/ Language: România / Genre:antique

Star Wars - Vol 24 Timothy Zahn

Vol Intunecate


TIMOTHY ZAHN

ASALTUL FORŢEI ÎNTUNECATE

Trilogia THRAWN – Ultimul lord al Întunericului – VOLUMUL 2

Drept în faţă, steaua era o sferă galben-portocalie de mărimea unui bănuţ, cu intensitatea luminoasă moderată de distanţă şi de parasolarele automate ale videcranelor. Împrejurul ei şi al navei însăşi se aflau stelele, o cascadă de gămălii de ac orbitor de albe pe fundalul negru al spaţiului. Direct sub navă, în sectorul vestic al Marii Păduri Nordice a planetei Myrkr, se apropia revărsatul zorilor.

  Ultimul răsărit pe care cineva din pădurea aceea avea să-l mai vadă vreodată.

  Lângă unul dintre videcranele laterale de pe puntea distrugătorului spaţial imperial Himera, căpitanul Pellaeon privea linia neclară a terminatorului apropiindu-se încetişor de zona ţintă a planetei de dedesubt. Cu zece minute în urmă, forţele de pe sol care înconjurau locul anunţaseră că erau pregătite; Himera în sine ocupase de mai bine de o oră poziţia de blocadă. Acum nu mai lipsea decât ordinul de atac.

  Lent, cu sentimentul comiterii unei ilegalităţi, Pellaeon întoarse capul câţiva centimetri într-o parte. În dreapta lui, Marele Amiral Thrawn stătea aşezat la consola sa de comandă, cu faţa albăstruie inexpresivă, cu ochii roşu-strălucitori focalizaţi pe bateriile afişajelor de stare ce-i înconjurau scaunul. Nu vorbise şi nici nu se clintise din poziţia aceea după primirea raportului ultimului grup de desant şi Pellaeon simţea că echipajul de cart începuse să devină nerăbdător.

  În ceea ce-l privea, Pellaeon încetase de mult să încerce să-i mai ghicească acţiunile lui Thrawn. Faptul că fostul împărat considerase că acesta merita să fie unul dintre cei doisprezece Mari Amirali ai săi constituia dovada încrederii în el – cu atât mai mult, ţinând seama de originea nu tocmai umanoidă a lui Thrawn şi de bineştiuta reticenţă a împăratului în asemenea probleme. De altfel, în anul scurs de când Thrawn preluase comanda Himerei şi începuse reconstruirea Flotei Imperiale, Pellaeon văzuse repetate demonstraţii ale geniului militar al Marelui Amiral. Indiferent de motivul pentru care amâna atacul, căpitanul avea convingerea că era unul perfect valid.

  Reveni înapoi către videcran la fel de lent pe cât se întorsese spre Marele Amiral. Totuşi mişcările sale nu scăpaseră neobservate.

  — Întrebări, căpitane? răzbătu glasul modulat şi fluid al lui Thrawn prin murmurele scăzute ale conversaţiilor de pe punte.

  — Nu, domnule amiral, se răsuci Pellaeon către superiorul său.

  Pentru o clipă, ochii strălucitori îl studiară şi, subconştient, Pellaeon se încordă, aşteptându-se la o mustrare, sau chiar la ceva mai rău. Însă Thrawn, aşa cum Pellaeon avea tendinţa să uite, nu deţinea temperamentul legendar şi letal al Lordului Darth Vader.

  — Te întrebi, poate, de ce n-am atacat încă? sugeră Marele Amiral pe acelaşi ton politicos.

  — Da, domnule amiral, recunoscu Pellaeon. Toate forţele noastre şi-au ocupat poziţiile.

  — Forţele noastre militare, da, însă nu şi observatorii pe care i-am trimis în Hyllyard City.

  — Hyllyard City?

  — Exact. Mi se pare nefiresc ca un individ cu viclenia lui Talon Karrde să-şi fi amplasat o bază în mijlocul pădurii, fără să fi stabilit, de asemenea, contacte de securitate în afara zonei respective. Hyllyard City se află mult prea departe de baza lui Karrde pentru ca oricine de acolo să fie martor direct al atacului nostru. Drept urmare, orice agitaţii neaşteptate în oraş ar implica existenţa unei modalităţi de comunicaţii mai subtile. Pornind de la descoperirea ei, am putea să identificăm persoanele de contact ale lui Karrde şi să le supraveghem pe termen lung. Finalmente, ele ne-ar duce la Karrde.

  — Am înţeles, domnule amiral, se încruntă Pellaeon. Aşadar, nu vă aşteptaţi să capturaţi niciunul dintre oamenii lui Karrde.

  Zâmbetul Marelui Amiral deveni rece.

  — Mă aştept ca forţele noastre să găsească o bază goală şi abandonată.

  Căpitanul trase cu ochiul pe videcran, spre planeta pe jumătate iluminată de sub ei.

  — În cazul acesta… de ce o mai atacăm?

  — Din trei motive, căpitane. În primul rând, chiar şi cei ca Talon Karrde fac, ocazional, greşeli. S-ar putea ca, în graba lui de a-şi evacua baza, să fi uitat în urmă un crâmpei esenţial de informaţie. În al doilea rând, aşa cum am menţionat deja, un atac asupra bazei ne-ar putea conduce la contactele lui din Hyllyard City. Iar în al treilea rând, oferă trupelor noastre de sol o experienţă directă de care au multă nevoie.

  Ochii strălucitori sfredeleau faţa lui Pellaeon.

  — Nu uita niciodată, căpitane, că obiectivul nostru nu mai este doar jalnica hărţuire pe la spate din ultimii cinci ani. Deţinând acum Muntele Tantiss şi colecţia de cilindri Spaarti a răposatului împărat, iniţiativa redevine a noastră. În curând, vom începe procesul de recâştigare a planetelor din mâinile rebelilor, iar pentru asta vom avea nevoie de o armată de sol la fel de antrenată ca şi Flota.

  — Înţeleg, domnule amiral.

  — Bine, încuviinţă Thrawn şi reveni cu privirea asupra displayurilor. E momentul. Anunţă-l pe generalul Covell că poate să înceapă.

  Pellaeon părăsi videcranul şi reveni la consola sa de comandă. Verifică rapid afişajele şi apăsă comutatorul pentru transmisiuni, pe jumătate conştient că şi Thrawn îşi activase propriul comunicator. Avea de trimis vreun mesaj privat pentru spionii săi din Hyllyard City?

  — Aici Himera; rosti Pellaeon. Lansaţi atacul!

  — Recepţie, Himera, vorbi generalul Covell în comunicatorul căştii, ferindu-se ca dispreţul să-i răzbată în glas.

  Era tipic – tipic şi dezgustător de previzibil. Te-nvârţi ca nebunul, debarci trupele şi vehiculele, pregăteşti totul… şi după aceea îi aştepţi pe trufaşii ofiţeri ai Flotei, în uniformele lor imaculate şi în navele lor curate şi perfecte, să-şi termine de băut ceaiul pentru ca, în cele din urmă, să-ţi dea undă verde.

  Staţi cât mai confortabil, gândi el sardonic în direcţia distrugătorului spaţial de deasupra. Deoarece, indiferent dacă Marele Amiral Thrawn era interesat de obţinerea unor rezultate reale sau pur şi simplu de o repetiţie generală, avea să capete ceva pe măsură.

  Întinzând mâna spre consola din faţa sa, Covell activă frecvenţa de comandă locală.

  — Generalul Covell, către toate unităţile – am primit undă verde. Îi dăm drumul!

  Confirmările sosiră şi, cu o vibrare a punţii de oţel de sub picioarele sale, uriaşul păşitor AT-AT porni, croindu-şi drum în stilul său greoi prin pădure, spre baza aflată la un kilometru depărtare. În faţa AT-AT-ului, ocazional vizibilă prin videcranul de oţel transparent blindat, o pereche de AT-ST cercetaşi păşitori alerga în formaţie geamănă, flancându-i traseul şi căutând inamici sau capcane. Desigur astfel de împotriviri inutile nu i-ar fi făcut nici un bine lui Karrde. În anii săi de serviciu imperial, Covell condusese realmente sute de campanii şi cunoştea perfect capacităţile remarcabile ale maşinilor de luptă aflate sub comanda lui.

  Sub videcran, displayul tactic holografic era aprins ca un disc decorativ, ledurile pâlpâitoare roşii, albe şi verzi indicând poziţiile AT-AT-urilor, AT-ST-urilor şi vehiculelor platforme-cercetaş de atac ce se strângeau într-un cerc disciplinat în jurul bazei lui Karrde.

  Disciplinat, dar nu perfect. AT-AT-ul din nord şi vehiculele sale de sprijin rămăseseră considerabil în urma laţului blindat.

  — Unitatea 2, rosti Covell în comunicator, măreşte viteza.

  — Încercăm, domnule general, răzbătu un glăscior îndepărtat peste straniile efecte atenuatoare ale florei bogat metalifere de pe Myrkr. Am dat peste nişte hăţişuri dese de liane care ne încetinesc cercetaşii păşitori.

  — AT-AT-ul are vreo problemă?

  — Nu, domnule general, dar doream să menţin unitatea flancului…

  — Coerenţa deplasării este un obiectiv lăudabil în decursul manevrelor de şcoală, maiorule, îl întrerupse Covell, dar nu pe seama unui plan global de luptă. Dacă AT-ST-urile nu pot ţine pasul, lasă-le-n urmă.

  — Am înţeles.

  Covell întrerupse legătura, pufnind. Marele Amiral avea dreptate cel puţin într-o privinţă: trupele lui necesitau mult mai multă experienţă de luptă înainte de a se ridica la adevăratele standarde imperiale. Cu toate acestea, materia primă exista – chiar în vreme ce privea, flancul nordic se refăcu, cu platformele-cercetaş desfăşurându-se în faţă şi preluând poziţiile anterioare ale AT-ST-urilor, în timp ce acestea trecură în ariergardă.

  Senzorul energetic emise un avertisment de proximitate: se apropiau de bază.

  — Statutul? îşi întrebă Covell echipajul.

  — Tot armamentul pregătit de foc, raportă artileristul cu ochii pe displayurile de ţintire.

  — Nu există indicaţii de rezistenţă, activă sau pasivă, adăugă pilotul.

  — Rămâneţi cu ochii-n patru, ordonă Covell şi tastă din nou frecvenţa de comandă. Către toate unităţile; avansaţi!

  Însoţit de ultimele trosnete ale vegetaţiei rupte, AT-AT-ul intră în poiană.

  Spectacolul era impresionant. În semiîntunericul zorilor, la un unison care atingea perfecţiunea paradelor, celelalte trei AT-AT-uri apărură de la adăpostul pădurii, de pe cele patru laturi ale spaţiului deschis, cu AT-ST-urile şi platformele-cercetaş strânse în jurul picioarelor lor, răspândindu-se rapid în toate direcţiile, pentru a încercui clădirile scufundate în beznă.

  Covell examină iute, dar atent, senzorii. Două surse energetice continuau să funcţioneze – una în clădirea centrală, iar cealaltă într-una dintre barăcile periferice. Nu exista nici o urmă de senzori operaţionali, de armament sau de câmpuri energetice. Bio-analizorul îşi rulă algoritmii complicaţi şi concluzionă că în clădirile exterioare nu existau forme de viaţă.

  Pe de altă parte, construcţia cea mare din centru…

  — Domnule general, raportă comandantul AT-AT-ului 4, am detectat aproximativ douăzeci de forme de viaţă în clădirea din mijloc. Toate se găsesc în secţiunea centrală.

  — Nu apar însă ca oameni, murmură pilotul lui Covell.

  — Poate că sunt ecranaţi, mormăi generalul privind pe videcran. Baza continua să rămână tăcută. Să-i dăm drumul şi să aflăm. Grupele de asalt – executarea!

  Platformele-cercetaş depliară trapele posterioare şi din fiecare coborî câte o grupă de opt soldaţi, ţinând strâns carabinele laser peste piepturile blindate, când săriră pe sol. Jumătate din fiecare grupă ocupă poziţie de acoperire înapoia vehiculului, cu armele aţintite asupra bazei, iar cealaltă jumătate sprintă peste terenul deschis, spre linia exterioară de clădiri şi barăci. Acolo adoptă la rândul ei poziţie de acoperire, permiţând camarazilor rămaşi în spate să avanseze. Era o tactică militară veche de secole, executată cu genul de hotărâre energică pe care Covell o aşteptase din partea unor trupe lipsite de botezul focului. Nu putea totuşi să conteste că exista materie primă de calitate.

  Soldaţii continuară să se apropie în valuri succesive de clădirea centrală, cu grupuri mici desprinzându-se din cercul principal, pentru a verifica fiecare dintre structurile exterioare, pe măsură ce ajungeau lângă ea. Avangarda trupelor de asalt ajunse la obiectiv… un fulger orbitor ilumină pădurea când detonă uşa… apoi urmă o înghesuială uşor confuză, când restul soldaţilor pătrunse înăuntru.

  După aceea, linişte.

  Pentru două minute, tăcerea continuă, punctată numai de ocazionale comenzi laconice din partea comandanţilor. Covell ascultă, privind senzorii… şi în cele din urmă, raportul sosi.

  — Domnule general, raportează locotenentul Barse. Am asigurat zonaţintă. În interior nu se află nimeni.

  — Perfect, locotenente, încuviinţă Covell. Ce există înăuntru?

  — Se pare că au plecat în grabă, domnule general. Au abandonat destul de multe, dar în majoritate lucruri lipsite de valoare.

  — Asta va decide echipa de scanare. Indicaţii ale unor bombe-capcană sau surprize neplăcute?

  — Nu, domnule general. Formele de viaţă pe care le-am detectat sunt nişte animale lunguieţe şi îmblănite, situate pe arborele central, care se ridică prin plafon.

  Covell aprobă iarăşi din cap. Din câte îşi amintea, se numeau ysalamiri. De vreo două luni, Thrawn făcea mare caz în legătură cu animalele acelea idioate, deşi el unul nu reuşea să ghicească la ce puteau fi utile în război. Bănuia totuşi că, finalmente, cei din Flotă aveau să-i împărtăşească marele secret.

  — Stabileşte o defensivă fagure, îi ordonă locotenentului, şi anunţă echipa de scanare când ai terminat. Până atunci, fă-te confortabil. Marele Amiral doreşte ca baza să fie demontată bucăţele, şi exact asta vom face în continuare.

  — Perfect, generale, rosti vocea la limita audibilului, în ciuda amplificării puternice şi a filtrelor calculatorului. Începe demontarea.

  Aşezată în faţa comenzilor lui Karrde Nesupusul, Mara se răsuci pe jumătate spre bărbatul dinapoia ei.

  — Cred că asta a fost, spuse ea.

  Pentru o clipă, se păru că Talon Karrde n-o auzise. Tăcu, privind pe videcran spre planeta îndepărtată, o semilună micuţă alb-albăstruie, vizibilă dincolo de marginea neregulată a asteroidului ce trecea prin apropierea soarelui, înapoia căruia se camuflase Karrde Nesupusul. Mara fu pe punctul de a repeta comentariul, când contrabandistul se mişcă.

  — Da, vorbi el şi glasul calm nu dovedea nici urmă din emoţia pe care o simţea în mod neîndoios. Asta a fost…

  Mara schimbă o privire cu Aves, aflat pe scaunul copilotului, apoi reveni spre Karrde.

  — Atunci, n-ar trebui să-i dăm drumul?

  Karrde inspiră adânc… şi, privindu-l, Mara surprinse în expresia lui un licăr care trăda ce însemnase pentru el sediul de pe Myrkr. Nu doar o simplă bază de operaţiuni, ci chiar un cămin.

  Femeia îşi alungă gândul acela. Prin urmare, Karrde îşi pierduse căminul. Mare lucru! În decursul existenţei, ea însăşi pierduse mai multe şi supravieţuise. Va trece şi el peste pierderea respectivă.

  — Am întrebat dacă n-ar trebui să-i dăm drumul.

  — Te-am auzit, zise Karrde şi licărul emoţional dispăru din nou sub faţada obişnuită de ironie. Cred că ar trebui să mai aşteptăm niţel. Să vedem dacă n-am uitat ceva care le-ar putea oferi o indicaţie despre baza Rishi.

  Mara se uită iarăşi la Aves.

  — Am fost destul de meticuloşi, spuse bărbatul. Nu cred că exista vreo referire la Rishi altundeva decât în calculatorul principal, care a fost evacuat cu primul grup.

  — Absolut de acord, încuviinţă Karrde. Eşti gata să-ţi pui viaţa chezaş pe afirmaţia asta?

  Buza lui Aves zvâcni.

  — Nu tocmai.

  — Şi dacă ne observă? insistă Mara. Camuflarea înapoia asteroizilor este trucul cel mai vechi de pe lume.

  — N-o să ne observe, clătină hotărât Karrde din cap. Ba chiar mă-ndoiesc că s-ar gândi că am rămas aici. Oamenii obişnuiţi care fug din faţa unuia ca Marele Amiral Thrawn nu se opresc decât după ce au ajuns foarte departe.

  Eşti gata să-ţi pui viaţa chezaş pe afirmaţia asta? gândi Mara cu amărăciune, dar nu scoase un cuvânt. Probabil că avea dreptate şi, chiar dacă Himera sau unul dintre vânătorii TIE ar fi pornit spre Karrde Nesupusul, n-ar fi avut nici o problemă în a efectua saltul în hiperspaţiu cu mult înainte de a fi atacaţi.

  Logica şi tactica păreau clare, totuşi Mara simţea ceva sâcâind-o într-un colţişor al minţii. Un sentiment neplăcut legat de evenimentele acestea.

  Încleştând maxilarele, reglă senzorii navei la sensibilitate maximă şi mai controlă o dată dacă secvenţa pre-lansare a motoarelor fusese introdusă şi putea fi activată imediat. După aceea, se pregăti de aşteptare.

  *

  Echipa de scanare acţionă rapid, eficient şi amănunţit. Avu nevoie de niţel mai mult de treizeci de minute ca să concluzioneze că nu exista nimic important.

  — Deci varianta asta s-a dus, făcu o grimasă Pellaeon, privind rapoartele negative care i se derulau pe display.

  Poate că fusese o şedinţă practică bună pentru forţele de sol, dar altfel întregul exerciţiu păruse să fi fost inutil.

  — Desigur, poate că observatorii dumneavoastră au sesizat ceva în Hyllyard City, adăugă el răsucindu-se spre Thrawn.

  Ochii roşu-strălucitori ai Marelui Amiral nu se desprinseră de la displayurile sale.

  — A existat o mică reacţie, rosti el. S-a terminat aproape înainte să fi început, totuşi cred că implicaţiile sunt clare.

  Oricum, era ceva.

  — Da, domnule amiral. Să ordon monitorizării pregătirea unei echipe de sol pe termen lung.

  — Răbdare, căpitane. La urma urmelor, poate să nu fie necesar. Tastează o scanare de rază medie şi spune-mi ce vezi.

  Pellaeon reveni spre consola sa şi introduse comanda de afişare respectivă. Vedea planeta, desigur, şi norul defensiv standard de vânători TIE grupat în jurul Himerei. Singurul obiect aflat în raza medie…

  — Vă referiţi la asteroidul micuţ de acolo?

  — Exact, încuviinţă Thrawn. Cu nimic remarcabil, aşa-i? Nu, să nu faci o focalizare senzorială – adăugă el, aproape înainte ca ideea să-i fi venit măcar lui Pellaeon. N-am dori să omorâm prematur găina cu ouă de aur, nu-i aşa?

  — Găina cu ouă de aur”? repetă Pellaeon, încruntându-se din nou spre datele senzorilor. Scanările de rutină asupra asteroidului, efectuate cu trei ore în urmă, fuseseră negative şi de atunci nimic nu s-ar fi putut furişa în locul acela fără să fi fost detectat. Cu tot respectul, domnule amiral, nu văd nici o indicaţie că ar exista ceva acolo.

  — Nici eu nu văd, aprobă Thrawn, dar este singura acoperire de dimensiuni convenabile pe o rază de aproape zece milioane de kilometri în jurul lui Myrkr. Practic nu există nici un alt loc de unde să ne urmărească Talon Karrde.

  Pellaeon ţuguie buzele.

  — Domnule amiral, mă îndoiesc că Talon Karrde ar fi îndeajuns de necugetat ca să stea şi să ne aştepte sosirea.

  Ochii roşu-strălucitori se îngustară doar puţin.

  — Uiţi, căpitane, vorbi încet Marele Amiral, că l-am cunoscut pe individ. Un aspect încă mai important – am văzut genul de obiecte de artă pe care le colecţionează. Nu, reveni el spre displayuri, este acolo, sunt sigur de asta. Vezi tu, Talon Karrde nu-i doar un simplu contrabandist. Poate că, în esenţă, nici nu este contrabandist. Adevărata lui pasiune n-o reprezintă bunurile sau banii, ci informaţiile. Mai mult decât orice din galaxie, el tânjeşte după cunoaştere… iar ştiinţa despre ce am găsit sau n-am găsit noi aici constituie pentru el o nestemată prea preţioasă ca s-o abandoneze.

  Pellaeon studie profilul Marelui Amiral. În opinia lui, era un salt logic prea puţin consistent. Pe de altă parte, văzuse prea multe salturi similare pentru ca să nu-l ia în serios pe acesta.

  — Să trimit o escadrilă de vânători TIE ca să investigheze, domnule amiral?

  — Aşa cum am zis, căpitane, răbdare! Chiar şi în mod stealth senzorial, cu toate motoarele oprite, se va asigura că poate activa şi fugi înainte ca o forţă de atac să ajungă la el. Thrawn surâse spre Pellaeon: Sau, mai precis, o forţă de atac dinspre Himera.

  O amintire fugară reveni căpitanului: Marele Amiral întinzându-se spre consola de transmisiuni, în clipa în care Pellaeon trimitea ordinul de atac pentru forţele de pe sol.

  — Aţi trimis un mesaj spre restul Flotei, spuse el, şi l-aţi sincronizat cu ordinul meu de atac, pentru a camufla transmisiunea.

  Sprâncenele negru-albăstrui ale lui Thrawn se înălţară o fracţiune.

  — Foarte bine, căpitane! Cu adevărat, foarte bine.

  Pellaeon simţi o uşoară căldură pe obraji. Complimentele Marelui Amiral erau puţine şi extrem de rare.

  — Mulţumesc, domnule amiral.

  Thrawn încuviinţă din cap.

  — Mai exact, mesajul meu s-a adresat unei singure nave, Constrângătorul. Va sosi peste aproximativ zece minute. Moment în care – şi ochii îi scânteiară – vom vedea cât de precis l-am descifrat pe Karrde.

  Din difuzoarele punţii lui Karrde Nesupusul, rapoartele echipei de scanare începuseră să se împuţineze.

  — Nu se pare c-ar fi găsit ceva, comentă Aves.

  — Aşa cum ai spus, am fost meticuloşi, îi reaminti Mara de abia auzindu-şi propriile cuvinte. Senzaţia nedefinită care o sâcâia în străfundul minţii părea să se fi amplificat. Acum nu putem pleca? se întoarse spre Karrde.

  — Încearcă să te relaxezi, se încruntă bărbatul. Ei nu pot şti că suntem aici. Asteroidul n-afost investigat cu senzori, iar în alt mod nu au cum să ne detecteze nava.

  — Decât dacă senzorii distrugătoarelor spaţiale sunt mai buni decât credeai.

  — Ştim totul despre senzorii lor, o linişti Aves. Calmează-te, Mara, Karrde ştie ce face. Karrde Nesupusul are probabil cel mai bun mod stealth senzorial din partea asta a…

  Se opri, când uşa punţii se deschise înapoia lor şi Mara se răsuci, exact în clipa în care cei doi vornskri domesticiţi ai lui Karrde năvăliră înăuntru, târându-şi realmente îngrijitorul după ei.

  — Ce cauţi aici, Chin? întrebă Karrde.

  — Scuze, căpitane, pufăi Chin proptindu-se din răsputeri în podeaua punţii şi smucind de lesele întinse.

  Efortul era doar parţial încununat de succes; prădătorii continuau să-l tragă, lent, înainte.

  — Nu i-am putut opri. Am crezut că poate doreau să te vadă…

  — Ce-i cu voi? îşi certă Karrde animalele, lăsându-se pe vine în faţa lor. Nu ştiţi că avem treabă?

  Vornskrii nu-l priviră. De fapt, păreau că nici măcar nu-i remarcă prezenţa. Continuau să privească drept înainte, de parcă el nici n-ar fi existat.

  O fixau pe Mara.

  — Hei, făcu Karrde şi lovi uşor cu palma unul dintre animale peste bot. Cu tine vorbesc, Sturm. Ce v-a apucat?

  Se uită în direcţia privirii lor neclintite…

  Clipi din ochi şi se încruntă.

  — Faci ceva, Mara?

  Femeia clătină din cap şi un fior îngheţat îi străbătu spinarea. Mai văzuse căutătura aceea, la mulţi dintre vornskrii sălbatici care-i atacaseră în timpul celor trei zile cât călătorise împreună cu Luke Skywalker prin pădurea Myrkr.

  Atât doar că, atunci, privirile prădătorilor nu fuseseră aţintite asupra ei. Toţi îl fixaseră pe Skywalker. De obicei, cu o clipă înaintea saltului.

  — Asta este Mara; Sturm, continuă Karrde vorbind aşa cum ai face cu un copil. Mara… Haide, doar ai văzut-o tot timpul când eram acasă.

  Lent, aproape împotriva voinţei sale, Sturm încetă să mai tragă de lesă şi întoarse capul spre stăpânul lui.

  — Mara, repetă acesta privindu-l ferm în ochi. Prietena noastră! Ai auzit, Drang? adăugă el, prinzându-i botul. Prietena noastră. Ai înţeles?

  Drang păru că reflectează asupra celor auzite. Apoi, la fel de şovăielnic ca Sturm, plecă botul şi se opri.

  — Aşa-i mai bine, încuviinţă Karrde scărpinând ambii vornskri înapoia urechilor şi se ridică. Mai bine, du-i jos, Chin. Plimbă-i prin cala principală… să facă mişcare.

  — Dacă pot găsi vreo potecă prin balamucul de-acolo, mârâi Chin trăgând de lese. Haidem, micuţilor, îi dăm drumul!

  Cei doi vornskri îi îngăduiră să-i scoată de pe punte, doar cu o uşoară ezitare. Karrde privi uşa care se închise înapoia lor.

  — Mă-ntreb ce naiba a fost asta, rosti el privind gânditor spre Mara.

  — Nu ştiu, replică femeia auzindu-şi încordarea din glas.

  După dispariţia distragerii aceleia de moment, senzaţia stranie îi revenise în plină forţă. Mara se întoarse către consola ei, pe jumătate aşteptându-se să vadă o escadrilă de vânători TIE năpustindu-se asupra lor.

  Nu era însă nimic; Himera continua să stea inofensiv pe orbita lui Myrkr. Nu exista nici o ameninţare pe care instrumentele lui Karrde Nesupusul s-o poată detecta. Totuşi furnicătura se înteţea întruna.

  Brusc, nu mai putu să stea locului. Întinzându-se spre consola de comandă, tastă pre-lansarea motoarelor.

  — Mara! strigă Aves, tresărind în scaun de parcă ar fi fost muşcat. Ce nai…?

  — Imperialii vin încoace, răbufni ea auzindu-şi în voce tensiunea a nenumărate emoţii întrepătrunse.

  Zarurile fuseseră iremediabil aruncate – activarea motoarelor determinase alarmarea instantanee a tuturor senzorilor din Himera. Acum singura cale posibilă rămăsese saltul în hiperspaţiu.

  Mara ridică ochii spre Karrde, temându-se brusc de ceea ce ar fi descoperit pe chipul bărbatului. El rămăsese însă nemişcat, privind-o cu o încruntătură uşor nedumerită.

  — Nu s-ar părea că vin, îi atrase atenţia încetişor.

  Femeia clătină din cap, conştientă de propria ei căutătură de implorare.

  — Trebuie să mă crezi, rosti, stingherită de faptul că ea însăşi nu-şi credea spusele. Se pregătesc de atac.

  — Te cred, încuviinţă Karrde liniştitor, sau poate înţelegând că nu le mai rămăsese alternativă. Aves, calculează saltul. Ruta cea mai simplă care nu se îndreaptă spre Rishi. Ulterior, ne vom opri şi vom reconfigura destinaţia.

  — Karrde…

  — Mara este secundul meu, i-o reteză Karrde, şi în această calitate are dreptul şi datoria de a lua decizii importante.

  — Da, dar… Aves se opri brusc, înghiţindu-şi cuvintele. Am înţeles, mormăi printre dinţi.

  Fulgerând-o cu privirea pe femeie, se întoarse către calculatorul navei şi se apucă de lucru.

  — Poţi să ne pui în mişcare, Mara, continuă Karrde apropiindu-se de scaunul gol destinat transmisionistului şi aşezându-se. Menţine cât poţi mai mult asteroidul între noi şi Himera.

  — În regulă.

  Ghemul de sentimente încâlcite începuse de acum să se dizolve, lăsând în urmă o combinaţie de furie şi stânjeneală acută. Făcuse din nou o prostie! îşi ascultase sentimentele ascunse – încercase să facă lucruri despre care ştia prea bine că nu le poate realiza – şi sfârşise prin a fi ea însăşi rănită.

  În acelaşi timp, probabil că fusese pentru ultima oară că se auzise numită „secundul” lui Karrde. Unitatea conducerii în faţa lui Aves era una, dar avea să vadă pe naiba după ce ieşeau de aici şi rămâneau între patru ochi. Avea să se considere norocoasă dacă n-o zbura cu totul din organizaţie. Tastând cu furie pe consolă, viră Karrde Nesupusul, întorcându-l cu spatele spre asteroid şi pornind spre adâncul spaţiului…

  Iar cu un pâlpâit de pseudomişcare, ceva uriaş se materializa din hiperspaţiu, apărând în spaţiul normal la numai douăzeci de kilometri de ei.

  Un crucişător imperial interdictiv.

  Aves emise o înjurătură surprinsă.

  — Nu mai suntem singuri, anunţă el.

  — Văd, spuse Karrde la fel de calm ca întotdeauna… totuşi Mara îi auzi tonul de surpriză din glas. Cât ne mai trebuie până la salt?

  — Încă un minut, răspunse Aves încordat. În sistemul exterior sunt o mulţime de asteroizi printre care trebuie calculată deplasarea.

  — Va fi o cursă contracronometru aşadar… Mara?

  — Avem 73, spuse femeia storcând cât mai multă putere din motoarele leneşe.

  Karrde avea dreptate; îi aştepta într-adevăr o cursă contracronometru. Cu cele patru generatoare gigantice de unde gravitaţionale, capabile să simuleze mase de dimensiuni planetare, crucişătoarele interdictive constituiau principala armă imperială pentru blocarea unei nave inamice în spaţiul normal, în vreme ce vânătorii TIE o bombardau. Pe de altă parte, apărând el însuşi din hiperspaţiu, interdictivul avea nevoie de un minut înainte de a-şi putea activa generatoarele. Dacă până atunci Karrde Nesupusul putea fi scos din raza de acţiune…

  — Alţi musafiri, anunţă Aves. Două escadrile de vânători TIE dinspre Himera.

  — Putere 86, raportă Mara. Suntem gata de salt imediat ce calculatorul îmi transmite cursul.

  — Statutul interdictivului?

  — A început activarea generatoarelor gravitaţionale, răspunse Aves.

  Pe displayul tactic al lui Mara apăru un con spectral, prezentând regiunea în care avea să existe, în curând, câmpul care interzicea saltul în hiperspaţiu. Modifică uşor cursul, îndreptând nava spre muchia cea mai apropiată a conului şi aruncă o privire spre displayul calculatorului de navigaţie. Era aproape gata. Conul ceţos devenea rapid tot mai substanţial…

  Ecranul navigaţional emise un piuit. Mara prinse în palmă cele trei manete de comandă hiperspaţială din partea frontală a consolei şi le trase lin spre ea. Karrde Nesupusul vibră uşor şi, pentru o clipă, se păru că interdictivul câştigase cursa aceea contracronometru. Apoi, brusc, stelele din jur explodară în linii stelare.

  Izbutiseră să scape.

  — Să mai aud pe cineva vorbind despre tăiatul crăcii, suspină uşurat Aves când liniile stelare se transformară în împestriţarea hiperspaţiului. Cum crezi c-au ştiut că suntem aici?

  — Habar n-am, răspunse Karrde pe acelaşi ton inexpresiv. Mara?

  — Nici eu nu ştiu, răspunse ea rămânând cu ochii asupra displayurilor şi neîndrăznind să privească la niciunul dintre bărbaţi. Poate că Thrawn a avut pur şi simplu o intuiţie. De multe ori, se bizuie pe aşa ceva.

  — Norocul nostru că nu-i singurul care se bizuie pe intuiţii, preciză Aves pe un ton straniu. Felicitări, Mara! Scuză-mi ieşirea.

  — Mda, aprobă Karrde. Ai făcut o treabă cu adevărat bună.

  — Mulţumesc, murmură ea păstrând ochii asupra consolei şi stăvilindu-şi lacrimile care o podidiseră brusc.

  Aşadar, îi revenise. Sperase cu disperare că localizarea X-interceptorului lui Skywalker în adâncul spaţiului fusese un eveniment izolat. Un accident datorat mai mult lui Jedi…

  Lucrurile nu stăteau însă în felul acela. Totul îi revenea, aşa cum se întâmplase de atâtea ori, în ultimii cinci ani. Presimţirile şi pâlpâirile senzoriale, imboldurile şi instinctele.

  Ceea ce însemna că, peste puţin timp, aveau probabil să înceapă şi visele.

  Furioasă, îşi şterse ochii şi, cu un efort, descleştă maxilarele. Era un tipar destul de familiar… Însă de data aceasta lucrurile aveau să fie diferite. Până acum nu putuse face nimic în legătură cu vocile şi imboldurile, decât să sufere ciclul lor de derulare. Să sufere şi să fie gata să se desprindă din nişa pe care reuşise să şi-o încropească, până în momentul în care, finalmente, se trăda faţă de cei din jur.

  De data aceasta însă nu era o ospătăriţă într-o cantină Phorliss, nici un flector în ascensiune pentru o bandă de atac pe Căpriorii, sau un mecanic de hiperpropulsii pierdut în fundătura Coridorului Ison. Acum era mâna dreaptă a celui mai puternic contrabandist din galaxie, având la dispoziţie genul de resurse şi mobilitate de care nu mai beneficiase după moartea împăratului.

  Genul de resurse ce avea să-i permită să-l găsească din nou pe Luke Skywalker. Şi să-l ucidă.

  Poate că atunci vocile aveau să înceteze.

  *

  Thrawn rămase lângă videcranul punţii aproape un minut, privind spre asteroidul îndepărtat şi spre crucişătorul interdictiv, acum inutil, de lângă el. Era, gândi neliniştit Pellaeon, aproape aceeaşi postură pe care Marele Amiral o asumase când Luke Skywalker scăpase, atât de recent, dintr-o capcană similară. Ţinându-şi răsuflarea, Pellaeon îi privi spatele, întrebându-se dacă alt membru al echipajului Himerei avea să fie executat pentru acest eşec.

  Thrawn se întoarse către el.

  — Interesant, rosti el pe un ton de conversaţie degajată. Ai sesizat derularea evenimentelor, căpitane?

  — Da, domnule amiral, încuviinţă precaut Pellaeon. Ţinta se activa înainte de sosirea Constrângătorului.

  — Exact! Ceea ce implică una dintre trei posibilităţi. Unu – Talon Karrde tocmai se pregătea să plece oricum. Doi – a intrat în panică dintr-un motiv oarecare… Şi trei – ochii roşii scânteiară – a fost, cumva, prevenit.

  Pellaeon se îndreptă şi-şi încordă spatele.

  — Domnule amiral, sper că nu sugeraţi că unul dintre oamenii noştri l-ar fi prevenit?

  — Nu, bineînţeles că nu. Lăsând deoparte loialitatea echipajului, nimeni din Himera nu ştia de plecarea într-acolo a Constrângătorului şi nimeni din Constrângător n-ar fi putut trimite un mesaj fără ca noi să-l fi detectat.

  Se apropie de consola sa de comandă şi se aşeză cu o privire gânditoare.

  — O enigmă interesantă, căpitane. Una căreia va trebui să-i acord mai multă atenţie. Între timp, avem probleme presante. Pentru început, sarcina achiziţionării de nave noi. Anunţul nostru a primit vreun răspuns în ultima vreme?

  — Nimic interesant, domnule amiral, răspunse Pellaeon apelând jurnalul de comunicaţii şi scanându-l rapid, pentru a-şi reîmprospăta memoria. Opt dintre cele cincisprezece grupuri pe care le-am contactat şi-au exprimat interesul, totuşi niciunul n-a dorit să se angajeze în mod specific. Aşteptăm şi celelalte reacţii.

  — Le mai acordăm câteva săptămâni, încuviinţă Thrawn. Dacă nici după aceea nu avem rezultate, vom schimba tonul invitaţiei.

  — Da, domnule amiral. Pellaeon şovăi, apoi continuă: Am mai recepţionat o transmisiune de pe Jomark.

  Thrawn îşi întoarse ochii sclipitori spre el.

  — Ţi-aş fi recunoscător, căpitane, rosti apăsat fiecare cuvânt, dacă ai încerca să-i faci limpede exaltatului nostru maestru Jedi C'baoth că, dacă insistă cu aceste transmisiuni, va afecta întregul ţel al trimiterii sale pe Jomark. Dacă rebelii fac cea mai mică asociere între noi, poate să renunţe la speranţa că Skywalker va apărea acolo.

  — I-am explicat, domnule amiral. În repetate rânduri. De fiecare dată, mi-a replicat că Skywalker va veni. Iar după aceea a dorit să ştie când i-o veţi trimite pe sora lui Skywalker.

  Câteva clipe, Thrawn rămase tăcut.

  — Cred, vorbi el în cele din urmă, că nu-i vom putea închide gura până nu va căpăta ceea ce-şi doreşte. În acelaşi timp, nici nu va fi dispus să se apuce de treabă.

  — Aşa este. A comentat defavorabil în legătură cu coordonarea atacului la care l-aţi solicitat. M-a prevenit în câteva rânduri că nu poate să prezică în mod exact momentul când Skywalker va apărea pe Jomark.

  — Şi a făcut aluzie la răzbunarea oribilă care ne va aştepta, dacă nu va fi acolo în momentul respectiv. Da, îi cunosc perfect rutinele şi pot spune că au început să mă obosească.

  Thrawn inspiră adânc şi expiră lent.

  — Perfect, căpitane! Data viitoare când mai apelează C'baoth, îl poţi informa că operaţiunea Taanab va fi ultima pentru el în viitorul apropiat. Este improbabil că Skywalker va apărea pe Jomark în următoarele două săptămâni – confuzia politică pe care am stârnit-o în rândurile conducerii rebelilor ar trebui să-l ţină ocupat cel puţin atâta timp. Cât despre Organa Solo şi gemenii Jedi încă nenăscuţi… îl mai poţi informa că de acum înainte mă voi implica personal în această privinţă.

  Pellaeon aruncă o privire spre Rukh, bodyguardul Marelui Amiral, care stătea nemişcat şi tăcut lângă uşa pupa a punţii.

  — Renunţaţi la serviciile noghrilor, domnule amiral? întrebă el încetişor.

  — Te preocupă această problemă, căpitane?

  — Nu, domnule amiral. Vă reamintesc însă, cu tot respectul cuvenit, că noghrii n-au fost niciodată încântaţi să lase o misiune neîncheiată.

  — Noghrii sunt slujitori ai Imperiului, replică sec Thrawn. Mai precis, sunt loiali persoanei mele. Vor face aşa cum li se va spune… Cu toate acestea, urmă el după o pauză, voi ţine seama de grijile tale. Oricum, misiunea noastră aici, pe Myrkr, s-a încheiat. Ordonă-i generalului să revină cu forţele sale la bord.

  Pellaeon încuviinţă din cap şi făcu un semn spre ofiţerul de transmisiuni.

  — Doresc raportul scris al generalului în trei ore, urmă Marele Amiral. La douăsprezece ore după aceea, vreau recomandările lui în privinţa celor mai buni trei infanterişti şi celor mai buni doi mecano-operatori din unităţile de asalt. Cei cinci vor fi transferaţi la operaţiunea Muntele Tantiss şi vor pleca imediat spre Wayland.

  — Am înţeles, aprobă căpitanul anexând ordinul la fişierul lui Covell.

  Asemenea recomandări făcuseră parte din procedura imperială standard de câteva săptămâni, de când demarase operaţiunea Muntele Tantiss, totuşi Thrawn continua să le atragă periodic atenţia ofiţerilor. Poate ca un memento mai puţin subtil a importanţei vitale pe care o aveau recomandările pentru planul grandios al Marelui Amiral de zdrobire a Rebeliunii.

  Thrawn privi din nou pe videcran spre planeta de sub ei.

  — În timp ce aşteptăm întoarcerea generalului, contactează Monitorizarea în privinţa echipei aceleia de sol pe termen lung pentru Hyllyard City. Este o galaxie mare, căpitane, surâse el, dar nici chiar un om ca Talon Karrde nu poate fugi la nesfârşit. În cele din urmă, va trebui să se odihnească.

  *

  În realitate nu-şi prea merita denumirea de Castelul Înalt. Oricum, nu după părerea lui Joruus C'baoth. Era o construcţie scundă şi murdară, cu zidăria de piatră având pe alocuri o calitate îndoielnică, extraterestră ca şi rasa de mult dispărută care o ridicase, înghesuită între două dintre ţancurile mai mari, pe ceea ce mai rămăsese dintr-un con vulcanic străvechi. Ţinând seama de restul craterului care-l încercuia în depărtare şi de apele albastru-scânteietoare ale Lacului Inel aflate la aproape patru sute de metri sub el, C'baoth putea însă admite că băştinaşii găsiseră cel puţin un peisaj frumos pentru a-şi construi castelul. Castelul, sau templul, sau ce o fi fost… Fusese un loc bun în care să se stabilească un maestru Jedi, fie şi numai pentru faptul că toţi indigenii păreau să-l venereze. În plus, insula întunecată care ocupa centrul craterului şi-i oferea lacului forma circulară asigura un loc de asolizare discret pentru iritantul şi nesfârşitul şuvoi de navete al lui Thrawn.

  Totuşi nici decorul, nici puterea şi nici chiar Imperiul nu ocupau acum gândurile lui C'baoth, în timp ce stătea pe terasa castelului şi privea în Lacul Inel. Maestrul Jedi era preocupat de pâlpâirea stranie pe care tocmai o percepuse în Forţă.

  O asemenea pâlpâire mai simţise, cândva. Sau cel puţin, aşa i se păruse. Firele spre trecut erau întotdeauna dificil de urmat, pierzându-se cu uşurinţă în pâclele şi goana prezentului. Nici chiar din propriul său trecut, C'baoth nu mai reţinea decât crâmpeie de amintiri, scene ce proveneau parcă din arhive istorice. Parcă ţinea minte că cineva încercase să-i explice motivele, odată, dar explicaţia se pierduse de mult în bezna trecutului.

  Oricum, nu conta. Memoria nu era importantă, concentrarea nu era importantă, propriul său trecut nu era important. Putea apela Forţa oricând dorea şi asta era lucrul cel mai important. Atâta timp cât putea s-o facă, nimeni nu putea să-l rănească sau să-i ia ceea ce-i aparţinea.

  Atât doar că Marele Amiral Thrawn îi luase deja ceva…

  C'baoth privi în jur, pe terasă. Da, locul acesta nu era căminul, oraşul şi planeta pe care le alesese pentru a le modela şi conduce ca pe ale sale. Nu era Wayland, planeta smulsă de la Jedi al întunericului pe care împăratul îl desemnase să-i păzească tezaurul din Muntele Tantiss. Aceasta era Jomark, unde el aştepta pe… cineva.

  Îşi trecu degetele prin barba lungă şi albă, şi se strădui să se concentreze, îl aştepta pe Luke Skywalker – asta era! Luke Skywalker va veni la el, ca şi sora lui şi gemenii încă nenăscuţi ai acesteia, iar C'baoth avea să-i preschimbe pe toţi în ciracii săi. Marele Amiral Thrawn îi promisese că avea să îi aducă, în schimbul ajutorului pe care-l va oferi Imperiului.

  La gândul acela, făcu o grimasă. Ajutorul pe care-l dorea Thrawn era dificil. Trebuia să se concentreze din plin pentru a face ceea ce doreau ei; să-şi vegheze gândurile şi sentimentele, pe perioade lungi. Pe Wayland, nu fusese nevoit să facă nimic de felul acela, în nici un caz după ce se luptase cu Păzitorul împăratului.

  Zâmbi. Lupta respectivă fusese una teribilă, totuşi, chiar pe când încerca să şi-o reamintească, detaliile se pierdeau aidoma frunzelor în vânt. Trecuse foarte mult timp de atunci.

  Foarte mult… aşa cum trecuse şi de când simţise întâia dată pâlpâielile acestea ale Forţei.

  Degetele bătrânului coborâră din barbă, spre medalionul lipit de piept. Apăsând palma peste metalul cald, se luptă împotriva ceţurilor trecutului, străduindu-se să vadă dincolo de ele. Da, nu greşise. Aceleaşi pâlpâiri apăruseră de trei ori în ultimii ani. Apăruseră, se menţinuseră o vreme, apoi dispăruseră iarăşi. Ca şi cum ar fi fost vorba despre cineva care învăţase o vreme cum să utilizeze Forţa, dar apoi, cumva, uitase.

  Nu înţelegea ce se întâmpla, însă nu reprezenta o ameninţare pentru el, prin urmare nu era important.

  Putea acum să simtă distrugătorul spaţial imperial care intra pe orbită, hăt deasupra norilor, unde nu putea fi zărit de nimeni de pe Jomark. După căderea nopţii, naveta va coborî şi-l va duce undeva – pe Taanab, credea el – să ajute la coordonarea altuia dintre numeroasele atacuri imperiale.

  Îl nemulţumeau efortul şi durerile ce-l aşteptau, însă totul va merita, atunci când o să-şi capete cavalerii Jedi. Avea să-i remodeleze după propria sa imagine, şi aveau să-i fie slujitori şi ciraci pe toată durata vieţii lor.

  Iar atunci, până şi Marele Amiral Thrawn va fi nevoit să admită că el, Joruus C'baoth, găsise adevăratul înţeles al puterii.

  — Îmi pare rău, Luke, se auzi din comunicator glasul lui Wedge, întrerupt de pârâituri ocazionale. Am încercat toate modalităţile la care m-am putut gândi, inclusiv să recurg la rangul meu şi nu numai la el. Zadarnic! Vreun birocrat în ascensiune a emis ordinul potrivit căruia navele defensive ale sluisilor au prioritate absolută în privinţa lucrărilor de reparaţii. Până nu-l găsim pe individ şi nu-l convingem să-ţi elibereze o dispensă specială, nimeni n-o să se atingă de X-interceptorul tău.

  Luke se strâmbă, simţind cum cele patru ore de frustrare ameninţau să răbufnească. Patru ore preţioase irosite, iar soluţia tot nu se întrevedea, în timp ce pe Coruscant viitorul Noii Republici se afla într-un echilibru precar.

  — I-ai aflat numele?

  — Nici măcar asta. Toate relaţiile la care am apelat se opresc cam la trei niveluri peste mecanici. Continuu să încerc, dar locul ăsta pare complet dat peste cap.

  — Este firesc în urma unui atac imperial, încuviinţă Luke suspinând.

  Putea să înţeleagă motivul pentru care sluisii îşi stabiliseră priorităţile aşa cum o făcuseră, însă nici pe el nu-l aştepta o călătorie de plăcere. De la Sluis Van până la Coruscant era un zbor de şase zile, iar fiecare oră cu care întârzia însemna o oră în plus pentru consolidarea poziţiei forţelor politice ce încercau să-l răstoarne pe amiralul Ackbar.

  — Mai încearcă, da? Trebuie neapărat să plec.

  — Bineînţeles, zise Wedge. Ştiu că te îngrijorează evenimentele de pe Coruscant, însă nimeni nu poate face mai mult. Nici chiar un Jedi.

  — Ştiu, aprobă Luke fără chef ştiind că Han plecase într-acolo şi că Leia era deja pe Coruscant… Pur şi simplu, detest să stau locului şi să nu mă implic.

  — Şi eu sunt la fel, spuse Wedge coborând puţin tonul. Mai ai totuşi încă o opţiune, nu uita.

  — N-am uitat.

  Era într-adevăr o opţiune în privinţa căreia fusese ispitit să-şi asculte prietenul. Luke nu mai era însă în mod oficial un membru al forţei militare a Noii Republici, iar aici, în şantierele spaţiale, cu forţele Noii Republici aflate încă în alertă totală, Wedge risca să compară în faţa Curţii Marţiale pentru că-şi dăduse X-interceptorul pe mâna unui civil. Consilierul Borsk Fey'lya şi facţiunea sa anti-Ackbar poate că nu s-ar fi sinchisit să acorde o atenţie deosebită unui individ cu rang relativ mic, aşa cum era comandantul brigăzii de vânători spaţiali, dar nu exista nici o siguranţă în privinţa respectivă.

  Desigur, Wedge ştia toate astea mult mai bine decât Luke, ceea ce făcea oferta sa cu atât mai generoasă.

  — O apreciez, îi zise Luke, dar dacă situaţia nu devine cu adevărat disperată, probabil c-ar fi mai bine să aştept repararea navei mele.

  — Cum doreşti. Ce face generalul Calrissian?

  — În linii mari, cam la fel cu X-interceptorul meu. Toţi medicii şi droizii medicali sunt ocupaţi cu tratarea răniţilor din bătălie. Extragerea de fragmente minore de sticlă şi metal dintr-o persoană care nu are hemoragii curente ocupă o poziţie destul de îndepărtată pe lista lor de priorităţi.

  — Fac prinsoare că-i încântat.

  — L-am văzut şi mai fericit, recunoscu Luke. Mă duc să-i mai impulsionez pe medici, iar tu sâcâie birocraţia sluisă. Dacă amândoi o sămpingem destul de tare, poate că ne putem întâlni la mijloc.

  — Aşa-i, chicoti Wedge. Vorbim mai târziu.

  Cu un ultim pârâit de statică, comunicatorul amuţi.

  — Şi baftă, adăugă Luke încetişor.

  Se ridică de la consola publică de transmisiuni, traversă recepţia din Central şi se îndreptă spre coridorul medical. Dacă şi restul echipamentelor sluise fusese la fel de avariat precum comunicaţiile interne, putea într-adevăr să dureze mult până ce cineva dispunea de suficient timp liber ca să monteze două alimentatoare noi de hiperpropulsie într-un X-interceptor civil.

  Totuşi lucrurile nu erau chiar atât de teribile pe cât ar fi putut să fie, decise el, strecurându-se atent prin mulţimile grăbite ce păreau că se îndreaptă în toate direcţiile simultan. Existau câteva nave ale Noii Republici, ale căror echipaje ar fi fost mai doritoare decât sluisii să ocolească puţin legea pentru un fost ofiţer ca Luke. Iar dacă într-adevăr situaţia nu se îmbunătăţea deloc, putea încerca să ia legătura cu Coruscantul, să vadă dacă Mon Mothma n-ar fi putut interveni în vreun fel.

  Dezavantajul soluţiei era că o solicitare de ajutor ar fi lăsat probabil impresia de slăbiciune… nu tocmai un semn bun pe care să-l transmită consilierului Fey'lya.

  Cel puţin aşa i se părea lui. Pe de altă parte, poate, atenţia personală pe care i-ar fi acordat-o conducătoarea Noii Republici putea fi văzută ca un semn de putere şi solidaritate.

  Luke scutură din cap, simţindu-se frustrat. În general, sesizarea ambelor laturi ale unei controverse era o trăsătură utilă pentru un Jedi, totuşi privite astfel maşinaţiunile politice apăreau şi mai obscure decât erau deja. Un alt motiv pentru care el încercase dintotdeauna să lase politica în seama lui Leia.

  Putea doar să spere că sora lui îi va fi egală în acest tip de provocare.

  Aripa medicală era la fel de ticsită ca şi restul uriaşei staţii spaţiale Sluis Van Central, dar cel puţin aici oamenii stăteau aşezaţi sau întinşi, nu alergau în toate părţile. Croindu-şi drum printre scaune şi tărgi plutitoare, Luke ajunse în salonul mare care fusese transformat în sală de aşteptare pentru pacienţii cu prioritate redusă. Cu expresia feţei şi atenţia oscilând între nerăbdare şi plictiseală, Lando Calrissian se afla într-un colţ îndepărtat, apăsând pe piept un desensibilizator medical; cu mâna liberă, balansa un datapad împrumutat. Când Luke apăru, tocmai se strâmba nemulţumit.

  — Veşti proaste? întrebă tânărul.

  — Nu mai proaste decât tot ce mi s-a întâmplat în ultima vreme, răspunse Lando aruncând datapadul pe scaunul gol de alături. Preţul hfrediumului a coborât iarăşi pe piaţă. Dacă nu creşte niţel în următoarea lună, peste cel mult două luni, o să pierd câteva sute de mii.

  — Neplăcut, încuviinţă Luke. Ăsta-i produsul principal al Oraşului Nomad?

  — Unul dintre cele câteva produse principale. Ne-am diversificat suficient pentru ca, în mod normal, să nu ne afecteze prea mult. Problema este că, în ultima vreme, am făcut stocuri de hfredium, aşteptându-mă ca preţul să crească. Acum se comportă taman invers.

  Luke îşi opri un surâs. Era exact comportamentul tipic al lui Lando. Indiferent cât de legal şi respectabil ar fi devenit, bărbatul nu se dădea în lături de la operaţiuni ce comportau asumarea riscurilor.

  — Ei bine, îi spuse, dacă asta te ajută cumva, am veşti bune pentru tine. Deoarece toate navele pe care imperialii au încercat să le deturneze aparţineau direct Noii Republici, nu vom fi nevoiţi să dăm piept cu birocraţia sluisă locală pentru a-ţi recupera cârtiţele-foreze. Va fi suficient să înaintăm o cerere către comandantul militar al Republicii şi le putem scoate de aici.

  Cutele de pe chipul celuilalt se mai neteziră puţin.

  — Asta-i grozav, Luke! îţi sunt realmente recunoscător – n-ai idee prin câte am trecut numai până am făcut rost de forezele alea. Aş fi înnebunit, dacă ar fi trebuit să le înlocuiesc.

  — Ţinând seama de circumstanţe, a fost lucrul cel mai mic pe care l-am putut face. O să mă duc la dispecerat, să văd dacă nu pot accelera niţel lucrurile pentru tine. Ai terminat cu datapadul?

  — Da, poţi să-l iei. Ceva noutăţi cu X-interceptorul tău?

  — Nu prea, zise Luke aplecându-se să ia datapadul de pe scaun. Mi se repetă că va dura cel puţin câteva ore până…

  Simţi modificarea bruscă a aurei lui Lando cu o secundă înainte ca mâna bărbatului să ţâşnească, prinzându-l de braţ.

  — Ce s-a întâmplat? făcu el.

  Lando privea în gol, cu fruntea încruntată de concentrare, şi adulmeca aerul.

  — Unde ai fost? îl întrebă.

  — Am trecut prin recepţie şi m-am dus la o consolă publică de transmisiuni.

  Tânărul îşi dădu brusc seama că Lando nu mirosea aerul, ci mâneca lui.

  — De ce întrebi?

  Lando îi eliberă braţul.

  — Este tutun carababba, vorbi el încetişor. Amestecat cu mirodenii armudu. N-am mai simţit mirosul ăsta de… Ridică ochii spre Luke, se încruntă şi mai mult şi zise: Niles Ferrier. El trebuie să fie!

  — Cine-i Niles Ferrier? întrebă Luke simţind cum bătăile inimii începuseră să i se iuţească.

  Agitaţia lui Lando era contagioasă.

  — Umanoid – voinic şi mai degrabă trupeş. Păr negru, probabil şi barbă, deşi adesea renunţă la ea. Fumează ţigări lungi şi subţiri. În mod sigur fumează – fumul se simte pe tine. Îţi aminteşti să-l fi văzut?

  — Aşteaptă.

  Luke închise ochii şi căută cu Forţa spre interior. Amplificarea memoriei pe termen scurt era una dintre caracteristicile Jedi pe care le învăţase de la Yoda. Imaginile se derulară cu iuţeală înapoi în timp: drumul spre aripa medicală, conversaţia cu Wedge, căutarea unei console publice de transmisiuni…

  Acolo era! Exact aşa cum îl descrisese Lando, trecând la mai puţin de trei metri de el.

  — L-am prins, rosti oprindu-şi imaginea în memorie.

  — Încotro mergea?

  — Hm…

  Derulă din nou memoria pe termen scurt. Vreme de un minut, bărbatul intră şi ieşi din câmpul său vizual, pentru ca, finalmente, să dispară definitiv, când Luke găsise consola de transmisiuni pe care o căutase.

  — Împreună cu alte două persoane se îndreptau spre Coridorul 6.

  Lando apelă schema staţiei pe datapad.

  — Coridorul 6… la naiba! Se ridică, aruncând datapadul şi desensibilizatorul pe scaun. Haide, ar fi mai bine să verificăm chestia asta!

  — Ce să verificăm? întrebă Luke mărind pasul ca să-l prindă din urmă pe Lando care se grăbea prin labirintul de pacienţi ce aşteptau la uşă. Şi, de fapt, cine-i Niles Ferrier?

  — Unul dintre cei mai buni hoţi de nave spaţiale din galaxie. Iar Coridorul 6 duce la o platformă de lucru pentru echipele de reparaţii. Ar fi bine s-ajungem acolo înainte să şterpelească vreo navă de război corelliană sau altceva, şi s-o şteargă cu ea.

  Traversară recepţia şi pătrunseră pe sub arcada etichetată „Coridorul 6”, atât în delicatele carioglife sluise, cât şi în literele pătratice ale bazicii. Spre surprinderea lui Luke, şuvoaiele de oameni care păreau să ticsească tot restul staţiei se reduseseră aici la un simplu firicel. Nu parcurseseră nici o sută de metri pe coridor, când el şi Lando se treziră singuri.

  — Nu ziceai că asta-i una dintre platformele de reparaţii? întrebă el şi, în acelaşi timp, îşi extinse percepţiile Jedi.

  Luminile şi echipamentele din birourile şi atelierele din jur păreau să funcţioneze corespunzător şi simţea câţiva droizi care îşi îndeplineau misiunile. În afara lor însă locul părea pustiu.

  — Ba da, încuviinţă posac Lando. Pe schemă se consemna că mai sunt folosite şi Coridoarele 5 şi 3, totuşi traficul ar trebui să fie suficient pentru ca şi acesta să fie aglomerat. Bănuiesc că n-ai cu tine vreun blaster suplimentar, nu?

  — Nu mai port blastere, clătină Luke din cap. N-ar trebui să anunţăm securitatea staţiei?

  — În nici un caz, dacă vrem să aflăm ce intenţionează Ferrier. Deja ar trebui să fie cuplat la calculatorul staţiei şi la sistemul de comunicaţii – dacă am chema securitatea, ar dispărea şi s-ar da la fund o vreme.

  Trecând pe lângă uşa deschisă a unui birou, Lando aruncă o privire scurtă înăuntru.

  — Asta-i Ferrier, continuă el. Unul dintre trucurile lui favorite este să trimită directive false de lucru, pentru a-i scoate pe toţi din zona în care doreşte să…

  — Stai aşa, îl opri Luke simţind ceva la marginea percepţiei. Cred că i-am găsit. Şase umanoizi şi doi extratereştri, cel mai apropiat la două sute de metri de noi, drept în faţă.

  — Ce fel de extratereştri?

  — Nu ştiu. N-am mai întâlnit niciuna dintre speciile astea.

  — Atenţie la ei. De obicei, Ferrier angajează extratereştri pentru acţiunile violente. Haidem!

  — Poate că ar trebui să rămâi aici, sugeră Luke scoţându-şi sabia de lumină de la centură. Nu ştiu cât de bine te voi putea proteja, dacă se va ajunge la o luptă.

  — Îmi asum riscurile. Ferrier mă cunoaşte şi s-ar putea să împiedic ajungerea la luptă. În plus, am o idee şi vreau s-o testez.

  Ajunseseră la mai puţin de douăzeci de metri de primul umanoid, când Luke simţi modificarea din aura grupului.

  — Ei ştiu că ne apropiem, murmură şi strânse mai bine mânerul sabiei. Vrei să-ncerci să le vorbeşti?

  — Nu sunt sigur, răspunse tot în şoaptă Lando şi întinse gâtul pentru a examina coridorul aparent pustiu din faţă. Ar trebui să ne mai apropiem puţin…

  Apăru ca un licăr de mişcare dinspre o uşă şi o unduire bruscă a Forţei.

  — Jos! lătra Luke, activându-şi sabia.

  Lama alb-verzuie se aprinse cu bâzâit…

  Şi se deplasă aproape de la sine putere, blocând salva de blaster care ţâşnise spre ei.

  — Înapoia mea! îi ordonă tânărul lui Lando, când al doilea fulger sfârâi prin aer spre ei.

  Călăuzite de Forţă, mâinile lui mişcară din nou lama în calea atacului. A treia salvă ricoşă din sabie, urmată de a patra. De la altă uşă, aflată mai departe pe coridor, încă un blaster deschise focul, completându-l pe primul.

  Luke nu se retrase nici un pas, simţind cum Forţa curgea în el şi îi ieşea prin braţe, determinând un efect vizual straniu, de tunel, care proiecta spoturi mentale asupra atacului în sine, păstrând restul în beznă. Pe jumătate ghemuit înapoia lui, Lando era doar o percepţie spectrală în fundul minţii sale; restul oamenilor lui Ferrier se simţeau încă şi mai ceţoşi. Încleştând din dinţi, lăsând Forţa să-i conducă mişcările defensive, tânărul cercetă cu ochii coridorul, alert la noi ameninţări.

  Privea direct în umbra stranie, când aceasta se desprinse de perete şi înaintă.

  Pentru o clipă, tânărului nu-i veni să-şi creadă ochilor. Umbra nu avea textură şi nici caracteristici; nu era decât o formă uşor fluidă, aproape absolut neagră. Era însă reală… şi venea spre el.

  — Lando! răcni el peste salvele blaster. La cinci metri de noi… patruzeci de grade stânga. Ai vreo idee?

  Îşi auzi tovarăşul icnind.

  — N-am mai văzut niciodată aşa ceva. Ne retragem?

  Străduindu-se, Luke comută de la mişcările sale defensive cât de multă concentrare îndrăznea şi o orientă spre umbra care se apropia. Acolo exista ceva… mai precis, era una dintre inteligenţele extraterestre pe care le simţise mai devreme. În cazul acesta făcea parte din grupul lui Ferrier…

  — Stai lângă mine, îi spuse lui Lando.

  Avea să fie riscant, dar, dacă se întorcea şi dădea bir cu fugiţii, nu rezolva nimic. Mişcându-se fără grabă, păstrându-şi postura echilibrată şi în acelaşi timp fluidă, porni direct spre umbră.

  Extraterestrul se opri, în mod limpede surprins că o victimă potenţială avansa în loc să se retragă. Luke profită de ezitarea de moment şi păşi spre peretele coridorului din stânga sa. Primul blaster, ale cărui salve începuseră să se apropie de umbra mişcătoare, urmărind paşii tânărului, încetă brusc focul. Forma umbrei se modifică imperceptibil, lăsând impresia că privise, cumva, peste umăr. Luke continuă spre stânga, atrăgând şi salvele celui de-al doilea blaster către umbră; la rândul ei, arma aceea încetă să mai tragă.

  — Bravo, murmură Lando aprobator. Lasă-mă pe mine.

  Se îndepărtă un pas de Luke şi strigă:

  — Ferrier! Sunt Lando Calrissian! Dacă vrei să-ţi păstrezi întreg amicul, spune-i să se oprească. Acesta este Jedi Luke Skywalker. Tipul care l-a doborât pe Darth Vader.

  Ceea ce, desigur, nu era perfect adevărat. Pe de altă parte, nici nu deforma mult realitatea. La urma urmelor, Luke îl învinsese pe Vader în ultimul lor duel, chiar dacă, de fapt, nu-l ucisese.

  Implicaţiile nu scăpară totuşi indivizilor nevăzuţi de pe coridor. Tânărul le putu percepe îndoiala şi consternarea, şi, când mai ridică puţin sabia, umbra îşi opri înaintarea.

  — Cum ai zis că te cheamă? se auzi un glas.

  — Lando Calrissian. Aminteşte-ţi de operaţiunea ratată de pe Phraetiss, de acum vreo zece ani.

  — N-am uitat-o, mârâi glasul. Ce vrei?

  — Să-ţi propun un târg. Ieşi, ca să putem sta de vorbă.

  După un moment de şovăială, bărbatul voinic din memoria lui Luke păşi dindărătul unei stive de lăzi aflate lângă peretele coridorului; ţigara continua să-i mocnească între buze.

  — Toţi, insistă Lando. Haide, Ferrier, scoate-i pe toţi. Doar nu crezi că-i poţi ascunde de un Jedi?!

  Ochii lui Ferrier se îndreptară scurt spre Luke.

  — Puterile mistice ale cavalerilor Jedi au fost mereu exagerate, pufni el totuşi buzele i se mişcară inaudibil şi, pe când înainta spre ei, cinci oameni şi un extraterestru înalt, slab şi cu elitre verzi insectoide, apărură pe rând din ascunzători.

  — Aşa-i mai bine, încuviinţă Lando ieşind dinapoia lui Luke. Un verpin, nu? arătă el spre extraterestru. Trebuie să recunosc, Ferrier, eşti rapid! N-au trecut nici treizeci de ore de la plecarea imperialilor şi eşti deja la treabă. Însoţit şi de un verpin îmblânzit. Ai auzit de verpini, Luke?

  Tânărul aprobă din cap. Aspectul extraterestrului nu-i era familiar, dar recunoscuse denumirea.

  — Am auzit că ar fi geniali în operaţiunile cu echipamente de înaltă tehnologie.

