/ Language: România / Genre:antique

Star Wars - Vol 5 Timothy Zahn

Zbor Necunoscut


TIMOTHY ZAHN

ZBOR ÎN NECUNOSCUT

  Cargobotul de mic tonaj Vânătorul de Chilipiruri zbura prin spaţiu, o pată gri-argintie pe un fond întunecat, lumina stelelor îndepărtate reflectându-se din coca metalică. Luminile de zbor îi fuseseră stinse, balizele de navigare reduse la tăcere, hublourile în mare parte la fel de întunecate ca şi spaţiul din jur.

  Rachetele propulsoare accelerau cât le ţineau puterile.

  — Ţineţi-vă bine! lătră Dubrak Qennto peste huruitul extenuat al motoarelor. Iar mai vine unul!

  Încleştându-şi dinţii strâns pentru a nu-i lăsa să clănţăne, Jorj Car'das se prinse de braţul scaunului cu o mână, în timp ce cu cealaltă introducea ultimele coordonate în computerul de navigaţie. Chiar la timp; Vânătorul de Chilipiruri se smucii puternic spre stânga evitând o pereche de proiectile de energie verzi şi strălucitoare care trecură arzând pe deasupra cabinei.

  — Car'das! îi strigă Qennto. Dă-i zor, băiete!

  — Îi dau zor, îi dau! strigă Car'das drept răspuns.

  Rezistă imboldului de a scoate în evidenţă faptul că echipamentul de navigaţie învechit era proprietatea lui Qennto; nu a lui. Aşa cum era şi lipsa de diplomaţie şi bun-simţ care îi băgase în încurcătura aceasta încă de la bun început.

  — N-am putea să stăm cu ei de vorbă?

  — Formidabilă idee! se răsti Qennto. Nu care cumva să uiţi să îl măguleşti pe Progga pentru corectitudinea şi judecata de care dă dovadă în afaceri. Prinde întotdeauna la huttezi.

  Ultimul cuvânt fu subliniat de încă o droaie de proiectile de energie, acest grup încă mai aproape decât ultimul.

  — Trak, motoarele nu pot menţine viteza aceasta la nesfârşit, avertiză Maris Ferasi din scaunul copilotului.

  Părul ei se lumină în aure verzi la fiecare trecere a unui proiectil.

  — Nici nu trebuie să reziste la nesfârşit, mormăi Qennto. Numai până obţinem nişte cifre. Car'das?

  Pe ecranul lui Car'das o luminiţă începu să clipească.

  — Gata, anunţă el introducând numerele în consola pilotului. Nu este un salt prea lung, însă…

  Îl întrerupse un scârţâit venind de undeva dinspre pupă şi proiectilele strălucitoare de energie fură înlocuite de liniile strălucitoare ale stelelor în momentul în care Vânătorul de Chilipiruri ţâşni în hiperspaţiu.

  Car'das inspiră adânc, expiră tăcut.

  — Nu este deloc pentru ce m-am angajat, mormăi el pentru sine.

  În doar şase luni standard de când li se alăturase lui Qennto şi Maris, acum era a doua oară când trebuiau să îşi scape pielea fugind de cineva.

  Iar de data aceasta încercau să scape de un huttez! Qennto, se gândi el cu amărăciune, avea un adevărat talent în a alege cu cine să se bată.

  — Eşti în regulă, Jorj?

  Car'das se dezmetici, scuturându-şi o picătură de sudoare care îşi croise drum cine ştie cum în ochiul lui. Maris se răsucise în scaun spre el, privindu-l cu îngrijorare.

  — Sunt bine, răspunse el şi se făcu mic când îşi simţi tremurul din voce.

  — Bineînţeles că este, o asigură Qennto pe Maris întorcându-se şi el în scaun să îl privească pe juniorul echipajului. Trasoarele acelea nici măcar nu au lovit în apropiere.

  Car'das se îmbărbătă.

  — Ştii, Qennto, poate nu aş avea dreptul să spun…

  — Nu îl ai şi nu spune, îl întrerupse Qennto aspru şi se răsuci înapoi spre consola lui.

  — Progga huttezul nu este genul de individ pe care vrei să îl enervezi, continuă Car'das oricum. Vreau să zic, mai întâi a fost Rodianul acela…

  — Am să-ţi spun o vorbă legată de conduita la bordul astronavei, băiete, îl întrerupse Qennto întorcându-se suficient cât să îi arunce o privire cu coada ochiului. Nu îţi contrazici căpitanul. Niciodată. Doar dacă nu vrei ca acesta să îţi fie şi primul şi ultimul voiaj alături de noi.

  — M-aş mulţumi doar să nu fie ultimul voiaj pe care îl mai fac în viaţă, mormăi Car'das.

  — Ce ai spus?

  Car'das se strâmbă.

  — Nimic.

  — Nu îţi mai face griji de Progga, îi domoli Maris. Are el un temperament abominabil, dar o să îi treacă.

  — Înainte sau după ce ne pune la toţi trei pieile pe băţ şi ne jefuieşte încărcătura de blănuri?

  — Ei, Progga nu ne-ar pune pieile pe băţ, pufni Qennto. Ar lăsa asta în seama lui Drixo dacă am ajunge să o anunţăm că i-a furat încărcătura. Sigur ai pregătit saltul următor, nu-i aşa?

  — Îl pregătesc, răspunse Car'das verificându-şi computerul. Dar motorul hiperpropulsor…

  — Capul sus, îl întrerupse Qennto. Ieşim din hiperspaţiu.

  Dârele de lumină se transformară înapoi în stele, şi Car'das programă echipamentul să scaneze împrejurimile cu toţi senzorii disponibili.

  Şi tresări într-un spasm când o salvă de proiectile de energie şuieră prin dreptul cabinei. Qennto scuipă o exclamaţie.

  — Ce dracului?!

  — Ne-a urmărit! răspunse Maris cu o voce uimită.

  — Ba chiar s-a apropiat, mârâi nervos Qennto şi lansă astronava Vânătorul de Chilipiruri într-o nouă serie de manevre de evitare menite să le întoarcă stomacul pe dos. Car'das, scoate-ne de aici!

  — Încerc! îi strigă Car'das luptându-se să citească indicaţiile computerului pe ecranele care se bâţâiau continuu în faţa ochilor.

  Nu avea cum să calculeze următorul salt chiar înainte ca norocul lui Qennto să i se termine, iar huttezul care fumega de furie să pună mâna pe ei.

  În cazul în care Car'das nu putea să găsească la timp un loc în care să ajungă, de ce nu ar fi încercat să găsească toate locurile în care să nu ajungă…

  Cerul înaintea lor era plin de stele, dar se vedea destul gol întunecat printre ele. Alegând cel mai mare hău, introduse vectorul în computer.

  — Încearcă-l pe acesta! îi strigă el lui Qennto transmiţându-i coordonatele.

  — Cum adică încearcă-l? întrebă Maris.

  Cargobotul se scutură din toate încheieturile când o pereche de proiectile îi lovi în plin reflectorul dorsal.

  — Nu îţi mai bate capul, spuse Qennto înainte ca Jorj Car'das să poată răspunde.

  Introduse vectorul indicat şi încă o dată dâre de lumină ţâşniră din stele şi se întinseră mânjind cerul hiperspaţiului.

  Maris răsuflă uşurată.

  — Acum a fost prea aproape.

  — Foarte bine, poate că este supărat pe noi, acceptă cu greutate Qennto. Acuma, vorba lui Maris, băiete, ce ai vrut să spui cu „încearcă-l pe acesta”?

  — Nu am avut timp să calculez un salt potrivit, le explică el. Aşa că ne-am orientat către o zonă goală, fără nici o stea.

  Qennto se răsuci cu scaunul spre el.

  — Ai vrut să spui o zonă goală fără nici o stea vizibilă? întrebă el alarmat. O zonă goală fără stele explodate sau găuri negre, sau ceva ascuns în spatele norilor de praf stelar? Genul acesta de zonă goală?

  Arătă cu mâna spre hubloul din faţa lor.

  — Şi ca să le pui capac ne-ai trimis spre Regiunile Necunoscute?

  — Oricum nu avem informaţii suficiente în direcţia aceea ca să poată calcula precis, îi luă Maris neaşteptat apărarea lui Car'das.

  — Nu aici este problema, insistă Qennto.

  — Nu, problema este că ne-a smuls din faţa lui Progga, spuse Maris. Cred că acest lucru merită măcar un mulţumesc.

  Qennto îşi dădu ochii peste cap.

  — Mulţumesc, spuse el sarcastic. Care se abrogă dacă şi când vom trece printr-o stea pe care nu ai văzut-o, bineînţeles.

  — Cred că mai degrabă hiperpropulsorul o să explodeze mai întâi, avertiză Car'das. Îţi aminteşti problema apărută la injectorul de carburant de care ţi-am pomenit? Cred că devine…

  Fu întrerupt de un urlet răzbătând de sub ei, şi un spasm trimise Vânătorul de Chilipiruri într-un salt înainte ca o giffa prinsă în momeală.

  — S-a încins! strigă Qennto, întorcându-se la loc deasupra consolei sale. Maris, opreşte-o!

  — Încerc! răspunse Maris în urletul motoarelor, degetele dansând zăpăcite deasupra consolei. Circuitele de comandă au intrat în buclă, nu reuşesc să transmit nimic mai departe!

  Cu o înjurătură, Qennto îşi desfăcu centurile şi îşi ridică rotunjimile de pe scaun. O luă la goană de-a lungul culoarului îngust, cotul ratând în trecere o lovitură peste ceafa lui Car'das. Apăsând fără folos tastele consolei sale, Car'das îşi desfăcu centura de siguranţă şi se ridică să îl urmeze.

  — Car'das, vino aici, îl strigă Maris făcându-i semn să ocupe scaunul din faţă.

  — Poate are nevoie de mine, se justifică el, dar îşi schimbă oricum direcţia şi merse spre consola de pilotaj.

  — Şezi, îi ordonă ea arătându-i cu capul postul de comandă rămas liber. Ajută-mă să urmărim ghidajul. În cazul în care ieşim de pe vectorul actual înainte ca Rak să îşi dea seama cum să oprească alimentarea, vreau să ştiu din timp.

  — Dar Qennto…

  — Un simplu sfat, prietene, îl întrerupse ea cu ochii în continuare pe ecrane. Suntem pe astronava lui Rak. Dacă or exista metode mai puţin ortodoxe de reparat ceva pe ea, atunci el este cel mai în măsură să le ştie.

  — Chiar dacă se întâmplă ca eu să cunosc un anumit sistem mai bine decât el?

  — Mai ales dacă se întâmplă să cunoşti mai bine decât el, sublinie ea aspru. Dar în cazul de faţă, nu ai de unde să cunoşti mai bine. Crede-mă pe cuvânt.

  — Mă rog, oftă Car'das. Care încredere se abrogă dacă şi când vom sări în aer, bineînţeles.

  — Începi să înveţi, aprobă ea. Acum verifică sistemele de scanare şi vezi dacă instabilitatea le-a afectat cumva. Apoi fă acelaşi lucru cu sistemele de navigaţie. Odată ce reuşim să trecem de pasul acesta, vreau să mă asigur că ne mai putem găsi drumul spre casă.

  I-au trebuit lui Qennto mai bine de patru ore ca să găsească un mod de a opri hiperpropulsorul fără să îl topească. În tot acest timp, Car'das s-a oferit să îl ajute de trei ori la rând, iar Maris de două ori. Le-a refuzat ofertele hotărât de fiecare dată.

  La un moment dat, în timpul primei ore, după cât de exact putea să aprecieze Car'das din datele care se modificau permanent pe ecrane, au părăsit teritoriul relativ bine cunoscut al Inelului Exterior, trecând într-un sector superficial din teritoriul îndepărtat, nu atât de familiar, căruia lumea îi spunea Spaţiul Sălbatic. Undeva pe la începutul celei de-a patra ore, l-au lăsat chiar şi pe acela în urmă şi au traversat graniţa nedefinită intrând în Regiunile Necunoscute, moment de la care, nu au mai putut nici măcar să ghicească unde se aflau sau încotro zburau cu exactitate.

  Dar într-un târziu geamătul se linişti şi peste câteva minute dârele de lumină de pe cerul hiperspaţiului se transformară înapoi în stele.

  — Maris? se auzi vocea lui Qennto dinspre panoul consolei de intercomunicaţie.

  — Am ieşit, îi confirmă ea. Verificăm localizarea chiar acum.

  — Urc şi eu imediat, adăugă Qennto.

  — Oriunde am fi ajuns, suntem foarte departe de casă, murmură Car'das cu ochii pironiţi pe o aglomerare globulară de stele care strălucea în depărtare. Nu am văzut nimic asemănător în niciuna dintre lumile din Inelul Exterior prin care am umblat.

  — Nici eu, fu Maris de acord. Să sperăm că sistemele or să ne dea vreun rezultat.

  Computerul sorta încă informaţiile atunci când Qennto reapăru pe punte. Car'das se reîntorsese deja la postul lui.

  — Drăguţă aglomerarea; comentă uriaşul aşezându-se pe scaun. Vreun sistem în apropiere?

  — Cel mai apropiat este cam la un sfert de an-lumină înainte, îi arătă Maris.

  Qennto mormăi şi începu să apese tastele instrumentelor de pe consolă.

  — Să vedem dacă reuşim, zise el. Hiperpropulsorul de rezervă ar trebui să mai aibă vlagă pentru un salt de genul acesta.

  — Nu am putea să lucrăm foarte bine şi aici? întrebă Car'das.

  — Nu îmi place spaţiul interstelar, răspunse distrat Qennto în timp ce stabilea cursul pentru salt. Prea multă beznă, frig şi pustiu. Şi apoi, sistemul acela de acolo ar putea avea măcar o planetă sau două.

  — Care ar însemna o posibilă sursă de provizii în cazul în care ajungem să stăm pe aici mai mult decât ne-am aştepta, explică Maris.

  — Sau un posibil loc unde să ne mai relaxăm o vreme departe de agitaţia Republicii, adăugă Qennto.

  Car'das simţi un nod în gât.

  — Doar nu vrei să spui…

  — Exact, nu vrea, îl asigură Maris. Rak caută întotdeauna să se retragă undeva în linişte atunci când are un necaz cu cineva.

  — Cam numai la asta îi stă mintea, mormăi Car'das.

  — Ce spuseşi? întrebă Qennto.

  — Nimic.

  — Aşa credeam şi eu. Am pornit.

  Se auzi un huruit, mai suav decât cel produs de hiperpropulsoarele principale ale Vânătorului de Chilipiruri în mod normal, şi stelele se întinseră iar în dâre luminoase.

  Car'das numără în tăcere secundele, doar pentru el, aşteptându-se ca şi hiperpropulsorul de rezervă să cedeze din clipă în clipă. Dar nu cedă, şi după câteva minute tensionate dârele de lumină se strânseră din nou dezvăluind un soare galben mititel drept înainte.

  — Uite că am ajuns, aprobă Qennto. Tot confortul de acasă. Ţi-ai dat încă seama cam pe unde suntem, Maris?

  — Computerul mai prelucrează încă informaţiile, răspunse Maris. Dar aparent suntem cam la două sute cincizeci de ani-lumină în Spaţiul Necunoscut.

  Ridică sprâncenele mirată.

  — Mă gândesc că ne vor aştepta o grămadă de penalizări pentru întârzierea livrării când vom ajunge în cele din urmă pe Comra.

  — Ei, îţi faci prea multe griji, îi reproşă Qennto. Nu o să ne ia mai mult de o zi sau două să reparăm hiperpropulsoarele. Dacă le forţăm un pic, nu ar trebui să depăşim termenul cu mai mult de o săptămână.

  Car'das îşi ascunse o grimasă. Tocmai din cauză că forţaseră hiperpropulsoarele, dacă îşi aducea aminte corect, reuşiseră să le strice.

  Se auzi un semnal sonor dinspre consola de intercomunicaţie.

  — Ne apelează careva, raportă el şi se încruntă când apăsă butoanele.

  Se uită spre ecrane, căutând apelantul necunoscut…

  Şi brusc îşi simţi tot corpul paralizat.

  — Qennto! Izbucni el. Este…

  Îl întrerupse un râs batjocoritor din difuzor.

  — Aşa deci, Dubrak Qennto, se răsti dezaprobator în limba hutteză o voce mult prea familiară. Gândeşti să scapi de mine aşa uşor?

  — Zici tu că mi-a fost uşor? mormăi Qennto înainte să apese butonul emiţătorului. O, salut, Progga! Uite, aşa cum ţi-am mai spus, nu pot să te las să îmi iei blănurile. Am deja un contract antamat cu Drixo…

  — Cui îi pasă de blănuri! i-o tăie Progga. Arată-mi comoara pe care ai dosit-o în tainiţă.

  Qennto se încruntă spre Maris.

  — Ce să îţi arăt?!

  — Nu face pe prostul, îl avertiză Progga coborându-şi vocea cu o octavă. Vă ştiu eu pe ăştia de teapa ta. Pur şi simplu nu fugi de ceva, ci mai degrabă către altceva. Aici se află un sistem singuratic în vector; şi, ia te uită, ai ajuns tocmai la el. Încotro ai zbura dacă nu spre o bază secretă şi o comoară tainică?

  Qennto închise emiţătorul.

  — Car'das, îl vezi?

  — O sută de kilometri la tribord înspre proră, îi răspunse Car'das cu mâinile tremurând peste aparatele de navigaţie care localizaseră deja nava hutteză. Şi se apropie cu toată viteza.

  — Maris?

  — Orice ai fi făcut ca să opreşti hiperpropulsoarele, ai reuşit o treabă perfectă, răspunse ea cu voce gâtuită. Le-ai închis complet. Avem încă rezerva, dar dacă încercăm să fugim şi ne ia urma iarăşi…

  — Ceea ce va şi face, mârâi Qennto.

  Inspiră adânc şi porni din nou emiţătorul.

  — Nu ai deloc dreptate, Progga, reluă el încercând să aplaneze conflictul. Încercam doar să…

  — Destul! tună huttezul. Du-mă la bază. Acum!

  — Dar nu cunosc nici o bază, insistă Qennto. Ne aflăm în Regiunile Necunoscute. De ce mi-aş face o bază tocmai aici?

  Un semnal luminos se aprinse pe senzorul de proximitate din faţa lui Car'das.

  — Suntem atacaţi! anunţă el cu ochii căutând pe monitoare sursa atacului.

  — De unde? se răsti Qennto.

  Car'das localizase atacul deja, venind direct de sub Vânătorul de Chilipiruri: un proiectil lung, întunecat, aţintindu-se drept spre ei.

  — De acolo, anunţă cu degetul spre podea şi cu ochii zgâiţi pe monitoare.

  Doar atunci creierul lui se prinse că direcţia nu era deloc cea din care ar fi venit un proiectil lansat de pe nava hutteză. Deschise gura să explice ceea ce tocmai înţelesese când proiectilul explodă, împroşcând din vârf un ghemotoc uriaş dintr-un fel de material ciudat. Ghemotocul începu să se extindă imediat ce rămăşiţele containerului care îl purtase se risipiră, deschizându-se ca un boboc înflorind rapid şi formând o perdea largă de un kilometru.

  — Opreşte motoarele! zbieră Qennto şi se întinse peste consolă spre comutatoarele principale. Repede!

  — Ce este? întrebă Car'das acţionând şi el comutatoarele sistemelor pe care le supraveghea.

  — O plasă Connor, sau ceva asemănător, scrâşni Qennto din dinţi.

  — Ei na, atât de mare? întrebă Car'das neîncrezător.

  — Fă cum îţi zic, pufni Qennto.

  Luminile roşii de control se stingeau treptat pe măsură ce astronava zbura înspre capcana de plasă.

  Plasa câştigă. Car'das de abia dacă acţionase două treimi din comutatoare când vălurile apărură în raza vizuală împrejurul astronavei. Marginile se împachetară spre interior, învelind coca astronavei şi lipindu-se de cabină…

  — Închide ochii! îl avertiză Maris.

  Car'das îşi închise ochii strâns. Chiar şi prin pleoape văzu lumina puternică a fulgerului de înaltă tensiune creat de plasă, care străbătu astronava, şi un fior scurt îl gâdilă în creştet şi pe piele.

  Iar când deschise în sfârşit ochii, toate luminiţele care fuseseră aprinse pe punte dispăruseră în beznă.

  Vânătorul de Chilipiruri era mort. Prin hubloul central văzură un fulger luminos venind din direcţia astronavei hutteze.

  — Se pare că l-au prins şi pe Progga, spuse el cu o voce care răsună nefiresc de tare în liniştea aşternută brusc.

  — Mă îndoiesc, îl contrazise Qennto. Astronava lui este suficient de mare ca să fie dotată cu ejectoare sau alte dispozitive pentru a se proteja de astfel de trucuri.

  — Zece la unu că o să se şi lupte, murmură Maris încet.

  — O, da, de luptat o să se lupte, zise Qennto hotărât. Este mult prea prost să îşi dea seama că cine poate fabrica o plasă Connor de o aşa mărime are şi alţi aşi în mânecă.

  Un mănunchi de proiectile verzi erupse dinspre astronava hutteză. Îi răspunseră fulgere albastre izbind din trei direcţii, trase probabil de astronave prea mici sau prea întunecate pentru a fi văzute de la distanţa la care rămăsese Vânătorul de Chilipiruri.

  — Crezi că oricine ar fi cei care ne-au atacat au decis să se ocupe de Progga şi să uite de noi? întrebă Maris cu speranţă.

  — Nu cred, răspunse Car'das şi îi arătă prin hubloul central o navetă spaţială gri care ocupase poziţie de atac cu prora îndreptată spre flancul de andocare al cargobotului.

  Era de mărimea unui transportor sau de mărimea unui vânător stelar, construită după un design cu forme alungite pe care nu îl mai întâlnise până atunci.

  — Ne-au lăsat un paznic.

  — Era de aşteptat, spuse Qennto privind scurt spre naveta străină, apoi întorcându-se spre fulgerele verzi şi albastre.

  — Pe cincizeci că Progga rezistă cel puţin cinsprezece minute şi ia cu el şi unul dintre atacatori.

  Nimeni nu îi susţinu pariul. Car'das urmări lupta, dorindu-şi să aibă radarele funcţionale. Citise câte ceva în şcoală despre tacticile folosite în luptele spaţiale, dar metodica atacatorilor părea să nu semene cu nimic din ce îşi mai amintea. Încerca încă să îşi dea seama ce se întâmpla exact atunci când, în mijlocul unei salve finale de energie albastră, conflictul luă sfârşit.

  — Şase minute, anunţă Qennto sinistru. Oricine ar fi tipii aceştia sunt teribili.

  — Nici tu nu îi recunoşti? întrebă Maris cu ochii fixaţi pe naveta spaţială care îi păzea.

  — Nu recunosc nici măcar designul, mormăi el.

  Îşi desfăcu centurile şi se ridică în picioare.

  — Hai să verificăm avariile, măcar să ne pregătim să primim musafirii. Car'das, rămâi aici şi ai grijă de coşmelie.

  — Eu? întrebă Car'das cu stomacul numai noduri. Dar dacă… ştiu eu… or să ne apeleze?

  — Tu ce crezi? mormăi Qennto pornind împreună cu Maris spre pupă. Le răspunzi.

  Învingătorii au zăbovit îndelung răscolind şi scormonind cu o bucurie răutăcioasă printre resturile care mai rămăseseră din astronava hutteză. După numărul luminilor generate de propulsoarele care făceau manevre încolo şi încoace, Car'das presupuse că aveau de-a face doar cu cele trei astronave implicate în lupta propriu-zisă, plus cea care rămăsese să îi păzească în flancul lor.

  Plasele Connor, întocmai ca şi tunurile ionice, erau gândite să neutralizeze şi să reţină mai mult decât să distrugă, iar Qennto şi Maris reuşiseră să repună majoritatea sistemelor în funcţiune atunci când cei care îi ţineau captivi au decis să facă o mişcare.

  — Qennto îşi schimbă poziţia, anunţă Car'das prin intercomunicaţie.

  Urmări cu atenţie astronava gri deplasându-se leneş dincolo de cabină şi aşezându-se într-un nou punct cu pupa deasupra şi în faţa Vânătorului de Chilipiruri.

  — Arată de parcă ne-ar invita să îi urmăm.

  — Venim imediat, răspunse Qennto din difuzor. Accelerează propulsoarele la un sfert din capacitate.

  Astronava gri pornise deja când el şi Maris reveniră pe puntea de comandă.

  — Şi-am pornit, mormăi Qennto aşezându-se în scaun şi punând astronava în mişcare. Vreo idee încotro zburăm?

  — Restul grupului se află încă în zona astronavei hutteze, spuse Car'das în timp ce se strecură cu atenţie pe lângă Maris pentru a-şi relua locul în faţa consolei sale. Posibil să ne ducă acolo.

  — Mda, aşa se pare, fu de acord Qennto accelerând propulsoarele mai mult. Până acum nu au tras asupra noastră. De obicei acesta este un semn bun.

  Într-adevăr văzură trei astronave plutind în jurul rămăşiţelor astronavei lui Progga atunci când se apropiară. Două erau replicile identice ale astronavei de vânătoare care îi escorta, în schimb a treia era considerabil mai mare.

  — Nu cu mult mai mare totuşi decât un cuirasat de-al Republicii, observă Car'das. Destul de mic însă dacă luăm în considerare ce au reuşit să facă aici.

  — Se pare că se pregătesc să deschidă un doc pentru noi, anunţă Maris.

  Car'das măsură cu privirea deschiderea portului.

  — Nu avem prea mult spaţiu acolo înăuntru.

  — Intră la fix astronava, îl asigură Qennto. Putem folosi tubul frontal de serviciu ca să ieşim.

  — O să intrăm în astronava lor? întrebă Maris cu vocea uşor tremurând.

  — Doar dacă nu vor folosi tubul ca să intre ei peste noi, îi oferi Qennto cealaltă opţiune. Cei care au armele au dreptul să ia deciziile în astfel de cazuri.

  Îşi ridică un deget de avertizare.

  — Soluţia pentru noi stă în a deţine controlul situaţiei în timp ce ei iau deciziile.

  Se întoarse pe jumătate spre Car'das.

  — Ceea ce înseamnă că eu voi vorbi pentru toţi trei. Doar în cazul în care vă întreabă în mod direct ceva, atunci le veţi oferi răspuns pe măsura întrebării. Nimic mai mult. S-a înţeles?

  Car'das înghiţi în sec.

  — Înţeles.

  Escorta îi conduse către flancul mai mare al astronavei, două minute mai târziu Qennto fixând coca Vânătorului de Chilipiruri în cleştele de andocare din interior. Un tunel pentru abordare începu să se extindă spre chepengul de serviciu cât timp Qennto trecu toate sistemele în regim de aşteptare, astfel că de îndată ce echipajul ajunse la scară senzorii de ieşire indicară că tunelul era prins şi presurizat.

  — Şi acum ieşim, mormăi Qennto îndreptându-se de spate şi deschizând zăvoarele. Nu uitaţi, lăsaţi-mă pe mine să vorbesc.

  Doi membri ai echipajului străin aşteptau lângă chepeng atunci când se deschise: umanoizi cu pielea albastră, cu ochii roşii strălucitori şi părul bleumarin, îmbrăcaţi în uniforme negre identice pe mânecile cărora se vedeau embleme verzi. Fiecare era dotat cu un pistolet mic, dar urât pe care îl ţineau prins la centură.

  — Salut, îi întâmpină Qennto şi făcu primul pas în tunel. Mă numesc Dubrak Qennto şi sunt căpitanul cargobotului Vânătorul de Chilipiruri.

  Extratereştrii nu îi răspunseră nimic, ci doar se dădură într-o parte şi gesticulară spre tunel.

  — Pe aici? întrebă Qennto arătând cu o mână, iar cu cealaltă apucând-o pe Maris de braţ. Sigur că da.

  Porni împreună cu Maris de-a lungul tunelului, articulaţiile podelei balansându-se ca un pod suspendat sub greutatea fiecărui pas. Car'das îi urmă îndeaproape, studiind extratereştrii cu coada ochiului atunci când trecu printre ei. Pe lângă albastrul neobişnuit al pielii şi ochii strălucitori, arătau remarcabil de umani. Descendenţi îndepărtaţi apăruţi în urma unei expansiuni antice dincolo de galaxie? Sau erau un popor de sine stătător, iar asemănarea apăruse dintr-o pură coincidenţă?

  Alţi doi extratereştri aşteptau chiar la intrarea în interiorul astronavei, echipaţi şi dotaţi la fel ca prima pereche, cu excepţia emblemelor, în culori galben şi albastru în loc de verde. Luară poziţie de drepţi la apropierea celor trei oameni, apoi îi conduseră de-a lungul unui coridor uşor curbat, fabricat dintr-un material cu structură asemănătoare perlelor şi cu o strălucire discretă. Car'das îşi trecu degetele de-a lungul peretelui în timp ce păşea prin coridor, încercând să îşi dea seama dacă era făcut din metal, ceramică sau dintr-un material compozit.

  După cinci metri de mers pe coridor, însoţitorii lor se opriră în faţa unei uşi deschise şi se postară de o parte şi de alta.

  — Înăuntru, deci? întrebă Qennto. Sigur că da.

  Îşi îndreptă umerii aşa cum îl văzuse Car'das de atâtea ori făcând înaintea vreunei negocieri. Apoi, încă ţinând-o pe Maris de braţ, intră în cabină. Aruncându-şi o ultimă privire către pereţii coridorului, Car'das îi urmă.

  Cabina era mică şi modestă, mobilierul constând doar într-o masă şi vreo şase scaune. O sală de conferinţă, fu Car'das tentat să o catalogheze, sau posibil o sală de mese pentru echipaj. Un alt extraterestru cu pielea albăstruie şedea la capătul îndepărtat al mesei, ochii săi strălucitori fixându-şi musafirii. Purta acelaşi echipament negru ca ceilalţi, dar cu o emblemă purpurie mai mare pe braţ şi o pereche de petliţe metalice elaborate pe guler. Un ofiţer cumva?

  — Salutare, spuse Qennto cu voioşie oprindu-se lângă marginea mesei. Mă numesc Dubrak Qennto, căpitan pe Vânătorul de Chilipiruri. Bănuiesc că nu vorbiţi din întâmplare basica?

  Extraterestrul nu îi răspunse, dar Car'das crezu că îi văzuse ochii strălucind pentru o clipă mai intens.

  — Poate ar trebui să încercăm una dintre limbile folosite de negustori în Inelul Exterior, oferi el o alternativă.

  — Îţi mulţumesc pentru sugestia inteligentă, spuse Qennto cu o notă de sarcasm şi continuă într-un dialect sy bisti. Complimentele noastre, nobile domn. Noi suntem negustori dintr-o lume îndepărtată, nu venim cu gânduri rele împotriva voastră sau a poporului vostru.

  Din nou nici un răspuns.

  — Ai putea încerca taarja, sugeră Maris.

  — Nu cunosc taarja prea bine, se scuză Qennto tot în sy bisti. Dar voi?

  Se întoarse spre cei doi gardieni care îi urmaseră în cabină.

  — Înţelege careva dintre voi sy bisti? Sau poate taarja? Meese caulf?

  — Sy bisti este suficient, rosti calm extraterestrul din spatele mesei în acel dialect.

  Qennto se răsuci spre el, clipind surprins.

  — Aţi spus cumva…?

  — Am spus sy bisti este suficient, repetă extraterestrul. Vă rog, luaţi loc.

  — Ei, mulţumesc, răspunse Qennto.

  Trase scaune pentru el şi pentru Maris şi îi indică lui Car'das să facă şi el la fel. Spătarele scaunelor erau conturate un pic ciudat pentru oameni, remarcă Car'das aşezându-se, dar nu cât să devină neconfortabile.

  — Eu sunt Comandantul Mitth'raw'nuruodo din partea Dominaţiei Chiss, continuă extraterestrul. Vă aflaţi pe Şoimul Săltăreţ, astronava de comandă a Pichetului de Grăniceri Doi aparţinând Flotei Expansioniste de Apărare.

  Flota Expansionistă. Car'das simţi cum îl trece un fior în sus pe şira spinării. Oare numele implica faptul că această Dominaţie Chiss se afla în proces de expansiune în afara graniţelor?

  Spera să nu fie aşa. Ultimul lucru de care avea nevoie Republica acum era o ameninţare venind din afara graniţelor sale. Cancelarul Suprem Palpatine făcea tot ce îi stătea în puteri, dar nu putea învinge rezistenţa la schimbări din atitudinile cercurilor de afaceri şi din mediile corupte din cadrul guvernului Coruscant. Chiar şi acum, la cinci ani de la aventura nefericită de pe Naboo, Federaţia Comercială încă nu fusese pedepsită pentru agresiunea evidentă, în ciuda eforturilor întreprinse de Palpatine însuşi de a o aduce în faţa tribunalului. Indignarea şi frustrarea clocoteau în toată galaxia, pe lângă zvonurile săptămânale de aplicare a unei noi reforme sau de apariţie a unor noi mişcări de secesiune.

  Lui Qennto îi plăcea starea, desigur. Birocraţia guvernamentală cu zecile ei de taxe, cu onorariile percepute pentru servicii şi prohibiţiile generale ofereau un cadru ideal pentru operaţiuni de contrabandă de mică anvergură, precum cea de acum. Iar Car'das trebuia să admită că încă de când se afla la bordul Vânătorului de Chilipiruri, activităţile lor le aduseseră un profit destul de respectabil.

  Ceea ce Qennto probabil nu reuşea să priceapă era că dacă o anumită instabilitate guvernamentală putea aduce foloase, prea multă devenea dezavantajoasă atât pentru contrabandişti, cât şi pentru restul populaţiilor.

  Nu mai era nevoie să spunem că un război la scară mare era tot ce putea fi mai rău. Pentru toată lumea.

  — Iar tu eşti…? întrebă Mitth'raw'nuruodo fixându-şi ochii roşii strălucitori pe Car'das.

  Car'das deschise gura…

  — Eu sunt Dubrak Qennto, Comandant, interveni Qennto înainte ca el să poată răspunde. Căpitanul…

  — Iar tu eşti…? repetă Mitth'raw'nuruodo cu privirea încă spre Car'das, accentuând discret, dar evident, pronumele.

  Car'das se uită spre Qennto, primind o aprobare microscopică.

  — Eu sunt Jorj Car'das, spuse el. Membru al echipajului pe cargobotul Vânătorul de Chilipiruri.

  — Iar aceştia? întrebă Mitth'raw'nuruodo gesticulând către ceilalţi doi.

  Din nou, Car'das se uită spre Qennto. Expresia celuilalt devenise mai degrabă amară, dar trebui să îi acorde juniorului permisiunea să răspundă.

  — Acesta este căpitanul meu, Dubrak Qennto, îi spuse Car'das comandantului străin. Iar ea…

  Prietenă? Copilot? Partener?

  — Adjuncta lui, Maris Ferasi.

  Mitth'raw'nuruodo înclină capul spre fiecare, apoi reveni cu privirea la Car'das.

  — De ce aţi venit aici?

  — Suntem negustori Corelliani de pe unul dintre sistemele din Republica Galactică, explică mai departe Car'das.

  — K'rell'n, pronunţă Mitth'raw'nuruodo ca şi cum ar fi încercat să se acomodeze cu numele. Negustori, spui? Nu exploratori sau iscoade?

  — Nu, absolut deloc, îl asigură Car'das. Închiriem cargobotul pentru a efectua transporturi de marfă între sisteme solare.

  — Iar cealaltă astronavă? Întrebă Mitth'raw'nuruodo.

  — Nişte piraţi cred, interveni Qennto înaintea lui. Încercam să scăpăm de ei când am avut ceva probleme cu hiperpropulsoarele şi aşa am ajuns în această zonă.

  — Îi cunoşteaţi pe piraţii aceştia? întrebă Mitth'raw'nuruodo.

  — Cum ar fi fost posibil…? începu să se justifice Qennto.

  — Da, am mai avut necazuri din partea lor şi înainte, îl întrerupse Car'das.

  Simţise ceva în vocea lui Mitth'raw'nuruodo atunci când le adresase întrebarea.

  — Bănuim că trăgeau în mod deliberat în noi.

  — Trebuie că transportaţi o marfă valoroasă.

  — Nimic deosebit, răspunse Qennto avertizându-l cu privirea. O încărcătură de blănuri şi articole exotice de îmbrăcăminte de lux. Vă suntem îndatoraţi pentru că ne-aţi venit în ajutor.

  Car'das simţi cum i se pune un nod în gât. Grosul încărcăturii era într-adevăr îmbrăcăminte de lux, dar cusute în dantela gulerului unei blăni se ascundea o varietate de pietre preţioase de contrabandă. Dacă Mitth'raw'nuruodo ar fi decis să răscolească încărcătura şi ar fi dat peste ele, Drixo Hutteza i-ar fi aşteptat foarte nemulţumită de viitorul Vânătorului de Chilipiruri.

  — Cu plăcere, spuse Mitth'raw'nuruodo. Aş fi curios să văd ce consideră poporul vostru articole de îmbrăcăminte de lux. Poate îmi arătaţi încărcătura înainte să plecaţi.

  — Aş fi încântat, acceptă Qennto. Înseamnă deci că ne eliberaţi?

  — Curând, îl asigură Mitth'raw'nuruodo. Mai întâi trebuie să vă examinez astronava pentru a confirma că sunteţi călători nevinovaţi, aşa cum pretindeţi.

  — Desigur, desigur, spuse lejer Qennto. Vă vom oferi un tur complet oricând doriţi.

  — Mulţumesc, acceptă Mitth'raw'nuruodo. Dar putem să aşteptăm până când ajungem la bază. Până atunci, cabinele pentru odihnă v-au fost pregătite. Poate mai târziu îmi veţi permite să vă arăt ospitalitatea poporului chiss.

  — Ne vom simţi onoraţi, Comandante, spuse Qennto înclinând capul respectuos. Aş dori să menţionez, totuşi, că ne aflăm sub presiunea unui termen limită pe care ocolul neaşteptat l-a făcut şi mai presant. Am aprecia dacă ne-aţi permite să ne reluăm drumul nostru cât de repede posibil.

  — Bineînţeles, răspunse Mitth'raw'nuruodo. Baza nu se află departe.

  — Se află în acest sistem? întrebă Qennto.

  Ridică o mână înainte ca ofiţerul chiss să poată răspunde.

  — Scuze, scuze, nu este treaba mea.

  — Adevărat, conchise Mitth'raw'nuruodo. Cu toate acestea, nu văd nici un rău în a vă spune că se află într-un cu totul alt sistem.

  — Aha, exclamă Qennto. Pot să întreb când vom porni într-acolo?

  — Am pornit deja, răspunse blând Mitth'raw'nuruodo. Am făcut saltul în hiperspaţiu cu aproximativ patru minute standard în urmă.

  Qennto se încruntă.

  — Serios? Nu am auzit şi nici nu am simţit nimic.

  — Pesemne sistemele noastre hiperpropulsoare sunt superioare celor pe care le aveţi voi, spuse Mitth'raw'nuruodo şi se ridică în picioare. Acum, dacă mă veţi urma, vă voi însoţi până la zona de odihnă.

  Îi conduse încă cinci metri de-a lungul coridorului spre o altă uşă, unde atinse un panou montat pe perete.

  — Am să trimit vorbă când voi dori să vă văd iarăşi, le spuse deschizând uşa.

  — Aşteptăm cu interes să mai vorbim, se înclină Qennto destul de politicos şi o trase pe Maris după el în cabină. Mulţumim, Comandante.

  Cei doi dispărură înăuntru. Înclinând capul spre comandant, Car'das îi urmă şi el.

  Cabina era mobilată compact, conţinând trei paturi suspendate aşezate lângă un perete şi o masă pliabilă cu băncuţă lângă peretele opus. Lângă paturi stăteau trei dulapuri construite în perete, în timp ce lângă masă se vedea o uşă care dădea într-o staţie compactă de igienizare.

  — Ce crezi că are de gând cu noi? murmură Maris privind înjur.

  — O să ne dea drumul, o asigură Qennto.

  Aruncă o privire scurtă în cabina de igienizare apoi se aşeză pe patul de jos, aplecându-se înainte pentru a nu se lovi cu ceafa în marginea patului de sus.

  — Întrebarea corectă este dacă vom lua pietrele preţioase cu noi.

  Car'das îşi drese glasul.

  — Trebuie să vorbim despre ele? întrebă el, privind cu subînţeles spre pereţii cabinei.

  — Relaxează-te, mârâi Qennto. Ăştia nu vorbesc o boabă de basică.

  Făcu ochii mici.

  — Dar dacă tot am ajuns la subiectul vorbă, de ce te-ai apucat să îi spui că îl cunoşteam pe Progga?

  — Am sesizat ceva în privirea şi în vocea lui chiar atunci, răspunse Car'das. Ceva care spunea că deja ştia despre acest lucru, ceea ce însemna că am face bine să nu ne prindă cu minciuna.

  Qennto pufni.

  — Chiar ridicol.

  — Poate că au rămas supravieţuitori din echipajul lui Progga, sugeră Maris.

  — Nici o şansă, rosti Qennto cu fermitate. Ai văzut cum arăta astronava. Au desfăcut-o ca pe o cutie de conserve.

  — Habar nu am cum ştia, insistă Car'das. Tot ce ştiu este că într-adevăr ştia.

  — Oricum, nu ar trebui să minţi un om onorabil, murmură Maris.

  — Cine, el?! Onorabil? pufni Qennto. Nici să nu crezi. Militarii sunt toţi la fel, iar cei unşi cu toate alifiile sunt cei mai răi.

  — Eu am cunoscut destui soldaţi onorabili, se încăpăţână Maris. În plus, am ştiut întotdeauna să deosebesc oamenii buni. Cred că acest Mitth'raw… Sunt sigură că putem avea încredere în comandant.

  Îşi ridică sprâncenele.

  — Nu cred că dacă am încerca să îl tragem pe sfoară ar fi o idee bună.

  — Este o idee proastă doar dacă te prinde, o contrazise Qennto. Obţii exact ceea ce reuşeşti să negociezi în universul acesta, Maris. Nimic mai mult.

  — Nu ai prea multă încredere în oameni.

  — Am exact atâta încredere câtă am nevoie, fato, îi spuse Qennto cu calm. Se întâmplă să ştiu însă mai mult despre natura umană decât tine. Natura umană şi cea; neumană.

  — Eu tot sunt de părere că trebuie să jucăm cinstit cu el, spuse Maris.

  — Să joci cinstit este ultimul lucru pe care trebuie să îl faci vreodată. Aşa îi oferi celuilalt toate avantajele.

  Qennto arătă cu capul spre uşa închisă a cabinei.

  — Iar tipul acesta în mod special mi se pare că ne va pune întrebări până îmbătrânim cu el aici dacă îl lăsăm.

  — Cu toate acestea, nu ne-ar strica dacă ne-ar lăsa să mai stăm o vreme, sugeră Car'das. Oamenii lui Progga se vor înfuria teribil când vor vedea că nu se mai întoarce.

  Qennto scutură din cap.

  — Nu vor da niciodată vina pe noi.

  — Da, dar…

  — Uite ce, băiete, lasă-mă pe mine să gândesc, bine? i-o tăie scurt Qennto.

  Aruncându-şi picioarele pe pat, se întinse pe spate cu mâinile împreunate sub ceafă.

  — Acum faceţi linişte o vreme. Trebuie să mă gândesc cum să discutăm mai departe.

  Maris îi surprinse privirea lui Car'das, ridică scurt din umeri, apoi se răsuci pe călcâie şi se cocoţă în patul de deasupra lui Qennto. Se întinse pe pat, îşi aşeză mâinile pe piept şi începu să privească meditativ spre patul de deasupra ei.

  Traversând camera în partea cealaltă, Car'das desfăcu masa şi se aşeză pe o băncuţă, sprijinindu-se mai mult sau mai puţin confortabil între masă şi perete. Punându-şi cotul pe masă şi sprijinindu-şi capul în palmă, închise ochii şi încercă să se odihnească.

  Nu îşi dădu seama că moţăia decât atunci când îl trezi brusc un bâzâit. Sări în picioare chiar când portalul cabinei se deschidea şi în cadrul uşii apărea un singur militar chiss în uniformă neagră.

  — Respectele Comandantului Mitth'raw'nuruodo, rosti extraterestrul şi vorbele se auziră puternic accentuate în dialectul sy bisti. Solicită prezenţa voastră în Frontalul Vizual Unu.

  — Minunat, rosti Qennto coborându-şi picioarele pe podea şi ridicându-se din pat.

  Tonul şi expresia exprimau bucuria falsă pe care Car'das îl văzuse de atâtea ori afişând-o înaintea unei negocieri.

  — Tu nu, spuse războinicul chiss gesticulând spre Car'das. Doar acesta.

  Qennto se opri brusc.

  — Ce?

  — Se pregăteşte masa, răspunse militarul chiss. Până când este gata, doar acesta va veni.

  — Ia stai puţin, mormăi Qennto, stăm împreună sau…

  — Este în regulă, îl întrerupse Car'das grăbit.

  Extraterestrul care aştepta în cadrul uşii nu se mişcase, dar Car'das surprinsese o modificare subtilă de lumini şi umbre care indica prezenţa altora pe coridor.

  — Nu o să mi se întâmple nimic.

  — Car'das!

  — Este în regulă, repetă Car'das ieşind pe uşă.

  Chiss se trase înapoi şi ieşiră amândoi pe culoar. Aşteptau într-adevăr şi alţi războinici chiss lângă uşă, doi de fiecare parte.

  — Urmează-ne, spuse mesagerul şi închise uşa.

  Grupul porni pe coridorul curbat, trecu pe lângă alte trei coridoare cu care se intersecta şi mai multe uşi. Două dintre uşi erau deschise şi Car'das nu se putu abţine să nu privească pe furiş înăuntrul fiecărei cabine. Tot ce văzu însă în trecere fu echipament necunoscut şi alţi chiss în uniforme negre.

  Se aştepta ca Frontalul Vizual să fie o punte aglomerată plină de echipament de înaltă tehnologie. Spre surprinderea lui, uşa se deschise într-o încăpere care aducea foarte mult cu versiunea compactă a unei galerii de observaţie de la bordul oricărei astronave de croazieră. O canapea lungă şi curbată era aşezată în faţa unui hublou convex deschis pe tot peretele, de unde se vedea panorama spectaculoasă a hiperspaţiului prin care zbura astronava. Luminile din încăpere fuseseră reduse, ceea ce făcea din spectacolul cerului o panoramă şi mai impresionantă.

  — Bine ai venit, Jorj Car'das.

  Car'das se uită de jur împrejur. Mitth'raw'nuruodo şedea singur la capătul îndepărtat al canapelei, silueta reflectându-se pe cerul hiperspaţiului.

  — Comandante, îl salută şi îşi întoarse privirea întrebătoare spre însoţitorul său.

  Extraterestrul înclină capul scurt, se retrase şi închise uşa după el şi restul escortei. Simţindu-se mai mult decât uşor stânjenit, Car'das ocoli capătul apropiat al canapelei şi păşi prin faţa panoramei.

  — Minunată, nu? comentă Mitth'raw'nuruodo văzându-l pe Car'das ajungând în dreptul lui. Te rog, ia loc.

  — Mulţumesc, răspunse Car'das aşezându-se pe canapea la un metru distanţă de celălalt. Pot să întreb de ce aţi trimis după mine?

  — Să vedem împreună această privelişte, bineînţeles, spuse Mitth'raw'nuruodo simplu. Şi pentru a răspunde la câteva întrebări.

  Car'das simţi un gol în stomac. Deci urma să aibă loc un interogatoriu. Simţise în sufletul lui că aşa urma să se întâmple, dar sperase, în ciuda aparenţelor, că Maris ar fi putut avea dreptate în părerea sa naivă şi idealistică pe care şi-o făcuse despre cel care îi luase captivi.

  — Chiar că este o privelişte foarte frumoasă, comentă el neştiind ce altceva să spună. Sunt un pic surprins să găsesc o astfel de încăpere la bordul unei nave de război.

  — Ei, dar este destul de funcţională, îl asigură Mitth'raw'nuruodo. Numele ei complet este Frontalul Vizual pentru Localizare Triangulară Numărul Unu. Aici postăm observatori în timpul luptelor pentru a localiza astronavele inamice şi alte posibile pericole, sau pentru a coordona sistemele de ochire ale armamentului.

  — Nu aveţi senzori pentru a se ocupa de aceste sarcini?

  — Bineînţeles că avem, răspunse Mitth'raw'nuruodo. Şi de cele mai multe ori sunt chiar eficienţi. Dar sunt convins că ştii faptul că există metode de a dezorienta sau orbi ochii electronici. Uneori ochii unui chiss sunt mult mai de încredere.

  — Bănuiesc, spuse Car'das privind ochii strălucitori ai gazdei sale.

  În lumina mică a încăperii păreau şi mai intimidanţi.

  — Dar nu este greu de transmis informaţia către tunari suficient de rapid?

  — Există mijloace, spuse Mitth'raw'nuruodo. Care este exact ocupaţia ta, Jorj Car'das?

  — Căpitanul Qennto v-a spus deja acest lucru, răspunse Car'das şi imediat simţi transpiraţia umezindu-i fruntea. Suntem negustori şi comercianţi.

  Mitth'raw'nuruodo dădu din cap.

  — Din nefericire pentru declaraţiile căpitanului vostru, sunt familiarizat cu economia şi călătoriile interstelare. Astronava voastră este mult prea mică după orice standard de marfă pentru a acoperi cheltuielile normale de funcţionare, ca să nu mai vorbim de situaţiile de urgenţă care necesită reparaţii. De aceea am ajuns la concluzia că trebuie să aveţi o ocupaţie paralelă. Nu deţineţi armament pentru a fi piraţi sau mercenari, aşa că trebuie să fiţi traficanţi.

  Car'das ezită. Ce ar fi trebuit să spună exact?

  — Cred că nu ne este de folos să subliniez faptul că poate factorii noştri economici pe care îi luăm în discuţie nu pot fi descrişi la aceeaşi scară ca şi cei pe care îi cunoaşteţi? încercă el.

  — Aşa să fie oare?

  Car'das ezită din nou, dar Mitth'raw'nuruodo avea iar privirea aceea atotştiutoare.

  — Nu, recunoscu el. Noi suntem în principal doar negustori, aşa cum a declarat Căpitanul Qennto. Dar uneori mai facem şi un pic de contrabandă.

  — Înţeleg, spuse Mitth'raw'nuruodo. Îţi apreciez onestitatea, Jorj Car'das.

  — Puteţi să îmi spuneţi doar Car'das. În cultura noastră, prenumele este rezervat pentru a fi folosit doar de către prieteni.

  — Nu mă consideri şi pe mine prieten?

  — Dar tu mă consideri pe mine prieten? ripostă Car'das.

  Îşi regretă vorbele chiar în clipa în care îi ieşiră din gură. Sarcasmul era o alegere deloc potrivită într-o confruntare ca aceea. Dar Mitth'raw'nuruodo se mulţumi să ridice doar o sprânceană.

  — Nu, încă nu, recunoscu el cu calm. Poate într-o bună zi. Mă pui pe gânduri, Car'das. Şezi aici, capturat fiind de nişte creaturi deloc familiare, departe mult de casă. Şi totuşi, în loc să te înconjori într-un strat de teamă sau mânie, te deschizi înspre exterior plin de curiozitate.

  Car'das se încruntă.

  — Curiozitate?

  — Mi-ai studiat soldaţii din clipa în care ai păşit la bord, îi aminti Mitth'raw'nuruodo. Am văzut în privirea ta şi pe figura ta cum observai, cum gândeai şi evaluai. Ai făcut la fel atunci când ai fost condus în cabină şi din nou când ai fost adus aici adineauri.

  — Mă uitam pur şi simplu în jurul meu, îl asigură Car'das cu inima bătându-i mai repede.

  Oare spionii erau înainte sau după contrabandişti pe lista indezirabililor?

  — Nu am avut nici un fel de gânduri ascunse.

  — Calmează-te, îl linişti Mithh'raw'nuruodo uşor amuzat. Nu te acuz de spionaj. Şi eu am acest dar al curiozităţii, de aceea îl apreciez la ceilalţi. Spune-mi, la cine trebuie să ajungă pietrele preţioase?

  Car'das tresări.

  — Le-aţi găsit? Adică… în cazul acesta, de ce m-ai mai întrebat despre ele?

  — Am mai spus, apreciez onestitatea, sublinie încă o dată Mitth'raw'nuruodo. Cine este presupusul destinatar?

  — Un grup de huttezi care operează în jurul sistemului Comra, îi destăinui Car'das în cele din urmă. Rivalii celor pe care i-aţi… cei care ne atacau pe noi.

  Ezită un pic.

  — Aţi ştiut că nu erau doar nişte piraţi întâmplători, aşa este? Că ne vânau în mod special pe noi?

  — V-am monitorizat transmisiunile în timp ce ne ocupam poziţiile pentru a interveni, îi explică Mitth'raw'nuruodo. Deşii conversaţia era desigur neinteligibilă, am auzit numele Dubrak Qennto în comentariul huttezului pe care apoi mi le-am amintit atunci când Căpitanul Qennto s-a prezentat personal. Concluzia este evidentă.

  Pe Car'das îl trecu un fior. O conversaţie într-o limbă străină, şi totuşi Mitth'raw'nuruodo a fost în stare să memoreze suficient cât să extragă numele lui Qennto din toată vorbăria. Ce fel de creaturi erau aceşti chiss până la urmă?

  — Atunci este ilegal să fii în posesia acestor pietre preţioase?

  — Nu, doar că taxele vamale sunt ridicol de mari, răspunse Car'das forţându-şi atenţia înapoi la interogatoriu. Contrabandiştii sunt folosiţi de multe ori pentru a evita plata taxelor vamale.

  Ezită iarăşi.

  — De fapt, dacă ţinem cont de cei de la care am primit marfa, putem crede că sunt chiar furate. Dar nu-i spune lui Maris.

  — De ce?

  Car'das se făcu mic. Iar îl luase gura pe dinainte şi vorbea fără să gândească. Dacă nu îl va ucide Mitth'raw'nuruodo înainte de încheierea interogatoriului, o va face probabil Qennto.

  — Maris este într-un fel idealistă, continuă el cu greu. Ea este de părere că toată această treabă cu contrabanda este doar un mod de a demonstra împotriva birocraţiei pline de lăcomie şi prostie din Republică.

  — Căpitanul Qennto nu a considerat necesar să o lumineze?

  — Căpitanul Qennto este încântat de compania ei, spuse Car'das. Mă îndoiesc că ea ar mai sta cu el dacă ar cunoaşte întregul adevăr.

  — Pretinde că îi pasă de ea, şi totuşi o minte?

  — Nu ştiu ce pretinde, se scuză Car'das. Deşii cred că putem spune cu uşurinţă că idealiştii precum Maris se mint destul de mult ei înşişi. Adevărul este chiar în faţa ei dacă vrea să îl vadă.

  Se uită din nou la ochii aceia roşii strălucitori.

  — Deşii bineînţeles că acest lucru nu scuză faptul că suntem implicaţi şi noi, adăugă Car'das.

  — Nu, nu vă scuză, aprobă Mitth'raw'nuruodo. Care ar fi consecinţele dacă nu veţi livra pietrele preţioase?

  Car'das simţi cum se sufocă. Gata cu onorabilul Comandant Mitth'raw'nuruodo. Pietrele preţioase pot fi valoroase şi aici.

  — Ne-ar ucide, răspunse Car'das fără nici o intonaţie. Probabil într-un mod extrem de distractiv, cum ar fi să ne vadă mâncaţi de o combinaţie de animale uriaşe.

  — Iar dacă livrarea doar întârzie?

  Car'das se încruntă, încercând să îi citească celuilalt expresia în lumina hiperspaţiului.

  — Ce vrei de la mine exact, Comandante Mitth'raw'nuruodo?

  — Nimic prea greu, răspunse Mitth'raw'nuruodo. Doar să îmi ţii companie pentru un timp.

  — De ce?

  — Pe de o parte, ca să învăţ despre poporul vostru, explică Mitth'raw'nuruodo. Dar în special pentru ca să mă înveţi limba voastră.

  Car'das clipi neîncrezător.

  — Limba noastră? Adică basică?

  — Nu ea este limba vorbită în principal în sistemele Republicii?

  — Ba da, dar… ezită Car'das întrebându-se dacă putea găsi vreun mod mai delicat de a adresa o astfel de întrebare.

  Mitth'raw'nuruodo probabil că îi putea citi gândurile. Sau cel puţin privirea şi expresia facială.

  — Nu plănuiesc o invazie, dacă de acest lucru îţi este teamă, spuse el zâmbind discret. Chiss nu invadează teritoriile altora. Nu declarăm război nici măcar împotriva unor potenţiali inamici decât dacă suntem atacaţi.

  — Păi, cu siguranţă nu trebuie să vă faceţi griji în privinţa vreunui atac din partea noastră, spuse repede Car'das. Avem prea multe belele interne de care să ne ocupăm acum pentru a pleca să îi deranjăm pe alţii.

  — Atunci nu avem de ce ne teme unii de alţii, concluzionă Mitth'raw'nuruodo. Va fi doar un moft pentru a-mi satisface curiozitatea.

  — Înţeleg, spuse Car'das cu atenţie.

  Qennto, ştia foarte bine, s-ar fi pregătit serios de negociere în acest punct al discuţiei, presând, tatonând şi strângând pentru a scoate cât putea de mult din această afacere. Probabil că de aceea Mitth'raw'nuruodo venise cu propunerea în faţa mai puţin experimentatului Car'das. Şi totuşi, putea şi el să încerce.

  — Bun, dar noi cu ce ne alegem de aici? întrebă el.

  — Pentru tine, îţi vei satisface într-un mod egal curiozitatea, ridică Mitth'raw'nuruodo din sprâncene. Înţeleg că vrei să ştii mai multe despre poporul meu, nu?

  — Vreau chiar foarte mult, mărturisi Car'das, dar nu văd nimic interesant aici pentru Căpitanul Qennto.

  — Atunci poate câteva lucruri de valoare adăugate lângă marfa voastră, sugeră Mitth'raw'nuruodo. Ceea ce v-ar putea ajuta să vă împăcaţi clientul.

  — Da, cu siguranţă va trebui împăcat cumva, fu Car'das de acord. Un pic de marfă de contrabandă în plus ar cântări serios.

  — Atunci suntem de acord, se ridică Mitth'raw'nuruodo în picioare.

  — Încă ceva, insistă Car'das ridicându-se şi el. Voi fi încântat să vă învăţ basica, dar aş dori să iau şi eu câteva lecţii pentru a cunoaşte limba voastră. Vei dori să mă înveţi limba chiss sau să dispui ca unul dintre supuşii tăi să mă înveţe?

  — Te pot învăţa să înţelegi cheunh, spuse Mitth'raw'nuruodo pe gânduri. Dar mă îndoiesc că vei ajunge vreodată să o şi vorbeşti. Am remarcat deja că nici măcar numele nu mi-l poţi pronunţa cum trebuie.

  Car'das se înroşi.

  — Îmi cer scuze.

  — Nu trebuie să îţi ceri scuze, îl linişti Mitth'raw'nuruodo. Mecanismul vostru vocal este destul de apropiat de cel al nostru, dar există evident diferenţe clare. Totuşi, sunt convins că voi putea să te învăţ să vorbeşti minnisiat. Este o limbă comercială folosită mult în regiunile din jurul teritoriilor noastre.

  — Ar fi nemaipomenit, se bucură Car'das. Mulţumesc, Comandante Mitth… ăă… Comandante.

  — După cum spuneam, pronunţia cheunh este dificilă pentru voi, remarcă Mitth'raw'nuruodo sec. Poate ar fi mai uşor dacă mi te-ai adresa pe numele meu de bază, Thrawn.

  Car'das se încruntă.

  — Este permis aşa ceva?

  Mitth'raw'nuruodo – Thrawn – ridică din umeri.

  — Sunt dubii în acest sens, recunoscu el. În general, numele întregi sunt necesare pentru întâlniri de protocol, pentru străini şi pentru cei care sunt inferiori social.

  — Iar noi bănuiesc că ne încadrăm la toate trei.

  — Da, răspunse Thrawn. Dar cred că astfel de reguli pot fi încălcate atunci când există motive bune şi valabile în acest sens. În cazul de faţă, ele există.

  — Cu siguranţă vor face lucrurile mai uşoare, aprobă Car'das înclinându-şi uşor capul. Mulţumesc, Comandante Thrawn.

  — Cu plăcere, răspunse Thrawn. Iar acum, o masă uşoară a fost pregătită pentru tine şi ceilalţi. După care, lecţiile de limbă pot începe.

  Recepţionera lăsă receptorul intercomunicaţiei deoparte şi zâmbi către bărbatul şi femeia care aşteptau în faţa ei.

  — Cancelarul Suprem vă poate primi acum, Maestre C'baoth, spuse ea.

  — Foarte mulţumesc, îi răspunse Maestrul Jedi Jorus C'baoth cu vocea rece şi ameninţătoare.

  Lângă el, Lorana Jinzler se făcu mică. Maestrul ei era furios, dar în condiţiile actuale nici nu putea să îl învinuiască. Totuşi nervii lui C'baoth fuseseră stârniţi de Palpatine, nu era nevoie să şi-i verse pe o biată recepţioneră care nu avea nici o putere şi nici o autoritate asupra ordinelor venite de la Cabinetul Cancelarului Suprem. Chiar nu avea nici un motiv să se poarte urât cu ea.

  Nu aşa proceda C'baoth, pe de altă parte. Fără vreun alt cuvânt, plecă rapid de lângă pupitrul femeii şi se îndreptă ca o furtună spre uşile cabinetului personal al lui Palpatine. Zăbovind o jumătate de pas în spatele lui, Lorana se asigură că îi surprinde privirea recepţionerei şi îi zâmbi încurajator înainte să pornească după el.

  Doi oficiali brolfi ieşiră pe uşă tocmai când se apropiau şi ei, membranele lor pestriţe cu pete galben-verzui tremurând de emoţie sub tunicile din piele. C'baoth nu se dădu într-o parte, ci îşi continuă drumul drept înainte spre cei doi extratereştri, forţându-i să se dea ei la o parte pentru a-l lăsa să treacă. Făcându-se mai mică, Lorana grăbi pasul astfel încât să-şi ajungă Maestrul, la timp pentru a pătrunde amândoi pe uşă în cabinet.

  Cancelarul Suprem Palpatine stătea la birou, iar o panoramă enormă asupra orizontului Coruscant era vizibilă prin fereastra largă din spatele lui. Un tânăr purtând o tunică decorată cu embleme era la dreapta lui, aplecat deasupra biroului cu un datapad în mână şi explicând ceva cu voce scăzută.

  Palpatine ridică privirea când intrară C'baoth şi Lorana, pe figură apărându-i imediat unul dintre faimoasele sale zâmbete.

