectată imediat de reţeaua impresionantă de echipamente a distrugătorului; pornind fără activitate, ar fi limitat reacţia imperialilor de a încerca s-o anihileze cu laserele. Reversul acţiunii era, desigur, faptul că dacă nu fusese ţintită foarte precis, avea să treacă pe lângă obiectivul intenţionat.

  R2-D2 fluieră şi, cu o vibraţie uşoară, torpila porni. Luke o privi şi-şi extinse Forţa, pentru a-i corija doar puţin cursul…

  Iar peste o secundă, cu o fulgerare spectaculoasă de detonări multiple în lanţ, cargobotul explodă.

  Luke privi indicatorul de proximitate şi, în gând, îşi strânse pumnii. Nu mai avea mult până să iasă din domeniu. Dacă sfărâmăturile cargobotului ar fi putut ecrana pentru alte câteva secunde fasciculul de tractare, ar fi reuşit.

  R2-D2 ciripi un avertisment. Luke privi traducerea, apoi displayul de rază mare şi simţi un nod în stomac. R2-D2 ciripi iarăşi, mai insistent.

  — Văd, mormăi Luke.

  Era, desigur, tactica firească pe care s-o utilizeze imperialii. Deoarece cargobotul nu-l mai interesa, interdictivul îşi modifica poziţia, rotindu-se şi încercând să-şi îndrepte giganticele proiectoare de câmp gravitaţional asupra X-interceptorului care voia să evadeze. Luke văzu cum câmpul conic se apropia pe display…

  — Ţin-te bine, R2-D2! strigă el şi, din nou prea brusc pentru anularea completă a efectelor de către compensatori, viră X-interceptorul la nouăzeci de grade, pornind lateral faţă de cursul original.

  Dinapoia sa se auzi un scârţâit şocat.

  — Taci, ştiu ce fac!

  În tribordul lui, distrugătorul pornise cu întârziere să-şi deplaseze forma masivă, pivotând pentru a urmări manevra lui Luke… şi pentru prima dată din momentul întâlnirii, începură să se vadă sclipirile laserelor.

  Tânărul decise rapid. Acum nu se mai putea salva bizuindu-se exclusiv pe viteză, iar o eroare putea să pună capăt definitiv confruntării.

  — Ridică deflectoarele, R2-D2, îl instrui pe droid şi-şi concentră atenţia asupra celei mai bune manevre de evitare. Optimizează-le între putere şi viteză.

  R2-D2 emise un bip şi vuietul motoarelor se reduse puţin, când câmpurile deflectoare porniră să se ridice. Încetiniseră, totuşi cacealmaua părea să funcţioneze deocamdată. Surprins de virajul de nouăzeci de grade al lui Luke, interdictivul se rotea acum în direcţie greşită, iar fasciculul gravitaţional mătura cursul precedent al X-interceptorului în loc să-l urmărească pe cel curent. În mod evident, comandantul lui se străduia să corijeze eroarea, dar Luke era ajutat de simpla inerţie a masivelor generatoare gravitaţionale ale navei. Dacă ar fi izbutit să rămână în afara razei de acţiune a distrugătorului, ar fi scăpat de fasciculul de tractare şi s-ar fi putut refugia în hiperspaţiu.

  — Pregăteşte-te de salt, îl anunţă pe R2-D2. Nu contează direcţia – facem doar unul scurt şi, după ce scăpăm, ne vom orienta mai precis.

  R2-D2 confirmă…

  Şi, pe neaşteptate, Luke fu proiectat violent în centurile de siguranţă.

  Fasciculul de tractare al distrugătorului îi prinsese!

  R2-D2 ţipă disperat, dar Luke nu avea vreme acum să-l liniştească. Traiectoria sa rectilinie devenise brusc un arc, un fel de pseudo-orbită, cu distrugătorul jucând rolul de planetă în centrul ei. Spre deosebire însă de o orbită reală, aceasta nu era stabilă şi, de îndată ce imperialii focalizau alt fascicul asupra lui, cercul avea să degenereze rapid într-o spirală spre interior. O spirală al cărei capăt era cala-hangar a distrugătorului.

  Luke coborî deflectoarele, trimiţând spre motoare toată puterea disponibilă, dar ştiu în acelaşi timp că acţiunea era probabil inutilă. Avu dreptate – pentru o secundă, fasciculul păru că şovăie, dar îşi reveni aproape imediat. O asemenea modificare relativ minoră a vitezei era prea insignifiantă pentru echipamentul de urmărire al fasciculului.

  Dar dacă ar fi reuşit o modificare majoră de viteză…

  — Navetă de vânătoare neidentificată! (Glasul aspru revenise şi, de data aceasta, tonul era de satisfacţie nedisimulată.) Nu ai nici o şansă de scăpare. Orice tentative îţi vor avaria aparatul. Dezactivează sursa energetică şi pregăteşte-te de andocare.

  Luke încleştă dinţii. Urma să fie periculos, dar nu mai avea absolut nici o opţiune. Şi auzise că manevra reuşise cel puţin o dată. Undeva…

  — R2-D2, îl anunţă pe droid, vom încerca o chestie periculoasă. La semnalul meu, inversează şi declanşează inversarea compensatorului de acceleraţie – la putere maximă şi, dacă-i nevoie, şuntează releele de deconectare.

  Ceva piui dinspre consola de comandă şi riscă o privire scurtă spre display. Arcul de cerc îl adusese exact la muchia proiecţiei gravitaţionale a interdictivului.

  — R2-D2, acum!

  Şi cu un urlet de piese supuse unor tensiuni oribile, X-interceptorul se opri brusc.

  Luke nu avu nici măcar timp să se întrebe ce anume din nava sa putea scoate un asemenea urlet, când fu proiectat din nou, chiar mai dur, în centurile de siguranţă. Degetele mari, pregătite pe butoanele de deschidere a focului, apăsară energic, lansând în faţă două torpile cu protoni; simultan, ridică X-interceptorul pe verticală. Urmându-l pe traiectoria sa, fasciculul de tractare al distrugătorului fusese pe moment derutat de manevra bruscă. Dacă şi calculatoarele ce dirijau captarea ar fi fost atât de amabile să se fixeze asupra torpilelor cu protoni, nu asupra lui…

  Iar torpilele dispărură ca prin farmec, lăsând în urmă doar un fuior din gazele de evacuare, dovedind că fuseseră deviate de pe cursul original. Manevra reuşise; acum, distrugătorul trăgea la bord cu totul altă pradă.

  — Suntem liberi! exclamă tânărul, ambalând motoarele la maximum. Pregăteşte-te pentru salt!

  Droidul fluieră ceva, dar Luke nu avu timp să privească displayul pentru traducere. Înţelegându-şi eroarea şi faptul că nu aveau timp suficient pentru a restabili un fascicul nou de tractare; imperialii optaseră probabil pentru distrugerea totală. Toate bateriile distrugătorului părură că deschid foc în acelaşi timp şi Luke se pomeni pe neaşteptate încercând să se strecoare practic printr-un potop de raze laser. Străduindu-se să se relaxeze, lăsă Forţa să curgă prin el, îngăduindu-i să-i călăuzească mâinile peste comenzi, aşa cum făcea cu sabia. Nava se cutremură o dată sub o lovitură; cu vederea periferică, Luke zări vârful tunului său laser dorsal de la tribord licărind şi dispărând într-un nor de plasmă supraîncălzită. O altă rază trecu puţin pe deasupra; o alta, şi mai apropiată, arse o linie peste cupola de oţel transparent.

  Dinspre display se auzi alt piuit: ieşiseră din umbra gravitaţiei proiectată de interdictiv.

  — Acum! urlă Luke spre R2-D2.

  Şi într-o secundă, însoţit de ţipete electronice şi mai înspăimântătoare, cerul din faţă se transformă brusc în linii stelare.

  Reuşiseră.

  Pentru ceea ce păru o veşnicie, Thrawn rămase privind pe videcran spre locul unde fusese X-interceptorul lui Skywalker înainte de a dispărea. Fără un cuvânt, Pellaeon îl urmări, întrebându-se când avea să vină inevitabila explozie. Ascultă cu jumătate de ureche rapoartele de estimare ale avariilor provenite de la proiectorul 4 de fascicule de tractare, evitând precaut să se implice în reparaţii.

  Distrugerea unuia dintre cele zece proiectoare ale Himerei era o pierdere relativ minoră. Nu acelaşi lucru se putea spune şi despre evadarea lui Skywalker.

  Thrawn se foi şi se răsuci. Pellaeon se încordă…

  — Vino, căpitane, rosti încet Marele Amiral şi porni pe pasarela punţii de comandă.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon urmându-l la un pas şi reamintindu-şi toate istoriile despre felul în care Darth Vader tratase eşecurile subordonaţilor săi.

  Puntea era neaşteptat de tăcută, când Thrawn se îndreptă spre scara pupa şi coborî în fosa tribord de navigaţie. Trecu pe lângă operatorii din faţa consolelor şi pe lângă ofiţerii încremeniţi în poziţie de drepţi înapoia lor, şi se opri la staţia de comandă a fasciculelor de tractare tribord.

  — Numele? vorbi el cu un calm torturător.

  — Cris Pieterson, Mare Amiral, răspunse tânărul din faţa consolei, privindu-l îngrozit.

  — Răspundeai de fasciculul de tractare în decursul angajării navetei de vânătoare.

  Nu fusese câtuşi de puţin o întrebare.

  — Da, Mare Amiral… dar n-a fost vina mea.

  Sprâncenele lui Thrawn se arcuiră doar o fracţiune.

  — Explică!

  Pieterson porni să facă un gest în lateral, apoi se răzgândi în mijlocul mişcării.

  — Ţinta a manipulat cumva compensatorul de acceleraţie, anihilând vectorul viteză…

  — Cunosc faptele, îl opri Thrawn. Aştept să aud motivul pentru care pierderea ţintei n-a fost vina ta.

  — N-am fost niciodată instruit pentru asemenea manevre, Mare Amiral, replică Pieterson cu o lucire sfidătoare în ochi. Calculatorul a pierdut captarea, dar a părut că o regăseşte instantaneu. Nu aveam cum să ştiu că, de fapt, captase altceva, până ce…

  — Până ce torpilele cu protoni au detonat în proiector?

  Pieterson îi susţinu privirea.

  — Da, Mare Amiral.

  Un moment prelung, Thrawn îl studie.

  — Cine este superiorul tău? întrebă în cele din urmă.

  Ochii tânărului se îndreptară spre dreapta.

  — Sublocotenentul Colclazure, Mare Amiral.

  Lent, deliberat, Thrawn se răsuci spre bărbatul înalt, încremenit în poziţie de drepţi cu spatele spre pasarelă.

  — Tu eşti şeful acestui operator?

  — Da, Mare Amiral, răspunse Colclazure înghiţind un nod vizibil.

  — Instruirea lui a fost de asemenea responsabilitatea ta?

  — Da, Mare Amiral.

  — În decursul acelei instruiri, aţi rulat vreun scenariu similar situaţiei anterioare?

  — Nu… nu-mi amintesc, Mare Amiral, recunoscu sublocotenentul. Programa standard de instruire include însă scenarii de pierdere a semnalului de captare şi confirmarea restabilirii următoare.

  Thrawn aruncă o privire scurtă spre Pieterson.

  — Tot tu l-ai înrolat, sublocotenente?

  — Nu, Mare Amiral. A fost recrutat.

  — Acesta ar fi un motiv pentru care să nu-i acorzi la fel de mult timp de instrucţie ca unui înrolat obişnuit?

  — Nu, Mare Amiral, răspunse Colclazure uitându-se spre Pieterson. Am încercat întotdeauna să-mi tratez subordonaţii la fel.

  Thrawn căzu o clipă pe gânduri, apoi se întoarse pe jumătate şi privi peste umărul lui Pellaeon.

  — Rukh!

  Pellaeon tresări când Rukh trecu silenţios pe lângă el; nu-şi dăduse seama că noghriul îi urmase. Marele Amiral aşteptă până ce Rukh ajunse la el, apoi reveni cu atenţia către Colclazure.

  — Sublocotenente, cunoşti diferenţa dintre o eroare şi o greşeală?

  Puntea se scufundase într-o tăcere de mormânt. Colclazure înghiţi un alt nod, pălind vizibil.

  — Nu, Mare Amiral.

  — Oricine poate să facă o eroare, sublocotenente. Dar eroarea aceea nu devine greşeală, decât dacă refuzi s-o corectezi.

  Ridică un deget…

  Şi aproape într-o doară, indică.

  Pellaeon nici nu-l zări pe Rukh mişcându-se. Pieterson nu avu timp măcar să strige.

  Ceva mai departe în fosă se auzi sunetul cuiva care se străduia din răsputeri să nu vomite. Thrawn privi din nou peste umărul lui Pellaeon şi făcu alt semn, iar tăcerea fu destrămată de tropăitul a doi soldaţi din trupele de şoc.

  — Evacuaţi-l, le ordonă Marele Amiral, întorcându-se cu spatele spre trupul inert al lui Pieterson şi sfredelindu-l pe Colclazure cu privirea. Eroarea, sublocotenente, i se adresă încetişor, a fost acum corectată. Poţi începe să instruieşti un înlocuitor.

  Îl fixă pe Colclazure încă o secundă, apoi, aparent indiferent la tensiunea din jur, reveni cu atenţia spre Pellaeon.

  — Căpitane, vorbi cu tonul său obişnuit, doresc raportul tehnico-tactic complet asupra ultimelor secunde ale contactului. Mă interesează îndeosebi vectorul de salt în hiperspaţiu.

  — Este pregătit, Mare Amiral, rosti şovăitor un locotenent şi înaintă, întinzând un datapad.

  — Mulţumesc. Thrawn îi aruncă o privire fugară şi-l dădu lui Pellaeon. O să-l prindem, căpitane, continuă el revenind spre scară. O să-l prindem în curând.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă prudent Pellaeon, grăbindu-se să-l ajungă din urmă. Sunt sigur că este vorba doar de o chestiune de timp.

  Thrawn ridică o sprânceană.

  — Nu m-ai înţeles, vorbi cu blândeţe. Acum este în hiperspaţiu, nu foarte departe. Şi – surâse viclean spre Pellaeon – este neajutorat.

  — Nu înţeleg, domnule amiral.

  — Manevra pe care a utilizat-o are un efect colateral interesant despre care bănuiesc că nu avea habar. O asemenea reamorsare a compensatorului de acceleraţie afectează sever hiperpropulsia. Peste nici un an-lumină va înceta să mai funcţioneze. Tot ce avem de făcut este să cercetăm vectorul respectiv, sau să-i convingem pe alţii s-o facă pentru noi… şi va fi al nostru. Ai priceput?

  — Da, domnule amiral. Să contactez restul flotei?

  Thrawn scutură din cap.

  — Prioritatea flotei este în clipa de faţă pregătirea atacului de la Sluis Van. Nu, cred că pentru asta vom încheia un subcontract. Vreau să trimiţi mesaje tuturor contrabandiştilor importanţi care operează în zona asta – Brasck, Karrde, Par'tah şi alţii pe care-i avem în fişiere. Foloseşte-le frecvenţele private şi codurile de încriptare – cooperarea lor ar trebui să fie ajutată de un mic memento privind ceea ce ştim despre ei. Transmite-le vectorul hiperspaţiu al lui Skywalker şi oferă o recompensă de treizeci de mii pentru capturarea lui.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon şi privi în fosa de navigaţie unde activitatea continua în jurul staţiei fasciculului de tractare. Domnule amiral, dacă ştiaţi că evadarea lui Skywalker era numai temporară…

  — Imperiul se află în război, căpitane, replică Marele Amiral cu glas tăios. Nu ne putem permite luxul unor oameni ale căror minţi sunt atât de mărginite încât nu se pot adapta unor situaţii neaşteptate.

  Privi cu înţeles către Rukh, apoi întoarse ochii arzători spre Pellaeon.

  — Execută ordinele, căpitane. Skywalker va fi al nostru. Viu… sau altfel.

  În faţa lui Luke, displayurile sclipeau slab, derulând mesajele de diagnoză, majoritatea în chenare roşii. Dincolo de ele, prin cupola carlingii, putea distinge botul X-interceptorului, slab iluminat de scânteierile stelelor îndepărtate. Şi mai departe se zăreau stelele înseşi, arzând împrejur cu flăcări reci.

  Asta era tot. Nici un soare, nici o planetă, nici un asteroid sau cometă. Nici un fel de nave militare, transportoare, sateliţi artificiali sau sonde. Nimic! El şi R2-D2 naufragiaseră realmente în mijlocul neantului.

  Programul de diagnoză al calculatorului se încheie.

  — R2-D2, întrebă Luke, ce-ai aflat?

  Dinapoia lui se auzi un suspin electronic evident jalnic şi răspunsul droidului apăru pe display.

  — Chiar aşa de rău?

  R2-D2 gemu din nou şi sinteza calculatorului fu înlocuită de evaluarea astromecului asupra situaţiei.

  Nu era deloc bună. Inversarea compensatorului de acceleraţie efectuată de Luke determinase un şoc feedback violent în ambele alimentatoare ale hiperpropulsiei – nu atât cât să le scurtcircuiteze instantaneu, însă arzându-le suficient de rău pentru ca să determine oprirea bruscă la zece minute după evadare. La viteza de 0,4 pe care o avea nava la momentul respectiv, asta însemna o distanţă de aproape o jumătate de an-lumină. În plus, acelaşi şoc energetic cristalizase complet antena radio subspaţiu.

  — Cu alte cuvinte, concluzionă Luke, nu putem pleca, e greu de crezut că vom fi găsiţi şi nu putem cere ajutor. Am sintetizat bine situaţia?

  R2-D2 adăugă ceva printr-un bip.

  — Exact, oftă Luke. Şi nu putem rămâne aici. Oricum, nu prea mult timp.

  Îşi frecă bărbia, căutând să alunge sentimentul de teamă care-l rodea. Dacă ar fi cedat în faţa fricii, ar fi pierdut capacitatea de gândire, iar ăsta era ultimul lucru pe care şi-l putea permite în momentul acela.

  — Bine, rosti fără grabă. Să-ncercăm să demontăm alimentatoarele de la ambele motoare şi să vedem dacă putem recupera destule componente pentru a improviza unul singur funcţional. Dacă putem, îl montăm undeva în mijlocul fuzelajului pupa, de unde poate servi ambele motoare. Poate chiar unde se află acum servomecanismul foliei-S… n-avem nevoie de ea ca să ajungem acasă. Crezi că-i posibil?

  R2-D2 fluieră gânditor.

  — Nu te-am întrebat dacă o să fie uşor, spuse Luke răbdător când răspunsul droidului apăru pe display, ci doar dacă-i posibil.

  Alt fluierat şi alt mesaj pesimist.

  — Eu zic să-ncercăm oricum, zise Luke descheindu-şi centurile şi încercând să se răsucească în spaţiul strâmt al carlingii.

  Dacă demonta spătarul scaunului catapultabil, ar fi putut ajunge la compartimentul de stocare şi la uneltele de acolo.

  R2-D2 piui iarăşi.

  — Nu te teme, n-o să mă blochez, îl linişti Luke răzgândindu-se şi revenind la compartimentele interioare ale carlingii.

  Acolo se aflau mănuşile şi casca ermetice ale costumului de zbor; era mai simplu să se echipeze pentru vid şi apoi să intre în compartimentul de stocare prin trapa intrados.

  — Dacă vrei să fii de ajutor, apelează specificaţiile de reparaţii şi află cum se demontează alimentatoarele. Şi fii niţel mai vesel, ce naiba! Ai început să semeni perfect cu C-3PO.

  R2-D2 încă protesta indignat pe seama ultimei caracterizări, când cea din urmă etanşare a căştii lui Luke se închise, izolându-l de orice zgomote. Totuşi părea mai puţin speriat.