  — O reputaţie pe deplin meritată, confirmă Lando. Se zice că ei l-ar fi ajutat pe amiralul Ackbar la designul navetei de vânătoare B-interceptor. Ţi-ai schimbat specialitatea, Ferrier? Te ocupi acum de furtul navelor avariate? Sau verpinul tău te însoţeşte numai pentru lovitura asta?

  — Ai pomenit de un târg, replică rece Ferrier. Te ascult.

  — Vreau mai întâi să ştiu dacă ai fost implicat în agresiunea Sluis Van, contraatacă Lando pe acelaşi ton. Dacă lucrezi pentru Imperiu, n-avem ce discuta.

  Unul dintre membrii bandei inspiră încetişor, pregătindu-se de atac. Luke întoarse uşor sabia în direcţia lui, ca semn de avertizare, şi ideea actului de eroism dispăru instantaneu. Ferrier se uită la omul lui, apoi spre Lando.

  — Imperialii, începu el fără chef, au făcut o ofertă generală pentru nave. Îi interesează mai ales navele de luptă. Plătesc o bonificaţie de douăzeci la sută peste valoarea pieţei pentru orice navă de minim o sută de mii de tone capabilă de zbor.

  Lando şi Luke schimbară o privire rapidă.

  — Ciudată solicitare, comentă Lando. Ce s-a-ntâmplat – şi-au pierdut vreo facilitate din şantierele spaţiale?

  — Nu s-au oferit detalii şi eu n-am pus întrebări. Sunt om de afaceri – ofer clientului ceea ce-şi doreşte. Ai venit să încheiem un târg, ori să flecărim?

  — Să încheiem un târg, îl asigură Lando. Ferrier, senzaţia mea este că ai intrat într-un bucluc. Te-am prins în flagrant delict, în timpul încercării de a fura nave de război aparţinând Noii Republici. În plus, am stabilit destul de clar că Luke vă poate face praf pe toţi fără mari bătăi de cap. Ar fi suficient să ţip după securitate şi aţi primi găzduire într-o colonie penală pentru următorii ani.

  Umbra, care rămăsese nemişcată, făcu un pas înainte.

  — Poate că Jedi ar supravieţui, şuieră Ferrier. Nu însă şi tu.

  — Poate că da, poate că nu. Indiferent de acest aspect, nu este genul de situaţie pe care şi-l doreşte un om de afaceri ca tine. Aşa că, uite ce-ţi propun: pleci imediat şi noi te lăsăm să părăseşti sistemul Sluis Van înainte să anunţăm autorităţile.

  — Foarte generos din partea ta, rosti sarcastic Ferrier. Şi ce vrei de fapt? O cotă parte din câştig? Sau pur şi simplu nişte bănişori?

  — Nu vreau banii tăi, clătină Lando din cap. Vreau s-o ştergeţi de-aici.

  — Nu-mi plac ameninţările.

  — Atunci, ia-o ca un sfat prietenesc din partea unui partener vechi. Dar consider-o cu toată seriozitatea.

  Pentru un minut, singurul sunet de pe coridor fu zumzetul slab, de fundal, al unor maşinării îndepărtate. Luke rămase în postura de luptă, căutând să descifreze sentimentele schimbătoare din aura lui Ferrier.

  — Aşa-zisul tău târg ne-ar costa o grămadă de bani, spuse hoţul trecându-şi ţigara în celălalt colţ al gurii.

  — Îmi dau seama, încuviinţă Lando. Şi, crede-mă sau nu, îmi pare rău. Totuşi Noua Republică nu-şi poate permite să piardă nici o navă în clipa de faţă. Ai putea însă face o încercare în sistemul Amorris. Din ultimele mele informaţii, piraţii lui Cavrilhu îl foloseau ca bază de operaţiuni şi ei au nevoie întotdeauna de experţi în întreţinere. Aruncă o privire apreciativă spre umbră şi adăugă: Şi de mercenari.

  Ferrier îi urmări privirea.

  — Îţi place năluca mea, aşa-i?

  — Nălucă? se încruntă Luke.

  — Rasa lor îşi spune altfel, continuă Ferrier, dar eu cred că „năluci” li se potriveşte mai bine. Corpurile lor absorb toată lumina vizibilă, fiind un soi de mecanism de supravieţuire evoluat. Se întoarse spre Luke: Tu ce crezi despre târgul ăsta, Jedi? La urma urmelor, eşti apărătorul legii şi dreptăţii, nu?

  Luke se aşteptase la întrebare.

  — Aţi furat ceva de-aici? replică el. Sau aţi comis alte ilegalităţi, cu excepţia pătrunderii neautorizate în calculatorul de dispecerat al misiunilor în staţie?

  — Am tras şi-n doi şmecheri care-şi băgau nasul unde nu le fierbea oala, se strâmbă Ferrier. Ăia se pun la socoteală?

  — Nu, fiindcă nu i-aţi nimerit, îi reaminti sec tânărul. Aşa că, din partea mea, puteţi să plecaţi.

  — Ce mărinimos eşti! Deci asta-i tot?

  — Da, încuviinţă Lando. Ah, mai vreau şi codul de acces al sintezorului tău.

  Hoţul îl fulgeră cu privirea, dar făcu un gest spre verpinul de lângă el. Fără un cuvânt, extraterestrul înalt şi verzui avansă şi-i întinse două datacarduri lui Lando.

  — Mulţumesc. Perfect! Vă las o oră, ca să decolaţi şi să părăsiţi sistemul, înainte de a da alarma. Drum bun!

  — Mulţumim, şuieră Ferrier. Mă bucur că te-am reîntâlnit, Calrissian. Poate că data viitoare, îţi pot face eu o favoare.

  — Nu uita să-ncerci în Amorris. Pun prinsoare că au cel puţin două nave de patrulare sienare vechi, de care-i poţi scăpa.

  Ferrier nu-i răspunse. În tăcere, grupul trecu pe lângă Lando şi Luke, întorcându-se pe coridorul pustiu, spre recepţie.

  — Eşti sigur că pontul cu Amorris a fost o idee bună? murmură Luke privindu-i cum se îndepărtau. Din afacerea asta, Imperiul se poate alege cu două nave de patrulare.

  — Ai fi preferat să pună mâna pe un crucişător stelar calamarian? replică Lando. Ferrier este probabil destul de bun ca să şterpelească unul. Mai ales, ţinând seama de confuzia generală care domneşte pe aici. Clătină din cap gânditor şi urmă: Mă-ntreb ce se-ntâmplă în Imperiu. Mi se pare o prostie să plăteşti bonificaţii pentru nave uzate, atunci când deţii facilităţile să-ţi construieşti propriile nave.

  — Poate că imperialii au probleme, sugeră Luke dezactivând sabia şi prinzând-o de centură. Sau poate că au pierdut un distrugător spaţial, dar echipajul a scăpat teafăr şi au nevoie de nave.

  — Este posibil, încuviinţă celălalt fără convingere, deşi îmi vine greu să-mi imaginez un accident care ar distruge o navă astfel încât să nu mai poată fi reparată, dar în acelaşi timp fără să ucidă echipajul. De fapt, putem anunţa Coruscantul şi să-i lăsăm pe barosanii de la Contrainformaţii să-şi bată capul.

  — Dacă nu sunt prea ocupaţi cu jocul de-a politica, îi reaminti tânărul.

  Dacă grupul consilierului Fey'lya încerca în acelaşi timp să pună mâna şi pe Contrainformaţiile Militare… Îşi alungă gândul. Nu câştiga nimic dacă-şi făcea griji.

  — Cum procedăm acum? îl lăsăm pe Ferrier o oră, după care le predăm sluisilor codurile sintezorului?

  — Sigur că-i vom acorda lui Ferrier ora promisă, zise Lando privind în lungul coridorului, dar codurile sintezorului sunt altă chestiune. M-am gândit că dacă Ferrier le folosea pentru a-i devia pe mecanici şi lucrători din partea asta a staţiei, le-am putea utiliza şi noi ca să-ţi trecem X-interceptorul în fruntea listei de priorităţi.

  — Aha, exclamă Luke.

  Ştia prea bine că nu era tocmai genul de acţiuni la limita legii în care ar fi trebuit să se implice un Jedi. Totuşi, ţinând seama de circumstanţe… şi de urgenţa situaţiei de pe Coruscant, ocolirea unor reguli se putea justifica în cazul acesta.

  — Când îi dăm drumul?

  — Chiar acum, făcu Lando şi Luke zâmbi auzind uşurarea din tonul şi din aura degajate de bărbat. Era limpede că, pe jumătate, se temuse de obiecţiile morale ale lui Luke vizavi de sugestia sa. Cu niţel noroc, vei fi gata de decolare înainte ca eu să predau chestiile astea sluisilor. Haide, să căutăm o consolă!

  — Permisiunea de asolizare confirmată, Şoimul Mileniului, se auzi din difuzor glasul controlorului de trafic aerian din Palatul Imperial. Ai culoar liber spre Platforma 8. Consilierul Organa Solo te va aştepta acolo.

  — Mulţumesc, răspunse Han coborând nava spre Oraşul Imperial şi privind fără încântare norul negru ce acoperea întreaga regiune ca o ameninţare nedefinită.

  Nu se încrezuse niciodată în prevestiri, dar norii aceia nu-i puteau ridica în nici un caz moralul. Şi pentru că tot venise vorba de moral… Se întinse şi activă intercomul navei.

  — Pregătirea pentru asolizare, anunţă el. Ne apropiem.

  — Mulţumesc, căpitane Solo, replică vocea rigidă şi exactă a lui C-3PO.

  De fapt, era chiar niţel mai rigidă ca de obicei; probabil că se simţea încă lezat în sufletul său… sau în ceea ce juca rolul de suflet la droizi.

  Han închise intercomul, strâmbându-se nemulţumit. Niciodată nu se dăduse în vânt după droizi. Îi utilizase, ocazional, dar numai pentru strictul necesar. C-3PO nu era chiar atât de neplăcut pe cât fuseseră alţii… totuşi, nu petrecuse niciodată şase zile în hiperspaţiu doar în tovărăşia unui droid.

  Se străduise. Se străduise realmente, fie şi din simplul motiv că Leia îl plăcea pe C-3PO şi ar fi dorit ca ei doi să se înţeleagă. Prima zi după plecarea din Sluis Van, îl lăsase pe C-3PO să stea cu el în cabina de comandă, îndurându-i glasul iritant şi încercând din răsputeri să poarte cu el ceva care să semene cu o conversaţie. În a doua zi, se mulţumise să-l lase pe C-3PO să vorbească în majoritate şi petrecuse mult timp lucrând în pasajele de întreţinere, unde era Loc numai pentru o singură persoană. C-3PO acceptase limitarea cu voioşia lui mecanică tipică şi pălăvrăgise din exteriorul chepengurilor de acces în pasaje.

  În după-amiaza celei de-a treia zile; Han îl alungase complet pe droid din preajma sa.

  Leia nu avea să fie încântată când va afla. I-ar fi plăcut însă şi mai puţin, dacă bărbatul ar fi cedat tentaţiei iniţiale de a-l transforma pe droid într-un sett de amortizoare de rezervă.

  Şoimul străbătuse plafonul norilor şi acum putea zări monstruozitatea vechiului palat al împăratului. Virând uşor şi aplecându-se pe o aripă, Han se asigură că Platforma 8 era degajată şi asoliză.

  Probabil că Leia aşteptase sub cupola ce acoperea coridorul de acces al platformei, deoarece ajunse lângă navă chiar pe când Han cobora rampa de acces.

  — Han, rosti ea cu o voce evident tensionată, slavă galaxiei că te-ai întors!

  — Bine te-am găsit, iubito, o întâmpină bărbatul şi o strânse în braţe, grijuliu să nu-i apese prea tare abdomenul tot mai proeminent. Şi eu mă bucur să te revăd.

  Leia rămase câteva clipe îmbrăţişându-l, apoi se desprinse cu blândeţe.

  — Haide de aici.

  Chewbacca îi aştepta la intrarea coridorului, cu arma în bandulieră în poziţie de tragere.

  — Bună, Chewie, îl salută Han şi primi drept răspuns mormăitul wookiee-ului. Mulţumesc c-ai avut grijă de Leia.

  Celălalt mârâi ceva straniu; Han îl privi încruntat, apoi decise că nu era momentul să ceară detalii despre şederea lor pe Kashyyyk.

  — Am scăpat ceva? o întrebă pe Leia.

  — Nu mare lucru, răspunse femeia în vreme ce pătrundeau în palat. După primul val de acuzaţii, se pare că Fey'lya a decis s-o lase mai moale. A convins Consiliul să-i încredinţeze o parte din sarcinile de securitate internă ale lui Ackbar, dar se comportă mai degrabă ca un interimar, decât ca un administrator. A mai făcut unele aluzii, destul de transparente, că ar fi gata să preia rolul de comandant suprem, totuşi n-a întreprins nici o acţiune reală în direcţia asta.

  — Nu vrea să alarmeze pe nimeni, sugeră Han. Şi aşa acuzaţia de trădare adusă lui Ackbar este un hap destul de greu de înghiţit de unii. Dacă ar mai plusa cu altceva, le-ar putea sta în gât.

  — Aşa gândesc şi eu, încuviinţă Leia. Asta ar trebui să ne ofere un răgaz pentru a încerca să vedem ce-a fost chestia aceea cu banca.

  — Chiar aşa, ce se aude-n privinţa asta? Mi-ai spus doar că un control bancar de rutină a descoperit o sumă mare într-unul dintre conturile lui Ackbar.

  — S-a dovedit că n-a fost tocmai un control de rutină. În dimineaţa atacului de la Sluis Van, la banca de cliring de pe Coruscant s-a înregistrat o spargere electronică sofisticată în câteva conturi mari. Anchetatorii au verificat toate conturile deservite de bancă şi au descoperit că, în aceeaşi dimineaţă, în contul lui Ackbar fusese transferată o sumă considerabilă din banca de pe Palanhi. Cunoşti Palanhi?

  — Cine n-o cunoaşte, se strâmbă Han. O planetă micuţă la răscrucea rutelor comerciale, care, din cauza poziţiei, are o părere exagerată despre propria ei importanţă.

  — Dublată de convingerea fermă că, dacă rămâne neutră, ar putea face afaceri cu ambele părţi implicate, pentru propriul ei profit. Oricum, banca de acolo pretinde că banii n-au venit de pe Palanhi ci, probabil, au fost doar transferaţi prin intermediul ei. Deocamdată, oamenii noştri n-au reuşit să treacă de impasul ăsta.

  — Nu ştiu ce mă face să cred că Fey'lya a contribuit cu nişte idei.

  — Nu numai Fey'lya, suspină Leia. El a fost pur şi simplu primul care le-a rostit cu glas tare.

  — Şi a mai câştigat câteva puncte pe seama lui Ackbar. Apropo, pe amiral unde l-au închis? în sectorul vechii închisori?

  Femeia clătină din cap.

  — Pe timpul derulării anchetei, se găseşte în stare de arest la domiciliu. Altă dovadă că Fey'lya încearcă să nu tulbure apele mai mult decât ar fi nevoie.

  — Sau că ştie foarte bine că nu există destule dovezi nici să susţină un jawa subdezvoltat. În afară de chestia asta cu banca, îl mai acuză pe Ackbar de altceva?

  — Doar de cvasi-înfrângerea de la Sluis Van, zâmbi şters Leia. Şi de faptul că Ackbar a fost cel care a trimis navele acolo.

  — Aici are dreptate, încuviinţă Han străduindu-se să-şi reamintească regulamentele vechii Alianţe Rebele privind prizonierii militari.

  Dacă ţinea bine minte, un ofiţer aflat în stare de arest la domiciliu putea primi vizitatori, iar aceştia nu erau supuşi decât unor formalităţi birocratice minore. Deşi era posibil să se înşele în privinţa respectivă, învăţase regulamentele cu pricina pe vremea când acceptase să fie promovat ca ofiţer, după Bătălia pentru Yavin, însă nu le privise niciodată cu seriozitate.

  — Câţi din Consiliu sunt de partea lui Fey'lya? întrebă el.

  — Dacă te referi la cei care sunt complet de partea lui, nu mai mult de doi. În privinţa celor înclinaţi să-l urmeze… asta vei putea judeca şi singur peste un minut.

  Han clipi nedumerit. Pierdut în propriile sale gânduri referitoare la situaţie, nu fusese deloc atent la direcţia în care îl conducea Leia. Acum, tresărind, îşi dădu seama că se afla pe Marele Coridor, care făcea legătura între Sala de Consiliu şi auditoriul Adunării Generale.

  — Stai aşa, protestă el. Acum?

  — Iartă-mă, oftă ea, dar a insistat Mon Mothma. Eşti primul care s-a întors de la Sluis Van după atacul Imperiului şi vor să-ţi pună un milion de întrebări.

  Bărbatul privi coridorul – bolţile înalte şi convolute, ferestrele cu vitralii care alternau cu sculpturile complicate, şirurile de arbuşti scunzi, verde-purpurii ce se întindeau în lungul pereţilor. Se spunea că împăratul proiectase personal Marele Coridor, ceea ce explica probabil motivul pentru care Han detestase dintotdeauna locul acela.

  — Ştiam eu c-ar fi trebuit să-l trimit mai întâi pe C-3PO, mârâi el.

  — Haide, îl prinse de braţ Leia. Inspiră adânc, şi hai să terminăm şi cu asta. Chewie, ar fi mai bine să rămâi afară.

  Aranjamentul obişnuit al Sălii de Consiliu era o versiune la scară mărită a încăperii în care se desfăşurau întrunirile Consiliului Interior: o masă ovală în centru, pentru consilieri, cu rânduri de scaune înşiruite în lungul pereţilor pentru asistenţii şi ajutoarele lor. Azi însă, spre surprinderea lui Han, sala fusese reconfigurată după aspectul giganticului auditoriu al Adunării Generale. Scaunele fuseseră aranjate în şiruri paralele dispuse în amfiteatru, iar fiecare consilier era înconjurat de echipa sa de asistenţi. Pe nivelul cel mai de jos, Mon Mothma stătea singură la un pupitru simplu, semănând cu o profesoară într-o sală de cursuri.

  — A cui a fost ideea asta? şopti Han, în vreme ce cobora alături de Leia pe treptele laterale, îndreptându-se spre scaunul gol aflat lângă pupitru ca o boxă a martorilor.

  — Mon Mothma a dat dispoziţia, dar fac prinsoare că ideea i-a aparţinut lui Fey'lya.

  Han se încruntă. Ar fi fost gata să jure că sublinierea aceea a rolului conducător jucat de Mon Mothma în Consiliu ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar fi dorit bothanul.

  — Nu mă prind care-i ideea…

  Leia arătă cu bărbia spre pupitru.

  — Oferindu-i lui Mon Mothma centrul atenţiei, îi linişteşte eventualele temeri că el ar plănui să-i ia locul. În acelaşi timp, punându-i laolaltă pe consilieri şi asistenţi, îi izolează pe consilieri unul de celălalt.

  — Am înţeles. E dat naibii îmblănitul nostru, nu?

  — Aşa-i… şi va stoarce tot ce-i convine din incidentul Sluis Van. Ai grijă cum răspunzi.

  Ajungând jos, se despărţiră – Leia se opri în rândul întâi şi se aşeză lângă Winter, iar Han continuă spre Mon Mothma şi boxa martorilor.

  — Vreţi să vă jur pe ceva? întrebă el fără nici un preambul.

  — Nu va fi necesar, căpitane Solo, rosti Mon Mothma cu glas oficial şi uşor încordat. Ia loc, te rog. Consiliul doreşte să-ţi pună câteva întrebări despre evenimentele recente care au avut loc la şantierele spaţiale Sluis Van.

  Han se aşeză, văzând că Fey'lya şi tovarăşii săi bothani se aflau tot pe rândul de jos, ca şi Leia. Nicăieri nu se zărea nici un scaun gol, care să fi semnificat absenţa lui Ackbar, cel puţin nu în faţă, unde ar fi trebuit să stea amiralul. Consilierii, care erau dispuşi conform rangurilor, se părea că-şi schimbaseră locurile, astfel încât să fie cât mai aproape de pupitru. Alt motiv pentru care Fey'lya susţinuse configuraţia aceea, decise Han; în jurul obişnuitei mese ovale, locul lui Ackbar ar fi rămas neocupat.

  — În primul rând, căpitane Solo, începu Mon Mothma, dorim să descrii atacul Sluis Van din punctul dumitale de vedere. Când ai sosit… ce s-a petrecut în continuare… lucruri de felul acesta.

  — Noi am sosit acolo cam imediat după începerea bătăliei, înaintea distrugătoarelor spaţiale. Am recepţionat o transmisiune de la Wedge – Wedge Antilles, comandantul escadrilei Vagabond – care anunţa că în şantiere atacă vânători TIE…

  — O clipă, îl întrerupse Fey'lya cu blândeţe. Cine sunt „noi” în cazul acesta?

  Han privi ochii violeţi, blana moale de culoare crem şi faţa complet inexpresivă a bothanului.

  — Echipajul meu consta din Luke Skywalker şi Lando Calrissian. Fey'lya ştia fără îndoială toate astea şi întrebase numai pentru a-l frâna pe Han. Ah, plus doi droizi. Doriţi numerele lor de serie?

  Un murmur uşor amuzat se răspândi prin sală şi Han avu satisfacţia minoră de a vedea cum blana crem se turteşte niţel.

  — Nu, mulţumesc, răspunse consilierul.

  — Escadrila Vagabond, urmă Han, era angajată în luptă cu un grup de aproximativ patruzeci de vânători TIE şi cincizeci de cârtiţe-foreze furate, care fusese introdus în mod necunoscut mie în şantierele spaţiale. Am ajutat-o împotriva vânătorilor, ne-am dat seama că imperialii foloseau forezele pentru a încerca să deturneze o parte din navele de război care aşteptau să fie încărcate, şi am reuşit să-i oprim. Cam asta a fost…

  — Eşti prea modest, căpitane Solo, vorbi din nou Fey'lya. Conform rapoartelor pe care le-am primit, dumneata şi Calrissian aţi reuşit absolut singuri să dejucaţi schema Imperiului.

  Han se încordă reflex. Se apropia momentul. Era adevărat, el şi Lando opriseră imperialii… dar pentru asta, distruseseră centrii nervoşi a peste patruzeci de nave.

  — Îmi pare rău că am avariat navele acelea, îl privi deschis pe Fey'lya. Aţi fi preferat ca imperialii să le fi capturat intacte?

  Blana bothanului undui uşor.

  — Căpitane Solo, vorbi el pe un ton liniştitor, nu reproşez nimic metodei dumitale de a stopa tentativa de deturnare a Imperiului, indiferent cât de costisitoare s-a dovedit finalmente. Ai acţionat cu ceea ce aveai la îndemână. Ţinând seama de limitările respective, dumneata şi ceilalţi aţi obţinut un succes excepţional.

  Han se încruntă, simţindu-se descumpănit. Fusese sigur că Fey'lya îl va acuza cu vehemenţă, dar, de data aceasta, bothanul îi înşelase aşteptările.

  — Mulţumesc, domnule consilier, rosti neştiind ce altceva să spună.

  — Ceea ce nu înseamnă că tentativa Imperiului şi faptul că a fost cât pe-aici să reuşească n-ar fi importante, zise Fey'lya şi blana îi undui acum în direcţie opusă în timp ce privea prin sală. Dimpotrivă! În cel mai bun caz, ele atrag atenţia asupra unor serioase erori de estimare ale comandanţilor noştri militari. Iar în cel mai rău caz… pot indica trădare.

  Han simţi cum îi zvâcneşte buza. Deci asta era! Fey'lya nu-şi schimbase atitudinea, ci pur şi simplu decisese să nu irosească o asemenea ocazie excepţională pe un individ neînsemnat ca Han Solo.

  — Cu tot respectul, domnule consilier, interveni el iute, cele întâmplate la Sluis Van nu au fost vina amiralului Ackbar. Întreaga operaţiune…

  — Scuză-mă, căpitane Solo, îl întrerupse Fey'lya. Şi cu tot respectul cuvenit dumitale, permite-mi să subliniez că motivul pentru care navele acelea de război se aflau în Sluis Van, vulnerabile şi cu echipaje insuficiente, a fost ordinul emis de amiralul Ackbar.

  — Nu este însă vorba despre trădare, insistă încăpăţânat Han. Ştim deja că Imperiul ne interceptează comunicaţiile…

  — Şi cine este responsabil pentru eşecurile securităţii? ripostă Fey'lya. Repet: vina cade exclusiv pe umerii amiralului Ackbar.

  — Atunci, găsiţi dumneavoastră scurgerea de informaţii, se răsti Han. Cu coada ochiului, o zărea pe Leia făcându-i semne disperate, dar se simţea prea furios ca să-i mai pese dacă era sau nu politicos. Şi dacă tot o faceţi, aş vrea să văd cât de bine v-aţi descurca împotriva unui Mare Amiral imperial.

  Murmurele scăzute de conversaţie care începuseră în sală amuţiră brusc.

  — Poţi te rog să repeţi? interveni Mon Mothma.

  Han se blestemă în gând. Nu dorise să pomenească despre asta nimănui, până nu avea ocazia să verifice direct în arhivele Palatului. Acum însă era prea târziu.

  — Imperiul, murmură el, este condus de un Mare Amiral. L-am văzut eu însumi.

  Tăcerea apăsa ameninţătoare. Mon Mothma îşi reveni prima.

  — Este imposibil, zise ea parcă încercând să se autoconvingă. Nu mai există nici un Mare Amiral.

  — L-am văzut eu însumi, repetă Han.

  — Descrie-l, îi ceru Fey'lya. Cum arăta?

  — Nu este umanoid… cel puţin, nu complet umanoid. Are siluetă aproximativ umanoidă, dar piele albastru-deschis, păr negru-albăstrui şi ochi care strălucesc roşu. Nu ştiu cărei specii aparţine.

  — Ştim totuşi, îi reaminti Mon Mothma, că împăratului nu-i plăceau non-umanoizii.

  Han privi spre Leia. Avea faţa încordată, iar ochii priveau parcă prin el, cu o groază ce o amorţise. Înţelesese ce însemna asta.

  — Purta o uniformă albă, continuă bărbatul. Nici un alt ofiţer imperial n-a purtat aşa ceva. Iar persoana de contact care mă însoţea l-a numit în mod specific „Mare Amiral”.

  — Mi se pare în mod evident că este vorba despre o auto-promovare, pufni Fey'lya. Probabil un amiral obişnuit, sau un Moff care a supravieţuit şi care încearcă să adune în jurul lui rămăşiţele Imperiului. Oricum, nu aceasta este problema imediată.

  — Nu este! explodă Han. Domnule consilier, dacă există un Mare Amiral care-şi face de cap…

  — Dacă există, îl întrerupse ferm Mon Mothma, vom afla în scurt timp cu siguranţă. Până atunci, nu are nici un rost să dezbatem în gol. Secţia Cercetare a Consiliului este însărcinată să analizeze imediat posibilitatea ca un Mare Amiral să mai fie în viaţă. Până la încheierea investigării, vom continua ancheta curentă asupra circumstanţelor atacului Sluis Van.

  Îl privi pe Han, apoi se răsuci şi încuviinţă din cap spre Leia.

  — Consilier Organa Solo, poţi începe.

  *

  Ţeasta trandafirie uriaşă şi bombată a amiralului Ackbar se plecă uşor în lateral, iar ochii rotunzi şi imenşi se rotiră în orbite, într-o expresie calamareană pe care Leia nu-şi amintea s-o mai fi văzut. Surpriză? Sau poate groază?

  — Un Mare Amiral, vorbi el în cele din urmă şi vocea îi sună mai gravă ca de obicei. Un Mare Amiral imperial… Da, asta ar explica într-adevăr multe.

  — Încă nu ştim realmente dacă este un Mare Amiral, îl preveni Leia, aruncând o privire spre expresia împietrită de pe chipul soţului ei.

  În mod clar, Han nu avea nici o îndoială. De fapt, nici ea nu se îndoia.

  — Mon Mothma a ordonat secţiei Cercetare să investigheze.

  — Nu va găsi nimic, scutură Ackbar din cap. Fusese în sfârşit un gest mai uman, dintre cele pe care încerca de obicei să le utilizeze în relaţiile cu oamenii; era un semn bun – se părea că-şi recâştiga echilibrul. Când am smuls Coruscantul de la Imperiu, am examinat în amănunt arhivele imperiale. Acolo nu există decât o listă a Marilor Amirali şi prea puţin despre misiunile lor.

  — Probabil că au fost şterse înainte să se fi retras, opină Han.

  — Sau poate că nici n-au fost consemnate vreodată, sugeră Leia. Nu uitaţi că ei n-au fost doar cei mai capabili şi mai inteligenţi conducători militari pe care i-a putut găsi împăratul, ci şi o parte din planul de aducere a Imperiului sub controlul lui militar mult mai strict.

  — Aşa cum a fost şi proiectul Stelei Morţii, încuviinţă Ackbar. De acord, consilier Organa. Până ce Marii Amirali nu erau complet integraţi atât militar cât şi politic, n-a existat nici un motiv pentru a publica detalii legate de identitatea lor. Dimpotrivă, toate motivele pentru a le tăinui.

  — Prin urmare, o fundătură, concluzionă Han.

  — Aşa se pare. Dacă vom obţine ceva informaţii, ele trebuie să provină din surse curente.

  Leia se întoarse spre Han.

  — Ai menţionat că, atunci când l-ai văzut pe acest Mare Amiral, erai cu o persoană de contact, dar nu ne-ai spus numele ei.

  — Aşa este. N-am făcut-o şi nici nu intenţionez s-o fac. Cel puţin, nu deocamdată.

  Femeia se încruntă la expresia lui impenetrabilă de jucător de sabacc şi-şi extinse toate percepţiile Jedi rudimentare pentru a încerca să-i simtă ţelul şi sentimentele. Nu ajunse însă prea departe. Dacă aş fi avut mai mult timp să exersez, se gândi amărâtă. Iar dacă până atunci Consiliul avusese aproape mereu nevoie de ea, de acum situaţia avea să se complice şi mai mult.

  — În cele din urmă, îl avertiză, Mon Mothma va dori să ştie numele.

  — În cele din urmă, o să i-l spun. Până atunci, va fi micul meu secret.

  — Poate fi folosit ca „pârghie”?

  — Nu se ştie niciodată, zise Han şi o umbră îi traversă chipul. Oricum, numele nu va ajuta cu nimic Consiliul, deocamdată. Probabil că întregul grup s-a ascuns altundeva. Dacă Imperiul n-a dat de urma lui…

  — Nu ştii cum să-l găseşti? întrebă Leia.

  — Am promis c-o să-i scot o navă de sub sechestru, ridică bărbatul din umeri. Pot să încerc chestia asta.

  — Fă tot ce poţi, zise Ackbar. Ai spus că fratele consilierei Organa a fost cu tine la Sluis Van?

  — Da, domnule amiral. Hiperpropulsialui trebuia reparată, dar n-ar fi trebuit să întârzie cu mai mult de două ore faţă de mine. În plus, o privi pe Leia, trebuie să-i ducem nava lui Lando înapoi la Sluis Van.

  Ackbar emise un sunet care aducea cu un fluierat sugrumat; echivalentul calamarean al unui mârâit.

  — Va trebui să auzim mărturia amândurora, rosti el. Şi pe cea a comandantului Antilles. Este vital să aflăm felul în care Imperiul a reuşit să strecoare o forţă atât de mare pe lângă aşa mulţi senzori.

  — Conform raportului preliminar al lui Wedge, spuse Leia, se pare că unităţile de atac se găseau în interiorul unui cargobot a cărui cală figura pe scanări ca fiind goală.

  Ochii lui Ackbar se rotiră în orbite.

  — Goală, sau doar imposibil de citit, aşa cum ar fi fost în cazul unor defecţiuni de senzori sau al unui bruiaj static?

  — Wedge spune că era goală, încuviinţă Han, şi cred că el ştie diferenţa faţă de un bruiaj static.

  — Goală…, repetă Ackbar şi păru că se gârboveşte în scaun. Asta poate însemna doar că Imperiul a construit realmente un ecran funcţional de invizibilitate.

  — Aşa se pare, se încruntă prinţesa. Singura veste bună ar fi că şi ei trebuie să aibă hibe în sistem. Altfel, ar fi putut pur şi simplu să fi extins ecranul de invizibilitate peste toate forţele din Sluis Van şi să fi făcut prăpăd.

  — Nu, clătină amiralul din capul masiv. Cel puţin în privinţa asta nu va trebui să ne facem griji. Prin însăşi natura lui, un ecran de invizibilitate este mai periculos decât ar trebui pentru utilizatorul său. Senzorii unei nave de război camuflate de un asemenea ecran ar fi la fel de inutili ca ai inamicului, obligând-o să zboare aproape orbeşte. Mai rău încă, dacă ar fi activată, inamicul ar putea s-o localizeze pur şi simplu urmărindu-i emisiile propulsiilor.

  — Mda, nu mă gândisem la asta.

  — Ani de zile, urmă Ackbar, au existat zvonuri potrivit cărora împăratul construia un ecran de invizibilitate. Eu unul am dedicat destulă gândire acestei eventualităţi. Totuşi, îşi drese glasul, punctele slabe ne consolează prea puţin. Un ecran de invizibilitate în mâinile unui Mare Amiral ar fi cu adevărat o armă teribilă. El ar găsi modalităţi prin care s-o utilizeze împotriva noastră.

  — Le-a şi găsit deja, mormăi Han.

  — Aşa se pare, făcu Ackbar şi ochii săi pivotară, fixând-o pe Leia. Trebuie să mă scapi de această acuzaţie ridicolă, consilier Organa. Cât mai repede cu putinţă. În ciuda ambiţiei şi încrederii în sine, consilierul Fey'lya nu deţine aptitudinile tactice de care avem nevoie împotriva unei ameninţări de o asemenea magnitudine.

  — Vă vom elibera, domnule amiral, promise Leia dorindu-şi să se simtă realmente atât de încrezătoare pe cât vorbea. Acţionăm chiar acum în direcţia asta.

  Se auzi o ciocănitură şi uşa se deschise înapoia ei.

  — Scuzaţi, vorbi cu glas mecanic răsunător droidul G-2RD masiv. Timpul dumneavoastră a expirat.

  — Mulţumesc, zise femeia şi, suprimându-şi frustrarea, se ridică.

  Dorea cu disperare să fi beneficiat de mai mult timp alături de Ackbar, atât pentru a explora împreună cu el această nouă ameninţare imperială, cât şi pentru a discuta strategiile legale pe care le-ar fi putut folosi în apărarea sa. Însă o discuţie în contradictoriu cu droidul nu i-ar fi adus nimic, ba chiar ar fi riscat revocarea completă a privilegiilor de vizitare. Droizii paznici deţineau asemenea împuterniciri şi mai ales seria 2RD era renumită pentru iritabilitate.

  — Voi reveni în curând, domnule amiral, rosti ea. fie după-amiază, fie mâine.

  — La revedere, consilier Organa, spuse Ackbar, iar după o scurtă şovăială, adăugă: Mulţumesc pentru vizită, căpitane Solo.

  — La revedere, domnule amiral.

  Ieşiră din cameră şi porniră pe coridorul larg, în vreme ce G-2RD se posta în faţa uşii.

  — Cred că nu i-a fost uşor, comentă Han.

  — Ce anume?

  — Să-mi mulţumească pentru vizită.

  Leia se încruntă spre bărbat, dar expresia lui era de completă seriozitate.

  — Termină cu prostiile! Doar pentru că ai renunţat la grad…

  —.mă situează cu numai o treaptă mai sus de trădători, sfârşi el.

  O replică evidentă legată de complexele de persecuţie fulgeră prin mintea femeii.

  — Ackbar n-a fost niciodată ceea ce tu ai numi o persoană sociabilă, preferă ea să spună.

  — Nu-i doar imaginaţia mea, clătină din cap Han. Întreabă-l cândva pe Lando – şi el are parte de acelaşi tratament. Dacă pleci din armată, Ackbar nu dă pe tine nici un scuipat de tauntaun.

  — Trebuie să înţelegi caracterul fundamental al celor de pe Mon Calamari, oftă Leia. Ei n-au fost o rasă războinică, până ce Imperiul n-a început să-i transforme în sclavi şi să le distrugă planeta. Minunatele lor crucişătoare stelare au fost iniţial nave de pasageri, să ştii, pe care noi i-am ajutat să le convertească în nave de luptă. Poate că, de fapt, nu este furios pe tine că l-ai părăsit, ci mai degrabă este vorba despre un sentiment de vinovăţie pe care-l simte faţă de sine şi faţă de poporul lui, fiindcă, pur şi simplu, au intrat în război.

  — Deşi au fost siliţi s-o facă?

  Leia ridică din umeri, stânjenită.

  — Nu cred că există cineva care să intre într-un război fără să aibă sentimentul sâcâitor că trebuie să fi existat şi altă cale. Chiar şi atunci când toate celelalte căi au fost deja încercate şi au dat greş. Ştiu că asta am simţit eu, când m-am alăturat Rebeliunii… şi crede-mă că oameni ca Mon Mothma şi Bail Organa încercaseră totul. Pentru o rasă inerent paşnică de felul calamarienilor, sentimentul trebuie să fi fost şi mai acut.

  — Mă rog… poate, încuviinţă bărbatul fără chef. Aş fi preferat însă ca ei să-şi fi rezolvat singuri dilemele şi să nu ne implice şi pe noi.

  — O fac, îl asigură Leia. Totul este să nu-i zorim.

  Han se opri şi o examină cu atenţie.

  — Nu mi-ai spus încă de ce tu şi Chewie aţi plecat de pe Kashyyyk şi v-aţi întors aici.

  Leia încleştă pumnii. Finalmente, o ştia, trebuia să-i spună soţului ei despre înţelegerea pe care o făcuse cu Khabarakh, totuşi coridoarele publice din Palatul Imperial nu erau locul cel mai potrivit pentru asemenea discuţii.

  — N-avea nici un rost să mai stăm, răspunse ea. A mai fost un atac…

  — Poftim!

  — Linişteşte-te, îl potoli, l-am anihilat. În plus, am făcut nişte aranjamente care ar trebui să mă ferească de necazuri pentru cel puţin două săptămâni. O să-ţi povestesc totul mai târziu, când ne vom găsi într-un loc sigur.

  Simţea ochii lui Han sfredelind-o şi-i intuia bănuiala că nu-i spusese tot adevărul. În acelaşi timp, bărbatul recunoştea la fel de bine ca şi ea pericolul discuţiilor purtate în locuri publice.

  — Bine, murmură el. Sper doar că ştii ce faci.

  Leia se înfioră, concentrându-se asupra gemenilor pe care-i purta în pântece. Atât de puternici, potenţial, cu Forţa… şi în acelaşi timp atât de complet neajutoraţi.

  — Asta sper şi eu, şopti aproape inaudibil.

  JORUS C'BAOTH. OM. Născut în Reitchas, pe Bortras, la 412. calendarul PRE-IMPERIU.

  Luke făcu o grimasă, privind cuvintele ce se derulau pe ecranul calculatorului din Biblioteca Vechiului Senat. Ce anume, se întrebă el, determina noile orânduiri ca printre primele lor edicte să introducă aproape întotdeauna crearea unui sistem de datare nou, care, după aceea, era aplicat tuturor înregistrărilor istorice existente? Imperiul Galactic procedase în felul acesta, la fel ca şi Vechea Republică înaintea lui. Putea doar să spere că Noua Republică nu le va călca pe urme. Istoria era şi aşa destul de greu de urmărit.

  URMEAZĂ UNIVERSITATEA MIRNIC ÎNTRE 65 ŞI 420 CALENDARUL PRE-IMPERIU. ESTE INSTRUIT JEDI PE KAMPARAS ÎNTRE 250 ŞI 838 CALENDARUL PRE-IMPERIU. ÎNCEPE INSTRUIREA JEDI PRIVATĂ LA 98 CALENDARUL PRE-IMPERIU CU UN MAESTRU NECUNOSCUT. CAPĂTĂ TITLUL DE CAVALER JEDI LA 36 CALENDARUL PRE-IMPERIU. ÎŞI ASUMĂ OFICIAL TITLUL DE MAESTRU JEDI LA 44 CALENDARUL PRE-IMPERIU. SFÂRŞIT REZUMAT. DORIŢI DETALII SUPLIMENTARE DESPRE EDUCAŢIE ŞI INSTRUIRE?

  — Nu, răspunse Luke încruntându-se.

  C'baoth îşi asumase titlul de maestru Jedi? Dintotdeauna, avusese impresia că titlul respectiv, ca şi rangul de Jedi în sine, era acordat de restul comunităţii Jedi, că nu te autoproclamai pur şi simplu.

  — Principalele datte din activitatea de Jedi, solicită el.

  MEMBRU AL GRUPULUI DE OBSERVARE A DEMILITARIZĂRII ANDO ÎNTRE 82 ŞI 71 CALENDARUL PRE-IMPERIU. MEMBRU AL COMITETULUI CONSULTATIV SENATORIAL ÎN PRIVINŢA INTERSPECIILOR ÎNTRE 91 ŞI 69 CALENDARUL PRE-IMPERIU. CONSILIER JEDI PERSONAL AL SENATORULUI PALPATINE între 69 ŞI …57.

  — Stop! comandă Luke, simţind un fior rece pe şira spinării. Consilier Jedi personal al senatorului Palpatine? Detaliază activitatea lui C'baoth în serviciul senatorului Palpatine.

  Calculatorul păru că analizează solicitarea, datele nu sunt disponibile, sosi în cele din urmă răspunsul.

  — Nu sunt disponibile, sau sunt secrete?

  Datele nu sunt disponibile, repetă calculatorul.

  Luke se strâmbă, totuşi nu putea face mare lucru deocamdată.

  — Continuă.

  MEMBRU AL FORŢEI JEDI REUNITE PENTRU A SE OPUNE INSURECŢIEI CAVALERILOR JEDI Al ÎNTUNERICULUI PE BPFASSH ÎNTRE 77 ŞI 14 CALENDARUL PRE-IMPERIU. PARTICIPANT LA REZOLVAREA CONTESTAŢIEI LA ASCENDENŢA ALDERAANĂ ÎN 10 CALENDARUL PRE-IMPERIU. ASISTENT AL MAESTRULUI JEDI TRA'S M'INS ÎN MEDIEREA CONFLICTULUI DIN GOTAL ÎNTRE 18 ŞI 46 CALENDARUL PRE-IMPERIU. NUMIT AMBASADOR PLENIPOTENŢIAR ÎN SECTORUL KAPPYH ÎN 822 CALENDARUL PRE-IMPERIU DE CĂTRE SENAT A JUCAT UN ROL IMPORTANT ÎN CONVINGEREA SENATULUI PENTRU AUTORIZAREA Şi FINANŢAREA PROIECTULUI Zbor în necunoscut. UNUL DINTRE CEI ŞASE MAEŞTRI JEDI DETAŞAŢI LA PROIECT ÎN 75 CALENDARUL PRE-IMPERIU. NU MAI EXISTĂ ÎNREGISTRĂRI DUPĂ PLECAREA PROIECTULUI DE PE YAGA MINOR, LA 44 CALENDARUL PRE-IMPERIU. SFÂRŞITUL DATELOR PRIVIND ACTIVITATEA DE JEDI. DORIŢI ALTE INFORMAŢII?

  Luke se lăsă pe spate în scaun, privi displayul şi-şi muşcă interiorul buzei. Prin urmare, C'baoth fusese cândva consilierul celui care, într-o bună zi, avea să se întroneze împărat, dar participase în acelaşi timp la atacul împotriva cavalerilor Jedi ai întunericului din sectorul Sluis, despre care-i povestise Leia. Unul dintre aceia supravieţuise îndeajuns ca să-l înfrunte pe maestrul Yoda pe Dagobah… Înapoia lui se auzi un pas uşor.

  — Domnule comandant?

  — Salut, Winter, spuse tânărul fără să se întoarcă. Mă căutai?

  — Da, spuse Winter şi se opri lângă el. Prinţesa Leia doreşte să te vadă, după ce termini aici. Indică din bărbie spre display şi-şi trecu degetele prin părul alb şi mătăsos: Alte cercetări Jedi?

  — Aşa ceva, încuviinţă Luke introducând un datacard în fanta consolei. Calculator: copiază înregistrarea completă a datelor despre maestrul Jedi Jorus C'baoth.

  — Jorus C'baoth, repetă Winter gânditor. N-a fost implicat în scandalul privind ascendenţa de pe Alderaan?

  — Aşa consemnează arhivele. Ştii ceva despre asta?

  — Nu mai mult decât oricare alt alderaanean.

  În ciuda controlului strict, o parte din durere i se strecura prin glas, iar Luke se înfioră de empatie. Ştia că, pentru Leia, distrugerea Alderaanului şi pierderea familiei reprezentau o suferinţă majoră, dar care se diminua treptat în ungherele minţii. Pentru Winter, cu memoria ei perfectă şi de neşters, probabil că durerea avea să continue la nesfârşit.

  — Problema era dacă ascendenţa la funcţia de Vicerege trebuia să-i revină tatălui lui Bail Organa, sau altei linii a familiei, continuă Winter. După al treilea balotaj înregistrat la vot, s-a apelat la Senat pentru medierea problemei. C'baoth a făcut parte din delegaţia care a fost trimisă şi care, în mai puţin de o lună, a decis că familia Organa era îndreptăţită la funcţie.

  — L-ai văzut vreodată pe C'baoth?

  Winter căzu pe gânduri.

  — În arhive exista o hologramă de grup, care prezenta întreaga echipă de mediatori, răspunse după o clipă. C'baoth era… mi se pare, de înălţime şi greutate mijlocie. Destul de musculos, de asemenea, ceea ce-mi amintesc că mi s-a părut bizar pentru un Jedi.

  Îl privi pe Luke şi se îmbujoră uşor.

  — Scuză-mă, n-a fost o remarcă depreciativă.

  — Nu-i nici o problemă, o linişti tânărul.

  Era una dintre imaginile eronate pe care o descoperise: deoarece Jedi puteau controla Forţa, oamenii presupuneau pur şi simplu că nu aveau nici un motiv pentru a-şi dezvolta fizicul. Luke însuşi avusese nevoie de câţiva ani pentru ca să aprecieze modalităţile subtile prin care controlul corpului era asociat celui mintal.

  — Altceva? întrebă el.

  — Avea păr sur şi un barbişon scurt, elegant tăiat. Purta mantia cafenie cu tunică albă pe dedesubt, care erau răspândite printre Jedi. Altceva notabil n-am observat.

  — Cât de bătrân părea?

  — Păi… aş zice că avea vreo patruzeci de ani. Să zicem, plus sau minus cinci ani. Vârsta este întotdeauna greu de estimat după o hologramă.

  — Oricum, ar coincide cu datele din arhive, aprobă Luke scoţând datacardul din fantă. Cu condiţia ca datele respective să fi fost corecte… Spuneai că Leia vrea să discute cu mine? se sculă el în picioare.

  — Dacă nu te deranjează. Este în cabinetul ei.

  — Bine. Haidem!

  Părăsiră biblioteca şi porniră pe coridorul transversal care lega sectorul destinat cercetărilor de sălile Consiliului şi Adunării Generale.

  — Ştii ceva despre planeta Bortras? întrebă Luke pe când mergeau. Mai precis, ştii ceva despre longevitatea locuitorilor ei?

  Winter căzu pe gânduri.

  — N-am citit ceva care s-o menţioneze. De ce?

  Luke şovăi; indiferent însă cum ar fi obţinut imperialii informaţii din sanctuarul interior al Noii Republici, Winter era mai presus de asemenea suspiciuni.

  — Dacă acest presupus Jedi de pe Jomark este cu adevărat Jorus C'baoth, atunci ar trebui să aibă peste o sută de ani. Ştiu că există rase care trăiesc mult mai mult, dar el este om.

  — Dintotdeauna, strânse din umeri femeia, există excepţii de la speranţa de viaţă obişnuită a unei rase. Iar mai ales un Jedi poate deţine tehnici care să ajute la lungirea vieţii.

  Era posibil, reflectă Luke. Desigur, Yoda avusese o viaţă lungă – nu mai puţin de nouă sute de ani – şi, ca regulă generală, speciile mici trăiau de obicei mai puţin decât cele mari. Însă de obicei nu însemna întotdeauna; şi după multe ore de investigare a arhivelor, Luke tot nu aflase cărei rase îi aparţinuse Yoda. Poate că o abordare mai bună ar fi fost să încerce să afle cât trăise împăratul.

  — Aşadar crezi că Jorus C'baoth trăieşte? întrebă Winter.

  Luke privi în jur. Ajunseseră pe Marele Coridor, care, din cauza localizării sale, era îndeobşte ticsit cu fiinţe din toate rasele. Astăzi însă era aproape pustiu; doar câţiva oameni şi membri ai altor rase formau grupuleţe conversaţionale, dar se aflau prea departe pentru a-i auzi.

  — Pe Nkllon, răspunse el coborând glasul, am avut un contact mental fugar cu alt Jedi. După aceea, Leia mi-a spus că circulau zvonuri potrivit cărora C'baoth fusese zărit pe Jomark. Nu ştiu ce altă concluzie să trag.

  Winter rămase tăcută.

  — N-ai nici un comentariu de făcut? insistă tânărul.

  — Tot ceea ce este legat de Jedi şi de Forţă depăşeşte experienţa mea personală, înălţă ea din umeri. Nu pot realmente comenta în privinţa asta. Totuşi… Aş spune că impresia pe care am dedus-o despre C'baoth în urma afacerii Alderaan mă face sceptică.

  — De ce?

  — Este doar o impresie, sublinie Winter. Dacă nu m-ai fi întrebat, nici măcar nu ţi-aş fi pomenit despre asta. C'baoth mi s-a părut genul de persoană căreia îi place să fie în mijlocul lucrurilor. Genul care, dacă nu poate să conducă, să controleze sau să ajute într-o situaţie anume, s-ar învârti pe acolo ca să fie totuşi foarte vizibil.

  Treceau acum pe lângă unul dintre arbuştii ch'hala verde-purpurii înşiruiţi în lungul Marelui Coridor, îndeajuns de aproape pentru ca Luke să poată vedea volbura subtilă şi moarată de culoare de sub scoarţa subţire şi transparentă.

  — Cred că se potriveşte cu ce am citit, acceptă el.

  Întinse un deget şi atinse în trecere trunchiul subţire al copăcelului, învolburarea subtilă explodă sub atingerea sa într-o străfulgerare de roşu mânios peste purpuriul blând, culoarea înfăşurându-se în jurul tulpinii aidoma undelor dintr-un bazin cilindric, spiralând iarăşi şi iarăşi, înflorind în sus şi în jos, înainte ca, finalmente, să pălească spre roşu-închis şi să redevină purpurie.

  — Nu ştiu dacă aveai habar, dar se pare că el s-a auto-promovat de la cavaler Jedi la maestru Jedi. Mi se pare un lucru destul de vanitos.

  — Aşa-i, încuviinţă Winter. Deşi, cel puţin la sosirea pe Alderaan, nu părea să fie nici o controversă în privinţa asta. Părerea mea este că o persoană căreia îi place atât de mult să fie în centrul atenţiei nu s-ar fi ţinut complet în afara războiului împotriva Imperiului.

  — Este o observaţie corectă, admise tânărul.

  Se răsuci pe jumătate şi privi ultima nuanţă de roşu destrămându-se pe arbustul ch'hala pe care-l atinsese. Aşa fusese şi contactul cu misteriosul Jedi în vecinătatea planetei Nkllon: scurt, şi apoi dispărut fără urmă. Să nu mai fi fost oare C'baoth în plenitudinea puterilor?

  — Atunci, vorbi el, am alt subiect. Ce ştii despre proiectul Zbor în necunoscut pe care-l pregătise Vechea Republică?

  — Nu mare lucru. A fost o tentativă de căutare a formelor de viaţă extragalactice, dar totul a fost ţinut într-un asemenea secret încât nici un detaliu n-a răsuflat în public. Nici măcar nu sunt sigură dacă proiectul a mai fost lansat.

  — Arhivele aşa consemnează, zise Luke atingând următorul ch'hala şi determinând altă explozie de roşu. Mai afirmă că din proiect făcea parte şi C'baoth. Să fi însemnat asta că era la bordul navei respective?

  — Nu ştiu, recunoscu Winter. Circulau zvonuri potrivit cărora trebuiau să plece câţiva maeştri Jedi, dar nu a existat nici o confirmare oficială. Te gândeşti că de aceea n-a participat la Rebeliune?

  — Este posibil… Desigur, asta ar declanşa alt lanţ de întrebări. De pildă ce s-a întâmplat cu ceilalţi Jedi, şi cum s-a întors el?

  — Cred că există o cale de a afla.

  — Ştiu, încuviinţă Luke atingând ultimul arbust din şir, să plec pe Jomark şi să-l întreb. Cred că va trebui s-o fac.

  Cabinetul lui Leia se afla alături de celelalte birouri ale membrilor Consiliului Interior, dincolo de coridorul transversal care unea Marele Coridor cu sala de întruniri a Consiliului Interior. Luke şi Winter pătrunseră în secretariat şi găsiră un personaj familiar.

  — Salut, C-3PO! exclamă tânărul.

  — Stăpâne Luke, ce bine că te revăd! porni să turuie droidul. Eşti sănătos?

  — Perfect. Apropo, R2-D2 m-a rugat să-ţi transmit salutări dacă te întâlnesc. Este la astroport şi-i ajută pe mecanicii de întreţinere să-mi pună la punct X-interceptorul, dar o să-l aduc diseară. Vă puteţi întâlni atunci.

  — Mulţumesc. C-3PO înclină uşor capul în lateral, ca şi cum şi-ar fi amintit pe neaşteptate că rolul său acolo era de secretar. Prinţesa Leia şi ceilalţi te aşteaptă.

  Atinse tasta de deschidere a uşii interioare şi-i făcu semn:

  — Te rog, intră!

  — Mulţumesc, încuviinţă cu gravitate Luke. Indiferent cât de ridicol ar fi arătat C-3PO în orice situaţie, îşi păstra întotdeauna o demnitate inerentă, căreia tânărul încerca de obicei să-i răspundă în acelaşi fel. Anunţă-ne dacă mai apare altcineva.

  — Bineînţeles.

  În cabinet, Leia şi Han purtau o discuţie în şoaptă deasupra unui display de pe birou. Chewbacca, care stătea lângă uşă cu proiectorul de săgeţi pe genunchi, mormăi un salut când îi zări.

  — Ah, Luke, ridică ochii Leia, îţi mulţumesc că ai venit. Winter, nu mai am nevoie de tine.

  — Da, înălţimea Ta, încuviinţă Winter şi părăsi odaia cu graţia ei obişnuită.

  — Am auzit că ieri ai azvârlit un detonator termic dublu în braţele Consiliului, vorbi Luke spre Han.

  — Am încercat, făcu o grimasă bărbatul. Oricum, nimeni nu m-a crezut cu adevărat.

  — A fost unul dintre cazurile acelea când politica se refugiază în vise; zise Leia. Ultimul lucru pe care ar vrea cineva să-l creadă este că, oarecum, am scăpat din mână unul dintre Marii Amirali ai împăratului.

  — Mie mi se pare mai degrabă refuzul de a crede realitatea, spuse Luke. Sau Consiliul are altă teorie privind felul în care am fost traşi pe sfoară la Sluis Van?

  — Unii consilieri, se strâmbă prinţesa, susţin că acolo a fost mâna lui Ackbar.

  — Aha, deci asta era direcţia planului lui Fey'lya. Până acum nu auzisem nici un detaliu.

  — Deocamdată, Fey'lya îşi ţine cărţile de sabacc aproape de blană, mârâi Han. El pretinde că-ncearcă să fie corect, dar eu cred că pur şi simplu încearcă să nu zgâlţâie toate stabilizatoarele simultan.

  Luke se încruntă. Atât pe chipul prietenului său, cât şi în modul în care-l percepea…

  — Şi încă ceva? întrebă el.

  Ceilalţi doi schimbară priviri.

  — S-ar putea, zise Han. Ai văzut cât de repede l-a atacat Fey'lya pe Ackbar după incidentul Sluis Van? fie că este unul dintre cei mai mari oportunişti din toate timpurile…

  — Ceea ce ştim deja că-i adevărat, interveni Leia.

  —.fie că ştia dinainte ce se va întâmpla.

  Luke se uită spre Leia. Încordarea de pe faţa ei şi din emoţiile pe care le degaja…

  — Îţi dai seama ce spui? şopti el. Acuzi un membru al Consiliului că este agent imperial?

  Aura lui Leia păru că tresare, în timp ce Han nici măcar nu clipi.

  — Ştiu, aprobă bărbatul. El nu-l acuză pe Ackbar de acelaşi lucru?

  — Problema este sincronizarea, Han, vorbi femeia pe un ton de răbdare obosită. Am mai încercat să-ţi explic asta. În clipa de faţă, dacă-l acuzăm pe Fey'lya de ceva, indiferent ce anume, se va părea că încercăm să abatem presiunea existentă asupra lui Ackbar, folosindu-ne de acuzaţii similare. Chiar dacă ar fi adevărat – şi nu cred că este tot ar lăsa impresia unui truc ieftin şi destul de stupid.

  — Poate că tocmai de aceea a fost atât de iute în a-l acuza pe Ackbar, replică Han. Pentru ca să n-o facem noi primii. Te-ai gândit la asta?

  — Da, m-am gândit. Din păcate, nu schimbă situaţia cu nimic. Până nu-l absolvim pe Ackbar, nu putem să-l acuzăm pe Fey'lya.

  — Termină, Leia! Valsul este perfect în lumea politicii, dar aici discutăm despre supravieţuirea Noii Republici.

  — Care s-ar putea dezintegra complet fără să se fi tras un singur foc, replică ea înfierbântată. Recunoaşte, toată chestia asta este ţinută laolaltă cu speranţă şi bandă adezivă. Lansezi câteva acuzaţii nesăbuite – şi jumătate din rasele ce făceau parte din vechea Alianţă Rebelă pot decide să se retragă şi să-şi vadă singure de drumul lor.

  — Pot să spun şi eu ceva? îşi drese glasul Luke.

  Cei doi îl priviră şi tensiunea din odaie se destinse puţin.

  — Da, puştiule, făcu Han, care-i treaba?

  — Cred că suntem cu toţii de acord că, indiferent care i-ar fi planurile sau posibilii sponsori, Fey'lya unelteşte ceva. Poate că ne-ar fi de ajutor să aflăm despre ce-i vorba. Leia, ce ştim despre Fey'lya?

  — Că este bothan, deşi s-a născut şi a crescut în colonia bothană de pe planeta Kothlis, nu pe Bothawui. S-a alăturat Alianţei Rebele imediat după Bătălia pentru Yavin, aducând cu el un grup masiv de conaţionali. Au acţionat în general în Asistenţă şi Recunoaştere, deşi ocazional au participat şi la lupte. Înainte de a se alătura Alianţei, a fost implicat în afaceri interstelare de mare anvergură-livrări, comerţ, exploatări miniere şi altele. Sunt aproape sigură că n-a renunţat la toate, dar nu ştiu în ce domenii mai acttivează.

  — Sunt înregistrate pe undeva?

  Femeia clătină din cap.

  — I-am parcurs dosarul de cinci ori şi am verificat absolut toate referirile pe care le-am putut găsi despre el. Nimic!

  — Atunci, trebuie să începem să săpăm, decise Han. Afacerile tăcute ascund întotdeauna noroi.

  — Este o galaxie mare, îl privi exasperată Leia. Nici măcar nu ştim de unde să începem…

  — Cred că putem găsi un fir, o asigură soţul ei. Ziceai că după Yavin, bothanii au participat la unele lupte. Unde anume?

  — În mai multe locuri, se încruntă Leia. Se răsuci spre calculator şi tastă o comandă: Ia să vedem…

  — Ignoră bătăliile la care au fost trimişi, zise Han, şi acţiunile în care au făcut parte din forţe multispecii. Vreau numai locurile în care un grup de bothani s-a oferit voluntar.

  Din expresia de pe chipul femeii era limpede că nu înţelegea unde voia să ajungă Han, un sentiment cu care Luke era perfect de acord. Cu toate acestea, introduse parametrii fără să comenteze.

  — Ei bine… cred că singurul care ar corespunde este o bătălie scurtă, dar violentă, în vecinătatea lui New Cov, în sectorul Churba. Patru nave bothane au atacat un distrugător spaţial Clasa Victory, care întreprindea raiduri, şi l-au ţinut locului, până le-a venit în ajutor un crucişător spaţial.

  — New Cov, da? repetă Han gânditor. Sistemul ăsta apare undeva prin afacerile lui Fey'lya?

  — Hm… nu, nu apare.

  — Perfect, atunci de acolo începem.

  Leia privi întrebător spre Luke.

  — Am scăpat ceva evident?

  — Termină, Leia, exclamă bărbatul. Singură ai spus că bothanii au evitat războiul real ori de câte ori au putut. N-au atacat un distrugător spaţial Clasa Victory la New Cov doar de distracţie. Protejau ceva.

  — Cred că exagerezi…

  — Poate că da, sau poate că nu. Să presupunem că Fey'lya, nu Imperiul, a introdus banii aceia în contul lui Ackbar. Transferul unui bloc financiar din sectorul Churba, prin Palanhi, ar fi mai simplu decât expedierea din orice sistem ocupat de imperiali.

  — Asta ne readuce la acuzaţia potrivit căreia Fey'lya este agent imperial, îl avertiză Luke.

  — Nu neapărat. Poate că momentul transferului a fost o simplă coincidenţă. Sau poate că un bothan a mirosit intenţiile Imperiului şi Fey'lya s-a gândit să folosească prilejul pentru a-l răsturna pe Ackbar.

  — Tot nu este o dovadă cu care să ne putem prezenta în faţa Consiliului, clătină din cap Leia.

  — Nici n-am de gând s-o fac, zise Han. Vreau să-l iau pe Luke, să mergem pe New Cov şi să verificăm noi înşine. Discret.

  Leia se uită la fratele ei şi o întrebare nerostită i se formă în minte.

  — Aici nu pot fi de nici un ajutor, încuviinţă Luke. Oricum, merită să aruncăm o privire.

  — Bine, oftă ea, dar să fiţi discreţi.

  — Ai încredere în mine, o îmbrăţişă Han, apoi ridică o sprânceană spre Luke. Eşti gata?

  — Acum, imediat? se încruntă tânărul.

  — De ce nu? Leia va asigura aici acoperirea politică.

  Aura femeii pâlpâi şi Luke privi la timp înspre sora lui ca s-o vadă schiţând o grimasă. Ochii ei îl priviră şi-l implorară să tacă. Ce este! o întrebă în minte.

  Nu avea să ştie niciodată dacă ea i-ar fi răspuns, sau nu. De lângă uşă, Chewbacca mormăi întreaga poveste.

  Han se răsuci spre soţia lui, cu gura pe jumătate deschisă.

  — Ce ai promis?

  — N-am avut alternativă, înghiţi ea un nod vizibil.

  — N-ai avut alternativă? Alternativă? Ei bine, îţi ofer eu alternativa – nu te duci!

  — Han…

  — Scuzaţi-mă, se sculă Luke, dar trebuie să văd ce se întâmplă cu X-interceptorul meu. Ne vedem mai târziu.

  — Bine, puştiule, mârâi Han fără să-l privească.

  Luke porni spre uşă. În trecere, privi spre Chewbacca şi-i făcu semn spre secretariat. În mod evident, wookiee-ul ajunsese la aceeaşi concluzie.

  Ridicându-şi corpul masiv, îl urmă pe tânăr afară din odaie.

  Uşa glisă în urma lor, închizându-se, şi, pentru câteva momente, ei rămaseră fixându-se din priviri. Leia rupse prima tăcerea.

  — Trebuie să mă duc, Han, rosti ea încetişor. I-am promis lui Khabarakh că ne vom întâlni. Nu înţelegi?

  — Nu, nu-nţeleg, se răsti bărbatul străduindu-se din răsputeri să-şi înfrâneze furia.

  Teama ce-i răscolise măruntaiele, pe care o simţise după tentativa eşuată de pe Bpfassh, revenise, strângându-i stomacul într-o gheară. Teama pentru siguranţa lui Leia şi a gemenilor pe care-i purta. Fiul şi fiica sa…

  — Ăştia… cum le zice…

  — Noghri.

  — Noghrii ăştia sunt pe urmele tale de două luni. Ai uitat de Bpfassh şi de imitaţia Şoimului cu care au încercat să ne atragă la bord? Sau de atacul de pe Bimmisaari dinainte… au fost la un pas de a ne răpi în mijlocul pieţei! Dacă n-ar fi fost Luke şi Chewie, ar fi reuşit. Tipii ăştia nu se joacă, Leia! Iar tu-mi spui acum că vrei să pleci singură şi să le vizitezi planeta?! La fel de bine te-ai putea preda pur şi simplu Imperiului, ca să nu le mai iroseşti timpul.

  — Nu m-aş duce, dacă aş fi gândit aşa, spuse ea. Khabarakh ştie că sunt fiica lui Darth Vader şi, dintr-un motiv necunoscut, asta pare să fie foarte important pentru ei. Poate că m-aş putea folosi de aspectul ăsta ca să-i smulg din ghearele Imperiului şi să-i atrag de partea noastră. Oricum, trebuie să încerc.

  — Ce-i asta, pufni Han, o nebunie tip Jedi? Luke este şi el mereu plin de nobleţe şi se bagă în toate necazurile posibile.

  Femeia întinse mâna şi-l prinse de braţ.

  — Han… ştiu că-i un risc, dar s-ar putea să fie unica ocazie pe care o vom avea. Noghrii au nevoie de ajutor – Khabarakh a recunoscut-o. Dacă le-aş putea oferi ajutorul acesta, dacă i-aş putea convinge să treacă de partea noastră, ar însemna că vom avea un inamic mai puţin. Şovăi, apoi adăugă: Iar eu n-o să pot alerga întruna.

  — Ce-i cu gemenii?

  Han simţi satisfacţia vinovată de a o vedea crispându-se.

  — Ştiu, încuviinţă ea cutremurată de un fior şi-şi lipi cealaltă palmă de pântece. Dar care ar fi alternativa? Să-i încuiem într-un turnn al Palatului, undeva, înconjuraţi de o gardă de wookiee? Nu vor avea niciodată şansa unei vieţi normale, atâta vreme cât noghrii încearcă să ni-i ia.