  — A, Maestrul C'baoth, exclamă el şi le făcu semn să înainteze, împreună cu tânăra ucenică Padawan, bineînţeles, Lorana Jinzler, aşa este? Bine aţi venit amândoi.

  — Hai să lăsăm drăgălăşeniile, Cancelare, spuse dur C'baoth şi scoase un datapad de la cingătoare. Nu am venit într-o vizită de curtoazie.

  Tânărul de lângă Palpatine se îndreptă de spate, cu ochii strălucind.

  — Nu vă adresaţi Cancelarului Suprem cu acest ton, îl atenţionă el cu fermitate.

  — Ţine-ţi gura, slujitorule, mârâi C'baoth. Ia-ţi mărunţişurile birocratice şi ieşi.

  Tânărul slujitor nu făcu nici o mişcare.

  — Nu vă adresaţi Cancelarului Suprem cu acest ton, repetă el.

  — În regulă, Kinman, interveni Palpatine împăciuitor şi se ridică în picioare apucându-l pe slujitor de mână. Sunt sigur că Maestrul C'baoth nu şi-a propus să se comporte nerespectuos.

  Pentru o clipă, C'baoth şi Palpatine se uitară unul la celălalt peste biroul imens, o tensiune aproape vizibilă unduind aerul dintre ei. Apoi, spre uşurarea Loranei, buzele Maestrului Jedi se strâmbară.

  — Nu, bineînţeles că nu, rosti el pe un ton cât de cât politicos.

  — Cum spuneam, continuă Palpatine zâmbind către tânărul de lângă el. Nu l-aţi cunoscut pe noul meu asistent şi consilier, nu, Maestre C'baoth? El este Kinman Doriana.

  — Cu deosebită plăcere şi onoare, spuse C'baoth pe un ton care demonstra limpede că îi lipseau amândouă.

  — De asemenea, Maestre C'baoth, răspunse Doriana. Este întotdeauna un privilegiu să îi întâlnesc pe cei care şi-au dedicat viaţa întru apărarea Republicii.

  — Aşa cum este şi pentru mine, fu Palpatine de acord. Ce pot face pentru tine, Maestre C'baoth?

  — Ştii foarte bine ce poţi face pentru mine, mârâi C'baoth.

  Fără să aştepte vreo invitaţie, se aşeză într-unul dintre fotolii şi îşi puse datapadul pe birou.

  — Într-un cuvânt, Zbor în Necunoscut.

  — Fireşte, spuse Palpatine obosit.

  Îi făcu semn Loranei să ia loc lângă Maestrul ei, apoi se aşeză şi el.

  — Ce s-a mai întâmplat acum?

  — Uite.

  Folosindu-şi Forţa, C'baoth trimise datapadul alunecând pe birou şi îl opri chiar în faţa Cancelarului Suprem.

  — Comitetul Senatorial de Bugete mi-a tăiat iar fondurile.

  Palpatine oftă.

  — Ce ai vrea să spun eu, Maestre C'baoth? Nu pot dicta Senatului cum să procedeze. Cu siguranţă nu pot forţa un grup atât de închistat precum cel de la Bugete să vadă lucrurile în felul nostru.

  — Felul nostru, repetă ca un ecou C'baoth. Acum este felul nostru, deci? Îmi amintesc că nu demult nu erai chiar atât de entuziasmat de acest proiect.

  — Poate ar trebui să îţi examinezi mai atent memoria, spuse Palpatine cu o uşoară schimbare de ton. Consiliul Jedi şi nu eu a refuzat să sprijine Zbor în Necunoscut în ultimele luni. De fapt, am impresia că Maestrul Yoda chiar s-a răzgândit dacă să mai permită mai mult de unul sau doi Jedi să însoţească expediţia spaţială.

  — Cu Maestrul Yoda am să discut eu când va fi cazul, spuse C'baoth cu fermitate. Deocamdată, tu eşti cel care ţine soarta proiectului în mâini.

  — Şi am făcut tot ce mi-a stat în puteri să te sprijin, îi aminti Palpatine. Ai astronavele, şase cuirasate nou-nouţe, direct de pe liniile de asamblare Rendili StarDrive. Ai nucleul de depozitare pe care l-ai vrut şi chiar pilonii cu turbolifturi sunt pregătiţi pentru a le conecta pe toate laolaltă. Echipajele şi pasagerii se pregătesc pe Yaga Minor…

  — Aha! îl întrerupse C'baoth arătând cu degetul spre datapadul din faţa Cancelarului Suprem. De fapt, nu am încă pasagerii, absolut deloc. Un birocrat idiot a schimbat profilul populaţiei pentru a fi format numai din echipaje, fără familii sau alţi potenţiali colonişti.

  Şovăind, observă Lorana, Palpatine ridică datapadul de pe birou.

  — O decizie economică, cel mai probabil, spuse el privind informaţiile. Transportul tuturor acelor oameni la bord ar însemna mai multe provizii şi echipament.

  — Ar însemna anularea întregului proiect, îl contrazise C'baoth. Ce sens mai are să trimitem o expediţie către o altă galaxie dacă nu avem ocazia să plantăm colonii odată ajunşi acolo?

  — Poate că acesta este punctul de vedere al Comitetului, sugeră încet Palpatine. Situaţia politică s-a schimbat considerabil de când tu şi Consiliul aţi propus prima oară acest proiect.

  — Tocmai acest lucru face Zbor în Necunoscut mai important, sublinie C'baoth. Avem nevoie să aflăm ce pericole sau ameninţări pândesc în Regiunile Necunoscute, sau sunt gata să ne invadeze din alte galaxii.

  — Pericole? repetă mirat Palpatine ridicând din sprâncene. Aveam impresia că scopul propus pentru Zbor în Necunoscut era de a găsi noi forme de viaţă şi potenţiale talente în Forţă dincolo de graniţele noastre. Cu siguranţă aceasta a fost motivaţia din propunerea iniţială.

  — Nu există motiv pentru care nu le-ar îndeplini pe amândouă, susţinu C'baoth cu încăpăţânare. Din acest punct de vedere, consider că dacă îi adăugăm misiunii şi scopul securităţii ar face-o mult mai acceptabilă pentru Senat, nu mai puţin.

  Palpatine dădu din cap, părul său grizonat strălucind în lumina care pătrundea în cabinet prin fereastra din spatele lui. Lorana şi-l amintea când părul îi era castaniu, doar cu câteva fire albe pe la tâmple. Acum, după cinci ani de când dusese greul Republicii pe umerii lui, culoarea castanie dispăruse cu totul.

  — Îmi pare rău, Maestre C'baoth, spuse Cancelarul. Dacă poţi să convingi Senatul să anuleze decizia Comitetului de Bugete, aş fi cel mai bucuros să te pot sprijini. Dar deocamdată, eu nu pot face nimic mai mult.

  — Doar dacă, interveni Doriana, Maestrul C'baoth poate rezolva într-un fel situaţia din Barlok.

  — Eu nu pot face nimic mai mult, repetă Palpatine aruncându-i o privire mustrătoare asistentului său. Oricum, Consiliul nu va dori să îl trimită în sectorul Marcol când avem aici atâtea afaceri presante de care să se ocupe.

  — Să nu ne pripim, şuieră C'baoth. Despre ce anume este vorba cu această problemă?

  — De abia dacă merită să o amintim, spuse Palpatine şovăind. O mică dispută între Alianţa Corporativă şi unul dintre guvernele regionale din Barlok pe tema unor drepturi de minerit. Acei oficiali brolfi pe care i-ai văzut plecând atunci când aţi intrat voi şi-au prezentat cazul şi ne-au cerut asistenţă în negocierea unui acord.

  — Şi nu te-ai gândit imediat la mine? întrebă rece C'baoth. Cred că tocmai am fost insultat.

  — Te rog, Maestre C'baoth, zâmbi Palpatine. Am deja prea mulţi duşmani pe Coruscant. Nu vreau să te adaug şi pe tine la numărul lor.

  — Atunci fă un târg cu mine, îi oferi C'baoth. Dacă pot să rezolv această dispută, le vei dicta celor de la Bugete să revină asupra deciziei şi să acorde fondurile necesare pentru Zbor în Necunoscut?

  Lorana se foi stânjenită în fotoliu. Asista la un caz, aşa i se părea ei, periculos de apropiat de aranjamentele care se făceau pe sub masă şi care erodau într-un ritm constant întregul concept de justiţie în cadrul guvernului Republicii. Dar nu îndrăznea să îi sugereze aşa ceva lui C'baoth, mai ales nu în prezenţa lui Palpatine şi a ajutorului acestuia.

  — Nu pot face nici o promisiune, îl avertiză Palpatine. Mai cu seamă în ceea ce priveşte Senatul. Dar eu cred în proiectul Zbor în Necunoscut, Maestre C'baoth, şi voi face tot ce îmi stă în putere pentru a mă asigura că îţi vei îndeplini visul.

  Câteva momente C'baoth nu răspunse şi din nou Lorana simţi tensiunea dintre cei doi. Apoi, brusc, Maestrul Jedi acceptă cu o înclinare scurtă a capului.

  — Foarte bine, Cancelare Palpatine, spuse şi se ridică în picioare. Vom pleca spre Barlok înainte de sfârşitul zilei.

  Ridică un deget spre Palpatine.

  — Asigură-te doar că la întoarcere voi avea din nou fondurile. Şi coloniştii mei.

  — Am să îmi dau toată silinţa, spuse Palpatine zâmbind. O zi bună, Maestre C'baoth; Padawan Jinzler.

  Lorana aşteptă până când trecură de antecameră şi străbăteau coridorul larg pentru a-şi spune părerea.

  — Cum adică vom pleca spre Barlok în noaptea aceasta? întrebă ea. Nu trebuie să ne aprobe Consiliul orice plecare?

  — Nu-ţi face griji cu Consiliul, îi răspunse brutal C'baoth. Când să intrăm în cabinet, te-ai dat la o parte din faţa acelor doi oficiali brolfi.

  Lorana simţi un nod în gât.

  — Nu am vrut să mă izbesc de ei.

  — Nu te-ai fi izbit, o contrazise el. Măsurasem deja spaţiul dintre ei. Niciunul nu trebuia să se dea la o parte să trecem noi.

  — Şi totuşi s-au dat, sublinie Lorana.

  — Pentru că au vrut să o facă din respect, îi răspunse el. Trebuie să înţelegi ceva, tânăra mea ucenică Padawan. Într-o bună zi vei fi Jedi, cu toată puterea şi responsabilitatea care decurg din acest statut. Să nu uiţi niciodată că noi suntem cei care ţin Republica unită; nu Palpatine, nu Senatul, nu birocraţia. Cu siguranţă nu oamenii cu mintea îngustă care nu pot trăi o zi fără să fugă pe Coruscant pentru ajutor. Toţi trebuie să înveţe să aibă încredere în noi; iar înainte să aibă încredere, trebuie să aibă respect. Înţelegi?

  — Înţeleg că noi vrem ca ei să ne respecte, răspunse Lorana ezitând. Dar trebuie să îi facem să se şi teamă de noi?

  — Respectul şi teama nu sunt decât două feţe ale aceleiaşi monede, spuse C'baoth. Cetăţenii care respectă legea privesc moneda pe o parte; cei care încalcă legea o privesc din partea cealaltă.

  Ridică un deget.

  — Dar în faţa nimănui nu trebuie să te arăţi slabă sau indecisă. Niciodată.

  Îşi lăsă degetul jos şi ciocăni cu el în mânerul săbiei de lumină pe care o avea prinsă la şold.

  — Vor veni timpuri când vei dori ca identitatea să îţi rămână necunoscută, iar atunci îţi vei ascunde sabia de lumină şi orice urmă care poate dovedi cine şi ce eşti. Dar atunci când călătoreşti ca Jedi, trebuie să te comporţi ca un Jedi. Întotdeauna. Înţelegi?

  — Da, Maestre C'baoth, răspunse Lorana cinstită doar pe jumătate.

  Era drept că înţelege cuvintele, dar ceva din acea atitudine era încă de neînţeles pentru ea.

  Pentru o clipă C'baoth rămase uitându-se la ea, ca şi cum i-ar fi simţit duplicitatea parţială. Dar spre uşurarea ei, el se întoarse şi nu îi mai ceru nimic.

  — Prea bine atunci, spuse el. Am să merg în Templu să vorbesc Consiliului. Tu vorbeşte la portul spaţial şi aranjează-ne transportul spre sistemul Barlok. Când ai rezolvat, mergi şi împachetează.

  — Pentru cât timp?

  — Pentru o dispută simplă pe tema drepturilor de minerit? pufni C'baoth. Drumul dus-întors plus trei zile standard. Am de gând să rezolv totul în cel mai scurt timp posibil.

  — Bine, Maestre, murmură Lorana.

  — Iar apoi, continuă C'baoth mai mult pentru el, vom avea grijă de temerile Maestrului Yoda.

  Porni mai departe cu paşi măsuraţi de-a lungul coridorului.

  Lorana se opri o clipă, privind furierii şi birocraţii care îşi vedeau de treburi, dându-se grăbiţi la o parte din calea Maestrului Jedi, înalt şi cu părul alb. C'baoth, pe de altă parte, nu încetini nici o clipă, ca şi cum s-ar fi aşteptat pur şi simplu ca toţi ceilalţi să îi facă loc să treacă.

  Atunci când călătoreşti ca Jedi, trebuie să te comporţi ca un Jedi.

  Oftă. Ei nu i se părea deloc corectă, această credinţă fermă în superioritatea esenţială a unui Jedi asupra celorlalţi.

  Cu toate acestea, C'baoth studiase mult şi din greu de-a lungul multor ani, adâncindu-se în misterele şi subtilităţile Forţei pe măsură ce creştea în putere. Lorana, în opoziţie, era doar o ucenică Padawan, de abia pornită pe drumul propriu. Nu se afla deloc în poziţia de a-l contrazice pe Maestru în astfel de lucruri.

  În orice caz, Maestrul ei îi dăduse un ordin, iar sarcina ei era să îl ducă la îndeplinire. Păşind într-o margine a coridorului, din calea pietonilor care se înghesuiau, îşi scoase aparatul de intercomunicaţie.

  Era gata să apeleze serviciul de transport al Templului când, de partea cealaltă a coridorului, îi atrase atenţia o figură foarte cunoscută.

  Încremeni, cu respiraţia oprită în trahee, cu privirea, mintea şi simţurile Jedi întinse prin mulţimea de oameni dintre ei. Îl văzuse pe acest om de multe ori în ultimii ani, în general în locurile publice din Camera Senatului, dar ocazional şi în alte locuri. Era tânăr, probabil cu un an sau doi mai mic decât ea, de înălţime medie, cu părul scurt şi brunet şi un zâmbet amar pe buze. Nu ajunsese niciodată destul de aproape de el încât să vadă ce culoare aveau ochii săi, dar presupunea că şi ei erau tot negri.

  Iar ori de câte ori îl vedea, avea sentimentul ciudat şi distinct că el o privea.

  La fel se întâmpla şi acum, studiind-o cu coada ochiului în timp ce se prefăcea că lucrează la un panou electric pe care îl deschisese, îl văzuse de nenumărate ori umblând la panourile electrice sau cu module de droizi, dar dacă ştia într-adevăr să le repare sau doar le folosea ca pretext să se fâţâie de colo-colo, nu îşi dăduse încă seama.

  La început, crezuse că era doar o coincidenţă. Chiar şi acum, nu avea nici o dovadă că s-ar fi întâmplat altfel. Tot ce avea la dispoziţie era faptul că, pe măsură ce simţurile Jedi îi creşteau, putea chiar prin coridoarele aglomerate cum era acesta să îi simtă mintea.

  Procedând la fel şi acum, găsi acelaşi resentiment pe care îl simţise mereu. Resentiment, frustrare şi mânie.

  Îndreptate către ea.

  Cineva căruia îi făcuse rău sau pe care îl tratase fără respect într-un trecut atât de îndepărtat încât ea nici măcar nu îşi amintea incidentul? Dar crescuse în Templul Jedi de la o vârstă fragedă. Atunci poate unul dintre angajaţii care nu erau Jedi? Dar cu siguranţă instructorii ei ar fi luat măsuri dacă ar fi sesizat vreo intenţie sau ameninţare din partea lui.

  Omul se uită în direcţia ei. Apoi, în mod absolut deliberat, îi întoarse spatele şi îşi concentră toată atenţia asupra panoului electric. Lorana îl privi lucrând, luptându-se cu amalgamul propriilor emoţii tulburătoare. Ar trebui oare să meargă spre el şi să încerce să afle ce avea împotriva ei? Sau să meargă mai întâi în arhiva Senatului şi să încerce să îi afle identitatea, abţinându-se de la o confruntare directă până în clipa în care strângea mai multe informaţii?

  Sau ar fi trebuit să uite complet de el şi să considere că toate întâlnirile erau doar coincidenţe, iar mânia lui era direcţionată spre Jedi, în general?

  Încă mai încerca să ia o decizie când el închise panoul, îşi strânse uneltele şi se pierdu în mulţime. Se uită înapoi o singură dată când ajunse la un colţ, apoi dispăru pe un alt culoar.

  Nu există emoţie; există doar linişte. Lorana învăţase dictonul încă din primele zile în Templu şi încercase din răsputeri să îl facă parte din propria-i viaţă. Dar cât timp avea dubii asupra acelui individ, ştia într-un fel că nu va avea niciodată linişte deplină.

  Ştia, de asemenea, că acum nu era momentul. Inspirând adânc, apucându-şi din nou aparatul de intercomunicaţie, apelă portul spaţial.

  Uşa se închise în spatele celor doi Jedi şi, pentru o clipă, Kinman Doriana rămase privind lung spre ieşire, păstrând în gură un gust amar după această primă întâlnire. Ca regulă generală, aproape toţi Jedi i se păreau pompoşi, aroganţi şi obscen de siguri pe ei. Dar chiar cu această părere preconcepută, Jorus C'baoth putea fi caracterizat ca făcând parte dintr-o clasă aparte.

  — Chiar nu îţi plac, aşa este? îl întrebă blând Palpatine.

  Alegându-şi atent o expresie neutră, Doriana îşi mută atenţia spre Palpatine.

  — Îmi pare rău, excelenţă, spuse el drept răspuns.

  Şi chiar îi părea. Oricare ar fi fost sentimentele sale personale, din punct de vedere politic era greşit să îşi lase emoţiile de orice fel să răzbată la suprafaţă. Mai ales în ceea ce îi privea pe Jedi.

  — Cred doar că în condiţiile actuale şi cu toate celelalte probleme pe care le are Republica, un proiect masiv de explorare şi colonizare ar trebui trecut în treimea de jos a listei de priorităţi. Cât despre Maestrul C'baoth, să insiste să vă ocupaţi personal de acest proiect…

  — Răbdare, Kinman, îl întrerupse liniştit Palpatine. Trebuie să înveţi să le permiţi oamenilor să aibă pasiuni. Zbor în Necunoscut este pasiunea Maestrului C'baoth.

  Se uită de-a lungul cabinetului către uşă.

  — În fond, chiar dacă nu descoperă nimic de valoare, măcar vestea expediţiei să înflăcăreze imaginaţia popoarelor din Republică.

  — Dacă o vor anunţa vreodată, insistă Doriana. Din câte ştiu eu până acum, Consiliul Jedi încă ţine proiectul într-un mare secret.

  Palpatine ridică din umeri.

  — Sunt convins că au motivele lor.

  — Poate, ezită Doriana. Aş vrea totuşi să îmi cer scuze, excelenţă, pentru că am vorbit fără să fiu întrebat în timpul întrevederii.

  — Nu-ţi bate capul degeaba, îl asigură Palpatine. De fapt, a fost o sugestie inspirată. Maestrul C'baoth este chiar priceput să medieze genul de situaţie în care se află Barlok. Ar fi trebuit să mă gândesc chiar eu la el.

  Pufni în barbă.

  — Şi ca să fiu perfect cinstit, am să fiu extraordinar de fericit să îl ştiu departe de Coruscant pentru câteva săptămâni. Îmi va da ocazia să mă gândesc cum pot să conving Comitetul de Bugete să realoce fondurile pentru Zbor în Necunoscut.

  — Şi cum să convingeţi Consiliul să îi dea Maestrului C'baoth toţi Jedi pe care îi vrea?

  — Acolo nu am nici o putere, răspunse Palpatine. Dacă C'baoth vrea mai mulţi Jedi, va trebui să îi convingă singur pe Yoda şi Windu.

  — Aveţi dreptate, excelenţă, murmură Doriana. În acest caz… poate că va reuşi atât de bine pe Barlok încât nu vor avea ce face decât să accepte.

  — Sau altfel vor accepta doar ca să scape de insistenţele lui, spuse Palpatine. Este la fel de încăpăţânat cu ei aşa cum este şi cu mine. În orice caz, Consiliul este în sarcina lui C'baoth acum. Vorbind de sarcini, tu când trebuie să pleci în călătoria ta?

  — La noapte, răspunse Doriana. Am rezervat o astronavă, iar toate dosarele şi documentele sunt pregătite şi împachetate. Trebuie doar să mă mai opresc la apartamentul meu după serviciu ca să îmi împachetez lucrurile personale şi sunt gata de plecare.

  — Excelent, se bucură Palpatine. Poţi să te retragi chiar de acum. Nu mai am deloc nevoie de tine pe ziua de astăzi.

  — Vă mulţumesc, excelenţă, spuse Doriana. Am să vă informez despre ce se întâmplă în timpul întrevederilor.

  — Aştept, ridică Palpatine din sprâncene. Şi să te asiguri că îi predai infocardurile Guvernatorului Caulfmar personal.

  — Da, am citit rapoartele, aprobă din cap Doriana. De fapt, programul de lucru îmi oferă posibilitatea să mai rămân o zi în care aş putea să încerc să investighez pentru a descoperi identitatea trădătorului din cercul Guvernatorului. Dacă îmi acordaţi permisiunea, desigur.

  — Ai permisiunea mea, acceptă Palpatine. Dar fii atent! Există zvonuri legate de o creştere a nemulţumirilor în acel sector.

  — Astfel de zvonuri vin de pretutindeni, spuse sigur pe el Doriana. Nu o să am probleme.

  — Aşa cred şi eu, confirmă Palpatine. Totuşi, fii atent şi să te întorci degrabă!

  Fu o călătorie de douăzeci de minute cu taxiul aerian până la locuinţa lui Doriana, situată în Turnurile Inelului al Treilea din partea de nord-est a complexului Senatorial. Îşi petrecu timpul între datapad şi aparatul de comunicaţie, verificându-şi planurile de drum şi revizuind ultimele detalii apărute inevitabil în ultimul minut. Taxiul l-a lăsat pe platforma de aterizare de la etajul 248, de unde luă turboliftul spre apartamentul său zece etaje mai jos. Descuie uşa, intră şi o încuie la loc, asigurându-se că va avea parte de intimitate.

  Îi spusese lui Palpatine că trebuia să îşi mai facă bagajele. De fapt, bagajele erau deja pregătite şi îl aşteptau aranjate frumos chiar în camera de conversaţii. Trecu pe lângă ele, se duse la biroul din colţ şi se aşeză pe scaun. Din spatele peretelui fals al ultimului sertar de jos din partea dreaptă a biroului, scoase un holoproiector şi îl conectă la computer. Parola de identificare şi acces era formată din douăsprezece litere şi optsprezece cifre; le introduse, apoi îşi luă datapadul în mână şi se puse pe aşteptat.

  Ca de obicei, aşteptarea nu dură mult. La doar trei minute după ce efectuase apelul, figura acoperită cu glugă a lui Darth Sidious apăru tremurând deasupra holoproiectorului.

  — Raportează, îi ordonă holograma cu voce gravă.

  — Maestrul Jedi C'baoth se îndreaptă spre Barlok, Stăpâne, spuse Doriana. În funcţie de ce tip de mijloc de transport a reuşit să obţină, va ajunge acolo în minim trei şi maxim şase zile.

  — Excelent, se bucură Sidious. Nu vei avea nici o problemă să ajungi înaintea lui?

  — Niciuna, Stăpâne, îl asigură Doriana. Astronava mea curier este mai rapidă decât oricare alta pe care o poate obţine Jedi. Va trebui să se oprească oricum înainte la Templu să convingă membrii Consiliului să îi acorde permisiunea oficială, în timp ce eu sunt gata chiar acum de plecare. Iar tot planul a fost pus în aplicare.

  — Atunci înseamnă că trebuie să se aştepte la o primire călduroasă, zâmbi satisfăcut Sidious. Dar Cancelarul Palpatine? Eşti sigur că nu va remarca această mică escapadă?

  — Mi-am aranjat programul în aşa fel încât să nu existe nici o bănuială, îl asigură Doriana. Pot petrece până la trei zile pe Barlok fără să fiu în întârziere. Dacă va dura mai mult, am câteva subiecte în agendă de care pot să mă ocup prin sistemul de conferinţe HoloNet. Pot face acest lucru de pe Barlok sau de oriunde altundeva, fără să fiu nevoit să călătoresc până în sistemele respective.

  — Încă o dată, excelent, se bucură Sidious. Am mulţi slujitori, Doriana, dar puţini sunt atât de isteţi şi de subtili ca tine.

  — Mulţumesc, Stăpâne, rosti Doriana respectuos şi îmbujorat de surpriză.

  Darth Sidious, Lord Sith al întunericului, nu era un om prea generos în complimente.

  — Va fi o plăcere deosebită să ni-l scoatem pe Jorus C'baoth din cale, continuă Sidious. Totul merge într-adevăr conform planurilor mele.

  — Aşa este, Stăpâne, aprobă Doriana. Am să vă raportez de îndată ce vom obţine victoria.

  — Asigură-te doar că obţinem această victorie, insistă Sidious şi tonul uşor de avertizare aruncă o răceală peste complimentul de adineauri. Porneşte la treabă, prietene.

  — Da, Stăpâne.

  Imaginea holografică dispăru. Închizând holoproiectorul, Doriana îl deconectă de la computer şi îl ascunse înapoi în spatele sertarului. Apoi îşi îndesă datapadul în buzunar şi se întoarse la locul unde îl aşteptau aranjate bagajele. Da, pedeapsa în cazul în care l-ar dezamăgi pe Lordul Sith ar fi neîndoielnic severă. Aproape la fel de severă, nu avea nici o îndoială, ca şi cea care l-ar fi aşteptat dacă vreodată Cancelarul Palpatine ar fi aflat că are un trădător chiar în propriul cabinet.

  Dar dacă preţul nereuşitei era mare, la fel erau şi recompensele succesului. Apartamentul lui Doriana, funcţia pe care o deţinea, precum şi autoritatea discretă, dar largă erau toate dovezi ale acestui lucru. Era, în viziune proprie, un pariu pe care merita să îl facă.

  Pe lângă toate acestea, chiar îi plăcea riscul.

  Îşi scoase aparatul de intercomunicaţie şi chemă un taxi care să îl ducă la portul spaţial. Apoi, adunându-şi bagajele, ieşi din apartament şi se îndreptă spre turbolift.

  Uşa Sălii Consiliului Jedi se deschise.

  — Intră, strigă Maestrul Jedi Mace Windu.

  Îndreptându-se de umeri şi întrebându-se care fusese motivul pentru care fusese chemat, Obi-Wan Kenobi intră în sală.

  Şi se opri, încreţindu-şi fruntea a surpriză. O persoană convocată în Sala Consiliului Jedi se aştepta în mod firesc să găsească întregul Consiliu aşteptându-l. Dar în afară de Windu, care stătea în dreptul ferestrei uitându-se lung spre oraş, camera era goală.

  — Nu, nu ai înţeles greşit unde trebuia să vii, îl asigură Windu întorcându-se pe jumătate pentru a-i zâmbi lui Obi-Wan. Trebuie să vorbesc cu tine.

  — Desigur, Maestre Windu, răspunse Obi-Wan încă încruntat şi se apropie de locul unde îl aştepta Windu. Tot despre Anakin?

  — Nu, ridică Windu din sprâncene a mirare. De ce, ce a mai făcut tânărul Skywalker de data aceasta?

  — Nimic, îl asigură grăbit Obi-Wan. Cel puţin, nimic special. Dar ştii cum sunt învăţăceii Padawan la paisprezece ani.

  — Puternici, mândri şi uimitor de naivi, zâmbi din nou Windu. Îţi urez să ai noroc cu el.

  Obi-Wan ridică din umeri.

  — Dacă există cumva noroc.

  — Ştii ce am vrut să spun.

  Windu se reîntoarse cu faţa spre geam.

  — Spune-mi, ai auzit vorbindu-se vreodată despre un proiect intitulat Zbor în Necunoscut?

  Obi-Wan încercă să îşi aducă aminte.

  — Nu cred.

  — A fost propus ca o misiune grandioasă de explorare şi colonizare, îi explică Windu. Şase Cuirasate de luptă trebuie să fie unite între ele în jurul unui nucleu central în care se vor transporta echipamente şi provizii, iar întregul ansamblu lansat şi trimis în Regiunile Necunoscute şi de acolo spre altă galaxie.

  Obi-Wan clipi uimit.

  — Spre altă Galaxie.

  — Nu, nu am auzit nimic despre aşa ceva. Care ar fi termenul propus pentru finalizare?

  — De fapt, este aproape gata, răspunse Windu. A mai rămas asamblarea finală şi un mic dezacord legat de lista de pasageri.

  — Cine răspunde de proiect? Senatul?

  — Nominal este planul Consiliului, îi spuse Windu. În practică, Maestrul C'baoth a fost forţa motrice din spatele lui.

  — Jorus C'baoth, Maestrul recunoscut al interviului? întrebă într-o doară Obi-Wan. Şi cu toate acestea proiectul încă nu a apărut la ştirile HoloNet? Incredibil.

  — Nu ar trebui să vorbeşti aşa despre un Maestru Jedi, îi reproşă blând Windu.

  — Greşesc cumva?

  Windu ridică din umeri, aproape imperceptibil.

  — Lucrurile stau în felul următor, explică el. Toţi cei care au legătură cu Zbor în Necunoscut au avut motivele lor pentru a ţine proiectul departe de ochii publicului. Cancelarul Palpatine a fost îngrijorat că lumea nu va privi cu ochi buni efortul de timp şi de bani alocat în defavoarea altor probleme de care se loveşte Republica. La fel şi în cazul Senatului, care a furnizat cuirasatele pe care le vor folosi.

  Strâmbă din buze.

  — Cât despre Consiliu, am avut şi noi motivele noastre.

  — Lasă-mă să ghicesc, încercă Obi-Wan să speculeze. C'baoth speră ca prin Zbor în Necunoscut să poată afla ce s-a întâmplat cu Vergere.

  Windu îl privi surprins de-a binelea.

  — Ai început să stăpâneşti mai bine intuiţia Jedi, aşa este?

  — Aşa îmi place uneori să cred, răspunse Obi-Wan. Dar nu este cazul acum. Anakin şi cu mine nu am aflat niciodată întreaga poveste a dispariţiei ei; mai exact, nu am fost în stare să dăm de ea în ultima călătorie în acea direcţie. Ce mai contează ce vrea C'baoth; eu vreau mai întâi să ştiu ce s-a întâmplat cu ea.

  — Ai grijă, Obi-Wan, îl preveni Windu. Nu trebuie să îţi laşi emoţiile să se amestece aici.

  Obi-Wan plecă umil capul.

  — Îmi cer iertare.

  — Emoţia ne este duşman, continuă Windu. Emoţiile de orice fel. Ale tale şi ale Maestrului C'baoth.

  Obi-Wan se încruntă.

  — Crezi că Maestrul C'baoth s-a ataşat prea mult de acest proiect?

  — Să fiu sincer, habar nu am ce anume se întâmplă cu el, admise Windu cu greu. El insistă că trebuie să trimitem o forţă puternică în Regiunile Necunoscute pentru a o găsi şi recupera pe Vergere; până aici toate bune şi frumoase. Dar în acelaşi timp el ne vorbeşte despre cum se învârte Republica după cum bate vântul şi despre cât de bine ar fi să îi transferăm pe unii dintre cei mai buni Jedi complet în afara Republicii, să îi stabilim în noi colonii în Regiunile Necunoscute, acolo unde politicile din Coruscant să nu îi poată atinge.

  — Doar nu vă gândiţi chiar să faceţi aşa ceva? întrebă Obi-Wan. Suntem prea răspândiţi chiar şi aşa.

  — Majoritatea membrilor Consiliului ar fi de acord cu tine, îi spuse Windu. Din nefericire, majoritatea membrilor cred în acelaşi timp că până acum s-au pierdut toate urmele lăsate de Vergere şi că probabil va fi imposibil de depistat. Cei care mai au o fărâmă de speranţă consideră că o sondă mică ar fi mai eficientă, ceva mai serios decât încercarea ta, dar cu mult totuşi sub dimensiunile enorme pe care şi le doreşte C'baoth.

  Se strâmbă.

  — Ca să închei, C'baoth a rămas aproape singurul care mai sprijină în întregime Zbor în Necunoscut.

  — Încerci să sugerezi cumva că ar putea să sfideze Consiliul dacă încercaţi să anulaţi proiectul?

  — De ce nu? îl provocă Windu.

  Obi-Wan se întoarse cu faţa spre fereastră şi pentru o clipă sala rămase tăcută.

  — Şi ce doreşte mai exact Consiliul să fac eu? întrebă Obi-Wan în cele din urmă.

  — În acest moment, Maestrul C'baoth împreună cu ucenica lui Padawan, Lorana Jinzler, se îndreaptă spre portul spaţial, îi spuse Windu. Aparent, Cancelarul Palpatine i-a menţionat nişte negocieri blocate pe Barlok, iar C'baoth a convins Consiliul să îl trimită acolo să le medieze.

  — Este ceva important?

  — Destul de important, aprecie Windu. Alianţa Corporativă împotriva guvernului local. Ştii şi tu cum ajunge la ştiri orice eveniment care implică jucătorii corporaţiilor mari.

  — Mda, murmură Obi-Wan.

  Negocieri de maximă importanţă, aşa că era firesc ca Maestrul C'baoth să se îndrepte într-acolo.

  — Şi totuşi, ce vreţi să fac eu?

  Un muşchi tresări pe obrazul lui Windu.

  — Vrem să mergi pe Barlok şi să stai cu ochii pe el.

  Obi-Wan rămase cu gura căscată.

  — Eu?!

  — Ştiu, fu de acord Windu şi continuă cu seriozitate. Dar tu eşti aici şi eşti disponibil. Şi apoi, Skywalker a părut să se înţeleagă bine cu el singura dată când s-au întâlnit. Ai putea să justifici drumul până acolo cu pretextul că vrei să îi arăţi ucenicului tău Padawan cum se poartă negocierile Jedi.

  Obi-Wan pufni.

  — Chiar crezi că o să îl fac pe C'baoth să creadă aşa ceva?

  — Probabil că nu, recunoscu Windu. Dar dacă nu te duci tu, va trebui să o fac eu sau Yoda. Crezi că va fi mai puţin exploziv dacă unul dintre noi va apărea acolo?

  — Aici ai dreptate, oftă Obi-Wan şi se consideră învins. Bine. Oricum eram între însărcinări. Şi ai dreptate; Anakin chiar s-a arătat impresionat de orientarea lui simplistă către atac. Poate că un pic de veneraţie tinerească să îl calmeze.

  — Poate, repetă Windu ca un ecou. În orice caz, vă va aştepta o astronavă când veţi ajunge tu şi cu Anakin la portul spaţial.

  — Alte instrucţiuni în afară de a-l observa?

  — Nu tocmai, răspunse Windu.

  Îşi strânse buzele şi privirea păru să străbată dincolo de orizontul infinit.

  — Se mai întâmplă totuşi ceva. Ceva înăuntrul lui pe care nu am fost în stare să îl definesc. Anumite gânduri personale sau planuri, sau… habar nu am. Ceva.

  — Sigur, înţelese Obi-Wan. Vom căuta să urmărim şi aşa ceva.

  Windu îl privi cu acea răbdare pe care Maeştrii Jedi o aveau din plin.

  — Şi ţine-mă la curent, încheie el.

  Thrawn îi spusese lui Car'das că baza lor nu era departe de locul unde forţa lor de intervenţie dăduse peste Vânătorul de Chilipiruri. Ceea ce nu menţionase era că până acolo aveau să călătorească trei zile standard.

  — Era şi timpul, mormăi Qennto în barbă.

  Cei trei oameni stăteau în spate pe puntea Şoimului Săltăreţ şi urmăreau un grup de astronave zburând în formaţie de-a curmezişul unui câmp de asteroizi.

  — Simt că mă apucă strechea.

  — Ai putea oricând să ni te alături mie şi lui Maris la lecţiile de limbă străină, îi propuse Car'das. Comandantul Thrawn este chiar o companie decentă.

  — Nu, mulţumesc, mormăi Qennto. Dacă voi doi vreţi să ajutaţi şi să încurajaţi un potenţial inamic, sunteţi invitaţii mei. Eu nu.

  — Oamenii aceştia nu sunt potenţiali inamici, spuse Maris cu fermitate. Aşa cum ţi-ai da seama dacă ai face un efort cât de mic să îi cunoşti. Sunt foarte politicoşi şi extrem de civilizaţi.

  — Ei, na, şi huttezii au o civilizaţie, din câte spun ei, i-o întoarse caustic Qennto. Îmi pare rău, dar le va trebui mai mult decât câteva bune maniere ca să mă convingă pe mine că chiss sunt inofensivi.

  Mental, Car'das dădu din cap, încă din prima noapte la bord, atunci când a fost exclus atât de neprieteneşte din negocieri, Qennto dezvoltase o pornire împotriva populaţiei chiss în general şi împotriva lui Thrawn în particular. Car'das şi Maris încercaseră să îl facă să vadă altfel realitatea, dar Qennto era mai interesat să se îngrijoreze decât să asculte justificările lor, astfel că după câteva încercări Car'das renunţase. Probabil că şi Maris.

  Thrawn stătuse pe punte lângă unul dintre membrii echipajului, în faţa a ceea ce Car'das fusese tentat să identifice drept staţia centrală de navigare. Acum comandantul se retrăsese şi ocolise puntea pentru a se apropia de locul unde aşteptau oamenii.

  — Acolo, le spuse el arătându-le cu mâna prin hubloul larg, asteroidul cel mare care se roteşte încet, acolo este baza noastră.

  Car'das se încruntă privindu-l. Asteroidul nu se rotea atât de mult pe cât se legăna, aproape de la un capăt la altul. Nu o făcea din motive pseudogravitaţionale, evident; Şoimul Săltăreţ demonstra că chiss aveau gravitaţie artificială. Atunci de ce să aleagă un asteroid care se învârtea?

  Maris se întreba şi ea evident acelaşi lucru.

  — Legănarea aceea trebuie să facă andocarea dificilă, comentă ea.

  — Sigur că necesită un oarecare nivel de pricepere, fu de acord Thrawn şi îşi ridică sprâncenele ca un profesor care încerca să obţină un răspuns din partea unui grup de studenţi.

  Car'das se uită iar la asteroid. Oare Thrawn stabilise intenţionat o procedură de andocare mai complicată ca exerciţiu pentru noii recruţi? Dar putea să facă acelaşi lucru mai uşor şi mai în siguranţă cu o staţie separată pentru practică.

  Doar dacă nu cumva asteroidul era doar o simplă structură folosită pentru antrenament şi nicidecum baza lor principală. Nu se vedeau deloc lumini şi nici alte semne de construcţii. Oare la această concluzie a vrut Thrawn să îl facă să ajungă?

  Şi apoi, brusc, înţelese.

  — Aveţi montată o reţea pasivă de senzori la un pol, spuse el. Rotaţia îi permite să supravegheze întreg cerul şi nu doar o zonă.

  — Dar de ce să se învârtă întregul asteroid? întrebă Maris neînţelegând rostul mişcării. Nu aţi putea să rotiţi doar reţeaua de senzori?

  — Sigur că ar putea, mârâi Qennto. Dar atunci s-ar afla ceva în mişcare pe suprafaţa asteroidului, iar un inamic ar putea remarca imediat. În felul acesta, totul este bine, frumos şi liniştit, până în momentul când le aruncă astronavele în aer chiar de sub nasul lor.

  — În principiu corect, spuse Thrawn. Deşii nu ne aşteptăm ca inamicii să vină anunţaţi. Cu toate acestea, este bine să ne luăm anumite precauţiuni.

  — Nouă nu ne-au aruncat nava în aer de sub noi, îi aminti Maris punându-i un deget în piept lui Qennto ca să îşi întărească replica.

  Qennto o privi imediat cu ochii strălucind furios. Car'das vorbi însă repede.

  — Deci acum am ajuns în spaţiul Chiss?

  — Da şi nu, răspunse Thrawn. Deocamdată, aici există doar echipe de supraveghere şi observaţie. Cu greu putem spune că reprezintă un sistem Chiss în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea, a doua planetă este destul de ospitalieră şi în câţiva ani va fi deschisă probabil pentru colonizare completă. La acel moment, va intra oficial sub protecţia şi controlul celor Nouă Familii Conducătoare.

  — Sper că nu aştepţi să stăm aici până la ceremonia de deschidere, mormăi Qennto.

  — Bineînţeles că nu, îl asigură Thrawn. Vă spun acest lucru din simplul motiv că poate veţi dori să vă întoarceţi într-o bună zi şi să vedeţi ce am reuşit să facem din sistemul Crustai.

  — Deja i-aţi dat un nume? întrebă Maris.

  — Expediţia astrografică iniţială are întotdeauna această onoare, răspunse Thrawn. În acest caz, numele Crustai este un acronim pentru…

  — Crahsystor Mitth'raw'nuruodo, interveni un chiss de pe punte. Risficar tli claristae su fariml'sroca.

  — Sa cras mi sout shisfla, răspunse Thrawn brutal şi îşi ocupă locul în fotoliul din mijlocul punţii. Hos mich falliare.

  — Ce a spus? ceru să afle Qennto după ce se prinse de un scaun pentru a-şi păstra echilibrul pierdut în momentul în care Şoimul Săltăreţ cotea brusc înspre babord accelerând. Ce se petrece?

  — Nu sunt sigur, spuse Car'das şi mental repetă cuvintele pe care le auzise în limba cheunh pentru a izola diversele prefixe şi sufixe.

  Gramatica chiss era logică şi relativ uşor de învăţat, dar după doar trei zile de lecţii nu poseda un vocabular prea mare ca să înţeleagă.

  — Singurele cuvinte de bază pe care le-am prins au fost cele pentru străin şi fuge.

  — Străin. Fuge.

  Qennto şuieră discret printre dinţi văzând prin hubloul central cum stelele se întind în dâre de lumină.

  — S-au luat după careva.

  — Care pare să nu fie prea departe, murmură Maris. Nu este aproape traducerea cuvântului stae?

  — Da, cred că ai dreptate, fu de acord Car'das. Mă întreb dacă nu ar trebui să ne retragem în cabina noastră.

  — Vom sta aici, spuse Qennto ferm. Am văzut deja cum au tratat o astronavă care s-a aventurat prea aproape. Vreau să văd ce îi vor face şi alteia.

  — L-au distrus pe Progga numai pentru că el a deschis primul focul, punctă Maris.

  — Mda, spuse Qennto. Probabil.

  Următoarele minute echipajul de pe punte fu ocupat să aibă grijă de comenzi, tăcerea fiind punctată doar de câteva ordine şi comentarii ocazionale. Car'das se zgâi uimit în ceafa lui Thrawn, în timp ce comandantul stătea liniştit în fotoliul său, întrebându-se dacă avea curajul să se ducă lângă el şi să ceară o explicaţie pentru ceea ce se întâmpla.

  Câteva secunde mai târziu se bucură că nu îndrăznise. Mai puţin de un minut trecu de când săriseră în hiperspaţiu şi iată-i ieşind brusc înapoi.

  — Deja? mormăi Qennto realmente mirat.

  — A executat un microsalt, spuse Car'das, dar cu greu îi venea şi lui să creadă în propria lui teorie.

  — Ridicol, insistă Qennto. Nu ai putea să loveşti nici zidul Clădirii Senatului cu…

  Brusc, puntea se scutură violent sub ei, aproape aruncându-i pe jos. Din reflex, Car'das o apucă pe Maris de braţ iar cu cealaltă se prinse de un cablu gros din apropiere, reuşind să îşi păstreze echilibrul.

  Doar două astronave mititele trecură huruind prin faţa hubloului central, scuipând laser şi proiectile spre Şoimul Săltăreţ.

  — Aş zice că a reuşit mai mult decât să lovească zidul Clădirii Senatului, se auzi Car'das când puntea se scutură iarăşi sub ei. Se pare că a ajuns exact unde a vrut.

  — Nemaipomenit, exclamă furios Qennto. Mă bucur că el a vrut să ajungă aici.

  Scuturăturile încetară după ce atacatorii ieşiră din raza de acţiune a proiectilelor şi Car'das privi indicatoarele vizuale. Doar trei astronave erau indicate: cele două astronave de vânătoare care se întorceau pentru încă un atac, plus o astronavă mai mare zburând considerabil mai departe de ei. Aceasta din urmă părea să încerce să se depărteze de zona de conflict, mai degrabă decât să participe.

  — Uite-i că vin, anunţă Qennto.

  Car'das privi din nou prin hublou. Şoimul Săltăreţ se răsucise pentru a-şi primi atacatorii cu faţa şi de la distanţă văzu strălucirea în momentul în care piloţii accelerau motoarele cu toată puterea.

  — Apucaţi-vă de ceva, avertiză el şi strânse din nou cu putere cablul de care se agăţa acum şi Maris.

  Cei doi vânători stelari îşi desfăcură formaţia pe măsură ce se apropiau, virând în direcţii opuse spre lateralele ţintei, cu tunurile de laser deschizând iarăşi focul. Armele Şoimului Săltăreţ răspunseră şi ele cu foc.

  Şi amândoi atacatorii explodară.

  — Uhaa! exclamă Qennto. Ce mama…?

  — Au sărit în aer, răsuflă greu Maris. Un singur foc şi pur şi simplu au sărit în aer.

  — Nu vă porniţi în urale deocamdată, îi avertiză Car'das.

  Şoimul Săltăreţ evita norii de resturi cuprinse de flăcări şi prindea rapid viteză.

  — A mai rămas cea mare.

  Evantaiul ameţitor al stelelor se restabilea după ce încheiaseră virajul şi acum puteau vedea strălucirea motoarelor astronavei mari.

  — Bănuiesc că nu vom avea norocul să fie dotată cu armament, rosti Qennto.

  — Thrawn nu ar ataca o astronavă neînarmată, îi răspunse Maris cu fermitate.

  — Şi de ce nu? o contră Qennto. Eu aş ataca. Astronavele acelea de vânătoare au atacat mai întâi. Ceea ce îi pune pe toţi în aceeaşi oală.

  — Probabil bucăţi de carne fiartă, mormăi Car'das.

  Maris se înfioră, dar nu mai spuse nimic.

  Cealaltă astronavă îi văzuse apropiindu-se, bineînţeles. Chiar în timp ce Şoimul Săltăreţ intra în raza de bătaie, se răsuci într-o parte şi un mănunchi de proiectile ţâşniră dinspre ea. Tunurile de laser chiss loviră drept răspuns, iar proiectilele se vaporizară în zbor. Inamicul răspunse printr-o întoarcere la nouăzeci de grade şi lansă o a doua salvă. Şi acest mănunchi de proiectile fu neutralizat la o distanţă sigură. Un al treilea grup de proiectile urmă, apoi al patrulea, toate distruse în zbor.

  — De ce nu accelerează la viteza luminii? murmură Maris.

  — Pentru că nu cred că pot, îi răspunse Car'das şi îi arătă unul dintre indicatoarele tactice. Mie mi se pare că le-a neutralizat cineva hiperpropulsoarele.

  — Când? se încruntă Qennto. Nu îmi amintesc să fi auzit vreun foc înainte să atace astronavele de vânătoare.

  — Cineva trebuie să fi fost aici de le-a dat de ştire, îi aminti Car'das. Poate că a reuşit atunci o lovitură norocoasă.

  Oricare ar fi fost motivul, cealaltă astronavă nu avea să se depărteze prea mult. Şoimul Săltăreţ micşora distanţa hotărât şi pe măsură ce se apropiau de ea, Car'das remarcă pentru prima oară că avea coca acoperită cu nişte bule ovale, fiecare având circa doi metri lăţime şi trei lungime.

  — Ce sunt chestiile acelea? întrebă el. Qennto?

  — Nu am nici o idee, răspunse celălalt întinzându-şi gâtul. Arată ca nişte băşici de observaţie minuscule. Probabil fac parte din sistemul de navigare?

  — Sau hublouri ale cabinelor, sugeră Maris şi vocea i se strânse subit. Ar putea fi o astronavă de pasageri?

  — Ce vorbeşti, cu patru grupuri de lansatoare de rachete? contracară Qennto. Nici vorbă.

  Timonierul chiss aduse Şoimul Săltăreţ de-a lungul astronavei extraterestre, compensându-i lejer manevrele nepricepute de a vira lateral şi se aşeză pe coca celeilalte. Se resimţiră câteva scuturături scurte în timp ce magneţii de prindere erau activaţi, apoi Thrawn apăsă un buton pe pupitrul de comandă din faţa lui.

  — Ch'tra, ordonă el.

  — Porniţi, traduse Car'das. Se pare că asistăm la un abordaj.

  Comandantul se ridică din fotoliu şi se întoarse spre ei.

  — Îmi cer scuze, spuse el în limba sy bisti, în timp ce revenea lângă grupul celor trei oameni. Nu intenţionam să vă pun într-un astfel de pericol, dar a apărut şansa şi a fost nevoie să acţionăm.

  — În regulă, Comandante, îl asigură Car'das. Nu ni s-a părut că am fi fost într-un mare pericol.

  — După cum s-a dovedit, acceptă Thrawn.

  Se îndreptă spre un rând de dulapuri aşezate de-a lungul unui perete, deschise unul şi scoase un costum presurizat blindat.

  — Cabina voastră este prea aproape de zona de abordaj pentru a fi în siguranţă acolo. Vă cer să rămâneţi aici până ne vom întoarce.

  — Intri în astronava inamică personal? întrebă Maris încruntându-se.

  — Îmi conduc războinicii, răspunse Thrawn în timp ce îmbrăca echipamentul de luptă cu mişcări sigure şi îndelung practicate. Parte din datoria mea este să împart cu ei pericolul.

  Maris privi scurt către Qennto.

  — Ai grijă, rosti ea cu o voce destul de stânjenită.

  Thrawn îi acordă un mic zâmbet.

  — Nu vă faceţi griji, spuse el.

  Încheindu-şi complet costumul, scoase din dulap o cască şi un pistol enorm cu laser.

  — Astronava are mai mult ca sigur echipajul înjumătăţit sever, iar războinicii chiss sunt cei mai buni. Mă voi întoarce degrabă.

  Car'das se întrebă la început de ce niciunul dintre membrii echipajului de pe punte nu l-a însoţit pe Thrawn şi restul trupei în abordaj, ale căror zgomote le auzeau pe coridor apoi printr-o uşă deschizându-se. Curând se lămuri totuşi că nimeni nu rămăsese să aştepte, ci îndeplineau împreună o anumită sarcină.

  Doar când începu lupta corp-la-corp fu în stare să surprindă câteva frânturi de conversaţie şi să îşi dea seama ce sarcină îndeplinea echipajul rămas pe punte. Folosind senzorii Şoimului Săltăreţ, cei de pe punte asistau trupa de abordaj în depistarea luptătorilor inamici care se ascundeau sau se strângeau în grup pregătind ambuscada. Chiar atacând în stilul piraţilor o astronavă inamică, Comandantul Thrawn folosea toate resursele de care dispunea.

  Le trebui mai puţin de o oră războinicilor chiss să ia în stăpânire astronava inamică. Alte două ore se mai scurseră însă înainte ca unul dintre luptători să se întoarcă pe punte cu instrucţiuni pentru a transfera oamenii la bord.

  Car'das nu călătorise foarte mult înainte să se întovărăşească cu Qennto şi Maris, iar ultimele voiaje le făcuseră în cele mai deplorabile zone ale Republicii, aşa că atunci când păşea în tunelul de abordaj era convins că poate rezista oricărei privelişti pe care avea să o găsească la celălalt capăt.

  Greşit.

  Astronava însăşi era groaznică. Umedă şi murdară, întregul interior purta semnele unor reparaţii multiple făcute în pripă şi nepăsare, iar amestecul de mirosuri care răzbătea pe coridoare îi izbi nările. Mai rău decât atât erau arsurile şi găurile făcute de trasoarele armelor pe pereţi şi tavane, amintire mută a bătăliei scurte, dar teribile care avusese loc cu puţin timp înainte.

  Şi cel mai rău erau cadavrele.

  Car'das mai văzuse cadavre, dar numai dintre cele liniştite şi frumos aranjate pe care le întâlnise la funeralii. Niciodată nu mai văzuse cadavre căzute la nimereală, acolo unde le loviseră armele chiss, schimonosite în forme groteşti, pe care chinurile morţii le sculptase pentru fiecare. Şi în timp ce războinicul chiss îi conducea printre trupuri moarte, se ferea să le privească, dar era forţat să se uite dacă nu îşi dorea să calce pe ele, sperând din toată inima să nu se facă de râs complet vărsându-şi maţele.

  — Relaxează-te, băiete, îl sprijini vocea lui Qennto de lângă el chiar când dădeau peste alt grup de cadavre. Sunt doar nişte morţi. Nu îţi pot face rău.

  — Ştiu că nu, mormăi Car'das şi o privi furiş pe Maris.

  Chiar şi ea, cu toată educaţia ei manierată şi sensibilitatea idealistică, se descurca mai bine decât el în situaţia dată.

  În faţă se deschise o uşă şi Thrawn ieşi pe coridor. Purta costumul de protecţie, dar casca îi atârna la cingătoare pe şoldul stâng.

  — Veniţi, le indică el. Vreau să vă arăt ceva.

  Aproape ajunseră. Inspirând adânc, cu atenţia concentrată asupra ochilor strălucitori ai lui Thrawn, Car'das reuşi să străbată restul drumului.

  — Voi ce credeţi? întrebă Thrawn când ajunseră lângă el, arătându-le coridorul împrejur.

  — Eu cred că probabil erau foarte săraci, spuse Maris destul de calm, dar cu o notă de dezaprobare în voce. Poţi să vezi unde au peticit şi răspeticit doar ca să menţină totul în stare de funcţionare. Nu este o astronavă militară, cu siguranţă nu una care să fi fost o ameninţare pentru Chiss.

  — Sunt de acord, răspunse Thrawn privind-o cu ochii strălucitori. Aşa deci, oameni săraci, crezi. Nomazi?

  — Sau refugiaţi, continuă ea cu mai multă dezaprobare în glas.

  — Şi rachetele?

  — Nu prea le-au fost de folos pasagerilor, nu?

  — Nu, dar nu putem spune că nu au încercat.

  Thrawn se întoarse spre Qennto.

  — Dar tu, Căpitane? Ce înţelegi tu din toate acestea?

  — Nu ştiu, răspunse Qennto calm. Şi nici nu îmi pasă în mod special. Ei au tras primi, corect?

  Thrawn ridică din umeri microscopic.

  — Nu întru totul, mărturisi el. Una dintre santinelele pe care le-am postat în zonă s-a întâmplat să fie destul de aproape când au apărut şi le-a scos hiperpropulsoarele din funcţiune. Car'das, părerea ta?

  Car'das se uită în jur la pereţii juliţi şi şterşi. Poate că nu avusese parte de prea multă şcoală înainte să plece în spaţiu, dar îşi dădea seama suficient de bine când un profesor aştepta încă răspunsul pe care nu îl obţinuse de la ceilalţi.

  Dar care să fi fost răspunsul? Maris avea dreptate; astronava arăta într-adevăr de parcă stătea să se frângă. Dar şi Thrawn avea dreptate în legătură cu rachetele. Ar deţine refugiaţii astfel de arme?

  Şi apoi, dintr-o dată, înţelese. Se uită înapoia lui, căutând cel mai apropiat cadavru extraterestru şi făcu rapid o estimare a înălţimii şi lungimii braţelor. Se uită apoi la perete şi se întoarse spre Thrawn.

  — Nu sunt deloc cei care au făcut reparaţiile, aşa este?

  — Foarte bine, zâmbi discret Thrawn. Nu, nu sunt ei.

  — Ce vrei să spui? întrebă încruntat Qennto.

  — Extratereştrii aceştia sunt prea înalţi, explică Car'das arătând spre perete. Uite aici, unde modelul sudurii îşi schimbă textura. Aici cei care au făcut reparaţiile au trebuit să îşi ia o scară sau un suport flotant ca să termine treaba.

  — Oricine ar fi fost muncitorii, erau considerabil mai scunzi decât actualii proprietari ai astronavei.

  Thrawn se întoarse spre Maris.

  — După cum ai bănuit, astronava a fost reparată într-adevăr de multe ori. Dar nu de către proprietari.

  Maris îşi strânse buzele puternic, ochii dintr-o dată reci privind spre trupurile moarte.

  — Erau negustori de sclavi.

  — Într-adevăr, spuse Thrawn. Mai eşti încă supărată pe mine pentru că i-am ucis?

  Maris se înroşi toată.

  — Îmi pare rău.

  — Înţeleg, ridică Thrawn încet din sprâncene. Voi cei din Republică nu treceţi cu vederea sclavia, nu?

  — Nu, fireşte că nu, îl asigură Maris grăbită.

  — Avem droizi care să îndeplinească mai toate sarcinile de muncă, adăugă Car'das.

  — Ce sunt droizii?

  — Muncitori mecanici care pot gândi şi acţiona singuri, explică Car'das. Trebuie să aveţi şi voi ceva de acest gen.

  — De fapt, nu avem, răspunse Thrawn privindu-l gânditor pe Car'das. Şi nu are niciuna dintre culturile extraterestre pe care le-am întâlnit. Puteţi să îmi arătaţi unul?

  Lângă Maris, Qennto îşi drese glasul cu subînţeles.

  — Nu am adus niciunul în această călătorie, răspunse Car'das ignorând expresia de avertizare a căpitanului său.

  Qennto îl avertizase în repetate rânduri să nu discute nivelul de tehnologizare al Republicii cu chiss. Dar în opinia lui Car'das nu era vorba de aşa ceva. Şi apoi, Thrawn examinase cu siguranţă deja înregistrările Vânătorului de Chilipiruri, în care se vedeau vreo duzină de tipuri diferite de droizi în plină acţiune.

  — Păcat, spuse Thrawn. Şi totuşi, dacă Republica nu are sclavie, cum de înţelegeţi conceptul?

  Car'das se strâmbă.

  — Ştim câteva culturi în care există sclavie, admise el cu greutate.

  — Şi oamenii voştri le permit?

  — Republica nu are prea multă influenţă în sistemele care nu sunt membre, interveni nerăbdător Qennto. Uite ce este, am terminat aici?

  — Nu chiar, spuse Thrawn şi arătă spre uşa pe care tocmai ieşise. Veniţi să vedeţi.

  Mai multe cadavre? Luându-şi inima în dinţi, hotărât să nu i se facă rău chiar dacă ar fi dat peste mormane de cadavre, Car'das trecu pe lângă Comandant şi intră pe uşă.

  Şi se opri în prag, căscând gura consternat. Cabina era neaşteptat de largă, cu un tavan înalt care se înălţa cel puţin două etaje mai sus.

  Dar nu era burduşită cu cadavre. Era burduşită cu comori.

  Comori de toate felurile. Mormane de lingouri de metal de diverse culori şi străluciri, aşezate grămezi în reţele de accelerare. Rânduri de rafturi, unele umplute cu monede sau pietre multicolore, altele încărcate cu containere rectangulare care puteau ascunde în ele hrană sau mirodenii, sau electronice. Câteva dulapuri solide de-a lungul unui perete conţineau probabil articole care ar fi părut prea tentante să fie lăsate la îndemâna sclavilor sau chiar a echipajului.

  Existau aici şi o mulţime de lucrări de artă: plate, sculptate, gravate şi în alte forme şi stiluri, pe care Car'das nici măcar nu putea să le aşeze în categorii. Majoritatea erau aranjate laolaltă, dar se vedeau câteva exemplare împrăştiate prin sală, de parcă cei care le aduseseră aici nu le consideraseră obiecte de artă sau nu le păsase unde le pun.

  Auzi în spatele lui o voce gâfâită şi o respiraţie tăiată; Qennto şi Maris intraseră după el.

  — Ce minunăţii! gâfâi Maris.

  — O astronavă a comorilor, cărând de colo-colo ce au jefuit din toată lumea, spuse Thrawn strecurându-se pe lângă ei în sală. Nu au fost numai negustori de sclavi, ci şi piraţi şi tâlhari.

  Cu destul efort, Car'das îşi luă ochii de la comori şi se uită la Thrawn.

  — Vorbeşti de parcă deja i-ai cunoaşte.

  — Doar după reputaţie, răspunse Thrawn cu vocea blândă contrastând puternic cu privirea rece. Cel puţin până acum.

  — I-aţi vânat?

  O încruntare uşoară umbri fruntea lui Thrawn.

  — Bineînţeles că nu, se împotrivi el. Vagaari nu au îndrăznit să vină împotriva Dominaţiei Chiss. Astfel că nu am avut nici un motiv să îi vânăm.

  — Dar le ştii numele, murmură Qennto.

  — După cum am spus, le cunosc reputaţia, insistă Thrawn. Au umblat prin această regiune a spaţiului cel puţin în ultimii zece ani, prădându-i în special pe cei slabi şi primitivi tehnologic.

  — Dar sclavii lor? întrebă Maris. Ştii ceva despre ei?

  Thrawn dădu din cap.

  — Nu am găsit niciunul la bordul acestei astronave. Judecând după acest fapt şi după ce am găsit aici, presupun că erau în drum spre baza lor principală.

  — Şi au debarcat sclavii ca să nu afle localizarea acestei baze? sugeră Car'das.

  — Exact, spuse Thrawn. Chiar şi echipajul este în număr mai mic decât te-ai aştepta de la o astronavă de aceste dimensiuni. Acest fapt arată că nu bănuiau să aibă necazuri, ci se îndreptau hotărât spre casă.

  — Da, îmi amintesc că ai menţionat pe punte că s-ar putea să aibă echipaj restrâns, spuse Car'das. Cum de ai ştiut?

  — Am dedus din faptul că apărarea era slabă şi în mare parte ineficientă, explică Thrawn. Nu au făcut decât să lanseze rachete, toate folosind aceleaşi contramăsuri pe care deja le văzusem. O astronavă cu echipaj complet ar fi avut tunari la posturi şi ar fi modificat strategic traiectoriile rachetelor. Clar, se aşteptau ca escorta să se ocupe de luptă în caz că ar fi fost necesar.

  — Şi, măi nene, cât de greşit a fost, mormăi Qennto. I-ai dovedit chiar de la început.

  — Cu greu putem spune dovedit, îi explică Thrawn. Am observat doar că în ambele atacuri o salvă de lasere preceda rachetele într-un mod distinct şi previzibil. Când au lansat cel de-al treilea atac, am putut să ripostez chiar în momentul deschiderii trapelor protectoare, detonând rachetele înainte să poată fi măcar lansate. Vânătorii stelari de dimensiunile acelea rareori au suficient blindaj cât să reziste la explozii interne.

