CAPITOLUL XV

Contactul radio fusese greu de stabilit. Frost reuşi în cele din urmă să prindă o navă a pazei de coastă, în timp ce treceau peste Golful Mexicului. Diego era foarte încruntat auzindu-l pe Frost transmiţând coordonatele aparatului său, explicând ce transporta şi cerând să fie pus în legătură cu Florida Departament of Law Enforcement.

— Găsiţi-l neapărat pe Lew Wilson, adăugă Mercenarul. Din partea căpitanului Frost.

Transmiterea gradului era de ajutor în contactul cu autorităţile. Existau cazuri în care nu trebuia să ezite. În fond, nu furase gradul, chiar dacă armata era acum pentru el o amintire foarte îndepărtată.

Un aparat de vânătoare li se alătură în momentul în care se stabili în sfârşit legătura.

— Chem Cessna Golf Hotel X-Ray opt-unu-nouă.

— Cessna Golf Hotel X-Ray opt-unu-nouă, ascult. Terminat!

— Frost?

Mercenarul apăsă butonul de emisie încorporat microfonului. Era vocea lui Wilson.

— Lew? Bandit bătrân! Sunt convins că mă credeai sub pământ. Ei bine, nici nu poate fi vorba de aşa ceva! Sunt în aer. Şi să nu-mi spui că te-am trezit din somn!

— Dumnezeule mare, ce cauţi într-un avion plin de explozibili şi de droguri? Over.

— Am un amic cu mine, cel care pilotează taxiul. Va ateriza într-un loc ale cărui coordonate ţi le voi da imediat. Acolo trebuie să fie un întreg comitet de ordine. Dacă ai de gând să vii acolo, însoţit cum se cuvine, e posibil să pescuieşti ceva gras. Nu te încântă? Over.

— Frost, o să aterizezi în mijlocul unui cuib de viespi.

Mercenarul apăsă de mai multe ori pe buton ca să-l întrerupă pe Wilson.

— Ştiu, Lew. Vom fi acolo peste exact cincizeci şi şase de minute. Notează coordonatele.

Şi dictă la microfon un şir de cifre şi de date. Apoi conchise:

— Să fii punctual. Over.

Puse la loc microfonul şi aprinse o ţigară Camel.

*

Mai avea zece minute de zbor. Frost făcuse câteva aterizări clandestine în viaţa lui de aventurier. Bineînţeles, era pentru prima dată când avea cu el acest gen de încărcătură. Dar asta nu schimba nimic din procedură. Existau probabil reguli bine stabilite ce trebuiau respectate. Un operator radio, aflat la sol, aştepta cu siguranţă să primească şi să transmită un cod foarte precis.

Şi, probabil, avionul trebuia să facă un anumit număr de treceri… O singură manevră neîndeplinită, ar fi distrus totul. Wilson n-ar mai fi rămas decât cu încărcătura. Tipii de jos vor dispărea fără urmă.

Mercenarul se întoarse spre Diego.

— Eşti cubanez, nu-i aşa?

Pilotul dădu afirmativ din cap. Nu părea foarte fericit. Nu-l aştepta nimic vesel. Avea toate şansele să nu uite niciodată această călătorie.

— Ştii că dacă autorităţile americane pun mâna pe tine, aterizând cu un avion plin de chestii ilegale, adio Havana. Presupun că n-ai nici acte în regulă?

Nu, nu avea acte în regulă. Nici plan de zbor, nici licenţă de import!

— Îţi propun un târg, continuă Frost. Le voi spune amicilor mei că m-ai ajutat, că numai datorită ţie am putut să scap. Aş putea să le spun că ai încercat să mă împingi afară din avion şi că ai vrut să mă dai pe mâna celor din M.19… în fine, te-ai prins… Totdeauna există mai multe feluri de a prezenta o poveste.

Frost aprinse o ultimă ţigară şi se uită la pilot cu coada ochiului.

— Pot să te ajut… Dacă faci tot ce trebuie…

— Serios, ai putea…

— Da, da, aş putea. Dar în schimb, tu mă vei ajuta. Faci exact ceea ce era prevăzut: legătura radio, aterizarea… Totul, ca şi cum eu n-aş fi lângă tine. Ca şi cum te-ai întoarce liniştit dintr-o misiune fără probleme. După ce vom ateriza, iau eu conducerea operaţiunilor. Te ascunzi ca să nu te nimerească gloanţele, iar eu îţi aranjez treaba cu amicii mei poliţaii.

Fără comentarii. Tipul se gândea.

— În schimb, continuă Frost, dacă încerci să mă tragi pe sfoară, te vei alege cu un glonţ în cap. Clar?