  Bărbatul strânse din dinţi. Aşadar, ştia. Până atunci, nu fusese sigur, dar acum nu mai avea îndoieli. Leia ştia că, în tot acest timp, Imperiul urmărise să pună mâna pe copiii ei încă nenăscuţi.

  Şi deşi ştia asta, continua să dorească să plece la întâlnirea cu agenţii Imperiului.

  Rămase privind-o, cercetând trăsăturile chipului acela pe care ajunsese să-l iubească atât de mult de-a lungul anilor, şi-şi reaminti imagini din trecut. Hotărârea tinerească de pe faţa ei, atunci când, în toiul unui schimb de focuri susţinut, smulsese carabina blaster a lui Luke şi le deschisese o cale de ieşire din concasorul de deşeuri de la nivelul de detenţie din Steaua Morţii. Sunetul vocii ei în mijlocul pericolului, în sediul lui Jabba, ajutându-l prin orbirea, tremurăturile şi dezorientarea post-hibernare. Fermitatea înţeleaptă, mult mai matură, vizibilă prin durerea din ochii ei, când, zăcând rănită lângă buncărul de pe Endor, mobilizase totuşi controlul şi capacitatea de a ucide, cu sânge rece, doi soldaţi din trupele de şoc, scăpându-l pe Han.

  Îşi reaminti, de asemenea, înţelegerea dureroasă pe care o avusese tot atunci: că, indiferent cât de mult s-ar fi străduit, el nu va putea niciodată s-o protejeze complet de primejdiile şi riscurile din Univers. Deoarece, indiferent cât de mult ar fi iubit-o – indiferent cât de mult i s-ar fi dăruit – ea n-ar fi putut niciodată să se mulţumească numai cu atât. Viziunea prinţesei se extindea dincolo de el, la fel cum se extindea dincolo de ea însăşi, cuprinzând toate fiinţele din galaxie.

  Iar a o lipsi de asta, prin forţă, sau chiar prin convingere, ar fi însemnat să-i diminueze sufletul. Şi, astfel, s-o lipsească de o parte din ceea ce iubea chiar el.

  — Mă laşi cel puţin să te însoţesc? o întrebă încet.

  Ea ridică palma şi-i mângâie obrazul, surâzându-i în semn de mulţumire prin împăienjenirea ce-i cuprinsese ochii.

  — Am promis că mă voi duce singură, şopti cu glas încordat de emoţie. Nu te teme. N-o să păţesc nimic.

  — Sunt sigură. Bărbatul se sculă brusc: Ei bine, dacă trebuie să pleci, atunci vei pleca. Haide, o să te ajut să pregăteşti Şoimul.

  — Şoimul? Crezusem că pleci pe New Cov.

  — O să iau nava lui Lando. Oricum trebuie să i-o restitui.

  — Dar…

  — Fără discuţii! Dacă noghri ăsta al tău are şi alte gânduri decât să stea de vorbă, vei avea mai multe şanse cu Şoimul decât cu Lady Luck.

  Deschise uşa şi păşi în secretariat.

  Şi încremeni. Direct între el şi ieşire, semănând cu un uriaş nor de furtună îmblănit, Chewbacca îl fulgera din priviri.

  — Care-i treaba? întrebă Han.

  Comentariul wookiee-ului fu scurt, tăios şi la obiect.

  — Ei bine, nici mie nu-mi place, recunoscu deschis Han. Ce vrei să-i fac, s-o încui undeva?

  O simţi pe Leia venind din spate.

  — N-o să păţesc nimic, Chewie, îl linişti ea. Îţi promit.

  Chewbacca mârâi din nou, exprimând apăsat ceea ce credea despre vorbele femeii.

  — Dacă ai vreo sugestie, dă-i drumul, zise Han.

  Deloc surprinzător, wookiee-ul avea una.

  — Iartă-mă, Chewie, murmură Leia, dar i-am promis lui Khabarakh că voi veni singură.

  Chewbacca scutură violent din cap, dezgolindu-şi dinţii, în vreme ce mormăia părerea lui despre ideea respectivă.

  — Nu este încântat, traduse diplomat Han.

  — Am prins esenţa, mulţumesc, răspunse Leia. Uite care-i treaba – şi asta-i valabil pentru amândoi…

  Chewbacca o opri cu un urlet care o făcu să sară o jumătate de metru îndărăt.

  — Ştii ceva, scumpo, interveni Han, cred totuşi că ar trebui să-l laşi să vină cu tine. Cel puţin până la punctul de rendez-vous, adăugă repede sub fulgerul privirii ei. Haide, ştii bine cât de serios privesc wookiee chestia asta cu datoria de viaţă. Oricum ai nevoie de un pilot.

  Pentru o fracţiune de secundă, putu zări contraargumentul evident din ochii ei: era perfect capabilă să piloteze Şoimul şi singură. Dar numai o fracţiune de secundă.

  — Bine, oftă Leia. Cred că Khabarakh nu va avea obiecţii. Însă după ce ajungem la punctul de rendez-vous, Chewie, o să faci ce-ţi spun eu, indiferent dacă-ţi place sau nu. De acord?

  Wookiee se gândi o clipă, apoi mârâi afirmativ.

  — Bine, urmă Leia cu glas uşurat. Să-i dăm drumul atunci. C-3PO?

  — Da, înălţimea Ta, vorbi şovăielnic droidul.

  Pentru prima dată, avusese inteligenţa de a rămâne tăcut înapoia biroului şi de a nu interveni în discuţie. Han decise că era o îmbunătăţire considerabilă faţă de comportamentul său obişnuit. Poate că ar fi trebuit să-l lase pe Chewbacca să se enerveze mai des.

  — Vreau să mă însoţeşti şi tu, zise prinţesa. Khabarakh vorbea destul de bine bazica, dar poate că asta nu-i valabil şi pentru ceilalţi noghri, şi nu vreau să depind de translatorii lor pentru a mă face înţeleasă.

  — Desigur, înălţimea Ta, înclină C-3PO capul uşor pe un umăr.

  — Perfect. Leia se întoarse spre Han şi-şi umezi buzele. În cazul ăsta, n-aş mai pierde timpul.

  Existau un milion de lucruri pe care el i le-ar fi putut spune. Un milion de lucruri pe care dorea să i le spună.

  — Atunci, zise Han în loc de orice altceva, dă-i drumul.

  — Te superi, rosti Mara pe un ton nepăsător în vreme ce termina ultima cablare de pe consola de transmisiuni, dacă-ţi spun că, privit ca ascunzătoare, locul ăsta e jalnic?

  Karrde strânse din umeri, ridicând un pachet senzorial din cutia sa şi aşezându-l pe măsuţă, alături de alte echipamente.

  — Sunt de acord că nu-i Myrkr, încuviinţă el, dar, pe de altă parte, există compensări. Cine s-ar gândi să caute un bârlog de contrabandişti în mijlocul unei mlaştini?

  — Nu mă refer la locul asolizării, spuse femeia şi-şi strecură degetele pe sub mâneca largă a tunicii pentru a-şi rearanja mini-blasterul prins de antebraţul stâng. Mă refer la locul ăsta.

  — Ah, locul ăsta? Karrde privi pe fereastră. Nu ştiu ce să zic. Poate că-i niţel cam public, dar şi pentru asta există compensări.

  — Niţel cam public? îl îngână Mara privind pe fereastră spre şirul rectiliniu de clădiri alb-crem aflat la mai puţin de cinci metri şi la mulţimile de umanoizi şi extratereştri îmbrăcaţi în veşminte viu colorate care forfoteau afară. Asta ţi se pare niţel public?

  — Calmează-te. Când singurele locuri în care poţi locui pe o planetă sunt cinci văi adânci, evident că va exista o oarecare înghesuială. Cei de aici sunt obişnuiţi cu asta şi au învăţat să-şi ofere unul altuia un grad suficient de intimitate. Oricum, chiar dacă ar vrea să tragă cu urechea, n-ar reuşi mare lucru.

  — Ferestrele-oglinzi nu vor opri o sondă senzorială de calitate, îi atrase atenţia Mara. Iar mulţimile înseamnă camuflare pentru spionii imperiali.

  — Imperialii n-au habar unde suntem… sau tu ştii altceva? îi azvârli Karrde o privire stranie.

  Mara se întoarse cu spatele. Deci aşa aveau să fie lucrurile de data asta… Şefii anteriori reacţionaseră cu teamă, mânie sau pur şi simplu duşmănie deschisă faţă de previziunile ei ciudate. Se părea că Talon Karrde avea să recurgă la politeţe.

  — Nu-mi pot activa şi dezactiva intuiţiile ca pe un pachet senzorial, mârâi ea peste umăr. De acum, nu mai pot.

  — Aha, murmură Karrde. Cuvântul ar fi implicat înţelegerea, însă tonul indica altceva. Interesant… Să fie vorba despre reziduul unei instruiri Jedi anterioare?

  Ea se întoarse spre bărbat.

  — Spune-mi despre nave.

  — Poftim? se încruntă el.

  — Navele, repetă Mara. Navele spaţiale de luptă despre care ai avut grijă să nu-i spui Marelui Amiral Thrawn, atunci când ne-a vizitat pe Myrkr. Mi-ai promis că-mi vei spune mai târziu despre ce era vorba. Acum este „mai târziu”.

  Karrde o privi şi un surâs uşor îi flutură peste buze.

  — Bine, spuse el. Ai auzit vreodată de flota Katana!

  Ea fu nevoită să-şi scotocească memoria.

  — Grupul numit şi Forţa întunecată, nu? Două sute de crucişătoare grele din Clasa cuirasat, care au dispărut cu vreo zece ani înainte de Războiul Clonelor. Toate navele erau dotate cu un tip nou de circuit complet de comandă secundară, iar când sistemul n-a funcţionat aşa cum trebuia, întreaga flotă a efectuat un salt în hiperspaţiu şi a dispărut.

  — Cam aşa ceva. Cuirasatele din epoca aceea erau nave cu echipaje ridicol de mari, ajungând fiecare la peste şaisprezece mii de oameni. Circuitele complete de comandă secundară ale navelor Katana au redus echipajele respective la două mii de oameni.

  Mara se gândi la cele câteva crucişătoare din Clasa cuirasat despre care ştiuse.

  — Trebuie să fi fost o echipare costisitoare.

  — Aşa-i. Mai ales că scopul n-a fost exclusiv militar, ci s-a adresat şi relaţiilor cu publicul. Au reproiectat complet cuirasatele, începând de la mobilier şi decor, şi terminând cu învelişul cenuşiu-închis de pe exterior. De altfel, acesta a stat la originea poreclei „Forţa întunecată”, deşi unii au afirmat că se referea la numărul redus al luminilor interioare de care ar fi avut nevoie o navă cu echipaj de două mii de oameni. Oricum, a fost demonstraţia Vechii Republici care să arate cât de eficientă putea fi o flotă cu circuite de comandă secundară.

  — Ce să-ţi zic, mare demonstraţie!

  — De acord, încuviinţă Karrde sec, dar problema n-a fost circuitul de comandă secundară în sine. Arhivele sunt oarecum neclare – fără îndoială, le-au cenzurat cei aflaţi la putere pe atunci – dar se pare că unul sau mai mulţi membri ai echipajelor flotei au contractat un virus stup la una dintre escalele voiajului lor inaugural. Virusul s-a răspândit prin toate cele două sute de nave când era încă în incubaţie, astfel că atunci când s-a declanşat i-a lovit aproape pe toţi simultan.

  Mara se înfioră. Auzise de viruşii stup care decimaseră planete întregi în zilele dinaintea Războiului Clonelor, înainte ca medicina Vechii Republici şi, ulterior, a Imperiului, să afle, finalmente, cum să le vină de hac.

  — Aşadar a ucis echipajele înainte să poată ajunge undeva ca să capete ajutor?

  — Se pare că totul s-a petrecut în numai câteva ore, deşi nu-i decât o ipoteză, dar bazată pe cele mai precise estimări. Ceea ce a transformat dezastrul în fiasco a fost faptul că tipul respectiv de virus avea minunata caracteristică de a-şi înnebuni victimele înainte de a le ucide. Echipajele muribunde au supravieţuit doar atât cât să-şi lege navele împreună prin intermediul circuitelor de comandă secundară… astfel că atunci când comandantul navei Katana a înnebunit şi a decolat, toată flota l-a urmat.

  — Acum îmi amintesc, încuviinţă încet femeia din cap. Se pare că asta a declanşat marea mişcare spre descentralizarea funcţiilor navelor automatizate. Marile şi atotputernicele calculatoare s-au transformat în sute de droizi.

  — Mişcarea respectivă începuse deja, dar fiascoul Katanei a umplut paharul. Oricum, flota a dispărut în adâncurile spaţiului interstelar şi nu s-a mai auzit niciodată de ea. O vreme a ţinut capul de afiş al ştirilor, iar unii dintre membrii mai ireverenţioşi ai mass-media au făcut tot felul de jocuri de cuvinte pe seama poreclei „Forţa întunecată”. Câţiva ani a fost considerată o afacere pe cinste de către echipele de salvatori dotate cu mai mult entuziasm decât inteligenţă. După ce s-a înţeles, în cele din urmă, cât spaţiu vid exista în galaxie în care se pot rătăci două sute de nave, frenezia interesului s-a stins. Oricum, în scurt timp Vechea Republică a avut parte de probleme mult mai grave. Cu excepţia ocazionalilor escroci care mai încercau să-ţi vândă o hartă cu locaţia flotei, nu s-a mai auzit nimic despre ea.

  — Aşa-i. Devenise evident acum încotro se îndrepta Karrde. Tu cum ai descoperit-o?

  — Îmi dau cuvântul că printr-o pură întâmplare. De fapt, abia la câteva zile după aceea mi-am dat seama cu exactitate ce anume descoperisem. Bănuiesc că nimeni altul din echipaj n-a avut habar.

  Privirea bărbatului îşi pierdu focalizarea şi ochii lui se rătăciră în amintiri.

  — S-a întâmplat acum mai bine de cincisprezece ani, rosti cu glas îndepărtat şi şi frecă încetişor degetele mari ale mâinilor încrucişate în faţă. Lucram ca navigator şi specialist în senzori pentru un grup mic, independent, de contrabandişti. Ratasem o încărcare de marfă şi fusesem nevoiţi s-o ştergem, luptându-ne cu două crucişătoare carrackene. Ne-am descurcat, dar fiindcă nu apucasem să termin calculele pentru saltul în hiperspaţiu, am revenit în spaţiul real după o jumătate de an-lumină, ca să recalculez.

  Buza îi zvâcni.

  — Imaginează-ţi ce surpriză am avut, când am descoperit drept în faţa noastră două cuirasate.

  — Inerte în spaţiu?

  — De fapt, nu erau inerte, ceea ce m-a şi derutat la început. Păreau complet funcţionale – luminile exterioare şi interioare erau aprinse, iar scanarea senzorială era în stand-by. Evident, am presupus că făceau parte din grupul cu care tocmai ne luptasem şi căpitanul a ordonat instantaneu un alt salt în hiperspaţiu, ca să ne scoată de acolo.

  — O idee nu tocmai grozavă, murmură femeia.

  — În momentul acela, părea varianta cel mai puţin rea. După cum s-a dovedit ulterior, ne-am înşelat aproape fatal. Ieşind din spaţiul normal, ne-am ciocnit de masa ecranată a unei comete mari, hiperpropulsia principală a explodat şi aproape că a distrus instantaneu nava. Cinci oameni din echipajul nostru au murit pe loc, iar alţi trei au murit din cauza rănilor, înainte de a ne putea târî până la civilizaţie cu hiperpropulsia de rezervă.

  Se lăsă tăcerea.

  — Câţi aţi supravieţuit? întrebă Mara în cele din urmă.

  Karrde îşi focaliză privirea asupra ei şi obişnuitul surâs sardonic îi reveni pe chip.

  — Cu alte cuvinte, cine ar mai putea şti despre flotă?

  — Dacă vrei să-mi reformulezi întrebarea, da.

  — Am fost şase supravieţuitori. După cum ţi-am spus însă, nu cred că vreunul dintre ei şi-a dat seama ce găsisem. De abia când am rederulat înregistrările senzorilor şi am descoperit că în zonă nu se aflau doar cele două cuirasate, am început să am bănuieli.

  — Dar înregistrările însele?

  — Le-am şters. Desigur, după ce am memorat coordonatele.

  Mara încuviinţă din cap.

  — Spui că asta s-a petrecut acum cincisprezece ani?

  — Exact. M-am gândit să mă-ntorc şi să fac ceva cu navele alea, dar n-am avut niciodată timpul necesar pentru o operaţiune ca la carte. Plasarea pe piaţă a două sute de cuirasate nu-i ceva în care să te năpusteşti cu capul înainte, fără o mulţime de pregătiri prealabile. Chiar dacă ai avea cumpărători pentru toate, ceea ce a reprezentat dintotdeauna o problemă.

  — Până acum.

  — Sugerezi să le vând Imperiului? arcui el o sprânceană.

  — Imperiul este interesat de nave de luptă şi oferă o bonificaţie de douăzeci la sută peste preţul pieţei.

  — Crezusem că nu-ţi mai pasă de soarta Imperiului.

  — Nu-mi pasă deloc, dar care ar fi alternativa – să le oferi Noii Republici?

  Bărbatul o privi deschis.

  — Pe termen lung, s-ar putea să fie mai profitabil.

  Mâna stângă a lui Mara se încleştă în pumn şi-şi simţi măruntaiele răscolite de sentimente contradictorii. Detesta să se gândească la faptul că ar fi putut lăsa cuirasatele să cadă în mâinile Noii Republici, succesoarea Alianţei Rebelilor, care-i distrusese viaţa. Pe de altă parte, Imperiul lipsit de împărat era doar o umbră palidă a măreţiei trecute, de abia meritându-şi numele. Ar fi însemnat să arunce mărgăritare în faţa porcilor.

  Sau nu? Cu un Mare Amiral revenit la comanda Flotei Imperiale, poate că acum exista o şansă ca Imperiul să-şi regăsească vechea glorie. Şi atunci…

  — Ce intenţionezi să faci? îl întrebă pe Karrde.

  — Deocamdată, nimic. Practic, este aceeaşi problemă cu care ne-am confruntat în cazul lui Skywalker – Imperiul va fi mai rapid în răzbunare, dacă acţionăm împotriva sa, dar Noua Republică se pare că va câştiga în cele din urmă. Dacă-i dau flota Katana lui Thrawn, nu fac decât să amân inevitabilul. În clipa de faţă, varianta cea mai prudentă este să rămânem neutri.

  — Dacă însă îi dai lui Thrawn cuirasatele, l-ai putea îndepărta de pe spinarea noastră, îi reaminti Mara. Asta ar merita.

  — Haide, fii serioasă, surâse uşor Karrde. Marele Amiral o fi un geniu tactic, dar nu poate fi atotştiutor. Este imposibil să aibă idee unde ne aflăm. Şi cu siguranţă are lucruri mai importante de făcut decât să-şi irosească resursele în urmărirea noastră.

  — De acord, aprobă femeia fără chef.

  Nu putea să nu-şi amintească felul în care, chiar la apogeul puterii sale şi cu o mie de alte griji pe cap, împăratul tot îşi făcuse, frecvent, timp să se răzbune pe cei care-l trădaseră.

  Consola de transmisiuni emise un bâzâit şi Mara se întinse să deschidă canalul respectiv.

  — Da?

  — Lachton, se auzi o voce familiară. Karrde este acolo?

  — Aici sunt. Cum merge cu camuflarea?

  — Aproape am terminat, dar nu mai avem plase disruptive. Mai există?

  — Trebuie să fie ceva într-un depozit. O trimit pe Mara să le scoată. Ai vreun om care să ţi le aducă?

  — Sigur că da, nici o problemă, o să-l trimit pe Dankin – oricum n-are cine ştie ce treabă de făcut în clipa asta.

  — Perfect, vor fi pregătite până ajunge.

  Karrde făcu un gest scurt şi Mara decuplă canalul.

  — Ştii unde-i depozitul 3?

  — Strada Wozwashi, 412, încuviinţă ea. A treia la stânga, apoi a doua la dreapta.

  — Exact. Karrde privi pe fereastră: Din păcate, este încă prea devreme pentru ca vehiculele cu elevatoare repulsor să apară pe străzi. Va trebui să mergi pe jos.

  — Nu-i nici o problemă, abia mai fac puţină mişcare. Două lăzi ajung?

  — Dacă te poţi descurca…

  Karrde o examina din tălpi până în creştet, parcă asigurându-se că aspectul ei se conforma standardelor rishi locale. N-ar fi trebuit să-şi facă griji în privinţa aceea; una dintre primele reguli pe care împăratul i-o repetase obsesiv cu atâta timp în urmă fusese să se contopească cât mai bine cu mediul din jur.

  — Dacă nu, Lachton se va mulţumi şi cu o singură ladă.

  — Bine, ne vedem mai târziu.

  Casa lor făcea parte dintr-un şir de structuri similare dispuse în jurul uneia dintre sutele de piaţete ce presărau valea. Pentru o clipă, Mara rămase în nişa intrării, în afara fluxului permanent de pietoni şi privi împrejur. Prin interstiţiile dintre clădirile cele mai apropiate, putea să vadă părţile îndepărtate ale aşezării, majoritatea clădită din aceeaşi piatră alb-crem atât de îndrăgită de localnici. Pe alocuri, vedea chiar până la marginea oraşului – cele câteva căsuţe cocoţate precar pe versanţii stâncoşi ce se înălţau abrupt către cer, din toate părţile. Ştia că sus pe munţii aceia trăiau triburile aviare ale rishilor băştinaşi care, fără îndoială, priveau în jos cu neîncredere uluită spre creaturile stranii ce aleseseră să trăiască în locurile cele mai inconfortabile, fierbinţi şi umede ale planetei lor.

  Coborând ochii dinspre munţi, Mara cercetă rapid zona din imediata ei apropiere. De cealaltă parte a străzii se ridicau şi mai multe case de care o despărţea obişnuitul flux pietonal ce făcea legătura cu piaţeta din dreapta. În mod automat, privirea îi scană casele, deşi ferestrele erau din oglinzi care făceau aproape imposibil să vadă ceva înăuntru. Tot în mod reflex, examină şi aleile înguste dintre clădiri.

  Pe una dintre ele, spre partea dinapoi a clădirii, de abia vizibilă, se distingea silueta nemişcată a unui bărbat care purta o tunică verde cu model şi o eşarfă albastră.

  Privea către ea.

  Mara trecu cu ochii mai departe, ca şi cum n-ar fi remarcat-o, simţind cum inima îi bubuia în gât. Ieşind din nişă, coti la dreapta spre piaţetă şi se alătură circulaţiei.

  Nu rămase însă mult printre pietoni. De îndată ce ieşi din raza vizuală a necunoscutului misterios, traversă strada, îndreptându-se către şirul de case. Ajunse acolo, cu trei locuinţe mai departe de bărbatul cu tunică verde, se strecură într-o fundătură şi se îndreptă grăbită spre capătul ei. Dacă individul supraveghea cu adevărat sediul lui Karrde, exista posibilitatea de a-l surprinde din spate.

  Ajunse la capătul clădirii, o ocoli… şi descoperi că ţinta îi dispăruse.

  Femeia rămase locului o clipă, privind împrejur şi întrebându-se cum să procedeze în continuare. Nu simţea niciuna dintre furnicăturile insistente ce o determinaseră să plece în ultima clipă din vecinătatea lui Myrkr, dar, aşa cum îi spusese lui Karrde, nu era un talent la care să poată apela oricând dorea.

  Coborî ochii spre solul pe care stătuse bărbatul. În praful subţire ce se adunase lângă colţul clădirii se zăreau urme vagi, lăsând impresia că individul stătuse acolo timp destul pentru ca să se foiască de mai multe ori de pe un picior pe celălalt. La vreo şase paşi depărtare, drept în mijlocul altui petic de praf, se vedea o urmă clar imprimată, indicând spre stânga, dincolo de şirul de case.

  Mara privi în direcţia respectivă şi-şi muşcă uşor buza. Urma fusese plasată acolo în mod deliberat; urmele din praf nu erau niciodată atât de distincte. Avea dreptate. La o sută de metri în faţă, mergând fără grabă prin spatele clădirilor, spre o stradă care unea nordul şi sudul oraşului, se vedea bărbatul cu eşarfă albastră. Era o invitaţie nu tocmai subtilă de a-l urma.

  În regulă, amice, gândi ea pornind după necunoscut. Vrei să intru în joc? I-am dat drumul.

  Se apropiase la vreo nouăzeci de metri de el, când individul ajunse la traficul pietonal şi coti spre nord. O altă invitaţie clară – de data aceasta pentru a se apropia, ca să nu-l piardă.

  Mara nu intenţiona să procedeze însă aşa. Din prima zi petrecută în oraşul-vale, îi memorase topografia şi în mod evident intenţia necunoscutului era s-o atragă spre cartierele industriale mai puţin populate din nord, unde probabil că s-ar fi putut ocupa de ea fără prezenţa stânjenitoare a unor martori. Dacă ar fi putut ajunge acolo prima, ar fi putut inversa situaţia. Îşi verifică blasterul de sub mâneca stângă şi porni pe scurtătura unei alei printre clădirile din dreapta, spre nord.

  Valea se întindea pe o sută cincizeci de kilometri, aproximativ în direcţia est-vest, dar în locul unde se găsea Mara acum lăţimea pe nordsud era de numai câţiva kilometri. Femeia continuă mersul susţinut, corectându-şi permanent traseul, pentru a evita mulţimile şi alte impedimente. Treptat, casele şi magazinele începură să lase loc atelierelor industriale şi, finalmente, Mara aprecie că ajunsese destul de departe. Dacă necunoscutul menţinuse pasul relaxat pentru a nu-şi pierde urmăritoarea, probabil că ea avea destul timp la dispoziţie ca să pregătească o ambuscadă.

  Mai exista, desigur, şi posibilitatea ca el să fi trecut între timp pe alta dintre străzile nord-sud, să fi cotit apoi spre est sau vest, ori chiar să se fi întors complet şi să fi revenit la sediul lui Karrde. Privind însă precaut după colţul unei case, spre strada pe care intrase iniţial individul, Mara constată că imaginaţia lui era la fel de mărginită ca şi tehnicile de supraveghere. Cam pe la jumătatea străzii, bărbatul se ghemuise nemişcat înapoia unui şir de butoaie, cu spatele spre ea; îşi trecuse pe spate eşarfa albastră, ca să nu-l împiedice, şi strângea ceva în mână, probabil o armă. Aşteptând, fără îndoială, ca Mara să intre în cursă. Un amator, gândi ea, strâmbându-se dispreţuitor. Fixându-l cu privirea, fără măcar să se sinchisească să-şi scoată blasterul, dădu colţul şi porni silenţios spre el.

  — Acum te poţi opri, rosti batjocoritor o voce înapoia ei.

  Mara încremeni. Silueta ghemuită înapoia butoaielor nici măcar nu se clintise… şi abia atunci înţelese, cu întârziere, că era prea nemişcată pentru ca să aştepte pur şi simplu în ambuscadă. Ba chiar prea nemişcată ca să fie vie.

  Se întoarse fără grabă, ţinând braţele depărtate de corp. Bărbatul dinaintea ei era de înălţime mijlocie, destul de masiv, cu ochi negri, gânditori. Tunica deschisă lăsa să se întrevadă o vestă antiglonţ uşoară, în mână ţinea, desigur, un blaster.

  — Salut, salut, rânji el. Ce-ntâlnire plăcută! Era şi timpul s-apari… Începusem să cred că te-ai rătăcit.

  — Cine eşti? întrebă Mara.

  — Roşcato, eu pun întrebările aici. Nu c-aş avea nevoie de ele, nici vorbă. Părul tău îmi spune tot ce trebuie să ştiu, îi arătă coama roşuaurie. Ar fi trebuit să scapi de el – să-l ascunzi sau să-l vopseşti. Te dă imediat de gol.

  Mara inspiră precaut, silindu-se să-şi destindă muşchii.

  — Ce vrei de la mine? întrebă, păstrându-şi vocea calmă.

  — Ce vrea orice bărbat, surâse el viclean. Nişte bănuţi.

  — În cazul ăsta, clătină ea din cap, mă tem c-ai ales greşit. N-am la mine decât vreo cincizeci de credite.

  El rânji şi mai larg.

  — Frumoasă-ncercare, roşcato, da-ţi pierzi vremea. Ştiu precis cine eşti. Tu şi-amicii tăi o să mă-mbogăţiţi. Haide – avem treabă!

  Mara nu se clinti.

  — Poate că am putea cădea la înţelegere, sugeră simţind un firicel de transpiraţie pe spinare.

  Avea destulă experienţă ca să nu se lase păcălită de limbajul şi comportamentul lui; indiferent cine ar fi fost, necunoscutul ştia cu exactitate ce anume făcea. Pe de altă parte, blasterul ei rămăsese ascuns sub mânecă şi ar fi fost gata să pună prinsoare că individul nu s-ar fi aşteptat ca o armă atât de puternică să fie atât de mică încât s-o pitească acolo. Faptul că încă n-o percheziţionase părea să confirme asta.

  Indiferent însă cum avea să acţioneze trebuia s-o facă acum, cât timp mai era cu faţa la el. Din nefericire, cu braţele depărtate de corp, nu avea cum să ajungă la armă fără să-şi anunţe intenţiile. Trebuia să-i abată atenţia.

  — O-nţelegere zici? întrebă el leneş. La ce fel de-nţelegere te-ai gândit?

  — Ce fel de înţelegere doreşti? contraatacă Mara.

  Dacă pe jos ar fi existat vreo cutie, ar fi putut să-i dea un şut spre bărbat. În ciuda faptului că strada era acoperită cu destule gunoaie în partea aceasta a oraşului, în preajma femeii nu se găsea însă nimic corespunzător. Cizmele ei scurte erau strâns încheiate în jurul gleznelor şi nu le putea scoate fără ca individul să-şi dea seama. Parcurse rapid inventarul obiectelor pe care le avea asupra ei – nimic de folos.

  Totuşi instruirea intensivă făcută de împărat indusese şi manipularea directă a Forţei, nu numai capacităţile de comunicare la mare distanţă care constituiseră principala ei valoare. Capacităţile acelea dispăruseră în momentul morţii împăratului, reapărând doar aleatoriu şi pentru scurtă durată în anii ce trecuseră de atunci.

  Dar dacă furnicăturile senzoriale şi presimţirile reveniseră, poate că şi puterea revenise…

  — Sunt sigură că pot dubla suma care ţi s-a oferit, zise ea. Poate chiar să adaug ceva peste ea.

  Rânjetul bărbatului deveni răutăcios.

  — Asta chiar că-i o ofertă generoasă, roşcato. Al naibii de generoasă. Mulţi ar accepta-o imediat, sigur că da. Mie însă – şi ridică puţin ţeava blasterului – nu-mi place să dau vrabia din mână.

  — Chiar dacă în felul ăsta te mulţumeşti cu jumătate de bani?

  La doi metri înapoia lui, rezemat de un perete, se afla un maldăr de piese metalice vechi, care aştepta să fie colectat. O ţeavă scurtă dintr-o tubulatură de ecranare părea că se balansează precar pe cutia zgâriată a unui acumulator.

  Încleştând dinţii şi limpezindu-şi gândurile cât putea mai bine, Mara îşi extinse mintea spre ţeavă.

  — P-onoarea mea, vorbi bărbatul, jumătate din ceva e mai bine decât dublu din nimic. Oricum, nu cred că poţi oferi mai mult ca Imperiul.

  Femeia înghiţi un nod. O bănuise din capul locului, totuşi confirmarea îi trimise un fior pe spate.

  — Te-ar surprinde resursele noastre, replică ea.

  Ţeava se clinti niţel, se rostogoli doi milimetri…

  — Nu, nu cred, chicoti individul. Haidem, să-i dăm drumul!

  Mara arătă cu degetul peste umăr spre mortul ghemuit înapoia butoaielor.

  — Ai putea mai întâi să-mi spui ce s-a întâmplat aici?

  — Ce-i de spus? Aveam nevoie de-o momeală şi tipul s-a găsit în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Asta-i tot. Surâsul îi dispăru brusc. Ajunge cu trasul de timp. Întoarce-te şi dă-i drumul… doar dacă nu vrei să mă enervezi şi să mă mulţumesc cu recompensa pentru tine moartă.

  — Nu, murmură ea.

  Inspiră adânc, împingând cu toată puterea de care era în stare, ştiind că aceea era ultima şansă…

  Ţeava căzu înapoia vânătorului de recompense, răsunând înfundat pe sol.

  Individul era cu adevărat un profesionist. Ţeava nici măcar nu atinsese pământul şi el se lăsase într-un genunchi, se răsucise şi deschisese focul, măturând rapid zona dinapoia sa şi căutând în acelaşi timp să descopere intrusul care se furişase acolo. Nu avu nevoie de nici măcar o secundă ca să-şi dea seama că se înşelase şi, cu altă rafală de blaster, se răsuci îndărăt.

  Mara nu avusese însă nevoie de mai mult timp. Salva disperată a blasterului de abia se îndrepta către ea, când îl împuşcă scurt în cap.

  Rămase apoi locului, gâfâind, cu muşchii tremurând de reacţie. După aceea, privind în jur pentru a se asigura că nu apăruse nimeni ca să vadă ce se întâmplase, strecură arma în toc şi îngenunche lângă bărbat.

  Aşa cum se aşteptase, obiectele pe care le purta asupra lui îi spuseră prea puţine. Un paşaport – probabil fals – pe care figura numele Dengar Roth, două încărcătoare de rezervă pentru blaster, un cuţit cu lamă vibratorie, un datacard şi un datapad, plus bani, atât locali cât şi imperiali. Îndesând paşaportul şi datacardul într-un buzunar, Mara lăsă arma şi banii, apoi se sculă în picioare.

  — Asta ţi-i dublul din nimic, murmură ea privind cadavrul. Bucură-te de el!

  Întoarse ochii spre ţeava care-i salvase viaţa. Avusese dreptate. Zvâcnirile de putere reveniseră, ca şi presimţirile. Ceea ce însemna că visele n-aveau să mai întârzie mult.

  Blestemă în şoaptă. Dacă veneau – veneau, iar ea nu putea decât să le îndure. Deocamdată, avea de rezolvat alte probleme, mult mai urgente.

  Privind pentru ultima dată în jur, porni spre casă.

  Karrde şi Dankin o aşteptau; ultimul dintre ei, plimbându-se nervos, înainte şi înapoi.

  — În sfârşit! exclamă, când ea apăru prin uşa din spate. Unde naiba…?

  — Avem probleme, îl întrerupse Mara.

  Îi întinse lui Karrde paşaportul lui Dengar Roth şi trecu pe lângă cei doi bărbaţi, intrând în camera mare de transmisiuni, care încă nu fusese complet echipată. Dădu la o parte o ladă cu cabluri, găsi un datapad şi inseră cardul.

  — Ce fel de probleme? o urmă Karrde.

  — Vânători de recompense, răspunse femeia întinzându-i datapadul.

  În centrul displayului, sub numărul 20.000 scris cu caractere mari, se afla chipul lui Karrde.

  — Probabil că suntem toţi aici, urmă ea. Cel puţin toţi despre care ştia Marele Amiral.

  — Prin urmare, acum valorez 20.000, murmură Karrde examinând rapid conţinutul cardului. Sunt măgulit.

  — Asta-i tot ce ai de comentat?

  — Ce-ai vrea să comentez? Că tu ai avut dreptate şi că eu am greşit în privinţa interesului pe care ni-l poartă Imperiul?

  — Nu mă preocupă cui aparţine vina. Mă interesează ce vom face în continuare.

  Karrde privi iarăşi datapadul şi un muşchi îi tresări scurt sub pielea maxilarului.

  — Vom face singurul lucru care este prudent. Mai exact, ne vom retrage. Dankin, intră pe frecvenţa sigură şi spune-i lui Lachton să înceapă să demonteze camuflarea. După aceea, anunţă-i pe Chin şi echipa lui să plece şi să împacheteze echipamentele din depozite. Tu poţi rămâne ca să mă ajuţi pe mine şi pe Mara. Dacă este posibil, vreau ca până la miezul nopţii să plecăm de pe Rishi.

  — Am înţeles, zise Dankin începând să introducă deja codurile de criptare în consola de transmisiuni.

  Karrde înapoie datapadul lui Mara.

  — Să-ncepem treaba.

  — Ce se va întâmpla, întrebă ea, când nu vom mai avea baze de rezervă?

  — Nu renunţăm la cuirasate de frica ameninţărilor, murmură bărbatul. Nici pentru Thrawn, nici pentru altcineva.

  — Putem fi nevoiţi…

  — Putem alege s-o facem, o corectă el şi privirea i se înăspri. Poate că nu vom fi nevoiţi niciodată. E clar?

  Mara făcu o grimasă.

  — Mda.

  — Bine, încuviinţă Karrde şi privi către Dankin care vorbea cu rapiditate în comunicator. Avem multe de făcut. Să-i dăm drumul!

  Mara ar fi fost gata să pună prinsoare că nu-şi puteau reasambla echipamentul în mai puţin de douăzeci şi patru de ore. Spre uşoara ei surpriză, echipele împachetară totul şi fură gata de plecare la numai o oră după miezul nopţii locale. Cu câteva atenţii corespunzător de generoase pentru cei de la astroport, la o oră după aceea plecaseră de pe Rishi şi efectuaseră saltul în hiperspaţiu.

  Şi mai târziu, în aceeaşi noapte, pe când Karrde Nesupusul gonea prin împestriţarea hiperspaţiului, visele reîncepură.

  Din depărtare păruse un crucişător Bulk standard: vechi, lent, cu minim de armament, şi cu puţine calităţi în luptă, cu excepţia mărimii sale. Dar ca în cazul atâtor maşini de război, aparenţa se dovedi înşelătoare şi dacă Marele Amiral Thrawn n-ar fi fost pe puntea Himerei, Pellaeon ar fi trebuit să admită că el ar fi fost luat puţin prin surprindere.

  Însă Thrawn fusese pe punte şi recunoscuse imediat improbabilitatea ca strategii Rebeliunii să fi pus un convoi aşa important sub protecţia unei nave atât de slabe. De aceea când din calele crucişătorului Bulk irupseseră trei escadrile complete de vânători stelari A-interceptori, navetele TIE ale Himerei se aflau deja în spaţiu şi replicau atacului.

  — Interesantă tactică, comentă Thrawn când interstiţiul dintre Himera şi convoiul rebelilor începu să fie brăzdat de fulgerele laserelor, chiar dacă nu cu adevărat novatoare. Ideea de a transforma crucişătoarele Bulk în purtătoare de vânători a fost propusă cu peste douăzeci de ani în urmă.

  — Nu-mi amintesc să fi fost implementată vreodată, rosti Pellaeon, simţind o undă de nelinişte pe când privea displayurile tactice.

  A-interceptorii erau mai rapizi chiar decât blestemaţii de Xinterceptori şi nu era deloc sigur cât de bine aveau să se descurce vânătorii săi TIE.

  — A-interceptorii sunt vânători excelenţi, vorbi Thrawn parcă citindu-i gândurile, totuşi au unele limite. Mai ales în condiţiile de aici – asemenea aparate de foarte mare viteză sunt mai potrivite pentru raidurile de hărţuire decât pentru escortări. Dacă le sileşti să rămână lângă un convoi, le neutralizezi în mare măsură avantajul vitezei. Arcui o sprânceană negrualbăstruie spre căpitan şi adăugă: Poate că vedem care sunt rezultatele îndepărtării amiralului Ackbar din funcţia de comandant suprem.

  — Poate că da.

  Interceptorii TIE păreau într-adevăr că fac faţă A-interceptorilor, cât despre Himera ea nu avea probleme cu crucişătorul Bulk. Dincolo de frontul bătăliei, restul convoiului încerca să se adune laolaltă, de parcă asta i-ar fi folosit la ceva.

  — Totuşi oamenii lui Ackbar continuă să fie la conducere. Asta-i evident.

  — Am mai purtat discuţia aceasta, căpitane, răspunse Thrawn şi glasul i se aspri uşor. Plantarea unor dovezi incontestabile împotriva lui Ackbar l-ar fi distrus mult prea repede. Atacul mai subtil va avea acelaşi efect de neutralizare şi în acelaşi timp va trimite unde de nesiguranţă şi confuzie prin întregul sistem politic al Rebeliunii. În cel mai rău caz, îi va distrage şi slăbi pe rebeli, exact în momentul când vom lansa campania Muntele Tantiss. În cel mai bun caz, ar putea distruge întreaga Alianţă. Ackbar însuşi poate fi înlocuit, căpitane, dar nu şi balanţa politică delicată pe care şi-a creat-o Rebeliunea.

  — Înţeleg toate acestea, domnule amiral, mormăi Pellaeon. Îngrijorarea mea este legată de presupunerea dumneavoastră că ne putem bizui pe bothanul acela din Consiliu că va împinge lucrurile atât de aproape de teoreticul punct de destrămare.

  — Le va împinge, nu te teme, surâse sardonic Thrawn şi privi spre bătălia care ilumina cerurile în jurul convoiului inamic. Am petrecut multe ore studiind arta bothană şi înţeleg destul de bine rasa aceasta. Nu există nici cea mai mică îndoială – consilierul Fey'lya îşi va juca perfect rolul. Atât de perfect, de parcă noi înşine i-am fi manevrat sforile.

  Apăsă o tastă de pe consolă.

  — Bateriile tribord: una dintre fregatele din convoi adoptă poziţie de atac. Presupuneţi că este înarmată şi trataţi-o în conformitate. Escadrilele A-2 şi A-3, deplasaţi-vă ca să protejaţi flancul până la neutralizarea fregatei.

  Bateriile şi comandantul brigăzii TIE confirmară ordinul şi o parte din fulgerele laser începură să urmărească fregata.

  — Şi ce se va întâmpla dacă Fey'lya câştigă? insistă Pellaeon. Vreau să zic, dacă va câştiga repede, înainte ca toată această confuzie politică să aibă posibilitatea să se domolească. Conform analizei pe care aţi făcut-o rasei, orice bothan care s-a ridicat la o poziţie ca a lui trebuie să fie extrem de inteligent.

  — Inteligent, da, însă nu neapărat într-un mod periculos pentru noi. Desigur, va trebui să aibă calităţi de supravieţuitor, totuşi genul acela de abilitate verbală nu se traduce necesarmente în competenţă militară. De fapt, strânse din umeri Thrawn, o victorie a lui Fey'lya nu va face decât să prelungească situaţia neplăcută a inamicului. Ţinând seama de sprijinul pe care Fey'lya şi l-a cultivat printre militarii Rebeliunii, politicienii vor trebui să traverseze altă înfruntare polarizantă, când îşi vor da seama de eroare şi vor încerca să-l înlocuiască.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon înăbuşindu-şi un suspin.

  Era genul de subtilitate încâlcită cu care nu se simţise niciodată în largul său. Spera pur şi simplu că Marele Amiral avea dreptate în privinţa câştigurilor potenţiale; ar fi fost penibil pentru Contrainformaţii să fi reuşit o manevră bancară atât de strălucită, pentru ca să nu se aleagă cu nimic valoros de pe urma ei.

  — Crede-mă, căpitane, îi întrerupse Thrawn grijile. Îndrăznesc să afirm că irosirea eforturilor politice a şi început deja. Aliaţii cei mai loiali lui Ackbar n-ar părăsi Coruscantul în acest moment critic, decât pentru a căuta cu disperare dovezi care să-l absolve.

  — Credeţi că Solo şi Organa Solo au pornit spre sistemul Palanhi? se încruntă Pellaeon.

  — Bănuiesc că numai Solo, îl corectă Thrawn gânditor. Mai mult ca sigur că Organa Solo şi wookiee-ul încearcă în continuare să găsească un loc unde să se poată ascunde de noghrii noştri. Însă Solo va pleca spre Palanhi, ferm convins că urma duce prin sistemul acela. Acesta este motivul pentru care Capul Morţii a pornit chiar acum într-acolo.

  — Înţeleg, murmură căpitanul care văzuse ordinul respectiv în jurnalul navei şi se întrebase asupra motivului pentru care Marele Amiral retrăgea din luptă unul dintre cele mai bune distrugătoare spaţiale. Sper că se va ridica la înălţimea misiunii. Solo şi Skywalker s-au dovedit dificil de prins în trecut.

  — Nu cred că Skywalker va merge pe Palanhi, replică Thrawn şi expresia îi deveni oarecum acră. Stimatul nostru maestru Jedi se pare c-a estimat corect situaţia. Skywalker a decis să facă o vizită pe Jomark.

  — Sunteţi sigur, domnule amiral? N-am văzut nimic de la Contrainformaţii în direcţia aceasta.

  — Informaţia nu provine de la Contrainformaţii, ci de la sursa Delta.

  — Ah, exclamă Pellaeon simţind că propria sa expresie se înăsprise.

  Secţiunea Contrainformaţii a Himerei îl sâcâia de luni întregi să afle cu exactitate ce era sursa Delta care-i furniza Marelui Amiral informaţii atât de clare şi precise, chiar din inima Palatului Imperial. Deocamdată, Thrawn nu spusese decât că sursa Delta era bine implementată şi că informaţiile obţinute prin intermediul ei trebuiau considerate absolut corecte.

  Contrainformaţiile nu izbutiseră nici măcar să afle dacă sursa Delta era o persoană, un droid, sau un sistem de înregistrare exotic, capabil cumva să eludeze securitatea rebelilor, care scana Palatul la fiecare oră. Secţiunea era extrem de iritată şi Pellaeon trebuia să admită că nici lui nu-i făcea plăcere să fie ţinut în beznă. Thrawn activase însă personal sursa Delta şi anii lungi de etichetă nescrisă în asemenea privinţe îi confereau dreptul de a-i păstra confidenţialitatea, dacă o dorea.

  — Sunt sigur că C'baoth va fi încântat s-o afle, rosti el. Presupun că doriţi să-i comunicaţi personal vestea cea bună.

  Crezuse că-şi ascunsese destul de bine iritarea faţă de C'baoth, dar se părea că se înşelase.

  — Eşti încă nemulţumit pentru cele întâmplate la Taanab, rosti Thrawn întorcându-şi ochii spre bătălie.

  În mod evident, nu fusese o întrebare.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă rigid Pellaeon. Am examinat din nou înregistrările şi există o singură concluzie posibilă. În mod deliberat, C'baoth a ignorat planul de bătălie al căpitanului Aban – a ajuns până în punctul de a nu executa un ordin direct. Nu-mi pasă cine este C'baoth, sau dacă s-a simţit ori nu justificat. A fost un act de răzvrătire.

  — Ai perfectă dreptate. Să-l dau afară complet din serviciul imperial, sau pur şi simplu să-l retrogradez în funcţie?

  — Am vorbit serios, domnule amiral.

  — Iar eu sunt la fel de serios, căpitane, replică Thrawn cu glas tăios. Ştiu prea bine care este miza. Dacă vrem să învingem Rebeliunea, trebuie să folosim toate armele pe care le avem l'a dispoziţie. Capacitatea lui C'baoth de a îmbunătăţi coordonarea şi eficienţa de luptă a unităţilor noastre este una dintre acele arme, dar dacă el nu poate respecta disciplina şi protocolul militar, atunci vom stabili pentru el alte regulamente.

  — Şi ce se va întâmpla, atunci când acele „alte” regulamente se vor întoarce împotriva noastră? La Taanab a ignorat un ordin direct… poate că data viitoare vor fi două ordine. După aceea trei, patru – până ce, finalmente, va face aşa cum îi place lui, ignorând complet Imperiul. Ce-l va putea opri?

  — Pentru început, ysalamirii, îi reaminti Marele Amiral.

  Arătă spre bizarele cadre tubulare răspândite pe punte, în jurul cărora se încolăceau creaturi lunguieţe şi îmblănite. Fiecare ysalamir crea în Forţă o bulă în care nu aveau efect niciunul dintre trucurile Jedi.

  — La urma urmelor, preciză el, de aceea se află aici.

  — Perfect, dar pe termen lung…

  — Pe termen lung, eu îl voi opri, îl întrerupse Thrawn şi atinse o tastă de pe consolă. Escadrila C-3, atenţie la flancul din zenitul babordului! Pe fregata aceea există o turelă care poate fi o capcană-ciorchine.

  Comandantul se conformă şi interceptorii TIE virară. Peste o secundă, cu o jumătate de bătaie de inimă prea târziu, turela explodă brusc, proiectând în toate direcţiile o grindină pârjolitoare de grenade de şoc. Ariergarda escadrilei fu atânsă de marginea florii de foc şi se destrămă într-o explozie secundară. Restul navetelor, aflat în afara razei de acţiune, scăpă nevătămat.

  Thrawn îşi întoarse ochii sclipitori spre Pellaeon.

  — Îţi înţeleg grijile, căpitane, vorbi el încet. Ceea ce nu reuşeşti să înţelegi, ceea ce n-ai reuşit niciodată să înţelegi, este că un individ cu instabilităţile mintale şi emoţionale ale lui C'baoth nu poate fi niciodată o ameninţare pentru noi. Este adevărat, el deţine multă putere şi poate să producă, în orice moment, distrugeri importante oamenilor şi echipamentelor noastre. Dar prin însăşi natura sa, este incapabil să folosească puterea aceea pe o durată prelungită. Concentrarea, focalizarea, gândirea pe termen lung – acestea sunt calităţile care deosebesc un războinic de un simplu luptător. Calităţi pe care C'baoth nu le va avea niciodată.

  Pellaeon încuviinţă apăsat. Tot nu era convins, dar în mod clar nu avea sens să insiste. Oricum, nu deocamdată.

  — Da, domnule amiral, spuse, apoi ezită şi continuă: C'baoth va dori să ştie ce se întâmplă cu Organa Solo.

  Ochii lui Thrawn fulgerară, dar Pellaeon ştia că iritarea nu era direcţionată spre el.

  — Îi vei spune maestrului C'baoth că am decis să le permit noghrilor o ultimă şansă s-o găsească şi captureze. După ce terminăm aici, le voi transmite eu mesajul respectiv. În mod personal.

  Căpitanul privi din nou spre intrarea punţii, unde Rukh, bodyguardul noghri, menţinea obişnuita sa atenţie tăcută.

  — Convocaţi comandourile noghri? întrebă el, stăpânindu-şi un fior.

  Mai participase la o asemenea convocare şi nu-l încânta să revadă o sală plină cu asasini tăcuţi, cu piele cenuşie.

  — Cred că situaţia a depăşit momentul unei simple convocări, răspunse rece Thrawn. Anunţă Navigaţia să pregătească un curs din punctul de rendez-vous spre sistemul Honoghr. Cred că întregii populaţii noghri trebuie să i se reamintească pe cine slujeşte.

  Privi bătălia de pe videcran, apoi atinse o tastă de pe consolă.

  — Comanda TIE: rechemaţi toţi vânătorii în navă. Navigaţia: începeţi calculele pentru revenirea la punctul de rendez-vous.

  Pellaeon privi videcranul şi se încruntă. Crucişătorul Bulk modificat şi fregata erau ca şi pierdute, totuşi convoiul rămăsese în general neafectat.

  — Îl lăsăm să ne scape din mână?

  — Nu este necesar să-l distrugem. Pentru moment, eliminarea forţelor lor defensive constituie o lecţie adecvată.

  Marele Amiral apăsă altă tastă şi între cele două console de comandă apăru holograma tactică a sectorului galactic în care se găseau. Liniile albastre marcau principalele rute comerciale ale Rebeliunii, iar liniile roşii pe cele care fuseseră atacate de forţele imperiale în ultima lună.

  — Atacurile noastre nu sunt simple hărţuieli, căpitane. După ce acest grup va povesti ce i s-a întâmplat, toate viitoarele convoaie plecate din Sarka vor solicita îmbunătăţirea protecţiei. După mai multe asemenea atacuri, Rebeliunea va avea de ales între a-şi bloca o mulţime de nave în misiuni de escortă, sau a abandona practic livrarea de marfă prin sectoarele de graniţă. În ambele cazuri, va suferi un dezavantaj serios atunci când vom lansa campania Muntele Tantiss. Economie şi psihologie, rânji Thrawn. Deocamdată, cu cât mai mulţi supravieţuitori civili vor răspândi povestea puterii imperiale, cu atât va fi mai bine. Ulterior, vom avea timp să ne ocupăm şi de distrugeri.

  Se uită de la consolă la videcran.

  — Apropo de puterea imperială, avem ceva noutăţi legate de achiziţia de nave?

  — În ultimele zece ore, la bazele imperiale au mai sosit cinci nave de luptă. Cea mai mare este un vechi galion spaţial, totuşi este un început.

  — Ne va trebui mai mult decât un început, căpitane, observă Thrawn întorcând capul pentru a privi interceptorii TIE care reveneau la bord. Noutăţi despre Talon Karrde?

  — Nimic, după informaţia de pe Rishi, răspunse Pellaeon apelând jurnalul cuvenit în căutarea unei actualizări. Vânătorul de recompense care ne-a trimis-o a fost ucis la scurt timp după aceea.

  — Menţine presiunea. Karrde ştie multe despre ceea ce se întâmplă în galaxie. Dacă există nave de război care zac nefolosite pe undeva, el poate deţine informaţii despre locaţia lor.

  Lui Pellaeon i se părea de-a dreptul improbabil ca un simplu contrabandist, chiar şi unul cu legăturile lui Karrde, să poată avea surse de informaţii mai bune decât vasta reţea de contrainformaţii a Imperiului, în acelaşi timp, nu uita că el ignorase şi posibilitatea ca Talon Karrde să-l fi ascuns pe Luke Skywalker în baza de pe Myrkr. Karrde se dovedea plin de surprize.

  — Îl caută mulţi, spuse el. Mai devreme sau mai târziu, cineva îl va găsi.

  — Perfect. Până atunci, toate unităţile vor continua misiunile de hărţuire a Rebeliunii. Vor continua, în acelaşi timp, să fie atente după Şoimul Mileniului şi Lady Luck. După ce noghrii vor fi instruiţi cum se cuvine asupra sarcinii lor, doresc ca navele să fie localizate.

  C'baoth se trezi brusc, visele sale cu franjuri întunecate lăsând loc percepţiei unei fiinţe care se apropia.

  Pentru o clipă, maestrul Jedi rămase nemişcat în beznă, cu barba lungă şi albă răsfirată pe piept în vreme ce respira fără zgomot, iar mintea i se extinse prin intermediul Forţei, examinând drumul de la Castelul înalt, până la sătucurile de la baza lanţului muntos. Îi venea greu să se concentreze – îi venea foarte greu dar, cu o încăpăţânare severă, îşi ignoră durerile cauzate de oboseală şi continuă. Acolo… nu… acolo. Un singur bărbat călare pe un tropotitor cracian, chinuindu-se pe una dintre porţiunile abrupte ale drumului. Probabil un mesager, aducându-i veşti de la săteni. Fleacuri, fără îndoială, totuşi ceva ce ei considerau că trebuie adus la cunoştinţa noului lor stăpân.

  Stăpân. Cuvântul reverberă prin mintea lui C'baoth, declanşând un vârtej de gânduri şi sentimente. Aşa îi spuseseră şi cei de pe Wayland, ale căror vieţi fusese mulţumit să le conducă, înainte să-l fi ademenit Marele Amiral Thrawn şi promisiunea ciracilor Jedi.

  Cei de pe Wayland crezuseră cu adevărat în termenul acela. Despre cei de aici, de pe Jomark, nu era încă foarte sigur dacă-l considerau ca atare. În tot cazul, imperialii n-o făceau.

  C'baoth simţi cum buza i se răsfrânse cu dispreţ. Nu, cu siguranţă imperialii nu-l considerau un stăpân. Îl puseseră să lupte pentru ei… Îl împinseseră, graţie neîncrederii lor, să facă lucruri pe care nu le mai încercase de mulţi ani. Cu toate acestea, atunci când C'baoth reuşise imposibilul, îşi păstraseră dispreţul secret faţă de el, tăinuindu-l înapoia ysalamirilor şi a straniilor spaţii vide pe care le creau, cumva, în Forţă.

  El însă ştia totul. Văzuse privirile piezişe schimbate între ofiţeri şi discuţiile lor scurte, murmurate. Simţise încordarea echipajului, care se conforma ordinelor imperiale şi-şi lăsa capacităţile de luptă în seama influenţei sale, totuşi detesta până şi ideea respectivă. Îl văzuse de asemenea pe căpitanul Aban în scaunul său de comandă din Bătăiosul, zbierând la el şi înjurându-l, revărsându-şi nervii şi mânia impotentă când C'baoth pedepsise nava rebelă care îndrăznise să-i lovească distrugătorul.

  Mesagerul se apropia acum de porţile Castelului înalt. Extinzându-şi Forţa pentru a-şi aduce halatul, C'baoth coborî din pat şi simţi un val de ameţeală când se ridică în picioare. Da, preluarea comenzii echipajelor de la turbo-laserele Bătăiosului pentru cele câteva secunde de care avusese nevoie ca să anihileze nava rebelă fusese dificilă. Depăşise orice concentrare şi control anterioare, iar durerile mentale pe care le resimţea acum reprezentau costul acelei acţiuni.

  Strânse cordonul halatului şi-şi examină amintirile. Fusese greu, totuşi, în acelaşi timp, ciudat de stimulant. Pe Wayland, C'baoth comandase direct un întreg oraş-stat, care avea o populaţie mai mare decât cea aflată acum sub Castelul înalt. Însă acolo depăşise necesitatea de a-şi impune voinţa prin forţă. Oamenii şi psadanii îi recunoscuseră iute autoritatea; până şi myneyrshii, care continuau să aibă resentimente faţă de conducerea lui, învăţaseră să-i asculte ordinele fără întrebări.

  Imperialii, ca şi cei de pe Jomark, vor trebui să înveţe aceeaşi lecţie.

  Atunci când Thrawn îl ademenise pe C'baoth în această alianţă, implicase că bătrânului îi lipsise prea mult timp o provocare reală. Poate că, în secret, crezuse că dirijarea războiului Imperiului avea să se dovedească o pălărie prea mare pentru puterile unui singur maestru Jedi.

  C'baoth rânji în beznă. Dacă aşa credea Marele Amiral cu ochi sclipitori, avea să-l aştepte o surpriză. Deoarece, atunci când Luke Skywalker va ajunge în cele din urmă aici, C'baoth va avea parte de, probabil, cea mai subtilă provocare a vieţii sale: deformarea şi modelarea altui Jedi conform voinţei sale, fără ca respectivul să înţeleagă măcar ce i se întâmpla.

  Iar după ce va reuşi, aveau să fie doi… şi după aceea cine putea să ştie ce va fi posibil?

  Mesagerul descălecase şi stătea acum lângă poartă; îl percepea ca fiind pregătit să aştepte dorinţele stăpânului său, indiferent cât de mult ar fi durat aşteptarea aceea. Asta era bine – exact atitudinea corespunzătoare. Strângând pentru ultima dată cordonul halatului, C'baoth porni prin labirintul de odăi întunecate, spre uşă, pentru ca să afle ce doreau să-i spună noii săi supuşi.

  Cu o delicateţe care părea întotdeauna incompatibilă cu o creatură de mărimea sa, Chewbacca manevră Şoimul în spaţiul orbital precis selectat deasupra satelitului luxuriant al lui Endor. Mârâind în barbă, dezactivă cuplajele energetice şi trecu motoarele pe stand-by.

  Din scaunul de alături, Leia inspiră adânc şi făcu o grimasă, simţind cum unul dintre gemeni lovea cu picioarele.

  — Se pare că încă n-a sosit Khabarakh, comentă ea şi în aceeaşi clipă îşi dădu seama de inutilitatea cuvintelor.

  Privise senzorii din clipa în care ieşiseră din hiperspaţiu şi, deoarece în sistemul planetar nu existau alte nave, era greu de crezut că nu l-ar fi putut observa pe noghri. Acum însă, după ce vuietul familiar al motoarelor se diminuase la nivelul unui murmur, tăcerea i se părea anormală, ba chiar stranie.

  Chewbacca mormăi o întrebare.

  — O să aşteptăm, ridică din umeri prinţesa. De fapt, am venit cu o zi mai devreme… am ajuns mai repede decât m-aş fi aşteptat.

  Wookiee-ul reveni cu atenţia la consola sa, bombănindu-şi părerea despre absenţa lui Khabarakh.

  — Termină, îl certă Leia. Dacă ar fi vrut să ne întindă o cursă, nu crezi că ne-ar fi aşteptat cu două distrugătoare spaţiale şi un crucişător interdictiv?

  — Înălţimea Ta, se auzi vocea lui C-3PO de pe coridor, iartă-mă că te deranjez, dar cred că am localizat hiba din pachetul carbanti de contramăsuri. Îl poţi ruga pe Chewbacca să vină puţin?

  Surprinsă, Leia ridică uşor din sprâncene şi privi spre Chewbacca. În mod deprimant de firesc pentru Şoim, unele componente ale echipamentelor se defectaseră destul de repede după plecarea de pe Coruscant.

  Prins până peste cap cu alte reparaţii mai importante, Chewbacca îi atribuise lui C-3PO sarcinile de prioritate redusă. Leia nu avusese nimic de obiectat, deşi, ţinând seama de rezultatele obţinute de droid ultima dată când încercase să repare ceva în Şoim, nu se aşteptase să reuşească mare lucru.

  — În scurt timp, vom face un astromec din el, i se adresă wookiee-ului. Cred că influenţa ta a fost decisivă.

  Chewbacca îşi pufni opinia, se ridică din scaunul pilotului şi porni să vadă ce descoperise C-3PO. Uşa cabinei de comandă se închise înapoia lui.

  Lăsând în urmă o linişte binecuvântată.

  — Vedeţi planeta aceea, scumpii mei? murmură Leia, frecându-se uşor pe abdomen. Este Endor. Acolo a triumfat în cele din urmă Alianţa Rebelă asupra Imperiului şi acolo a luat naştere Noua Republică.

  Sau cel puţin, completă ea în gând, aşa avea să consemneze istoria într-o bună zi. Că moartea Imperiului avusese loc pe Endor, restul fiind doar o acţiune de curăţire.

  O acţiune de curăţire care dura de cinci ani. Şi, după cum mergeau lucrurile, putea să mai dureze vreo douăzeci.

  Femeia lăsă ochii să-i plutească peste planeta presărată de verde sclipitor care se rotea lent sub ei, întrebându-se iarăşi din ce motiv alesese acest loc de rendez-vous cu Khabarakh. Într-adevăr, era un sistem despre care auziseră toţi, atât din regiunea imperială, cât şi din cea a Republicii, şi pe care ştiau cum să-l găsească. Iar după ce motivele pentru confruntări majore dispăruseră din sectorul acesta, era un loc destul de liniştit în care se puteau întâlni două nave.

  Mai existau însă şi amintiri, iar pe unele dintre acelea Leia ar fi preferat să nu le evoce. Înainte să fi triumfat, fuseseră cât pe aici să piardă absolut totul.

  Dinspre coridor, Chewbacca urlă o întrebare.

  — Să verific, răspunse Leia şi activă un comutator de pe consola de pilotaj. Afişează „stand-by congruent”, anunţă ea. Stai niţel… acum a afişat „sistem funcţional”. Vrei să…?

  Şi brusc, fără nici un avertisment, o cortină neagră păru că-i coboară peste ochi…

  Treptat, percepu un glas metalic care-i vorbea.

  — Înălţimea Ta, repeta glasul întruna. Înălţimea Ta. Mă poţi auzi? Te rog, Înălţimea Ta, mă poţi auzi?

  Leia deschise ochii, vag surprinsă să-i descopere închişi, şi-l zări pe Chewbacca aplecat peste ea, ţinând în mâna gigantică o trusă medicală deschisă, şi pe C-3PO agitându-se ca o găinuşă speriată în jurul lui.

  — Ce s-a-ntâmplat?

  — Ai strigat după ajutor, răspunse C-3PO. Cel puţin aşa am crezut noi. A fost ceva scurt şi destul de incoerent.

  — Nu mă îndoiesc, aprobă femeia. Precum razele de lună strecurându-se prin marginea zdrenţuită a unui nor, începea să-şi amintească acum: ameninţarea, furia; ura, disperarea… Tu n-ai simţit, aşa-i? îl întrebă pe Chewbacca.

  Wookiee-ul mormăi o negaţie, privind-o cu atenţie.

  — Nici eu n-am simţit nimic, preciză îndatoritor C-3PO.

  — Nu ştiu ce poate să fi fost, clătină Leia din cap. Stăteam şi priveam planeta, iar apoi, pe neaşteptate…

  Se întrerupse, fulgerată de un gând oribil.

  — Chewie, ce orbită este asta? Trece cumva prin poziţia în care a explodat Steaua Morţii?

  Chewbacca o fixă cu privirea şi mârâi ceva în fundul gâtlejului. Trecu după aceea trusa medicală în cealaltă mână şi se întinse pe lângă femeie, pentru a tasta pe consolă. Răspunsul sosi aproape imediat.

  — Acum cinci minute, murmură Leia şi se înfioră. Cam aşa a fost, nu?

  Chewbacca emise un sunet afirmativ, urmat de o întrebare.

  — Nu ştiu, fu prinţesa nevoită să recunoască. A semănat niţel cu o chestie prin care a trecut cândva Luke… În decursul instruirii Jedi – adăugă repede, amintindu-şi la timp că Luke dorea să păstreze secretul asupra semnificaţiei planetei Dagobah. El însă a avut o viziune, în timp ce eu… nu ştiu. Am simţit furie şi amărăciune, dar în acelaşi timp şi tristeţe. Nu… tristeţe nu-i cuvântul cel mai potrivit.

  Clătină din cap şi ochii i se umplură inexplicabil de lacrimi.

  — Nu ştiu. Acum însă mă simt bine. Vă puteţi întoarce la ceea ce făceaţi.

  Chewbacca mormăi din nou în barbă, evident deloc convins. Nu adăugă totuşi nimic, ci închise trusa medicală şi trecu pe lângă C-3PO. Uşa cabinei glisă, deschizându-se şi, cu proverbialul dispreţ wookiee faţă de subtilităţi, o blocă în poziţia respectivă înainte de a dispărea pe coridor.

  Leia se întoarse spre droid.