  — Vezi? spuse sec Car'das, nimic neobişnuit.

  Buza de jos a lui Qennto tremură involuntar.

  — Mda, zise, corect.

  — Şi acum ce se întâmplă? întrebă Maris.

  — Am să tractez astronava înapoi pe Crustai pentru a o inspecta în totalitate, răspunse Thrawn şi mai aruncă o ultimă privire asupra sălii comorilor înainte să se întoarcă spre uşă.

  — Întrebare, interveni Qennto. I-ai promis lui Car'das că ne vei da extra marfă ca plată pentru că vă predăm limba basică?

  — Nu am formulat în mod precis aşa, spuse Thrawn. Dar esenţial este corect.

  — Şi cu cât stăm mai mult, cu atât primim mai mult?

  Thrawn zâmbi imperceptibil.

  — Ar putea fi posibil. Credeam că sunteţi grăbiţi să vă întoarceţi acasă.

  — Nu, nu, nu avem nici o grabă, îl asigură Qennto măturând discret cu privirea sala comorilor.

  Nerăbdarea lui de mai devreme, observă Car'das, părea să se fi pierdut fără urmă.

  — Nici un fel de grabă.

  — Vino, Padawan! Se răsti aspru C'baoth întorcându-se pe jumătate ca să privească în urmă. Nu o mai tărăgăna.

  — Da, Maestre C'baoth, răspunse Lorana grăbind pasul şi sperând că va reuşi să treacă în viteză prin piaţa aglomerată fără să dea peste cumpărătorii matinali.

  Până acum brolfii ieşiţi la cumpărături reuşiseră să se dea la o parte din calea lui C'baoth, care păşea zdravăn prin mulţime, dar ea suspecta că în mare parte prezenţa lui putea fi uşor asemănată cu o furtună apropiindu-se şi acest fel îi făcea să îl evite. Ea, din nefericire, nu avea aceeaşi statură impunătoare, astfel că aproape se izbise de câţiva trecători.

  Era frustrant însă că în primul rând nici măcar nu aveau nevoie să meargă atât de repede – aveau suficient timp înainte de începerea negocierilor. Nu, C'baoth era pur şi simplu furios: furios pe încăpăţânarea negociatorilor brolfi, furios pe reprezentanţii Alianţei Corporative care se dovedeau şi ei la fel de încăpăţânaţi, şi mai furios pe cei care întocmiseră iniţial contractul şi lăsaseră destule portiţe deschise interpretărilor.

  Şi cu cât se înfuria mai tare C'baoth, cu atât mergea mai repede.

  Din fericire, Forţa o ajuta pe Lorana, astfel că reuşi să ajungă la celălalt capăt al pasajului comercial fără să dea peste nimeni şi păşi pe una dintre străzile largi care împărţeau piaţa în sectoare. Încă un pasaj comercial de traversat şi apoi urmau să urce treptele spre uşile largi de pe latura vestică a centrului administrativ, acolo unde negocierile aveau să se reia curând.

  Din nefericire, C'baoth era tentat în zona deschisă să grăbească şi mai mult pasul. Strâmbându-se, Lorana îl urmă cât putu de repede fără să alerge, căci ştia că va fi catalogată imediat drept nedemnă şi nepricepută pentru a deveni Jedi.

  Şi atunci, fără avertizare, C'baoth se opri brusc în mijlocul drumului.

  — Ce s-a întâmplat? întrebă Lorana extinzându-şi Forţa şi oprindu-se în spatele lui.

  Nu detectă nici un pericol sau ameninţare în apropiere, doar iritarea crescută a lui C'baoth.

  — Maestre C'baoth?

  — Tipic, mârâi el cu părul şi barba ştergându-i roba când întoarse capul să răspundă. Nervoşi şi suspicioşi, toţi până la unul. Vino, Padawan.

  Porni spre piaţeta dinspre dreapta. Lorana îşi întinse capul să vadă dincolo de el, urmându-l şi încercând să îşi dea seama despre ce vorbea.

  Şi atunci văzu doi bărbaţi venind spre ei prin mulţime: un Jedi împreună cu ucenicul său Padawan. Amândoi îi erau cunoscuţi după înfăţişare, păşind încrezători prin mulţimea de oameni ca nişte lumini în mijlocul unui vârtej de frunze uscate.

  Se încruntă, imaginea mentală formată subit atrăgându-i atenţia conştientă. Un vârtej de frunze uscate…

  Când oare începuse să gândească despre cei care nu erau Jedi în felul acesta? Cu siguranţă nu aşa fusese crescută să gândească despre oamenii cărora îşi dedicase viaţa să îi slujească. Putea să fie o atitudine pe care o copiase de la unii oameni cu care călătorise de când devenise ucenica Padawan a lui C'baoth? Sigur că mulţi dintre ei păreau să se considere inferiori celor care purtau sabia de lumină.

  Sau oare copiase atitudinea aceasta chiar de la C'baoth însuşi? Aşa gândea el despre ceilalţi oameni?

  C'baoth se opri la câţiva metri de intrarea în piaţetă şi aşteptă, iar când cele două siluete treceau de ultimul grup de cumpărători matinali şi se îndreptau direct spre ei Lorana îi recunoscu.

  — Maestre C'baoth, salută Obi-Wan Kenobi ajungând lângă ei împreună cu ucenicul său Padawan, Anakin Skywalker.

  — Maestre Kenobi, îi răspunse la salut C'baoth.

  Vocea şi manierele îi erau politicoase, dar sub cuvinte ascundea o notă de intimidare.

  — Ce surpriză! Ai bătut tot drumul de pe Coruscant ca să târguieşti prishte?

  — Se spune că tehnicile horticole de pe Barlok produc cele mai bune fructe, răspunse Obi-Wan calm. Dar tu?

  — Ştii foarte bine de ce am venit aici, spuse C'baoth. Spune-mi, ce mai face Maestrul Windu?

  Pe buza lui Kenobi se văzu un spasm discret.

  — Foarte bine.

  — Mă bucur să aud acest lucru.

  C'baoth îşi mută atenţia asupra tânărului care stătea lângă Kenobi şi un zâmbet îi marcă în fine colţul gurii.

  — Maestrul Skywalker, corect? întrebă el pe un ton prietenos.

  — Aşa este, Maestre C'baoth, răspunse Anakin şi Lorana nu se putu abţine să zâmbească sesizând gravitatea serioasă din vocea băiatului. Este o onoare să te văd din nou.

  — Cum aceeaşi onoare este şi pentru mine să mă întâlnesc din nou cu un ucenic Padawan atât de promiţător, îi replică C'baoth. Spune-mi, cum merg antrenamentele?

  Anakin se uită mai întâi la Kenobi înainte de a răspunde.

  — Întotdeauna se poate învăţa mai mult, bineînţeles. Pot doar să sper că progresele mele sunt satisfăcătoare.

  — Progresele lui sunt mai mult decât satisfăcătoare, interveni Kenobi. În ritmul de acum, va deveni Jedi înainte să împlinească douăzeci de ani.

  Lorana se făcu mică lângă ei. Ea avea deja douăzeci şi doi de ani, iar C'baoth nu făcuse nici o menţiune că ar vrea să o recomande pentru titlul de Cavaler Jedi în viitorul apropiat. Era Anakin atât de puternic în Forţă, cu mult mai puternic decât ea?

  — Şi totuşi şi-a început antrenamentele atât de târziu faţă de cum se întâmplă în mod obişnuit, observă C'baoth zâmbind încântat spre băiat. Acest lucru îi face avansarea şi mai impresionantă.

  — Într-adevăr, recunoscu Kenobi. În umbra acestor rezultate, cred că a devenit destul de clar şi pentru Consiliu că a luat decizia corectă de a-mi permite să îl pregătesc.

  Poate că sesizase o uşoară subliniere în această afirmaţie, căci pentru o jumătate de secundă un nor întunecat păru să umbrească figura lui C'baoth. Apoi umbra pieri şi zâmbi din nou.

  — A fost o reîntâlnire plăcută, spuse el. Dar negociatorii s-au adunat deja, iar eu am treabă. Bănuiesc că mă veţi scuza dacă voi pleca să mă ocup de treburile juridice ale Consiliului.

  — Desigur, spuse Kenobi şi obrazul i se crispă uşor la auzul sugestiei că el şi ucenicul său Padawan nu ar fi venit aici tot cu treburi oficiale din partea Consiliului.

  — Dar să nu îmi uit manierele, continuă C'baoth. Acesta este un oraş mare şi primitor, iar tu şi Maestrul Skywalker veţi dori cu siguranţă să apreciaţi distracţiile pe care le oferă cât timp veţi rămâne aici.

  Făcu un semn către Lorana.

  — Ucenica mea Padawan, Lorana Jinzler, va fi onorată să vă însoţească în explorările voastre.

  — Mulţumesc, dar nu cred că va fi necesar, refuză politicos Kenobi şi o măsură pe Lorana cu privirea. Ne vom descurca.

  — Dar insist, spuse C'baoth pe un ton irevocabil de comandă. Nu mi-aş dori să interveniţi în discuţii sau din întâmplare să încălcaţi regulile negocierilor.

  Privi spre Anakin.

  — Şi apoi, îmi imaginez că Maestrul Anakin s-ar bucura de compania unei ucenice Padawan pentru o vreme.

  Din nou, Anakin se uită spre Maestrul său.

  — Păi…

  — Aş considera-o şi ca o favoare personală, adăugă C'baoth privindu-l pe Kenobi. Lorana nu are ce face la negocieri, aşa că nici eu nu am vreun motiv real pentru care să o ţin degeaba acolo. Sunt convins că ar prefera şi ea să umble de colo-colo, iar eu m-aş simţi liniştit să ştiu că face turul oraşului împreună cu cineva de încredere.

  Buza lui Kenobi tresări iar. Nu era deloc mulţumit – Lorana putea să observe acest lucru chiar şi fără ajutorul Forţei. Dar fusese depăşit strategic, o ştia şi el.

  — Cum doreşti, Maestre C'baoth, acceptă el. Am fi onoraţi să ne bucurăm astăzi de compania ucenicei tale Padawan.

  — Cât vreţi, încheie C'baoth. Acum chiar trebuie să plec. Rămas bun.

  Se întoarse şi plecă.

  Privindu-l depărtându-se, Lorana simţi un nod în gât. Fusese perfect mulţumită să şadă în spatele lui C'baoth în timpul negocierilor, iar până acum şi el păruse la fel de mulţumit să o aibă lângă el. Făcuse ceva care să îl nemulţumească?

  Totuşi, oricare ar fi fost motivul, primise nişte ordine, chiar dacă nu destul de clare. Îmbărbătându-se, se întoarse spre cei doi Jedi.

  Iar Kenobi şi Anakin o priveau aşteptând.

  — Păi, începu ea şi tresări când îşi dădu seama de lipsa de sens a cuvântului.

  O ucenică Padawan a lui Jorus C'baoth ar trebui să fie mai rafinată şi mai elocventă decât atât.

  — Suntem în oraş doar de o zi, dar am luat un ghid turistic de la portul spaţial.

  — Şi noi la fel, spuse Kenobi ridicând uşor din sprâncene.

  Clar, nu avea de gând să îi facă fetei viaţa prea uşoară.

  — Maestre Kenobi…

  — Ştii vreun loc unde să putem mânca nişte tarsh maxeri buni? vorbi Anakin optimist. Mie îmi este foame.

  Kenobi zâmbi spre ucenicul său Padawan, iar când se uită iar la Lorana simţi cum scade tensiunea dintre ei.

  — Să ştii că şi mie îmi sună bine, fu el de acord. Haideţi să căutăm un restaurant.

  Aşezat la balconul camerei de hotel, Doriana îi privi pe cei trei plecând spre unul dintre districtele cu restaurante de dimensiuni medii ale oraşului, încruntându-se în timp ce le urmărea plimbarea prin macrobinoclu. Deci Consiliul Jedi l-a păcălit, trimiţându-l pe Obi-Wan Kenobi şi pe parvenitul acela de ucenic Padawan să stea cu ochii pe C'baoth. Ceea ce nu făcea parte din planul lui Sidious.

  Dar apoi, aceştia doi păreau să facă o bună carieră tocmai din astfel de treburi. Îşi aminti foarte clar furia lui Sidious după incidentul de pe Naboo şi înfrângerea neaşteptată a Federaţiei Comerciale. Armata lor ar fi trebuit să fie în stare să ocupe planeta timp de luni sau chiar ani, creând astfel agitaţie şi paralizare în Senat, stări pe care Sidious şi Doriana ar fi putut să le folosească cu efect devastator.

  Dar tot acel efort s-a risipit în zadar, mulţumită lui Skywalker şi norocului său chior cu care scosese din luptă Astronava de Control al Droizilor Federaţiei Comerciale. Moartea lui Darth Maul sub atacurile lui Kenobi şi Qui-Gon Jinn a fost la fel de devastatoare, scurtcircuitând un regim tăcut de teroare care ar fi putut să îi distragă pe Jedi chiar ciuntindu-le grupul atât de închegat.

  Şi iată-i acum iar pe Barlok, ameninţând să interfereze cu planul lui Sidious de a-l elimina pe Jorus C'baoth.

  Îşi muşcă buzele cu furie. Nu – nu de data aceasta. Nu cât timp Kinman Doriana avea ceva de spus în această privinţă.

  În buzunarul lui, aparatul special de comunicaţii sună încetişor. Continuând să îi urmărească pe Kenobi şi tovarăşii lui, scoase aparatul şi îl deschise.

  — Da?

  — Apărătorule? chemă o voce aspră de brolf.

  — Da, acela sunt, Patriotule, răspunse Doriana. M-am întors aşa cum am promis să vă ajut într-un moment de nevoie.

  — Ai întârziat, mârâi celălalt. Negocierile au început deja.

  — Dar nu s-a luat încă nici o decizie, răspunse Doriana. Avem încă timp să trimitem un mesaj prin care să arătăm că poporul brolf nu vrea să fie înşelat. Este totul pregătit conform instrucţiunilor mele?

  — Aproape, spuse Patriotul. Componentele finale trebuie să sosească. Întrebarea este dacă tu ai adus contribuţia pe care ai promis-o.

  — O am chiar aici cu mine, îl asigură Doriana.

  — Atunci adu-o, se răsti Patriotul. Al treilea bloc la nord de străzile Chessile şi Scriv. Peste două ore.

  — Voi fi acolo.

  Se auzi un ping atunci când legătura fu întreruptă. Îşi puse aparatul de comunicaţii la loc şi îşi privi cronograful. Excelent. Adresa nu era mai departe de o jumătate de oră de mers pe jos, ceea ce îi lăsa timp pentru o plimbare lejeră şi o supraveghere atentă a zonei înainte de a ajunge la întâlnire.

  Dar mai întâi trebuia să vadă ce putea face să îl ţină pe Kenobi pe margine, acolo unde îi era locul.

  Din fericire, acest lucru nu era o problemă. Oricare ar fi fost scopul acestuia, existau şanse că nu va îndrăzni să facă vreo mişcare mai serioasă fără să consulte mai întâi Consiliul Jedi. Un pic zgândărit sistemul oraşului de acces computerizat la reţeaua HoloNet şi nimic nu va mai intra şi nici ieşi din Barlok pentru o zi sau două. Suficient timp pentru el şi aliaţii săi brolfi să îşi încheie misiunea.

  Se aşeză la birou, îşi deschise computerul şi se apucă de treabă.

  Cantina pe care au găsit-o nu avea cel mai promiţător decor pe care îl văzuse vreodată Obi-Wan. Dar întocmai ca şi Dex's Diner de pe Coruscant, aparenţele pot înşela, mai ales când vine vorba de mâncare. Aroma bogată de tarsh prăjit umplea aerul, maxerii erau cei mai prezenţi în meniu, iar ghidul turistic pe care îl avea Lorana îi acorda o notă impresionantă. Toate ca toate, părea să fie o alegere potrivită.

  Un droid WA-2 se grăbi spre ei imediat ce se aşezară într-un separeu cu vedere spre stradă.

  — Bine aţi venit la Panky's, anunţă droidul, iar vocea sa electronică părea cumva să fie politicoasă şi obosită de suprasolicitare. Cu ce să vă servesc?

  — Vreau un tarsh maxer şi un suc de bribb, spuse cu nerăbdare Anakin.

  Obi-Wan îşi ascunse un zâmbet. Anakin descoperise sucul de bribb în prima lui călătorie ca ucenic Padawan şi de atunci îl comanda ori de câte ori avea ocazia, fie împreună cu mâncarea, fie doar de sete.

  — Tot maxer şi pentru mine, dar ca băutură vreau o bere Corelliană, îi comandă Obi-Wan droidului.

  — Eu am să iau un suc de bribb şi o salată de prishte, ceru Lorana apoi îi zâmbi stânjenită lui Obi-Wan. De fapt, Barlok chiar produce cele mai bune fructe.

  — Aşa am auzit şi eu, fu de acord Obi-Wan şi o studie atent.

  Avea înălţime medie, părul brunet şi ochii ciudat de gri. O figură inteligentă, un zâmbet drăguţ şi acel simţ al atenţiei globale format odată cu atingerea Forţei. După toate aparenţele, fata urma să devină cât de curând un Jedi tipic.

  Şi totuşi, avea ceva care lui i se părea destul de nepotrivit, ceva care nu suna tocmai real. Aerul ei de demnitate şi încredere se simţea forţat, ca un accesoriu pe care şi-l punea în fiecare dimineaţă, în loc să facă parte din însăşi fiinţa ei. Şi zâmbetul avea aceeaşi tendinţă, de parcă îi era teamă că ar putea da de necaz.

  La suprafaţă, totul era în regulă. Dedesubt însă, rămăsese tot o ucenică Padawan care mai avea mult de învăţat.

  — Nu cred că am mai întâlnit pe cineva până acum care să fie pregătit de Maestrul C'baoth, comentă Obi-Wan după ce droidul plecă. Cum este să studiezi cu el?

  Colţurile gurii Loranei se strânseră cât să fie remarcate.

  — O experienţă de studiu valoroasă, răspunse ea diplomatic. Maestrul C'baoth are o putere şi o percepţie adâncă a Forţei pe care sper ca într-o bună zi să pot fi şi eu în stare să le dobândesc.

  — Aha.

  Obi-Wan încuviinţă din cap, mintea fugindu-i înapoi la ultima discuţie pe care o purtase cu Maestrul Windu. Fata ar putea avea dreptate, dar în acelaşi timp era posibil şi ca Maestrul C'baoth să nu fie deloc atât de puternic în Forţă pe cât credea ea. Probabil nici măcar atât de puternic pe cât se credea C'baoth însuşi.

  Dar să vorbeşti despre un Jedi cu ucenicul său Padawan era un gest ieftin, mai ales de faţă cu alt ucenic Padawan tânăr, aşa cum era cazul lui Anakin.

  — Sunt sigur că vei ajunge, îi spuse el. Din experienţa mea, un Jedi poate dobândi atâta putere şi percepţie a Forţei pe cât îşi doreşte.

  — În limitele fiecăruia, fireşte, răspunse Lorana cu regret. Deocamdată nu ştiu care sunt ale mele.

  — Nimeni nu ştie până nu şi le atinge şi le testează, sublinie Obi-Wan. Personal, eu nu cred deloc că ar exista astfel de limite.

  Un alt droid apăru cu băuturile, aducându-le în echilibru precar pe o tavă. Obi-Wan se sprijini de spătar, gata să prindă paharele cu ajutorul Forţei dacă ar fi devenit necesar, dar droidul le aşeză pe masă fără măcar să verse vreun strop, apoi se retrase. Ridicându-şi paharul, Obi-Wan scrută încet şi discret întreaga încăpere.

  Localurile mici şi modeste precum acesta ştia prea bine că erau evitate de vizitatori în căutare de senzaţii tari. Cel mai sigur, clienţii erau localnici: brolfi încornoraţi cu pielea în diverse nuanţe de galben şi verde, plus un număr mic din karfii arboricoli din vastele păduri de tisvollt care mărgineau oraşul pe două laturi.

  Dar mai existau şi alte câteva specii prezente, inclusiv alţi trei oameni. Probabil ghidul turistic avea ceva influenţă asupra vizitatorilor. Privirea ajunse leneşă până în capătul barului din lemn negru, unde un brolf slăbănog, cu pielea mai mult gălbejită, servea băuturi.

  Se încruntă.

  — Lorana, umanul acela de acolo, cu vesta neagră şi cămaşa gri, cel care vorbeşte cu barmanul, l-ai mai văzut vreodată?

  Fata se întoarse să se uite.

  — Da, făcea parte din grupul care aştepta ieri în afara sălii de negocieri când s-au încheiat discuţiile. Nu îi ştiu numele.

  — Îl cunoşti, Maestre? întrebă Anakin.

  — Dacă nu cumva greşesc, este chiar Jerv Riske, răspunse Obi-Wan. Fost vânător de recompense, actualmente mare ofiţer la curtea magistraţilor din cadrul Alianţei Corporative.

  — Cu ce se ocupă un ofiţer? se interesă Anakin.

  — În general cam cu tot ce îi cere Passel Argente, explică Obi-Wan. Securitate personală, investigaţii, un pic de muşchi atunci când trebuie să se colecteze datorii mai dificile. Mă întreb care dintre rolurile acestea le îndeplineşte aici.

  — Probabil cel de protector, interveni Lorana. Magistratul Argente conduce echipa de negociatori care reprezintă Alianţa Corporativă.

  O senzaţie neplăcută i se furişă pe şira spinării lui Obi-Wan. Capul unei organizaţii puternice cu ramificaţii la nivelul întregii galaxii, aşa cum era Alianţa Corporativă, rareori avea timp să se ocupe personal de o dispută pe marginea unui contract minor cum era cazul aici.

  Doar dacă nu cumva disputa de pe Barlok nu era deloc atât de neînsemnată cum o vedea lumea.

  Se uită iar spre Riske. Omul încă vorbea cu barmanul, amândoi aplecaţi peste bar, cu capetele apropiate.

  — Anakin, vezi tu farfuria aceea cu miez de nucă de pe bar, chiar lângă Ofiţerul Riske? întrebă Obi-Wan punându-şi băutura pe masă. Du-te şi ia şi tu.

  — Sigur, spuse Anakin.

  Ridicându-se de pe scaun, porni printre mese.

  — Ce l-ai pus să facă? întrebă Lorana.

  — Să îmi dea un motiv ca să mă duc până la bar, spuse Obi-Wan, observându-l pe Anakin înaintând şi apreciind distanţa şi momentul când va ajunge. Încă o masă… acum.

  — Aşteaptă aici, adăugă el şi ridicându-se în picioare porni după ucenicul său Padawan.

  Concentrându-şi atenţia asupra discuţiei de la bar, se folosi de tehnicile Jedi de îmbunătăţire senzorială.

  Ajunse la o distanţă propice pentru a trage cu urechea chiar când Anakin se apropiase de bar, se băgase între un aqualish şi un rodian şi începuse să se înfrupte din miezul de nucă.

  Centrat în districtul Patameene, spunea barmanul cu voce scăzută. Dar este doar un zvon, bănuiesc.

  — Mulţam, îi spuse Riske.

  Mâna ofiţerului se atinse de cea a barmanului şi Obi-Wan zări strălucirea metalului în pumnul închis al barmanului coborând discret dedesubt. Ochii lui brolf se mutară spre el, fruntea încornorată încreţindu-se uşor. Riske surprinse încruntarea şi se întoarse, mâna dreaptă căzându-i lejer spre centură, degetele strecurându-se în interiorul vestei.

  — De ajuns, Anakin.

  Obi-Wan începu să îl dădăcească cu o voce înceată, dar fermă, prinzându-l în acelaşi timp de umăr şi având grijă să nu întâlnească privirile lui Riske şi ale barmanului.

  — Încă un pic? întrebă Anakin luând un pumn plin de tashru.

  — Bine, dar pentru după prânz, insistă Obi-Wan cu fermitate.

  Cu coada ochiului îl văzu pe Riske lăsându-şi mâna dreaptă jos şi simţurile lui înţeleseră că suspiciunile celor doi se risipiseră.

  — Doar nu vrei să îţi strici pofta de mâncare, mai adăugă el.

  Băiatul oftă teatral.

  — Biiine, acceptă el.

  Cu pumnul plin de nuci, se răsuci pe călcâie şi porni înapoi.

  Dar în graba lui jucată, se izbi cu umărul de spatele aqualishului chiar când extraterestrul îşi ridicase băutura la gură, vărsând lichidul roşiatic pe tejghea şi pe mâna mare a extraterestrului.

  Obi-Wan înjură în gând. Fusese doar un mic accident, aşa cum se mai întâmplă prin baruri, fără prea mari urmări. Dar astfel de subtilităţi se pierdeau în temperamentul şi mintea unui aqualish tipic.

  Iar acesta era chiar unul deosebit de tipic.

  — Tu, copil de om dezmăţat… mârâi extraterestrul în limba lui natală, întorcându-se rapid încât mai vărsă o parte din băutură. Ce îţi veni de mă deranjezi?

  — A fost un accident, spuse Obi-Wan rapid trăgându-l pe Anakin repede chiar în faţa lui. Îmi cer scuze pentru neîndemânarea lui.

  — Nu este prunc înfăşat în viţă să cureţi tu mizeria după el, se răsti aqualishul spre Obi-Wan cu ochi fioroşi.

  Se uită la Anakin, iar mâna îi coborî spre blasterul de la cingătoare.

  — Trebuie să înveţe disciplina şi bunele maniere.

  Obi-Wan îşi strânse mâna pe umărul lui Anakin simţind furia băiatului. Autodisciplina era una dintre marile probleme ale lui Anakin, termen pe care Obi-Wan încerca să i-l inducă de cel puţin două ori pe săptămână. Ultimul lucru pe care ar fi vrut să îl audă băiatul era aceeaşi predică ţinută de un extraterestru morocănos.

  — Încet, Anakin, îl temperă Obi-Wan.

  Era conştient că toate privirile din cantină se aţintiseră spre confruntare. Micul său act teatral eliminase suspiciunile lui Riske atunci când trăsese cu urechea, dar suspiciunile puteau atrage după ele răzbunare dacă Obi-Wan era forţat să se dezvăluie ca fiind Jedi.

  — Hai, prietene, se adresă el împăciuitor aqualishului. Sigur că ai moduri mai benefice de a-ţi consuma energia. Lasă-mă să îţi cumpăr altă băutură şi să ne vedem fiecare de ale noastre.

  Un moment lung aqualishul îl privi fix, mâna apucând vizibil blasterul. Obi-Wan aşteptă nemişcat, cu mintea intrându-i în stare de luptă, mâna pregătită să se strecoare sub tunică şi să smulgă de acolo sabia de lumină gata aprinsă dacă şi numai când ar fi devenit necesar.

  Apoi ceva păru să intervină în mânia aqualishului.

  — Un Likstro, ceru el luându-şi mâna de pe blaster şi arătând paharul pe jumătate gol. Unul mare.

  — Desigur, spuse Obi-Wan.

  Paharul nu era însă deloc mare, dar nu era momentul şi nici locul să se târguiască asupra unor mici detalii. Cu simţurile alerte în cazul unui atac surpriză, se întoarse şi îl căută pe barman cu privirea.

  — Un Likstro mare, ceru el arătând spre aqualish.

  Barmanul aprobă şi se grăbi să onoreze comanda. Un minut mai târziu băutura era în faţa extraterestrului, plata în mâna barmanului, iar Obi-Wan şi Anakin se îndreptau spre separeul lor.

  — Nu a avut deloc o băutură mare, mormăi Anakin trecând printre mese.

  Obi-Wan aprobă din cap.

  — Ştiu.

  — Ceea ce înseamnă că te-a fraierit, concluzionă Anakin cu un ton acuzator în voce. Probabil că aşa a vrut de la început.

  — Posibil, recunoscu Obi-Wan. Şi ce dacă a vrut?

  — Dar noi suntem Jedi, mormăi Anakin. Noi nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi în halul acesta.

  — Trebuie să înveţi să vezi imaginea în ansamblul ei, tânărul meu Padawan, îi aminti Obi-Wan privind în jur. Tot ce am vrut să îndeplinim aici…

  Îşi pierdu vorbele. Riske dispăruse.

  Dar la fel se întâmplase şi cu Lorana.

  — Aparent acesta era destinul ei în viaţă, se gândi Lorana în timp ce înota prin mulţimea de pe pasarelă, să ţină mereu pasul cu câte cineva. Mai devreme fusese C'baoth; acum, se chinuia din răsputeri să îl păstreze pe Riske în raza vizuală.

  Trebuia să admită însă că era un studiu interesant al contrastelor. Tehnica lui C'baoth era una directă de a-i intimida pe ceilalţi şi a-i face să se retragă din drumul lui. Riske obţinea acelaşi rezultat folosind avantajul fiecărui loc deschis, rareori deranjându-i pe trecători, strecurându-se prin mulţime ca un animal nocturn printre copacii unei păduri.

  Maestrul Kenobi spusese despre el că fusese vânător de recompense. Probabil fusese unul foarte bun.

  Din nefericire, nu se gândise să îi ceară frecvenţa de comunicaţii lui Obi-Wan înainte să plece. C'baoth ar trebui să o aibă, dar ştia că nu era bine să îl întrerupă în timpul negocierilor pentru nimic mai puţin important decât o catastrofă iminentă.

  Dar Templul Jedi de pe Coruscant avea cu siguranţă lista frecvenţelor. Evitând un trecător ithorian, îşi scoase aparatul de comunicaţii şi apelă centrul de comunicaţii orăşenesc pentru un transfer prin HoloNet.

  — Enorme regrete, stimate cetăţean, se auzi o voce mecanică din aparat. Toate legăturile intersisteme sunt momentan indisponibile. Vă rugăm reveniţi.

  S-a zis cu încercarea ei. Lorana închise aparatul şi îl prinse înapoi la centură, păşind în lateral când văzu doi brolfi imenşi ivindu-se în calea ei. Cele două namile trecură de ea, iar ea porni mai departe, întinzându-şi gâtul să vadă peste mulţime.

  Şi văzu că Riske dispăruse.

  Se grăbi să avanseze, scrutând strada cu privirea şi extinzându-şi Forţa. Dar nu se mai vedea nici urmă de el.

  Calmează-te, Padawan, auzi şoptită în minte admonestarea frecventă a lui C'baoth. Riske nu putea să se depărteze prea mult în scurtul timp cât îl pierduse din vedere. Trebuie să fi intrat într-unul dintre sumedeniile de magazinaşe aranjate pe stradă sau să fi cotit pe una dintre aleile înguste care se deschideau la stânga şi la dreapta în faţa ei.

  Rapid, cântări opţiunile pe care le avea. Magazinele erau strâmte, limitându-i drastic libertatea de mişcare. Un om ca Riske, decise ea, va prefera mai degrabă una dintre alei.

  Ajunse la ele şi se uită în ambele direcţii. Nu se vedea nimeni. Când îl zărise ultima oară pe Riske, fusese mai aproape de aleea din stânga, ceea ce făcea din ea alegerea evidentă. Dar el nu părea a fi o persoană obişnuită. Ocolind încă o pereche de trecători, păşi pe aleea din dreapta.

  Gangul era destul de strâmt, cam cât un autoglisor şi jumătate de lat, pe o parte având stivuite containere de gunoi aşteptând să fie ridicate. La jumătatea distanţei, o altă alee intersecta gangul de-a curmezişul, împărţind acest sector în sferturi. Dacă Riske o luase pe aici, atunci avusese încă două direcţii din care să aleagă odată ce a ajuns la mijlocul gangului. Strecurându-şi mâna sub tunică, apucă bine sabia de lumină şi porni înainte.

  Ajunse la intersecţia centrală fără vreun incident şi privi în toate direcţiile. Riske, din nefericire, nu se vedea în nici o parte.

  Pentru o clipă rămase acolo, privind într-o parte şi în cealaltă de-a lungul celeilalte alei, simţind în gură gustul amar al înfrângerii. Nu mai avea ce face decât să se întoarcă pe unde venise şi să spere că Maestrul Kenobi nu va fi atât de supărat de nereuşita ei încât să o raporteze lui C'baoth.

  Un freamăt al Forţei fu singurul avertisment, dar reacţionă la el instantaneu. Sărind un pas în lateral, se răsuci în spate, scoţându-şi sabia de lumină de la cingătoare şi aprinzând-o.

  Discul rotitor plutind pe alee în spatele ei primi o clipă strălucirea soarelui atunci când se înclină discret, modificându-şi direcţia spre noua ei poziţie. Prinzând sabia de lumină cu ambele mâini, îl privi apropiindu-se şi întrebându-se de ce s-ar fi chinuit cineva să folosească o armă relativ greoaie ca aceea.

  Primi răspunsul o jumătate de secundă mai târziu când discul se fragmentă în trei părţi, bucata de deasupra şi cea de dedesubt devenind copii ale originalului şi deplasându-se în arce largi pentru a o ataca din unghiuri diferite.

  Deci deveniseră trei contra unu. Încă nu era o problemă. Făcu un pas înapoi, stabilindu-şi mental secvenţa pe care urma să o folosească împotriva lor. Huruiau intrând în raza de acţiune; şi cu o mişcare rapidă unu-doi-trei lovi cu lama strălucitoare în exterior, tăind toate cele trei discuri înjumătăţi.

  Dar când bucăţile secţionate ale ultimului disc căzură clănţănind pe asfaltul aleii, un braţ se înfăşură pe la spate peste umărul ei şi o strânse ferm de gât.

  Inspiră adânc dezolată. Deci acesta era motivul pentru un atac atât de simplu. Nimic mai mult decât o diversiune, purtând-o în tunelul strâmt al luptei în timp ce Riske ieşea de după un container de gunoi unde se ascunsese şi se furişa în spatele ei. Îşi modifică priza pe sabia de lumină, întrebându-se dacă ar fi avut timp să împungă cu ea în spate înainte ca el să pregătească altă armă în poziţie de atac.

  — Uşor, fetiţo, vorbi o voce domoală în timp ce un obiect dur îi presa gâtul sub urechea dreaptă. Închide-o şi pune-o deoparte. Vreau doar să vorbim.

  — Despre ce anume? se interesă ea.

  — Pune-o deoparte şi am să îţi spun, insistă el. Haide, fetiţo, nu merită să îţi pierzi capul pentru atâta lucru.

  — Sunt Jedi, îl avertiză ea. Noi nu răspundem prea bine la ameninţări.

  — Poate un Jedi nu răspunde, fu Riske de acord cu un ton aproape amuzat. Dar tu nu eşti deloc Jedi. Te-ai lăsat păcălită mult prea uşor.

  Braţul din jurul gâtului se mai strânse un pic.

  — Haide. Linişteşte-te şi stai să vorbim.

  Lorana se uită la peretele gangului. Era clar, lăsând ridicolul situaţiei la o parte, dacă ar fi vrut să o ucidă probabil că ar fi făcut-o deja până în acel moment.

  — Bine, spuse ea închizând sabia de lumină şi agăţând-o la loc în cingătoare.

  — Ai văzut, nu a fost deloc greu, nu? spuse el blând şi desfăcu încleştarea braţului.

  — Mă bucur că eşti mulţumit, spuse Lorana făcând un pas înainte şi întorcându-se cu faţa spre el. Despre ce vrei să vorbim?

  — Să începem cu tine, sugeră Riske aşezând un blaster mic în tocul de sub tunică. De ce te-a pus C'baoth să mă urmăreşti?

  — Maestrul C'baoth nu are nici o legătură, îi spuse ea încercând să îl simtă cu ajutorul Forţei.

  Era rece şi fără emoţii, cu detaşarea alertă pe care o văzuse de atâtea ori la protectorii profesionişti. Dar dincolo de calm ea putea să simtă o anume onoare sau cel puţin dorinţa de a-şi ţine cuvântul dat.

  Iar faptul că îşi pusese blasterul la loc în toc însemna că şi el aştepta un anume grad de onoare ca răspuns din partea ei. Ştia că trebuia să îl asculte.

  — Atunci celălalt Jedi te-a pus? întrebă Riske. Cel care era cu tine în cantină?

  Vor veni momente când îţi vei dori ca identitatea ta să nu fie cunoscută, îi reamintise C'baoth pe Coruscant. Clar, nu mersese cu Riske.

  — Era interesat de tine, da, dar a fost ideea mea să te urmăresc, îi răspunse ea. El a fost doar surprins că o persoană de statura Magistratului Argente vine să conducă negocierile personal.

  — La fel pot spune şi eu despre Maestrul Jedi C'baoth, comentă Riske. Magistratul Argente a fost şi el destul de surprins când a apărut.

  Făcu un gest în direcţia cantinei.

  — Iar acum avem încă un Jedi în joc, acesta din urmă încercând să tragă cu urechea la discuţii particulare. Ce joc face până la urmă Consiliul?

  — După câte ştiu eu, Consiliul nu face nici un joc, răspunse Lorana. Noi nu trebuie să luăm partea nimănui în astfel de situaţii.

  Riske pufni nemulţumit.

  — Aşa cum nu aţi luat partea nimănui pe Naboo? întrebă el cu asprime. Am observat că neutralitatea voastră nobilă a fost surprinzător de folos Reginei Amidala şi guvernului ei.

  — Eu nu ştiu nimic despre ce s-a întâmplat acolo, răspunse Lorana. Aşa cum ai ghicit deja, sunt doar Padawan. Dar pot să îţi spun că nu Consiliul ne-a trimis aici. A fost ideea Maestrului C'baoth, iar Consiliul doar cu greu i-a acordat permisiunea.

  Riske se încruntă.

  — Adică el s-a gândit singur să vină la negocieri?

  — Păi, de fapt, a reacţionat la ceea ce a spus la un moment dat Cancelarul Palpatine, îl corectă Lorana. Dar nu a fost nicidecum ideea Consiliului.

  — Palpatine, murmură Riske frecându-şi obrazul gânditor. Interesant.

  — Rândul meu acum, forţă Lorana. Dar tu ce cauţi prin oraş?

  — Încerc să îl ţin pe Magistratul Argente în viaţă, bineînţeles, răspunse Riske pe un ton dintr-o dată sinistru. Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine, Padawan. Încearcă şi stai departe din calea mea, ne-am înţeles?

  Spunând acestea, făcu stânga împrejur şi plecă pe alee.

  Lorana îl privi până când dispăru prin capătul celălalt în traficul aglomerat al mulţimii de trecători. Apoi, cu un oftat, se întoarse şi ea şi porni pe drumul pe care venise. Maestrul Kenobi, ştia prea bine, nu va fi deloc mulţumit de această poveste.

  Fără nici un mod uşor de a o localiza pe Lorana şi având toate motivele să creadă că s-ar fi alergat unii pe alţii în cerc dacă ar fi încercat să o găsească, Obi-Wan optă să o aştepte pe o bancă într-un părculeţ de peste drum de cantină.

  Anakin îşi termina porţia de tarsh maxer când fata se întoarse în sfârşit.

  — Interesant, comentă Obi-Wan când fata îşi termină povestea. Deci Magistratul Argente este în pericol, aşa o fi?

  — Cel puţin aşa crede Riske, spuse Lorana cu privirea celui care se îmbărbătează înainte de a primi reproşuri.

  De fapt, înţelese Obi-Wan privindu-i ochii, avea tendinţa să se aştepte la reproşuri mult prea firesc. Aparent, stilul de a preda al lui C'baoth era la fel de dominator ca întreaga lui personalitate.

  — Dar nu părea să creadă că pericolul vine dinspre tine sau Maestrul C'baoth?

  — Nu, deşii m-a întrebat ce pune la cale Consiliul, răspunse Lorana. Dar părea un comentariu dezinteresat, de parcă era firesc să presupună că într-adevăr Consiliul face jocuri politice. Nu cred că ar fi fost atât de deschis cu mine dacă ar fi crezut cu adevărat că noi complotăm împotriva lui Argente.

  — Aşa numeşti tu să fie deschis? întrebă sarcastic Anakin. Cu sugestii şi ameninţări?

  — Faptul că i-a spus să stea departe din calea lui nu înseamnă neapărat o ameninţare, îl corectă Obi-Wan. Protectorii profesionişti precum Riske îşi fac întotdeauna griji că trecătorii nevinovaţi sau cei care au intenţii bune, dar sunt amatori i-ar putea sta în cale.

  — El crede că noi suntem amatorii.

  — Într-o anumită privinţă a sarcinii pe care o avem de îndeplinit, chiar suntem, îi spuse Obi-Wan rece şi se întoarse spre Lorana. Deci tu ce crezi? Este Argente în pericol?

  Surpriza îşi făcu loc pe figura fetei. C'baoth, reflectă el, probabil că nu îi cerea părerea prea des.

  — Nu ştiu, spuse ea. Dar spiritele se aţâţă de când Alianţa Corporativă depune toate eforturile să intre în posesiunea minelor.

  — Îmi imaginez, spuse Obi-Wan. Ştii la ce hotel este cazat Argente?

  — La Steaua Lucitoare, răspunse Lorana. Cam la un kilometru est de centrul oraşului.

  — Nicidecum în direcţia în care se îndrepta Riske, sublinie Obi-Wan. În schimb este direcţia către Districtul Patameene.

  — Districtul Patameene? întrebă Anakin.

  — L-am auzit pe barman menţionându-l în discuţia cu el, explică Obi-Wan. Este una dintre subdiviziunile cele mai mari ale oraşului, incluzând în acelaşi timp şi zone foarte avute şi zone foarte sărace. Dacă vrem să ne băgăm şi noi nasul în oala lor, cred că acolo ar fi un loc bun de a începe.

  — Vrei să îl ajutăm? se împotrivi Anakin. Credeam că Alianţa Corporativă vrea să fure drepturile de folosinţă a minelor de la brolfi.

  — Acest lucru trebuie să fie demonstrat în timpul negocierilor, îi aminti Obi-Wan. În orice caz, nu trebuie să ne facem noi griji pentru ei. Sarcina noastră ca Jedi este să protejăm şi să păstrăm viaţa în toată Republica.

  — Nu ştiu, ezită Lorana. Maestrul C'baoth nu era prea mulţumit să vă vadă venind aici. Nu i-ar plăcea nici să interferăm în treburi în felul acesta. Riske şi oamenii lui par să aibă controlul lucrurilor, nu ar trebui să îi lăsăm pe ei să rezolve situaţia?

  — Cine interferează cu ce? întrebă Obi-Wan într-o doară şi se ridică în picioare. Noi vom face un tur al oraşului, exact cum ne-a sugerat Maestrul C'baoth. Dacă avem ghinionul să dăm peste vreun necaz, cine poate spune că ar fi vina noastră?

  Au mers pe jos doar zece minute până la marginea cea mai apropiată a Districtului Patameene. Obi-Wan îşi mişca ochii în toate părţile, sperând că îl va observa pe Riske în mulţime. Dar prins o dată, protectorul părea să fie mai precaut acum ca să nu i se mai întâmple şi a doua oară.

  — Aici ar trebui să fie marginea districtului, le spuse Obi-Wan când ajunseră la un zid decorat cu piatră şi trecură pe sub un arc pietonal. Anakin, ţine minte că am venit aici doar ca să ne uităm.

  — Sigur, răspunse Anakin cu ochii măturând deja zona, iar cu simţurile ca un darokil de vânătoare smucind lesa. Este în regulă dacă o iau un pic înainte?

  — În regulă, dar nu prea departe, îi permise Obi-Wan. Nu vreau să te pierzi.

  — Nu o să mă pierd.

  Strecurându-se printre doi karfi, băiatul se avântă în mulţime.

  — Sigur se descurcă? întrebă Lorana.

  — Se descurcă, o asigură Obi-Wan. O fi el un pic neatent, dar are Forţa puternică şi în general ştie să se comporte.

  — Trebuie să ai multă încredere în el, murmură Lorana. Obi-Wan îi aruncă o privire piezişă. Simţise o melancolie ciudată în tonul ei.

  — Să înţeleg că Maestrul C'baoth nu are prea multă încredere în tine?

  — Maestrul C'baoth a avut câţiva ucenici Padawan de când este în serviciul Ordinului Jedi, spuse fata cu o voce dintr-o dată neutră. Ştie ce are de făcut.

  — Da, desigur, aprobă Obi-Wan. Are însă o personalitate prea puternică, nu?

  — Reputaţia şi-a câştigat-o pe merit, răspunse ea alegând din nou vorbele cu şi mai mare atenţie. Este priceput, educat şi inteligent. Am învăţat foarte mult de la el.

  — Şi totuşi nu este un pic prea pretenţios?

  — Eu nu l-aş caracteriza în felul acesta, se împotrivi fata pe un ton şi mai distant.

  — Bineînţeles că l-ai caracteriza, o asigură zâmbind Obi-Wan. Am gândit aşa şi eu despre Maestrul meu de multe ori. Şi ştiu că Anakin gândeşte la fel despre mine.

  O clipă fata ezită. Apoi, aproape fără să vrea, zâmbi şi ea.

  — Uneori mă întreb dacă voi fi vreodată în stare să îl mulţumesc, admise Lorana.

  — Cunosc senzaţia, spuse Obi-Wan. Ţine minte doar că va trece până la urmă. Iar odată ce vei ajunge Cavaler Jedi, sarcina ta nu va mai consta în a mulţumi un singur Maestru şi nici măcar un grup de Maeştri. Sarcina ta va fi să faci ceea ce este corect.

  — Aceasta este partea care pare cea mai dificilă, mărturisi ea. Cum poţi şti vreodată ce este cu adevărat corect?

  Obi-Wan ridică din umeri.

  — Când eşti liniştit, spuse el. Când eşti cu adevărat pe aceeaşi undă cu Forţa.

  — Dacă sunt vreodată.

  Obi-Wan se strâmbă. Pe de o parte îl avea pe Anakin, care grăbea lucrurile cu atâta nerăbdare încât îşi depăşea mereu limitele, deşii trebuia să admită că băiatul reuşise să aibă succes de mai multe ori decât greşise. Pe de altă parte, iat-o pe Lorana, atât de impresionată de prezenţa şi reputaţia lui C'baoth încât îi era teamă chiar să încerce să treacă dincolo de ceea ce ştia deja.

  Undeva trebuia să existe o cale de mijloc.

  Alte câteva minute le parcurseră în tăcere, făcându-şi loc printre alţi trecători şi cumpărători. Obi-Wan rămânea cu ochii în patru, căutând vreun semn legat de Riske sau de orice necaz la care se aştepta să apară în zonă şi în acelaşi timp păstrând contactul vizual cu ţeasta lui Anakin.

  În faţa lor şi mai la stânga se vedea un atelier de reparat auto-glisoare, cu o vitrină de piese strălucitoare în camera de la stradă şi câteva siluete muncind în spate. Câţiva brolfi căscau gura în faţa vitrinelor de la drum, majoritatea adulţi, dar şi un adolescent cam de vârsta lui Anakin. Obi-Wan îl privi cu luare-aminte, remarcându-i salopeta brun-roşcată cu multe buzunare. Majoritatea brolfilor nu umblau la ei cu prea multe lucruri; dar băiatul acela părea din genul celor care îşi duc cu ei micile lor comori.

  Zâmbi în sinea lui. Jedi, bătând mereu galaxia în lung şi în lat cu mai toate obiectele personale în spate sau prinse la cingătoare, nu ar fi trebuit să îl arate cu degetul pe acel băiat. Privindu-l încă o dată, Obi-Wan îşi continuă drumul.

  Dar spre surprinderea lui, ceva îi atrase din nou privirea. Ceva legat de postura tânărului, poate, sau de modul în care acesta se uita de jur împrejur.

  Sau probabil că Forţa îi semnală prompt să fie precaut. Încruntându-se, rămase cu privirea fixată pe băiat şi îşi continuă drumul împreună cu Lorana prin mulţime.

  Şi chiar în timp ce îl urmărea cu atenţie, tânărul brolf păşi mai aproape de un stand cu motoare repulsoare, un set de cleşti apărându-i ca prin minune în mână. Privindu-i pe furiş pe muncitorii din spatele atelierului, tăie rapid cablurile de ancorare a două dintre acceleratoare, prinzându-le pe fiecare şi strecurându-le sub vestă. Cleştii dispărură şi ei, iar o secundă mai târziu băiatul ieşea liniştit din atelier. Întorcând spatele celor doi Jedi care se apropiau, se pierdu în mulţime.

  Obi-Wan o apucă de braţ pe Lorana.

  — Adolescent brolf într-o salopetă brun-roşcată, o instrui el cu voce joasă arătându-i locul unde dispăruse tânărul. Ia-l pe Anakin, căutaţi-l şi urmăriţi-l.

  — Ce? întrebă Lorana privindu-l uimită.

  — Găsiţi-l şi urmăriţi-l, repetă Obi-Wan privind în jur.

  La dreapta lor se vedea un gang strâmt printre două clădiri cu zece etaje.

  — Du-te.

  Încă evident nedumerită, Lorana aprobă din cap şi se grăbi să plece. Obi-Wan o văzu prinzându-l pe Anakin de braţ; apoi intră în gang, evitând containerele de gunoi pe măsură ce înainta spre centru. Clădirile aveau probabil treizeci de metri înălţime până la acoperişuri, şi chiar cu tehnicile Jedi de îmbunătăţire a puterii un astfel de salt era peste capacităţile lui.

  Dar mai erau şi alte procedee. Asigurându-se că nu se uita nimeni nici dintr-o parte, nici din cealaltă, îşi adună Forţa şi sări.

  Cizmele atinseră zidul din dreapta cam la patru metri deasupra pământului. Îndoindu-şi genunchii pentru a atenua impactul, sări din nou înainte să cadă, avântându-se în sus şi spre zidul din stânga. Saltul îl aduse alţi doi metri deasupra şi se împinse iar spre zidul din dreapta, sărind tot mai sus.

  Ajunse pe acoperiş doar cu câteva dureri ascuţite în genunchi şi în muşchii picioarelor care marcau efortul depus. Alergând spre marginea acoperişului, se aruncă pe burtă şi privi în jos.

  Străzile arătau la fel de aglomerate din acel loc ca şi de jos. Îşi scoase aparatul de comunicaţii şi îl apelă pe Anakin.

  — Skywalker, răspunse prompt vocea lui Anakin. Care este treaba cu un băiat într-o salopetă maronie?

  — A furat o pereche de acceleratoare de repulsor de la atelierul din spate, îi explică Obi-Wan punându-şi mâna streaşină la ochi pentru a-l descoperi pe tânărul hoţ în mulţimea de dedesubt.

  — Ca acelea pe care le folosim în ataşe şi sănii repulsoare?

  — Exact, răspunse Obi-Wan. Sunt în acelaşi timp alegerea potrivită pentru sistemul de accelerare al rachetelor fabricate artizanal.

  Se auzi un şuierat în aparat.

  — Am înţeles, spuse Anakin cu vocea dintr-o dată serioasă. Ai văzut în ce parte a luat-o?

  — A ieşit din atelier şi a plecat spre vest, răspunse Obi-Wan. Dar putea foarte uşor să schimbe direcţia… Stai aşa.

  Se aplecă mai mult peste marginea acoperişului când un punct brun-roşcat îi atrase atenţia apoi se pierdu sub o copertină. Privi în partea opusă şi după câteva clipe punctul reapăru.

  — Uite-l, îl anunţă pe Anakin. Se îndreaptă spre nord acum.

  — Pe ce stradă?

  — Habar nu am, recunoscu Obi-Wan. Voi doi unde sunteţi?

  — Trecem pe lângă o clădire cu o firmă mare albastru-aurie care face reclamă la medicamente, îi spuse Anakin. Peste drum văd atârnat un panou verde…

  — Bun, v-am văzut, îl întrerupse Obi-Wan zărindu-i. Mergeţi pe următoarea stradă la dreapta voastră şi o să îl vedeţi cam la un bloc distanţă.

  Îi urmări cu privirea pe Anakin şi Lorana suficient cât să îi vadă grăbind pasul, apoi îl căută iar pe hoţ, dorindu-şi să fi avut cu el un macrobinoclu. Anakin avea unul, dar în acel moment nu îl ajuta pe Obi-Wan cu nimic.

  — Obi-Wan?

  Obi-Wan apucă aparatul de comunicaţii.

  — Spune.

  — Ne îndreptăm spre nord, raportă Anakin. Cred că îl văd în faţă.

  — Rămâneţi unde sunteţi, îi ordonă Obi-Wan.

  Un brolf cam durduliu ieşise din faţa unei vitrine şi mergea în întâmpinarea hoţului.

  — Cred că tocmai este pe cale să predea marfa. Dă-mi-o pe Lorana.

  Un moment de tăcere.

  — Da? se auzi apoi vocea clară a fetei.

  — Mergi un pic mai înainte faţă de locul unde eşti acum, îi spuse Obi-Wan. Hoţul se întâlneşte cu cineva, un brolf uşor obez cu un chimir ultramarin legat peste o tunică bleu.

  — II văd, îi confirmă Lorana. Se apropie de el… pare că îşi vorbesc…

  — Băiatul îi dă acceleratoarele? întrebă Obi-Wan. Eu nu pot să văd, cel mare stă chiar pe direcţia mea.

  — Nici eu, spuse cu disperare Lorana. Nu văd… Acum pleacă.

  — Blast! mormăi Obi-Wan în barbă când cei doi brolfi se despărţiră.

  Tânărul îşi continuă drumul spre nord în timp ce adultul plecă spre vest.

  — I-a dat acceleratoarele?

  — Nu pot spune cu siguranţă, răspunse Lorana. Îmi pare rău.

  Obi-Wan înjură, iar cei doi brolfi îşi văzură fiecare de drum în direcţii diferite. Adultul a avut cu siguranţă şi timpul şi ocazia să preia acceleratoarele. Problema era că putea foarte bine doar să confirme că marfa a fost luată, să verifice dacă nu este urmărit sau să îi dea băiatului alte instrucţiuni.

  Dar indiferent în ce a constat întâlnirea dintre cei doi, toată treaba putea foarte bine să fie doar o scenă din activitatea infracţională normală de pe Barlok. Putea să nu aibă nici o legătură cu Passel Argente sau cu paranoia lui Riske.

  Dar Riske venise în acel loc să descopere complotul. Obi-Wan găsise ceva. Merita deci să investigheze mai departe.

  Tocmai când el rămăsese blocat pe un acoperiş, la un bloc distanţă.

  — Atunci nu avem de ales decât să îi urmărim pe amândoi, se decise el privind spre celelalte acoperişuri din apropiere.

  Dacă putea să sară pe cel de lângă, apoi pe altul şi de acolo să găsească o scară sau un turbolift până jos în stradă…

  Dar nu. În plină zi, în mijlocul unui oraş aglomerat, avea toate şansele să îl vadă cineva făcând acrobaţii şi să îşi dea seama ce era. În clipa în care potenţialii atacatori sau complotişti ar fi înţeles că aveau un Jedi pe urmele lor, s-ar fi dat la fund atât de repede şi atât de adânc încât şi un profesionist ca Riske ar fi întâmpinat dificultăţi în a-i descoperi.

  — Sunt de acord, se auzi Lorana. Am să îl urmăresc eu pe adult.

  Obi-Wan ezită. Lorana era cea mai mare dintre cei doi ucenici padawan şi teoretic mai capabilă. Dar Obi-Wan îi ştia capacităţile şi experienţa lui Anakin, şi ştia că băiatul putea face faţă oricărei probleme cu care s-ar fi întâlnit.

  Totuşi, dacă un lucru îi lipsea Loranei în mare măsură, era încrederea. Nu ar fi ajutat-o dacă o trimitea după adolescent, mai ales când ştia că îl auzea şi Anakin.

  Până la urmă, ar fi trebuit doar să îl urmărească pe brolf. Doar nu se apuca să se confrunte sau să se lupte cu el. Trebuia să fie în destulă siguranţă.

  — Perfect, îi spuse fetei. Ia aparatul de comunicaţie al lui Anakin, care este conectat direct cu mine, şi dă-i-l pe alt tău lui. Care este frecvenţa ta?

  Fata îi dădu repede numărul.

  — Ne despărţim, încheie ea. Te contactez când văd că adultul intră la adăpost.

  — Perfect, fu de acord Obi-Wan. Spune-i lui Anakin că am să îl ajung cât pot de repede.

  Închizând aparatul de comunicaţii, Obi-Wan se ridică în picioare. Se mai uită o dată peste marginea acoperişului, apoi se întoarse şi se grăbi spre scări. Da, ucenicul său Padawan putea face faţă oricărui necaz s-ar fi ivit.

  Probabil.

  Ca un făcut, Anakin nu a intrat în nici un bucluc cât timp i-a trebuit lui Obi-Wan să coboare în stradă şi să îl ajungă din urmă. Tânărul brolf, din partea lui, şi-a continuat drumul, aparent neştiind că este urmărit.

  Obi-Wan remarcase mai devreme că Districtul Patameene includea atât cartiere înstărite, cât şi zone mai sărace locuite de clasa muncitoare. Adolescentul îi dusese într-unul dintre ghetourile sărace, intrând în cele din urmă într-o clădire dintr-un cartier de case uşor părăginite.

  Cvartalul de case era o structură urbană tipică după standardele brolfi, constituit dintr-un aranjament circular de clădiri şi blocuri de locuit construite împrejurul unei curţi centrale. Curtea fusese gândită ca o zonă comună de odihnă şi recreere pentru toţi locatarii, dar printr-o gaură lăsată de una dintre clădirile prăbuşite Obi-Wan văzu că toată curtea respectivă fusese transformată într-un maidan de gunoi.

  — Seamănă cu partea din spatele casei lui Watto, murmură Anakin aplecându-şi capul să privească prin crăpătura zidului. Au cel puţin trei proiecte acolo înăuntru.

  — Arată vreunul dintre ele cu ceva care să necesite acceleratoare repulsoare? îl întrebă Obi-Wan.

  — Greu de spus, răspunse Anakin. Cel din stânga…

  — Ţine-ţi vorba, îl întrerupse discret Obi-Wan.

  Simţise un tremur în interiorul Forţei…

  — Putem să vă ajutăm cu ceva? îi întrebă o voce suspicioasă din spatele lor.

  Ţinându-şi mâinile la vedere, Obi-Wan se întoarse. Trei adulţi brolfi veneau spre ei, îmbrăcaţi în tunicile lor simple uzate, dar curate şi îngrijite.

  — Nu, mulţumim, le răspunse el politicos. Am remarcat şantierul din interior şi ne întrebam ce se construieşte.

  — De ce v-ar interesa pe voi? îi întrebă purtătorul de cuvânt al grupului.

  — Tânărul meu prieten aici de faţă construia şi el ataşe de curse, explică Obi-Wan. A rămas fascinat de genul acesta de lucrări.

  — Chiar aşa? se miră un alt brolf măsurându-l pe Anakin din cap până în picioare. Ce ştii despre carburatoarele segmentate în X?

  — Nu le-am folosit niciodată personal, răspunse Anakin. Dar pot să le instalez sau să le repar dacă este nevoie.

  — Chiar aşa?

  Adultul brolf îşi umplu plămânii cu aer.

  — Duefgrin!

  Se lăsă tăcerea între ei. Apoi, tânărul pe care îl urmăriseră apăru la gaura din zid.

  — Da, unchiule! strigă el.

  — Avem doi oameni aici care se laudă că ar cunoaşte sistemele segmentate în X, îi spuse brolful. Mai ai încă probleme cu al tău?

  — Nu ştiu, răspunse tânărul privindu-i neîncrezător pe Obi-Wan şi Anakin. Tocmai am făcut rost de o nouă valvă de compresie. Poate că aşa o să îi dau de cap.

  Obi-Wan îşi stăpâni o grimasă. Deci acesta fusese târgul dintre el şi adult acolo în piaţă. Tânărul îi dăduse acceleratoarele furate şi primise valva de compresie în schimbul lor.

  Ori aşa, ori furase valva mai devreme, caz în care ar avea încă la el acceleratoarele.

  — Doar în cazul în care carburatorul nu are o problemă cu stabilitatea pe spate, spuse Anakin. Ce tip de cuplu ai instalat pe repulsor? Binar sau terţiar?

  — Binar, răspunse Duefgrin. Nu mi-am putut permite un terţiar.

  — Lasă-mă să mă uit, se oferi Anakin pornind spre el. Dacă am voie, adăugă el uitându-se la Obi-Wan.

  Obi-Wan îi privi întrebător pe cei trei adulţi brolfi.

  — Sigur, dă-i drumul, îl încurajă unchiul lui Duefgrin dând din mână. Cu cât îşi pune rabla mai degrabă în funcţiune şi o scoate din curte, cu atât mai repede vor înceta vecinii să mai facă reclamaţii.

  — Mulţumim, răspunse Obi-Wan şi îi tăie mental pe cei trei adulţi de pe lista suspecţilor.

  Dacă erau dispuşi să lase orice străin să intre în curtea lor, probabil că nu aveau de ascuns nici un fel de complot.

  — Bine, Anakin, dar repede.

  — Sigur că da, îi răspunse Anakin peste umăr.

  El şi Duefgrin, remarcase Obi-Wan, erau deja pe aceeaşi lungime de undă în discuţiile lor mecanice.

  — Sunt gata să mergem când vrei şi tu.

  — Te-am mai auzit spunând aşa, comentă Obi-Wan doar pentru el în timp ce îi urmă în curte.

  Duefgrin putea totuşi să se fi aventurat cu un grup de complotişti fără ştirea unchiului său. Nu îi strica lui Obi-Wan să se învârtă un pic prin cvartal cât timp lucrau băieţii la repulsoare, extinzându-şi Forţa pentru a simţi orice semn de intenţie violentă.

  Şi după aceea îl va lua pe Anakin de la orice construia Duefgrin şi se vor duce să vadă ce noroc a avut Lorana.

  Hoţul brolf cel tinerel, remarcase Lorana, părăsise lejer locul de întâlnire, fără să dea semne că ar fi suspectat că este urmărit şi fără să îi pese măcar dacă era sau nu urmărit.

  Adultul brolf era însă altă grijă în altă traistă. Era evident nervos şi suspicios atât cât putea să fie fără să bată la ochi. La fiecare al zecelea pas arunca o privire fugară peste umăr, traversând şi retraversând strada cel puţin o dată la fiecare intersecţie. La fiecare intersecţie schimba direcţia, uneori oprindu-se la vreo tarabă de pe marginea străzii, pretinzând că evaluează marfa, dar de fapt studiind pietonii din urma lui.

  Era atât de absurd încât te lua râsul. Dar Lorana nu simţea deloc nevoia să râdă. Riske era un profesionist, afişând comportamentul şi subtilitatea unui profesionist. Brolful acesta era exact contrariul: un complotist amator, cu lipsa de fineţe şi abilitate a unui amator. Dar amatorii – deloc calculaţi, fără să gândească şi imprevizibili – erau deseori cei mai periculoşi oponenţi.