Era foarte clar. Prezentate astfel, lucrurile erau cum nu se poate mai clare. Diego nu mai ezită.

— Accept, zise el.

— Foarte bine. Atunci ia microfonul şi treci la treabă. Dar te previn că înţeleg spaniola…

Pilotul întinse braţul şi răsuci un buton căutând un canal. Apoi apucă microfonul şi începu:

— Condor către Bulldog, Condor către Bulldog, caută întâlnire. Condor către Bulldog, Condor către Bulldog, caută întâlnire. Over.

Se auziră pârâiturile paraziţilor, apoi o voce răspunse în spaniolă, cu accent american:

— Bulldog către Condor. Te recepţionez perfect. Timpul e frumos.

Asta voia să spună că nu sunt probleme jos.

Apoi Diego transmise un şir de cifre, pe care îl repetă. I se transmise prin intermediul undelor nume bizare, pe care Frost au le înţelese decât în parte. Putu să-şi dea seama că era vorba de animale. Dacă tipul îl trăgea în piept, el nici n-ar fi avut habar. Diego începu apoi procedura de apropiere. Mercenarul îşi zise, pentru a nu ştiu câta oară, că trebuie să înveţe să piloteze…

Mai erau trei minute până la aterizare. Trei minute de viaţă înainte de glonţul fatal, dacă Wilson şi oamenii lui nu veneau la întâlnire. Şi chiar dacă ar fi acolo… Frost cunoştea melodia! Pentru ca traficanţii să poată fi aduşi în faţa justiţiei, era nevoie să fie prinşi cu mâna în sac, adică luând marfa în primire. Indiferent de prietenia lui Lew faţă de el!

Acum se vedeau clar vârfurile palmierilor, verdeaţă cam peste tot, un fel de şanţ în mijlocul acelei vegetaţii, cu lumini – balizele de marcare – şi, la capăt de tot, un buldozer galben. Buldozerul era acolo pentru cazul în care avionul s-ar fi prăbuşit. Ar fi fost îngropat pe loc. Cu pasageri cu tot. Încă o aeronavă dispărută în Triunghiul Bermudelor!

Frost îşi trecu în revistă „atuurile”. Revolverul High Power cu multe muniţii. Încărcătoare pentru puşca de asalt M. 16, numai că puşca de asalt rămăsese în Columbia. Cuţitul… Cam astea erau şansele lui de supravieţuire. În plus, şiretenie, profesionalism, o dorinţă formidabilă de supravieţuire. Şi… poate… efectul surprizei.

Făceau o trecere pe deasupra trenului. Un viraj la tribord, a doua apropiere. Diego, cu ochii ţintă la orizontul artificial, corecta la palonier abaterile aparatului. Încă vreo zece metri.

La marginea terenului, se puteau zări trei maşini oprite. Una era o decapotabilă cu patru tipi în interior. În celelalte două trebuie să fi fost alţi oameni. Cinci, şase? Cel puţin nouă-zece oameni împotriva unui High Power şi a unui cuţit.

— Gata, senor, murmură Diego.

Era încordat. Toţi piloţii sunt încordaţi în momentul aterizării, chiar dacă au făcut asta de mii de ori. Aparatul atinse uşor solul. Diego reduse motorul şi frână progresiv.

— Perfect! zise Diego suspinând uşor.

Îşi surâseră unul altuia. Între ei apăruse o complicitate involuntară şi Mercenarul se scuză în sinea lui de micul renghi pe care avea să i-l joace. Provizoriu. Avionul se deplasa acum pe propriile roţi, zdruncinându-se uşor pe pista de pământ. Frost văzu cele trei maşini punându-se uşor în mişcare.

Diego opri aparatul după ce descrise un cerc. Acum avionul era cu faţa la pistă şi cu spatele la buldozer.

— Opreşti motorul? întrebă Frost.

— Nu, îl las să meargă, pentru cazul în care ar trebui să decolez în viteză.

— Logic, zise Mercenarul.

Diego se întoarse spre geamul din partea lui ca să privească spre sol. Frost îl lovi puternic la baza capului cu mânerul revolverului.

— Scuză-mă, amice, murmură el. Simplă măsură de siguranţă. În rest, înţelegerea rămâne valabilă.

Pilotul alunecă în faţă, prăbuşindu-se pe tabloul de bord. Frost îl trase în spate şi îl sprijini de speteaza scaunului ca să aibă o atitudine mai normală. Apoi îşi desfăcu centura şi se uită în oglinda retrovizoare, cu mâna pe clanţa uşii. Se aşteptau probabil să iasă. Maşina decapotabilă era foarte aproape de avion. Zări trei bărbaţi cu tocuri de piele de umăr şi un al treilea cu o puşcă în mână, cel care stătea alături de şofer. Celelalte două maşini erau puţin mai departe. Deschise uşa dar nu coborî. Dumnezeule mare, unde era Lew? Ce făcea? Dacă nu sosea în secundele următoare, cu întăriri, speranţele de a se descurca se reduceau drastic.