  — Şi tu, i se adresă. Haide, aveţi treabă de terminat acolo. Eu mă simt bine. Realmente.

  — Ei bine… foarte bine, înălţimea Ta, rosti C-3PO la fel de nemulţumit precum Chewbacca. Dacă eşti sigură…

  — Sunt. Dă-i drumul, pleacă!

  Droidul mai şovăi o clipă, după care, ascultător, părăsi cabina.

  Iar tăcerea reveni. O tăcere parcă mai densă ca înainte. Şi mai întunecată.

  Leia strânse din dinţi.

  — N-o să mă las intimidată, anunţă ea cu voce tare fără a se adresa cuiva anume. Nici aici şi nici altundeva.

  Tăcerea nu-i răspunse. După un minut, femeia se întinse spre consolă şi tastă o corecţie de curs care să nu-i mai poarte prin locul unde murise împăratul. La urma urmelor, faptul că refuza să se lase intimidată nu însemna să intre premeditat în bucluc.

  Iar după aceea nu-i mai rămase decât să aştepte. Şi să se întrebe dacă Khabarakh va apărea în cele din urmă.

  Vârful oraşului-cetate Ilic răzbătea deasupra coroanelor junglei care îl înconjura strâns, amintindu-i lui Han de cupola argintie a unui droid pierdut într-o întindere de nisip mişcător verde.

  — Ai habar cum o să coborâm pe chestia aia? întrebă el.

  — Probabil c-o să intrăm prin fantele de lângă vârf, răspunse Lando indicând pe displayul principal. Par destul de mari ca să poată intra orice navă mai mică decât o barjă spaţială Clasa W.

  Han încuviinţă, frecându-şi palmele, nervos, de braţele moi ale scaunului copilotului. Puţine lucruri din galaxie îl făceau să fie nervos, dar unul dintre ele era să stea lângă un pilot care încerca o coborâre riscantă.

  — Mi se pare un loc chiar mai nebunesc decât Oraşul tău Nomad, comentă el.

  — Nu te pot contrazice, încuviinţă Lando şi reduse puţin altitudinea. Cu câteva secunde mai târziu decât ar fi făcut-o Han… Cel puţin pe Nkllon nu trebuie să ne facem griji despre plantele exotice carnivore. Asta să-ţi fie o lecţie de principii economice. La ultimul recensământ, în sectorul ăsta din New Cov existau opt oraşe, iar alte două erau în faza de construcţie.

  Han făcu o grimasă. Totul se datora aceloraşi plante exotice. Sau, mai exact, bio-moleculelor exotice ce puteau fi obţinute din ele. Covii păreau să considere că profitul justifica traiul permanent în oraşe blindate. Nimeni nu ştia ce gândeau plantele în privinţa respectivă.

  — Tot nebuni sunt, urmă el. Fii atent – pot să aibă ecluze magnetice pe tunelurile de intrare!

  Lando îl privi răbdător.

  — Vrei să te relaxezi? Să ştii c-am mai pilotat nave.

  — Mda, mormăi celălalt şi strânse din dinţi pregătindu-se să sufere pe durata asolizării.

  Nu fu însă atât de rău pe cât se aşteptase. Lando obţinu permisiunea din partea controlului aerian şi conduse Lady Luck cu destulă iscusinţă în gura căscată a unui tunel de intrare, urmându-i traseul curb în jos şi spre interior, până la o pistă de asolizare strălucitor iluminată, aflată imediat sub domul de oţel transparent care acoperea zidurile oraşului. Vama fu o simplă formalitate deşi, ţinând seama de dependenţa planetei de export, probabil că la ieşire aveau să fie cercetaţi cu mai multă atenţie. Fură întâmpinaţi în mod oficial în Ilic de către un oficial specializat care le zâmbi profesional şi le înmână un datacard cu hărţile oraşului şi teritoriului vecin.

  — N-a fost mare greutate, comentă Lando.

  Coborau pe o rampă rulantă care spirala prin centrul spaţios şi deschis. La fiecare nivel, pasarele se desprindeau către exterior, ducând în sectoarele administrative, comerciale şi rezidenţiale.

  — Unde ar trebui să ne întâlnim cu Luke?

  — Cu trei niveluri mai jos, răspunse Han, într-unul dintre districtele pentru divertisment. Biblioteca imperială nu deţinea prea multe detalii despre locul ăsta, dar menţiona o cafenea numită Mishra, o anexă a versiunii lor la scară redusă a teatrului Grandis Mon de pe Coruscant. Am rămas cu impresia că ar fi un fel de loc de întâlnire pentru barosanii locali.

  — Pare un loc bun, încuviinţă Lando privindu-l cu coada ochiului. Acum îmi poţi spune ce vrei de la mine?

  — Ce vreau? se încruntă Han.

  — Haide, haide, pirat bătrân ce eşti! M-ai luat de la Sluis Van, mi-ai cerut să te duc pe New Cov, l-ai trimis pe Luke înainte la rendez-vous-ul ăsta secret… şi te aştepţi să te cred că acum o să-mi zici la revedere şi-o să mă laşi să mă-ntorc pe Nkllon?

  Han îi azvârli cea mai bună imitaţie de expresie jignită.

  — Se poate…?

  — Ce vrei, Han? Zi ce vrei!

  — Nu vreau nimic, Lando, oftă dramatic Han, poţi să pleci spre Nkllon oricând doreşti. Evident, dacă mai rămâi puţin şi ne dai o mână de ajutor, ai putea să aranjezi o afacere pe-aici, ca să scapi de stocurile de metal pe care le ai. Poate nişte hfredium, sau altceva…

  Păstră prudent ochii aţintiţi înainte, totuşi simţi privirea celuilalt sfredelindu-l.

  — Luke ţi-a zis, nu-i aşa?

  — Se poate să fi menţionat ceva, acceptă Han strângând din umeri.

  — O să-l omor, şuieră Lando printre dinţi. Jedi sau nu, o să-l omor!

  — Hai, termină! Mai stai vreo două zile, tragi cu urechea pe ici pe colo, poate că ne afli şi nouă vreun fir despre operaţiunile lui Fey'lya şi asta-i tot. Pleci acasă, îţi vezi de operaţiunile miniere şi noi nu te mai deranjăm niciodată.

  — Am mai auzit povestea asta, mârâi Lando şi Han îi simţi resemnarea din glas. Ce te face să crezi că Fey'lya are legături pe New Cov?

  — Fiindcă, în timpul războiului, ăsta a fost singurul loc pe care bothanii lui s-au sinchisit să-l apere…

  Se întrerupse pe neaşteptate, îl prinse pe celălalt de braţ şi-l întoarse brusc împreună cu el spre dreapta, unde se afla coloana centrală a rampei spiralate.

  — Ce…

  — Taci! şuieră Han, străduindu-se simultan să-şi ascundă faţa şi să privească silueta pe care o remarcase ieşind de pe rampă cu un nivel mai jos. Îl vezi pe bothanul ăla de jos, din stânga?

  Lando se întoarse puţin, trăgând cu ochiul în direcţia respectivă.

  — Ce-i cu el?

  — Este Tav Breil'lya. Unul dintre aghiotanţii principali ai lui Fey'lya.

  — Glumeşti? se încruntă Lando spre extraterestru. Cum poţi să-ţi dai seama?

  — După colanul ăla pe care-l poartă la gât – este un fel de blazon de familie, sau aşa ceva. L-am văzut de zeci de ori la întrunirile Consiliului.

  Han îşi muşcă uşor buza, încercând să se concentreze. Dacă era cu adevărat Breil'lya, ar fi putut economisi o mulţime de timp, aflând cu ce treburi venise acolo. Pe de altă parte, probabil că Luke îi aştepta deja în cafenea…

  — Mă iau după el, îi zise lui Lando vârându-i în mâini datapadul şi harta oraşului. Nu mă apela – este posibil să mă aflu într-un loc unde nu mi-aş dori să ţârâie comunicatorul.

  Se apropiaseră de nivelul bothanului, aşa că păşi pe pasarela laterală.

  — Baftă, şopti Lando.

  Printre oamenii din Ilic existau destui extratereştri, totuşi blana crem a lui Breil'lya se distingea destul de bine pentru a-l putea urmări cu uşurinţă prin mulţime. Era şi mai bine. Dacă Han îl putuse recunoaşte, probabil că şi bothanul l-ar fi identificat, şi ar fi fost riscant să se apropie mai mult.

  Din fericire, extraterestrul nu părea nici măcar să se gândească la posibilitatea de a fi urmărit. Menţinea un pas vioi, fără să privească vreodată îndărăt, trecând pe lângă intersecţii, magazine şi piaţete, şi îndreptându-se aparent spre zidul exterior al oraşului. Han îl urmă, regretând că-i dăduse harta lui Lando. N-ar fi fost rău dacă ar fi ştiut încotro mergeau.

  Traversară o ultimă piaţetă şi ajunseră într-o zonă cu clădiri tip depozite, învecinate cu o frescă vastă ce părea pictată direct pe peretele interior al oraşului. Breil'lya se apropie de o clădire, deschise uşa şi dispăru înăuntru.

  Han se adăposti în nişa unei intrări aflată la treizeci de metri mai departe. Deasupra uşii prin care pătrunsese bothanul putea distinge inscripţia decolorată „Ametiste: Livrări şi depozitare”.

  — Sper că-i pe hartă, mormăi el scoţând comunicatorul de la centură.

  — Este, rosti încetişor un glas feminin dinapoia lui.

  Han înlemni.

  — Salut, făcu el nesigur.

  — Salut. Întoarce-te, te rog. Fără grabă.

  Se conformă, ţinând comunicatorul în mână.

  — Dacă-i o-ncercare de jaf…

  — Termină cu prostiile!

  Femeia era scundă şi zveltă, cu zece ani mai vârstnică decât el, păr grizonat tuns scurt şi chip ascuţit, care, în alte circumstanţe, ar fi părut destul de prietenos. Blasterul îndreptat în direcţia lui era o versiune necunoscută a modelului BlasTech DL-l8, nu chiar de aceeaşi putere cu modelul său, DL-44, însă în condiţiile respective diferenţa nu conta aproape deloc.

  — Pune comunicatorul jos, continuă ea. Pune şi blasterul, dacă tot te apleci.

  Han se aplecă tăcut, scoţându-şi arma cu gesturi foarte lente şi precaute. La adăpostul gestului respectiv şi sperând că femeia urmărea în primul rând blasterul, activă comunicatorul. Le aşeză pe amândouă, apoi se îndreptă şi făcu un pas îndărăt, pentru a demonstra că ştia procedura aplicată prizonierilor.

  — Şi acum?

  — Pari interesat de firma aceea, rosti ea aplecându-se şi ridicând blasterul şi comunicatorul. Poate că ţi-ar plăcea un tur organizat prin interior.

  — Ar fi o idee grozavă, replică Han ridicând braţele şi sperând că necunoscuta nu avea să se uite la comunicator înainte de a-l strecura într-unul dintre buzunarele salopetei.

  Ea nu se uită, dar îl dezactivă.

  — Mă simt insultată, comentă amuzată. Cred că-i cel mai vechi truc din lume.

  Han strânse din umeri, decis să păstreze măcar puţină demnitate.

  — N-am avut timp să inventez altele noi.

  — Îţi accept scuzele. Haide, să mergem. Şi coboară braţele – nu dorim ca trecătorii să-şi pună fel de fel de întrebări, nu?

  — Sigur că nu.

  Parcurseseră cam jumătate din distanţa spre „Ametiste”, când o sirenă porni să urle în depărtare.

  Privind în jurul cafenelei, Luke se gândi că aducea mult cu prima sa incursiune în localul din Mos Eisley, de pe Tatooine, cu atâţia ani în urmă.

  Mishra era cu ani-lumină mai sofisticată decât fusese cârciuma aceea mizerabilă, iar clientela care o frecventa se afla pe altă scară socială. Totuşi barul şi mesele erau ticsite cu aceeaşi varietate de oameni şi extratereştri, mirosurile şi zgomotele erau la fel de diverse, iar formaţia cânta o muzică similară – în mod evident, un stil care fusese atent ajustat ca să atragă cât mai multe rase.

  Mai exista şi altă diferenţă. Deşi cafeneaua era aglomerată, clienţii lăsaseră un spaţiu respectuos în jurul lui Luke, care se aşezase la bar.

  Tânărul sorbi din băutura sa – o variantă locală, cu esenţă de mentă, a ciocolatei fierbinţi cu care-l învăţase Lando – şi privi spre intrare. Han şi Lando erau cu numai două ore în urma lui, ceea ce însemna că trebuiau să apară dintr-o clipă în alta. Cel puţin, aşa spera el. Înţelesese motivul pentru care Han dorise ca navele lor să vină separate în Ilic, dar cu toate ameninţările ce păreau să plutească deasupra Noii Republici, nu-şi puteau permite să irosească timpul. Sorbi din nou…

  Şi înapoia lui se auzi un răget neomenesc.

  Se răsuci fulgerător, smulgând automat sabia de la centură, când trosnetul unui scaun rupt urmă răcnetului. La cinci metri de el, în mijlocul unui cerc de clienţi înlemniţi, un barabel şi un rodian se înfruntau deasupra unei mese, ambii cu blasterele scoase.

  — Fără blastere! Fără blastere! strigă un droid servant SE4, agitând din braţe pentru a fi mai convingător şi grăbindu-se spre locul confruntării.

  Într-o fracţiune de secundă, barabelul schimbă direcţia ţevii şi făcu bucăţi droidul, revenind cu arma asupra rodianului înainte ca acesta să fi putut reacţiona.

  — Hei, exclamă indignat barmanul, asta o să te coste…

  — Gura! mârâi barabelul. Rodianul îţi va plăti. După ce-mi va plăti mie.

  Rodianul se îndreptă, destinzându-se la înălţimea sa totală – rămânând însă cu o jumătate de metru mai scund decât oponentul său – şi scuipă ceva într-un limbaj pe care Luke nu-l înţelese.

  — Minţi, replică barabelul. Ai trişat. O ştiu.

  Rodianul continuă să vorbească.

  — Nu eşti genul? făcu dispreţuitor barabelul. Ba ai trişat. Cer judecata lui Jedi.

  Toţi ochii din cafenea fuseseră aţintiţi asupra confruntării. Acum, la un unison aproape perfect, privirile se întoarseră spre Luke.

  — Ce este? întrebă el precaut.

  — Vrea să le judeci disputa, explică barmanul cu un ton evident uşurat.

  O uşurare pe care Luke era departe de a o simţi.

  — Eu?

  Barmanul îl privi straniu.

  — Eşti Jedi Luke Skywalker, nu? arătă el spre sabia din mâna tânărului.

  — Da.

  — Asta-i, concluzionă barmanul indicând spre cei doi extratereştri.

  Atât doar că, Jedi sau nu, Luke n-avea nici cea mai mică autoritate legală aici. Deschise gura, pentru a-i spune barmanului că…

  Şi-l mai privi o dată în ochi.

  Se întoarse apoi încet, cu scuzele rămase nerostite. Văzu că nu numai barmanul, ci toţi clienţii cafenelei îl priveau cu expresii similare. Expresii de aşteptare şi încredere. Încredere în judecata unui Jedi.

  Inspiră încet, îşi sili bătăile inimii să se domolească şi porni prin mulţime spre confruntare. Obi-Wan îl învăţase ce era Forţa, iar Yoda îl învăţase cum s-o folosească pentru autocontrol şi autoapărare. Nimeni nu-l învăţase nimic despre medierea conflictelor.

  — Bine, rosti el când ajunse la masa cu pricina. Primul lucru pe care-l veţi face, amândoi, este să lăsaţi armele.

  — Cine lasă primul? întrebă barabelul. Rodianii vânează recompense – va trage, dacă eu sunt dezarmat.

  Începea grozav. Oprindu-şi un suspin, Luke activă sabia şi ridică lama verde-strălucitor între cele două blastere.

  — Nimeni n-o să împuşte pe nimeni, rosti el sec. Lăsaţi-le!

  Barabelul se supuse fără un cuvânt. Rodianul şovăi o secundă în plus, apoi îl imită.

  — Acum, spuneţi care-i problema, zise Luke dezactivând sabia, dar fără s-o lase din mână.

  — M-a angajat să lucrez pentru el, spuse barabelul întinzând un deget placat cu cheratină spre rodian. Eu fac ce-mi spune, dar el nu mă plăteşte.

  Rodianul replică pe un ton indignat.

  — O clipă, vom ajunge şi la tine, îl opri Luke întrebându-se cum se va rezolva comunicarea între ei. Pentru ce te-a angajat?

  — Să găsesc vizuina de animale. Animale care strică nave mici… le mănâncă din flancuri. Eu fac ce-mi spune. El arde vizuina de animale, capăt bani. Apoi însă îmi plăteşte bani răi.

  Arătă spre masă, către un fişic de cipuri metalice aurii.

  Luke ridică un cip. Era micuţ şi triunghiular; în centru avea ştanţat un model complicat de linii, iar în fiecare colţ numărul „100”.

  — A mai văzut cineva acest tip de bani? întrebă el, ridicând cipul.

  — Este noul scrip imperial, răspunse cu un dispreţ abia camuflat o făptură îmbrăcată într-un costum de afaceri scump. Banii ăştia îi poţi cheltui doar pe planetele şi staţiile imperiale.

  Tânărul se strâmbă. Alt memento, dacă mai avea nevoie de vreunul, că lupta pentru controlul galaxiei era departe de a se fi încheiat.

  — I-ai spus din capul locului că-l vei plăti cu banii ăştia? îl întrebă pe rodian.

  Celălalt îi replică în graiul său şi Luke privi în jur, întrebându-se dacă statutul pe care i-l acordau cei din local avea să fie diminuat prin solicitarea unui translator.

  — Zice că aşa a fost el însuşi plătit, se auzi un glas familiar şi Luke se întoarse şi-l văzu pe Lando ieşind în faţa mulţimii. El n-ar fi fost de acord, dar n-a avut de ales în cele din urmă.

  — Aşa face Imperiul afaceri în ultima vreme, comentă cineva. Cel puţin pe-aici…

  Barabelul se răsuci într-acolo.

  — Nu vreau judecata ta, şuieră el. Numai Jedi judecă.

  — În regulă, calmează-te, spuse Luke pipăind cipul şi întrebându-se ce să facă. Dacă într-adevăr aşa fusese plătit rodianul… Banii nu pot fi schimbaţi în alţii? îl întrebă pe rodian.

  — Nu, traduse Lando răspunsul. Îi poţi folosi pentru bunuri şi servicii doar pe lumile imperiale, dar nimeni din Noua Republică nu-i va lua. Nu există o rată oficială de schimb.

  — Aşa-i, încuviinţă sec Luke. Poate că nu avea experienţa lui Lando în operaţiunile de pe piaţa neagră, dar nici el nu era un novice. Dar care-i rata neoficială de schimb?

  — Habar n-am, făcu Lando privind prin cafenea, totuşi pe-aici trebuie să fie şi unii care cunosc rosturile străzii. Ridicând tonul, întrebă: Cineva de pe-aici face afaceri cu Imperiul?

  Chiar dacă asemenea operatori existau, nimeni nu ieşi în faţă.

  — Sfioşi, nu? murmură Luke.

  — Vrei să recunoască afacerile cu imperialii în faţa unui Jedi. Nici eu nu m-aş repezi s-o fac.

  Tânărul încuviinţă din cap şi simţi un gol în stomac, uitându-se la botul de tapir al rodianului şi la ochii săi pasivi, multifaţetaţi. Sperase că va putea să stingă pur şi simplu conflictul şi astfel să evite necesitatea unei judecăţi reale. Acum nu avea alternativă, ci trebuia să decidă dacă rodianul încercase în mod deliberat să-şi înşele partenerul.

  Mijind ochii, îşi focaliză mintea şi-şi extinse percepţia. Ştia că era o tentativă la limita reuşitei, totuşi cele mai multe rase sufereau modificări fiziologice subtile în condiţii de stres. Dacă rodianul minţea în legătură cu banii… şi dacă presupunea că talentele Jedi ale lui Luke îl puteau depista… ar fi putut să reacţioneze astfel încât să se dea de gol.

  Când rulă însă tehnicile de amplificare senzorială, simţi altceva. O aromă, un amestec vag de tutun carababba şi armudu. Aceeaşi combinaţie asupra căreia Lando îi atrăsese atenţia în staţia spaţială Sluis Van…

  Deschise ochii şi scrută mulţimea.

  — Niles Ferrier, rosti el. Vrei să ieşi în faţă, te rog?

  Urmă o tăcere prelungă, întreruptă doar de icnetul brusc al lui Lando la auzul numelui lui Ferrier. Apoi, dintr-o parte a cercului de privitori, avansă o siluetă mătăhăloasă familiară.

  — Ce doreşti? întrebă el ţinând mâna pe patul blasterului din toc.

  — Vreau să ştiu rata neoficială de schimb dintre banii imperiali şi cei ai Noii Republici, vorbi Luke. Cred că tu mi-o poţi spune.

  Ferrier îl privi cu un dispreţ prea puţin camuflat.

  — Asta-i problema ta, Jedi. Nu mă băga pe mine-n ea.

  Dinspre mulţime se auzi un murmur de nemulţumire. Luke nu replică, ci susţinu privirea celuilalt; după o clipă, buza hoţului tresări.

  — Ultima dată când am făcut afaceri dincolo, mormăi el, se schimbau cinci imperiali pentru patru republicani.

  — Mulţumesc, încuviinţă tânărul. Pare clar, aşadar, reveni el spre rodian. Plăteşte-ţi asociatul în bani republicani la rata cinci la patru şi ia scripii imperiali cu tine pentru data viitoare când vei mai lucra în teritoriul lor.

  Rodianul scuipă ceva printre buze.

  — Asta-i o minciună! răcni barabelul.

  — Spune că n-are suficienţi bani republicani, traduse Lando. Ştiindu-i pe rodiani, tind să-i dau dreptate barabelului.

  — Poate că da, făcu Luke sfredelind cu privirea ochii faţetaţi ai rodianului, sau poate că nu. Pe de altă parte, ar mai fi o cale.

  Reveni spre Ferrier şi ridică sprâncenele întrebător. Hoţul de nave gândea într-adevăr foarte rapid.

  — Nici nu te gândi la asta, Jedi, îl preveni el.

  — De ce nu? Tu acttivezi în ambele părţi. Ai avea mai multe ocazii decât barabelul să cheltuieşti scripii imperiali.

  — Şi dacă nu vreau? Poate că nu intenţionez să mă-ntorc prea repede acolo. Sau poate că nu vreau să fiu prins cu atâţia scripi imperiali asupra mea. Rezolvă singur cazul, Jedi, eu nu-ţi datorez nici o favoare.

  Barabelul se răsuci fulgerător spre el.

  — Vorbeşte respectuos, mârâi el. Este un Jedi. Vorbeşte respectuos.

  Un murmur de acceptare străbătu cafeneaua.

  — Ar fi bine să-l asculţi, îl sfătui Lando. Nu cred că vrei să-ncepi o bătaie aici, mai ales cu un barabel. Au avut dintotdeauna o slăbiciune pentru Jedi.

  — Mda, înapoia râturilor, replică Ferrier.

  Ochii lui se plimbau însă acum prin mulţime şi Luke îi simţi modificarea subtilă a aurei, pe măsură ce înţelegea cât de minoritară îi era opinia.

  Sau poate că înţelegea că un scandal oficial ar fi atras asupra lui prea multă atenţie. Tânărul tăcu, privindu-l cum oscilează nesigur şi aşteptându-l să-şi schimbe părerea.

  Când o făcu, acţionă rapid.

  — Bine, dar îi schimb numai cu rata de cinci la trei. Cinci la patru a fost un noroc – nu se ştie dacă o să mai am ocazia aia vreodată.

  — Este o înşelăciune, declară barabelul. Merit mai mult de la rodian.

  — Este adevărat, încuviinţă Luke, dar ţinând seama de circumstanţe, probabil că nu vei obţine o rată mai bună.

  Privi spre rodian, apoi continuă să-i vorbească barabelului.

  — Dacă te ajută cu ceva, nu uita că-i poţi avertiza pe toţi cei din rasa ta asupra afacerilor cu acest rodian. Dacă nu va mai fi capabil să angajeze vânători barabeli experţi, va pierde mai mult pe termen lung decât vei pierde tu acum.

  Barabelul emise un sunet scrâşnit, probabil echivalentul unui râset.

  — Jedi spune adevărul, zise el. Pedeapsa este bună.

  Luke se încordă pentru ceea ce avea să urmeze; barabelul nu va mai fi la fel de încântat.

  — Pe de altă parte, va trebui să plăteşti reparaţia droidului pe care l-ai distrus. Indiferent ce ar fi spus sau făcut rodianul, responsabilitatea acţiunii îţi aparţine.

  Extraterestrul îl fixă pe tânăr şi dinţii săi aciculari clănţăniră încetişor, ca şi cum ar fi muşcat. Luke îi răspunse cu o privire rece, deschizându-şi percepţiile către Forţă pentru orice semn al unui atac.

  — Jedi spune din nou adevărul, aprobă în cele din urmă barabelul deşi fără chef. Accept judecata lui.

  Luke suspină încet în barbă.

  — Atunci conflictul este închis, rosti el.

  Se uită spre Ferrier, după care ridică sabia spre frunte, salutându-i pe cei doi extratereştri şi le întoarse spatele.

  — Elegant rezolvat, murmură Lando în vreme ce mulţimea începuse să se destrame.

  — Mulţumesc, replică Luke.

  Îşi simţea gâtlejul uscat. Era adevărat, rezolvase conflictul… dar fusese mai degrabă noroc decât abilitate, şi o ştia. Dacă Ferrier n-ar fi fost acolo, sau dacă n-ar fi acceptat să schimbe banii, nu ştia cum ar fi putut soluţiona disputa. Leia şi educaţia ei în diplomaţie s-ar fi descurcat mai bine decât el, ba chiar şi Han, care avea multă experienţă în negocieri dure.

  Era un aspect al responsabilităţii Jedi la care nu se mai gândise niciodată. Ar fi fost însă bine s-o facă… şi încă repede.

  — Han urmăreşte unul dintre amicii bothani ai lui Fey'lya pe nivelul 4, explică Lando pe când se îndreptau spre ieşire. L-a văzut de pe rampa centrală vestică şi m-a trimis să…

  Se opri brusc. Din afara cafenelei, se auzea sunetul tânguitor al sirenelor.

  — Mă-ntreb ce-o fi asta, comentă el cu o urmă de nelinişte în glas.

  — Alarmă, răspunse unul dintre consumatorii care ieşiseră după ei, cu fruntea încreţită în concentrare, urmărind modificările de tonalitate ale sirenei. Un raid!

  — Un raid? repetă Luke, mirat deoarece nu auzise de activităţi piratereşti în Sectorul respectiv. Cine vă atacă?

  — Imperialii, cine alţii?

  Luke aruncă o privire spre Lando.

  — Aha, murmură el.

  — Aşa-i, aprobă celălalt. Haide!

  Ieşiră din Mishra şi porniră pe bulevardul larg. În mod bizar, nu se vedeau semnele de panică la care s-ar fi aşteptat Luke. Dimpotrivă, cetăţenii din Ilic păreau să-şi vadă de activităţile cotidiene ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic deosebit.

  — Poate că nu-şi dau seama ce se-ntâmplă, sugeră el şovăielnic în vreme ce se apropiau de o rampă în spirală.

  — Sau există o înţelegere tacită cu Imperiul, adăugă acru Lando. Liderii lor pot aprecia că alianţa cu Noua Republică este un act politic inteligent, dar în acelaşi timp doresc să păstreze relaţii bune cu Imperiul. Deoarece nu pot plăti un tribut, care ar fi evident, îi lasă pe imperiali să vină şi să se înfrupte cu regularitate din stocurile lor de bio-molecule rafinate. Am mai întâlnit genul ăsta de aranjament.

  Tânărul privi în jur, spre trecătorii nestingheriţi.

  — Numai că de data asta s-ar putea întoarce împotriva lor.

  — Dacă imperialii au văzut pe Lady Luck şi X-interceptorul tău pe pista de asolizare…

  — Exact! Unde ziceai că era Han?

  — L-am lăsat pe nivelul 4, îndreptându-se spre vest, răspunse Lando şi-şi scoase comunicatorul. Mi-a zis să nu-l apelez, însă cred că asta-i una dintre circumstanţele neprevăzute când pot s-o fac.

  — Stai! îl opri Luke. Dacă se află în preajma aghiotantului lui Fey'lya… şi dacă Fey'lya are o înţelegere cu Imperiul…

  — Ai dreptate. Lando înjură încetişor şi închise comunicatorul. Ce facem atunci?

  Ajunseseră la rampă şi păşiră pe secţiunea care urca în spirală.

  — Mă duc să-l caut pe Han, zise tânărul. Tu mergi la pista de asolizare şi vezi ce se-ntâmplă. Dacă imperialii încă n-au coborât, poate izbuteşti să intri în calculatorul de trafic aerian şi să ne ştergi de pe listă. R2-D2 te poate ajuta, dacă reuşeşti să-l cobori din X-interceptorul meu şi să-l duci la o consolă fără să fii prins.

  — O să mă străduiesc.

  — Bine. O amintire fulgeră prin mintea lui Luke… Lady Luck nu-i echipată cumva cu un circuit de comandă secundară despre care ne-ai povestit pe Nkllon?

  Lando clătină din cap.

  — N-are decât un circuit simplu de balizare. Doar deplasare rectilinie şi manevre limitate. Îi va fi imposibil să ajungă la mine prin mijlocul unui oraş închis ca ăsta.

  Şi chiar dacă ar fi putut, gândi Luke, nu i-ar fi ajutat cu mare lucru. În afară de a găuri peretele exterior cu blasterele, unica modalitate de ieşire din Ilic pentru o navă spaţială o reprezentau tunelurile de deasupra pistelor.

  — Sperasem şi eu…

  — Aici a coborât Han, arătă Lando. A pornit într-acolo.

  — În regulă. Sper să ne-ntâlnim cât mai repede. Fii atent!

  — Şi tu.

  Femeia grizonată îl duse pe Han într-un birou din clădirea „Ametiste”, îl dădu pe mâna a doi bărbaţi cu aspect de bodyguarzi, apoi dispăru, luându-i blasterul, comunicatorul şi paşaportul. Han încercă de câteva ori să lege o conversaţie cu paznicii, nu căpătă nici un răspuns şi se resemnase să asculte sirenele din exterior, când femeia reveni.

  Însoţită de alta, mai înaltă, cu un aer incontestabil de autoritate.

  — Bună ziua, îl salută ea. Căpitanul Han Solo, bănuiesc?

  Ţinea paşaportul lui în mână, aşa că n-avea rost să nege.

  — Exact.

  — Suntem onoraţi de vizită, vorbi ea cu un ton uşor sardonic totuşi politicos. În acelaşi timp, niţel surprinşi.

  — Nu înţeleg de ce, replică Han, la urma urmelor, vizita a fost ideea voastră. Luaţi des oamenii de pe stradă în felul ăsta?

  — Doar pe cei speciali. Vrei să-mi spui cine eşti şi cine te-a trimis?

  — Cum adică, cine sunt? se încruntă bărbatul. Ai paşaportul meu.

  — Aşa-i, încuviinţă femeia răsucind cardul în mână. Există totuşi diferenţe de opinii privind autenticitatea lui.

  Făcu un semn spre uşă…

  Tav Breil'lya intră în odaie.

  — Am avut dreptate, rosti bothanul şi blana lui crem undui după un model necunoscut. Aşa cum v-am spus, când i-am văzut prima dată paşaportul. Este un impostor. Aproape sigur, un spion imperial.

  — Cum? se holbă Han la el, simţind că-l ia ameţeala. Privi colanul extraterestrului… era într-adevăr Breil'lya. Ce-ai spus că sunt?!

  — Eşti un spion imperial, repetă Breil'lya şi blana îi undui iarăşi. Ai venit să ne distrugi înţelegerea, sau poate chiar să ne ucizi pe toţi. Nu vei apuca însă să trăieşti pentru a le raporta stăpânilor tăi. Se răsuci spre femeia înaltă: Trebuie să scapi imediat de el, Sena! înainte de a-i putea chema pe inamicii noştri aici.

  — Să nu ne grăbim, aghiotant Breil'lya, îl domoli Sena. Irenez are desfăşurat afară un detaşament întreg. Îl privi pe Han: Poţi răspunde la acuzaţiile aghiotantului?

  — Nu ne interesează minciunile unui spion imperial, insistă Breil'lya înainte ca Han să poată vorbi.

  — Dimpotrivă, aghiotantule, replică Sena. Aici ne interesează multe lucruri. Ridică paşaportul spre Han: Ai şi alte dovezi că ai fi persoana care susţii?

  — Nu contează cine este, insistă Breil'lya pe un ton care începuse să sune tensionat. V-a văzut şi e clar că ştie că avem o înţelegere. Nu contează dacă este din Imperiu sau din Noua Republică – ambele vă sunt inamice şi ambele s-ar folosi de informaţiile respective împotriva voastră.

  Sena arcui din nou sprâncenele.

  — Prin urmare, constată ea cu răceală, identitatea lui nu mai contează. Să însemne asta că nu mai eşti sigur că ar fi un impostor?

  Blana lui Breil'lya undui din nou. În mod limpede, nu gândea la fel de rapid ca şeful său.

  — Există o asemănare destul de mare, mormăi el. Cred însă că o disecţie i-ar stabili rapid identitatea.

  Sena surâse uşor. Era însă un zâmbet de înţelegere, nu de amuzament… şi brusc Han înţelese că acea confruntare însemnase nu doar testarea lui, ci şi a lui Breil'lya. Iar dacă expresia femeii constituia vreun indiciu, bothanul tocmai ratase testul.

  — N-o să uit recomandarea asta, rosti ea sec.

  Se auzi un bip slab şi Irenez scoase un comunicator şi răspunse în şoaptă. Ascultă, vorbi din nou, apoi ridică ochii spre Sena.

  — Se apropie un bărbat, o anunţă. Înălţime mijlocie, păr blond-închis, îmbrăcat în negru – aruncă o uitătură spre Breil'lya – şi înarmat cu o sabie Jedi.

  Sena îl privi de asemenea pe bothan.

  — Cred că discuţia noastră s-a încheiat, zise ea. Irenez, cineva să-l intercepteze şi să-l întrebe dacă vrea să ni se alăture. Să fie limpede că este o întrebare, nu un ordin. După aceea, restituie-i căpitanului Solo arma şi comunicatorul.

  Se răsuci spre Han şi încuviinţă cu gravitate din cap, întinzându-i paşaportul.

  — Scuzele mele, căpitane. Cred că înţelegi că trebuie să fim prudenţi. Mai ales, ţinând seama de această coincidenţă, arătă ea spre exterior.

  Han se încruntă, întrebându-se la ce se referea. După aceea pricepu că era vorba despre sirenele care continuau să urle.

  — Nici o problemă, o asigură. Ce anunţă sirenele?

  — Un raid imperial, răspunse Irenez dându-i blasterul şi comunicatorul.

  Bărbatul încremeni.

  — Un raid?

  — Nimic special, îl linişti Sena. Vin la fiecare câteva luni să ia o cotă parte din bio-moleculele rafinate pe care le-am ambalat pentru export. Este o formă deghizată de taxă de protecţie pe care au stabilit-o cu conducerea oraşului. Nu te teme, nu depăşesc niciodată nivelul de asolizare.

  — Poate că de data asta o să-şi modifice programul, mârâi Han deschizând comunicatorul. Se aşteptase să fie oprit, dar nimeni nu se clinti. Luke?

  — Sunt pe drum, Han, se auzi glasul tânărului. Însoţitorii mei îmi spun că mă aduc la tine. Ai păţit ceva?

  — A fost o mică neînţelegere, dar s-a rezolvat. Ar fi bine să te grăbeşti – avem musafiri.

  — Am înţeles.

  Închise comunicatorul. Sena şi Irenez discutau între ele în şoaptă.

  — Dacă sunteţi cu adevărat atât de prudente faţă de imperiali, pe cât implică Breil'lya, spuse Han, n-ar fi rău să vă găsiţi o ascunzătoare.

  — Ruta noastră de evadare este pregătită, explică Sena iar Irenez părăsi odaia. Întrebarea este ce să facem cu tine şi cu amicul tău…

  — Nu-i poţi lăsa liberi, interveni Breil'lya încercând pentru ultima dată. Ştii prea bine că dacă Noua Republică află despre voi…

  — Comandorul a fost anunţat, îl opri Sena. El va decide.

  — Dar…

  — Asta-i tot, aghiotantule, continuă ea cu voce tăioasă. Alătură-te celorlalţi la ascensor. Mă vei însoţi în navă.

  Breil'lya azvârli o ultimă privire indescifrabilă spre Han, apoi ieşi fără un cuvânt.

  — Cine este… Comandorul? întrebă Han.

  — Nu-ţi pot spune, dar nu-ţi face griji. În ciuda spuselor lui Breil'lya, nu suntem inamicii Noii Republici. Cel puţin nu deocamdată.

  — Aha. Grozav!

  De pe coridorul exterior se auziră paşi. După câteva secunde, însoţit de doi tineri cu blasterele în tocuri, Luke păşi în cameră.

  — Salut, Han, spuse el privind-o în treacăt pe Sena. Ai păţit ceva?

  — N-am nimic. Ţi-am spus – o mică neînţelegere. Doamna aceasta… Sena…

  Se opri, aşteptând.

  — Deocamdată, este suficient doar atât, zise femeia.

  — Aha, încuviinţă Han care sperase să-i audă şi numele de familie. Oricum, Sena a crezut că sunt spion imperial. Şi apropo de imperiali…

  — Ştiu. Lando a plecat să vadă dacă ne poate şterge intrările navelor din înregistrarea sosirilor.

  — N-o să poată, clătină Han din cap. N-o să aibă timp. Şi e sigur că imperialii vor verifica lista.

  Luke aprobă din cap.

  — Atunci ar fi bine să pornim într-acolo.

  — Sau poate preferaţi să veniţi cu noi, le propuse Sena. Avem loc destul în navă şi este ascunsă într-un loc unde nu va fi găsită.

  — Mulţumesc, nu, răspunse Han.

  Nu intenţiona să plece cu indivizii aceia, până nu ştia mai multe despre ei. În primul rând, de partea cui erau.

  — Lando nu va dori să-şi abandoneze nava, adăugă el.

  — Şi eu trebuie să-mi iau droidul, completă Luke.

  Irenez reapăru în încăpere.

  — Toţi au pornit şi nava este pregătită, îi raportă lui Sena. Am vorbit şi cu Comandorul.

  Îi întinse un datapad. Sena îl privi şi încuviinţă din cap, apoi se întoarse către Han.

  — În apropiere există un puţ de serviciu care se deschide în marginea vestică a zonei de asolizare, îi spuse. Nu cred că imperialii ştiu de el, fiindcă nu apare pe niciuna dintre hărţile oficiale ale oraşului. Irenez vă va conduce şi vă va ajuta pe cât poate.

  — Nu-i nevoie.

  Sena ridică datapadul.

  — Comandorul m-a instruit să vă ofer tot ajutorul solicitat. Ţi-aş fi recunoscătoare, dacă mi-ai permite să îndeplinesc ordinele primite.

  Han privi spre Luke şi ridică din sprâncene. Tânărul strânse uşor din umeri; dacă oferta ascundea o trădare, percepţiile Jedi n-o depistau.

  — Bine, spuse el, poate să vină. Haidem!

  — Mult noroc, le ură Sena şi dispăru pe uşă.

  — Pe aici, domnilor, indică Irenez.

  Puţul de serviciu era o combinaţie între scară şi cabină de ascensor, inserat în peretele exterior al oraşului, cu intrarea aproape invizibilă în modelul învolburat al frescei. Ascensorul nu se zărea nicăieri; probabil, decise Han, purta grupul lui Sena spre locul unde îşi ascunsese nava. Conduşi de Irenez, porniră să urce scara.

  Până la zona de asolizare erau numai trei nivele, dar într-un oraş de mărimea lui Ilic asta însemna destule trepte. Primul nivel avea cincizeci şi trei; după aceea, Han se plictisi să le mai numere. Până se furişară prin altă uşă camuflată, ieşind în sona de asolizare, şi se ascunseră înapoia unui analizor masiv de diagnoze, picioarele începuseră să-i tremure de oboseală. Pe de altă parte, Irenez nici măcar nu gâfâia.

  — Ce facem acum? şopti Luke uitându-se precaut pe după analizor.

  Nici el nu-şi pierduse suflul.

  — Îl căutăm pe Lando, răspunse Han scoţând comunicatorul şi activându-l. Lando?

  — Aici, se auzi aproape instantaneu. Unde sunteţi?

  — În sectorul vestic al zonei de asolizare, la douăzeci de metri de X-interceptorul lui Luke. Tu unde eşti?

  — Spre sud, la nouăzeci de grade de direcţia voastră spre X-interceptor. Mă aflu înapoia unei stive de lăzi. La cinci metri de mine este un soldat din trupele de şoc, aşa că nu pot face nici o mişcare.

  — Câţi imperiali sunt?

  — Pare a fi o unitate completă. Am văzut trei nave de desant intrând şi cred că una sau două asolizaseră deja. Dacă ar avea efectiv complet, asta înseamnă 160-200 de oameni. Majoritatea sunt soldaţi obişnuiţi, dar şi câţiva din trupele de şoc. Totuşi, aici nu sunt prea mulţi, majoritatea au coborât pe rampe acum câteva minute.

  — Probabil că vor scotoci oraşul în căutarea noastră, murmură Luke.

  — Mda, făcu Han şi se apropie de analizor. Partea superioară a X-interceptorului lui Luke se putea distinge dincolo de botul unei barje spaţiale W-23. Se pare că R2-D2 este tot în nava lui Luke.

  — Da, însă i-am văzut făcând ceva acolo, îl avertiză Lando. Este posibil să-i fi pus un bolţ limitator.

  — Asta se poate rezolva, comentă Han examinând cât putea mai mult din zona înconjurătoare. Cred că putem ajunge la X-interceptor fără să fim observaţi. Mi-ai zis pe drum că ai un circuit de balizare pentru Lady Luck, aşa-i?

  — Da, însă n-o să-mi fie de nici un folos. Cu lăzile astea din jur, nu poate să coboare fără să mă expun eu însumi la foc.

  — Nu-i nici o problemă, îl linişti Han şi un zâmbet îi flutură pe buze. Poate că Luke dispunea de ajutorul Forţei şi Irenez putea urca treptele fără să gâfâie, dar era gata să facă prinsoare că-i putea întrece pe amândoi în şmecherii. Atunci când te anunţ, cheamă nava spre tine.

  Închise comunicatorul, strânse mai bine blasterul în mână şi se adresă lui Irenez şi lui Luke:

  — Ne ducem spre X-interceptor. Gata?

  Cei doi confirmară şi, privind încă o dată în toate direcţiile, porniră pe cât de rapid se puteau deplasa fără zgomot. Han ajunse la barjă fără probleme şi se opri, pentru a-i aştepta pe ceilalţi…

  — Ş-ş-ş! şuieră Luke.

  Han încremeni, lipindu-se de fuzelajul corodat al barjei. La nici patru metri depărtare, un soldat din trupele de şoc începuse să se întoarcă spre ei.

  Strângând din dinţi, bărbatul ridică blasterul. În aceeaşi clipă însă vederea sa periferică zări mâna lui Luke făcând un gest şi, brusc, imperialul se răsuci în direcţia opusă, îndreptându-şi carabina blaster către o zonă pustie.

  — Crede c-a auzit un zgomot, şopti Jedi. Haide!

  Han încuviinţă din cap şi se strecură de partea opusă a barjei. După alte câteva secunde, erau ghemuiţi lângă pivoţii de asolizare ai X-interceptorului.

  — R2-D2, şopti Han, deşteptarea!

  Din partea superioară a navetei de vânătoare se auzi un bip încetişor şi destul de indignat. Prin urmare, bolţul limitator al imperialilor nu dezactivase complet droidul, ci doar îi blocase controlul asupra sistemelor X-interceptorului. Nu era rău.

  — Bine, urmă Han. Acttivează-ţi senzorii de comunicaţii şi pregăteşte-te să înregistrezi.

  Alt bip.

  — Ce facem acum? întrebă Irenez.

  — Acum va începe partea cu adevărat drăguţă, chicoti Han şi-şi scoase comunicatorul. Lando, eşti pregătit?

  — Te aşteptam.

  — Bine. Când te anunţ, deschide circuitul de balizare şi pune-o pe Lady Luck în mişcare. Când te anunţ din nou, închide circuitul. Ai înţeles?

  — Da. Sper că ştii ce naiba faci…

  — Ai încredere în mine, replică Han şi se întoarse către Luke. Tu ai înţeles ce ai de făcut?

  — Sunt gata, aprobă tânărul şi ridică sabia.

  — Lando, începe!

  Pentru o clipă nu se petrecu nimic, apoi, prin zgomotele de fundal ale zonei de asolizare, se auzi ţiuitul distinctiv al activării elevatoarelor repulsor. Întinzând gâtul, Han o văzu pe Lady Luck ridicându-se lin dintre celelalte nave andocate.

  De undeva din aceeaşi direcţie generală se auzi un strigăt, urmat de fulgerele unui blaster. Alte trei arme deschiseră foc aproape imediat asupra lui Lady Luck, care viră greoi şi lent şi porni spre extremitatea sudică, unde se afla ascunzătoarea lui Lando.

  — Nu va ajunge niciodată acolo, murmură Irenez în urechea lui Han. Imediat ce-şi vor da seama încotro se-ndreaptă, îl vor prinde.

  — De aceea, nici nu va ajunge la el.

  Han nu scăpă nava din ochi. Încă două secunde şi toţi soldaţii imperiali ar fi trebuit să aibă atenţia concentrată asupra navei fugare…

  — Atenţie, Luke… acum!

  Brusc, Luke dispăru, un singur salt purtându-l deasupra X-interceptorului. În vacarm, Han auzi bâzâitul cu care Luke îşi activă sabia şi zări lumina verzuie reflectată din navele şi echipamentele cele mai apropiate. Lumina şi bâzâitul se modificară subtil, când reteză…

  — Am scăpat de bolţ, anunţă tânărul. Acum?

  — Nu încă. Lady Luck străbătuse cam un sfert din distanţa până la peretele opus, iar loviturile blasterelor continuau să ricoşeze din blindajul intradosului. Te anunţ eu. Fii gata să zbori cu interferenţe.

  X-interceptorul se legănă uşor, când Luke avansă şi sări în carlingă, iar elevatoarele repulsor ţiuiră, activatte de R2-D2.

  Un ţiuit pe care nimeni nu-l putea auzi în vacarmul general. Lady Luck ajunsese la jumătatea distanţei…

  — Stop, Lando! ordonă Han. R2-D2, e rândul tău. Cheam-o-ncoace.

  Având acces complet la transmiţătorii X-interceptorului, pentru droid era foarte simplu să duplice semnalul din circuitul de balizare al lui Lando. Lady Luck vibră, oprindu-se, se reorientă după noul apel şi porni spre X-interceptor.

  Era o manevră la care imperialii nu se aşteptaseră. Pentru o clipă, focul blasterelor îşi diminuă intensitatea, când soldaţii care urmăreau iahtul se opriră; până să reînceapă, Lady Luck ajunsese aproape de Xinterceptor.

  — Acum? întrebă Luke.

  — Da! Pune-o jos şi deschide-ne calea.

  R2-D2 ciripi şi Lady Luck se opri din nou în aer, după care coborî lin pe pistă. Dinspre imperiali se auzi un răcnet de triumf… dar avea să fie un triumf extrem de scurt. Lady Luck atinse pista…

  Şi fără avertisment, X-interceptorul ţâşni în sus. Efectuând un viraj strâns în jurul iahtului, Luke reveni în picaj şi laserele din aripi scuipară un coridor ucigaş peste linia soldaţilor ce se apropiau.

  Dacă beneficiau de timp, imperialii aveau să se regrupeze, dar Han nu intenţiona să le ofere timpul respectiv.

  — Haide! răcni spre Irenez.

  Sări în picioare şi sprintă nebuneşte către Lady Luck. Ajunse pe rampă fără ca soldaţii să-l fi remarcat măcar şi sări prin trapă înainte ca în direcţia lui să se fi tras un singur foc.

  — Stai şi păzeşte trapa, urlă spre femeia care-l urmase. Merg să-l iau pe Lando!

  Luke continua să gonească prin zonă, creând haos, când Han pătrunse în cabină şi se azvârli în scaunul pilotului, inspectând fugar instrumentele. Toate sistemele păreau acttive; celelalte trebuiau activatte la plecare.

  — Prinde-te de ceva! mai apucă să-i strige lui Irenez, apoi decolă.

  Soldatul din trupele de şoc de care pomenise Lando nu se zărea nicăieri când trecu cu Lady Luck peste stiva de lăzi. Luke mitralia cu laserele podeaua, silindu-i pe imperiali să stea ascunşi. Han coborî nava la jumătate de metru de podea, cu rampa de acces extinsă spre lăzi. Prin videcranul lateral al carlingii se întrezări o mişcare fulgerătoare…

  — L-am luat! anunţă Irenez dinspre trapă. Gata!

  Han viră, ambalând la maximum elevatoarele repulsor, şi se năpusti spre unul dintre giganticele tuneluri de ieşire de deasupra. Simţi o vibraţie uşoară când trecu prin ecluza magnetică din capăt, apoi ajunseră sub cerul liber, vuind spre spaţiul cosmic.

  Patru vânători TIE se roteau în jurul oraşului, pentru eventuale intervenţii de urgenţă. Se părea însă că nu se aşteptaseră ca problemele să apară atât de rapid. Luke distruse trei din mers, iar Han îl lovi pe al patrulea.

  — Nimic mai plăcut decât evadările disperate, gâfâi Lando strecurându-se pe scaunul copilotului şi activându-şi consola. Ce avem?

  — Se pare că mai vin două nave de desant, se încruntă Han. Ce faci acolo?

  — Rulez o analiză multisenzor a curenţilor de aer. Va arăta orice neregularităţi mari de pe fuzelaj. În caz că ne-au ataşat vreo baliză de semnalizare…

  Han îşi aminti de evadarea lor de pe prima Stea a Morţii şi de, zborul aproape dezastruos spre Yavin, cu un asemenea dispozitiv strecurat la bord.

  — Mi-ar plăcea să am şi eu un sistem de-ăsta pentru Şoim.

  — N-ar funcţiona, replică sec Lando. Fuzelajul tău este deja atât de neregulat, încât sistemul ar lua-o razna, încercând să-l mapeze. Gata, suntem curaţi!

  — Grozav, făcu Han şi privi în stânga. Am scăpat şi de navele de desant. Nu mai au nici o şansă să ne prindă acum.

  — Ele nu, dar ăsta ne poate prinde, arătă Irenez displayul de distanţă medie.

  Un distrugător spaţial imperial, aflat înapoia lor, părăsea deja orbita şi pornea în urmărire.

  — A-ntâia, mormăi Han şi cuplă propulsia principală. Activarea ei atât de aproape de sol avea să afecteze în mare măsură vegetaţia de pe New Cov, dar pe moment aceea era cea mai mică dintre grijile lui. Luke?

  — L-am văzut, se auzi glasul din difuzor. Ai şi alte idei, în afară de a goni cât mai repede?

  — Asta mi se pare ideea cea mai bună. Lando?

  — Calculam saltul. Ar trebui să fiu gata, până ne-ndepărtăm suficient.

  — Altă navă se apropie de jos, anunţă Luke. Direct din junglă.

  — Este a noastră, spuse Irenez privind peste umărul lui Han. Poţi să te orientezi paralel cu ea, cursul l-26 cu 30.

  Distrugătorul spaţial începuse să capete viteză şi displayul prezenta un „V” de vânători TIE desfăşurat în faţa sa.

  — Ar fi mai bine să ne despărţim, opină Han.

  — Nu, insistă Irenez, rămâneţi cu nava noastră. Sena a spus că vom căpăta ajutoare.

  Han privi din nou nava care se ridica spre spaţiul cosmic. Un transportor micuţ, cu viteză destul de bună, dar numai atât. Se uită din nou către vânătorii TIE ce se apropiau…

  — Vor intra în raza de atac înainte să putem efectua saltul, murmură Lando parcă citindu-i gândurile.

  — Da. Luke, mă auzi?

  — Cred că Lando are dreptate.

  — Ştiu. Mai poţi face şmecheria aia de la Nkllon? Mai ţii minte… să zăpăceşti niţel minţile piloţilor?

  Ezitarea dinspre difuzor fu evidentă.

  — Nu cred, spuse în cele din urmă Luke. Nu… nu cred că-i bine pentru mine să fac aşa ceva. Înţelegi?

  Han nu prea înţelese, dar probabil că nici nu conta. Pentru o clipă, uitase că nu era în Şoim, cu o pereche de lasere cu cuarte, ecrane deflectoare şi blindaje grele. În ciuda modificărilor operate de Lando, Lady Luck nu s-ar fi putut lupta nici chiar cu nişte vânători TIE confuzi.

  — Bine, las-o moartă. Ar fi bine ca Sena să nu se fi înşelat în privinţa ajutoarelor alea…

  De abia terminase de vorbit, când un fulger verde-orbitor trecu pe lângă cupola cabinei de comandă.

  — Vânători TIE la babord, anunţă Lando.

  — Încearcă să ne separe, comentă Luke. O să scap de ei.

  Fără să aştepte un răspuns, pică sub vectorul lui Lady Luck şi, cu propulsia principală vuind, viră spre stânga, către navetele ce se apropiau.

  — Ai grijă, murmură Han după el şi privi din nou pe displayul pupa, spre urmăritorii ce continuau să se apropie rapid. Nava voastră este înarmată? o întrebă pe Irenez.

  — Nu, dar are un blindaj bun şi destulă putere deflectoare. Poate că n-ar trebui s-o mai aştepţi, ci s-o laşi pe ea să recepteze grosul atacului.

  — Mda, o să mă gândesc la chestia asta, se strâmbă Han.

  Femeia era complet ignorantă în privinţa bătăliilor spaţiale. Atunci când atacau, piloţilor TIE nu le păsa care navă era în faţă, şi a rămâne suficient de aproape de altă navă, pentru a te ascunde în ecranul ei deflector, însemna să renunţi la propria manevrabilitate.

  La babord, grupul de vânători TIE se risipi în toate direcţiile, când Luke se năpusti spre ei, trăgând nebuneşte cu laserele din vârfurile aripilor. Un al doilea val de imperiali se apropie să-l intercepteze, iar Luke execută un viraj strâns de 180 de grade, revenind pe urmele primului val. Han îşi ţinu răsuflarea, dar X-interceptorul reuşi cumva să se strecoare printre ele şi să se îndepărteze cu putere maximă de vectorul lui Lady Luck, urmărit de toată escadrila.

  — De ăia am scăpat, comentă Irenez.

  — Şi poate şi de Luke, se răsti Han şi deschise canalul de transmisiuni. Luke, ai păţit ceva?

  — Doar câteva arsuri, dar motoarele funcţionează, se auzi glasul tânărului. Nu cred că mă mai pot întoarce la voi.

  — Nici nu-ncerca. Imediat cum te degajezi, sări în hiperspaţiu şi şterge-o de-aici!

  — Şi voi?

  Ultimul cuvânt al lui Luke fu parţial acoperit de o serie de fluierături pe aceeaşi frecvenţă.

  — Ăsta-i semnalul, spuse Irenez. Sosesc!

  Han se încruntă şi cercetă videcranul frontal. Nu se zăreau decât stelele…

  Pentru ca apoi, la unison perfect, trei nave mari să se materializeze brusc din hiperspaţiu în formaţie triunghiulară, chiar în faţa lor.

  — Alea sunt crucişătoare Cuirasat vechi, icni Lando.

  — Ajutoarele noastre, zise femeia. Suntem chiar în mijlocul triunghiului – o să ne acopere.

  — Aşa-i, mormăi Han.

  Devie cu câteva grade vectorul lui Lady Luck şi încercă să smulgă încă puţină putere din motoarele iahtului. Noua Republică avea destule cuirasate şi, la lungimea de şase sute de metri, erau cu adevărat nişte nave de război impresionante. Totuşi chiar trei cuirasate acţionând laolaltă urmau să aibă probleme cu un distrugător spaţial imperial.

  Se părea că şi comandanţii lor ştiau asta. În clipa în care distrugătorul spaţial aflat înapoia lui Lady Luck deschise focul cu giganticele sale baterii turbo-laser, cuirasatele porniră să-l împroaşte cu un baraj frenetic de salve ionice, căutând să-i deregleze temporar suficiente sisteme, pentru ca să poată fugi.

  — E clar? făcu Han spre Luke.

  — Cred că da. E-n regulă, am plecat. Unde te-aştept?

  — Nicăieri.

  Han nu era încântat de răspunsul lui şi bănuia că Luke nici atât, dar nu avea ce să facă. Cu o duzină de vânători TIE între Lady Luck şi X-interceptor, precizarea unui punct de rendez-vous, chiar pe frecvenţa lor de transmisiuni care ar fi trebuit să fie sigură, ar fi reprezentat o invitaţie deschisă pentru ca Imperiul să-şi trimită acolo un comitet de primire.

  — Lando şi cu mine putem rezolva misiunea pe cont propriu, adăugă el. Dacă avem probleme, te vom contacta prin Coruscant.

  — S-a făcut, încuviinţă Luke deloc fericit, însă dovedind clar că pricepuse că nu exista o modalitate mai sigură. Aveţi grijă de voi!

  — La revedere, încheie Han transmisiunea.

  — Aşadar, acum este misiunea mea, da? bombăni Lando de pe scaunul copilotului, pe un ton de nemulţumire combinat cu resemnare. Ştiam eu! Eram sigur!

  Nava lui Sena ajunsese între cele trei cuirasate, iar Han menţinu poziţia lui Lady Luck, rămânând cât putea mai aproape deasupra pupei transportorului şi evitându-i în acelaşi timp jeturile reacttive.

  — Vrei să te lăsăm undeva anume? o privi pe Irenez.

  Femeia privea pe videcran spre intradosul cuirasatului pe sub care treceau.

  — De fapt, Comandorul spera că ne veţi putea însoţi până la bază.

  Han se uită scurt spre tovarăşul său. Tonul lui Irenez sugerase că era mai mult decât o simplă propunere.

  — Şi cât de mult spera asta Comandorul? întrebă Lando.

  — Foarte mult, se întoarse ea şi-i privi. Nu mă-nţelegeţi greşit – nu-i un ordin. Totuşi, când am vorbit cu el, Comandorul a părut extrem de interesat să-l reîntâlnească pe căpitanul Solo.

  — Să mă reîntâlnească? se încruntă bărbatul.

  — Aşa a spus.

  Lando şi Han schimbară din nou ocheade.

  — Vreun prieten vechi pe care nu mi l-ai prezentat? făcu Lando.

  — Nu-mi amintesc să am prieteni proprietari de cuirasate. Tu ce crezi?

  — Cred că suntem manipulaţi cu eleganţă, se strâmbă celălalt. În plus, Comandorul ăsta, indiferent cine ar fi el, pare să aibă legături cu amicii tăi bothani. Dacă vrei să afli care-s planurile lui Fey'lya, poate fi o bună sursă de informaţii.

  Han căzu pe gânduri. Desigur, Lando avea dreptate. Pe de altă parte, totul putea la fel de bine să fie o cursă, iar aluzia la prieteni vechi să nu fie decât momeala.

  În acelaşi timp, cu Irenez stând în spatele său cu blasterul la şold, nu vedea o cale elegantă de a refuza, dacă ea şi Sena insistau. Putea să le răspundă la fel de politicos.

  — Bine. Ce curs stabilesc?

  — Niciunul, răspunse femeia indicând cu bărbia în sus.

  Han îi urmări gestul. Unul dintre cele trei cuirasate pe lângă care trecuseră virase, ajungând paralel cu ei. În faţă, nava lui Sena urca spre o pereche de cale de andocare iluminate puternic.

  — Am voie să ghicesc?

  — Relaxează-te şi lasă-ne pe noi să ne ocupăm de navigaţie, zise Irenez amuzată pentru prima dată de când o cunoscuse.

  — Bine, oftă Han.

  Cu fulgerele luptei din ariergardă continuând să licăre înapoia lor, o îndreptă pe Lady Luck spre cala de andocare. Îşi reaminti că, în oraş, Luke nu percepuse, vreun semn de trădare din partea lui Sena sau a oamenilor ei.

  Pe de altă parte, tânărul nu percepuse vreun semn de trădare nici din partea bimmilor pe Bimmisaari, înaintea primului atac al noghrilor.

  Ar fi fost bine ca acum să fi avut dreptate.

  *

  Primul cuirasat pâlpâi în pseudomişcare şi dispăru în hiperspaţiu, purtând transportorul şi pe Lady Luck. După câteva secunde, celelalte două cuirasate încetară bombardamentul ionic asupra distrugătorului spaţial şi, în mijlocul unei grindine de rafale turbo-laser din partea bateriilor imperiale încă funcţionale, evadară de asemenea din spaţiul normal.

  Iar Luke rămase singur. Desigur, exceptând escadrila de vânători TIE care continua să-l urmărească.

  Dinapoia lui se auzi un tril nerăbdător şi oarecum îngrijorat.

  — Gata, R2-D2, ne ducem, îl asigură pe droidul micuţ.

  Se întinse şi trase maneta pentru hiperspaţiu; stelele deveniră linii stelare, apoi se preschimbară în cer împestriţat, iar el şi R2-D2 se găseau în siguranţă.

  Luke inspiră profund, apoi expiră cu un suspin. Asta fusese! Han şi Lando dispăruseră, duşi de Sena spre misteriosul ei Comandor, iar el nu avea nici o modalitate de a le da de urmă. Până nu reapăreau şi-l contactau, părăsise misiunea.

  Poate însă că asta era mai bine.

  Din spate se auzi alt fluierat, de data aceasta întrebător.

  — Nu, nu ne-ntoarcem pe Coruscant, spuse tânărul şi încercă o senzaţie limpede de deja vu. Ne ducem spre o planetă mică numită Jomark. Ca să căutăm un maestru Jedi.

  Naveta de patrulare micuţă şi rapidă apăruse din hiperspaţiu şi se apropiase la o sută de kilometri de Şoim, înainte ca senzorii navei să-i fi detectat măcar prezenţa. Până ce Leia ajunse în cabina de comandă, pilotul stabilise deja contactul.

  — Tu eşti, Khabarakh? întrebă ea, aşezându-se pe scaunul de lângă Chewbacca.

  — Da, Lady Vader, toarse glasul grav al noghriului. Am venit singur, aşa cum am promis. Tu eşti singură?

  — Tovarăşul meu Chewbacca mă însoţeşte ca pilot, spuse ea. Plus un droid de protocol. Dacă eşti de acord, doresc să iau droidul cu mine, ca translator. Aşa cum am convenit, Chewbacca va rămâne aici.

  Wookiee-ul se răsuci spre ea cu un mârâit.

  — Nu, zise prinţesa ferm amintindu-şi la timp să închidă canalul de transmisiuni. Iartă-mă, dar asta i-am promis. Vei rămâne aici, în Şoim, şi ăsta-i un ordin!

  Chewbacca mârâi din nou, mai insistent de data aceasta… şi, cu o furnicătură bruscă pe ceafă, Leia îşi aminti un lucru la care nu se mai gândise de ani buni. Wookiee-ul era perfect capabil să ignoree ordinele care nu-i conveneau.

  — Trebuie să merg singură, Chewie, continuă ea cu glas scăzut. Forţa nu avea să aibă succes aici, aşa că trebuia să recurgă la logică şi raţiune. Nu-nţelegi? Aşa am convenit.

  Chewbacca mormăi gros.

  — Nu, clătină din cap femeia. Siguranţa mea nu mai este o chestiune de putere. Singura şansă este să-i conving pe noghri că pot avea încredere în mine. Că îmi respect promisiunile pe care le-am făcut.

  — Droidul nu ridică nici o problemă, decise Khabarakh. Mă apropii pentru cuplare.

  Leia redeschise canalul de transmisiuni.

  — Perfect, încuviinţă ea. Dacă se poate, doresc să-mi iau o valiză cu haine şi obiecte personale. Plus o capsulă senzor/analizor, ca să testez aerul şi solul pentru orice care poate fi periculos pentru mine.

  — Acolo unde vom ajunge, aerul şi solul sunt sigure.

  — Te cred, dar nu sunt responsabilă numai pentru siguranţa mea. Port în mine două vieţi noi şi trebuie să le apăr.

  În difuzor se auzi un şuierat.

  — Urmaşii Lordului Vader?

  Leia şovăi, totuşi genetic, dacă nu filosofic, era destul de adevărat.

  — Da.

  Alt şuierat.

  — Poţi să iei orice doreşti, zise noghriul, dar va trebui să-mi îngădui să-ţi scanez obiectele. Aduci arme?

  — Sabia mea Jedi. Pe planeta voastră trăiesc animale periculoase pentru mine, ca să-mi iau un blaster?

  — Nu mai trăiesc, răspunse Khabarakh pe un ton sumbru. Iar sabia Jedi va fi acceptabilă.

  Chewbacca şuieră ceva de-a dreptul veninos şi ghearele lui curbate şi ucigaşe ieşiră involuntar de la adăpostul tecilor degetelor. Brusc, Leia îşi dădu seama că era pe punctul de a-şi pierde controlul… şi poate de a lua situaţia în mâinile sale uriaşe…

  — Care-i problema? întrebă Khabarakh.

  Leia simţi un nod în stomac. Onestitate, îşi reaminti ea.

  — Pilotului meu nu-i place ideea de a merge singură cu tine, recunoscu. Are o… ei bine, n-ai înţelege.

  — Are o datorie de viaţă faţă de tine?

  Prinţesa clipi spre difuzor. Nu se aşteptase ca Khabarakh să fi auzit vreodată de datoria de viaţă a wookieelor, cu atât mai puţin să ştie despre ea.

  — Da. Datoria de viaţă originală a fost faţă de soţul meu, Han Solo. În timpul războiului, Chewie a extins-o, incluzându-mă pe mine şi pe fratele meu.

  — Iar acum şi pe copiii pe care-i porţi în tine?

  Leia privi spre Chewbacca.

  — Da.