  Din fericire, tot amatorii erau cei mai uşor de înşelat. Lorana învăţase câteva trucuri, în timpul anilor săi de antrenament Jedi, pentru a urmări oamenii, în ultima oră reuşind să le folosească pe toate. Varia distanţa la care se afla faţă de brolf, se strecura prin ganguri şi străzi lăturalnice pentru a-l depăşi şi destul de des îşi schimba înfăţişarea punându-şi gluga robei pe cap sau coborând-o pe umeri, sau legându-şi părul la spate cu o fundă în loc să îl lase să fluture liber.

  Până la urmă paranoia brolfului păru să se mai domolească şi drumul lui întortocheat se stabili într-o singură direcţie, spre nord-vest. Lorana rămase cât putu de mult în urmă, privind ornamentele şi calitatea locuinţelor şi magazinelor din jur diminuându-se treptat, pe măsură ce intrau tot mai mult într-una dintre zonele mai sărace ale districtului.

  Dacă în cartierele înstărite clădirile aveau ziduri şi garduri înalte până la şold pentru a delimita proprietăţile, în acest loc hotarele erau marcate de garduri vii foarte dese sau de plante şi flori specifice locului. O bună parte dintre pietonii pe care îi întâlnea purtau tunici cu însemnele Breslei Minerilor, văzu ea, şi mulţi se opreau din treburi pentru a privi lung după ea când trecea pe lângă ei.

  Nu o dată s-a gândit să îl apeleze pe Obi-Wan şi să îi ceară sfatul sau ajutorul. De prea multe ori era gata pur şi simplu să se întoarcă din drum şi să revină în atmosfera sigură oferită de centrul oraşului, lăsând orice complot sau conspiraţie în seama celor care aveau într-adevăr mai multă pregătire şi experienţă în astfel de treburi.

  Dar de fiecare dată a inspirat calm, şi-a extins simţurile în interiorul Forţei şi a mers mai departe. Un Jedi nu ar trebui să se întoarcă niciodată din drum doar pentru că pare greu sau periculos.

  Tocmai trecea de un gard viu când simţi un freamăt în Forţă.

  Continuă să meargă înainte, rezistând impulsului de a se opri. Sentimentul de ameninţare era încă prea difuz, astfel că dacă s-ar fi oprit în acel moment nu ar fi făcut decât să îşi avertizeze inamicii necunoscuţi că i-a remarcat. Câţiva paşi, un pic de neglijenţă din partea lor şi aşa ar trebui să fie capabilă să întoarcă scorul în favoarea ei atunci când duşmanii ar fi acţionat.

  Răbdarea i-a fost răsplătită. După câţiva metri sentimentul de ameninţare deveni brusc clar: doi brolfi, venind repede, dar în linişte în spatele ei, ambii fierbând de suspiciune. Surprinse şoapta metalului frecat de ţesătură…

  Se opri brusc, mâneca robei agăţându-se scurt de gardul de lângă ea atunci când se răsuci cu faţa spre ei.

  — Da? întrebă ea paşnic.

  Cei doi brolfi tresăriră surprinşi, oprindu-se bulversaţi la câţiva metri de ea. Cel mai mic dintre cei doi, văzu Lorana, avea un blaster antic ascuns pe un şold, de parcă faptul că îl ţinea presat de picior ar fi reuşit să îl ascundă vederii. Cel mai zdravăn avea o armă mai puţin sofisticată, dar la fel de periculoasă: un târnăcop mineresc.

  — Ce cauţi pe aici? se interesă cel mai mic.

  — Nu este o stradă publică? Întrebă Lorana.

  — Nu este locul tău aici, lătră cel mai mare păşind spre ea şi agitând fără astâmpăr târnăcopul. Ce cauţi?

  — Ce se poate găsi pe aici ca să caute cineva? îl contracară ea cu inima luând-o binişor la pas.

  Acum era momentul. Cumva, deşii nu era deloc sigură cum, reuşise fără nici o îndoială să găsească ameninţarea pe care Riske încerca să o localizeze.

  Întrebarea era acum ce trebuia să facă mai departe. Pentru că aceşti doi brolfi – sau aceştia doi împreună cu cel pe care îl tot urmărise – nu erau decât puieţii de la marginea pădurii. Dacă îşi scotea sabia de lumină nu ajungea să afle mai mult din detaliile complotului şi nici cine stătea, de fapt, în spatele lui. Trebuia deci ca ei să o ducă la conducătorii lor.

  Şi pentru ca ei să facă acest lucru, trebuiau să gândească despre ea că este doar o fată lipsită de apărare.

  — Ce mai contează, comentă ea şi se dădu un pas înapoi spre gardul viu din apropiere. Dacă vreţi să plec de aici, am să plec.

  — Nu aşa repede, spuse cel mai mic brolf încurajat evident de aparenta ei nervozitate. Unde te grăbeşti?

  — Nu mă grăbesc, răspunse Lorana.

  Mai făcu un pas înapoi, sperând să nu ajungă la capătul gardului viu.

  — Sunt doar gata să plec, atâta tot.

  Se uită într-o parte, vrând să ştie din care clădire ieşiseră cei doi brolfi. Aparent, ochise chiar clădirea cu pricina.

  — Pune mâna pe ea, Vissfil, se răsti cel mai mic brolf scoţându-şi blasterul şi întinzându-l nervos spre fată. Ştie.

  — Ba nu ştiu nimic, protestă Lorana făcând un ultim pas înapoi spre gardul viu.

  Vissfil se repezea la ea cu târnăcopul ridicat în aer.

  — Vă rog, nu mă răniţi.

  Ridică braţele spre târnăcop, ca şi cum ar fi sperat că poate opri o posibilă lovitură. Atrăgându-i atenţia lui Vissfil asupra braţelor ei ridicate şi cu matahala blocându-i celuilalt vederea, Lorana folosi Forţa ca să îşi smulgă sabia de lumină de sub tunică şi să o îndese la loc sigur în mijlocul gardului viu de lângă ea.

  — Ia-i comunicaţia, ordonă brolful mic în timp ce Vissfil îşi trecuse târnăcopul într-o mână, iar cu cealaltă îi desfăcea roba.

  — Da, da, ştiu şi eu, mormăi Vissfil.

  Cu toată mărimea lui impresionantă, nu se simţea deloc confortabil să o percheziţioneze. Îi găsi aparatul de comunicaţii şi îl trecu în buzunarul tunicii sale; apoi, ca şi cum şi-ar fi adus aminte de ceva, îi desfăcu centura cu buzunare.

  — Nici o armă, anunţă el şi se retrase un pas. Ce facem cu ea?

  — O ducem la Apărător cred, răspunse celălalt.

  Gesticulă spre clădirea pe care o privise mai devreme.

  — El o să ştie ce să facă. Pe aici, umano.

  Traversau toţi strada când Lorana auzi un sunet discret în spatele ei şi se uită pe furiş spre brolful mai mic scoţându-şi un aparat de comunicaţii de sub tunică.

  — Ce? mormăi el.

  Nu putea să audă vocea de la celălalt capăt, dar era imposibil să treacă cu vederea tresărirea bruscă a extraterestrului.

  — Bine, mormăi brolful apoi îşi puse aparatul la loc şi îi anunţă: Schimbare de planuri.

  Păşi lângă Lorana şi îşi propti ţeava blasterului de spinarea ei.

  — Mergem spre clădirea de acolo.

  Arătă spre o casă albastră în stânga lor. Lorana simţi un nod în gât. Casa pe care i-o arătase părea să fi fost abandonată de ani buni. Singurul motiv pentru care ar duce-o acolo ar fi un interogatoriu serios sau mai degrabă ca să îi închidă gura permanent.

  Pe de altă parte, nici ei nu ştiau cine îi aştepta acolo. Putea deci să le facă jocul şi să îşi aştepte ocazia, urmărind orice semn care ar fi însemnat că jocul se apropia de sfârşit.

  Intenţia brolfului fiind mascată puternic de propria lui nervozitate, atacul cu blasterul paralizant o luă complet pe neaşteptate. Încă înainte de a căuta o contramăsură din cele învăţate, valul electric o străbătu şi îi amorţi nervii, aruncând-o într-o negură totală.

  — Deci? mârâi brolful care îşi spunea Patriotul.

  Doriana nu se obosi să răspundă. Stând la fereastră, îi privea pe Vissfil şi pe fratele său mergând pe aleea desfundată spre casa albastră dărăpănată, cărând cu ei silueta leşinată a ucenicei Padawan Lorana Jinzler.

  Cei doi idioţi aproape că ar fi adus-o pe fată la ei, dacă nu s-ar fi uitat Doriana pe fereastră să îi vadă venind…

  Aşteptă până când grupul celor trei dispăru înăuntru. Apoi, cât putu de încet, se întoarse cu faţa spre Patriot.

  — Dacă acesta este un exemplu de securitate, articulă el fiecare cuvânt, mare minune că nu v-au atârnat pe toţi la panoul ruşinii până acum.

  — Nu avem nici o problemă, insistă Patriotul. S-a întâmplat să apară această fată umană, dar nu are timp să îşi alerteze prietenii pe care i-ar putea avea.

  — Vreo armă?

  — Niciuna, răspunse Patriotul.

  Doriana se încruntă.

  — Cum niciuna?

  — Nu suntem nici noi copii, Apărătorule, mârâi Patriotul. Ştim cum să percheziţionăm pe cineva care ar putea ascunde arme.

  — Bineînţeles că ştiţi, spuse Doriana simţind cum îl înţeapă pielea de enervare.

  Jinzler trebuie să le fi dat sabia de lumină lui Kenobi şi Skywalker, ştiind că s-ar fi dat imediat de gol cu ea. Să însemne acest lucru faptul că ceilalţi doi erau deja în apropiere, aşteptând momentul prielnic să intervină?

  Indiferent, trecuse destul timp şi trebuia să încheie treaba.

  — Aveţi acceleratoarele care vă mai lipseau? întrebă el.

  — Jhompfi tocmai a sosit cu ele, răspunse Patriotul. I le-a dat lui Migress, care a plecat deja spre locul unde se asamblează racheta. Vor fi instalate în cel mult o oră.

  — Jhompfi fiind cel pe care l-a urmărit fata umană, bănuiesc?

  Patriotul îşi miji ochii.

  — Am spus deja că nu ne poate produce nici un rău. Vom părăsi cvartalul acesta de îndată ce îţi vei îndeplini şi tu partea ta din învoială. Totul merge bine.

  — Desigur, spuse în silă Doriana.

  Totul mergea bine; exceptând faptul că Jinzler putea să îl identifice pe Jhompfi după figură şi, bineînţeles, că îl văzuse şi cu acceleratoarele…

  Inspiră din nou adânc, păstrându-şi şuvoiul de gânduri doar pentru el. Evident, Patriotul şi tovarăşii lui erau nişte idioţi. Dar ştiuse deja lucrul acesta când a făcut înţelegerea cu ei.

  — Eu tot nu înţeleg de ce este nevoie de atâtea acceleratoare, întrebă Patriotul pe un ton în care se simţea suspiciunea. O rachetă normală ar avea nevoie doar de două.

  — O rachetă normală ar zbura prea sus deasupra pieţei, acolo unde forţele de securitate ale lui Argente ar putea-o distruge lejer, îi sublinie Doriana. Arma pe care am proiectat-o pentru voi este cunoscută sub apelativul Vicleanul – un proiectil care va zbura la o înălţime de un stat de om direct prin arcada clădirii administrative, îşi va găsi apoi drumul de-a lungul coridoarelor spre sala de conferinţă, iar acolo va exploda, distrugându-i pe toţi trădătorii şi posibilii trădători deopotrivă.

  — Aşa pretinzi tu, comentă Patriotul pe acelaşi ton suspicios. Nu am mai auzit până acum de o armă care să îşi găsească direcţia printr-o clădire fără să fie controlată complet de un sistem de droizi.

  — Tocmai pentru că niciuna dintre armele despre care ai auzit până acum nu a fost dotată cu sistemul meu special de ghidare, îl lămuri Doriana şi îşi scoase un infocard din buzunar. Va localiza arcada exterioară şi de aici îşi va căuta ţintele oriunde s-ar ascunde.

  — Fără ca emisia senzorilor să îi fie detectată? întrebă Patriotul preluând curios infocardul.

  — Nici detectată şi nici bruiată, îl asigură Doriana. Nu foloseşte frecvenţele obişnuite de detectare pe care le monitorizează forţele de securitate.

  De fapt, infocardul nu se baza deloc pe senzori. Nu era nimic mai mult decât un ghid programat geografic pentru a conduce racheta pe un curs precis pe care Doriana însuşi îl stabilise în ultima lui călătorie pe Barlok. Adică în loc să îi caute pe negociatori, în cazul în care C'baoth s-ar fi decis brusc să ţină întâlnirea de mâine dimineaţă în altă sală, racheta urma să se ducă într-un loc complet greşit. Ceea ce ar fi fost jenant, ca să nu spunem dezastruos.

  Dar aşa ceva era puţin probabil, la fel cum nici Patriotul împreună cu complotiştii lui de doi bani nu putea să sesizeze cât de groasă era perdeaua de fum pe care le-o trăsese peste ochi. Nimic nu îi impresiona mai tare pe oameni decât percepţia că li s-a dat pe mână cine ştie ce tehnologie exotică.

  — Atunci victoria noastră este asigurată, se bucură Patriotul jucându-se cu infocardul între degete.

  — Este, într-adevăr, îl aprobă Doriana. Încă o problemă la final, în acest caz. Plănuiaţi să vă întoarceţi la casele voastre când plecaţi de aici în seara aceasta?

  — Da, bineînţeles, răspunse încruntat Patriotul. Avem nevoie şi noi de o masă bună şi un somn…

  — Pe care vi le veţi asigura doar dacă veţi merge departe de casele voastre, îl întrerupse Doriana. Din acest moment trebuie să staţi departe de familiile voastre şi de ceilalţi prieteni.

  Întregul corp al Patriotului se cutremură în spasme, de la picioare şi până la o scuturătură uşoară a capului.

  — Ce tot spui?!

  — Spun că mâine la prânz, cu Magistratul Argente şi Maestrul de Breaslă Gilfrome zăcând morţi, autorităţile se vor năpusti asupra locuinţelor fiecărui membru al breslei voastre, îi explică Doriana pe un ton rece. Tu şi prietenii tăi nu trebuie să rămâneţi acolo şi nu este necesar să ştie nimeni unde aţi plecat.

  — Dar pentru cât timp?

  — Pentru cât timp este necesar, răspunse Doriana. Să nu îţi imaginezi că nu am dreptate, Patriotule. Din acest moment tu şi ceilalţi veţi deveni fugari, ascunzându-vă chiar de cei pentru care vă riscaţi viaţa din dorinţa de a le proteja lor viaţa şi prosperitatea.

  Îşi ridică sprâncenele.

  — Dacă nu sunteţi suficient de capabili să faceţi acest sacrificiu, acum este momentul să vă deziceţi de jurămintele pe care le-aţi făcut.

  Patriotul se îmbăţoşă grabnic, decizia conturându-se evident pe figura lui.

  — Vom face tot ce este necesar pentru breasla noastră şi pentru oamenii noştri, afirmă el cu tărie. Vom plăti noi preţul pentru toţi ceilalţi.

  — Atunci eşti într-adevăr un brolf de onoare, îl lăudă Doriana cu gravitate.

  Pe mulţi, imaginea unei vieţi de fugar i-ar fi făcut să se gândească încă o dată, mai serios, la ce se angajau. Dar pentru Patriot şi prietenii lui, un astfel de potenţial viitor sumbru se adăuga la nobleţea şi strălucirea complotului lor nebunesc.

  De altfel tocmai din acest motiv îi recrutase Doriana pentru această misiune. Proşti, plini de mânie şi influenţabili, erau pionii perfecţi pentru planul lui. Sarcina va fi dusă la îndeplinire, iar Doriana însuşi va pleca din acel loc, înainte ca vreunul dintre ei să îşi dea seama ce se întâmplase în realitate. Dacă vor înţelege vreodată.

  — În acest caz aici şi acum pornim împreună pe calea către un destin glorios, continuă el. Mâine la prânz aceste negocieri trădătoare se vor încheia în praful şi pulberea istoriei, iar mineralele preţioase de pe Barlok vor rămâne pe veci în mâinile poporului brolf.

  — Iar cei care şi-ar dori să ne trădeze vor cunoaşte preţul unei astfel de trădări, intonă solemn Patriotul. Poporul brolf îţi va rămâne adânc îndatorat, Apărătorule. Într-o bună zi, jur, ne vom plăti această datorie.

  — Jur şi eu la rândul meu că mă voi întoarce să recuperez această datorie, spuse Doriana, în ciuda faptului că nu îşi putea imagina un lucru mai puţin probabil. Trebuie să mai fac un mic reglaj rachetei după ce instalaţi acceleratoarele, iar apoi voi pleca pentru a-mi pregăti rolul în această mântuire a poporului brolf. Asiguraţi-vă că poziţionaţi racheta fix pe locul pe care l-am stabilit. Doar de acolo o veţi putea lansa în conul de umbră al senzorilor pentru a nu fi detectată.

  Şi doar de acolo, adăugă doar pentru el, va urma cursul programat spre destinaţia propusă.

  — Aşa vom face, promise Patriotul. Atunci, în cinstea victoriei noastre, Apărătorule!

  Doriana zâmbi.

  — Da, şopti el. În cinstea victoriei noastre.

  Car'das remarcase la prima lor apropiere de asteroidul lui Thrawn că baza propriu-zisă părea remarcabil de bine ascunsă. Doar când se apropiau acum a doua oară înţelese cum reuşise comandantul să realizeze trucul.

  În loc să fie construită pe suprafaţă, baza era situată înăuntru.

  Înăuntrul unui tunel lung şi întortocheat, pe care timonierul Şoimului Săltăreţ îl urma cu o precizie mult mai mare decât era necesar.

  — Un loc impresionant, exclamă Car'das cu voce tare pentru a-şi acoperi nervozitatea produsă de priveliştea pereţilor care zburau pe lângă ei. Este o construcţie tipică pentru Chiss?

  — Deloc, răspunse Thrawn cu o voce ciudată în timp ce privea prin hubloul central. Cele mai multe baze sunt situate pe suprafaţă. Am vrut ca aceasta să fie mai dificil de penetrat pentru potenţialii inamici.

  — De parcă ar fi cine ştie ce idee originală, interveni Qennto.

  Vocea îi era normală, dar Car'das putea să remarce o oarecare încordare în jurul ochilor, cum stătea aşa şi privea atent manevrele pilotului.

  — Aţi făcut apropierea mai greoaie astfel încât un atacator să fie nevoit să vină spre voi foarte încet. Sigur că asta face ca şi ieşirea astronavelor voastre să fie la fel de greoaie, dar acesta este preţul pe care trebuie să îl plătiţi.

  — Avem soluţii pentru a minimiza această problemă specială, îi spuse Thrawn. Actualmente, Flota Chiss de Apărare lucrează cu acest concept într-o altă bază, la o scară mult mai mare şi mai sofisticată decât aici. Interesant.

  — Ce anume? întrebă Car'das.

  — Acel model de lumini colorate aprinse între balizele de apropiere, răspunse Thrawn arătând spre zidul din faţă. Indică prezenţa unor vizitatori.

  — Înseamnă că este de bine sau de rău? întrebă Maris.

  Thrawn dădu din umeri.

  — Depinde cine sunt vizitatorii.

  Trei minute mai târziu depăşeau ultima curbură, apoi tunelul se deschidea într-o cavernă largă. Pe peretele îndepărtat, roca prinsese viaţă de la balizele strălucitoare şi hublourile luminate, cu opt astronave aşezate pe diferite staţii de andocare. Patru dintre ele erau vânătorii stelari pe care Car'das îi văzuse deja în acţiune, două erau navete micuţe de transport, iar a opta era un crucişător cam de mărimea Şoimului Săltăreţ. Însă în loc de formele lin conturate ale astronavelor militare, acesta era tot numai colţuri şi unghiuri ascuţite.

  — Aha, spuse Thrawn. Musafirii noştri sunt din A Cincea Familie Conducătoare.

  — Cum îţi dai seama? întrebă Maris.

  — După designul şi însemnele astronavei, răspunse Thrawn. Pot spune, de asemenea, că vizitatorul se trage dintr-o ramură genealogică directă, dar periferică a familiei.

  — Deci este de bine sau de rău? întrebă Car'das.

  — În mare parte neutru, răspunse Thrawn. A Cincea Familie are interese aici în regiune, aşa că pare a fi mai mult un control de rutină. Cu siguranţă cineva de rang înalt, din partea Primei sau celei de-a Opta Familii, ar fi venit să ne muştruluiască.

  Car'das se încruntă lângă Maris. Să îi muştruluiască?

  — Vă invit, bineînţeles, pe toţi să fiţi musafirii mei la ceremonia de întâmpinare, adăugă Thrawn în timp ce Şoimul Săltăreţ se îndrepta spre o staţie de andocare liberă. Veţi vedea că este cât se poate de interesant.

  Interesant, în opinia lui Car'das, era totuşi un cuvânt mult prea ponderat.

  Mai întâi, au intrat în sala de primiri. În primul moment părea să nu fie decât o încăpere cenuşie, goală şi fără decoraţiuni, chiar la ieşirea din staţia de andocare. Dar printr-o simplă apăsare a unui buton ascuns totul se schimbă brusc. Pupitre colorate se deschiseră în pereţi, răsucindu-se şi poziţionându-se la orizontală. Draperii coborâră din tavan, împreună cu formaţiuni care fluturau ca nişte stalactite, amintindu-i lui Car'das de porţiunile îngheţate ale aurorei boreale. Dalele podelei nu s-au întors şi nici nu s-au reconfigurat, dar modele elaborate de lumini colorate au apărut prin suprafaţa transparentă, unele dintre ele rămânând aprinse sau pulsând liniştit, în timp ce altele construiau secvenţe care creau iluzia unor ape curgătoare. Fiecare culoare din spectru era prezentă, dar galbenul era în mod clar favorizat.

  Un spectacol impresionant la care s-a adăugat, nu mai puţin impresionant, personajul chiss care a păşit prin portal un minut mai târziu. Intră flancat de doi tineri chiss îmbrăcaţi în uniforme de culoare galben închis şi purtând la centuri câte un blaster mic; ţinuta personajului consta într-o robă cenuşie cu falduri elaborate, guler galben şi un model generos, galben şi el. Deşii nu era mult mai bătrân decât Thrawn, se simţea prezent în atitudinea lui un aer de nobleţe şi mândrie, ţinuta celui născut să conducă. Mişcările escortei sale erau ferme şi rafinate, ceea ce îi lăsă lui Car'das impresia că executau un concurs subtil împreună cu cei patru luptători în uniforme închise la culoare pe care îi adusese Thrawn, prin care să îşi dovedească unii altora care grup putea să arate cel mai impunător.

  Urarea de bun venit şi răspunsul vizitatorului au fost adresate în limba cheunh, bineînţeles, şi încă o dată Car'das reuşi doar să prindă ocazional câteva cuvinte. Dar tonul şi construcţia frazelor, împreună cu gesturile şi mişcările la fel de formalizate, aveau în ele încărcătura unui ritual antic care lui i se părea fascinant.

  Era o atitudine pe care, din păcate, tovarăşii lui nu o apreciau. Maris, dezgustată într-un mod filosofic de corupţia structurală din Republică, avea prea puţină răbdare să urmărească ritualuri oficiale de orice fel şi privea desfăşurarea primirii cu o detaşare politicoasă. Cât despre Qennto, el se simţea doar plictisit.

  Ceremonia primirii se încheie, cele două gărzi chiss în uniforme galbene ocupară poziţii de pază la intrarea în astronavă, iar Thrawn îl conduse cu un gest pe vizitator spre locul unde aşteptau cei trei oameni.

  — Permiteţi-mi să vi-l prezint pe Aristocra Chaf'orm'bintrano din A Cincea Familie Conducătoare, spuse el trecând din limba cheunh în sy bisti. Aceştia sunt negustori k'rell'ni, vizitatori dintr-o lume foarte îndepărtată.

  Chaf'orm'bintrano rosti ceva, pe un ton mai degrabă sever.

  — În limba sy bisti, Aristocra, dacă se poate, îl rugă Thrawn. Ei nu înţeleg cheunh.

  Chaf'orm'bintrano pufni, tot în cheunh, şi colţurile gurii lui Thrawn se încordară subit.

  — Aristocra Chaf'orm'bintrano nu este interesat să comunice cu voi deocamdată, traduse el. Unul dintre războinicii mei vă va conduce la cabinele voastre.

  Privirile i se mutară scurt pe Car'das.

  — Scuzele mele.

  — Nu este nevoie de scuze, Comandante, îl asigură Car'das cu un nod în gât şi se înclină uşor spre Chaf'orm'bintrano. Absolut deloc.

  Cabinele pe care Thrawn le rezervase pentru ei erau construite cam în acelaşi stil ca şi cele de pe Şoimul Săltăreţ, deşii ceva mai spaţioase. Aveau la dispoziţie de această dată şi două cabine de dormit în loc de una, cu o staţie comună de împrospătare şi igienizare situată între ele. Qennto şi Maris fură îndrumaţi spre una dintre cabine, în timp ce Car'das fu condus spre cealaltă. Inspectându-şi camera, Car'das descoperi spre uimirea lui că toate hainele şi celelalte lucruri personale fuseseră deja aduse din cabina pe care o ocupa pe Vânătorul de Chilipiruri şi aranjate ordonat în diversele sertare. Aparent, Thrawn plănuia o şedere mai lungă pentru ei.

  Se plimbă o vreme încolo şi încoace prin încăpere, încercând să nu se gândească de ce le dezaproba Chaf'orm'bintrano prezenţa în teritoriul Chiss. O oră mai târziu, un războinic se opri în linişte la uşa lui, aducând o tavă cu mâncare. Car'das se gândi să vadă ce făceau Qennto şi Maris, dar apoi îşi spuse că dacă ei ar fi vrut să le ţină companie ar fi putut să vină la el, astfel că rămase să mănânce singur.

  După masă se aşeză la pupitrul computerului şi încercă procedura pe care o învăţase de la Thrawn la bordul Şoimului Săltăreţ pentru accesarea listelor vocabularului cheunh. Procedura funcţiona şi pe acel computer, astfel că se puse pe studiu.

  După alte cinci ore, când deja moţăia pe pupitru, un alt războinic chiss veni să îl ia din cabină.

  Îl conduse într-o sală întunecată, aproape copia Frontalului Vizual de Triangulaţie de pe Şoimul Săltăreţ. În acest caz, hubloul imens dădea spre caverna de andocare din afara bazei, unde Car'das observă focurile strălucitoare ale motoarelor unei astronave care ieşea prin tunel.

  — Bună seara, Car'das, îl întâmpină Thrawn de pe unul dintre locurile situate pe o latură a sălii. Sper că ai avut o zi productivă.

  — Da, destul de productivă, îi răspunse Car'das apropiindu-se şi aşezându-se lângă el. Am mai repetat lecţiile de limbă pe care le-am făcut până acum.

  — Da, ştiu, spuse Thrawn. Am vrut să îmi cer scuze faţă de tine pentru lipsa de curtoazie a lui Aristocra Chaf'orm'bintrano.

  — Îmi pare rău că nu ne place, răspunse Car'das cât putea de diplomatic. Am urmărit cu mare interes ceremonia de primire şi mă aşteptam să văd şi alt comportament chiss.

  — Nu a avut nimic personal cu voi, îl asigură Thrawn. Aristocra Chaf'orm'bintrano consideră prezenţa voastră aici drept o ameninţare la adresa Dominaţiei.

  — Pot să întreb din ce cauză?

  Thrawn dădu din umeri.

  — Pentru unii, necunoscutul reprezintă întotdeauna o ameninţare.

  — În unele cazuri au dreptate, recunoscu Car'das. Pe de altă parte, voi, poporul Chiss, păreţi destul de capabili să purtaţi o bătălie.

  — Poate, spuse Thrawn. Sunt momente când mă întreb şi eu. Spune-mi, înţelegi conceptul de neutralizare a unui potenţial inamic înainte ca acel inamic să poată lansa un atac asupra ta?

  — Te referi la o lovitură dată ca măsură de precauţie? întrebă Car'das.

  — Desigur.

  — Să înţeleg că se foloseşte pe scară largă de către popoarele voastre?

  — Nu sunt sigur că pe scară largă este tocmai descrierea potrivită, răspunse evaziv Car'das. Ştiu popoare care consideră măsura imorală.

  — Dar tu?

  Car'das se strâmbă. Avea doar douăzeci şi trei de ani, vârstă la care lucra pentru un traficant căruia îi plăcea să râdă de huttezi. Ce să ştie el despre univers?

  — Cred că dacă optezi pentru o măsură radicală de precauţie trebuie să te asiguri foarte bine că există o ameninţare reală, răspunse el rar. Adică, trebuie să obţii dovezi că într-adevăr ar plănui un atac împotriva ta.

  — Dar dacă o persoană nu plănuieşte un atac direct împotriva ta, în schimb îi atacă sistematic pe ceilalţi?

  Devenise clar încotro se îndrepta discuţia.

  — Vorbeşti despre vagaari? întrebă Car'das.

  — Exact, confirmă Thrawn. Aşa cum am spus deja, ei nu au atacat încă teritoriul Chiss, fapt pentru care doctrina militară ne dictează să îi ignorăm. Oare fiinţele pe care ei le vânează în mod constant ne pot invoca puterea militară sau ar trebui să stăm pur şi simplu deoparte şi să ne uităm cum sunt măcelăriţi şi robiţi?

  Car'das dădu din cap.

  — Pui nişte întrebări care au stârnit discuţii aprige încă de la începutul civilizaţiei.

  Se uită pe furiş spre profilul comandantului.

  — Să înţeleg că tu şi Aristocra Chaf'orm'bintrano nu sunteţi de acord în legătură cu acest subiect?

  — Eu şi întreaga specie Chiss suntem în total dezacord în legătură cu acest subiect, sublinie Thrawn cu o notă de tristeţe în glas. Cel puţin aşa pare de multe ori. Sunt mai liniştit să aflu că întrebarea nu este deloc clară nici pentru alţii, aşa cum pare să fie pentru Familiile Conducătoare.

  — L-ai informat pe Aristocra despre astronava vagaari? întrebă Car'das. Pare să fi adunat pradă acolo de la multe specii diferite.

  — I-am spus şi nu a fost impresionat în mod special, recunoscu Thrawn. Pentru el, doctrina unică de apărare nu admite nici o excepţie.

  — Dar dacă unele dintre victimele jefuite aparţin speciilor pe care le cunoaşteţi? sugeră Car'das. Prieteni sau măcar parteneri comerciali? O astfel de situaţie nu ar fi o excepţie?

  — Mă îndoiesc, răspunse Thrawn gânditor. Noi facem destul de puţin comerţ în afara graniţelor. Totuşi, ar putea fi util să inspectăm comoara mai în detaliu.

  Îşi ridică brusc capul.

  — Ai fi interesat să asişti?

  — Bineînţeles, răspunse Car'das. Deşii nu ştiu în ce măsură aş putea să ajut eu.

  — Ai putea să recunoşti unele obiecte, spuse Thrawn şi se ridică în picioare. Dacă au jefuit cumva şi lumile din Republica voastră, vei avea mai multe informaţii care s-ar putea dovedi utile.

  — În acest caz ar trebui să îi inviţi şi pe Maris şi Qennto, îi recomandă Car'das ridicându-se şi el în picioare. Ei au călătorit mai mult decât mine.

  — O sugestie binevenită, acceptă Thrawn îndreptându-se către ieşire. Aşa am putea să îi dăm ocazia Căpitanului Qennto să îşi aleagă singur obiectele pe care vrea să le păstreze pentru el.

  Zâmbi discret.

  — Ceea ce ne va da oarecum o estimare a valorii fiecărui obiect în parte.

  — Nu eşti deloc cinic, Comandante, remarcă imediat Car'das.

  — Înţeleg doar cum gândesc şi reacţionează ceilalţi, spuse Thrawn, dar îi pieri zâmbetul. Probabil de aceea mi se pare dificilă filosofia aşteptării în locul acţiunii.

  — Probabil, spuse Car'das. Nu ştiu dacă are prea mare importanţă ce spun, dar mă îndoiesc că popoarele pe care te hotărăşti să le ajuţi vor vedea vreo problemă morală în acţiunile tale.

  — Adevărat, recunoscu Thrawn. Deşii recunoştinţa lor ar putea fi de scurtă durată.

  — Doar uneori, fu Car'das de acord.

  Cu un oftat, Obi-Wan închise aparatul de comunicaţie şi îl introduse înapoi la centură.

  — Tot nimic? întrebă Anakin.

  — Nu, răspunse Obi-Wan privind cerul care amurgea.

  Începeau să apară stelele, iar peste tot împrejurul lor se aprindeau lumini în case unde familiile se pregăteau pentru seară. Anakin mormăi ceva în barbă.

  — Ar fi trebuit să încercăm să o apelăm mai devreme.

  — Am încercat să o apelăm mai devreme, îi spuse Obi-Wan. Tu erai prea ocupat să te joci cu jucăria lui Duefgrin ca să remarci.

  — Scuză-mă, Maestre, dar lucram, nu mă jucam, răspunse tăios Anakin. Brolful pe care îl căutăm se numeşte Jhompfi, locuieşte în complexul Peria Acoperită şi are nevoie de acceleratoare pentru un motoglisor pe care îl foloseşte ca să transporte ilicit rissle pentru karfi.

  Obi-Wan se uită lung la ucenicul său Padawan.

  — Când ai aflat toate acestea?

  — Când tu te plimbai prin cartier în căutare de indicii, îi răspunse Anakin.

  Îi venea greu să pară jignit şi satisfăcut în acelaşi timp, dar băiatul avusese succes.

  — Doar atunci a vrut să vorbească cu mine, strâmbă el din nas. Nu cred că are prea multă încredere în adulţi.

  — Trebuia să îmi comunici şi mie în momentul în care ai aflat informaţia, îl apostrofă aspru Obi-Wan, introducând ghidul în infocard şi căutând localizarea adresei. Sau nu te-ai gândit că Lorana ar putea avea necazuri?

  — Nu, m-am gândit în schimb că dacă am pleca prea repede poate Duefgrin l-ar apela pe Jhompfi să îl avertizeze, se justifică Anakin.

  — Măsoară-ţi vorbele, Padawan, îl avertiză Obi-Wan pe băiat.

  Avertisment pe care părea să îl tot repete în ultimele zile. Anakin oftă teatral.

  — Îmi cer iertare, Maestre.

  O hartă apăru pe ecranul infocardului, indicând drumul spre clădirile Periei Acoperite.

  — Aici este, îi arătă Obi-Wan ecranul lui Anakin.

  — Dar nu este în direcţia în care mergea când s-a despărţit de Duefgrin, îi veni destul de greu lui Anakin să remarce.

  — Ştiu, comentă Obi-Wan cu răutate. Dar deocamdată este tot ce avem. Hai să mergem să aruncăm o privire.

  Cartierul în care erau situate clădirile Periei Acoperite era asemănător cu multe altele pe care le văzuse Obi-Wan în călătoriile sale de-a lungul şi de-a latul Republicii. Era sărac, dar curat, un loc în care locatarii munceau din greu pentru puţinul pe care îl agonisiseră, dar neîndoielnic munceau la fel de greu să îşi păstreze demnitatea şi mândria.

  Unii Jedi tratau astfel de locuri şi pe oamenii care le locuiau cu dispreţ sau superioritate. Din partea lui, îi prefera mult mai mult decât pe locuitorii selecţi de pe Corsicant cu bogăţiile lor imense, dar cu etica nisipurilor mişcătoare. Mulţi dintre locuitorii acestor cartiere sărace erau mult mai prietenoşi şi mult mai deschişi, fără scheme politice ascunse sau pasiuni pentru rang şi putere.

  Mai exact, dacă o persoană din acele locuri avea de gând să înjunghie pe careva, ar fi făcut-o cu un cuţit, nicidecum cu un zâmbet parşiv.

  — De unde începem? murmură Anakin când se opriră lângă un gard viu de peste drum de complexul de clădiri.

  — Aţi putea începe să nu mai staţi în calea mea, murmură o voce de undeva din spatele lor.

  Obi-Wan se răsuci, mâna strecurându-i-se rapid sub tunică spre sabia de lumină, văzând o siluetă ieşind la iveală din ascunzişul temporar pe care şi-l alesese în gardul viu de lângă ei. O singură privire fu de ajuns.

  — Salut, Riske, rosti el şi îşi desfăcu mâna de pe sabia de lumină. Imaginează-ţi cum ar fi să te întâlnesc aici.

  — La fel pot spune şi eu, răspunse Riske pe un ton acru şi făcu un semn din cap către gardul viu în care stătuse ascuns. Nu vrei să intri la mine în birou câteva minute?

  Obi-Wan se uită de jur împrejur. Se vedeau doar câţiva brolfi rătăciţi în amurg, dar niciunul nu privea în direcţia lor. Bătându-l uşor pe braţ pe Anakin, sări peste gardul viu. Ateriză ghemuit, cu Anakin lângă el.

  — Sunteţi insistenţi, trebuie să recunosc, le spuse Riske strecurându-se lângă ei. Ce faceţi aici?

  — Căutăm un brolf pe nume Jhompfi, îi explică Obi-Wan. A pus pe cineva să fure pentru el o pereche de acceleratoare chiar în după-amiaza aceasta. Speram să îl întrebăm cu ce scop.

  — Dacă tot îl întrebaţi de ele, aţi putea să îl întrebaţi şi despre explozibilul care a dispărut de la o mină unde lucrează unul dintre prietenii lui apropiaţi, spuse Riske dur. Sau despre sistemul de stabilizare pe care un alt prieten l-a împrumutat, se pare, de la repulsorul şefului lui, sau despre tuburile din aliaj care s-au topit de pe un şantier. Observi vreo schemă în toate acestea?

  Obi-Wan se strâmbă.

  — Cineva îşi construieşte o rachetă artizanală.

  — Sau două, sau trei, completă Riske. Iar după cum se vede, nu vom reuşi niciunul să îl întrebăm pe Jhompfi nimic despre ele, din moment ce el şi toţi ceilalţi prieteni ai lui par să fi dispărut cu toţii.

  — Minunat, exclamă nemulţumit Obi-Wan şi se uită peste gardul viu.

  — Exact la cuvântul acesta mă gândeam şi eu, sublinie Riske. Deci pe voi de ce vă interesează de el?

  — Prietena noastră, ucenica Padawan cu care te-ai întâlnit mai devreme, l-a urmărit, îi explică Obi-Wan. Acum a dispărut şi nici nu pot să dau de ea prin sistemul de comunicaţie.

  — Ce păcat, remarcă Riske. Drăguţă fată, dar nu prea pricepută în ale luptei.

  — Nu suntem gata să renunţăm la ea deocamdată, mârâi Obi-Wan. Ai idee unde s-ar fi putut ascunde Jhompfi?

  — Dacă ştiam nu îmi mai pierdeam vremea pe aici, se răsti Riske. Am pus oameni să verifice centrele Breaslei Minerilor, dar dacă Jhompfi nu vine acasă, mă îndoiesc că va fi atât de prost încât să apară pe acolo.

  — Atunci ce facem? întrebă Anakin.

  — Ce am de gând eu să fac este să mă întorc la hotel şi să mă asigur că securitatea este rezolvată, răspunse Riske tăios. Bănuiesc că va fi în noaptea aceasta; ploşniţele dispar întotdeauna chiar înainte să se dărâme casa pe tine.

  — Sau ar putea să încerce centrul administrativ orăşenesc mâine, sugeră Obi-Wan.

  — Puţin probabil, spuse sigur pe el Riske. Jhompfi nu ar ataca un loc unde Maestrul breaslei lui stă la negocieri pentru el. Nu, trebuie să fie la hotel sau cel mult pe drumul spre centrul administrativ, mâine dimineaţă.

  Din nefericire, ipoteza lui Riske se justifica.

  — Bine, acceptă Obi-Wan. Tu limitează-le şansele acolo, iar noi o să o căutăm în continuare pe Lorana.

  — Succes, dădu Riske din cap. Ştii, aproape că am vrut să îi strecor o baliză de urmărire mai devreme, doar ca să mă asigur că nu se mai ţine după mine. Acum aş vrea să îi fi pus dispozitivul.

  — Şi eu aş vrea, spuse Obi-Wan. Va trebui să ne descurcăm singuri.

  — Jedi ar trebui să se priceapă foarte bine la astfel de lucruri, comentă Riske şi scoase un infocard pe care i-l înmână. Cu ajutorul lui o să aveţi legătură directă cu mine prin intermediul unuia dintre sistemele noastre de criptare. Apelează-mă dacă aflaţi ceva, bine?

  — Aşa am să fac, promise Obi-Wan, strecurând infocardul în buzunarul aparatului de comunicaţie.

  Riske aprobă din cap şi plecă. Ajunse la capătul gardului viu, se uită peste el, apoi ieşi în stradă şi se îndepărtă grăbit.

  — Şi acum? întrebă Anakin.

  — Ar trebui să îl informăm pe Maestrul C'baoth despre tot ce s-a întâmplat, răspunse Obi-Wan, deşii nu prea îi venea bine. El şi Lorana poate sunt destul de apropiaţi ca să fie în stare să îi detecteze amprenta în interiorul Forţei.

  — Poate, spuse Anakin fără convingere, în timp ce ocoleau gardul viu şi ieşeau înapoi în stradă. Ştii, poate că ar trebui să purtăm toţi balize de localizare.

  Obi-Wan se uită spre el.

  — Pot să numesc măcar unul care are nevoie să poarte, mormăi el în barbă.

  — Ce anume?!

  Obi-Wan dădu din cap.

  — Nu, nimic.

  C'baoth, când l-au găsit în cele din urmă prin intercomunicaţie, nu se arătă deloc mulţumit să fie deranjat. Ba chiar fu şi mai puţin mulţumit când le auzi povestea.

  — Deocamdată o să trecem peste faptul că v-aţi implicat în situaţia de pe Barlok în ciuda ordinului meu direct, tună Maestrul Jedi şi Obi-Wan şi-l imagină cu privirea fulgerând pe sub sprâncenele stufoase. Mai important acum este faptul că mi-aţi pus ucenica Padawan în pericol.

  — Îţi înţeleg mânia, Maestre C'baoth… începu Obi-Wan.

  — Mânie?! îl întrerupse C'baoth. Nu există mânie, Maestre Kenobi. Nu pentru un Jedi.

  — Îmi cer scuze, spuse Obi-Wan încercând să îşi reţină şi el iritarea.

  O situaţie ca aceasta, şi tot ce putea omul să facă era să recite Canonul Jedi?!

  — A fost o alegere greşită a cuvântului.

  — Mai bine, tună C'baoth. Dar tu, Padawan Skywalker? Gândeşti şi tu ceva?

  Obi-Wan înclină aparatul de comunicaţie spre băiat.

  — Nu tocmai, Maestre C'baoth, răspunse Anakin. În mare, mă îngrijorează siguranţa Loranei. Îmi este teamă să nu fi fost ucisă.

  Pentru o clipă C'baoth nu spuse nimic.

  — Nu, nu a murit, spuse în cele din urmă. Aş fi simţit o astfel de tulburare în interiorul Forţei.

  — Atunci poţi să o localizezi? întrebă Anakin cu speranţă.

  — Una nu vine neapărat din cealaltă, îl dăscăli C'baoth. Din nefericire, nu pot să îi găsesc acum amprenta în interiorul Forţei. Maestre Kenobi, ai spus că aţi vorbit cu băiatul care a făcut rost de acceleratoare. El ar putea să ştie care sunt ascunzişurile favorite ale lui Jhompfi.

  — Nu cred, răspunse Anakin. Nu pare să facă parte din conspiraţia propriu-zisă.

  — Şi totuşi dacă îl cunoaşte pe Jhompfi ar fi putut vedea ceva în trecut care să ne ofere un indiciu.

  — Mă îndoiesc că va fi dispus să vorbească despre el, comentă Obi-Wan. Cel puţin nu cu străini.

  — Am pomenit eu despre cât de dispus ar fi?

  Obi-Wan simţi un nod în gât.

  — Sugerezi cumva să îi forţez mintea?

  — Nu, sigur că nu, se împotrivi C'baoth.

  Dar vorbele, după cum bănuia Obi-Wan, erau pentru binele lui Anakin. Exact acest lucru sugera C'baoth.

  — Noi suntem protectorii celor slabi, nu opresorii. În acelaşi timp, o crimă s-a produs asupra unui Jedi. Un astfel de act nu poate fi lăsat fără răspuns. Chiar dacă ucenica Padawan Jinzler a ales să nu lupte ca să se apere.

  Obi-Wan se încruntă.

  — Cum adică?

  — Nu am primit rapoarte că s-ar fi văzut săbii de lumină în oraş, Maestre Kenobi, răspunse C'baoth răbdător. Nici nu mi-au ajuns la urechi veşti despre membre retezate. Lorana Jinzler o fi doar Padawan, dar cred că am instruit-o să se lupte mai bine decât deloc.

  — Desigur, răspunse Obi-Wan de îndată ce sesiză că i se înfiripă o idee.

  Dacă Maestrul C'baoth avea dreptate că Lorana a acceptat să fie luată ostatică…

  — Mulţumesc pentru timpul acordat, Maestre C'baoth.

  — Mă aştept să o am din nou lângă mine pe ucenica mea Padawan când mă voi întâlni cu Magistratul Argente şi Maestrul de Breaslă Gilfrome mâine dimineaţă, îi ameninţă C'baoth.

  — Am înţeles, îl asigură Obi-Wan.

  Încheie convorbirea şi îşi puse aparatul de comunicaţie la loc în centură.

  — Deci cum facem să o găsim? întrebă Anakin.

  — Maestrul C'baoth ne-a dat chiar el un indiciu, îi explică Obi-Wan. Are dreptate: dacă Lorana s-ar fi luptat cu atacatorii ei, cu siguranţă am fi aflat despre acest eveniment. Ceea ce înseamnă că nu s-a luptat.

  — Bun, acceptă Anakin. Care înseamnă ce?

  — Care înseamnă că s-a decis să se predea fără luptă, gândindu-se că astfel va avea mai mult de câştigat, îi explică Obi-Wan. Probabil a sperat chiar că o vor duce în mijlocul conspiraţiei unde să îi poată întâlni pe cei răspunzători. Dar…

  Lăsă cuvântul să atârne în aer, sperând că Anakin va prinde logica ipotezei sale.

  — Dar ei ar trebui să fie nebuni să ducă un Jedi conducătorilor lor, continuă Anakin ideea. Chiar şi un Padawan.

  — Exact, îl aprobă Obi-Wan. Şi care este modul cel mai rapid prin care poţi spune că o persoană ca Lorana este Jedi?

  — Dacă o prinzi cu sabia de lumină la ea, completă mai departe Anakin şi brusc prinse exact ideea lui Obi-Wan. Deci trebuie să îşi fi aruncat undeva sabia de lumină!

  — Corect, confirmă Obi-Wan. Probabil că a aruncat-o în vâltoarea momentului, undeva destul de aproape de locul în care a fost răpită.

  — Undeva destul de aproape să îi putem simţi cristalul Ilum, încheie entuziasmat Anakin. Dar tot trebuie să ajungem în zona respectivă, nu?

  — Adevărat, dar măcar afară, în stradă, vom putea să ne apropiem destul de mult, sublinie Obi-Wan. Dacă ea şi sabia ei de lumină ar fi amândouă în interiorul vreunei case, probabil că nu am fi capabili să simţim cristalul, cel puţin nu de afară.

  Făcu un semn spre strada întunecată, luminată doar pe alocuri.

  — Vom începe de aici, din zona Periei Acoperite. Jhompfi a fost destul de isteţ să stea departe de casă, dar poate prea fraier încât să se ducă acasă la un prieten mai apropiat. Dacă nu găsim nimic aici, atunci vom străbate cartierele mai sărace din Districtul Patameene.

  — Pentru că în genul acesta de cartier s-a obişnuit Jhompfi?

  — Nu, pentru că în astfel de cartiere se folosesc garduri vii pentru a delimita proprietăţile, îi explică Obi-Wan. Nu poţi înfige o sabie de lumină într-un zid fără să te vadă careva. Dacă nu o găsim acolo, vom merge şi în cartierele mai înstărite, apoi în alte districte.

  Anakin inspiră adânc.

  — Perfect. Sunt gata dacă eşti şi tu.

  — Bun, încheie Obi-Wan. Atunci limpezeşte-ţi mintea, tânărul meu ucenic Padawan. Bănuiesc că ne aşteaptă o noapte lungă.

  Au bântuit străzile ore bune până când Obi-Wan a simţit în cele din urmă fiorul pe care îl căuta.

  Cristalul Ilum din sabia de lumină a Loranei era în apropiere.

  Îl privi pieziş pe Anakin, aşteptând ca şi băiatul să îl simtă. Chiar în mijlocul unei situaţii serioase, exerciţiile de antrenament făceau parte din viaţa unui ucenic Padawan.

  Au mai făcut trei paşi până când mersul hotărât al lui Anakin s-a domolit brusc.

  — Acolo, spuse băiatul. Chiar în faţă, în partea stângă.

  — Foarte bine, îl lăudă aprobator Obi-Wan urmărind cartierul cu privirea.

  Mai erau două ore până la răsărit, iar clădirile din jur erau acoperite de beznă şi tăcere, locatarii dormind duşi.

  Sau cel puţin majoritatea lor. Anumiţii locatari de care erau interesaţi cei doi Jedi ar trebui să fie chiar foarte treji.

  — Nu, nu te duce spre ea, îi spuse lui Anakin ţinându-l de braţ chiar când băiatul pornea spre gardul viu unde stătea încă ascunsă sabia de lumină a Loranei. Vino aici, pe partea cealaltă. Hai repede, acum!

  Trecură amândoi de partea cealaltă a gardului viu şi se ascunseră.

  — Se uită cineva la noi? Murmură Anakin în timp ce Obi-Wan îl conducea în poziţie ghemuită până la câţiva metri de sabia de lumină.

  — Aflăm imediat, spuse Obi-Wan. Spune-mi, tu ce ai face dacă ai păzi un prizonier în toiul nopţii şi brusc s-ar petrece ceva ciudat afară, chiar sub fereastra ta?

  — Nu ştiu, căzu Anakin pe gânduri. Presupun că depinde de cât de ciudat ar părea.

  — Hai să aflăm.

  Folosind Forţa, Obi-Wan străbătu mental distanţa şi aprinse sabia de lumină a Loranei. Lama verzuie ţâşni în noapte cu un şuierat molcom, uimitor de strălucitoare în beznă. Câteva frunze căzură pe pământ tăiate din crenguţe, dar mânerul era prins solid şi sabia de lumină rămase fixată în gardul viu.

  — Acum să vedem cine nu are somn în cartierul acesta, comentă el.

  Nu trebuiră să aştepte prea mult. Un minut mai târziu se deschise o uşă într-una dintre clădirile de peste drum şi un singur brolf se ivi curios, cu ochii iscodind în toate părţile. Nevăzând pe nimeni, traversă strada spre sursa de lumină strălucitoare.

  Câteva clipe rămase zgâindu-se nesigur la ea. Apoi, cu grijă, se întinse printre crengi şi scoase arma din gardul viu. Ţinând-o cu mâna întinsă, o răsuci cu atenţie încercând să îşi dea seama cum ar trebui să o închidă.

  — Dă-mi voie mie, vorbi Obi-Wan, ridicându-se cât era de înalt în spatele gardului viu.

  Cu ajutorul Forţei, închise sabia de lumină.

  Dar brolful era rapid, nu glumă. Chiar aproape înainte ca lama să dispară extraterestrul acţionă, sărind în lateral şi aruncând sabia de lumină drept spre faţa lui Obi-Wan, scoţând apoi de sub tunică un blaster.

  Rapid, dar prost. Obi-Wan era Jedi, având reflexele unui Jedi, astfel că sabia lui de lumină era deja pregătită în mâna lui înainte ca brolful să îşi înceapă saltul. Întinzând mâna liberă, Obi-Wan prinse arma Loranei apoi şi-o activă pe a sa, blocând lejer bolţul de energie pornit din blasterul brolfului şi trimiţându-l ricoşând înspre cerul nopţii.

  Încăpăţânat, brolful continuă să tragă cu blasterul foc după foc, mânat parcă de îndărătnicia minţii înguste a unui droid de luptă. Obi-Wan trecuse deja în stare de luptă, concentrându-şi atenţia spre interior şi lăsând Forţa să îi ghideze braţele, bolţurile de energie respinse unul după altul pe măsură ce avansa spre atacator.

  Şi apoi, prin tunelul atenţiei, simţi întâmplându-se ceva peste drum. Brolful auzi sau văzu şi el, astfel că pentru o fracţiune de secundă privirea îi fu distrasă spre acea direcţie.

  Era exact momentul prielnic de care avea nevoie Obi-Wan. Fandă lung şi tăie scurt, controlat, despicând practic blasterul brolfului în două.

  Brolful atacase rapid. Acum, cu aceeaşi viteză, aruncă jumătatea blasterului care îi rămăsese în mână şi o luă la goană de-a lungul străzii cât de repede puteau să îl poarte picioarele lui butucănoase. Obi-Wan se gândi să îl urmărească, apoi renunţă şi se întoarse spre clădirea de unde ieşise brolful.

  Şi de abia atunci remarcă nemulţumit că Anakin nu mai era lângă el.

  — Blast! înjură el printre dinţi şi porni în fugă.

  Se văzu o lumină albăstruie difuză aprinzându-se undeva în interiorul casei, şi pe când ajungea lângă uşa deschisă auzea deja zumzetul binecunoscut al săbiei de lumină a ucenicului său Padawan. Mărind pasul, dădu năvală înăuntru.

  Îl găsi pe Anakin într-una dintre camere, aplecat deasupra formei inerte a Loranei, cu sabia de lumină în poziţie de gardă punându-i la respect pe alţi doi brolfi retraşi într-un colţ. Un al treilea brolf zăcea nemişcat pe podea, având rămăşiţele unui blaster împrăştiate lângă el.

  — Maestre, rosti Anakin încercând să pară liniştit, dar nereuşind în totalitate să îşi ascundă iritarea. Am găsit-o.

  — Văd asta, spuse Obi-Wan închizându-şi sabia de lumină şi îngenunchind lângă fată.

  Respiraţia şi pulsul îi erau rare, dar stabile.

  — Ce i-aţi dat? întrebă el întorcându-se către cei doi brolfi din colţul camerei.

  Niciunul nu răspunse.

  — Eu nu am văzut nimic când am intrat, spuse Anakin.

  — Atunci trebuie să fie încă la ei, concluzionă Obi-Wan.

  Trecu de Anakin, îşi aprinse sabia de lumină şi se îndreptă direct spre cei doi. La fel ca şi brolful cu care se luptase afară, niciunul dintre cei doi nu îşi dorea o moarte eroică.

  — Este la el, vorbi unul dintre ei grăbit şi cu degetul mare îndreptat spre partenerul său.

  — Da, uite aici, oferi celălalt obiectul cerut.

  Scoase din tunică o seringă hipodermică şi o aruncă la picioarele lui Obi-Wan.

  — Mulţumesc, îi spuse Obi-Wan politicos. Să adăugăm la grămadă şi aparatele de comunicaţie, ce ziceţi? Şi toate armele, bineînţeles.

  O clipă mai târziu cădeau aruncate lângă seringă două aparate de comunicaţie şi două cuţitoaie.

  — Ce facem cu ei? întrebă Anakin.

  — Depinde de substanţa pe care i-au injectat-o, afirmă decisiv Obi-Wan stingându-şi sabia de lumină.

  Se aplecă şi ridică seringa de jos. Fireşte că nu avea nici o etichetă. Folosind tehnicile Jedi de îmbunătăţire a simţurilor, picură un strop din lichidul rămas pe mâneca tunicii şi o apropie de nări. Inspiră doar o dată.

  — Este în regulă, îl asigură pe Anakin. Au folosit un sedativ puternic, nu otravă. Îşi va reveni când îi trece efectul.

  Gesticulă apoi spre cei doi brolfi.

  — Ceea ce înseamnă că nu vor fi judecaţi pentru crimă, anunţă el serios. Cel puţin nu înainte ca racheta lor artizanală să explodeze.

  Ambii prizonieri tresăriră la auzul cuvântului rachetă.

  — Noi nu avem nici o legătură cu treaba aceea, insistă unul dintre ei. A fost numai ideea lui Filvian. A lui şi a omului.

  Obi-Wan se încruntă. Se amestecase şi un om în complot?

  — Ce om? ceru el lămuriri. Care îi este numele?

  — Îşi spune Apărătorul, răspunse brolful. Atâta ştiu.

  — Cum arată?

  Brolful se uită neajutorat spre tovarăşul lui.

  — Ca un om, dădu vag din mână celălalt.

  — Au nevoie de mai multă convingere, Maestre? întrebă Anakin cu voce aspră.

  Obi-Wan îşi reţinu un zâmbet. Din propria lui experienţă, ameninţările venite din partea unor tineri de paisprezece ani rareori erau suficient de convingătoare. Dar privirile îi căzură pe brolful întins pe jos. Dacă stătea să se gândească mai bine, în acest caz poate că erau.

  — Nu te obosi, îl linişti pe Anakin. Probabil că nu sunt în stare să îl descrie mai bine.

  — Pariez că Riske o să scoată mai multe de la ei, sugeră Anakin.

  Câteva clipe Obi-Wan fu tentat. Doar asasinatul fusese plănuit împotriva Magistratului Argente. Era potrivit deci să îi dea pe mâna oamenilor lui Argente pentru interogatorii.

  Dar nu aşa trebuiau să procedeze Jedi.

  — Îi vom da pe mâna poliţiei locale, îi spuse lui Anakin şi îşi scoase aparatul de comunicaţii. Iar apoi cred că va trebui să aşteptăm ca Lorana să îşi revină. Poate ne va spune ea mai multe.

  — Aşteptăm aici? se încruntă Anakin.

  — Fireşte, zâmbi Obi-Wan. Până la urmă, poate Jhompfi sau Filvian, sau Apărătorul o să ne facă o vizită.

  — Corect, murmură Anakin lămurit. Dacă avem noroc.

  Astronava Vagaari fusese ancorată în afara bazei din asteroidul Crustai, la o distanţă de un sfert de circumferinţă de intrarea în tunel. Având un războinic chiss la timonă, Thrawn şi cei trei oameni ieşiră cu un aerotransportor din bază şi andocară pe astronavă.

  Spre neplăcerea personală a lui Car'das, cadavrele extraterestre erau încă la bord, zăcând contorsionate chiar pe locurile unde căzuseră.

  Qennto părea să nu fie nici el prea încântat.

  — Vă gândiţi să curăţaţi locurile până la urmă, nu? întrebă el dezgustat în timp ce treceau pe coridoare spre sala comorilor.

  — Până la urmă, îl asigură Thrawn. Mai întâi trebuie să obţinem toate informaţiile despre strategia şi tacticile inamicului, iar pentru aceasta trebuie să observăm unde se afla fiecare combatant şi cum era poziţionat în momentul când a murit.

  — Nu ar fi fost mai bine dacă duceaţi astronava undeva unde să nu fie chiar aşa la vedere? întrebă Maris.

  Se ţinea strâns de braţul lui Qennto, observă Car'das, aparent nefiind atât de stăpână pe ea aşa cum se dovedise la prima vizită. Cumva se simţea şi el ceva mai bine.

  — O să o ducem până la urmă în interiorul bazei, răspunse Thrawn. Dar mai întâi trebuie să ne asigurăm că nu există instabilităţi periculoase la motoare sau armament.

  Sala comorilor, întocmai ca şi coridoarele, arăta exact aşa cum o văzuseră imediat după capturare, doar că acum doi membri din personalul chiss umblau printre rafturi, înregistrând cu senzori speciali diversele obiecte.

  — Împrăştiaţi-vă, le ordonă Thrawn oamenilor. Vedeţi dacă găsiţi ceva dintr-un stil cunoscut.

  — Te referi la ceva care să arate a bani? întrebă Qennto privind de jur împrejurul încăperii.

  — Sau te referi la pietrele preţioase? adăugă şi Maris.

  — Vorbeam deocamdată doar de obiectele de artă, le răspunse Thrawn. Putem afla mai multe de la ele decât de la masa monetară sau pietrele preţioase.

  Qennto pufni.

  — Te aştepţi, poate, să găsim facturi fiscale?

  — Eu mă gândeam la originile obiectelor de artă, le arătă Thrawn un set de sculpturi. Acelea, de exemplu, au fost create, probabil, de fiinţe având încă o articulaţie între încheietura mânii şi cot, şi care văd în zona albastru-ultraviolet a spectrului.

  Qennto şi Maris schimbară priviri între ei.

  — Crezi că frunchii? sugeră Maris.

  — Da, să ştii, mormăi neîncrezător Qennto.

  II privi pe Thrawn suspicios, apoi se desprinse de Maris şi porni spre sculpturi.

  — Ce sunt frunchii? întrebă Car'das.

  — Poporul Frunchettan-sai, îi explică Maris. Au câteva colonii în Inelul Exterior. Rak le zice frunchi pentru că…

  — Să fiu atârnat în cârlige! o întrerupse Qennto în stilul lui.

  — Ce? întrebă Maris.

  — Are dreptate, exclamă Qennto uimit. Sunt semnate cu scrisul clasic frunchy.

  Se întoarse spre Thrawn cu o expresie ciudată pe figură.

  — Credeam că nu aţi intrat niciodată în spaţiul Republicii.

  — După toate cunoştinţele mele, nu am intrat, îl asigură Thrawn. Dar caracteristicile fizice ale artistului sunt evidente doar privindu-i opera.

  — Poate pentru tine or fi evidente, mormăi Qennto. Mie nu îmi spune nimic.

  — Nici mie, îl susţinu Maris.

  Thrawn ridică din sprâncene spre Car'das.

  — Car'das?

  Car'das privi lucrările, încercând să descopere indiciile ascunse pe care le văzuse Thrawn. Dar nu reuşi.

  — Îmi pare rău.

  — Poate a avut doar noroc, spuse Qennto abandonând sculpturile şi îngenunchind lângă o lucrare alb-albastră mult mai elaborată. Ia să văd aici… da, m-am gândit eu.

  Se uită peste umăr spre Thrawn.

  — Ce zici de aceasta?

  Câteva clipe Thrawn studie sculptura în tăcere, ochii mutându-i-se din când în când spre alte colţuri ale sălii, căutând poate inspiraţia.

  — Artistul este umanoid, spuse el în cele din urmă. Proporţionat diferit faţă de oameni şi faţă de chiss, fie având un torace mai larg, fie braţe mai lungi.

  Îşi miji un pic ochii.

  — Există şi ceva distant în starea emotivă. Aş spune că poporul este atras şi în acelaşi tip dezgustat sau înspăimântat de obiectele fizice în mijlocul cărora trăieşte.

  Qennto expiră lung.

  — Nu îmi vine să cred. Este exact o lucrare pashvi.

  — Nu cred că îi cunosc, spuse Maris.

