Romanul *Pădurea norvegiană,* care-şi împrumută titlul de la un hit al formaţiei Beatles, *Norwegian Wood,* are ca fond atmosfera social-politică agitată a anilor ’60. Naraţiunea opune acestui laitmotiv dur momente de o intimitate emoţională răscolitoare. Povestea lui Toru Watanabe urmareşte firul implicaţiilor psihologice născute din dragostea imposibilă pentru iubita prietenului mort. Totul se petrece pe fundalul unor episoade marcate la tot pasul de scene erotice în camere sordide de cămin studenţesc, de afişe şi discuri cu Jim Morrison, Miles Davis sau Bach, de lecturi din clasicii literaturii universale.

Romanul este mai mult unul „cu go” decât „despre go”. Meijin a fost citit de

obicei ca o elegie pentru lumea pierdută de japonezi pe măsură ce se

modernizau, sau ca expresia confruntării dintre sensibilitatea estetizantă

tradiţională şi raţionalismul ştiinţific occidental. Cele două lumi sunt

concentrate în exponenţii a două generaţii care, întâmplător, îşi dispută o

partidă de go. Iar cei doi protagonişti, deşi au elemente comune, sunt

prezentaţi de autor ca personalităţi total diferite.