  Difuzorul rămase tăcut aproape un minut. Naveta continua să se apropie şi femeia se trezi strângând cu putere braţele scaunului şi întrebându-se la ce se gândea noghriul. Dacă decidea că obiecţiile lui Chewbacca reprezentau trădarea înţelegerii lor…

  — Codul de onoare wookiee este similar codului nostru, vorbi în cele din urmă Khabarakh. Poate să te însoţească.

  Chewbacca emise un muget înăbuşit de surpriză, care se transformă iute în suspiciune.

  — Ai fi preferat să spună că trebuie să rămâi aici? se încruntă Leia, surprinsă ea însăşi de concesia noghriului, însă uşurată de faptul că totul se rezolvase atât de uşor. Haide, hotărăşte-te o dată!

  Wookiee-ul mugi încă o dată, dar era clar că ar fi preferat să intre împreună cu ea într-o cursă, decât s-o lase să intre singură.

  — Mulţumim, Khabarakh, acceptăm, rosti Leia. Suntem gata, oricând ajungi aici. Apropo, cât va dura călătoria până la planeta ta?

  — Aproximativ patru zile. Aştept onoarea prezenţei tale în nava mea.

  Difuzorul amuţi. Patru zile, gândi femeia, cuprinsă de un fior. Patru zile în care să înveţe tot ce putea despre Khabarakh şi despre poporul noghri.

  Şi să se pregătească pentru cea mai importantă misiune diplomatică din viaţa ei.

  După cum se dovedi în cele din urmă, în decursul călătoriei nu află prea multe despre cultura noghri. Khabarakh rămase mai mult singur, împărţindu-şi vremea între carlinga sigilată şi propria sa cabină. Ocazional, venea să stea de vorbă cu Leia, dar conversaţiile erau scurte şi, invariabil, îi lăsau femeii senzaţia neplăcută că noghriul continua să fie foarte ambiguu în legătură cu decizia sa de a o duce pe planeta lui de baştină. Când stabiliseră întâlnirea aceasta, pe planeta Kashyyyk a wookieelor, Leia îi propusese să discute oportunitatea ei cu prieteni sau confidenţi, dar, pe măsură ce se apropiau de capătul voiajului şi nervozitatea lui sumbră spori, ea începu să depisteze mici indicii ce sugerau că, de fapt, el nu procedase ca atare. Decizia respectivă îi aparţinea în exclusivitate.

  Nu părea un început foarte favorabil. Implica fie o lipsă de încredere în prietenii săi, fie dorinţa de a-i absolvi pe aceştia de orice responsabilitate, în cazul în care lucrurile ar fi dat greş. În ambele eventualităţi, nu era tocmai genul de situaţie care să-i confere încredere.

  Cu gazda lor păstrându-se mai degrabă retrasă, Leia şi Chewbacca fură nevoiţi să-şi găsească propriile moduri de a-şi umple timpul. Pentru Chewbacca, cu interesul lui înnăscut faţă de tot ce însemna tehnologie, asta reprezenta în primul rând plimbarea prin navă şi iscodirea tuturor cabinelor, trapelor de acces şi tunelurilor pe care le putea găsi – studiind nava, aşa cum preciză în mod ameninţător, în cazul în care aveau să fie siliţi s-o piloteze ei înşişi. Pe de altă parte, Leia îşi petrecu aproape tot timpul călătoriei în cabina ei, cu C-3PO, căutând să deducă o posibilă sursă pentru Mal'ary'ush, singurul cuvânt noghri pe care-l cunoştea, cu speranţa de a căpăta măcar o idee aproximativă despre locul din galaxie spre care se îndreptau. Din nefericire, având la dispoziţie şase milioane de graiuri dintre care să aleagă, C-3PO putea deduce aproape orice număr de etimologii posibile ale cuvântului, de la rezonabile şi nesemnificative, la absurde. Era un exerciţiu interesant în lingvistică aplicată, dar finalmente mai degrabă frustrant decât util.

  În mijlocul celei de-a patra zile; ajunseră la planeta noghrilor… şi era chiar mai rău decât se aşteptase.

  — Incredibil, icni ea şi simţi un nod în gât.

  Se lipi de Chewbacca şi privi singurul videcran pentru pasageri al navei, spre planeta de care se apropiau cu rapiditate. Sub petecele de nori albi, suprafaţa planetară părea un cafeniu uniform, pătat doar de ocazionalele crâmpeie de albastru intens ale lacurilor şi mărilor. Nu exista verde sau galben, nici purpuriu sau azuriu – de fapt, niciuna dintre culorile care, de obicei, semnificau vegetaţie. Din câte îşi putea da seama, întreaga planetă putea să fie moartă.

  Chewbacca mormăi, reamintindu-i.

  — Da, ştiu, Khabarakh a spus că a fost devastată de război, încuviinţă Leia sobru, dar nu mi-am dat seama că se referea la faptul că întreaga planetă a fost lovită.

  Clătină din cap şi simţi un gol în suflet. Se întrebă care dintre tabere avusese responsabilitatea principală pentru dezastrul acela.

  Responsabilitatea principală. Înghiţi un nod imens înaintea cuvintelor care fuseseră în mod reflex defensive. Aici nu existase un responsabil principal, iar ea o ştia. Planeta lui Khabarakh fusese pustiită de o bătălie spaţială… şi în război existaseră numai două tabere. Indiferent de felul în care lumea aceea fusese preschimbată într-un deşert, Alianţa Rebelă nu putea să evite partea ei de vină.

  — Nu-i de mirare că împăratul şi Vader au izbutit să-i întoarcă împotriva noastră, murmură ea. Trebuie să găsim o cale de a-i ajuta.

  Chewbacca mormăi iarăşi, gesticulând spre videcran. Linia terminatorului apărea de după orizont, o dungă neclară de amurg între zi şi noapte, iar acolo, mai palid prin întunericul de dedesubt, se distingea un petic neregulat de verde-deschis.

  — O văd. Crezi că asta-i tot ce-a mai rămas?

  Wookiee-ul ridică din umeri şi oferi sugestia evidentă.

  — Da, cred că asta ar fi modalitatea cea mai simplă de a afla, totuşi nu sunt sigură că doresc să-l întreb. Să aşteptăm până ne mai apropiem şi putem vedea mai mult din…

  Îl simţi pe Chewbacca încordându-se lângă ea cu o fracţiune de secundă înainte ca urletul lui s-o asurzească.

  — Ce…?

  Apoi văzu şi ea, şi aproape că simţi un pumn greu lovind-o în abdomen. Dinapoia curburii planetei, apărea un distrugător spaţial imperial.

  Fuseseră trădaţi.

  — Nu, gemu Leia holbându-se spre nava imensă în formă de săgeată. Nu! Nu pot să cred că Khabarakh ar face una ca asta.

  Ultimele cuvinte fuseseră rostite în cabina goală şi, înfiorată de un al doilea şoc, îşi dădu seama că Chewbacca nu se mai afla lângă ea. Răsucindu-se, întrezări o fulgerare cafenie, când wookiee-ul dispăru pe coridorul ce ducea la cabina de comandă.

  — Nu! răcni ea, desprinzându-se de lângă batardou şi pornind după el cât putea de repede. Chewie, nu!

  Ordinul era inutil şi o ştia prea bine. Wookiee-ul era mânat de dorinţa de a ucide şi avea să ajungă la Khabarakh, chiar dacă ar fi fost nevoit să sfărâme uşa cu mâinile goale.

  Primul bubuit se auzi pe când Leia parcurse jumătate din coridor; al doilea, când ieşi dinapoia curbei şi putu să vadă uşa carlingii. Chewbacca ridica pumnii masivi pentru a treia lovitură…

  Când, spre uimirea femeii, uşa glisă, deschizându-se.

  Chewbacca păru şi el surprins, dar nu pierdu mult timp. Se năpusti înăuntru, înainte ca uşa să se fi deschis complet, cu un strigăt de luptă wookiee.

  — Chewie! ţipă din nou Leia, repezindu-se în cabină.

  La timp pentru a-l vedea pe Khabarakh, aşezat la consola de pilotaj, ridicând braţul drept şi trimiţându-l cumva pe Chewbacca să se rostogolească pe lângă el, izbindu-se cu un răget de partea inferioară a consolei.

  Leia se opri, fără să-i vină să creadă.

  — Khabarakh…

  — Nu i-am chemat eu, se răsuci pe jumătate noghriul spre ea. Nu-mi calc cuvântul de onoare.

  Chewbacca îşi anunţă neîncrederea printr-un mormăit sonor, străduindu-se să se ridice în spaţiul strâmt.

  — Opreşte-l; răcni Khabarakh peste mugetul wookiee-ului. Fă-l să tacă! Trebuie să emit semnalul de identificare, altfel totul va fi pierdut.

  Leia privi dincolo de el, spre îndepărtatul distrugător spaţial, şi strânse din dinţi. Trădare… dar dacă Khabarakh plănuise o trădare, de ce-l mai lăsase pe Chewbacca să vină? Indiferent ce procedeu de luptă folosise pentru a respinge primul atac nebunesc al lui Chewbacca, probabil că a doua oară nu avea să mai reuşească.

  Se concentră din nou asupra feţei noghriului, asupra ochilor negri, maxilarului prognat şi dinţilor ascuţiţi ca acele. O privea, ignorând ameninţarea wookiee-ului furios dinapoia lui, cu mâna încordată deasupra comutatorului pentru transmisiuni. Un bip se auzi dinspre consolă şi mâna sa zvâcni într-acolo, apoi se opri iarăşi. Consola piui din nou…

  — Nu te-am trădat, Lady Vader, repetă insistent Khabarakh. Trebuie să mă crezi.

  Leia inspiră adânc.

  — Chewie, taci, rosti ea. Chewie? Chewie, taci!

  Wookiee-ul îi ignoră ordinul. Revenit în sfârşit în picioare, urlă din nou strigătul de luptă şi se năpusti spre beregata lui Khabarakh. Noghriul îl întâmpină de data aceasta faţă în faţă, prinzându-i încheieturile uriaşe în mâinile sale vânoase şi ţinându-l pe loc.

  Nu era îndeajuns. Lent, dar constant, braţele îi erau împinse permanent înapoi de către Chewbacca.

  Chewie, am zis să te opreşti, încercă din nou Leia. Foloseşte-ţi mintea – dacă ar fi plănuit o cursă, nu crezi că ar fi aranjat-o atunci când dormeam, sau aşa ceva.

  Chewbacca lătră ceva, dar braţele sale îşi continuară înaintarea.

  — Dar dacă nu se identifică, urmă repede femeia, ei vor şti că este ceva în neregulă. Este calea cea mai sigură de a ni-i aduce pe cap.

  — Lady Vader vorbeşte adevărul, zise Khabarakh cu glasul încordat de efortul de a se împotrivi celuilalt. Nu v-am trădat, dar, dacă nu emit semnalul de recunoaştere, veţi fi trădaţi.

  — Are dreptate, îl susţinu Leia. Dacă vin să investigheze, suntem ca şi pierduţi. Haide, Chewie, este unica noastră şansă.

  Wookiee-ul mârâi încă o dată, clătinând din cap cu fermitate.

  — Atunci nu-mi dai de ales, zise Khabarakh.

  Brusc, carlinga fulgeră cu o lumină albastră, iar Chewbacca fu azvârlit la podea ca un sac de cartofi.

  — Ce-a?… icni Leia, îngenunchind lângă wookiee-ul nemişcat. Khabarakh!

  — Doar o paralizantă, gâfâi noghriul şi se răsuci grăbit spre consolă. Un mijloc defensiv încorporat.

  Leia înălţă ochii, fulgerându-l furioasă pentru ceea ce făcuse… o furie care se destrămă, deşi şovăielnic, înaintea logicii situaţiei. Chewbacca fusese gata să-l ucidă pe Khabarakh şi din propria ei experienţă ştia cât de dificil era să calmezi un wookiee mânios, chiar dacă îi erai prieten.

  Iar Khabarakh încercase mai întâi să-l calmeze cu vorba.

  — Ce facem acum? întrebă ea şi strecură o palmă prin blana deasă de pe pieptul lui Chewbacca, pentru a-i verifica bătăile inimii.

  Erau regulate, ceea ce însemna că arma paralizantă nu declanşase una dintre încărcăturile ei rare, dar practic letale, asupra sistemului nervos al wookiee-ului.

  — Păstrează tăcerea, şuieră Khabarakh, apoi răsuci comutatorul de transmisiuni şi vorbi ceva în graiul său.

  O altă voce noghri, aducând cu un miorlăit felin, îi răspunse şi conversară câteva minute. Leia rămase în genunchi lângă Chewbacca, regretând că nu avusese timp să-l aducă pe C-3PO înainte de începerea dialogului. Ar fi fost util să ştie ce se discutase.

  În cele din urmă, convorbirea luă sfârşit şi Khabarakh decuplă canalul de transmisiuni.

  — Suntem în siguranţă acum, rosti el relaxându-se în scaun. Au fost convinşi c-a fost o defecţiune de echipament.

  — Să sperăm, şopti Leia.

  Khabarakh o privi cu o expresie stranie întipărită pe chipul lui de coşmar.

  — Nu te-am trădat, Lady Vader, vorbi el încetişor cu glas aspru şi în acelaşi timp parcă rugător. Trebuie să mă crezi. Am promis să te apăr şi o voi face. Chiar dacă va fi nevoie să-mi dau viaţa.

  Femeia se uită la el şi… fie printr-o sensibilitate conferită de Forţă, fie doar graţie îndelungatei ei experienţe diplomatice, înţelese finalmente poziţia în care se găsea el acum. Indiferent ce nesiguranţe ori regrete ar fi putut avea noghriul pe durata voiajului, apariţia neaşteptată a distrugătorului spaţial i le destrămase pe toate. Cuvântul de onoare al lui Khabarakh fusese pus la îndoială şi el se afla în situaţia în care trebuia să demonstreze prin fapte că nu-l încălcase.

  Iar pentru asta ar fi fost în stare de orice. Chiar cu riscul vieţii.

  Ceva mai devreme, prinţesa se întrebase cum putea Khabarakh să înţeleagă conceptul wookiee asupra datoriei de viaţă. Poate că cele două culturi erau mai similare decât sesizase ea…

  — Te cred, îi spuse.

  Se sculă şi se aşeză în scaunul copilotului. Pe Chewbacca trebuia să-l lase unde se afla, până îşi revenea în suficientă măsură pentru ca s-o ajute să-l deplaseze.

  — Acum trebuie să luăm o decizie, vorbi Khabarakh examinându-şi consola. Intenţia mea fusese să coborâm în Nystao şi să aşteptăm până la căderea întunericului, pentru a te prezenta dinastului, liderul clanului meu. Acum însă asta-i imposibil. Lordul nostru imperial a sosit şi i-a convocat pe toţi dinaştii.

  Leia simţi o furnicătură pe ceafă.

  — Lordul vostru imperial este Marele Amiral? întrebă ea precaut.

  — Da, încuviinţă Khabarakh. Aceea este nava sa amiral, Himera. Îmi amintesc ziua când Lordul Darth Vader ni l-a adus întâia oară, continuă el şi vocea ascuţită căpătă un ton nostalgic. Lordul Vader ne-a spus că misiunile lui împotriva inamicilor împăratului aveau să-i ocupe întreaga atenţie şi de aceea, Marele Amiral avea'să fie stăpânul şi comandantul nostru.

  Emise un sunet straniu, aproape ca un tors felin, din adâncul pieptului.

  — Mulţi s-au întristat în ziua aceea. Lordul Vader fusese singurul, cu excepţia împăratului, căruia îi păsase de bunăstarea noghrilor. El ne adusese speranţă şi ţel.

  Leia făcu o grimasă. Ţelul acela fiind moartea, în calitate de comandouri sinucigaşe, după cheful împăratului. Nu-i putea însă spune asta lui Khabarakh. Cel puţin, nu deocamdată.

  — Da, murmură ea.

  La picioarele ei, Chewbacca tresări.

  — În curând va fi complet treaz, spuse Khabarakh. N-aş dori să-l paralizez din nou. Îl poţi controla?

  — Cred că da.

  Începuseră de acum să coboare spre atmosfera superioară, pe un curs care avea să-i poarte direct sub distrugătorul spaţial.

  — Sper că n-au decis să focalizeze senzorii asupra noastră, şopti femeia. Dacă descoperă trei forme de viaţă la bord, vei avea de dat cam multe explicaţii.

  — Bruiajul static de zgomot al navei ar trebui să împiedice asta, o linişti Khabarakh. Este la putere maximă.

  — Şi asta nu-i va pune pe gânduri? se încruntă ea.

  — Nu. Le-am explicat deja că face parte din aceeaşi defecţiune care a cauzat problemele de transmisiune.

  Chewbacca mormăi încet. Leia plecă privirea şi văzu ochii wookiee-ului sclipind furioşi, dar lipsiţi de putere. Redevenise pe deplin conştient, dar nu avea deocamdată suficient control motrice pentru a se mişca.

  — Am trecut de controlul exterior, îl anunţă ea. Coborâm spre… Încotro ne-ndreptăm, Khabarakh?

  Noghri inspiră adânc, apoi expiră cu un fluierat straniu.

  — Vom merge la casa mea, într-un sătuc de la marginea Ţinutului Curat. Te voi ascunde acolo, până la plecarea stăpânului nostru, Marele Amiral.

  Leia căzu pe gânduri. Un sătuc aflat în afara fluxului principal de activitate noghri ar fi trebuit să fie ferit de apariţiile întâmplătoare ale imperialilor. Pe de altă parte, dacă semăna cu alte sătucuri pe care le cunoscuse, prezenţa ei acolo avea să fie aflată de toţi sătenii în mai puţin de o oră de la asolizare.

  — Te poţi încrede că locuitorii vor păstra secretul?

  — Nu te teme, răspunse Khabarakh. Îţi voi asigura securitatea.

  Şovăise însă înainte de a-i răspunde… şi, pe când coborau în atmosferă, Leia observă tulburată că, de fapt, nu-i răspunsese la întrebare.

  *

  Dinastul făcu o ultimă plecăciune şi reveni în şirul celor care-şi aşteptau rândul pentru a-şi omagia conducătorul. Aşezat în strălucitorul Jilţ înalt din Sala Comunelor de pe Honoghr, Thrawn încuviinţă cu gravitate spre liderul clanului şi-i făcu semn următorului. Acesta făcu un pas înainte, executând gavota oficială care părea să indice respect, şi-şi înclină fruntea spre pământ înaintea Marelui Amiral.

  La doi metri în dreapta lui Thrawn şi puţin înapoi sa, Pellaeon îşi trecu imperceptibil greutatea de pe un picior pe altul, îşi înăbuşi un căscat şi se întrebă când avea să ia sfârşit ritualul. Crezuse că veneau pe Honoghr pentru a impulsiona echipele de comando, dar până acum singurii noghri pe care-i văzuse fuseseră gărzile ceremoniale şi această suită mică, dar excesiv de plictisitoare, de lideri de clan. Probabil că Thrawn avea motivele lui pentru a parcurge ritualul, dar Pellaeon îşi dorea să-l grăbească şi să termine cât mai repede. Cu o galaxie care încă nu fusese recâştigată pentru Imperiu, statul aici şi ascultatul unui grup de extratereştri cu piei cenuşii care băteau câmpii despre loialitatea lor părea o pierdere ridicolă de timp.

  Simţi un curent uşor de aer pe ceafă.

  — Domnule căpitan? şopti în urechea sa locotenentul Tschel. Iertaţi-mă, dar Marele Amiral Thrawn a cerut să fie informat imediat în caz că se întâmplă ceva neobişnuit.

  Pellaeon încuviinţă imperceptibil, salutând orice întrerupere.

  — Ce este?

  — Nu pare ceva periculos, domnule căpitan, nici măcar foarte important. O navă de comando noghri care revenea spre planetă a întârziat semnalul de identificare.

  — Probleme cu echipamentul de transmisiuni?

  — Aşa a raportat pilotul. Mai ciudat este însă faptul că a solicitat să nu asolizeze în zona Nystao. În mod normal, cineva cu probleme la bord ar fi cerut efectuarea imediată de reparaţii.

  — Un transmiţător defect nu-i tocmai o criză, mârâi Pellaeon, totuşi Tschel procedase corect, iar Nystao era singura zonă de pe Honoghr cu facilităţi calificate pentru repararea navelor spaţiale. Pilotul este identificat?

  — Da, domnule căpitan. Se numeşte Khabarakh, din clanul Kihm'bar. Am strâns tot ce am găsit despre el.

  Locotenentul îi întinse un datapad. Pellaeon îl luă încetişor şi se întrebă cum ar fi trebuit să procedeze în continuare. Într-adevăr, Thrawn lăsase instrucţiuni să fie anunţat asupra oricăror activităţi neobişnuite, oriunde în sistem, totuşi nu părea o idee strălucită să întrerupă ceremonia pentru ceva atât de banal.

  Ca de obicei, Thrawn era cu un pas înaintea sa. Ridicând o mână, Marele Amiral opri prezentarea dinastului şi-şi întoarse ochii roşu-strălucitor spre Pellaeon.

  — Ai ceva de raportat, căpitane?

  — Doar o mică anomalie, domnule amiral, se încordă Pellaeon avansând. O navă de comando care revenea în sistem a întârziat în transmiterea semnalului de identificare, apoi a refuzat să coboare în zona de asolizare Nystao. Probabil c-a fost doar o problemă de echipament.

  — Probabil, încuviinţă Thrawn. Nava a fost scanată pentru dovezi ale defecţiunii?

  — Hm-m-m… Pellaeon examină datapadul. Scanarea n-a fost concludentă, anunţă el. Bruiajul static de zgomot al navei a fost îndeajuns de puternic pentru a bloca…

  — Nava care se apropia avea bruiaj static? îl întrerupse Thrawn, privindu-l cu atenţie.

  — Da, domnule amiral.

  Fără un cuvânt, Thrawn întinse palma. Pellaeon îi înmână datapadul şi, pentru o clipă, Marele Amiral se încruntă, parcurgând iute raportul.

  — Khabarakh, clanul Kihm'bar, murmură el. Interesant… Încotro s-a îndreptat nava?

  Pellaeon se întoarse spre Tschel.

  — Conform ultimelor rapoarte, către sud, Mare Amiral, răspunse locotenentul. Este posibil să se afle încă în domeniul razelor noastre de tractare.

  — Să încercăm s-o oprim, domnule amiral? întrebă Pellaeon.

  Thrawn examină din nou datapadul, cu chipul concentrat.

  — Nu, zise el în cele din urmă. Lăsaţi-o să asolizeze, totuşi monitorizaţi-o. Anunţă o echipă de tehnicieni din Himera să ne aştepte la destinaţia finală a navei. Ochii săi cercetară şirul de dinaşti noghri: Dinast Ir'khaim, clanul Kihm'bar, un pas înainte!

  Noghriul se supuse.

  — Ce doreşte Lordul meu?

  — Unul dintre ai tăi s-a întors acasă, spuse Thrawn. Vom merge în satul lui, pentru a-l saluta.

  — Aşa cum doreşte Lordul meu, se înclină Ir'khaim.

  Thrawn se sculă.

  — Căpitane, ordonă pregătirea navetei. Plecăm imediat.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon şi-i făcu semn locotenentului. N-ar fi însă mai uşor ca nava şi pilotul ei să fie aduşi aici?

  — Mai uşor, da, însă poate că nu la fel de edificator. În mod evident, nu ai recunoscut numele pilotului, dar Khabarakh, clanul Kihm'bar, a făcut cândva parte din Echipa de comando 22. Asta îţi aminteşte ceva?

  Pellaeon simţi un nod în măruntaie.

  — Echipa care a plecat după Leia Organa Solo pe Kashyyyk.

  — Şi din care supravieţuieşte numai Khabarakh, aprobă Thrawn. Cred că poate fi instructiv să auzim de la el detaliile acelei misiuni ratate. Şi să aflăm de ce a durat atât de mult până a revenit acasă.

  Ochii săi scânteiară.

  — În plus, murmură el, să aflăm de ce se străduieşte să ne evite.

  Noaptea se lăsase pe deplin când Khabarakh asoliză în sătucul său, un pâlc de colibe strâns apropiate între ele, cu ferestre puternic luminate.

  — Navele coboară frecvent aici? întrebă Leia, când noghriul îndreptă aparatul spre o formă întunecată, mai izolată, în centrul satului.

  Sub strălucirea luminilor de asolizare, umbra deveni o clădire mare, cilindrică, cu acoperişul în formă de con turtit, al cărei perete circular era alcătuit din piloni masivi de lemn, ce alternau cu alţi stâlpi dintr-o esenţă de lemn mai deschisă la culoare. Imediat sub streaşină se întrezărea scânteierea unei benzi metalice care înconjura toată construcţia.

  — Nu, răspunse noghriul oprind elevatoarele repulsor şi trecând sistemele navei pe stand-by, dar în acelaşi timp nu este un eveniment ieşit din comun.

  Cu alte cuvinte, avea probabil să atragă destulă atenţie. Chewbacca, care-şi revenise suficient pentru ca Leia să-l ajute să se ridice într-unul dintre scaunele pentru pasageri, se gândea în mod evident la acelaşi lucru.

  — Sătenii sunt toţi rude apropiate ale clanului Kihm'bar, răspunse Khabarakh la întrebarea uşor neclară a wookiee-ului. Vor accepta promisiunea mea de a te proteja, ca şi cum ar fi fost făcută de ei. Haideţi!

  Leia îşi descheie centurile de siguranţă şi se sculă, ascunzându-şi o grimasă. Acum însă se aflau aici şi nu putea decât să spere că încrederea lui Khabarakh era mai mult decât idealismul lipsit de temei al tinereţii.

  Îl ajută după aceea pe Chewbacca să-şi scoată centurile şi-l urmară pe noghri spre trapa principală, luându-l şi pe C-3PO din cabină.

  — Trebuie să merg primul, le spuse Khabarakh când ajunseră la ieşire. Conform tradiţiei, la sosire trebuie să mă apropii singur de dukha clanului Kihm'bar. Legea îmi cere să-l anunţ pe capul familiei mele despre musafirii din afara clanului.

  — Înţeleg, aprobă femeia alungându-şi valul brusc de nelinişte.

  Nu-i plăcea deloc ideea ca Khabarakh să poarte o discuţie cu alt noghri, fără ca ea să participe. Pe de altă parte, nu era prima situaţie în care nu putea să intervină cu nimic.

  — Te vom aştepta aici, să vii şi să ne iei.

  — Voi veni repede, promise Khabarakh.

  Apăsă de două ori tasta trapei, după care ieşi, iar trapa se închise în urma lui. Chewbacca mormăi ceva neinteligibil.

  — Se va întoarce repede, îl linişti Leia încercând să ghicească ce-l tulbura pe wookiee.

  — Sunt convins că a spus adevărul, interveni C-3PO plin de solicitudine. Tradiţiile şi ritualurile de genul acesta sunt foarte răspândite în culturile pre-spaţiale, cu organizare socială primitivă.

  — Atât doar că această cultură nu este pre-spaţială, îi aminti Leia.

  Se juca nervoasă cu mânerul sabiei şi privea trapa închisă. Khabarakh ar fi putut măcar s-o lase deschisă, ca să-l vadă când se întorcea.

  Desigur, dacă nu cumva nu dorea ca ei să-l poată vedea când se întorcea.

  — Este evident, înălţimea Ta, aprobă C-3PO pe un ton brusc doct. Sunt totuşi sigur că statutul lor în această privinţă s-a schimbat relativ recent… Hei! se întrerupse brusc, când Chewbacca îl împinse şi se îndreptă clătinându-se spre centrul navei.

  — Încotro, strigă prinţesa după wookiee, dar nu izbuti să distingă decât ceva legat de imperiali. Chewie, întoarce-te! se răsti ea. Khabarakh trebuie să vină dintr-o clipă în alta.

  De data aceasta, wookiee-ul nici nu se mai sinchisi să răspundă.

  — Grozav, murmură Leia încercând să decidă ce să facă.

  Dacă Khabarakh revenea şi descoperea că Chewbacca plecase… dar dacă revenea şi descoperea că amândoi plecaseră…

  — După cum spuneam, urmă C-3PO hotărând că era mai bine să ignorre acţiunile grosolanilor wookiee, toate dovezile despre această cultură pe care le-am colectat deocamdată indică faptul că, până relativ recent, a fost o rasă care nu ieşise în spaţiul cosmic. Referirea lui Khabarakh la dukha – evident, un fel de centru al clanului – structurile familiale şi de clan în sine, plus respectul faţă de statutul tău regal…

  — Înalta Curte de Alderaan avea de asemenea o ierarhie regală, îi reaminti Leia acru, continuând să privească în lungul coridorului pustiu. Nu, decise în cele din urmă, era mai bine ca ea şi C-3PO să rămână pe loc şi să-l aştepte pe Khabarakh. În ciuda acestui fapt, majoritatea raselor din galaxie nu ne considera primitivi din punct de vedere social.

  — Bineînţeles că nu, păru stânjenit droidul. Nici nu m-am gândit să sugerez aşa ceva.

  — Ştiu, îl linişti femeia simţindu-se ea însăşi stânjenită fiindcă-l repezise deşi ştiuse prea bine la ce se referea. Totuşi, unde naiba este?

  Întrebarea fusese retorică; dar aproape imediat după ce o rostise, trapa glisă, redeschizându-se.

  — Haideţi, zise Khabarakh privindu-i cu ochii lui negri. Unde-i wookiee-ul?

  — S-a întors în navă, răspunse Leia. Nu ştiu din ce motiv. Vrei să mă duc să-l caut?

  Khabarakh emise un sunet între un şuierat şi un tors.

  — N-avem timp. Maitrakh aşteaptă. Haideţi!

  Se întoarse şi porni să coboare rampa.

  — Poţi estima cât va dura până începi să pricepi limba? îl întrebă Leia pe C-3PO.

  — Nu pot, înălţimea Ta.

  Khabarakh îi conduse printr-o curte nepavată, pe lângă clădirea mare din lemn pe care o văzuseră la asolizare – dukha clanului, decise Leia părând să se îndrepte spre o structură mai micuţă, aflată dincolo de ea.

  — Învăţarea unui grai nou ar fi într-adevăr dificilă, urmă C-3PO, totuşi, dacă este similar cu una dintre cele şase milioane de forme de comunicare cu care sunt familiarizat…

  — Am înţeles, i-o reteză femeia.

  Ajunseseră la clădirea iluminată; doi noghri scunzi, aproape invizibili în penumbră, deschiseră uşile duble. Inspirând adânc, Leia îl urmă pe Khabarakh înăuntru.

  Judecând după intensitatea razelor ce se revărsau prin ferestre, se aşteptase ca interiorul să fie inconfortabil de luminos. Spre surprinderea ei, odaia în care pătrunseră era chiar mai întunecată decât fusese în curte. Privind în lateral, înţelese motivul; „ferestrele” luminoase erau în realitate panouri standard de iluminare cu surse autonome, cu feţele operaţionale orientate spre exterior. Cu excepţia câtorva raze ocazionale provenite de la ele, interiorul era iluminat doar de două opaiţe plutitoare. Estimarea droidului asupra societăţii îi reveni în minte; se părea că ştiuse despre ce vorbea.

  În centrul încăperii, cinci noghri stăteau aliniaţi în tăcere.

  Leia înghiţi un nod uriaş şi simţi, cumva, că primele cuvinte trebuiau să fie ale lor. Khabarakh se apropie de noghriul din mijloc şi se lăsă în genunchi, aplecând capul de podea şi depărtând braţele în lateral. Femeia îşi aminti că acelaşi gest de respect îl efectuase în faţa ei, în celula de pe Kashyyyk.

  — Ilyr'ush mir lakh svoril'lae, spuse el. Mir'lae karah siv Mal'ary'ush vir'ae Vader 'ush.

  — Înţelegi ceva? şopti Leia spre C-3PO.

  — Parţial. Pare a fi un dialect al străvechiului limbaj negustoresc…

  — Sha'vah! lătră noghriul din mijlocul şirului.

  C-3PO tresări.

  — A spus: „Tăcere”, traduse el în mod inutil.

  — Am înţeles tonul, încuviinţă Leia.

  Îşi îndreptă ţinuta, arătându-le extratereştrilor din faţa ei prezenţa impunătoare dobândită prin educaţia de la curtea regală alderaaniană.

  Respectul adresat tradiţiilor şi autorităţilor locale era binevenit, însă ea era fiica Lordului Darth Vader şi o asemenea persoană nu putea să accepte asemenea impoliteţuri.

  — Aşa-i vorbeşti lui Mal'ary'ush? tună ea.

  Şase capete de noghri tresăriră, privind-o. Extinzându-şi Forţa, Leia se strădui să citească sentimentele dinapoia acelor priviri; dar, ca întotdeauna, acest tip de minte non-umanoidă era total închis pentru ea. Avea să fie nevoită să se bazeze pe inspiraţie.

  — Am pus o întrebare, continuă Leia.

  Noghriul din mijloc făcu un pas în faţă şi, atunci, Leia observă pentru prima dată cele două proeminenţe mici de pe trunchiul extraterestrului, sub tunica largă. Era o femeie?

  — Maitrakh? murmură spre C-3PO, amintindu-şi termenul folosit de Khabarakh mai devreme.

  — Femeie, conducătoare a unei familii locale sau structură sub-clan, traduse droidul cu glas nervos şi aproape prea încet ca să fie auzit.

  Lui C-3PO nu-i plăcea să se ţipe la el.

  — Mulţumesc, spuse Leia cu ochii la noghri. Tu eşti maitrakh acestei familii?

  — Eu sunt aceea, răspunse noghri într-o bazică având accent puternic, dar inteligibilă. Ce dovadă aduci revendicării de Mal'ary'ushl.

  Fără un cuvânt, Leia întinse o mână. Maitrakh şovăi, apoi se apropie şi o adulmecă precaut.

  — Nu este aşa cum am spus? întrebă Khabarakh.

  — Taci, fiu terţ, zise maitrakh şi ridică ochii fixând-o pe prinţesă. Te salut, Lady Vader. Dar nu te primesc cu bucurie.

  Leia îi susţinu privirea. Nici acum nu simţea absolut nimic din partea extratereştrilor, totuşi, cu gândurile extinse, ştia că Chewbacca părăsise nava şi se apropia de clădire. O făcea cu destulă rapiditate şi stăpânit de o agitaţie evidentă. Spera că n-avea să se năpustească înăuntru, distrugând puţina etichetă care domnea aici.

  — Pot să aflu de ce n-o faci?

  — L-ai slujit pe împărat? replică maitrakh. Îl serveşti acum pe stăpânul nostru, Marele Amiral?

  — La ambele întrebări, răspunsul este nu.

  — Atunci aduci discordie şi otravă între noi, concluzionă sumbru maitrakh. Discordie între ceea ce a fost şi ceea ce este acum. Clătină din cap: Nu mai avem nevoie de discordie pe Honoghr, Lady Vader.

  De abia terminase de rostit ultimul cuvânt, când uşa dinapoia lui Leia se deschise din nou şi Chewbacca pătrunse în odaie.

  Maitrakh tresări la vederea wookiee-ului, iar unul dintre ceilalţi noghri emise un sunet de uluire. Orice alte reacţii ulterioare fură însă oprite de mugetul de avertizare al lui Chewbacca.

  — Eşti sigur că sunt imperiali? întrebă Leia, simţind un pumn rece care-i strângea inima.

  Nu, imploră ea în gând. Nu acum. Nu încă.

  Wookiee-ul mârâi din nou: două navete de Clasa Lambda care coborau de pe orbită din direcţia lui Nystao nu puteau fi nimic altceva.

  Khabarakh se apropie de maitrakh şi-i vorbi grăbit în graiul lor.

  — Spune că a jurat să ne acorde protecţie, traduse C-3PO. Cere ca jurământul să fie onorat.

  Pentru o clipă, Leia crezu că maitrakh avea să refuze. Apoi însă, cu un suspin, ea îşi plecă uşor fruntea.

  — Urmaţi-mă, se adresă Khabarakh spre ea şi wookiee şi porni spre uşă. Maitrakh a fost de acord să vă ascundă de stăpânul nostru, Marele Amiral, cel puţin deocamdată.

  — Unde mergem? întrebă Leia când ieşiră în noapte.

  — Voi ascunde droidul tău şi echipamentul pentru analize printre droizii decontaminatori care sunt stocaţi noaptea într-o magazie, explică noghriul indicând o clădire fără ferestre aflată la cincizeci de metri mai departe. Cu tine şi cu wookiee va fi însă mai dificil. Dacă imperialii au adus senzori, bioprofilurile voastre vor diferi de ale noastre.

  — Ştiu, încuviinţă ea.

  Cercetă cerul, în căutarea luminilor navetelor şi se strădui să-şi reamintească tot ce putea despre algoritmii de identificare a formelor de viaţă. Unul dintre parametri era ritmul cardiac, apoi atmosfera ambiantă, subprodusele respiratorii şi efectele de polarizare electromagnetică a lanţului molecular. Totuşi principalul parametru la distanţă era…

  — Ne trebuie o sursă termică, îi spuse lui Khabarakh. Cât mai mare cu putinţă.

  — Cuptoarele pentru pâine, răspunse imediat noghriul şi arătă altă clădire fără ferestre, de care-i despărţeau trei case.

  În spatele ei se distingea un coş scund, din care fuioare de fum se înălţau, răsucindu-se, în luminile proiectate de locuinţele înconjurătoare.

  — Pare a fi singura noastră şansă, aprobă Leia. Khabarakh, ascunde-l pe C-3PO. Chewbacca, vino cu mine.

  *

  Noghrii îi aşteptau când coborâră din navetă: trei femei, stând una lângă cealaltă, cu doi copii în calitate de paznici de onoare lângă uşile dukhei de clan. Thrawn se uită spre grup, aruncă o căutătură estimativă în jur, apoi se întoarse către Pellaeon.

  — Căpitane, rămâi aici până soseşte echipa de tehnicieni. Trimite-o să înceapă imediat să verifice echipamentul de transmisiuni şi contramăsuri din nava de acolo. După aceea, mi te alături înăuntru,.

  — Da, domnule amiral.

  Thrawn se răsuci spre Ir'khaim.

  — Dinastule, îl invită el, indicând spre noghrii care aşteptau.

  Dinastul făcu o plecăciune şi porni într-acolo. Thrawn aruncă o privire spre Rukh, care luase locul lui Ir'khaim lângă Marele Amiral, şi porniră împreună. Urmă ritualul obişnuit de primire, apoi femeile îi conduseră în dukha.

  Naveta din Himera sosi după numai două minute. Pellaeon instrui tehnicienii, apoi intră şi el în dukha.

  Se aşteptase ca maitrakh să fi reuşit să mobilizeze numai câţiva săteni pentru această neaşteptată vizită nocturnă a strălucitului lor Lord şi stăpân. Spre surpriza sa, constată că se adunase jumătate de sat. Se dispuseseră pe două rânduri, copii şi adulţi, înşiruiţi în lungul pereţilor dukhei, de la giganticul perete genealogic până la uşile duble, şi de acolo până la cabina de meditaţie aflată vizavi de arborele genealogic. Thrawn stătea în jilţul înalt al clanului, situat la două treimi din distanţa până la arborele genealogic, iar Ir'khaim revenise la poziţia din lateral. Cele trei femei care întâmpinaseră naveta se aflau în faţa lor, iar la un pas îndărăt se găsea un şir de bătrâni. Alături de femei, cu pielea sa cenuşiu-oţelie ieşind în relief alături de culoarea lor gri întunecat, stătea un tânăr noghri.

  Se vedea că Pellaeon nu pierduse nimic mai important decât ritualurile iniţiale de care noghrii păreau că nu se plictisesc niciodată. Când trecu pe lângă şirurile tăcute de extratereştri, pentru a se opri de cealaltă parte a lui Thrawn, tânărul făcu un pas în faţă şi îngenunche înaintea Jilţului înalt.

  — Bun sosit, Lordul meu, toarse el grav depărtându-şi braţele în lateral. Prezenţa ta aici îmi onorează familia şi clanul Kihm'bar.

  — Ridică-te, îi făcu semn Marele Amiral. Eşti Khabarakh, clanul Kihm'bar?

  — Eu sunt acela, Lordul meu.

  — Ai fost cândva membru al Echipei 22 a comandourilor noghri imperiale. O echipă care a încetat să mai existe pe planeta Kashyyyk. Spune-mi ce s-a întâmplat.

  Pellaeon nu putea fi sigur dacă Khabarakh tresărise.

  — Am completat un raport, Lordul meu, îndată ce am părăsit planeta aceea.

  — Da, încuviinţă rece Thrawn, am citit raportul. L-am citit cu multă atenţie şi am remarcat întrebările care au rămas fără răspuns. De pildă, cum şi de ce ai supravieţuit, deşi toţi ceilalţi din echipa ta au fost ucişi. Sau cum ai reuşit să evadezi, când întreaga planetă fusese alertată asupra prezenţei tale. Ori de ce nu te-ai întors imediat după eşec, fie pe Honoghr, fie la alta dintre bazele noastre.

  De data aceasta, tresărirea fu evidentă. Poate o reacţie faţă de cuvântul eşec!

  — În decursul primului atac, răspunse Khabarakh, am fost lăsat în stare de inconştienţă de către wookiee. Când m-am trezit, eram singur şi m-am furişat la navă. Acolo am dedus ce s-a întâmplat cu restul echipei din sursele oficiale de informaţii. Bănuiesc că pur şi simplu n-au fost pregătiţi pentru viteza şi modul stealth al navei mele, când am evadat. Cât despre cele petrecute după aceea, Lordul meu… Şovăi: Mi-am transmis raportul şi am dorit să rămân singur o vreme.

  — De ce?

  — Ca să mă gândesc, Lordul meu, şi să meditez.

  — Honoghr n-ar fi fost un loc mai potrivit pentru asemenea meditaţie? întrebă Thrawn, rotind un braţ spre dukha.

  — Trebuia să mă gândesc la multe lucruri, Lordul meu.

  Thrawn îl privi gânditor.

  — Ai răspuns cu întârziere la solicitarea controlului pentru semnalul de identificare, rosti el. După aceea, ai refuzat să asolizezi la facilităţile astroportului Nystao.

  — Nu am refuzat, Lordul meu. Nu mi s-a ordonat să cobor acolo.

  — Am sesizat nuanţa. Spune-mi atunci, de ce ai optat să vii aici?

  — Doream să vorbesc cu maitrakh mea. Să discut despre meditaţia avută şi să-i cer iertare pentru… eşecul meu.

  — Ai făcut-o? se răsuci Thrawn spre maitrakh.

  — Am început, răspunse ea într-o bazică înfiorătoare. Încă n-am terminat.

  Uşile duble ale dukhei se deschiseră şi unul dintre tehnicienii din Himera păşi înăuntru.

  — Raport, sublocotenente? întrebă Thrawn.

  — Da, Mare Amiral, spuse tehnicianul ocolind cu precauţie grupul de noghri bătrâni. Am încheiat setul preliminar de teste asupra transmisiunilor şi contramăsurilor, conform ordinelor primite.

  Thrawn reveni cu privirea asupra lui Khabarakh.

  — Şi?

  — Cred că am localizat defecţiunea, Mare Amiral. Bobina transmiţătorului principal s-a supraîncărcat şi s-a descărcat într-un condensator de avarie, distrugând câteva circuite adiacente. Calculatorul compensator a reconstruit calea, dar derivaţia era îndeajuns de apropiată de o linie de comandă a bruiajului static pentru ca să-l declanşeze prin inductanţa rezultată.

  — O serie interesantă de coincidenţe, declară Thrawn continuând să-l fixeze pe Khabarakh cu ochii săi strălucitori. Crezi că-i o defecţiune întâmplătoare, sau premeditată?

  Maitrakh se foi, parcă gata să intervină. Thrawn o privi şi ea încremeni.

  — Este imposibil de precizat, Mare Amiral, răspunse tehnicianul alegându-şi cuvintele cu atenţie. În mod evident, nu ignora faptul că o asemenea declaraţie îl apropia foarte mult de o insultă în mijlocul unui grup de noghri, care ar fi putut să se simtă ofensaţi. Probabil că un expert ar fi putut s-o facă, totuşi trebuie să precizez că, în general, calculatoarele compensatoare au o reputaţie destul de proastă printre mecanici. Sunt valabile pentru chestiunile cu adevărat serioase, care pot face necazuri mari piloţilor neexperimentaţi, însă în redirecţionări neesenţiale ca aceasta prezintă mereu tendinţa de a defecta şi altceva.

  — Mulţumesc. Dacă Thrawn era nemulţumit că nu-l prinsese pe Khabarakh minţind, pe chip nu i se citi nimic. Echipa ta va duce nava la Nystao pentru reparaţii.

  — Da, Mare Amiral.

  Tehnicianul salută şi ieşi. Thrawn reveni asupra lui Khabarakh.

  — Deoarece Echipa ta a fost distrusă, va trebui, desigur, să fii redistribuit. După repararea navei, vei pleca spre baza Valrardin sectorul Glythe şi vei raporta acolo.

  — Da, Lordul meu.

  Thrawn se sculă.

  — Ai de ce să fii mândră, înclină el uşor din cap spre maitrakh. Serviciile aduse de familia ta clanului Kihm'bar şi Imperiului vor fi reamintite de toată Honoghr.

  — Aşa cum toţi noghrii îşi vor reaminti conducerea şi protecţia Lordului meu, răspunse maitrakh.

  Flancat de Rukh şi Ir'khaim, Thrawn coborî din jilţ şi porni spre uşile duble. Pellaeon îi urmă îndeaproape şi, peste un minut, se aflau din nou în aerul rece al nopţii. Naveta era pregătită şi, fără alte comentarii sau ritualuri, Thrawn sui rampa. În timp ce decolau, Pellaeon zări pe videcran noghrii care ieşeau din dukha pentru a le privi plecarea.

  — A fost totuşi plăcut, murmură el.

  — Crezi că a fost o pierdere de timp, căpitane? întrebă încet Thrawn.

  Pellaeon se uită spre Ir'khaim, aşezat în partea din faţă a navetei.

  Dinastul nu părea să-i asculte, totuşi era bine să fie precaut.

  — Din punct de vedere diplomatic, domnule amiral, sunt sigur că a meritat să dovediţi că sunteţi interesat de toate zonele de pe Honoghr, inclusiv de satele îndepărtate. Dar ţinând seama de faptul că nava aceea de comando s-a defectat cu adevărat, nu cred că am câştigat altceva.

  Thrawn se răsuci ca să privească pe videcranul lateral.

  — Eu nu sunt la fel de sigur în privinţa asta, căpitane. Ceva de acolo n-a sunat deloc în regulă. Rukh, ce părere ai de tânărul nostru Khabarakh?

  — Era tulburat, răspunse bodyguardul său. I se citea pe mâini şi pe chip.

  Ir'khaim se întoarse în scaun.

  — Desigur, rosti el, este tulburător să te afli în faţa Lordului noghrilor.

  — Mai ales când palmele îţi sunt acoperite de eşec? replică Rukh.

  Ir'khaim se ridică pe jumătate şi, preţ de două bătăi de inimă, tensiunea dintre cei doi noghri fu realmente palpabilă. Pellaeon se trezi, afundându-se în scaunul său, reamintindu-şi lunga şi sângeroasa istorie a rivalităţii dintre clanurile noghri…

  — Misiunea aceasta a generat mai multe eşecuri, vorbi Thrawn calm în tăcerea încordată. În această privinţă, clanul Kihm'bar nu este defel singurul.

  Încet, Ir'khaim se aşeză la loc.

  — Khabarakh este încă tânăr, murmură el.

  — Este adevărat, încuviinţă Thrawn, şi bănuiesc că acesta este unul dintre motivele pentru care nu se pricepe să mintă. Rukh, poate că dinastul Ir'khaim doreşte să admire panorama din compartimentul prova. Însoţeşte-l, te rog.

  — Da, Lordul meu. Dinast Ir'khaim? rosti Rukh, indicând spre uşă.

  Pentru o clipă, celălalt noghri nu se clinti, apoi însă o făcu, cu o ezitare vizibilă.

  — Lordul meu, salută el sec.

  Thrawn aşteptă până ce uşa se închise înapoia celor doi extratereştri, după care se întoarse spre Pellaeon.

  — Khabarakh ascunde ceva, căpitane, zise el cu un foc îngheţat în privire. Sunt sigur de asta.

  — Da, domnule amiral, spuse Pellaeon întrebându-se cum ajunsese Marele Amiral la concluzia aceea. Scanarea senzorială de rutină pe care o rulaseră nu detectase absolut nimic. Să ordon focalizare senzorială asupra satului?

  — Nu la asta mă refeream, clătină Thrawn din cap. N-ar fi adus cu el ceva care să-l incrimineze-în satele astea, nu poţi ascunde nimic pentru multă vreme. Nu, a omis să ne spună despre ceva care s-a petrecut în luna cât a lipsit. Cea în care pretinde că s-a dedicat meditaţiei.

  — Poate că vom putea afla mai multe din examinarea navei, sugeră Pellaeon.

  — De acord! Înainte de începerea reparaţiilor, să fie dată pe mâna unei echipe de scanare. Să cerceteze fiecare milimetru cubic, atât la interior, cât şi la exterior. În plus, Monitorizarea să pună pe cineva după Khabarakh.

  — Da, domnule amiral. Unul dintre ai noştri, sau alt noghri?

  Thrawn arcui o sprânceană.

  — Cu alte cuvinte, avem de ales între ridicolul evident şi factorul politic, nu? Ai dreptate, desigur. Vom încerca o a treia opţiune – Himera are droizi de spionare?

  — Nu cred, domnule amiral, răspunse Pellaeon şi tastă o interogare pe consola navetei, legându-se la calculatorul navei. Nu. Avem câţiva droizi-sonde Arakyd Viper, dar nimic din clasa compactă a spionilor.

  — Atunci va trebui să improvizăm. Ingineria să monteze un alimentator Viper într-un droid decon şi să-l ticsească de senzori optici, audio şi înregistratori. Îl vom strecura în grupul care lucrează în exteriorul satului lui Khabarakh.

  — Vreţi să instalăm şi un transmiţător? întrebă căpitanul pe când tasta ordinul.

  — Nu, înregistratorii ar trebui să fie suficienţi. O antenă ar fi mai greu de camuflat. În nici un caz nu dorim ca un noghri curios s-o remarce şi să se întrebe ce este cu ea.

  Pellaeon aprobă din cap, înţelegător. Mai ales că aşa ceva i-ar fi putut determina pe extratereştri să înceapă să demonteze droizii decon, pentru a-i cerceta la interior.

  — Am înţeles, domnule amiral. Transmit imediat ordinul.

  Ochii strălucitori ai lui Thrawn se îndreptară iarăşi către videcran.

  — Nu există o grabă anume, vorbi el gânditor. Nu acum. Este liniştea dinaintea furtunii, căpitane, şi până ce furtuna aceea nu va fi gata să se dezlănţuie, ne putem dedica timpul şi energiile, asigurându-ne că ilustrul nostru maestru Jedi va fi gata să ne ajute, atunci când o vom dori.

  — Adică să i-o aducem pe Leia Organa Solo?

  — Exact. Iar dacă prezenţa mea este inspiraţia de care au nevoie noghrii, atunci vor avea parte de ea.

  — Cât timp? Thrawn surâse subţire.

  — Atâta cât va fi necesar.

  — Han, se auzi vocea lui Lando din intercomul de lângă cuşetă, trezeşte-te!

  — M-am trezit, mormăi bărbatul.

  Îşi frecă ochii cu o mână, iar cu cealaltă trase spre el displayurile repetoare. Anii pe care-i trăise de partea cealaltă a legii îi impregnaseră capacitatea de a trece în numai câteva secunde de la somnul profund la alerta completă.

  — Care-i treaba?

  — Am ajuns. Atât doar că nu ştiu unde.

  — Vin imediat.

  Până se îmbrăcă şi ajunse în cabina de comandă a lui Lady Luck, planeta ţintă se zărea pe videcrane.

  — Unde-i Irenez? întrebă Han, studiind secera verde-albăstruie de care se apropiau cu rapiditate.

  Nu diferea cu nimic de alte mii de planete pe care le văzuse.

  — S-a întors în staţia de comandă pupa. Am impresia că voia să poată expedia nişte coduri de identificare, fără să tragem cu ochiul peste umărul ei.

  — Ştii unde suntem?

  — Nu prea. Timpul de tranzit a fost de patruzeci şi şapte de ore, dar asta nu ne spune aproape nimic.

  Han încuviinţă din cap, scotocindu-şi memoria.

  — Un cuirasat, cât poate trage… peste 0,4?

  — Cam aşa ceva, aprobă Lando. Mă rog, atunci când se grăbeşte realmente.

  — Asta înseamnă că n-ar trebui să fim la mult de o sută cincizeci de ani-lumină de New Cov.

  — Eu cred că suntem chiar şi mai aproape. N-ar avea sens să utilizeze New Cov ca punct de contact, dacă ei ar fi prea departe.

  — Doar dacă New Cov n-a fost ideea lui Breil'lya, preciză Han.

  — Este posibil, totuşi cred că suntem la mai puţin de o sută cincizeci de ani-lumină. Se poate să fi întârziat niţel, tocmai pentru a ne induce în eroare.

  Han ridică ochii spre cuirasatul care-i remorca de două zile prin hiperspaţiu.

  — Sau pentru ca să aibă timp să ne organizeze o primire adecvată.

  — Şi asta-i adevărat. Nu ştiu dacă ţi-am spus, dar după ce s-au scuzat că au amplasat cuplajul magnetic chiar peste trapa noastră, m-am dus să arunc o privire.

  — Nu mi-ai spus, dar am făcut şi eu acelaşi lucru, bombăni Han. Părea premeditat, nu?

  — Aşa mi s-a părut şi mie. Ca şi cum ar fi dorit un pretext ca să ne ţină închişi aici şi să nu hoinărim prin nava lor.

  — Pentru aşa ceva pot exista şi motive perfect inocente, îi reaminti Han.

  — Şi destule mai puţin inocente. Eşti sigur că n-ai habar cine poate fi Comandorul ăsta al lor?

  — Nici măcar ca ipoteză. Probabil însă că vom afla în curând.

  Difuzorul de transmisiuni pârâi, activându-se:

  — Lady Luck, aici Sena, se auzi un glas familiar. Am sosit.

  — Am sesizat, răspunse Lando. Bănuiesc că vreţi să vă urmăm cu nava.

  — Exact. Pribeagul va dezactiva cuplajul magnetic, când sunteţi gata de plecare.

  Han se holbă spre difuzor, de abia auzind răspunsul lui Lando. O navă numită Pribeagul…?

  — Nu eşti atent?

  Han se concentră asupra lui Lando, observând uşor surprins că discuţia celuilalt cu Sena se terminase.

  — Ba da, sigur că da. Atât doar că… numele acela, Pribeagul, îmi pare cunoscut.

  — Ai auzit de nava asta?

  — Nu de navă, clătină Han din cap. Pribeagul era o veche legendă corelliană, cu care ne speriau când eram copii. Era un fel de fantomă, un bătrân, care fusese blestemat să rătăcească veşnic prin lume şi să nu-şi mai găsească niciodată căminul. Cam băga răcorile în mine…

  Deasupra lor se auzi un zăngănit, urmat de o vibraţie şi fură eliberaţi de cuirasat. Lando o îndepărtă pe Lady Luck de uriaşa navă de război, privind-o când trecea peste ei.

  — Ei bine, încearcă să-ţi aminteşti că nu era decât o legendă, îi sugeră lui Han.

  Mda răspunse acesta poate niţel cam repede, ştiu.

  Urmând cargobotul lui Sena, pătrunseră în atmosferă şi, în scurt timp, treceau peste o tundră vastă, presărată cu pâlcuri de conifere scunde. Drept în faţă se întrezărea un perete de stânci zimţate – locul ideal, îl anunţară pe Han vechile sale instincte de contrabandist, pentru a ascunde o bază de suport şi reparaţii pentru nave spaţiale. Peste câteva minute, presimţirile i se adeveriră; trecând peste o muchie scundă, ajunseră la bază.

  Care era mult prea mare, pentru a fi dedicată exclusiv reparaţiilor. Şiruri de structuri camuflate acopereau terenul neted de la poalele stâncilor: de la dormitoare mici, la clădiri mai mari pentru administraţie şi aprovizionare, la cele şi mai mari dedicate atelierelor şi magaziilor, şi sfârşind cu un hangar uriaş cu acoperişul renovat şi camuflat. În lungul perimetrului erau dispuşi cilindrii masivi, terminaţi prin turele, ai bateriilor anti-infanterie Golan Arms, câteva arme Speizoc anti-vehicul, plus vehicule de asalt KAAC plasate în posturi defensive.

  — Ia uită-te! fluieră încetişor Lando. Ce-i asta, o armată personală?

  — Aşa se pare, încuviinţă Han.

  Simţea fiori pe ceafă. Mai avusese de-a face cu armate personale şi de fiecare dată fuseseră o sursă de necazuri.

  — Începe să nu-mi mai placă, declară Lando înaintând uşor cu Lady Luck peste linia exterioară de santinele. În faţa lor, cargobotul lui Sena se apropia de o pistă aproape invizibilă. Eşti sigur că vrei să mergem până la capăt?

  — Ce vrei să facem – să ne-ntoarcem, când sus ne aşteaptă trei cuirasate? Nu cred că avem vreo şansă cu ele. Oricum, nu cu lădoiul ăsta.

  — Probabil că aşa-i, acceptă Lando aparent prea preocupat ca să observe insulta adresată navei sale. Ce facem atunci?

  Cargobotul lui Sena îşi extinsese pivoţii de asolizare şi cobora lin.

  — Vom asoliza şi ne vom comporta ca nişte musafiri civilizaţi.

  — Crezi că vor obiecta dacă musafirii sunt înarmaţi? indică Lando spre blasterul tovarăşului său.

  — Mai întâi s-o facă, mârâi Han, şi dup-aia stăm de vorbă.

  Lando coborî Lady Luck lângă cargobot şi, însoţit de Han porni spre trapa pupa. Irenez, care-şi încheiase transmisiunile, îi aştepta acolo, cu blasterul în tocul de la şold. Un schif pentru transport era parcat afară şi, când cei trei coborâră pe rampă, Sena şi alţi câţiva indivizi apărură pe după fuzelajul lui Lady Luck. În majoritate, ceilalţi purtau o uniformă brună, cu o croială necunoscută, totuşi vag corelliană; Sena era îmbrăcată tot în hainele civile banale pe care le avusese pe New Cov.

  — Bun sosit în baza noastră de operaţii, rosti femeia şi descrise un gest larg cu mâna, indicând tabăra din jur. Veniţi, Comandorul vă aşteaptă.

  — Pare un locşor destul de aglomerat, comentă Han în timp ce se îmbarcau în schif. Vă pregătiţi de război?

  — Afacerile noastre nu sunt războiul, replică ea rece.

  Când pilotul întoarse schiful şi porni, Han privi în jur. Configuraţia bazei îi părea vag familiară… Lando făcu primul legătura.

  — Locul ăsta, comentă el adresându-se lui Sena, seamănă al naibii de mult cu vechile baze ale Alianţei. Atât doar că-i construită la suprafaţă, nu-i în subteran.

  — Aşa pare, nu? încuviinţă ea inexpresiv.

  — Aţi avut afaceri cu Alianţa? testă uşurel Lando.

  Sena nu răspunse. Lando privi spre Han şi ridică din sprâncene. Tovarăşul său îi răspunse cu un gest similar. Indiferent despre ce ar fi fost vorba aici, era clar că angajaţii nu aveau obiceiul să pălăvrăgească.

  Schiful se opri lângă una dintre clădirile administrative, cu nimic deosebită de celelalte, exceptând cele două gărzi în uniformă care flancau intrarea. O salutară pe Sena, când se apropie şi unul dintre paznici deschise uşa.

  — Căpitane Solo, rosti Sena oprindu-se, Comandorul a cerut să vă vadă pentru o clipă singur. Noi vom aştepta aici, cu generalul Calrissian.

  — Bine, încuviinţă Han.

  Inspiră adânc şi păşi înăuntru. După aspectul exterior, se aşteptase la un centru administrativ standard, cu o zonă de recepţie, îndărătul căreia să se afle un fagure de separeuri ale executivilor. Spre uşoara lui surpriză, se pomeni însă într-un centru militar complet echipat. În lungul pereţilor se întindeau console de comunicaţii şi urmărire, printre care zări cel puţin un cristal captator-receptor de câmp gravitaţional şi ceva ce i se păru comanda telemetrică a unui tun ionic KDY v-l50, Defensivă Planetară, aidoma celui pe care Alianţa fusese nevoită să-l abandoneze pe Hoth. În centrul încăperii, un holodisplay uriaş arăta un sector spaţial, cu o sută de marcaje multicolore şi linii vectoriale împrăştiate printre puncte albe scânteietoare.

  Lângă hologramă stătea un bărbat.

  Chipul îi era oarecum distorsionat de luminile straniu colorate ce se reflectau dinspre display şi, oricum, era un chip pe care Han nu-l văzuse niciodată, decât doar în fotografii. Chiar şi aşa însă recunoaşterea veni însoţită de şocul brusc al unui trăsnet.

  — Domnul senator Bel Iblis! icni el.

  — Bun venit în Cuibul Pribeagului, căpitane Solo, rosti bărbatul cu gravitate şi porni spre el. Sunt măgulit că încă mă recunoşti.

  — Ar fi greu ca un corellian să nu te recunoască, domnule senator, replică Han şi mintea sa pe jumătate amorţită observă în treacăt că în galaxie existau foarte puţini care să capete un domnule din partea sa. Dar n-ai…

  — Dacă n-am murit? sugeră Bel Iblis cu un surâs încreţindu-i faţa ridată.

  — Păi… da. Vreau să spun că toţi credeau că ai murit pe Anchoron.

  — Dintr-un punct de vedere aşa a fost, vorbi Bel Iblis încetişor şi zâmbetul îi dispăru de pe faţă. Privind-o mai îndeaproape, Han fu şocat cât era de cutată de vârstă şi stres. Împăratul n-a reuşit să mă ucidă pe Anchoron, deşi poate că ar fi fost mai bine s-o facă. Mi-a luat totul, cu excepţia vieţii – familia, profesiunea, până şi toate relaţiile din societatea corelliană. M-a alungat în afara legii pe care mă străduisem atât de mult s-o creez şi s-o menţin.

  Surâsul îi reveni ca speranţa unui soare de după marginea unui nor întunecat.

  — M-a silit să devin un rebel. Bănuiesc că înţelegi sentimentul.

  — Destul de bine, răspunse Han cu un zâmbet similar; citise în şcoală despre charisma unică a legendarului senator Bel Iblis şi acum o simţea direct pe pielea lui. Tot nu-mi vine să cred! Păcat că n-am ştiut-o mai devreme – îţi puteam folosi realmente armata asta în timpul războiului.

  Pentru o fracţiune de secundă, o umbră păru să acopere faţa celuilalt.

  — Probabil că nu v-am fi putut ajuta. Am avut nevoie de mult timp pentru a strânge tot ce ai văzut aici. Zâmbetul îi reveni. Vom avea însă timp să mai discutăm despre asta. Deocamdată văd că încerci să-ţi reaminteşti când ne-am întâlnit.

  De fapt, Han uitase de referirea făcută de Sena la o întâlnire anterioară.

  — Recunosc că habar n-am, mărturisi el. Doar dacă nu s-a întâmplat după Anchoron şi erai deghizat… sau mai ştiu eu cum.

  — N-am fost deghizat, clătină din cap Bel Iblis, totuşi n-a fost ceva de care să mă aştept cu adevărat să-ţi reaminteşti. Îţi ofer o indicaţie – pe atunci aveai unsprezece ani.

  — Unsprezece ani, repetă Han şi clipi nedumerit. Adică eram în şcoală?

  — Exact. Ba chiar şi ai şi localizat corect locul întâlnirii. A fost o întâlnire în şcoala voastră, unde aţi fost siliţi să ascultaţi un grup de fosile bătrâne care v-au vorbit despre politică.

  Han simţi cum se înroşeşte la faţă. Amintirea respectivă continua să-i fie inaccesibilă, dar într-adevăr aşa crezuse pe atunci despre politicieni. Deşi, dacă se gândea mai bine, opinia nu i se schimbase prea mult de-a lungul anilor.

  — Regret, dar tot nu-mi amintesc.

  — După cum ţi-am zis, nici nu m-aşteptam. Pe de altă parte, eu îmi amintesc destul de bine incidentul. După conferinţă, când au urmat discuţiile cu publicul, ai pus două întrebări ireverenţios formulate, dar la obiect: prima dintre ele referitoare la etica prejudecăţilor anti-extratereştri, care începuseră să se infiltreze în structura legală a Republicii, iar a doua despre nişte cazuri specifice de corupţie care implicaseră colegi de-ai mei din Senat.

  Începuse să-şi amintească, chiar dacă oarecum vag.

  — Da, acum ştiu, încuviinţă Han încetişor. Mi se pare că unul dintre prietenii mei a făcut pariu că n-o să-ţi pun întrebările astea. Se gândise, probabil, că voi da de bucluc, fiindcă nu sunt politicos. Eram băgat în suficiente buclucuri ca să nu-mi mai pese.

  — Ţi-ai stabilit destul de timpuriu şablonul de viaţă, aşa-i? Oricum, n-a fost genul de întrebări pe care le-aş fi aşteptat de la un puşti de unsprezece ani şi m-au intrigat suficient ca să mă interesez despre tine. De atunci, ţi-am urmărit, cumva, cariera.

  — Probabil că n-ai fost prea impresionat de cele văzute.

  — Au existat şi asemenea momente. Recunosc că am fost teribil de dezamăgit când ai fost exmatriculat din Academia Imperială. Te dovediseşi promiţător şi, pe atunci, consideram că una dintre puţinele apărări care îi mai rămăseseră Republicii vizavi de colapsul spre Imperiu era un corp de ofiţeri foarte loiali. Ridică din umeri şi urmă: Ţinând seama de circumstanţe, este mai bine că ai părăsit Academia. Cu dispreţul tău evident faţă de autoritate, ai fi fost eliminat în mod discret în epurarea prin care împăratul a îndepărtat ofiţerii pe care nu reuşise să-i atragă de partea lui. Şi atunci lucrurile s-ar fi desfăşurat cu totul altfel, nu?