  — Au un sistem la marginea Spaţiului Sălbatic, îi explică el repede. Am fost până acolo de câteva ori; au o piaţă mică, dar stabilă pentru obiectele lor de artă, mai ales în Sectorul Corporativ.

  — Ce a vrut să spună Comandantul Thrawn cu frica de obiectele fizice? întrebă Car'das.

  — Lumea lor este înţesată de mii de coloane de piatră, explică mai departe Qennto. Cele mai multe plante hrănitoare cresc pe vârful lor. Din nefericire, tot acolo trăieşte şi un prădător zburător fioros. Ceea ce îi face… mă rog, cam ce a spus el.

  — Ai înţeles toate acestea doar dintr-o sculptură? întrebă Maris privindu-l ciudat pe Thrawn.

  — Deloc, o asigură Comandantul chiss. Mai sunt, stai să văd, alte douăsprezece exemplare din arta lor.

  Le arătă alte locuri din sală.

  — Eşti sigur? întrebă Car'das uitându-se spre locurile indicate. Mie nu mi se par deloc asemănătoare.

  — Au fost create de artişti diferiţi, fu de acord Thrawn. Dar specia lor este aceeaşi.

  — Este foarte ciudat, exclamă Qennto dând din cap. Ca şmecheriile Jedi.

  — Jedi? întrebă Thrawn.

  — Ei sunt gardienii păcii în Republică, îi spuse Maris. Probabil singurul motiv care ne-a ţinut atât de uniţi până acum. Sunt oameni nobili şi foarte puternici.

  Qennto îi surprinse privirea lui Car'das şi strâmbă din nas. Ii reamintea că părerea lui despre Jedi era mult mai defavorabilă decât cea a prietenei lui.

  — Mă intrigă, mărturisi scurt Thrawn, apoi arătă spre sculpturi. Presupun că aceşti pashvi nu opun prea multă rezistenţă raidurilor vagaari?

  — Mai deloc, îi confirmă Qennto tulburat. Sunt nişte oameni destul de agreabili. Deloc pricepuţi în ale luptei.

  — Dar Republica voastră şi aceşti Jedi nu îi protejează?

  — Jedi sunt răspândiţi mult prea rar, explică Car'das. De fapt, Spaţiul Sălbatic nu face parte din Republică.

  — Chiar dacă ar fi făcut, guvernul este mult prea ocupat cu propriile sale intrigi ca să se obosească şi cu micile probleme create de astfel de situaţii neimportante de viaţă sau moarte, remarcă amar Maris.

  — Înţeleg, spuse Thrawn. Păi, haideţi să continuăm inspecţia noastră şi daţi-mi de veste dacă găsiţi altceva din regiunile spaţiului vostru.

  Se uită spre Maris.

  — Şi în timp ce căutăm, poate îmi povesteşti mai multe despre aceşti Jedi.

  — Maestrul de breaslă Gilfrome a ajuns, se auzi încetişor vocea lui Anakin în aparatul de comunicaţie al lui Obi-Wan. Tocmai urcă scările spre intrarea de pe latura estică.

  — Şi Magistratul Argente este aici, îi spuse Obi-Wan privindu-l pe Argente urcând scările spre intrarea de pe latura vestică, păzit fiind de oamenii lui. Îi văd şi pe Maestrul C'baoth şi pe Lorana apropiindu-se prin piaţă.

  — Deci s-a lămurit? întrebă Anakin.

  Obi-Wan îşi scărpină obrazul gânditor. Atacul aşteptat asupra Magistratului Argente nu se produsese în timpul nopţii şi nici nu fusese lansat pe drumul spre sala de conferinţe. Din acest moment, având reprezentanţii minerilor prezenţi în scenă, ultima şansă a conspiratorilor se epuizase, cel puţin până când negociatorii urmau să facă pauză de prânz.

  — Deocamdată, cel puţin, îi răspunse lui Anakin. Dar rămâi în alertă.

  Argente şi oamenii care îl păzeau ajunseră în capul scărilor, unde Obi-Wan se înclină respectuos. Grupul trecu mai departe fără vreo privire de răspuns măcar şi dispăru înăuntru. Reţinându-şi un sentiment de iritare, Obi-Wan îşi mută atenţia asupra lui C'baoth şi Lorana, care începeau să urce şi ei treptele spre intrare. Lorana, observă el, era un pic cam palidă, iar paşii un pic nesiguri. Dar avea o expresie hotărâtă şi când ajunseră în vârful scărilor îi zâmbi stânjenită.

  — Maestre Kenobi, îl salută ea. Nu am avut ocazia să vă mulţumesc cum se cuvine pentru ce aţi făcut pentru mine ieri.

  — Şi nici acum nu este momentul, interveni C'baoth.

  Totuşi, se observa aprobarea în privirea lui când cei doi Jedi schimbară saluturi.

  — Pericolul încă nu a trecut, mai planează şi asupra negociatorilor şi asupra negocierilor. Rămâi aici cu Maestrul Kenobi şi urmăreşte mulţimea, poate observi figuri pe care le recunoşti.

  — Da, Maestre C'baoth, răspunse Lorana.

  După ce îl salută încă o dată pe Obi-Wan, C'baoth trecu pragul înăuntrul clădirii, lăsându-i pe cei doi singuri.

  — Cum te simţi? o întrebă Obi-Wan.

  — Mult mai bine, mulţumesc, răspunse Lorana. Nu ştiu însă cum pot fi de folos aici, adăugă ea întorcându-şi privirile spre piaţa care se întindea la baza scărilor. Am văzut doar trei dintre complotişti.

  — Cu trei mai mult decât am văzut noi ceilalţi, sublinie Obi-Wan. Dacă nu îi luăm în calcul pe cei arestaţi deja, bineînţeles.

  — Poate că arestarea lor i-a speriat pe ceilalţi.

  — Poate i-a speriat să nu mai lanseze atacul cu racheta, dar nu vor renunţa aşa uşor, comentă Obi-Wan. Păreau să fie obsedaţi de faptul că Alianţa Corporativă încearcă să le fure bogăţiile naturale ale planetei, şi odată ce astfel de persoane şi-au format o obsesie, nimic nu le mai face să se comporte normal. Inerţia momentului îi va purta până la capăt în planul lor.

  Lorana dădu din cap.

  — Îmi este teamă că nu înţeleg această judecată.

  — Trebuie să înveţi să o înţelegi, îi spuse Obi-Wan. Obsesia îl poate cuprinde chiar şi pe cel mai puternic dacă este susţinut de motive foarte bune.

  Dădu din mâini.

  — Totuşi, cu tine şi cu mine de pază la intrarea aceasta, cu Anakin şi Riske la cealaltă, iar cu poliţia şi oamenii de pază ai Alianţei Corporative urmărind continuu cerul, ar trebui să fim în stare să oprim orice ar încerca ei să lanseze spre noi.

  — Sper să ai dreptate, murmură Lorana. Căci dacă nu, Maestrul C'baoth nu ne va lăsa vreodată să aflăm deznodământul.

  Aşezat la balconul camerei sale de hotel, Doriana zâmbi privind scena de dedesubt. Jucătorii îşi ocupaseră poziţiile, era deci momentul să înceapă spectacolul.

  Îşi luă aparatul de comunicaţie, îl deschise şi formă codul potrivit de activare. Apoi, punându-l deoparte, se aşeză confortabil să privească.

  Chiar cu mintea deschisă spre Forţă, singurul avertisment pe care îl simţi Lorana fu o stare de agitaţie generală care umplu colţul cel mai din stânga al pieţei, un val de cumpărători alergând brusc speriaţi în toate direcţiile de lângă unul dintre magazine.

  — Se întâmplă ceva, avertiză ea arătând cu degetul în acea direcţie.

  De abia pronunţă cuvintele când magazinul erupse într-un fulger de lumină şi un nor de fum.

  — Fereşte-te! se răsti Obi-Wan, zgomotul făcut de sabia lui de lumină activată răsunând în spatele ei.

  Lorana îşi scoase şi ea sabia de lumină, aprinzând-o în timp ce încerca să desluşească prin norul gros de fum. Tot ce putea spune deocamdată era că nu se mai întâmpla nimic.

  — La dreapta! o avertiză Obi-Wan.

  Lorana se răsuci şi spre groaza ei văzu un cilindru argintiu ieşind dintr-un alt magazin, zburând la doar un metru deasupra pământului.

  Zburând drept spre ei.

  — Lasă-mi-o mie! strigă ea şi sări în calea rachetei cu sabia de lumină ridicată în poziţia a treia de atac.

  Apărarea împotriva proiectilelor telecomandate era un exerciţiu pe care C'baoth o punea să îl repete ore întregi până la epuizare. Îl simţi pe Obi-Wan mutându-se mai în spate şi la dreapta ei, apoi aşezându-se într-o poziţie de rezervă. Îşi reglă respiraţia, privind racheta apropiindu-se, încercând să nu se gândească ce s-ar putea întâmpla dacă lovitura ei ar lovi detonatorul…

  Ajunsese aproape în dreptul ei când, fără nici o avertizare, vârful rachetei erupse într-un nor de fum şi scântei, şi un jet de lichid negru îmbâcsit cu sedimente ţâşni spre ea.

  Lorana îşi strânse ochii puternic, sărind instinctiv într-o parte. Simţi racheta trecând mai departe şi lovi puternic cu sabia de lumină în direcţia ei.

  Dar momentul de cumpănă o dezechilibrase şi chiar atunci când lama armei sale tăia aerul îşi dădu seama că lovise prea târziu. În spatele ei auzi zgomotul săbiei de lumină a lui Obi-Wan modificându-şi tonalitatea în momentul când şi el încercă să lovească proiectilul. Dar urletul rachetei se schimbă şi el odată ce acceleratoarele de rezervă se activau, şi când le simţi căldura trecând razant pe lângă ea înţelese că şi el ratase.

  — Vino! Îi strigă el.

  O mână o apucă de braţ şi dintr-o dată alergau amândoi prin căldura şi fumul eşapamentului rachetei. Îşi deschise ochii, ignorând usturimea produsă de lichidul negru care se scurgea în ei, şi văzu proiectilul zburând înainte şi înapoi pe coridorul central, ca un droid căutându-şi ţinta. De partea cealaltă a clădirii îi zări pe Anakin şi Riske atacând dinspre cealaltă intrare, sabia de lumină a lui Anakin strălucind furioasă în mâinile lui, iar blasterul lui Riske trăgând fără folos. Dându-i drumul la braţ Loranei, Obi-Wan îşi aprinse sabia de lumină şi o azvârli spre rachetă.

  Dar chiar când lama verzuie fu aproape să o lovească, vârful rachetei coborî şi luă un viraj complet spre stânga. Lorana îl simţi pe Obi-Wan folosind Forţa pentru a-şi arunca sabia de lumină înapoi spre ţintă. Dar mai simţi şi că nu va reuşi.

  Ceea ce le lăsa un singur lucru de făcut. Închizându-şi ochii şi intrând cu mintea în interiorul Forţei, se concentră puternic asupra Maestrului său. Maestre C'baoth, îi transmise ea urgent în sala de dincolo de arcadă. Pericol. Pericol. Pericol. Racheta dispăru pe sub arcadă, iar Lorana se alătură celorlalţi într-un sprint. Îl ajunse din urmă pe Obi-Wan chiar la timp să treacă împreună de colţ, unde fu martora unei privelişti extraordinare.

  Aşezaţi pe laturile opuse ale mesei de negocieri, reprezentanţii minerilor şi cei ai Alianţei Corporative se întorseseră cu scaunele să privească plini de uimire, fascinaţie şi groază la proiectilul care intrase neinvitat în solemnitatea negocierilor. Între ei, pe jumătate ridicat de pe scaun, C'baoth îşi ridicase mâna cu palma deschisă îndreptată spre rachetă, iar ochii scoteau fulgere.

  Dar racheta nu se mai mişca. Rămăsese blocată în aer, la mijlocul distanţei dintre arcadă şi masa la care se purtau negocierile, cu acceleratoarele scuipând flăcări şi împotrivindu-se fără rezultat Forţei descătuşate de C'baoth.

  — Nu vă faceţi griji, intonă Maestrul Jedi şi vocea îi rezona cu putere şi autoritate. Deci anumite părţi cred că ştiu mai bine ce este drept şi just pentru Barlok, aşa să fie? Că moartea noastră le va îndeplini lor dorinţele? Că influenţa violenţei înlocuieşte autoritatea justiţiei?

  Acceleratoarele scoaseră un ultim gâfâit înainte de a se stinge, dar racheta rămase atârnând în aer.

  — Mulţumesc, Maestre C'baoth, spuse Obi-Wan şi porni spre rachetă.

  — Rămâi unde eşti, Maestre Kenobi, ordonă aspru C'baoth. Aceasta este convingerea atacatorilor noştri.

  C'baoth le aruncă fiecăruia câte o privire dură.

  — Credeţi şi voi la fel?

  Argente îşi recăpătă primul glasul.

  — Nu, bineînţeles că nu, răspunse el cu vocea gâtuită şi privind ţintă racheta care aproape le adusese tuturor moartea bruscă şi violentă.

  — Atunci de ce persişti în a eroda drepturile legitime ale poporului Barlok? îl luă la rost C'baoth. Şi tu, adăugă el întorcându-se către cealaltă parte a mesei spre Gilfrome. Tu de ce persişti în a refuza timpul şi efortul pe care le-au depus Alianţa Corporativă în a dezvolta resursele care altfel ar zace veşnic nefolosite sub solul acestei lumi?

  Gilfrome se îmbăţoşă ofensat.

  — Ia stai puţin, Maestre C'baoth…

  — Nu, tu stai puţin, i-o tăie scurt C'baoth privindu-l din nou pe Argente. Amândoi ascultaţi-mă. V-am auzit argumentele, poziţiile şi trivialităţile. Să încheiem acum.

  În mod deliberat închise palma pe care o ţinea ridicată spre rachetă. Cu un zgomot de metal contorsionat, corpul rachetei se făcu cocoloş.

  — Poporul de pe Barlok cere o decizie corectă şi justă, le spuse el mai liniştit şi îi făcu semn lui Obi-Wan să înainteze. Vă voi spune eu care trebuie să fie această decizie.

  Sala de negocieri rămase tăcută cât se apropie Obi-Wan de proiectilul contorsionat şi, ridicând palma în faţă, îi preluă greutatea de la C'baoth. Ţinând-o cu ajutorul Forţei înaintea lui, se întoarse şi porni spre arcadă. Lorana îl privi întrebătoare pe C'baoth, primi un semn microscopic de aprobare, apoi se întoarse şi porni după Obi-Wan.

  Şi abia atunci îl văzu pe Anakin care rămăsese sub arcadă privindu-l cu admiraţie pe C'baoth.

  — Acum le-a arătat el, murmură Anakin când Obi-Wan şi Lorana ajunseră lângă el.

  — Haide, îl îndemnă Obi-Wan încruntându-se încet când îl văzu pe băiat. Trebuie să predăm chestia aceasta unităţii de dezamorsare a poliţiei.

  — Raportează, ordonă vocea gravă a lui Darth Sidious, silueta lui acoperită cu glugă dansând deasupra holoproiectorului.

  — Operaţiunea Barlok a fost un succes deplin, Stăpâne, îi spuse Doriana. Ambele tabere prezente la negocieri au fost atât de cutremurate de atac încât C'baoth a reuşit să le forţeze să ajungă la un consens.

  — Şi îşi va asuma, bineînţeles, toate meritele?

  — Cunoscându-l pe C'baoth, nu există nici o îndoială asupra acestui apt, răspunse Doriana. Din fericire, întreaga planetă pare destul de mulţumită ca el să primească onorurile. Încă o zi sau două şi va deveni eroul întregului sector. Daţi-i o săptămână şi probabil că îşi va organiza singur o paradă victorioasă pe Coruscant.

  — Ai reuşit foarte bine, îl lăudă Sidious. Ce poţi să îmi spui despre implicarea neaşteptată a lui Kenobi şi Skywalker?

  — Neglijabili, răspunse Doriana uimit încă o dată de rapiditatea şi exactitatea cu care Lordul Sith cunoştea mersul evenimentelor.

  Nici măcar nu îi pomenise despre sosirea nedorită a lui Kenobi pe Barlok, şi cu toate acestea Sidious părea să fie la curent cu totul. Clar, avea o sursă excelentă de informaţii.

  — Tot ce a trebuit să fac a fost să adaug rachetei un ejector de lichid cu sedimente pentru a mă asigura că nu vor fi în stare să o oprească înainte de a ajunge în sala de conferinţe, acolo unde C'baoth să îşi poată face demonstraţia sa dramatică de putere.

  — Şi nici el, nici Kenobi nu au suspectat că tu ai manipulat desfăşurarea evenimentelor?

  — Deloc, Stăpâne, îl asigură Doriana. Sursele mi-au confirmat că analiştii poliţiei au descoperit că ejectorul a fost adăugat în ultimul minut, dar au concluzionat că a venit ca răspuns la prezenţa în scenă a lui C'baoth, nu a lui Kenobi.

  — Nu vreau ca acest Kenobi să primească vreo laudă, îl avertiză Sidious. Nu trebuie să i se permită să îi umbrească triumful şi prestigiul lui C'baoth.

  — Nu se va întâmpla aşa ceva, îl asigură Doriana. Kenobi nu este genul care să caute recunoaşterea publică. Iar C'baoth sigur nu este genul care să îi lase lui vreo fărâmă din succesul său.

  — Atunci totul continuă conform planului meu, concluzionă satisfăcut Sidious. Opoziţia din Senat şi din Consiliul Jedi faţă de proiectul de suflet al lui C'baoth se va domoli acum, înaintea văpăii noului său statut dobândit.

  — Şi dacă nu, mai am alte planuri de rezervă pentru a-l ridica şi mai mult în slăvi, spuse Doriana. Un cuvânt potrivit la urechea lui Palpatine îl va ajuta mult.

  — Da, aprobă Sidious. Vorbind de Palpatine, ai face bine să pleci de pe Barlok şi să te întorci la treburile tale oficiale. Vreau, de asemenea, să găseşti o cale de a prelua funcţia de om de legătură personal al Cancelarului Suprem cu privire la pregătirile finale ale proiectului Zbor în Necunoscut.

  — Uşor de făcut, stăpâne, îl asigură Doriana. Palpatine este atât de ocupat cu alte probleme încât va fi bucuros să aibă ocazia de a pune această treabă în cârca mea.

  — Excelent, se bucură Sidious. Ai reuşit foarte bine, prietene. Ia legătura cu mine când te întorci pe Coruscant şi vom discuta detaliile finale.

  Imaginea dispăru, iar Doriana întrerupse legătura. Un om mai simplu, reflectă el apoi în singurătatea camerei, chiar un maestru al Părţii întunecate precum Lord Tyranus, ar fi încercat să îl elimine pe C'baoth direct printr-un asasinat adevărat, folosindu-se de un atac mai puternic purtat de complotişti mai competenţi.

  Dar după cum demonstrase Sidious însuşi, Doriana era mult mai subtil de atât. Până la urmă, de ce să te descotoroseşti doar de o problemă atât de puternică precum Jorus C'baoth când te poţi descotorosi de el şi de câţi alţi Jedi va fi în stare să convingă să îl urmeze în Zbor în Necunoscut.

  Zâmbind singur, Doriana începu să îşi dezasambleze holoproiectorul. Jorus C'baoth, Maestru Jedi şi ameninţare potenţială pentru planul pe care Darth Sidious îl gândise pentru Republică, era mort.

  Doar că deocamdată nu era conştient de acest fapt.

  Fusese o zi lungă şi frustrantă în Centrul de Pregătiri, încă una dintre acele multe zile fără sfârşit, numărate parcă de la începutul timpurilor, şi Chas Uliar se întrebă încă o dată în timp ce îşi descuia apartamentul dacă tot efortul avea să merite.

  De abia ieşise de pe băncile şcolii când a fost contactat de ofiţerii de recrutare ai proiectului Zbor în Necunoscut, astfel că în entuziasmul şi optimismul tinereţii semnase pe loc înscrierea. Dar în acest moment, după doi ani de pregătiri care nu se mai sfârşeau şi întârzieri fără motiv, entuziasmul începuse să scadă. Ultimul zvon insista asupra anulării de către Comitetul de Bugetări a prezenţei familiilor civile în voiaj, care transforma esenţial Zbor în Necunoscut în ceva mai mult decât o misiune militară extinsă de recunoaştere.

  Ceea ce răpea, desigur, singurul lucru care făcea ca acest proiect să fie unic. Dar analizând mai bine, ce le păsa birocraţilor corupţi de pe Coruscant de ceva atât de trivial precum istoria sau gloria, or chiar de o altă viziune pentru viitorul Republicii?

  Lămpile din camera de zi erau stinse, dar chiar atunci când le aprinse zări venind lumină de sub ambele uşi ale celor două dormitoare. Însemna că măcar doi dintre cei trei colegi ai săi de cameră erau acasă. Planificatorii îi adunaseră intenţionat pe recruţi în acest fel pentru a simula cabinele strâmte în care vor locui la bordul celor şase Cuirasate de îndată ce Zbor în Necunoscut va porni în misiune. Unii dintre ei, mai ales cei din lumile mai aerisite ale Inelului Mijlociu, nu fuseseră în stare să se împace cu lipsa de intimitate şi se retrăseseră din proiect, dar Uliar nu avea nici o problemă de acest gen.

  Deşii dacă toate familiile urmau să fie scoase din proiect aşa cum intenţiona Senatul, se gândi el amar, probabil că va primi un apartament de mărimea celui în care se afla numai pentru el.

  Răscoli prin bucătărie încercând să se decidă ce putea să mănânce la cină, când una dintre uşi se deschise în spatele lui.

  — Hei, Chas, îl strigă Brace Tarkosa din spate. Ai aflat ultimele noutăţi?

  Uliar dădu din cap.

  — Am stat pe D-Cinci toată ziua încercând să descopăr o problemă la alimentarea cu carburant, se plânse el şi se întoarse. Lasă-mă să ghicesc… Senatul a decis să ne închidă de tot?

  — Ba din contră, rânjii Tarkosa.

  Era un bărbat bine făcut, cu doi ani mai în vârstă decât Uliar şi unul dintre primii o sută care semnaseră înscrierea în acest proiect.

  — Nu numai că nu ne închid, ne-au realocat toate fondurile, au autorizat asamblarea finală a Cuirasatelor şi şi-au schimbat decizia în ceea ce priveşte prezenţa familiilor la bord.

  Uliar se holbă la el.

  — Glumeşti, îl luă el la rost. A mâncat careva pe Coruscant moluşte mucegăite la prânz şi a început să audă voci?

  Tarkosa dădu din cap.

  — Se aud zvonuri că Maestrul Jedi C'baoth a reuşit mişcarea. S-a întors fulminant dintr-o sesiune de negocieri acum două zile cu destulă inerţie încât să dărâme totul în cale până în mijlocul comitetului.

  Ridică un deget pentru a-şi susţine vorbele.

  — Ba mai mult, se pare că vom lua cu noi şi mai mulţi Jedi.

  — Cât de mulţi?

  — Nu ştiu, răspunse Tarkosa. Cât de mulţi vrea C'baoth, cred.

  — O, nu ar fi minunat? murmură Uliar şi un pic de speranţă începu să îl învioreze.

  Zvonurile care se perindau erau la fel de ieftine ca şi aparatura, deci nu era încă dispus să le considere pe deplin adevărate. Dar dacă Jedi se înscriseseră cu adevărat în proiect, poate că lucrurile începeau până la urmă să se mişte. Căci vântul solar ducea cu el toate scamele şi toată lumea ştia că Jedi au obţinut întotdeauna ce era mai bun din tot.

  — Şi când ar trebui să se întâmple toate acestea?

  — Destul de curând, îl asigură Tarkosa rânjind cu toţi dinţii. Hei, ai un pic de încredere. Ştii ce? Hai să îl căutăm pe Keely şi să mergem la cafenea să luăm cina.

  — Mergeţi voi, îi spuse Uliar întorcându-se spre cămară şi scoţându-şi un pachet din raţia navei. Eu am să amân sărbătorirea până când o să îi văd pe Jedi împreună cu noi.

  — Şase dintre ei? repetă Obi-Wan nevenindu-i să creadă.

  — Incluzându-l aici şi pe C'baoth însuşi, da, confirmă Windu stând cu spatele drept şi privind prin fereastra Sălii de Consiliu apusul care se lăsa peste Coruscant. Nu mai spun că alţi unsprezece Cavaleri Jedi s-au înscris să meargă şi ei.

  Obi-Wan se strâmbă. Şase Maeştri Jedi, plus unsprezece Cavaleri Jedi, nu era un număr neînsemnat în acele zile din ce în ce mai întunecate.

  — Credeam că tu şi Maestrul Yoda i-aţi dat de înţeles că nu poate să ia cu el decât încă doi Jedi.

  — Aşa era hotărât înainte de Barlok, mărturisi Windu cu regret şi se întoarse cu faţa spre el. După Barlok însă… ei, hai să spunem doar că nici măcar cei din Consiliu nu sunt imuni la presiuni.

  — Mda, am auzit ceva de genul acesta, spuse Obi-Wan aprobând din cap. Şi-a prezentat argumentele oricui a fost dispus să îl asculte.

  — Şi poate să fie destul de convingător atunci când vrea să fie, adăugă Windu. Pur şi simplu nu mă aşteptam ca atât de mulţi să se lase cuprinşi de entuziasmul lui.

  Obi-Wan simţi o încruntare încreţindu-i fruntea. Maestrul Jedi Mace Windu, atât de armonizat cu Forţa ca şi alţi Jedi din Republică… totuşi nu fusese în stare să prevadă o întorsătură atât de dramatică?

  — Nu aţi putea să le refuzaţi cererea?

  — Bineînţeles că putem, răspunse Windu. Dar îmi este teamă că în situaţia actuală nu am face decât să cauzăm mai multe disensiuni. Nu ne putem permite aşa ceva, nu în timpurile grele de astăzi. Şi ca să fiu cinstit, există argumente valabile pentru a avea o prezenţă Jedi importantă la bordul Zborului în Necunoscut.

  Făcu o pauză pentru a-i studia trăsăturile lui Obi-Wan.

  — Spune-mi, detectivii de pe Barlok l-au localizat sau identificat până la urmă pe omul care i-a ajutat pe complotişti, aşa cum susţin ei, în atacul cu rachetă?

  — Nu până când am plecat eu şi cu Anakin, răspunse Obi-Wan. Nici nu am mai auzit nimic de atunci. De ce?

  — Mă tulbură într-un fel, spuse Windu. Avem un om care îi ajută să lanseze o rachetă doar pentru a fi oprită în ultimul moment de alt om. Coincidenţă?

  Obi-Wan îşi ridică sprâncenele nedumerit.

  — Sugerezi cumva că Maestrul C'baoth ar fi pus chiar el la cale atacul?

  — Nu, bineînţeles că nu, se împotrivi Windu, deşii nu părea deloc convins. Doar un Jedi care s-a întors către Partea întunecată ar fi capabil de o astfel de manipulaţiune mârşavă. Nu pot să cred că el ar face aşa ceva, nici măcar pentru un lucru în care crede cu atâta tărie.

  — Pe de altă parte, suspectăm că ar exista un Sith undeva, sublinie Obi-Wan. Poate că… nu. Nu, nici eu nu pot să cred aşa ceva.

  — Şi totuşi, nu putem să ne permitem să riscăm, spuse Windu. De aceea te-am chemat în seara aceasta aici. Vreau ca tu şi Anakin să îl căutaţi pe C'baoth şi să îi cereţi să mergeţi şi voi cu el. Nu tot drumul până în galaxia următoare, adăugă el văzându-l pe Obi-Wan cu gura căscată de uimire. Doar până în zona de explorare a Regiunilor Necunoscute.

  — Un drum ca acesta ar dura luni de zile, protestă Obi-Wan. Am sarcini de îndeplinit pe Sulorine.

  — Uneori sarcina cea mai importantă a unui Jedi este să stea şi să aştepte, îl corectă blând Windu. Presupun că i-ai mai menţionat acest lucru din când în când şi lui Anakin?

  Obi-Wan se strâmbă.

  — Nu mai mult de două ori pe zi, recunoscu el. Ai ceva sugestii cum am putea să îl convingem pe C'baoth să se întoarcă atunci când ajungem la marginea galaxiei şi să ne aducă înapoi?

  — Ar fi o conversaţie interesantă de urmărit, zâmbi Windu. Dar nu, am de gând să vă pun la bordul unuia dintre Cuirasate o astronavă de luptă Skysprite Delta-Doisprezece. Este o versiune mai mare, cu două locuri, a modelului Aethersprite Delta-Şapte pe care v-aţi antrenat, doar că nu mai are armamentul standard. Fabrica Kuat Systems speră să le scoată şi pe piaţa civilă undeva în următoarele luni.

  — Un model fără hiperpropulsoare interne, să înţeleg?

  Windu dădu din cap.

  — Fără, foloseşte pentru hiperpropulsie acelaşi inel TransGalMeg ca şi varianta Aethersprite.

  — Ştiu şi eu, spuse Obi-Wan neîncrezător şi cu mintea făcând tot felul de calcule. Vorbim de o distanţă enorm de mare pentru o astronavă de dimensiunile ei. Mai ales doar cu doi oameni la bord.

  — Va fi strâmt, dar se poate, îl asigură Windu. În plus, tu şi cu Anakin puteţi intra în hibernare Jedi pentru a folosi la maxim rezervele de hrană şi aer.

  Obi-Wan îşi deschise mâinile învins.

  — Dacă aceasta este dorinţa Consiliului, eu şi cu Anakin suntem gata să o îndeplinim. Sigur, dacă Maestrul C'baoth va dori să ne ia cu el.

  — Faceţi cumva să urcaţi la bord, îl îndemnă Windu cu ochii dintr-o dată întunecaţi. Prin orice mijloace reuşiţi.

  — Tu ce profesie ai? întrebă Thrawn în limba cheunh.

  — Sunt negustor de mărfuri, răspunse Car'das cu atenţie, forţându-şi buzele şi limba neobişnuite cu dialectul cel nou să formeze sunetele acelea ciudate.

  Thrawn ridică politicos din sprâncene.

  — Eşti o barcă de pescuit? întrebă el, de această dată în limba basică.

  Car'das se uită la Maris.

  — Exact aşa ai spus, îi confirmă ea cu un zâmbet amuzat pe figură.

  El ridică o mână, apoi o lăsă să îi cadă înapoi în poală.

  — Sunt negustor de mărfuri, spuse el în limba minnisiat a comercianţilor.

  — Aha, răspunse Thrawn în aceeaşi limbă. Eşti negustor de mărfuri?

  — Da, dădu Car'das din cap aprobator. Chiar am spus că sunt o barcă de pescuit?

  — Poliskapforian, Pohskapforicin, pronunţă Thraw cele două cuvinte distincte. Auzi diferenţa?

  Car'das aprobă din cap. Putea foarte bine să audă diferenţa între sunetele aspirate şi cele neaspirate din a doua silabă. Doar că nu reuşea să o redea şi cu propria lui gură.

  — Am exersat cuvântul toată seara, mormăi el nemulţumit.

  — Te-am avertizat că limba cheunh va fi dincolo de posibilităţile voastre fizice, îi aminti Thrawn. Cu toate acestea, nivelul de înţelegere a crescut destul de uimitor, mai ales după doar cinci săptămâni. Iar progresul pe care l-ai făcut în limba minnisiat în aceeaşi perioadă nu este deloc mai puţin remarcabil. Sunt impresionat.

  Ochii săi strălucitori se opriră asupra lui Maris.

  — De voi amândoi, adăugă el.

  — Mulţumim, Comandante, răspunse Car'das. Faptul că am reuşit să te impresionăm este un mare merit.

  — Acum mă măguleşti, îi zâmbi Thrawn. Acesta este cuvântul corect? Măgulit?

  — Cuvântul este corect, îi confirmă Car'das.

  Oricare ar fi fost progresul pe care el şi Maris l-ar fi făcut în studiile lor, reuşita lui Thrawn în învăţarea limbii basica l-a depăşit cu mult, un lucru remarcabil cu atât mai mult cu cât avusese prea puţin timp de alocat studiului.

  — Am însă o problemă cu modul de folosire a cuvântului, îl corectă el mai departe. Măgulire implică o exagerare sau chiar un neadevăr. Ceea ce am afirmat eu este adevărat.

  Thrawn înclină capul.

  — În acest caz accept tributul acordat.

  Se întoarse spre Maris.

  — Şi acum, Ferasi, sunt gata să îţi îndeplinesc cererea ta specială.

  Car'das se încruntă.

  — Ce cerere specială?

  — Ferasi m-a rugat să creez o descriere pentru una dintre lucrările de artă aflate la bordul astronavei pirat vagaari, îi explică Thrawn.

  Car'das se uită şi el la Maris.

  — Ei na?

  — Am vrut un exerciţiu care să conţină mai mulţi termeni abstracţi şi adjective, îi explică ea cu o privire distantă.

  — Da, mă rog, spuse el în grabă. Am întrebat doar.

  Ea îi înfruntă privirea încă o fracţiune de secundă, apoi se întoarse spre Thrawn.

  — Pot să întreb pe care lucrare ai ales-o?

  — Sigur că nu, o admonestă el zâmbind. Va trebui să îţi dai seama de acest lucru din descrierea mea.

  — Ei, exclamă ea pe moment descumpănită şi se uită la Car'das înainte de a se hotărî. Bine, atunci. Sunt gata.

  Ochii lui Thrawn părură să se defocalizeze privind în jurul camerei.

  — Alternanţa culorilor arată precum marginea unui curcubeu dizolvându-se într-o cascadă luminată de soare…

  Car'das ascultă fluxul melodios de cuvinte în limba cheunh, făcând eforturi să înţeleagă în timp ce o studia pe Maris cu coada ochiului. Şi ea făcea eforturi să înţeleagă, se vedea bine, buzele mişcându-se din când în când atunci când repeta încet termenii mai complicaţi. Dar dincolo de concentrare se gândi că vede şi altceva în privirea ei când se uita la Thrawn.

  Nu era însă privirea pe care un student ar trebui să o arate profesorului său. Şi mai ales nu era deloc privirea pe care un prizonier ar trebui să o arate duşmanului care îl ţine captiv.

  O senzaţie neplăcută începu să îşi facă loc în stomacul lui. Oare Maris se îndrăgostea de Thrawn? Doar nu se lăsa atrasă de inteligenţa lui, de curtoazia pe care o arăta şi de educaţia lui sofisticată?

  Pentru că ea nu era doar partenera şi copilotul lui Qennto. Dacă până acum Car'das nu îl văzuse pe Qennto cuprins de gelozie, nici nu îşi dorea să îl vadă.

  —… cu un sens adânc de deconectare şi conflict între artist şi poporul său.

  — Minunat, murmură Maris cu ochii şi mai strălucitori fixaţi asupra lui Thrawn. Este vorba despre pânza cu marginile sculptate, nu? Peisajul cu acele umbre crescând în sus din colţul de jos?

  — Corect, îi confirmă Thrawn, apoi se uită spre Car'das. Ai reuşit şi tu să identifici lucrarea?

  — Eu? Ăă, nu, admise Car'das. Eu mă concentram doar pe cuvinte să le pot înţelege.

  — Te poţi concentra atât de puternic pe cuvintele dintr-o frază încât îi poţi pierde astfel sensul, sublinie Thrawn. Aşa cum se poate întâmpla în general şi în viaţă. Nu trebuie să uiţi să acorzi atenţie întregii perspective.

  Se uită spre o serie de lumini aprinse pe peretele de deasupra uşii şi se ridică în picioare.

  — Lecţia de astăzi s-a încheiat. Trebuie să îmi primesc musafirul.

  — Musafir? întrebă Maris pe când se ridicau amândoi.

  — Un amiral din Flota Chiss de Apărare vine aici să preia astronava vagaari, îi lămuri Thrawn pe drumul spre ieşire. Nimic cu care să vă bateţi capul.

  — Putem să asistăm la ceremonia de primire împreună cu tine? se interesă Car'das. De această dată ar trebui să fim în stare să înţelegem şi ce se spune.

  — Bănuiesc că se poate, răspunse Thrawn. Amiral Ar'alani a auzit cu siguranţă de prezenţa voastră aici de la Aristocra Chaf'orm'bintrano şi va dori să vă vadă cu ochii ei.

  — Amândoi fac parte din aceeaşi familie? întrebă Maris.

  Thrawn dădu din cap.

  — Ofiţerii superiori din cadrul Flotei de Apărare nu aparţin nici unei familii, explică el. Li se iau numele şi privilegiile familiale înainte de a fi încorporaţi în Ierarhia Apărării pentru a putea servi în slujba Chiss echidistanţi şi fără prejudicii.

  — Deci comanda militară se bazează numai pe merite şi nu se formează datorită legăturilor Familiale? întrebă Maris.

  — Exact, le confirmă Thrawn. Ofiţerii sunt incluşi în Ierarhie de îndată ce au dovedit că sunt capabili, aşa cum şi Familiile Conducătoare recurg la adopţii selective de merit.

  — Ce sunt adopţiile selective de merit? întrebă Car'das.

  — Chiss aduşi din afara Familiei pentru a îmbogăţi linia de sânge sau pentru diversificare ori învigorare, îi explică Thrawn. Toţi războinicii sunt numiţi fii adoptivi de merit atunci când sunt acceptaţi fie în Flota de Apărare, fie în Flota Expansionistă.

  Îşi arătă epoletul purpuriu de pe umăr.

  — De aceea fiecare războinic poartă culoarea uneia dintre Familii.

  — Tu din care Familie faci parte? întrebă Maris.

  — A Opta, îi răspunse Thrawn. De fapt, locul meu este diferit de al celor mai mulţi războinici, pentru că am fost numit Posibil-născut al Familiei. Cei mai mulţi războinici îşi pierd locul atunci când li se încheie serviciul militar, dar eu am posibilitatea de a putea fi declarat vrednic să rămân permanent în cadrul Familiei. Ba chiar pot să primesc acceptul de rudă îndepărtată, ceea ce îmi va lega urmaşii de linia de sânge a Familiei.

  — Sună foarte complicat, comentă Car'das.

  — Sună inteligent, se opuse Maris. Republica ar putea folosi o astfel de idee, în loc să meargă întotdeauna pe linia de sânge directă sau să îl aleagă pe cel care plăteşte cel mai mult.

  — Mm, mormăi Car'das fără să se mai implice în comentarii.

  În mod evident nu era momentul să continue o discuţie pe tema politicii promovate de Republică.

  — Şi spui că acum există nouă astfel de Familii Conducătoare?

  — Există nouă la momentul actual, aprobă Thrawn. Numărul lor variază în funcţie de evenimente şi norocul politic al fiecăreia. De-a lungul secolelor am avut chiar douăsprezece sau trei.

  Ajunseră în sala de primire, găsind-o deja aranjată pentru noua sosire. Decoraţiunile de pe pereţi şi tavan erau complet diferite de cele pregătite pentru sosirea lui Aristocra Chaf'orm'bintrano, iar pentru Car'das cele de acum păreau mai puţin elaborate. Poate că un ofiţer militar superior nu se ridica nici măcar la rangul unei rude îndepărtate a Familiilor Conducătoare.

  — Ceremonia va fi considerabil mai scurtă şi mai puţin formală decât cea la care aţi fost prezenţi mai devreme, le spuse Thrawn arătându-le să rămână lângă el, dar câţiva paşi mai în spate. Puteţi să mă urmaţi.

  Păru să se gândească un pic, apoi le zâmbi.

  — Făptura amiralului ar putea şi ea să vă surprindă un pic, adăugă el. Mă interesează să vă aflu părerea mai târziu.

  Se întoarse spre uşă şi făcu un semn către unul dintre războinicii săi. Cu un sunet melodios care lui Car'das îi aminti de un carilon cu apă, uşa se deschise lăsând să intre patru războinici chiss echipaţi în uniforme negre care ocupară imediat poziţii pe fiecare flanc. Întrebându-se ce ar putea să însemne pentru Thrawn făptura noului musafir, Car'das luă cât de cât o poziţie militărească de drepţi chiar în momentul în care o femeie chiss înaltă apărea în cadrul uşii.

  Doar că în loc de uniforma normală de culoare neagră, femeia era îmbrăcată din cap până în picioare într-un alb surprinzător.

  Car'das clipi uimit, urmărind-o cum înaintează printre militarii săi din escortă şi intră în sala de primire. Fiecare războinic chiss pe care îl văzuse până acum purta invariabil o uniformă neagră, cu excepţia gărzilor din Familie care îl acompaniaseră pe Chaf'orm'bintrano. Să fi fost oare din cauza faptului că femeia aparţinea Flotei de Apărare şi nu Flotei Expansioniste?

  Amiralul păşi până în mijlocul sălii şi se opri.

  — În numele tuturor celor care servesc neamul Chiss, vă adresez bun venit, Amiral Ar'alani, intonă Thrawn şi făcu un pas în întâmpinarea ei.

  — Îţi accept urarea şi te salut la rândul meu şi eu, Comandant Mitth'raw'nuruodo, îi răspunse amiralul.

  Vorbele îi erau adresate lui Thrawn, dar Car'das putea susţine cu siguranţă că privirile ei îi măsurau pe cei doi bărbaţi care aşteptau în spatele lui.

  — Îmi garantezi siguranţa, atât a mea, cât şi a echipajului meu?

  — Vă garantez siguranţa cu viaţa mea şi a celor de sub comanda mea, răspunse Thrawn aplecându-şi capul. Intraţi în pace şi cu încredere.

  Ar'alani salută şi ea.

  — Cine sunt cei care stau în spatele tău? se interesă ea pe un ton uşor schimbat.

  Cu acestea, aparent ceremonia de primire se încheiase.

  — Vizitatori dintr-o lume îndepărtată, îi răspunse Thrawn întorcându-se pe jumătate pentru a le face semn să înainteze. Car'das şi Ferasi, permiteţi-mi să vă prezint Amiralului Ar'alani.

  — Suntem onoraţi, Amirale, spuse Car'das în cheunh încercând în acelaşi timp să repete plecăciunea pe care o văzuse la Thrawn.

  Ar'alani păru să ezite.

  — Aristocra Chaf'orm'bintrano nu mi-a spus că ei vorbesc cheunh, exclamă ea cu un ton uşor iritat.

  — Aristocra Chaf'orm'bintrano nu ştia, îi explică Thrawn politicos. El şi-a petrecut prea puţin timp aici, arătând, de altfel, prea puţin interes să afle câte ceva despre invitaţii mei.

  Ar'alani clipi spre Thrawn, apoi îl privi din nou pe Car'das.

  — În raport era menţionată existenţa a trei umani.

  — Cel de-al treilea este deocamdată ocupat, răspunse Thrawn. Pot să îl chem dacă doriţi.

  Ar'alani ridică din sprâncene.

  — I-ai permis să umble liber printr-o instalaţie aparţinând Flotei Expansioniste Chiss?

  Thrawn scutură energic din cap.

  — Toţi trei sunt permanent supravegheaţi.

  — Atunci înseamnă că îi studiezi?

  — Bineînţeles, răspunse Thrawn ca şi cum ar fi fost ceva evident.

  Car'das îşi reprimă o grimasă. Ştiuse de la bun început că acesta era motivul pentru care fuseseră păstraţi el şi ceilalţi doi în acel loc. Dar era de bună seamă destul de neplăcut să îl audă rostit cu voce tare.

  — Şi ce ai aflat până acum? întrebă Ar'alani.

  — Foarte multe, o asigură Thrawn. Dar nu este momentul şi nici locul să discutăm despre acest lucru.

  Ar'alani privi scurt către războinicii lui Thrawn care flancau în poziţie de drepţi intrarea în sala de primire.

  — De acord, acceptă ea.

  — Presupun că veţi dori să inspectaţi astronava capturată înainte de a o lua de aici, continuă Thrawn. Am pregătit o navetă care ne aşteaptă.

  — Prea bine, răspunse Ar'alani şi îşi duse mâna la centură unde apăsă butonul unui aparat de comunicaţie construit într-o formă curbată tipică pentru chiss. Lasă-mă să îmi chem pasagerul şi apoi putem merge.

  Thrawn îşi miji ochii şi pentru prima oară Car'das sesiză un tremur de surpriză pe figura lui.

  — Nu a fost menţionat nici un pasager.

  — Prezenţa lui nu este aprobată oficial de Flota de Apărare, explică Ar'alani. L-am adus cu mine până aici ca un favor pe care l-am făcut Familiei a Opta.

  În spatele ei apăru un chiss tânăr cu un zâmbet timid pe figură, roba pe care o purta şi cizmele înalte cu care era încălţat descriind un model specific compus din gri şi purpuriu. Thrawn încremeni.

  — Thrass! exclamă el cu răsuflarea tăiată.

  Păşi spre celălalt şi îl întâlni la jumătatea drumului dinspre intrare spre centrul sălii. Întinse mâna dreaptă şi îl prinse de cotul drept, iar celălalt îl prinse şi el la rândul lui în salut.

  — Bine ai venit, îl întâmpină el zâmbind. Este într-adevăr o surpriză.

  — Ceea ce am reuşit foarte rar, răspunse celălalt plecând capul.

  Încă zâmbea, dar Car'das sesiză câteva umbre tensionate în jurul ochilor atunci când tânărul privi peste umărul lui Thrawn. Thrawn îi remarcă desigur gestul.

  — Invitaţii mei, îi spuse el desfăcându-şi mâna de pe cotul tânărului şi arătând spre umani. Car'das şi Ferasi, comercianţi k'rell'ni din Republica Galactică.

  — Descrierea pe care le-a făcut-o Aristocra Chaf'orm'bintrano nu a fost deloc corectă, comentă Thrass privindu-i de sus până jos. Mai ales în ceea ce priveşte costumaţia.

  — Transportul lor obişnuit de haine croite cu stil de pe Csilla trebuie să fi întârziat, răspunse sec Thrawn. Car'das şi Ferasi, acesta este Sindic Mitth'ras'safis din A Opta Familie Conducătoare.

  Zâmbi mai larg când adăugă:

  — Fratele meu.

  — Fratele tău?! exclamă Maris.

  — Ooo, vorbesc şi cheunh? întrebă Mitth'ras'safis pe un ton mai închis.

  — A ajuns la modă, răspunse Thrawn. Amiralul Ar'alani şi cu mine hotărâsem să inspectăm astronava pirat pe care am capturat-o. Te-ar interesa să ne însoţeşti?

  — Acesta este motivul principal pentru care am venit până aici, comentă Mitth'ras'safis.

  — Motivul principal! întrebă Thrawn.

  Celălalt îşi strânse buzele.

  — Mai sunt şi altele.

  — Înţeleg, spuse Thrawn. Dar vom discuta despre ele mai târziu. Poftiţi pe aici, Amirale.

  Cea mai mare parte a călătoriei spre cealaltă parte a asteroidului o parcurseră în tăcere. Thrawn menţionă arareori un detaliu tehnic pe care îl observase în designul astronavei pirat pe măsură ce se apropiau de ea, dar nici amiralul şi nici Mitth'ras'safis nu păreau prea interesaţi să răspundă mai mult decât cu un mormăit monosilabic sau cu o întrebare ocazională. Membrii escortei amiralului, aşa cum li se cerea războinicilor, nu scoaseră nici un cuvânt.

  O dată sau de două ori Car'das îl observă pe Mitth'ras'safis încruntându-se spre el şi spre Maris, ca şi cum s-ar fi întrebat în sinea lui de ce adusese Thrawn nişte non-Chiss în aceeaşi călătorie cu ei. Dar nu ceru nici o explicaţie, iar Thrawn, la rândul lui, nu îi oferi niciuna.

  Cadavrele extratereştrilor fuseseră scoase deja din astronavă, dar rămăseseră alte urme şi detalii pe care Thrawn putea să le sublinieze la trecerea prin coridoare, de la faptul că se descoperiseră caracteristicile probabile aparţinând de cel puţin trei specii diferite pe care vagaari le foloseau drept sclavi, până la echipamentul pe care stăpânii le permiseseră să îl folosească.

  Car'das nu auzise nimic din această analiză, iar acum asculta fascinat monologul comandantului. Din nou, Ar'alani şi Mitth'ras'safis absorbiră informaţia în tăcere.

  Până când, evident, ajunseră în sala comorilor.

  — Ei, iată-vă, se auzi vocea groasă a lui Qennto dintr-un colţ situat în fundul încăperii.

  Le făcu semn cu mâna, ţinând în cealaltă ceea ce semăna cu un scut de luptă antic decorat artistic.

  — Ce caută extraterestrul acesta aici? se răsti Ar'alani.

  — Mă ajută să catalogăm obiectele depozitate aici, îi răspunse Thrawn. Unele dintre sistemele pe care vagaari le-au jefuit se află în teritoriul Republicii, iar el are cunoştinţe despre originea şi valoarea lucrurilor.

  — Ce a spus? strigă Qennto privind spre Maris.

  Ea îl întrebă din priviri pe Thrawn.

  — Să ne adresăm în sy bisti, vă rog, spuse comandantul în acea limbă. Nu vrem să îi lăsăm pe amiral şi pe sindic în afara conversaţiei.

  — Da, Comandante.

  Maris se întoarse spre Qennto şi îi traduse ultimul comentariu pe care îl făcuse Thrawn.

  — Ei, da, îl ajut să catalogheze, sigur, se răţoi el privindu-i suspicios pe cei nou-veniţi. Îmi aleg în acelaşi timp lucrurile pe care le voi lua cu mine acasă.

  — Care sunt acele lucruri? întrebă Ar'alani în cheunh mijindu-şi ameninţător ochii. Comandante?

  — În sy bisti, vă rog, Amirale, îi reaminti Thrawn.

  — Nu ne aflăm la o şuetă între specii, i-o tăie Ar'alani scurt şi ignoră solicitarea. Ce anume le-ai promis acestor extratereştri?

  — Sunt doar negustori şi comercianţi, îi aminti Thrawn şi vocea lui se aspri şi ea un pic. Le-am oferit unele obiecte de aici drept compensaţie pentru săptămânile de serviciu.

  — Ce serviciu?! exclamă Ar'alani uitându-se când la Car'das şi Maris, când la Qennto. Le-ai dat hrană şi adăpost, i-ai învăţat cheunh, iar pentru acest lucru ei merită compensaţii?!

  — Îl învăţăm şi noi pe comandant limba noastră, interveni Maris.

  — Nu te vei adresa unui amiral Chiss decât dacă eşti întrebată, se răsti brutal Ar'alani.

  Maris se înroşi.

  — Îmi cer scuze.

  — Am descoperit aici comori suficiente şi pentru invitaţii noştri, şi pentru Dominaţie, explică Thrawn. Dacă veniţi pe aici, vreau să vă arăt câteva detalii în sala motoarelor.

  Făcu un pas spre ieşire…

  — Un moment, îl opri Ar'alani cu ochii pe Qennto şi mai ales pe scutul pe care căpitanul îl ţinea în mână parcă sfidător. Cine va decide ce obiecte li se va permite umanilor să ia cu ei?

  — Intenţia mea era să las această decizie la întreaga latitudine a Căpitanului Qennto, răspunse Thrawn. El a lucrat la acest inventar de câteva săptămâni bune astfel că ştie extraordinar de multe despre conţinutul sălii. Vă voi oferi o copie a listei complete înainte să plecaţi.

  — O listă cu ceea ce este aici acum? întrebă Ar'alani. Sau o listă cu ceea ce a fost aici înainte ca el să scoată obiectele pe care şi le-a ales?

  — Ambele liste vor fi disponibile, o asigură Thrawn şi făcu încă un pas spre ieşire. Verificările de rutină pe care le-am făcut arată că listele şi descrierea obiectelor conţinute în această sală sunt destul de corecte. Oricum, veţi avea suficient timp în drum spre casă pentru a studia şi listele şi comorile.

  — Sau poate vreau să le studiez chiar acum, comentă Ar'alani şi făcu un gest către unul dintre războinicii ei. Tu! Ia listele. Cred, Comandante, că prefer să fac eu însămi inventarul.

  — Cum doriţi, Amirale, se conformă Thrawn. Din nefericire, nu vă pot asista în acest sens. Am sarcini administrative de care trebuie să mă preocup.

  — Pot să mă descurc şi fără asistenţa ta, îi replică Ar'alani.

  Din tonul vocii ei, Car'das înţelese că femeia prefera să nu îl aibă deloc în preajma ei.

  — Asigură-te doar că voi avea o navetă cu care să mă întorc la astronava mea atunci când am terminat aici.

  Îl privi pe fratele lui Thrawn.

  — Şi cred că ar fi mai înţelept dacă Sindic Mitth'ras'safis va rămâne aici cu mine. Cu permisiunea lui Sindic, bineînţeles.

  — Nu am nici o obiecţie, o asigură Mitth'ras'safis.

  După cum observă Car'das, tânărul era un pic jenat.

  — Atunci aştept să mai conversăm când veţi considera de cuviinţă, încheie Thrawn.

  Îi surprinse privirea lui Car'das şi îi făcu semn către ieşire.

  Străbătură douăzeci de metri pe coridor până când Car'das îndrăzni să vorbească.

  — Nu ai deloc treburi administrative de care să te ocupi, aşa este? îl întrebă el pe Thrawn în şoaptă. Ai vrut doar să pleci din preajma amiralului o vreme.

  — O acuzaţie destul de severă, se apără blând Thrawn. O să îi strici părerea extraordinară pe care şi-a format-o Ferasi despre mine.

  — Ferasi ce?! exclamă Car'das şi privi în urmă, descoperind cu stupoare că Maris se luase după ei. Hei, salut! spuse el jenat.

  — Eu cred că ai înţeles greşit, Jorj, îl atenţionă ea pe Car'das. Comandantul Thrawn nu s-a furişat din preajma amiralului. A manevrat-o cu bună ştiinţă pentru ca ea să ia singură decizia de a rămâne acolo.

  — Ce te-a determinat să ajungi la o astfel de concluzie? întrebă Thrawn.

  — Faptul că este prima oară când aud că Rak s-ar fi ocupat de inventar săptămâni întregi, îi răspunse ea. Cu siguranţă mi-ar fi menţionat şi mie aşa ceva.

  — Şi totuşi el nu m-a contrazis, sublinie Thrawn.

  — Pentru că partea aceea din conversaţie aţi purtat-o în cheunh, adăugă şi Car'das prinzând în sfârşit ideea. Din care el nu înţelege o iotă.

  — Excelent, aprobă Thrawn. Amândoi.

  — Deci ce se întâmplă exact? întrebă Maris.

  Cotiră şi brusc Thrawn iuţi pasul.

  — Am primit un raport despre un alt atac vagaari, aflat încă în desfăşurare, le spuse el. Merg să arunc o privire.

  — Cât de departe este? întrebă Car'das. Vreau să spun, sala comorilor nu le va ţine atenţia ocupată atât de mult.

  — Se desfăşoară la aproximativ şase ore standard distanţă, continuă Thrawn. Mă aştept ca Amiralul Ar'alani să îmi facă o morală severă la întoarcere, presupunând că îşi va amâna plecarea până atunci. Deocamdată însă, tot ce vreau este să îi distrag atenţia suficient cât să ne putem strecura de aici.

  Car'das simţi o gheară în stomac.

  — Nu mergi până acolo doar ca să observi, aşa este?

  — Scopul călătoriei este de a evalua situaţia, explică Thrawn sec. Dar dacă judec că există o şansă rezonabilă de a elimina această ameninţare împotriva Dominaţiei Chiss…

  Îşi lăsă fraza neterminată, dar niciunul dintre ei nu avea vreo îndoială asupra intenţiilor sale. Avea de gând să atace.

  Iar după modul în care îl scosese şi pe Car'das din sala comorilor, era clar că se aştepta ca tutorele său să meargă şi el în călătorie.

  Car'das inspiră adânc. Deja trecuse prin mai multe bătălii spaţiale decât ar fi vrut, or ca să meargă împotriva unei potere vagaari bine înarmate nu era deloc ceva ce şi-ar fi dorit cu adevărat. Dar poate că mai avea totuşi o şansă să se eschiveze într-un mod politicos.

  — Sunt sigur că vei proceda cum este corect de cuviinţă, spuse el diplomatic. Mult noroc şi…

  — Eu pot să merg cu tine? Îl întrerupse Maris.

  Car'das îi aruncă o privire surprinsă. Ea îl fulgeră cu privirea, în ochii ei citindu-se o ameninţare serioasă.

  — Ar fi bine să ai un martor, continuă ea. Mai ales pe cineva care nu are nici o legătură cu vreuna dintre Familiile Conducătoare.

  — Sunt de acord, spuse Thrawn. De aceea îl iau pe Car'das.

  Car'das se făcu mic. Pierduse şansa de a se eschiva.

  — Comandante, apreciez oferta, dar…

  — Atunci doi martori ar fi şi mai buni, susţinu Maris.

  — De fapt, Qennto ar fi o alegere mai potrivită decât mine sau Maris, încercă o ultimă variantă Car'das. El este cel care…

  — Teoretic ai dreptate, aprobă Thrawn privind-o pe Maris. Dar indiferent cât de bine ai plănui-o sau executa-o, o misiune de luptă atrage întotdeauna cu ea anumite riscuri.

  — El este cel care adoră genul acesta de aventură…

  — La fel înseamnă şi zborul alături de Rak, contraatacă Maris. Sunt gata să îmi asum riscurile.

  — Pot să merg să îl scot din sala comorilor…

  — Nu sunt sigur că eu sunt gata… contraatacă la rândul lui Thrawn cu acelaşi ton. Dacă ai fi rănită sau ucisă, nu mi-aş dori să fiu eu cel care îi va aduce vestea căpitanului tău.

  — Atâta timp cât vom fi împreună pe aceeaşi punte, nici nu va fi nevoie, sublinie Maris. Dacă mor eu, probabil că vei muri şi tu, astfel că altcineva va avea sarcina să se întoarcă cu vestea.

  Arătă cu degetul mare spre Car'das.

  — Se pare că Jorj oricum vrea să rămână aici. Poate să îi spună el.

  — Nici să nu te gândeşti, se împotrivi el insistent.

  Părea că mintea luase decizia pentru el de data aceasta. Văzuse abilităţile de luptă ale lui Thrawn, fusese şi martorul temperamentului lui Qennto, astfel că era evident lângă cine se afla mai în siguranţă.

  — Dacă este să meargă Maris, atunci mergem amândoi.

  — Sunt onorat de încrederea voastră, le mulţumi Thrawn ajungând la cheiul navetei. Veniţi dar norocul războinicilor mei zâmbeşte eforturilor noastre.

  — Un minut până la zona fierbinte, anunţă timonierul.

  — Recepţionat, confirmă Thrawn. Războinici, fiţi pregătiţi!

  Stând în spatele scaunului comandantului, Car'das se uită pe furiş spre Maris. Faţa îi era un pic palidă deasupra gulerului lat al costumului spaţial, dar ochii îi erau limpezi, iar fălcile strânse hotărât. Probabil aşteptând ca Thrawn să se dovedească încă o dată nobil şi onorabil, se gândi el cu amărăciune. Aşteptându-l să îşi îmbunătăţească şi mai mult părerea stratosferică pe care şi-o formase deja despre el. Femei.

  Atunci el ce naiba căuta aici?

  — Dacă rapoartele sunt exacte, vom ajunge într-o zonă de siguranţă nu departe de marginea exterioară a frontului de luptă, îi informă Thrawn privind căştile pe care le ţineau toţi în mâini. Cu toate acestea, este de preferat să vă puneţi deja căştile de protecţie.

  — Putem să ni le punem destul de repede dacă trebuie, îl asigură Maris.

  Thrawn ezită, apoi aprobă.

  — Foarte bine. Atunci fiţi pregătiţi.

  Se răsuci înapoi la postul său. Car'das privi cronometrul care număra timpul rămas, simţindu-şi gura neobişnuit de uscată; şi chiar în momentul în care ajungea la zero, dârele lungi de lumină ieşiră din hiperspaţiu şi se transformară înapoi în stele strălucitoare.

  Şi prin hublourile imense privi cea mai îngrozitoare scenă la care fusese vreodată martor.

  Nu era deloc un atac pirateresc simplu aşa cum se aştepta, cu trei sau patru astronave ieşite la prădat, atacând un cargobot sau o astronavă de linie. Desfăşurate înaintea lor, luminate de norii unei lumi verzi-albastre, cel puţin două sute de astronave de dimensiuni diverse se găseau angajate în luptă, câte două, câte trei sau în grupuri, schimbând focuri aprige de laser sau torpile. În zare, în partea cea mai îndepărtată a planetei, se puteau vedea punctele luminoase ale încă vreo sută de astronave, aşteptându-şi cuminţi rândul.

  Şi prin vârtejul bătăliei pluteau trupurile sfârtecate şi carcasele distruse ale altor douăzeci de astronave.

  Nu era deloc un atac pirateresc. Era un război în toată regula.

  — Interesant, murmură Thrawn. Se pare că am calculat greşit.

  — Glumeşti, se auzi Car'das rostind vorbele ca un orăcăit de amfibian.

  Îşi dorea să îşi poată lua privirea de la masacru; dar nu reuşea deloc.

  — Hai să plecăm de aici înainte să ne vadă careva.

  — Nu, ai înţeles greşit, îl opri Thrawn. Ştiam că bătălia se poartă la o aşa scară. Nu mi-am dat seama de adevăratul spirit vagaari.

  Arătă cu mâna spre adunarea îndepărtată de astronave.

  — Vezi celelalte astronave?

  — Cele care îşi aşteaptă rândul să intre în luptă?

  — Nu au venit aici să lupte, îl corectă Thrawn. Aceia sunt civili.

  — Civili?! se miră Car'das forţându-şi ochii să desluşească punctele luminoase din depărtare. Cum îţi dai seama?

  — După modul în care s-au aşezat în poziţie defensivă, cu adevăratele astronave de război aranjate în poziţii de protecţie împrejurul lor, îi explică Thrawn. Eroarea la care am făcut referire lua în calcul doar că vagaari sunt piraţi, o forţă puternică şi bine organizată. Dar iată, ei sunt nişte specii în întregime nomade.

  — Asta reprezintă o problemă? întrebă Maris.

  Privea calmă panorama, remarcă un pic indignat Car'das, aproape la fel de calmă ca în faţa mormanelor de cadavre de la bordul astronavei încărcate cu comori vagaari.

  — Destul de serioasă, îi răspunse Thrawn cu voce dură. Pentru că acest lucru implică existenţa unor facilităţi de construcţie, suport şi întreţinere complet mobile.

  — Şi? insistă Car'das.

  — Şi nu ne va fi deloc de folos să îl capturăm pe unul dintre atacatori şi să le folosim sistemul de navigaţie pentru a le localiza poziţia lumii din care vin, răspunse Thrawn cu răbdare. Pentru că nu au o lume din care vin.

  Gesticulă spre zona de conflict.

  — Dacă nu le distrugem toate astronavele de luptă odată pentru totdeauna, pur şi simplu vor dispărea în imensitatea spaţiului interstelar şi se vor regrupa.