  Luke avu nevoie de aproape două ore ca să înlăture toate cablurile şi conductele din cale şi să demonteze alimentatorul de hiperpropulsie al motorului babord.

  Nu-i trebui nici un minut ca să descopere că pesimismul anterior al droidului fusese justificat.

  — E plin de fisuri, comentă posac tânărul, răsucind pe toate feţele obiectul voluminos. Toată carcasa de ecranare. Sunt mai subţiri decât firul de păr… pe unele de abia le vezi… dar se întind pe toată lungimea laturilor.

  R2-D2 emise un soi de gâlgâit încetişor, care nu necesita traducere. Luke nu se ocupase prea mult de repararea X-interceptoarelor, dar se pricepea îndeajuns ca să ştie că, fără ecranarea superconductoare intactă, alimentatorul de hiperpropulsie nu era decât o cutie de piese moarte.

  — Să nu abandonăm însă, îi reaminti lui R2-D2. Mai avem şansa ca, la celălalt alimentator, carcasa să fie în stare bună.

  Luând trusa de scule, şi simţindu-se incredibil de stângaci în imponderabilitate, se strecură pe sub fuzelajul X-interceptorului, spre motorul tribord. În câteva minute, demontă panoul de acces corespunzător şi înlătură cablurile ce-i stăteau în drum. După aceea, încercând să-şi strecoare simultan vizorul şi bagheta luminescentă în deschidere, fără să se orbească singur, examină interiorul.

  Cercetarea atentă a carcasei alimentatorului arătă că n-avea rost să continue operaţiunea.

  Rămase locului un moment, lovind uşor cu genunchiul clapeta de ventilaţie şi întrebându-se ce – în numele Forţei! – vor face acum. Xinterceptorul, atât de robust şi sigur în toiul bătăliilor, părea acum un firicel teribil de subţire de care atârna viaţa sa.

  Se uită în jur, spre neant şi stelele îndepărtate, şi simţi cum îl copleşeşte senzaţia vagă de cădere, care însoţea întotdeauna imponderabilitatea. O amintire îi răsări în minte – el însuşi, atârnat sub Oraşul Norilor, slăbit de frică şi de şocul pierderii mâinii drepte, întrebându-se cât timp va mai rezista.

  Leia, strigă în gând cu toată puterea Jedi. Leia, ascultă-mă! Răspunde-mi.

  Nu primi nici un răspuns, ci doar ecoul chemării în propria sa minte. De fapt, nici nu se aşteptase la vreunul. Leia plecase de mult şi de acum era în siguranţă pe Kashyyyk, sub protecţia lui Chewbacca şi a unei planete de wookiee.

  Se întrebă dacă va afla vreodată ce se întâmplase cu fratele ei.

  Pentru Jedi, emoţie nu există, doar pace. Luke inspiră profund, alungându-şi gândurile negre. Nu, n-avea să se dea bătut. Iar dacă hiperpropulsia nu putea fi reparată… ei bine, poate că va putea încerca altceva.

  — Mă-ntorc, R2-D2, anunţă el fixând panoul de acces şi strângând uneltele. Până atunci, strânge tot ce avem despre antena radio subspaţiu.

  Când cupola carlingii se etanşă în jurul lui Luke, R2-D2 pregătise deja datele găsite. Ca şi în cazul celor despre hiperpropulsie, nu erau deloc încurajatoare. Construită din zece kilometri de sârmă superconductoare ultrasubţire, strâns bobinată în jurul unui miez în formă de U, antena radio subspaţiu nu era un ansamblu care să poată fi reparat din mers.

  Pe de altă parte, nici Luke nu era un pilot obişnuit.

  — Perfect, se adresă el droidului, uite ce vom face. Bobina exterioară a antenei este distrusă, dar se pare că miezul în sine n-a fost atins. Dacă putem găsi undeva prin navă zece kilometri de sârmă superconductoare, ar trebui să putem improviza altă antenă. Aşa-i?

  R2-D2 reflectă fulgerător şi ciripi un răspuns.

  — Haide, haide, îl certă Luke. Vrei să-mi spui că nu poţi să faci ceea ce o maşină bobinatoare lipsită de inteligenţă face cât e ziua de lungă?

  Bip-urile de răspuns al droidului sunară realmente indignate. Traducerea care se derulă pe display era pe măsură.

  — Ei bine, făcu Luke ascunzându-şi surâsul, atunci nu-i nici o problemă. Bănuiesc că fie propulsia elevatorului repulsor, fie bruiorul de senzori va avea sârma necesară. Vrei să verifici chestia asta?

  După o pauză scurtă, R2-D2 fluieră ceva.

  — Da, încuviinţă Luke, ştiu care sunt limitările sistemului biogen. De aceea tu te vei ocupa de bobinat, iar eu voi reveni la transa de hibernare.

  Altă serie de fluierături.

  — Nu-ţi face probleme! Hibernarea este perfect sigură, atâta timp cât mă trezesc la fiecare câteva zile pentru hrană şi apă. M-ai văzut făcând-o de o duzină de ori, nu? Hai, treci la treabă şi rulează verificările alea!

  Niciuna dintre cele două componente nu avea lungimea de sârmă dorită, dar, după ce scotoci prin secţiunile mai esoterice ale memoriei sale tehnice, R2-D2 ajunse la concluzia că cei opt kilometri disponibili în bruiorul de senzori ar fi trebuit să fie suficienţi măcar pentru obţinerea unei antene de eficienţă mică. Recunoscu totuşi că nu exista nici o modalitate prin care să fie sigur, până n-o testau realmente.

  Luke avu nevoie de încă o oră de muncă până demontă bruiorul şi antena din navă, scoase bobinajul distrus de pe miez şi mută totul în partea de sus a fuzelajului pupa, unde puteau ajunge cleştii lui R2-D2. Improvizarea unui cadru de alimentare cu sârmă şi împiedicarea încâlcirii acesteia mai dură o oră şi tânărul petrecu altă jumătate de oră ca să privească operaţiunea şi să se asigure că se desfăşura perfect.

  Moment în care nu-i mai rămăsese nimic de făcut.

  — Nu uita, îi reaminti droidului după ce se instală pe cât putu de confortabil în scaunul de pilotaj, dacă merge ceva prost – sau dacă măcar ţi se pare c-o să meargă prost – mă scoli imediat. Ai înţeles?

  R2-D2 îi fluieră asigurările sale.

  — Bine, vorbi Luke mai mult pentru sine. Atunci, cred că asta-i tot.

  Inspiră adânc şi mai privi o dată cerul înstelat. Dacă nici asta nu reuşea… Nu avea însă nici un rost să se îngrijoreze acum. Pentru moment, făcuse tot ce-i stătea în putinţă. Venise momentul să apeleze la pacea interioară şi să-şi lase soarta în grija lui R2-D2.

  Lui R2-D2 şi… Forţei.

  Inspiră din nou adânc. Leia, strigă el, inutil, pentru ultima dată. După aceea, întorcându-şi mintea şi gândurile spre interior, începu să-şi reducă ritmul cardiac.

  Ultimul lucru pe care şi-l aminti înainte de a-l învălui bezna fu senzaţia ciudată că cineva, undeva, îi auzise de fapt ultimul apel…

  Leia…

  Leia se trezi brusc.

  — Luke? strigă ea, ridicându-se într-un cot şi privind în întunericul din jur.

  Ar fi putut jura că-i auzise glasul. Glasul, sau poate atingerea minţii.

  Nu se zărea însă nimeni. Nimeni şi nimic, cu excepţia spaţiului strâmt din cabina centrală a lui Lady Luck, bubuiturilor inimii ei şi sunetelor familiare de fundal ale unei nave aflate în zbor. Plus, la o duzină de metri depărtare, în cabină, senzaţia imposibil de confundat a prezenţei lui Chewbacca. Trezindu-se cu adevărat, prinţesa îşi aminti că Luke se găsea la sute de ani-lumină depărtare.

  Fusese probabil un vis.

  Suspinând, Leia se lăsă înapoi pe spate. În aceeaşi clipă însă auzi modificarea subtilă a şabloanelor de sunet şi vibraţii, când principalul motor subluminic decuplă şi lăsă locul propulsiei elevatorului repulsor. Ascultând cu mai multă atenţie, putu să audă şuieratul slab al atmosferei care vâjâia pe lângă blindaj.

  Ajunseseră la Kashyyyk înainte de ora stabilită.

  Coborî din pat, îşi căută hainele şi se îmbrăcă, simţind cum suspiciunile nerostite o măcinau cu forţe reînnoite. Han şi Chewbacca puteau fi oricât de liniştitori doreau, însă ea citise rapoartele diplomatice şi ştia perfect cât de puternice erau resentimentele pe care wookiee continuau să le nutrească faţă de oameni. În opinia ei, rămânea un mare semn de întrebare dacă statutul de membră în ierarhia Noii Republici avea să le compenseze.

  Mai ales, ţinând seama de dificultatea cronică a înţelegerii limbii.

  Amintirea respectivă o făcu să schiţeze o grimasă şi, nu pentru prima dată de când părăsise Nkllon, îşi dori ca Lando să fi folosit alt droid pentru trucul cu glasul ei. Dacă l-ar fi avut la dispoziţie pe C-3PO dotat cu translatorul de şapte milioane de graiuri, situaţia ar fi fost mai puţin delicată.

  Până ajunse în cabina de comandă, Lady Luck coborâse deja mult în atmosferă, gonind peste un plafon de nori surprinzător de neted şi ocolind prin viraje line vârfurile arborilor ce-l străpungeau ocazional. Leia îşi aminti momentul în care întâlnise prima dată o referire la mărimea arborilor de pe Kashyyyk; atunci, avusese o discuţie încinsă cu bibliotecara Senatului, căreia îi declarase că guvernul nu putea îngădui ca datele din arhive să conţină asemenea erori evident absurde. Chiar şi acum, zărind arborii în mod direct, îi venea greu să creadă că erau reali.

  — Dimensiunile astea sunt uzuale la arborii wroshyrl îl întrebă pe Chewbacca, aşezându-se pe scaunul de alături.

  Chewbacca mârâi negativ: copacii vizibili deasupra norilor erau probabil cu o jumătate de kilometru mai înalţi decât media.

  — Deci pe ei vă puneţi inelele-creşă, încuviinţă din cap Leia.

  El o privi şi, chiar cu capacitatea limitată a femeii de a descifra chipuri wookiee, surprinderea sa fu evidentă.

  — Nu mai fi atât de şocat, îl admonestă surâzând. Unii dintre noi, oamenii, cunoaştem câte ceva despre cultura wookiee. Să ştii că nu suntem toţi sălbatici ignoranţi.

  Pentru o clipă Chewbacca rămase holbându-se, apoi cu un râset lătrat reveni asupra comenzilor.

  În faţă, spre dreapta, apăruse un pâlc de arbori wroshyr mai înalţi. Chewbacca viră Lady Luck într-acolo şi în câteva minute se aflau suficient de aproape pentru ca Leia să vadă reţelele de cabluri, sau ramurile subţiri, ce-i uneau imediat deasupra norilor. Chewbacca descrise un ocol, apropiindu-se de perimetrul pâlcului pentru ca apoi, doar cu un mârâit de avertizare, să coboare brusc în nori.

  Leia se crispă. Niciodată nu-i plăcuse să zboare fără contact vizual, mai ales printr-o regiune ticsită cu obstacole de dimensiunile arborilor wroshyr. Dar înainte ca Lady Luck să fie complet învăluită de pâcla albă şi groasă, ieşiră din ea. Imediat dedesubt se afla alt strat noros. Chewbacca pătrunse şi în acela, străbătându-l şi ieşind dedesubt…

  Femeia îşi ţinu răsuflarea. Ocupând tot spaţiul dintre copacii masivi ai pâlcului, aparent atârnând suspendat în văzduh, se zărea un oraş.

  Nu doar o îngrămădire de colibe primitive şi focuri, precum satele arboricole ale ewokilor de pe Endor. Acesta era un oraş adevărat, întinzându-se pe mai bine de un kilometru pătrat. Chiar de la depărtarea aceea, Leia putea să-şi dea seama că toate clădirile erau mari şi complexe, unele dintre ele cu două sau trei niveluri, iar străzile erau rectilinii şi precis trasate. Tulpinile gigantice ale arborilor se ridicau pe lângă oraş şi, în câteva locuri, chiar prin el, lăsând impresia unor imense coloane brune ce susţineau un plafon de nori. Pe tot perimetrul oraşului, reflectoare cu razele straniu colorate erau îndreptate spre exterior.

  De lângă ea, Chewbacca mormăi o întrebare.

  — Nu, clătină Leia din cap, n-am văzut niciodată holograma unei aşezări wookiee. Evident, am avut numai de pierdut.

  Se apropiaseră binişor de acum şi nicăieri nu se zărea vreun unipod de tip Oraşul Norilor la care se aşteptase.

  De fapt, nu era vizibil nici un fel de suport. Oare întregul oraş era susţinut de elevatoare repulsor?

  Lady Luck viră uşor spre stânga şi acum, drept în faţa lor, la marginea oraşului şi niţel deasupra, se distinse o platformă circulară marcată prin balize de asolizare. Platforma părea că iese direct dintr-un arbore şi Leia avu nevoie de câteva secunde pentru a-şi da seama că ansamblul nu era decât restul unei ramuri gigantice care fusese retezată orizontal în apropierea trunchiului.

  O realizare inginerească deloc minoră. În străfundul minţii, se întrebă cum îndepărtaseră restul ramurii.

  Platforma nu părea suficient de mare ca să primească o navă de mărimea lui Lady Luck, dar, privind spre oraş, Leia înţelese că dimensiunea aparentă era o iluzie optică determinată de scara incredibilă a arborelui. Până când Chewbacca aduse iahtul spaţial pe lemnul înnegrit de foc, devenise deja clar că platforma o putea găzdui nu numai pe Lady Luck, ci şi nave de pasageri de linie.

  Sau crucişătoare de atac imperiale. Leia decise că nu trebuia să fie prea curioasă asupra circumstanţelor în care fusese construită platforma.

  Se aşteptase pe jumătate ca wookiee să trimită o delegaţie care s-o aştepte şi se dovedi că avusese dreptate tot pe jumătate. Când Chewbacca extinse rampa, doi dintre băştinaşii giganţi aşteptau lângă Lady Luck, imposibil de deosebit pentru ochiul femeii, cu excepţia înălţimii uşor diferite şi a desenelor de pe bandulierele late ce coborau de pe umăr până la talie peste blana cafenie. Cel mai înalt dintre ei, cu banduliera brună ţesută cu fir auriu, înaintă un pas când femeia coborî pe rampă. Leia se apropie de el, folosind toate tehnicile de calmare Jedi pe care le cunoştea şi rugându-se ca întâlnirea să nu fie atât de stângace pe cât se temea. De abia îl înţelegea pe Chewbacca, care trăise zeci de ani printre oameni. Un wookiee băştinaş, vorbind un dialect local, avea probabil să fie complet de neînţeles.

  Wookiee-ul înalt plecă uşor capul şi deschise gura. Leia se încordă…

  [Te salut, Leiaorganasolo,] tună el. [Bun venit în Rwookrrorro.]

  Leia simţi că rămâne cu gura căscată de uimire.

  — Ah… Îţi mulţumesc, izbuti să răspundă. Sunt… ă-ă-ă… onorată să fiu aici.

  [Şi noi suntem onoraţi de prezenţa ta,] mârâi el politicos. [Eu sunt Ralrracheen. Poate-ţi va fi mai uşorr să-mi spui Ralrra.]

  — Sunt onorată să te cunosc, încuviinţă Leia continuând să se simtă ameţită.

  Cu excepţia bizarului mârâit al sunetelor r finale, vorbirea lui Ralrra era perfect inteligibilă. Ba chiar, ascultându-l, femeii i se păru că, prin farmec, dispăruseră toţi paraziţii aceia pe care trebuise mereu să-i filtreze. Simţi că se luminează la faţă şi speră că surpriza ei nu era chiar atât de evidentă.

  Se părea că lucrurile stăteau exact invers. Lângă ea, Chewbacca mormăi încetişor.

  — Dă-mi voie să ghicesc, spuse Leia sec, întorcându-se spre el. Ai avut dintotdeauna un impediment de vorbire şi nu mi-ai spus-o niciodată?

  Chewbacca hohoti sonor.

  [Chewbacca vorbeşte excelent,] îi zise Ralrra. [Eu sunt cel cu impedimentul de vorbirre. În mod curios, este genul de problemă carre-i face pe oameni să înţeleagă mai uşorr.]

  — Este clar, aprobă Leia deşi nu era deloc aşa. Ai fost ambasador?

  Brusc, aerul din jurul lor păru că îngheaţă.

  [Am fost sclav al Imperiului,] mârâi încetişor Ralrra. [Ca şi Chewbacca, înainte ca Hansolo să-l elibereze. Cei carre m-au prins m-au folosit pentrru a vorbi cu ceilalţi sclavi wookiee.]

  Leia se înfioră.

  — Îmi pare rău, izbuti să articuleze.

  [Nu trebuie să-ţi parră. Rolul meu mi-a oferit multe informaţii desprre forţele Imperiului. Informaţii carre s-au dovedit utile când ne-a eliberat Alianţa voastrră.]

  Brusc, Leia îşi dădu seama că Chewbacca nu mai se afla lângă ea. Îngrozită, văzu că era încleştat într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu celălalt wookiee, neputându-şi folosi proiectorul de săgeţi, pe care braţul masiv al celuilalt i-l lipise de corp.

  — Chewie! strigă ea, coborând mâna spre blasterul de la centură.

  De abia îl atinsese însă, când braţul lăţos al lui Ralrra o prinse într-o strânsoare de fier.

  [Nu îi tulburra,] rosti wookiee-ul ferm. [Chewbacca şi Salporin au fost prieteni din copilărie şi nu s-au văzut de mulţi ani. Salutul lorr nu trebuie întrerupt.]

  — Scuze, murmură Leia coborând mâna şi simţindu-se profund ruşinată.

  [În mesaj, Chewbacca a spus că cerri sanctuarr,] continuă Ralrra, recunoscându-i probabil stinghereala. [Vino! Îţi voi arăta pregătirile pe carre le-am făcut.]

  Ochii femeii se întoarseră către Chewbacca şi Salporin, care continuau să se strângă în braţe.

  — Poate că ar trebui să-i aşteptăm, sugeră ea nesigur.

  [Nu va fi nici un pericol.] Ralrra se îndreptă de spate, etalându-şi întreaga statură. [Leiaorganasolo, trebuie să înţelegi. Fărră tine şi oamenii tăi, mulţi dintrre noi am fi şi acum sclavii Imperiului. Sclavi sau morţi. Faţă de tine şi de Republica ta, noi avem o datorie de viaţă.]

  — Mulţumesc, spuse Leia simţind cum i se destrăma şi ultima rămăşiţă de încordare.

  Majoritatea culturii şi psihologiei wookiee continua să-i rămână obscură, dar cel puţin înţelegea perfect conceptul datoriei de viaţă. Ralrra jurase în mod oficial că o va apăra, iar jurământul era susţinut de onoarea, tenacitatea şi puterea wookiee.

  [Vino,] mârâi Ralrra, arătând spre ceea ce părea colivia deschisă a unui ascensor, la marginea platformei. [Vom merge în sat.]

  — Sigur că da, aprobă Leia. Apropo… voiam să vă întreb cum menţineţi satul suspendat? Folosiţi elevatoare repulsor?

  [Vino,] zise Ralrra. [Îţi voi arăta.]

  Satul nu era susţinut de elevatoare repulsor. Nici de unipozi, cabluri de ancorare sau folosind alte procedee inteligente ale tehnologiei moderne. Ceea ce o uimi şi mai mult pe Leia, fiindcă înţelese că metoda wookiee era, în felul ei, mult mai sofisticată decât oricare alta.

  Satul era susţinut de ramuri.