  — Poate că da, într-o măsură, recunoscu Han cu modestie, apoi privi în jur. De cât timp există baza asta… Cuibul Pribeagului?

  — Ah, dar nu rămânem mult timp într-un singur loc, răspunse Bel Iblis şi punând mâna pe umărul lui Han îl răsuci, blând, dar ferm, spre uşă. Dacă stai prea mult pe loc, imperialii te vor găsi în cele din urmă. Putem discuta însă despre afaceri mai târziu. Deocamdată probabil că amicul tău de afară este neliniştit. Haide, să mă prezinţi.

  Când Han şi Bel Iblis ieşiră afară, Lando părea într-adevăr oarecum încordat.

  — Este-n regulă, îl linişti Han. Suntem prieteni. Domnule senator, el este Lando Calrissian, fost general al Alianţei Rebelilor. Lando, fă cunoştinţă cu senatorul Garm Bel Iblis.

  Nu se aşteptase ca Lando să recunoască numele unui fost politician corellian şi nu se înşelase.

  — Bună ziua, domnule senator, îl salută acesta cu glas neutru.

  — Onorat să te cunosc, generale Calrissian, spuse Bel Iblis. Am auzit multe despre tine.

  Lando trase cu ochiul spre Han.

  — Ajunge doar Calrissian. De acum, general este mai degrabă un titlu de domeniul trecutului.

  — Atunci suntem chit, zâmbi Bel Iblis. Nici eu nu mai sunt senator. Arătă cu mâna spre Sena: Aţi cunoscut-o pe consiliera mea principală şi ambasador plenipotenţiar neoficial, Sena Leikvold Midanyl. Şi… Se opri, privind în jur. Înţeleg că Irenez a fost cu voi.

  — A trebuit să se întoarcă la navă, domnule, răspunse Sena. Celălalt musafir al nostru trebuia să fie domolit.

  — Da, aghiotantul Breil'lya, încuviinţă Bel Iblis uitându-seân direcţia pistei de asolizare. Situaţia s-ar putea dovedi neplăcută.

  — Da, domnule. Poate că n-ar fi trebuit să-l aduc aici, dar la momentul respectiv n-am întrezărit o soluţie mai bună.

  — În privinţa asta sunt de acord. Ar fi fost şi mai neplăcut să-l fi lăsat pur şi simplu în mijlocul unui raid imperial.

  Han simţi un fior brusc. În agitaţia şi surescitarea produse de întâlnirea cu Bel Iblis, uitase complet de motivul pentru care veniseră pe New Cov.

  — Domnule senator, începu el precaut, pari să fii în relaţii bune cu Breil'lya.

  — Şi doreşti să ştii ce implică relaţiile respective?

  — Să fiu sincer…, inspiră Han adânc, da.

  — Ţi-ai păstrat încăpăţânarea de a nu te înclina în faţa autorităţii, zâmbi celălalt. Nu-i rău. Haidem în cartierul general şi vă voi spune tot ce vreţi să ştiţi.

  Surâsul i se înăspri puţin.

  — Iar după aceea, voi avea şi eu câteva întrebări.

  Uşa glisă, deschizându-se şi Pellaeon păşi în anticamera întunecată a cabinei lui Thrawn. Întunecată şi aparent pustie, dar căpitanul ştia că adevărul era altul.

  — Am informaţii importante pentru Marele Amiral, vorbi el cu glas tare. N-am timp pentru jocurile tale.

  — Nu sunt jocuri, toarse glasul grav al lui Rukh în urechea sa, făcându-l să tresară involuntar. Capacităţile de furişare trebuie practicate, altfel se pierd.

  — Practică pe altcineva, mormăi Pellaeon. Eu am treabă.

  Păşii spre uşa interioară, blestemându-l în şoaptă pe Rukh şi întreaga rasă noghri. Poate că erau unelte folositoare ale Imperiului, dar el mai avusese de a face cu genul acela de structură unită de clan şi constatase că primitivii aduceau finalmente numai necazuri. Uşa cabinei de comandă se deschise…

  Dezvăluind o beznă luminată doar de flăcăruile slabe ale lumânărilor.

  Căpitanul se opri brusc, amintindu-şi cripta bizară de pe Wayland, unde o mie de lumânări marcau mormintele străinilor de planetă care veniseră acolo de-a lungul anilor, numai pentru a fi ucişi de Joruus C'baoth. Să-şi fi modificat Thrawn cabina într-o copie…

  — Nu, n-am ajuns sub influenţa instabilului nostru maestru Jedi, se auzi vocea seacă a Marelui Amiral din cealaltă parte a încăperii.

  Peste lumânări, Pellaeon de abia putea să-i distingă ochii roşu-strălucitori.

  — Priveşte mai atent!

  Supunându-se, Pellaeon descoperi că „lumânările” erau de fapt imagini holografice ale unor sculpturi incredibil de delicate, luminate parcă din interior.

  — Frumoase, nu-i aşa? rosti meditativ Thrawn. Sunt miniaturi-flăcări corelliene, una dintre foarte puţinele forme de artă a cărei duplicare nu s-a reuşit practic niciodată. Nimic altceva decât fibre transoptice modelate, plante pseudoluminescente şi o pereche de surse luminoase goorlish, totuşi există în ele ceva care n-a fost capturat vreodată de alţi creatori.

  Flăcările holografice se destrămară şi în centrul camerei apăru imaginea încremenită a trei crucişătoare din clasa Cuirasat.

  — Imaginea aceasta a fost realizată de Neiertătorul, acum două zile, lângă planeta New Cov, căpitane, continuă Thrawn pe acelaşi ton gânditor. Fii atent!

  Porni înregistrarea. Pellaeon privi în tăcere cum cuirasatele, dispuse în formaţie triunghiulară, deschiseră focul cu tunurile ionice către punctul de vedere al obiectivului. Aproape ascunse de furia asaltului, un cargobot şi un iaht mic puteau fi zărite gonind spre siguranţa asigurată de mijlocul formaţiei. Continuând să tragă, cuirasatele se retraseră şi, după un minut, grupul făcu saltul în hiperspaţiu. Holograma se topi şi luminile din cabină reveniră la strălucirea lor blândă.

  — Comentarii?

  — Au revenit vechii noştri prieteni, spuse Pellaeon. Se pare că s-au refăcut după sperietura pe care le-am tras-o la Linuri. Neplăcut, mai ales acum.

  — Din păcate, indicaţiile par să arate că vor deveni mai mult decât o simplă neplăcere. Una dintre cele două nave pe care o recuperau a fost identificată de Neiertător ca fiind Lady Luck. Cu Han Solo şi Lando Calrissian la bord.

  — Solo şi Calrissian? se încruntă Pellaeon. Dar…

  —.ei trebuiau să meargă spre sistemul Palanhi, încheie Thrawn pentru el. Da. O eroare din partea mea. În mod evident, a apărut ceva mai important decât grija lor faţă de reputaţia lui Ackbar.

  Căpitanul privi din nou spre locul unde fusese holograma.

  — De pildă, să caute întărirea puterii militare a rebelilor.

  — Nu cred că deocamdată şi-au unit forţele, replică Thrawn încreţindu-şi fruntea în gândire. De asemenea, nu cred că o astfel de alianţă ar fi inevitabilă. Forţa aceea armată era condusă de un corellian, căpitane – acum, sunt sigur de asta. Iar în privinţa identităţii sale există numai câteva posibilităţi.

  O amintire făcu conexiunea în mintea căpitanului.

  — Solo este corellian, nu?

  — Exact. Acesta este unul dintre motivele pentru care cred că se află în continuare în etapa negocierilor. Dacă liderul lor este cel pe care-l bănuiesc, ar putea prefera să găsească un seamăn corellian pe care să-l descoase, înainte de a se alătura conducătorilor Rebeliunii.

  Comunicatorul piui în stânga lui Thrawn.

  — Mare Amiral, s-a stabilit contactul cu Neiertătorul.

  — Mulţumesc, încuviinţă Thrawn şi apăsă o tastă.

  În faţa cercului dublu de displayuri repetoare apăru holograma la scara 3/4 a unui ofiţer imperial vârstnic, aflat lângă consola de comandă a unui bloc de detenţie.

  — Mare Amiral, rosti el şi plecă fruntea cu gravitate.

  — Bună ziua, căpitane Dorja. Ai prizonierul pe care l-am cerut?

  — Este aici, Mare Amiral.

  Dorja privi în lateral şi făcu un gest, iar în câmpul vizual apăru un bărbat masiv, cu mâinile încătuşate în faţă, şi cu expresie deliberat neutră sub barba aranjată elegant.

  — Se numeşte Niles Ferrier, continuă Dorja. L-am arestat pe el şi echipajul lui în decursul unui raid pe New Cov.

  — Raidul din care au scăpat Skywalker, Solo şi Calrissian, preciză Thrawn.

  — Da, Mare Amiral, aprobă Dorja cu o grimasă.

  — Căpitane Ferrier, spuse Thrawn întorcându-şi atenţia asupra prizonierului, arhivele noastre menţionează că te-ai specializat în deturnarea de nave, totuşi pe New Cov ai fost arestat având o încărcătură de bio-molecule. Poţi să explici?

  Ferrier ridică imperceptibil din umeri.

  — Deturnarea” navelor nu se poate face zilnic, răspunse el. Necesită oportunităţi şi planificare. Între două oportunităţi, este utilă şi o livrare de marfă.

  — Eşti desigur conştient de faptul că bio-moleculele nu erau declarate.

  — Da, mi-a spus căpitanul Dorja, zise Ferrier cu o combinaţie perfect gradată de uimire şi indignare. Credeţi-mă, dacă aş fi ştiut că voi fi făcut complice la o asemenea înşelare a Imperiului…

  — Bănuiesc, îl întrerupse Thrawn, că ştii, de asemenea, că pentru astfel de acţiuni se confiscă nu numai marfa, ci şi nava.

  Ferrier ştia asta şi Pellaeon o putu citi în cutele de îngrijorare ce-i apărură în jurul ochilor.

  — Mare Amiral, vorbi bărbatul sec, în trecut am fost de mare ajutor Imperiului. Am adus mărfuri de contrabandă din Noua Republică şi recent am adus oamenilor dumneavoastră trei nave de patrulare sienare.

  — În toate cazurile ai fost plătit cu sume scandaloase, îi reaminti Thrawn. Dacă încerci să sugerezi că-ţi suntem datori pentru amabilitatea din trecut, nu te mai deranja. Totuşi… ar exista o modalitate prin care să-ţi achiţi această nouă datorie. Pe când încercai să te îndepărtezi de planetă, ai observat cumva navele care atacau Neiertătorul?

  — Desigur, replică Ferrier pe un ton de mândrie profesională rănită. După aspectul general, erau cuirasate cu propulsie spaţială Rendili. Vechi, dar încă iuţi. Probabil că au fost reutilate în mod extensiv.

  — Aşa este, surâse Marele Amiral. Le doresc.

  Ferrier avu nevoie de câteva secunde pentru ca să înregistreze comentariul nepăsător. Când o făcu, rămase cu gura căscată.

  — Vă referiţi… la mine?

  — Ai vreo problemă? întrebă tăios Thrawn.

  — Ă-ă-ă… Mare Amiral, cu tot respectul…

  — Ai la dispoziţie trei luni standard, fie pentru a-mi aduce navele acelea, fie pentru a-mi furniza locaţia lor precisă, îl întrerupse din nou Thrawn. Căpitane Dorja?

  — Mare Amiral?

  — Îi vei elibera pe căpitanul Ferrier şi echipajul său, şi le vei pune la dispoziţie un cargobot al Contrainformaţiilor, fără însemne. Propria lor navă va rămâne la bordul Neiertătorului, până îşi vor încheia misiunea.

  — Am înţeles!

  — Încă un lucru, căpitane Ferrier, arcui Thrawn o sprânceană. În eventualitatea improbabilă că te vei simţi ispitit să abandonezi misiunea şi s-o ştergi, cargobotul pe care-l vei căpăta va fi echipat cu un mecanism de autodistrugere impresionant şi imposibil de spart. În memoria sa temporală au fost trecute trei luni standard. Bănuiesc că ai înţeles.

  Deasupra bărbii, faţa lui Ferrier se albise.

  — Da, izbuti el să şoptească.

  — Perfect. Căpitane Dorja, las detaliile în mâinile tale. Ţine-mă la curent cu progresul evenimentelor.

  Apăsă o tastă şi holograma dispăru.

  — După cum spuneam, se întoarse Thrawn către Pellaeon, nu cred că o alianţă cu Rebeliunea este neapărat inevitabilă.

  — Dacă Ferrier o poate zădărnici…

  — Are şanse destule. La urma urmelor, avem noi înşine o idee generală despre locul unde s-ar putea ei ascunde. Nu avem însă deocamdată nici timpul şi nici forţele necesare pentru a-i depista. Chiar dacă am face-o, un atac la scară mare va sfârşi probabil prin a distruge cuirasatele, iar eu prefer să le capturez intacte.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă sobru Pellaeon căruia cuvântul capturez îi reamintise de ce venise, de fapt, acolo. A sosit raportul echipei de scanare referitor la nava lui Khabarakh.

  Întinse datacardul peste cercul dublu de displayuri.

  Pentru o clipă, ochii roşu-sclipitori ai celuilalt îi sfredeliră chipul, parcă încercând să descifreze motivul tensiunii evidente a subordonatului său. Apoi, fără un cuvânt, luă datacardul din mâna căpitanului şi-l introduse în lector. Pellaeon aşteptă, cu buzele strânse, în timp ce Marele Amiral scană raportul.

  Ajungând la sfârşit, Thrawn se lăsă pe spate în scaun, cu o expresie impenetrabilă.

  — Fire de blană wookiee, rosti după o clipă.

  — Da, domnule amiral. În toată nava.

  Thrawn rămase tăcut alte câteva momente.

  — Interpretarea ta?

  Pellaeon îşi luă inima în dinţi.

  — Văd o singură variantă, domnule amiral. Khabarakh n-a evadat de pe Kashyyyk. Wookiee l-au prins… apoi i-au dat drumul.

  — După o lună de întemniţare. Şi interogare.

  — Aproape sigur. Întrebarea este: ce le-a spus?

  — Există o modalitate prin care să aflăm. Cala hangar, rosti Thrawn după ce apăsă o tastă de pe consola de comunicaţii, sunt Marele Amiral.

  Pregătiţi-mi naveta, cobor pe planetă. Vreau încă o navetă cu soldaţi şi două grupe de trupe de şoc care să mă însoţească, plus două bombardiere de asalt Scimitar, pentru acoperire aeriană.

  După ce auzi confirmarea, întrerupse legătura.

  — Este posibil, căpitane, ca noghrii să fi uitat care le sunt loialităţile, continuă el ridicându-se şi ocolind displayurile. Cred că a sosit momentul să li se reamintească faptul că Imperiul comandă aici. Întoarce-te pe punte şi pregăteşte o demonstraţie corespunzătoare.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon, apoi şovăi. Vreţi doar un avertisment, nu distrugere reală?

  Ochii lui Thrawn fulgerară.

  — Pentru moment, un avertisment, zise el cu glas de gheaţă. Să se roage să nu-mi schimb gândurile.

  Fumul a fost primul lucru simţit de Leia în timp ce se deştepta încet: un iz care-i reamintea focurile cu lemne ale ewokilor de pe Endor, dar care avea o trăsătură specifică. Un soi de aromă caldă, confortabilă, amintind de taberele în care participase, copil fiind, pe Alderaan.

  Apoi se trezi îndeajuns ca să-şi amintească unde se afla. Conştiinţa deplină îi reveni şi deschise ochii…

  Era întinsă pe o saltea improvizată, într-un colţ al brutăriei comunităţii noghri. Exact acolo unde adormise noaptea trecută.

  Se ridică în capul oaselor, simţindu-se uşurată şi puţin ruşinată. Ţinând seama de vizita inopinată a Marelui Amiral, se aşteptase pe jumătate să se trezească în celula de detenţie a unui distrugător spaţial. În mod limpede, subestimase capacitatea noghrilor de a-şi ţine promisiunile.

  Stomacul îi chiorăi, reamintindu-i că trecuse mult de când nu mâncase nimic; ceva mai jos, unul dintre gemeni lovi din picioare, anunţându-şi de asemenea prezenţa.

  — Gata, gata, îl linişti. Am înţeles aluzia. E ora micului dejun.

  Rupse ambalajul unui baton de raţii din valiză şi muşcă, privind în jurul brutăriei. Lipită de peretele uşii, salteaua dublă care fusese aranjată pentru Chewbacca era goală. Pentru o clipă, teama de trădare îi şopti din nou în fundul sufletului, dar câteva clipe de concentrare prin Forţă îi potoliră grijile. Chewbacca se găsea în apropiere, iar percepţiile dinspre el nu dădeau nici o indicaţie de primejdie. Relaxează-te, îşi comandă femeia hotărâtă, scoţând o salopetă nouă şi îmbrăcând-o. Orice ar fi fost noghrii, în nici un caz nu erau sălbatici. Erau un popor onorabil, în felul lor, şi nu aveau s-o predea Imperiului. Cel puţin, nu înainte de a o auzi.

  Termină batonul şi îmbrăcatul aproape în acelaşi timp şi se asigură, ca întotdeauna, că centura nu-i atârna prea greu peste abdomenul tot mai proeminent. Scoţând sabia pe care o ascunsese sub marginea saltelei, o fixă în mod ostentativ la vedere. Khabarakh, îşi aminti Leia, păruse să fie liniştit în privinţa identităţii ei, zărind arma cavalerilor Jedi; nu putea decât să spere că şi ceilalţi noghri vor reacţiona la fel. Se apropie de uşa brutăriei, parcurse rapid exerciţiile Jedi de calmare şi ieşi.

  Trei copii noghri se jucau cu o minge gonflabilă pe iarba de lângă uşă, cu pielea lor cenuşiu-alburie sclipind de transpiraţie în razele strălucitoare ale dimineţii. Seninul n-avea însă să dureze, văzu Leia: un strat uniform de nori negri ce acoperea cerul vestic începuse să se târască spre est, către soarele ce se înălţa pe boltă. Cu atât mai bine; un plafon gros de nori avea să blocheze observaţiile directe pe care distrugătorul spaţial le putea face de pe orbită asupra satului, ca şi semnăturile infraroşii non-noghri emise de ea şi Chewbacca.

  Reveni cu privirea asupra copiilor şi văzu că aceştia îşi opriseră jocul, formând o linie în faţa ei.

  — Salut, le zâmbi prinţesa.

  Copilul din mijloc făcu un pas înainte şi se lăsă în genunchi, într-o imitaţie stângace, dar lesne de recunoscut, a gestului de respect al bătrânilor.

  — Mal'ary'ush, toarse el. Miskh'ha'ra isfchrak'mi'sokh. Mir'eskha.

  — Da, încuviinţă Leia dorindu-şi cu disperare să-l fi avut pe C-3PO cu ea.

  Tocmai se întreba dacă ar fi trebuit să rişte şi să-l apeleze prin comunicator, când copilul vorbi din nou:

  — Teh sahlut, Mal'ary'ush, spuse într-o bazică deformată, dar inteligibilă. Maitrakh teh ahşteaptâ în dukha.

  — Mulţumesc, aprobă Leia grav.

  Pază la uşă pe durata nopţii, întâmpinări oficiale dimineaţa. Copiii noghri păreau să participe de mici la ritualurile şi responsabilităţile culturii lor.

  — Conduceţi-mă, vă rog, la ea.

  Copilul repetă gestul de respect şi se sculă în picioare, îndreptându-se către structura circulară lângă care Khabarakh asolizase în noaptea trecută. Leia îl urmă, flancată de ceilalţi doi copii. În timp ce mergea, se trezi privindu-i cu coada ochiului şi se minună de culoarea deschisă a pielii lor. Pielea lui Khabarakh era cenuşiu-oţeliu, iar a lui maitrakh fusese mult mai întunecată. Oare poporul noghri era alcătuit din rase diferite? Sau întunecarea pielii era o parte naturală a procesului lor de îmbătrânire? îşi notă în minte să-l întrebe despre asta pe Khabarakh, cu prima ocazie.

  La lumina zilei, văzu că dukha era mult mai complexă decât îşi dăduse seama. Stâlpii dispuşi la intervale egale, de câţiva metri, în jurul peretelui, păreau trunchiuri întregi de arbori, decojite şi apoi finisate până căpătaseră un aspect de marmură neagră. Lemnul lucitor care alcătuia restul peretelui era acoperit cu sculpturi complicate până la jumătate din înălţimea sa. Pe măsură ce se apropiau, Leia văzu că banda de metal care încercuia clădirea imediat sub streaşină era de asemenea ornată; în mod limpede, noghrii credeau în combinarea artei cu funcţionalitatea. Întreaga structură avea diametrul de douăzeci de metri şi înălţimea de patru metri, iar deasupra ei acoperişul conic se înălţa cu încă trei-patru metri. Fără să vrea, femeia se întrebă câţi alţi stâlpi existau înăuntru, pentru a sprijini întregul ansamblu.

  Uşi duble înalte, montate între doi stâlpi, erau acum păzite de doi copii noghri care stăteau într-o poziţie perfectă de drepţi. Ei traseră uşile, deschizându-le, la apropierea prinţesei şi Leia le mulţumi printr-o înclinare din cap.

  Interiorul dukhei nu arăta mai prejos decât exteriorul. Era format dintr-o singură încăpere; cam la o treime din distanţa până la peretele opus se afla un jilţ asemănător unui tron. Între doi stâlpi, pe peretele din dreapta, exista o cabină micuţă cu acoperiş înclinat şi o ferestruică întunecată acoperită de o plasă, iar pe peretele din stânga se vedea o frescă. Nu existau stâlpi interiori pentru susţinere, dar din vârfurile celor integraţi în peretele circular coborau lanţuri grele care se uneau pe perimetrul unui disc concav mare, suspendat deasupra sălii. Din interiorul discului – imediat lângă marginea lui, decise Leia – spoturi ascunse se proiectau pe plafon, conferind o lumină blândă, difuză.

  La câţiva metri în faţa frescei, douăzeci de copii stăteau în semicerc în jurul lui C-3PO care vorbea în graiul lor, istorisindu-le se pare o poveste, completată cu efecte sonore. Amintea de o versiune condensată a luptei lor împotriva Imperiului pe care o relatase ewokilor şi Leia speră că droidul îşi va reaminti să nu-l ponegrească aici pe Darth Vader; i-o repetase de destule ori în decursul voiajului.

  O mişcare imperceptibilă în stânga îi atrase atenţia: Chewbacca şi Khabarakh stăteau faţă în faţă de cealaltă parte a uşii, adânciţi într-o activitate silenţioasă care părea să implice mâinile. Wookiee-ul se opri şi privi întrebător în direcţia ei. Leia încuviinţă din cap liniştitor, străduindu-se să perceapă ce anume făcea cu Khabarakh. Oricum, nu părea să fie vorba despre smulgerea braţelor noghriului din umeri; era totuşi un progres.

  — Lady Vader, rosti un glas grav.

  Femeia se întoarse şi o văzu pe maitrakh apropiindu-se de ea.

  — Te salut. Ai dormit bine?

  — Destul de bine. Ospitalitatea voastră a fost extrem de apreciată.

  Privi spre droid, întrebându-se dacă n-ar fi trebuit să-l cheme ca s-o ajute ca translator.

  Maitrakh îi înţelese în mod greşit uitătura.

  — Este ora de istorie pentru copii, explică ea. Maşinăria ta s-a oferit cu amabilitate să le spună ultima poveste cu Lordul nostru Darth Vader.

  Sfidarea finală, sinucigaşă, a Imperiului de către Vader, cu viaţa lui Luke atârnând în balanţă.

  — Da, murmură Leia. A făcut-o abia la sfârşit, dar în cele din urmă a fost capabil să se smulgă din păienjenişul minciunilor împăratului.

  Maitrakh rămase tăcută o clipă, apoi rosti:

  — Însoţeşte-mă, Lady Vader.

  Se întoarse şi porni în lungul peretelui. Leia i se alătură, observând pentru prima oară că pereţii interiori ai dukhei erau de asemenea împodobiţi cu sculpturi. Să fi fost o istorie a familiei lor?

  — Fiul meu terţ a câştigat un respect nou faţă de wookiee-ul tău, vorbi maitrakh, indicând spre Chewbacca şi Khabarakh. Lordul nostru, Marele Amiral, a venit azi noapte, căutând dovezi că fiul meu terţ l-a înşelat, spunând că aparatul lui de zbor s-a stricat. Graţie wookiee-ului tău, n-a găsit asemenea dovezi.

  — Da, încuviinţă Leia, Chewie mi-a povestit că a aranjat nava. Nu am ştiinţa lui asupra navelor spaţiale, dar ştiu că nu-i uşor să înscenezi două avarii înlănţuite, aşa cum a făcut-o el. Cu toţii am avut noroc că a avut prevederea şi talentul s-o facă.

  — Wookiee nu este din familia sau din clanul tău. Cu toate acestea, te încrezi în el ca într-un prieten?

  Leia inspiră adânc.

  — În copilărie, nu mi-am cunoscut niciodată adevăratul tată, pe Lordul Vader. Am fost dusă pe Alderaan şi crescută de vicerege ca şi cum aş fi fost unicul lui copil. Pe Alderaan, aşa cum mi se pare că se întâmplă şi aici, relaţiile de familie constituiau baza culturii şi societăţii noastre. Am crescut, memorând liste de unchi, mătuşi şi verişori, şi învăţând cum să-i situez în ordinea apropierii de linia mea genealogică. Arătă spre Chewbacca: Cândva, Chewie a fost doar un prieten bun. Acum face parte din familia mea, în aceeaşi măsură ca şi soţul şi fratele meu.

  Parcurseseră aproape un sfert din perimetrul dukhei, înainte ca maitrakh să vorbească din nou:

  — De ce ai venit aici?

  — Khabarakh mi-a spus că poporul lui are nevoie de ajutor. M-am gândit că poate există ceva ce să fac.

  — Unii vor spune că ai venit ca să semeni discordie printre noi.

  — Ai spus-o tu însăţi, azi-noapte, îi reaminti Leia. Pot doar să-ţi dau cuvântul că nu intenţionez să fac asta.

  Maitrakh emise un şuierat prelung, care se încheie printr-un clicăit dublu al dinţilor aciculari.

  — Scopul şi mijloacele nu sunt întotdeauna aceleaşi, Lady Vader. Noi slujim acum un singur supra-clan. Tu ne vei cere să-l slujim pe altul. Aceasta este sămânţa discordiei şi morţii.

  Leia îşi umezi buzele.

  — Aşadar, slujirea Imperiului vă mulţumeşte? întrebă ea. Aduce poporului vostru o viaţă mai bună sau o onoare mai înaltă?

  — Noi slujim Imperiul ca pe un clan. Dacă tu ne vei cere să slujim alt clan, vei reînvia conflictele din trecut.

  Ajunseseră lângă frescă şi maitrakh ridică un braţ subţire spre ea.

  — Vezi istoria noastră, Lady Vader?

  Leia lăsă capul pe spate, ca să privească mai bine. Cele două treimi inferioare ale peretelui erau acoperite cu scriere perfect săpată, fiecare cuvânt fiind conectat de o duzină de alte cuvinte, într-o întretăiere ameţitoare de linii verticale, orizontale şi înclinate, fiecare având altă lăţime şi adâncime. Apoi înţelese: era un arbore genealogic, fie al întregului clan Kihm'bar, fie numai al acestei familii.

  — O văd, încuviinţă ea.

  — Atunci vezi şi teribila distrugere a vieţii cauzată de conflictele din trecut.

  Maitrakh indică trei sau patru locuri din arborele genealogic, care, pentru Leia, nu se deosebeau cu nimic de restul. Aparent, descifrarea genealogiilor noghri se învăţa ca orice materie de şcoală.

  — Eu nu doresc să ne întoarcem în zilele acelea, urmă maitrakh. Nici chiar dacă am face-o pentru fiica Lordului Darth Vader.

  — Înţeleg, murmură Leia înfiorându-se la amintirile spectrale ale planetelor Yavin, Hoth, Endor şi o sută de alte locuri. În viaţa mea, am văzut mai multă distrugere şi moarte decât aş fi crezut că este posibil. Nu doresc să sporesc lista.

  — Atunci trebuie să pleci, concluzionă ferm maitrakh. Trebuie să pleci şi să nu mai revii, cât timp Imperiul există.

  Porniră mai departe în lungul peretelui.

  — Nu există alternativă? întrebă Leia. Dacă, de pildă, aş putea convinge întregul vostru popor să nu mai slujească Imperiul? Atunci între voi n-ar mai exista un conflict.

  — Împăratul ne-a ajutat, când nimeni n-a vrut s-o facă, îi reaminti maitrakh.

  — Asta numai pentru că noi nu am cunoscut nevoile voastre, replică prinţesa simţind o mustrare de conştiinţă pentru adevărul pe jumătate rostit.

  Într-adevăr, Alianţa nu avusese habar de situaţia disperată de aici, iar Mon Mothma şi ceilalţi lideri ar fi fost gata să ofere ajutor, dacă ar fi ştiut. Pe de altă parte, nu era sigur dacă ar fi deţinut resursele necesare să întreprindă realmente ceva.

  — Acum ştim şi vă oferim ajutorul nostru.

  — Ne oferi ajutor pentru noi înşine? ridică din sprâncene maitrakh. Sau doar pentru a nu mai sluji Imperiul şi a trece în slujba supra-clanului tău? Nu suntem un os pe care să şi-l dispute nişte stava flămânzi.

  — Împăratul v-a exploatat, rosti sec Leia. La fel cum vă exploatează acum Marele Amiral. Ajutorul pe care vi l-a acordat el echivalează cu fiii pe care vi i-a luat şi i-a trimis la moarte?

  Merseră vreo douăzeci de paşi înainte ca maitrakh să-i răspundă:

  — Fiii noştri nu mai sunt, dar moartea lor ne-a cumpărat nouă viaţă. Ai venit cu un aparat de zbor, Lady Vader. Ai văzut ce s-a făcut cu pământurile noastre.

  — Da, se cutremură Leia. Nu… nu ştiusem cât de întinse au fost distrugerile.

  — Dintotdeauna, viaţa pe Honoghr a fost o luptă. Pământul a cerut multă muncă pentru a fi îmblânzit. Ai văzut, pe istorie, de câte ori a fost pierdută lupta. Dar după bătălia din ceruri…

  Se înfioră într-un fel aparte, care-i zgâlţâi corpul de la şolduri până la umeri.

  — A fost ca un război între zei. Acum ştim că a fost un singur aparat mare de zbor, sus deasupra noastră, dar pe atunci nu ştiam nimic despre asemenea lucruri. Fulgerele au strălucit pe cer noaptea şi toată ziua următoare, luminând cu furia lor munţii îndepărtaţi. Cu toate acestea, nu s-a auzit nici un tunet, ca şi cum aceiaşi zei erau prea mânioşi pentru a răcni unul spre celălalt în timp ce se războiau. Îmi amintesc că liniştea m-a îngrozit mai mult decât orice altceva. O singură dată, s-a auzit un trosnet îndepărtat, ca un tunet. Abia mult mai târziu am aflat că unul dintre munţii noştri cei mai înalţi îşi pierduse piscul suprem. După aceea fulgerele au încetat şi am îndrăznit să sperăm că zeii plecaseră să se războiască în altă parte… Până a venit cutremurul.

  Amuţi şi un alt fior îi vibra întregul trup.

  — Fulgerele fuseseră mânia zeilor. Cutremurul a fost securea lor de luptă. Oraşe întregi au dispărut când pământul s-a despicat sub ele. Munţi de foc ce amuţiseră de multă vreme au scuipat flăcări şi fum care au întunecat toată bolta. Păduri şi lanuri au ars, la fel ca oraşele şi satele ce supravieţuiseră cutremurului. De la morţi s-a răspândit molima care a ucis mulţi alţii. Era ca şi cum furia zeilor cereşti pogorâse printre zeii pământului şi acum se luptau între ei… Iar după aceea, când am îndrăznit să sperăm că se terminase, a început să cadă ploaia urât-mirositoare.

  Leia încuviinţă din cap şi întreaga suită de evenimente deveni dureros de limpede. Una dintre navele de război se prăbuşise, provocând cutremure masive şi eliberând chimicale toxice, care fuseseră purtate de vânturi şi ploi peste toată planeta. La bordul tuturor navelor de luptă moderne exista o mulţime de asemenea substanţe, însă numai navele mai vechi putuseră purta ceva atât de virulent cum trebuie să fi fost chimicalele acelea.

  Nave mai vechi… practic singurele de care dispusese Alianţa Rebelă la început.

  Un alt val de vinovăţie o sfredeli ca un cuţit prin măruntaie. Noi am făcut asta, se gândi îngrozită. Nava noastră. Vina noastră.

  — Ploaia a ucis vegetaţia?

  — Oamenii Imperiului aveau un nume pentru ceea ce se găsea în ploaie. Eu nu ştiu ce a fost.

  — Aşadar au venit destul de repede după dezastru. Mă refer la Lordul Vader şi la ceilalţi.

  — Da, încuviinţă maitrakh şi descrise un cerc cu braţele. Ne-am adunat cu toţii aici, cei care am supravieţuit şi care am putut ajunge. Dintotdeauna locul acesta fusese un loc de armistiţiu între clanuri. Am venit aici ca să încercăm să găsim o modalitate de supravieţuire. Aici ne-a găsit Lordul Vader.

  Merseră încă un minut în tăcere.

  — Unii au crezut că era un zeu, urmă maitrakh. Toţi se temeau de el şi de măreţul aparat de zbor argintiu care-i coborâseră pe el şi pe slujitorii lui din ceruri. În ciuda fricii, exista şi mânie faţă de ceea ce ne făcuseră zeii, şi aproape de două ori zece războinici au ales să atace.

  — Şi au fost măcelăriţi, încuviinţă posomorâtă Leia.

  Ideea primitivilor practic neînarmaţi care atacaseră trupele imperiale îi aduse o grimasă pe chip.

  — Nu au fost măcelăriţi, replică maitrakh şi tonul de mândrie din vocea ei nu putea fi pus la îndoială. Numai trei dintre ei au murit în luptă. Au ucis mulţi dintre slujitorii Lordului Vader, în ciuda armelor lor cu fulgere şi a veşmintelor ca piatra. Războinicii au fost înfrânţi doar atunci când a intervenit Lordul Vader însuşi. El însă nu ne-a nimicit, aşa cum l-au sfătuit unii dintre slujitorii săi, ci ne-a oferit pace. Pace, binecuvântarea şi ajutorul împăratului.

  Leia aprobă din cap; un alt fragment al puzzle-ului îşi ocupase locul. Se întrebase asupra motivului pentru care împăratul s-ar fi sinchisit de ceea ce, pentru el, n-ar fi însemnat nimic mai mult decât un grup micuţ de non-umani primitivi. Pe de altă parte, nişte non-umani primitivi dotaţi cu un asemenea talent nativ de luptă reprezentau cu totul altceva.

  — Ce fel de ajutor v-a adus?

  — Tot ceea ce ne-a trebuit. Hrana, medicamentele şi uneltele au sosit imediat. Mai târziu, când ploaia a început să ne ucidă recoltele, a trimis droizii metalici să ne cureţe pământurile de otravă.

  Leia se înfioră, brusc conştientă de vulnerabilitatea gemenilor ei. Totuşi analizorul nu găsise în aer nici o urmă de toxine, pe când se apropiaseră de aşezare, iar Chewbacca şi Khabarakh întreprinseseră teste similare asupra solului. Indiferent ce anume ar fi conţinut ploaia, droizii decon făcuseră o treabă foarte bună.

  — Nimic nu va mai creşte în afara terenurilor curăţate?

  — Doar iarba kholm. Este o plantă săracă, care nu poate fi mâncată, însă numai ea poate să crească acum, deşi nu mai miroase ca înainte.

  Asta putea să explice culoarea cafenie uniformă pe care ea şi Chewbacca o remarcaseră din spaţiu. Cumva, planta aceea se adaptase solului toxic.

  — A supravieţuit vreun animal? întrebă prinţesa.

  — Unele. Cele care puteau mânca iarba kholm şi cele care, la rândul lor, le mâncau pe ele. Sunt însă puţine.

  Maitrakh ridică ochii, ca şi cum ar fi privit spre dealurile îndepărtate.

  — Lady Vader, locul acesta n-a cunoscut niciodată o viaţă bogată. Poate că de aceea clanurile l-au ales pentru a se întâlni la armistiţii. Chiar şi într-un loc atât de sărac, existau totuşi nenumărate plante şi animale. Acum ele au dispărut.

  Se îndreptă, alungându-şi în mod evident amintirea.

  — Lordul Vader ne-a ajutat şi în alte chipuri. A trimis slujitori, ca să-i înveţe pe fiii şi fiicele noastre care sunt obiceiurile şi tradiţiile Imperiului.

  A promulgat ordine noi, permiţând tuturor clanurilor să împartă Ţinutul Curat, deşi nu se mai întâmplase niciodată ca toate clanurile să trăiască unul lângă celălalt, în felul acesta. Şi a trimis aparate de zbor puternice în ţinuturile pustiite, ca să găsească şi să ne aducă dukhele clanurilor.

  Reveni cu ochii ei negri spre Leia:

  — Avem o pace onorabilă, Lady Vader. Indiferent care ar fi costul, suntem bucuroşi să-l plătim.

  În partea cealaltă a încăperii, copiii îşi terminaseră lecţia şi se sculau în picioare. Unul dintre ei se adresă lui C-3PO, efectuând o versiune diminuată a plecăciunii de salut. Droidul îi răspunse, apoi întregul grup se întoarse şi se îndreptă către uşă, unde-l aştepta doi adulţi.

  — Recreaţie? întrebă Leia.

  — Pentru azi, lecţiile de clan s-au terminat. Copiii trebuie acum să înceapă munca în sat. Mai târziu, seara, vor primi lecţiile care-i vor pregăti ca într-o bună zi să slujească Imperiul.

  — Nu-i corect, scutură Leia din cap în vreme ce copiii părăseau dukha. Nimeni n-ar trebui să-şi vândă copiii în schimbul vieţii.

  Maitrakh emise alt şuier prelung.

  — Aceasta este datoria pe care trebuie s-o plătim. Cum altfel o putem plăti?

  Leia încleştă pumnii. Cum altfel, într-adevăr? În mod clar, Imperiul era foarte încântat de târgul pe care-l făcuse; şi văzând comandourile noghri în acţiune, îi putea înţelege încântarea. Imperialii nu aveau să fie interesaţi de a-i lăsa pe noghri să se achite în alt mod de datorie. Iar dacă noghrii înşişi considerau că serviciile lor constituiau o datorie de onoare faţă de cei care-i salvaseră…

  O mişcare în lateral îi atrase atenţia: în cealaltă parte a sălii, Khabarakh se răsturnase pe podea, cu mâna lui Chewbacca prinzându-i încheietura. Părea ca şi cum ar fi fost o luptă, deşi Leia nu percepea furie dinspre wookiee.

  — Ce se întâmplă acolo?

  — Wookieul tău l-a rugat pe fiul meu terţ să-l instruiască în tehnicile noastre de luptă, răspunse maitrakh din nou pe un ton de mândrie. Wookiee sunt foarte puternici, dar nu cunosc subtilităţile luptei.

  Probabil că wookiee înşişi n-ar fi fost de acord cu aprecierea respectivă, totuşi Leia trebui să admită că Chewbacca, cel puţin, păruse întotdeauna să se bizuie în principal pe forţă brută şi pe precizia proiectorului de săgeţi.

  — Mă surprinde, rosti ea, că a fost de acord să-l lase pe Khabarakh să-l înveţe. N-a avut deloc încredere în el.

  — Poate că aceeaşi neîncredere îi stimulează interesul, replică sec maitrakh.

  Leia fu nevoită să surâdă.

  — Poate că da.

  Rămaseră tăcute un minut, privindu-l pe Khabarakh care-i arătă lui Chewbacca alte două prize de încheietură şi braţ. Păreau să fie variante ale tehnicilor pe care Leia le învăţase în tinereţe pe Alderaan şi se înfioră, gândindu-se ce puteau face mişcările acelea dublate de forţa wookiee.

  — Acum înţelegi ciclul vieţii noastre, Lady Vader, vorbi încet maitrakh. Trebuie să-ţi dai seama că noi suntem atârnaţi de fire de păianjen. Nici chiar acum nu avem destul pământ curat, pentru a creşte destule recolte. Trebuie să continuăm să cumpărăm de la Imperiu.

  — Iar plata necesită alte servicii din partea fiilor voştri, încuviinţă posac Leia.

  Datoria permanentă – forma cea mai veche de deghizare a sclaviei în galaxie.

  — De asemenea, ne determină să-i trimitem pe fiii noştri de aici. Chiar dacă Imperiul ar fi de acord, nu-i putem aduce pe toţi acasă. Nu am avea hrană pentru ei.

  Prinţesa aprobă din nou. Era o capcană perfectă pentru noghri; n-ar fi trebuit să se aştepte la altceva din partea lui Vader şi a împăratului.

  — Niciodată nu veţi scăpa pe deplin de datorie, îi vorbi deschis lui maitrakh. Ştiţi asta, nu? Atâta timp cât îi sunteţi utili, Marele Amiral se va asigura în această privinţă.

  — Aşa este. A durat mult timp, dar acum o cred. Poate că dacă ar crede-o toţi noghrii, s-ar putea face unele schimbări…

  — Însă ceilalţi noghri continuă să creadă că Imperiul este prietenul lor?

  — Nu toţi, dar destui. Maitrakh se opri şi ridică mâna: Vezi lumina stelelor, Lady Vader?

  Leia înălţă ochii spre discul concav care atârna la patru metri deasupra solului, la intersecţia lanţurilor de sprijin ce porneau din perete. Cu diametrul de un metru şi jumătate, era făcut dintr-un metal negru sau înnegrit, perforat cu sute de orificii minuscule. Lumina de pe perimetrul discului răzbătea dinăuntru, pâlpâind aidoma stelelor şi întregul efect aducea remarcabil de mult cu o versiune stilizată a bolţii nocturne.

  — Noghrii au iubit dintotdeauna stelele, continuă maitrakh cu glas îndepărtat şi gânditor. Cândva, cu mult timp în urmă, le veneram. Au rămas prietenele noastre, chiar şi după ce am aflat ce sunt în realitate. Mulţi dintre noi ar fi plecat cu plăcere cu Lordul Vader, chiar dacă nu am fi avut nici o datorie, pentru simpla fericire de a călători printre stele.

  — Înţeleg asta, murmură Leia. Mulţi din galaxie simt la fel. Este un dar din născare pe care-l avem cu toţii.

  — Un dar pe care noi l-am pierdut acum.

  — Nu l-aţi pierdut, zise Leia coborând ochii de la discul stelar. Atât doar că l-aţi rătăcit. Privi spre Khabarakh şi Chewbacca şi adăugă: Poate că ar fi de folos dacă m-aş adresa tuturor conducătorilor noghri.

  — Ce le-ai putea spune?

  Leia îşi muşcă uşor buza. Ce le-ar fi spus? Că Imperiul îi exploata? Noghrii percepeau asta ca pe o datorie de onoare. Că Imperiul nu se grăbea cu decontaminarea solului, astfel încât să-i menţină la limita subzistenţei, fără s-o atingă vreodată? în privinţa vitezei de decontaminare nu avea însă nici un fel de dovezi, nici chiar în sinea ei. Că ea şi Noua Republică ar fi putut readuce noghrilor darul lor înnăscut? De ce ar fi crezut-o?

  — Vezi aşadar cum stau lucrurile, Lady Vader, vorbi tot maitrakh. Poate că, într-o bună zi, totul se va schimba. Până atunci însă prezenţa ta aici este un pericol pentru noi, dar şi pentru tine. Eu voi cinsti jurământul de protecţie făcut de fiul meu terţ şi nu voi dezvălui prezenţa ta stăpânului nostru, Marele Amiral. Trebuie însă să pleci.

  Leia inspiră adânc.

  — Da, spuse ea şi simţi cum cuvântul acela îi zgârie gâtul.

  Sperase enorm că talentele ei diplomatice şi aptitudinile Jedi aveau s-o ajute pe planeta asta. Sperase că talentele plus descendenţa aveau să-i permită să-i smulgă pe noghri de sub influenţa Imperiului şi să-i aducă de partea Noii Republici.

  Acum însă totul luase sfârşit, aproape fără să fi început. În numele spaţiului, ce crezusem când am venit aici?

  — Voi pleca, încuviinţă ea, fiindcă nu doresc să aduc necazuri ţie sau familiei tale. Va veni însă o zi, maitrakh, când poporul tău va vedea şi singur ce îi face Imperiul. Când se va întâmpla asta, nu uita că eu voi fi mereu gata să vă ajut.

  Maitrakh se plecă adânc.

  — Poate că ziua aceea va veni în curând, Lady Vader. O aştept, alături de alţii.

  Leia aprobă din cap, silindu-se să zâmbească. Se terminase, înainte să fi început…

  — Atunci, trebuie să vedem cum…

  Se întrerupse, deoarece uşile duble se deschiseră brusc şi unul dintre copiii care le păzeau se năpusti înăuntru.

  — Maitrakh! chiţăi el. Mira'kh saar khee hrach'mani vher ahk!

  Khabarakh sări în picioare instantaneu. Cu coada ochiului, Leia îl zări pe C-3PO încremenind.

  — Ce s-a întâmplat? întrebă ea.

  — Aparatul de zbor al Lordului nostru, Marele Amiral, răspunse maitrakh, iar chipul şi vocea ei părură brusc obosite şi străine. Vine spre noi.

  Vreme de o singură bătaie de inimă, Leia se holbă la maitrakh, cu muşchii înlemniţi de şoc, cu mintea nereuşind să se concentreze, ca şi cum ar fi lunecat pe gheaţă. Nu… era imposibil. Era imposibil. Marele Amiral fusese aici în noaptea trecută… În nici un caz nu se putea întoarce. Nu atât de repede!

  Apoi auzi în depărtare zgomotul slab al elevatoarelor repulsor care se apropiau şi paralizia dispăru.

  — Trebuie să plecăm de aici, zise ea. Chewie…?

  — Nu mai este timp, strigă Khabarakh alergând spre ei urmat îndeaproape de wookiee. Naveta trebuie să fie deja în raza vizuală, sub plafonul de nori.

  Prinţesa privi iute în jur, blestemându-se în gând pentru clipa de indecizie. Nu existau ferestre, nici alte uşi, nici un loc unde s-ar fi putut ascunde, cu excepţia cabinei micuţe de pe peretele opus arborelui genealogic.

  Nu putea să iasă din dukha.

  — Eşti sigur că vine aici? îl întrebă pe Khabarakh şi în aceeaşi clipă îşi dădu seama că pierdea pur şi simplu timpul. Vreau să zic – aici, în dukha.

  — Unde altundeva ar veni? replică noghriul întunecat la faţă, privind-o pe maitrakh. Poate că n-a fost păcălit, aşa cum crezusem.

  Leia se uită din nou în jurul sălii. Dacă naveta asoliza lângă uşile duble, atunci vreme de câteva secunde, înainte ca imperialii să fi intrat, partea din spate a clădirii le-ar fi fost ascunsă vederii. Dacă în clipele acelea ar fi tăiat o ieşire cu sabia…

  Sugestia mârâită a lui Chewbacca îi susţinea ideea.

  — Nu tăierea unei ieşiri este problema, se încruntă ea. Cum o astupăm după aceea?

  Wookiee-ul mormăi din nou, indicând cu braţul masiv spre cabină.

  — Mda, încuviinţă nesigur Leia, o s-o acopere cel puţin pe dinăuntru. Oricum, e mai bine decât nimic.

  Privi spre maitrakh, înţelegând brusc că stricarea străvechii dukha a clanului putea fi considerată un sacrilegiu evident.

  — Maitrakh…

  — Dacă trebuie, atunci aşa va fi, o întrerupse aceasta cu asprime. Era încă şocată, dar îşi reveni chiar sub ochii lui Leia. Nu trebuie să fii găsită aici.

  Prinţesa îşi muşcă interiorul buzei. Văzuse aceeaşi expresie de câteva ori pe chipul lui Khabarakh în timpul călătoriei de la Endor şi ajunsese s-o interpreteze ca regret pentru decizia lui de a o aduce pe planeta de baştină.

  — O voi face cât mai mică, o asigură pe maitrakh scoţând sabia de la centură. Şi imediat ce va pleca Marele Amiral, Khabarakh îşi poate aduce nava şi să ne ducă…

  Se opri, când Chewbacca mârâi, cerând tăcere. Vag, în depărtare, se putea auzi sunetul navetei care se apropia… iar apoi, brusc, un alt vuiet, din păcate mult prea familiar, trecu peste dukha.

  — Bombardiere de asalt Scimitar, icni Leia înţelegând cum tot planul ei se năruia.

  Cu bombardierele imperiale asigurând escorta Marelui Amiral pe cer, ar fi fost imposibil să se furişeze din dukha, fără să fie observaţi.

  În felul acela, le mai rămânea o singură opţiune.

  — Va trebui să ne ascundem în cabină, i se adresă lui Chewbacca apreciindu-i iute mărimea, pe când se grăbea într-acolo.

  Dacă acoperişul înclinat care urca dinspre marginea frontală până la peretele dukhei nu era fals, ea şi Chewbacca ar fi avut loc înăuntru…

  — Înălţimea Ta, vrei să intru şi eu acolo?

  Leia se opri brusc, apoi se răsuci şocată şi ruşinată. Uitase complet de C-3PO.

  — Nu va fi loc, şuieră maitrakh. Prezenţa ta aici ne-a trădat, Lady Vader…

  — Taci! se răsti Leia, uitându-se disperată prin dukha.

  Nu exista însă nici un alt loc unde să se ascundă.

  Doar dacă…

  Privi discul stelar care atârna deasupra sălii.

  — Va trebui să-l punem acolo, îi arătă lui Chewbacca. Crezi că poţi…?

  Nu mai fu nevoie să termine întrebarea. Chewbacca îl înhăţase deja pe C-3PO şi se îndrepta cu maximum de viteză spre cel mai apropiat stâlp de pe perimetru, azvârlindu-l pe umăr pe droidul care protesta vehement. Wookiee-ul sări pe stâlp de la o depărtare de doi metri, ghearele sale ascunse ancorându-l cu putere în lemn. Trei mişcări iuţi îl aduseră în partea de sus a peretelui şi, cu droidul pe jumătate isterizat legănându-se precar, începu să coboare în mâini pe lanţ.

  — Taci, C-3PO! strigă Leia din uşa cabinei şi-i cercetă rapid interiorul.

  Plafonul urmărea într-adevăr panta acoperişului, astfel că, lângă perete, înălţimea era considerabil mai mare decât în faţă, dar acolo exista şi o băncuţă scundă. Avea să fie foarte înghesuit, totuşi puteau încăpea.

  — Dezacttivează-te, adăugă ea, poate că au senzorii în acţiune.

  Deşi, într-un asemenea caz, totul luase deja sfârşit. Ascultând ţiuitul tot mai apropiat al elevatoarelor repulsor, Leia nu putea decât să spere că, după scanarea senzorială negativă din noaptea trecută, imperialii n-aveau să mai încerce alta.

  Chewbacca ajunsese acum în mijloc. Ridicându-se pe lanţ cu un singur braţ, îl trânti pe C-3PO, fără ceremonii, în discul stelar. Droidul emise un ultim scârţâit de protest, care se întrerupse brusc când wookiee-ul îl dezactivă. Căzu apoi pe podea cu un bufnet şi porni în goană, exact în clipa când elevatoarele repulsor de afară amuţiră.

  — Repede! şuieră Leia ţinându-i uşa deschisă.

  Chewbacca traversă dukha şi plonjă prin intrarea îngustă, răsucindu-se cu faţa spre uşă, cu capul lipit de plafonul înclinat şi picioarele depărtate de o parte şi de alta a banchetei. Leia se strecură după el, aşezându-se în spaţiul îngust dintre picioarele lui.

  Abia avu timp să tragă uşa după ea şi uşile duble ale dukhei se deschiseră cu violenţă.

  Leia se lipi cât putu mai mult de peretele cabinei, silindu-se să răsufle încet şi lin, şi parcurgând tehnicile de îmbunătăţire senzorială Jedi învăţate de la Luke. De deasupra ei, respiraţia lui Chewbacca îi zgâria auzul şi căldura trupului său i se revărsa ca o cascadă invizibilă pe cap şi pe umeri. Brusc, fu pe deplin conştientă de greutatea şi dimensiunile abdomenului ei, ca şi de mişcările infime ale gemenilor, de duritatea banchetei, de mirosurile combinate ale blănii de wookiee, lemnului din jur şi propriei sale transpiraţii. În spate, prin peretele dukhei, se auzeau zgomot de paşi hotărâţi şi zăngănitul ocazional al carabinelor laser lovite de armurile blindate ale trupelor de şoc, şi se felicită în gând pentru că renunţase la planul anterior de evadare.

  Iar dinăuntrul dukhei putea să distingă glasuri.

  — Bună dimineaţa, maitrakh, rosti o voce calmă şi perfect modulată. Văd că fiul tău terţ, Khabarakh, este aici, cu tine. Foarte oportun.

  Leia se înfioră şi foşnetul aspru al tunicii pe piele îi păru asurzitor. Vocea aceea avea tonul inconfundabil al unui comandant imperial, dublat însă de calm şi de puterea reală a autorităţii. O autoritate care depăşea până şi condescendenţa dispreţuitoare cu care o privise guvernatorul Tarkin în Steaua Morţii.

  Putea să fie numai Marele Amiral.

  — Te salut, Lordul meu, toarse maitrakh cu glas rigid controlat. Ne onorează vizita ta.

  — Mulţumesc, zise Marele Amiral tot politicos, dar cu un tăiş de oţel strecurat în glas. Şi tu, Khabarakh al clanului Kihm'bar, eşti de asemenea încântat de prezenţa mea aici?

  Foarte, foarte lent, Leia deplasă capul spre dreapta, sperând să-l poată zări pe Marele Amiral prin plasa întunecată a ferestruicii cabinei. Zadarnic, toţi rămăseseră lângă uşile duble şi femeia nu îndrăznea să se apropie prea mult de plasă. Chiar pe când se retrăgea uşurel spre poziţia anterioară, se auzi sunetul unor paşi egali… şi, peste o clipă, în centrul dukhei apăru Marele Amiral.

  Leia îl privi prin plasă, cuprinsă de fiori îngheţaţi. Auzise descrierea făcută de Han bărbatului pe care-l văzuse pe Myrkr – pielea albastrudeschis, ochii roşu-strălucitori, uniforma imperială albă. Îl auzise de asemenea pe Fey'lya ignorând cu dispreţ sugestia unui Mare Amiral, considerându-l un impostor, sau în cel mai bun caz un moff autopromovat. Şi, în secret, se întrebase dacă nu cumva Han se înşelase.

  Acum ştia că nu se înşelase.

  — Desigur, Lordul meu, răspunse Khabarakh. De ce n-aş fi?

  — Vorbeşti pe tonul ăsta Lordului tău, Marele Amiral? şuieră un glas noghri necunoscut.

  — Îmi cer iertare. Nu am dorit să fiu nerespectuos.

  Leia făcu o grimasă. Nu dorise, bineînţeles, dar răul fusese deja făcut. Chiar şi cu relativa ei lipsă de experienţă faţă de subtilităţile graiului noghri, cuvintele sunaseră prea rapide şi tonul fusese prea defensiv. Iar Marele Amiral, care cunoştea rasa mult mai bine decât ea…

  — Atunci ce ai dorit? întrebă Marele Amiral, întorcându-se spre Khabarakh şi maitrakh.

  — Am…, se bâlbâi Khabarakh. Iertare, Lordul meu. Am fost copleşit de vizita aceasta în sătucul nostru simplu.

  — O scuză evidentă, făcu Marele Amiral. Poate chiar credibilă… atât doar că n-ai fost copleşit de vizita mea azi-noapte. Sau – ridică el o sprânceană – mai degrabă nu te aşteptai să mă revezi atât de curând?

  — Lordul meu…

  — Care este pedeapsa noghri pentru minţirea stăpânului supraclanului tău? îl întrerupse imperialul cu un ton brusc tăios. Moartea, aşa cum a fost pe timpuri? Sau noghri nu mai pun nici un preţ pe concepte învechite cum este onoarea?

  — Lordul meu nu are nici un drept să aducă asemenea acuzaţii împotriva unui fiu al clanului Kihm'bar, rosti rigid maitrakh.

  Marele Amiral îşi deplasă imperceptibil privirea.

  — Ar fi bine să-ţi păstrezi sfaturile pentru tine, maitrakh. Acest fiu al clanului Kihm'bar m-a minţit şi nu privesc cu uşurinţă astfel de chestiuni. Povesteşte-mi, Khabarakh, clanul Kihm'bar, despre întemniţarea ta pe Kashyyyk.

  Leia încleştă degetele pe mânerul sabiei şi muchiile de metal rece îi intrară în pielea palmei. În decursul scurtei întemniţări pe Kashyyyk, Khabarakh fusese convins s-o aducă aici, pe Honoghr. Dacă destăinuia totul…

  — Nu înţeleg, rosti Khabarakh.

  — Chiar aşa? îngăduie-mi atunci să-ţi reîmprospătez amintirile. Nu ai evadat de pe Kashyyyk, aşa cum ai afirmat în raport şi cum ai repetat azinoapte în prezenţa mea, a familiei tale şi dinastului clanului tău. În realitate, după eşecul misiunii, ai fost capturat de wookiee. Şi ai petrecut luna de absenţă nu meditând, ci fiind interogat într-o închisoare wookiee. Asta îţi ajută în vreun fel memoria?

  Leia expiră silenţios, neîndrăznind să creadă ceea ce auzea. Indiferent cum aflase Marele Amiral despre capturarea lui Khabarakh, judecase în direcţia greşită. Li se oferea o şansă… dacă Khabarakh nu se pierdea cu firea şi mai rezista puţin.

  Poate că nici maitrakh nu se încredea în rezistenţa lui.

  — Fiul meu terţ n-ar minţi în asemenea privinţe. Lordul meu, rosti ea înainte ca noghriul să fi putut răspunde. El a înţeles dintotdeauna îndatoririle şi cerinţele onoarei.

  — Un membru al unui comando noghri capturat de inamic pentru interogare, care continuă totuşi să trăiască? surâse Marele Amiral. Acestea sunt îndatoririle şi cerinţele onoarei?

  — Nu am fost capturat, Lordul meu, vorbi rigid Khabarakh. Evadarea mea de pe Kashyyyk a fost aşa cum am spus.

  Vreme de o duzină de bătăi de inimă, Marele Amiral îl privi în tăcere.

  — Iar eu spun că minţi, Khabarakh, clanul Kihm'bar, replică el încet. Dar asta nu contează. Cu sau fără cooperarea ta, voi obţine adevărul despre luna cât ai lipsit… şi despre preţul pe care l-ai plătit pentru libertatea ta. Rukh!

  — Stăpâne? vorbi al treilea glas noghri.

  — Khabarakh, clanul Kihm'bar, este din clipa aceasta pus în stare de arest imperial. Împreună cu grupa 2, îl vei escorta la bordul navetei trupelor de şoc şi-l vei duce în Himera pentru a fi interogat…

  Se auzi un şuierat ascuţit.

  — Lordul meu, aceasta este o încălcare…

  — Tăcere, maitrakh, o opri Marele Amiral, altfel vei cunoaşte aceeaşi soartă.

  — Nu voi tăcea, mârâi maitrakh. Un noghri acuzat de trădarea supraclanului trebuie dat dinaştilor clanurilor pentru legile străvechi ale cercetării şi judecatei. Aşa spune legea.

  — Eu nu sunt legat de legile noghri, rosti apăsat Marele Amiral. Khabarakh a trădat Imperiul. Va fi judecat şi condamnat în conformitate cu legile imperiale.

  — Dinaştii clanurilor vor cere…

  — Dinaştii nu sunt în măsură să ceară nimic, lătră Marele Amiral şi atinse cilindrul comunicatorului din buzunarul de sub însemnele tunicii. Trebuie să-ţi reamintesc ce înseamnă să sfidezi Imperiul?

  Leia auzi sunetul slab al oftatului lui maitrakh.

  — Nu, Lordul meu, zise ea cu o voce care recunoştea înfrângerea.

  Marele Amiral o cercetă cu atenţie.

  — O voi face oricum.

  Atinse din nou comunicatorul…

  Şi, brusc, interiorul dukhei fulgeră cu o lumină verzuie orbitoare.

  Leia tresări brusc, dând capul pe spate şi izbindu-se de picioarele lui Chewbacca, strângând disperată pleoapele împotriva durerii neaşteptate şi pârjolitoare care-i sfâşia ochii şi faţa. Pentru o singură şi îngrozitoare secundă, crezu că dukha fusese lovită direct de o rafală turbo-laser, îndeajuns de puternică pentru ca să transforme totul într-o ruină în flăcări, însă imaginea remanentă care-i ardea pe retină îl arăta pe Marele Amiral stând la fel de mândru şi neclintit, şi, cu întârziere, pricepu.

  Se străduia cu disperare să-şi reapeleze extinderea senzorială, când tunetul o lovi precum palma unui wookiee furios în tâmplă.

  Ulterior avea să-şi reamintească în mod vag alte câteva salve de turbo-laser, văzute şi auzite doar înăbuşit prin pâcla groasă şi sură care-i acoperea mintea, când distrugătorul spaţial de pe orbită trase din nou, şi din nou, în dealurile din jurul satului. Până ce capul care-i pulsa dureros reveni la conştiinţa deplină, pedeapsa Marelui Amiral se încheiase, iar ultimul tunet se rostogolea, îndepărtându-se.

  Deschise cu precauţie ochii, mijindu-i de durere. Marele Amiral continua să stea în mijlocul dukhei… şi, când uruitul se stinse, vorbi:

  — Eu sunt acum legea pe Honoghr, maitrakh. Dacă aleg să recurg la legile străvechi, voi recurge. Dacă aleg să le ignor, le voi ignora. Este limpede?

  Când se auzi, vocea era aproape prea extraterestră ca să fie recunoscută. Dacă scopul demonstraţiei Marelui Amiral fusese s-o îngrozească pe maitrakh, aproape scoţând-o din minţi, atunci reuşise cu siguranţă.

  — Da, Lordul meu.

  — Atunci este bine. Marele Amiral lăsă tăcerea fragilă să atârne încă o clipă în aer. Pentru slujitorii loiali ai Imperiului, sunt însă dispus să fac compromisuri. Khabarakh va fi interogat la bordul Himerei, dar mai înainte voi îngădui prima etapă a legilor străvechi ale cercetării.

  Întoarse puţin capul într-o parte.

  — Rukh, îl vei duce pe Khabarakh, clanul Kihm'bar, în centrul lui Nystao şi-l vei da dinaştilor clanurilor. Poate că trei zile de umilinţă publică vor sluji să arate poporului noghri că războiul încă nu s-a încheiat.

  — Da, stăpâne.

  Se auzi sunet de paşi, apoi uşile duble se deschiseră şi se închiseră. Ghemuit sub plafon, cu sentimentele într-un clocot pe care prinţesa nu-l putea descifra, Chewbacca mârâi încetişor pentru sine. Leia strânse din dinţi, îndeajuns de puternic pentru a trimite fulgere de durere prin capul care continua să-i pulseze. Umilinţă publică… şi ceva numit legile cercetării.

  Alianţa Rebelă pustiise fără să vrea planeta Honoghr. Acum se părea că ea avea să facă acelaşi lucru cu Khabarakh.

  Marele Amiral continua să stea nemişcat în mijlocul dukhei.

  — Eşti foarte tăcută, maitrakh, spuse el.

  — Lordul meu mi-a poruncit să tac.

  — Aşa este, încuviinţă Marele Amiral privind-o cu atenţie. Loialitatea faţă de clan şi familie este minunată, maitrakh, dar este o prostie s-o extinzi asupra unui trădător. Şi este, în acelaşi timp, potenţial dezastruos pentru familia şi clanul tău.

  — Nu am auzit dovezile potrivit cărora fiul meu terţ este trădător.

  Buza Marelui Amiral zvâcni.

  — Le vei auzi, promise el încetişor.

  Porni spre uşile duble, dispărând din raza vizuală a lui Leia, apoi se auziră uşile deschizându-se. Paşii se opriră, aşteptând în mod evident şi, după o clipă, paşii mai moi ai lui maitrakh i se alăturară. Amândoi ieşiră, uşile se închiseră din nou, iar Leia şi Chewbacca rămaseră singuri.

  Singuri. În teritoriu inamic. Fără navă. Iar singurul lor aliat era pe punctul de a fi supus unui interogatoriu imperial.

  — Chewie, rosti Leia, cred că am dat de bucluc.

  Unul dintre primele adevăruri minore legate de zborul interstelar pe care le învăţa orice călător spaţial era că o planetă văzută din spaţiu nu semăna aproape niciodată cu hărţile oficiale. Crâmpeie de nori, umbre provenite dinspre lanţurile muntoase, modificările de contururi cauzate de întinderile de vegetaţie şi, în general, efectele de lumină se combinau pentru a camufla şi distorsiona liniile distincte şi precis trasate de calculatoarele cartografilor. Era un adevăr care pricinuise probabil multe momente neplăcute navigatorilor neofiţi şi care asigurase muniţia pentru nenumărate glume proaste făcute pe seama aceloraşi neofiţi de către camarazii mai experimentaţi.

  De aceea, pentru Luke fu oarecum surprinzător să descopere că, în ziua aceea şi venind din direcţia aceea, principalul continent al planetei Jomark semăna realmente aproape exact cu o hartă precis detaliată. Desigur, şi continentul era destul de micuţ.

  Undeva pe continentul acela perfect ca o imagine se găsea un maestru Jedi.

  Luke răpăi uşor cu degetele pe marginea consolei de comandă şi privi spre porţiunea brun-cafenie de teren încadrată acum de cupola X-interceptorului. Putea simţi prezenţa celuilalt Jedi – de fapt, o simţise imediat ce ieşise din hiperspaţiu – dar deocamdată nu putuse stabili un contact mai direct. Maestre C'baoth? strigă în gând, încercând din nou. Sunt Luke Skywalker. Mă auzi?