  Car'das se uită spre Maris, simţind cum îl străbate o undă proaspătă de tensiune. Având doar o mână de astronave la dispoziţie, el vorbea despre distrugerea unei întregi maşini de război extraterestre?

  — Ei, Comandante…

  — Linişteşte-te, Car'das, îi spuse Thrawn pe un ton calm. Nu îmi propun să îi distrug aici şi acum. Interesant.

  Arătă spre aglomeraţia de astronave.

  — Apărătorii aceia doi distruşi, cei care încearcă să scape. Îi vedeţi?

  — Nu, răspunse Car'das privind în direcţia arătată.

  Din câte putea el să îşi dea seama, nici o zonă de luptă nu părea mai diferită de alta.

  — Uite acolo, îi arătă Maris trăgându-l lângă ea şi întinzând mâna înspre o anumită zonă. Astronavele acelea două care se îndreaptă spre tribord urmărite de un triunghi de vânători stelari.

  — Aha, în regulă, se lămuri Car'das când le zări. Ce se întâmplă cu ele?

  — De ce nu au făcut saltul în hiperspaţiu? întrebă retoric Thrawn. Motoarele şi hiperpropulsoarele par să fie intacte.

  — Poate au impresia că se dezonorează dacă îşi părăsesc camarazii la necaz, sugeră Maris un răspuns posibil.

  — Păi atunci de ce să fugă de colo-colo? întrebă Car'das încruntându-se la auzul ipotezei.

  Vânătorii stelari se apropiau rapid, iar fugarii ajunseseră deja suficient de departe de câmpul gravitaţional al planetei pentru a fi în stare să accelereze la viteza luminii. Nu vedea nici un motiv pentru care întârzierea le-ar fi adus tâlharilor vreun avantaj.

  — Car'das are dreptate, spuse Thrawn. Mă întreb… Uite!

  Brusc, cu un uşor tremur pseudomotor, astronava conducătoare execută saltul salvator. Un moment mai târziu, şi cea de-a doua clipi şi dispăru.

  — Nu înţeleg, spuse Car'das privind încruntat cum vânătorii stelari se întorceau spre zona unde se dădeau luptele principale. Ce aşteptau? Aprobare specială?

  — Într-un fel poţi spune şi aşa, răspunse Thrawn. Aprobare din partea legilor fizicii.

  — Dar ieşiseră deja din câmpul gravitaţional al planetei.

  — Din câmpul gravitaţional al planetei, da, explică Thrawn. Dar nu şi din cel al grupului nomad vagaari.

  Se uită din nou la ei cu o strălucire în ochi.

  — Se pare că vagaari au învăţat cum să creeze un pseudo-câmp gravitaţional.

  Lui Car'das îi căzu falca a mirare.

  — Nici măcar nu am ştiut că aşa ceva este posibil.

  — Teoria se discută de câţiva ani de zile, îl contrazise Maris căzând şi ea brusc pe gânduri. Noi am discutat-o la şcoală. Dar punerea ei în practică cerea mult prea multă energie, iar configurarea unui generator mult prea enorm devenea ineficientă.

  — Aparent vagaari au rezolvat ambele probleme, sublinie Thrawn.

  Car'das se uită pieziş la el. Ceva din vocea comandantului şi de pe expresia lui îi spunea că nu îi pasă prea mult.

  — Ce să însemne acest lucru pentru noi? întrebă el circumspect.

  Thraw gesticulă spre hublou.

  — Vagaari îl folosesc pentru a-şi ţine prada aproape până când o pot scoate din luptă. Cred că voi putea găsi aplicaţii mai interesante pentru un astfel de dispozitiv.

  Car'das simţi cum i se strânge stomacul.

  — Nu. O, nu, nu te aventura!

  — De ce nu? îl înfruntă Thrawn cu ochii măturând metodic linia frontului. Atenţia le este îndreptată evident în altă parte şi orice apărare ar avea în jurul proiectoarelor de gravitaţie trebuie să fie pregătită să facă faţă doar unui eventual atac aerian din partea victimelor.

  — Aşa presupui.

  — Am văzut cum şi-au apărat astronava comorilor, îi reaminti Thrawn. Sunt convins că pot să îmi dau seama destul de bine de tacticile pe care le folosesc.

  Ceea ce, în traducere, însemna că şansele să îl convingă să renunţe la schema lui nebunească erau nule pentru Car'das.

  — Maris?

  — Nu te uita la mine, îi răspunse ea. Şi apoi, are dreptate. Dacă vrem să punem mâna pe un proiector, acum este momentul să încercăm.

  O senzaţie de răceală se instală în adâncul stomacului lui Car'das. Vremi Oare începea Maris să se identifice cu aceşti extratereştri?

  — Acolo este! spuse Thrawn brusc arătându-i cu mâna prin geam. Reţeaua aceea sferică imensă.

  — O văd, oftă Car'das resemnat.

  Sfera era situată lângă marginea dinspre Chiss a frontului, acolo unde puteau ajunge fără să fie nevoiţi să traverseze prin focul luptei.

  Trei astronave mari de război pluteau protector între sferă şi zona principală de luptă, însă doar o mână de vânători stelari vagaari zburau la o distanţă apropiată pentru a putea fi eficiente.

  O ţintă tentantă, practic lăsată fără apărare. Bineînţeles că Thrawn avea de gând să încerce să o cucerească.

  — Vreau să vă reamintesc tuturor că ne putem baza doar pe Şoimul Săltăreţ şi pe şase vânători stelari de mare capacitate, le sublinie el.

  — Şi pe Comandantul Mitth'raw'nuruodo, murmură Maris.

  Thrawn înclină capul spre ea pentru a-i mulţumi, apoi se răsuci şi porni spre babord.

  — Analiza tactică? ceru el informaţii.

  — Am localizat încă cinci proiectoare, Comandante, raportă militarul chiss care urmărea echipamentele de sesizare. Toate se află la marginea frontului şi toate sunt mai mult sau mai puţin protejate faţă de cel de aici.

  — Analiza aranjamentului energetic al proiectoarelor şi amprenta saltului executat de astronavele care au fugit indică faptul că umbra gravitaţională are o formă conică, adăugă un alt militar.

  — Cele trei astronave de apărare se află în interiorul conului gravitaţional? întrebă Thrawn.

  — Da, excelenţă.

  Militarul chiss apăsă un buton şi un strat transparent apăru pe geamul hubloului principal, descriind un con albăstrui care se deschidea dinspre structura sferică înspre zona de luptă.

  — După cum se vede, cele trei astronave de apărare sunt situate toate în interiorul conului gravitaţional, ceea ce le limitează opţiunile, explică Thrawn pentru Car'das şi Maris. Şi toate cele trei astronave au rămas cu motoarele îndreptate fix spre proiector. Anii în care au folosit cu succes această tehnică i-a făcut, se pare, prea încrezători.

  — Cu toate acestea, astronavele acelea mici de vânătoare din apropiere intră şi ies din con, comentă Car'das.

  — Ei nu ne vor face probleme, răspunse Thrawn. Proiectorul în sine poate fi strâns?

  — Nu putem obţine detalii ale structurii de la distanţa aceasta fără să folosim senzorii activi, raportă militarul chiss de la staţia de senzori.

  — Atunci trebuie să aruncăm o privire mai de aproape, concluzionă Thrawn. Transmiteţi vânătorilor stelari să se pregătească de luptă; coordonatele cursului în hiperspaţiu sunt zero-zero-patru cu zero-cinci-şapte.

  — Coordonatele în hiperspaţiu! se miră Car'das şi vorbele lui răsunară ca un ecou.

  La prima întâlnire cu vagaari, Thrawn reuşise cu succes un microsalt mai scurt de un minut, dar ţinta sferică de acum era mult prea apropiată pentru ca un astfel de truc să mai reuşească.

  Şi apoi, lângă el, o auzi pe Maris chicotind.

  — Sclipitor, murmură ea.

  — Ce este sclipitor? se interesă Car'das.

  — Coordonatele cursului, spuse ea şi îi arătă. Le-a reglat pentru marginea conului gravitaţional exact marginea de lângă proiector.

  — Aha, se strâmbă Car'das.

  Bineînţeles că nu era nevoie de un microsalt imposibil de scurt. Vânătorii stelari se puteau îndrepta spre hiperspaţiu ca şi cum intenţia lor ar fi fost de a se retrage permanent, aşteptând să fie atrase de câmpul gravitaţional artificial înapoi, chiar în punctul unde dorea Thrawn.

  — Odată ce ajung în poziţie, trebuie să scoată din luptă vânătorii stelari inamici şi să creeze un perimetru defensiv între proiectorul gravitaţional şi astronavele de război, continuă Thrawn. Şoimul Săltăreţ îi va urma în acel moment şi va încerca să ocupe sfera.

  Car'das îşi strânse pumnii. O strategie foarte directă… doar dacă nu cumva ratau marginea conului gravitaţional pe care o ţinteau şi ieşeau undeva chiar în mijlocul bătăliei. Sau dacă nu cumva un hipersalt atât de scurt le-ar fi ars hiperpropulsoarele, ceea ce ar fi condus la acelaşi rezultat.

  — Echipele de Asalt Unu şi Doi să se pregătească pentru abordaj, ordonă Thrawn. Cu siguranţă există un echipaj operaţional pe puntea proiectorului gravitaţional; echipele de asalt să localizeze şi să neutralizeze cu minim de pagube proiectorul. Vor fi însoţiţi de Inginerul şef Yal'avi'kema împreună cu trei membri din echipa sa, care vor încerca fie să găsească un mod de a strânge proiectorul până la o mărime care să ne permită să îl încărcăm la bord, fie să realizeze legăturile necesare pentru ancorare şi transport. Grupurile să raporteze când sunt gata.

  Minutele trecură greu. Car'das privea lupta, strângând din dinţi de fiecare dată când un apărător izbucnea în flăcări şi pierea sub atacul nemilos şi întrebându-se cât avea să mai ţină norocul lui Thrawn. Bineînţeles că astronavele chiss îşi demonstraseră capacităţile extraordinare de a se strecura invizibile atunci când surprinseseră Vânătorul de Chilipiruri şi astronava lui Progga. Dar chiar şi aşa, mai devreme sau mai târziu cineva din tabăra vagaari tot îi va remarca aşteptând liniştiţi deoparte.

  Din fericire, echipajul lui Thrawn înţelese nevoia de a grăbi pregătirile. Trei minute mai târziu, vânătorii stelari şi plutoanele de asalt dădură fiecare semnalul gata de acţiune.

  — Atenţie, vânători stelari, comandă Thrawn cu ochii pe mişcările din zona luptelor. Vânătorii stelari, atacaţi… acum!

  În depărtare se văzu tremurul unei pseudomişcări şi cei şase vânători stelari chiss apărură brusc chiar lângă tribordul proiectorului gravitaţional.

  — Timonier, pregăteşte-te să îi urmezi.

  Thrawn subapreciase aranjamentul defensiv al inamicului, dar iată că nu era nici un pic de întârziere în răspunsul la această ameninţare neaşteptată. Chiar în clipa în care vânătorii stelari chiss porneau la atac, astronavele vagaari se răspândeau în zonă, încercând să nu le ofere intruşilor o aglomerare de ţinte şi răspunzând cu focuri de laser şi proiectile.

  Din nefericire pentru ei, comandantul atacatorilor văzuse deja tacticile vagaari în luptă. Astronavele inamice reuşiră poate câte două focuri maxim de fiecare înainte ca astronavele Chiss să contraatace şi vânătorii stelari din flota vagaari să înceapă să explodeze rând pe rând. În mai puţin de un minut de la sosirea lor bruscă, Chiss controlau zona singuri.

  Singuri, dar cineva tot îi remarcase. Undeva la scurtă distanţă, cele trei cuirasate uriaşe începeau să răspundă şi ele, deschizând foc cu bateriile de la pupa pe măsură ce se răsuceau greoi.

  — Vânătorii stelari, ocupaţi poziţii defensive! Ordonă Thrawn. Timonier, porneşte!

  Car'das îşi încleştă dinţii. Stelele se întinseră cum era normal la un hipersalt. Apoi, într-un zgomot asurzitor venind dinspre pupa, liniile de lumină se retransformară în licăriri.

  — Plutonul de Asalt Unu la tribordul proiectorului, ordonă Thrawn. Plutonul de Asalt Doi la babord. Şef Yal'avi'kema, aveţi cinci minute.

  — Întrebarea este, noi avem cinci minute? mormăi Car'das cu ochii la proiectilele care începuseră să treacă razant cu Şoimul Săltăreţ.

  — Eu aşa cred, răspunse Thrawn. Trebuie să se apropie mai mult ca să poată lansa un atac precis. Altfel, riscă să producă explozii care le-ar distruge şi lor proiectorul gravitaţional.

  — Ei şi? se răsti Car'das. Nu cumva se gândesc că noi avem de gând chiar să îl distrugem?

  — Eu bănuiesc că deocamdată sunt mai degrabă confuzi cu privire la intenţiile noastre, răspunse Thrawn. Un inamic care îşi propune ca singur scop distrugerea instalaţiilor, rar s-ar apropia atât de mult.

  Arătă spre zona principală a luptelor.

  — Orice ar suspecta că avem de gând, trebuie să menţină proiectorul gravitaţional în funcţiune cât de mult posibil. Odată ce acţiunea gravitaţiei artificiale dispare, apărătorii dinăuntrul conului vor fi liberi să scape şi posibil să se regrupeze. Iată de ce nu pot risca să ne arunce în aer şi de ce trebuie să se apropie mai mult.

  Car'das se strâmbă. Cu siguranţă logica expunerii avea sens. Dar nimic nu garanta că vagaari nu ar putea să acţioneze stupid sau chiar să se panicheze.

  Cuirasatele mari de război se răsuciseră pe jumătate, permiţând acum bateriilor de laser de pe flanc să intre în joc. Dar pe moment îşi concentrau focul asupra vânătorilor stelari chiss aranjaţi în jurul lor.

  Apoi, sub jocul luminii emise de soarele îndepărtat, Car'das remarcă ceva pe laturile cuirasatelor inamice, ceva care până atunci scăpase privirilor.

  — Hei, ia uitaţi-vă, strigă el arătând spre burţile cuirasatelor. Au aceleaşi bule pe toată coca, aşa cum am văzut şi la astronava cu comori.

  — Vreau un prim-plan, ordonă Thrawn mijindu-şi ochii.

  Pe ecranul principal seriile de informaţii tactice dispărură, în locul lor apărând o imagine telescopică tulbure a modelului de bule.

  Car'das simţi brusc un nod în gât, iar lângă el Maris inspiră adânc şi greu.

  — O, nu, şopti ea cutremurată.

  Bulele nu erau porturi de observare, aşa cum speculase Qennto iniţial. Nu erau nici senzori de navigaţie.

  Bulele erau închisori. Fiecare ţinea închisă câte o fiinţă extraterestră, din aceeaşi specie ca şi cei ale căror corpuri sfârtecate le văzuse Car'das plutind printre resturile rămase în zona luptelor. Unii dintre prizonieri se lipiseră sub acţiunea fricii de pereţii celulelor, alţii se sprijineau cu spatele de plasticul hublourilor, iar ceilalţi priveau cu ochi pierduţi spre luptele de afară, cu resemnarea celor care oricum renunţaseră deja la orice speranţă.

  Sub privirile lor, un proiectil rătăcit explodă puternic la marginea imaginii formate de telescop. Când lumina puternică a exploziei şi resturile fumegânde se risipiră, Car'das văzu că trei bule fuseseră distruse, iar ocupanţii lor aruncaţi în spaţiu sau fărâmaţi în mii de bucăţele de carne. Metalul din spatele bulelor distruse, coca propriu-zisă a astronavei, era înfundat de şoc, dar altfel părea să fi rămas intact.

  — Scuturi vii, murmură Thrawn cu o voce rece şi mortală, aşa cum Car'das nu mai auzise vreodată.

  — Vânătorii voştri stelari nu pot folosi reţelele Connor? întrebă Car'das pe un ton urgent. Ştii, chestiile acelea pe care le-aţi folosit împotriva noastră?

  — Sunt încă prea departe, răspunse Thrawn. Oricum, reţelele de şoc nu prea pot fi de folos împotriva compartimentării electronice ale unor vase de război de mărimea lor.

  — Nu pot să tragă printre bule? întrebă Maris cu vocea tremurândă. Ar fi loc. Nu pot să lovească doar în cocă, fără să îi atingă pe prizonieri?

  — La fel, sunt încă prea departe, răspunse Thrawn. Îmi pare rău.

  — Atunci trebuie să îi chemi înapoi, insistă Maris. Dacă vor continua focul, vor ucide mai mulţi nevinovaţi.

  — Oamenii aceia sunt deja morţi, răspunse Thrawn cu vocea dintr-o dată dură.

  Maris se retrase în faţa mâniei neaşteptate.

  — Dar…

  — Te rog, o opri Thraw ridicându-şi mâna.

  Vocea îi revenise la calmul obişnuit, păstrând însă dedesubt un strat de mânie.

  — Te rog să înţelegi realitatea situaţiei. Vagaari i-au ucis pe toţi, dacă nu în această luptă atunci în altele. Nu putem face nimic mai mult ca să îi ajutăm. Tot ce putem face este să ne concentrăm resursele pentru a distruge definitiv lumea vagaari, pentru ca alţi nevinovaţi să poată trăi.

  Car'das inspiră adânc.

  — Are dreptate, Maris, îi spuse el şi o apucă de mână.

  Înfuriată, ea se smuci şi se întoarse cu spatele. Car'das se uită spre Thrawn, dar atenţia lui era deja fixată înapoi pe cuirasatele mari de război care se apropiau încet şi pe vânătorii stelari chiss care le stăteau în cale.

  — Plutonul de Asalt Unu raportează eliminarea echipajului vagaari, se auzi un mesaj din partea unui ofiţer de pe punte. Şeful Yal'avi'kema raportează că au localizat punctele de dezasamblare ale proiectorului şi s-au apucat să îl strângă pentru transport. Plutonul Doi îi asistă.

  — Ordonă Plutonului de Asalt Unu să îi asiste şi ei, îi spuse Thrawn. M-am gândit eu că trebuie să aibă un fel de elemente modulare pentru montare urgentă, adăugă el întorcându-se spre Car'das. Vagaari nu ar avea timp să stea în poziţie ore întregi să asambleze proiectoarele gravitaţionale de faţă cu viitoarele victime.

  Văzu astronavele vagaari încheindu-şi răsucirea şi strânse scurt din buze.

  — Pregătiţi-vă să deschideţi foc asupra cuirasatelor.

  Car'das se uită spre Maris, dar ea stătea cu spatele la el şi cu umerii cocoşaţi sub costumul de protecţie.

  — Bateriile sunt pregătite.

  — Executaţi foc cu toate rachetele la comanda mea, anunţă Thrawn, apoi adăugă după ce o privi scurt pe Maris… Şi instruiţi vânătorii stelari să arunce reţelele de şoc asupra punţii şi secţiunilor de comandă ale cuirasatelor în momentul de minimă vizibilitate.

  — Am înţeles.

  — Foc de rachete! ordonă Thrawn. Şef Yal'avi'kema, mai aveţi două minute.

  — Şef Yal'avi'kema recepţionat, estimez că proiectorul va fi strâns în timp util.

  Departe, spre cuirasatele de război, se vedeau deja fulgere multiple generate de atacul chiss cu proiectile…

  — Căştile! lătră careva.

  Car'das reacţionă instantaneu, apucându-şi casca şi îndesându-şi-o bine pe cap, înregistrând cu vederea periferică reacţia similară a celor care îşi montau rapid căştile. Îşi asigurase casca în legăturile gulerului şi căuta sursa ameninţării, când dintr-o dată izbucni un fulger uriaş de foc şi secţiunea de la babord a punţii de comandă se dezintegră.

  Simţi de-a lungul punţii izbiturile uşilor ermetice care se închideau, şi pentru o fracţiune de secundă auzi geamătul alarmelor de avertizare înainte ca decompresia bruscă să îi întrerupă transferul cu aerul din carlingă. Clipind des, cu ochii orbiţi în urma exploziei, încercă să desluşească prin norul de resturi starea zonei de impact.

  Era atât de rău pe cât se temuse că va fi. Cei trei războinici chiss pe care deflagraţia îi surprinsese în apropiere zăceau contorsionaţi şi sfâşiaţi pe punte. Alţi chiss fuseseră şi ei aruncaţi din scaune, deşii majoritatea păreau să fie întregi. Putea vedea ici şi colo membri ai echipajului chinuindu-se să înlăture costumele rupte sau să scoată căştile tovarăşilor lor pentru a le acorda primul ajutor. Pupitrele de control din zona exploziei fuseseră transformate în mormane de fiare şi colţuri răsucite şi maţe de sârme scoase din carcase, în timp ce în alte părţi restul panourilor păreau moarte.

  Încă mai evalua distrugerile când Maris se înghesui pe lângă el, aproape trântindu-l la pământ, şi căzu în genunchi lângă scaunul comandantului.

  De abia atunci văzu că şi Thrawn zăcea pe punte, având ochii strălucitori închişi, iar printr-o ruptură aflată în zona pieptului costumul de protecţie pierdea aer, fluturând materialul zdrenţuit.

  — Comandante! strigă el şi se lăsă rapid lângă Maris căutând disperat în buzunarul costumului un petic de etanşare. Medic!

  — Am găsit eu unul, spuse Maris ţinând deja în mână un petic.

  Rupse ambalajul protector şi îl aplică peste ţesătura ruptă. Pentru o clipă presiunea aerului rămas în costum îl umflă; apoi, spre groaza lui Car'das, o margine începu să se desprindă.

  — Nu ţine pe material, se răsti Maris privind în jur. Ajută-mă să găsesc ceva cu care să-l strângem.

  Disperat, Car'das se uită înjur. Dar nu găsi nimic. Îşi întoarse privirile spre pereţii cabinei, ştiind că echipajul chiss avea de obicei cutii de prim-ajutor peste tot în astronave. Dar mintea nu i se putea concentra suficient pe literele cheunh încât să înţeleagă diversele enunţuri.

  — Nu contează, scrâşni Maris.

  Apăsă din nou marginile peticului etanş; şi apoi, ezitând doar o secundă, se aşeză cu pieptul peste torsul comandantului, presând cu stomacul deasupra rănii.

  — Du-te după ajutoare, ordonă ea în timp ce îl îmbrăţişa pe rănit cu braţele strâns pentru a menţine presiunea.

  — Hai, mai repede! Nu îl ajută prea mult cum îl ţin eu.

  Eliberându-se din starea de paralizie, Car'das se îndreptă spre uşă.

  Şi iarăşi fu la un pas să fie trântit la pământ de doi războinici chiss care îl împinseră într-o parte, lăsându-se în genunchi de o parte şi de alta a comandantului inconştient şi a femeii umane care stătea întinsă peste el.

  — Pregăteşte-te să te dai la o parte, se răsti unul dintre ei cu un petic mare întins bine… Acum!

  Maris se rostogoli într-o parte. Aproape imediat ce descoperi zona rănii medicul chiss aplică peticul deasupra găurii, acoperindu-l complet pe cel cu care Maris încercase să refacă etanşarea. Când se dădu la o parte, Car'das văzu fuioare de fum strecurându-se pe sub marginile noului petic.

  — Etanşare bună, confirmă medicul chiss.

  Cel de-al doilea militar era pregătit, înfigând furtunul unui recipient portabil în valva de la gâtul căştii de protecţie.

  — Presiunea se stabilizează, raportă el citind indicaţiile date de un rând de luminiţe de lângă valvă.

  — Putem să îl ajutăm? Întrebă Maris.

  — L-aţi ajutat deja, răspunse primul chiss. Ne ocupăm noi mai departe de el.

  Îl ridicaseră pe Thrawn de pe punte, susţinându-l între ei, şi se îndreptau spre uşa ermetică atunci când stelele de afară se lungiră brusc în dâre de lumină.

  În primele două ore medicii îşi făcură datoria în spatele uşilor închise, fără ca vreo veste să vină de la ei în afară, primind doar provizii proaspete şi alţi răniţi. Car'das îşi pierdu vremea în zona spitalului de campanie, încercând să nu încurce pe nimeni, doar ocazional fiind obligat să facă un comision sau altul pentru personal. La început nu a ştiut ce se întâmplase cu Maris, dar din frânturi de conversaţii află până la urmă că ea ajuta la curăţarea resturilor de pe punte.

  Mai aveau încă patru ore de parcurs până la bază când amândoi fură chemaţi în spitalul de campanie.

  Îl găsiră pe Thrawn pe jumătate întins pe un pat strâmt montat în interiorul unui set de biosenzori inelari care îl înconjurau de la gât până la genunchi precum coastele unui şarpe uriaş.

  — Car'das, Ferasi, îi întâmpină el.

  Faţa îi era obosită, dar vocea clară şi calmă.

  — Mi-au spus că vă datorez viaţa. Mulţumesc.

  — Mai mult Maris s-a ocupat, spuse Car'das ştiind că nu trebuie să accepte credit nemeritat. Ea s-a dovedit mai rapidă în situaţii de urgenţă decât mine.

  — După cât timp mi-am petrecut cu Rak pe Vânătorul de Chilipiruri era normal, răspunse Maris şi încercă un zâmbet care nu îi ajunse şi în privire. Cum te simţi?

  — Deloc bine, dar aparent sunt în afara oricărui pericol, răspunse Thrawn studiindu-i figura. Mi-au spus că ai ajutat şi la curăţarea resturilor de pe punte.

  Ea dădu din umeri conştiincioasă.

  — Am vrut să ajut.

  — Chiar după ce eu am ordonat lansarea proiectilelor împotriva scuturilor vii de pe astronavele vagaari?

  Ea îşi plecă privirea.

  — Îmi pare rău că am… ei bine, că am comentat, spuse ea. Îmi dau seama că nu aveai altă opţiune.

  — Ceea ce nu o face mai uşor de acceptat, sublinie Thrawn. Din nefericire aceasta este una dintre deciziile neplăcute pe care toţi războinicii trebuie să le ia.

  — Apropo, am luat până la urmă proiectorul gravitaţional? întrebă Car'das. Nu am aflat nici că da, nici că nu.

  Thrawn aprobă din cap.

  — A fost strâns şi sudat de partea exterioară a astronavei chiar înainte să executăm hipersaltul. Şi toţi cei şase vânători stelari au scăpat cu bine.

  Car'das dădu mustrător din cap.

  — Am avut mare noroc.

  — Am avut un mare comandant, îl corectă Maris. Vagaari vor fi foarte nemulţumiţi după această acţiune.

  — Bun, spuse senin Thrawn. Poate că vor fi într-atât de supăraţi încât să facă o mişcare directă împotriva Dominaţiei Chiss.

  Car'das se încruntă.

  — Vrei să spui că ai încercat să îi provoci la un atac?

  — Am încercat să obţin un proiector gravitaţional, spuse Thrawn. Ne vom preocupa de alte consecinţe dacă şi numai atunci când se vor ivi.

  Car'das trase cu ochiul spre medicii şi asistenţii care îi îngrijeau pe ceilalţi răniţi.

  — Sigur că da, murmură el.

  — Între timp, trebuie să ne concentrăm doar pe întoarcerea pe Crustai cu toată viteza posibilă, continuă Thrawn. Avem nevoie de asistenţă medicală completă pentru răniţii noştri, şi mai ales trebuie să începem reparaţia astronavelor.

  — Iar între timp, probabil că ai nevoie de un pic de odihnă, adăugă Maris luându-l de braţ pe Car'das şi făcându-i semn să se retragă spre uşă. Ne vedem mai târziu, Comandante.

  — Da, răspunse Thrawn şi ochii i se micşorară treptat în două fante roşii strălucitoare în spatele pleoapelor grele. Şi sunt convins că ai avut dreptate, Car'das. Îmi imaginez cât va fi de necăjit Qennto că a ratat toată petrecerea.

  S-au întors la bază unde l-au găsit pe Qennto preocupat de probleme mai presante decât ideea că a pierdut nişte aventuri.

  — O omor cu mâna mea! promise bărbatul masiv privindu-i pe Maris şi pe Car'das prin hubloul de plastic al uşii de la celulă. Dacă o prind singură vreodată, jur că o omor cu mâna mea.

  — Calmează-te, îl linişti Maris pe un ton răbdător şi plin de înţelegere.

  Era o combinaţie pe care o folosea destul de des când i se adresa lui Qennto.

  — Spune-ne ce s-a întâmplat.

  — A încercat să mă fure, uite ce s-a întâmplat! se răsti Qennto. Aţi fost amândoi acolo. Thrawn ne-a specificat în mod clar că putem să ne alegem o parte dintre comorile găsite pe astronava pirat drept răsplată pentru lecţiile de limbă. Corect?

  — Mai mult sau mai puţin, păru Maris să fie de acord. Din păcate, Amiral Ar'alani are rang mai mare.

  — Puţin îmi pasă dacă ar fi zeitatea locală, îşi continuă Qennto tirada. Ce am ales trebuia să fie al nostru. Nu avea ce să caute să ni le ia înapoi.

  — Ceea ce bineînţeles că i-ai şi spus, murmură Car'das.

  — Mi-aş ţine gura în locul tău, băiete! îl avertiză Qennto privindu-l furios. Oi fi tu favoritul profesorului aici, dar avem de străbătut cale lungă până înapoi în civilizaţie.

  — Deci ce s-a întâmplat cu colecţia ta? întrebă Maris.

  — Chiar avea de gând să ia toate bogăţiile cu ea, răspunse Qennto şi îşi lăsă privirile să zăbovească pe Car'das încă două clipe înainte de a se întoarce spre Maris. Spre norocul meu, celălalt chiss, acel Sindic Mitth-nu-mai-ştiu-cum…

  — Fratele lui Thrawn, interveni Maris.

  Qennto făcu ochii mari.

  — Serios?! În sfârşit, el a luat decizia că trebuie să audă mai întâi versiunea lui Thrawn, aşa că a convins-o să nu ia tot. Dar apoi ea a insistat să se pună tot ce a rămas sub sigiliu prescris, ce naiba o mai însemna şi ăsta.

  — Deci până la urmă cum a rămas…? întrebă Car'das.

  — Până la urmă a rămas că le-au luat şi le-au închis pe undeva, mormăi Qennto. Iar după spusele lui Sindic Mitth-nu-mai-ştiu-cum, nici chiar Thrawn nu poate să le mai scoată.

  — O să verificăm noi cu el, îi promise Maris. Printre altele, nu îl cheamă Sindic Mitth-şi-mai-ştiu-eu-cum, ci Sindic Mitth'ras'safis.

  — Da, sigur, răspunse Qennto în doi peri. Acum vorbiţi cu Thrawn, ce staţi? Şi dacă tot vorbiţi cu el, vedeţi cum faceţi să mă scoateţi de aici.

  — Normal, îl asigură Maris. Haide, Jorj. Să mergem să vedem dacă e dispus comandantul să primească oaspeţi.

  La început, militarul care stătea de gardă lângă cabina lui Thrawn nici măcar nu îndrăzni să intre să îl întrebe pe comandant dacă ar fi dispus să îi vadă. Dar Maris l-a convins până la urmă să verifice, şi un minut mai târziu stăteau lângă patul lui.

  — Da, am văzut raportul lui Thrass, le spuse el după ce Maris îi descrise situaţia.

  Arăta încă slăbit, dar evident mai în forţă decât pe Şoimul Săltăreţ.

  — Căpitanul Qennto ar trebui să înveţe cum să îşi controleze temperamentul.

  — Căpitanul Qennto ar trebui să înveţe cum să îşi controleze mult mai multe, remarcă Maris cu regret. Dar închis fiind nu s-a schimbat deloc în bine şi evident că nu se va schimba nici acum. Poţi să îl eliberezi?

  — Da, dacă îl avertizezi ce înseamnă să nu respecţi ierarhia de comandă a ofiţerilor chiss, răspunse Thrawn. Poate ar fi bine să îl închidem de fiecare dată când mai apare un ofiţer superior în bază.

  — Nu ar fi o idee deloc rea, fu Maris de acord. Mulţumesc.

  — Ce se întâmplă cu obiectele pe care fratele tău le-a sigilat? întrebă Car'das. Lui Qennto îi va fi imposibil să se liniştească până nu le capătă înapoi.

  — Atunci înseamnă că este timpul să înceapă să aibă răbdare, îi răspunse Thrawn. Un sindic din A Opta Familie Conducătoare le-a declarat sigilate ca urmare a posesiunii revendicate de un ofiţer comandant. Nu pot fi desigilate până când nu se întoarce Amiral Ar'alani să îşi prezinte argumentele.

  — Când se va întâmpla acest lucru? insistă Car'das.

  — Oricând va pofti ea, dar probabil nu înainte ca astronava comorilor vagaari să fie examinată şi toate sistemele şi echipamentele analizate. Va dori să fie prezentă pentru inspecţie.

  — Dar ar însemna luni de zile, protestă Car'das. Nu putem sta aici atât de mult.

  — Şi nici nu ne putem întoarce fără ceva marfă în plus ca să ne liniştim clienţii, adăugă Maris.

  — Înţeleg, spuse Thrawn, dar situaţia mă depăşeşte.

  În spatele lui Car'das, uşa se deschise. Se întoarse, aşteptându-se să vadă un medic…

  — Până la urmă norocul războinicului te-a părăsit, declară Sindic Mitth'ras'safis păşind în cabină.

  — Bine ai venit, îi zâmbi Thrawn făcându-i semn să se apropie. Te rog, intră.

  — Trebuie să vorbim, Thrawn, îi spuse Mitth'ras'safis privindu-i pieziş pe Maris şi Car'das şi apropiindu-se de partea cealaltă a patului. Singuri.

  — Nu ai de ce să te temi de prezenţa lor, îl asigură Thrawn. Nimic din ce vorbim nu vor repeta în afara acestei cabine.

  — Nu aici este problema, se opuse Mitth'ras'safis. Avem lucruri Chiss de discutat, care nu îi interesează pe ei.

  — Probabil nu acum, răspunse Thrawn. Dar pe viitor, cine ştie?

  Mitth'ras'safis îşi miji ochii.

  — Ceea ce înseamnă…?

  Thrawn dădu din cap compătimitor.

  — Eşti dăruit în multe aspecte, fratele meu, spuse el, dar trebuie să îţi dezvolţi o viziune dacă vrei să supravieţuieşti intrigilor şi conflictelor vieţii de politician.

  Gesticulă spre Car'das şi Maris.

  — Avem o oportunitate rară, şansa de a întâlni şi interacţiona cu membrii unei entităţi politice vaste, dar până acum necunoscute, oameni cu păreri şi gânduri diferite de cele ale noastre.

  — De aceea tot insişti să îi aduci şi pe ei chiar atunci când primeşti un amiral în inspecţie oficială? întrebă Mitth'ras'safis privindu-l neîncrezător pe Car'das. Crezi că felul în care gândesc ei are valoare pentru noi?

  — Toate părerile merită să fie ascultate, chiar dacă mai târziu vor fi judecate ca având vreo valoare sau nu, sublinie Thrawn. Dar la fel de importante sunt legăturile sociale şi intelectuale pe care le construim între noi. Într-o bună zi, Dominaţia noastră şi Republica lor vor intra în contact, iar prietenii şi aliaţii pe care ni-i facem astăzi vor putea foarte bine să definească direcţia pe care o va urma acel contact.

  Se uită pe rând la Car'das şi la Maris.

  — Îmi imaginez că amândoi au ajuns deja la aceeaşi concluzie, din punctul lor de vedere, desigur.

  Car'das o privi pe Maris. Buza ei uşor îndoită era singurul răspuns de care avea nevoie.

  — Da, să fim sinceri, am ajuns, admise el.

  — Vezi? îi arătă fratelui său. Deja ne înţelegem unii pe alţii, măcar într-o mică parte.

  — Probabil, spuse Mitth'ras'safis neîncrezător.

  — Dar ai venit aici cu anumite treburi de discutat, îi aminti Thrawn. Apropo, le permiţi invitaţilor mei să îţi spună Thrass?

  — Nici vorbă, se îmbăţoşă Mitth'ras'safis.

  Se uită la Maris şi îşi îmblânzi un pic expresia.

  — Deşii am înţeles că i-ai salvat viaţa fratelui meu, adăugă el ezitând.

  — M-am bucurat să pot fi de ajutor, Sindic Mitth'ras'safis, rosti Maris în limba cheunh.

  Mitth'ras'safis pufni nemulţumit şi se uită la Thrawn, umbra unui zâmbet uşor ironic atingându-i în cele din urmă buzele.

  — Nu sunt deloc prea buni să ne vorbească limba, nu?

  — Ai putea încerca minnisiat, îi oferi Thrawn o variantă. Pe aceasta o vorbesc mai bine decât cheunh. Sau ai putea să foloseşti sy bisti, pe care cred că o cunoşti, de asemenea.

  — Da, răspunse Mitth'ras'safis cu un accent ciudat în sy bisti. Dacă aşa ar fi mai uşor.

  — De fapt, am prefera să vorbim în cheunh, dacă nu vă este cu supărare, interveni Car'das cu o propunere în limba cheunh. Ne-ar prinde bine să exersăm.

  — Cred că v-ar prinde, spuse cu un ecou Mitth'ras'safis.

  Ezită, apoi înclină uşor capul.

  — Şi din moment ce amândoi v-aţi adus aportul la salvarea fratelui meu… cred că va fi în regulă să îmi spuneţi Thrass.

  Maris înclină şi ea capul.

  — Mulţumim. Suntem onoraţi că ne acceptaţi.

  — Pur şi simplu nu vreau să îmi tot aud numele stâlcit.

  Thrass se întoarse spre Thrawn.

  — Să revenim, spuse el pe un ton din nou aspru. Ce crezi tu exact că faci aici?

  — Misiunea cu care am fost însărcinat, îi răspunse Thrawn. Protejez Dominaţia de inamicii ei.

  — Inamicii ei, sublinie Thrass cuvântul. Nu potenţialii ei inamici, înţelegi diferenţa?

  — Da, răspunse Thrawn. Şi nu.

  Thrass îşi ridică o mână, apoi o lăsă să cadă, plesnindu-şi şoldul.

  — O să fiu sincer cu tine, Thrawn, îi spuse el. A Opta Familie Conducătoare nu este deloc mulţumită de tine.

  — Te-au trimis tot drumul până aici ca să îmi spui lucrul acesta?

  — Nu este un subiect de glumă, se răsti Thrass. Astronava aceea cu comori luată de la piraţi a fost ea însăşi o treabă urâtă. Dar ultima escapadă a depăşit cu mult toate limitele. Şi mai ales, chiar sub nasul unui amiral.

  — Vagaari nu sunt piraţi, Thrass, îi explică Thrawn cu voce scăzută şi gravă. Sunt o specie complet nomadă. Sute de mii, poate milioane. Iar mai devreme sau mai târziu vor ajunge şi la graniţele Dominaţiei.

  — Prea bine, spuse Thrass. Când vor ajunge, îi vom distruge.

  — Dar de ce să aşteptăm până atunci? insistă Thrawn. De ce să stăm cu spatele la milioane de alte fiinţe când sunt forţate să sufere?

  — Răspunsul filosofic ar fi că noi nu forţăm pe nimeni să sufere, îl contrazise Thrass. Răspunsul practic este că nu putem să apărăm întreaga galaxie.

  — Nici nu am zis că trebuie să apărăm întreaga galaxie.

  — Serios? Tu unde te-ai opri? gesticulă Thrass spre pereţii încăperii. Zece ani-lumină dincolo de graniţele noastre? O sută? O mie?

  — Sunt de acord că nu putem proteja întreaga galaxie, recunoscu Thrawn. Dar este lipsit de înţelepciune să le permitem întotdeauna inamicilor să aleagă ei timpul şi locul pentru bătălie.

  Thrass oftă.

  — Thrawn, nu poţi continua să întreci măsura într-atât, îl avertiză el. Vigilenţa paşnică este calea Chiss, iar Cele Nouă Familii Conducătoare nu vor sta la nesfârşit să privească cu mâinile în sân cum ignori tu doctrina militară de bază. Ca să fiu mai precis, membrii Familiei a Opta au subliniat clar că te vor demite înainte să permită ca acţiunile tale să le pericliteze lor poziţia.

  — Noi provenim dintr-o familie de condiţie modestă, îi aminti Thrawn. Pot să trăiesc din nou aşa dacă voi fi nevoit.

  Îşi strânse buzele scurt.

  — Dar voi face tot posibilul ca Familia a Opta să nu te demită sau să te degradeze pe tine din cauza mea.

  — Eu nu îmi fac griji pentru poziţia mea, spuse Thrass dur. Încerc să îl feresc pe fratele meu să îşi arunce la gunoi o carieră onorabilă şi minunată pentru nimic.

  Thrawn privi undeva în zare.

  — Dacă va fi să mi-o arunc, spuse el încet, îţi garantez că nu o voi arunca pe nimic.

  O vreme cei doi fraţi se priviră unul pe altul în tăcere. Apoi Thrass oftă.

  — Nu te înţeleg, Thrawn, îi spuse el. Nu sunt sigur dacă te-am înţeles vreodată.

  — Atunci ai încredere în mine, îi sugeră Thrawn.

  Thrass scutură din cap.

  — Pot să am încredere în tine atât cât au şi Cele Nouă Familii Conducătoare, sublinie el. Iar încrederea aceasta este ca un fir întins, aproape să se rupă. Ultimul incident…

  Dădu iar din cap.

  — Trebuie să le spui? se auzi Maris.

  — Cu patru războinici ucişi?! se răsti Thrass privind-o cu ochii strălucind. Cum pot să ţin aşa ceva secret?

  — A fost o misiune de recunoaştere care a scăpat de sub control, îi sugeră Maris o variantă. Comandantul Thrawn nu s-a dus până acolo cu intenţia de a se angaja în vreo luptă.

  — Orice misiune în acea regiune ar fi întrecut măsura, îi spuse Thrass grav. Totuşi, pot să încerc să o încadrez în termenii aceştia.

  Se întoarse spre Thrawn.

  — Dar s-ar putea ca nimic din ce voi spune să nu schimbe situaţia. S-a ajuns la acţiune, au existat victime. Iar aceste consecinţe vor fi singurele care vor conta pentru Familiile Conducătoare.

  — Ştiu că vei face tot ce poţi, îi mulţumi Thrawn.

  — Dar este oare ce pot să fac la fel cu ce trebuie să fac? întrebă Thrass oarecum retoric. Se pare că dacă încerc să te protejez de consecinţele deciziilor auto-distructive pe care le tot iei îţi garantează libertatea de a face mai multe. Să fie acesta cel mai bun mod de a-mi sluji fratele şi familia?

  — Eu ştiu care este răspunsul meu, spuse Thrawn. Dar tu trebuie să găseşti un răspuns pentru tine.

  — Poate cândva, îl respinse Thrass. Între timp, am un raport de întocmit.

  Se uită resemnat spre Thrawn.

  — Şi un frate de protejat.

  — Trebuie să faci doar ce simţi că este drept şi corect, îl îndemnă Thrawn. Dar tu nu îi cunoşti pe vagaari. Eu însă i-am văzut. Şi îi voi învinge, indiferent de costuri.

  Thrass dădu din cap şi se îndreptă spre uşă. Acolo se opri cu mâna deasupra panoului de acţionare.

  — Ţi-a trecut vreo clipă prin minte, întrebă el fără să se întoarcă, că atacurile de acest gen îi provoacă, de fapt, pe cei ca vagaari să se îndrepte împotriva noastră? Că dacă i-am lăsa pur şi simplu în pace, nu ar deveni niciodată o ameninţare pentru Dominaţie?

  — Nu, nu m-am gândit niciodată aşa, îi răspunse Thrawn fără nici o intonaţie.

  Thrass oftă.

  — Eram sigur. Noapte bună, Thrawn.

  Apăsă butonul de acţionare a uşii şi părăsi încăperea.

  — Uite acolo, spuse C'baoth arătând cu mâna spre imaginea care se vedea prin hublou atunci când naveta lor de transport se înscrise pe o traiectorie curbă în apropierea planetei Yaga Minor. Îl vezi?

  — Da, răspunse Lorana privind înmărmurită masivul complex care plutea pe orbita joasă deasupra planetei.

  Şase cuirasate noi-nouţe, aranjate într-un model hexagonal împrejurul unui nucleu central de depozitare şi toate legate împreună cu o serie de piloni masivi cu turbolifturi.

  — Este într-adevăr impresionant.

  — Este mai mult decât impresionant, îi spuse C'baoth cu gravitate, în el stă viitorul întregii galaxii.

  Lorana se uită la el pe furiş. Pe parcursul ultimelor trei săptămâni, în urma ridicării ei oficiale de la gradul de ucenic Padawan la rangul de Cavaler Jedi, C'baoth a arătat o schimbare remarcabilă în atitudine. Stătea de vorbă cu ea mult mai des şi pentru mai mult timp, cerându-i părerea despre politică şi alte subiecte, deschizându-se înaintea ei ca în faţa unui egal.

  Noua atitudine venea ca o răsplată, chiar o flata. Dar în acelaşi timp stârnea în ea anumite sentimente deloc confortabile. La fel cum se aşteptase de la ea la prea mult atunci când îi fusese doar ucenic Padawan, părea că acum se aştepta ca ea să aibă dintr-o dată toată înţelepciunea, experienţa şi puterea unui Jedi experimentat şi trecut prin toate.

  Această călătorie spre Yaga Minor era încă un exemplu. O invitase din senin să meargă cu el pentru a urmări ultimele etape ale pregătirilor. Ar fi fost mult mai potrivit, după părerea ei, să îl invite pe Maestrul Yoda sau pe unul dintre membrii Consiliului să îl susţină când avea să plece în călătoria lui istorică.

  Dar, cu toate acestea, el o alesese pe ea.

  — Echipajul şi familiile sunt deja instalate la bord, aranjându-şi echipamentul şi făcând ultimele pregătiri, continuă C'baoth. La fel şi cei mai mulţi dintre acei Jedi care ne vor însoţi, deşii doi sau trei urmează încă să vină. O să vrei să îi întâlneşti pe toţi înainte să plecăm, bineînţeles.

  — Bineînţeles, spuse Lorana automat şi îşi simţi muşchii tensionaţi la gândul oribil care i se înfiripă brusc în minte. Când spui să plecăm, Maestre C'baoth, la cine te referi exact… adică…

  — Nu bolborosi, Jedi Jinzler, o apostrofă C'baoth blând. Cuvintele unui Jedi, întocmai ca şi gândurile unui Jedi, trebuie să fie întotdeauna clare şi sigure. Dacă ai vreo întrebare, să o auzim.

  — Da, Maestre C'baoth.

  Lorana îşi luă inima în dinţi.

  — Când spui să plecăm… te gândeşti să te însoţesc în expediţia spaţială Zbor în Necunoscut?

  — Bineînţeles, îi răspunse el încruntat. Altfel de ce crezi că am recomandat înaintarea ta la rangul de Cavaler Jedi atât de timpuriu?

  Un junghi destul de cunoscut o împunse pe Lorana în piept.

  — Am crezut că m-ai recomandat pentru că eram pregătită.

  — Evident că erai, răspunse C'baoth. Dar ai încă multe de învăţat. Aici, la bordul Zborului în Necunoscut, voi avea timpul necesar să te învăţ.

  — Dar nu pot să merg, protestă Lorana căutând cu disperare în minte ceva de care să se agaţe.

  Nu îşi dorea să părăsească Republica şi nici galaxia. Cu siguranţă nu când rămâneau atâtea de făcut aici.

  — Nu m-am pregătit deloc, nu am cerut permisiunea Consiliului Jedi…

  — Consiliul mi-a acordat tot ce am nevoie, îi tăie vorba C'baoth. Cât despre pregătiri, de ce fel de pregătiri are nevoie un Jedi?

  Lora strânse puternic din dinţi. Cum a putut să ia el o astfel de decizie fără măcar să o întrebe şi pe ea?

  — Maestre C'baoth, apreciez oferta. Dar nu sunt sigură că…

  — Nu este o ofertă, Jedi Jinzler, o întrerupse iar C'baoth. Eşti Jedi acum. Mergi oriunde decide Consiliul să te trimită.

  — Oriunde în Republică, da, îi aminti Lorana. Dar călătoria aceasta este cu totul diferită.

  — Este diferită doar în mintea ta, îi spuse C'baoth cu fermitate. Dar eşti tânără. Te vei maturiza.

  Arătă spre complexul de astronave de care se apropiau.

  — De îndată ce vei vedea ce am reuşit să construim şi te vei întâlni şi cu ceilalţi Jedi vei deveni mai entuziasmată de destinul care ne aşteaptă.

  — Ce fac cu asta? întrebă Tarkosa, bătând uşurel darabana cu degetele pe o ladă de cuple de împământare. Chas?

  — O secundă, aşteaptă o secundă, mormăi Uliar inspectând cu privirea lăzile aşezate deja pe rafturi şi înjurând în gând mulţimea de asistenţi tehnici pe care Cabinetul Cancelarului Suprem îi trimisese de pe Coruscant să ajute la încărcat.

  În cea mai mare parte a timpului se dovediseră complet inutili: trânteau componentele delicate, le aşezau pe altele unde nu trebuia, şi de cele mai multe ori aduceau dubluri pentru piesele de schimb lăsând seturile iniţiale pierdute undeva în adâncurile nucleului de depozitare departe sub ei.

  — Pune-o acolo, îi spuse lui Tarkosa şi îi arătă un loc lângă o ladă cu piese de rezervă pentru pompele de răcire.

  — Ce adunătură! se auzi o voce baritonală înjurând în spatele lui.

  Uliar se răsuci pe călcâie şi îl privi pe bărbatul chel între două vârste care stătea în cadrul uşii, îmbrăcat cu o robă maronie.

  — Tu cine eşti? îl întrebă Uliar.

  — Maestru Jedi Justyn Ma'Ning, îi spuse celălalt cu fruntea încreţită la vederea haosului din încăpere. Echipamentul acesta trebuia depozitat de acum două zile.

  — A fost depozitat foarte prost, îi răspunse Uliar. Acum încercăm să îl ordonăm.

  — Aha, exclamă Ma'Ning cu o expresie de nemulţumire.

  Aparent, cunoscuse şi el vrednicia asistenţilor tehnici veniţi de pe Coruscant.

  — Ar fi bine să vă grăbiţi. Maestrul C'baoth o să ajungă astăzi şi nu o să fie mulţumit dacă vede lucrurile în dezordine.

  Dând din cap, se răsuci şi plecă înainte pe coridor.

  — De parcă mulţumirea Jedi ar fi problema noastră, mormăi Uliar în barbă spre uşa rămasă goală.

  Se întoarse spre rafturile de depozitare; şi chiar atunci ecranul unui dispozitiv de diagnosticare al repetoarelor se aprinse.

  — Acum merge? se auzi o voce şi un tânăr îşi scoase capul printr-un panou de acces în podea.

  — Stai un pic.

  Uliar se apropie de ecran şi încercă lista de opţiuni.

  — Mie mi se pare perfect, confirmă el.

  Asistenţii tehnici de pe Coruscant erau nefolositori, dar cei câţiva tehnicieni adevăraţi care veniseră printre ei erau cu totul altă poveste.

  — Mulţumesc.

  — Pentru puţin, îi răspunse celălalt punându-şi cutia cu scule lângă panou şi ieşind din podea. Aveţi încă probleme cu repetorul în cala reactorului de la pupa?

  — Doar dacă nu l-ai reparat şi pe acela acum, îi spuse Tarkosa.

  — Cred că nu au legătură directă, îi explică tânărul montând panoul de acces la loc în podea. Circuitele acestea sunt legate în paralel, dar mă îndoiesc că au legătură atât de departe unul de altul. O să încerc să îl verific după ce mă întorc din D-Unu.

  — De ce nu îl verifici acum? îi sugeră Uliar. D-Unu este tocmai în capătul celălalt al hexagonului. De ce să baţi tot drumul până acolo şi apoi să te întorci tot drumul înapoi?

  — Pentru că D-Unu este în acelaşi timp nava de comandă, îi aminti tehnicianul. Mon Calamarii arată ei fraieri, dar când Căpitan Pakmillu spune că vrea ceva reparat, înseamnă că vrea acum.

  Tarkosa pufni.

  — Şi ce-o să ne facă, o să ne degradeze pe toţi?

  — Nu ştiu ce poate să vă facă vouă, răspunse tehnicianul sec, dar eu vreau să mai am un loc de muncă şi după ce vă luaţi voi zborul în negura sălbatică. Nu durează mult, promit.

  — Te aşteptăm să îţi ţii promisiunea, îl avertiză Uliar. Sigur nu te putem convinge să vii cu noi? Eşti la ani-lumină înaintea celor mai mulţi tehnicieni pe care îi avem.

  Un muşchi tresări pe obrazul tânărului.

  — Mă îndoiesc, răspunse, dar mulţumesc oricum. Încă nu sunt gata să părăsesc lumea civilizată.

  — Mai bine ai nutri speranţa să nu te părăsească lumea civilizată pe tine, îl avertiză Tarkosa. După cum merg lucrurile pe Coruscant, nu aş paria pe aşa ceva.

  — Posibil, spuse tehnicianul şi îşi ridică lada cu scule. Ne vedem mai târziu.

  — În regulă, fu Uliar de acord. Mulţumesc.

  Tânărul zâmbi şi părăsi încăperea.

  — Bun băiat, comentă Tarkosa după ce plecă. Măcar l-ai întrebat cum îl cheamă?

  Uliar dădu din cap.

  — Dean sau cam aşa ceva. Ce mai contează, nu îl mai vedem de poimâine. Bine, lada aceea cu condensatoarele de şoc pune-o lângă cuplele de împământare.

  — Întregul sistem poate fi controlat de aici, spuse Căpitan Pakmillu arătând cu mâna împrejurul vastului Centru de Operaţiuni Combinate. Ceea ce înseamnă că dacă apare o urgenţă sau un dezastru pe oricare dintre astronave, putem institui imediat contramăsurile fără a fi nevoie să trimitem oameni în zonele afectate.

  — Impresionant! exclamă Obi-Wan privind în jur.

  Situat la coada coridorului transversal din spatele complexului de monitorizare a punţii, Centrul de Operaţiuni Combinate se întindea, probabil, pe treizeci de metri înspre pupa şi ocupa întregul spaţiu dintre cele două coridoare principale ale cuirasatului. În mod obişnuit zumzăia de activitate, cu zeci de oameni şi extratereştri umblând încolo şi încoace şi jumătate dintre panouri şi pupitre deschise pentru verificări şi reglaje finale.

  — Acolo ce este? întrebă Anakin arătând spre un pupitru aflat la două rânduri de unde se opriseră ei. Seamănă cu un sistem de monitorizare şi control de la cursele de ataşe.

  — Ai ochi ageri, tinere, îl măguli Pakmillu lăsându-şi ochii săi mari să se rotească înspre băiat. Aşa este. Îl folosim pentru a controla flota de autoglisoare şi motorepulsoare.

  — Glumeşti, se încruntă Obi-Wan spre pupitru. Folosiţi ataşe prin coridoarele acestea?!

  — Zbor în Necunoscut are un spaţiu imens, Maestre Kenobi, îi aminti Pakmillu. Cu toate că fiecare cuirasat este legat prin piloanele turbolifturilor de fiecare vecin şi de nucleu, rămâne încă mult de mers prin locuri pe unde turbolifturile nu ajung. Autoglisoarele sunt vitale pentru a transporta echipajul dintr-un loc în altul şi în mod normal şi în situaţii de urgenţă.

  — Înţeleg, dar ataşe?! protestă Obi-Wan. Un sistem mai dezvoltat de turbolifturi nu ar fi fost mai sigur şi mai eficient?

  — Cu siguranţă, mormăi Pakmillu. Din nefericire, ar fi fost şi mult mai scump. Cuirasatele originale nu includeau un astfel de sistem, iar Senatul nu a fost de acord să plătească în plus pentru reutilare.

  — Sistemele acestea de control sunt însă într-adevăr destul de bune, îl asigură Anakin. Unele ataşe de pe Tatooine le folosesc atunci când încearcă un curs nou.

  — Acolo nu au cincizeci de mii de oameni împrăştiaţi pe traseu care intră şi ies de pe pistă numai bine să dea peste ei, sublinie Obi-Wan.

  — În schimb poţi da peste multe animale de-a lungul traseului, îl contră Anakin un pic cu amărăciune. Cum ar fi dewbaci şi bantha.

  — Anakin, începu Obi-Wan să îl avertizeze.

  — Deja am încercat sistemul, Maestre Kenobi, interveni rapid Pakmillu. Aşa cum a spus şi Padawan Skywalker, funcţionează foarte bine.

  — Atunci merg pe încredere, răspunse Obi-Wan privindu-l încruntat pe Anakin.

  Băiatul prinsese un obicei prost în ultima vreme, o lipsă de respect, mai ales în public, acolo unde se gândea probabil că maestrul ar fi stânjenit să îl dojenească. O parte din lipsa de respect se formase din pricina vârstei, Obi-Wan era convins, dar chiar şi aşa tot era de neacceptat.

  Dar şi Anakin ştia cât de mult putea să întindă coarda. Ca răspuns la privirea dojenitoare a lui Obi-Wan, îşi coborî ochii spăşit, expresia de pe figură indicând regret cel puţin pentru privitori.

  Şi cu acest schimb de priviri şi expresii, acest incident izolat aparent luă sfârşit. Notându-şi mental să discute totuşi mai târziu cu băiatul atunci când vor fi singuri, Obi-Wan se întoarse spre Pakmillu.

  — Înţeleg că veţi face un scurt tur prin spaţiul Republicii înainte de a intra în Regiunile Necunoscute.

  — Un fel de rodaj, aşa este, răspunse Pakmillu. Trebuie să primim confirmarea că echipamentul funcţionează corespunzător înainte de a pleca dincolo de sistemele dotate cu unităţi de reparaţie.

  Păşi lângă un pupitru de navigare apropiat şi apăsă un buton. Imediat o hologramă a galaxiei se formă deasupra lor.

  — De aici plecăm spre Lonnaw în sectorul Droma, le explică el arătând pe harta holografică. După aceea vom străbate marginea sectorului Glythe spre Argai în sectorul Haldeen. Apoi vom călători prin sectoarele Kokash şi Mondress, cu o ultimă oprire posibilă în sectorul Albanin, dacă va fi necesar.

  — Sunt o mulţime de opriri, remarcă Obi-Wan.

  — Multe vor fi doar survolări, îl asigură Pakmillu. Nu ne vom opri decât dacă se ivesc ceva probleme.

  — Şi după toate ce va urma? întrebă Anakin.

  — Dacă totul merge cum trebuie, în trei săptămâni de acum vom intra oficial în Spaţiul Necunoscut, îi explică Pakmillu. Într-un punct situat la aproximativ două sute de ani-lumină de marginea Spaţiului Sălbatic ne vom opri pentru o ultimă calibrare de navigaţie…

  Tentaculele de la gură fâlfâiră uşor când închise harta holografică.

  — Apoi ne vom începe călătoria adevărată. Prin Regiunile Necunoscute şi spre următoarea galaxie.

  Anakin fluieră încetişor.

  — Cât va dura până când vă veţi întoarce?

  — Câţiva ani cel puţin, îl asigură Pakmillu. Dar nucleul de depozitare are rezerve suficiente pentru zece ani şi ne aşteptăm să suplimentăm proviziile de hrană şi apă de-a lungul călătoriei. Mai mult, numărul nostru s-ar putea reduce dacă vom găsi lumi ospitaliere pe care să le colonizăm.

  — Doar nu veţi lăsa oamenii în Regiunile Necunoscute? întrebă Anakin încruntat.

  — Dacă îi lăsăm, atunci vor avea provizii şi echipament suficient ca să se poată stabili acolo, îl asigură Pakmillu. Vom lăsa, de asemenea, şi unul dintre cuirasate pentru apărare şi transport. După cum puteţi vedea din modul în care a fost proiectat Zbor în Necunoscut, va fi relativ simplu să detaşăm un singur cuirasat de restul complexului spaţial.

  Anakin dădu din cap neîncrezător.

  — Tot sună periculos.

  — Suntem bine pregătiţi, îi aminti Pakmillu. Şi bineînţeles, avem optsprezece Jedi la bord. Vom fi în siguranţă.

  — Sau cel puţin atât cât poţi fi oriunde în zilele noastre, murmură Obi-Wan.

  — Va fi în acelaşi timp şi o aventură glorioasă, continuă Pakmillu privindu-l pe Anakin. Ce păcat că nu poţi veni şi tu cu noi.

  — Am încă multe lucruri pe care aş vrea să le fac aici, răspunse Anakin cu un uşor tremur de emoţie colorându-i vocea şi simţul.

  Se uită spre Obi-Wan, iar emoţia dispăru sub o postură mai potrivită pentru un Jedi.

  — Şi apoi, nu îmi pot părăsi maestrul până când nu îmi închei pregătirea.

  — Cu şase Maeştri Jedi la bord ai avea mai multe alternative pentru profesor, îi sublinie Pakmillu.

  — Nu aşa stau lucrurile, îi explică Obi-Wan căpitanului.

  Îl uimea câteodată cum oamenii care nu aveau nici cea mai vagă idee despre cum se aplica metodologia Jedi ţineau totuşi să îşi exprime cu glas tare ignoranţa.

  — Spuneai că Maestrul C'baoth va sosi curând?

  — De fapt chiar am sosit, tună vocea lui C'baoth de-a latul încăperii.

  Obi-Wan se întoarse. Iată-i, tocmai intrau în încăpere C'baoth şi Lorana Jinzler.

  — Ce surpriză, Maestre Kenobi, continuă C'baoth trecând lejer prin aglomeraţia din centru.

  Nimeni nu a trebuit să îi facă însă loc să treacă, deşii era să se lovească de câţiva. Din fericire, cei mai mulţi tehnicieni erau prea ocupaţi cu treburile lor ca să îl remarce. Lorana trecu printre ei mai atentă, arătând evident stânjenită.

  — Credeam că ai plecat spre Sulorine până acum.

  — Am fost scos din misiune, îi explică Obi-Wan. Am ceva de vorbit cu tine, Maestre C'baoth.

  C'baoth aprobă din cap.

  — Desigur. Spune.

  Obi-Wan îşi luă inima în dinţi. Între C'baoth şi Anakin avea să îi fie destul de neplăcut.

  — Anakin şi cu mine am vrea să ne alăturăm expediţiei.

  Cu colţul ochiului îl văzu pe Anakin privindu-l mut de uimire.

  — Am vrea?! exclamă băiatul.

  — Am vrea, repetă Obi-Wan cu fermitate. Măcar până la marginea galaxiei.

  C'baoth făcu o grimasă.

  — Deci Maestrul Yoda admite în sfârşit că aş putea într-adevăr să o găsesc pe Vergere?

  — Cine este Vergere? întrebă Lorana.

  — Un Jedi care a dispărut, îi explică C'baoth scurt fără să îşi ia ochii de pe figura lui Obi-Wan. Maestrul Kenobi a încercat odată să o găsească şi a dat greş.