  [Construirea unui sat de mărimea asta a fost o sarcină marre,] îi spuse Ralrra, fluturând braţul masiv spre structura în zăbrele de deasupra lor. [Multe ramurri de la nivelul dorit au fost înlăturate. Cele rămase după aceea au crescut mai puternice şi mai repede.]

  — Seamănă cu o plasă de păianjen gigantică, comentă Leia, privind din ascensor spre intradosul satului şi încercând să nu se gândească la kilometrii de gol aflate direct sub ei. Cum le-aţi prins laolaltă în felul ăsta?

  [Nu am făcut-o. Sunt o unitate prin propria lorr creşterre.]

  — Poftim? se încruntă femeia.

  [Au crescut laolaltă,] explică Ralrra. [Când se întâlnesc două ramurri wroshyrr, ele cresc în una singurră. Laolaltă, dezvoltă ramurri noi în toate direcţiile.]

  Mârâi ceva în barbă, un cuvânt sau frază pentru care Leia nu avea traducere.

  [Este un memento viu al unităţii şi puterii poporului wookiee,] adăugă el aproape pentru sine.

  Leia încuviinţă fără un cuvânt. Era de asemenea, înţelese ea, o indicaţie a faptului că toţi arborii wroshyr din pâlcul acela constituiau o singură plantă gigantică, cu un sistem de rădăcini unificat sau cel puţin întrepătruns. Wookiee îşi dădeau seama de lucrul acesta? Sau evidentul lor respect faţă de arbori interzicea asemenea gândire şi întrebări?

  Desigur, curiozitatea nu i-ar fi ajutat prea mult într-un astfel de caz. Coborând ochii, femeia privi în pâclele întunecate de sub ascensor. Undeva jos se aflau wroshyr mai scunzi şi sute de alte tipuri de arbori ce alcătuiau junglele vaste de pe Kashyyyk. Se spunea că în jungla aceea existau mai multe ecosisteme arboricole diferite, dispuse în straturi aproximativ orizontale, fiecare mai periculos decât cel de deasupra. Leia nu ştia dacă wookiee izbutiseră măcar o dată să coboare până la sol; cel care ajunsese pe suprafaţă n-o făcuse în nici un caz pentru studii botanice de durată.

  [Se numesc kroyie,] zise Ralrra.

  Leia clipi în faţa replicii bizare, dar chiar în clipa când deschise gura pentru a întreba la ce se referea, zări triunghiul dublu de păsări care zbura rapid sub ei.

  — Păsările acelea?

  [Da. Cândva erau un vânat mult apreciat pentru wookiee. Acum chiarr şi săracii le pot mânca.]

  Arătă spre marginea satului de deasupra lor, către strălucirea reflectoarelor pe care Leia le zărise în decursul apropierii.

  [Kroyie vin la luminile acelea,] explică el. [Acolo îi aşteaptă vânătorii.]

  Leia încuviinţă a înţelegere; văzuse momeli vizuale cu diverse grade de sofisticare folosite pentru atragerea prăzilor pe alte planete.

  — Norii nu le afectează eficienţa?

  [Sunt mai eficiente prin norri. Norii difuzează lumina. Un kroyie o va vedea din depărtarre.]

  Pe când vorbea, triunghiul dublu de păsări viră brusc, urcând spre norii de deasupra şi spre luminile ce jucau pe ei.

  [Vezi? Poate că la cină vom mânca una dintrre ele.]

  — Mi-ar plăcea. Ţin minte că, odată, Chewbacca mi-a spus că sunt delicioase.

  [Atunci trebuie să ne întoarcem în sat], rosti Ralrra acţionând comanda ascensorului, care porni să urce scârţâind din cablu. [Sperasem să te adăpostim întrr-o locuinţă mai luxoasă, darr Chewbacca nu ne-a îngăduit.]

  Făcu un gest şi, pentru prima dată, Leia observă casele construite direct în arborii de lângă ei. Unele se înălţau pe mai multe nivele şi erau destul de complexe; toate păreau să se deschidă spre hău.

  — Chewbacca îmi cunoaşte preferinţele, zise ea oprindu-şi un fior. Tocmai mă întrebam de ce a coborât ascensorul atât de mult sub satul propriu-zis.

  [Ascensorul e folosit în principal pentrru transportul mărfurilor sau al bolnavilorr. Cei mai mulţi wookiee preferră să urce pe copaci în mod natural.]

  Întinse o mână spre ea, cu palma în sus; când muşchii acoperiţi de piele şi blană se flectară, gheare curbe cu aspect ucigaş ieşiră din tecile ascunse sub vârfurile degetelor.

  Leia înghiţi un nod.

  — Nu ştiusem că wookiee au asemenea gheare, murmură ea. Deşi cred că ar fi trebuit să-mi dau seama. La urma urmelor sunteţi arboricoli.

  [Fărră ele, viaţa în copaci arr fi imposibilă], încuviinţă Ralrra. Ghearele se retractară din nou şi wookiee-ul arătă cu braţul în sus. [Chiarr şi pe liane arr fi greu fărră ele.]

  — Liane? repetă femeia, privind încruntată prin plafonul transparent al ascensorului.

  Până atunci nu observase nici o liană pe arbori şi, de fapt, nu zărea nici acum vreuna. Ochii îi căzură pe cablul care se ridica de la ascensor, dispărând în frunzişul şi crengile de deasupra…

  Un cablu verde-închis.

  — Cablul acesta este de fapt o liană?

  [Liană kshyy,] o linişti el. [Nu-ţi face griji desprre rezistenţa lui. Este mai rezistent decât materialul compozit al cablurilorr şi nu poate fi tăiat nici de blasterre. De asemenea, se autoreparră.]

  — Aha, îngână Leia holbându-se la liană şi domolindu-şi cu greu sentimentul brusc de panică.

  Zburase prin toată galaxia, în sute de tipuri diferite de aerospeedere şi nave spaţiale fără cel mai neînsemnat atac de acrofobie, dar acum, atârnând deasupra neantului, fără o carlingă solidă în jur, era cu totul altceva. Sentimentul cald de securitate pe care-l încercase la ajungerea pe Kashyyyk începuse să se destrame.

  — Lianele s-au rupt vreodată? se interesă, căutând să pară nepăsătoare.

  [În trecut, s-a mai întâmplat. Diverşi paraziţi şi ciuperci le pot roade, dacă nu sunt verificate. Acum folosim sisteme de protecţie, cum nu aveau strămoşii. Acest tip de ascensoarre conţine un elevatorr repulsorr pentrru cazurri extreme.]

  — Aha, făcu Leia şi disconfortul de moment dispăru, făcând-o să se simtă ca un diplomat debutant nu foarte inteligent.

  Era uşor de uitat că, în ciuda aspectului oarecum straniu al aşezărilor şi a propriei lor înfăţişări animalice, wookiee erau în general experţi în tehnologia de vârf.

  Ascensorul se ridică deasupra nivelului podelei satului. Chewbacca şi Salporin îi aşteptau acolo, primul dintre ei pipăindu-şi arma şi contractându-şi scurt muşchii, în maniera pe care Leia învăţase s-o asocieze cu nerăbdarea. Ralrra opri liftul la nivelul rampei late de ieşire şi deschise uşa, iar Salporin păşi înainte şi-i întinse femeii braţul, ajutând-o.

  [Am aranjat să fii găzduită împreună cu Chewbacca în locuinţa lui Salporin], zise Ralrra imediat ce păşiră pe o suprafaţă relativ solidă. [Nu este departe. Dacă doreşti, există mijloace de transporrt.]

  Leia privi peste zona cea mai apropiată a satului. Ar fi vrut tare mult să meargă pe jos, să se plimbe printre cei de acolo şi să ia pulsul locului. Dar după câte eforturi fuseseră necesare pentru a ajunge în Kashyyyk, probabil că n-ar fi fost foarte inteligent să fie văzută de toată populaţia.

  — Probabil că un mijloc de transport ar fi mai bun.

  Chewbacca mârâi ceva, când se apropiară de el.

  [A dorit să vadă structurra satului,] îi zise Ralrra. [Acum suntem gata să mergem.]

  Chewbacca îşi mai manifestă o dată nemulţumirea, dar puse arma înapoi pe umăr şi porni fără nici un comentariu spre o sanie repulsor, parcată lângă drum, la douăzeci de metri depărtare. Ralrra şi Leia îl urmară, cu Salporin în avangardă. Casele şi alte clădiri începeau exact de la marginea ramurilor întrepătrunse, între ele şi hău neexistând nimic mai substanţial decât nişte liane răsucite de kshyy. Ralrra sugerase că locuinţele construite direct pe copaci erau cele mai prestigioase; poate că acelea de la margine aparţineau păturii superioare a clasei mijlocii. Într-o doară, în timp ce mergeau, prinţesa se uită la ferestrele celei mai apropiate. Un chip se întrezări în penumbra dinăuntru, atrăgându-i atenţia…

  — Chewie! icni femeia.

  Chipul dispăru în chiar momentul când mâna ei se repezi spre blaster. Nu putuse însă confunda ochii proeminenţi, maxilarul prognat şi pielea cenuşiu-oţeliu.

  Chewbacca fu lângă ea într-o clipă, cu arma în mână.

  — Una dintre fiinţele care ne-au atacat pe Bimmisaari este înăuntru, îi spuse Leia proiectându-şi spre exterior toată percepţia Jedi de care era în stare.

  Nu simţi însă nimic.

  — La fereastra aceea, adăugă şi arătă cu blasterul. A fost acolo!

  Chewbacca lătră un ordin, interpunându-şi corpul masiv între Leia şi casă şi împingând femeia uşor spre înapoi, în timp ce-şi deplasa arma peste clădire într-un şablon de acoperire. Ralrra şi Salporin ajunseseră deja lângă casă, ambii purtând câte o pereche de cuţite cu aspect terifiant, care apăruseră ca din senin. Ocupară poziţii de o parte şi cealaltă a uşii din faţă; cu un fulger orbitor al armei, Chewbacca aruncă uşa în aer.

  De undeva dinspre centrul satului, cineva mugi – un urlet wookiee lung şi unduitor, de furie sau alarmă, care păru să trezească ecouri din clădiri şi din arborii masivi. Chiar înainte ca Ralrra şi Salporin să fi dispărut în clădire, urletul fu repetat de alte glasuri, crescând în număr şi intensitate, până ce se păru că i se alăturase jumătate din sat. Leia se trezi lipindu-se de spinarea lăţoasă a lui Chewbacca, înfiorându-se înaintea ferocităţii apelului acela şi reamintindu-şi de felul în care reacţionase piaţa de pe Bimmisaari la tentativa furtului de bijuterii.

  Atât doar că aceştia nu erau bimmi micuţi, caraghioşi şi înveşmântaţi în galben, ci wookiee uriaşi, puternici şi violenţi.

  O mulţime impresionantă începuse să se formeze până ce Ralrra şi Salporin ieşiră din casă – o mulţime căreia Chewbacca nu-i acordă mai multă atenţie decât îi acordase urletului, rămânând cu ochii şi arma aţintite asupra clădirii. Ceilalţi doi wookiee ignorară de asemenea mulţimea, dispărând de o parte şi cealaltă a clădirii. Reapărură peste câteva secunde, purtând expresiile unor vânători care reveneau cu tolba goală.

  — A fost acolo, insistă Leia când reveniră lângă ea. L-am văzut.

  [Poate fi adevărat], spuse Ralrra băgându-şi cuţitele în tecile ascunse dinapoia bandulierei.

  Fără să-şi desprindă ochii de la clădire, Salporin preferă să-şi păstreze cuţitele în mâini.

  [Darr n-am găsit nici o urmă a nimănui.]

  Leia îşi muşcă buza, privind în toate direcţiile. În apropiere nu existau alte case în care extraterestrul să se fi putut ascunde, fără ca ea sau Chewbacca să-l fi zărit. Mai precis, într-o parte a clădirii nu exista nici o altă construcţie, iar de partea cealaltă se afla hăul.

  — A trecut peste margine, înţelese ea brusc. Asta este! Fie că s-a strecurat sub sat, folosind echipament de escaladă, fie că dedesubt l-a aşteptat un aparat de zbor.

  [Improbabil,] zise Ralrra privind pe lângă ea. [Darr posibil. Voi coborrî cu liftul, să încerrc să-l descopărr.]

  Chewbacca întinse braţul pentru a-l opri, mârâind o negaţie.

  [Ai dreptate,] încuviinţă Ralrra deşi în mod evident fără chef. [Siguranţa ta, Leiaorganasolo, este acum lucrul cel mai important. Te vom duce mai întâi într-un loc sigurr şi apoi vom face investigaţii asuprra străinului.]

  Un loc sigur. Leia privi casa şi simţi un fior pe spinare. Se întrebă dacă pentru ea avea să mai existe vreodată un loc sigur.

  Codul ciripit, venind din depărtări, îl trezi brusc pe Luke din somnul fără vise.

  — Gata, R2-D2, m-am trezit, mormăi el ameţit şi ridică mâinile ca să-şi frece ochii.

  Încheieturile degetelor i se loviră de vizorul căştii de zbor şi impactul mai disipă puţin din ceaţa care continua să i se învolbureze prin minte. Nu-şi putea reaminti cu exactitate circumstanţele în care intrase în hibernare, dar avea senzaţia distinctă că R2-D2 îl deşteptase prea devreme.

  Ciripitul se transformă într-un tril alarmat. Încă luptându-se să-şi focalizeze privirea, Luke privi displayul calculatorului ca să citească traducerea. Spre uşoara lui surpriză, ecranul era întunecat. În aceeaşi stare se aflau şi restul instrumentelor de bord… şi atunci îşi reaminti. Era naufragiat în adâncul spaţiului, cu toate sistemele X-interceptorului dezactivate, mai puţin alimentarea lui R2-D2 şi sistemul biogen reglat la minimum.

  Iar R2-D2 ar fi trebuit să bobineze o nouă antenă radio subspaţiu. Răsucind gâtul care îi înţepenise, tânărul se întoarse pe jumătate spre droid, întrebându-se care era problema…

  Şi-şi simţi muşchii tresărind de surprindere. De ei se apropia rapid altă navă.

  Complet treaz acum, reveni spre bord şi întinse mâinile spre consola de alimentare cu energie, activând toate comutatoarele. Fusese însă un reflex inutil. Chiar dacă şunta multe sisteme, ar fi avut nevoie de aproape cincisprezece minute să aducă motoarele X-interceptorului în starea de zbor după o staţionare prelungită, cu atât mai puţin să pregătească nava de luptă. Dacă intrusul era neprietenos…

  Folosind jeturile direcţionale de urgenţă, reuşi să întoarcă lent Xinterceptorul, orientându-l spre nava care se apropia. Displayurile şi senzorii începuseră să învie, confirmând ceea ce-i spuseseră deja ochii: era un cargobot-cisternă corellian mijlociu, într-o stare destul de jalnică, în nici un caz genul de navă utilizată de obicei de imperiali şi fără însemne imperiale pe blindaj.

  În circumstanţele acelea însă era la fel de improbabil să fi fost un cargobot inocent. Putea să fie oare un pirat? Luke îşi extinse Forţa, încercând să simtă echipajul…

  R2-D2 ciripi şi Luke privi spre display.

  — Da, am observat şi eu, încuviinţă tânărul. Totuşi un cargobot-cisternă normal poate să aibă genul acesta de deceleraţie, dacă ar fi gol. Fă analiza datelor senzorilor şi vezi dacă găseşti vreun amplasament de armament.

  Droidul emise un bip de încuviinţare şi Luke scană celelalte instrumente. Condensatorii primului tun-laser ajunseseră la jumătate de sarcină, iar propulsia subluminică principală desfăşurase aproape jumătate din secvenţa de preactivare.

  În plus, semnalul radio pâlpâia, arătând că era apelat.

  Încordându-se, Luke cuplă receptorul.

  —.de ajutor? se auzi glasul unei femei. Repetăm: navetă de vânătoare neidentificată, aici cargobotul Karrde Nesupusul. Ai nevoie de ajutor?

  — Karrde Nesupusul, aici X-interceptorul AA-589 al Noii Republici, se identifică Luke. Da, aş avea nevoie de ajutor.

  — Am înţeles, X-interceptor. Care este problema?

  — Hiperpropulsia, răspunse Luke privind atent nava care continua să se apropie.

  Cu un minut în urmă, se rotise pentru a fi cu faţa spre cargobot; pilotul acestuia răspunsese printr-o uşoară abatere laterală, astfel încât Karrde Nesupusul nu mai era acum în bătaia laserelor X-interceptorului. Probabil că era pur şi simplu precaut… dar existau şi alte posibilităţi.

  — Am pierdut ambele alimentatoare, continuă el. Carcasele de ecranare sunt fisurate, şi există probabil şi alte probleme. Aveţi cumva piese de rezervă?

  — Nu pentru o navă de dimensiunile astea. După o pauză scurtă, pilotul urmă: Mi s-a comunicat să-ţi transmit că dacă doreşti să vii la bord, te putem transporta în sistemul nostru de destinaţie.

  Luke îşi extinse Forţa, încercând să aprecieze substratul cuvintelor, dar nu putu să simtă vreo tentativă de înşelare. Şi chiar dacă ar fi simţit-o, nu avea de ales…

  — Mulţumesc, răspunse el. Aţi putea să-mi luaţi şi nava?

  — Mă-ndoiesc că ţi-ai putea permite taxele noastre de transport, replică sec femeia. O să-l întreb pe căpitan, dar nu-ţi face speranţe. Oricum, ar însemna s-o remorcăm, deoarece calele noastre sunt ticsite acum.

  Luke simţi cum îi zvâcneşte buza. Un cargobot-cisternă complet încărcat n-ar fi putut să aibă profilul de deceleraţie pe care-l sesizase R2-D2. Fie că minţeau în privinţa respectivă, fie că sistemul de propulsie, care părea normal, suferise modificări complete şi importante.

  Prin urmare Karrde Nesupusul era un contrabandist, un pirat, sau o navă de luptă camuflată. Iar Noua Republică nu avea nave de luptă camuflate…

  Pilotul femeie vorbi din nou:

  — X-interceptor, dacă-ţi menţii poziţia actuală, ne vom apropia îndeajuns pentru ca să extindem spre tine un cilindru de câmp. Desigur, dacă nu vrei procedura asta, poţi să-ţi îmbraci costumul spaţial şi să vii spre noi.

  — Cilindrul mi se pare mai rapid, spuse Luke şi decise să facă o primă şi delicată testare. Apropo, bănuiesc că niciunul dintre noi n-ar avea motive să se afle pe aici. Voi cum aţi ajuns?

  — Cantitatea de bunuri pe care o poţi lua la bord este limitată, anunţă femeia ignorând întrebarea. Doreşti să-ţi iei şi droidul astromec?

  Putea să-şi ia adio de la testările delicate.

  — Da, aprobă el.

  — Atunci pregăteşte-te. Căpitanul anunţă că taxa de transport va fi de cinci mii!

  Luke îşi descheie centurile, apoi, desfăcând compartimentele laterale, scoase mănuşile şi casca şi le plie în buzunarele de la piept ale costumului de zbor, unde avea acces mai rapid. Cilindrul de câmp era relativ perfect sigur, totuşi accidente se puteau întâmpla oricând. În plus, dacă echipajul lui Karrde Nesupusul spera să se aleagă cu un X-interceptor gratis, dezactivarea cilindrului în mijlocul operaţiunii ar fi fost metoda cea mai simplă şi mai curată de a se descotorosi de Luke.

  Echipajul. Tânărul se opri şi-şi extinse simţurile spre nava care înainta încetişor. Ceva nu era în regulă acolo; percepţiile lui nu puteau fi definite.

  R2-D2 piui neliniştit.

  — Nu, n-a răspuns la întrebare, încuviinţă Luke. Eu însă nu mă pot gândi la nici un motiv legal pentru ca să fie atât de departe. Ce zici?

  Droidul emise un suspin electronic stins.

  — De acord, dar refuzarea ofertei nu ne ajută absolut cu nimic. Va trebui să fim cu ochii-n patru.