  Nu-i răspunse nimeni. fie Luke nu o făcea bine, fie C'baoth nu putea să răspundă… sau poate că era vorba despre un test deliberat al capacităţilor tânărului.

  Ei bine, el era dispus să înfrunte orice.

  — R2-D2, focalizează senzorial asupra continentului principal, îi ordonă.

  Examină displayurile şi încercă să se pună în mintea unui maestru Jedi care dispăruse de mult de pe scenă. Majoritatea uscatului de pe Jomark era concentrat în continentul acela micuţ – practic, o insulă de dimensiuni mai mari – însă pe oceanul vast se aflau risipite mii de insuliţe, izolate ori grupate în arhipelaguri. Socotindu-le pe toate, uscatul însuma probabil trei sute de mii de kilometri pătraţi, ceea ce însemna o sumedenie de locuri şi de potenţiale erori.

  — Scanează pentru tehnologie şi vezi dacă poţi detecta principalele centre de populaţie.

  R2-D2 fluieră încetişor pentru sine, rulând citirile senzorilor Xinterceptorului prin algoritmii săi de identificare a formelor de viaţă. Emise o serie de bip-uri şi peste imaginea de pe ecran se suprapuse o configuraţie de puncte.

  — Mulţumesc, încuviinţă Luke şi o studie.

  Deloc surprinzător, majoritatea populaţiei părea să trăiască pe coasta oceanului, totuşi şi în interior existau câteva centre, mai mici. Inclusiv un pâlc de sătucuri, lângă malul sudic al unui lac aproape perfect rotund.

  Tânărul se încruntă şi tastă afişarea contururilor. Nu era un lac obişnuit, ci unul care se formase în interiorul restului unui munte conic, cu un alt con micuţ ridicându-se în mijloc ca o insulă. Ţinând seama şi de relieful muntos din jur, probabil că avea origine vulcanică.

  O regiune sălbatică, abundând în munţi, unde un maestru Jedi ar fi putut trăi mulţi ani în solitudine. Plus câteva sate apropiate, unde se putea duce atunci când se plictisea de singurătate.

  Era un loc la fel de bun ca oricare altul pentru a începe.

  — R2-D2, anunţă el marcând locaţia pe display, asta-i ţinta de asolizare. Eu pilotez, iar tu urmăreşte senzorii şi anunţă-mă dacă observi ceva interesant.

  Droidul emise un bip interogativ, care părea neliniştit.

  — Da, sau ceva suspicios.

  R2-D2 nu crezuse nici o clipă că atacul imperial din care abia scăpaseră la ultima încercare de a ajunge aici fusese o simplă coincidenţă.

  Intrară în atmosferă, comutând pe elevatoarele repulsor cam la jumătatea coborârii, şi se opriră imediat sub nivelul piscului muntelui cel mai înalt. Văzut din apropiere, terenul era destul de accidentat, totuşi nu atât de pustiu cum crezuse Luke la început. În văile intramontane, vegetaţia era bogată, dar nu creştea aproape deloc pe versanţii stâncoşi. Cele mai multe văiugi peste care zburau păreau să adăpostească măcar două case, şi ocazional chiar câte un sat care fusese prea mic pentru a fi detectat de pe orbită de senzorii limitaţi ai X-interceptorului.

  Se apropiau de lacul circular dinspre sud-vest, când R2-D2 zări clădirea de pe mal.

  — N-am mai văzut niciodată un asemenea design, comentă Luke. Detectezi ceva forme de viaţă?

  Droidul ciripi după o clipă: datte neconcludente.

  — Să-ncercăm, decise Luke şi tastă secvenţa de asolizare. Dacă greşim, cel puţin nu va trebui să suim spre celelalte locuri.

  Clădirea impunătoare se ridica în mijlocul unei curţi mici, delimitată de un gard care părea să aibă mai degrabă scopuri decorative, decât defensive. Oprind viteza de înaintare a X-interceptorului, Luke se înscrise pe un curs paralel cu gardul şi asoliză la câţiva metri de poartă. Tocmai începuse să dezacttiveze sistemele navei, când fluieratul de avertizare al lui R2-D2 îl făcu să ridice ochii.

  În faţa porţii stătea un bărbat care-i fixa nemişcat.

  Luke îl privi şi inima începu să-i bată mai repede. Era în mod limpede bătrân – părul alb-sur şi barba lungă pe care vântul le flutura peste chipul zbârcit constituiau dovezi evidente în această privinţă. Avea însă ochi vii şi alerţi, ţinută dreaptă şi mândră, neafectată nici chiar de rafalele violente de vânt, iar mantia cafenie pe jumătate deschisă dezvăluia un piept musculos.

  — Termină tu, R2-D2, spuse Luke auzindu-şi tremurul uşor din glas.

  Îşi scoase casca şi ridică apoi cupola carlingii. Sculându-se, sări cu uşurinţă peste margine, pe sol.

  Bătrânul nu se clintise. Inspirând adânc, Luke se apropie de el.

  — Maestre C'baoth, vorbi el înclinându-şi uşor capul, sunt Luke Skywalker.

  — Da, surâse slab celălalt, ştiu. Bun venit pe Jomark.

  — Mulţumesc, spuse Luke şi-şi eliberă răsuflarea cu un oftat neauzit.

  În sfârşit! Fusese o călătorie lungă şi întortocheată, cu escale neprevăzute la Myrkr şi Sluis Van, dar în cele din urmă ajunsese.

  C'baoth parcă îi citise gândurile. Poate că aşa şi făcuse, de fapt…

  — Mă aşteptasem să vii mult mai repede, rosti pe un ton de reproş.

  — Da… Îmi pare rău. Circumstanţele recente mi-au cam scăpat de sub control.

  — De ce?

  Întrebarea îl luă pe Luke prin surprindere.

  — Nu-nţeleg.

  Ochii celuilalt se mijiră.

  — Cum adică, nu-nţelegi? Eşti sau nu un Jedi?

  — Păi, da…

  — Atunci trebuie să deţii controlul, spuse apăsat C'baoth. Controlul asupra ta, asupra oamenilor şi asupra evenimentelor din jurul tău. Întotdeauna!

  — Da, maestre, încuviinţă tânărul precaut, căutând să-şi ascundă deruta.

  Singurul maestru Jedi pe care-l cunoscuse fusese Yoda… dar Yoda nu vorbise niciodată aşa.

  C'baoth îl studie încă o clipă, apoi duritatea de pe faţa lui pieri ca prin farmec.

  — Însă ai venit, zise el şi zbârciturile chipului îi urmară surâsul. Asta-i important. N-au reuşit să te oprească.

  — Nu, deşi au încercat. De când am pornit încoace, cred că am scăpat de patru atacuri imperiale.

  — Adevărat? îl fixă cu privirea C'baoth. Au fost îndreptate specific împotriva ta?

  — Unul dintre ele. În cazul celorlalte am nimerit în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Sau poate în locul potrivit, la momentul potrivit, se corectă Luke.

  Expresia de alertă dispăru de pe faţa bătrânului, înlocuită de una pierdută.

  — Da, murmură el privind în depărtare spre marginea platoului stâncos şi lacul circular aflat mult sub ei. În locul nepotrivit, la momentul nepotrivit… Epitaful atâtor cavaleri Jedi. Reveni cu ochii spre Luke: Imperiul i-a ucis, ştii?

  — Da, ştiu. Au fost vânaţi de împărat şi de Darth Vader.

  — Şi de unul sau doi Jedi ai întunericului, care i-au însoţit, completă sumbru C'baoth căzând din nou pe gânduri. Jedi ai întunericului, ca Vader. Cu ultimul dintre ei m-am luptat pe…

  Se opri, clătinând încet din cap.

  — A trecut mult de atunci.

  Luke aprobă stânjenit, simţindu-se prins în nisipuri mişcătoare. Îi venea greu să urmărească diversele subiecte şi schimbările stranii ale stării de spirit. Să fi fost oare rezultatul izolării lui C'baoth? Sau altă testare a răbdării sale?

  — A trecut mult timp, repetă el, dar cavalerii Jedi pot trăi din nou. Avem posibilitatea reconstruirii.

  C'baoth reveni cu atenţia asupra lui.

  — Sora ta, da. În curând, va naşte gemeni Jedi.

  — Potenţial Jedi, preciză Luke, uşor surprins de faptul că C'baoth auzise despre sarcina lui Leia. Mass-media Noii Republici acordase o atenţie deosebită evenimentului, dar el crezuse că Jomark era o planetă prea îndepărtată ca să fi aflat. De fapt, gemenii sunt motivul pentru care am venit aici.

  — Nu. Motivul pentru care ai venit aici este chemarea mea.

  — Da… da. Totuşi…

  — Nu există totuşi, Jedi Skywalker, îl întrerupse tăios bătrânul. A fi Jedi înseamnă a sluji Forţa. Te-am chemat prin intermediul Forţei, iar când Forţa te cheamă, trebuie să te supui.

  — Înţeleg, încuviinţă Luke din cap şi-şi dori să fi înţeles cu adevărat.

  Oare C'baoth vorbea doar figurativ? Sau acesta era un alt subiect pe care instruirea sa îl ignorase? Era îndeajuns de familiar cu aspectele generale privind controlul Forţei; ele îl vitalizau, ori de câte ori respingea cu sabia salvele blasterelor. Însă o „chemare” literală era cu totul altceva.

  — Maestre C'baoth, când spui că „Forţa te cheamă”, te referi la faptul că…?

  — Două sunt motivele pentru care te-am chemat, îl întrerupse din nou C'baoth. În primul rând, pentru a-ţi termina instruirea. Iar în al doilea rând… fiindcă am nevoie de ajutorul tău.

  — Ajutorul meu? clipi Luke nedumerit.

  C'baoth zâmbi slab şi ochii îi părură deodată foarte obosiţi.

  — Mă apropii de sfârşitul vieţii, Jedi Skywalker. În curând, voi face lunga călătorie din viaţa aceasta spre ceea ce se află dincolo de ea.

  Un nod se opri în gâtul tânărului.

  — Îmi pare rău, fu singurul lucru la care putu să se gândească.

  — Aceasta este calea oricărei vieţi. Pentru Jedi, ca şi pentru fiinţele mai mărunte.

  Gândurile lui Luke reveniră la Yoda, zăcând pe patul morţii în sălaşul de pe Dagobah… şi la propriul său sentiment de neajutorare, de imposibilitate de a face altceva decât să privească. Nu era o experienţă pe care să fi dorit cu adevărat s-o retrăiască.

  — Cum te pot ajuta? întrebă încetişor.

  — Învaţă de la mine. Deschide-te spre mine, absoarbe-mi înţelepciunea, experienţa şi puterea. În felul acesta, îmi vei continua munca şi viaţa.

  — Am înţeles, aprobă Luke întrebându-se la ce fel de muncă se referea C'baoth. Am însă de terminat propria mea muncă…

  — Şi eşti pregătit pentru ea? îşi arcui C'baoth sprâncenele. Eşti complet pregătit? Sau ai venit aici fără să doreşti să-mi ceri nimic?

  — Nu, recunoscu Luke. Am venit în numele Republicii, să-ţi cer ajutorul în lupta împotriva Imperiului.

  — În ce scop?

  Tânărul se încruntă. În opinia sa, motivele erau mai mult decât evidente.

  — Eliminarea tiraniei Imperiului. Instaurarea libertăţii şi dreptăţii pentru toate fiinţele din galaxie.

  — Dreptate, zvâcni buza lui C'baoth. Nu aştepta dreptate din partea celor mai prejos de tine, Jedi Skywalker. Se lovi de două ori rapid cu vârfurile degetelor în piept: Noi suntem adevărata dreptate a acestei galaxii. Noi doi şi noii Jedi pe care-i vom modela pentru a ne urma. Lasă conflictele meschine pe seama altora şi pregăteşte-te pentru viitorul acela.

  — Eu…, se bâlbâi Luke căutând un răspuns.

  — Ce anume le va trebui gemenilor nenăscuţi ai surorii tale?

  — Păi… Într-o bună zi le va trebui un profesor, răspunse Luke cu o stranie lipsă de chef.

  Ştia bine că primele impresii erau întotdeauna nesigure, totuşi în clipa aceea nu era deloc convins că acesta era genul de om care ar fi vrut să-i înveţe pe nepotul şi nepoata sa. C'baoth părea prea schimbător, aproape pe muchia instabilităţii.

  — Cumva s-a presupus că eu îi voi învăţa, când vor ajunge la vârsta cuvenită, la fel cum o învăţ pe Leia. Totuşi dacă eşti Jedi nu înseamnă neapărat că poţi fi un profesor bun. Şovăi, după care urmă: Obi-Wan Kenobi se autoînvinuia pentru că Darth Vader trecuse de partea întunecată a Forţei. Nu vreau ca asta să se întâmple cu copiii lui Leia. M-am gândit că poate mă vei putea învăţa metodele corespunzătoare ale instruirii Jedi…

  — O pierdere de timp, ridică din umeri C'baoth cu un gest de indiferenţă. Adu-i aici. Îi voi învăţa eu însumi.

  — Da, maestre, vorbi Luke alegându-şi cu grijă cuvintele. Îţi apreciez oferta. Dar, aşa cum ai spus, ai propria ta muncă de făcut. Eu n-am nevoie decât de câteva îndrumări…

  — Dar tu însuţi, Jedi Skywalker? îl întrerupse C'baoth. Tu însuţi nu ai nevoie de instrucţie suplimentară? Poate în problemele de judecată?

  Luke strânse din dinţi. Întreaga conversaţie îl făcea să se'simtă mai transparent decât îi convenea.

  — Ba da, încuviinţă, mi-ar putea fi de folos mai multă instruire în domeniul ăsta. Uneori mă gândesc că maestrul Jedi care m-a învăţat s-a aşteptat să mă descurc pe cont propriu în această privinţă.

  — Este o simplă chestiune de ascultare a Forţei, replică imediat C'baoth şi pentru o clipă, ochii săi părură că-şi pierd focalizarea. Urmează-mă! Vom coborî în sate şi-ţi voi arăta.

  — Acum? făcu Luke simţind cum i se arcuiesc sprâncenele.

  — De ce nu? Am chemat un sătean să ne transporte. Ne va aştepta pe drum. Privi undeva peste umărul lui Luke: Nu, rămâi acolo!

  Tânărul se răsuci. R2-D2 se ridicase din soclul droid al X-interceptorului şi se deplasa pe fuzelaj.

  — Nu-i decât droidul meu.

  — Să rămână acolo! Droizii sunt o abominaţiune – creaturi care gândesc, dar care nu fac parte cu adevărat din Forţă.

  Luke se încruntă. În privinţa aceea, avea dreptate; droizii erau realmente unici, totuşi nu era un motiv pentru a-i numi abominabili. Nu părea însă momentul sau locul pentru o controversă.

  — O să-l ajut să se fixeze înapoi în soclu, îl linişti pe C'baoth şi se grăbi spre navă.

  Utilizând Forţa, sări pe fuzelaj lângă R2-D2.

  — Iartă-mă, dar va trebui să rămâi aici. Haide, să te ajut să te fixezi la loc.

  R2-D2 emise un bip indignat.

  — Ştiu şi-mi pare rău, aprobă Luke conducându-l spre soclu, dar maestrul C'baoth nu doreşte să vii. Poţi aştepta aici, la fel de bine ca pe pământ – cel puţin aici poţi să discuţi cu calculatorul navei.

  Drpidul fluieră din nou, de data aceasta plângăreţ şi uşor nervos.

  — Nu, nu cred că există vreun pericol. Dacă ţi-e teamă, mă poţi monitoriza prin senzorii X-interceptorului. Reduse glasul la nivelul unui murmur: Cu ocazia asta, vreau să scanezi senzorial zona şi să vezi dacă există vreo urmă de vegetaţie care pare deformată, aşa cum era copacul răsucit de lângă peştera de pe Dagobah. Ai înţeles?

  R2-D2 încuviinţă printr-un bip oarecum uimit.

  — Perfect. Ne vedem mai târziu, zise Luke şi sări pe sol, apropiindu-se de C'baoth. Sunt gata!

  — Pe aici, spuse bătrânul şi porni pe o cărare descendentă.

  Luke se grăbi să-l ajungă din urmă. Ştia că era o ipoteză cu bătaie lungă: chiar dacă locul pe care-l căuta se afla în domeniul senzorilor lui R2-D2, nu exista nici o garanţie că droidul va putea distinge plantele locale sănătoase de cele maligne. Totuşi, merita să încerce. Bănuise de multă vreme că Yoda reuşise să stea ascuns de împărat şi Vader numai pentru că peştera părţii întunecate de lângă sălaşul lui îi ecranase propria influenţă asupra Forţei. Pentru ca şi C'baoth să rămână neobservat, ar fi trebuit ca Jomark să aibă undeva un focar similar de putere a părţii întunecate a Forţei.

  Dacă nu cumva, desigur, C'baoth nu trecuse neobservat. Poate că împăratul ştiuse permanent de existenţa lui, dar, în mod deliberat, îl lăsase în pace.

  Ceea ce, la rândul ei, ar fi implicat… ce?

  Luke nu ştia răspunsul, însă era unul pe care ar fi fost bine să-l afle.

  *

  Nu parcurseseră mai mult de două sute de metri, când sosi săteanul pe care-l chemase C'baoth: un bărbat înalt şi slab, pe o cursieră SoroSuub veche, remorcând o caretă complicată.

  — Mă tem că nu-i decât un simplu cărucior agricol transformat, rosti C'baoth făcându-i semn lui Luke să urce şi urmându-l. Careta părea în majoritate din lemn, dar scaunele fuseseră capitonate confortabil. Cei din Chynoo mi-au construit-o, când am venit prima dată la ei.

  Săteanul întoarse ambele vehicule – o manevră dificilă pe poteca îngustă – şi porni la vale.

  — Cât timp ai stat singur înainte de asta? întrebă Luke.

  — Nu ştiu, scutură din cap C'baoth. Timpul nu era o problemă care să mă preocupe realmente. Trăiam, mă gândeam, meditam. Asta a fost tot.

  — Mai ţii minte când ai ajuns prima dată aici? insistă Luke. Vreau să spun, după proiectul Extinderea.

  C'baoth se răsuci lent spre el, cu ochi de gheaţă.

  — Gândurile te trădează, Jedi Skywalker, vorbi el cu răceală. Cauţi să te asiguri că n-am fost un slujitor al împăratului.

  Tânărul se strădui să-i susţină privirea.

  — Maestrul care m-a instruit mi-a spus că sunt ultimul cavaler Jedi. Pe lista lui nu figurau Vader şi împăratul.

  — Şi te temi că sunt un Jedi al întunericului, ca şi ei?

  — Eşti unul?

  C'baoth surâse şi, spre surprinderea lui Luke, chicoti. Provenind de pe faţa sa, sunetul părea straniu.

  — Haide, Jedi Skywalker! Chiar crezi că Joruus C'baoth – Joruus C'baoth – se va întoarce vreodată spre partea întunecată a Forţei?

  Zâmbetul îi dispăru. Împăratul nu m-a ucis, Jedi Skywalker, pentru simplul motiv că în majoritatea domniei sale am fost în afara razei lui de acţiune. Iar după ce am revenit…

  Scutură din cap, parcă iritat.

  — Mai există cineva, o ştii. Altcineva decât sora ta. Nu este Jedi… nu încă, dar am simţit undele din Forţă. Cresc şi apoi coboară.

  — Da, ştiu despre cine vorbeşti, încuviinţă Luke. Am întâlnit-o.

  — Ai întâlnit-o? se răsuci C'baoth cu ochi strălucitori.

  — Cel puţin aşa cred. Bănuiesc că-i posibil să mai existe cineva care…

  — Cum se numeşte?

  Luke se încruntă, cercetând chipul bătrânului şi străduindu-se fără succes să-i perceapă sentimentele. Ceva nu-i plăcea deloc aici.

  — Ea îşi spune Mara Jade.

  C'baoth se lăsă pe spate pe pernele vehiculului, privind în gol.

  — Mara Jade, repetă încetişor.

  — Spune-mi mai multe despre proiectul Extinderea, spuse Luke decis să nu fie abătut de la subiect. Aţi plecat de pe Yaga Minor – mai ţii minte? căutând forme de viaţă extragalactice. Ce s-a întâmplat cu nava şi cu ceilalţi maeştri Jedi care te-au însoţit?

  Ochii lui C'baoth căpătară expresia distantă pe care tânărul o mai văzuse.

  — Au murit, bineînţeles, răspunse el cu glas stins. Au murit cu toţii. Eu singur am supravieţuit şi m-am întors. Se răsuci pe neaşteptate spre Luke: M-a schimbat, ştii?

  — Înţeleg, şopti Luke. Acela era aşadar motivul pentru care C'baoth părea atât de straniu. În timpul zborului, i se întâmplase ceva… Povesteşte-mi.

  Bătrânul rămase tăcut câteva clipe. Luke aşteptă, zgâlţâit de neregularităţile drumului.

  — Nu, vorbi în cele din urmă C'baoth clătinând din cap. Nu acum. Poate mai târziu. Arătă cu vârful bărbiei: Am ajuns.

  Luke privi. În faţă se zăreau şase căsuţe; altele deveneau vizibile pe măsură ce careta ieşea de sub coroanele arborilor. Cu totul erau probabil cincizeci: case elegante, părând să combine elementele naturale de construcţie cu articole selectate din tehnologia modernă. Vreo douăzeci de persoane efectuau diferite activităţi; majoritatea se opriră din lucru la apariţia caretei. Conducătorul bicicletei merse spre centrul satului şi opri în faţa unui jilţ asemănător unui tron din lemn lustruit, înconjurat de un pavilion micuţ cu acoperiş în formă de cupolă.

  — L-am adus din Castelul înalt, explică C'baoth. Bănuiesc că era un simbol al autorităţii pentru cei care l-au sculptat.

  — La ce foloseşte acum? întrebă Luke.

  Tronul complicat părea cumva nelalocul lui într-un peisaj atât de rustic.

  — De obicei de pe el împart dreptate sătenilor, răspunse C'baoth sculându-se şi coborând din caretă. Azi însă nu vom fi atât de oficiali. Vino!

  Sătenii continuau să stea nemişcaţi, privindu-i. Luke extinse Forţa, când îl însoţi pe C'baoth, încercând să le descifreze aurele. Păreau în aşteptare, puţin surprinşi, dar în mod limpede cuprinşi de veneraţie. Nu părea să existe teamă, dar nu se desluşea nici afecţiune.

  — De cât timp vii aici? se interesă tânărul.

  — De mai puţin de un an, răspunse maestrul Jedi pornind fără grabă pe uliţă. Nu s-au grăbit să-mi accepte înţelepciunea, dar în cele din urmă i-am convins.

  Sătenii începuseră să revină la activităţile lor, dar aruncau întruna priviri spre vizitatori.

  — Cum adică „i-ai convins”?

  — Le-am arătat că era în interesul lor să mă asculte, explică C'baoth şi arătă spre casa aflată chiar în faţa lor. Extinde-ţi percepţia, Jedi Skywalker. Spune-mi despre casa aceasta şi despre locuitorii ei.

  Chiar şi fără să-şi focalizeze atenţia asupra locului respectiv, Luke putea simţi mânia şi ostilitatea revărsându-se dinăuntru. Răzbătu chiar şi un pâlpâit de intenţie ucigaşă…

  — Hopa, murmură el. Nu crezi c-ar trebui…?

  — Bineînţeles, zise C'baoth. Vino!

  Se apropie de căsuţă şi împinse uşa, deschizând-o. Luke îl urmă, cu mâna pe sabie.

  În odaia dinăuntru se aflau doi bărbaţi, dintre care unul îl ameninţa cu un cuţit pe celălalt. Ambii înlemniră când îi văzură pe Jedi intrând.

  — Pune cuţitul jos, Tarm, vorbi C'baoth sever. Svan. lasă-ţi şi tu arma.

  Cu gesturi încete, bărbatul cu cuţitul îl aşeză pe podea. Celălalt privi de la C'baoth la oponentul său acum neînarmat…

  — Am zis s-o laşi! şuieră C'baoth.

  Bărbatul tresări, scoase din buzunar un aruncător de proiectile micuţ şi-l aruncă lângă cuţit.

  — Aşa-i mai bine, încuviinţă C'baoth cu glas calm totuşi cu o urmă de furie. Acum, explicaţi-vă.

  Povestea fu relatată de ambii bărbaţi în acelaşi timp, un amestec gălăgios şi confuz de acuzaţii, reproşuri şi contraânvinuiri legate de o afacere care sfârşise prost. C'baoth ascultă cu atenţie, aparent fără dificultăţi în a urmări vârtejul de fapte, presupuneri şi dezvinovăţiri. Luke aşteptă lângă el, întrebându-se cum avea să descâlcească vreodată totul. Din câte pricepuse, ambii păreau să aibă argumente la fel de valide.

  În cele din urmă, cei doi îşi încetară relatarea.

  — Perfect, spuse maestrul Jedi. Judecata lui C'baoth este că Svan îi va plăti lui Tarm suma completă la care s-au înţeles. Încuviinţă din cap, răsucindu-se, pe rând, spre fiecare. Judecata va fi îndeplinită imediat.

  Luke îl privi surprins.

  — Asta-i tot?

  C'baoth întoarse o căutătură de oţel către el.

  — Ai ceva de spus?

  Luke se uită la cei doi săteni, extrem de conştient de faptul că o discuţie contradictorie în faţa lor putea submina autoritatea pe care C'baoth şi-o clădise aici.

  — Mă gândisem că ar fi fost preferabil un compromis.

  — Nu există compromisuri, replică ferm C'baoth. Svan a greşit şi va plăti.

  — Da, dar…

  Tânărul percepu modificarea aurei cu o jumătate de secundă înainte ca Svan să se repeadă spre armă. Dintr-o singură mişcare fluidă, scoase sabia de la centură şi o activă. C'baoth era însă şi mai rapid. Chiar în clipa în care lama alb-verzuie bâzâi, aprinzându-se, bătrânul ridică palma şi din vârfurile degetelor sale ţâşni o rafală sfârâitoare de fulgere albastre.

  Svan receptă salva în cap şi piept şi fu proiectat spre înapoi, cu un răcnet de agonie. Căzu pe podea şi urlă din nou, când C'baoth îl fulgeră iarăşi. Arma îi zbură din mână, iar metalul ei fu înconjurat pentru o clipă de corona alb-albăstruie a descărcării.

  Maestrul Jedi coborî braţul şi, vreme de câteva clipe, în odaie nu se auzi decât scâncetul slab al bărbatului care zăcea pe jos. Luke se holbă îngrozit la el, cu izul de ozon răscolindu-i măruntaiele.

  — C'baoth…!

  — Îmi vei spune maestre, i-o reteză scurt bătrânul.

  Luke inspiră adânc, silindu-se să-şi domolească mintea şi glasul. Dezactivă sabia, o prinse la centură şi îngenunche lângă Svan, care gemea. În mod evident, continua să sufere, totuşi cu excepţia unor arsuri pe piept şi braţe nu părea să fi fost serios rănit. Aşezându-şi palma peste cea mai urâtă dintre arsuri, Luke extinse Forţa, străduindu-se în măsura în care putea să-i atenueze durerile.

  — Jedi Skywalker, vorbi C'baoth dinapoia lui. Nu este afectat permanent. Vino!

  Tânărul nu se clinti.

  — Suferă.

  — Aşa şi trebuie. Necesita o lecţie şi durerea este singurul învăţător pe care nu-l va ignora nimeni. Acum, vino!

  Pentru o clipă, Luke se gândi să nu se supună. Chipul şi aura lui Svan erau în agonie…

  — Sau ai fi preferat ca Tarm să fi fost mort acum? continuă C'baoth.

  Luke privi aruncătorul de proiectile de pe podea, apoi se uită la Tarm care rămăsese nemişcat, cu ochii holbaţi şi faţa de culoarea zăpezii murdare.

  — Existau şi alte căi de a-l opri, vorbi el ridicându-se.

  — Dar niciuna pe care să şi-o amintească mai bine, ripostă C'baoth. Nu uita asta, Jedi Skywalker. Ţine minte: dacă îngădui ca dreptatea să fie dată uitării, vei fi silit să repeţi acelaşi lecţii de nenumărate ori.

  Îl ţintui cu privirea pe tânăr, după care se întoarse către uşă.

  — Aici am terminat. Vino!

  *

  Stelele sclipeau pe boltă, când Luke deschise poarta scundă a Castelului înalt şi ieşi din curte. În mod clar, R2-D2 îl observase; când închise poarta, droidul aprinse farurile de asolizare ale X-interceptorului, iluminându-i calea.

  — Salut, R2-D2, murmură Luke apropiindu-se de scăriţă şi suind obosit în carlingă. Am venit să văd ce faceţi tu şi nava.

  R2-D2 emise bip-uri, asigurându-l că totul era în regulă.

  — Perfect, încuviinţă tânărul activând displayurile şi tastând o verificare de stare. Ai găsit ceva în scanarea senzorială?

  De data aceasta, răspunsul fu mai puţin optimist.

  — Chiar aşa prost? făcu Luke, când traducerea droidului se derulă pe ecran. Mda, cam aşa se întâmplă în munţi…

  R2-D2 mormăi un sunet evident lipsit de entuziasm, apoi fluieră o întrebare.

  — Nu ştiu, zise Luke. Cel puţin alte câteva zile. Poate şi mai mult, dacă are nevoie de mine. Suspină: Nu ştiu, R2-D2… Se pare că lucrurile nu sunt niciodată aşa cum mă aşteptam… Am mers pe Dagobah, aşteptându-mă să găsesc un mare războinic şi m-am întâlnit cu maestrul Yoda. Am venit aici, aşteptându-mă să găsesc pe cineva ca maestrul Yoda… şi am dat de maestrul C'baoth.

  Droidul comentă printr-un gâlgâit uşor negativ şi Luke zâmbi, citind traducerea.

  — Nu uita că şi maestrul Yoda ţi-a făcut o primire pe cinste în prima seară, îi reaminti el şi simţi un fior scurt.

  Cu ocazia aceea, Yoda nu-l cruţase nici pe el. Fusese o testare a răbdării lui Luke şi a felului în care îi trata pe străini.

  Iar băiatul de atunci căzuse la test. Eşuase de-a dreptul jalnic.

  R2-D2 fluieră o precizare.

  — Ai dreptate, recunoscu Luke. Chiar şi atunci când ne-a testat, Yoda n-a avut niciodată duritatea lui C'baoth.

  Se lăsă pe spate, rezemându-şi capul de tetieră şi privi dincolo de cupola deschisă a carlingii spre piscurile munţilor, şi mai departe, către stelele distante. Se simţea obosit, mai obosit decât fusese, probabil, după apogeul acelei lupte teribile împotriva împăratului. De abia reuşise să se târască aici, pentru ca să-l vadă pe R2-D2.

  — Nu ştiu, repetă el. Azi, a făcut rău cuiva. L-a făcut să sufere. A intrat într-o discuţie fără să fi fost întrebat, apoi a impus o judecată arbitrară şi… Pur şi simplu, nu mi-i pot închipui pe Obi-Wan sau pe Yoda procedând în felul acela. Totuşi, este un Jedi, la fel ca ei. Atunci, care exemplu ar trebui să-l urmez?

  Droidul păru să cadă pe gânduri. După un timp, piui din nou, aproape şovăielnic.

  — Asta-i întrebarea, aprobă Luke. Dar, într-un asemenea caz, de ce s-ar mai sinchisi un Jedi al întunericului cu puterile lui C'baoth să mai piardă timpul în felul ăsta? De ce nu m-ar ucide imediat?

  R2-D2 emise un mormăit electronic şi pe ecran se derulă o listă de explicaţii posibile. O listă destul de lungă… era limpede că droidul acordase subiectului destul timp şi gândire.

  — Îţi apreciez grija, îl linişti tânărul, totuşi nu cred că-i un Jedi al întunericului. Este schimbător şi temperamental, dar nu are acelaşi tip de aură a răului pe care o percepeam la Vader şi la împărat.

  Ezită, venindu-i greu să continue.

  — Cred că-i mai probabil ca maestrul C'baoth să fie nebun.

  Era probabil prima dată că Luke îl vedea pe R2-D2 practic redus la tăcere. Vreme de un minut, nu se auzi decât murmurul brizei montane jucându-se prin arborii scheletici ce înconjurau Castelul înalt. Luke privi stelele şi aşteptă ca droidul să-şi regăsească glasul.

  În cele din urmă, acesta o făcu.

  — Nu, nu ştiu cum s-ar fi putut întâmpla aşa ceva, recunoscu Luke citind întrebarea de pe ecran. Deşi am o idee…

  Ridică braţele şi-şi încrucişă degetele înapoia cefei, simţind cum poziţia îi diminuează apăsarea de pe piept. Oboseala mentală surdă părea să fie duplicată de o oboseală la fel de surdă a muşchilor, aşa cum se întâmpla după un antrenament din cale-afară de epuizant. Un colţişor al minţii sale se întrebă dacă nu cumva în aer exista ceva ce biosenzorii X-interceptorului nu putuseră detecta.

  — Nu ţi-am spus-o niciodată, dar imediat după ce Obi-Wan a fost ucis – în prima Stea a Morţii – uneori îi puteam auzi vocea în străfundul minţii. Pe vremea când Alianţa a fost alungată de pe Hoth, ajunsesem să-l pot şi vedea.

  R2-D2 ciripi.

  — Da, cu el vorbeam uneori pe Dagobah. Iar imediat după Bătălia pentru Endor, puteam să-l văd nu numai pe Obi-Wan, ci şi pe Yoda şi pe tata. Deşi ceilalţi doi nu vorbeau niciodată, şi nici nu i-am mai revăzut de atunci. Bănuiala mea este că există o modalitate prin care un Jedi aflat pe moarte se poate… nu ştiu cum să zic… să se ancoreze cumva de alt Jedi aflat în apropiere.

  După o gândire scurtă, R2-D2 sublinie o posibilă fisură a raţionamentului.

  — N-am afirmat că-i ipoteza cea mai fermă din galaxie, mormăi Luke şi dincolo de oboseală se simţi un licăr de iritare. Poate că exagerez, dar dacă nu, este posibil ca toţi cei cinci maeştri Jedi din proiectul Extinderea să se fi ancorat în maestrul C'baoth.

  Droidul fluieră gânditor.

  — Exact, aprobă Luke mâhnit. Nu m-a deranjat să-l am pe Obi-Wan în preajmă – ba chiar îmi doream să-mi fi vorbit mai des. Dar maestrul C'baoth era mult mai puternic decât am fost eu. Poate că situaţia a fost diferită în cazul lui.

  R2-D2 gemu încetişor şi altă sugestie, mai degrabă îngrijorată, apăru pe ecran.

  — Nu-l pot părăsi pur şi simplu, clătină din cap Luke. În nici un caz în starea în care se găseşte. În nici un caz atâta timp cât există o posibilitate de a-l ajuta.

  Făcu o grimasă, auzind în cuvintele acelea un ecou dureros al trecutului. Şi Darth Vader avusese nevoie de ajutor, iar Luke încercase de asemenea să-l salveze de partea întunecată a Forţei, fiind pe punctul de a fi ucis în decursul tentativei. Ce fac! se întrebă el în gând. Nu sunt un tămăduitor. De ce încerc întruna să mă comport ca atare!

  Luke!

  Cu un efort, tânărul îşi târî gândurile înapoi în prezent.

  — Trebuie să plec, spuse el ridicându-se din scaun. Mă cheamă maestrul C'baoth.

  Dezactivă displayurile, dar nu înainte ca traducerea piuiturilor alarmate ale lui R2-D2 să se deruleze pe unul dintre ecrane.

  — Relaxează-te, îi zise Luke şi se întinse peste carlinga deschisă, ca să-l mângâie liniştitor. N-o să păţesc nimic. Sunt un Jedi, ai uitat? Tu fii atent pe-aici, da?

  Droidul fluieră a jale, când Luke coborî scăriţa. Tânărul se opri jos, privind castelul întunecat, iluminat doar de reflecţiile luminilor de poziţie ale X-interceptorului. Se întrebă dacă nu cumva R2-D2 avea dreptate şi ar fi fost mai bine să părăsească planeta.

  R2-D2 subliniase un lucru evident. Talentele lui Luke nu acţionau în direcţia aspectelor tămăduitoare ale Forţei – în privinţa asta era cât se poate de sigur. Ajutarea lui C'baoth urma să fie un proces lung, devorator de timp şi care nu oferea garanţia succesului. Ţinând seama de Marele Amiral care ajunsese la conducerea Imperiului, de conflictele politice interne din sânul Republicii şi de faptul că întreaga galaxie atârna în balanţă, modalitatea aceea era oare cea mai eficientă de a-şi folosi timpul?

  Ridică ochii de la castel, spre umbrele negre ale munţilor care înconjurau lacul de dedesubt. Cu piscuri înzăpezite, de abia vizibile sub razele slabe ale celor trei sateliţi naturali micuţi ai lui Jomark, ele îi reaminteau cumva de Munţii Manarai din sudul Oraşului Imperial de pe Coruscant. Amintirea aceea rechemă imediat alta: Luke, stând pe terasa Palatului Imperial şi privind munţii îndepărtaţi, explicându-i cu înţelepciune lui C-3PO că un Jedi nu poate fi atât de prins în chestiuni de importanţă galactică încât acestea să-l abată de la grija sa faţă de oamenii individuali.

  Când îl rostise, discursul acela sunase nobil şi măreţ. Acum se ivise ocazia de a dovedi că nu fuseseră simple vorbe.

  Inspirând adânc, porni spre poartă.

  — Tangrene a însemnat realizarea noastră cea mai de seamă, rosti senatorul Bel Iblis, golindu-şi paharul şi ridicându-l deasupra capului. Din cealaltă parte a salonului vast, dar aproape pustiu, al clădirii cartierului general, barmanul încuviinţă tăcut şi-şi întoarse atenţia asupra distribuitorului de băuturi. La momentul respectiv, îi hărţuiam pe imperiali de vreo trei ani. Atacam baze micuţe şi convoaie de livrări militare, făcându-le cât puteam de multe necazuri. Totuşi, până la Tangrene nu ne prea băgau în seamă.

  — Ce s-a-ntâmplat acolo? întrebă Han.

  — Am făcut ţăndări un centru Ubictorat major, răspunse cu o satisfacţie evidentă senatorul. Iar după aceea, am şters-o chiar de sub nasul a trei distrugătoare spaţiale, care ar fi trebuit să-l păzească. Cred că atunci şi-au dat seama că reprezentam mai mult decât un factor iritant minor. Eram un grup care trebuia privit cu toată seriozitatea.

  — Îmi dau seama, încuviinţă admirativ Han. Era foarte dificil până şi să te apropii de o bază imperială Ubictorat a Contrainformaţiilor, cu atât mai mult s-o distrugi şi să scapi nevătămat. Cât v-a costat?

  — În mod uluitor, am scăpat cu toate cele cinci nave de război. Am avut multe avarii, bineînţeles, iar una dintre nave a stat în şantierul spaţial aproape şapte luni, dar a meritat din plin.

  — Mi s-a părut că ai spus că aveaţi şase cuirasate, interveni Lando.

  — Acum avem şase. Pe atunci aveam numai cinci.

  — Aha, încuviinţă Lando şi redeveni tăcut.

  — Aşadar, după aceea aţi început să vă mutaţi baza dintr-o parte în alta? întrebă Han.

  Bel Iblis îl cercetă o clipă cu privirea pe Lando, apoi reveni la Han.

  — Asta s-a întâmplat când mobilitatea a devenit o prioritate, preciza el. Deşi nici înainte nu stătusem într-un singur loc. A câta bază este asta, Sena? A treisprezecea în şapte ani?

  — A paisprezecea, răspunse femeia, dacă punem la socoteală şi bazele de pe asteroizii Womrik şi Mattri.

  — Paisprezece, repetă Bel Iblis. Aţi observat probabil că toate clădirile de aici sunt construite din material plastic cu memorie bistabilă. În felul ăsta, este relativ simplu să pliem totul şi să încărcăm în transportoare. Chicoti şi urmă: Deşi, este o armă cu două tăişuri. Odată, pe Lelmra, s-a dezlănţuit o furtună violentă, iar trăsnetele cădeau atât de aproape încât curenţii marginali au declanşat circuitele basculante a două barăci şi ale unui centru de urmărire. Le-a pliat perfect, ca pe nişte cadouri, cu aproape cincizeci de oameni înăuntru.

  — Grozavă distracţie, comentă sec Sena. Din fericire, n-a fost ucis nimeni, dar am petrecut toată noaptea în mijlocul furtunii, tăind plasticul ca să-i eliberăm pe cei dinăuntru.

  — Furtuna s-a potolit abia spre dimineaţă, completă Bel Iblis, şi până seara am şters-o de acolo. Aha!

  Barmanul sosise cu următorul rând de pahare. Bel Iblis numise cocteilul „Vârtej” – era o varietate de coniac corellian, cu un extract necunoscut, acrişor, de fructe. Nu tocmai ceva la care Han s-ar fi aşteptat să găsească într-o tabără militară, dar deloc neplăcut. Senatorul luă două pahare de pe tavă şi le întinse lui Han şi Sena, apoi le luă pe celelalte două…

  — Mai am, mulţumesc, rosti Lando înainte ca Bel Iblis să-i fi putut oferi şi lui.

  Han se încruntă spre prietenul său, aflat vizavi de el. Lando stătea încordat în fotoliu, cu chip inexpresiv şi paharul pe jumătate plin. Era primul său pahar, îşi dădu seama Han… Lando nu-l terminase într-o oră şi jumătate de când veniseră acolo. Îi prinse privirea şi ridică imperceptibil sprâncenele. Lando se uită impasibil la el, apoi coborî ochii şi sorbi o picătură.

  — Cam la o lună după Tangrene, urmă Bel Iblis, l-am întâlnit prima dată pe Borsk Fey'lya.

  Han reveni cu atenţia spre el, simţind un fior de vinovăţie. Fusese atât de absorbit de poveştile senatorului, încât uitase complet motivul pentru care el şi Lando porniseră în misiunea aceea. Probabil că de aceea îl privea Lando atât de tăios.

  — Ah, da, Fey'lya…, făcu el. Ce relaţie ai cu el?

  — Una considerabil mai redusă decât şi-ar dori, te asigur. Fey'lya ne-a făcut unele servicii în timpul războiului şi pare să creadă că ar trebui să-i fim mai recunoscători.

  — Ce fel de servicii? se interesă Lando.

  — Mărunte. La început, ne-a ajutat să stabilim o linie de aprovizionare prin New Cov, apoi ne-a făcut rost de nişte crucişătoare spaţiale, într-un moment când imperialii începuseră să scotocească sistemul la un moment nepotrivit. El şi alţi bothani ne-au transferat de asemenea fonduri, care ne-au permis să achiziţionăm mai devreme nişte echipamente. Chestii de felul ăsta…

  — Şi cât de recunoscători le sunteţi? insistă Lando.

  Bel Iblis surâse subţire.

  — Cu alte cuvinte, ce doreşte Fey'lya de la mine?

  — Pentru început.

  — Lando, rosti Han pe un ton de avertizare.

  — Nu-i nimic, făcu Bel Iblis însă surâsul îi dispăru de pe chip. Înainte de a-ţi răspunde însă aş dori să-mi spuneţi nişte amănunte despre ierarhia Noii Republici. Care-i poziţia lui Mon Mothma în noul guvern, ce relaţie are Fey'lya cu ea – chestii de-astea.

  — Sunt lucruri publice, ridică Han din umeri.

  — Nu mă refer la versiunea oficială. Vreau să ştiu cum stau lucrurile în realitate.

  — Nu-nţeleg, făcu Han trăgând cu ochiul spre Lando.

  — În cazul acesta, voi fi mai direct, zise Bel Iblis examinându-şi conţinutul paharului. Ce intenţionează de fapt Mon Mothma?

  — Asta ţi-a spus Breil'lya? se încruntă Han, simţindu-se cuprins de un val de furie. Că ea are intenţii ascunse?

  — Întrebarea n-are nici o legătură cu bothanii, rosti încet Bel Iblis privindu-l peste marginea paharului. Se referă doar la Mon Mothma. Punct!

  Han îl cercetă atent, îşi alungă deruta şi încercă să-şi adune gândurile. Existau lucruri care nu-i plăceau la Mon Mothma – chiar multe, dacă se gândea mai bine. Începând cu felul în care se folosea de Leia pentru a soluţiona misiunile diplomatice, în loc s-o lase să se concentreze asupra instruirii Jedi. Mai erau şi altele, care-l enervau realmente. Pe alt plan însă…

  — Din câte ştiu, răspunse el, singurul lucru pe care-ncearcă să-l facă este să formeze un guvern nou.

  — Condus de ea?

  — N-ar fi normal?

  Un soi de umbră păru că traversează chipul lui Bel Iblis, care-şi plecă ochii din nou asupra lichidului din pahar.

  — Bănuiesc că era inevitabil, murmură el.

  Rămase tăcut câteva clipe, apoi ridică fruntea, părând că-şi alungase starea de nemulţumire.

  — Prin urmare, ai zice că veţi deveni o republică în fapt, nu doar cu numele?

  — Da, aşa aş zice. Ce legătură are asta cu Fey'lya?

  — Fey'lya crede că Mon Mothma monopolizează prea multă putere. Bănuiesc că nu eşti de acord cu afirmaţia asta…

  Han şovăi, apoi recunoscu:

  — Nu ştiu, dar în tot cazul ea nu conduce totul singură, aşa cum a făcut în timpul războiului.

  — Războiul nu s-a terminat, îi aminti senatorul.

  — Aşa-i…

  — Şi ce crede Fey'lya c-ar trebui făcut? interveni Lando.

  — Oh, Fey'lya are nişte idei proprii şi deloc surprinzătoare despre realocarea puterii. Dar ăştia-s bothanii. Lasă-i să simtă mirosul supei şi se vor bate între ei ca să pună mâna pe polonic.

  — Mai ales, atunci când pot afirma că au fost aliaţi valoroşi ai învingătorilor, sublinie Lando. Spre deosebire de alţii, pe care i-aş putea aminti.

  Sena se foi în fotoliu, dar Bel Iblis ridică mâna spre ea, înainte ca femeia să poată spune ceva.

  — Te întrebi de ce nu m-am alăturat Alianţei, zise el calm, şi am preferat să port un război propriu împotriva Imperiului?

  — Exact, rosti Lando pe acelaşi ton.

  Senatorul îl privi lung şi cercetător.

  — Ţi-aş putea oferi câteva motive pentru care am considerat că era mai bine ca noi să rămânem independenţi, vorbi în cele din urmă. Unul dintre ele ar fi securitatea. Între diferitele unităţi ale Alianţei se transmitea un volum mare de informaţii, existând un potenţial corespondent la fel de mare de a fi interceptat de Imperiu. O vreme se părea că douăzeci la sută dintre bazele Rebelilor erau pierdute pur şi simplu din cauza neglijenţelor de securitate.

  — Am avut unele probleme, încuviinţă Han, dar s-au rezolvat mulţumitor.

  — Serios? Ce-i atunci cu scurgerile acestea de informaţii despre care am înţeles că îşi au sursa chiar în Palatul Imperial?

  — Ştim de ele, făcu Han simţindu-se ca un copil pus la colţ fiindcă nu-şi făcuse temele. Sunt investigate chiar acum.

  — Habar n-am cât de bine sunt investigate, dar, dacă analiza noastră asupra transmisiunilor imperiale este corectă, sursa are un nume – sursa Delta – şi-i raportează direct Marelui Amiral.

  — Perfect, spuse Lando, aşadar un motiv l-a constituit securitatea. Putem afla şi altele?

  — Uşurel, îl fulgeră Han cu privirea. Nu suntem la proces…

  Se întrerupse la un gest din partea senatorului.

  — Mulţumesc, Solo, dar sunt perfect capabil să-mi justific propriile acţiuni. Şi voi fi doritor s-o fac… atunci când voi aprecia că este momentul cuvenit pentru o asemenea discuţie.

  Se uită spre Lando, apoi îşi consultă ceasul.

  — Deocamdată însă am alte priorităţi. S-a făcut târziu şi ştiu că n-aţi avut timp să vă odihniţi după asolizare. Irenez v-a dus bagajele într-o garsonieră vacantă pentru ofiţeri, în apropierea pistei. Mă tem că-i niţel cam mică, dar sunt sigur că în privinţa confortului nu vă veţi plânge. Se sculă în picioare şi încheie: Poate că la cină vom continua această discuţie.

  Han trase cu ochiul spre Lando. La fix venită întreruperea asta, spunea expresia celuilalt, însă bărbatul se abţinu să spună ceva cu glas tare.

  — Perfect, vorbi Han în numele amândurora.

  — Bine, zâmbi Bel Iblis. Va trebui s-o iau pe Sena cu mine, dar la plecare vă vom indica direcţia spre garsonieră. Desigur, dacă nu preferaţi să vă dau un însoţitor.

  — O putem găsi.

  — În regulă. La ora cinei, va veni cineva să vă conducă. Ne vedem mai târziu.

  Parcurseră în tăcere aproximativ jumătate din distanţa până la garsonieră, înainte ca Lando să vorbească în cele din urmă:

  — N-ai de gând s-o faci o dată?

  — Ce să fac? mârâi celălalt.

  — Să mă faci ferfeniţă pentru că nu m-am gudurat pe lângă amicul tău senator. Fă-o şi să terminăm cu asta, fiindcă avem de discutat.

  Han vorbi, continuând să privească drept înainte.

  — Nu numai că nu te-ai gudurat! Chiar când este furios, Chewie e mai politicos decât ai fost tu.

  — Ai dreptate. Vrei să mă mai muştruluieşti, sau eşti gata să-mi asculţi motivele?

  — Chiar c-ar fi interesant, replică Han sarcastic. Ar trebui să ai nişte motive al naibii de bune, ca să fii grosolan cu un fost senator imperial, nu?

  — Nu ne-a spus adevărul, rosti deschis Lando. Cel puţin, nu tot adevărul.

  — Şi ce dacă? Cine zice c-ar trebui să le spună totul unor străini?

  — El ne-a adus aici. De ce a făcut-o, pentru ca după aceea să ne mintă?

  Han întoarse capul spre el, încruntându-se… şi, dincolo de supărarea sa, zări pentru prima dată liniile de îngrijorare de pe chipul lui Lando. Indiferent care i-ar fi fost bănuielile, era cât se putea de serios.

  — Bine, încuviinţă el ceva mai calm. Cu ce a minţit?

  — În primul rând, în privinţa bazei ăsteia, arătă Lando spre clădirea cea mai apropiată. A spus că se mută foarte des – de paisprezece ori în şapte ani, îţi aminteşti? Totuşi staţionează aici de peste o jumătate de an.

  Han examină clădirea, trecând pe lângă ea. Netezimea locurilor unde ar fi trebuit să se plieze plasticul bistabil… urmele de uzură ale fundaţiei…

  — Mai sunt şi alte detalii, continuă Lando. Ai observat cum era împodobit salonul cartierului general? O duzină de sculpturi plasate între separeuri, plus o mulţime de piloni luminescenţi. Ca să nu mai zic de toate chestiile de pe pereţi… Deasupra barului era un panou display repetor antic, lângă intrare un crono naval…

  — Le-am văzut, îl întrerupse Han, dar nu-nţeleg care-i problema?

  — Nu este câtuşi de puţin un loc care, în trei minute, să poată fi demontat şi evacuat de pe planetă. Nici vorbă de aşa ceva! Pe de altă parte, dacă te ocupi de lansarea unor atacuri majore împotriva bazelor imperiale, n-ajungi să te dedici confortului.

  — Poate că au lăsat-o mai moale pentru o vreme, zise Han începând să se simtă stânjenit de faptul că trebuia să-l apere pe Bel Iblis.

  — Posibil, dar atunci se pune altă întrebare: De ce? Care ar fi motivul pentru care-şi păstrează navele şi trupele?

  Han îşi muşcă interiorul obrazului, înţelegând perfect unde bătea celălalt.

  — Crezi c-a făcut o înţelegere cu Fey'lya?

  — Ăsta-i răspunsul evident. Ai auzit cum vorbea despre Mon Mothma, ca şi cum s-ar fi aşteptat să se declare împărăteasă dintr-o clipă în alta. Nu-i influenţa lui Fey'lya?

  Han căzu pe gânduri. Continua să fie o nebunie, dar nu chiar atât de absurdă pe cât păruse la prima vedere. Deşi dacă Fey'lya credea că putea da o lovitură de stat cu numai şase cuirasate private, îl aştepta o surpriză a naibii de neplăcută.

  Pe de altă parte…

  — Stai puţin, Lando! Dacă ar complota împotriva lui Mon Mothma, de ce ne-au adus aici?

  — Ei bine, amice, ajungem la scenariul cel mai neplăcut. Mai exact, prietenul tău fostul senator este un impostor… şi toată chestia asta este o înscenare a Imperiului.

  — Acum chiar că m-ai băgat în ceaţă!

  — Gândeşte-te, coborî Lando glasul când un grup de bărbaţi în uniformă apăru de după un colţ, mergând în altă direcţie. Garm Bel Iblis, despre care se ştia că a fost ucis, reînvie brusc? Şi nu numai că este viu, ci are o întreagă armată personală? O armată de care niciunul dintre noi n-a auzit până acum?

  — Nu uita că Bel Iblis n-a fost tocmai o persoană izolată. Când eram copil, existau o mulţime de holograme şi înregistrări cu el. Nu-i uşor să arăţi şi să vorbeşti ca el.

  — Aşa ar fi, dacă ai avea la îndemână înregistrările alea, dar te bizui doar pe nişte amintiri. N-ar fi chiar atât de greu să aranjezi o imitaţie destul de plauzibilă. Şi ştim că baza asta există aici de peste un an. Poate c-a fost abandonată de alţii… Iar asamblarea unei false armate n-ar necesita un efort prea mare. În nici un caz pentru Imperiu.

  — Fantezia ţi-a luat-o razna, clătină Han din cap. Imperiul n-ar depune atâtea eforturi doar pentru noi.

  — Poate că nu le-a depus pentru noi. Poate că totul a fost regizat pentru Fey'lya, iar noi am nimerit aici din întâmplare.

  — Pentru Fey'lya?

  — Evident. Fii atent: totul începe cu banii transferaţi de Imperiu în contul lui Ackbar. Amiralul este suspectat şi poate fi răsturnat din poziţia pe care o deţine. Atunci, apare Fey'lya, convins că are sprijinul legendarului Garm Bel Iblis şi al armatei sale personale. Fey'lya încearcă să pună mâna pe putere, ierarhia Noii Republici se încâlceşte şi, în timp ce nimeni nu-i atent, Imperiul acţionează şi recâştigă un Sector sau două. Rapid, curat şi simplu.

  Han pufni sonor.

  — Asta ţi se pare simplu, da?

  — Avem de-a face cu un Mare Amiral, ai uitat? Orice este posibil.

  — De acord, totuşi posibil nu-nseamnă probabil. Dacă-i vorba despre o înscenare, de ce ne-au adus pe noi aici?

  — De ce nu? Prezenţa noastră nu le strică defel planul. Dimpotrivă, îl poate chiar susţine. Ne arată totul, ne expediază înapoi, noi tragem un semnal de alarmă în privinţa lui Fey'lya, şi Mon Mothma recheamă navele ca să apere Coruscantul de o tentativă de lovitură de stat care nu se va materializa niciodată. Urmează haosul şi o mulţime de Sectoare rămân neprotejate gata să fie înhăţate de imperiali.

  Han clătină din cap.

  — Cred că-i pur şi simplu imaginaţia ta.

  — Poate că ai dreptate. Sau poate că ai prea multă încredere în fantoma unui senator corellian.

  Ajunseseră la garsoniera ce le fusese repartizată, una dintre căsuţele cubice, cu latura de cinci metri, dispuse în două şiruri paralele. Han tastă combinaţia zăvorului căpătată de la Sena şi intrară.

  Interiorul era pe cât de simplu putea fi, rămânând în acelaşi timp funcţional: o singură odaie, cu o chicinetă în lateral, vizavi de care o uşă ducea probabil spre baie. O combinaţie masă/consolă pliantă şi două scaune automodelante, de modă veche, capitonate în cenuşiu militar, ocupau majoritatea spaţiului, alături de două dulăpioare-paturi, pliate şi poziţionate astfel încât să ia locul mesei pe timpul nopţii.

  — Superb, comentă Lando.

  — Probabil că astea pot fi demontate şi evacuate de pe planetă în trei minute.

  — De acord. Exact ăsta este mobilierul care ar fi trebuit să existe în salon, atât doar că acolo era altceva.

  — Poate că au dorit ca măcar una dintre clădirile de aici să nu pară desprinsă din Războiul Clonelor, sugeră Han.

  — Poate, făcu Lando lăsându-se pe vine lângă un scaun şi examinând marginea pernuţei. Probabil că le-au demontat din cuirasat. Introduse degetele sub materialul cenuşiu şi pipăi. Se pare că nici nu le-au mai recapitonat, după ce le-au îmbrăcat în…

  Se opri şi chipul i se încordă pe neaşteptate.

  — Ce-i? întrebă Han.

  Lando se răsuci încet spre el.

  — Scaunul ăsta, îi şopti, nu-i cenuşiu dedesubt. Este albastru şi auriu.

  — Şi ce dacă?

  — Nu-nţelegi? Flota nu-şi decorează interioarele navelor în albastru şi auriu. N-a făcut-o niciodată. Nici pe timpul Imperiului, nici a Noii Republici, nici a Vechii Republici. Culorile astea au existat o singură dată.

  — Când?

  Lando trase aer adânc în piept.

  — În flota Katana.

  Han se holbă la el şi un cuţit de gheaţă îi pătrunse încet în piept. Flota Katana…

  — Nu se poate, zise el. Trebuie să fie o greşeală.

  — Nu-i nici o greşeală, clătină Lando din cap şi vârî degetele mai adânc, ridicând suficient de mult ţesătura cenuşie ca s-o arate pe cea de dedesubt. Odată, am petrecut două luni, strângând datte despre Forţa întunecată. Asta-i!

  Han privi materialul albastru şi auriu, decolorat de vreme, şi se simţi cuprins de un sentiment de ireal. Flota Katana… Forţa întunecată… Dispărută de jumătate de veac… şi acum apărută brusc.

  Poate…

  — Ne trebuie o dovadă mai bună, spuse el. Asta n-ajunge.

  Lando încuviinţă, continuând să fie şocat.

  — Asta ar explica de ce ne-au ţinut tot timpul la bordul lui Lady Luck. Nu puteau camufla faptul că nava lor avea un echipaj de numai două mii de oameni, în loc de şaisprezece. Flota Katana…

  — Ar trebui să aruncăm o privire într-una din navele alea, insistă Han. Ai înregistrat cumva codul de identificare expediat de Irenez?

  Lando trase aer adânc în piept şi păru că-şi revine din stupoare.

  — Probabil că-l putem reconstitui, dar, dacă-i duce mintea cât de cât, codul de intrare va fi diferit de cel pentru ieşire. Nu cred însă că va trebui să intrăm realmente în nave. Ajunge să mă uit bine, şi de aproape, la displayul repetor din salon.

  — S-a făcut, încuviinţă posac Han. Haidem să te uiţi.

  Avură nevoie de numai cinci minute, ca să revină în salonul cartierului general. Pe drum, Han cercetă traficul de pietoni şi vehicule, sperând că era încă destul de devreme pentru ca salonul să fie gol. Examinarea de aproape a displayului repetor avea să fie dificilă şi fără o mulţime de indivizi care-şi omorau timpul înăuntru, neavând nimic mai bun de făcut decât să se uite spre bar.

  — Mai exact, ce anume căutăm? întrebă el când clădirea apăru în raza lor vizuală.

  — În spate ar trebui să existe nişte fante speciale de input, pentru afişajele circuitelor complete de comandă secundară. Apoi, numerele de serie.

  Han încuviinţă din cap. Prin urmare, trebuiau să ia obiectul de pe perete. Grozav!

  — Cum de ştii atâtea despre Flotă?

  — Ţi-am zis, am făcut nişte cercetări extensive, pufni Lando. Pe când vindeam nave vechi, în urma unui târg m-am ales cu o hartă falsă a locaţiei Flotei. M-am gândit că dacă aş putea să învăţ destule chestii despre Katana, ca să vorbesc ca un expert, aş fi putut să plasez harta altcuiva şi să-mi recuperez banii.

  — I-ai recuperat?

  — Chiar vrei să ştii?

  — Nu neapărat. Pregăteşte-te, intrăm în scenă.

  Aveau noroc. Salonul era pustiu, cu excepţia barmanului şi a doi droizi de serviciu, momentan dezactivaţi.

  — Bine aţi revenit, domnilor, îi salută barmanul. Cu ce vă pot fi de folos?

  — Am vrea ceva să luăm cu noi în cameră, zise Han examinând rapid rafturile dinapoia tejghelei.

  Aveau destule băuturi – probabil vreo sută de sticle cu forme şi dimensiuni diferite. În lateral exista însă şi o uşă, care comunica probabil cu magazia. Aceea părea şansa lor cea mai bună.

  — Ai cumva conbere Vistulo?

  — Cred că da, încuviinţă barmanul şi, întorcându-se, cercetă sticlele. Da – aici este.

  — Din ce an?

  — Să văd… din '49.

  — Din '46 n-ai? se strâmbă Han. Poate prin magazie, undeva?

  — Nu cred, dar mă duc să mă uit, încuviinţă politicos barmanul pornind spre uşă.

  — Te-nsoţesc, se oferi Han, strecurându-se pe sub tejghea. Dacă n-ai din '46, poate găsim altceva interesant.

  Pentru o secundă, se păru că barmanul avea să obiecteze. Îi văzuse însă pe cei doi că băuseră chiar cu Bel Iblis şi, oricum Han se afla deja aproape în faţa uşii.

  — Bine, încuviinţă el.

  — Grozav, zise Han.

  Deschise uşa şi-l împinse în magazie.

  Nu ştia de cât timp avea Lando nevoie ca să coboare displayul repetor de pe perete, să-l verifice şi apoi să-l pună la loc. Pornind de la premisa că era bine să-i ofere cât mai mult timp, izbuti să prelungească la cinci minute căutările unei Vistulo din '46. În cele din urmă, plin de o mulţumire voioasă, se mulţumi cu o Kibshae din '48. Barmanul ieşi primul din magazie; ţinându-i pumnii lui Lando, Han îl urmă.

  Prietenul lui stătea la bar, în acelaşi loc unde-l lăsase, cu mâinile pe tejghea şi chipul rigid. Motivul era cât se putea de limpede. La câţiva paşi înapoi sa, cu mâna pe patul blasterului, se găsea Irenez.

  — Ah, salut, Irenez! rosti Han, abordând expresia cea mai inocentă. Ciudat să te-ntâlnesc aici.

  Expresia de nevinovăţie fusese irosită zadarnic.

  — Nu-i deloc ciudat, replică ea acru. Sena m-a trimis să fiu cu ochii pe voi. Aţi găsit ce căutaţi?

  Han trase cu coada ochiului spre Lando şi zări încuviinţarea imperceptibilă.

  — Cred că da.

  — Mă bucur. Haideţi afară.

  Han întinse barmanului sticla de Kibshae.

  — Ţine-o bine, îi zise. Se pare că petrecerea a fost anulată.

  În faţa clădirii îi aştepta un speeder vechi de teren, cu cinci locuri.

  — Suiţi, rosti Irenez indicând portiera din spate a vehiculului.

  Cei doi se supuseră. Pe banchetă, Sena Leikvold Midanyl stătea cu o rigiditate necaracteristică.

  — Domnilor, rosti ea grav, luaţi loc, vă rog.

  Han se aşeză şi se răsuci către ea.

  — A sosit deja momentul cinei?

  — Irenez, treci la comandă, îl ignoră femeia. Du-ne prin jurul taberei – nu contează unde anume.

  Irenez ocupă în tăcere scaunul pilotului şi, cu un zguduit uşor, porniră.

  — N-aţi rămas prea mult în cameră, se adresă Sena lui Han.

  — Nu-mi amintesc ca senatorul să fi zis că suntem consemnaţi înăuntru.

  — Aşa este. Pe de altă parte, orice musafir bine crescut ştie că nu trebuie să se plimbe neînsoţit prin locuri secrete.

  — Îmi cer scuze, făcu bărbatul străduindu-se să-şi elimine tonul de sarcasm din voce. Nu ştiusem că rezervele voastre de băutură sunt secrete. Privi pe geam şi remarcă: Dacă doreaţi să ne duceţi în garsonieră, aţi luat-o în direcţia opusă.

  Sena îl privi o clipă în tăcere.

  — Vreau să-ţi cer o favoare.

  Era ultimul lucru la care s-ar fi aşteptat Han şi avu nevoie de câteva secunde pentru a-şi regăsi glasul.

  — Ce fel de favoare?

  — Să vorbeşti cu Mon Mothma în numele meu. Să-i ceri ei şi Consiliului să-l invite pe senatorul Bel Iblis să se alăture Noii Republici.

  Han strânse din umeri. De aceea îl aduseseră pe el şi pe Lando până aici?

  — Pentru a vă alătura, nu vă trebuie o invitaţie specială. Este suficient să contactaţi pe cineva din Consiliu şi să vă oferiţi serviciile.

  Un muşchi zvâcni în obrazul femeii.

  — Mă tem că în cazul senatorului nu va fii chiar aşa uşor. Nu este vorba despre o alăturare la Noua Republică, cât despre o re-alăturare.

  Han se încruntă spre Lando.

  — Cum adică? mormăi el.

  Sena suspină şi se întoarse pe jumătate către fereastra laterală.

  — S-a întâmplat cu mult timp în urmă, înainte ca diversele grupuri de rezistenţă ce luptau împotriva Imperiului să se fi reunit în mod oficial în Alianţa Rebelă. Cunoşti ceva despre perioada aceea?

  — Doar ce există în arhivele oficiale, zise Han. Mon Mothma şi Bail Organa de Alderaan au unit trei dintre grupurile cele mai mari şi le-au convins să acţioneze împreună. După aceea, bulgărele de zăpadă a pornit la vale.

  — Ai auzit vreodată cum se numea acea primă organizaţie?

  — Bineînţeles, Tratatul… Corellian. Tratatul Corellianl!