  — Nu a fost vorba în mandatul călătoriei despre vreo misiune de căutare şi salvare, exclamă dintr-o dată Pakmillu îngrijorat.

  — Pentru că este o misiune Jedi, Căpitane, care nu te interesează pe tine, îi spuse C'baoth. Nu îţi face griji, nu va interfera cu programul nostru.

  Îşi ridică sprâncenele spre Obi-Wan.

  — Sper doar că nu ai cerut să vii cu noi din dorinţa de a-ţi mai domoli sentimentul de vină.

  — Nu am cerut să vin deloc, îi spuse Obi-Wan. Fac doar ce mi-a ordonat Consiliul.

  — Aşa cum facem cu toţii, îi răspunse C'baoth pe un ton ironic şi îşi mută privirea spre Anakin. Dar tu, tinere Skywalker? Pari destul de nemulţumit de această schimbare de planuri.

  Obi-Wan îşi ţinu răsuflarea. Avusese câteva motive pentru care nu îi spusese mai din timp lui Anakin de mandatul cu care fusese însărcinat de Windu, printre care ultimul fiind faptul că băiatul îl privea pe C'baoth cu prea multă admiraţie. Dacă i-ar fi spus lui Anakin că trebuie să meargă în Yaga Minor ca să stea cu ochii pe C'baoth, ar fi fost nevoit să dea nişte explicaţii. Nu îşi dorea să îl deziluzioneze povestindu-i de bănuielile lui Windu legate de o posibilă implicare a lui C'baoth în incidentul de pe Barlok.

  Din fericire, ieşi repede la iveală faptul că decizia de a-l ţine pe băiat în ceaţă a fost cea corectă.

  — Nu sunt nemulţumit deloc, Maestre C'baoth, răspunse Anakin cu vocea clară şi complet sinceră. Am fost doar surprins. Maestrul Obi-Wan nu mi-a spus nimic până acum.

  — Dar vrei să mergi să vezi Regiunile Necunoscute împreună cu mine?

  Anakin ezită.

  — Nu vreau să părăsesc Republica pentru totdeauna, spuse el. Dar m-a impresionat modul în care ai controlat lucrurile pe Barlok şi cum ai lămurit conflictul iscat între părţi. Sunt convins că am învăţat mult doar privindu-te zi de zi.

  C'baoth zâmbi ironic spre Obi-Wan.

  — Măcar un lucru tot i-ai transmis bine băiatului, Maestre Kenobi. Vorba mieroasă.

  — Eu sper că i-am transmis mai mult decât atât, îi spuse Obi-Wan fără nici o intonaţie. Dar adevărul este că are dreptate când spune că poate învăţa mult de la tine.

  Arătă cu capul spre Lorana.

  — Aşa cum sunt convins că ar fi de acord şi Padawan Jinzler.

  — Aşa este, fu C'baoth de acord. Dar este Jedi Jinzler acum. A fost ridicată la rang de Cavaler Jedi în urmă cu trei săptămâni.

  — Serios? spuse Obi-Wan ascunzându-şi cu grijă surpriza.

  După modul în care a auzit-o vorbind pe Barlok, s-ar fi gândit că evenimentul nu s-ar fi întâmplat nici în câţiva ani.

  — Scuzele mele, Jedi Jinzler, şi în acelaşi timp felicitările mele. Să înţeleg că vei călători şi tu la bordul complexului spaţial Zbor în Necunoscut cu Maestrul C'baoth?

  — Sigur că va călători cu mine, se răsti C'baoth înainte ca Lorana să aibă timp să răspundă ceva. Este una dintre cei aleşi, una dintre puţinii Jedi în care am încredere completă.

  — Nu ai încredere nici măcar în Jedi? se miră Anakin surprins.

  — Am spus că am încredere completă, repetă C'baoth cu voce gravă. Sigur că sunt şi alţii în care am încredere. Dar până la un punct.

  — Aha, înţelese Anakin şi dădu înapoi.

  — Din fericire, tu şi cu instructorul tău faceţi parte din acel grup destul de larg, spuse C'baoth zâmbind uşor. Prea bine, Maestre Kenobi. Tu şi ucenicul tău Padawan veţi putea să mă însoţiţi până la marginea galaxiei, cu condiţia să vă preocupaţi singuri de modalitatea de întoarcere în Republică.

  — Mulţumim, spuse Obi-Wan. Astronava Delta-Doisprezece Spirit Stelar pe care o vom folosi la întoarcere este la suprafaţă, gata să fie adusă pe orbită şi încărcată la bord.

  — Bun, încheie C'baoth. Veţi sta aici la bordul Cuirasatului Unu. Căpitane, aranjează-le cabine.

  — Da, Maestre C'baoth, mormăi Pakmillu. Am săpun cabinierul…

  — Tu te vei îngriji de cabinele lor, repetă C'baoth subliniind subtil, dar evident primul cuvânt. Ei sunt Jedi. Le vei acorda atenţie conform rangului.

  Tentaculele de pe gura lui Pakmillu se încordară.

  — Am înţeles, Maestre C'baoth.

  Se apropie de un pupitru şi apăsă câteva butoane cu mâinile tremurând.

  — Şi Jedi Jinzler?

  — I-am rezervat deja cabină lângă mine, îi spuse C'baoth. Puntea Trei, Apartamentul A-Patru.

  — Prea bine, răspunse Pakmillu privind ecranul. Maestre Kenobi, veţi sta împreună cu Maestrul Skywalker în Apartamentul A-Opt pe Puntea Cinci. Sper că vă va fi pe plac.

  — Va fi, se răsti C'baoth înainte ca Obi-Wan să poată răspunde. Acum poţi să însărcinezi pe cineva să îi conducă până la cabine.

  Din spatele lor se auzi brusc un zgomot de fier rupt. Obi-Wan se răsuci şi văzu o foaie mare dintr-o reţea conductoare desprinzându-se de perete şi atârnând precar deasupra unor pupitre de control. Îşi întinse Forţa…

  C'baoth ajunse primul, prinzând foaia de metal într-o strânsoare solidă cu ajutorul Forţei, chiar dacă se desfăcuse şi atârna întreagă în aer.

  — Jedi Jinzler, oferă-le asistenţă, ordonă el.

  — Da, Maestre C'baoth, spuse Lorana şi se grăbi să ajute.

  — Căpitan Pakmillu, ai de gând să le găseşti pe cineva să îi însoţească pe noii noştri pasageri? Continuă C'baoth pe un ton liniştit ţinând în continuare reţeaua de metal plutind deasupra pupitrelor.

  — Nu este nevoie, spuse Obi-Wan. Am studiat planurile punţilor cuirasatelor pe drum până aici. Putem să ne descurcăm singuri.

  C'baoth se încruntă discret şi pentru o secundă Obi-Wan se gândi că va insista să primească oricum însoţitor, aşa cum era potrivit pentru rangul Jedi. Dar apoi cutele dispărură şi aprobă din cap.

  — Prea bine, spuse. Căpitan Pakmillu a organizat o cină festivă pentru prima seară în sala de mese a ofiţerilor superiori la ora şapte. Maeştrii Jedi care mă însoţesc vor fi acolo. Vă aştept să veniţi şi voi.

  — Vom fi onoraţi, răspunse Obi-Wan.

  — Şi va trebui să vă opriţi mai întâi la centrul medical de pe Cuirasatul Unu, adăugă Pakmillu. Reprezentantul Cancelarului Suprem ne-a instruit ca întreg personalul să fie examinat complet, inclusiv să dea mostre de sânge şi ţesut pentru a fi trimise la analiză pe Coruscant. Aparent, există temeri legate de viruşi incubaţi sau potenţiale epidemii.

  — Ne vom prezenta la controlul medical, promise Obi-Wan. Ne vedem diseară, atunci.

  Îl împinse discret pe Anakin şi traversară împreună Centrul de Operaţiuni Combinate.

  — Maestrul C'baoth pare să ştie foarte bine ce vrea, nu crezi? comentă el.

  — Nu văd nimic rău aici, spuse Anakin cu fermitate. Dacă şi Maestrul Yoda sau Maestrul Windu ar vorbi la fel cu Senatul şi Cancelarul din când în când, poate că s-ar face mai multe lucruri cum trebuie.

  — Mda, murmură Obi-Wan. Posibil.

  Reţeaua de metal desprinsă din perete era grea şi destul de flexibilă, cât să o facă dificil de cuprins dintr-o dată. Din fericire, aşa ceva nu constituia o problemă pentru un Jedi. Cu ajutorul Forţei, Lorana o ridică la loc în poziţia iniţială, ţinând-o apăsată cât timp tehnicienii se grăbiră să îi refacă sudurile de prindere.

  — Mulţumim, pufni şeful de echipă după ce o prinseră la loc. Reţelele acestea sunt îngro… adică ne dau bătăi de cap când se desprind aşa.

  — Nici o problemă, îl asigură Lorana. Mă bucur că v-am putut ajuta.

  — Şi eu, mormăi el. Am auzit pe cineva spunând că te cheamă Jinzler?

  — Da, îi confirmă ea. De ce?

  — Fiindcă avem şi noi un Jinzler în echipă, îi spuse el şi butonă aparatul de comunicaţie. Un tip pe care îl cheamă Dean. Vreo rudă?

  — Nu ştiu, îi răspunse Lorana. Aveam doar zece luni când am intrat în Templul Jedi. Nu ştiu absolut nimic despre familia mea.

  — Aoleo, nu au venit niciodată să te vadă?

  — Nu li se îngăduie familiilor să ne viziteze, îi explică Lorana.

  — Aha, exclamă celălalt surprins.

  Se auzi un ton din aparatul de comunicaţie şi şeful de echipă îl duse la gură.

  — Jinzler? Brooks sunt. Unde eşti? Bun, ia o pauză şi dă fuga până în cantină… Fiindcă vreau să te văd, de-aia!

  Închise aparatul şi îl aşeză înapoi la centură.

  — Pe aici, Jedi Jinzler, îi arătă el una dintre uşile de la tribord ale Centrului de Operaţiuni Combinate.

  — Dar am spus deja că nu îl cunosc, protestă ea, dar îl urmă.

  — Aşa este, dar poate că te ştie el, îi spuse Brooks.

  Păşiră prin uşă în coridor, iar el se întoarse spre cel mai apropiat turbolift.

  — Merită să verificăm oricum, nu?

  Lorana simţi un nod în gât.

  — Cred că da.

  Se urcară într-un turbolift cu care coborâră trei niveluri sub puntea de comandă, apoi de-a lungul unui coridor până într-o sală largă plină de mese şi cu o tejghea lungă la un capăt. Vreo zece oameni şi extratereştri şedeau câte doi-trei pe la mese, discutând cu voci scăzute în faţa unor pahare cu lichide multicolore, în timp ce trei droizi serveau preocupaţi în spatele tejghelei.

  — Uite-l acolo, spuse Brooks, arătând cu mâna spre o masă aflată lângă peretele din spate.

  Un tânăr brunet şedea singur la masă, cuibărind o cană fierbinte între palme.

  — Haide să vă fac cunoştinţă.

  Şeful de echipă porni de-a lungul cantinei, schimbând saluturi cu cei de la mese în timp ce trecea pe lângă ei. Lorana îl urmă, incertitudinea crescând treptat tot mai puternică… Şi de îndată ce se apropiară la câţiva metri de el, tânărul se întoarse pe jumătate, moment în care ea îi desluşi profilul.

  Era acelaşi individ pe care îl văzuse de atâtea ori pe Coruscant.

  Se opri brusc, cu trupul tensionat. Brooks nu sesiză, ci îşi continuă drumul până lângă masă.

  — Hei, Jinzler, îl strigă el şi arătă înspre fată. Vreau să îţi prezint pe cineva.

  Tânărul se întoarse complet cu scaunul.

  — Nu este nevoie, spuse el cu vocea sigură, dar amestecată cu un pic de amărăciune şi tensiune neplăcută. Jedi Lorana Jinzler, presupun.

  Cu un efort, Lorana îşi recăpătă glasul.

  — Da, răspunse ea.

  Cuvântul se auzi mai calm decât s-ar fi aşteptat ea.

  — Dean Jinzler, presupun.

  — Voi vă ştiţi, deci? întrebă Brooks privind încruntat de la unul la celălalt.

  — Deloc, răspunse Jinzler. Este doar sora mea.

  — Sora?!

  Brooks se uită la el uimit, apoi la Lorana.

  — Dar am crezut…

  — Mulţumesc, îi spuse Lorana şi îi făcu un semn microscopic să se retragă.

  — Hă… mda.

  Încă privindu-i confuz, Brooks se retrase printre mese, căutând cu mâinile obstacolele din urma lui. Ajunse la uşă şi dispăru afară din cantină.

  — Presupun că ai de gând să iei un loc, o provocă tânărul Jinzler.

  Lorana îşi întoarse atenţia asupra lui. O privea cu aceeaşi amărăciune pe care o remarcase la el şi în celelalte ocazii când îl văzuse în apropiere. Ochii lui însă nu erau negri, contrar aşteptărilor sale, ci aveau aceeaşi nuanţă ciudată de gri ca şi ai ei.

  — Da, spuse ea şi se duse spre un scaun din partea opusă a mesei.

  Îşi strânse roba împrejur şi se aşeză.

  — Presupun că ar trebui să te felicit cu ocazia promovării examenelor, spuse tânărul Jinzler. Ai ajuns un adevărat Jedi acum.

  — Mulţumesc, răspunse Lorana încercând să desluşească ceva pe figura lui.

  Părea să existe o asemănare familială, putea să observe. Curios că nu o văzuse totuşi niciodată până în acel moment.

  — Îmi ţii evidenţa?

  — Părinţii mei o ţin.

  Îşi strânse buzele şi se corectă.

  — Părinţii noştri o ţin.

  — Da, murmură ea. Îmi este teamă însă că nu ştiu nimic despre ei. Sau despre tine.

  — Nu, fireşte că nu, comentă el. Dar eu ştiu totul despre tine. Totul, începând cu pregătirea din copilărie, apoi cu ucenicia pe lângă Jorus C'baoth, continuând cu prima luptă cu sabia de lumină şi terminând cu promovarea la rangul de Cavaler Jedi.

  — Sunt impresionată, exclamă Lorana şi încercă un zâmbet timid.

  — Nu trebuie, îi spuse el neîntorcându-i zâmbetul. Ştiu toate acestea doar pentru că părinţii mei au un prieten care încă lucrează în Templu. Mi-au îndesat pe gât toate realizările tale. Te-au iubit, ştiai?

  Pufni încet.

  — Nu. Fireşte că nu ştiai. Nu te-ai obosit niciodată să afli.

  Îşi coborî privirea spre cană şi sorbi o înghiţitură. Lorana se uită la el, tremurând în faţa mâniei şi amărăciunii pe care o simţea venind spre ea precum aburul din cană. Oare ea ce făcuse să stârnească atâta mânie?

  — Nu ni s-a permis niciodată ca ucenici Padawan să cunoaştem ceva despre familiile noastre, rosti ea în mijlocul tăcerii. Chiar şi acum, când am devenit Jedi, tot nu este recomandat.

  — Mda, comentă el. Sigur.

  — Fireşte că există motive întemeiate pentru acest fapt, continuă ea cu încăpăţânare. Există multe lumi în cadrul Republicii unde legăturile familiale şi rangul constituie părţi importante ale culturii. Un Jedi care ar cunoaşte din ce familie se trage s-ar afla în imposibilitatea de a negocia imparţial în disputele legate de poporul său.

  — Ceea ce nu poate opri totuşi familia să se intereseze de tine, vezi? se răsti el. Pentru că a mea aşa a făcut. Chiar după ce preţioşii tăi Jedi i-au dat afară, au reuşit cumva să afle tot ce ai făcut…

  — Ia stai puţin, îl întrerupse Lorana. Ce vrei să spui cu „i-au dat afară”? Cine i-a dat afară?

  — Voi Jedi aveţi probleme cu auzul? întrebă el supărat. Ţi-am spus deja, unul dintre înalţii şi puternicii voştri Jedi. Mama şi tata erau muncitori civili în cadrul Templului, ocupându-se de întreţinerea şi reparaţia sistemelor electronice în zonele publice. Erau buni în meseria lor. Doar că după ce te-au luat pe tine, pe ei i-au dat afară. Măreţii tăi Jedi nu şi-i doreau nici măcar în aceeaşi clădire cu tine, bănuiesc.

  Lorana simţi cum i se strânge stomacul. Nu avea cunoştinţă de acest incident în mod particular, deşii auzise de alţii care păţiseră la fel. Dar era clar că nu i-ar fi servit la nimic să îi explice fratelui său logica din spatele politicii de izolare strictă aplicată în Templu.

  — Au reuşit să îşi găsească de lucru?

  — Nu, am murit cu toţii de foame, se stropşi el. Fireşte că au găsit de lucru. Mai prost plătiţi, bineînţeles, dar au trebuit să accepte în grabă pentru că eram constrânşi să împachetăm şi să ne mutăm. Nimănui nu îi păsa să le spună măcar de ce nu puteau să mai stea în Templu după ce te-au acceptat pe tine. Dar nu aici este problema.

  — Atunci unde este problema?

  Timp de un minut foarte lung el rămase holbându-se la ea, confuzia măcinându-l ca valurile oceanului într-o furtună de iarnă.

  — Voi Jedi credeţi că sunteţi perfecţi, spuse el într-un târziu. Credeţi că ştiţi ce este bine pentru toţi şi pentru toate. Ei bine, nu sunteţi şi nici nu ştiţi.

  Lorana simţi un nod în gât.

  — Ce ţi s-a întâmplat, Dean? Îl întrebă ea blând.

  — Oho, acum sunt Dean, nu? se răţoi el. Acum pretinzi că eşti sora mea iubitoare mai mare? Crezi că poţi să fluturi din mână sau din sabia ta preţioasă de lumină şi să ne împăcăm?

  — Pentru ce să ne împăcăm? insistă Lorana. Te rog. Vreau să ştiu.

  — Am crezut că voi Jedi ştiţi totul.

  Lorana oftă.

  — Nu, bineînţeles că nu ştim.

  — Mda, nu ai mai avea aceeaşi părere dacă ai sta să îi asculţi pe părinţii noştri, se răsti el. Tu ai fost copilul perfect, standardul faţă de care noi ceilalţi eram măsuraţi şi judecaţi. Lorana ar fi făcut una sau Lorana ar fi făcut alta; Lorana ar fi spus aşa sau Lorana nu ar fi spus niciodată aşa. Parcă trăiam cu o mică zeitate în casă. Şi atât de complet absurd, din moment ce nu puteau avea nici cea mai vagă idee ce ai fi făcut sau spus într-o anume situaţie. De abia dacă puteai să umbli când te-au trimis de acasă.

  Ochii tânărului se răciră şi mai mult.

  — Dar fireşte că erai plecată, nu? Din această cauză funcţiona toată treaba. Nu erai niciodată acolo să greşeşti sau să îţi pierzi cumpătul, sau să verşi mâncarea pe podea. Au putut să îţi construiască micul altar fără să fie nevoiţi să vadă ceva care să spargă cumva balonul de perfecţiune pe care l-au umflat în jurul numelui tău.

  Îşi ridică din nou cana, dar o aşeză la loc pe masă fără să bea din ea.

  — Dar eu ştiam, mârâi el privind în fundul cănii. Te-am urmărit. Nu eşti perfectă. Nu eşti nici măcar aproape de perfecţiune.

  Lorana trecu rapid în revistă anii grei de pregătire şi criticile constante ale lui C'baoth.

  — Nu, murmură ea. Nu sunt.

  — Nu ai nici măcar spirit de observaţie, gesticulă el spre ea. Dă-mi să îţi văd arma aceea pestriţă.

  — Sabia mea de lumină?

  Încruntându-se, o scoase de la cingătoare şi o aşeză pe masă.

  — Da, la ea mă refer, spuse el, dar nu făcu nici un gest să o atingă. Este un ametist, nu?

  — Da, răspunse fata privind splintul de activare. Am primit-o cadou de la nişte oameni pe care eu şi Maestrul C'baoth i-am ajutat într-unul dintre sistemele de mijloc de pe Coruscant.

  Jinzler dădu din cap a negaţie.

  — Nu, a fost un cadou din partea părinţilor noştri. Ei îi ştiau pe oamenii aceia, ei i-au rugat să ţi-o dea.

  Strâmbă din gură.

  — Dar tu nici măcar nu ţi-ai putut da seama că ar fi aşa, nu?

  — Nu, bineînţeles că nu, răspunse Lorana dându-şi seama că frustrarea pe care i-o provoca acel individ şi mânia pe care o afişa el ameninţa să se spargă în propria ei mânie. Cum aş fi putut să îmi dau seama?

  — Pentru că eşti Jedi, se răsti el. Ar trebui să ştii totul. Pariez că Maestrul tău C'baoth a ştiut de unde provine.

  Lorana inspiră adânc.

  — Ce vrei de la mine, Dean?

  — Hei, tu ai venit să mă cauţi acum şi nu invers, o contră el. Tu ce vrei?

  Pentru o clipă fata privi în ochii lui. Ce să vrea ea de la el?

  — Vreau ca tu să accepţi ceea ce este, îi spuse. Trecutul a rămas în urmă. Niciunul dintre noi nu îl mai putem schimba.

  — Vrei ca eu să nu schimb trecutul? întrebă el morocănos. Mda, bine, cred că pot să îţi fac pe plac.

  — Vreau să accepţi, continuă ea ignorându-i sarcasmul, că indiferent care ar fi sentimentele tale faţă de părinţii tăi, ai noştri, valoarea ta nu este definită de părerile sau judecăţile lor.

  El pufni.

  — Scuze, dar tocmai ai spus să nu schimb trecutul, spuse el. Altceva?

  Ea îl privi drept în ochi.

  — Vreau să încetezi cu ura aceasta, îi spuse ea încet. Ura aceasta faţă de tine… Şi faţă de mine.

  Îi văzu muşchii tensionaţi în jurul gâtului.

  — Eu nu urăsc, spuse el cu voce egală. Ura este o emoţie, iar Jedi nu au emoţii. Corect?

  — Tu nu eşti Jedi.

  — Adevărata problemă aici este, vezi? Spuse el cu amărăciune. Mama şi tata au vrut să aibă Jedi. Iar eu nu sunt, nu? Dar nu îţi face griji, pot să mă prefac şi eu. Nu există emoţie, există numai linişte. Jedi îi serveşte pe ceilalţi, nu îi domină, pentru binele galaxiei. Jedi respectă viaţa, orice formă ar lua ea… Vezi?

  Brusc, paharul se umplu pentru Lorana.

  — Îmi pare rău, Dean, spuse ea ridicându-se în picioare. Îmi pare rău pentru durerea pe care o simţi şi pe care eu nu o pot vindeca. Îmi pare rău pentru pierderea pe care crezi că ai suferit-o şi pe care eu nu ţi-o pot recupera.

  Se forţă să îl privească drept în ochi.

  — Şi îmi pare rău că ai pornit pe un drum pe care îţi vei irosi viaţa, o decizie pe care doar tu o poţi schimba.

  — Drăguţ, comentă el. Singurul lucru la care nimeni nu poate egala un Jedi este discursul. Mai ales discursurile de adio.

  Ridică din sprâncene.

  — Pentru că a fost un discurs de adio, nu?

  Lorana se uită de jur împrejurul cantinei, amintindu-şi unde se afla. Zbor în Necunoscut.

  — Încă nu am luat o decizie.

  El ridică din nou din sprâncene.

  — Chiar poţi lua decizii? o întrebă el sarcastic. Eram convins că doar Consiliul Jedi trebuie să ia toate deciziile în locul vostru.

  — Sper să îţi găseşti drumul, Dean, îi spuse Lorana luându-şi sabia de lumină de pe masă şi legând-o la loc la centură. Sper să îţi vindeci suferinţa.

  — Păi, poţi să speri în următorii ani, îi spuse el acru. Grăbeşte-te să te întorci. Avem atâtea să ne spunem, surioară.

  Îşi luă cana şi se răsuci în scaun cu spatele spre ea. Lorana îi privi ceafa, simţind în gură gustul acid al înfrângerii.

  — Vorbim mai târziu, încheie ea. Frăţioare.

  El nu îi mai răspunse. Reţinându-şi lacrimile, Lorana ieşi din cantină ca o furtună.

  O vreme umblă fără ţintă pe coridoare, ocolind mecanic tehnicienii şi droizii pe care îi întâlnea şi în acelaşi timp încercând să ocolească şi durerea care îi întuneca ochii şi mintea. O cuprinse un sentiment destul de distant de şoc atunci când ochii i se limpeziră şi văzu că ajunse înapoi în Centrul de Operaţiuni Combinate.

  C'baoth şi Pakmillu erau încă acolo, discutând lângă unul dintre pupitrele de navigaţie.

  — A, Jedi Jinzler, exclamă C'baoth şi îi făcu semn să se apropie. Bănuiesc că eşti mulţumită de cabină.

  — De fapt, nu am văzut-o deocamdată, recunoscu Lorana.

  — Dar ne vei însoţi în călătorie, nu? adăugă Pakmillu cu voce gravă. Am înţeles că ar fi o oarecare neînţelegere pe această temă.

  — Nu există nici o neînţelegere, insistă C'baoth. Vine şi ea cu noi.

  Pakmillu o privea cu ochii săi largi.

  — Jedi Jinzler? o invită el să dea un răspuns.

  Lorana inspiră adânc, având imaginea fratelui său încă vie în faţa ochilor. Imagine care de acum înainte va fi prezentă pentru totdeauna undeva la marginea vieţii ei.

  — Maestrul C'baoth are dreptate, îi spuse ea căpitanului. Voi fi onorată să călătoresc cu voi la bordul complexului spaţial Zbor în Necunoscut.

  Şi mai ales, adăugă ea doar pentru sine, cu cât aveau să plece mai repede, cu atât mai bine.

  — Iar aici aveţi lista finală a echipajului şi pasagerilor, încheie Căpitanul Pakmillu înmânându-i ultimul infocard.

  — Mulţumesc, răspunse Doriana, acceptând infocardul şi punându-l împreună cu celelalte în buzunarul hainei. Nu mai aveţi nevoie de nimic altceva?

  — Nimic la care eu sau ceilalţi cincizeci de mii de oameni să ne fi gândit, îl asigură Pakmillu cu nota tipică de umor mon calamari. Sunt convins că Zbor în Necunoscut este gata să decoleze.

  — Excelent, exclamă Doriana. Cancelarul Suprem Palpatine va fi încântat de această veste.

  — Nu am fi reuşit fără ajutorul lui, declară grav Pakmillu. Vă rog să îi transmiteţi încă o dată toată recunoştinţa din partea noastră pentru tot efortul depus.

  — Cu siguranţă, îi promise Doriana.

  Ştia că va fi şi pentru ultima dată.

  — Atunci toate pregătirile sunt încheiate. Ne revedem în… cât? Cinci ani? Zece?

  — Oricât de mult ar dura, spuse Pakmillu privind înjur spre puntea de comandă de pe Cuirasatul Unu. Dar ne vom întoarce.

  — Abia aştept să reveniţi, se bucură Doriana cu toată falsa sinceritate de care era în stare. Până atunci, să aveţi o călătorie în siguranţă. Şi nu uitaţi, dacă descoperiţi totuşi ceva de care să aveţi nevoie, Cabinetul Cancelarului Suprem este pregătit să vă ajute. Aveţi încă trei săptămâni până când veţi părăsi spaţiul Republicii, suficient timp pentru a putea încărca provizii sau echipament de urgenţă şi să le transportăm până la voi.

  — Am să ţin minte, mulţumi Pakmillu înclinând respectuos din cap. Pot să vă însoţesc înapoi la astronava de transport?

  — Nu este nevoie, îl asigură Doriana. Ştiu că trebuie să aveţi sute de treburi de care să vă ocupaţi înainte de a părăsi Yaga Minor. Zburaţi cu grijă şi Forţa fie cu voi.

  — Cu nouăsprezece Jedi la bord, sunt convins că va fi, îl asigură şi Pakmillu. Mai exact, nouăsprezece şi jumătate.

  — Cu siguranţă, fu Doriana de acord şi îşi păstră zâmbetul deşii în sinea lui se încruntă.

  Cum adică, nouăsprezece Jedi? Şi jumătate?

  — Drum bun, Căpitane.

  Aşteptă până când pilotul manevră astronava cu care venise, o scoase din hangarul frontal al Cuirasatului Unu şi o purtă prin straturile superioare ale atmosferei planetei Yaga Minor, înainte să scoată lista pasagerilor pe care o primise de la Pakmillu şi să o introducă în datapad. Ultima numărătoare de care ştia se oprea la şaptesprezece, nu nouăsprezece. Să fi fost vorba de o schimbare de ultimă oră în planuri? Şi ce naiba era jumătate de Jedi? Zvonurile despre cum murise Darth Maul îi reveniră neplăcut în memorie…

  Afişă lista cu Jedi şi o citi rapid de sus până jos. Numele îi erau foarte cunoscute, majoritatea dintre ei aparţinând unor potenţiali indezirabili pe care el însuşi îi sugerase lui C'baoth să îi invite la bord în măreaţa expediţie. Prima adăugată pe listă, Lorana Jinzler, nu era chiar o surpriză; Doriana se gândise că era foarte probabil ca fosta ucenică Padawan să decidă să mai stea împreună cu C'baoth o vreme. Ceilalţi doi erau Obi-Wan Kenobi şi ucenicul său Padawan, Anakin Skywalker.

  Doriana zâmbi în sinea lui. Deci Skywalker era jumătatea de Jedi de care pomenise Pakmillu. Drăguţ; plus un bonus neaşteptat după toată munca lui asiduă. De când Kenobi şi băiatul aproape că reuşiseră să saboteze operaţiunea de pe Barlok, rămăsese cu o senzaţie neplăcută la auzul numelui lor. Moartea faimosului cuplu la bordul complexului spaţial Zbor în Necunoscut avea să fie cu atât mai convenabilă.

  Zbor în Necunoscut se desfăcuse de ultimele legături ale echipamentului de susţinere şi îşi croia drum încet în afara câmpului gravitaţional al planetei Yaga Minor spre adâncul spaţiului. Un minut mai târziu, sub privirile lui Doriana care îi urmărea plecarea, complexul de cuirasate sclipi scurt şi dispăru în hiperspaţiu.

  Îşi coborî privirile pe lista afişată de datapad. Deocamdată, bonus sau nu, trebuia să ia legătura cu Sidious şi să îi aducă la cunoştinţă că Obi-Wan Kenobi şi Skywalker se urcaseră la bord, măcar să se asigure că acest lucru corespundea întru totul cu planurile Lordului Sith.

  Şi făcea bine să îl anunţe înainte ca Zbor în Necunoscut să îşi poarte imensitatea în afara spaţiului Republicii. Pentru totdeauna.

  Aeronava îl duse la portul spaţial Yavvitiri, aflat la câţiva kilometri de Centrul de Pregătiri unde se desfăşurase munca preliminară pentru Zbor în Necunoscut. Palpatine şi Senatul încercaseră să păstreze discreţia asupra proiectului, probabil de teama unor reacţii ostile îndreptate împotriva cheltuielilor masive şi nejustificate, lucru pe care îl reuşiseră în cea mai mare parte. În timpul călătoriilor sale oficiale şi neoficiale pe care le întreprinsese în ultimele şase săptămâni, Doriana nu aflase practic pe nimeni care să fi auzit de proiect.

  Totuşi, aici, în plin centrul proiectului, cu greu au putut fi ignorate lucrările. Dar spre surprinderea lui, nu auzi despre plecarea complexului spaţial Zbor în Necunoscut nici măcar un cuvinţel pe coridoarele portului spaţial. Adevărat, lucrările se mutaseră în cea mai mare parte chiar pe Cuirasate cu patru săptămâni în urmă, mutând astfel proiectul din faţa opiniei publice. Dar tot ar fi trebuit să dea peste careva ieşit mai mult cu capul din noroi care să remarce până la urmă un astfel de eveniment istoric.

  Probabil că în aceste zile de agitaţie politică şi socială, se gândi el, chiar şi evenimentele istorice erau repede uitate. În acest caz particular, că era sau nu remarcat, avea acelaşi rezultat.

  Îşi lăsase aeronava andocată în partea mai îndepărtată a portului spaţial, în zona restricţionată rezervată pentru diplomaţi şi înalţi oficiali guvernamentali. Trecu de controlul de securitate şi se îndreptă prin labirintul de coridoare către puntea de andocare. Descuie trapa de acces şi intră în astronavă, o încuie la loc în urma lui şi se duse spre carlingă. Se aşeză pe scaunul pilotului şi apelă turnul de control.

  — Sunt Kinman Doriana de la Cabinetul Cancelarului Suprem, se identifică el când primi răspuns de la controlorul de zbor. Solicit culoar de decolare în treizeci de minute.

  — Recepţionat, Doriana, se auzi vocea controlorului de zbor. Confirmăm culoar de zbor în treizeci de minute.

  — Mulţumesc.

  Închise comunicaţia şi acţionă comutatoarele de pornire a astronavei, privind cu atenţie toate ecranele şi indicatoarele pe măsură ce sistemele prindeau viaţă.

  — Ai întârziat, Comandante Stratis.

  Doriana mai privi încă o dată ecranele, apoi se răsuci în scaun la fel de liniştit. Neimoidianul stătea vârât pe jumătate în generatorul holografic aflat în spatele carlingii, privindu-l pe sub cele cinci boruri ale pălăriei sale scurte.

  — Vicelord Siv Kav, îl salută Doriana. Pot să remarc cât de neconfortabil te-ai instalat.

  — Foarte amuzant, mormăi Kav.

  Forţându-şi umerii înainte şi înapoi, reuşi să îşi extragă trupul şi poalele largi ale robei din alcov.

  — Ar fi trebuit să ajungi aici acum o oră.

  — De ce? îl contră Doriana cu calm. Nu ţi-ai pregătit încă flota?

  — Bineînţeles că am pregătit-o.

  — Iar Zbor în Necunoscut de abia ce a pornit la drum, îi spuse Doriana. Suficient de mult timp pentru a pregăti ambuscada.

  Îşi îndreptă capul discret.

  — Sau cumva eşti nemulţumit că te-am lăsat să te ascunzi acolo în scorburică mai mult decât te-ai fi aşteptat să stai?

  — Nu m-am ascuns, insistă neimoidianul băţos. Pur şi simplu nu am vrut să fiu găsit în cazul în care cineva de la Autoritatea Portuară intra aici pe neaşteptate.

  — Cu acelaşi rezultat puteai foarte bine să aştepţi în cabina de oaspeţi, aşa cum ţi-am lăsat instrucţiuni, sublinie Doriana. Dar bineînţeles că de acolo nu puteai să mă spionezi când am cerut aprobare de zbor de la turnul de control. Spune-mi, ca să afli numele meu adevărat şi funcţia a meritat aşteptarea?

  Ochii mari ai lui Kav îl priviră cu atenţie.

  — Am mai fost trădaţi o dată de Maestrul tău, îi aruncă el cu vocea dintr-o dată întunecată. Darth Sidious ne-a promis că Naboo va fi al nostru, că vom avea acolo un cap de pod necesar. Dar imediat ce bătălia a luat întorsătura cunoscută, ne-a abandonat.

  — Faptul că bătălia a luat întorsătura respectivă nu a fost vina lui, îl contrazise Doriana. Vrei să dai vina pe cineva, dă-o pe Amidala. Şi nu prea îmi vine să cred că aţi fost abandonaţi.

  — Atunci Naboo este al nostru? întrebă Kav cu sarcasm. Cred că mi-a scăpat această veste.

  — Naboo nu este nimic, îi spuse Doriana. Federaţia Comercială există şi funcţionează, iar acest fapt are mai multă valoare. Sau ţi-a scăpat şi sancţiunea pe care trebuia să o suportaţi şi nu aţi mai primit-o pentru excesele voastre?

  — Lipsa sancţiunii nu este meritul lui Sidious, insistă Kav. Este rezultatul acţiunii juridice şi preţul pe care l-am plătit prea multor avocaţi costisitori.

  Doriana zâmbi subţire.

  — Chiar crezi că sistemul juridic nu s-ar fi înclinat până acum în faţa autorităţii Senatului dacă nu ar fi manevrat cineva din umbră în numele vostru?

  O umbră de nesiguranţă trecu pe faţa lui Kav.

  — Tu? sugeră el.

  Doriana ridică din umeri.

  — Lord Sidious are mulţi slujitori.

  — Dar iată că acest slujitor ocupă o funcţie importantă chiar în Cabinetul Cancelarului Suprem, arătă Kav spre el. Trebuie să îi fi de mare folos acolo.

  Doriana îşi luă o figură severă.

  — Da, îi sunt, spuse el rar. Şi începând din acest moment vei uita numele pe care l-ai auzit şi funcţia. Pentru totdeauna. Este clar?

  Kav încercă să se stropşească nemulţumit, dar îl mai privi o dată pe Doriana.

  — Foarte clar, Maestre Stratis, răspunse el în loc.

  — Perfect.

  Doriana îi arătă uşa de la carlingă.

  — Atunci poate te întorci în cabină, eu am o astronavă de pilotat. Mi-ai adus coordonatele flotei?

  — Da.

  Degetele lungi ale lui Kav se strecurară în interiorul robei şi ieşiră cu un infocard.

  — Nu ne ia mai mult de două zile să ajungem la ei.

  — Perfect, spuse Doriana. Ar trebui să ne rămână timp să ne finalizăm strategia de atac.

  — Eu sunt cel pregătit în tactici de luptă, se răţoi celălalt. Strategia de atac o voi stabili eu.

  — Bineînţeles, îl asigură Doriana reţinându-şi un oftat. Am vrut doar să spun că voi fi pregătit să te sprijin. Dacă te întorci acum în cabină, vom putea porni la drum.

  Neimoidianul se ridică cât era de mare şi, cu mândria deocamdată neştirbită, părăsi carlinga.

  Dând din cap, Doriana se îndreptă spre alcovul generatorului holografic. Neimoidiani. Dacă nu ar fi controlat una dintre cele mai bune colecţii de maşinării de luptă din cadrul Republicii, ar fi recomandat de mult ca întreaga specie să fie vărsată în scurgerea cabinei de igienizare. Spera doar ca Sidious să reuşească în scurt timp să găsească pe altcineva mai competent pentru a-i înlocui.

  Se aşeză în alcovul holografic, apoi apelă un releu din reţeaua HoloNet. Luminiţele indicatoare se aprinseră, iar el îl sună pe Maestru.

  Aşteptarea fu mai lungă decât în mod obişnuit şi de câteva ori vru să se ridice şi să verifice sistemele pe bordul de comandă. Dar de fiecare dată rezistă tentaţiei. Dacă Sidious răspundea şi trebuia să îl aştepte să se întoarcă, nu avea să fie mulţumit.

  În cele din urmă, figura binecunoscută acoperită cu glugă apăru în imaginea holografică.

  — Raportează.

  — Zbor în Necunoscut a pornit la drum, Lord Sidious, începu Doriana. Îl am pe Vicelord Kav la bord şi ne vom îndrepta spre locul de întâlnire într-o oră.

  — Excelent, exclamă Sidious. Ştii precis unde se va opri Zbor în Necunoscut în Regiunile Necunoscute?

  — Da, Stăpâne, răspunse Doriana. Căpitan Pakmillu şi-a plănuit două opriri separate de verificare a sistemelor de navigaţie în primii opt sute de ani-lumină dincolo de spaţiul Republicii. Am coordonatele ambelor opriri.

  — Asigură-te că profiţi de prima oprire, îl avertiză Sidious. În nerăbdarea lui, C'baoth ar putea ordona anularea celei de-a doua.

  — Acesta este şi planul meu, Stăpâne, îi confirmă Doriana. Încă o problemă. Am lista finală a pasagerilor întocmită de Pakmillu, pe care sunt adăugaţi încă trei Jedi.

  — Unul dintre ei fiind Lorana Jinzler, fără îndoială, îl întrerupse Sidious. C'baoth a informat mai devreme Senatul că îl va însoţi şi ea.

  Colţurile gurii se ridicară scurt într-un zâmbet batjocoritor.

  — Deşii nu cred că a anunţat-o şi pe fată.

  — Da, ea este una dintre ei, îi confirmă Doriana. Ceilalţi sunt Obi-Wan Kenobi şi ucenicul său Padawan, Anakin Skywalker.

  Zâmbetul lui Sidious dispăru.

  — Skywalker?! şuieră el, cine a autorizat plecarea lui?

  — Nu ştiu, Stăpâne, se apără Doriana cu inima bătându-i aprig în piept.

  Ultima oară când îl văzuse pe Sidious în starea aceea, cineva a trebuit să moară. Violent.

  — Probabil C'baoth…

  — Nu trebuie să fie pe cuirasate, i-o tăie scurt Sidious. Trebuie să rămână aici. Ocupă-te de el.

  — Am înţeles, Stăpâne, răspunse rapid Doriana. Fii fără grijă, am să îl dau jos.

  Întinse mâna să închidă legătura, trecând mental în revistă opţiunile pe care le avea pentru a îndeplini noua sarcină. Prima oprire programată pentru Zbor în Necunoscut era în sistemul Lonnaw. Dacă se îndrepta imediat într-acolo…

  Dar nu putea, nu cât timp îl avea pe Vicelord Kav la bord. Riscul era prea mare ca să îl vadă cineva pe neimoidian şi să facă o legătură pe care nu şi-o doreau. Trebuia mai întâi să îl lase pe Kav cu forţa de atac şi apoi să plece după Zbor în Necunoscut. Ceea ce însemna că pierdea legătura în Lonnaw, deci trebuia să încerce la următoarea lor oprire, Argai, tocmai în sectorul Haldeen. Dacă îi pierdea şi acolo…

  — Aşteaptă.

  Doriana se opri cu mâna deasupra panoului de control. Sidious strângea din buze şi Doriana avu senzaţia că Lordul Sith urmărise firul aceleiaşi logici la care se gândise şi el. Şi aparent ajunsese la aceeaşi concluzie nesigură.

  — Nu, tu continuă-ţi planul, îi spuse Sidious cu vocea din nou calmă. Am să mă ocup eu să îl scot pe Skywalker de pe Zbor în Necunoscut.

  — Da, Stăpâne, acceptă Doriana uşurat.

  Nu avea nici cea mai vagă idee despre cum avea de gând Sidious să reuşească să îl întoarcă pe Skywalker din drum, în special avându-i pe C'baoth şi încă alţi cinci Maeştri împotriva lui. Dar era până la urmă problema lui Lord Sith. Doriana scăpase de această sarcină, ceea ce era mai important.

  — Am să revin cu un mesaj îndată ce misiunea va fi îndeplinită.

  — Aşa să faci, Doriana, îl îndemnă Sidious.

  Ochii îi erau ca întotdeauna ascunşi sub glugă; dar îi era egal, pentru că Doriana putea să îi simtă arzând cale lungă de ani-lumină câţi îi despărţeau pe cei doi, înainte ca imaginea holografică să dispară cu un licăr.

  Câteva secunde Doriana rămase pe loc, inspirând adânc pentru a-şi calma tensiunea care îi scutura încă trupul. Încă o dată, jocul se dovedise aproape fatal. Încă o dată scăpase cu viaţă.

  Într-o altă situaţie viitoare, probabil că nu va mai scăpa.

  Dar viitorul acela era încă departe. Deocamdată avea de găsit o flotă şi de pregătit o ambuscadă.

  Şi optsprezece Jedi de ucis.

  Închise holoproiectorul, se întoarse pe scaunul pilotului şi introduse infocardul lui Kav în cititor. Venise vremea să afle exact încotro se îndreptau.

  Turboliftul se opri din cursa printre pilonii de legătură la intrarea unei alte săli spaţioase de primire.

  — În regulă, spuse Anakin deschizând uşa şi scoţând capul în afara vagonului. Aici am ajuns în…

  Aruncă o privire nu prea discretă spre indicatorul de la intrare.

  — Cuirasatul-Patru?

  — Corect, îl aprobă C'baoth punându-i o mână pe umăr şi împingându-l uşurel afară din lift. Am ajuns acum la marginea cea mai îndepărtată a complexului spaţial Zbor în Necunoscut măsurată de la astronava de comandă, Cuirasatul-Unu.

  — Seamănă destul de bine cu Tatooine, adăugă Obi-Wan sec.

  — Aşa este, fu de acord Anakin. Doar că este mai multă răcoare şi mai puţin nisip.

  — Tatooine? întrebă C'baoth.

  — O mică planetă pe care a crescut Anakin, îi explică Obi-Wan. Localnicilor le place să spună că este cel mai îndepărtat punct de centrul universului, aşa cum este Cuirasatul-Patru cea mai îndepărtată zonă de puntea de comandă situată pe Cuirasatul-Unu.

  C'baoth dădu din cap.

  — Aha.

  Arhitectura şi echipamentul Cuirasatului-Patru, remarcă Obi-Wan, erau identice cu cele de pe celelalte cuirasate pe care le trecuseră în revistă în timpul turului oferit de C'baoth. Deloc surprinzător, dacă lua în considerare modul în care fusese pregătită expediţia spaţială. Şi la fel ca în celelalte Cuirasate, oamenii pe care îi vedeau pe coridoare păreau să se mişte toţi cu paşi siguri, preocupaţi, afişând o expresie jovială, încrezătoare şi hotărâtă.

  Le lipseau grijile. În ciuda tuturor piedicilor, măreaţa lor aventură începuse până la urmă, iar strălucirea caldă pe care le-o dădea reuşita era încă vie în sufletele lor.

  — Maestrul Jedi Justyn Ma'Ning răspunde de acest Cuirasat, le spuse C'baoth în timp ce se îndreptau spre pupa. Cred că v-aţi întreţinut cu el la cina din prima seară.

  — Da, am vorbit câteva minute, îl aprobă Obi-Wan. Dar credeam că de Cuirasatul-Patru răspunde Comandant Omano.

  — Am vrut să spun că Maestrul Ma'Ning răspunde de operaţiunile şi activităţile Jedi, reveni C'baoth. Ar trebui să se fi întors în Sala de Conferinţe Cinci cu cei doi Cavaleri Jedi ai săi şi cu un grup ales de familii. Haideţi să vedem cum se descurcă.

  — Pentru ce au fost alese familiile acestea? întrebă Obi-Wan.

  — Pentru cea mai înaltă onoare posibilă, îi răspunse C'baoth. În următoarele zile, câte unul dintre copiii fiecărei familii va începe antrenamentele Jedi.

  Obi-Wan se uită chiorâş la el.

  — Antrenamentele Jedi?!

  — Exact, îi confirmă C'baoth. Vezi tu, pe lângă pregătirea tehnică de bază, posibilii colonişti au fost verificaţi şi dacă au copii sensibili la Forţă. Acele familii care promit cel mai mult au primit un statut preferenţial, deşii bineînţeles că am păstrat totul secret până acum. Avem unsprezece candidaţi cu totul, inclusiv cei trei de aici din Cuirasatul-Patru.

  — Cât de mari sunt aceşti copii? întrebă Obi-Wan.

  — Au vârste cuprinse între patru şi zece ani, răspunse C'baoth.

  Ridică o sprânceană spre Anakin.

  — Care este, cred, aceeaşi vârstă pe care o avea Maestrul Skywalker atunci când l-ai luat ca ucenic Padawan.

  — Aşa este, îi confirmă Obi-Wan strâmbând din gură.

  Timp de secole politica standard promovată de Templu stipula că doar pruncii pot fi acceptaţi în pregătirea Jedi, iar C'baoth ştia acest lucru. Din nefericire, Anakin reprezenta excepţia evidentă de la regulă, o excepţie pe care C'baoth intenţiona clar să o folosească drept justificare pentru hotărârea lui de acum.

  — Dar părinţii lor?

  — Ce treabă au părinţii lor?

  — Şi-au dat toţi permisiunea pentru această pregătire?

  — Şi-o vor da, îl asigură C'baoth. Cum am spus, să îţi dai copilul pentru a deveni Jedi este cea mai mare onoare posibilă.

  — Adică nu i-ai întrebat până acum?

  — Fireşte că nu! spuse C'baoth pe un ton uimit. Ce părinte nu ar fi mândru să aibă un fiu sau o fiică Jedi?

  Obi-Wan îşi luă inima în dinţi.

  — Dar dacă dintr-un motiv oarecare ei nu văd lucrurile la fel…

  — Mai târziu, îl întrerupse C'baoth arătând spre o uşă la dreapta lor. Am ajuns.

  Sala de conferinţe era una dintre încăperile de dimensiuni medii folosite pentru adunări şi şedinţe la bordul unui Cuirasat tipic. La capătul celălalt, stând lângă un podium, îl văzură pe Maestrul Jedi Ma'Ning, ascultând atent o întrebare adresată de o femeie din primul rând. Îl flancau doi duro îmbrăcaţi în robe Jedi.

  Iar pe rândurile de scaune din faţa lor, aproape umplând spaţiul sălii, şedeau vreo patruzeci de bărbaţi, femei şi copii. Cu mult mai mulţi decât cele trei familii la care se referise C'baoth.

  Şi C'baoth era evident surprins.

  — Ce nai…? mormăi el în barbă şi cu ochii aruncând văpăi într-o parte şi în alta.

  — Poate şi-au adus prietenii? sugeră ezitând Anakin.

  — Prietenii nu au fost invitaţi, mormăi C'baoth.

  Vru să meargă în faţa adunării, dar apoi se răzgândi. Făcu un semn nerăbdător spre dreapta lui. Întorcându-se spre acea parte, Obi-Wan o văzu pe Lorana Jinzler detaşându-se de peretele din spatele sălii unde se retrăsese şi venind spre ei.

  Îi salută din cap atunci când se apropie.

  — Maestre C'baoth, spuse ea încet. Maestrul Ma'Ning a spus că vei apărea până la urmă.

  — Din fericire am apărut, spuse C'baoth.

  Vorbea pe un ton scăzut, dar Obi-Wan observă câţiva oameni din ultimul rând întorcându-se să vadă ce se petrece.

  — Ce fac toţi oamenii aceştia aici?

  — Maestrul Ma'Ning a invitat şi toţi secundarii împreună cu familiile lor, îl informă Lorana.

  — Secundarii? întrebă Obi-Wan.

  — Cei cu o mică sensibilitate la Forţă, prea mică pentru a deveni ei înşişi Jedi, îi explică C'baoth privind spre Ma'Ning. Dar tu, Jedi Jinzler? De ce nu te ocupi de sarcinile încredinţate pe Cuirasatul-Unu?

  — Maestrul Ma'Ning mi-a cerut să particip, răspunse fata cu vocea un pic reţinută.

  C'baoth mârâi gros din gât.

  — Deci aşa, comentă el întunecat.

  Aşteptară în tăcere până când Ma'Ning răspunse la întrebarea care îi fusese adresată – ceva legat de redistribuirea raţiilor pentru acei copii care urmau să fie aleşi pentru pregătire – apoi aşteptă şi alte întrebări. Nu mai veniră întrebări, aşa că le mulţumi rapid participanţilor şi declară adunarea încheiată.

  În timp ce oamenii începeau să se strângă în grupuri, C'baoth trecu ca o furtună pe interval şi se îndreptă spre centrul sălii. Obi-Wan îl urmă, cu Anakin şi Lorana flancându-l. După cum putu auzi din frânturi de conversaţii, majoritatea oamenilor păreau într-adevăr mulţumiţi sau chiar bucuroşi de faptul că vor avea Jedi în familie.

  Majoritatea. Dar nu toţi.

  Ma'Ning îi salută când văzu grupul apropiindu-se.

  — Maestre C'baoth, exclamă el. Maestre Kenobi; tinere Sky…

  — Ce vrea să însemne faptul că ai adus şi secundarii la întâlnirea aceasta? ceru C'baoth lămuriri.

  — M-am gândit că ar fi util ca toată lumea să afle în acelaşi timp de ce au fost selectaţi pentru expediţia spaţială Zbor în Necunoscut, explică Ma'Ning.

  Vocea îi era calmă, dar Obi-Wan îi observă cutele nervoase de la colţurile ochilor.

  — Din moment ce secundarii sunt cei mai predispuşi să aibă urmaşi Jedi în viitor, m-am gândit că ar trebui să ştie la ce să se aştepte.

  — Ne puteam ocupa de astfel de cazuri dacă şi atunci când ar fi apărut, mârâi C'baoth. Nu aşa se fac lucrurile.

  — Nimic din ce se întâmplă nu se face cum ar trebui, îl contră Ma'Ning. Copii la vârsta lor… Şi mai ales să îi luăm de lângă familiile lor cu forţa…

  — Cu forţa?! interveni Obi-Wan.

  — Nu mă aştept să fie nevoie de forţă, insistă C'baoth privindu-i pe Obi-Wan şi Ma'Ning pe rând. Cei câţiva părinţi care au îndoieli se vor lămuri, cu siguranţă, până la urmă. Mai mult ca sigur că toţi copiii vor fi încântaţi să îşi înceapă pregătirea.

  — Întrebarea rămâne de ce vrem să îi pregătim, comentă Ma'Ning.

  — Vrem să îi pregătim pentru că am plecat într-o călătorie lungă şi periculoasă, se justifică C'baoth. Vom avea nevoie de cât mai mulţi Jedi, mai mulţi decât mi-a permis Maestrul Yoda să invit la bord. Foarte bine; atunci îi vom creşte noi înşine. Şi te rog să nu îmi citezi din prostia obişnuită cu vârsta maximă pentru un candidat Jedi, pentru că exact prostie este.

  — Maestrul Yoda nu ar fi de acord cu tine, spuse Ma'Ning.

  — Atunci Maestrul Yoda nu ar avea dreptate, spuse C'baoth fără intonaţie. Nu pregătim copii sau adulţi pentru că aşa s-a hotărât. Acesta este singurul motiv.

  Arătă spre Anakin.

  — Padawan Anakin este dovada vie că şi copiii mai mari pot fi pregătiţi.

  Buzele lui Ma'Ning se strânseră.

  — Probabil, acceptă el. Dar sunt şi alte motive pentru care acceptăm numai prunci.

  — Ce alte motive? întrebă C'baoth. Tradiţia? Politica? Sunt absolut sigur că nu există nimic scris în Cod care să facă referire expresă la acest subiect.

  — De fapt, nu este deloc aşa, interveni Obi-Wan. Scrierile Maestrului Simikarty vorbesc foarte clar despre acest subiect.

  — Scrierile Maestrului Simikarty sunt propriile lui interpretări ale Codului, nu Codul în sine, spuse C'baoth. Mai multă tradiţie, dar sub un nume diferit.

  — Nu eşti de acord cu tradiţia? întrebă unul dintre cei doi duro.

  — Nu aprob acceptarea simplă şi oarbă a tradiţiei ca fiind adevărul însuşi, îi răspunse C'baoth. Nici nu ne putem permite. Lista Cavalerilor Jedi se subţiază în toată Republica. Dacă trebuie să ne continuăm rolul de gardieni ai păcii şi dreptăţii, trebuie să găsim moduri de a ne creşte numărul.

  — Luând cu forţa copiii din braţele părinţilor lor? întrebă Ma'Ning. Mai ales dacă luăm în considerare faptul că părinţii nu şi-au dorit de la început să îşi lase copiii să urmeze antrenamentele Jedi.

  — Ce te face să crezi că ar fi aşa? întrebă C'baoth.

  — Dacă ar fi vrut, i-ar fi dus la teste de când erau prunci, răspunse Ma'Ning.

  — Poate că au avut alte motive, mormăi C'baoth. Dar, mă rog, da, părinţii au luat întotdeauna decizia dacă să îşi dea copiii sau nu la pregătire. Mai multă tradiţie. Dar ce spuneţi despre dorinţele copiilor? Nu ar fi mai etic să îi lăsăm pe ei să ia singuri o decizie?

  — Dar după cum a spus Maestrul Ma'Ning, există motive serioase pentru care acceptăm numai prunci, susţinu Obi-Wan.

  — Majoritatea lor însă nu se aplică aici, rosti ferm C'baoth. Nu există la bordul complexului spaţial Zbor în Necunoscut ierarhii familiale înrădăcinate cu care să fim nevoiţi să discutăm. Şi nici nu vom trimite copiii sute sau mii de ani-lumină până în Templul de pe Coruscant, acolo unde familiile să nu îi mai vadă niciodată.

  Lângă C'baoth, Lorana tresări, dar rămase tăcută.

  — Nu, continuă C'baoth, aici vor fi doar la un turbolift distanţă în nucleul de depozitare. După o perioadă iniţială de pregătire, ne vom gândi chiar să le permitem să petreacă din când în când seri cu familiile lor.

  — Îi duci în nucleul de depozitare?! se încruntă Ma'Ning.

  — Vreau să fie centrul de pregătire cât se poate mai departe de zgomote şi confuzii mentale, îi explică C'baoth. Avem suficient loc acolo.

  Ma'Ning clătină din cap nemulţumit.

  — Tot nu îmi place situaţia, Maestre C'baoth.

  — Ideile noi sunt întotdeauna frustrante, aşa cum sunt şi modurile noi în care se pot face lucrurile, comentă C'baoth şi se uită la ei pe rând. Din multe aspecte Zbor în Necunoscut este un experiment grandios. Şi ţineţi minte că dacă avem succes, ne vom putea întoarce în Republică să revigorăm complet întregul Ordin Jedi.

  — Şi dacă nu avem succes? se interesă Obi-Wan.

  — Atunci vom da greş, răspunse C'baoth înţepat. Dar nu va fi aşa.

  Obi-Wan se uită la Ma'Ning. Celălalt tot nu părea mulţumit, dar era clar că nu mai avea alte argumente pe care să le expună.

  Mai mult, C'baoth avea dreptate. Trebuia încercat ceva nou dacă îşi doreau ca Ordinul Jedi să supravieţuiască.

  Iar o dată ca niciodată, conform istoriei, Jedi au dorit să rişte.

  — Prea bine, spuse până la urmă Ma'Ning. Vom încerca acest grandios experiment pe care îl propui. Dar pune-l în aplicare cu grijă, Maestre C'baoth. Cu foarte mare grijă.

  — Fireşte, spuse C'baoth ca şi cum nu ar fi avut nici o îndoială în acest sens. Atunci tot ce ne mai rămâne de făcut este să organizăm centrul de pregătire.

  Se întoarse spre Lorana.

  — Dacă tot eşti aici, Jedi Jinzler, te vei ocupa tu.

  Lorana înclină din cap.

  — Da, Maestre C'baoth.

  — Iar pe viitor, adăugă C'baoth privindu-l din nou pe Ma'Ning, mă vei consulta şi pe mine înainte să îmi iei vreun Jedi de la îndatoririle pe care le are.

  Ma'Ning strâmbă uşor din buze, dar şi el înclină capul respectuos.

  — Cum doreşti, Maestre C'baoth.

  C'baoth se uită în ochii lui câteva momente, apoi se întoarse spre Obi-Wan şi Anakin.

  — Acum, să ne continuăm turul complexului spaţial, le spuse el făcându-le semn spre uşă.

  Plecă pe interval spre spatele sălii, ignorând grupuleţele formate din membri ai echipajului care conversau în linişte între ei, şi ieşi pe coridor.

  — Ai menţionat îndatoririle Jedi, începu Obi-Wan pe când se îndreptau spre pupa. Exact ce vrei de la noi?

  — Pentru moment, doar genul de activităţi cu care sunteţi obişnuiţi, îi explică C'baoth. Să patrulaţi prin complexul Zbor în Necunoscut şi să acordaţi asistenţă acolo unde este nevoie. Mai târziu, aş vrea să ajutaţi la pregătirea potenţialilor noştri Jedi. Şi, bineînţeles, va trebui să menţinem ordinea la bordul astronavelor.

  — Nu am remarcat prea multă dezordine, sublinie Obi-Wan.

  — O să fie, prevesti amar C'baoth. Atâţia oameni nu pot trăi atât de aproape unii de alţii fără să apară fricţiuni între ei. Chiar înainte să părăsim Regiunile Necunoscute, mă aştept să fim chemaţi să rezolvăm dispute între pasageri şi, bineînţeles, să organizăm reguli obligatorii de conduită.

  Reguli de conduită?

  — Dar astfel de treburi nu intră în responsabilitatea Căpitanului Pakmillu? îndrăzni Obi-Wan.

  — Căpitan Pakmillu va avea mâinile ocupate cu cerinţele fizice impuse de navigarea complexului spaţial Zbor în Necunoscut, răspunse C'baoth. Şi apoi, noi suntem cei mai calificaţi pentru astfel de sarcini.

  — Cât timp ţinem minte că rolul nostru este de a sfătui şi a media, îl atenţionă Obi-Wan. Jedi îi slujesc pe ceilalţi, nu îi conduc, pentru binele galaxiei.

  — Eu nu am spus nimic despre a conduce pe cineva.

  — Dar dacă îi preluăm noi sarcina Căpitanului Pakmillu de a menţine ordinea, nu înseamnă în esenţă chiar acest lucru? întrebă Obi-Wan. Medierea oferită cu ameninţarea implicită că îi forţezi la o anumită decizie se poate califica cu greu drept mediere.

  — Aşa cum am ameninţat eu cele două părţi pe Barlok? exemplifică C'baoth.

  Obi-Wan ezită. Îşi aminti că nu se simţise deloc confortabil cu tonul folosit de C'baoth faţă de cele două părţi după dejucarea atacului cu rachetă. Nu cumva îşi depăşise limitele atunci când îi forţase să îi accepte termenii? Sau presiunea acceptării fusese provocată chiar de atacul în sine, la care se adăugase recunoaşterea lor bruscă şi limpede că negocierile nu mai constituiau doar nişte tabele şi numere abstracte?

  Şi care fusese legătura lui C'baoth, dacă existase, cu acel atac? Iată o întrebare de al cărei răspuns nici nu se apropiase.

  — Au avut nevoie de cineva care să le spună ce trebuie să facă, îşi oferi Anakin o părere. Iar noi trebuie să dăm dovadă de înţelepciune şi discernământ, calităţi pe care numai un Jedi le are.

  — Uneori înţelepciunea ne impune să stăm deoparte şi să nu întreprindem nimic, sublinie Obi-Wan dându-şi seama că vorbele pe care i le spusese Windu, în Templu aveau încă ecou în mintea lui.

  Dar dacă în cadrul Consiliului s-ar fi luat decizia de a-l sancţiona pe C'baoth pentru acţiunile lui, Windu nu pomenise nimic despre aşa ceva.

  — Altfel oamenii nu vor reuşi niciodată să înveţe să îşi rezolve problemele singuri.

  — Iar o astfel de înţelepciune vine doar printr-o înţelegere apropiată a Forţei, întări C'baoth pe un ton care indica încheierea conversaţiei. Aşa cum vei învăţa, tinere Skywalker.

  Făcu semn spre zona către care se îndreptau.

  — Acum, aici jos avem armele centrale şi grupul de scuturi…

  C'baoth şi ceilalţi dispărură dincolo de uşa sălii de şedinţe. Lorana îi privi plecând, oftând obosită şi frustrată.