— Lew, murmură el, mişcă-ţi curu’!

Decapotabila se oprise în spatele avionului. Omul cu puşca coborî şi se îndreptă spre el. Doi tipi, în spate, se îndreptau spre uşa calei. Imediat ce-l vor vedea, totul avea să fie descoperit. Nu semăna deloc cu americanul blond.

Văzu uşa calei basculând. Apăru faţa unui necunoscut. Ochii omului se îndreptară spre Frost…

— Dar tu nu eşti…

Mercenarul îi zâmbi dar, pentru mai multă siguranţă, îl cadorisi cu un glonţ în stomac, ca să nu poată ajunge cu mâna la arma din tocul de piele. Apoi se întoarse. Omul cu puşca apăruse în partea lui, în partea de jos a uşii deschise. Frost trase direct. Capul tipului făcu parcă explozie, dădu drumul la puşcă şi se prăbuşi la pământ.

Mercenarul sări jos. Şoferul maşinii se afla chiar în dreptul lui şi Frost sări pur şi simplu pe el. Îl pocni cu pumnul în figură în momentul în care tipul vru să scoată arma.

Răsunară împuşcături. Tipii din celelalte maşini trăgeau în el. Frost se aruncă la pământ şi luă puşca abandonată de agresorul său. O ridică şi trase într-o maşină care trecea în trombă, cu geamurile deschise, cei dinăuntru trăgând spre el de mama focului. Parbrizul Cadillac-ului se făcu ţăndări, în timp ce Mercenarul executa o rostogolire magistrală. La timp! Pământul de lângă el fu ciuruit de gloanţe.

Şoferul Cadillac-ului fusese probabil nimerit, căci maşina se deplasa acum în zigzag pe teren. Se auzi un zgomot asurzitor şi maşina mare intră în buldozer, monstru nemişcat care părea că păzeşte pista. Claxonul începu să sune strident.

Sunetul se opri apoi brusc, unul dintre traficanţi întrerupând probabil contactul. Doi tipi ţâşniră afară pe portierele deschise din cauza şocului şi se adăpostiră în viteză după buldozer, în timp ce al treilea încerca zadarnic să se ridice de pe scaunul din faţă. Atârna cu jumătate de corp afară din maşină, cu picioarele blocate în maldărul de fiare turtite.

Frost îl zări în ultima clipă pe ultimul supravieţuitor al decapotabilei care dăduse ocol avionului pe cealaltă parte şi-şi îndreptase pistolul în direcţia lui. Cu puşca la şold, Frost apăsă pe trăgaci şi violenţa impactului îl trimise pe individ la pământ, cu gâtul ciopârţit.

Nu putea să reziste prea mult timp. Cei doi tipi ascunşi în spatele buldozerului şi tipii din cea de a treia maşină împotriva unui singur om foarte uşor de reperat şi fără muniţii!

— Lew, pe toţi dracii, ce naiba faci?

În acea clipă auzi cum se apropiau două elicoptere, ca două insecte mari. De cealaltă parte a terenului se auziră brusc împuşcături. Frost întoarse capul. Trei furgonete mari soseau în trombă. Un megafon răsună în noapte:

— Poliţia federală! Aruncaţi armele, sunteţi încercuiţi.

Unul dintre elicoptere aterizase deja. Din aparat ieşeau oameni echipaţi cu veste antiglonţ şi înarmaţi cu puşti de asalt. În picioare pe treapta furgonetei, trăgea în maşina rămasă, frânând brusc elanul unui tip care încerca să o ia la sănătoasa spre palmieri.

Frost se ridică şi-şi scutură hainele. Era plin de pământ şi de fire de iarbă. Se uită la arma pe care o avea în mână şi dădu din cap ca un adevărat cunoscător. Era un Mossberg 500 ATP6P.

— Ştiu să aleagă, ticăloşii! mormăi el.

Se apropie de furgonetele oprite. Wilson îl văzu venind şi-i strigă, arătând spre Beretta 92SB pe care o avea în mână:

— Ai văzut ce se poate face cu asta? Ca pe terenul de tir, bătrâne!

Mercenarul sprijini puşca Mossberg de roata furgonetei şi scoase din buzunar pachetul de Camel mototolit. Întâi îşi aprinse ţigara şi apoi răspunse:

— Ai avut baftă, Lew. Şi eu la fel!