  Scotocind în celălalt compartiment lateral, îşi scoase blasterul, îi verifică nivelul energetic şi-l strecură în tocul special al costumului de zbor. Băgă comunicatorul în alt buzunar, deşi nu avea habar la ce i-ar fi putut folosi la bordul lui Karrde Nesupusul. Îşi prinse de piept raniţa biogenă, chinuindu-se în spaţiul strâmt al carlingii. În cele din urmă, îşi prinse sabia laser la centură.

  — X-interceptor, se auzi glasul pilotului, am stabilit cilindrul. Când eşti gata, poţi porni.

  Micuţa cală de andocare a lui Karrde Nesupusul se afla direct deasupra lui, cu trapa exterioară deschisă, aşteptându-l. Luke îşi controlă instrumentele, căpătă confirmarea că între cele două nave exista un coridor cu aer şi inspiră adânc.

  — Să-i dăm drumul, R2-D2, zise el şi înălţă cupola.

  Un curent slab îi mângâie faţa, când cele două presiuni se egalizară, împingându-se cu atenţie, se strecură afară din carlingă, apucându-se de marginile ei pentru ca să se răsucească. Văzu că R2-D2 se ejectase din soclu şi plutea în imponderabilitate deasupra X-interceptorului, emiţând sunete clar nefericite despre situaţia în care se găsea.

  — Te-am prins, îi spuse Luke liniştitor şi-şi extinse Forţa pentru a trage droidul spre el.

  Orientându-se pentru ultima dată, îndoi genunchii şi se propulsă.

  Ajunse la sasul pneumatic din fundul calei cu jumătate de secundă înaintea lui R2-D2, se prinse de mânerele fixate în pereţi şi se opri împreună cu droidul. În mod clar, fuseseră monitorizaţi; trapa exterioară a sasului glisă închizându-se, pe când ei se aflau încă în mişcare. Gravitaţia reveni, suficient de lent pentru ca Luke să-şi poată ajusta poziţia, şi, după încă o clipă, trapa interioară se deschise.

  Erau aşteptaţi de un tânăr, care purta o salopetă de lucru cu o croială necunoscută.

  — Bun sosit la bordul lui Karrde Nesupusul, rosti el şi încuviinţă grav din cap. Urmează-mă – căpitanul doreşte să te cunoască.

  Fără să aştepte un răspuns, se întoarse şi porni pe coridorul curb.

  — Haide, R2-D2, murmură Luke pornind şi extinzând Forţa pentru a inspecta rapid nava.

  În afară de ghidul lor, mai simţea alte patru persoane la bord, toate aflate în compartimentele prova. Înapoia sa, în compartimentele pupa…

  Scutură din cap, încercând să-l limpezească. Zadarnic: compartimentele pupa ale navei îi rămâneau, în mod straniu, umbrite. Probabil un postefect al hibernării prelungi. În tot cazul, acolo nu existau membri de echipaj sau droizi, iar asta era tot ceea ce-l interesa deocamdată.

  Ghidul se opri în faţa unei uşi care glisă şi păşi în lateral.

  — Căpitanul Karrde, rosti el, indicând spre uşa deschisă.

  — Mulţumesc, încuviinţă din cap Luke.

  Cu R2-D2 aproape atingându-i călcâiele, intră în cabină.

  Părea un fel de cabinet – micuţ, cu majoritatea spaţiului ocupat de echipamente de transmisiuni şi încriptare extrem de sofisticate. În centru se găsea o consolă-birou de dimensiuni mari, înapoia căreia, privindu-l pe Luke care se apropia, stătea aşezat un bărbat zvelt, cu chip prelung, păr negru tuns scurt, şi ochi albastru-spălăcit.

  — Bună seara, spuse el cu glas distant şi perfect modulat. Mă numesc Talon Karrde. Ochii săi îl examinară pe Luke din cap până în picioare. Iar tu bănuiesc că eşti colonelul Luke Skywalker.

  Tânărul se holbă la el. Cum…?

  — Cetăţeanul Skywalker, preciză luptându-se să-şi păstreze glasul calm. Am renunţat de aproape patru ani la gradul din cadrul Alianţei.

  Colţurile gurii lui Karrde zvâcniră într-un simulacru de surâs.

  — Accept corectarea. Trebuie să spun că ai găsit realmente un loc bun unde să te refugiezi.

  Întrebarea nu fusese explicită, totuşi era evidentă.

  — În alegerea lui am avut parte şi de ajutor, explică Luke. O mică întâlnire cu un distrugător spaţial imperial, cam la jumătate de an-lumină de aici.

  — Aha, făcu Karrde fără cea mai mică urmă de surpriză. Da, Imperiul este destul de activ în această parte a galaxiei. Ba chiar tot mai activ în ultima vreme. Înclină puţin capul pe un umăr, fără să-şi desprindă ochii de la Luke. Deşi, presupun că ai sesizat-o deja. Întâmplător se pare că vom putea totuşi să-ţi remorcăm nava. Cablurile sunt întinse chiar acum.

  — Mulţumesc, zise Luke simţind furnicături pe pielea cefei.

  Pirat sau contrabandist, Karrde trebuia să fi reacţionat mult mai vizibil faţă de ştirea că un distrugător spaţial se afla în preajmă. Cu excepţia cazului în care, bineînţeles, nu avea deja o înţelegere cu imperialii…

  — Doresc de asemenea să-ţi mulţumesc pentru salvare, urmă tânărul. R2-D2 şi cu mine am avut noroc că v-aţi nimerit prin preajmă.

  — R2-D2 este?… Ah, sigur că da… droidul tău astromec. Ochii albaştri îl inspectară scurt. Trebuie să fii cu adevărat un luptător extraordinar, Skywalker – nu-i deloc uşor să scapi din faţa unui distrugător spaţial imperial. Deşi îmi imaginez că un individ ca tine este obişnuit să provoace necazuri imperialilor.

  — Nu prea mai acţionez în linia întâi, răspunse Luke. Nu mi-ai spus cum ai ajuns să treci pe aici, căpitane. Sau, că tot veni vorba, de unde ştii cine sunt.

  Un alt surâs abia schiţat.

  — Cu o sabie de lumină la brâu? întrebă Karrde ironic. Haide, haide! Puteai să fii doar Luke Skywalker, un cavaler Jedi, sau altă persoană îndrăgostită de antichităţi şi cu o opinie insuportabil de bună despre propriile-i calităţi de spadasin. (Ochii albaştri îl măsurară din nou.) Totuşi, nu eşti chiar aşa cum m-aş fi aşteptat. Deşi bănuiesc că n-ar trebui să fie o surpriză – majoritatea cunoaşterii Jedi a fost într-atât de deformată de mituri şi ignoranţă încât este aproape imposibil să obţii o imagine clară.

  Soneria de alarmă din fundul minţii lui Luke porni să sune mai puternic.

  — Vorbeşti aproape ca şi cum te aşteptai să mă găseşti aici, zise el adoptând o poziţie de luptă şi extinzându-şi percepţiile în exterior.

  Toţi cei cinci membri ai echipajului erau, mai mult sau mai puţin, acolo unde fuseseră şi cu minute în urmă, la un nivel mai sus şi spre prova. Cu excepţia lui Karrde însuşi nu exista nimeni care să prezinte o ameninţare imediată.

  — Trebuie să recunosc că aşa este, încuviinţă Karrde calm. Deşi nu-mi pot asuma nici un merit în privinţa asta. Unul dintre asociaţii mei, Mara Jade, ne-a adus aici. Înclină uşor din cap spre dreapta: în clipa asta, se găseşte pe punte.

  Tăcu, aşteptând în mod evident. Luke ştiu că putea să fie o cursă, totuşi sugestia că o persoană i-ar fi putut realmente percepe prezenţa de la ani-lumină depărtare era prea interesantă ca s-o ignorre. Menţinând conştientizarea de ansamblu, focaliză o porţiune a minţii spre puntea lui Karrde Nesupusul. La postul de pilotaj se afla femeia cu care vorbise pe când se afla în X-interceptor. Alături, un bărbat mai vârstnic rula concentrat nişte calcule prin computer. Iar în picioare, înapoia lor…

  Şocul minţii aceleia îl străbătu ca un curent electric.

  — Da, ea este, confirmă Karrde nepăsător. Se ascunde binişor… deşi, bănuiesc, că n-o poate face înaintea unui Jedi. Am avut nevoie de câteva luni de observaţii atente ca să mă conving că pentru tine, şi numai pentru tine, avea sentimentele acestea.

  Luke avu nevoie de încă o secundă pentru a-şi regăsi glasul. Niciodată până atunci, nici chiar din partea împăratului, nu simţise o ură atât de neagră şi de amară.

  — N-am cunoscut-o în viaţa mea, reuşi să murmure.

  — Nu? strânse Karrde din umeri. Păcat! Sperasem că-mi vei putea spune care este motivul duşmăniei. În sfârşit, se ridică el în picioare, cred că deocamdată nu mai avem despre ce discuta… şi îngăduie-mi să-ţi spun din capul locului că-mi pare foarte rău că trebuie să se întâmple aşa.

  În mod reflex, mâna lui Luke ţâşni spre sabie. De abia începuse mişcarea, când şocul unei arme paralizante îl lovi din spate.

  Cavalerii Jedi puseseră la punct tehnica pentru împiedicarea leşinului, dar toate necesitau cel puţin o fracţiune de secundă de avertizare şi pregătire – o fracţiune de secundă de care Luke nu dispuse. Ca prin ceaţă, simţi cum cade, auzi în depărtare fluierăturile disperate ale lui R2-D2 şi se întrebă, cu un ultim gând conştient, cum izbutise Karrde să-l prindă.

  Se deşteptă încet, în etape, conştientizând doar două lucruri: zăcea întins pe spate şi se simţea îngrozitor.

  Foarte lent, gradat, pâcla începu să se coaguleze în senzaţii mai precis localizate. Aerul din jur era cald, dar umed, iar un curent uşor aducea câteva izuri nefamiliare. Suprafaţa de sub el se simţea moale, totuşi fermă, ca salteaua unui pat; modul general în care îşi percepea pielea şi interiorul gurii sugera un somn de câteva zile.

  Avu nevoie de încă un minut pentru ca implicaţiile respective să pătrundă prin ceaţa mentală care-i umplea creierul. Duratele mai lungi de o oră sau două depăşeau cu mult capacităţile de siguranţă ale oricărei arme paralizante despre care auzise vreodată. Era clar că, după ce căzuse, fusese drogat.

  Surâse în barbă. Karrde se aştepta probabil să fie incapacitat mai multă vreme şi de aceea îl aştepta o surpriză. Silindu-se să-şi focalizeze mintea, rulă tehnica Jedi pentru detoxificarea organismului şi aşteptă limpezirea ameţelii.

  Avu nevoie de mai mult timp pentru ca să-şi dea seama că, de fapt, nu se întâmpla nimic.

  La un moment dat, adormi, iar la următoarea trezire mintea îi era perfect clară. Clipind des înaintea luminii solare care-i cădea pe faţă, deschise în cele din urmă ochii şi înălţă capul.

  Stătea întins pe un pat, purtând tot costumul de zbor, într-o cameră mică, dar mobilată confortabil. Drept în faţa lui se afla o fereastră deschisă, prin care pătrundeau adierile parfumate pe care le simţise deja. Tot prin fereastră putea zări, la numai cincizeci de metri, liziera unei păduri, deasupra căreia un soare galben-portocaliu răsărea sau apunea… nu-şi dădea seama exact. Mobilierul odăii nu aducea defel cu al unei temniţe…

  — Te-ai trezit în sfârşit? se auzi dintr-o parte glasul unei femei.

  Surprins, Luke răsuci capul în direcţia vocii. Primul său gând, instantaneu, a fost că nu simţise, cumva, prezenţa altei fiinţe; al doilea gând, urmându-i imediat primului, a fost că era realmente ridicol şi că vocea provenise dintr-un intercom sau comunicator.

  Terminând răsucirea, descoperi că primul gând fusese într-adevăr corect.

  Ea stătea într-un scaun cu spătar înalt, cu braţele relaxate într-o postură vag familiară: o femeie zveltă cam de vârsta lui Luke, cu păr roşu-auriu strălucitor şi ochi verzi la fel de sclipitori. Ţinea picioarele încrucişate nepăsător; în poală avea un blaster mic, dar cu aspect letal.

  O fiinţă umană vie, reală… totuşi, în mod imposibil, nu putea s-o simtă!

  Probabil că deruta i se citea pe faţă.

  — Aşa-i, vorbi ea gratulându-l cu un zâmbet nici prietenos, nici măcar politicos, ci părând alcătuit din părţi egale de amărăciune şi amuzament maliţios. Bine ai revenit în lumea simplilor muritori!

  …Şi, inundat de un val de adrenalină, Luke înţelese că straniul văl mental nu se limita doar la femeie. Nu putea percepe nimic. Nici fiinţe, nici droizi, nici măcar pădurea care se vedea prin fereastră.

  Era ca şi cum ar fi orbit pe neaşteptate.

  — Nu-ţi place, nu-i aşa? rosti batjocoritor femeia. Nu-i uşor să pierzi brusc tot ceea ce te-a făcut cândva special, aşa-i?

  Încet, fără grabă, Luke îşi trecu picioarele peste marginea patului şi se sculă, oferindu-i corpului timp suficient ca să se obişnuiască din nou cu mişcarea. Femeia îl privi şi mâna ei dreaptă coborî în poală, aşezându-se peste blaster.

  — Dacă ţelul acestei acţiuni este de a mă impresiona cu remarcabilele tale puteri de recuperare, urmă ea, nu trebuia să te sinchiseşti.

  — Nu-i vorba despre nimic atât de viclean, replică Luke răsuflând cu greutate şi căutând să nu gâfâie. „Ţelul acestei acţiuni” este de a mă ridica în picioare.

  O străpunse cu privirea, întrebându-se dacă avea să-şi plece ochii. Ea nici măcar nu tresări.

  — Nu-mi spune, lasă-mă să ghicesc. Eşti Mara Jade.

  — Nici asta nu mă impresionează, răspunse femeia cu răceală. Karrde mi-a spus deja că ţi-a menţionat numele meu.

  — Mi-a spus de asemenea că tu mi-ai găsit X-interceptorul. Mulţumesc.

  Căutătura ei fulgeră.

  — Păstrează-ţi mulţumirile. În ceea ce mă priveşte, singura întrebare este dacă să te predăm imperialilor, ori să te ucidem chiar noi.

  Se sculă brusc, cu blasterul în mână.

  — În picioare! Karrde vrea să te vadă.

  Luke se ridică grijuliu şi în clipa aceea observă pentru prima oară că la centura lui Mara se afla propria lui sabie. Să fi fost aşadar ea însăşi cavaler Jedi? Poate chiar destul de puternică pentru a-i înăbuşi calităţile?

  — N-aş putea zice că vreuna dintre opţiuni mă încântă, comentă el.

  — Mai există una.

  Femeia făcu o jumătate de pas înainte, apropiindu-se într-atât încât Luke ar fi putut s-o atingă. Ridicând blasterul, îl îndreptă direct spre faţa lui.

  — Încearcă să evadezi… şi te ucid aici şi acum.

  Pentru un moment rămaseră amândoi ca încremeniţi. Ura amară fulgera din nou în ochii aceia… dar în timp ce o privea, Luke mai zări ceva în adâncul lor. Ceva ce părea o durere profundă şi imposibil de uitat.

  Rămase tăcut, fără să se clintească şi, parcă fără să vrea, ea coborî arma:

  — Mişcă! Karrde aşteaptă.

  Odaia lui Luke se afla în capătul unui coridor lung pe care, la intervale egale, existau uşi identice. Era o baracă-dormitor, decise tânărul când ieşiră din clădire şi porniră de-a curmezişul unui platou acoperit de gazon, îndreptându-se către o clădire mare, cu acoperiş înalt. În jurul ei se aflau alte câteva structuri, printre care încă o baracă-dormitor, câteva magazii şi un hangar de întreţinere. De ambele părţi ale hangarului se zăreau peste o duzină de nave spaţiale – cel puţin două crucişătoare – cisternă asemănătoare lui Karrde Nesupusul, dar şi nave mai mici, parţial ascunse în pădurea care înconjura complexul din toate părţile. Înapoia unui crucişător, întrevăzu botul X-interceptorului său. Pentru o clipă, se gândi s-o întrebe pe Mara ce se întâmplase cu R2-D2, apoi decise să lase întrebarea pentru Karrde.

  Ajunseră la clădirea centrală şi femeia se întinse pe lângă Luke şi apăsă senzoplaca de lângă uşă.

  — Este în sala mare, rosti după aceea, când uşa glisă, deschizându-se. Drept înainte.

  Merseră printr-un coridor lung, trecând pe lângă două săli de dimensiuni mijlocii, aparent destinate servirii meselor şi activităţilor recreaţionale. La apropierea lor, uşa mare din capătul coridorului se deschise şi Mara îl împinse înainte…

  Într-o scenă desprinsă direct din legendă.

  Pentru o clipă, Luke rămase în prag, holbându-se. Sala era spaţioasă, cu plafon înalt, translucid şi acoperit cu o reţea de bârne cioplite. Pereţii erau din lemn maro-închis, în majoritate sculptaţi sub formă de plasă prin ale cărei interstiţii sclipea o lumină albastru-închis. În încăpere erau împrăştiate obiecte de artă: aici o sculptură micuţă, dincolo un obiect al unei culturi extraterestre neidentificabile. Scaune, canapele şi perne mari erau dispuse în cercuri conversaţionale distincte, conferind locului un aer relaxat, lipsit de formalism.

  Toate detaliile acelea erau însă secundare, observate periferic sau poate cu totul ulterior, deoarece în acel prim moment de uluire, atenţia lui Luke rămase fixată asupra arborelui care creştea în centrul sălii.

  Nu era micuţ, aidoma arbuştilor delicaţi ce mărgineau unele holuri din Palatul Imperial, ci avea diametrul trunchiului de un metru, ridicându-se din podeaua de pământ obişnuit şi trecând dincolo de tavanul transparent. Ramuri groase, pornind de la doi metri deasupra podelei se întindeau peste sală, unele dintre ele aproape atingând pereţii şi semănând cu braţe ce se desfăceau pentru a-i cuprinde pe toţi cei din interior.

  — Aha, Skywalker, rosti un glas în faţa tânărului.

  Luke îşi coborî privirea şi-l zări pe Karrde aşezat confortabil într-un scaun, la baza copacului. Era flancat de două patrupede cu picioare lungi, ale căror boturi, vag canine, se aţinteau nemişcate în direcţia noului venit.

  — Apropie-te.

  Înghiţind un nod, Luke porni spre el. Din copilărie, îşi reamintea poveşti cu fortăreţe în interiorul cărora creşteau arbori. Unele dintre istoriile acelea i se păruseră înspăimântătoare, pline de pericole, neajutorare şi spaime.

  Şi în toate poveştile, asemenea fortăreţe erau căminul răului.

  — Bun venit pe tărâmul celor vii, rosti Karrde şi, luând o carafă argintie de pe măsuţa din apropiere, turnă un lichid roşiatic în două ceşti. Trebuie să-mi cer scuze fiindcă te-am ţinut adormit atâta timp. Sunt însă convins că înţelegi problemele speciale ce apar atunci când vrei să te asiguri că un Jedi rămâne acolo unde l-ai pus.

  — Bineînţeles, zise Luke atent la cele două animale care-l fixau cu o intensitate neliniştitoare. Deşi, dacă m-ai fi rugat frumos, ai fi putut constata că acceptam o cooperare.

  Umbra unui surâs trecu peste buzele bărbatului.

  — Poate că da, sau poate că nu. Te rog, ia loc, îi indică scaunul din faţa lui.

  Luke înaintă şi în aceeaşi clipă unul dintre animale se ridică puţin pe labele posterioare, scoţând un sunet straniu care semăna cu un tors felin sugrumat.