  De ce oare o chemase Ma'Ning în acel loc până la urmă? Pentru că se presupunea că ea îl cunoştea pe C'baoth mai bine decât oricine de la bord? Dacă acesta era motivul, cu siguranţă nu fusese de prea mult ajutor în timpul discuţiei. Sau trebuia să se alăture celorlalţi şi să susţină obiecţiile aduse planului lui de pregătire a tinerilor Jedi? Păi, şi în acest caz dăduse greş.

  — Aşa este el mereu dictatorial?

  Lorana se răsuci pe călcâie. Cei doi duro se retrăseseră deoparte şi discutau discret unul cu celălalt, dar Ma'Ning rămăsese pe loc şi o privea gânditor.

  — Mie nu mi s-a părut deloc dictatorial, îi luă ea apărarea Maestrului său.

  — Probabil că de vină este doar personalitatea lui, comentă Ma'Ning.

  Dar pe faţa lui se vedea expresia celui care ştie mai bine. Probabil că îi văzuse şi pe alţi Jedi luându-i apărarea lui C'baoth, din aceleaşi motive pe care le avea şi Lorana.

  — Spune-mi, ce crezi despre această schemă pe care a creat-o?

  — Te referi la pregătirea copiilor mai mari? ridică ea din umeri. Nu ştiu. Este ceva nou şi pentru mine.

  — Nu a mai vorbit despre ideea aceasta până acum?

  — Nu, îl asigură ea. Cel puţin nu cu mine.

  — Hm, mormăi Ma'Ning printre buze. Este un concept interesant, desigur. Iar el are dreptate. S-au făcut excepţii în trecut, multe dintre ele desăvârşite cu succes.

  — Precum Anakin?

  — Probabil, spuse Ma'Ning cu grijă. Deşii până când un Padawan nu ajunge la rangul de Cavaler Jedi, există mereu riscul să cadă în partea cealaltă. Nu mă aştept la aşa ceva din partea lui Skywalker, evident.

  — Nu, fu Lorana de acord. Acum scuză-mă, Maestre Ma'Ning, trebuie să caut câţiva membri ai echipajului care să mă ajute să organizăm noul centru de instruire.

  — Desigur, dădu Ma'Ning din cap aprobator. Vorbim mai târziu.

  Se alătură celor doi duro în conversaţia lor. Trei Jedi, o discuţie particulară între ei trei.

  Cu Lorana lăsată în afară, ca şi cum era încă tot ucenică Padawan.

  Totuşi, ea a zis că pleacă. Probabil nu era decât atât în atitudinea lor. Inspirând adânc, scoţându-şi asemenea gânduri din minte, porni pe interval şi se îndreptă spre ieşire.

  Aproape ajunsese la uşă când un bărbat păşi înainte, ţinându-i calea.

  — Cer scuze, Jedi, spuse el timid. O vorbă, se poate?

  — Desigur, îi spuse Lorana şi atunci se uită la el pentru prima oară.

  Era un membru tipic din echipaj, tânăr şi cu ochii senini, cu părul scurt şi o notă discretă de jeg pe gulerul salopetei. Chemat direct din tură la şedinţa cu Ma'Ning, probabil. În spatele lui stătea o tânără femeie purtând în braţe un prunc adormit şi ţinând aproape lângă ea un băieţel de cinci-şase anişori. O mână i se odihnea pe umărul copilului.

  — Cu ce pot să vă ajut?

  — Numele meu este Dillian Pressor, spuse bărbatul şi apoi arătă spre membrii familiei sale. Fiul meu, Jorad, are o întrebare.

  — Foarte bine, spuse Lorana şi păşi spre băieţel.

  Observă în acelaşi timp că femeia păru să îşi strângă mâna pe umărul fiului ei.

  — Bună, Jorad, îl salută Lorana veselă şi se lăsă pe un genunchi lângă el.

  Copilul o privi cu un amestec de nesiguranţă şi teamă.

  — Chiar eşti Jedi? o întrebă el.

  — Chiar sunt, îl asigură ea. Sunt Jedi Jinzler. Poţi să îmi spui numele?

  Băieţelul îşi ţuguie buzele nesigur.

  — Jedi Jisser?

  — Jinzler, îl corectă tatăl său. Jinzler.

  — Jedi Jissler, încercă din nou copilul.

  — Mai bine să rămânem la Jedi Lorana, îi sugeră fata. Am înţeles că ai o întrebare pentru mine?

  Băieţelul se uită nesigur spre mama lui. Apoi, hotărât, o privi din nou pe Lorana.

  — Maestrul Ma'Ning a anunţat că doar cei pe care îi strigă vor deveni Jedi, spuse el. Am vrut să ştiu dacă pot deveni şi eu.

  Lorana se uită spre mama băiatului, remarcând liniile tensionate din expresia feţei.

  — Îmi este teamă că răspunsul nu îl putem da niciunul dintre noi, îi explică ea. Dacă nu te-ai născut cu sensibilitate la Forţă, nu te putem pregăti să devii Jedi. Îmi pare rău.

  — Dar dacă am devenit mai sensibil? insistă Jorad. Maestrul a spus că noi restul suntem destul de aproape, dar a trecut mult timp de când ne-au testat. Poate am devenit mai sensibil.

  — Poate că ai devenit, îl susţinu Lorana.

  Teoretic, sigur că nu putea deveni mai sensibil. Sensibilitatea la Forţă putea fi educată, dar nu creată.

  Pe de altă parte, C'baoth afirmase că acestea erau familiile care aveau sensibilitate scăzută, dar nu neglijabilă. Era deci posibil, măcar teoretic, ca rezultatul testului să fi fost în cazul băieţelului inexact.

  — Uite ce îţi propun eu, îi spuse ea. Am să vorbesc cu Maestrul Ma'Ning să îţi facă un alt test, bine? Dacă ai devenit mai sensibil, atunci vom face tot posibilul să te includem şi pe tine în program.

  Ochii băiatului străluciră.

  — Foarte bine, exclamă el. Când pot să fac testul?

  — Am să vorbesc cu Maestrul Ma'Ning, repetă ea şi se întrebă dacă nu cumva îi promisese deja mai mult decât putea să îi ofere. O să stabilească el împreună cu tatăl tău.

  — Jorad? interveni mama.

  — Mulţumesc, spuse Jorad respectuos.

  — Cu plăcere, îi răspunse Lorana ridicându-se şi privind pruncul din braţele femeii. Ea este surioara ta?

  — Da, ea este Katarin, o prezentă Jorad. Plânge mai tot timpul.

  — Aşa fac copiii când sunt mici, fu Lorana de acord şi îi privi pe părinţi pe rând. Vă mulţumim tuturor că aţi venit.

  — Nici o problemă, spuse Dillian apucându-şi fiul de mână şi păşind spre ieşire.

  Uşa se deschise, iar el îl împinse pe băiat afară pe coridor.

  — Mulţumim încă o dată, Jedi Jinzler.

  — Jedi Lorana, îl corectă Jorad. Aproape fără să vrea, Dillian zâmbi.

  — Jedi Lorana, rectifică bărbatul.

  Îşi întinse o mână spre soţia lui şi o îndrumă să iasă după băiat.

  — Aici îmi eraţi! Se auzi o voce nervoasă de pe coridor. Lorana ieşi pe coridor după ei. Apropiindu-se ca o furtună venea spre ei un tânăr cu părul ca nămolul, strângând din buze şi privindu-l iritat pe Dillian.

  — Ce naiba faci aici, Pressor?

  — A fost o şedinţă specială, îi răspunse Dillian şi arătă spre Lorana. Ea este Jedi Lorana Jinzler…

  — De când chiuleşti din tură ca să participi la şedinţe? i-o tăie scurt bărbatul. În caz că ai uitat, este dificil să efectuăm o verificare a sistemului de comunicaţie la reactorul hiperpropulsoarelor în lipsa celui care se ocupă de hiperpropulsoare.

  — Ştiu, recunoscu Pressor şi îi transferă soţiei sale mâna copilului. Scuze, am crezut că o să se termine mai repede.

  — Ei bine, nu s-a terminat mai repede. Omul îşi mută privirea către Lorana.

  — Aveţi de gând să faceţi din aşa ceva un obicei, Jedi Jinzler?

  — La ce te referi, ăă…?

  — Chas Uliar, se prezentă scurt omul. Mă refer la voi Jedi băgându-vă în programul nostru.

  — Nu sunt sigură că înţeleg la ce te referi, îl avertiză Lorana.

  — Acum două zile Maestrul Ma'Ning i-a scos pe toţi cei de la sisteme ca să simuleze o scurgere de lichid de răcire, continuă Uliar. Nu contează că am avut deja cinci sau şase astfel de exerciţii de alarmă în ultima lună. Acum organizaţi şedinţe speciale pe care le anunţaţi în ultimul moment şi care scot oamenii de la posturi importante. Pentru mâine ce aţi pregătit? Antrenament cu capsulele de salvare?

  — Ai vreo problemă, Uliar? se auzi vocea lui Ma'Ning din spatele lor.

  Lorana se răsuci exact când Ma'Ning ieşea pe coridor.

  — Vreau doar să îmi duc treaba zilnică la bun sfârşit ca să pot dormi somnul virtuosului, îi răspunse Uliar în doi peri. Sau trebuie să solicit o selecţie specială de personal în acest scop?

  — Deloc, îl asigură Ma'Ning. Pressor, eşti liber să te întorci la post.

  — Mulţumesc, spuse Pressor.

  — Iar pe viitor vom încerca să fim mai atenţi cu programul de lucru, îl asigură Ma'Ning pe Uliar.

  — Perfect, comentă Uliar un pic mai puţin bătăios. Haide, Pressor. Să încercăm să ne rezolvăm treaba înainte să ne vină schimbul.

  Porni grăbit pe coridor.

  — Ne vedem mai târziu, spuse Pressor atingându-i mâna soţiei sale, apoi grăbindu-se după celălalt.

  — La revedere, Jedi Lorana, spuse Jorad cu seriozitate. Sper să ne mai vedem.

  — Sunt convinsă, Jorad, îi zâmbi Lorana. Să ai grijă de surioara ta, bine?

  — O să am.

  Luând-o de mână pe mama lui, porniră împreună în partea cealaltă.

  — Pare a fi genul uşor iritabil, comentă Lorana spre Ma'Ning.

  — Cine, Uliar? ridică Maestrul din umeri. Un pic. Cu toate acestea are dreptate când se referă la faptul că schimbăm programul fără să îi anunţăm. Poate ar trebui să vorbeşti cu Maestrul C'baoth despre acest lucru.

  — Mie mi s-a părut că tu i-ai scos la exerciţiul de alarmă cu scurgerea simulată.

  — La ordinele Maestrului C'baoth, zâmbi Ma'Ning uşor ironic. Plus că avea dreptate, chiar am programat un exerciţiu cu capsulele de salvare pentru sfârşitul săptămânii.

  Lorana aprobă din cap.

  — Am să vorbesc cu el, îi promise ea.

  Trecuseră şase zile standard de când plecaseră din Yaga Minor, iar acum se opriseră în sistemul Lonnaw pentru un control de rutină la sistemele de navigaţie, când au început problemele.

  O mulţime se adunase deja în secţiunea pasagerilor de la pupa Cuirasatului-Doi atunci când ajunse şi Obi-Wan.

  — Lăsaţi-mă să trec, vă rog, le spuse el făcându-şi loc prin mulţimea de oameni.

  — Uite încă unul, se auzi mormăind o voce de rodian.

  — Încă unul ce? întrebă Obi-Wan întorcându-se în direcţia de unde se auzise vocea.

  — Încă un Jedi, comentă rodianul şi îl privi direct în ochi.

  — Încet, Feeven, îl avertiză un bărbat de lângă el. Nu începe să arunci vina.

  — Puteţi să îmi spuneţi ce s-a întâmplat? întrebă Obi-Wan.

  — S-a întâmplat că au venit hoţii în miez de noapte, se răsti rodianul. Hoţi cu robe şi săbii de lumină.

  — Feeven, taci naibii, îl opri bărbatul de lângă el.

  Se uită la Obi-Wan şi îşi plecă privirile.

  — Au venit pentru copilul cuiva, atâta tot.

  — În toiul nopţii, insistă Feeven.

  — Care noapte? se stropşi celălalt. Suntem în spaţiu. Aici este mereu noapte.

  — Familia dormea, îl contră Feeven. Ceea ce înseamnă că pentru ei era noapte.

  — Mulţumesc, îi spuse Obi-Wan plecând de lângă ei şi continuându-şi drumul prin mulţime.

  În toiul nopţii pe Cuirasate sau nu, poate că era momentul să îl anunţe pe C'baoth.

  Dar nu mai era nevoie. Ajunse în mijlocul mulţimii ca să îl găsească pe C'baoth deja acolo.

  — Maestre C'baoth, îl salută el aruncându-şi o privire în jur să vadă care era situaţia.

  În cadrul uşii uneia dintre cabine stătea o figură mătăhăloasă de om, mâinile ţinând tocul uşii ca şi cum ar fi vrut să vadă cine cutează să treacă de el. În spatele lui, în cabină, o femeie cu ochii rătăciţi şedea în genunchi ţinând hotărâtă în braţe un băieţel. Copilul însuşi arăta speriat, dar în acelaşi timp ciudat de atent.

  C'baoth se întoarse pe jumătate cât să se încrunte la Obi-Wan.

  — Ce cauţi aici? îi ceru el socoteală. Ar trebui să dormi.

  — Am auzit că s-a produs ceva dezordine, îi răspunse Obi-Wan traversând spre uşa deschisă şi adresându-se omului din prag. Salutare.

  — Nu o să mi-l luaţi, spuse celălalt sec. Nu îmi pasă câţi sunteţi, nu o să mi-l luaţi.

  — Nu ai altă opţiune, îi spuse C'baoth la fel de sec. Aşa cum v-a explicat Maestrul Evrios doar cu o săptămână în urmă. Fiul vostru este un potenţial Jedi, iar el şi-a dat acordul să participe la pregătire. Ceea ce înseamnă că va merge cu noi.

  — Cine mă obligă? se răsti omul. Legile astronavei spun că deciziile legate de copii sunt luate de părinţii lor. Am verificat.

  — Legile astronavei nu au inclus şi o astfel de situaţie, îi spuse C'baoth. Aşa că nu se aplică.

  — Deci acum aruncaţi legea la gunoi dacă nu vă este pe plac?

  — Fireşte că nu o aruncăm la gunoi, susţinu C'baoth. Doar o completăm.

  — Cine o completează? se interesă omul. Voi, Jedi?

  — Căpitanul Pakmillu este autoritatea legală finală la bordul complexului spaţial Zbor în Necunoscut, interveni Obi-Wan. Îl vom chema pe el şi-l vom întreba…

  — El poate fi autoritatea legală finală, îl întrerupse C'baoth cu o privire piezişă. Rămâne de văzut dacă este aşa.

  Obi-Wan simţi un tremur incontrolabil pe piele.

  — Ce vrei să spui?

  — Zbor în Necunoscut este mai întâi de toate un proiect Jedi, îi reaminti C'baoth. Cerinţele Jedi înlocuiesc deci orice altă autoritate.

  Obi-Wan inspiră încet, dintr-o dată conştient de presiunea tăcută a celor din jur.

  — Pot să vorbesc câteva clipe cu tine, Maestre C'baoth? În particular?

  — Mai târziu, îl refuză C'baoth întinzându-şi gâtul să vadă peste mulţime. Căpitan Pakmillu tocmai a sosit.

  Obi-Wan se întoarse şi văzu oamenii făcându-i loc lui Pakmillu să treacă printre ei. Chiar scos din pat, aşa cum era în acel moment, uniforma mon calamarului era tot imaculată.

  — Maestre C'baoth, salută el cu o voce şi mai gravă decât de obicei. Maestre Kenobi. Care este problema?

  — Vor să îmi ia fiul de lângă mine, se răsti omul din cadrul uşii.

  — Băiatul trebuie să intre în programul de pregătire Jedi, susţinu calm C'baoth. Tatăl lui încearcă să îi interzică acest drept.

  — Ce drept? se stropşi omul. Dreptul lui? Dreptul nostru? Dreptul vostru?

  — Jedi sunt gardienii păcii, îi reaminti C'baoth. Aşa că…

  — Poate sunteţi în Republică, i-o tăie omul. Dar din acest motiv părăsim Republica, nu? Să plecăm dintr-o lume cu legi arbitrare şi dreptate capricioasă şi…

  — Poate că ar fi bine să aşteptăm dimineaţa să discutăm, îi întrerupse Obi-Wan. Sunt convins că vom fi cu toţii mai calmi şi mai lucizi atunci.

  — Nu este nevoie să aşteptăm nimic, insistă C'baoth.

  — Maestrul Kenobi vorbeşte înţelept, spuse Pakmillu. Ne vom întâlni mâine după masa de dimineaţă în sala de şedinţe de pe puntea de comandă a Cuirasatului-Doi.

  Ochii se rostogoliră mai întâi spre omul din uşă, apoi spre C'baoth.

  — Atunci veţi avea ocazia amândoi să vă prezentaţi argumentele, împreună cu articolele relevante din legea Republicii.

  C'baoth răsuflă cu putere.

  — Prea bine, Căpitane, acceptă el. Pe mâine.

  Cu o ultimă privire spre omul din uşă şi spre copilul lui, porni ca o furtună, mulţimea făcându-i loc chiar mai repede decât lui Pakmillu. Obi-Wan îl urmă, strecurându-se prin spaţiul gol înainte să se închidă la loc.

  Primele sute de metri le parcurseră în tăcere. Obi-Wan chiar începea să se gândească dacă nu cumva C'baoth nu îl remarcase că se luase după el, când celălalt vorbi în sfârşit.

  — Nu ar fi trebuit să te comporţi aşa, Maestre Kenobi, mormăi C'baoth. Jedi nu ar trebui niciodată să se contrazică în public.

  — Nu mi-am dat seama că încercarea de a clarifica o situaţie înseamnă că ne contrazicem, comentă Obi-Wan căutându-şi calmul în Forţă. Deşii dacă se ajunge la aşa ceva, un Jedi nu ar trebui niciodată să se aşeze în mod deliberat în opoziţie cu cei pe care ar trebui să îi slujească.

  — Să luăm un copil în programul de pregătire Jedi nu înseamnă deloc opoziţie.

  — Dacă se întâmplă în toiul nopţii este, îl contrazise Obi-Wan. Nu aveai nici un motiv să nu aştepţi dimineaţa.

  Făcu o pauză, apoi reveni.

  — Doar dacă, bineînţeles, încercai în mod deliberat să forţezi lucrurile pentru a le avea sub control.

  Spera să nege instantaneu şi aprig. Dar C'baoth doar se uită chiorâş spre el.

  — Oare de ce aş face aşa ceva?

  — Habar nu am, îi răspunse Obi-Wan. Mai ales în situaţia în care Codul interzice în mod specific ca un Jedi să conducă asupra celorlalţi.

  — Sigur? Chiar interzice?

  Obi-Wan simţi broboane pe ceafă.

  — Am mai avut o dată discuţia aceasta, îi aminti el celuilalt.

  — Iar eu am rămas la părerea mea de atunci, susţinu C'baoth. Ordinul Jedi a acumulat multe reguli de-a lungul secolelor care sunt clar eronate. De ce nu ar fi şi aceasta una dintre ele?

  — Pentru că Jedi nu sunt pregătiţi să domine, îi spuse Obi-Wan. Pentru că a dori puterea ţine de partea întunecată.

  — Tu de unde ştii? se interesă C'baoth. Când a fost ultima oară când ni s-a dat şansa să încercăm?

  — Ştiu pentru că aşa spune Codul, spuse Obi-Wan sec. Rostul nostru este să îndrumăm, nu să devenim dictatori.

  — Dar atunci care este scopul normelor şi regulilor dacă nu acela de a îndruma oamenii să adopte un comportament care să îi slujească cel mai bine şi pe ei şi societatea? îl contră C'baoth.

  — Acum te joci cu semantica.

  — Nu, vorbesc de intenţie, îl corectă C'baoth. Regulile ţin de partea întunecată atunci când ajută la obţinerea profitului personal şi la satisfacerea propriilor dorinţe împotriva drepturilor şi dorinţelor celorlalţi. Îndrumarea, sub orice formă, urmăreşte interesele celorlalţi.

  — Chiar acest lucru îl urmăreşti în acest caz?

  — Îl urmărim cu toţii, afirmă C'baoth. Haide, Maestre Obi-Wan, poţi susţine cu toată convingerea că Maestrul Yoda şi Maestrul Windu nu ar putea conduce Republica cu mai multă înţelepciune şi eficienţă decât Palpatine şi guvernul lui de birocraţi?

  — Dacă ar putea rezista atracţiei părţii întunecate, sigur, recunoscu Obi-Wan. Dar atracţia aceea va fi întotdeauna acolo.

  — Aşa cum este în orice facem, susţinu C'baoth. De aceea căutăm îndrumare cu ajutorul Forţei pentru noi înşine şi pentru cei pe care îi slujim.

  Obi-Wan dădu din cap.

  — Urmezi un drum periculos, Maestre C'baoth, îl avertiză el. Rişti să stârneşti haos şi confuzie.

  — Confuzia va fi minimă şi se va risipi, îi promise C'baoth. Oricare ar fi autoritatea pe care o primim, te asigur că vom fi sprijiniţi de oameni.

  Ridică un deget.

  — Dar nu uita de ce au venit cei mai mulţi dintre ei cu noi. L-ai auzit pe omul acela. S-au înrolat pe Zbor în Necunoscut pentru a scăpa de corupţia lumilor pe care le lăsăm în urma noastră. De ce nu ar trebui să le oferim ceva mai bun?

  — Pentru că înseamnă să ne apropiem prea mult de prăpastie, răspunse Obi-Wan. Eu nu pot să cred că tot ce scrie în Cod ar fi atât de greşit pe cât presupui tu.

  — Nu am spus că ar fi greşit, ci doar prost interpretat, spuse C'baoth. Poate ar fi bine să îţi concentrezi meditaţia asupra acestei întrebări. Aşa cum am să fac şi eu, bineînţeles. Iar împreună, sunt sigur că vom obţine răspunsul pentru a merge pe calea cea mai potrivită.

  — Probabil, spuse Obi-Wan. Aş vrea să particip la întâlnire mâine dimineaţă.

  — Nu este nevoie, îl refuză C'baoth. Maestrul Jedi Evrios şi cu mine vom lămuri lucrurile. Şi apoi, bănuiesc că la ora aceea eşti programat să ajuţi la izolarea noii săli auxiliare de navigaţie de pe Cuirasatul-Unu.

  — Sunt convins că mai poate aştepta.

  — Iar acum vei dori să te întorci la odihnă, îi recomandă C'baoth când ajunseră pe palierul turboliftului. Ai o zi aglomerată mâine.

  — Toţi avem, oftă Obi-Wan. Dar tu?

  C'baoth se uită gânditor de-a lungul coridorului.

  — Cred că am să îl aştept pe Căpitan Pakmillu, spuse el. Somn uşor, Maestre Kenobi. Ne vedem mâine.

  La întâlnirea de a doua zi dimineaţă, după ce au fost prezentate diverse argumente care au mai relaxat discuţia, Căpitan Pakmillu i-a luat partea lui C'baoth.

  — Au luat băiatul trei ore mai târziu, spuse Uliar încruntându-se spre prietenii săi cu care stătea la masă.

  — La ce te aşteptai? îl întrebă Tarkosa ca un cunoscător. Jedi sunt rari ca penele de dubaci. Eu înţeleg de ce nu vor să le scape printre degete niciunul talentat.

  — Dar înainte luau doar pruncii, îi aminti Jobe Keely destul de nesigur. Copii care nici măcar nu înţeleg că trăiesc, cu atât mai puţin să ştie cine sunt Mama şi Tata. Copiii aceştia sunt toţi mult mai mari.

  — Dar toţi au fost de acord să meargă, nu? îl contrazise Tarkosa. Chiar şi băiatul de dimineaţă. Sigur că era speriat, dar era şi destul de entuziasmat. Trebuie să recunoşti, Jobe, mulţi copii cred că este foarte grozav să devii Jedi.

  — Eu mă întreb ce au de gând să facă cu atâţia, interveni Uliar. Vor să ne arunce pe toţi de pe Cuirasate şi să îşi clădească un mic Templu Jedi aici?

  — C'baoth are nişte idei, sunt convins, spuse Tarkosa încrezător. Mie mi se pare că ţine lucrurile sub control.

  — Mda, mormăi Uliar. Sigur că da.

  Timp de câteva minute nu mai vorbiră. Uliar îşi plimbă privirea prin cantina numărul trei, care arăta la fel de searbădă şi milităroasă ca toate celelalte de pe Zbor în Necunoscut. Şi oamenii care îşi luau cina arătau serbezi şi cazoni, îmbrăcaţi în salopete şi uniforme.

  Locul avea nevoie de ceva caracter, decise el. Poate reuşea să strângă câţiva oameni şi să vadă dacă reuşeau să îl convingă pe Comandant Omano să îi lase să redecoreze cantinele în alte nuanţe. Poate în stilul unui restaurant select de pe Coruscant într-una, alta să arate ca un local din Inelul Mijlociu, ceva vulgar în alta, iar oamenii să fie încurajaţi să se îmbrace corespunzător când veneau să mănânce sau să bea…

  — Ce vorbeam? îl auzi pe Keely peste gândurile sale şi îl văzu făcându-i semn în spate. Uite încă unul.

  Uliar se întoarse în scaun. Exact, apăruse femeia Jinzler care îl luase pe Dillian Pressor la şedinţă atunci când omul trebuia să muncească. Se oprise chiar în cadrul uşii, mişcând încet din cap în timp ce scana lumea din cantină. Câţiva dintre cei care luau masa se uitară spre ea, dar restul nici nu observară că stătea acolo.

  — Vânează alţi Jedi? îi sugeră Uliar.

  — Nu par să fie prea mulţi copii pe aici, îi sublinie Keely uitându-se înjur. Crezi că acum urmează să ia adulţi?

  — Poate C'baoth le-a dat şi lor o normă, spuse Uliar. Ştii, cum face CorSec cu amenzile de circulaţie.

  — Patrulele CorSec nu au normă la amenzi, îl contrazise Tarkosa nemulţumit. Este doar un mit.

  — Mă rog, dacă are vreo normă, nu o să şi-o îndeplinească în seara aceasta, comentă Keely văzând-o pe Jinzler întorcându-se şi părăsind cantina. C'baoth nu o să fie mulţumit de ea.

  — Dacă mă întrebi pe mine, C'baoth nu cred că a fost vreodată mulţumit de ceva, spuse Uliar ridicându-şi cana. Nu am întâlnit pe nimeni atât de plin de el.

  — Ba eu am avut un instructor la institut exact ca el, interveni Tarkosa. Într-o noapte, câţiva studenţi au pătruns în biroul lui, i-au dezmembrat biroul şi l-au asamblat la loc într-o cabină de igienizare de pe hol. Am crezut că o să îi crape toate vasele de sânge când l-a găsit acolo.

  — Dar fac pariu că nu au rezolvat nimic, comentă Keely. Oamenii de felul lui nu învaţă niciodată.

  Se întoarse spre Uliar.

  — Vorbind de rezolvări, Chas, ţi-ai dat seama până la urmă de unde pornea fluctuaţia care a apărut ieri pe linie? A trebuit să închidem întreg sistemul de lasere de la babord.

  — A, da, am lămurit-o, îi răspunse Uliar luându-şi gândul de la Jedi şi de la cantinele anoste. Să vezi ce a fost. Îl ştii pe b'Crevnis, pho'ph'eahianul acela mătăhălos şi vesel care se presupune că răspunde de întreţinerea sistemelor de ungere? Se pare că a reuşit să pună eticheta greşit pe unul dintre indicatoare…

  I-a căutat prin mai toate cantinele, dar până la urmă Lorana i-a găsit în Cuirasatul-Patru.

  — Salut, spuse ea zâmbitoare în timp ce se apropia de masa unde şedea familia Pressor. Cum vă simţiţi în seara aceasta?

  — Bine, răspunse Pressor şi brusc în ochi îi apăru îngrijorarea. S-a întâmplat ceva?

  — Depinde din ce punct de vedere priveşti, îi spuse Lorana şi se lăsă pe genunchi lângă Jorad şi mama lui. Am vrut să îţi spun, Jorad, că testul tău a ieşit din nou negativ. Îmi pare rău.

  Băiatul se strâmbă nemulţumit.

  — Nu-i nimic, spuse el evident dezamăgit. Mami şi tati au spus că probabil nu se va schimba.

  — Mamele şi taţii ştiu ei ce ştiu, îl încurajă Lorana. Sper că nu eşti prea dezamăgit.

  — Sunt sigură că o să îi treacă, comentă mama băiatului cu o notă de uşurare în glas. Sunt multe alte lucruri pe care poate să le facă în viaţă.

  — Aşa este, murmură Lorana şi figura fratelui său îi apăru în memorie. Trebuie să ne acceptăm forţa şi talentul pe care le avem şi să pornim de acolo.

  — Deşii uneori un pic împinşi de la spate, adăugă Pressor dur. Am auzit că voi Jedi v-aţi cam găsit naşul ieri pe Cuirasatul-Doi.

  — Am auzit ceva despre o situaţie, îi confirmă Lorana. Eu nu am fost acolo, aşa că nu pot spune dacă ne-am găsit naşul sau nu. Am înţeles însă că s-a rezolvat amiabil.

  — Eu în schimb am auzit că băiatul a fost luat la şcoala Jedi, o contrazise Pressor.

  — Până la urmă, dacă acesta este dreptul lui din naştere, cine i-l poate lua? îl întrebă Lorana. Viaţa unui Jedi poate fi grea şi vă spun că implică anumite sacrificii, atât din partea părinţilor, cât şi a copilului. Dar tot ce are valoare cere sacrificii.

  — Probabil, spuse Pressor nu prea convins.

  — Ei, am să vă las să vă continuaţi masa acum, încheie Lorana şi se ridică în picioare. Mulţumesc pentru timpul acordat.

  — Mulţumim că ne-aţi anunţat, spuse Pressor.

  — La revedere, Jedi Lorana, adăugă Jorad.

  Pentru o clipă ochii lui părură să insiste pe sabia ei de lumină, înainte de a se întoarce cu nasul în farfurie.

  Lorana făcu cale întoarsă prin mijlocul cantinei, încercând să simtă care era starea oamenilor din jurul ei. Mulţi dintre cei pe lângă care trecea se uitau la ea firesc, apoi îşi continuau conversaţiile fără vreo schimbare evidentă de dispoziţie. Alţii care şedeau la mesele mai îndepărtate nici măcar nu o remarcară. Toţi păreau să fie mai mult sau mai puţin mulţumiţi, în afara câtorva care comentau problemele pe care le aveau la muncă. Dacă exista vreo antipatie crescândă faţă de Jedi, nu putea să o detecteze.

  Sau probabil temerile ei erau neîntemeiate. Până la urmă, toţi aveau să convieţuiască la bordul complexului spaţial Zbor în Necunoscut multă vreme de acum încolo şi chiar cei care acum erau deranjaţi de modul în care li s-au luat copiii îşi vor da şi ei seama într-un târziu că mai mulţi Jedi se traducea într-o călătorie mai uşoară şi mai sigură.

  Dar, deocamdată, era timpul să se întoarcă la treabă. O parte din echipamentul care fusese încărcat în ultima clipă în nucleu trebuia să fie mutat în alte zone. Membrii echipajului aveau suficiente braţe şi macarale să ducă treaba la bun sfârşit, dar exista întotdeauna şansa ca o stivă de containere să se clatine neaşteptat şi ar fi fost mult mai sigur pentru toată lumea dacă un Jedi era prezent să evite accidentele. De-a lungul călătoriei se puteau întâmpla multe, aveau să fie şi răniţi şi morţi, dar Lorana nu avea intenţia să lase astfel de incidente să apară atât de devreme. Mai ales dacă putea să le prevină.

  Ieşi pe coridor şi se îndreptă spre turboliftul de la pupa. Într-o bună zi, îşi promise, avea să pună mâna pe unul dintre ataşele cu care se lăudase Căpitan Pakmillu.

  — Iar acesta este compartimentul motor, spuse Thrawn dându-se într-o parte pentru a-i permite lui Thrass să privească prin panoul de acces în interiorul sălii motoarelor cu care era dotat Vânătorul de Chilipiruri. După cum observi are o structură radical diferită de cea a astronavelor chiss de aceeaşi mărime.

  — Da, observă Thrass.

  Se uită înăuntru câteva momente, apoi se întoarse către Car'das.

  — Care este autonomia în spaţiu a astronavei?

  — Nu ştiu sigur, răspunse Car'das uitându-se spre Qennto.

  Celălalt stătea deoparte cu Maris, care îi traducea în şoaptă ce se vorbea.

  — Rak? îl invită el în limba basică.

  — De ce? mormăi Qennto. Vrea să facă o tură de test sau ce?

  — Haide, Rak, insistă Car'das evitând privirea lui Thrawn.

  Qennto nu era deloc mulţumit de faptul că Thrawn îşi luase fratele să îi inspecteze astronava şi îşi afişase nemulţumirea din momentul în care se urcaseră la bord. Problema era serioasă, pentru că ori nu îşi amintea că Thrawn înţelegea basică, ori nu îi păsa. Deocamdată comandantul nu răspunsese la comentariile răutăcioase ale lui Qennto, dar reţinerea lui avea şi ea o limită. Dacă obosea suficient de mult şi îl arunca pe Qennto înapoi în carceră, nici chiar Maris nu ar mai fi reuşit să îl îmbuneze pentru a-l ierta. Qennto îşi dădu ochii peste cap.

  — Putem să zburăm şase sute de ore la viteze normale înainte de a realimenta, explică el furios. Şase sute cincizeci dacă suntem atenţi cu acceleraţia.

  — Mulţumesc, îi spuse Car'das şi traduse în minnisiat pentru Thrass.

  — Impresionant, exclamă sindicul şi se uită din nou la compartimentul motor. Eficienţa combustibilului pare să fie un pic îmbunătăţită faţă de a noastră.

  — Aşa este, dar hiperpropulsoarele lor par să fie mai fragile, spuse Thrawn. Atacul nostru cu plasele de şoc le-a scos din uz fără dificultate atât pe ale lor, cât şi pe cele ale atacatorilor.

  — Armamentul?

  — Simplu, dar adecvat, îi răspunse Thrawn. Este cam dificil de ajuns la echipament, dar experţii mei l-au studiat în amănunt. Armele de energie şi rachetele sunt mai puţin sofisticate decât ale noastre şi nu au la bord nici plase de şoc şi nici alt echipament de dezactivare. Pe de altă parte, să reţinem faptul că avem în faţă doar un mic cargobot particular.

  — Adevărat, căzu Thrass pe gânduri şi se întoarse spre Car'das. Poporul vostru are vase de război, presupun?

  — Republica nu deţine o armată proprie, îi răspunse Car'das alegându-şi cuvintele cu grijă.

  Supravegherea neagresivă o fi stilul Chiss, dar tot nu îşi dorea să îi enerveze prea mult.

  — Bineînţeles că majoritatea sistemelor membre deţin forţe de apărare.

  — Care pot fi utilizate şi în atac?

  — Se mai întâmplă uneori, recunoscu el. Dar Cancelarul Suprem face apel la celelalte sisteme membre pentru a ajuta la oprirea agresorului, ceea ce rezolvă de cele mai multe ori lucrurile destul de rapid. Medierea conflictelor de către Jedi poate descuraja uneori situaţiile să ajungă atât de departe.

  — Jedi?

  — O clasă de fiinţe necunoscute nouă, îi explică Thrawn. Ferasi a încercat să mi-i descrie.

  Car'das se uită la Maris surprins. Nu ştia că ea şi comandantul avuseseră discuţii particulare. Privirile ei se întâlniră cu ale lui, apoi ea se retrase vinovată şi pentru prima oară de la începutul întâlnirii ezită să mai traducă.

  Qennto nu scăpă însă nimic. Îşi miji ochii, privind spre Maris, apoi spre Car'das, din nou spre Maris, şi în cele din urmă spre cei doi chiss.

  — Aparent sunt capabili să acceseze un fel de câmp energetic necunoscut, continuă Thrawn să îi explice fratelui său.

  Dacă observase schimbul de priviri dintre cei trei, cu siguranţă nu dădea de bănuit.

  — Poate fi utilizat pentru îmbunătăţirea capacităţilor senzoriale, pentru penetrarea în motivaţiile şi gândurile celorlalţi sau ca armă directă.

  — Însă doar pentru apărare, interveni Maris. Jedi nu atacă niciodată primii.

  — Vorbiţi cumva despre Jedi? se răţoi Qennto. Car'das? A spus Jedi?!

  — Încearcă să îi descrie pe Jedi, îi spuse Car'das. Aparent, Chiss nu au nimic asemănător.

  — Buuun, mormăi Qennto. Măcar îi dovedim şi noi la ceva. Şi ce le spune?

  — Vorbeau doar despre puterile Jedi, îi răspunse Car'das privindu-i pe cei doi chiss.

  Figura lui Thrawn nu exprima nici o stare, dar Thrass era evident enervat de conversaţia pe care o purtau într-o limbă pe care el nu o cunoştea.

  — Dar hai să vorbim mai târziu, adăugă repede Car'das.

  — Mda, fu Qennto de acord. Sigur.

  Încheiară inspecţia astronavei şi se întoarseră la bază. Car'das tot nu putea să îşi dea seama ce părere îşi făcuse Thrass despre toată situaţia, dar fu uşurat când li se permise să se întoarcă la cabinele lor. Se aşteptase ca sindicul să ordone trimiterea lor la carceră.

  Uşurarea îi fu însă prematură. Chiar când să treacă pe lângă cabina rezervată pentru Maris şi Qennto şi să se îndrepte spre a lui, Qennto îl apucă de braţ şi îl împinse cu tot corpul prin uşă.

  — Ce?!

  — Taci! îi ordonă Qennto şi după ce îl trase în cabină închise uşa după el.

  Îl împinse spre Maris, se propti cu spatele în uşa cabinei şi îşi încrucişă braţele la piept într-un mod evident provocator.

  — Foarte bine, îi îndemnă el. Să auzim!

  — Să auzim ce? întrebă Car'das simţindu-şi inima accelerând din nou.

  — Povestea despre tine, Maris şi Thrawn, îi spuse Qennto rece. Şi mai exact, discuţiile acestea particulare pe care el şi Maris le-au tot avut.

  Car'das oftă surprins şi imediat se blestemă pentru reacţia nestăpânită. Nici dacă Qennto i-ar fi cerut în scris o reacţie vinovată, tot nu i-ar fi oferit-o mai bine.

  — La ce te referi? întrebă el încercând să tragă de timp.

  — Nu mai bine m-ai întreba cum de ştiu? se răsti Qennto. Crezi că dacă nu am participat la mica ta şcoală de limbi străine am stat de pomană şi m-am zgâit la pereţi?

  Făcu un semn din cap către computerul din cabină.

  — Maris a fost drăguţă să îmi arate cum se accesează vocabularul.

  Car'das simţi un nod în stomac.

  — Deci înţelegi cheunh?

  — Înţeleg suficient, sublinie Qennto şi se uită spre Maris. Şi mai ştiu să citesc femeile.

  — Ba nu ştii, se împotrivi Maris cu voce scăzută şi calmă.

  — Perfect, spuse el. Atunci explică-mi.

  Ea inspiră adânc.

  — Îl admir pe Comandantul Thrawn, începu ea.

  Vocea îi era tot blândă, dar Car'das auzi cum se rupe încet-încet. Maris îi cunoştea temperamentul lui Qennto mai bine decât el însuşi.

  — Este inteligent şi nobil, cu o sensibilitate artistică pe care nu am mai văzut-o de când am terminat şcoala.

  Qennto pufni.

  — Vrei să spui de când ai terminat-o cu idioţii aceia reduşi la minte cu care obişnuiai să îţi petreci timpul?

  — Da, cei mai mulţi dintre ei erau idioţi, recunoscu ea fără să îi fie ruşine. Dar pentru că erau tineri, presupun.

  — Aşa, şi Thrawn este diferit?

  — Thrawn este o persoană adultă, continuă ea. Simţul lui artistic este dublat de maturitate şi înţelepciune. Îmi place să petrec timpul vorbind cu el.

  Ochii îi străluciră.

  — Doar vorbind cu el, dacă are vreo importanţă.

  — Prea puţină, mormăi Qennto.

  Dar deja Car'das observa că o parte din tensiune se volatilizase, putea fi sigur de acest lucru.

  — Deci dacă întâlnirile voastre au fost inocente, de ce te-ai ascuns de mine?

  Un muşchi tresări în obrazul femeii.

  — Pentru că ştiam că exact aşa reacţionezi.

  — Iar secretomania a fost doar ideea ta?

  Ea ezită.

  — De fapt, cred că Thrawn a sugerat.

  Qennto mârâi.

  — M-am gândit eu.

  — Şi asta ce vrea să însemne? îl întrebă Maris mijindu-şi ochii ameninţătoare.

  — Vrea să însemne că te joacă pe degete ca pe o proastă, îi răspunse tăios Qennto. Poate nu sunt eu prea culturalizat şi nici prea artist, dar am trăit ceva. Îi cunosc pe cei de teapa lui şi nu este deloc ceea ce pare. Niciodată nu sunt.

  — Poate că el este o excepţie.

  — Poţi să crezi că este dacă vrei, îi spuse Qennto. Te fac doar atentă că undeva de-a lungul liniei piramida de cărţi pe care ai construit-o în jurul lui o să se năruie. Poţi să pui pariu că aşa o să se întâmple.

  — Păi o să pun, îl contră ea aruncând flăcări din priviri. Tu să mă faci atentă când o să se întâmple.

  Îi întoarse spatele şi se îndreptă spre computer, lăsându-se nervoasă pe scaun. Qennto o privi plecând, apoi se întoarse spre Car'das.

  — Tu ai ceva de spus? îl provocă el.

  — Nu, răspunse Car'das rapid. Nimic.

  — Atunci ieşi de aici, îl expedie Qennto depărtându-se de uşă. Şi ţine minte ce am spus. Să nu ai nici tu încredere în el.

  — Sigur.

  Strecurându-se discret pe lângă el, Car'das ieşi pe coridor şi îşi găsi scăparea în cabina lui.

  Prin rândul de hublouri de pe puntea de comandă a cuirasatului Răzbunarea întunecată aparţinând Federaţiei Comerciale dârele de lumină se transformară încă o dată în stele.

  — Am ajuns, anunţă Vicelord Kav din scaunul lui de comandă în formă de tron.

  — Mm, murmură Doriana neîncrezător de la locul lui de pe canapeaua observatorilor aşezată lângă scaunul de comandă.

  În general, neimoidianii aveau sisteme de navigaţie excelente. Dar sistemele erau atât de bune pe cât erau şi operatorii lor, iar în cazul Răzbunării Întunecate situaţia lăsa mult de dorit. Sidious insistase ca echipajele de pe toate astronavele de intervenţie să fie reduse la minim, păstraţi doar aceia în care puteau avea încredere că îşi vor ţine gurile închise, în rest aduşi droizi care să umple locurile vacante.

  De mai multe ori Doriana se întrebase dacă nu cumva planul final al lui Sidious era să ucidă toţi supravieţuitorii misiunii, pentru a se asigura mai mult că nimic din ce se va întâmpla în acel loc nu se va afla mai târziu. Dacă era aşa, atunci numărul redus al echipajului îi uşura misiunea.

  — Grijile tale sunt neîntemeiate, îl asigură Kav umflându-se mândru în pene, dar nefiind conştient de gândurile lui Doriana. Verificăm încă o dată localizarea chiar acum.

  — Mulţumesc, îi răspunse Doriana cu o înclinare politicoasă din cap.

  Scheletul subţiat al echipajului nu le va reduce în nici un fel capacitatea de atac pentru că misiunile vor fi îndeplinite de astrodroizi vânători, al căror sistem era aproape în întregime automatizat.

  Privi în jur la neimoidiani şi droizi îndeplinindu-şi sarcinile pe puntea de comandă, în diversele lor firide de control, apoi îşi întoarse atenţia spre panoul tactic. Forţa de intervenţie se aranja într-o structură tipică de apărare neimoidiană: cele două vase uriaşe de luptă ale Federaţiei Comerciale în formă de inel spintecat se aşezau în centru, acolo unde vor fi cel mai bine apărate, cele şase transportoare armate Techno Union din clasa Hardcell formau un scut defensiv cu vârf de piramidă în jurul lor, iar cele şapte crucişătoare de escortă ale Federaţiei Comerciale se împrăştiau într-un nor de patrulă dincolo de ele.

  O colecţie impresionantă de putere de foc, probabil cea mai mare asamblată într-un singur loc după nefericitul fiasco de pe Naboo. Chiar împotriva armamentului greu cu care erau echipate cele şase Cuirasate noi-nouţe, nu ar fi trebuit să aibă nici o problemă în a controla situaţia.

  Presupunând, bineînţeles, că subalternii lui Kav îi aduseseră într-adevăr în zona corectă a sistemului. Dacă scăpa Zbor în Necunoscut în acel loc, trebuia să se grăbească alţi şase sute de ani-lumină înainte să îl poată prinde la a doua oprire pentru controlul sistemelor de navigaţie.

  — Poziţia a fost confirmată, exclamă satisfăcut Kav cu membranele clipind în direcţia lui Doriana. Considerând coordonatele pe care ni le-ai adus ca fiind corecte.

  — Sunt corecte, îi spuse Doriana. Dacă Zbor în Necunoscut îşi respectă programul, vor sosi cu puţin peste unsprezece zile. Până atunci, vom executa exerciţii de simulare pentru a ne asigura că oamenii tăi şi echipamentul sunt pregătiţi.

  — Sunt mai mult decât pregătiţi, insistă Kav ţepos. Programele de luptă pentru astrodroizii vânători sunt cele mai performante, iar între cele două vase de luptă avem aproape trei mii dintre ei. Indiferent cât de puternică ar fi apărarea pe Zbor în Necunoscut, indiferent cât de pricepuţi ar fi tunarii lor, îi vom distruge cu uşurinţă.

  Aşa ai spus şi pe Naboo. Cu ceva efort, Doriana îşi păstră comentariul doar pentru el.

  — Sunt convins că ai dreptate, spuse el în schimb. Vom executa însă în următoarele zile exerciţiile mele de pregătire.

  Kav scoase un sunet adânc din piept.

  — Cum doreşti, spuse el cu o răbdare reţinută. Dar consumul de combustibil şi energie va fi responsabilitatea ta. Când preferi să începem?

  Doriana se uită afară spre stele.

  — Nici un moment nu este mai potrivit decât cel prezent, declamă el. Lansăm vânătorii în zece minute.

  — Iar aici, le explică C'baoth pe când îi conducea prin sala cu tavanul neobişnuit de jos, este centrul de comandă al Bulonului de Energie Numărul Unu. Observaţi că tavanul este jos, pentru a face mai mult loc echipamentului de încărcare a turbolaserului aflat deasupra noastră.

  — Ce noroc că nu avem nici un Gungan la bord, comentă Obi-Wan aplecându-şi capul un pic când păşi înăuntru.

  Sala era echipată cu un panou de control central cu mai multe posturi auxiliare şi de sprijin de-a lungul pereţilor. După numărul de scaune aflate în faţa posturilor, părea că numărul obişnuit se ridica la cincisprezece oameni, incluzându-i şi pe tunarii propriu-zişi.

  — Gunganii nu ar fi avut ce să caute lângă posturile acestea de luptă chiar dacă s-ar fi aflat la bord, comentă fără entuziasm C'baoth. Specialiştii în armament trebuie să fie mult mai sofisticaţi şi mai inteligenţi decât ei.

  — Din experienţa mea pot spune că, de fapt, cele două atribute nu merg neapărat mână în mână, comentă şi Obi-Wan. Deci există patru astfel de buloane pe fiecare Cuirasat?

  — Corect, îi răspunse C'baoth traversând sala spre consola principală de tragere şi punându-şi mâna pe rezemătoarea unuia dintre scaune. Vino şi ia loc, Maestre Skywalker.

  Uimit Anakin privi spre Obi-Wan, apoi merse spre consolă şi se aşeză încet pe scaun.

  — Pare complicat, comentă el.

  — Nu chiar, îl asigură C'baoth şi îi arătă diversele secţiuni ale panoului. Aici sunt comenzile de lansare a focului. Observi că de aici poţi ţinti şi trage atât cu turbolaserele de la prova şi pupa, cât şi cu armamentul de la tribord. Aici se află monitorul senzorului de ochire; aici avem comanda secundară de foc; aici apar informaţiile despre situaţia armamentului; aici este intercomunicaţia, iar aici sistemul de afişare tactică. Toate sunt cât se poate de evidente.

  — Totuşi pare destul de complicat, comentă din nou Anakin. Pariez că eu pot realiza un design mult mai bun.

  — Sunt convins că poţi, îl lăudă C'baoth şi îi zâmbi lui Obi-Wan. Din păcate, Rendili Star-Drive nu s-au gândit să consulte nici un Jedi în timpul producţiei. Totuşi, le vei învăţa destul de repede. Vom începe cu un tutorial general şi apoi o simulare simplă. Le accesezi pe amândouă de aici…

  — Stai un pic, interveni Obi-Wan păşind încruntat lângă Anakin. Ce te apuci să faci?

  — Îl învăţ pe Maestrul Skywalker cum să mânuiască armamentul de pe Cuirasatul Unu, evident, îi răspunse C'baoth.

  — Dar Căpitan Pakmillu nu are deja un echipaj experimentat pentru treaba aceasta?

  — Experienţa nu este întotdeauna aspectul cel mai important al unei lupte, sublinie C'baoth. Sincronizarea şi coordonarea sunt, de asemenea, importante şi oricâtă experienţă ar avea tunarii nu ne pot atinge superioritatea noastră nativă. Spune-mi, Maestre Skywalker, ţi-a vorbit vreodată Maestrul Kenobi despre etalarea Jedi?

  — Nu cred, răspunse Anakin. Ce face?

  — Permite unui grup de Jedi să se conecteze mental atât de strâns încât să ajungă să acţioneze ca o singură persoană, îi explică pe scurt C'baoth.

  — Poate fi şi deosebit de periculoasă, îl avertiză Obi-Wan. Necesită un Maestru Jedi cu multă putere şi consum de Forţă pentru a crea o astfel de stare fără să ucidă sau să nenorocească minţile celor implicaţi.

  — Un Maestru Jedi aşa ca mine, sublinie C'baoth calm. Am reuşit cu succes o astfel de etalare în patru ocazii separate.

  Obi-Wan se holbă la el.

  — Patru?!

  — Trei erau exerciţii de pregătire, bineînţeles, recunoscu C'baoth. Dar a patra s-a întâmplat în condiţii serioase de luptă, cu alţi cinci Jedi implicaţi în etalare. După cum vezi, am rezistat cu succes.

  — Ai realizat-o doar cu şase Jedi, sublinie Obi-Wan. Dar noi suntem nouăsprezece la bord pe Zbor în Necunoscut.

  — Douăzeci, inclusiv Maestrul Skywalker, îl corectă C'baoth punând o mână pe umărul lui Anakin. Fireşte că va trebui să procedăm cu mare atenţie. Eu voi discuta procedura cu fiecare dintre Jedi şi vom efectua câteva sesiuni de antrenament înainte de a părăsi spaţiul Republicii. Dar de îndată ce ne acomodăm cu tehnica, vom deveni într-adevăr o forţă impresionantă de luptă. Cu Jedi acţionând ca unul la comanda armamentului de pe toate cele şase Cuirasate, Zbor în Necunoscut va deveni practic de neînvins.

  Obi-Wan privi spre Anakin. Băiatul absorbea totul cu nerăbdare, aparent fără nici o emoţie.

  — Ştiu şi eu, Maestre C'baoth. Controlul armamentului, război pe scară largă… nu este deloc calea Jedi.

  — Va fi, spuse C'baoth sinistru privind în depărtare. Se apropie timpul când toţi Jedi vor fi forţaţi să ridice armele împotriva unei mari ameninţări pentru Republică. Am prevăzut acest eveniment.

  Obi-Wan simţi un fior de-a lungul spinării. C'baoth părea întotdeauna atât de mândru şi încrezător, de multe ori la marginea aroganţei. Dar acum era ceva întunecat şi nesigur în simţurile celuilalt, aproape înspăimântător.

  — I-ai spus Maestrului Yoda despre acest lucru?

  Privirile lui C'baoth reveniră în concentrarea obişnuită şi el pufni.

  — Maestrul Yoda îşi ţine propriul lui consiliu şi nu ascultă de nimeni altcineva, spuse el cu o notă de enervare. Dar de ce crezi că am muncit atât de mult încât să realizez Zbor în Necunoscut? De ce crezi că am insistat într-atât să ne însoţească cât mai mulţi Jedi posibil?

  Dădu din cap.

  — Vin zile întunecate, Maestre Kenobi. S-ar putea ca noi cei de pe Zbor în Necunoscut să fim ultimii rămaşi pentru a readuce la viaţă cenuşa universului pe care îl ştiam.

  — S-ar putea, spuse Obi-Wan. Dar viitorul nu este niciodată sigur şi fiecare dintre noi avem puterea de a schimba câte ceva din ce va fi.

  Se uită din nou spre Anakin.

  — Uneori fără să ştim de fapt ce facem.

  — De acord, spuse C'baoth. Zbor în Necunoscut este modul meu de a schimba viitorul. Iar acum, tinere Skywalker…

  Se opri auzind aparatul de comunicaţie de la centură bâzâind insistent.

  — O clipă, se scuză el şi porni comunicaţia. Maestrul Jedi C'baoth.

  Vocea de la celălalt capăt era prea slabă pentru ca Obi-Wan să prindă cuvintele, dar percepu tonul urgent. Văzu, de asemenea, exasperarea care apăruse pe figura lui C'baoth.

  — Ţine-i pe amândoi pe loc, ordonă el în aparat. Vin acum.

  Închise intercomunicaţia, se aplecă peste pupitru şi apăsă o pereche de comutatoare.

  — Ai aici tutorialul, îi spuse lui Anakin. Învaţă care este structura comenzilor şi cum funcţionează fiecare în parte.

  Îi aruncă lui Obi-Wan o privire piezişă.

  — Aşteaptă aici, Maestre Kenobi. Mă întorc imediat.

  Cu faldurile robei fluturând în urma lui, părăsi sala de comandă.

  — Maestre? întrebă Anakin ezitând.

  — Da, apucă-te de studiu, îi confirmă Obi-Wan.

  Îşi strânse maxilarul şi se luă după C'baoth.

  Celălalt se depărtase deja de-a lungul coridorului, păşind hotărât cu indiferenţa sa caracteristică spre cei care se grăbeau să se dea la o parte din calea lui. Obi-Wan îl urmări discret de la distanţă, încercând să nu dea el însuşi peste nimeni.

  Câteva minute mai târziu, ajunseră lângă un grup de oameni strânşi în mijlocul coridorului.

  — Daţi-vă la o parte, ordonă C'baoth.

  Mulţimea se dădu în lături şi Obi-Wan văzu un bărbat zăcând pe jos sprijinit de peretele coridorului, cu faţa schimonosită de o durere surdă şi ţinându-şi cu mâna umărul drept. La câţiva paşi mai încolo, un al doilea bărbat stătea lângă unul dintre autoglisoarele cu un singur loc de pe Cuirasatul Unu, frecându-şi mâinile nervos de poalele salopetei.

  — Ce s-a întâmplat? ceru C'baoth informaţii în timp ce îngenunchea lângă cel rănit.

  — A dat de-a dreptul peste mine, se plânse omul schimonosindu-şi şi mai mult faţa din cauza efortului pe care îl făcea să vorbească. M-a izbit direct în umăr.

  — A sărit în faţa mea, protestă omul de lângă autoglisor. Nu am putut să mai opresc la timp.

  — Dacă nu mergeai aşa repede!

  — Ajunge, îi opri C'baoth.

  Îşi trecu palmele blând peste umărul rănit al victimei.

  — Ai doar o dislocare.

  Mâna i se încordă când îşi concentră Forţa…

  — Aaahhh! urlă omul şi corpul i se smuci violent înainte de a se lăsa moale ca o cârpă lângă perete. Aahh, gemu el mai încet.

  C'baoth se ridică în picioare şi alese cu privirea doi oameni dintre cei adunaţi.

  — Tu şi tu. Duceţi-l la cabinetul medical central.

  — Da, Maestre C'baoth, spuse unul dintre cei doi.

  Se aplecară lângă rănit şi îl ajutară să se ridice pe picioare.

  — Cât despre tine, continuă C'baoth şi se întoarse spre pilotul autoglisorului, tu ai pilotat evident neglijent.

  — Nu este adevărat, protestă omul. Nu sunt eu vinovat. Vehiculele acestea sunt reglate la o viteză mult prea mare.

  — Serios?! îl privi C'baoth cu răceală. Atunci cum îţi explici că în douăsprezece zile, printre aproape două sute de autoglisoare şi ataşe de la bordul Cuirasatelor, acesta este primul accident care se întâmplă? Le-am pilotat şi eu de patru ori fără să am vreo problemă.

  — Tu eşti Jedi, se apără omul cu amărăciune. Voi nu aveţi niciodată astfel de probleme.

  — Posibil să fie aşa, acceptă C'baoth. Cu toate acestea, pentru rolul pe care l-ai avut în accident ţi se va opri o zi din salariu.

  Ochii omului se bulbucară.

  — Mi se ce? Dar aşa ceva nu…

  — De asemenea, ţi se interzice să mai foloseşti sistemul de autoglisoare de pe Zbor în Necunoscut timp de o săptămână, îl întrerupse C'baoth.

  — Hei, ia aşteaptă o clipă! se împotrivi omul şi consternarea începea să fie înlocuită de şoc. Nu poţi să îmi interzici nimic.

  — Tocmai ţi-am interzis, îi răspunse calm C'baoth.

  Se uită în jur spre cei strânşi, parcă provocându-i să îi comenteze sancţiunea, apoi îşi opri privirea pe un rodian îmbrăcat în salopeta echipelor de întreţinere.

  — Tu! Du autoglisorul înapoi în parcare. Voi ceilalţi, întoarceţi-vă la lucru.

  Un pic cam cu reţinere, observă Obi-Wan, mulţimea începu să se disperseze. C'baoth aşteptă suficient cât să îl vadă pe rodian plecând cu autoglisorul, apoi se răsuci pe călcâie şi porni spre sala de unde venise, strâmbând din gură când dădu cu ochii de Obi-Wan.

  — Ţi-am spus să rămâi cu Padawan Skywalker, îl luă C'baoth în primire când se apropie de el.

  — Ştiu.

  Obi-Wan arătă spre oamenii care se împrăştiau.

  — Ce a fost aici exact?

  — Dreptate, îi răspunse C'baoth scurt şi trecu mai departe.

  — Fără o audiere? întrebă Obi-Wan grăbindu-se să ţină pasul cu el. Fără să aibă loc măcar o investigaţie?

  — Bineînţeles că a avut loc o investigaţie, îi spuse C'baoth. Ai fost aici, ai auzit.

  — Câteva întrebări adresate participanţilor pot constitui cu greu o investigaţie, se împotrivi Obi-Wan nemulţumit. Dar martorii sau examinarea autoglisorului?

  — Dar Forţa? îl contracara C'baoth. Nu avem noi Jedi un simţ care ne permite să luăm decizii mai repede decât alţii?

  — Teoretic da, susţinu Obi-Wan. Dar nu înseamnă că trebuie să ignorăm celelalte resurse pe care le avem.

  — Şi ce anume ai face tu cu resursele? îl întrebă C'baoth. Ai selecta un comitet şi ai pierde ore întregi în audieri şi examinări? Crezi că tot timpul şi efortul acesta ar duce la o concluzie diferită?

  — Probabil că nu, fu Obi-Wan nevoit să admită. Dar tu acum ai judecat fără măcar să îl consulţi pe căpitanul astronavei sau legea zborului.

  — Pfa! pufni C'baoth şi dădu din mână respingând ideea. O mică amendă drept sancţiune, plus restricţionarea temporară şi perfect justificată a dreptului de pilotare. Chiar vrei să risipesc timpul Căpitanului Pakmillu şi pe al meu cu ceva atât de nesemnificativ?

  — Căpitanul tot trebuie să fie informat.

  — Va fi, îi promise C'baoth privindu-l gânditor. Atitudinea ta mă surprinde, Maestre Kenobi. Oare nu este acest tip de mediere şi rezolvare a conflictului exact treaba pe care o fac Jedi peste tot în Republică în fiecare zi?

  Obi-Wan privi înainte când răspunse.

  — De obicei o parte sau alta solicită intervenţia unui Jedi pentru rezolvare. Aici, niciunul dintre ei nu te-a solicitat.

  — Şi totuşi, nu este datoria unui Jedi să vadă că o astfel de problemă necesită din principiu ajutorul său? Sublinie C'baoth. Dar acum să ne ocupăm de lucruri mai serioase. Ucenicul tău Padawan trebuie să fi încheiat studiul tutorialului până acum. Hai să vedem cât de rapid se acomodează cu această formă de luptă.

  Car'das se trezi speriat din somn cu doi ochi roşii strălucitori plutind deasupra lui în beznă.

  — Cine eşti? întrebă el neliniştit.

  — Thrawn, se auzi vocea Comandantului. Îmbracă-te.

  — Ce s-a întâmplat? Întrebă Car'das dând pătura la o parte şi lăsându-şi picioarele să atârne pe marginea patului.

  — Una dintre iscoadele mele a raportat un grup de astronave neidentificate în zonă, răspunse Thrawn. Hai repede, plecăm în treizeci de minute.

  Patruzeci şi cinci de minute mai târziu, Şoimul Săltăreţ ieşi din tunelul asteroidului şi execută saltul în hiperspaţiu.

  Şi nu numai Şoimul Săltăreţ. Înainte să facă saltul, Car'das numără pe puţin alte unsprezece astronave închizând formaţia în spate şi împrejurul lor, inclusiv alte două crucişătoare de dimensiunea Şoimului Săltăreţ.

  — Iar sunt vagaari? întrebă el privind stelele transformându-se în dâre de lumină.

  — Nu par deloc să fie tot ei, răspunse Thrawn. Modelul astronavelor este în întregime diferit. Am vrut să vii şi tu cu noi să îi vezi, poate îi recunoşti.

  — Te-ar fi ajutat mai mult dacă l-ai fi luat pe Qennto, îl preveni Car'das. El ştie mai mult decât mine despre astfel de lucruri.

  — M-am gândit să îi las mai bine pe el şi pe Ferasi la bază, îi spuse Thrawn. Am sesizat anumite… probleme între ei.

  Car'das tresări.

  — Ai dreptate, admise el. Unde spui că sunt invadatorii aceştia?

  — De ce îi numeşti invadatori?

  — Păi, am… se bâlbâi Car'das. Am presupus că au intrat în spaţiul Chiss, mai ales după discuţia pe care ai avut-o cu fratele tău.