  — Da, încuviinţă Sena. Senatorul Bel Iblis, nu Mon Mothma, a convins cele trei grupuri să accepte să se întâlnească. Şi tot el le-a garantat protecţia.

  Vreme de un minut. În speeder nu se auzi decât bâzâitul elevatoarelor repulsor.

  — Ce s-a întâmplat după aceea? întrebă Lando.

  — Ca s-o spun direct, Mon Mothma a început să preia conducerea. Senatorul Bel Iblis se pricepea mult mai bine decât ea la strategie şi tactică, chiar mai bine decât mulţi dintre generalii şi amiralii Rebeliunii din primele zile. Ea avea însă darul inspiraţiei, talentul de a face să conlucreze grupuri şi specii diferite. Treptat, a devenit simbolul cel mai vizibil al Rebeliunii, iar Organa şi senatorul au fost încet-încet împinşi în planul doi.

  — Trebuie să fi fost un hap greu de înghiţit pentru cineva ca Bel Iblis, murmură Lando.

  — Aşa este, totuşi trebuie să înţelegeţi că nu numai mândria l-a determinat să-şi retragă sprijinul. Bail Organa reprezentase o influenţă puternic moderatoare asupra lui Mon Mothma – era unul dintre puţinele persoane pe care le respecta şi în care se încredea îndeajuns pentru a le acorda atenţie în mod serios. După ce el a fost ucis în decursul atacului Stelei Morţii asupra lui Alderaan, practic n-a mai existat nimeni de statut egal care să se poată opune lui Mon Mothma. A continuat să-şi atribuie tot mai multe puteri şi senatorul a început să suspecteze că avea să-l răstoarne pe împărat doar pentru a-i lua locul.

  — De aceea a ieşit din Alianţă şi a pornit propriul său război împotriva Imperiului, zise Lando. Tu ştiai toate astea, Han?

  — Habar n-avusesem.

  — Nu mă surprinde, încuviinţă Sena. Voi aţi fi făcut reclamă abandonului înregistrat de un senator? Mai ales în mijlocul războiului?

  — Probabil că nu, fu de acord Han. Singura surpriză este că nu s-au retras mai multe grupuri, ca voi. Mon Mothma poate fi destul de dictatorială, dacă doreşte.

  — De altfel, adăugă sec Lando, nici în timpul războiului n-a existat vreo îndoială cine conduce totul. Am văzut-o, odată, făcându-i pe amiralul Ackbar şi pe generalul Madine să-şi desfiinţeze propriul lor proiect, când a decis că nu-i place.

  Han o privi pe Sena, fulgerat de un gând neaşteptat.

  — De aceea v-aţi întrerupt raidurile împotriva Imperiului? Ca să fiţi gata să acţionaţi împotriva lui Mon Mothma, dacă va transforma Noua Republică într-o dictatură?

  — Exact. Ne-am mutat aici, în Cuibul Pribeagului, acum mai puţin de trei ani, am suspendat toate operaţiunile, cu excepţia raidurilor pentru materiale, şi am început să elaborăm planuri tactice de urgenţă. Şi să aşteptăm exonerarea triumfătoare a senatorului. Obrazul îi zvâcni din nou: Am tot aşteptat…

  Han privi pe fereastră spre tabără, cuprins de o senzaţie de gol. Legendarul senator Bel Iblis… aşteptând revenirea la putere, care n-avea să vină niciodată.

  — N-o să se întâmple, şopti el.

  — Ştiu, aprobă femeia, apoi şovăi şi adăugă: în adâncul sufletului, o ştie şi senatorul.

  — Atât doar că el nu-şi poate călca pe mândrie să se ducă la Mon Mothma şi să-i ceară să-l primească înapoi. De aceea, te-a pus pe tine să-mi ceri să…

  — Senatorul n-are nici o legătură cu mine, îl întrerupse Sena tăios. Nu ştie nici măcar de discuţia aceasta. Este exclusiv responsabilitatea mea.

  Han se trase puţin înapoi.

  — Sigur că da. În regulă.

  — Scuză-mă, scutură ea din cap, n-am vrut să te reped.

  — E-n regulă.

  Bărbatul simţea el însuşi o oarecare empatie cu Sena. Poate că era animată de logică şi de bune intenţii, totuşi continua să considere că fusese o trădare. O amintire răzleaţă îi fulgeră prin minte: expresia de pe chipul lui Luke, înaintea bătăliei de lângă Yavin, cu prima Stea a Morţii, când crezuse că Han avea să fugă şi să-i abandoneze…

  — Han, rosti încet Lando.

  Îşi privi prietenul, alungându-şi gândurile. Lando înălţă uşor sprâncenele, într-un semn de aducere aminte.

  — O să facem o înţelegere, vorbi Han întorcându-se către femeie. O să-i spun lui Mon Mothma despre senator, iar tu o să-mi spui despre flota Katana.

  — Flota Katana? repetă Sena al cărei chip înlemnise.

  — De unde provin cuirasatele voastre, interveni Lando. Nu te obosi să negi – m-am uitat atent la displayul repetor pe care-l aveţi deasupra barului, în salonul cartierului general.

  Sena expiră încet şi prelung.

  — Nu, nu vă pot spune nimic despre asta.

  — De ce? întrebă Lando. Vom fi din nou aliaţi, ai uitat?

  Un fior neplăcut sui pe spinarea lui Han.

  — Sau i-aţi promis cumva flota lui Fey'lya?

  — Nu i-am promis nimic lui Fey'lya. Deşi asta nu-nseamnăcăel n-ar fi cerut…

  — Aşadar chiar se gândeşte la o lovitură militară, se strâmbă Han.

  — Câtuşi de puţin! Fey'lya n-ar şti cum să utilizeze o lovitură militară, nici dacă ar primi-o drept cadou. Trebuie să-nţelegeţi că bothanii gândesc în termenii influenţei politice şi ai convingerii, nu ai puterii militare. Ţelul tipic al unui bothan este de a convinge tot mai mulţi oameni să-l asculte. Fey'lya crede că dacă-l va readuce pe senator în Noua Republică va face un pas important în direcţia respectivă.

  — Mai ales dacă Ackbar nu i se mai poate împotrivi?

  — Da, din păcate asta este altă mişcare bothană tipică. Un conducător bothan care se împiedică este atacat invariabil de toţi cei care vor să-i ia locul. În trecut, atacurile erau literale, cu cuţite, şi, de obicei, însemnau moartea. Acum a devenit mai degrabă o asasinare verbală. Asta înseamnă progresul.

  — Ackbar nu-i bothan, interveni Lando.

  — Tehnica se aplică şi altor rase.

  — Ce grup grozav avem ca aliaţi, mârâi Han. Deci doar înjunghie, sau fac şi alte şmecherii?

  — Te referi la transferul bancar? Sena clătină din cap. Nu, mă-ndoiesc că ar fi fost mâna lui Fey'lya. Ca regulă generală, bothanii nu se expun într-atât încât să organizeze ei înşişi comploturi. Preferă să le folosească pe ale altora.

  — Par mai degrabă similari unor animale care se hrănesc cu stârvuri, nu unor prădători, comentă acru Han. Probabil că asta explica motivul pentru care îi displăcuseră dintotdeauna Fey'lya şi bothanii lui. Deci ce facem în privinţa asta?

  Sena strânse din umeri.

  — Practic, nu trebuie decât să-l absolviţi pe Ackbar de acuzaţii. În clipa în care nu va mai fi vulnerabil atacurilor, Fey'lya ar trebui să bată în retragere.

  — Grozav! Problema este că, din cauza Marelui Amiral aflat la conducerea Imperiului, s-ar putea să n-avem parte de atâta timp.

  — Şi dacă nu avem noi, nu aveţi nici voi, completă Lando. Senatorul ar fi bine să dea piept cu realitatea, ignorându-şi demnitatea rănită. Sunteţi un grup mic şi izolat, cu acces la flota Katana, iar Imperiul râvneşte după alte nave de război. În clipa în care Marele Amiral descoperă ceea ce aţi găsit voi, va pune toată Flota imperială pe urmele voastre, înainte de a clipi din ochi. Aduceţi flota Katana în Noua Republică şi veţi fi eroi. Aşteptaţi prea mult şi veţi pierde totul.

  — Ştiu asta, vorbi Sena aproape neauzit, iar Han aşteptă încleştându-şi pumnii fără să vrea. De fapt, nu ştim unde-i flota. Cuirasatele noastre provin de la un individ care afirmă că le-a descoperit din întâmplare acum vreo cincisprezece ani. Un tip slăbuţ, sub înălţimea medie, cu aspect de nevăstuică. Are păr alb scurt şi chipul foarte ridat, deşi bănuiesc că asta se datorează mai degrabă unei boli, decât vârstei.

  — Cum îl cheamă? întrebă Han.

  — Nu ştiu, nu ne-a spus niciodată. Femeia şovăi din nou, după care urmă: îi plac însă jocurile de noroc. De câte ori ne-am întâlnit, am făcut-o la bordul lui Coral Vanda, de obicei la mesele de joc. Cei de acolo par să-l cunoască destul de bine, deşi felul în care arunca banii poate să nu însemne nimic. Crupierii ajung să-i cunoască iute pe depravaţi.

  — Coral Vanda…, repetă Han.

  — Un cazinou de lux submarin, pe Pantolomin, interveni Lando. Întreprinde voiajuri de câte trei şi şapte zile prin reţelele imense de recife ale continentului nordic. Mi-am dorit mereu să ajung acolo, dar n-am avut ocazia.

  — Ei bine, o ai acum, zise Han şi se întoarse către Sena. Cred că următoarea întrebare este cum o să plecăm de aici.

  — Asta nu va fi o problemă, răspunse femeia cu glas încordat. Probabil că începuse deja să aibă îndoieli. Pot trimite Eretele să vă ducă înapoi pe New Cov. Când vreţi să plecaţi?

  — Imediat, răspunse Han apoi văzu expresia lui Sena. Uite ce-i, indiferent unde am merge, va trebui să-i oferi nişte explicaţii senatorului. Aici este vorba despre o întrecere contracronometru cu Imperiul – chiar numai câteva ore pot reprezenta o diferenţă decisivă.

  — Cred că ai dreptate, încuviinţă ea şovăind. Irenez, du-ne la nava lor. O să aranjez lucrurile de acolo.

  Se dovedi că nu era necesar s-o facă din Lady Luck. Lângă rampa navei, aşteptându-i în mod clar, se afla Bel Iblis.

  — Vă salut, le zâmbi el când îi văzu coborând din speeder. Nu eraţi în garsoniera voastră şi m-am gândit că s-ar putea să fiţi aici. Văd c-am ghicit.

  Ochii i se ridicară peste umărul lui Han, o zăriră pe Sena coborând din vehicul, apoi reveniră asupra celor doi bărbaţi… şi brusc surâsul dispăru.

  — Sena? Ce se-ntâmplă?

  — Ei ştiu despre flota Katana, domnule Comandor. Şi… le-am spus despre omul nostru de legătură.

  — Am înţeles, vorbi sec Bel Iblis. De aceea plecaţi, pentru a încerca să-l convingeţi să aducă Forţa întunecată de partea Noii Republici.

  — Exact, răspunse Han pe acelaşi ton. Avem nevoie de nave… avem mare nevoie. Dar şi mai multă nevoie avem de luptători buni. Şi de comandanţi buni.

  Bel Iblis îl privi câteva clipe în tăcere, apoi spuse:

  — Nu mă voi duce la Mon Mothma ca un cerşetor, rugând-o să mă primească.

  — Ai plecat din motive întemeiate. Te poţi întoarce în acelaşi fel.

  Senatorul se uită din nou scurt către Sena.

  — Nu. Prea mulţi ştiu ce s-a întâmplat între noi. Aş părea un prost bătrân. Sau un cerşetor.

  Căutătura lui lunecă dincolo de Han, plimbându-se fără grabă peste clădirile din Cuibul Pribeagului.

  — Nu am nimic de adus, Solo, zise el cu glasul încărcat de regrete. Cândva visam să am o flotă care să rivalizeze cu cea mai bună flotă din Noua Republică. O flotă şi o suită de victorii decisive şi cruciale asupra Imperiului. Având aşa ceva, poate că m-aş fi putut întoarce cu demnitate şi respect. Dar ceea ce am aici – scutură el din cap – cu greu se poate numi forţă de atac.

  — Poate că aşa-i, dar nici şase cuirasate nu-s de lepădat, interveni Lando. Ca să nu mai amintesc de victoriile pe care le-ai înregistrat. Uită pentru un minut de Mon Mothma… orice soldat din Noua Republică ar fi încântat de venirea ta.

  — Este posibil, arcui o sprânceană Bel Iblis. Bănuiesc c-o să mă gândesc la asta.

  — Mai ales că la conducerea Imperiului se află un Mare Amiral, îi reaminti Han. Dacă te prinde singur aici, ai terminat-o.

  Bel Iblis surâse strâmb.

  — M-am gândit la asta, Solo. Mă gândesc întruna, de câteva ori pe zi… Ajunge însă! Eretele pleacă peste jumătate de oră, pentru a-l duce pe Breil'lya la New Cov. Voi ordona să vă ia şi pe voi cu Lady Luck.

  Han şi Lando schimbară priviri.

  — Crezi că o întoarcere pe New Cov va fi sigură? Este posibil să mai fi rămas imperiali pe acolo.

  — În nici un caz, spuse cu siguranţă Bel Iblis. l-am studiat mult timp pe imperiali şi tactica lor. Pe lângă faptul că nu se aşteaptă să revenim atât de devreme, nu-şi pot permite să rămână prea mult timp într-un singur loc. În plus, trebuie să mergem acolo – Breil'lya are să-şi ia nava înapoi.

  Han încuviinţă din cap, întrebându-se ce fel de raport va furniza Breil'lya şefului său la întoarcerea pe Coruscant.

  — Bine. În cazul ăsta… cred că ar fi momentul să ne pregătim nava.

  — Da. Bel Iblis şovăi, apoi întinse mâna. Mi-a făcut plăcere să te revăd, Solo. Sper să ne mai întâlnim.

  — Sunt sigur că ne vom mai întâlni, îl asigură Han strângându-i mâna.

  — La revedere, Calrissian, îl salută din cap senatorul.

  Eliberă mâna lui Han, se întoarse şi porni să traverseze pista. Han se uită după el, încercând să-şi dea seama dacă îl admira mai mult decât îl compătimea, sau invers. Era un exerciţiu inutil.

  — Bagajele noastre au rămas în garsonieră, îi spuse lui Sena.

  — Vi le voi trimite, până terminaţi de verificat nava, zise femeia şi ochii ei sclipiră pe neaşteptate cu un foc pârjolitor. Vreau însă să nu uitaţi un lucru. Puteţi să plecaţi acum, cu binecuvântările noastre, dar dacă-l trădaţi pe senator – indiferent în ce mod – veţi muri! Dacă va fi nevoie, chiar de mâna mea.

  Han îi întoarse privirea, gândindu-se ce să replice. Să-i fi reamintit, poate, că el fusese atacat de vânători de recompense, de criminali interstelari şi de trupele de şoc, şi că fusese torturat la indicaţiile lui Darth Vader însuşi? Să-i fi sugerat că, la urma urmelor, o ameninţare din partea ei era prea amuzantă pentru ca s-o ia măcar în serios?

  — Am înţeles, vorbi el grav. Nu vă voi trăda.

  *

  Dinspre conexiunea cu trapa dorsală dinapoia lor se auzi scârţâitul unei etanşări supuse stresului şi, prin cupola cabinei lui Lady Luck, stelele vizibile în jurul formei masive a cuirasatului fulgerară brusc, transformându-se în linii stelare.

  — Iar la drum, mormăi Lando resemnat. Cum naiba de te las mereu să mă convingi s-o fac?

  — Pentru că tu eşti tipul respectabil, replică Han aruncând o privire peste aparatura navei. Nu avea multe de văzut, deoarece motoarele şi majoritatea sistemelor erau în stand-by. Şi pentru că ştii, la fel de bine ca mine, că trebuie s-o facem. Mai devreme sau mai târziu. Imperiul va afla că flota Katana a fost descoperită şi va începe s-o caute. Iar dacă imperialii dau peste ea înaintea noastră, o să avem serios de furcă.

  Chiar acum, de pildă, aveau să petreacă încă două zile inutile în hiperspaţiu, în vreme ce Eretele îi purta înapoi la New Cov. Nu fiindcă ei ar fi dorit să meargă acolo, ci pentru că Bel Iblis nu avea încredere să le spună care era locaţia bazei sale, Cuibul Pribeagului…

  — Îţi faci griji pentru Leia, nu? întrebă Lando după câteva clipe de tăcere.

  — N-ar fi trebuit s-o las să se ducă… Sunt absolut sigur că s-a întâmplat ceva rău. Extraterestrul ăla mincinos a dat-o pe mâna Imperiului, sau Marele Amiral ne-a luat-o înainte cu planurile. Nu ştiu ce a fost, dar sunt sigur c-a ieşit ceva prost.

  — Leia se poate descurca şi singură, rosti încet Lando. Şi chiar Marii Amirali fac uneori greşeli.

  — Greşeala a făcut-o la Sluis Van, clătină din cap Han. Alta nu va mai face. Pun prinsoare pe Şoimul.

  Lando îl bătu pe umăr.

  — Gândurile rele n-ajută niciodată. Avem două zile de omorât. Hai să desfacem un pachet de sabacc.

  *

  Marele Amiral citi textul de două ori, înainte de a-şi întoarce ochii strălucitori spre Pellaeon.

  — Garantezi raportul acesta, căpitane?

  — În măsura în care pot garanta orice raport care nu provine din partea unui agent imperial. Pe de altă parte, contrabandistul acesta ne-a furnizat cincizeci şi două de rapoarte în ultimii zece ani, iar patruzeci şi opt dintre ele s-au dovedit corecte. Aş zice că merită să-i dăm crezare.

  Thrawn reveni asupra lectorului.

  — Endor…, murmură pentru sine. De ce tocmai Endor?

  — Nu ştiu, domnule amiral. Poate că-şi căutau altă ascunzătoare.

  — Printre ewoki? Ar fi cu adevărat un act de disperare. Însă nu contează. Dacă Şoimul Mileniului este acolo, ar trebui să fie şi Leia Organa Solo. Alertează Navigaţia şi Ingineria – plecăm imediat spre Endor.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon tastând ordinul. Să-l aduc pe Khabarakh din Nystao?

  — Khabarakh…, rosti gânditor Thrawn. Interesantă sincronizarea asta, căpitane. Khabarakh se întoarce pe Honoghr după o lună de absenţă, tocmai când Solo şi Organa Solo pleacă în misiuni secrete pe New Cov şi Endor. Să fie o simplă coincidenţă?

  — Nu vă înţeleg, domnule amiral.

  — Părerea mea, căpitane, este că inamicii noştri dau dovadă de un grad nou de subtilitate. Ei ştiu că revenirea unui supravieţuitor din operaţiunea eşuată pe Kashyyyk îmi va atrage atenţia. De aceea, aranjează eliberarea noghriului simultan cu propriile lor misiuni, în speranţa că voi fi prea preocupat să-i observ. Neîndoios, când îl vom interoga pe Khabarakh vom afla de la el multe lucruri care ne vor costa nenumărate ore-om pentru a se dovedi finalmente neadevărate. Nu – pufni Thrawn – lasă-l acolo. Informează-i pe dinaşti că am decis să le acord toate cele şapte zile de umilinţă publică, după care îşi pot efectua în voie ritualurile cercetării. Indiferent cât de inutile i-ar fi informaţiile, Khabarakh poate sluji Imperiul printr-o moarte dureroasă. Ca o lecţie pentru rasa lui.

  — Da, domnule amiral, încuviinţă Pellaeon, şi continuă după o scurtă ezitare: Mi se pare totuşi că o asemenea recondiţionare psihologică drastică depăşeşte cu mult procedurile de operare uzuale ale rebelilor.

  — De acord, iar asta sugerează că Organa Solo caută pe Endor ceva care, pentru efortul de război al rebelilor, este mai vital decât simplul sanctuar.

  Pellaeon căzu pe gânduri, încercând să-şi dea seama ce ar fi putut cineva să-şi dorească de pe Endor.

  — Materiale rămase de la proiectul Stelei Morţii? hazardă el o presupunere.

  — Ceva mult mai valoros… Poate să fie vorba despre informaţii pe care le deţinuse împăratul în momentul morţii. Informaţii pe care rebelii cred că le pot recupera.

  În clipa aceea, Pellaeon înţelese.

  — Locaţia tezaurului din Muntele Tantiss.

  Thrawn aprobă din cap.

  — Ar fi singurul lucru despre care cred că merită atâta efort din partea lor. Oricum, este un risc pe care nu ne putem permite să ni-l asumăm. Nu acum.

  — De acord, zise Pellaeon şi în aceeaşi clipă consola lui piui. Navigaţia şi Ingineria anunţă că sunt gata. Părăsim orbita?

  — Când o doreşti, căpitane.

  Pellaeon semnală din cap spre pilot.

  — Porneşte pe cursul stabilit de Navigaţie.

  Planeta de sub ei începu să se îndepărteze pe videcrane şi tot atunci se auzi ţiuitul scurt al unui mesaj prioritar. Pellaeon îl accesă şi citi antetul.

  — Domnule amiral, raportează Neînduplecatul, din sistemul Abregado. Au capturat un cargobot al lui Talon Karrde şi ne transmit interogarea preliminară.

  Privi sfârşitul mesajului, apoi se încruntă.

  — Este destul de scurtă.

  — Mulţumesc, spuse Thrawn cu un surâs satisfăcut şi preluă transmisiunea pe consola lui.

  Continua să-l citească, atunci când Himera efectuă saltul în hiperspaţiu. Citea cu foarte, foarte multă atenţie.

  Mara nu fusese niciodată în astroportul Abregado-rae, dar, pe când umbla pe străzile lui, decise că îşi merita reputaţia jalnică pe care se străduise într-atât s-o dobândească.

  N-ar fi spus asta după aspectul exterior. Dimpotrivă, oraşul era ordonat şi aproape iritant de curat, deşi deţinea calitatea scârţâitor de septică asociată curăţeniei impuse de sus, prin decrete, iar nu de jos, de dorinţele reale ale locuitorilor. Părea de asemenea rezonabil de liniştit faţă de alte astroporturi, cu mulţi indivizi în uniforme de securitate care patrulau în jurul ieşirilor din docurile de asolizare.

  Putregaiul era însă evident sub paietele de la suprafaţă. Se distingea în maniera uşor furişată a localnicilor, în mersul doar pe jumătate ţanţoş al forţelor de securitate, în privirile insistente ale civililor care făceau parte, la fel de evident, din unităţile de pază. Întreaga aşezare – poate întreaga planetă – era guvernată prin capcane şi blastere.

  Un regim totalitarist şi o populaţie disperată să scape de el. Exact genul de loc în care oricine ar fi trădat pe oricine în schimbul unui bilet de evadare de pe planetă. Ceea ce însemna că dacă vreun localnic îşi dădea seama că o navă de contrabandă se afla chiar acolo, sub nasul securităţii, Mara ar mai fi făcut, cel mult, vreo zece paşi înainte ca totul să se năruie peste ea…

  Apropiindu-se de uşa decolorată a intrării numerotate cu un „21” la fel de decolorat, speră sardonic că nu era o capcană. Nu i-ar fi plăcut câtuşi de puţin să moară într-un asemenea loc.

  Uşa nu era încuiată. Inspirând adânc şi pe deplin conştientă de două perechi de gărzi în uniformă aflate în raza ei vizuală, femeia intră în doc.

  Era într-adevăr Calea Eterului, arătând la fel de jalnică şi sărăcăcioasă ca atunci când Fynn Torve fusese nevoit s-o abandoneze în docul 63 al aceluiaşi astroport. Mara îi aruncă doar o uitătură rapidă, cercetă din privire nişele şi ascunzişurile în care s-ar fi putut piti o echipă de ambuscadă şi, în cele din urmă, porni către tânărul brunet, tolănit într-un scaun lângă rampa coborâtă a cargobotului. Nici chiar postura aceea indiferentă nu-i putea alunga aerul milităros ce-l înconjura.

  — Salut, rosti el coborând datapadul de pe care citise. Frumoasă zi pentru zbor, nu? Te interesează să închiriezi o navă?

  — Nu, zise Mara apropiindu-se şi încercând să privească în toate direcţiile simultan. Mă interesează mai degrabă să cumpăr una. Hodoroaga asta ce tip este?

  — Harkners-Balix 903, pufni bărbatul cu o încercare nu foarte reuşită de mândrie jignită. Ce să-ţi spun – hodoroagă!

  Nu era un actor prea grozav, dar în mod evident îl încânta rolul acela desprins dintr-un shouw prost cu spioni. Strângând din dinţi, femeia îl blestemă în gând pe Torve pentru stabilirea unei proceduri de identificare atât de ridicole.

  — Mie mi se pare un 917, dădu ea parola convenită. Sau chiar un 922.

  — Ba nu, insistă bărbatul, este un 903! Crede-mă, unchiul meu le-a construit echipamentele de asolizare. Vino înăuntru şi o să-ţi arăt diferenţa.

  — Grozav, mormăi Mara urmându-l pe rampă.

  — Mă bucur că ai sosit, în sfârşit, comentă bărbatul peste umăr, când ajunseră în vârful rampei. Începusem să cred că te-au prins.

  — Asta se poate încă întâmpla, dacă nu-ţi ţii gura. Vorbeşte mai încet!

  — E-n regulă, o linişti el. Am pus toţi droizii MSE să zăngăne, făcând curăţenie imediat lângă blindajul exterior. Asta va bruia orice audiosonde.

  Teoretic avea dreptate. Practic însă… oricum, dacă localnicii supravegheau locul, erau deja în bucluc.

  — Ai avut probleme în scoaterea navei de sub sechestru?

  — Nu tocmai. Administratorul astroportului a spus că totul este ilegal, dar n-a făcut mare gălăgie. Rânjii şi adăugă: Deşi bănuiesc că dimensiunile mitei pe care i-am strecurat-o se poate să fi jucat vreun rol. Apropo, mă numesc Wedge Antilles. Sunt un amic al căpitanului Solo.

  — Mă bucur de cunoştinţă. Solo n-a putut ajunge el însuşi?

  Antilles clătină din cap.

  — A trebuit să plece de pe Coruscant într-o misiune specială şi m-a rugat să am grijă de navă. Oricum fusesem programat pentru escortare la câteva sisteme din apropiere, aşa că nu era o problemă.

  Mara îl examină rapid. După fizic şi maniera generală…

  — Eşti pilot de B-interceptor?

  — X-interceptor, o corectă el. Trebuie să mă-ntorc înainte să descarce convoiul meu. Vrei să te escortez la plecare?

  — Nu, mulţumesc, clătină din cap femeia împotrivindu-se imboldului de a-i replica sarcastic. Prima regulă a contrabandiştilor era să rămână cât mai nebăgaţi în seamă cu putinţă, iar plecarea de pe un astroport de mâna a treia însoţită de un X-interceptor de vânătoare strălucitor al Noii Republici n-ar fi fost deloc o dovadă de discreţie. Mulţumeşte-i lui Solo în numele meu.

  — S-a făcut. Ah, încă ceva…, zise Antilles când Mara trecu pe lângă el. Han mi-a cerut să te întreb dacă oamenii voştri n-ar fi interesaţi să vândă informaţii despre amicul nostru ochios.

  — Amicul nostru ochios”? repetă Mara, privindu-l cu atenţie.

  — Aşa a zis, strânse bărbatul din umeri. A mai spus c-o să-nţelegi.

  — Înţeleg foarte bine, făcu ea simţind cum îi zvâcnea buza. Anunţă-l c-o să transmit mesajul mai departe.

  — Bine. Mi s-a părut c-ar fi fost destul de important…

  — Ţi-am spus: voi transmite mesajul mai departe.

  El ridică iarăşi din umeri.

  — În regulă – eu mi-am făcut datoria. Drum bun!

  Încuviinţând prietenos din cap, porni să coboare rampa. Încă aşteptându-se la o capcană, Mara etanşă trapa pentru zbor şi intră în cabina de comandă.

  Avu nevoie de un sfert de oră ca să treacă nava prin secvenţa predecolare, aproape tot atât cât le trebui controlorilor de trafic să-i aprobe plecarea. Activând elevatoarele repulsor, femeia se desprinse din doc şi porni spre spaţiu.

  Ajunsese destul de departe ca să acţioneze propulsia subluminică, când începu s-o furnice ceafa.

  — Hopa, mormăi cu glas tare şi examină rapid displayurile.

  Nu se zărea nimic, dar asta nu însemna mare lucru la o distanţă aşa redusă de masa planetei. Orice putea să pândească dincolo de orizont – de la o escadrilă de vânători TIE, până la un distrugător spaţial imperial.

  Totuşi poate că ei nu erau chiar pregătiţi…

  Trimise energie maximă în propulsie, simţindu-se împinsă pentru câteva secunde în pernele scaunului, în timp ce compensatorii de acceleraţie se luptau să-şi facă treaba. Un vuiet indignat răsună din controlerul difuzorului; ignorându-l, Mara accesă calculatorul, sperând că Torve urmase procedura standard a lui Karrde când coborâse prima dată pe Abregado.

  Aşa făcuse. Calculele pentru saltul de aici fuseseră deja efectuate şi încărcate, aşteptând iniţializarea. Femeia rulă programul, efectuă ajustările minore ce aveau să ţină seama de două luni de deplasare galactică generală şi privi pe videcranul frontal.

  Ivindu-se deasupra orizontului, drept în faţă, se vedea forma masivă a unui distrugător spaţial din Clasa Victory.

  Orientat spre ea.

  Vreme de o bătaie de inimă cât o eternitate, Mara rămase nemişcată, analizând posibilităţile şi în acelaşi timp ştiind perfect cât de zadarnică era încercarea respectivă. Comandantul distrugătorului spaţial plănuise intercepţia cu o iscusinţă deosebită; ţinând seama de vectorii celor două nave şi de apropierea dintre Calea Eterului şi planetă, nu exista absolut nici o modalitate prin care Mara să eludeze suficient timp armele şi undele de tractare inamice, pentru ca să poată efectua saltul în hiperspaţiu. Pentru o clipită, speră că imperialii n-o urmăreau de fapt pe ea, ci că-l aşteptau pe individul acela, Antilles. Speranţa respectivă se destramă însă iute. Un singur pilot de X-interceptor nu putea fi în nici un caz atât de important pentru mobilizarea unui distrugător spaţial Clasa Victory. Iar dacă lucrurile ar fi stat totuşi aşa, nu putea fi atât de incompetent încât să declanşeze capcana prematur.

  — Cargobotul Calea Eterului, bubui un glas rece din difuzor. Aici distrugătorul spaţial Neînduplecatul. Opreşte imediat motoarele şi pregăteşte-te să fii adus la bord.

  Deci asta fusese. Într-adevăr, o aşteptaseră pe ea. Peste numai câteva minute, avea să fie prizoniera lor.

  Doar dacă…

  Se întinse şi activă microfonul:

  — Distrugătorul spaţial Neînduplecatul, aici Calea Eterului. Vă felicit pentru vigilenţă. Mă temeam că voi fi nevoită să scanez următoarele cinci sisteme, ca să găsesc o navă imperială.

  — Dezactivează toate sistemele deflectoare…

  Glasul şovăi la jumătatea recitării standard, înţelegând cu întârziere că nu fusese răspunsul obişnuit al unui prizonier imperial comun.

  — Doresc să vorbesc cu căpitanul vostru imediat ce sosesc la bord, interveni Mara în pauza conversaţională. Trebuie să-mi stabilească o întâlnire cu Marele Amiral Thrawn şi să-mi asigure transport, acolo unde se află el şi Himera. Şi pregătiţi-mi o undă de tractare – nu vreau să pilotez singură monstrul ăsta în cala hangar.

  Surprizele năvăleau prea repede asupra bietului transmisionist.

  — Ă-ă-ă… cargobot Calea Eterului…, încercă încă o dată.

  — Ba nu, îl întrerupse Mara, mai bine fă-mi legătura chiar acum cu căpitanul. Căpătase iniţiativa şi era decisă s-o păstreze cât mai mult cu putinţă. Convorbirea noastră nu poate fi interceptată.

  Urmă un moment de tăcere. Mara continuă pe cursul de intercepţie, dar o undă de îndoială începu să se strecoare în decizia ei. Este singura modalitate, îşi spuse cu severitate.

  — Aici căpitanul distrugătorului spaţial Neînduplecatul, se auzi un alt glas. Cine eşti?

  — Cineva cu informaţii importante pentru Marele Amiral Thrawn, răspunse Mara adoptând un ton uşor dispreţuitor. Pentru moment, asta-i tot ce trebuie să ştii.

  Căpitanul nu era însă la fel de uşor de intimidat ca ofiţerii săi inferiori.

  — Serios? făcu el sec. Conform informaţiilor noastre, faci parte din grupul de contrabandişti al lui Talon Karrde.

  — Şi nu crezi că o asemenea persoană i-ar putea spune ceva util Marelui Amiral? contraatacă femeia, lăsând o undă de gheaţă să i se furişeze în voce.

  — Sunt perfect sigur că-i poţi spune multe lucruri utile, dar nu văd motivul pentru care să-l deranjez pe el cu ceea ce va fi, la urma urmelor, un interogatoriu de rutină.

  Mara încleştă pumnul stâng. Trebuia să evite cu orice preţ genul de investigare mentală completă la care făcea aluzie evidentă căpitanul.

  — Nu te-aş sfătui s-o faci, îi spuse, punând în glas tot ceea ce-şi mai reamintea din demnitatea şi puterea vechii Curţi imperiale. Marele Amiral ar fi foarte nemulţumit de tine. Foarte nemulţumit.

  Difuzorul amuţi. În mod limpede, căpitanul începea să-şi dea seama că se confrunta cu o situaţie ce-i depăşea aşteptările. La fel de limpede, însă, nu era deocamdată pregătit să cedeze.

  — Am primit nişte ordine, declară el sec, şi ca să fac o excepţie de la ele nu-mi sunt suficiente nişte aluzii vagi.

  Mara se încordă. Acesta era momentul. După atâţia ani în care se ascunsese de Imperiu, ca şi de toţi ceilalţi, acum n-o mai putea face.

  — Poţi trimite un mesaj Marelui Amiral, rosti ea. Spune-i că parola de identificare este Hapspir, Barrini, Corbolan, Triaxis.

  După liniştea ce urmă, Mara îşi dădu seama că-l impresionase în sfârşit pe celălalt.

  — Şi numele dumneavoastră? întrebă de-a dreptul respectuos căpitanul.

  Sub tălpile femeii, podeaua Căii Eterului vibră uşor, anunţând că raza de tractare a Neînduplecatului o prinsese. Acum nu mai avea cale de întoarcere. Singura posibilitate era să meargă înainte.

  — Spune-i că m-a cunoscut ca Mâna împăratului.

  *

  O aduseră pe ea şi Calea Eterului la bord, o instalară cu oarecare deferenţă într-o cabină pentru ofiţeri superiori… apoi ţâşniră din Abregado ca un mynock cu coada în flăcări.

  Mara rămase singură pentru restul zilei şi al nopţii, fără să vadă pe nimeni, fără să discute cu nimeni. Mesele erau aduse de un droid servant SE4; în rest, uşa cabinei era încuiată. Nu putea şti dacă izolarea fusese impusă de căpitan sau mai de sus, dar cel puţin îi oferea răgazul necesar definitivării unui plan.

  De asemenea, nu ştia încotro se îndreptau, deşi după zumzetul permanent al motoarelor, bănuia că depăşiseră neliniştitor de mult viteza normală de 0,45 a unui distrugător spaţial Victory. Poate că atinseseră chiar 0,5, ceea ce ar fi însemnat că parcurgeau 127 ani-lumină pe oră. O vreme, femeia fu ocupată cu încercarea de a ghici care era sistemul ţintă, dar, pe măsură ce orele trecură şi numărul de posibilităţi crescu într-o măsură prea mare ca să fie analizat, abandonă ideea.

  La douăzeci şi două de ore după plecarea de pe Abregado, ajunseră în punctul de rendez-vous. Era ultimul loc la care s-ar fi aşteptat Mara. Şi ultimul loc din galaxie unde şi-ar fi dorit să ajungă. Locul în care universul ei fusese distrus în mod brusc şi violent.

  Endor.

  — Marele Amiral te aşteaptă, spuse şeful trupelor de şoc.

  Păşii într-o parte şi-i făcu semn spre uşa deschisă. Mara azvârli o privire spre bodyguardul noghri tăcut, aflat de cealaltă parte a uşii, apoi intră.

  — Aha, rosti încet un glas pe care şi-l amintea prea bine dinspre centrul de comandă aflat în mijlocul cabinei. Marele Amiral Thrawn stătea în cercul dublu de displayuri, cu ochii roşii strălucind deasupra uniformei sclipitor de albe. Apropie-te!

  Mara rămase pe loc.

  — De ce m-ai adus la Endor?

  Ochii strălucitori se mijiră.

  — Scuză-mă, poţi să repeţi?

  — M-ai auzit. Endor… Locul unde a murit împăratul… De ce ai ales tocmai locul acesta pentru rendez-vous?

  Thrawn păru să cadă pe gânduri.

  — Apropie-te, Mara Jade.

  Glasul era profund şi poruncitor, iar femeia se pomeni mergând spre el înainte să-şi fi dat seama ce făcea.

  — Dacă-i o glumă, este de prost gust, scrâşni ea. Iar dacă-i un test, atunci nu mai pierde timpul.

  — Nu-i nici glumă, nici test, răspunse Marele Amiral când ea se opri la cercul exterior de displayuri. Opţiunea a fost impusă de alte chestiuni, fără legătură cu aceasta.

  O sprânceană negru-albăstruie se ridică uşor.

  — Sau poate nu complet fără legătură. Asta rămâne de văzut. Spune-mi, poţi simţi realmente prezenţa împăratului aici?

  Mara inspiră profund, simţind cum aerul îi traversează plămânii cu o durere reală, de parcă ar fi fost tangibil. Se întrebă dacă Thrawn îşi putea da seama cât de rău îi făcea locul acela. Cât de ticsit de amintiri şi senzaţii continua să fie întregul sistem Endor. Sau dacă măcar i-ar fi păsat de toate astea, în cazul în care-şi dădea seama.

  Îşi dădea seama… Înţelese asta din felul în care o privea. Ce gândea însă despre toate nu-i păsa prea mult lui Mara.

  — Pot simţi urma morţii lui, rosti ea. Nu este plăcută. Haide să terminăm cu asta, ca să pot pleca de aici.

  Buza lui se răsfrânse uşor, poate vizavi de presupunerea femeii că avea să părăsească Himera.

  — Perfect. Să începem cu o dovadă a identităţii tale.

  — I-am transmis căpitanului Neînduplecatului o parolă de identificare de nivel maxim, îi reaminti Mara.

  — De aceea te şi afli aici, iar nu într-o celulă de detenţie. Parola nu este o dovadă în sine.

  — Bine, atunci. Noi doi ne-am mai întâlnit, o singură dată, la inaugurarea publică a Aripii Colecţiilor a Palatului Imperial de pe Coruscant. La ceremonia aceea, împăratul m-a prezentat, numindu-mă Lianna, una dintre dansatoarele lui favorite. Ulterior, în decursul ceremoniei intime care a urmat, ţi-a dezvăluit adevărata mea identitate.

  — În ce a constat ceremonia intimă?

  — A fost promovarea ta secretă la rangul de Mare Amiral.

  Thrawn ţuguie buzele, fără s-o slăbească din ochi.

  — La ambele ceremonii, spuse el, ai purtat o rochie albă. Cu excepţia centurii, rochia mai avea o podoabă. Ţi-o aminteşti?

  Mara căzu pe gânduri.

  — O minusculă sculptură de umăr. Pe umărul stâng. Dacă-mi aduc bine aminte, designul era xyquin.

  — Aşa a fost, încuviinţă Thrawn şi atinse o tastă de pe consola sa. Brusc, cabina fu umplută cu holograme de sculpturi de umăr, etalate pe piedestale ornate. Cea pe care ai purtat-o se află printre ele. Găseşte-o!

  Mara înghiţi un nod şi se răsuci fără grabă, privind în jur. În rolul de membru al anturajului împăratului, avusese realmente sute de veşminte excentrice. Să-şi reamintească o anumită sculptură de umăr dintre toate acelea…

  Scutură din cap, încercând să-şi alunge senzaţia neplăcută de zumzet din străfundul minţii. Cândva avusese o memorie excelentă, pe care instruirea împăratului o perfecţionase. Focalizându-şi gândurile, silindu-se să răzbată prin aura tulburătoare a locului acela, se concentră…

  — Aceasta este, indică un filigran delicat de aur şi turcoaz.

  Expresia lui Thrawn nu se modifică, dar el păru că se relaxează puţin în scaun.

  — Bine ai revenit, Mâna împăratului.

  Atinse aceeaşi tastă şi galeria de artă dispăru.

  — A durat mult până te-ai întors.

  Ochii arzători sfredeleau în chipul femeii, cu întrebarea nerostită, dar evidentă.

  — Ce mă aştepta până acum? replică ea. Cine m-ar fi putut recunoaşte, cu excepţia unui Mare Amiral?

  — Acesta a fost singurul motiv?

  Mara şovăi, recunoscând cursa. Thrawn comanda Imperiul de mai bine de un an, totuşi ea nu-l abordase până atunci.

  — Au fost şi alte motive, dar nu doresc să le discut acum.

  Faţa lui se înăspri.

  — Tot aşa cum, presupun, nu doreşti să discuţi de ce l-ai ajutat pe Skywalker să scape de Talon Karrde?

  ÎL VEI UCIDE PE LUKE SKYWALKER!

  După o primă fracţiune de secundă de înlemnire, Mara tresări, nesigură dacă glasul fusese real sau numai în mintea ei. Zumzetul straniu se intensifică şi, pentru o clipă, aproape că putu să vadă chipul mumificat al împăratului privind-o. Imaginea deveni tot mai clară, iar restul încăperii porni să i se legene în faţa ochilor…

  Inspiră adânc, silindu-se să redevină calmă. Nu avea să-şi piardă cumpătul. Nu aici, în faţa Marelui Amiral.

  — N-a fost ideea mea de a-l lăsa pe Skywalker să scape.

  — Şi n-ai putut modifica decizia? înălţă din nou Thrawn din sprâncene. Tu, Mâna împăratului?

  — Eram pe Myrkr, îi reaminti Mara, sub influenţa unei planete de ysalamiri. Privi peste umăr, spre ysalamirul care atârna de pe rama nutritivă dinapoia scaunului Marelui Amiral. Mă îndoiesc că ai uitat efectul lor asupra Forţei.

  — Nici vorbă. De fapt, tocmai faptul că ei pot anula Forţa dovedeşte că Skywalker a fost ajutat să evadeze. Nu doresc să ştiu de la tine decât dacă Talon Karrde însuşi a dat ordinul respectiv, sau alţii din grupul lui, acţionând independent?

  Pentru ca să ştie împotriva cui să-şi abată răzbunarea. Mara privi în ochii arzători, începând să-şi reamintească motivul pentru care împăratul îl avansase Mare Amiral.

  — Nu contează cine este responsabil, zise ea. Mă aflu aici ca să-ţi propun un târg care să şteargă datoria aceea.

  — Ascult, încuviinţă Thrawn cu chip impasibil.

  — Vreau să încetezi hărţuirea lui Karrde şi a organizaţiei sale. Să anulezi recompensa pusă pe capetele noastre şi să ne disculpi faţă de toate forţele imperiale şi planetele pe care le controlezi.

  Ezită, totuşi nu era momentul să fie timidă.

  — Doresc de asemenea un credit monetar de trei milioane care să fie depus în numele lui Karrde, în scopuri de achiziţii de bunuri şi servicii imperiale.

  — Ah, surâse aproape amuzat Thrawn, dar mă tem că Skywalker nu merită chiar atât de mult pentru mine. Sau vrei să-mi oferi şi Coruscantul în preţul ăsta?

  — Nu-ţi ofer nici pe Skywalker, nici Coruscantul. Îţi ofer flota Katana.

  Zâmbetul amuzat dispăru.

  — Flota Katana?

  — Exact, Forţa întunecată, dacă preferi titulatura mai dramatică. Bănuiesc că ai auzit de ea…

  — Am auzit. Unde se află?

  Tonul de comandă revenise, dar de data aceasta Mara fusese pregătită. Desigur, oricum n-ar fi ajutat-o cu nimic.

  — Nu ştiu, recunoscu ea, dar Karrde ştie.

  Marele Amiral rămase privind-o în tăcere.

  — Cum i-a aflat locaţia? întrebă el în cele din urmă.

  — Se afla într-o misiune de contrabandă care eşuase. Au scăpat de nişte santinele imperiale, dar n-au avut timp să calculeze corect saltul în hiperspaţiu. Au dat peste flotă, au crezut că-i o ambuscadă şi au făcut un alt salt în hiperspaţiu, aproape distrugând nava. Karrde era pe atunci navigator şi ulterior a înţeles peste ce dăduseră.

  — Interesant, murmură el. Când s-a petrecut asta?

  — Nu-ţi spun nimic mai mult, până nu cădem la învoială, zise Mara şi-i descifră corect expresia de pe faţă. Iar dacă te gândeşti să mă dai pe mâna Contrainformaţiilor, nu te sinchisi. Realmente, habar n-am unde-i flota.

  — Şi chiar dacă ai fi ştiut, încuviinţă Thrawn privind-o, ţi s-ar fi implementat blocaje în jurul informaţiei. Bine. Spune-mi atunci unde-i Karrde.

  — Pentru ca să-l interogheze pe el Contrainformaţiile? Nici vorbă! Eu mă voi întoarce la el şi voi obţine locaţia flotei. După aceea, vom negocia. Presupunând că eşti de acord cu oferta mea.

  O umbră coborâse peste faţa Marelui Amiral.

  — Să nu crezi că-mi poţi dicta ceva, Mara Jade, rosti el încet. Nici măcar să nu te gândeşti la aşa ceva.

  Un fior îngheţat străbătu spinarea femeii. Da, îşi amintea prea bine motivul pentru care Thrawn fusese făcut Mare Amiral.

  — Am fost Mâna împăratului, îi reaminti ea străduindu-se să folosească un ton la fel de tăios, dar care i se păru jalnic. Am vorbit în numele lui… şi chiar Marii Amirali erau obligaţi să mă asculte.

  — Adevărat? surâse sardonic Thrawn. Memoria nu te prea ajută. Mâna împăratului. Dacă tragem linie, erai doar cu puţin mai mult decât un curier foarte specializat.

  — Poate că memoria ta trebuie reîmprospătată, Mare Amiral, replică Mara. Am străbătut întregul Imperiu în numele împăratului, luând decizii politice care au modificat vieţi la nivelurile cele mai înalte ale guvernării…

  — I-ai dus la îndeplinire voinţa, o întrerupse Thrawn. Atât! Faptul că-i auzeai ordinele mai clar decât celelalte Mâini ale lui este irelevant. Deciziile pe care le implementai erau ale lui.

  — Ce vrei să spui prin „celelalte Mâini ale lui”? Am fost singura…

  Se opri. Expresia de pe faţa lui… şi, brusc, toată furia i se destrămă.

  — Nu, şopti ea. Te-nşeli.

  — Poţi să crezi orice doreşti, dar nu-ncerca să-i orbeşti pe alţii cu amintiri exagerate ale propriei tale importanţe.

  Se întinse către consola de comandă şi apăsă o tastă.

  — Căpitane, ce raportează echipa de la bord?

  Răspunsul nu se auzi, însă pe Mara n-o interesa oricum ce făceau oamenii lui Thrawn. Marele Amiral se înşela. Trebuia să se înşele. Nu-i conferise însuşi împăratul titlul de Mână a sa? N-o adusese chiar el pe Coruscant de pe planeta de baştină şi o instruise, învăţând-o cum să-şi utilizeze sensibilitatea rară faţă de Forţă pentru a-l sluji?

  N-ar fi minţit-o. N-ar fi făcut-o.

  — Nu, n-are nici o logică, vorbi Thrawn şi ridică ochii spre femeie. Ştii cumva motivul pentru care Leia Organa Solo ar fi dorit să vină pe Endor?

  Cu un efort evident, Mara îşi readuse gândurile din trecut.

  — Organa Solo se află aici?

  — Doar Şoimul Mileniului. A fost lăsat pe orbită, ceea ce, din păcate, nu ne spune nimic despre locul unde ar putea să fie Organa Solo. Evident, dacă este realmente aici. Reveni cu atenţia spre consolă. Perfect, căpitane. Adu nava la bord. Poate că o examinare mai atentă ne va spune ceva.

  Auzi confirmarea şi decuplă circuitul.

  — Prea bine, Mâna împăratului, se întoarse el spre Mara. Am căzut la o înţelegere. Forţa întunecată în schimbul ridicării recompensei puse pe capul lui Karrde. De cât timp vei avea nevoie să revii la baza actuală a lui Karrde?

  Mara ezită, totuşi informaţia respectivă nu-l putea ajuta prea mult pe Marele Amiral.

  — Cu Calea Eterului, cam trei zile. Două şi jumătate, dacă forţez.

  — Îţi sugerez s-o faci. Asta fiindcă ai la dispoziţie exact opt zile ca să obţii locaţia şi să mi-o aduci aici.

  — Opt zile? se încruntă ea. Asta…

  — Opt zile. În caz contrar, îl găsesc eu şi obţin locaţia în felul meu.

  O duzină de replici posibile fulgerară prin mintea femeii, dar încă o privire aruncată spre ochii roşu-strălucitori i le amuţiră pe toate.

  — O să fac tot ce pot.

  Se întoarse şi porni spre uşă.

  — Sunt sigur, vorbi Thrawn în urma ei. Iar după aceea, ne vom aşeza şi vom purta o lungă discuţie între patru ochi. Despre anii tăi petrecuţi departe de serviciul imperial… şi despre motivele pentru care ai întârziat atât de mult revenirea.

  *

  Pellaeon privi rigid spre comandantul său, cu inima bubuindu-i în urechi.

  — Flota Katana? repetă el încet.

  — Aşa mi-a spus tânăra Mână a împăratului, spuse Thrawn cu ochii focalizaţi asupra unui display din faţa sa. Desigur, poate să fii minţit.

  Pellaeon încuviinţă mecanic din cap şi posibilităţile se derulară ca un covor în faţa lui.

  — Forţa întunecată, murmură el vechea poreclă şi cuvintele răsunară sonor. Cândva, sperasem s-o găsesc eu însumi.

  — O speranţă nutrită de majoritatea celor de vârsta ta, căpitane. Dispozitivul de urmărire a fost instalat în nava ei?

  — Da, domnule amiral.

  Pellaeon lăsă privirea să-i rătăcească prin cabină, urmărind fără un interes real la sculpturile şi bidimensionalele etalate azi de Thrawn. Forţa întunecată… Pierdută de aproape cincizeci şi cinci de ani, iar acum aflată la îndemâna lor…

  Se încruntă brusc spre sculpturi. Multe din ele păreau cumva familiare.

  — Sunt opere de artă care au împodobit birourile departamentelor de design ale propulsiei spaţiale Rendili şi Flotei, pe vremea când s-a conceput ideea de bază a lui Katana, răspunse Thrawn întrebării sale nerostite.

  Căpitanul inspiră adânc şi, fără chef, reveni la realitate.

  — Domnule amiral, vă daţi seama cât de improbabilă este de fapt afirmaţia lui Jade.

  — Bineînţeles că este improbabilă, ridică ochii Thrawn spre el. În acelaşi timp însă este adevărată. Apăsă o tastă şi o parte a galeriei de artă dispăru. Priveşte!

  Pellaeon se întoarse în direcţia indicată. Era aceeaşi scenă pe care Marele Amiral i-o arătase cu câteva zile în urmă: cele trei cuirasate renegate de la New Cov, care acoperiseră evadarea lui Lady Luck şi a cargobotului neidentificat…

  Trase brusc aer în piept, fulgerat de o bănuială.

  — Navele acelea?

  — Exact, încuviinţă satisfăcut Thrawn. Diferenţele între cuirasatele obişnuite şi cele cu circuite de comandă secundară sunt subtile, totuşi vizibile atunci când ştii ce să cauţi.

  Pellaeon se încruntă spre hologramă, străduindu-se să pună lucrurile cap la cap.

  — Domnule amiral, nu mi se pare logic ca Talon Karrde să-i furnizeze nave acestui corellian renegat.

  — De acord. În mod evident, în nava de contrabandă care a descoperit flota Katana a mai fost cineva care şi-a dat seama ce găsiseră. Vom da de urma persoanei respective.

  — Avem vreo pistă?

  — Câteva. Conform spuselor lui Jade, scăpaseră de o ambuscadă imperială după o livrare ratată. Asemenea incidente ar trebui să existe în vreo arhivă – le vom corela cu ceea ce cunoaştem despre trecutul lui Karrde şi vom vedea ce obţinem. Jade a mai spus că nava a fost grav avariată în decursul celui de-al doilea salt în hiperspaţiu. Dacă s-au dus pentru reparaţii la un astroport mare, lucrul acesta ar fi consemnat de asemenea în arhive.

  — Voi pune imediat Contrainformaţiile la treabă.

  — Bine, încuviinţă Marele Amiral şi privi pentru o clipă în gol. De asemenea, doresc să-l contactezi pe Niles Ferrier.

  — Hoţul de nave pe care l-aţi trimis să caute baza corellianului?

  — Exact. Anunţă-l să-l abandoneze pe corellian şi să se concentreze asupra lui Solo şi Calrissian. La urma urmelor, dacă într-adevăr corellianul plănuieşte să se alăture Rebeliunii, ce zestre mai bună decât flota Katana ar putea aduce?

  — Mare Amiral, raportă un glas dinspre consola de comunicaţii, ţinta a efectuat saltul în hiperspaţiu. Avem un semnal bun de la baliză şi extrapolăm probabilităţile pe baza lui.

  — Foarte bine, locotenente. Deocamdată însă nu vă chinuiţi cu extrapolările – o să-şi modifice cursul cel puţin încă o dată, înainte de a porni pe adevărata rută.

  — Da, Mare Amiral.

  — În acelaşi timp, nu vrem nici să se îndepărteze prea mult de noi, i se adresă Thrawn lui Pellaeon după ce închise consola. Ar fi bine, căpitane, să revii pe punte şi să porneşti Himera după ea.

  — Da, domnule amiral, aprobă Pellaeon, apoi şovăi. Crezusem că intenţionam să-i lăsăm timp să ne aducă locaţia lui Katana.

  Chipul lui Thrawn se înăspri.

  — Jade nu mai face parte din Imperiu, căpitane. Poate că doreşte ca noi să credem că se întoarce… poate că o crede ea însăşi, dar nu se întoarce. Nu contează. Ne va conduce la Karrde şi acesta este lucrul important. El şi corellianul renegat sunt două fire spre flota Katana. Într-un fel sau altul, o vom găsi.

  Pellaeon încuviinţă, simţind din nou fiorii de surescitare, în ciuda eforturilor sale de a-şi păstra detaşarea. Flota Katana… Două sute de cuirasate, aşteptând pur şi simplu să fie preluate de Imperiu…

  — Domnule amiral, spuse el, am senzaţia că ofensiva noastră finală împotriva Rebeliunii poate fi lansată chiar înainte de termenul programat.

  Thrawn zâmbi.

  — Căpitane, s-ar putea să ai dreptate.

  Stătuseră în jurul mesei din casa lui maitrakh încă din zori, studiind hărţi, studii de clădiri şi diagrame, căutând un plan de acţiune care să fie mai mult decât o modalitate complicată de a se preda inamicului. În cele din urmă, cu puţin înaintea amiezii, Leia anunţă o pauză.

  — Nu mă mai pot uita la astea, îi spuse lui Chewbacca, închizând ochii şi masându-şi tâmplele pe care le simţea zvâcnind. Haide să ne plimbăm puţin pe afară.

  Chewbacca mârâi o obiecţie.

  — Da, aprobă ea obosită, îmi dau seama că-i riscant, însă tot satul ştie că ne aflăm aici şi nimeni n-a anunţat deocamdată autorităţile. Haide, n-o să se-ntâmple nimic!

  Se apropie de uşă, o deschise şi ieşi. Chewbacca mormăi nemulţumit, dar o urmă.

  Soarele amiezii strălucea puternic şi doar puţini nori îi mai filtrau, uneori, razele. Leia privi cerul aproape senin şi se înfioră involuntar înaintea senzaţiei neaşteptate de vulnerabilitate ce se revărsă asupra ei. Un cer senin, până spre spaţiul cosmic… totuşi nu trebuia să-şi facă griji. Cu puţin înainte de miezul nopţii, maitrakh adusese vestea plecării iminente a distrugătorului spaţial, o plecare pe care prinţesa şi Chewbacca o urmăriseră cu macro-binoclurile din trusa wookiee-ului. Fusese primul lor moment de respiro după arestarea lui Khabarakh; tocmai când începuse să pară că ea şi Chewbacca aveau să rămână blocaţi pe planetă până ce avea să fie prea târziu, Marele Amiral plecase brusc.

  Fusese un cadou neaşteptat… un cadou pe care Leia nu putea să-l privească decât cu suspiciune. Din felul în care Marele Amiral vorbise în dukha, se aşteptase ca el să rămână aici până la încheierea perioadei de umilinţă a lui Khabarakh, când avea să înceapă interogarea la bordul navei. Poate că se răzgândise şi-l luase pe Khabarakh mai devreme, cu un gest de dispreţ faţă de tradiţia noghri. Totuşi maitrakh spusese că fiul ei terţ continua să fie expus în mod public în centrul lui Nystao.

  Desigur, se putea ca femeia să mintă, ori să fi fost minţită. Dar dacă Marele Amiral o suspecta pe maitrakh îndeajuns ca s-o mintă, de ce nu apăruseră deja trupele imperiale care să-i caute în sat?

  El era însă un Mare Amiral, cu toată viclenia, subtilitatea şi geniul tactic pe care le implica titlul respectiv. Totul putea să fie o cursă complicată şi atent orchestrată… caz în care era perfect posibil ca Leia să nici n-o remarce până nu se închidea în jurul ei.

  Termină! îşi ordonă cu fermitate. Dacă-şi îngăduia să fie prinsă în mrejele de infailibilitate ţesute în jurul Marilor Amirali n-avea să obţină nimic, decât paralizia gândurilor. Chiar şi Marii Amirali puteau să greşească şi existau destule motive pentru care el putuse fi nevoit să plece de pe Honoghr. Poate că o parte a campaniei sale împotriva Noii Republici se desfăşura prost şi-i solicitase atenţia altundeva. Sau poate că plecase pur şi simplu pe termen scurt, intenţionând să revină după o zi sau două.

  Oricum ar fi stat lucrurile, însemna că acum era momentul prielnic pentru un atac. Asta dacă puteau găsi un obiectiv pe care să-l atace…

  Lângă ea, Chewbacca mârâi o sugestie.

  — Nu putem face asta, clătină Leia din cap. N-ar fi cu nimic mai bun decât un atac total asupra astroportului. Trebuie ca Nystao şi locuitorii săi să fie afectaţi cât mai puţin cu putinţă.

  Wookiee-ul pufni nemulţumit.

  — Nu ştiu ce altceva să fac, se răsti ea. Ştiu că moartea şi distrugerile masive nu vor face decât să ne readucă acolo unde am fost şi înainte. În nici un caz nu-i vor convinge pe noghri că ar trebui să părăsească Imperiul şi să treacă de partea noastră.

  Privi peste pâlcul de colibe, către dealurile din depărtare şi către iarba kholm brună, care unduia sub briză. Scânteind în soare, formele paralelipipedice scunde ale droizilor decon se zăreau muncind, ridicând cu fiecare muşcătură câte un sfert de metru cub de sol, rulându-l printr-un catalizator exotic şi magic din interiorul lor şi eliminând prin spate produsul purificat. Readucând, lent, dar constant, locuitorii de pe Honoghr la starea dinaintea dezastrului… şi în acelaşi timp reamintindu-le vizibil, dacă mai era cazul, de bunătatea pe care Imperiul o manifesta faţă de ei.

  — Lady Vader, toarse o voce gravă.

  Fără să vrea, Leia tresări.

  — Bună ziua, maitrakh, se întoarse ea şi o salută solemn din cap. Te simţi bine azi?

  — Nu mă simt rău.

  — Mă bucur, spuse Leia stingherită de dialogul jalnic.

  Maitrakh nu fusese atât de nepoliticoasă încât să spună ceva deschis, dar era destul de clar că se considera într-o situaţie critică, cu dezonoarea şi poate chiar moartea ameninţându-i familia de îndată ce Marele Amiral avea să descopere ce făcuse Khabarakh. Leia ştia că era probabil doar o chestiune de timp până ce maitrakh avea să ajungă la concluzia că predarea musafirilor nepoftiţi în mâinile Imperiului reprezenta calea cea mai puţin primejdioasă pentru ea.

  — Cum merg planurile voastre? se interesă maitrakh.

  Leia privi spre Chewbacca.

  — Progresăm, îi răspunse şi, cumva, era destul de adevărat. Eliminarea tuturor ideilor pe care le avuseseră până atunci putea fi definită ca un progres. Mai avem totuşi un drum lung.

  — Da, încuviinţă maitrakh şi privi dincolo de clădiri. Droidul vostru a petrecut mult timp cu celelalte maşinării.

  — Nu are chiar aşa de multe de făcut pe cât crezusem iniţial. Tu şi mulţi din poporul tău vorbiţi bazica mai bine decât bănuisem.

  — Marele Amiral ne-a dat o învăţătură bună.

  — Ca şi tatăl meu, Lordul Darth Vader, înaintea lui, îi reaminti prinţesa.

  Maitrakh rămase câteva clipe tăcute, apoi încuviinţă fără chef:

  — Aşa este.

  Leia simţi un fior rece pe şira spinării. Primul pas într-o trădare ar fi fost distanţarea emotivă între noghri şi stăpânul lor anterior.

  — Zona va fi terminată în curând, spuse maitrakh arătând spre droizii decon. Dacă o fac în următoarele zece zile, în anotimpul următor vom putea planta.

  — Terenul acesta suplimentar va fi îndeajuns ca să vă creşteţi singuri recoltele?

  — Va fi de ajutor, dar nu îndeajuns.

  Leia încuviinţă, simţind un alt val de frustrare. Pentru ea, tactica Imperiului era pe cât de evidentă, pe atât de cinică: printr-o planificare atentă a procesului de decontaminare, îi putea ţine pe noghri la nesfârşit pe muchia independenţei, fără să le îngăduie vreodată să treacă linia respectivă. Ea o ştia, iar maitrakh o bănuia. Cât despre dovezi…

  — Chewie, tu eşti familiarizat cu droizii decon? întrebă brusc. Ideea îi mai venise o dată, dar n-o dusese niciodată până la capăt. Măcar atât cât să-ţi dai seama de timpul care ar fi necesar pentru droizii de pe Honoghr să decontamineze suprafaţa asta?

  Wookiee-ul mârâi afirmativ şi se lansă într-o expunere de numere – era limpede că se gândise şi el la acelaşi lucru.

  — Nu-mi trebuie o analiză completă, întrerupse Leia fluxul de estimări, extrapolări şi principii generale. Ai o cifră finală?

  Avea. Opt ani.

  — Am înţeles, murmură femeia şi scurta pâlpâire de speranţă se stinse în crepusculul dezolant. Asta ar fi însemnat cam la apogeul războiului, nu?

  — Continui să crezi că Marele Amiral ne-a înşelat? o acuză maitrakh.

  — Ştiu că vă înşală. Atât doar că n-o pot dovedi.

  Maitrakh rămase tăcută aproape un minut.

  — Ce vei face atunci?

  Leia inspiră profund şi expiră lin.

  — Trebuie să plecăm de pe Honoghr. Asta înseamnă să ne strecurăm pe astroportul Nystao şi să furăm o navă.

  — N-ar trebui să fie o greutate pentru fiica Lordului Darth Vader.

  Prinţesa făcu o grimasă, gândindu-se la uşurinţa cu care maitrakh se strecurase neauzită lângă ei. Paznicii astroportului aveau să fie mai tineri şi mult mai bine antrenaţi. Noghrii trebuie să fi fost nişte vânători extraordinari, înainte ca împăratul să-i preschimbe în maşinile lui private de ucis.

  — Furtul unei nave nu va fi prea greu, zise ea dându-şi seama cât de mult deforma adevărul prin afirmaţia aceea. Dificultatea provine din faptul că va trebui să-l luăm pe Khabarakh cu noi.

  Maitrakh se opri brusc.

  — Ce spui? şuieră ea.

  — Este unica modalitate. Dacă el rămâne în mâinile Imperiului, îl vor face să spună tot ce s-a petrecut aici. Iar atunci, atât el cât şi tu veţi muri. Poate şi întreaga voastră familie. Nu putem îngădui asta.

  — Atunci riscaţi voi înşivă moartea. Paznicii nu vor permite eliberarea lui.

  — Ştiu, încuviinţă Leia extrem de conştientă de cele două vieţi micuţe pe care le purta în propriul ei trup. Va trebui să ne asumăm riscul ăsta.

  — Un asemenea sacrificiu nu are nici o onoare, pufni bătrâna. Clanul Kihm'bar nu-l va săpa în istorie. Nici poporul noghri nu-l va ţine minte vreme îndelungată.

  — Nu fac asta pentru ca să fiu lăudată de poporul noghri, oftă Leia simţindu-se brusc obosită de a se mai lovi de înţelegerea greşită a extratereştrilor. I se părea că făcuse asta, într-o formă sau alta, toată viaţa ei. O fac pentru că m-am săturat ca oamenii să moară din cauza greşelilor mele. I-am cerut lui Khabarakh să mă aducă pe Honoghr – cele întâmplate sunt responsabilitatea mea. Nu pot să fug pur şi simplu şi să vă las pradă răzbunării Marelui Amiral.

  — Lordul nostru Mare Amiral nu va fi atât de aspru cu noi.

  Leia se răsuci şi o privi în ochi pe maitrakh.

  — Odată, Imperiul a distrus o planetă întreagă din cauza mea, şopti ea. Nu vreau ca aşa ceva să se mai repete vreodată.