  — Uşurel, Sturm, îl certă Karrde aruncându-i o privire. Domnul acesta este musafirul nostru.

  Animalul îl ignoră, rămânând cu atenţia asupra lui Luke.

  — Bănuiesc că nu te crede, sugeră precaut tânărul.

  În clipa în care vorbi, al doilea animal făcu acelaşi sunet ca şi primul.

  — Poate că nu. Karrde prinse ambele animale de zgardă şi privi în jur. Chin! strigă în direcţia celor trei bărbaţi tolăniţi pe fotoliile dintr-un cerc conversaţional. Vrei, te rog, să vii şi să-i iei?

  — Imediat.

  Un bărbat de vârstă mijlocie, tuns în stilul Froffli, se ridică şi se apropie de ei.

  — Haide, băieţii! mârâi el şi prinse zgărzile, trăgând animalele. Ce-aţi zice să ne plimbăm, eh?

  — Scuzele mele, Skywalker, vorbi Karrde încruntându-se uşor şi privind după Chin. De obicei, se comportă politicos cu musafirii. Acum, te rog, ia loc.

  Luke se aşeză şi acceptă ceaşca oferită. Mara trecu pe lângă el şi rămase în picioare înapoia şefului. Luke observă că ţinea acum blasterul într-un toc fixat pe antebraţul stâng, aproape la fel de accesibil ca şi când l-ar fi avut în mână.

  — Nu-i decât un stimulent inofensiv, arătă Karrde spre ceaşcă. Te va ajuta să te trezeşti complet.

  Sorbi din propria sa ceaşcă, apoi o aşeză pe măsuţă.

  Luke sorbi şi el. Gustul i se păru bun şi, oricum, în cazul în care Karrde ar fi dorit să-l drogheze, n-ar fi fost necesar să recurgă la asemenea subterfugii copilăreşti.

  — Mi-ai putea spune unde îmi este droidul?

  — N-a păţit nimic, îl asigură Karrde. Se găseşte în siguranţă într-o magazie de echipamente.

  — Dacă este posibil, aş dori să-l văd.

  — Sunt sigur că se poate aranja. Însă mai târziu. Karrde se lăsă pe spate în scaun, încreţindu-şi uşor fruntea. Poate după ce vom decide exact ce vom face cu tine.

  Luke ridică ochii spre Mara.

  — Asociata ta a menţionat posibilităţile. Speram că aş putea adăuga încă una pe listă.

  — Să te trimitem acasă?

  — Bineînţeles, în schimbul unei compensări corespunzătoare, îl asigură tânărul. Să zicem… dublu faţă de oferta Imperiului?

  — Eşti foarte generos cu banii altora, replică sec Karrde. Din păcate, problema nu este asociată banilor, ci politicii. Vezi tu, operaţiunile noastre se extind destul de mult atât în spaţiul Imperiului, cât şi în al Republicii. Dacă Imperiul va descoperi că te-am restituit Republicii, ar fi extrem de nemulţumit.

  — Şi invers – dacă mă veţi preda Imperiului, sublinie Luke.

  — Exact. Atât doar că, ţinând seama de defectarea radioului subspaţiu al X-interceptorului tău, Republica nu are probabil habar ce ţi s-a întâmplat. Din nefericire, Imperiul ştie foarte bine.

  — Şi nu-i vorba despre ce ar putea oferi, interveni Mara, ci despre ce au oferit deja. Treizeci de mii.

  — Nu ştiusem că sunt atât de valoros, îşi umezi buzele Luke.

  — Ai putea reprezenta diferenţa între solvabilitate şi faliment pentru foarte mulţi operatori de mâna a doua, preciză sec Karrde. În clipa de faţă, există probabil zeci de nave care şi-au abandonat priorităţile şi graficele pentru a te descoperi. Zâmbi scurt şi urmă: Operatori care nu s-au gândit nici măcar o clipă cum vor putea păstra un Jedi, chiar dacă l-ar prinde.

  — Metoda ta pare să funcţioneze destul de bine, murmură Luke. Bănuiesc că nu-mi vei spune cum ai izbutit.

  Karrde surâse din nou.

  — Secrete de asemenea dimensiuni costă foarte mult. Ai cumva secrete de aceeaşi valoare, cu care am putea face schimb?

  — Probabil că nu, dar repet: Noua Republică ar fi de acord să plătească preţul pe care-l ceri.

  Karrde sorbi din ceaşcă, privindu-l gânditor.

  — O să-ţi fac o propunere, spuse după aceea lăsând ceaşca pe masă. Tu-mi spui de ce a devenit Imperiul atât de interesat de tine, iar eu îţi voi spune de ce ţi-ai pierdut puterile Jedi.

  — De ce nu-i întrebi direct pe imperiali?

  — Nu, mulţumesc. Prefer să nu-i pun pe gânduri cu interesul meu brusc. Mai ales după ce i-am anunţat că nu pot renunţa la livrări deja angajate, când am fost solicitat să-ii ajut să te găsească.

  — Aşadar, eraţi în căutarea mea?

  — Nu. A fost una dintre acele mici ironii ale sorţii care fac viaţa interesantă. Pur şi simplu reveneam de la un rendez-vous de preluare a mărfii, când Mara ne-a scos brusc din hiperspaţiu, pentru o determinare navigaţională.

  Luke privi chipul inexpresiv al femeii.

  — Ce noroc ai avut…

  — Poate că da, încuviinţă Karrde. Rezultatul final însă a fost că am ajuns exact în situaţia pe care sperasem s-o evit.

  Tânărul desfăcu mâinile, cu palmele în sus.

  — Atunci, daţi-mi drumul şi nimeni nu va şti nimic. Îţi dau cuvântul că nu voi sufla o vorbă.

  — Imperiul ar afla oricum, scutură Karrde din cap. Noul său comandant este foarte priceput în asocierea fragmentelor de informaţii. Nu, cred că, în clipa de faţă, speranţa cea mai bună pentru noi stă în găsirea unui compromis. O modalitate prin care să te putem lăsa să pleci şi în acelaşi timp să oferim Imperiului ceea ce-şi doreşte.

  Înclină uşor capul pe un umăr, apoi reluă:

  — În felul acesta, revenim la întrebarea mea iniţială.

  — Şi de acolo revenim la întrebarea mea iniţială, zise Luke. Sincer să fiu, nu ştiu ce vrea Imperiul de la mine. (Şovăi; totuşi Leia ar fi trebuit să fie de acum departe de ghearele imperialilor.) Îţi pot spune doar că nu-i vorba numai despre mine. Au existat şi două tentative asupra surorii mele, Leia.

  — Tentative de asasinare?

  Luke căzu pe gânduri.

  — Nu cred. Cea la care am fost prezent a semănat mai degrabă cu o încercare de răpire.

  — Interesant, murmură Karrde şi privirea i se pierdu în gol. Leia Organa Solo… Care se antrenează pentru a deveni cavaler Jedi, ca şi fratele ei. Asta ar putea explica… anumite acţiuni imperiale recente.

  Luke aşteptă, dar după câteva momente deveni limpede că bărbatul nu intenţiona să-şi dezvolte ideea.

  — Ai pomenit de un compromis, îi reaminti.

  Karrde reveni cu atenţia asupra lui.

  — Aşa este. M-am gândit că poziţia ta privilegiată în Noua Republică ar putea să fi interesat Imperiul – că imperialii ar fi dorit informaţii despre funcţionarea internă a Consiliului Provizoriu. Într-un astfel de caz, am putea ajunge la o înţelegere, în urma căreia tu să fii eliberat, iar droidul R2-D2 să fie predat imperialilor pentru a fi descusut.

  Tânărul simţi un ghem în stomac.

  — Nu văd cu ce i-ar putea ajuta, rosti el cât putu de nepăsător, dar îngrozit la gândul că R2-D2 ar fi putut sfârşi ca sclav în Imperiu. R2-D2 n-a participat la niciuna dintre întrunirile Consiliului.

  — Însă ştie multe despre tine, îi atrase atenţia contrabandistul. Ca şi despre sora ta, soţul ei şi alţi membri cu greutate din Noua Republică. (Ridică din umeri.) Desigur, este o idee ce trebuie examinată cu atenţie. Focalizarea exclusivă asupra cavalerilor Jedi reali şi potenţiali din Noua Republică înseamnă că nu se doreşte pur şi simplu obţinerea de informaţii. Unde au avut loc aceste două tentative?

  — Prima pe Bimmisaari, iar a doua pe Bpfassh.

  — Avem o relaţie pe Bpfassh şi poate că o putem convinge să facă nişte investigaţii în privinţa imperialilor. Până atunci, mă tem că va trebui să rămâi aici, ca musafir.

  Tonul anunţa încheierea întrevederii.

  — Înainte de a pleca, zise Luke, mai vreau să subliniez un lucru. Indiferent ce s-ar întâmpla cu mine, sau cu Leia, Imperiul este oricum sortit pieirii. În clipa de faţă, din Noua Republică fac parte mai multe planete decât cele aflate sub jurisdicţia Imperiului, iar numărul lor creşte zilnic. În cele din urmă, vom triumfa, chiar dacă pur şi simplu numericeşte.

  — Înţeleg că aceasta a fost şi argumentarea împăratului, atunci când s-a referit la Rebeliunea voastră, replică sec Karrde. Problema rămâne însă cu adevărat esenţială, nu-i aşa? Imperiul se va răzbuna imediat asupra mea, dacă nu te predau, totuşi se pare că Noua Republică va învinge în final.

  — Doar dacă el şi soră-sa sunt acolo ca s-o ţină pe Mon Mothma de mână, interveni dispreţuitor Mara. Dacă nu sunt…

  — Dacă nu sunt, datarea finalului va fi mai puţin clară, încuviinţă bărbatul. Oricum, îţi mulţumesc pentru timpul pe care mi l-ai acordat, Skywalker. Sper că vom putea ajunge repede la o decizie.

  — Nu vă grăbiţi pentru binele meu, replică Luke. Mi se pare o planetă îndeajuns de plăcută ca să petrec câteva zile aici.

  — Nu fi atât de sigur. Cei doi vornskri domesticiţi ai mei au multe rude prin pădure. Rude care continuă să fie sălbatice.

  — Am înţeles, aprobă Luke gândindu-se totuşi că, dacă ar fi putut scăpa din baza lui Karrde, putea înlătura şi strania interferenţă ce-i afecta însuşirile.

  — Nu te sfătuiesc nici să te bizui pe talentele Jedi pentru a te apăra de ei, adăugă aproape indiferent contrabandistul. În pădure vei fi la fel de neajutorat. Poate chiar mai rău… Ridică ochii spre copacul care se înălţa deasupra sa: La urma urmelor, acolo există mult mai mulţi ysalamiri decât aici.

  — Ysalamiri? Luke îi urmări gestul… şi pentru prima dată observă creatura prelungă, gri-maroniu care se afla pe o ramură chiar deasupra lui Karrde. Ce sunt?

  — Motivul pentru care rămâi acolo unde te-am pus. Se pare că deţin capacitatea neobişnuită de a respinge Forţa… de a crea bule, ca să zic aşa, în care Forţa pur şi simplu nu există.

  — N-am auzit niciodată de aşa ceva, spuse Luke întrebându-se dacă era adevărat.

  În tot cazul, nici Yoda, nici Obi-Wan nu-i pomeniseră de asemenea fiinţe.

  — Puţini sunt cei care au auzit, încuviinţă Karrde. Iar în trecut, majoritatea celor care ştiau de ysalamiri aveau interesul de a nu le face reclamă. Cavalerii Jedi din Vechea Republică evitau planeta, din motive evidente – aceleaşi pentru care multe grupuri de contrabandişti îşi stabiliseră bazele aici. După ce împăratul i-a distrus pe Jedi, cele mai multe grupuri au plecat, preferând să-şi închidă pieţele potenţiale. Acum când Jedi se ridică iarăşi – înclină grav din cap spre tânăr – poate că unele dintre ele se vor întoarce. Deşi îndrăznesc să spun că populaţia nu va aprecia revenirea lor.

  Luke studie cu mai multă atenţie copacul. Acum, când ştia ce să caute, zări alţi câţiva ysalamiri pe crengi, mai groase sau mai subţiri.

  — Ce te face să crezi că ysalamirii, şi nu altceva, sunt responsabili pentru acele „bule” în care Forţa nu acţionează?

  — Pe de o parte, legendele locale, răspunse Karrde, dar în principal faptul că în clipa de faţă stai aici, vorbind cu mine. Cum altfel ar fi putut un bărbat foarte nervos, înarmat cu un paralizant, să se fi apropiat prin spatele unui Jedi fără să fie simţit?

  Luke îl privi pătrunzător şi ultimul fragment al puzzle-ului îşi găsi locul.

  — Aveai ysalamiri la bordul lui Karrde Nesupusul.

  — Corect! Ca să fiu sincer, dintr-o pură întâmplare. Ei bine… – ridică ochii spre Mara poate nu chiar dintr-o pură întâmplare.

  Tânărul se uită din nou la ysalamirul de deasupra lui.

  — Care este raza unei asemenea bule?

  — Nu ştiu, recunoscu Karrde, dacă există cineva care să poată răspunde în deplină cunoştinţă de cauză. Legenda spune ysalamirii individuali au bule cu raze cuprinse între unu şi zece metri, dar că, atunci când sunt grupaţi, razele cresc considerabil. Cred că poate fi vorba despre o amplificare reciprocă. Poate că vei avea amabilitatea ca, înainte de plecare, să participi în câteva experimente asociate lor.

  — Poate. Deşi probabil că asta va depinde de direcţia în care voi porni la momentul respectiv.

  — Aşa este. Ei bine, presupun că doreşti să faci o baie – de câteva zile, n-ai dezbrăcat costumul de zbor. Ai vreun schimb de haine cu tine?

  — În compartimentul-cală al X-interceptorului există o geantă micuţă, zise Luke. Apropo, mulţumesc că mi-aţi luat nava.

  — Întotdeauna încerc să nu irosesc lucrurile care, cândva, se pot dovedi utile, surâse Karrde. Îţi voi trimite obiectele imediat ce asociaţii mei vor verifica dacă printre ele nu se află ascunse arme sau alte echipamente. Eu unul mă îndoiesc că un Jedi s-ar deranja cu asemenea fleacuri, dar îmi place să fiu meticulos. La revedere, Skywalker.

  Mara ţinea din nou în mână blasterul micuţ.

  — Dă-i drumul, gesticulă ea cu arma.

  Luke se sculă, apoi se adresă contrabandistului:

  — Îţi propun încă o opţiune. Dacă decizi că ai prefera să pretinzi că întâlnirea noastră n-a avut loc, ne-ai putea lăsa pe R2-D2 şi pe mine în locul unde ne-ai găsit. Sunt gata să-mi încerc norocul cu ceilalţi vânători de recompense.

  — Inclusiv cu imperialii?

  — Da.

  Un zâmbet scurt flutură pe buzele lui Karrde.

  — S-ar putea să te aştepte o surpriză. Voi ţine însă seama şi de această propunere.

  Soarele dispăruse îndărătul copacilor şi cerul era considerabil mai întunecat, când Mara îl escortă înapoi prin bază.

  — Am pierdut cina? întrebă tânărul, după ce ajunse pe coridorul spre dormitorul său.

  — O să ţi se aducă ceva, şuieră ea abia ascunzându-şi dispreţul.

  — Mulţumesc, zise Luke apoi inspiră adânc. Nu ştiu de ce mă urăşti aşa de mult…

  — Gura! îl întrerupse femeia. Nu mai vreau să aud un cuvânt.

  Când ajunseră la uşa camerei, Mara îl împinse înăuntru.

  — Ferestrele nu sunt încuiate, îi zise, dar sunt racordate la sistemul de alarmă. Dacă încerci să ieşi, va fi o întrecere interesantă între vornskri şi mine, pentru prinderea ta. Surâse batjocoritor: Totuşi, nu trebuie să mă crezi pe cuvânt. Încearcă şi află.

  Luke se uită de la fereastră la femeie.

  — Nu, mulţumesc.

  Fără alt cuvânt, ea părăsi odaia, închizând uşa. Se auzi clicul unui zăvor electronic, apoi linişte.

  Tânărul se apropie de fereastră şi privi afară. La unele dintre geamurile altor barăci se vedeau lumini, deşi el nu remarcase nici o lumină în clădirea sa. Bănuia că era firesc. Indiferent care ar fi fost decizia lui Karrde – de a-l preda Imperiului, sau de a-l lăsa să revină în Noua Republică – nu avea rost ca vreunul dintre asociaţii săi să ştie mai multe decât era strict necesar.

  Cu atât mai mult cu cât Karrde putea să urmeze sfatul lui Mara şi să-l ucidă.

  Întorcând spatele ferestrei, reveni la pat, luptându-se cu teama care încerca să-l copleşească. De la confruntarea cu împăratul, nu se mai simţise atât de neajutorat.

  Sau, mai exact, nu mai fusese atât de neajutorat.

  Inspiră adânc. Pentru Jedi nu există emoţii, doar pace. Cumva, o ştia cu siguranţă, trebuia să existe o cale de ieşire din temniţă.

  El nu trebuia decât să rămână în viaţă timp suficient ca s-o găsească.

  — Nu; te asigur că totul e-n regulă, vorbi C-3PO cu glasul lui Leia şi arătând de-a dreptul nefericit cu căştile pe cap. Han şi cu mine am decis că dacă tot ne găsim în regiunea aceasta n-ar fi rău să aruncăm o privire şi în sistemul Abregado.

  — Înţeleg, Înălţimea Ta, se auzi glasul lui Winter în difuzoare. (Lui Han i se păru că femeia era obosită. Obosită şi ceva mai mult decât tensionată.) Pot totuşi să-ţi recomand să nu lipseşti prea mult timp?

  C-3PO îl privi neajutorat pe Han.

  — O să ne-ntoarcem curând, şopti acesta în comunicator.

  — O să ne-ntoarcem curând, repetă droidul în microfon.

  — Doresc doar să verific…

  — Doresc doar să verific…

  —.infrastructura de fabricaţie…

  —.infrastructura de fabricaţie…

  —.în Gado.

  —.în Gado.

  — Da, Înălţimea Ta. Voi transmite informaţia Consiliului. Sunt sigură că va fi încântat s-o audă. Winter făcu o pauză de abia sesizabilă. Aş dori să ştiu dacă pot vorbi pentru o clipă cu căpitanul Solo.

  Din partea opusă a cabinei, Lando făcu o strâmbătură. S-a prins, mişcă el din buze fără un sunet.

  Hai, taci, îi răspunse în acelaşi fel Han, apoi încuviinţă din cap spre C-3PO.

  — Bineînţeles, rosti droidul relaxându-se cu evidentă uşurare. Han…?

  — Sunt aici, Winter, spuse bărbatul activându-şi microfonul. Care-i treaba?

  — Doream să ştiu dacă ai vreo idee când te vei întoarce împreună cu prinţesa Leia. Amiralul Ackbar s-a interesat în mod special despre tine.

  Han se încruntă. De când demisionase din funcţia de general, cu câteva luni în urmă, Ackbar nu-i mai adresase nici măcar două cuvinte în afara celor din întrunirile oficiale.

  — Mulţumeşte-i amiralului pentru grija lui, răspunse alegându-şi cu grijă vorbele. Cum o duce?

  — Ca de obicei, replică Winter. Are totuşi nişte probleme de familie, acum la mijlocul anului şcolar.

  — Certuri între copii?

  — În principal, legate de ora de culcare. Probleme cu cei mici – cine va rămâne ca să citească seara târziu… lucruri din astea. Cred că-nţelegi.

  — Mda, îi cunosc destul de bine pe copii. Dar vecinii? Mai are necazuri cu ei?

  Urmă o pauză imperceptibilă.

  — Nu… nu sunt foarte sigură, zise ea. Nu mi-a pomenit nimic despre ei. Dacă doreşti, pot să-l întreb.

  — Nu-i mare lucru. Atâta timp cât familia este bine – asta-i important.

  — De acord. Oricum, cred că dorea în primul rând să-ţi amintesc pur şi simplu de el.

  — Mulţumesc pentru mesaj, aruncă Han o privire spre Lando. Spune-i că nu vom mai întârzia mult. Mergem spre Abregado şi poate că o să dăm o raită în alte două sisteme, apoi ne-ntoarcem.

  — Este-n regulă. Altceva?

  — Nimic… adică, stai puţin. Ce se mai aude despre programul de refacere bpfasshi?

  — Cele trei sisteme atacate de imperiali?

  — Exact.

  Şi locul unde el cu Leia avuseseră a doua întâlnire cu răpitorii cu piele cenuşie, dar n-avea rost să insiste în direcţia respectivă.

  — O clipă, să apelez fişierul… Văd că lucrurile merg destul de bine. Au fost unele probleme cu livrările de materiale, dar acum se pare că s-a intrat în ritm.

  Han se încruntă spre difuzor.

  — Ce-a făcut Ackbar – a dezgropat de undeva nişte cargoboturi mâncate de molii?

  — De fapt, a improvizat unele proprii, răspunse sec femeia. A luat câteva nave de linie – în principal crucişătoare spaţiale şi fregate de atac – a redus echipajele la minim, le-a dotat cu droizi suplimentari şi le-a transformat în transportoare.

  — Sper că are şi nişte escorte bune cu ele, se strâmbă Han. Crucişătoarele lipsite de armament sunt nişte ţinte de antrenament excelente pentru imperiali.

  — Sunt sigură că s-a gândit la asta. Iar docurile orbitale şi şantierele spaţiale de la Sluis Van sunt foarte bine apărate.

  — În ziua de azi nu mai pot băga mâna în foc pentru nimic, mormăi acru bărbatul. Mai ales cu imperialii care bântuie peste tot. Asta este! Am încheiat atunci – vorbim mai târziu.

  — Călătorie plăcută. La revedere, Înălţimea Ta!

  Lando pocni din degete spre C-3PO.

  — La revedere, Winter, spuse droidul.

  Han îşi trecu muchia palmei peste beregată şi Lando dezactivă transmiţătorul.

  — Dacă crucişătoarele alea spaţiale ar fi fost dotate cu circuite de comandă secundare sănătoase, n-ar fi trebuit să le încarce cu droizi şi să facă din ele nave de marfă, vorbi el.

  — Mda, încuviinţă Han neatent. Haide – e timpul s-o scurtăm şi să ne-ntoarcem.

  Părăsi scaunul şi-şi verifică blasterul.

  — Ceva se coace pe Coruscant.

  — Te referi la chestiile alea despre familia lui Ackbar? întrebă Lando ridicându-se.

  — Exact. Dacă am înţeles-o bine pe Winter, se pare că Fey'lya a demarat o acţiune de proporţii pentru a prelua responsabilităţile lui Ackbar. Haide, C-3PO – încuie după noi, spuse Han pornind spre trapa de acces a Şoimului.

  — Căpitane Solo, trebuie să protestez din nou la adresa acestei acţiuni, vorbi plângăreţ droidul urmându-l târşâit. Imitarea prinţesei Leia…

  — Bine, bine, îl întrerupse Han. Imediat ce ajungem acasă, o să-l rog pe Lando să-ţi anuleze programarea.

  — Plecăm aşa repede? întrebă Lando, alăturându-i-se în faţa trapei. Mi s-a părut că i-ai zis lui Winter…

  — Am făcut-o pentru cei care ne-ar fi putut intercepta. Ne întoarcem imediat ce terminăm treaba aici. Poate că, pe drum, ne oprim chiar la Kashyyyk, s-o luăm pe Leia.

  — E chiar aşa de rău?

  — Greu de precizat cu exactitate, admise Han apăsând tasta de deschidere. N-am înţeles partea aceea cu „cine va rămâne ca să citească seara târziu”. Bănuiesc că s-ar putea referi la activitatea de contrainformaţii pe care Ackbar o are din funcţia de Comandant Suprem. Sau poate mai rău – că Fey'lya vrea tot potul de sabacc.

  — Tu şi Winter ar fi trebuit să puneţi la punct un cod verbal mai bun.

  — Mai exact, ar fi trebuit să punem la punct un cod verbal în sine, preciză Han. De trei ani îmi propun să mă aşez cu ea şi cu Leia şi să definitivăm unul, dar până acum n-am găsit timpul necesar.

  — Ei bine, dacă te poate ajuta părerea mea, interpretarea este corectă, rosti Lando coborând pe rampă şi privind în jurul docului. Oricum, se potriveşte cu zvonurile pe care le-am auzit. Vecinii la care te-ai referit reprezintă Imperiul?

  — Exact. Winter ar fi trebuit să audă ceva despre asta, dacă Ackbar ar fi avut succes în oprirea scurgerilor de informaţii.

  — Atunci n-ar fi însă periculos să ne întoarcem?

  — Ba da, dar va trebui să riscăm. Fără Leia acolo, care să joace rolul pacificatorului, Fey'lya ar putea reuşi să convingă, prin milogeli sau ameninţări, restul Consiliului să-i ofere ceea ce doreşte.

  — Mda. Să sperăm că asta va fi ultima verigă de contact.

  — Să sperăm mai întâi că va apărea individul, mârâi Han.

  Astroportul Abregadorae avusese o reputaţie jalnică printre piloţii cu care Han zburase în vremea când fusese contrabandist, situându-se la coada listei, alături de locuri ca Mos Eisley de pe Tatooine. De aceea, fu oarecum un şoc, deşi unul plăcut, să descopere dincolo de uşa docului un oraş curat şi sclipitor.

  — Ia te uită, murmură Lando. Să fi ajuns finalmente civilizaţia pe Abregado?

  — S-au întâmplat şi lucruri mai stranii, fu de acord Han privind în jur.

  Curat şi aproape incredibil de ordonat, având totuşi aerul specific al tuturor astroporturilor de marfă. Aerul unui loc nu tocmai îmblânzit…

  — Hopa, făcu încetişor Lando uitându-se peste umărul celuilalt. Se pare că unii vor vedea şi reversul medaliei.

  Han se întoarse. La cincizeci de metri mai departe pe centura astroportului, un grup mic de bărbaţi purtând uniforme, veste antiglonţ uşoare şi carabine blaster se strânsese în faţa altei ieşiri din doc. Chiar pe când priveau, jumătate dintre ei se strecură înăuntru, lăsându-i pe ceilalţi de pază în stradă.

  — Aşa-i, încuviinţă Han străduindu-se să vadă numărul de deasupra ieşirii respective. Şaizeci şi trei… Să sperăm că omul nostru nu-i acolo. De fapt, unde ar trebui să ne întâlnim?

  — Aici, arătă Lando spre o clădire mică şi fără ferestre, înghesuită între două clădiri mult mai vechi; deasupra uşii atârna o scândură negeluită pe care scria „LoBue”. Ar trebui să ocupăm una dintre mesele dintre bar şi cazinou şi să aşteptăm. Acolo vom fi contactaţi.

  LoBue era un local surprinzător de spaţios, ţinând seama de intrarea modestă, extinzându-se în spate, dar şi în clădirea mai veche din stânga sa. Imediat lângă intrare se afla un grup de mese orientate spre un ring de dans mic, însă elegant, care acum era pustiu, deşi revărsa acordurile enervante ale unei înregistrări muzicale. De partea cealaltă a ringului, existau mai multe separeuri, prea întunecate pentru a distinge pe cei dinăuntru. Spre stânga, după ce suiai câteva trepte, se găsea cazinoul, despărţit printr-un perete de plastic transparent şi zgâriat.

  — Cred că baru-i sus, şopti Lando. Înapoia meselor de sabacc, spre stânga. Acolo vrea probabil să-l aşteptăm.

  — Ai mai fost pe-aici? se interesă Han peste umăr, în timp ce urcau treptele.

  — Aici n-am mai fost. Ultima dată am coborât în Abregado-rae acum câţiva ani. Era mai groaznic decât în Mos Eisley şi n-am rămas mult. Indiferent ce fel de probleme ai avea cu noul guvern, clătină Lando din cap, trebuie să recunoşti că a făcut treabă bună.

  — Eu zic să-ţi ţii gura despre problemele pe care le-am avea cu noul guvern, de acord? De data asta, vreau să rămânem discreţi.

  — Cum zici tu, chicoti celălalt.

  În zona barului, iluminatul era mai slab decât în cazinou, totuşi fără să facă vederea imposibilă. Cei doi se aşezară în vecinătatea meselor de joc. Imediat, din centrul mesei se ridică holograma unei fete atrăgătoare.

  — Bună ziua, domnilor, li se adresă într-o bazică plăcută. Cu ce vă pot servi?

  — Ai vin Necr'ygor Omic? întrebă Lando.

  — Da, domnule. Din '47, '49, '50 şi '52.

  — Luăm o jumătate de carafă din '49.

  — Mulţumesc, domnilor, rosti holograma şi dispăru.

  — Făcea parte din parolă? se interesă Han privind prin cazinou.

  Era de abia mijlocul după-amiezii după ora locală, dar peste jumătate dintre mese erau ocupate. Pe de altă parte, zona barului era aproape pustie, conţinând doar câţiva umanoizi şi extratereştri. Se părea că băutura era mai puţin apreciată decât jocurile de noroc pe lista viciilor populare pe Gado.

  — Nu, n-a spus nimic despre ce ar trebui să comandăm. Dar fiindcă mie îmi place un vin Necr'ygor Omic bun…

  — Şi fiindcă nota de plată o achită Coruscantul…

  — Cam aşa ceva.

  Vinul sosi pe o tavă care se ridică prin trapa din mijlocul mesei.

  — Mai doriţi ceva, domnilor? întrebă holograma.

  Lando clătină din cap şi luă carafa şi cele două pahare.

  — Deocamdată, nu.

  — Vă mulţumesc.

  Holograma şi tava dispărură.

  — Aşadar, spuse Lando turnând vin, se pare că va trebui să aşteptăm.

  — Dacă tot aşteptăm, întoarce-te fără grabă şi uită-te la a treia masă de sabacc din spate. Sunt cinci bărbaţi şi o femeie. Zi-mi dacă al doilea individ din dreapta este cine cred eu.

  Ridicând paharul cu vin, Lando îl îndreptă spre lumină, ca şi cum ar fi intenţionat să-i studieze culoarea. În timpul gestului, se răsuci pe jumătate.

  — Fynn Torve?

  — Mie aşa mi se pare. Mă gândeam că poate tu l-ai văzut mai recent decât mine.

  — Nu de la ultima cursă Kessel pe care am făcut-o împreună. Lando ridică o sprânceană spre Han şi adăugă sec: Imediat înainte de cealaltă partidă mare de sabacc.

  Han îl privi rănit.

  — Sper că nu mai eşti supărat din cauza Şoimului.

  — Eu ştiu… Nu, probabil că nu. Nu mai supărat decât am fost să pierd în faţa unui amator ca tine.

  — Amatori

  —.deşi recunosc că au existat momente, imediat după aceea, când stăteam treaz nopţile, plănuind răzbunări diabolice. Noroc că n-am apucat să le transpun în fapte.

  Han reveni cu atenţia asupra mesei de sabacc.

  — Dacă te linişteşte în vreun fel… dacă n-ai fi pierdut Şoimul, probabil că nici n-am mai sta acum aici. Prima Stea a Morţii a Imperiului ar fi cucerit Yavin, şi apoi ar fi înfrânt Alianţa, planetă după planetă. Iar acela ar fi fost sfârşitul.

  — Poate că da, poate că nu. Cu indivizi ca Ackbar şi Leia la conducere…

  — Leia ar fi fost moartă, îl întrerupse Han. Era deja destinată execuţiei, când Luke, Chewie şi cu mine am scos-o din Steaua Morţii.

  Amintirea îi trezi un fior pe şira spinării. Fusese foarte aproape s-o piardă pe Leia pentru totdeauna. Şi n-ar fi ştiut niciodată ce pierduse.

  Iar acum, când ştia… tot putea s-o piardă.

  — N-o să păţească nimic, îl linişti Lando. Nu-ţi mai face griji. Atât doar c-ar fi fost bine dacă am fi ştiut ce voiau imperialii de la ea…

  — Ştiu foarte bine ce vor, mârâi Han. Îi vor pe gemeni.

  Lando îl privi cu o expresie de uluire.

  — Eşti sigur?

  — Cât se poate de sigur. Altfel, de ce n-au folosit paralizantele asupra noastră în ambuscada de pe Bpfassh? Fiindcă exista o şansă de cincizeci la sută de avort!

  — Pare logic. Leia ştie?

  — Habar n-am. Probabil că da.

  Han privi mesele de sabacc şi simţi că decadenţa veselă a scenei îl călca pe nervi. Dacă Torve era într-adevăr legătura de contact a lui Karrde, îşi dorea să fi terminat cu prostiile şi să vină la ei. La urma urmelor, nu existau chiar aşa multe posibilităţi dintre care să aleagă.

  Ochii i se îndepărtară de cazinou, trecură în zona barului… şi se opriră. La o masă umbrită, în capătul cel mai depărtat de ei, se aflau trei bărbaţi.

  Într-un astroport de marfă exista un aer specific, o combinaţie de zgomote, mirosuri şi vibraţii pe care orice pilot cu ceva vechime o recunoştea instantaneu. Un aer la fel de specific îl degajau ofiţerii de securitate planetară.

  — Hopa, murmură el.

  — Ce-i? făcu Lando şi cercetă la rândul său încăperea cu o expresie de lene nepăsătoare.

  Ajunse la masa îndepărtată…

  — Chiar că hopa, comentă sobru. Aş zice că asta explică de ce Torve se ascunde la o masă de sabacc.

  — Şi se străduieşte din răsputeri să ne ignore, adăugă Han privind cu coada ochiului spre agenţii de securitate şi încercând să deducă unde se focaliza atenţia lor.

  Dacă le compromiteau întâlnirea, probabil că nu putea face mare lucru, decât să-şi scoată paşaportul Noii Republici şi să încerce să se impună în faţa lor. Acţiunea putea să reuşească, sau nu, şi parcă auzea deja criza de isterie politicoasă pe care ar fi avut-o Fey'lya în ambele cazuri.

  Pe de altă parte, poate că agenţii îl urmăreau doar pe Torve, posibil ca parte din raidul pe care el şi Lando îl văzuseră în docuri…

  Oricum, merita să rişte. Bătu cu încheieturile degetelor în centrul mesei.

  — Da, domnilor? reapăru holograma.

  — Douăzeci de jetoane pentru sabacc, te rog.

  — Da, domnule, rosti fata şi dispăru.

  — Stai aşa, făcu Lando prudent în timp ce Han îşi termina paharul. Doar nu vrei să te duci la ei?

  — Ai o idee mai bună? replică Han, aranjându-şi blasterul în toc. Dacă el este persoana de contact, nu vreau să-l pierd.

  — S-a zis cu discreţia, suspină resemnat Lando. Eu ce să fac?

  — Fii gata să intervii. (Trapa mesei se deschise, oferind un fişic de jetoane pentru sabacc.) Deocamdată, se pare că-l supraveghează doar pe el – poate că-l putem scoate pe aici, înainte să apară întăriri.

  — Şi dacă nu?

  Han luă jetoanele şi se sculă.

  — Atunci, voi încerca să creez o diversiune şi ne întâlnim la Şoim.

  — Bine. Baftă!

  La masa de sabacc existau două locuri libere, la o persoană depărtare de Torve. Han alese unul dintre ele şi se aşeză, trântindu-şi jetoanele cu zăngănit metalic.

  — Bagă-mă şi pe mine, rosti el.

  Ceilalţi îl priviră, cu expresii ce variau între surprindere şi iritare. Torve însuşi ridică ochii, apoi îl mai examină o dată. Han înălţă o sprânceană spre el.

  — Tu dai cărţile, fiule? Haide, bagă-mă şi pe mine!

  — Nu… nu dau eu cărţile, zise Torve privind scurt spre bărbatul grăsuţ din dreapta sa.

  — Şi-am început deja, vorbi grăsunul cu glas acru. Aşteaptă jocul următor.

  — Încă nici n-aţi mizat toţi, replică Han indicând jetoanele strânse la mâna respectivă.

  Pe de altă parte, potul sabacc era destul de mare – probabil că se juca de cel puţin două ore. Poate că acela era unul dintre motivele pentru care grăsunul nu voia jucători noi, care să câştige totul.

  — Haide, dă-mi cărţile, zise Han azvârlind un jeton în potul mâinii curente.

  Încetişor şi fulgerându-l mereu cu privirea, celălalt luă două cărţi de deasupra pachetului şi i le împinse.

  — Aşa mai merge, încuviinţă Han. Îmi stârneşte amintirile. Acasă, eu eram cel care le arăta întotdeauna celorlalţi reversul medaliei.

  Torve îl privi atent şi chipul îi împietri.

  — Chiar aşa? comentă el cu glas indiferent. Acum însă joci cu bărbaţii adevăraţi, nu cu băieţaşii. S-ar putea să nu găseşti genul de recompense cu care erai învăţat.

  — Nu sunt nici eu tocmai un amator, rânji Han şi-şi aminti că securitatea efectuase raidul în docul 63. Numai în ultima lună cred c-am câştigat vreo… probabil şaizeci şi trei de jocuri.

  Un alt licăr trecu peste chipul lui Torve. Aşadar era într-adevăr docul lui.

  — Asemenea cifre aduc multe recompense, murmură el coborând o mână sub tăblia mesei.

  Han se încordă, dar mâna reapăru goală. Ochii lui Torve inspectară scurt localul, poposind o fracţiune de secundă asupra mesei la care stătea Lando, apoi reveniră la Han.

  — Ai bani pe măsura gurii?

  Han îl privi inexpresiv.

  — Cred că-ţi fac faţă la orice ai cere.

  Torve încuviinţă încet din cap.

  — S-ar putea să te cred.

  — E foarte interesant, interveni alt jucător, dar noi vrem să jucăm cărţi.

  — Miza e pe patru, anunţă Torve.

  Han îşi privi cărţile: Dama de Doage şi pătrarul de Monede. Luă şase jetoane şi le azvârli pe masă.

  — Plus două.

  Înapoia lui, simţi un curent de aer…

  — Trişorule! îi răcni o voce în ureche.

  Tresări şi se răsuci, căutându-şi în mod reflex blasterul, dar în aceeaşi clipă o mână masivă se repezi peste umărul său şi-i înhăţă cărţile.

  — Eşti un trişor, domnule! bubui din nou vocea.

  — Nu ştiu ce vrei să spui, se încruntă Han lăsând capul pe spate ca să-şi privească atacatorul.

  Aproape că regretă gestul. Îndărătul său se ridica, înapoia unei bărbi cât un nor de furtună, un individ de două ori mai solid decât el, care-l pironea cu o căutătură ce putea fi descrisă doar ca înflăcărată de fervoare religioasă.

  — Eu ştiu foarte bine ce vreau să spun, scuipă necunoscutul fiecare cuvânt. Cartea asta – şi flutură una dintre cărţile lui Han; este o mutabilă!

  — Nu-i adevărat, protestă Han clipind. (În jurul mesei se strânsese rapid mulţime: securitatea cazinoului, dar şi alţi angajaţi, curioşi, şi probabil destui care sperau să vadă o încăierare.) Este cartea pe care am primit-o.

  — Chiar aşa?

  Bărbatul ţinu cartea în palma sa masivă, o aduse în faţa lui Han şi-i atinse colţul cu vârful unui deget.

  Dama de Doage se schimbă brusc în şesarul de Săbii. Bărbatul îi atinse din nou colţul şi deveni Cumpătarea. Apoi optarul de Clondire… după aceea Idiotul… apoi Comandorul Monedelor…

  — Asta-i cartea pe care am primit-o, repetă Han simţind cum transpiraţia începea să i se adune sub guler. (De acum, nu mai putea fi nici vorbă de discreţie.) Dacă-i o mutabilă, nu-i vina mea.

  Un individ scund cu chip dur îl împinse într-o parte pe bărbos.

  — Ţine mâinile pe masă, îi porunci lui Han cu un glas pe măsura feţei. La o parte, Reverendule – ne ocupăm noi de asta!

  Reverend? Han se uită din nou spre bărbos şi întrezări acum banda neagră bătută cu cristale printre smocurile de păr de pe piept.

  — Reverend, zici? repetă cu jale.

  Reverenzii formau un grup extrem de religios, răspândit în toată galaxia, a cărui principală pasiune în viaţă părea să fie eliminarea tuturor formelor de jocuri de noroc. Şi a tuturor jucătorilor.

  — Am zis să ţii mâinile pe masă, se răsti bărbatul din securitatea cazinoului şi luă cartea suspectă dintre degetele Reverendului.

  O privi, apoi o încercă el însuşi şi încuviinţă din cap.

  — Frumoasă mutabilă, trişorule, rânji el spre Han.

  — Probabil c-a palmat cartea pe care a primit-o, interveni Reverendul care nu se clintise de lângă masă. Unde-i, trişorule?

  — Cartea pe care-am primit-o este chiar în mâna amicului tău, izbucni Han. N-am nevoie de o mutabilă ca să câştig la sabacc. Dacă am o mutabilă, este pentru că am primit-o din pachet.

  — Aşa să fie oare?

  Pe neaşteptate, Reverendul se răsuci fulgerător spre grăsunul care împărţise cărţile de sabacc şi care nu părăsise masa, deşi era aproape acoperit de mulţime.

  — Pot să-ţi văd cărţile, domnule? întinse el mâna.

  — Ce spui? se holbă celălalt. De ce aş da altuia o mutabilă? Oricum, este pachetul cazinoului – nu vezi?

  — Ei bine, există o singură cale prin care să fim siguri, declară Reverendul şi se întinse să ia cărţile de pe masă. După care, tu – şi tu, îi indică pe grăsun şi pe Han, puteţi fi scanaţi să vedem cine ascunde o carte suplimentară. Aş zice că aşa rezolvăm problema, nu, Kampl? se adresă celui din securitatea cazinoului.

  — Reverendule, nu ne-nvăţa tu să ne facem meseria, mârâi Kampl. Cyru, adu scanerul!

  Scanerul era micuţ, de dimensiunile unei palme, evident destinat operaţiunilor discrete.

  — Începe cu ăsta, arătă Kampl spre Han.

  — Am înţeles, încuviinţă Cyru şi-l ocoli expert cu scanerul. Nimic! anunţă el.

  Prima undă de nesiguranţă se ivi dinapoia grimasei lui Kampl.

  — Mai încearcă o dată!

  Celălalt se execută.

  — Tot nimic. Are un blaster, comunicator şi paşaport – nimic altceva.

  Vreme de câteva clipe, Kampl continuă să se holbeze la Han, apoi, fără chef, se răsuci spre celălalt jucător de sabacc.

  — Protestez! zbieră grăsunul, sărind în picioare. Sunt un cetăţean Clasa AA – nu aveţi dreptul să mă supuneţi unei asemenea acuzaţii total nefondate!

  — Putem s-o facem aici, sau la secţie, mârâi Kampl. Ai de ales.

  Jucătorul îl fulgeră cu o privire veninoasă pe Han, dar păstră o tăcere rigidă cât timp fu scanat.

  — E curat şi el, anunţă Cyru încruntându-se.

  — Scanează podeaua, ordonă Kampl. Poate c-au aruncat-o pe jos.

  — Şi numără cărţile din pachet, interveni Reverendul.

  Kampl se răsuci iritat spre el.

  — Pentru ultima dată…

  — Fiindcă dacă o să găsim aici toate cele şaptezeci şi şase de cărţi, îl întrerupse bărbosul cu vocea plină de suspiciune, poate că avem de-a face cu un pachet „aranjat”.

  — Aici nu se aranjează pachetele! tresări Kampl de parcă fusese ciupit.

  — Nu? repetă Reverendul. Nici chiar când la joc participă anumite persoane? Persoane care poate că ştiu că trebuie să caute o carte specială?

  — Asta-i ridicol, pufni Kampl înaintând spre el. LoBue este un stabiliment respectabil şi perfect legal. Niciunul dintre jucătorii aceştia nu are nici o legătură cu…

  — Hei! exclamă pe neaşteptate grăsunul. Tipul care stătea lângă mine – unde-a dispărut?

  — Aha, rânji reverendul. Deci niciunul n-avea nici o legătură cu voi, aşa-i?

  Cineva înjură violent şi-şi croi drum prin mulţime – unul dintre cei trei agenţi de securitate planetară care supravegheaseră masa lui Torve. Kampl îl privi îndepărtându-se, inspiră adânc şi reveni spre Han.

  — Vrei să-mi zici care-i numele partenerului tău?

  — Nu era partenerul meu, se răsti Han, şi n-am trişat. Dacă vrei să mă acuzi în mod oficial, du-mă la secţie şi fă-o acolo. Dacă nu – se sculă şi-şi strânse jetoanele – am plecat!

  Pentru o clipă, crezu că tentativa sa de cacealma avea să fie dejucată de Kampl. Agentul de securitate nu avea însă dovezi reale şi ştia asta; în plus, se părea că avea de făcut şi lucruri mai importante decât să-şi piardă timpul cu ceea ce părea un incident minor.

  — Aşa-i – şterge-o, mârâi el. Să nu te mai prind pe-aici.

  — Nu-ţi face griji, îl linişti Han.

  Mulţimea începuse să se destrame şi nu avu probleme în a reveni la masa sa. Deloc surprinzător, Lando nu se mai găsea acolo. Surprinzător era faptul că achitase nota înainte de a pleca.

  — Ai fost rapid, îl întâmpină Lando din capătul rampei de intrare în Şoim. Nu mă aşteptam să-ţi dea drumul pentru cel puţin încă o oră.

  — N-aveau dovezi, răspunse Han suind rampa şi apăsând butonul pentru deschiderea trapei. Sper că Torve nu ţi-a tras clapa.

  Lando clătină din cap.

  — Aşteaptă în salon, spuse el şi ridică din sprâncene. În plus, se simte dator faţă de noi.

  — Asta ar putea fi de folos, încuviinţă Han şi porni pe coridorul curb.

  Torve stătea în faţa holoconsolei din salon, cu trei datapaduri mici răsfirate în faţă.

  — Mă bucur să te revăd, rosti Han intrând.

  — Şi eu mă bucur, vorbi celălalt grav. Se ridică în picioare şi-i întinse mâna. I-am mulţumit deja lui Calrissian, dar voiam să-ţi mulţumesc şi ţie. Atât pentru avertisment, cât şi pentru că m-aţi ajutat să ies de acolo. Vă sunt îndatorat.

  — Nici o problemă, flutură Han din mână. Aşadar, nava ta era cea din docul 63?

  — Mai exact a patronului, se strâmbă Torve. Din fericire, în clipa de faţă nu există nimic de contrabandă înăuntru – descărcasem deja. E clar însă că mă suspectau.

  — Ce mărfuri aveai? se interesă Lando, care apăruse dinapoia lui Han. Evident, dacă nu-i un secret…

  Torve arcui o sprânceană.

  — Nu-i nici un secret, dar nu ştiu dacă o să mă credeţi. Transportam alimente.

  — Ai avut dreptate, chicoti Lando. Nu te cred.

  — La început, nici mie nu mi-a venit să cred, urmă Torve. În dealurile din estul astroportului trăieşte un clan întreg, care consideră că n-are nimic de apreciat la noua guvernare.

  — Rebeli?

  — Nu, şi asta-i partea cea mai ciudată. Nu se răscoală, nu fac necazuri şi nici măcar nu ocupă o regiune cu resurse vitale. Sunt oameni simpli, care nu doresc decât să fie lăsaţi să-şi continue traiul acesta. Guvernul a decis să dea un exemplu cu ei şi, printre altele, le-a sistat orice livrări de alimente şi medicamente, până nu vor accepta să se comporte ca toţi ceilalţi.

  — Am senzaţia că asta-i linia generală, încuviinţă Lando. Nu-i un guvern care să se dea în vânt după autonomia locală.

  — De aceea, noi aducem alimentele prin contrabandă. E o nebunie! Oricum, mă bucur să vă revăd pe amândoi. Interesant că mai lucraţi împreună. Multe echipe s-au destrămat în ultimii ani, mai ales după dispariţia lui Jabba.

  Han şi Lando schimbară priviri.

  — Mai corectă ar fi formularea că am revenit împreună, preciză Han. În timpul războiului, am nimerit de aceeaşi parte. Până atunci însă…

  — Până atunci însă voiam să-l omor, explică Lando. N-a fost totuşi mare chestie.

  — Mda, se mulţumi să mormăie Torve uitându-se de la unul la altul. Lăsaţi-mă să ghicesc: Şoimul, aşa-i? Îmi amintesc c-am auzit zvonuri că l-ai fi furat…

  — Că l-am furat! se răsuci Han spre Lando.

  — Ţi-am spus că o vreme am fost al naibii de supărat, înălţă Lando din umeri. N-a fost chiar un furt propriu-zis, deşi putea fi considerat ca atare. Pe atunci, aveam un mic oficiu de cliring semilegal pentru nave la mâna a doua şi rămăsesem fără bani la o partidă de sabacc pe care o jucam cu Han. I-am oferit să-şi aleagă orice navă doreşte, dacă va câştiga. În mod firesc, ar fi trebuit să se repeadă la unul dintre iahturile placate cu crom ţipător, pe care se aduna praful în rândul întâi, nu la cargobotul pe care-l modernizasem discret pentru mine.

  — Să ştii c-ai făcut treabă bună, chicoti Han. Deşi Chewie şi cu mine a trebuit să demontăm şi să modificăm multe chestii.

  — Grozav, mârâi Lando. Mai zi una de-astea şi s-ar putea să ţi-l iau înapoi.

  — Nu ştiu cum ai rezolva-o cu Chewie, replică Han, apoi îl fixă pe Torve cu privirea. Desigur însă tu ştiai toate astea deja, nu?

  — Nu te supăra, Solo, rânji contrabandistul, dar îmi place să-mi cunosc clienţii înainte de a intra în afaceri cu ei – să văd dacă mă pot aştepta din partea lor să fie deschişi cu mine. De obicei, indivizii care mint în legătură cu trecutul lor mint şi în privinţa afacerilor prezente.

  — Să-nţeleg c-am trecut testul?

  — Cu brio, aprobă Torve continuând să rânjească. Aşadar, ce poate face Talon Karrde pentru voi?

  Han inspiră precaut. În sfârşit! Acum trebuia să aibă grijă să nu strice cumva lucrurile.

  — Vreau să-i propun o înţelegere: să lucreze direct cu Noua Republică.

  — Am auzit că umbli şi încerci să convingi diverse grupuri de contrabandişti, încuviinţă Torve. Impresia generală este că vrei să-i dai pe mâna lui Ackbar.

  — În nici un caz! Ackbar nu-i deloc încântat de idee, dar a acceptat-o. Avem nevoie de o capacitate mai mare de transport, iar contrabandiştii sunt sursa firească pentru aşa ceva.

  — Din ce-am auzit, pare o ofertă interesantă, ţuguie celălalt buzele. Desigur, nu sunt eu cel care decide în privinţa asta.

  — Atunci, du-ne la Karrde, interveni Lando. Lasă-l pe Han să-i vorbească direct.

  — Din păcate, în clipa de faţă se găseşte în baza principală şi acolo nu vă pot duce.

  — De ce?

  — Pentru că nu-i lăsăm pe străini să intre şi să iasă după voie, răspunse Torve răbdător. În primul rând, nu dispunem de genul de securitate masivă pe care o avea Jabba pe Tatooine.

  — Nici noi nu suntem…, începu Lando.

  Han îl opri printr-un gest al mâinii.

  — Bine, spuse el. Tu cum vei ajunge înapoi acolo?

  Torve deschise gura, apoi o închise.

  — Cred că va trebui să găsesc o modalitate de a-mi scoate nava de sub sechestru, nu?

  — Asta va dura, îi atrase atenţia Han. În plus, eşti cunoscut pe aici. Pe de altă parte, probabil că o persoană cu acreditările corespunzătoare ar putea s-o elibereze, înainte să se răspândească vestea.

  — Tu, de pildă? se încruntă, contrabandistul.

  — Cred că aş putea, strânse din umeri Han, deşi după cele întâmplate în LoBue n-ar trebui să mă expun. Sunt sigur însă c-aş putea aranja.

  — Eşti sigur…, îl îngână Torve caustic. Şi care ar fi târgul?

  — Ne laşi să te ducem la baza ta şi să discutăm cincisprezece minute cu Karrde.

  Torve îl fixă cu privirea, strângând din maxilare.

  — O să dau de belea, dacă fac asta. Ştii bine…

  — Nu suntem tocmai nişte străini, îi reaminti Lando. Karrde m-a cunoscut o dată, iar Han şi cu mine am păstrat ani de zile secrete militare majore ale Alianţei. Deţinem o reputaţie excelentă ca persoane în care se poate avea încredere.

  Torve se uită la el, apoi întoarse ochii către Han.

  — O să dau de belea, repetă el oftând. Dar într-adevăr vă sunt dator. De acord, însă cu o condiţie: eu pilotez până acolo şi stabilesc ruta într-un modul codificat care se poate şterge. Dacă şi voi va trebui să procedaţi la fel la plecare, asta va depinde de Karrde.

  — Mi se pare corect, încuviinţă Han care ştia că paranoia era una dintre bolile frecvente ale contrabandiştilor şi pe care nu-l interesa în mod deosebit localizarea bazei lui Karrde. Când putem pleca?

  — Imediat ce sunteţi gata, răspunse Torve, apoi arătă spre jetoanele de sabacc din mâna lui Han. Doar dacă nu vrei să te-ntorci în LoBue, ca să-ţi termini partida.

  Han uitase de jetoane.

  — Dă-le naibii, făcu el azvârlindu-le pe holoconsolă. Încerc să nu joc sabacc, când îmi suflă fanaticii în ceafă.

  — Aşa-i, aprobă Torve, Reverendul a dat un spectacol pe cinste, nu? Nu ştiu ce ne-am fi făcut fără el…

  — Ia stai aşa, îl întrerupse Lando. Îl cunoşti?

  — Bineînţeles! El este omul de contact cu clanul din dealuri. N-ar fi putut însă face atâta scandal, dacă n-ar fi existat un străin, ca tine, de care să se ia.

  — Fir-ar el al…, mormăi Han. Prin urmare, mutabila era a lui, nu?

  — Evident. Torve îl privi cu inocenţă. De ce te plângi? Ai căpătat ce-ai dorit – te duc la Karrde. Nu?

  Han căzu pe gânduri. Desigur, contrabandistul avea dreptate. Cu toate acestea…

  — Aşa-i, acceptă el. Cred că-mi pot lua adio de la eroism.

  Torve pufni amuzat.

  — Mie-mi spui? Haide, porneşte calculatorul şi să-ncepem codificarea modulului de navigaţie!

  Mara se apropie de uşa încăperii de transmisiuni, întrebându-se nesigură asupra convocării neaşteptate. Karrde nu oferise detalii, dar ceva din glasul său trezise în femeie vechile instincte de supravieţuire. Verificând blasterul micuţ din tocul ascuns în mânecă, apăsă tasta de deschidere a uşii.

  Se aşteptase ca în cameră să se găsească cel puţin alte două persoane: Karrde, transmisionistul de serviciu, plus alţii care fuseseră convocaţi. Spre uşoara ei surpriză, Karrde era singur.

  — Intră, o invită ridicând ochii de pe datapad, şi închide uşa.

  Mara se supuse.

  — Probleme? se interesă ea.

  — Una singură, minoră, totuşi neplăcută. Fynn Torve tocmai m-a anunţat că soseşte… cu musafiri. Foştii generali ai Noii Republici, Lando Calrissian şi Han Solo.

  Femeia simţi un ghem în stomac.

  — Ce doresc?

  Karrde ridică imperceptibil din umeri.

  — Aparent, doar să discute cu mine.

  Pentru o clipă, gândurile lui Mara zburară la Skywalker, încuiat în dormitorul său, în partea opusă a bazei. Totuşi, nu – era imposibil ca vreo persoană din Noua Republică să ştie că el se găsea acolo. N-o ştiau nici majoritatea oamenilor lui Karrde, chiar dintre cei aflaţi aici, pe Myrkr.

  — Ei vin cu nava lor?

  — Mai exact, preciză Karrde, vin numai cu nava lor. Torve îi însoţeşte.

  — Este ostatic?

  — Nu cred. A transmis toate parolele corecte de securitate. Calea Eterului a rămas pe Abregado, pusă sub sechestru de autorităţile locale. Se pare că Solo şi Calrissian l-au ajutat pe Torve să evite o soartă similară.

  — Atunci, mulţumeşte-le, lasă-i să-l debarce pe Torve şi spune-le să părăsească planeta. Nu i-ai invitat tu.

  — Aşa este, încuviinţă Karrde privind-o atent. Pe de altă parte, Torve pare să considere că are o anumită obligaţie faţă de ei.

  — N-are decât să şi-o achite în timpul liber.

  Chipul lui Karrde se înăspri uşor.

  — Torve este unul dintre asociaţii mei, rosti el tăios. Datoriile lui sunt şi datoriile organizaţiei. Ar trebui să ştii asta de acum.

  Mara simţi o gheară în jurul gâtului şi o străbătu un gând brusc şi oribil.

  — Doar n-ai de gând să li-l dai pe Skywalker?

  — Viu?

  Pentru un moment, Mara rămase privindu-l pe bărbat: zâmbetul abia schiţat, pleoapele îngreunate şi restul expresiei de complet dezinteres construită cu atâta grijă. Totul nu era însă decât o mască, iar ea o ştia prea bine. Karrde dorea să ştie de ce-l ura pe Skywalker, şi curiozitatea respectivă era una dintre puţinele sale pasiuni reale.

  Din punctul ei de vedere, nu avea decât să dorească în continuare.

  — Nu cred că te-ai gândit, vorbi ea apăsat, că ar fi posibil ca Solo şi Calrissian să fi aranjat totul, inclusiv sechestrarea Căii Eterului, ca modalitate de descoperire a acestei baze?

  — Ba da, m-am gândit şi am considerat ideea extrem de improbabilă.

  — Bineînţeles, pufni Mara ironic. Măreţul şi nobilul Han Solo n-ar face niciodată ceva atât de mârşav, nu? Nu mi-ai răspuns însă la întrebare.

  — Cea despre Skywalker? Mi s-a părut că am fost destul de clar – va rămâne aici, până aflu de ce Marele Amiral Thrawn este atât de interesat de persoana lui. În cazul cel mai nefavorabil pentru noi, trebuie să ştim cât valorează, şi pentru cine, înainte de a-i putea stabili un preţ corect. Am întins nişte antene şi, cu niţel noroc, ar trebui să primesc un răspuns peste câteva zile.

  — Între timp, aliaţii lui vor ajunge aici în câteva minute.

  — Aşa-i, se strâmbă uşor Karrde. Skywalker ar trebui mutat altundeva… e clar că nu putem risca să fie descoperit din pură întâmplare. Vreau să-l duci în magazia 4.

  — Acolo este şi droidul lui, îi reaminti Mara.

  — Magazia are două camere – separă-i. Şi nu uita, făcu bărbatul indicându-i centura, să-ţi scoţi chestia aia înainte de sosirea musafirilor. Mă îndoiesc că n-o vor recunoaşte.

  Mara coborî ochii spre sabia lui Skywalker.

  — Nu-ţi face griji. Dacă nu te deranjează, aş prefera să n-am de-a face cu ei.

  — Aşa mă şi gândisem, o asigură Karrde. Vreau să fii aici doar când îi primesc şi, poate, să ni te alături la cină. În rest, eşti scutită de orice activităţi mondene.

  — Deci vor rămâne aici toată ziua?

  — Poate şi noaptea… Pe lângă faptul că aşa ne cere politeţea, o studie el, nu crezi că-i felul cel mai bun prin care să dovedim Republicii, dacă va fi cazul, că Skywalker n-a fost aici?

  Era logic, dar asta nu însemna că ea trebuia să fie încântată.

  — Anunţi şi restul echipajului din Karrde Nesupusul să-şi ţină gura?

  — Am făcut chiar mai mult decât asta, răspunse Karrde spre echipamentul de transmisiuni. I-am trimis pe toţi cei care ştiu de Skywalker să pregătească Gheaţa înstelată. Apropo, după ce-l muţi pe Skywalker în magazie, vreau să-i duci X-interceptorul cât mai departe sub copaci. Maximum o jumătate de kilometru – nu vreau să mergi singură prin pădure mai mult decât este cazul. Ştii să pilotezi un X-interceptor?

  — Ştiu să pilotez orice navă.

  — Bravo, surâse el. Atunci, ar fi bine să-i dai drumul. Şoimul Mileniului va asoliza în mai puţin de douăzeci de minute.

  — Bine, inspiră adânc Mara.

  Platoul era pustiu când se îndreptă spre baraca dormitoarelor. Fusese probabil mâna lui Karrde – mai mult ca sigur, le dăduse oamenilor de lucru în interior, ca să-i ofere cale liberă pentru transferul lui Skywalker. Ajungând la camera acestuia, femeia tastă codul de intrare şi deschise uşa.

  Luke stătea lângă fereastră, îmbrăcat în aceeaşi tunică neagră, pantaloni şi cizme înalte pe care le purtase în ziua aceea, la palatul lui Jabba.

  Ziua în care ea tăcuse şi privise… şi-l lăsase să-i distrugă viaţa.

  — Ia-ţi geanta şi haide, mârâi ea indicând cu blasterul. Te muţi.

  Ochii lui continuară s-o privească, în vreme ce se apropie de pat. Nu se uita la blaster, ci la chipul femeii.

  — Karrde a ajuns la o decizie? întrebă calm, ridicându-şi geanta.

  Pentru o clipă, ea fu ispitită să-i spună că nu, că era propria ei iniţiativă, doar pentru a vedea dacă implicaţiile i-ar fi fisurat înnebunitoarea seninătate Jedi. Dar chiar şi un Jedi probabil că ar fi luptat, dacă ar fi ştiut că este dus la moarte, şi timpul nu era deloc de partea ei.

  — Te muţi într-o magazie, îl anunţă. Sosesc oaspeţi şi nu avem fracuri de mărimea ta. Haide, mişcă!

  Merseră pe lângă clădirea centrală, spre magazia 4, o construcţie cu două încăperi aflată suficient de departe de aleile principale ale bazei. Camera din stânga, folosită de obicei pentru echipamente sensibile sau periculoase, era de asemenea singura dotată cu încuietoare, fără îndoială motivul pentru care Karrde o alesese ca închisoare improvizată. Fără să-l scape din ochi pe Skywalker, Mara formă codul zăvorului, întrebându-se în acelaşi timp dacă mecanismul interior fusese dezactivat de Karrde. O privire rapidă îi dovedi că n-o făcuse.

  Era însă un lucru simplu de corectat.

  — Intră, rosti ea aprinzând lumina şi făcându-i semn tânărului spre interior.

  — Pare confortabil, comentă Luke intrând şi privind incinta fără ferestre şi stivele de lăzi care ocupau aproape jumătate din partea ei dreaptă.

  — Ideal pentru meditaţia Jedi.

  Mara se apropie de o ladă deschisă, etichetată Discuri blaster, şi-i examină conţinutul. Nici o problemă – era folosită pentru depozitarea salopetelor. Cercetă iute şi etichetele celorlalte lăzi, asigurându-se că nu exista nimic ce ar fi putut fi folosit pentru evadare.

  — Mai târziu, reveni ea lângă uşă, o să-ţi aducem un pat sau o saltea, şi mâncare.

  — Deocamdată nu-mi trebuie nimic.

  — Nici că mi-ar păsa.

  Mecanismul interior al încuietorii se găsea înapoia unei plăcuţe metalice. Două raze blaster desfăcură un capăt al plăcuţei, făcând-o să se curbeze spre exterior; a treia rază vaporiză un mănunchi de fire.

  — Bucură-te de linişte, rosti femeia şi ieşi.

  Uşa se închise îndărătul ei, fu încuiată… şi Luke rămase iarăşi singur.

  Privi în jur. Stive de lăzi, nici o fereastră, o singură uşă zăvorâtă.

  — Am fost şi-n locuri mai rele, murmură el în şoaptă. Cel puţin aici nu-i un Rancor.

  Pentru o clipă, se încruntă înaintea amintirii stranii şi se întrebă de ce oare îi apăruse în minte groapa lui Rancor din palatul lui Jabba. Nu insistă însă. Lipsa facilităţilor şi a mobilierului sugera că aducerea lui aici fusese o decizie de moment, precipitată, poate, de iminenta sosire a oaspeţilor amintiţi de Mara.

  Exista astfel posibilitatea reală ca, în graba aceea, cineva să fi făcut finalmente o greşeală.

  Se apropie de uşă, depărtă şi mai mult plăcuţa metalică, încă fierbinte, şi examină mecanismul. Cândva, Han petrecuse câteva ore cu el încercând să-l înveţe arta spargerii încuietorilor electronice, şi dacă Mara n-o stricase prea rău, exista posibilitatea de a reuşi să o deschidă.

  Interiorul nu arăta însă promiţător. Intenţionat sau nu, blasterul lovise sursa interioară de alimentare, vaporizând toate firele până la tubul protector ce intra în zid, unde îi era imposibil să le mai ajungă.

  Dar dacă ar fi găsit altă sursă de curent…

  Se sculă în picioare, îşi scutură pantalonii de praf şi se îndreptă spre stivele de lăzi. Mara le examinase etichetele, dar nu privise decât în una. Poate că o investigare mai amănunţită ar fi descoperit ceva util.

  Din păcate, investigarea dură chiar mai puţin decât examinarea încuietorii avariate. Cele mai multe lăzi erau sigilate într-un chip ce depăşea capacitatea sa de a le deschide fără unelte, iar cele deschise conţineau doar îmbrăcăminte sau module de rezervă pentru echipamente.

  Prin urmare, îşi spuse tânărul aşezându-se pe marginea unei lăzi şi privind în jur, în căutarea inspiraţiei, nu pot folosi uşa. Nu există nici ferestre. Totuşi în magazie mai era o încăpere – îi zărise uşa, atunci când Mara o descuiase pe aceasta. Poate că între cele două exista o uşiţă sau un tunel de comunicare, camuflate de lăzi.

  Era, desigur, improbabil ca Mara să fi trecut cu vederea ceva atât de evident, însă Luke avea tot timpul de pe lume şi nimic cu care să şi-l umple. Ridicându-se, începu să mutte lăzile de lângă perete.

  Nu după mult timp, o găsi. Nu era o uşiţă, ci ceva aproape la fel de bun: o priză electrică universală, montată în perete imediat deasupra podelei.

  Karrde şi Mara făcuseră o greşeală.

  Plăcuţa de metal a încuietorii, deja slăbită de lovitura blasterului, era relativ uşor de manipulat. Luke o îndoi înainte şi înapoi, până ce rupse din ea o bucată triunghiulară. Era prea moale ca să fie utilizată la deschiderea unei lăzi sigilate, dar probabil că avea să fie potrivită pentru deşurubarea capacului prizei. Luke reveni la priză şi se întinse în interstiţiul îngust dintre perete şi lăzi. Tocmai se pregătea să atace primul şurub, când auzi un bip slab.

  Încremeni, ascultând. Bip-ul răsună din nou, urmat de o serie de ciripeli la fel de slabe. Ciripeli care păreau foarte familiare…

  — R2-D2? întrebă încetişor tânărul. Tu eşti?

  Timp de două secunde, în camera alăturată domni liniştea. Apoi, brusc, înapoia peretelui erupse o cascadă de fluierături electronice. Nici o îndoială, era R2-D2.

  — Uşurel, îi spuse Luke. Vreau să încerc să demontez priza asta. Probabil că există una şi în partea ta – poţi s-o demontezi?

  Primi drept răspuns un bolborosit evident dezgustat.

  — Nu poţi? Atunci aşteaptă.

  Triunghiul de metal nu era uşor de manevrat, mai ales în spaţiul strâmt pe care-l avea la dispoziţie, totuşi Luke avu nevoie de numai două minute ca să scoată capacul şi să înlăture firele. Ghemuindu-se mai mult, putea să distingă prin gaură partea dinapoi a prizei din camera lui R2-D2.

  — Nu cred că pot să demontez priza ta din partea asta, îl anunţă pe droid. Odaia ta este încuiată?

  Auzi un bip negativ, urmat de un ţiuit straniu, ca şi cum R2-D2 şi-ar fi învârtit roţile.

  — Un bolţ limitator? întrebă Luke.

  Rotitul-ţiuit se auzi din nou.

  — Sau o flanşă limitatoare?

  Un bip afirmativ, încărcat de tonuri de frustrare. Era de altfel normal – un bolţ limitator ar fi lăsat urme, pe când o flanşă montată pe jumătatea inferioară a lui R2-D2 nu i-ar fi îngăduit decât să-şi uzeze inutil roţile.

  — Nu contează, îl linişti Luke. Dacă aici este suficientă sârmă ca să ajungă până la uşă, ar trebui s-o pot descuia. După aceea, putem să ieşim amândoi.

  Cu precauţie, ţinând seama de posibilitatea unei curentări de la firele de tensiune înaltă, găsi conductorul de voltaj mic şi începu să-l tragă spre el, scoţându-l din tubul protector. Era mai mult decât se aşteptase; bobină pe podea aproape un metru şi jumătate, înainte de a se opri.

  Mai mult decât se aşteptase… dar mult mai puţin decât avea nevoie. Uşa se găsea la patru metri în linie dreaptă, la care trebuia să mai adauge o bucată pe care s-o introducă în mecanismul încuietorii.

  — O să mai dureze niţel, îl anunţă pe R2-D2 şi căzu pe gânduri.

  Firul de tensiune redusă avea un supliment de un metru şi jumătate, ceea ce putea fi valabil şi pentru celelalte fire. Dacă ar fi tăiat aceeaşi lungime din alte două conductoare, ar fi obţinut suficient ca să ajungă la zăvorul electronic.

  Rămânea astfel numai problema de a găsi ceva cu care să le taie. Şi, desigur, să evite electrocutarea…

  — Un minut doar dac-aş fi avut sabia, murmură el examinând muchia şurubelniţei improvizate.

  Nu era foarte ascuţită, dar nici firele nu erau prea groase.

  În două minute, trase celelalte fire din tubul protector atât cât putură să iasă. Se ridică, îşi scoase tunica, răsuci de două ori o mânecă în jurul bucăţii de metal şi începu să taie.

  Tăiase jumătate din primul fir, când mâna îi alunecă de pe izolaţie şi atinse pentru o fracţiune de secundă metalul dezgolit. În mod reflex, tresări violent, izbindu-şi mâna de perete.

  Apoi înţelese.

  — Aha, şopti el privind sârma pe jumătate tăiată.

  Din încăperea vecină se auzi un fluierat întrebător.

  — Tocmai am atins unul dintre fire, îl anunţă pe droid, şi nu m-am electrocutat.

  R2-D2 fluieră.

  — Aşa-i, încuviinţă Luke.

  Ridică firul… îl atinse din nou… ţinu degetul pe metal.

  Prin urmare, Karrde şi Mara nu făcuseră de fapt nici o greşeală. Decuplaseră deja priza de la sursa de alimentare cu curent.

  Luke rămase îngenuncheat, ţinând firul şi întrebându-se ce să facă în continuare. Avea sârma, dar nici o sursă de alimentare la care s-o conecteze. Pe de altă parte, probabil că în cameră existau destule surse energetice mici, ataşate modulelor de rezervă, dar toate erau ambalate în lăzi pe care nu le putea deschide. Să utilizeze cumva sârma, ca să forţeze lăzile respective? Să încerce să taie cu ea sigiliul etanş?

  Apucă zdravăn sârma şi trase de ea, căutând să-i evalueze rezistenţa la rupere. Degetele îi alunecară pe izolaţie; schimbându-şi poziţia, Luke înfăşură firul în jurul mâinii drepte…

  Şi se opri, simţind un fior brusc pe ceafă. Mâna lui dreaptă… Mâna dreaptă artificială. Mâna dreaptă artificială cu sursă dublă de alimentare…

  — R2-D2, ştii ceva despre grefele de membre cibernetice? strigă, deschizând portul de acces din încheietură cu ajutorul triunghiului de metal.

  După o tăcere, auzi un tril precaut şi ambiguu.

  — N-ar trebui să dureze prea mult, îl asigură pe droid, examinând labirintul de fire şi servomotoare din interiorul mâinii.

  Uitase cât de teribil de complex era.

  — Tot ce trebuie să fac este să scot una dintre surse. Crezi că-mi poţi transmite procedura?

  De data aceasta, pauza fu mai scurtă şi răspunsul mai încrezător.

  — Perfect, încuviinţă Luke. Să-i dăm drumul!

  Han îşi încheie prezentarea, se lăsă pe spate în scaun şi aşteptă.

  — Interesant, zise Karrde cu expresia sa uşor amuzată, care îi ascundea adevăratele gânduri. Cu adevărat, interesant. Presupun că în privinţa asta Consiliul Provizoriu este gata să asigure şi garanţii legale.

  — Garantăm ceea ce putem, răspunse Han. Protecţia ta, legalitatea operaţiunilor şi aşa mai departe. Evident, nu putem garanta marja de profit sau alte aspecte similare.

  — Evident, încuviinţă Karrde şi-şi întoarse privirea spre Lando. Generale Calrissian, ai fost mai degrabă tăcut. Care este rolul tău în toată afacerea asta?

  — Nu am decât calitatea de prieten, zise Lando, şi de persoană care ştiam cum poţi să fii contactat. În plus, pot să garantez integritatea şi onestitatea lui Han.

  Un surâs fugar trecu peste buzele contrabandistului.

  — Integritate şi onestitate, repetă el. Interesante cuvinte, asociate unui bărbat cu reputaţia oarecum pătată a căpitanului Solo.

  Han făcu o grimasă, întrebându-se la ce incident anume făcea referire. Trebuia să recunoască, existau destule dintre care se putea alege.

  — Orice pete ar fi existat, spuse el, sunt de domeniul trecutului.

  — Bineînţeles, fu de acord Karrde. Aşa cum am spus, propunerea este foarte interesantă, dar nu cred că ar fi adecvată organizaţiei mele.

  — Pot să întreb de ce?

  — Pur şi simplu fiindcă unele părţi ar putea crede că ne aliem politic, explică Karrde şi sorbi din ceaşcă. Ţinând seama de extinderea operaţiunilor noastre şi de regiunile în care se desfăşoară ele, s-ar putea să nu fie o mişcare tocmai inteligentă din punct de vedere politic.

  — Înţeleg, încuviinţă din cap Han. Te pot convinge că există modalităţi prin care să-i poţi împiedica pe ceilalţi clienţi ai tăi să ştie ce faci.

  — Cred că subestimezi capacităţile de contrainformaţii ale Imperiului, căpitane Solo. Imperialii cunosc despre mişcările Republicii mult mai multe decât ai putea crede.

  — Mie-mi spui? se strâmbă Han, privind spre Lando. Apropo, mi-am amintit un alt lucru despre care doream să te întreb. Lando mi-a spus că ai putea cunoaşte un sintezor destul de bun ca să spargă coduri diplomatice.

  Contrabandistul înclină capul pe un umăr.

  — Interesantă solicitare, comentă el. Mai cu seamă din partea unei persoane care ar trebui să aibă deja acces la asemenea coduri. Să fie vorba oare despre intrigi apărute în ierarhia Noii Republici?

  În mintea lui Han fulgeră amintirea ultimei discuţii purtate cu Winter şi avertismentele ei voalate.

  — Este vorba despre ceva pur personal, îl asigură pe Karrde. Sau, în sfârşit, aproape în totalitate personal.

  — Aha… Ei bine, întâmplător, unul dintre cei mai buni sintezori existenţi va cina azi cu mine. Veţi avea amabilitatea să participaţi de asemenea?

  Han îşi privi ceasul surprins. Flecărind şi discutând afaceri, întrevederea de cincisprezece minute pe care i-o promisese Torve se lungise la două ore.

  — Nu vrem să-ţi răpim timpul…

  — Nici vorbă de aşa ceva, îl asigură Karrde sculându-se. Asaltaţi de probleme, avem obiceiul să ignorăm prânzul şi compensăm, cinând mai devreme, înainte de a se însera.

  — Îmi amintesc minunatele orare ale contrabandiştilor, încuviinţă amuzat Han. Eşti norocos dacă poţi mânca de două ori pe zi.

  — Perfect adevărat. Urmaţi-mă, vă rog…

  Aşa cum observase Han la sosire, clădirea principală părea alcătuită din trei-patru inele, în centrul cărora se găsea sala uriaşă în care creştea arborele straniu. Încăperea în care-i conduse Karrde acum făcea parte din inelul imediat adiacent sălii aceleia şi ocupa aproape un sfert din coroana circulară. Mai multe mese rotunde fuseseră pregătite, iar câteva erau deja ocupate.

  — Nu suntem protocolari în privinţa servirii, spuse Karrde şi-i conduse spre masa din mijloc la care erau aşezate patru persoane – trei bărbaţi şi o femeie.

  Karrde le arătă scaunele libere.

  — Bună seara tuturor, îi salută pe ceilalţi meseni. Vi-i prezint pe Calrissian şi Solo, care vor cina cu noi. Trei dintre asociaţii mei – îi indică pe rând – Wadewarn, Chin şi Ghent. Ghent este sintezorul pe care l-am menţionat, probabil cel mai bun din domeniu. Şi Mara Jade… pe care aţi cunoscut-o deja.

  — Da, încuviinţă Han, salutând din cap, şi se aşeză străbătut de un fior.

  Mara fusese alături de Karrde, atunci când îi primise în simulacrul de sală a tronului. Nu zăbovise prea mult după sosirea lor, dar în tot acel timp îi fixase cu o căutătură întunecată pe el şi pe Lando, cu ochii incredibil de verzi.

  Aproape la fel cum îi fixa acum.

  — Deci tu eşti Han Solo, rosti încântat sintezorul. Auzisem multe despre tine şi-mi dorisem să te cunosc.

  Han îşi mută atenţia de la Mara la Ghent. Era foarte tânăr, de abia ieşit din adolescenţă.

  — E grozav să fii faimos, îi zise Han, dar ţine minte că tot ce ai auzit sunt zvonuri. Iar zvonurile sporesc cu fiecare povestitor.

  — Eşti prea modest, comentă Karrde şi-i făcu semn unui droid scund, care rulă spre ei purtând o tavă cu rulouri învelite în frunze. Ar fi greu de exagerat, de exemplu, episodul acela cu negustorii de sclavi zygerriani.

  Lando ridică ochii de la tava droidului.

  — Zygerriani? repetă el. Nu mi l-ai povestit niciodată.

  — N-a fost ceva important, replică Han avertizându-l din privire să abandoneze subiectul.

  Din nefericire, Ghent fie că nu văzu privirea, fie că era prea tânăr ca să ştie ce însemna.

  — El şi Chewbacca, explică surescitat puştiul, au atacat o navă de sclavi zygerriană. Numai ei doi. Zygerrianii au fost atât de speriaţi încât au abandonat nava.

  — Erau mai mult piraţi